untitled

În timp ce soarele începea să străpungă ceața cu sulițe aurii și sângerii,
ceata de vânători s-a strâns în curtea din fața castelului, cu hainele încărcate
cu picături de apă și privirile sclipind de nerăbdare. Eram bucuroasă să văd
că femeile nu erau așteptate să ia parte la vânătoare, ci se mulțumeau să
ofere turte de ovăz și halbe de bere eroilor care se pregăteau să plece.
Văzând ceata numeroasă de bărbați care se îndrepta spre pădurile dinspre
răsărit, înarmați până în dinți cu sulițe, topoare, arcuri, tolbe cu săgeți și
pumnale, am simțit o strângere de inimă pentru bietul porc mistreț.
Părerea mea s-a schimbat într-una de respect uimit o oră mai târziu, când
am fost chemată în mare grabă la marginea pădurii pentru a pansa rănile
unui bărbat care, din câte am înțeles, dăduse fără să își dea seama peste
bestie în ceață.
— Iisuse Hristoase! am spus, examinând rana ce se căsca franjurată de la
genunchi până la gleznă. Un animal a făcut asta? Dar ce, are dinți de oțel?
— Eh?
Victima era albă la față din cauza șocului și prea zdruncinat ca să îmi
răspundă, însă unul dintre tovarăși care îl ajutase să iasă din pădure mi-a
aruncat o privire curioasă.
— Nu contează, am spus și am smucit strâns compresa cu care îi
înfășurasem pulpa rănită. Duceți-l la castel și spuneți-i doamnei Fitz să îi dea
supă și pături. Rana trebuie cusută și nu am aici instrumentele necesare.
Strigătele ritmice ale hăitașilor încă mai răsunau în ceața care învăluia
dealul. Deodată s-a înălțat un urlet îngrozitor deasupra ceții și a pădurii și
un fazan speriat a țâșnit în zbor din ascunzătoarea din apropiere cu o bătaie
de aripi care m-a făcut să tresar.
— Dumnezeule din cer, ce s-a mai întâmplat acum?
Luând câteva bandaje, mi-am lăsat pacientul în mâinile îngrijitorilor săi și
am luat-o la fugă în pădure. Pe sub ramuri, ceața era încă și mai pâcloasă și
nu puteam vedea la o distanță mai mare de câțiva metri, dar strigătele
agitate și zbaterea frunzelor m-au călăuzit în direcția potrivită.
A trecut prin spatele meu, ștergându-se de mine. Cu atenția îndreptată
spre țipete, nu l-am auzit și nu l-am văzut până când nu mă depășise deja, o
masă întunecată mișcându-se cu o iuțeală incredibilă, copitele absurd de
mici aproape neauzite pe frunzișul îmbibat cu apă.
Eram atât de uluită de bruschețea apariției încât pe moment nici nu m-am
speriat. Am rămas țintuită locului, cu privirea pironită în ceață, acolo unde
se făcuse nevăzută creatura cu blana neagră și zburlită. Apoi, ridicând palma
pentru a netezi pe spate șuvițele care mi se ondulau îmbibate cu apă în jurul
frunții, am văzut pata mare de sânge. Privind în jos, am zărit o pată similară
pe fustă. Fiara era rănită. Poate că mistrețul slobozise acel urlet.
168