untitled

— Chiar are, de fapt, a confirmat Dougal aruncându-mi o privire ascuțită.
Cu toate acestea…, a ezitat el o clipă, apoi și-a continuat povestirea, mai
calm. Așadar m-am întors să fiu alături de Jamie când avea să fie iarăși
biciuit, deși nu puteam să fac prea multe pentru bietul de el în acel moment.
A doua oară, Jamie fusese singurul prizonier biciuit. Gărzile îi scoseseră
cămașa înainte de a-l aduce în curte, imediat după răsăritul soarelui într-o
dimineață rece de octombrie.
— Am văzut că băiatul era speriat de moarte, a spus Dougal, deși mergea
singur și nu a dat voie nimănui să îl atingă. Îl vedeam tremurând, și de frig,
dar și de teamă, cu pielea de găină pe brațe și pe piept, dar cu transpirația
șiroindu-i pe frunte.
Câteva minute mai târziu își făcuse apariția Randall, cu biciul sub braț, cu
vârfurile de plumb are cozilor clincănind încetișor la fiecare pas. Îl măsurase
pe Jamie cu o privire detașată și îi făcuse semn sergentului-major să întoarcă
prizonierul astfel încât să îi expună spatele.
— O priveliște jalnică, a zis Dougal făcând o grimasă. Era doar pe
jumătate vindecat și carnea era încă dezgolită, vânătăile înnegrite și restul
acoperit cu coji galbene. Gândul la un bici lovind în carnea aceea rănită era
suficient cât să mă facă să mă îngrozesc, și la fel gândeau aproape toți din cei
prezenți.
Randall s-a întors spre sergentul-major și a spus: „Ai făcut o treabă
minunată, sergent Wilkes. Să vedem dacă o să mă descurc la fel de bine.
Cu o scrupulozitate sadică, l-a chemat apoi pe doctorul garnizoanei căruia
i-a cerut să îl declare pe Jamie apt pentru a fi biciuit.
— Ai văzut vreodată o pisică jucându-se cu un șoricel? a întrebat Dougal.
Exact așa a fost. Randall s-a învârtit în jurul băiatului, făcând din când în
când câte o remarcă, fiecare mai răutăcioasă decât cealaltă. Și Jamie stătea
locului, ca un stejar, fără să scoată o vorbă, cu privirea ațintită la stâlp, fără
să îl privească măcar o dată pe Randall. Îl vedeam pe băiat strângând din
umeri ca să-și controleze tremuratul și era clar că a văzut și Randall. Buzele i
s-au strâmbat și a spus: „Credeam că acesta e tânărul care cu doar o
săptămână în urmă striga că lui nu îi e frică să moară. Cu siguranță cuiva
căruia nu îi e frică să moară nu îi e frică nici de câteva lovituri de bici.” Și l-a
împuns pe Jamie în burtă cu mânerul biciului. Atunci Jamie s-a uitat drept în
ochii lui Randall și a zis: „Nu mă tem de bici, mă tem că o să îngheț până
termini de vorbit.”
Dougal a oftat.
— Mă rog. A fost o replică frumoasă, dar a dracului de necugetată. Acuma,
biciuirea nu e niciodată o treabă foarte plăcută, dar există modalități de a o
213