untitled

Și-a aruncat din nou peste umeri tartanul și s-a întors în direcția scărilor.
— Dacă m-am înșelat, atunci să fiu iertat. Nu aveam intenția să îți tulbur
somnul. Noapte bună.
— Stai puțin.
S-a oprit, dar nu s-a întors, obligându-mă pe mine să mă apropii. M-a
privit politicos, dar distant.
— Mulțumesc, am spus. A fost foarte frumos din partea ta. Și îmi cer scuze
că am căzut peste tine.
La auzul vorbelor mele a zâmbit, masca distantă de pe chip fiind înlocuită
imediat de expresia veselă cu care eram obișnuită.
— Nu face nimic, englezoaico, a spus el. Imediat cum îmi trece durerea de
cap și mi se sudează coasta pe care mi-ai rupt-o, sunt ca nou.
S-a întors și a deschis ușa camerei mele, care se trântise în urma mea
când căzusem, deoarece, după toate aparențele, constructorul nu folosise
firul cu plumb. În tot hanul nu întâlneai niciun unghi drept.
— Acum întoarce-te în pat, a sugerat el. Eu o să stau aici.
Am privit în jos spre podea. În afară de răceala și duritatea ei inerentă,
scândurile din stejar erau pline de expectorații, salivă alte forme de
murdărie pe care nu doream să le cercetez îndeaproape. Hanul fusese
construit în 1732, evident era data celei mai recente curățenii generale.
— Nu poți dormi aici, am spus. Vino înăuntru, cel puțin podeaua din
cameră nu e atât de mizerabilă.
Jamie a înghețat, cu mâna pe tocul ușii.
— Adică să dorm în aceeași cameră cu dumneata? a întrebat el, părând
de-a dreptul șocat. N-aș putea face una ca asta! Reputația dumitale ar fi
distrusă!
Și vorbea cât se poate de serios. Am început să râd, dar pe urmă am
încercat să îmi maschez hohotele cu o tuse diplomată. Ținând cont de
exigențele călătoriei, înghesuiala din hanuri și primitivismul, dacă nu chiar
de lipsa completă de facilități sanitare, eram atât de obișnuită fizic cu acești
bărbați, inclusiv cu Jamie, încât am găsit cavalerismul lui puritan absolut
ilar.
— Ai mai dormit în aceeași cameră cu mine și înainte, am observat eu
când m-am mai liniștit puțin. Tu și încă alți douăzeci de bărbați.
— Dar nu e același lucru! a spus el bâlbâindu-se. Atunci era o sală comună
și…
S-a oprit, parcă lovit de un gând teribil.
— Sper că nu ai crezut că am sugerat ceva nepotrivit! a exclamat el agitat.
Te asigur că eu nu…
— Nu, nu. Deloc, m-am grăbit să îl reasigur că nu mă ofensase.
198