untitled

care îi atârna de un braț ca un animal mort. Întinsă pe pat și netezită, s-a
dovedit a fi o rochie cu decolteu adânc din satin greu de culoarea smântânii,
cu un corsaj separat care se încheia cu zeci de nasturi minusculi îmbrăcați în
satin, fiecare brodat cu câte un crin auriu. Decolteul și mânecile evazate erau
festonate bogat cu dantelă, la fel cum era și fusta care venea deasupra,
brodată din catifea de culoarea ciocolatei. Hangiul era pe jumătate îngropat
sub jupoanele pe care le căra în brațe, favoriții zburliți abia zărindu-se peste
munții de dantelă spumoasă.
Am aruncat o privire spre pata de porto de pe fusta mea din serj cenușiu
și vanitatea a învins. Dacă chiar aveam să fiu mireasă, nu voiam să arăt
precum cerșetoarea satului.
După un scurt episod de activitate frenetică, în timpul căruia eu am rămas
în picioare țeapănă ca un manechin și toată lumea a dat fuga să aducă una,
să ia alta, să tragă, să încheie, să critice, împiedicându-se unul de altul,
produsul final era gata, până la margaretele albe și trandafirii galbeni prinși
în păr și inima bătându-mi nebunește pe sub corsajul din dantelă. Corsajul
nu îmi venea chiar perfect, iar rochia păstrase parfumul posesoarei
anterioare, dar satinul era bogat și se învolbura fascinant în jurul gleznelor
mele, peste jupoanele vaporoase. Mă simțeam foarte frumoasă și de-a
dreptul regală.
— Nu mă puteți obliga să fac asta, am mârâit amenințător spre spatele lui
Murtagh în vreme ce îl urmam pe scări în jos, dar amândoi știam că vorbele
mele nu erau decât bravadă.
Dacă avusesem vreodată puterea să îl înfrunt pe Dougal și să îmi asum
riscul, lăsându-mă pe mâna englezilor, această voință fusese spălată de
whisky.
Dougal, Ned și restul bărbaților se aflau în sala principală de la baza
scărilor, bând și schimbând amabilități cu alți câțiva localnici care păreau să
nu aibă altceva mai bun de făcut cu după-amiaza lor decât să stea la
cârciumă să se îmbete.
Dougal m-a zărit cu coada ochiului coborând încet și s-a oprit deodată din
vorbit. Ceilalți au tăcut și ei, și eu am plutit în cameră într-un nor de
admirație respectuoasă care m-a încântat. Ochii adânciți în orbite ai lui
Dougal m-au măsurat pe îndelete din cap până în picioare și s-au întors
mulțumiți spre chipul meu cu o înclinare din cap. După toate câte se
întâmplaseră, demult nu mă mai privise un bărbat cu admirație și i-am
răspuns cu o înclinare grațioasă a capului.
După prima tăcere, cei adunați în cârciumă au devenit vocali în admirația
lor și chiar și Murtagh și-a permis să schițeze un zâmbet cruciș, încuviințând
cu satisfacție rezultatul eforturilor sale. „Cine te-a desemnat stilistul casei?”
223