untitled

M-am înecat cu o felie de castravecior murat. Jamie m-a bătut amabil pe
spate până când am putut vorbi din nou.
Cu ochii în lacrimi, am întrebat:
— P-pe cine ai om-morât?
— Păi, asta e nițel mai complicat, a ridicat el din umeri. De fapt eu nu l-am
omorât pe omul pentru a cărui ucidere am fost condamnat. Acum, la viața
mea am omorât câteva vestoane roșii, deci să zicem că acuzația nu e chiar
nedreaptă.
S-a oprit și a ridicat din umeri, ca și cum s-ar fi frecat de un zid invizibil.
Observasem acest gest la el și înainte, în prima dimineață petrecută în castel,
când îl bandajasem și observasem semnele de pe spate.
— Eram la Fortul William. Abia m-am putut mișca câteva zile după ce
fusesem biciuit pentru a doua oară și pe urmă făcusem febră din cauza
rănilor. Dar îndată ce m-am putut ține din nou pe picioare, niște… prieteni
au făcut pe dracu’ n patru și m-au scos din tabără prin mijloace despre care
e mai bine să nu vorbim. În orice caz, a fost ceva tărăboi la plecarea noastră
și un sergent-major englez a fost împușcat – întâmplarea a făcut că era cel
care mă biciuise prima dată. Dar nu l-am împușcat eu; eu nu aveam nimic
personal împotriva lui și eram atât de slăbit, încât abia mă țineam pe cal,
darămite să mai împușc un om.
Buzele groase s-au strâns și s-au crispat.
— Deși, dacă ar fi fost căpitanul Randall, cred că aș fi făcut un efort.
Și-a relaxat din nou umerii, întinzându-și pânza aspră a cămășii pe spate,
și s-a scuturat.
— Dar asta e. Ăsta e unul din motivele pentru care nu mă îndepărtez de
castel neînsoțit. Atât de adânc în Highlands, sunt șanse foarte mici să dau
nas în nas cu o patrulă englezească, dar pe la graniță îi întâlnești destul de
des. Pe urmă mai sunt și cei din Strajă, dar nici ei nu se apropie de castel.
Colum nu prea are nevoie de serviciile lor, având propriii săi oameni.
A zâmbit, trecându-și o mână prin părul roșcovan tuns scurt până când a
ajuns să stea precum țepii porcului spinos.
— Dar nu sunt în deplină siguranță. Nu cred că în castel sunt informatori,
dar ar putea fi careva pe aici, pe dincolo, în ținut care ar fi bucuros să câștige
ceva bani, spunându-le englezilor unde mă ascund și ei știu că sunt căutat.
Bănuiesc că ți-ai dat seama că nu mă cheamă MacTavish? a întrebat el
zâmbindu-mi.
— Căpetenia știe?
— Că sunt proscris? Ah, da, Colum știe. Aproape toată lumea din această
parte a Highlands știe asta; ceea ce s-a întâmplat la Fortul William a stârnit o
oarecare vâlvă la vremea respectivă și veștile călătoresc repede pe aici. Ce
115