untitled
A doua zi, după o dimineață lungă în care am tratat alți pacienți și am cotrobăit prin cămară după ierburi folositoare pentru a reumple dulapurile din cabinet și – cu o oarecare solemnitate – am scris în jurnalul negru de consultații al lui Davie Beaton, am părăsit în cele din urmă încăperea înghesuită și întunecată în căutare de aer proaspăt și mișcare. Pentru moment, nu aveam niciun pacient și am profitat de ocazie pentru a explora etajele superioare ale castelului, aruncând o privire în odăile goale și scările spiralate, făcându-mi în minte o hartă a locului. Avea un plan cel puțin neobișnuit. Ici și colo fuseseră adăugate tot felul de lucruri de-a lungul anilor, încât acum era greu de spus dacă la început castelul avusese un plan unitar. În acest salon, de exemplu, era un alcov construit în zidul de lângă scări, fără un scop aparent decât acela de a umple un spațiu gol prea mic pentru o cameră completă. Alcovul era în parte ascuns privirilor de o draperie care cădea din tavan, din pânză în dungi; aș fi trecut pe lângă el fără să mă opresc, dacă nu mi-ar fi atras atenția o strălucire albă din interior. M- am oprit la un pas de deschidere și am încercat să văd ce e. Era mâneca de la cămașa lui Jamie cuprinzând spatele unei fete, trăgând-o aproape de el pentru a o săruta. Ea s-a așezat în poala lui și părul ei auriu a strălucit în raza de soare care pătrunsese prin nișă, reflectând lumina precum solzii unui păstrăv care tăia un izvor într-o dimineață însorită. M-am oprit, neștiind ce să fac. Nu voiam să îi spionez, dar îmi era teamă că sunetul pașilor mei pe lespezile coridorului le va atrage atenția. În timp ce ezitam, Jamie s-a desprins din îmbrățișare și a ridicat ochii. Privirile ni s-au întâlnit și chipul i s-a crispat alarmat, recunoscându-mă. Ridicând o sprânceană și ridicând din umeri ușor ironic, a așezat fata mai bine pe un genunchi și s-a aplecat din nou să o sărute. Am ridicat din umeri la rândul meu și m-am îndepărtat pe vârfuri. Nu era treaba mea. Nu mă îndoiam însă că atât Colum, cât și tatăl fetei ar considera această „însoțire” cât se poate de nepotrivită. Următoarea bătaie avea să fie pentru Jamie pe drept, dacă nu își alegeau mai atent locul de întâlnire. Găsindu-l la cină alături de Alec, m-am așezat în fața lor la masa cea lungă. Jamie m-a salutat destul de politicos, însă cu o expresie vigilentă în priviri. Alec cel Bătrân m-a întâmpinat cu obișnuitul său „Mmmhmmm”. Femeilor, după cum îmi explicase la padoc, nu le plăceau caii și, în consecință, nu aveai ce să discuți cu ele. — Cum merge îmblânzirea calului? am întrebat, pentru a întrerupe mestecatul laborios din cealaltă parte a mesei. — Destul de bine, a răspuns Jamie precaut. L-am privit peste platoul cu napi fierți. 136
— Parcă ți-s nițel umflate buzele, Jamie. Te-a lovit vreun cal? am întrebat, vicleană. — Da, a răspuns el mijindu-și ochii. Și-a întors capul când nu eram atent. Glasul îi era domol, însă pe sub masă am simțit un picior mare așezânduse peste al meu. Pentru moment, atingerea era ușoară, însă amenințarea era evidentă. — Foarte rău; mânzele astea pot fi periculoase, am rostit, inocentă. Piciorul a apăsat și mai tare când Alec a întrebat: — Mânze? Dar tu nu ai treabă cu mânzele, flăcăule! Am încercat să-i împing piciorul într-o parte, folosindu-mă de celălalt picior, dar nu am reușit. Însă am izbutit să îi trag una în gleznă, scurt. Jamie a tresărit brusc. — Ce-i cu tine, băiatule? a întrebat Alec. — Mi-am mușcat limba, a bâiguit Jamie, privindu-mă încruntat peste mâna cu care își astupase gura. — Neisprăvit necopt și tălâmb. Dar la ce să te aștepți din partea unui prostănac care nu-i în stare să se dea la o parte când un cal… Alec a continuat vreme de câteva minute să își acuze ajutorul de neîndemânare, trândăvie, prostie și inepție generală. Jamie, probabil cea mai îndemânatică persoană pe care o întâlnisem vreodată, și-a ținut fruntea în pământ și a mâncat impasibil în timpul diatribei, deși obrajii i se împurpuraseră. Mi-am ținut ochii sfios în farfurie pentru tot restul mesei. Refuzând o a doua porție de tocană, Jamie s-a ridicat de la masă pe neașteptate, întrerupând tirada lui Alec. Bătrânul îngrijitor de cai și cu mine am mestecat în tăcere alte câteva minute. Ștergându-și farfuria cu o ultimă bucată de pâine, bărbatul a vârât-o în gură și s-a lăsat pe spate, măsurândumă sardonic cu singurul său ochi albastru. — N-ar trebui să iei băiatul peste picior, mi-a spus el ca și cum am fi vorbit despre vreme. Dacă așa ceva ajunge la urechile lui Colum sau ale lui taică-su, Jamie s-ar putea alege cu ceva mai mult decât un ochi vânăt. — Cum ar fi cu o soție? am spus, privindu-l drept în ochi. Alec a înclinat ușor din cap. — S-ar putea. Dar fata nu-i ce-i trebuie lui. — Nu? Eram nițel surprinsă, după ce îi auzisem fără să vreau remarcile din padoc. — Nu, el are nevoie de o femeie, nu de o fată. Și Laoghaire o să rămână fată și când o să aibă cincizeci de ani. Buzele bătrâne și acrite s-au strâmbat într-un soi de zâmbet. 137
- Page 86 and 87: A continuat, netezind ici și colo,
- Page 88 and 89: Cu sprâncenele încă ridicate, Co
- Page 90 and 91: — Dar cum se face, Doamnă Beauch
- Page 92 and 93: 92 privirea de pe farfuria care îl
- Page 94 and 95: astfel de companie. Mi-am pus în g
- Page 96 and 97: Al lui Dougal era încă prins la s
- Page 98 and 99: — Ce-a făcut fata? Voinica doamn
- Page 100 and 101: — Angus cel mic o să se opreasc
- Page 102 and 103: — Vai de mine, întotdeauna e câ
- Page 104 and 105: — Cred că cineva vrea să îți
- Page 106 and 107: Padocul la care m-a condus era ceva
- Page 108 and 109: 108 Dinții albi și pătrați mest
- Page 110 and 111: — Nu ai auzit de ei? Vindecători
- Page 112 and 113: Pe raftul de jos era o carte, un vo
- Page 114 and 115: această epocă pentru că îmi ofe
- Page 116 and 117: nu știu ei este că Jamie MacTavis
- Page 118 and 119: conversații implicând linia genea
- Page 120 and 121: De data aceasta, Alec cel Bătrân
- Page 122 and 123: Investigațiile următoare au doved
- Page 124 and 125: Cu carnea caldă și păroși, cu i
- Page 126 and 127: Am deschis gura să-i răspund și
- Page 128 and 129: — Ah! Ă-ă, da… a răspuns ea
- Page 130 and 131: era sărac și pleacă pe mare să
- Page 132 and 133: Și alții din sală aveau povești
- Page 134 and 135: — Ești modest, ha? am întrebat
- Page 138 and 139: 138 — Poate crezi că eu am trăi
- Page 140 and 141: tabăra pe un câmp lăsat nelucrat
- Page 142 and 143: M-am arătat de acord și ne-am pli
- Page 144 and 145: — Ce vrei să spui? A tușit și
- Page 146 and 147: Casa familiei Duncan se înălța f
- Page 148 and 149: Privind în jos la oamenii care aș
- Page 150 and 151: otofei pentru a conferi solemnitate
- Page 152 and 153: M-a îmbrățișat cu căldură și
- Page 154 and 155: 154 șocate plouau peste mine, mai
- Page 156 and 157: — Aș putea să te întreb și eu
- Page 158 and 159: La rândul său, și Jamie părea s
- Page 160 and 161: — Știi care e deviza mea? a înt
- Page 162 and 163: O parte din aceste șoapte se dator
- Page 164 and 165: S-a așezat grațios într-un genun
- Page 166 and 167: A dat din cap, dar a zâmbit. — N
- Page 168 and 169: În timp ce soarele începea să st
- Page 170 and 171: în carnea păroasă. Copitele deli
- Page 172 and 173: Și, eliberându-mi brațul, l-am l
- Page 174 and 175: 174 • PARTEA A TREIA • LA DRUM
- Page 176 and 177: placă de alamă strălucitoare la
- Page 178 and 179: mulțimea de bărbați adunați în
- Page 180 and 181: căra cuminte produsele în căruț
- Page 182 and 183: monede pe masa din fața lui Dougal
- Page 184 and 185: Am ocolit coliba și am urcat puți
— Parcă ți-s nițel umflate buzele, Jamie. Te-a lovit vreun cal? am întrebat,<br />
vicleană.<br />
— Da, a răspuns el mijindu-și ochii. Și-a întors capul când nu eram atent.<br />
Glasul îi era domol, însă pe sub masă am simțit un picior mare așezânduse<br />
peste al meu. Pentru moment, atingerea era ușoară, însă amenințarea era<br />
evidentă.<br />
— Foarte rău; mânzele astea pot fi periculoase, am rostit, inocentă.<br />
Piciorul a apăsat și mai tare când Alec a întrebat:<br />
— Mânze? Dar tu nu ai treabă cu mânzele, flăcăule!<br />
Am încercat să-i împing piciorul într-o parte, folosindu-mă de celălalt<br />
picior, dar nu am reușit. Însă am izbutit să îi trag una în gleznă, scurt. Jamie a<br />
tresărit brusc.<br />
— Ce-i cu tine, băiatule? a întrebat Alec.<br />
— Mi-am mușcat limba, a bâiguit Jamie, privindu-mă încruntat peste<br />
mâna cu care își astupase gura.<br />
— Neisprăvit necopt și tălâmb. Dar la ce să te aștepți din partea unui<br />
prostănac care nu-i în stare să se dea la o parte când un cal…<br />
Alec a continuat vreme de câteva minute să își acuze ajutorul de<br />
neîndemânare, trândăvie, prostie și inepție generală. Jamie, probabil cea mai<br />
îndemânatică persoană pe care o întâlnisem vreodată, și-a ținut fruntea în<br />
pământ și a mâncat impasibil în timpul diatribei, deși obrajii i se<br />
împurpuraseră. Mi-am ținut ochii sfios în farfurie pentru tot restul mesei.<br />
Refuzând o a doua porție de tocană, Jamie s-a ridicat de la masă pe<br />
neașteptate, întrerupând tirada lui Alec. Bătrânul îngrijitor de cai și cu mine<br />
am mestecat în tăcere alte câteva minute. Ștergându-și farfuria cu o ultimă<br />
bucată de pâine, bărbatul a vârât-o în gură și s-a lăsat pe spate, măsurândumă<br />
sardonic cu singurul său ochi albastru.<br />
— N-ar trebui să iei băiatul peste picior, mi-a spus el ca și cum am fi<br />
vorbit despre vreme. Dacă așa ceva ajunge la urechile lui Colum sau ale lui<br />
taică-su, Jamie s-ar putea alege cu ceva mai mult decât un ochi vânăt.<br />
— Cum ar fi cu o soție? am spus, privindu-l drept în ochi.<br />
Alec a înclinat ușor din cap.<br />
— S-ar putea. Dar fata nu-i ce-i trebuie lui.<br />
— Nu?<br />
Eram nițel surprinsă, după ce îi auzisem fără să vreau remarcile din<br />
padoc.<br />
— Nu, el are nevoie de o femeie, nu de o fată. Și Laoghaire o să rămână<br />
fată și când o să aibă cincizeci de ani.<br />
Buzele bătrâne și acrite s-au strâmbat într-un soi de zâmbet.<br />
137
Change language