untitled

tabăra pe un câmp lăsat nelucrat în josul pârâului care alimenta lacul
castelului. Căldărari, țigani nomazi și vânzători ambulanți improvizaseră un
soi de bâlci în apropierea podului. Locuitorii castelului și ai satului din
apropiere începuseră a veni la bâlci la lăsarea serii, când muncile zilei se
încheiau, pentru a cumpăra unelte și alte mărunțișuri sau pentru a privi
jonglerii și a se pune la curent cu ultimele bârfe.
Eu urmăream îndeaproape cine venea și cine pleca și îmi făcusem un
obicei de a mă duce la grajduri și la padoc. Acum erau o mulțime de cai, cei ai
musafirilor fiind îngrijiți în grajdurile castelului. În confuzia și aglomerația
din timpul Adunării, mă gândeam, nu era greu să mă fac nevăzută.
•
În timpul unei expediții de cules fructe la livadă am întâlnit-o pentru
prima dată pe Geillis Duncan. După ce descoperisem pălăria-șarpelui sub
rădăcinile unui arin, căutam să găsesc altele. Pălăriile roșietice creșteau în
mănunchiuri micuțe, de doar patru sau cinci ciuperci, însă erau câteva
mănunchiuri împrăștiate prin iarba înaltă din această zonă a livezii.
Glasurile femeilor care culegeau fructe se stingeau pe măsură ce mă
îndreptam spre marginea livezii, oprindu-mă și aplecându-mă pentru a
culege tulpinile plăpânde.
— Soiul ăsta e otrăvitor, a spus o voce din spatele meu.
M-am ridicat de lângă mănunchiul de ciuperci peste care eram aplecată,
lovindu-mă tare cu capul de o creangă a pinului sub care creșteau.
În timp ce vederea mi se limpezea, am realizat că hohotele de râs veneau
de la o tânără înaltă, poate cu câțiva ani mai în vârstă decât mine, cu părul
blond și tenul ca laptele, cu cei mai frumoși ochi verzi pe care îi văzusem
vreodată.
— Iartă-mă, te rog, că râd de dumneata, a spus ea, cu gropițe în obraji în
timp ce pășea în adâncitura unde mă aflam, însă nu m-am putut abține.
— Îmi imaginez că arătam destul de caraghios, am spus, nițel nepoliticos,
frecându-mi cucuiul din creștet. Și îți mulțumesc pentru sfat, dar știu că
ciupercile astea sunt otrăvitoare.
— Ah, știai? În cazul ăsta, cui vrei să-i faci felul cu ele? Soțului dumitale,
poate? Să-mi spui, rogu-te, dacă au efect, ca să încerc și eu pe bărbatul meu.
Zâmbetul ei era molipsitor și m-am pomenit zâmbindu-i și eu.
I-am explicat că, deși pălăriile ciupercilor erau otrăvitoare, puteai pregăti
o pudră din ciupercile uscate care era foarte eficace în oprirea sângerărilor,
dacă era aplicată direct pe rană. Sau așa spunea doamna Fitz; eram mai
degrabă înclinată să îi dau ei crezare decât Îndrumarului vindecătorului pe
care mi-l lăsase moștenire Davie Beaton.
140