untitled

gândeam că aș putea fi tratată cu un oarecare respect drept o musafiră la
castel, îi văzusem pe mulți dintre săteni făcându-și pe furiș semnul crucii
când treceam pe lângă ei. Intervenția mea putea să înrăutățească situația
băiatului.
— Nu poți face nimic? am întrebat-o pe Geilie. Adică, să vorbești cu soțul
tău, să îi ceri să fie, ă-ă, indulgent?
Geilie și-a ridicat surprinsă privirea de la munca ei. În mod evident,
gândul de a interveni în treburile soțului ei nu îi trecuse niciodată prin
minte.
— De ce ți-ar păsa dumitale de ce se întâmplă cu el? a întrebat ea, fără
urmă de răutate, ci doar din curiozitate.
— Cum să nu îmi pese? am răspuns. E doar un copil; orice ar fi făcut, nu
merită să fie mutilat pe viață!
Geilie a ridicat sprâncenele blonde; argumentul meu nu o convinsese
deloc. Cu toate acestea, a ridicat din umeri, întinzându-mi mojarul și pistilul.
— Ce nu fac eu pentru prieteni, a spus ea, dându-și ochii peste cap.
A scrutat rafturile cu privirea și a ales o sticluță cu ceva verzui în ea, pe
care scria EXTRACT DE MENTĂ.
— Mă duc să îi dau medicamentul lui Arthur și, în timpul ăsta, o să văd ce
se poate face pentru băiat. Dar e posibil să fie prea târziu, m-a avertizat ea. Și
dacă și-a băgat nasul preotul acela bubos, o să ceară cea mai aspră pedeapsă
pe care o poate căpăta. Însă eu voi încerca. Dumneata continuă să pisezi
rozmarinul; durează o veșnicie până se face pulbere.
După plecarea ei m-am pus pe treabă, luând mojarul și pisând rozmarinul
cu gândurile în altă parte, fără a fi atentă la ce făceam. Ferestrele închise mă
fereau deopotrivă de răpăitul ploii și de strigătele mulțimii de afară; cele
două sunete se împleteau într-un murmur difuz, repezit și amenințător. Ca
elevă, citisem Dickens. Și de asemenea, ceilalți autori dinaintea lui, care
descriseseră justiția fără milă a acestor vremuri, aplicată fără discernământ
tuturor răufăcătorilor, fără a se ține seama de vârstă sau de circumstanțe.
Dar a citi, de la distanța confortabilă de un secol sau două, despre copii
spânzurați sau mutilați era cu totul altceva decât a fi martor la așa ceva,
pisând liniștită ierburi medicinale la câțiva metri deasupra.
Aș avea oare curajul de a interveni direct, dacă sentința avea să fie în
defavoarea băiatului? M-am îndreptat spre fereastră, luând și mojarul cu
mine, și am aruncat o privire afară. Mulțimea se îngroșase, deoarece
negustorii și gospodinele, atrași de adunare, veneau pe Strada Mare pentru a
vedea despre ce este vorba. Nou-veniții se apropiau, în vreme ce aceia care
asistaseră la incident de la început le relatau detaliile, apoi se amestecau cu
restul mulțimii și mai multe chipuri se întorceau expectativ spre ușa casei.
147