untitled

149
spus ea, abandonând pentru o clipă masca plină de bunătate, întorcându-și
capul spre rafturile cu ierburi, „gândește-te cum te-ai simți tu, dragul meu,
dacă fiul nostru ar fi fost înhățat astfel? Fără îndoială că doar foamea l-a
determinat să fure. Oh, Arthur, nu poți găsi în inima ta un dram de milă, tu,
care ești sufletul dreptății?”
S-a lăsat să cadă pe un taburet, râzând și bătând cu pumnul în picior.
— Ce păcat că aici nu ai unde să joci teatru!
Sunetul mulțimii de afară se schimbase și m-am apropiat de fereastră
pentru a vedea ce se petrece, ignorând încântarea lui Geilie față de propriul
ei talent actoricesc.
Gloata s-a dat la o parte și băiatul tăbăcarului a pășit înainte, mergând
încet între preot și judecător. Arthur Duncan mergea afectat dând pe-afară
de mărinimie, înclinându-se și dând din cap spre cei mai de vază membri ai
adunării. Părintele Bain, pe de altă parte, semăna izbitor de mult cu un
cartof morocănos, cu chipul smead umflat de mânie.
Mica procesiune s-a îndreptat spre centrul pieței, unde vătaful satului, un
anume John MacRae, a ieșit din mulțime pentru a-i întâmpina. Acest
personaj era înveșmântat, cu o eleganță sobră pe măsura atribuțiilor sale, în
pantaloni și veston din stofă închisă la culoare și o pălărie din catifea
cenușie (scoasă pentru moment și adăpostită grijuliu de ploaie sub poala
vestonului). Nu era, așa cum am presupus inițial, temnicerul satului, deși la
nevoie îndeplinea și această funcție. Îndatoririle lui erau în principal cele ale
unui polițist, vameș și, când situația o impunea, călău; titlul venea de la
lingura de lemn 10 care îi atârna la cingătoare, cu care era îndreptățit să ia un
procent din fiecare sac de grâne vândut la târgul de marți; era remunerația
pentru slujba sa.
Toate astea îmi fuseseră povestite de el însuși cu doar câteva zile în urmă,
când venise la castel pentru a vedea dacă nu-l puteam vindeca de panarițiul
de la degetul mare care nu voia să treacă de la sine. I-l spărsesem cu un ac
dezinfectat și i-l unsesem cu o alifie din muguri de plop. Atunci, MacRae era
un bărbat timid, cu o voce blândă și cu un zâmbet plăcut.
Acum, nu mai purta nici urmă de zâmbet; chipul lui MacRae era neclintit,
așa cum cerea situația. Rezonabil, m-am gândit; nimeni nu dorește să vadă
un călău zâmbind cu gura până la urechi.
Răufăcătorul a fost pus să stea în picioare pe soclul din centrul pieței.
Băiatul era palid și înspăimântat, însă nu a făcut nicio mișcare atunci când
Arthur Duncan, perceptorul parohiei din Cranesmuir, și-a umflat pieptul
10 În engleză, lock – „linguriță”, iar titlul este locksman, care mai poate însemna și temnicer (n. tr.).