untitled

03.01.2019 Views

Și alții din sală aveau povești de spus și Gwyllyn s-a odihnit pe scaunul său, sorbind din vin, în timp ce unul făcea loc altuia lângă foc, povestind întâmplări care țineau întreaga audiență cu sufletul la gură. Pe unele abia le auzeam. Eram și eu prinsă în mreje, însă în mrejele propriilor mele gânduri, care mi se rostogoleau prin minte, formând idei fantastice sub influența vinului, a muzicii și a legendelor cu zâne. — A fost cândva demult, acum două sute de ani… Totul se întâmplă acum două sute de ani în poveștile scoțiene, îmi spunea vocea reverendului Wakefield în memorie. Același lucru ca „A fost odată ca niciodată”, înțelegi? Și femei prinse în pietrele de pe dealurile zânelor, călătorind departe și întorcându-se ostenite, care nu știau unde fuseseră, nici cum ajunseseră acolo. Îmi simțeam părul de pe mâini zburlindu-se ca și cum mi-ar fi fost frig și am început să le fricționez neliniștită. Două sute de ani. Din 1945 în 1743; da, destul de aproape. Și femei care călătoresc prin pietre, „Întotdeauna erau femei?” m-am întrebat deodată. Și mi-a mai răsărit un gând. Femeile se întorceau. Agheasmă, descântec sau cuțit, cu toatele se întorceau. Așadar poate, doar poate, era posibil. Trebuie să mă întorc la uriașii din piatră de la Craigh na Dun. Am simțit o emoție amețitoare și am întins mâna după cupa de vin. — Ai grijă! Degetele mele au bâjbâit nesigure pe marginea cupei de cristal aproape pline pe care o așezasem din neatenție pe bancă lângă mine. Brațul lung al lui Jamie s-a întins ca fulgerul peste poala mea, salvând la timp cupa de la dezastru. A ridicat paharul, ținându-i delicat piciorul între două degete puternice și l-a trecut ușor înainte și înapoi pe sub nas. Apoi mi l-a dat înapoi, ridicând din sprâncene. — Rhenish, am explicat amabilă. — Da, știu, a răspuns, păstrându-și expresia interogativă. E al lui Colum, nu-i așa? — Păi, da. Vrei să guști puțin? E foarte bun. Am ridicat cupa cu o mână ușor nesigură. După o clipă de ezitare, a acceptat-o și a încercat să ia o înghițitură. — Așa-i, e bun, a spus el întinzându-mi înapoi pocalul. Și e de două ori mai tare decât vinul obișnuit. Colum îl bea seara, ca să mai scape de durerea de picioare. Cât ai băut? a întrebat, cercetându-mă îndeaproape cu ochii mijiți. — Două, nu, trei cupe, am spus cu o oarecare demnitate. Vrei să sugerezi că aș fi amețită? 132

— Nu, a spus cu sprâncenele ridicate. Sunt uimit că nu ești. Majoritatea celor care beau cu Colum sunt sub masă după al doilea pahar. A întins brațul și mi-a luat din nou cupa din mână. — Cu toate acestea, a adăugat el cu fermitate, cred că cel mai bine e să te oprești sau n-o să mai poți urca scările. A înclinat pocalul și l-a dat pe gât tacticos, apoi i-a întins cupa goală lui Laoghaire fără a se uita la ea. — Du-l înapoi, te rog, fătucă, i-a spus el nonșalant. S-a făcut târziu; cred că o s-o conduc pe doamna Beauchamp în camera ei. Și trecându-mi un braț pe sub cot, m-a condus spre arcadă, lăsând-o pe fată să se uite în urma noastră cu o expresie care m-a făcut să fiu recunoscătoare că privirile nu puteau ucide. Jamie m-a urmat până sus în camera mea și, cumva spre surprinderea mea, a intrat după mine. Surpriza s-a risipit când a închis ușa și imediat și-a scos cămașa de pe el. Uitasem cu totul de bandajele lui, pe care intenționasem să i le scot în ultimele două zile. — Aș vrea să scap de astea, a spus el, trăgând de bandajele de celofibră și pânză de sub braț. Mă irită de câteva zile. — În cazul ăsta mă surprinde că nu le-ai scos singur, am spus întinzând mâinile pentru a-i desface nodurile. — Mi-a fost teamă, după mustrarea pe care am primit-o când mi-ai pus primul bandaj, a spus el rânjind impertinent spre mine. Am zis că, dacă mă ating de ele, mă aleg cu o bătaie la fund. — S-ar putea să o primești acum, dacă nu te așezi și nu stai liniștit, am răspuns, făcând-o pe severa. Mi-am pus mâinile pe umărul lui bun și, nițel amețită, l-am împins în jos pe un taburet scund de toaletă. I-am scos bandajul și am pipăit cu grijă articulația. Era încă ușor inflamată, puțin vânătă, însă spre bucuria mea nu am simțit niciun mușchi întins. — Dacă erai atât de nerăbdător să scapi de el, de ce nu m-ai lăsat să ți-l scot ieri după-amiază? Felul în care se comportase la padoc mă nedumerise atunci, iar acum mă nedumerea și mai mult, văzând petele de piele înroșită acolo unde marginile aspre ale bandajelor de pânză îl roseseră până aproape de carne. Am ridicat pansamentul precaut, însă dedesubt totul era bine. El mi-a aruncat o privire cu coada ochiului, apoi și-a coborât ochii, ușor rușinat. — Ah, păi, e… ă-ă, nu voiam să-mi scot cămașa de față cu Alec. 133

— Nu, a spus cu sprâncenele ridicate. Sunt uimit că nu ești. Majoritatea<br />

celor care beau cu Colum sunt sub masă după al doilea pahar.<br />

A întins brațul și mi-a luat din nou cupa din mână.<br />

— Cu toate acestea, a adăugat el cu fermitate, cred că cel mai bine e să te<br />

oprești sau n-o să mai poți urca scările.<br />

A înclinat pocalul și l-a dat pe gât tacticos, apoi i-a întins cupa goală lui<br />

Laoghaire fără a se uita la ea.<br />

— Du-l înapoi, te rog, fătucă, i-a spus el nonșalant. S-a făcut târziu; cred că<br />

o s-o conduc pe doamna Beauchamp în camera ei.<br />

Și trecându-mi un braț pe sub cot, m-a condus spre arcadă, lăsând-o pe<br />

fată să se uite în urma noastră cu o expresie care m-a făcut să fiu<br />

recunoscătoare că privirile nu puteau ucide.<br />

Jamie m-a urmat până sus în camera mea și, cumva spre surprinderea<br />

mea, a intrat după mine. Surpriza s-a risipit când a închis ușa și imediat și-a<br />

scos cămașa de pe el. Uitasem cu totul de bandajele lui, pe care<br />

intenționasem să i le scot în ultimele două zile.<br />

— Aș vrea să scap de astea, a spus el, trăgând de bandajele de celofibră și<br />

pânză de sub braț. Mă irită de câteva zile.<br />

— În cazul ăsta mă surprinde că nu le-ai scos singur, am spus întinzând<br />

mâinile pentru a-i desface nodurile.<br />

— Mi-a fost teamă, după mustrarea pe care am primit-o când mi-ai pus<br />

primul bandaj, a spus el rânjind impertinent spre mine. Am zis că, dacă mă<br />

ating de ele, mă aleg cu o bătaie la fund.<br />

— S-ar putea să o primești acum, dacă nu te așezi și nu stai liniștit, am<br />

răspuns, făcând-o pe severa.<br />

Mi-am pus mâinile pe umărul lui bun și, nițel amețită, l-am împins în jos<br />

pe un taburet scund de toaletă.<br />

I-am scos bandajul și am pipăit cu grijă articulația. Era încă ușor<br />

inflamată, puțin vânătă, însă spre bucuria mea nu am simțit niciun mușchi<br />

întins.<br />

— Dacă erai atât de nerăbdător să scapi de el, de ce nu m-ai lăsat să ți-l<br />

scot ieri după-amiază?<br />

Felul în care se comportase la padoc mă nedumerise atunci, iar acum mă<br />

nedumerea și mai mult, văzând petele de piele înroșită acolo unde marginile<br />

aspre ale bandajelor de pânză îl roseseră până aproape de carne. Am ridicat<br />

pansamentul precaut, însă dedesubt totul era bine.<br />

El mi-a aruncat o privire cu coada ochiului, apoi și-a coborât ochii, ușor<br />

rușinat.<br />

— Ah, păi, e… ă-ă, nu voiam să-mi scot cămașa de față cu Alec.<br />

133

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!