untitled

Cu carnea caldă și păroși, cu inimi pe care le simțeam bătând și cu plămâni
pe care îi puteam auzi respirând. Urât mirositori, plini de păduchi și
murdari, unii dintre ei, însă pentru mine asta nu era ceva nou. Cu siguranță
nu era mai rău decât într-un spital de campanie. Iar rănile fuseseră până
acum minore. Simțeam o satisfacție uriașă să fiu din nou capabilă să ușurez
durerea cuiva, să reașez o articulație, să repar un rău. Luând
responsabilitatea binelui altora asupra mea mă făcea să mă simt mai puțin
nedreptățită de capriciile oricărei sorți imposibile care mă adusese aici și îi
eram recunoscătoare lui Colum pentru că mă lăsase s-o fac.
Colum MacKenzie. Un individ straniu. Un bărbat cultivat, cu maniere
impecabile și deopotrivă grijuliu, doar că acest înveliș ascundea miezul său
de oțel. Oțelul era mult mai evident la fratele său, Dougal. Care era un
războinic înnăscut. Cu toate acestea, văzându-i împreună, era evident care
dintre ei doi era mai puternic. Colum era căpetenie de clan, în ciuda
defectului său fizic.
Sindromul Toulouse-Lautrec. Nu văzusem niciodată un caz, însă auzisem
despre boală. Numită după ilustrul personaj care suferise de pe urma ei
(care acum încă nu exista, mi-am reamintit), era o boală degenerativă a
oaselor și a țesuturilor conjunctive. Victimele erau adesea normale, deși
bolnăvicioase, până la vârsta pubertății, când oasele lungi ale picioarelor,
sub presiunea de a menține poziția dreaptă a trupului, începeau să se
sfărâme și să se prăbușească sub ele însele.
Pielea palidă, cu zbârcituri premature, era un alt efect exterior al
circulației proaste ce caracteriza boala. La fel, pielea uscată și nodurile
pronunțate ale degetelor de la mâini și de la picioare, pe care deja le
observasem. Pe măsură ce picioarele se răsuceau și se arcuiau în afară,
coloana vertebrală, pusă astfel sub presiune, se răsucea la rândul ei, cauzând
un disconfort imens bolnavului. Am recitit în gând descrierea din manual a
bolii, aranjându-mi absentă șuvițele zburlite. Numărul redus de celule albe,
riscul crescut de infecții, predispoziția timpurie pentru artrită. Din cauza
proastei circulații a sângelui și a degenerării țesutului conjunctiv, bolnavii
erau întotdeauna sterili și cel mai adesea și impotenți.
M-am oprit deodată, gândul zburându-mi la Hamish. Fiul meu, spusese
Colum mândru, când îmi prezentase băiatul. „Mmmm”, am zis. Așadar, poate
nu era impotent. Sau poate era. Însă ce noroc pentru Letitia că foarte mulți
dintre bărbații MacKenzie semănau atât de bine între ei.
Am fost întreruptă din aceste gânduri interesante de o bătaie neașteptată
în ușă. Unul din băieții omniprezenți stătea în prag, cu o invitație din partea
lui Colum. Va fi un banchet în Sala Mare, mi-a spus el, și MacKenzie ar fi
onorat de prezența mea, dacă binevoiam să cobor.
124