untitled

au găsit nici urmă din servitorul dumitale ucis, sau din bagajele dumitale
furate ori din rochia de care ai fost despuiată, nici cel mai mic semn de
adevăr din întreaga dumitale poveste!
— Da? am rostit, slab.
— Exact. Ba, mai mult, nu a existat niciun raport în ultimele patru luni
despre existența vreunor bandiți în acea zonă. Iar acum, doamnă, dumneata
apari în compania căpeteniei de război a clanului MacKenzie, care îmi spune
că fratele său Colum e convins că ești spion și că probabil spionezi pentru
mine!
— Păi, și nu sunt, nu-i așa? am răspuns, rezonabil. Cel puțin am stabilit că
nu sunt spionul dumitale.
— Da, am stabilit, a răspuns el cu o răbdare exagerată. Dar ce nu știu eu
este cine dracu’ ești! Dar intenționez să aflu, doamnă, și nu am nicio îndoială
că voi găsi un răspuns. Sunt comandantul acestei garnizoane. Și în această
calitate, am puterea de a lua anumite măsuri pentru a mă asigura că în zonă
nu există trădători, spioni și alte persoane al căror comportament eu îl
consider suspect. Și sunt foarte pregătit să iau asemenea măsuri, doamnă.
— Și care ar fi aceste măsuri? am întrebat.
Sincer doream să le aflu, deși cred că tonul întrebării mele trebuie să fi
sunat mai degrabă sfidător. S-a ridicat și m-a privit de sus gânditor o clipă,
apoi a ocolit masa, a întins brațul și m-a ridicat în picioare.
— Caporal Hawkins, a spus, cu privirea ațintită încă spre mine, voi avea
nevoie de ajutorul tău pentru câteva momente.
Tânărul de lângă perete părea profund neliniștit, însă a făcut câțiva pași
spre noi.
— Stai în spatele doamnei, te rog, i-a ordonat Randall cu o voce plictisită.
Și ține-o strâns de coate.
Și-a retras brațul și m-a lovit cu putere în stomac.
Nu am scos niciun sunet, căci nu mai aveam aer. Am rămas ghemuită pe
podea, luptându-mă să respir. Dincolo de durerea propriu-zisă a loviturii,
care începea să se facă simțită, împreună cu un val amețitor de greață, eram
peste măsură de uluită. În tot decursul vieții mele, destul de aventuroase,
nimeni nu mă mai lovise vreodată cu intenție. Căpitanul Randall s-a lăsat pe
vine în fața mea. Peruca îi era ușor dată într-o parte, însă dincolo de asta și
de o anumită sclipire a ochilor, nu se schimbase nimic din eleganța sa
controlată.
— Sper că nu porți un copil în pântece, doamnă, a spus el pe un ton
degajat, căci mă tem că îl vei pierde foarte curând.
Am început să scot un fel de șuierat răgușit, pe măsură ce primele
înghițituri de oxigen își găseau dureros calea de-a lungul traheii. M-am
204