untitled

— Aș putea să te întreb și eu același lucru, englezoaico, a spus vocea
profundă și melodioasă a lui Jamie MacTavish, și am răsuflat ușurată. Paiele
s-au mișcat și Jamie s-a ridicat în picioare.
— Deși aș putea încerca să ghicesc, a adăugat el sec. Cât de departe crezi
că puteai ajunge, domniță, pe o noapte ca asta, cu un cal străin și jumătate
din clanul MacKenzie pe urmele dumitale dis-de-dimineață?
M-am zburlit la el, la propriu și la figurat.
— Ba nu vor pleca după mine. Sunt cu toții strânși în Sala Mare și dacă
unul din cinci dintre ei e destul de treaz încât să stea în picioare mâinedimineață,
darămite să mai poată călări, aș fi de-a dreptul surprinsă.
Jamie a început să râdă și ridicându-se, a întins brațul pentru a mă ajuta
să mă ridic și eu. Mi-a scuturat paiele de pe spatele fustei mele cu ceva mai
multă forță decât am crezut că era nevoie.
— E un calcul destul de rezonabil din partea dumitale, englezoaico, a spus
el, cu o voce ușor surprinsă de faptul că eram capabilă să gândesc. Sau ar
putea fi, a adăugat el, dacă Colum nu ar fi plasat gărzi de jur împrejurul
castelului și nu i-ar fi împrăștiat prin toți codrii din apropiere. Doar nu
credeai că avea să lase castelul neprotejat și cu toți soldații clanului
înăuntru. E drept că piatra nu arde la fel de repede ca lemnul…
Mi-am dat seama că făcea referire la îngrozitorul masacru de la Glencoe,
când un anume John Campbell, la ordinele guvernului, trecuse prin sabie
treizeci și opt de membri ai clanului MacDonald și le incendiase casa. Am
făcut rapid un calcul mental. Asta trebuie să fi fost cu aproximativ cincizeci
de ani în urmă; destul de recent pentru a justifica precauțiile defensive pe
care și le lua Colum.
— Și oricum, nu ți-ai fi putut găsi o noapte mai proastă ca asta ca să
evadezi, a continuat MacTavish.
Nu părea să-l afecteze ideea că încercasem să evadez, enumerându-mi
doar motivele pentru care nu ar fi mers, ceea ce mi s-a părut puțin ciudat.
— În afară de gărzi și de faptul că toți călăreții buni de pe o rază de câțiva
kilometri se află aici, drumul spre castel va fi plin cu oameni care vin din
ținuturi mai îndepărtate pentru tynchal și celelalte jocuri.
— Tynchal?
— O vânătoare. De obicei cerbi, poate un porc mistreț acum; unul din
băieții de la grajduri i-a spus lui Alec cel Bătrân că e unul mare în pădurea de
la răsărit.
Și-a pus palma mare în mijlocul spatelui și m-a întors spre lumina palidă
ce intra pe ușa deschisă.
— Hai, a spus el. Te duc înapoi la castel.
M-am îndepărtat de el.
156