untitled

Încă mai stăteam cu sufletul la gură de fiecare dată când ajungeam la un
han sau la o tavernă într-un sat nou până când îmi devenea limpede că
tovarășii mei de drum își vor petrece seara în jurul focului, bând bere și
discutând banalități. Dougal mi-a zâmbit sardonic, înțelegând aluzia.
— Păi, nu ți-a spus ca să îmi spui mie, nu? Din moment ce eu știam deja.
Și-a plimbat gânditor mâna prin apa straniu de întunecată, stârnind un
abur sulfuros.
— Nu știu care sunt obiceiurile în Oxfordshire, a mai spus el subliniind
numele orașului cu un sarcasm care m-a făcut să mă înfior, dar prin părțile
noastre, doamnele nu sunt expuse unor asemenea priveliști, precum o
biciuire publică. Ai fost vreodată martoră la o astfel de pedeapsă?
— Nu și nici nu îmi doresc, am replicat tăios. Însă îmi pot imagina ce ar
putea lăsa urme precum cele de pe spatele lui Jamie.
Dougal a dat din cap, împroșcând cu apă o gaiță curioasă care se
apropiase de noi.
— Ah, să mă ierți că o spun, dar te înșeli. Imaginația e foarte bună, dar
nici nu se apropie de vederea unui om căruia i se smulge carnea de pe spate.
E un lucru îngrozitor, menit să doboare un om și cel mai adesea reușește.
— Pe Jamie nu l-a doborât.
Vorbisem pe un ton mai aspru decât aș fi vrut. Jamie era pacientul meu și,
într-o oarecare măsură, îmi era și prieten. Nu doream să discut istoria lui
personală cu Dougal, deși aș fi recunoscut, dacă eram nevoită, că mă
îmboldea o anumită curiozitate morbidă. Nu mai întâlnisem niciodată pe
cineva atât de deschis și deopotrivă atât de misterios precum tânărul acesta
înalt și solid, Jamie MacTavish.
Dougal a râs scurt, trecându-și mâinile ude prin păr, dând pe spate
șuvițele care îi alunecaseră în timpul fugii noastre – căci așa o consideram
eu – de la han.
— Păi, Jamie e la fel de încăpățânat ca și restul membrilor familiei lui – ca
pietrele, cu toții, iar el e cel mai rău.
Dar în glasul lui am remarcat o notă de respect, deși înciudat.
— Jamie ți-a spus că a fost biciuit pentru că a încercat să evadeze?
— Da.
— Așa-i, a escaladat zidul închisorii imediat după căderea serii, în aceeași
zi în care l-au adus dragonii. Asta se întâmplă în mod frecvent, pentru că
închisorile nu sunt atât de sigure pe cât se dorește, așa încât englezii
patrulează în apropierea zidurilor în fiecare noapte. Funcționarul
garnizoanei mi-a povestit că Jamie s-a bătut zdravăn, după felul în care arăta
când a fost adus înapoi, însă era unul împotriva a șase soldați, toți înarmați
209