JURNAL de ADOLESCENT in an centenar - XF

Liceul Teoretic
“Miron Costin”
PAŞCANI
Diriginte,
Emilia-Felicia Coşniţă
Profil: ştiinţe ale naturii
an şcolar 2018-2019

“Jurnal de Adolescent” în an Centenar - Clasa a X-a F
Turnul Pompierilor din Satu Mare
Antăluţe Silvia
În această vară am fost la Satu Mare la
Întâlnirea naţională a tinerilor catolici. Într-una
din zile am vizitat câteva dintre atracţiile
turistice ale acestui oras, printre care şi Turnul
Pompierilor. Am fost surprinsă să aflu că un
turn poate fi obiectiv turistic (care e vizitat
destul de des şi de localnici), dar când am ajuns
în vârf am înţeles de ce.
Turnul este foarte înalt (are aproape 50 de metri), iar priveliştea pe care o vezi când
ajungi în vârful acestuia, este foarte spectaculoasă. A fost un pic dificil de urcat, dar când
am ajuns în vârf am văzut întreg orasul. Mi s-a părut un oraş foarte întins, foarte mare, cu
clădiri nu foarte înalte. Am întrebat de ce i se spune Turnul Pompierilor şi mi s-a spus că a
fost folosit şi, în unele cazuri încă mai este util în acest sens, pentru a localiza incendiile. El
oferă a imagine de ansamblu a oraşului şi pompierii se puteau orienta, îi ajuta în prevenirea
incendiilor.
Mi-a plăcut foarte mult sa vizitez Turnul Pompierilor. El se poate vizita în fiecare
după-amiază (mai puţin în ziua de luni). Ca un amănunt picant am aflat că acolo sus în turn
au fost făcute multe cereri în căsătorie.
1
Liceul Teoretic “Miron Costin” | PAŞCANI

“Jurnal de Adolescent” în an Centenar - Clasa a X-a F
De ziua mea în Maramureş
Artenie Denisa-Gabriela
La începutul lunii noiembrie, în perioada 9-10 noiembrie, am fost într-o excursie în
Maramureş împreună cu colegii din clasa mea, dar şi cu colegi de la alte clase. Nu am
programat (aşa s-a întamplat) să fie fix de ziua mea de naştere.
În prima zi am vizitat Castelul lui Dracula, Casa Memorială “Liviu Rebreanu”, Casa
Memorială “George Coşbuc” şi, la finalul zilei, Mănăstirea Bârsana. Nu m-am gândit că va fi
ceva de amploare. Am servit colegii cu o bomboană, am primit binecunoscutele urări şi am
considerat că totul e încheiat.
Seara ne-am cazat în Maramureş şi am
coborât cu toţii la cină. Colegele mele au
complotat cu doamna dirigintă, cu gazdele şi cu
domnul şofer. Aşa că, înainte de desert, s-a stins
lumina, toţi s-au ridicat în picioare şi toată lumea a
început să cânte “La mulţi ani!”. Pot spune că a
fost cea mai tare zi de naştere, am simţit că, întradevăr,
pentru mine, e cea mai importantă zi a
anului. A fost un sentiment foarte plăcut când zeci
de persone m-au felicitat simultan. A fost o zi specială. Am avut si un tort superb de
asemenea :))) .
A doua zi, după ce am luat micul dejun, neam
făcut bagajele şi am plecat de la pensiunea
unde am fost cazaţi. Prima oprire a fost la
Cimitirul Vesel. Nu a contat că era prea
dimineaţă, că era ceaţă şi muream de somn şi de
frig. Mormintele erau foarte atractive şi am
încercat să citim ce scrie pe cât mai dintre
crucile viu colorate.
După ce am vizitat Cimitirul Vesel, am oprit şi în Sighetu Marmaţiei unde am avut
parte de o altă experienţă: Memorialul Durerii.
2
Ultima oprire, mi-a placut cel mai mult. După un drum lung şi obositor (o parte am
făcut-o cu telescaunul, dar o parte consistentă a drumului am parcurs-o pe jos prin pădure)
am ajuns la cea mai înaltă cădere de apă a României.
Liceul Teoretic “Miron Costin” | PAŞCANI

“Jurnal de Adolescent” în an Centenar - Clasa a X-a F
Cascada Cailor este una dintre cele mai
frumoase cascade din ţară, formată pe versantul
nordic al Munţilor Rodnei, în apropierea staţiunii
turistice Borşa. Când am văzut-o am înţeles de ce este
o destinaţie foarte populară, anual mii de turişti din
toate colţurile ţării şi din străinătate vin să vadă una
dintre cele mai maiestuoase cascade din Carpaţi.
Despre acesta am citit că apa rezultată din topirea
zăpezii şi din ploi se adună într-un circ glaciar şi de
acolo de pe versantul abrupt al Rezervaţiei Piatra Rea
se prăvăleşte în jos formând cascada în mai multe
trepte cu căderi succesive de 40 m, apoi 20 m şi din
nou 40 m. Cascada a fost “cireaşa de pe tort” a excursiei, drumul lung până la ea a meritat
cu prisosinţă.
Au fost două zile de neuitat. Am râs, ne-am distrat, am cântaaat o gramadă. Vreo
două-trei zile n-am mai putut să vorbesc de la durerea de gât. Dar, mai ales, au fost zile
însemnate, în care am simţit prietenia veşnică a colegilor mei, când am împlinit 16 ani şi
am simţit că acest fapt e important. Au fost zilele mele speciale.
3
Liceul Teoretic “Miron Costin” | PAŞCANI

“Jurnal de Adolescent” în an Centenar - Clasa a X-a F
Grădina botanică din Chișinău
Baciu Mădălina
Într-o zi frumoasă a lunii lui florar, împreună cu colegii din fosta mea clasă din
Republica Moldova, am hotărât să vizităm capitala.
Atunci am vizitat şi grădina botanică din Chișinău. În
mijlocul aglomerației urbane, grădina botanică era o
adevărată oază de verdeață în deșertul de betoane al
orașului Chișinău.
De cum am trecut prin poarta acesteia am înțeles
de ce locul poartă numele de grădină. Aveam în fața mea
un peisaj verde, plin de prospețime și culoare. În oceanul
de verde al grădinii format din felurite frunze, arbori și
arbuști, copacii erau ici-colo insule de flori viu colorate.
Grădina este împărţită în mai multe sectoare: dendrariul
(arbori, arbuşti, liane), elemente ale Florei din Codrii Moldovei, sectorul de floricultură,
sectorul de plante tehnice, medicinale, alimentare şi furajere, sectorul de hibrizi, sectorul
experimental, sectorul cu plante tropicale şi subtropicale cu sera, pepiniera, mini expoziţii.
Parcul are multe spaţii deschise, multe edificii, galerii,
grădini, lacuri. Tot aici destul de des puteţi vedea diverse păsări
− raţe sălbatice, porumbei sălbatici, sturzi şi alte păsări.
Cel mai impresionant sector al grădinii botanice a fost cel
al plantelor rare. O plimbare printre aceste plante deosebite,
unele dintre ele poate pe cale de dispariție sau prezente într-un
număr foarte mic în natura sălbatică, m-a umplut de emoție.
Plantele sunt adevărate diamante ale naturii, atât ca frumusețe,
dar și ca raritate. Le-am admirat, am încercat să le simt
parfumul, după care am încercat să surprind frumusețea
acestora prin câteva poze pentru a lua cu mine ceva din atmosfera mirifică a grădinii. Pe tot
parcursul plimbării, am pășit cu grijă pe aleea care m-a purtat printre florile pastelate. Am
încercat să nu le deranjez cu prezența mea.
4
Mi-am imaginat cum ar fi fost în urmă cu multe mii de ani, când astfel de plante nu
erau plantate controlat şi acopereau liber câmpiile și dealurile. Probabil că întreg Pământul
arata precum această grădină botanică.
Liceul Teoretic “Miron Costin” | PAŞCANI

“Jurnal de Adolescent” în an Centenar - Clasa a X-a F
După aproape o oră de plimbare
printre flori și după ce m-am încărcat cu
aerul proaspăt al perimetrului înverzit m-
am îndreptat spre ieșire. Aveam o singură
nemulțumire și anume că timpul nu-mi
permisese să mai zăbovesc în acest spațiu
plin de culoare, armonie și sănătate.
5
Liceul Teoretic “Miron Costin” | PAŞCANI

“Jurnal de Adolescent” în an Centenar - Clasa a X-a F
Mausoleul de la Mărășești
Bădărău Cătălina-Florentina
Am fost la Mausoleul de la Mărăşeşti
împreună cu familia mea. Nu îmi mai
amintesc prea multe pentru că am mai fost
acolo când eram micuţă, dar ţin minte faptul
că întreaga zonă, aflată pe şoseaua naţională
DN 2 Bucureşti-Focşani, îţi taie respiraţia
atunci când treci pe lângă ea.
Mausoleul este un monument istoric dedicat
eroilor căzuţi în PRIMUL RĂZBOI MONDIAL, războiul
de reîntregire a României. Este amplasat într-un
spaţiu bine amenajat, foarte larg, cu platforme şi
terase exterioare.
În partea stângă există şi un muzeu
(Muzeul Luptelor de la Mărăşeşti) unde te
poţi documenta şi poţi vedea
echipamente militare şi armament sau
simboluri din timpul respectiv.
Actualmente mausoleul adăposteşte 5073
de soldaţi şi ofiţeri în 154 scripte
individuale şi 9 scripte comune.
6
După părerea mea este un obiectiv foarte
important, pentru ţara noastră dragă, România. E un
monument turistic printre cele mai importante din
Europa şi mă bucur că am avut ocazia să îl vizitez. Mă
bucur că ţara noastră are lucruri de preţ cu care te poţi
mândri şi că noi, românii, le-am făcut pentru a ne
dezvolta cultural.
Liceul Teoretic “Miron Costin” | PAŞCANI

“Jurnal de Adolescent” în an Centenar - Clasa a X-a F
La Castelul Peleș
Balan Ioana-Georgiana
În luna mai, am mers în Sinaia împreună cu familia mea. Peisajul este unul de vis, care
impresionează turiști, ce vin din toate părțile lumii să vadă minunăția de castel care se află
la noi, în România. Frumuseţea naturii de la Sinaia este completată de impunătorul Castel
Peleș, care prin arhitectura și bogățiile interioare taie respirația și bucură privirile curioșilor
ce au ales să viziteze un astfel de loc.
Privit de afară, Peleșul este frumos, poate
cel mai frumos, așa cum îmi imaginam un castel
când eram mai mică și citeam o poveste. Cu o
arhitectură deosebită și de asemenea, cu o
grădină care parcă gâdilă simțurile celor ce
privesc sculpturile.
Pe toată durata vizitei am primit informaţii
de la un ghid ce a încercat să ne explice cât se
poate de frumos istoria și oamenii care au
însuflețit acest castel minunat. Am aflat că
acesta a fost construit între anii 1873-1914 ca și
reședință de vară a regilor României, şi se află în prezent, în proprietatea Familiei Regale a
României. Castelul adăpostește Muzeul Național Peleș. Ce pot să spun este că am rămas
impresionată de tot ce am văzut: tablourile imense și mobilierul scump ce creează o
armonie divină cu toate încăperile amenajate cu bun gust, sculpturile, băile și sistemul de
încălzire. Ghidul a precizat că a fost prima locuință din Europa care a avut sistem de
încălzire centralizată. Instrumentele muzicale, vitraliile, colecția de arme, toate detaliile şi
obiectele creează o senzaţie de întoarcere în timp. Nu știam la ce să mă uit mai întâi. Pe
lângă superbele apartamente regale am văzut numeroase săli tematice: biblioteca cu o uşa
secretă, sala de arme, care mi-a plăcut cel mai mult, sala de muzică, sala de concerte, sala
de teatru, salonul turcesc.
Nu am avut voie să fac poze
înauntru, dar păstrez în amintire sălile și
camerele care m-au impresionat și mi-au
umplut inima de bucurie.
Castelul Peleș este o adevărată
minunăție prin eleganța, rafinamentul și
bogățiile ce dăinuiesc încă de pe vremea
Casei Regale, de aceea recomand oricui
vizitarea Castelului Peleș pentru a vedea
ceva unic.
7
Liceul Teoretic “Miron Costin” | PAŞCANI

“Jurnal de Adolescent” în an Centenar - Clasa a X-a F
La Casa memorială Liviu Rebreanu
Buta Marinică- Ciprian
Chiar dacă am străbătut sute de kilometri cu
gândul de a vizita şi acest muzeu, mă simt pe
deplin mulţumit că am făcut-o. Am fost acolo întro
excursie cu clasa.
Când am ajuns acolo, m-am speriat puţin
deoarece eram într-un loc complet nou, cu o curte
în pantă, uşor întortocheată, era ceaţă şi prin
prejmă nu era niciun om. Nu a durat mult şi a
apărut un domn care ne-a zâmbit plăcut. L-am
îndrăgit din start. Când i-am spus că am venit de la sute de km, ne-a mulţumit pentru că am
străbătut o distanţă atât de mare pentru a vizita locul respectiv.
8
Prima clădire ce face parte din Muzeul Liviu Rebreanu
facilitează vizitatorilor obţinerea de informaţii despre creaţiile
romancierului. La intrare am fost întâmpinaţi de un portret
foarte reuşit al scriitorului. Am fost invitaţi într-un amfiteatru,
unde domnul ghid ne-a povestit pe scurt despre operele şi viaţa
acestuia. Am ascultat cu sufletul la gură amănunte cronologice,
detalii despre sursele de inspiraţie ale scrierilor sale, dar şi glume
despre elevi ce au avut operele lui Rebreanu la examenul de
bacalaureat. Ne-a spus că printre personalităţile de marcă ale
judeţului Bistriţa-Năsăud se numără şi Liviu Rebreanu (1885-
1944), ctitorul romanului românesc. După cum se ştie, scriitorul s-a născut în localitatea
Târlişua, unde n-a petrecut, însă, decât câteva luni. Am ascultat interesaţi, liniştiţi şi dorinici
de a şti. Am aflat că Ana din romanul Ion a trăit în acest sat şi a fost vecină cu scriitorul. A
trăit până la 80 de ani şi a fost întrebată ce
crede despre personajul din roman. Ar fi spus
unui reporter că “ mi-a plăcut ce a scris, totul
e bun, doar că nu m-aş fi spânjurat”. Toată
prezentarea domnului ghid mi-a stârnit
dorinţa de a citi mai multe nuvele ale
scriitorului. La final mi-a părut rău că s-a
terminat atât de repede. Domnul ghid ne-a
felicitat şi ne-a spus că suntem un grup model
pe care şi l-ar dori să revină.
Liceul Teoretic “Miron Costin” | PAŞCANI

“Jurnal de Adolescent” în an Centenar - Clasa a X-a F
Am continuat cu vizitarea casei părinţilor
lui Rebreanu. Pe placa de marmură, aşezată pe
faţada nordică a casei, se consemnează: „În
această casă reclădită în anul 1957 prin munca
locuitorilor din Prislop-Năsăud, a trăit în mijlocul
eroilor săi din romanul Ion, marele scriitor Liviu
Rebreanu”. La marginea dinspre Năsăud a
satului, am aflat că s-a ridicat o casă identică cu
aceea care a aparţinut familiei Rebreanu.
La etaj am vizitat o expoziţie închinată marelui
scriitor, unde sunt prezentate romanele sale apărute în
diverse ediţii, obiecte personale şi fotografii
înfăţişându-l pe romancier începând cu adolescenţa şi
până în ultimul său an de viaţă. Adunate cu sârguinţă şi
puse în valoare cu pricepere, exponatele ilustrează
personalitatea marelui scriitor. Am avut ocazia să
achiziţionăm romane ale scriitorului.
În casa veche, într-una dintre camere, am văzut masa
de lucru, la care şi-a petrecut scriitorul momentele cele mai
importante din viaţă, alături de obiectele lui de scris şi
nelipsitul serviciu de tutun şi cafea. Am văzut şi o copie a
sentinţei pe care a primit-o fratele scriitorului, Emil
Rebreanu, care a fost condamnat la moarte prin spânjurare.
El a fost cel care l-a inspirat pentru personajul Apostol
Bologa din romanul Pădurea Spânjuraţilor.
La această Casa Memorială am simţit că pot conecta
informaţii reale conţinutului romanelor lui Rebreanu. Am plecat
cu regretul că am trăit doar pentru câteva momente bucuria de
a călători în lumea vieţii de la ţară şi a personajelor lui. Vă
recomand cu dragoste să vizitaţi măcar o dată această casă
memorială plină de creaţie.
9
Liceul Teoretic “Miron Costin” | PAŞCANI

“Jurnal de Adolescent” în an Centenar - Clasa a X-a F
Transfăgărăşanul
Căruntu Cosmin-Teodor
După şapte ani de la ultima noastră excursie pe
Transfăgărăşan, care a fost un semi-eşec din cauza vremii,
am luat decizia că ar fi cazul să ne mai încercăm norocul
odată şi să revizităm acest loc.
A venit şi ziua plecării, după ce ne-am făcut bagajul
şi ne-am pregătit de drumul lung. În prima zi am făcut cei
patru sute de km până la Curtea de Argeş, unde ne-am
petrecut seara la o pensiune. Dimineaţa, după ce ne-am
strâns lucrurile, am pornit nerăbdători la drum. Prima
oprire am făcut-o după patruzeci de km la lacul Vidraru,
unde am făcut o plimbare cu vaporaşul pentru a admira
priveliştea. Următorii treizeci de km nu au fost foarte
uimitori întrucât în stânga şi în dreapta era doar o perdea
deasă, dreaptă, uşor claustrofobă, de copaci. La un moment dat, aceştia au început să se
rărească şi a început priveliştea despre care auzisem atât de multe.
Mă uitam încântat în stânga şi în dreapta, la drumul extrem de şerpuit care urma,
unde se vedeau rocile imense. După zece minute de curbe m-am uitat în jos şi vedeam
maşinile care acum erau doar nişte puncte şi m-am întrebat: “Oare de acolo venim şi noi
?“. A doua oprire din traseul nostru am făcut-o la cota de 2000 m, la Cascada Capra, care
pur si simplu m-a uimit cu apa ei ca de cristal. De aici, am ajuns în puţin timp la Lacul Bâlea,
locul pe care îl aşteptam cel mai mult, deoarece, ultima dată, nu l-am putut admira din
cauza ceţii. După cinci minute de mers, de lac ne despărţea, doar un tunel lung de un km.
Dar, când am ajuns la intrarea în tunel, a trebuit să oprim. Avea loc “turul ciclist al Sibiului”,
iar tunelul era blocat până la ora 15.
Am parcat maşinile, ne-am bucurat de priveliştea
pe care o vedeam acolo, am făcut multe poze. Cel mai
interesant lucru a fost faptul că am putut să ne batem cu
zăpadă în luna iulie. Am profitat de faptul că erau grămezi
de zăpadă pe marginea drumului. După douăzeci de
minute de aşteptare am luat decizia de a parcurge tunelul
pe jos întrucât distanţa nu era foarte mare. Tatăl meu s-a
decis să se întoarcă la ora 15 după maşină.
10
Odată ce am străbătut tunelul, totul s-a luminat
brusc. Mă uitam stânga-dreapta şi vedeam numai “pereţi”
imenşi de piatră care ne înconjurau din toate direcţiile. Am
alergat să pot să văd lacul şi am rămas uimit de frumuseţea
Liceul Teoretic “Miron Costin” | PAŞCANI

“Jurnal de Adolescent” în an Centenar - Clasa a X-a F
acestuia. Pe malul lacului se putea vedea mai multă zapadă. Mă uitam uimit la apa acestuia
care, la cât de curată era, îi puteai vedea uşor fundul. Nu părea foarte adânc, dar îţi puteai
imagina cât de rece era apa acestuia. Pe lângă acesta era un deal. Din locul în care îl
priveam, părea desenat, plat. Când am observat două puncte roşii care se mişcau, mi-am
dat seama că lacul era imens şi făcea ca acesta să arate de parcă ar fi desprins dintr-un
basm.
Ne-am continuat drumul după două ore, timp în care am făcut o mulţime de poze
cu familia, am mâncat şi a trebuit să ne luam rămas bun de la acest peisaj minunat. Şi de
aici drumul a fost la fel de şerpuit, ca cel de pe partea cealaltă a tunelului. Îmi dădea
impresia că este ca o scară. După treizeci de minute a început să nu se mai vadă muntele în
spatele nostru, drumul să fie cu mai puţine curbe şi începeau să apară din nou copacii ca o
cortină care ne bloca vederea.
Părerea mea este că acest loc este unul
dintre cele mai frumoase din România şi că
orice om din această ţară ar trebui să viziteze
acest loc măcar o dată în viaţa sa.
11
Liceul Teoretic “Miron Costin” | PAŞCANI

“Jurnal de Adolescent” în an Centenar - Clasa a X-a F
Mănăstirea Hadâmbu
Chiricescu Codruţa-Ioana
De ceva vreme auzisem foarte
multe lucruri frumoase despre Hadâmbu
şi îmi propusesem să merg împreună cu
familia la această mănăstire.
Într-o zi de miercuri, am decis că
este o zi frumoasă pentru a vizita această
mănăstire. Drumul nu a fost aşa cum am
crezut. Mănăstirea e amplasată la ieşirea
din Iaşi, mai exact într-un sat, pe un deal.
Ajunşi la poarta de intrare, am văzut o grădina mare cu flori ce mi-a atras atenţia întrun
mod plăcut. Când am intrat în mănăstire totul mi s-a părut de vis. M-a impresionat
clădirea mănăstirii care e foarte înaltă, cu multe picturi, dar şi liniştea deplină.
După ce am mai vizitat biserica din curtea mănăstirii, am mers la locul de joacă
pentru copii, care era destinat şi oamenilor mari. Era un loc de odihnă şi relaxare, cu
animale, leagăne şi aer curat.
După părerea mea, Mănăstirea Hadâmbu este una dintre cele mai frumoase
mănăstiri de la noi din România. Acolo, totul este de vis, înconjurat de flori şi de oameni
fericiţi care sunt alături de Dumnezeu. Această mănăstire mi-a întărit convingerea că
trebuie să vizitez orice colţ al ţării mele, deoarece în România există oriunde ceva care mă
va minuna.
12
Liceul Teoretic “Miron Costin” | PAŞCANI

“Jurnal de Adolescent” în an Centenar - Clasa a X-a F
O săptămâna în Delta Dunării
Costan Tudor
Vara aceasta un prieten de-al meu m-a întrebat dacă nu vreau să mă înscriu într-o
tabară în Deltă. Pentru că până atunci eu nu mai vizitasem Delta Dunării, nu am stat prea
mult pe gânduri şi am acceptat.
În ziua plecării eram foarte entuziasmat şi
nerăbdător. Drumul a fost lung, iar eu am dormit pe tot
parcursul lui, fiind un drum de noapte. M-am trezit la Tulcea
de unde am luat vaporul care urma să ne ducă la Sulina.
Vasul a fost foarte aglomerat şi abia am găsit un loc. În cele
din urmă am ajuns în Sulina. După ce ne-am lăsat bagajele în
cameră, eu şi prietenul meu am decis să vizităm oraşul. Nu
după mult timp (după aproximativ o oră de mers pe străzile
orasului) am constatat că este un oraş foarte mic. Avea doar
şase străzi conectate între ele.
În acea seară a fost festivitatea de
deschidere a taberei. După masa de seară
eu şi prietenul meu am făcut o plimbare
pe faleză. Am revenit în tabără încântaţi de
frumuseţea acesteia. În acea noapte mi s-
au adeverit cele mai mari temeri în
legatură cu Delta: ţânţarii. Din cauza
acestora nu am putut dormi toată noaptea.
Dimineata la micul dejun directorul taberei
ne-a prezentat programul următoarelor
zile, care mi-a plăcut mai ales pentru că nu era foarte încărcat şi ne dădea posibilitatea să
alegem la ce activităţi doream să participăm.
În ziua următoare am făcut plajă la Marea
Neagră. Am urmărit fascinate cum apa Dunării se
amesteca cu apa mării. Nu mi-a plăcut prea mult faptul
că marea era murdară după ce se amesteca cu apa
Dunării.
13
Liceul Teoretic “Miron Costin” | PAŞCANI

“Jurnal de Adolescent” în an Centenar - Clasa a X-a F
Ziua mult aşteptată a fost cea când am mers cu
barca în Deltă. Eram foarte emoţionat, şi încântat în
acelaşi timp. Am avut ocazia să văd unele dintre cele
mai frumoase specii de plante şi animale din lume care
mi-au adus în conştiinţă importanţa şi frumuseţea
mediului care din păcate este distrus încetul cu încetul.
În restul zilelor am ales să fac plaja, să vizitez oraşul sau
să mă bucur din timpul din tabară.
A fost o călătorie pe care nu o voi
uita niciodată. A fost o experienţă minunată,
iar Sulina şi Delta rămân unele dintre cele
mai bune locuri de vizitat atunci când îţi
doreşti să ai parte de liniste şi să fii cât mai
aproape de natură. A fost o călătorie pe care
aş face-o din nou.
14
Liceul Teoretic “Miron Costin” | PAŞCANI

“Jurnal de Adolescent” în an Centenar - Clasa a X-a F
Portul Tomis
Costea Cosmina-Mihaela
Am văzut de mai multe ori Portul Tomis, dar cea mai
recentă amintire este cea din vara ce-a trecut. Aflat în central
istoric al oraşului, Tomis este portul turistic şi de pescuit al
Constanţei. Ce se remarcă de la început este multitudinea de
bărci, mai mari sau mai mici, care mai de care mai atractivă. În
fiecare an suntem foarte încântaţi să le vedem, aşa că, atunci
când am ajuns a profitat de faptul că era încă lumină, şi,
împreună cu fratele meu am făcut o primă “şedinţă foto”.
De jur împrejur erau foarte multe localuri şi restaurante,
fiecare arătând deosebit. Atât terasele, cât şi interiorul fiecărui
local erau frumos decorate şi cât mai primitoare. Poate de aceea nici nu duceau lipsă de
clienţi. Mulţi turişti, chiar şi localnici veniţi să viziteze Portul Tomis au ales să cineze pe
terasele restaurantelor cu privire la port. Acelaşi lucru am făcut şi noi.
Atunci am aflat şi de ce erau atât de mulţi turişti. În
fiecare an, de Ziua Marinei Române va veni din larg, zeul mării,
Neptun şi va da startul spectacolului naval. Când am auzit, atât
eu, cât şi fratele meu, am rămas uimiţi şi abia aşteptam să vină
a doua zi.
Soarele apunea încet, iar
noi cinam şi admiram
priveliştea. Noaptea s-a lăsat
încet peste portul superb. Era
înconjurat de lumini ce se
oglindeau în apa acestuia.
A doua zi, în deschidere, am văzut ambarcaţiuni rapide, dar şi un elicopter Puma
Naval ce purtau drapelele României, al NATO şi cel al Uniunii Europene. Manifestările au
încep pe faleza din faţa Comandamentului Flotei, dar au
continuat în Portul Tomis unde s-a dat startul concursurilor
tradiţionale marinăreşti. Atunci l-am văzut pe Zeul Neptun,
jucat de un actor cu experientă, acelaşi an de an, care a venit în
Portul Tomis cu o barcă impunătoare şi un trident în mâna
dreaptă. Neptun (Poseidon, în mitologia greacă) a declarat
deschise jocurile marinărești pe apă și a dat botezul
marinăresc.
Acea zi m-a făcut să mă simt mândră că sunt româncă.
.
15
Liceul Teoretic “Miron Costin” | PAŞCANI

“Jurnal de Adolescent” în an Centenar - Clasa a X-a F
Cetatea Soroca
Cravcenco Artur
Situată pe malul drept al fluviului
Nistru, Cetatea Soroca, este, în prezent, cel
mai vizibil sit istorico-cultural din Republica
Moldova. A supraviețuit din anul 1499, până
în timpul nostru, la fel cum a fost creată în
acel loc de meșterii din Evul Mediu.
Construită din ordinul lui Ştefan cel
Mare Cetatea Soroca a fost iniţial clădită din
lemn. Pe resturile vechii cetăţi, în timpul
domniei lui Petru Rareş, se construieşte o cetate nouă, din piatră, de 15-20 metri, care se
păstrează şi astăzi într-o stare excepţională.
Prin sistemul arhitectonic de construcţie Cetatea Soroca este unică printre cetăţile
medievale moldoveneşti. Concepția arhitectonică este de origine italiană, venită în
Moldova prin filiera zidarilor bistrițeni. Planul Cetății Soroca are analogii și rigori
matematice cu Castelul de Monte, fortificație din sud-estul Italiei, construit în secolul al
XIII-lea.
Acest tip de cetate mai este numit și „tip
scoică”. Se spune că meșterii au pus la baza
calculelor lor legea supremă a armoniei
„secțiunea de aur”. Cert este faptul că cetatea
are o formă rotundă și diametrul de 37,5 m. În
perimetrul cetății sunt situate cinci turnuri: patru
cilindrice și unul de intrare, în formă
rectangulară. De altfel, poarta era considerată
punctul slab. Înălțimea cetății este de 20-25 de
metri, iar grosimea pereților de 3,5 metri.
Încăperile au trei niveluri și deschideri speciale pentru arme. În interiorul cetății puteau să
încapă până la 150 de oșteni.
16
Legenda cetății spune că zece luptători au fost capabili să apere cetatea plină de
bătrîni, copii și femeii timp de şapte zile, împotriva armatei otomane. La sosirea ajutoarelor
aceștia muriseră din cauza rănilor pe care le aveau.
Liceul Teoretic “Miron Costin” | PAŞCANI

“Jurnal de Adolescent” în an Centenar - Clasa a X-a F
Cetatea avea drept stemă un cap de bour. În perioada sovietică, ca și la celelate două
cetați de pe malul Nistrului, a fost furat de la locul lui. În acest moment, doar Cetatea
Soroca și-a regăsit stema, iar cetăţile Hotin și Suceava au stema orașului în locul în care a
fost capul de bour.
Nu ştiu dacă mulţi ştiu (înafară de
moldoveni), dar Cetatea Soroca este reprezentată
pe bancnota de 20 lei moldovenești.
Cetatea lui Ștefan cel Mare de la Soroca este
una dintre cărțile de vizită ale Republicii Moldova.
Puțini moldoveni sunt cei care nu au fost măcar o
dată în viață să o vadă. În ultimii ani Cetatea
Soroca a fost restaurată în cadrul unui proiect româno-moldovean şi este singura cetate din
timpul lui Ştefan cel Mare care a mai rămas în Moldova.
Consider că această cetate a fost un proiect
ambiţios pentru acele vremuri şi că e foarte bine
să o vizitaţi. Recomand celor ce vin în Moldova să
dea o fugă până la Cetate, să-i afle istoria. Mai
ales că ea a fost restricționată zeci de ani pentru
vizitatori. În perioada țaristă, cît și în perioada
interbelică și postbelică în cetate aveau acces
doar înalţii demnitari.
17
Liceul Teoretic “Miron Costin” | PAŞCANI

“Jurnal de Adolescent” în an Centenar - Clasa a X-a F
Cetatea Alba Carolina
Darie Andrei
Vreau să încep prin a spune că
Cetatea Alba Carolina este, pentru mine,
cea mai spectaculoasă cetate pe care am
văzut-o până acum.
În vacanţa de vară am avut ocazia să
fac turul României alături de familia mea,
iar cel mai frumos loc pe care l-am vizitat a
fost, de departe, Cetatea Alba Carolina.
Situată în Alba Iulia, cetatea a fost construită la începutul secolului al XVII-lea pe
Dealul Citadelei. De când am pătruns în fortăreaţă am urmărit panourile informative şi am
aflat că a avut rol de fortificaţie strategică de apărare a Imperiului Habsburgic împotriva
eforturilor militare ale Imperiului Otoman şi de consolidare a puterii habsburgice pe plan
local.
M-am plimbat câteva ore prin oraşul medieval. Aşa am putut să văd o ceremonie
unică în România, schimbarea gărzilor. În fiecare zi la ora 12:00 se face schimbul de gardă
într-un mod aparte deoarece acesta se face în acelaşi stil ca în evul mediu. Îmbrăcaţi în
uniforme de epocă, soldaţii ce ies din gardă se întâlnesc la Poarta a IV-a cu soldaţii ce
trebuie să intre în gardă şi încep ceremonialul de schimbare a gărzii. Eu i-am urmărit cum
au trecut pe sub Poarta de Sud a Castrului Roman, prin poarta vechii Monetării şi au pornit
pe stada Militari. Ca la un marş de defilare ei pornesc până la poarta a III-a într-un ritm
menţinut de tobele şi tropăiturile cailor. Traseul celor Trei Fortificaţii e făcut de soldaţii
însoţiţi de tobe, arme şi călare pe cai.
18
Pe lângă această ceremonie, m-au impresionat prima poartă a cetăţii, statuile de
bronz, basoreliefurile, aspectul foarte frumos al cetăţii cu dispunerea strategică a celor trei
sisteme de apărare.
Consider că această cetate este cea mai frumoasă cetate din România.
Liceul Teoretic “Miron Costin” | PAŞCANI

“Jurnal de Adolescent” în an Centenar - Clasa a X-a F
Mânăstirea Bârsana
Dumitrache Laura-Andreea
Anul acesta, în noiembrie, am plecat într-o excursie în
Maramureş, împreună cu colegii din clasă. Ştiam deja de
frumuseţea şi tradițile nemuritoare ale locului însă în această
excursie am avut ocazia să descopar şi locuri noi, care m-au
impresionat.
Unul dintre obiectivele pe care nu l-am mai vizitat până
atunci, şi care pot spune că mi-a plăcut, a fost Mânăstirea
Bârsana. Nu sunt genul de persoană care să aprecieze foarte
mult mănăstirile, dar ceva din frumuseţea acestui loc mi-a
atras atenţia. Poate din cauză că am ajuns la o oră de amurg,
între zi şi noapte, când soarele apunea, moment ce parcă a
adâncit frumuseţea şi misterul zonei.
Am găsit interesantă arhitectura din zonă. Era evidentă diferenţa faţă de mănăstirile
şi bisericile din Moldova. Turlele erau mult mai înalte, iar clădirile ansamblului, majoritatea
din lemn, nu au cum să nu îţi captiveze privirea, mai ales dacă eşti turist.
Când am intrat în curtea mănăstirii am
văzut deasupra unei structuri, o mică bisericuţă
din lemn. Am apreciat şi am găsit extrem de
frumoasă mica ”capelă” din lemn. Nu mi-a atras
atenţia faptul că era o bisericuţă, ci faptul că era
realizată integral din lemn. Tot ce am văzut când
am privit-o, era lumina din interior, aşa că am
intrat să o văd. Am rămas impresionată de
frumuseţea şi naturaleţea acelei capele. Urcam
scările din lemn masiv, mă uitam la ele şi mă
gândeam cum, un lucru atât de simplu precum lemnul, poate să fie lucrat atât de frumos,
cum poate fi parte dintr-un univers misterios.
A fost o experienţă plăcută să vizitez întreg
Maramureşul, însă Bârsana a rămas în inima mea.
Această mânastire a fost o aşezare nou văzută de
mine şi este o locaţie unde m-aş întoarce oricând
cu plăcere.
19
Liceul Teoretic “Miron Costin” | PAŞCANI

“Jurnal de Adolescent” în an Centenar - Clasa a X-a F
Topliţa
Frija Alexandra-Maria
Topliţa este un municipiu din judeţul Harghita,
Transilvania, România. Localitatea are aerul unui orăşel
liniştit şi îngrijit de munte, cu oameni politicoşi şi gata
oricând să tea jute dacă ai nevoie. De ani buni merg cu
familia la Topliţa în anotimpul rece, deoarece acolo sunt
amplasate două pârtii dedicate sportului de iarnă, pârtia
Măgheruş, pentru schiorii avansaţi şi pârtia Bradul, pentru
schiorii începători.
20
Amplasate la circa trei km la central
oraşului, pârtiile oferă peisaje de o mare
frumuseţe, atât în drumul spre ele, cât şi prin
panorama din vârfu cu mulţi brazi acoperiţi de
zăpadă şi drumuri şerpuite. Deşi cele două
pârtii sunt apropiate, iar la bază se
intersectează, eu aleg să schiez pe cea mai
puţin abruptă, pentru că are o lungime mai
mare şi sunt mai puţine şanse să mă accidentez.
Lângă pârtia dedicată pentru schi, există şi o mică parte amenajată pentru cei ce nu
îndrăznesc să urce pe schiuri, pentru cei pasionaţi de săniuş, mai exact. Persoanele mai
îndrăzneţe, care nu se mulţumesc cu pârtia mai abrupt, pot să încerce diverse trasee prin
pădurea de brazi.
Deasupra magazinului unde se poate închiria
echipament pentru schi este un loc foarte frumos de
unde poţi admira împrejurimile, să te bucuri de un ceai
sau o ciocolată caldă pentru a te mai încălzi şi relaxa.
În vârful pârtiei Măgheruş se află un restaurant cu
o gamă variată de mâncare şi cu un gust foarte bun, în
sistem de autoservire.
Trebuie să fii foarte
atent când duci tava la loc, deoarece poţi să aluneci şi să
cazi din cauza zăpezii care se dezgheţă de pe papuci,
ceea ce mi s-a întâmplat şi mie.
Recomand tuturor să schieze la Topliţa.
Liceul Teoretic “Miron Costin” | PAŞCANI

“Jurnal de Adolescent” în an Centenar - Clasa a X-a F
Mănăstirea Putna
Gheorghică Alina
De mai bine de 2 ani de zile, mi-am propus să fac o
călătorie la mănăstirea Putna, împreună cu familia. Aşa că, în
prima zi de marţi a lunii august, am pornit alături de famila
mea spre cea mai reprezentativă ctitorie a lui Ştefan cel
Mare. Pe alocuri şerpuitor, drumul pâna la Putna a fost
foarte plăcut pentru condus. Asfaltul impecabil a permis
parcurgerea cu repeziciune a distanţei, iar peisajul până la
mănăstire te vrăjeşte în totalitate, făcându-te să realizezi cât
de frumoasă este România noastră.
Ajunși la poarta de intrare pe domeniul mănăstiresc,
am parcurs lunga alee ce ne despărţea de intrarea în curtea
mănăstirii. Poarta monumentală ce străjuiește domeniul, este, prin lucrătura sa, o
adevărată operă de artă în lemn, având sculptat pe stâlpi, în partea de sus, sub acoperișul
porții, capul de bour al Moldovei, iar pe lungimea stâlpilor diverse motive populare
specifice zonei, soarele sub forma unei rozete, dar și crucifixe care ne arată că am ajuns la
un așezământ religios. Pașii ne-au purtat pe aleea principală, printre starturi de flori,
arbuști decorativi și multă verdeaţă, către
biserica mănăstirii, locul unde odihneşte un
mare om al acestui neam, Ştefan cel Mare şi
Sfânt. În acea zi am fost atrasă pentru prima
oară de interiorul unei biserici, nu pentru a mă
apleca religios la o icoana, ci pentru a-mi pleca
pentru o clipă capul în semn de respect.
Pot spune că a fost cea mai impresionantă mănăstire pe care am vizitat-o vreodată,
probabil pentru că Putna iese din tiparele mănăstirilor bucovinene şi româneşti, în general,
pentru măreţia ctitoriei şi pentru amprenta ctitorului în tot ceea ce emana: istorie,
spiritualitate şi statornicie.
Totul a fost de vis, ceva de nedescris şi
asta m-a făcut să constat cât de mult trebuie sămi
iubesc ţara şi că trebuie să preţuiesc toate
aceste locuri care ne-au făcut remarcaţi în
întreaga lume.
21
Liceul Teoretic “Miron Costin” | PAŞCANI

“Jurnal de Adolescent” în an Centenar - Clasa a X-a F
Cimitirul Vesel de la Săpânţa
Grivolea Elena-Delia
Încă de mică am tot auzit de acest loc:
Cimitirul Vesel de la Săpânța. Tot mai mulți oameni
din jurul meu îl vizitau, îmi aduceau suveniruri de
acolo și îmi povesteau cât de minunat a fost, iar eu
doar aprobam pentru că nu știam ce să zic, având
în vedere că nu-l văzusem niciodată.
Dorința mea de a-l descoperi a devenit tot
mai arzătoare, până când s-a îndeplinit. L-am
vizitat când am fost într-o excursie palpitantă printre munți împreună cu colegii mei și cu
câteva cadre didactice, când am putut vedea o bună parte din frumusețile României, dar,
mai ales, celebrul Cimitir Vesel.
Încă de când am intrat pe poarta Cimitirului atmosfera a fost un amestec de ciudat şi
plăcut. Era dimineaţă şi eram adormiţi, era rece, era ceaţă, dar locul nu era pustiu, nici
părăsit. Nu te simțeai că într-un cimitir banal, unde zeci de suflete zac adormite în
pământul rece, ce a pus stăpânire pe ele.
Atmosfera era animată de sutele de cruci colorate și inscriptionate haios. Am citit
versurile, râzând tot mai tare și mai tare. Tot plimbându-mă printre morminte, am realizat
că nu acele cruci făceau Cimitirul un loc atât de special, ci Biserica de acolo. Deşi nu se
vedea clar din ceaţa densă, biserica m-a impresionat. Realizată în lemn, în stil
maramureșean, era foarte zveltă și minuțios lucrată.
Zidurile erau frumos decorate, iar acoperișul ei era
ceva nemaivăzut. Sute de țigle colorate, metalice și
strălucitoare erau puse minuțios, fiecare având locul
ei, totul fiind foarte organizat. Pot spune că Biserica
este ,,piesa de rezistență", cum s-ar spune în ziua de
astăzi. Mi s-a părut extraordinară.
22
Cimitirul este deosebit și pentru că este
amplasat într-un peisaj montan extraordinar, care nu
se găsește oriunde. În opinia mea, în orice etapă a
vârstei ar fi un om, Cimitirul Vesel de la Săpânța este
un loc care merită cu adevărat vizitat măcar o dată în
viață. Nu trebuie să ratăm oportunitățile în care
putem vizita frumusețile țării noastre, pentru că sunt
unice în lume și își pun amprenta asupra noastră,
amintirile rămânând cu noi ani și ani la rând.
Liceul Teoretic “Miron Costin” | PAŞCANI

“Jurnal de Adolescent” în an Centenar - Clasa a X-a F
Delta Dunării
Groza Ştefan
Delta Dunării este una dintre cele mai mari atracţii ale României şi este locul care m-a
impresionat cel mai mult în toate călătoriile pe care le-am făcut până acum. Acest loc m-a
emoţionat cu minunatele peisaje care lasă uimit pe orice om ce reuşeşte să ajungă în Deltă.
Cel mai minunat lucru pe care l-am făcut a fost plimbarea cu barca pe Braţul Sulina
după cum se vede şi în imaginile următoare. Am avut un ghid ce ne-a explicat tot ce trebuie
să ştim despre acest braţ în calitate de turişti. Voi relata doar câteva lucruri.
Ne-a informat că Braţul Sulina este situat în mijlocul Deltei și, spre deosebire de
Chilia, are un curs rectiliniu, fiind permanent dragat și întreținut pentru navigația vaselor
maritime. Are o lungime de 71 km și transportă 18% din volumul de apă al Dunării. Cursul
Brațului Sfântu Gheorghe este orientat spre sud-est, și se desfășoară pe 112 km,
transportând 22% din debitul Dunării. La vărsare formează insulele Sacalin considerate un
început de deltă secundară.
Plimbarea în Deltă este unul dintre lucrurile ce nu trebuie ratate. Acest loc va rămâne
mereu în conştiinţa mea şi nu îl voi uita niciodată. Vă recomand cu mare plăcere să vizitaţi
Delta Dunării pentru că nu se pot explica în cuvinte senzaţiile şi emotiile pe care le veţi trăi
doar acolo!!!
23
Liceul Teoretic “Miron Costin” | PAŞCANI

“Jurnal de Adolescent” în an Centenar - Clasa a X-a F
Viscri
Hîrtopanu Răzvan-Ştefan
Pot să merg în satul Viscri şi de un milion de ori
în viaţa asta, tot nu o să înceteze să mă surprindă.
Am ajuns în acest sat pe drumuri neasfaltate, dar
acest aspect nu m-a deranjat prea mult niciodată,
deoarece ştiam ce mă aşteptă acolo. Este un sat
foarte liniştit, în care m-am bucurat de armonia
naturii, pentru că peisajul îţi taie respiraţia.
În Viscri încă mai poţi vedea cum oamenii
se duc grupaţi pentru a aduce vacile acasă de la
păscut. Am văzut acest lucru doar acolo.
Fiecare sătean are obligaţia de a conserva,
cât de mult poate, fiecare parte a acestui sat şi să
nu aducă nicio modificare elementelor satului
sau mediului, locuinţelor, drumurilor.
Despre acest sat s-a spus că s-a îndrăgostit şi
Prinţul Charles, unde şi-a cumpărat o casă. Probabil aşa
a devenit şi foarte cunoscut.
Dacă ajungi în Viscri îţi spun să nu faci greşeala de
a petrece numai o noapte-două. Nici prin cap să nu-ţi
treacă să îi ascultaţi liniştea şi să-ţi iei tălpăşiţa!
Vei pierde o experienţă de neuitat pe care
o poţi trăi acolo. Petrece acolo câteva nopţi,
dormi în casele localnicilor, gustă din mâncarea
tradiţională. Eu m-am bucurat de clipele
petrecute de acest sat minunat. Acolo te poţi
încărca de o energie pe care o simţi în fiecare
fibră.
24
Liceul Teoretic “Miron Costin” | PAŞCANI

“Jurnal de Adolescent” în an Centenar - Clasa a X-a F
Nu vizitaţi România, când vă dor măselele!
Hogaş Bogdan-Gabriel
Am decis să plec în excursia cu clasa în Maramures, la sfatul mamei. Mi-a spus, şi eu
i-am dat dreptate, că nu se ştie când o să mai trec pe acolo. Am plecat vineri dimineaţa pe
la şapte şi am ajuns la cazare pe la ora 19:00 tocmai într-un sătuc maramureşean. Da. Am
făcut 12 ore până la cazare. Ce am făcut până acolo? Îmi amintesc că am vizitat câteva
muzee pe drum şi am mai oprit să facem poze de grup, cum ar fost la Pasul Şetref, la
intrarea în judeţul Maramureş.
Unde eram eu în pozele astea? Eu sunt cel cu gluga albă. Se spune că o fotografie
face cât o mie de cuvinte. Ce nu spun fotografiile acestea, nici într-o mie de cuvinte, este că
mă durea măseaua. Şi nu se vede în poze.
A doua zi, chiar de dimineaţă, la ora 09:00, eram
la cimitirul vesel din Săpânţa. Am rămas plăcut surprins
să văd că lumea era bunăvoitoare şi, chiar dacă nu ne
cunoştea, ne saluta cu un “bună dimineaţa” cald. Chiar
când am plătit taxa de intrare şi am intrat în curtea
cimitirului am simţit că mi s-a crăpat măseaua. Tot
drumul spre casă m-am gândit cum am reuşit să fac aşa
ceva. Dar să nu ne abatem de la subiect.
Cimitirul, chiar dacă ar fi trebuit să te
înspăimânte, (totuşi sunt nişte oameni îngropaţi
acolo), îţi oferea o stare de bine. Nu te simţeai deloc
trist atunci când citeai citatele scrise de pe pietrele
funerare. Mi-ar fi plăcut să găsesc crucea pe care
scrie: “ Pălinca şi femeile mi-au terminat zilele”. Am
văzut-o pe un magnet în magazinul de suveniruri,
dar, din păcate, nu am găsit-o în cimitir.
Sper să mai ajung pe acolo şi când nu mă dor
măselele. Toată zona Maramureşului este frumoasă şi se merită să fie vizitată.
25
Liceul Teoretic “Miron Costin” | PAŞCANI

“Jurnal de Adolescent” în an Centenar - Clasa a X-a F
Cimitirul Vesel
Huminiuc Simona
La sfârşitul săptămânii şcoala altfel, în acest an, am fost într-o excursie cu clasa în
zona Maramureşului. Am vizitat mai multe obiective turistice, dar cel mai mult şi mai mult,
mi-a plăcut Cimitirul Vesel de la Săpânţa.
Mi-am propus de mult să ajung acolo o dată şi-o dată, deoarece am auzit foarte
multe lucruri despre acest cimitir. Săpânţa se află aproape de graniţa cu Ucraina aşa că am
avut ceva de mers până acolo.
Cimitirul Vesel este recunoscut
pentru mormintele viu colorate şi
poveştile sau glumele scrise pe ele.
Recunosc că am fost surpinsă să văd cât de
multă culoare, veselie şi bucurie se poate
vedea într-un cimitir. Într-un cimitir
normal se simte, de obicei, un aer de
tristeţe, melancolie, respect, chiar durere.
Dar în acesta, nu. Era total opusul.
M-am plimbat cu nerăbdare de la un mormânt la altul şi am citit cu plăcere textele de
pe crucile frumos pictate. Am râs cu poftă la glumele şi poveştile de pe morminte, ce
descriau foarte hazliu evenimente din viaţa celor decedaţi sau trăsături definitorii pe care
le-au avut. Mi s-a părut un mod haios de a comunica celor ce trăiesc încă, câte ceva despre
decedaţi. Cel care a avut acestă idee a fost
foarte inspirat.
Mă bucur că am vizitat acest loc plin de
culoare şi magie. Mă simt mândră că avem
români cu idei geniale.
26
Liceul Teoretic “Miron Costin” | PAŞCANI

“Jurnal de Adolescent” în an Centenar - Clasa a X-a F
Muzeul Etnografic din Vatra Dornei
Iacoboaia Monica
Am avut ocazia să vizitez acest muzeu
de două ori și, de fiecare dată, m-au
întâmpinat aceleași fiinţe blânde, calde,
primitoare: o doamnă şi câteva pisicuțe,
care își petreceau zilele în acel decor
pitoresc.
Doamna Victoria era muzeograf şi era
cea care a povestit despre exponatele
văzute, iar pisicuţele erau adoptate şi, după
ce s-au simţit binevenite, nu au mai plecat.
Erau locatari permanenţi şi, în timp, au devenit vedetele muzeului. Toţi vizitatorii le
îndrăgesc instantaneu şi, atunci când revin, le caută sau întreabă de ele.
Doamna muzeograf ne-a spus că iniţial a
fost o pisică găsită îngheţată şi flămândă ce a
fost găzduită temporar pe holul îngust al
muzeului. Într-una dintre zile a zărit-o cum a
prins un şoricel (probabil era un iubitor de
exponate etnografice, pentru că îi plăceau lâna
şi blana). Atunci a decis să o păstreze. Mai târziu
au mai apărut câteva.
În timp ce admiram aranjamentele tipice din casa dorneană, așa cum era în vremuri
de mult apuse, doamna Victoria ne povestea istoria locului, adăugând cu un umor firesc al
oamenilor din zonă, cum au ajuns acele pisicuțe fără casă să-i devină prietene devotate și
cum într-o excursie câteva doamne din Olanda, mai durdulii, așezându-se pe scaunele
expuse, acestea au cedat și au fost în asemenea mod stricate încât nu au mai putut fi
reparate.
Am aflat că, Muzeul de Etnografie din Vatra Dornei, a fost deschis în anul 1986 şi
ilustrează tradiția comunală și economică a societății țărănești din Țara Dornelor. Cele trei
interioare tradiționale sunt deosebit de pitorești și autentice şi ilustrează viața casnică a
țăranilor din zonă. Au stârnit de fiecare dată nostalgia și admirația vizitatorilor.
27
Liceul Teoretic “Miron Costin” | PAŞCANI

“Jurnal de Adolescent” în an Centenar - Clasa a X-a F
În afara gazdelor deosebite, muzeul se remarcă prin sala costumelor populare, ce ne
înfățișează portul de o frumusețe aparte a strămoșilor locului și casa de la munte pe care,
în mod tradițional, o aveau pe vremuri dornenii.
Un lucru minunat ce mi-a plăcut la acest muzeu
este faptul că putem atinge exponatele, le putem simți
energia și vibrația. Dacă ajungeţi în Vatra Dornei, nu
trebuie să rataţi Muzeul de Etnografie. În acel muzeu am
simţit că ne putem proiecta în tărâmul pierdut al
oamenilor ce au trăit pe acele meleaguri.
28
Liceul Teoretic “Miron Costin” | PAŞCANI

“Jurnal de Adolescent” în an Centenar - Clasa a X-a F
Transalpina
Lipovanu Ioana
România este o ţară frumoasă! Asta se ştie!
Dar, din punctul meu de vedere, o zonă care merită
cu adevărat să fie vizitată și parcursă este
Transalpina. Supranumită cea mai frumoasă şi înaltă
soşea din România sau Drumul Regelui este, alături
de Transfăgărăşan, o altă comoară a acestei ţări.
Știu că această soşea traversează măreţul
masiv Parâng ce are o înălţime de 2145 metri (nu vă
mint, este tot ce am reuşit să reţin ).
Îmi amintesc şi acum emoţiile pe care le-am avut atunci când am străbătut
Transalpina. Cu cât înaintam mai mult, cu atât aveam impresia că lumea se face din ce în ce
mai mică şi munţii sunt mult mai aproape de noi. La fiecare curbă simţeam cum alunec în
gol. Dar, din fericire, nu era aşa .
Pentru că am ajuns destul de târziu în zona respectivă, am decis să ne cazăm în
Rânca, un loc mic, parcă uitat de lume, într-o pustietate nesfârşită. În momentul când am
văzut staţiunea, am simţit o bucurie imensă declanșată de faptul că, în sfârșit, după un
drum aşa de lung, găsisem o comunitate. Acolo am fost primiţi cu drag de nişte oameni
foarte ospitalieri. Erau gata să ne ofere tot ce avem nevoie.
În dimineaţa următoare ne-am luat la revedere de la gazde, cu promisiunea că vom
reveni. După un alt traseu lung, am ajuns şi în vârful cel mai înalt, Pasul Urdele, unde am
întâlnit un peisaj de poveste. Cu toate că era vară, crestele munţilor erau acoperite de
zăpadă, iar vremea de afară părea mai mult de toamnă. Minuscule, ca nişte purici, puteam
să văd oiţele cum urcau pe cărările neştiute de lume. Ca în orice loc turistic, am găsit şi
magazine cu suveniruri, mai ales cu diferite brânzeturi, provenite de la ciobanii locali.
Amplasarea acelor magazine acolo sus, nu consider că este tocmai necesară. Ele luau foarte
mult din frumuseţea locului, oamenii fiind mai mult interesaţi de obiectele pe care le pot
cumpăra, în loc să se bucure de adevărata privelişte. Trebuie să recunosc, cu toate acestea,
că mi-am achiziţionat şi eu anumite suveniruri, dar, după ce am admirat peisajul. După
popasul acesta, am început să coborâm şi să ne despărţim de frumoasa soşea Transalpina.
Pot spune că a fost una dintre cele mai
frumoase experienţe ale mele. Recomand
tuturor să cutreiere ţara folosind această
soşea şi pot să confirm cu tărie că nu este
posibil să nu vă placă.
29
Liceul Teoretic “Miron Costin” | PAŞCANI

“Jurnal de Adolescent” în an Centenar - Clasa a X-a F
Castelul Bran
Lipovanu Roberta-Maria
Deși eram foarte mică atunci când am
vizitat Castelul Bran, încă îmi aduc aminte
faptul că ceea ce m-a impresionat la acest
castel a fost amplasarea lui. Încadrat de
culmile munților Bucegi şi Piatra Craiului,
castelul se află într-o zonă absolut superbă pe
care aș vizita-o ori de câte ori voi avea ocazia.
Am plecat în călătorie de dimineață. Eu
eram foarte entuziasmată chiar dacă tot ceea
ce am înțeles din explicațiile părinților a fost
că vom merge la un castel din munți. Eram foarte nerăbdatoare să ajungem la destinație.
După un traseu cu peisaje frumoase ale munților, am ajuns la baza castelului de unde
am cumpărat bilete pentru a ne atinge obiectivul. La casa de bilete am rezistat tentației de
a renunța și de a ne întoarce dimineața următoare, pentru că era o coadă foarte mare. În
plus, părinții au planificat o săptămână de vacanță în Bran, cu scopul principal de a vizita
Castelul Bran. Aşa că nu am renunţat. A meritat toată așteptarea.
Castelul are patru etaje, accesul în camere fiind întortochiat, cu multe coridoare
foarte înguste prin care ai impresia că te rătăcești. În camera de gardă a castelului am
urmărit datele de pe panourile informative, pe care am găsit colaje de imagini şi informații
ale castelului. Arhitectura interioară a castelului este impresionantă, fiind de remarcat
pereţii tencuiţi, pavimentul de cărămidă, tavanele de lemn şi bolţile de piatră, într-o
combinaţie entuziasmantă. Ferestrele sunt săpate în zidurile groase construite din piatră de
stâncă şi bolovani de râu.
Prin curte se accede la primul etaj, pe o scară cu trepte
de stejar şi cu boltire semicilindrică.
30
Prima încăpere pe care am vizitat-o a fost sala armelor,
unde am remarcat o armură incompletă de cal datând din
secolul al XVI-lea. M-au impresionat, de asemenea,
basoreliefurile uşilor şi ancadramentele acestora.
Liceul Teoretic “Miron Costin” | PAŞCANI

“Jurnal de Adolescent” în an Centenar - Clasa a X-a F
Mai departe, am urcat, pe o scară extrem de îngustă, săpată în rocă, spre sala de
muzică, ce era decorată cu mobilier în stilul renaşterii italiene şi germane. Acolo am putut
admira lăzi florentine din secolul al XV-lea.
Din sala de muzică am ajuns în logia de la etajul al IIIlea,
cu paviment de cărămidă şi bolţi cu contururi
remarcabile, de unde se poate admira, în toată
splendoarea ei, curtea interioară, cu frumoasa fântână
aflată în centru.
De aici, pe nişte trepte de lemn, am putut urca la
nivelul al patrulea, de unde am admirat panorama
defileului râului Turcu, precum şi serpentinele de la
Fundata spre Rucăr.
Unul din punctele
principale de atracție ale castelului este Pasajul Secret, care pe
vremuri era cunoscut doar de soldați. În cazul în care invadatorii
reușeau să intre în cetate, soldații foloseau acest pasaj pentru a
urca în partea superioară a castelului de unde aruncau cu pietre
şi smoală încinsă în atacatori ca să-i alunge. Intrarea în pasaj se
făcea la acea vreme prin gura unei sobe, aflată în locul în care
acum este ușă.
Aglomerația a fost un aspect negativ, din cauza căreia
nu am reușit să admirăm totul în detaliu. Însă vizitarea
castelului a meritat din toate punctele de vedere. Îmi
amintesc multe lucruri despre Castelului Bran: decorurile
interioare predominate de combinația de elemente din fier
forjat, foarte mult lemn vopsit în nuanțe închise, zugrăveala
simplă, albă, catifea vișinie, dar și armele de luptă folosite
pentru apărarea cetății: scuturi decorate cu însemnele
domnitorului Mircea cel Bătrân și stema Brașovului,
buzdugane, securi, armuri medievale.
31
Liceul Teoretic “Miron Costin” | PAŞCANI

“Jurnal de Adolescent” în an Centenar - Clasa a X-a F
Cu mocăniţa pe Valea Vaserului
Lupu Raluca-Maria
Am fost cu mocăniţa pe valea Vaserului
împreună cu familia şi nişte prieteni la
recomandarea unui om de-al locului. Eram în
trecere prin Maramureş către o cu totul altă
destinaţie şi am aflat despre mocăniţă abia atunci.
Decizia să ne plimbăm cu mocăniţa a fost una de
moment. Am plecat din Vişeul de Sus, am trecut
prin Cozia şi am ajuns la Paltin, capătul de linie.
Are vagoane pentru călători şi unul pentru lemne. În vagoanele turiştilor, băncile sunt
dispuse spate în spate cu faţa spre exterior astfel încât să te poţi bucura de peisaj.
În unele porţiuni mocăniţa trece foarte aproape de râul Vaser, de curţile şi de
gardurile oamenilor. Uneori aveam impresia că le putem deschide poarta din mers. E o
zonă cu multă verdeaţă, cu garduri şi cabane vechi de lemn, cu păşuni în care pasc vaci, cu
oameni pe care-i vezi muncind în grădină. Ai timp să-i saluţi din mers şi să afli ce mai fac
fără să te cobori.
Mocăniţa a mers destul de încet. Am
avut senzaţia că te poţi urca şi din mers, fără să
te grăbeşti. Atunci am înţeles cum era posibil
în filme ca trenurile să fie jefuite. Ca să
intensific ideea de nesiguranţă, şinele de tren
păreau foarte vechi, iar, în unele locuri, erau
chiar pe malul neamenajat şi prăbuşit al râului
Vaser. Am simţit că aceeaşi senzaţie o trăiesc
cei ce practică sporturi extreme.
32
Călătoria e foarte frumoasă probabil şi iarna, dar eu nu aş recomanda-o. Vagonul te
zdruncină foarte tare, nu are sistem de încălzire şi funcţionează pe un singur sens. Drumul
parcurs cu mocăniţa a durat aproximativ şase ore, cu o pauză de o oră şi jumătate la
capătul liniei în Paltin. A fost destul de obositor şi solicitant pentru că, în momentul când
am terminat plimbarea, îmi amintesc clar că am fost trezită de mama. Se pare că legănatul
agreabil al mocăniţei, sunetul scos de motorul locomotivei ca al unui cal ce fornăie, sunetul
repetitiv al roţilor, m-au făcut să aţipesc cam jumătate de oră.
Liceul Teoretic “Miron Costin” | PAŞCANI

“Jurnal de Adolescent” în an Centenar - Clasa a X-a F
Plimbarea cu vagoanele trase de locomotiva cu
aburi a fost inedită şi foarte plăcută. Am avut ocazia
să aud sunetul mocăniţei ca al unui cal obosit ce
trage din greu la deal, de semnalele sonore trase de
mecanic şi atmosferă de epocă pe care o creează
vălul de abur. În plus, m-am bucurat de natură în
patria lemnului, de priveliştea uimitoare, de peisajul
montan. A fost o experienţă completă.
33
Liceul Teoretic “Miron Costin” | PAŞCANI

“Jurnal de Adolescent” în an Centenar - Clasa a X-a F
Cascada Bigăr
Maftei Cosmina – Maria
Vara trecută am fost în excursie cu familia.
Printre obiectivele turistice pe care ne-am decis să
le vizităm a fost și Cascada Bigăr, desemnată în 2013
cea mai frumoasă cascadă naturală din lume de
presa internaţională de specialitate (The World
Geography). Situată în judeţul Caraş-Severin, este
un minunat tablou aflat pe Valea Minișului, la
jumătatea distanței dintre Anina și Bozovici.
Drumul de acces spre cascadă e prin Parcul
Național Cheile Nerei-Beușnița. De la intrarea în parc sunt amenajate spaţii şi poteci spre
baza cascadei. Cu toate că drumul a fost anevoios și greu, efortul a fost răsplătit în
momentul în care am ajuns în acest loc de vis, un colț de rai.
Când am văzut cascada, am înţeles de ce
imaginile spectaculoase ale acesteia au făcut
înconjurul lumii. Este formată de un izvor de
apă subterană, care se scurge pe un perete
calcaros, asemenea unor lacrimi. Abruptul
calcaros, cu forma unui con este îmbrăcat într-o
haină verde de mușchi, fiind înconjurat de
mantia falnică a pădurii Văii Minișului.
34
Cascada Bigăr este de o frumusețe nemărginită, iar când îngheață, se transformă întro
mică peșteră de gheață.
Cărarea ce pornește de la cascadă prin pădure este o invitație la drumeție ce-ți dă
răgazul să privești înspre frumusețile ce te înconjoară. Te poţi bucura de numeroasele
frumuseți pe care natura le-a pus la dispoziția privitorilor.
Liniștea este întreruptă de cântecul păsărilor, de
susurul apei sau de vizitatorii încântați de frumusețea
peisajului.
Emoția și bucuria vederii acestor locuri mi le voi
aminti mereu. Recomand oricui să viziteze frumusețile
României și, mai ales, să nu ocolească Cascada Bigăr.
Liceul Teoretic “Miron Costin” | PAŞCANI

“Jurnal de Adolescent” în an Centenar - Clasa a X-a F
După 5 ani la Hotelul Castel Dracula
Mandric Andrei-Ciprian
Am vizitat acest obiectiv turistic, situat la altitudinea de
1201 m, în Pasului Tihuța, acum câteva zile într-o excurie cu
clasa. Dar nu era prima dată când îl vizitam. Mai fusesem acolo
acum cinci ani. Prima dată am sosit aici împreună cu familia
mea întregită.
Eram un copil micuț, ușor naiv şi foarte temător, pentru
că mi se povestise de mai multe ori legenda Contelui Dracula.
Cel care m-a făcut să capăt o frică foarte mare de acest loc, era,
în special, unchiul meu care era foarte pus pe glume
neinspirate.
De ce îmi era frică? Mi-a spus că în incinta hotelului este un pasaj în beznă, un tunel
după spusele lui, ce duce într-o încăpere întunecată care, după cum se zice, găzduieşte un
sicriu în care s-ar află, cică, spiritul lui Dracula. Mda, trebuie să recunosc. În acea perioadă
nu am avut curajul necesar să intru acolo. Am aşteptat în recepția hotelului şi îmi era o
rușine pentru că bunica mea râdea de mine, iar eu, în schimb, nu puteam să râd de ea, că
na, o înțeleg, are probleme cu inima.
După ce au făcut turul bârlogului lui Dracula, restul familiei a
ieșit agitată şi a continuat să mă îngrozească, reușind să mă sperie și
mai tare cu diferite prostii spuse de ei, pe care la vremea aceea le
credeam. Totul a trecut. Am plecat de la Castelul Dracula, iar eu am
rămas cu această frică pe care am purtat-o cu mine cinci ani.
Până când, cu prilejul unei excursii cu clasa, pe un traseu
complex, în care am străbătut, trei ținuturi ale României, am vizitat
foarte multe obiective printre care şi acest loc. Acum eram mai mare
și eram înconjurat de colegi, care râdeau, făceau glume bune şi m-au încurajat. Aşa că am
avut curaj să intru acolo, cu toate că încă mai păstram un sentiment de frică în mine ce mă
oprea să intru acolo. Să trecem peste.
Împins de la spate de băieți am intrat ... ohhh
... În acel tunel sumbru, claustrofob, cu o lumină
roșie difuză, reflectată pe pereții înguști, am auzit
ţipetele unor colege speriate de atmosfera
lugubră, de îmbrâncelile unor băieţi şi de poveştile
macabre pe care le spunea o doamnă ghid ce era
îmbrăcată în vampir. Toate acestea m-au făcut să
sar de frică în spatele unui coleg. Mergeam,
35
Liceul Teoretic “Miron Costin” | PAŞCANI

“Jurnal de Adolescent” în an Centenar - Clasa a X-a F
mergeam ... şi acel pasaj parcă nu se mai termina. În sfârșit m-am văzut intrat în camera lui
Dracula. Presupun că eram galben la față. Aici, altă surpriză: am văzut un sicriu. Era o
cameră mică, noi eram un grup măricel, iar lumină era doar de la o lumânare pe care
doamna ghid o ţinea în faţa sicriului. Am încercat să stăm cât mai departe de sicriu, ne-am
lipit cât am putut de pereţi, dar, vrând-nevrând eram aproape de coştiug.
Doamna ghid ne-a descris picturile de pe pereți, ce surprindeau doar scene
însângerate cu vampiri în prim-plan și ne-a povestit întâmplări prin care a trecut Dracula.
Când, dintr-o dată, pooooooooooc! Capacul sicriului se deschide brusc şi îl văd jos. În acea
fracțiune se stinge și lumânarea. Eu țipam de rupeam şi, din senin, m-am trezit cu o mână
pe umărul meu. Fiind printre ultimii ce au intrat în cămăruţa lui Dracula, cred că era
persoana din sicriu, ce a ieșit din cameră.
Speriați cu toţii, ne-am îmbulzit să ieşim prin pasajul în beznă. Când colo, ne-am trezit
înhăţaţi de picioare sau de mâini. Pe parcursul tunelului era o încăpere mai mică unde s-a
ascuns, pare-se, „Dracula" şi am văzut numai o mână care stătea atârnată pe un perete.
Imediat am dat doi metri înapoi şi am lăsat alți colegi să
treacă prin tunel înaintea mea. După ce au trecut treipatru,
am îndrăznit și eu. Cu un mers spre alergat, am ieșit
la aer ...
Gata. Aş putea spune că mi-am îndeplinit o dorință.
Acum îl pot suna pe unchiul meu să îi spun că era nu mare
mincinos și că tot ce spunea el nu e adevărat. Nu o să uit
ajutorul colegilor mei, dar nici de voința aia pe care am
pierdut-o pe traseu...
36
Liceul Teoretic “Miron Costin” | PAŞCANI

“Jurnal de Adolescent” în an Centenar - Clasa a X-a F
Casa memorială "George Coşbuc"
Moglan Ioana-Cosmina
Pe parcursul excursiei cu clasa pe care am făcut-o
în noiembrie în acest an, unul dintre obiectivele pe care
le-am vizitat a fost Casa memorială ”George Coșbuc”,
considerată primul muzeu de literatură română din țara
noastră. Am ajuns după-amiaza, târziu, iar seara se lăsa
fermecătoare peste casa îmbătrânită de vreme, dar
plină de viață datorită celor peste 50 de suflete ce îi
călcau acum pragul.
Autocarul nostru a oprit exact în fața casei memoriale într-un loc pitoresc, la
aproximativ 15 km distanță de orașul Năsăud, în comuna ce poartă numele luat în cinstea
marelui nostru poet, George Coșbuc. Clădirea este poziționată chiar în centrul comunei şi a
fost construită de către tatăl poetului, Sebastian Coșbuc, după anul 1840. A devenit muzeu
și casă memorială în 1905, la inițiativa lui Iuliu Moisil.
Intrată în curtea muzeului, o curte mare, la stradă, unde aproape de peretele exterior
al casei este un bust al poetului, am văzut o căsuță țărănească, vopsită în alb, cu acoperișul
de șindrilă. La ferestre atârnau niște obloane grele din lemn maro, sculptat simplu. Ne
aștepta un ghid, ce ne-a îndrumat pașii spre casă.
Am intrat pe o ușă din lemn, ce avea
același model cu cel al obloanelor. Prima
încăpere în care am intrat se numește tindă.
Aceasta este ca un hol, iar camerele casei
sunt dispuse de o parte și alta a acestui hol.
În această tindă am văzut cum era
organizată o bucătărie ţărănească. Erau
expuse diferite obiecte caracteristice acestui
loc, un bufet simplu, pe care erau așezate
câteva ulcele şi un ștergar țărănesc, un
cuptor, iar deasupra cuptorului, stătea
spânzurat și singuratic un tuci pentru mămăligă. Puțin mai jos, pe partea cealaltă, o tigaie
subțire era singurul vas ce îi ținea tuciului de urât.
De aici, am intrat întâi în partea stângă a casei, aripa destinată expoziției, în camera
de zi. Ghidul ne-a rezumat timp de 30 de minute viața poetului, ne-a recitat versuri din
opera lui și ne-a împărtășit diferite curiozități pe care nu toată lumea le cunoaște. Am aflat
37
Liceul Teoretic “Miron Costin” | PAŞCANI

“Jurnal de Adolescent” în an Centenar - Clasa a X-a F
că muzeul din acea casă, este singurul închinat exclusiv
poetului. Aici sunt adunate si expuse multe fotografii,
documente, o mare parte din corespondența poetului,
ediții din opera și traducerile sale. Ghidul a fost surprins
atunci când a constat că noi ştiam multe dintre versuri.
”Soarele răsare roșu, și tot roșu el apune.
Omul bun în zile rele, e tot bun ca-n zile bune.”
(G. Coșbuc)
38
Ne-a informat că poetul s-a născut în această casă la 20 septembrie 1866, dintr-o
familie numeroasă, cu paisprezece copii, el fiind al şaptelea, în care atât tatăl, cât și bunicii,
au fost preoți. Părinții au vrut ca și fiul lor, George, să devină tot preot, dar el a rupt acest
lanț al tradiției și a studiat filozofia.
În camera dedicată bibliotecii personale a poetului, pe partea stângă, este o vitrină,
unde sunt adunate foarte multe volume apărute de-a lungul timpului, iar pe partea dreaptă
alte două vitrine, cu hainele poetului și alte ustensile pe care le-a utilizat acesta. Am văzut
creionul pe care îl purta tot timpul pentru a scrie în orice moment de inspiraţie, dar şi
periuţa pe care o folosea ca să-şi corecteze greşelile.
Mi-a atras atenția un portret în cărbune foarte bine realizat, al marelui Coșbuc la
maturitate. Văzându-l acolo, în casa sa, mii de fiori mi-au străbătut corpul și mi-ai umplut
sufletul de emoție.
Știind că marele “poet al țărănimii” a murit la vârsta de 51 de ani și pășind atunci în
primul său sanctuar al vieții sale, de copil, am avut o strângere de inimă și m-a cuprins o
mare tristețe.
Următoarea cameră, pe partea dreaptă,
am vizitat camera de primit oaspeți. Aici am
pătruns ca un musafir poftit de căldura și
intimitatea acestui locșor. Mobilierul este
frumos și simplu, din lemn sculptat în model
rotund, foarte bine întreținut. Pe mijlocul
camerei tronează o masă destul de mare,
înconjurată de patru scaune, în stil tradițional,
urmate pe un perete de un bufet și un jilț, tot
din lemn, dar acoperit cu o tapițerie albastră.
Cele trei ochiuri de fereastră erau decorate cu ștergare, pe fond alb cu model brodat, roșu.
În același fel am văzut atârnând pe pereți alte ștergare, ce înfrumusețau cele două tablouri
cu portretele celor din familie. De asemenea pe masa și pe bufet, se întindeau două feţe de
masă cu același model văzut la ștergare.
Am pătruns apoi, probabil, în “miezul” casei Coșbuc: o cameră micuță, cu pereții
îmbrăcați cu carpete țărănești, unde m-a făcut să zâmbesc imaginea unui pătuț din lemn,
Liceul Teoretic “Miron Costin” | PAŞCANI

“Jurnal de Adolescent” în an Centenar - Clasa a X-a F
un leagăn, pentru bebeluși, în care toți copiii familiei Coșbuc au fost legănați. Pe partea
opusă era un pat, pe care era așternută tot o cuvertură țărănească, din lână, cu model
foarte frumos, în culori optimiste. Piesa de rezistență din această cameră, a fost un
drăgălaș mobilier din lemn, vopsit în negru, format dintr-o măsuță cu două scăunele,
așezate față în față. Era, mai exact, băncuța școlarului. Această cameră a fost a poetului pe
când, mic copil fiind, aici s-a deprins a scrie cu penița, ca apoi, mai târziu, să ne dăruiască
nouă, poeziile sale nemuritoare.
Tot în această încăpere se află o placă
de marmură albă, prima placă comemorativă,
adusă la numai patru ani de la moartea
poetului, din iniţiativa unui grup de profesori
şi studenţi medicinişti clujeni. Ghidul ne-a
spus că placa a fost adusă până la Salva cu
trenul. În gara Salva profesorii şi studenţii de
la Cluj au fost aşteptaţi de notabilităţile
Năsăudului şi Salvei precum şi de profesorii şi
elevii şcolilor năsăudene, care împreună au
format o procesiune ce a parcurs traseul Gara
Salva - casa poetului, cale de 8 km, de-a lungul Sălăuţei. Placa din marmură a fost purtată
pe braţe de studenţii şi elevii eminenţi care intonau romanţe pe versurile poetului.
Aceste camere dau întregii case o
atmosferă partriarhală, îmbiind vizitatorul la
reculegere, la o tihnă bine meritată într-o casa
ospitalieră, chiar dacă proprietarii de drept nu
mai locuiesc, fizic, acolo. Cine este cu inima și
gândul în această casă, atunci când îi pășește
pragul, când privește acele obiecte originale,
aparținând acelor locuri, nu poate să nu simtă
prezența familiei și a poetului Coșbuc.
La finalul turului, am realizat că alții ar plăti
sute de lei pentru o oră de literatură, pe când eu am plătit doar doi lei pentru o lecție de
viață (biletul de intrare a costat doar doi lei).
Am vizitat, în schimb, un loc al patriei
mele, plin de emoție actuală, plin de
culoare. Un loc original, pur, autentic
românesc, ce te ține cu sufletul la gură. Am
ales să aduc cu mine acasă şi o mică
”vedere” de la Casa memorială ”George
Coșbuc”, un simbol al acestui loc, ce o sămi
amintească că acolo m-am simţit
privilegiată.
39
Liceul Teoretic “Miron Costin” | PAŞCANI

“Jurnal de Adolescent” în an Centenar - Clasa a X-a F
Acolo am intrat într-o cu totul altă
lume: nemărginita dimensiune a poetului
George Coșbuc. Am simţit că sunt în alt
univers; nu cel al lemnului însuflețit de
măiestria și arta populară a
maramureșenilor, ci în lumea minunată și
enigmatică, în aceeași măsură, a literelor
așezate cu un talent fără de cusur în
cuvinte, ce formează versuri, de o
frumusețe neasemuită; în lumea “marelui
cântăreț al poporului în lupta pentru
libertate”, George Coșbuc.
”O luptă-i viața; deci te luptă
Cu dragoste de ea, cu dor.”
(G. Coșbuc)
40
Liceul Teoretic “Miron Costin” | PAŞCANI

“Jurnal de Adolescent” în an Centenar - Clasa a X-a F
Memorialul Durerii
Niţă Paula-Andrada
Am ales să scriu despre “Memorialul Durerii”,
deoarece l-am vizitat recent într-o excursie cu clasa în
Sighetul Marmaţiei. Acest loc, o închisoare politică pe
vremuri, acum devenit muzeu, mi-a atras cel mai tare
atenţia.
De unde aş putea să încep? Ei bine, să spunem că
primul lucru pe care l-am văzut şi l-am citit, stârnindu-mi
puţin amuzamentul, a fost anunţul în care se spunea că
foştii deţinuţi politici au dreptul de a intra pe gratis.
În prima parte a vizitei, ghidul ne-a
lămurit, ce e de fapt (ce a fost) clădirea şi ce o
să putem vizita. Deoarece îmi era puţin rău,
eu nu am reţinut multe lucruri din
prezentarea de la începutul. În acelaşi timp,
pot să dau vina pe energiile negative din acel
loc pe care le-am simţit încă de la intrare.
Am aflat că această închisoare a fost construită în 1897 ca închisoare comună.
Deţinuţii erau ţinuţi în condiţii insalubre, hrăniţi mizerabil, opriţi de a se întinde ziua pe
paturile din celulele fără încălzire. Erau puşi la muncă grea, iar cei ce se opuneau erau
închişi timp de câteva zile în “neagra” sau “sura”, adică în celule fără lumină de tip carceră.
Ce m-a impresionat cel mai
tare a fost holul decorat cu pozele
tuturor foştilor detinuţi. Mulţi au
murit acolo. Când a devenit
memorial, cei rămaşi au fost trimişi în
celelalte închisori.
41
Liceul Teoretic “Miron Costin” | PAŞCANI

“Jurnal de Adolescent” în an Centenar - Clasa a X-a F
Fiecare celulă este acum amenajată ca o mini-sală
de muzeu, unde se găsesc fotografii, ziare din secolul XIX,
obiecte, documentare, am văzut chiar şi un aparat radio
vechi. În fundal se auzea şi muzica. Până când s-a oprit
un grupulet am crezut că muzica e în
mintea mea, deoarece toţi treceau
nepăsători pe lângă acea cameră.
Ce m-a speriat puţin a fost
celula lui Iuliu Maniu, unde acesta
şi-a dat acolo ultima suflare.
Un alt loc ce m-a impresionat a fost acea “grădină”, o curte
interioară, gândită ca un fel de labirint. Spre intrarea acesteia trebuia parcurs un culoar pe
pereţii căruia fiind scrise numele tuturor celor decedaţi. Culoarul labirintic ducea spre o
încăpere unde se puteau aprinde lumânări în memoria celor ce şi-au pierdut viaţa în acel
loc.
Pot să spun că a fost o experientă apăsătoare, încărcată, dar pe gustul meu, de
unde, fiecare dintre noi, am învăţat câte ceva.
42
Liceul Teoretic “Miron Costin” | PAŞCANI

“Jurnal de Adolescent” în an Centenar - Clasa a X-a F
Mănăstirea Cămârzani
Puiu Ana-Maria
Mănăstirea Cămârzani este o
mănăstire de maici amplasată în
comuna Vadu Moldovei fiind, probabil,
cea mai caldă şi primitoare mănăstire pe
care am vizitat-o. Drumul către
mănăstire a fost neaşteptat de bun
pentru un drum comunal, probabil
proaspăt asfaltat. Am găsit un întreg
complex, împrejmuit cu zid de piatră,
după modelul mănăstirilor din Moldova.
Odată ajunsă acolo, mi s-a oferit o primire spectaculoasă.
Înconjurată de sute de flori, în special trandafiri, mănăstirea
avea o cromatică florală desăvârşită. M-am simţit copleşită. Am
avut sentimental că am descoperit o comoară. M-am trăit ca
într-o poveste, ca atunci când nu te aştepti, eşti plăcut surpins şi,
ceea ce primeşti, îţi depăşeste toate aşteptările.
Înafară de frumuseţea cu care această mănăstire mi-a încântat ochiul, o importanţă
aparte o are şi muzeul bogat, pe care mănăstirea Cămârzani îl găzduieşte. Pentru cei
interesaţi, acesta deţine diverse colecţii arheologice, etnografice, numismatice,
mesteşugăreşti şi numeroase icoane, cărţi şi veşminte liturgice de o valoare deosebită.
Una dintre măicuţe ne-a furnizat o serie de detalii.
Am aflat că, dacă în urmă cu 20 de ani erau câteva
măicuţe, obştea de maici este acum destul de mare, căci
are peste 90 de maici. Ele au reuşit să schimbe faţa locului.
Nu numai că au adus îmbunătăţiri construcţiilor existente,
dar, din necesitatea de a lărgi spaţiul spiritual, au demarat
multe construcţii noi în tradiţionalul stilul moldovenesc.
Ansamblul mănăstiresc cuprinde mai multe clădiri
acoperite cu şindrilă sau tablă. Mulţi dintre oamenii din sat
vin să ajute măicuţele la activităţile din mănăstire. Ele
organizează mai multe ateliere: de sculptură, de pictură,
43
Liceul Teoretic “Miron Costin” | PAŞCANI

“Jurnal de Adolescent” în an Centenar - Clasa a X-a F
de croitorie, de tricotaje. Multe dintre icoanele din biserică au fost pictate în ulei pe lemn
de tei, chiar de măicuţele ce locuiesc în mănăstire.
Corul bisericii este divin, fiind format din vocile de soprană ale măicuţelor. După
numărul mare al credincioşilor am constatat că mulţi apreciază acest lucru.
Mănăstirea Cămârzani este, şi sunt
sigură că va rămâne, una dintre locurile mele
preferate. Nu m-a emoţionat doar
frumuseţea slujbei. Am simţit că acolo e un
loc binecuvântat şi cred că nu am ajuns
întâmplător acolo. Am intrat într-o altă lume
din care cu greu am vrut să plec. Am păşit în
locul în care există armonie între natură,
ordine şi spiritualitate.
44
Liceul Teoretic “Miron Costin” | PAŞCANI

“Jurnal de Adolescent” în an Centenar - Clasa a X-a F
Castelul Peleş
Roşca Ariadna-Dumitriţa
Vizita pe care am făcut-o la Castelul
Peleş a fost o încântare. L-am vizitat
împreună cu familia mea, într-o zi de
vară, pe la mijlocul lunii iulie. Castelul
Peleş este, alături de Castelul Bran, în
topul celor mai vizitate obiective din
România. Este un monument
important ales de foarte mulţi turişti.
Cum era de aşteptat, curtea
Castelului Peles era plină de turişti. După ce am reuşit să achiziţionăm biletele, ne-am
îndreptat spre intrarea destinată turiştilor români. Castelul are şi o intrare destinată
turiştilor străini, care au la dispoziţie în cinci limbi străine, turul ghidat.
Camerele din circuitul turistic
poartă denumiri sugestive: Sala Maură,
Salonul Florentin, Sala Coloanelor, Sala de
Concerte şi Sala Armelor. Biblioteca
regala îi atrage în special pe cei pasionaţi
de cărţi rare, ce au coperţi din piele
gravată cu litere de aur, dar şi datorită
uşii secrete care se află în spatele unui
raft cu cărţi.
Castelul Peleş are şapte terase decorate cu statui din piatră, fântâni şi vase
ornamentale din marmură de Carrara, iar grădina asigură o privelişte asupra aleii pietonale
către castel. Începând de la clădirea castelului şi până la amenajarea spaţiilor verzi sau
promenade, care duce spre acest obiectiv, totul a fost la superlativ.
Consider că este o onoare a avea posibilitatea de a vedea această reşedinţă regală,
care merită cu adevărat să fie vizitată, mai ales în an centenar.
45
Liceul Teoretic “Miron Costin” | PAŞCANI

“Jurnal de Adolescent” în an Centenar - Clasa a X-a F
Mănăstirea Căpriana
Rusu Vadim
Prima dată când am vizitat această mănăstire
a fost cu vreo cinci ani în urmă alături de colegii mei
din Republica Moldova și diriginta mea. Mănăstirea
Căpriana este una dintre cele mai vechi mănăstiri
din Republica Moldova şi nu e departe de Chişinău.
Este la aproximativ 40 km nord-vest de capitală, în
zona centrală a țării, în Codrii Lăpuşnei o zonă
deluroasă cu păduri dese.
Complexul mănăstirii are o biserică ţaristă, construită în anul
1903, închinată Sfântului Gheorghe ce a fost promovată de regimul
comunist. Dar noi eram mult mai interesaţi de biserica voievodală,
atestată în 1420, singurul monument de cult păstrat pe teritoriul
Republicii Moldova din acea epocă.
Având statutul de mănăstire domnească, așezământul monastic
s-a bucurat de grija mai multor domnitori ai Moldovei. A primit
statutul de mănăstire domnească din partea domnului Alexandru cel
Bun, el fiind născut în ținutul Lăpuşnei. În urma cutremurului din 1471,
la biserica inițială s-au făcut reparații în timpul lui Ştefan cel Mare.
46
Ajunși acolo am fost direcţionaţi către
singura biserica ce era deschisă, cea rusească,
de iarnă. De altfel, aşa cum auzisem dinainte de
venirea noastră, călugării de aici continuă să
promoveze drept principală biserică a mănăstirii,
biserica cea nouă, rusească, în detrimentul celei
vechi, moldoveneşti. Am fost impresionat de
pictura interioară a Bisericii Sfântului Gheorghe
care e foarte frumoasă. Unul dintre călugării din
mănăstire ne-a spus că în ultimii ani s-au făcut mai multe lucrări de restaurare. Din păcate
nu s-a pus accent pe prezervarea patrimoniului istoric şi artistic, aşa că pictura realizată
recent, nu are mare valoare istorică.
În faţa altarului, ca şi în cazul altor biserici, i-am găsit pictaţi pe doi monarhi
semnificativi: Ştefan cel Mare, domnul Moldovei, şi Vladimir cel Sfânt, marele cneaz al
Kievului, cel care i-a creştinat pe ruşi. Erau alături patronul spiritual al moldovenilor şi cel al
ruşilor, pentru a împăca în acest fel pe toţi creştinii.
Liceul Teoretic “Miron Costin” | PAŞCANI

“Jurnal de Adolescent” în an Centenar - Clasa a X-a F
Am solicitat informaţii şi despre biserica voievodală. Am aflat că biserica actuală
datează din timpul domnitorului Petru Rareş când biserica s-a rezidit din temelii după ce a
suferit mari stricăciuni în timpul unui cutremur mare. Am observat că biserica de la
Căpriana cu arhitectura ei monahală e aidoma mănăstirilor din Nordul Moldovei.
La mănăstire se găseşte un epitrahil (brodat între anii 1427 si 1431), considerat cea
mai veche broderie de acest fel cunoscută pâna astăzi. Pe ea sunt reprezentate, pe lângă
chipuri de sfinţi, și portretele lui Alexandru cel Bun și al sotiei sale.
Curios, am căutat explicaţii pentru numele mănăstirii
Căpriana. Legenda spune că "revenind de la o bătălie cu tătarii,
Marele Ștefan și trupele sale au făcut popas într-o poiană, din
mijlocul codrilor seculari ai Lăpuşnei. Deodată, el a văzut o
căprioară sângerând, ce era rănită, se pare, de un lup. Această
scenă l-a impresionat atât de tare încât a decis a construi în
această poiană o mănăstire, pe care a numit-o Căpriana."
Am părăsit incinta mănăstirii, cu regretul că nu am putut
intra şi în biserica veche, cea pe care o consider elementul
central al mănăstirii, chiar dacă şi ea, în urma reconstrucţiilor,
păstrează mai puţin din aspectul vechilor ctitorii voievodale
moldoveneşti.
47
Liceul Teoretic “Miron Costin” | PAŞCANI

Liceul Teoretic
PAŞCANI Paşcani
PAŞCANI
an şcolar 2018-2019
Profil: ştiinţe ale naturii