untitled

229
A zâmbit larg în jos spre mine, însă privirea lui ascundea o expresie
șovăitoare care m-a emoționat, în ciuda stării în care mă aflam. I-am zâmbit
tremurat înapoi.
— Nu ești tu de vină, l-am liniștit. Doar că… cred că nu am mâncat nimic
de ieri-dimineață și… mi-e teamă că am băut prea mult.
Colțurile buzelor au tresărit.
— Așa am auzit. Păi, asta se poate rezolva. Nu am multe să îi ofer soției
mele, după cum am spus, dar îți promit că nu vei suferi de foame.
A zâmbit și a împins timid cu degetul o șuviță de păr care îmi alunecase
pe obraji. Am dat să mă ridic și m-am strâmbat la usturimea de la
încheietura mâinii. Uitasem ultima parte a ceremoniei. Tăietura se desfăcuse
probabil în momentul în care căzusem. Am luat bucata de pânză de la Jamie
și am strâns-o stângaci în jurul încheieturii.
— Am crezut că asta ți-a provocat leșinul, a spus el privindu-mă. Trebuia
să mă fi gândit să te previn, dar nu mi-am dat seama că nu te așteptai la asta
decât în clipa în care ți-am văzut expresia.
— Dar ce-a fost asta, mai exact? am întrebat, legând pansamentul.
— E nițel păgân, dar prin părțile locului se obișnuiește să ai un jurământ
de sânge, alături de jurământul religios obișnuit. Unii preoți nu sunt de
acord cu asta, dar capelanul nostru nu cred că ar fi îndrăznit să ridice vreo
obiecție. Părea aproape la fel de speriat ca mine, a spus el zâmbind.
— Un jurământ de sânge? Și cuvintele ce înseamnă?
Jamie mi-a luat mâna și a băgat dedesubt ultimul capăt al bandajului
improvizat.
— Rimează, mai mult sau mai puțin, când îl rostim în engleză. Spune:
Ești sânge din sângele meu și carne din carnea mea
Îți dăruiesc trupul meu, până când noi doi vom fi unul
Îți dăruiesc sufletul meu, până când viața noastră se va termina.
— Aproape la fel ca jurămintele obișnuite, a spus el ridicând din umeri,
doar că ceva mai… ă-ă… primitiv.
Am coborât privirea spre încheietura bandajată.
— Da, poți spune asta.
Am privit în jur, eram singuri pe potecă, sub un plop tremurător. Covorul
de frunze de pe pământ strălucea îmbibat cu apă ca o puzderie de monede
ruginite. Era liniște, cu excepția picăturilor de apă care cădeau din copaci.
— Unde sunt ceilalți? S-au întors la han?
— Nu, a răspuns Jamie strâmbându-se. I-am alungat eu ca să mă pot
îngriji de tine, dar ne așteaptă la câțiva pași mai încolo, a rostit împungând