untitled

— Trebuie să fi fost destul de cumplit de urmărit, am replicat eu ironic.
Mă mir că nu ți-a venit rău.
Dougal a sesizat sarcasmul, dar n-a reacționat.
— Drept să îți spun, eram cât pe ce, a spus el, ridicându-și sprâncenele
negre. La prima lovitură i-a țâșnit sângele și într-o clipă spatele băiatului a
devenit jumătate roșu, jumătate vinețiu. Dar nu a scos un icnet de durere și
nu a implorat iertare, nu s-a întors să încerce să scape. Doar și-a înfipt
fruntea bine în parul stâlpului și a rămas acolo. Când îl lovea biciușca
tresărea, cum e de înțeles, dar nimic mai mult. Eu nu cred că aș fi în stare, a
recunoscut el. Și nici nu erau acolo mulți care ar fi putut. Dar a leșinat pe la
jumătate, și l-au stropit cu apă dintr-un urcior ca să-l trezească și să-i aplice
toată pedeapsa.
— Într-adevăr, foarte neplăcut, am remarcat. Și de ce îmi povestești mie
toate astea?
— Stai, că n-am terminat.
Dougal și-a scos jungherul de la cingătoare și a început să își curețe
unghiile cu vârful ascuțit. Era un bărbat pedant, în ciuda condițiilor aspre ale
călătoriei.
— Jamie atârna de sfoara cu care îi erau legate mâinile, iar sângele șiroia,
murdărindu-i kiltul. Nu credeam că leșinase, era doar nesigur pe picioare. Și
chiar în acel moment a coborât în curte căpitanul Randall. Nu știu de ce nu
fusese acolo de la bun început; probabil fusese reținut cu niște treburi.
Oricum, Jamie l-a văzut venind și a avut prezența de spirit să închidă ochii și
să își lase capul să cadă, ca și cum și-ar fi pierdut cunoștința.
Dougal s-a încruntat, concentrat cu înverșunare pe o pieliță încăpățânată.
— Căpitanul s-a făcut foc și pară că deja îl biciuiseră pe Jamie; era, se
pare, o plăcere pe care dorea să și-o rezerve lui însuși. Însă fapta fusese
consumată. Dar pe urmă i-a trecut prin minte să afle cum reușise Jamie să
evadeze.
A ridicat jungherul, cercetându-i ascuțișul, apoi a început să ascută lama
de piatra pe care se așezase.
— A reușit să-i facă pe câțiva soldați să tremure în pantaloni până când a
terminat cu ei… se pricepe la vorbe, asta trebuie să recunosc.
— Într-adevăr, am încuviințat sec.
Jungherul zgâria ritmic piatra. Din când în când o scânteie țâșnea din
metal când se lovea de o porțiune aspră din piatră.
— În timpul acestui interogatoriu a ieșit la iveală faptul că Jamie avea un
codru de pâine și o bucată de brânză la el când a fost prins – pe care le luase
când sărise gardul. La care căpitanul a stat pe gânduri o clipă, apoi a zâmbit,
un zâmbet care te-ar băga în sperieți și a declarat că furtul este o faptă
211