untitled
Și alții din sală aveau povești de spus și Gwyllyn s-a odihnit pe scaunul său, sorbind din vin, în timp ce unul făcea loc altuia lângă foc, povestind întâmplări care țineau întreaga audiență cu sufletul la gură. Pe unele abia le auzeam. Eram și eu prinsă în mreje, însă în mrejele propriilor mele gânduri, care mi se rostogoleau prin minte, formând idei fantastice sub influența vinului, a muzicii și a legendelor cu zâne. — A fost cândva demult, acum două sute de ani… Totul se întâmplă acum două sute de ani în poveștile scoțiene, îmi spunea vocea reverendului Wakefield în memorie. Același lucru ca „A fost odată ca niciodată”, înțelegi? Și femei prinse în pietrele de pe dealurile zânelor, călătorind departe și întorcându-se ostenite, care nu știau unde fuseseră, nici cum ajunseseră acolo. Îmi simțeam părul de pe mâini zburlindu-se ca și cum mi-ar fi fost frig și am început să le fricționez neliniștită. Două sute de ani. Din 1945 în 1743; da, destul de aproape. Și femei care călătoresc prin pietre, „Întotdeauna erau femei?” m-am întrebat deodată. Și mi-a mai răsărit un gând. Femeile se întorceau. Agheasmă, descântec sau cuțit, cu toatele se întorceau. Așadar poate, doar poate, era posibil. Trebuie să mă întorc la uriașii din piatră de la Craigh na Dun. Am simțit o emoție amețitoare și am întins mâna după cupa de vin. — Ai grijă! Degetele mele au bâjbâit nesigure pe marginea cupei de cristal aproape pline pe care o așezasem din neatenție pe bancă lângă mine. Brațul lung al lui Jamie s-a întins ca fulgerul peste poala mea, salvând la timp cupa de la dezastru. A ridicat paharul, ținându-i delicat piciorul între două degete puternice și l-a trecut ușor înainte și înapoi pe sub nas. Apoi mi l-a dat înapoi, ridicând din sprâncene. — Rhenish, am explicat amabilă. — Da, știu, a răspuns, păstrându-și expresia interogativă. E al lui Colum, nu-i așa? — Păi, da. Vrei să guști puțin? E foarte bun. Am ridicat cupa cu o mână ușor nesigură. După o clipă de ezitare, a acceptat-o și a încercat să ia o înghițitură. — Așa-i, e bun, a spus el întinzându-mi înapoi pocalul. Și e de două ori mai tare decât vinul obișnuit. Colum îl bea seara, ca să mai scape de durerea de picioare. Cât ai băut? a întrebat, cercetându-mă îndeaproape cu ochii mijiți. — Două, nu, trei cupe, am spus cu o oarecare demnitate. Vrei să sugerezi că aș fi amețită? 132
— Nu, a spus cu sprâncenele ridicate. Sunt uimit că nu ești. Majoritatea celor care beau cu Colum sunt sub masă după al doilea pahar. A întins brațul și mi-a luat din nou cupa din mână. — Cu toate acestea, a adăugat el cu fermitate, cred că cel mai bine e să te oprești sau n-o să mai poți urca scările. A înclinat pocalul și l-a dat pe gât tacticos, apoi i-a întins cupa goală lui Laoghaire fără a se uita la ea. — Du-l înapoi, te rog, fătucă, i-a spus el nonșalant. S-a făcut târziu; cred că o s-o conduc pe doamna Beauchamp în camera ei. Și trecându-mi un braț pe sub cot, m-a condus spre arcadă, lăsând-o pe fată să se uite în urma noastră cu o expresie care m-a făcut să fiu recunoscătoare că privirile nu puteau ucide. Jamie m-a urmat până sus în camera mea și, cumva spre surprinderea mea, a intrat după mine. Surpriza s-a risipit când a închis ușa și imediat și-a scos cămașa de pe el. Uitasem cu totul de bandajele lui, pe care intenționasem să i le scot în ultimele două zile. — Aș vrea să scap de astea, a spus el, trăgând de bandajele de celofibră și pânză de sub braț. Mă irită de câteva zile. — În cazul ăsta mă surprinde că nu le-ai scos singur, am spus întinzând mâinile pentru a-i desface nodurile. — Mi-a fost teamă, după mustrarea pe care am primit-o când mi-ai pus primul bandaj, a spus el rânjind impertinent spre mine. Am zis că, dacă mă ating de ele, mă aleg cu o bătaie la fund. — S-ar putea să o primești acum, dacă nu te așezi și nu stai liniștit, am răspuns, făcând-o pe severa. Mi-am pus mâinile pe umărul lui bun și, nițel amețită, l-am împins în jos pe un taburet scund de toaletă. I-am scos bandajul și am pipăit cu grijă articulația. Era încă ușor inflamată, puțin vânătă, însă spre bucuria mea nu am simțit niciun mușchi întins. — Dacă erai atât de nerăbdător să scapi de el, de ce nu m-ai lăsat să ți-l scot ieri după-amiază? Felul în care se comportase la padoc mă nedumerise atunci, iar acum mă nedumerea și mai mult, văzând petele de piele înroșită acolo unde marginile aspre ale bandajelor de pânză îl roseseră până aproape de carne. Am ridicat pansamentul precaut, însă dedesubt totul era bine. El mi-a aruncat o privire cu coada ochiului, apoi și-a coborât ochii, ușor rușinat. — Ah, păi, e… ă-ă, nu voiam să-mi scot cămașa de față cu Alec. 133
- Page 82 and 83: — Puteam vedea pumnalul chiar sub
- Page 84 and 85: sănătos și a stat legănându-m
- Page 86 and 87: A continuat, netezind ici și colo,
- Page 88 and 89: Cu sprâncenele încă ridicate, Co
- Page 90 and 91: — Dar cum se face, Doamnă Beauch
- Page 92 and 93: 92 privirea de pe farfuria care îl
- Page 94 and 95: astfel de companie. Mi-am pus în g
- Page 96 and 97: Al lui Dougal era încă prins la s
- Page 98 and 99: — Ce-a făcut fata? Voinica doamn
- Page 100 and 101: — Angus cel mic o să se opreasc
- Page 102 and 103: — Vai de mine, întotdeauna e câ
- Page 104 and 105: — Cred că cineva vrea să îți
- Page 106 and 107: Padocul la care m-a condus era ceva
- Page 108 and 109: 108 Dinții albi și pătrați mest
- Page 110 and 111: — Nu ai auzit de ei? Vindecători
- Page 112 and 113: Pe raftul de jos era o carte, un vo
- Page 114 and 115: această epocă pentru că îmi ofe
- Page 116 and 117: nu știu ei este că Jamie MacTavis
- Page 118 and 119: conversații implicând linia genea
- Page 120 and 121: De data aceasta, Alec cel Bătrân
- Page 122 and 123: Investigațiile următoare au doved
- Page 124 and 125: Cu carnea caldă și păroși, cu i
- Page 126 and 127: Am deschis gura să-i răspund și
- Page 128 and 129: — Ah! Ă-ă, da… a răspuns ea
- Page 130 and 131: era sărac și pleacă pe mare să
- Page 134 and 135: — Ești modest, ha? am întrebat
- Page 136 and 137: A doua zi, după o dimineață lung
- Page 138 and 139: 138 — Poate crezi că eu am trăi
- Page 140 and 141: tabăra pe un câmp lăsat nelucrat
- Page 142 and 143: M-am arătat de acord și ne-am pli
- Page 144 and 145: — Ce vrei să spui? A tușit și
- Page 146 and 147: Casa familiei Duncan se înălța f
- Page 148 and 149: Privind în jos la oamenii care aș
- Page 150 and 151: otofei pentru a conferi solemnitate
- Page 152 and 153: M-a îmbrățișat cu căldură și
- Page 154 and 155: 154 șocate plouau peste mine, mai
- Page 156 and 157: — Aș putea să te întreb și eu
- Page 158 and 159: La rândul său, și Jamie părea s
- Page 160 and 161: — Știi care e deviza mea? a înt
- Page 162 and 163: O parte din aceste șoapte se dator
- Page 164 and 165: S-a așezat grațios într-un genun
- Page 166 and 167: A dat din cap, dar a zâmbit. — N
- Page 168 and 169: În timp ce soarele începea să st
- Page 170 and 171: în carnea păroasă. Copitele deli
- Page 172 and 173: Și, eliberându-mi brațul, l-am l
- Page 174 and 175: 174 • PARTEA A TREIA • LA DRUM
- Page 176 and 177: placă de alamă strălucitoare la
- Page 178 and 179: mulțimea de bărbați adunați în
- Page 180 and 181: căra cuminte produsele în căruț
— Nu, a spus cu sprâncenele ridicate. Sunt uimit că nu ești. Majoritatea<br />
celor care beau cu Colum sunt sub masă după al doilea pahar.<br />
A întins brațul și mi-a luat din nou cupa din mână.<br />
— Cu toate acestea, a adăugat el cu fermitate, cred că cel mai bine e să te<br />
oprești sau n-o să mai poți urca scările.<br />
A înclinat pocalul și l-a dat pe gât tacticos, apoi i-a întins cupa goală lui<br />
Laoghaire fără a se uita la ea.<br />
— Du-l înapoi, te rog, fătucă, i-a spus el nonșalant. S-a făcut târziu; cred că<br />
o s-o conduc pe doamna Beauchamp în camera ei.<br />
Și trecându-mi un braț pe sub cot, m-a condus spre arcadă, lăsând-o pe<br />
fată să se uite în urma noastră cu o expresie care m-a făcut să fiu<br />
recunoscătoare că privirile nu puteau ucide.<br />
Jamie m-a urmat până sus în camera mea și, cumva spre surprinderea<br />
mea, a intrat după mine. Surpriza s-a risipit când a închis ușa și imediat și-a<br />
scos cămașa de pe el. Uitasem cu totul de bandajele lui, pe care<br />
intenționasem să i le scot în ultimele două zile.<br />
— Aș vrea să scap de astea, a spus el, trăgând de bandajele de celofibră și<br />
pânză de sub braț. Mă irită de câteva zile.<br />
— În cazul ăsta mă surprinde că nu le-ai scos singur, am spus întinzând<br />
mâinile pentru a-i desface nodurile.<br />
— Mi-a fost teamă, după mustrarea pe care am primit-o când mi-ai pus<br />
primul bandaj, a spus el rânjind impertinent spre mine. Am zis că, dacă mă<br />
ating de ele, mă aleg cu o bătaie la fund.<br />
— S-ar putea să o primești acum, dacă nu te așezi și nu stai liniștit, am<br />
răspuns, făcând-o pe severa.<br />
Mi-am pus mâinile pe umărul lui bun și, nițel amețită, l-am împins în jos<br />
pe un taburet scund de toaletă.<br />
I-am scos bandajul și am pipăit cu grijă articulația. Era încă ușor<br />
inflamată, puțin vânătă, însă spre bucuria mea nu am simțit niciun mușchi<br />
întins.<br />
— Dacă erai atât de nerăbdător să scapi de el, de ce nu m-ai lăsat să ți-l<br />
scot ieri după-amiază?<br />
Felul în care se comportase la padoc mă nedumerise atunci, iar acum mă<br />
nedumerea și mai mult, văzând petele de piele înroșită acolo unde marginile<br />
aspre ale bandajelor de pânză îl roseseră până aproape de carne. Am ridicat<br />
pansamentul precaut, însă dedesubt totul era bine.<br />
El mi-a aruncat o privire cu coada ochiului, apoi și-a coborât ochii, ușor<br />
rușinat.<br />
— Ah, păi, e… ă-ă, nu voiam să-mi scot cămașa de față cu Alec.<br />
133