untitled

niște pietre rotunde și lustruite. O lipitoare a căzut deodată jos, sărind pe
pământ la picioarele mele. Doamna FitzGibbons a cules-o abil, aplecându-se
cu ușurință în ciuda masivității ei și i-a dat drumul la loc în castron.
Prinzând cealaltă lipitoare delicat chiar de sub fălci, a tras-o ușor, alungindui
capul.
— Nu trebuie să tragi prea tare, draga mea, a spus ea. Câteodată sunt așa
de pline, că pocnesc.
Fără să vreau, m-am înfiorat.
— Dar dacă sunt aproape pline, câteodată se desprind ușor. Dacă nu vor,
le lași în pace și ele cad singure.
Lipitoarea s-a desprins într-adevăr ușor, lăsând în urmă un firicel de
sânge acolo unde fusese prinsă. Am șters rana minusculă cu colțul
prosopului înmuiat în soluția de oțet. Spre surprinderea mea, lipitorile își
făcuseră treaba: umflătura se dăduse mult înapoi, iar ochiul era parțial
deschis, deși pleoapa era încă umflată. Doamna FitzGibbons a inspectat rana
cu un ochi critic și a hotărât să nu mai pună o altă lipitoare.
— Mâine o să arăți ca naiba, să știi, a spus ea, dând din cap, dar cel puțin o
să poți vedea cu ochiul acela. Acum îți trebuie o bucățică de carne crudă
pusă acolo și o lingură de supă cu un strop de bere în ea, să te mai întremezi.
Vino la bucătărie și o să-ți dau eu ceva.
Și-a luat tava, oprindu-se o clipă.
— Ai făcut o faptă tare bună azi, flăcăule. Laoghaire e nepoata mea, știi; îți
mulțumesc pentru ea. Deși o să îți mulțumească și ea, dacă are bun-simț.
L-a bătut pe Jamie pe obraz și s-a îndepărtat cu pas apăsat.
L-am examinat cu atenție; tratamentul arhaic fusese surprinzător de
eficace. Ochiul mai era tumefiat, însă doar discret decolorat, iar tăietura de
pe buză era acum o linie curată, lipsită de sânge, doar ușor mai întunecată
decât țesutul din jur.
— Cum te simți? am întrebat.
— Bine.
Trebuie să mă fi uitat chiorâș la el, căci a zâmbit, încă strâmb, atent la
gură.
— Sunt doar niște vânătăi. Se pare că iar trebuie să îți mulțumesc; asta e a
treia oară în trei zile când mă doftoricești. O să zici că sunt cam neghiob.
Am atins o urmă vânătă de pe obrazul lui.
— Nu neghiob. Poate nițel nechibzuit.
O mișcare ușoară la intrarea în curte mi-a atras atenția; o fluturare de
galben și albastru. Fata pe nume Laoghaire s-a tras îndărăt, timidă, văzândumă.
103