ANTOLOGIE POETI 2018

Festivalul Mondial de Poezie „Mihai Eminescu“
Ediţia a VI-a
Craiova, 16-21 septembrie 2018
ANTOLOGIE

Festivalul Mondial de Poezie
„Mihai Eminescu“
Ediţia a VI-a
Craiova, 16-21 septembrie 2018
ANTOLOGIE
ION DEACONESCU
(coordonator)
În româneşte de Bianca Teodorescu
Editura EUROPA
2018

© Ion Deaconescu, 2018
© Editura EUROPA, 2018
Orice reproducere, totală sau parţială, a acestei lucrări,
fără acordul scris al editorului, este strict interzisă
şi se pedepseşte conform Legii dreptului de autor.
Tipărit la S.C. GraphiPrint S.A.
Editor: Ion DEACONESCU
Book Designer: Orlando DUINEA
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
ION DEACONESCU (coorodonator)
Festivalul Mondial de Poezie „Mihai Eminescu“, Ediţia a VI-a
Craiova, 16-21 septembrie 2018
ANTOLOGIE
Craiova, Editura Europa, 2018
ISBN 978-973-1874-11-1

Sărbătoarea poeziei
Cea de-a VI-a ediție a Festivalului Mondial de Poezie „Mihai Eminescu“
se va desfășura între 16-21 septembrie 2018, din convingerea generală că
scriitorul e vrednic de faimă, iar poezia are capacitatea de a provoca un extaz
comun și emoții ce desăvârșesc Ființa.
De ce poezie, când lumea și mai nou și natura și-au ieșit din matca lor
firească, iar visarea și iubirea și-au pierdut consistența, dacă nu și anotimpul
bucuriei și al împlinirii? O civilizație începe să dispară când omul nu mai poate
să-l întâlnească pe celălalt. Avem nevoie de poeți pentru că ei ne îndeamnă
să vedem realitatea și ne oferă, prin cuvintele și trăirile lor, rațiunea de a
spera, de a desluși taine și a înțelege rostul vieții și al frumuseții. Fiind forma
privată a utopiilor noastre, poezia continuă să existe ca și un limbaj universal,
aidoma muzicii, picturii, dansului etc., mijlocind legătura între oameni, ea se
constituie ca ultimul refugiu al omului liber. Parafrazându-l pe Cioran, poetul
poate să fie asemuit cu un plugar în Sahara, când gândurile și cuvintele lui
prefac nisipul în oaze și în răcoare, cu un azur decolorat de tăcere și doruri.
Poeți din 40 de țări își vor da întâlnire la Craiova, dintotdeauna o
metropolă a culturii, cu profunde veleități ale spiritului și fiorului estetic, în
anul ce consfințește un veac de la Marea Unire, temeiul unei noi conștiințe
naționale și al unui neam al cărui mers s-a auzit de-atâtea ori în lume.
Poeți importanți, mari creatori din Argentina, Columbia, Maroc,
Lituania, Algeria, India, China, Portugalia, Franța, Chile, Serbia, Bulgaria,
Italia, Turcia, Belgia, Kosovo, Moldova, Ungaria, Macedonia, Slovacia etc.
vin la Craiova, pentru că tot mai mult credem că e nevoie de noi provocări,
5

de altfel de ambiții, dar și de un exces de perspectivă literară pentru a reuși
împreună. Căci, trebuie să trăim în cultură, pentru a fi victorioși unii lângă
alții.
Marea Patrie, cea a Poeziei, ne adună pe noi toți, poeți și cititori, la
o altfel de sărbătoare, deoarece, din păcate, societatea de astăzi a obosit de
atâta civilizație tehnologică, conștiința asfințește, doctrinele nu mai au vlagă,
ne-a dispărut surâsul și am devenit tot mai triști și indiferenți. În aceste
circumstanțe, se simte o nevoie tot mai acută de ranforsare a acestei familii a
poeziei fără frontiere, de a preamări moștenirea spirituală, dar și capacitatea de
a merge la întâlnirea cu celelalte popoare ale lumii.
Budha credea că trăim în frică și de aceea nu trăim, adică suntem ființe
fără existență. Iată că a venit vremea să trăim în iubire și frumos, în concordie,
să-i ascultăm și să-i înțelegem și pe alții.
Acest lucru e posibil doar prin poezie.
Ion Deaconescu
6

7

COLUMBIA
Carlos
Aguasaco
Născut la Bogota în 1975. Profesor titular de studii culturale latino-americane
la The City University din New York. Trăiește și scrie în New York din 1999,
devenind una dintre cele mai recunoscute figuri ale noii poezii hispanice în Statele
Unite. Doctorat (Stony Brook University), Master în literatură (The City College
of New York), specialist în studii literare (Universidad Nacional de Colombia). De
asemenea a publicat un roman scurt și un amplu studiu academic despre eroul latinoamerican
El Chapulín Colorado. Este fondatorul și directorul Artepoetica Press, o
editură specializată în autori și teme hispanice.
Conduce The Americas Poetry Festival din New York și coordonează The
Americas Film Festival din New York. Poemele sale au fost traduse în mai multe limbi:
engleză, portugheză, galegă, arabă etc.
Bibliografie selectivă:
Poeme ale metroului din New York (2014)
Dinte de plumb (2016)
Piatra Guadalquivirului (2017)
9

Iubiții din Valardo
Iubire, această teamă de a muri cu ochii deschiși,
departe, în singurătate,
dispare în îmbrățișarea de piatră.
Aici vom dormi în tăcere
sub tulpina viței de vie
care se înroșește de la căldura sângelui tău.
De mii de ori aș folosi această armă albă pentru a te urma
mii de vieți cu nopțile și morțile lor.
10

[Mereu vei găsi...]
Mereu vei găsi trupuri pe drum
Dar niciodată mai mult suflet decât sufletul tău.
Ah, ce frumoasă este iertarea celui mai puternic!
Eliberează-te, salvează-ți sufletul de această boală!
Morțile aproape toate sunt bune
Dar niciodată nu vei găsi mai mult suflet decât sufletul tău.
11

Yawar, yavarcha
Sânge, sângerito
Fiecare sorbitură a gurii tale
Ca o rană în stomac
Mă sperie.
12

Moartele din Juárez
[Poem compus cu adevărata listă a victimelor
feminicidului recent din orașul Juárez, México]
Ce știi de Adriana, Aída, Alexandra, Alicia, Alma, Amalia, Amelia sau
Amparo? Ce știi de Ana, Apolonia, Araceli, Aracely cu y” sau de Bárbara?
Ce știi de Bertha, Blanca, Brenda, Brisa, Carolina, Cecilia, Celia,
Cynthia, Clara, Claudia sau Dalia? Ce știi de Deisy, Domitila, Donna,
Dora, Elba, Elena sau Elsa? Ce știi de ele, de vreuna din ele sau de
Elizabeth, Elodia, Elva cu ”v”, Elvira, Emilia sau Eréndida? Ce știi de
ele, de vreuna din ele, de moartea lor, de ultimele lor cuvinte sau de
Erica, Erika cu ”k”, Esmeralda, Estefanía, Eugenia, Fabiola, Fátima,
Flor sau Francisca? Ce știi de ele, de vreuna din ele, de moartea lor, de
ultimele lor cuvinte, de chemările lor de ajutor, de firul de sânge cu
carea au purtat sufletul legat de trup sau de Gabriela, Gladys, Gloria,
Graciela, Guadalupe, Guillermina, Hester cu ”H” - ul invizibil în aer
sau de Hilda? Ce știi de ele, de vreuna din ele, de visele lor, de amintirile
lor, de amintirea sa, de pietrele lor de mormânt sau de Ignacia,
Inés, Irene, Irma, Jacqueline, Jessica cu doi de ”s” și fără accent, Juana,
Julia sau Julieta? Ce știi de ele, de vreuna din ele, de ochii care le plâng
absența, sau de Karina, Laura, Leticia, Lilia, Liliana, Linda, Lorenza,
Lourdes, Luz sau Manuela? Ce știi de ele, de cea mai tânără dintre ele,
de mâinile lor împreunate ca în rugăciune căutând pacea dreptății sau
de Marcela, Margarita, María, María, María, María, de patruzeci de
ori María? Ce știi de ele, de vreuna din ele, de amintirile lor, de surâsurile
lor reduse la tăcere cu violență sau de Maribel, Maritza, Martha,
Mayra, Merced, Mireya, Miriam sau Nancy? Ce știi de ele, de cea mai
de jos dintre ele, de pantofii lor cu noroi, de medalionul său de argint,
de mâna sa întredeschisă și ridicată ca pentru a te saluta sau de Nelly,
Nora, Norma, Olga, Otilia sau Paloma? Ce știi de ele, de toate, de
13

prima dintre ele, de umbra sa de pe pământ, de inima ruptă de trei ori
și a treisprezecea oară zdrobită cu bocet sau de Patricia, Paula, Paulina,
Perla, Petra sau Raquel? Ce știi de ele, de a doua din ele, de primii lor
pași, de dansurile lor, de oglinda sa din mercur sau de Reina, Rocío,
Rosa, Rosa ca un cor de Rosas, Rosalba, Rosario sau Sandra? Ce știi de
ele, de cea mai în vârstă dintre ele, de primele lor litere, de cheltuielile
lor, de datoriile lor, de Silvia, Silvia și Silvia, Sofía, Soledad, Sonia,
Susana sau Teodora? Ce știi de ele, de cea mai mare dintre ele, de
feluritele lor mâncăruri (tortillas, tacos), de masa lor, de ardeii lor
umpluți sau de Teresa, Teresita, Tomasa sau Vanesa? Ce știi de ele, de
cea mai însigurată dintre ele, de talismanul său, de tatuajul său, de
marca de la naștere, de semnul ei din naștere sau de Verónica,
Verónica cealalată, cealaltă Verónica care nu e Verónica, Victoria,
Violeta, Virginia, Viridiana sau Yésica? Ce știi de ele, de cea mai
veselă, de cântecele lor, de fustele lor, de zilele lor de naștere, de
onomastica lor, de mañanitas sau de Yolanda, Yolanda, Zenaida
sau Zulema? Ce știi de ele - spune -, de toate, de vreuna din ele, de
durerile lor, de prietenii lor, de frații lor, de copiii lor, de botezul lor,
de numele lor sau de femeia fără nume care a murit de mai mult de
șaptezeci de ori, de femeia fără nume care – vai!, vai!, vai!, vai!,vai!
Doamne al meu – continuă să se moară în Juárez fără ca cineva să facă
sau să spună ceva?
14

SERBIA
Slavco Almăjan
S-a născut în 1940 la Oreşaţ (Serbia). După terminarea studiilor gimnaziale,
urmează cursurile Facultăţii de Filosofie din Novi Sad.
Lucrează în redacţia culturală de la Radio Novi Sad, apoi la televiziune.
Devine redactor şef al revistei “Lumina” (1976-1981) şi, ulterior, vice-preşedinte al
Comitetului de artă şi cultură al Voievodinei.
Redactor şef al editurii “Libertatea” din Novi Sad (1988-1992).
A fost preşedinte al Asociaţiei Scriitorilor din Voivodina (1990).
Poezia sa a fost tradusă în rusă, franceză, engleză, chineză, italiană, spaniolă
etc..
A obţinut Premiul “Lumina” (1969), “Insigna de aur” (1996), Premiul pentru
poezie al Academiei Internaţionale “Mihai Eminescu” (2006).
Bibliografie selectivă:
Pantomimă pentru o după-amiază de duminică (1968)
Bărbatul în stare lichidă (1970)
Casa deşertului (1970)
Vara cailor (1974)
Liman trei (1978)
Labirintul rotativ (1983)
Mutaţia punctului (1986)
Efectul contrastelor (1996)
Post-restant în arhipelag (1999)
Hacienda cu beladone (2003)
Faptele imaginarului (2005)
Destinul poetic (2011)
Mansarda de vest (2012)
Ningea odată în Banat (2015)
15

Un pește a sărit din acvariu
Un pește decorativ a sărit din acvariu
Nici nu-și închipuise că dincolo de aparențe
Există o lume nevăzută și incorigibilă
El ne-a surprins atât de mult
Încât am devenit dezorientați
Nu ne-am putut concentra șapte zile
Nu ne-am putut trezi la realitate
Și nici la pagina de memorie virtuală
După câțiva ani
Peștele era văzut
Pe malul celălalt al exilului poetic
Căutându-și un nou univers
Între cei patru pereți ai imaginației
16

Faza de acomodare
Pe neașteptate totul începuse să ne contrazică
Era o experiență nouă ieșită din comun
O fază de acomodare la fenomenele neverosimile
În jurul nostru realitatea avusese gust amar
Cețurile se-ntinseră precum în secolul trecut
Apoi apăruse un obiect declarat necunoscut
Iată cu ce nectar de spaimă am crescut
Tipic pentru această zonă
Tipic pentru omul obișnuit cu simboluri aclimatizate
Cineva pe neașteptate spuse
Acum veți auzi ce veți auzi
Necunoscutul vorbise prin tuse
Atunci apăruse un zgomot pentru nimic
Ca la protopărintele William Shakespeare
Apăsa greu pe conștiință
Pe structura dialectului cântat
Era ceva cu totul neîntâlnit până acum
Ceva ce nu vom uita niciodată
17

Rezident sub o ramură de tei
Am visat că sunt rezident
Sub o ramură de tei
Am primit pașaport
Cetățenie dublă
Promisiunea că mă voi preface într-o zi în copac
Nu pot spune că am fost fericit
Și nici pregătit pentru o asemenea metamorfoză specifică
Eram în vis datorită faptului că mă credeam invizibil
Și aveam relații lirice cu adevărul
Atunci a venit unul la mine și mi-a zis
Aș vrea și eu să fiu rezident
Deoarece foarte ult timp am fost un barbar neodihnit
Iar barbarii n-au acces la bibliotecă
Alege-ți și tu o ramură de tei i-am spus
Și vei deveni rezident ca și mine
Iar cu biblioteca vom vedea ce putem face
Dacă ne vom trezi la timp
18

Acolo și aici
Am spus-o nu de mult
Sânt acolo și aici
Mai mult spre nord decât spre sud
Pe zidurile casei mele stau bine fixate poveștile vechi
Deși sunt supuse riscului alternativ
E tot ce am moștenit stând aici
Netulburat de texte noi
Întrebându-mă adesea în fața aminitirilor
Cine ne va mai răsfăța
Cu enigme paralele
Sânt acolo și aici
Poate chiar și în altă parte
În metrou în biblioteca orășănească
În butoi
Dacă nu mă înșeală memoria
Aștept să-mi spună cei de acolo
Unde mă aflu astăzi
Aștept să-mi spună cei de aici
Unde am fost ieri
19

Ghinda lui Jupiter
În curte era o scară
Și un nuc mai zis și Ghinda lui Jupiter
Lângă scară dormea un câine
Pe creanga nucului
Plângeau caietele de muzică ale cucului
Ningea de dimineața până seara
Ningea de când s-au închis cerurile
Ningea în curtea noastră fără acoperiș
Nucul avea o sută de ani
Pasărea știa un singur cântec banal
Scara stătea vertical de la facerea lumii
Și nu ducea decât spre cer
Pe noi acum ne interesează două lucruri esențiale
Unde e pisica cea neagră
Și cine păstrează cheia casei
20

SERBIA
Radomir Andrić
S-a născut în 1944. în Ljubanje, în apropiere de Uzhice. A absolvit Facultatea
de Filologie din Belgrad. Este membru al Academiei ASLA (Oradea, România), al
Academiei de Literatură și Artă (Varna, Bulgaria), al Academiei Mediteraneene "Frații
Miladinovci" (Struga, Macedonia) și membru de onoare al multor asociații literare
din întreaga lume. Radomir Andric este președintele Asociației Scriitorilor Sârbi.
Opera sa literară a fost tradusă în limbile engleză, rusă, franceză, română,
macedoneană, spaniolă, italiană, cehă, poloneză, azeră, greacă, bulgară, slovacă și în
alte limbi. Radomir Andrić a fost premiat cu numeroase de premii, atât naționale,
cât și internaționale pentru realizările sale literare și pentru contribuția sa la difuzarea
culturii europene.
Bibliografie selectivă:
Sunce u vodenici (1967)
Večernji krčag (1969)
Šumska crkva (1971)
Često rušena kućo : horske pesme (1977)
Neustuknica (1980)
U palati pravde - samo pramen (2015)
Osim jedne stvari: izabrane i nove pesme (2015)
Svikavanje na levitaciju (2015)
21

Excepție un singur lucru
Se pare
Că totul este în al său loc,
Exceptând un singur lucru
Găsit din întâmplare în interiorul casei
Construită, mai cu seamă, cu suspine
Simulate seara și dimineața
În forme neașteptate
În căi variate
Totul fiind explicat de mult timp
Și nu este niciodată de înțeles în mare măsură
Cu excepția unei singure mâini
Gura însetată și înflăcăratele vocale
lângă miezul celor nespuse
devreme și nemilos expuse
goliciunea nesățioasă a totului demonstrează
pe o masă largă în fața
Celui care produce în mod constant
în băuturile din hanurile de după-amiază
timpul problemelor răvășind
slujitorii curioși
astfel încât să se poată executa în final
ecourile pierdute
idealurile tinereții.
22

[Ce mai este de spus]
Ce mai este de spus
că ar fi cu adevărat
în comparație cu
acele cuvinte mărturisite
totul a fost redenumit în grabă
cu excepția unui lucru fără început
și cu sfârșitul neprevăzut
defileu între copilării
dorind cu greu
tot ce se vede în ochiul
pentru totdeauna adormit,
ce să mai spunem mai înainte
de sosirea întunericului
pe munte
accesibil păzitorului sfânt
însemnat cu valori pentru
fiul care se îndreaptă spre el
un părinte necunoscut vine
și încă se încrede în semințe
nefertilizate de limba
atât de cunoscută.
23

[Se pare]
Se pare
că totul este spus
cu excepția unui singur lucru
păstrat în scenariul secret
departe de calea prea poluată
a burdufului
folosit mai ales
în camere goale
intoxicat cu picături
de poezie
de abia născută.
24

[Se pare]
Se pare
Că totul este
La locul lui în depozitul
Aranjat potrivit gustului
Diferiților proprietari
Cu excepția unui singur lucru
Ascuns în interior
În buzunarul
Lui Kafka
Se pare
Că legea este
Neschimbată înaintea
Creatorului care
Nu are nici o milă
Totuși simte durerea în piept
A tuturor
Păcătoșilor fermecați
De băutura sa.
25

Labirintul - locul de naștere
Mă întorc la Borges
locul nașterii inexistenței mele.
Am o oglindă.
Nu-mi văd imaginea
în ea.
Oare speranța
Va străluci mai puțin
Dacă schimb subiectul?
Oare în palatul meu
albit de șederea dureroasă
și de orice altceva
va face amestecul magic
despre care Dumnezeu spune:
reveniți la locul de naștere
în labirint,
la Borges.
26

UNGARIA
Balázs F. Attila
S-a născut la 15 ianuarie 1954, în Târgu- Mureș.
Absolvent al Institutului de Teologie Romano-Catolică din Alba Iulia (1973
- 1976).
Din 1989 trăiește la Bratislava. A fost reporter la Radio Bratislava, ziarist la
cotidianele ”Szabod Újság” și ”Új Szó”, manager al Editurii Madách, redactor șef al
revistei ”Szörös Kö” și ”Poesis International”. Este membru al Uniunii Scriitorilor din
România, al Asociației Scriitorilor Maghiari din Slovacia; al Uniunii Scriitorilor din
Ungaria; președinte al Breslei Cărții din Bratislava.
A primit numeroase premii internaționale: Premiul Madách (Slovacia, 1994);
Premiul Lilla (Héviz, Ungaria, 2011); Marele Premiu Lucian Blaga (2011); Premiul
Academiei Internaționale „Mihai Eminescu” pentru traducere (2011) etc.
A tradus în maghiară din creația lui Lucian Blaga, Varujan Vosganian, Gabriel
Chifu, Mircea Petean, Vasile Dan, Angela Baciu, Robert Șerban etc. și a întocmit
diverse antologii de poezie și proză.
A fost tradus în limbile slovacă, slovenă, franceză, suedeză, cehă, engleză,
spaniolă, germană, sârbă, portugheză etc.
Bibliografie selectivă:
Maszkok (1992)
A macska leve (1992)
Meztelen lovagok (2002)
Versek (2009)
Minimál (2010)
Kék (2011)
O mie de tentacule și-o frânghie (2017)
27

Memento
lut istovit
zbârcit
şi secat
în dezmierdarea criminală a soarelui
peste semnele înţepenite
ale atingerii
ale modelării
şi-ale abandonului
veghează amprentele
28

Marele pictor
peisaj de toamnă în culori pastelate precum un tablou
pe care vopseaua
încă nu s-a uscat
mă gândesc la mâna
care ţine pensula
şi care-şi exprimă
dragostea prin culori
cuvintele sunt imperfecte
şi-s puţini cei cărora li se adresează
29

Pietre prăvălindu-se
imaginaţia-i
un mânz eliberat
şi de neînhămat
să fie oare o formă a lipsei? pe ce piste ale nervilor circulă?
carnea umple golul privelişte
tact
căldură
carnea se usucă
şi slăbeşte pe oase viermii se-ngraşă
apoi se prăpădesc şi ei doar pietrele prăvălindu-se şlefuiesc
eternitatea
30

Jocul
aceleaşi repetări
aşteptând sfârşitul jocului
dar jocul niciodată nu se termină şi de fapt nu poţi repeta
nimic
la judecata de apoi
vei primi cărţi de joc noi-nouţe exersează-ţi căderea
de pe şaua ce se
zgâlţâie
durerea vine abia la urmă
31

Latura cotidiană
aburii cafelei se întind deasupra ceştii ca un animal somnoros
în acele momente aroma ei
se combină cu mireasma
ierbii cosite şi a florilor
de început de vară
gustul amărui de pe limbă
îţi alertează toate celulele
înghiţiturile fierbinţi generează valuri de căldură
pe esofag până la intrarea în stomac corpul tău se leagănă
ca un vapor acostat
dintr-un port liniştit.
Încă eşti tu
apoi
în zgâlţâitul asurzitor
al tramvaiului
îţi activezi latura cotidiană
32

ITALIA
Luca Benassi
S-a născut la Roma, în 1976.
Este jurnalist și responsabil al paginii dedicate poeziei feminine a publicației
„Noi donne“, iar împreună cu Manuel Cohen și Salvatore Ritrovato conduce una din
colecțiile Editurii Puntoacapo.
A tradus din creația lui Germain Droogenbroodt, Ibrahim Nasraelah etc.
A fost onorat cu Premiul Național de Poezie Don Milani (2012),
Bibliografie selectivă
Nei margini della storia (2000)
I fosti del Grigio (2005)
L’onore della polvere (2009)
Di me diranno (2011)
Il guado della neve (2012)
33

[Somonii trebuie să fie...]
Somonii trebuie să fie pur și simplu
la gura râului,
când sunt speriați, înghesuiesc apa;
trebuie să întinzi plasa acolo unde
suprafața se învârte cu înotătoare,
branhiile ulsează acea dorință
care dublează trecerea de noi
generații. Atunci este timpul
să runce plasa, să se întindă
la gât dantela, harponul îndreptat.
La ieșirea din metrou suntem
Somoni obișnuiți, spre grătar.
34

[Nu ne întrebați]
Nu ne întrebați
doar asta știm: cine suntem și ce vrem
pentru restul va exista un motiv
o cale bazată pe o normă
o lege fermă care să nu fie interpretată.
Dacă lucrurile sunt așa,
este pentru că s-au întâlnit
în hârtii, diagrame, obiective
în jurul mesei, noaptea târziu
au făcut o înțelegere și au semnat armistițiul.
Trebuie să fi fost cești de ceai
certitudini de dat, zboruri de prins
Dacă lucrurile au mers așa, va exista un motiv
veți vedea: o carte va sări
papetărie plutind pe un râu galben
o hotărâre judecătorească, bibliografii.
Și cineva va fi luat deja o decizie.
35

[Suntem precum niște cutii line]
Suntem precum niște cutii line
de condimente în bucătărie
cu ceaiuri atent selecționate,
suntem urzica, lămâia și balsamul.
Este nevoie de răbdarea legumelor
care umple munca balcoanelor
să fii iubitor de sticlă fină
praful, mirosul indiferent
al esențelor.
Pune în infuzie intenstinele noastre
fierte ca pe pește sau ca pe cartofi
și apoi toarnă sucul roșu
care se coace în partea de jos a paharului.
36

[Cine va purta torța până la vârf]
Cine va purta torța până la vârf
și de la acea înălțime se va uita la deșertul deltei
care păstreaza fapte elementare? Cine va vedea
Cerul vertical? Nimeni
Nu știe rezultatul, înțelegerile făcute
convențiile care guvernează
structurile complexe
și fructele recute care par mizerabile
grilaje subțiri care dețin catedrale neacoperite.
37

[Mereu mă înșel]
Mereu mă înșel
și poate că ar trebui să port un semn
un far aprins în carnea mea
gravat în mână, o cruce
o scrisoare indescifrabilă
din alfabetul durerii
se va spune că este timpul
pentru greșelile mele:
știi asta, mă pierd
(sau amândoi suntem pierduți
- toti ne pierdem)
rătăcind calea
la liniște
care duce la sărutul moale
al drumului înapoi.
38

ITALIA
Pietro Berra
Poet, jurnalist cultural.
A publicat 21 de volume de poezie, proză și nonficțiune, mai ales istorie
contemporană.
Prezidează juriul pentru premiul literaturii internaționale "Alda Merini",
organizează festivaluri literare și de film și supervizează proiectul "Plimbări creative",
ce marchează preocuparea pentru poezie, artă și mersul pe jos.
Bibliografie selectivă:
Notizie sulla famiglia (2009)
La città visibile. Poesie da affrancare (2015)
Brunate. 50 cose da scoprire/50 things to discover (2015)
La città visibile. Poesie da affrancare (2015)
Poesie dal fronte. Dalla Grande Guerra all’Afghanistan vite in versi di soldati semplici
(2015)
39

Simțind pământul
Fă cuvintele să simtă pământul
care mănâncă viermii
care dizolvă ploaia
și tu, din acest colț al naturii
cea mai frumoasă, citește-mă și voi simți
parfumul iubit al pădurii umede.
(inedit)

Odă în pădure
Mulțumesc, pădure, că îmi dai înapoi ochii
De asemenea când îi închid
culcat în lunca ta
căreia îi dai un rost în a păstra mâinile
ca niște rădăcini
dacă piciorul atinge pământul.
M-ai învățat să înving
teama de a merge noaptea
printre sunetele pe care nu le cunosc,
frica de ființe pe care nu le văd
cu ochii,
care apar ca mici sateliți
în spatele unui cer de scoarță neagră
și ei se uită la sufletul meu
că nu-și aduc aminte să-l fi avut.
(inedit)
41

Casa din pădure
1.
M-am întors acasă
Mergând încet
Pentru a nu deranja
Noaptea.
Am închis poarta
O zi.
Întoarce-te la mine
Până când hârciogul intră
În gaura lui
Peste nuc.
2.
Iarna aruncă înapoi orașul
Ca un dar
Am descoperit case reflectate
deasupra lacului care doarme.
Și când ochii noștri
Își pierd frunzele
Ce vom vedea?
42

Noaptea de Crăciun
Biserica noastră are un acoperiș de ramuri
Și de stele. Pământ umed și strălucitor
Sub picioare. Un altar vechi de o mie de ani
lăsat de un abraham de gheață
la jumătatea pantei, peste luminile ajunse
de oameni. S-a scos apa sfințită
dintr-o venă albastră.
Încă suntem tineri în acest loc
cu riturile sale. Simt cântece
pe care nu știm cum ritmează.
Va fi o bufniță, un corb sau o corabie?
“Trebuie să înțelegeți ce auziți”
mi-a spus bunicul meu, la vânătoare.
Am avut un fluier pentru fiecare pasăre.
Numai vocea lui Dumnezeu nu s-a auzit
N-am înțeles-o.
43

Vocea bufniței
Juliana în inima pădurii
recunoaște vocea bufniței ...
“Este o chestiune de antrenament”, spune el.
Oare, e la fel și cu vocea lui Dumnezeu?
44

ITALIA
Vincenzo
Bianchi
Sculptor, pictor, profesor universitar.
S-a născut la 28 mai 1939, în localitatea Fontana Liri (Frosinone), din Italia.
Este absolvent al Academiei din Catanzaro, apoi director al Academiei de Arte
Frumoase din Macerata. Timp de 24 de ani a condus cea dintâi catedră de sculptură
din cadrul Academiei de Arte Frumoase din Florența.
Este singurul artist de pe mapamond care are 12 muzee personale în Italia și în
străinătate, în care se află, în exclusivitate, lucrările sale de pictură, sculptură, desen,
acquaforte, ceramică.
Lucrările lui Vincenzo Bianchi au fost expuse în muzee importante din
Japonia, Canada, Australia, SUA, Mexic, Elveția, Egipt, Grecia, Bulgaria, Argentina,
România, Macedonia etc.
A primit numeroase recunoașteri internaționale: Doctor Honoris Causa al
Universității Internaționale de Studii Superioare ”Pro Deo” din New York, Medalia
de aur, acordată de Centrul European din Delphi, Meritul Internațional al Institutului
de Arte din Zurich. Este cetățean de onoare al orașelor Cervara di Roma, Rocca
D’Arte, Ohrid, Vico del Lazio, Vallemaio.
Ca poet, a fost tradus și în limba română, apărându-i la Editura Europa, două
volume de versuri.
Bibliografie selectivă
Pensieri volante (1998)
Monte Nebo (2007)
Pensieri sull’onda... (2008)
Omagiul scurtei mele călătorii (2015)
45

De-a lungul drumului
La orizont e un foc de culori
O umbră îl întreţine
Umbră simplă
Cu mişcări neegale
În simfonie cu flacăra
Focului cel mare
Fără scântei
Fără zgomot
Foc îmbrăţişat de o caldă tăcere
Şi cu umbra dansând în jurul luminii
În sunetul muzicii
Cu note colorate de gând
Umbre care dansează în culoarea timpului.
46

Stelei care se naşte din apele cascadei
cu miros de iasomie
Clopote adunate în tăcere
Sub clopotniţă
Vegheate de apus
În timp ce soarele
Aleargă
Către odihna sa
Ultimele rândunele
Construiesc o mare sculptură
Aleargă gândurile mele
Scrise pe foi de hârtie
Lovite de săgeţi
De lumina aurie
A stelei prietenă lui Cupidon
În odaia mea
Ultimul erou al imaginaţiei
Cântă în cor
Cu umbrele nopţii
Fantasmele timpului
Unei vieţi.
47

Imn poeziei
Poezia mea
Ascunsă într-o cochilie
E în aşteptarea vocii tale
Scriu
Şi salut stropul de apă
Plin de lumina mării
Ieri seară
Mi-ai iluminat drumul
Pentra a ajunge
Pe muntele visurilor
Unde am întâlnit
Albatroşi fericiţi
Ce îmi cântau
Respiraţia ta solară
Îţi trimit cu viteza
Gândului meu
Un sărut
În care orizontul
Se pierde
Ca notele amestecate
Ale unui pian.
48

Rafale purpurii
De ce alergaţi
Ca liniile sinuoase ale unei muzici
Ce face fericită inima femeii mele
Adieri ce răpiţi respiraţia gazelei
Iubitoare a câmpurilor verzi
A parfumului infinit
Le conduceţi pe crestele de munte
Până să le împingeţi în labirintul stelelor
Adieri ce mângâiaţi inima iubirii mele
Adieri ce stăviliţi apele
Sentimentelor mele în derivă
Adieri... adieri... adieri...
Eu vă cer
Să desenaţi în albastrul zărilor îndepărtate
Ale cerului
Cu firele norilor
Ochii iubirii mele.
49

Îngerului meu păzitor
Unde mă poartă vântul
Eu nu ştiu
Unde mă poartă vântul
Nu ştiu să-mi explic de ce
Unde mă poartă vântul
Nu este umbra mea
Unde mă poartă vântul
Văd frunzele ce se îngălbenesc
De curcubeu în arborele timpului
Înainte să cadă pe pământ
Arse de mâna lui Cain
Unde mă poartă vântul
Nu este strada
Cu urmele cerbului
Care urcă la munte
Unde orizontul se pierde în cer
Unde mă poartă vântul
Inima mea respiră
Iubirea libertăţii
Unde mă poartă vântul
Nu ştiu
O mână invizibilă acolo sus
Mă va ajuta
50

Unde mă poartă vântul
La malul mării
În interiorul unei cochilii
Simt sensul imensităţii
Îngerul meu o ştie
Mă poartă înspre strada Eternităţii.
51

ROMÂNIA
Carmen Bulzan
S-a născut în 1953, în Drobeta-Turnu-Severin. Pseudonim Carmen Peregrina
Profesor universitar doctor în sociologie, membru al Uniunii Scriitorilor din
România. Poetă, eseistă, traducătoare din/în limba spaniolă. A tradus din Miguel
de Unamuno: poezie, roman, eseuri, din Ramón de Basterra, Carmen Martinez,
Alfredo Pérez Alencart, Edir Meirelles ș.a.
Apariții în antologii poetice (în calitate de traducător): Alfredo Pérez Alencart
– La piedra en la lengua (2013), Manuel Oreste Nieto – Aquí nací y moriré (2015) ș.a.
A primit numeroase premii: Diploma de onoare a Asociației „Vorba noastră” din
Viena (Austria, 2003), Premiul de Excelență (Drobeta-Turnu-Severin, 2011), Premiul
Eminescu pentru traducere (București, 2011), Premiul Umberto Peregrino și Marele
Merit Cultural (Brazilia 2016), Médaille ”Mihai Eminescu” la Festivalul Internațional
de Poezie, Craiova, 2017, între altele
Bibliografie selectivă:
Poemas a Trajano / Poeme Traiane (2003)
Zări de iubire (2006)
Peregrinando (2008)
Vademecum / Hai-ku-mine (2013)
Jurnalul catalan (2014)
Iconiri (2014)
Instantes españoles / Clipe spaniole (2014)
Sonetul lumii (2016)
Armonii celeste / Armonias celestiales (2018).
53

Detaliu
Viața noastră este și detaliu,
poate mai ales detaliu.
Căutăm doar întregul, nu privim partea;
ne interesează doar viața,
nu fiecare clipă din care e formată;
căutăm Omul abstract, idealul,
nu pe cel din carne și oase;
ne interesează arhitectura umană,
nu detaliul;
privim în general, nu în particular;
căutăm absolutul și pierdem relativul.
În mic stă marele:
în picătura de apă, oceanul nemărginit;
în stropul de senin, cerul înalt;
în nota muzicală, armonia;
în cuvântul ”iubire”, Iubirea;
în întâmplare, necesitatea;
în parte, întregul;
în Clipă, viața toată;
în privirea ta, sufletul tău dezvelit;
în gestul tău, umanitatea;
în pasul tău, cadența lumii;
în vorba ta, muzica sferelor;
în șoapta ta, suspinul Universului;
în brațele tale, cuprinderea Infinitului;
în mine tu, în tine eu.
Viața noastră este și detaliu,
poate mai ales detaliu.
54

Singurătate
Mulțime, mulțime…
Și dorita singurătate…
Alerg, alerg după ce îmi lipsește:
în mulțime doresc singurătatea,
în singurătate tânjesc după mulțime.
Singurătate, singurătate…
Nu te-aș da pentru o Clipă de amor,
doar pentru absoluta Iubire:
Dumnezeu – singurătatea supremă.
Două singurătăți
ce se vor întâlni la infinitul așteptării.
55

Dorința
Viața dinlăuntru
se vrea trăită în adevăr, fără mască.
Răspuns la chemarea golului,
căutarea a ceea ce ne lipsește.
Golul nu-l poate umple oricine…
Doar tu –
iubirea mea și libertatea mea,
credința mea și speranța mea,
umbra lui Dumnezeu ce mă acoperă.
Și tu, și eu –
două luturi însuflețite
de aceeași supremă voință,
două trupuri animate de aceeași căutare.
Ieșindu-ne în întâmpinare,
ne-mpărtășim cu pâinea gândurilor
și cu vinul simțămintelor noastre
în aventura dumnezeiesc de omenească,
dorită neterminare.
În tăcerea dorinței,
goliți de tot,
ne umplem în trup și suflet.
56

Celui ce se poate întoarce
Numai cel ce a plecat
se poate întoarce:
cu gândul în amintire,
cu iluzia în vis,
cu pasul în drumul fără întoarcere…
Celui care nu a plecat,
îi e refuzată întoarcerea
în locul care oricum nu mai e același,
nici spiritul locului,
doar litera moartă
care nu se poate bucura de revedere.
Binecuvântate fie:
plecările și întoarcerile,
începuturile și reînceputurile,
sfârșiturile și în sfârșiturile
care ne eliberează
spre a putea să ne întoarcem
la ce am visat și nu s-a-ntâmplat,
la ce ar putea să fie
după o renaștere vie!
57

Miridele
Precum preotul, când proscomidește,
scoate din prescură bucățele mici
pentru pomenire,
la fel am scos, din pâinea noastră
cea de toate zilele,
cuvintele
care, framântate în aceste versuri,
vin să pomenească două nume:
al autoarei și al îngerului ei păzitor.
Și scrisul e un fel de pomenire
a celor ce-am fost, a celor ce vom fi…
Și cuvântul s-a făcut carne,
și din firimituri s-au săturat,
și puținul cu forță de tot,
și pâinea noastră cea de toate zilele,
și miridele pentru pomenire,
și numele de pomenire,
și rugăciunea care produce întâlnirea,
și întâlnirea cu El mijlocită de credință.
Și tu, și eu, două miride întru pomenire,
două jertfe pe altare de credință,
două suflete unite de Duhul Sfânt.
58

TURCIA
Metin Cengiz
S-a născut la 3 mai 1953 în Göle, Turcia. Absolvent al Universității Marmara,
Departamentul de Franceză.
Poezia sa, rafinată și meditativă, de o aleasă originalitate, a fost tradusă în
franceză, română, italiană, spaniolă, sârbă, germană, engleză, arabă etc.
Este membru al Asociației Autorilor Turci, al Sindicatului Scriitorilor din
Turcia, fiind recompensat cu diverse premii și distincții naționale și străine: Premiul
pentru Literatură, premiul Internațional de Poezie „Tudor Arghezi“, Premiul de
Poezie Behcet Necatigil etc.
Bibliografie selectivă:
After a Deluge (1988)
The Books of Songs (1995)
Poems of freedom (2005)
Images are my home (2011)
States of the world (2013)
59

Psalmii dragostei 1
despre părul tău vorbesc
părul tău precum noaptea
învăluie psalmul
trec prin fața ta în lung și în lat
trandafirii îți îmbujorează chipul: vorbim
despre vocea sîngelui care cheamă la el
oare ochii îți sunt limpezi ? mă urmăresc
de la o umbră la alta
ochii tăi limpezi
sunt operele complete ale lui Cehov
gîtul tău
apropie de seară o cîmpie în plină vară,
un adăpost în plină iarnă
la gîtul tău atîrnă zilele vieții și ale morții –
o călătorie spre est
cuvintele se înală și rămîn scrierile
eu, prizonier voluntar iar sînii tăi
precum camera unei închisori apoi
lungul drum de la război la pace
trezirea la viață a pămînturilor fertile
de-odată spunem amîndoi că este adevărata
ieșire din vid
talazurile sufletului și profunzimea vidului
cele două laturi ale sensului
împart același sentiment delictual
60

Sara
Sara: singura culoare a toamnei,
femei și copii, povești de adormit copiii
galben epileptic, singura culoare a toamnei
diadema poeziei și a libertății este sara,
sub puterea ei poetul tânguitor devine martorul dezastrelor;
Orientul Mijlociu înalță zmeie brăzdând cerul lunii februarie
sara: diadema poeziei și a libertății
pe sunetele muzicuței copiii joacă iar ghicitul în ni-si-p
de aceea moartea rămâne fără aripi,
copiii joacă pe sunetele muzicuței ghicitul în ni-si-p
o, precum predicțiile pe străzile acoperite cu pulbere
și asemenea vieții este limbajul vorbirii, act după act;
iar toamna este incendiul imaginar al culorilor
îngemănate cu un vulcan în timpul erupției
61

Dragostea
Am uitat ce era, unde şi când.
Arşiţa pârjoleşte ierburile,
copacii se cufundă în umbrele lor.
Vântul îşi bea rachiul printre adieri.
Aroma florilor de măceş nu o mai simt
nici cântecul greierilor nu-l mai aud.
Doar vocea mi-a atins urechile,
doar ochi,
În stepă întinzându-se până la marginea vederii
Orizontul se îmbujorează odată cu dragostea,
soarele îşi joacă luminile deasupra
capetelor noastre.
Încă o dată am văzut-o în această vară,
în această vară iar am înţeles că şi ea are inimă,
şi scrie un alt cântec.
Un alt cîntec în care cuvintele sunt scrise de viaţă.
62

Femeia
Cine a spus că femeia este un înger ?
ea curge precum rîul, își pîndește bărbatul
precum pădurea întunecoasă
precum lupii înfometați urlă
cînd sunt prea aproape de ea mă cutremur
Aceasta este viața, aceasta este adevărata feminitate
Așa cum vorbește tot așa recită versuri de dragoste
ochii ei se aseamănă cu focul Infernului
din ochii mei țîșnesc priviri de corb
călătoria din ținutul morților în ținutul muritorilor
altfel trebuie să fie
Alăturați-vă vieții, spune femeia, poezia sunt eu, citiți-mă !
În liniște își întinde trupul pentru odihnă
camera se umple de lumina ce-i traversează ființa
voalul subțire al nopții care o acoperă
îl îndepărtează ușor lăsîndu-l să cadă ca un foșnet de rîu
buzele trandafirii în întuneric și le întredeschide
Alătură-te vieții, spune, viața-mi traversează trupul !
De la degetele picioarelor pînă la pîntec
odată cu mersul i se apropie toate liniile trupului
precum brațele unei foarfeci
iar păsările își acoperă cuiburile din scorburi
cu ramuri și ierburi
Alătură-te vieții, spune femeia, viața este cuibul meu!
63

Dincolo de dealul abrupt începe o vale adîncă
cuiburile păsărilor rămîn cufundate în neguri
din munți două Diane mă alăptează
în timp ce sirenele, logodnicele lacului, se unduiesc
dăruind elixirul vieții
Alătură-te vieții, spun ele, bea viața așa cum
bei apa!
Pe câmpiile ce mi se deschid mă plimb asemenea
stăpînului casei și nu asemenea oaspetelui grăbit
dar corpul ei amintește de vîrtejul oceanului și
glisarea boltei cerești –
în cărți am căutat secretul vieții
în scrisul și cititul tuturor paginilor l-am căutat
Alătură-te vieții, spune femeia, secretul vieții sunt eu !
Cine a spus că femeia este sclava iubirii ?
Ea este trup și suflet, iubirea însăși este femeia,
un muritor ce i se închină precum unui templu
este bărbatul.
64

Mulțumescu-Ţi, Doamne
Doamne, îţi mulţumesc
Pentru fructe şi legume
Pentru pîine pentru vin pentru rachiu
Pentru bunurile din casa noastră scoase la mezat
Pentru cuvertură şi pentru pat
Mulţumescu -Ţi, Doamne, pentru binecuvîntarea Ta
Pentru lumina zilei pentru înserare
Pentru stelele care împodobesc noaptea
Pentru privirea lunii îndrăgostite
Pentru copiii care fluieră la lună
Pentru toate Doamne, pentru toate
La fel şi pentru neajunsurile fiecărei zile
Mai ales pentru iubita mea, Doamne
Pentru îmbrăţişările şi sărutările ei
Pentru parfumul ei asemenea dimineţii
Pentru carnea ei pentru părul ei îţi mulţumesc
Doamne şi te rog nu te mînia
Pentru că tu nu eşti cel care ceva ne-ar interzice
Dacă vrei priveşte în trecut
Pentru a-l înţelege pe cel care soseşte
Doamne, doar o favoare îţi mai cer: nu
ne vorbi despre nelinişti.
65

MOLDOVA
Nicolae
Dabija
S-a născut la 15 iulie 1948, în comuna Codreni din Republica Moldova. În
1972 a absolvit Universitatea de Stat din Chişinău. Din 1986 este redactor şef al
săptămânalului „Literatură şi Artă”, publicaţie a Uniunii Scriitorilor, preşedinte al
Forumului Democrat al Românilor din Republica Moldova şi al Asociaţiei Oamenilor
de ştiinţă, Cultură şi Artă. A primit titlul de „Om emerit” al Republicii Moldova şi
medalia „Dimitrie Cantemir”, cea mai importantă distincţie a Academiei de Ştiinţe.
Este membru de onoare al Academiei Române (2003), membru corespondent
al Academiei de Ştiinţe din Chişinău (2012), membru de onoare al Academiei
Internaţionale “Mihai Eminescu” (2013) şi Cavaler al Ordinului “Steaua Romniei”.
Poezia sa a fost tradusă în italiană, franceză, engleză, sârbă, macedoneană,
portugheză etc, fiind recompensată cu diverse premii naţionale şi internaţionale.
Bibliografie selectivă:
Ochiul al treilea (1975)
Apă neîncepută (1980)
Zugravul anonim (1985)
Mierla domesticită (1992)
Dreptul la eroare (1993)
Lacrima care vede (1994)
Oul de piatră (1995)
Între dragoste şi moarte (1998)
Aşchii de stele (2002)
Fulger înrouat (2005)
101 poeme (2009)
Așchii de stele (2011)
Poeme pentru totdeauna (2011)
Făclia credinței. Mesaje din Basarabia
(2012)
Nu vă îndrăgostiți primăvara! (2012)
Psalmi de dragoste (2013)
Tăceri tălmăcite-n cuvinte (2014)
Reparatorul de vise (2016)
Te blestem să te îndrăgostești de mine
(2017)
67

Ca şi cum
Ca şi cum ai deschide geamul cu respirarea.
Ca şi cum rugul ar plânge cu fum
Şi ramul cu floarea.
Ca şi cum.
Ca şi cum ar ninge cu fluturi
Peste ruguri şi-acestea s-ar stinge.
Ca şi cum n-ai putea să te bucuri
Decât atunci când ai plânge.
Ca şi cum steaua ce-abia se mai ţine
Ar evapora marea în care cădea.
Ca şi cum ţi-ar fi dor de mine
Abia după ce m-ai uita.
Ca şi cum cele bucoavne ar fi
Pline cu triste gângănii.
Şi pe cer, ca şi cum, ai citi
Urme de reni şi de sănii.
Ca şi cum zările, toate, ar foşni
Și ploaia s-ar umple cu fum.
Ca şi cum m-ai iubi, ca şi cum te-aş iubi.
Ca şi cum, ca şi cum...
68

Mi-i teamă de o carte
Mi-i teamă de o carte (o văd ades şi-n vis)
pe care aş deschide-o-nfrigurat
şi-n paginile ei aş da de-odat...
de toate versurile pe care incâ nu le-am scris.
De care sufletul mi-i însă, îmbibat:
precum de apă un burete;
şi solie - din partea lor - mi-i orice vis curat,
şi mi-i devreme ora cea tîrzie.
Parcă mă văd citind - în acea carte
doar pîn’la mijloc orice poezie,
ştiind ce-i scris, de-odata, mai departe,
cum dintr-un rând poemu-ntreg învie.
Şi ochii-ar luneca, pustii de gînduri -
ca peste un destin ce se amînă -
peste acele, dragi şi sfinte, rînduri,
precum transcrise de-o străină mînă.
Nescrise foi se vor sălbătici-n sertare;
şi în amurguri vechi, cu iz amar, -
eu cartea ceea-aş răsfoi-o, arare;
ca pe-osânditul propriul meu dosar.
69

Zidul
Desenez o fereastră în zid,
în zidul surd, ca o moarte,
şi mă prefac c-o deschid
şi privesc pân-departe.
Doamne, ce sfinte peisaje
dat mi-i să văd uneori:
ce arbori cresc pe blindaje,
sau pe tranşee ce flori!
Soarele şade în ierbi încâlcit,
pământu-i de spice mai greu;
şi aproape că sunt fericit
în faţa peretelui meu.
...Desenez o fereastră-n zid, şi
se cască-o spărtură: în ea
m-aş teme să cad de n-aş fi
legat ca un lanţ de podea.
70

Cântecul
Atât de trist cânta o goarnă
că începu să ningă-afară.
Mi se părea că-n lume-i iarnă.
Mi se părea că-n lume-i vară.
Scriam cuvintele pe ceaţă.
Mi se părea că-n orice frază
se face, tainic, dimineaţă.
Mi se părea că se-nserează.
Şi cântecul – ca o ninsoare
cădea solemn peste pământ,
iar şesul învăţa să zboare.
Mi se părea că nu mai sunt.
Mi se părea că e devreme.
Mi se părea că e târziu.
Mi se părea c-am fost în vreme.
Mi se părea c-am să mai fiu.
71

Ceriște
Mut într-un vers – această zare
şi-această cerişte albastră:
de parcă aş muta o floare
dintr-o câmpie într-o glastră.
Cu pomii-aceştia te iubesc,
cu-această mare numai spume...
Din ocna-n care mă găsesc,
mă uit cu ochii tăi la lume.
Of, doru-acesta ca o vină
ce face să se-oprească neaua –
parcă-i un nour de lumină
ce şi-a pierdut prin ceruri steaua.
72

FRANȚA
Chantal
Danjou
Autoare a treizeci de cărți (poezie, eseuri, proză), critic literar, membru al
colegiului editorial Editions Inks Vives, administrator la SGDL, trăiește și lucrează
astăzi în Var după o lungă ședere pariziană.
Doctor în Litere la Universitatea Sorbona IV din Paris (Despre proza lui
Colette și Katherine Mansfield). A fost profesor mai mulți ani, în prezent lucrează în
institute universitare de pregătire a cadrelor didactice (îndrumări de memorii, cursuri
de poezie și concepții contemporane, proiecte privind lectura și experiența poetică).
Din 1989, a fost implicată în promovarea poeziei contemporane împreună
cu asociația pe care a fondat-o, La Roue Traversière: prezentarea autorilor; mese
rotunde cu editorii de poezie; interdisciplinaritatea artistică; poetul și traducătorul
său; programe radio.
Bibliografie selectivă:
La Cendrifère (1980)
Terres Bleues (1998)
Éloge d’une absence verte (2002)
Malgré le bleu (2005)
Blanc aux murs rouges (2009)
Les Amants de glaise (2009)
Pension des oracles à l’auvent de bambou (2011)
L’oreille coupée (2012)
Les Cueilleurs de pommes (2015)
L’ancêtre sans visage (2016)
73

Strigăt
Un corp. Interconectat. Un alt corp. Corpuri și corpuri. Orașele
ortodoxe sunt la fel. Sunt pline de lumini. Pline de nisip. Chiar și prin
obloanele închise. Febră mare în dormitoare. Căi pudrate prin peisaje.
Cu păduri de eucalipt. Cu grădini roșii și albe. Cu exotisme. Tăcerea,
dar pentru strigătul de plecări.

Albastru
De la întâlnirea de dragoste. De la liliacii albi. De la mimozele din
februarie. Întotdeauna un corp. Mai mult ca o linie. Est-Vest se
intersectează. Tabel de orientare. Spatele lui întins. Vocea lui în piatră.
Umbra-i ascuțită. Și lumina zilei. Pocnituri. Își aruncă albastrul cruțat.
75

Dungile
Se șterge un pic mai mult. Corp. Chiar a vrut. Deschis. Păsări pe el.
Săturați cuiburile. În ochi infinit. Și în paroxismul gurii din gură. Orbire.
Linii negre. Greacă verde. Merge in jos. Sienna. Culori precum
insulele. Și insulele. Unul în spatele celuilalt. Ingenuitatea de atunci.
Decolorare
76

Scenariu
Dincolo de cadavre. Dincolo de plăcere. Pe drumul ofițerului vamal.
Cu vedere la mare. Este acolo. Atât de multe corpuri deja. Unul
unul cu celălalt. Formând o movilă acoperită cu nisip și șist. Peisaj
activ activ. Copacii înalți. Guiţat. Păsările marine se învârteau. Istoria
care se înmulțește. Mormântul de masă care coboară gălețile. Utopia
uitării. De dragoste. Oftat în îmbrățișare. Plaja și pareo. Peisaj pentru
înălbire. Viteza ultimului sezon. Ramură cu flori. Congelare. Și scurt
77

Lumina zilei/ umbră
Numai pe stânga. Pomi de conifere. Miros puternic. Trageți deasupra
golului. Reflecțiile fac apa să crească. Și aceste conuri de pin. Suspendat.
Dans. Dans. Viaţă. Viaţă. Slăbiciune scurtă. Laconic. Ca niște
focuri de armă. A asculta. Această strălucire. Fructe căzute. Corp
Woody. Frenezie. Corp. Alt corp. Organisme. Un pic de pasăre. Și de
umbră. Și din cuplu. Și lumina zilei
78

ROMÂNIA
Ion
Deaconescu
S-a născut în 7 martie 1947, în Târgu Logrești, județul Gorj.
Poet, prozator și traducător. În 1983, obține doctoratul în filologie, cu teza
Proza română și iugoslavă în context european. Lucrează ca profesor de gimnaziu
(1968-1977), asistent la Universitatea din Craiova (din 1977), unde parcurge toate
treptele ierarhice ale carierei didactice, devenind profesor în 1997.
Între anii 1984 și 1990 a fost lector de limbă, cultură și civilizație română la
Universitățile din Skopje, Novi Sad și Belgrad.
Membru al Academiei de Științe a Moldovei, al Academiei Europene de
Științe și Arte din Salzburg, al Acadmiei Europene de Științe, Arte și Litere din Paris.
Bibliografie selectivă:
Aparat de fotografiat sufletul (1981)
Vasul de brumă (1985)
Eternitatea clipei (1986)
Gramatica întâmplării (1991)
Retorica oglinzii (1995)
Grădina din pustiu (1997)
Rana întunericului (1998)
Veac de crivăţ (1999)
Sărbătoarea pierderii (2001)
Poeme (2001)
Ecou inutil (2002)
20 de poeme (2006)
Aripi de lumină (2009)
Osândirea poetului (2011)
Lacrima viitoare (2013)
79

Capela Sixtină
De-o vreme ochii nu mai văd
Dincolo de ochi,
Mâinile au uitat strângerea de mână,
Gura s-a încleştat de teama
Vorbei următoare.
Ridic mâna stângă
Şi cea dreaptă o înfruntă,
Buzele obosite nu se mai ating,
Tâmpla nu se mai apropie
De altă tâmplă,
Printre degete curge ceaţă deasă,
În timp ce noi, uimiţi
Ne uităm unul la celălalt,
Ca şi cum ne-am găsi
Într-o altă capelă sixtină,
Pictată cu ochii închişi.
80

Poate…
Nu-ţi fie teamă, ascultă-mi vorbele,
Nu pe scări de mătase
Îţi coboară în suflet fericirea,
Ci săpând adânc trepte şi cărări
Peste râurile vechi mustind încă
A sânge de înger învins.
Ochiul se-îneacă în gol
Şi priveşte îndărătul său
Ca şi când necunoscutul s-ar vrea descoperit
De mângâierea privirii împlinite.
Splendida fericire de care-ţi vorbesc
E poate ca o furtună
Într-o duminică, pe malul mării
Ori un deşert în care un strop de apă
Se uimeşte de atâta noroc.
Te rog, înţelege,
Cu cât îţi vorbesc mai mult de fericire
Cu atât există mai puţin,
Rămânând din ea doar o şoaptă,
Un murmur, o pasăre rătăcită
Şi nevolnică prin anotimpuri
Fără viitor.
81

Copaci ca niște oameni de zăpadă
Cândva oamenii au avut aripi
Şi zburau dincolo de nori,
Jucându-se cu îngerii izgoniţi
De Dumnezeu,
În clipele lui de odihnă şi linişte.
Odată oamenii au fost peşti,
Înotând înspre izvoare,
În labirintul albastru al tăcerii.
Acum noi nu mai avem aripi,
Nu mai suntem nici peşti,
Am devenit copaci defrunziţi,
Ocoliţi şi de păsări obosite,
Copaci ca nişte oameni de zăpadă.
82

Există cu adevărat
Ea este, există cu adevărat...
Simplă ca un foc de stele pe cerul verii,
O simţi cum se năpusteşte sălbatecă
Asupra ta.
Altădată, calmă, îţi mângâia obrajii
Şi rănile încrederii
După ce cheful vânătorilor a încetat
Iar prada zace uitată, aproape ignorată.
Ea este.
Există cu adevărat.
Schimbă liniştea
Şi surpă podul peste care trece curcubeul,
Inima vocii palpită într-o incertă speranţă
Şi însăşi tăcerea strigă într-o limbă
Demnă şi profundă.
Peste câmpia transparentă a viselor,
Ea şi umbra au greşit anotimpul.
Dar este. Există cu adevărat.
83

Vestea cea mare
Păduri de altădată de fag și stejar
Cu frunze pe jumătate ofilite
Călătoresc prin noapte dezlegând
Taine și semne de pe fruntea
Vremii prea grăbite.
Și păsări cu aripi frânte
Cad în fântâni părăsite
Ca un blestem ori jertfă
Dincolo de capătul zborului
Doar de tine înțeles cândva.
Păsări obosite
Zburând chiar din inima mea
Înecată în sânge și-n lacrimă
Să-ți aducă doar ție
Vestea cea mare.
84

BELGIA
Germain
Droogenbroodt
S-a născut la 11 septembrie 1944 în Rolbegem (Belgia, zona flamandă). Este
fondatorul editurii Point. A tradus poezie germană, engleză, franceză, spaniolă din
creaţia unor importanţi autori: Berthold Brecht, Miguel Hernandez, Francisco Brines,
José Angel Valente etc. Este iniţiatorul şi coordonatorul Festivalului Internaţional de
poezie „Costa Poetica“ din Spania.
În anul 2008 a fost numit Secretar General al WAAC (World Academy of Arts
and Culture). Tot din 2008, conduce Fundaţia Culturală Ithaca, cu reprezentanţe în
China, Taiwan, SUA, Mongolia.
În semn de recunoaştere a prodigioasei sale activităţi de poet şi traducător,
Germain Droogenbroodt a primit titlul de Doctor Honoris Causa în literatură
(Egipt) şi a fost distins cu Premiul „Pegasus“ al Academiei Mongole de Cultură şi Poezie,
Premiul „Pieter Geert Buckinxprijs“ (Belgia, 1993), „37 Premio de Poesia Juan Alcaide“
(Spania, 2008).
Bibliografie selectivă:
Veertig aan de wand (1984)
Cuarenta en la pared (1984)
Absence palpable (1993)
Meditations au lac de Como (1995)
Vingt-cinq et deux poemes d’amour
(1997)
Entre el silencio de tus labios (1998)
La Voie (1999)
Scrisul din oglindă (2002)
Drumul (2004)
Contre lumière (2004)
Dans le courrant du temps.
Meditations aux Himalayas (2008)
Lumière des ombres (2012)
În fluviul timpului -
Meditații în Himalaya (2015)
85

Timp de toamnă
E toamnă
fină ca melancolia cade ploaia
trăiești încă
un pic mai sărac
precum copacii despuindu-se
o idee mai aerisiți
zi după zi mai strâmtă
pânza de păianjen
zi de zi mai scurt
- timpul.
Te duci un pic din viață.
José Ángel Valiente
86

Acvila
Corbii zboară în stoluri
acvila zboară solitar.
Luchino Visconti
Atât de aproape de cer
zboară acvila
singură
ca un poet
răbdător așteptând
sosirea cuvântului
până când pana, în sfârșit,
zgârie câteva linii
îndoindu-se încă
de rostul
de zădărnicia
spunerii prin cuvinte.
87

Cu gândul la Heraclit
Totul curge...
Heraclit
Apă
vorbește-mi
spune-mi alte cuvinte
nu din cele deja trecute
nu-mi da vorbe de demult
dar imprimă-le în apă
ca să rămână veșnic
- unite
cu apa
cu toată apa.
88

Infinit al finitului, finit al infinitătii
Fără-ncetare
asemeni omului
se scurge râul înspre dincolo
întâlni-va oare
în împreunarea apelor
odihnă și pace
în infinitatea mării?
găsi-va omul
- asemeni râului –
infinitatea
de dincolo de finit?
89

Întrebare
E acesta
- așa palpabil –
încă vântul
sau e a nopții răcoare
cu suflul ei înghețat?
Nimic
nici măcar amintirea
n-aduce consolare
sau adăpost
de ploaie
de timpul
ce cu degete nodurose
bate-n geamuri
și prin faliile prezentului
insistă atâta
pătrunzând.
90

SERBIA
Milutin
Đuričković
Scriitor, romancier, eseist, jurnalist.
A absolvit Facultatea de Filologie Sârbă la Universitatea din Priština și ulterior
masteratul. A susținut doctoratul la Facultatea de Filosofie din Sarajevo.
Este laureat al unor premii literare naționale și internaționale.
În prezent este profesor la Colegiul de Studii Profesionale pentru Educație din
Aleksinac. Membru al Asociației Scriitorilor din Serbia și al Asociației Jurnaliștilor.
Poeziile sale au traduse în 22 de limbi.
Bibliografie selectivă:
Hilandarski pečat (1992)
Ja ću biti grof (1998)
Sedma strana sveta (koautor) (2010)
Kako su rasli blizanci (2011)
Kakav otac, takvi blizanci (2012)
Blizanci i porodični cirkus (2014)
Ja te volim, a ti kako hoćeš (2016)
91

Orașul natal
Acolo este Marea Elenă care ne ascultă;
Pescăruși, țărmuri,
vapoare, cronici.
Orașul meu natal este
doar o poveste
în liniștea secolelor.
Un bătrân măslin
mi-a spus.
92

Libertate
Tu, întotdeauna
privești cerul
plin de păsări.
Tu, nu simți
fluxul timpului
dar cunoști
toate drumurile vechi.
Tu trebuie să fii
un vagabond.
Ramura de măslin
pe care ți-o aduc,
este un simbol al păcii
și al libertății…
93

Pomenire
Zăpada
Cade pe pat
Apa susură.
O zi
Ca oricare alta.
Înflăcărată rapsodie.
Tăcere nemaipomenită.
Vânturile ușoare din nord suflă.
In timp ce
Așteptându-o,
Cineva îmi trece
Pragul.
94

Umbră
O poezie este ca o durere, nocturnă.
Este o rugăciune în timp de urgență.
Noaptea își întinde mantia.
Toamna urlă pe drumuri.
Ești calificat în tăcere din nou.
Aparițiile luminoase ard.
Nimic nu mai este așa cum trebuia să fie
Mai ales timpul
Zăpada s-a topit ieri.
Pendulul vechi ticăie
O pânză se estompează ca o umbră.
Dar, inima bate, bate ...
95

Haiku
1.
O groapă de bambus
Și un cântec de noapte.
Fujiyama.
2.
Astăzi este sărbătoare,
Cireșii înfloriți
Înapoi acasă.
3.
Ce vedere!
Zăpada timpurie -
Pe Muntele Fuji.
4.
Un muncitor obosit
În câmpul de orez
Așteptând ploaia.
5.
Drumul spre tine
Este plin de stuf și
Frunze umede.
6.
Lumina lunii.
Gâștele sălbatice plâng.
Un câmp sub zăpadă.
96

7.
Mă bucur de
Mirosul și albeața
Florilor de cireș.
8.
Fulgule,
Tu ești singurul meu prieten
În această noapte cu zăpadă.
9.
Ce trist
Este bătrânul copac
După ploaie.
10.
Nu, nu e lenjerie.
Râul limpede poartă
Frunze de toamnă.
97

ROMÂNIA
Mihai
Firică
S-a născut la 26 iulie 1970 în Craiova. A studiat literele, istoria și dreptul,
având o specializare post-universitară în managementul relațiilor internaționale.
A urmat mai multe cursuri și stagii de pregătire în jurnalism organizate de CJI în
România, Bulgaria și Croația.
Cunoscut jurnalist de presă scrisă și televiziune, a înființat mai multe cotidiane
și publicații de cultură, publicul cunoscându-l mai ales ca realizator de talk-showuri
de teleziviune. A debutat ca poet în revista „Ramuri” în 1989, a colaborat cu cele mai
importante publicații de cultură din România iar poeziile i-au fost traduse în engleză,
franceză, maghiară, japoneză și bulgară. Este membru al Uniunii Scriitorilor din
România – Filiala Oltenia din 1997. Pentru volumul Biografie sumară (1996) a primit
Premiul pentru debut în poezie al Academiei Internaționale „Mihai Eminescu”. Cel
de-al doilea volum de poezie Limba șarpelui călător (1997) a primit Premiul „Marin
Sorescu” și Premiul de poezie al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Craiova.
Pentru activitatea literară și jurnalistică a fost distins cu mai multe premii
acordate de reviste de prestigiu din România. În 2011, Casa Regală a României i-a
acordat „Medalia Regele Mihai I pentru loialitate”.
Bibliografie selectivă:
Biografie sumară (1996)
Limba şarpelui călător (1997)
Insectarul cu molii (2004)
Limba şarpelui călător /
The Tongue of the Wandering Serpent
– ediţie bilingvă (2006)
Dinastia ticăloşilor (2010)
Ultimele zile şi viaţa de după (2017)
99

Tu zâmbești doar seara
Tu zâmbești doar seara.
Pereți de ceară absorb rugăciunea,
pe coji de nucă stau de vorbă cu Dumnezeu,
silabisesc în șoaptă, mângâi cuvintele.
Sfinții îmi erau prieteni înainte de a fi sus-puși,
lângă El să-i fie de folos la o adică
- îmi deveniseră inutili oricum.
Poate că unii vor reveni prin decădere,
se vor ascunde printre rădăcini
tânjind după lumină.
Din orașul răsturnat cad sori.
Inima ta e un animal cald ghemuit în brațele mele,
noaptea e rece, are stele rotunde și palide,
se desface în zeci de petale dimineața
când nu ne mai știm numele
și de ce, de când și ale cui sunt toate aceste fotografii
din care ne privesc străini.
Înot într-o puzderie de cioburi strălucitoare
- o pasăre care ne acoperă cu aripile întinse
ne lovește cu clonțul de aur –
nu-ți vei aminti numele meu
când vei privi fotografia decolorată și îngălbenită.
Asta se întâmplă când femeile tinere își taie părul
și-l poartă vântul de colo până colo.
100

Acolo unde nu te găsesc
M-am trezit mort.
Asta mi se întâmplă de fiecare dată când nu te găsesc lângă mine.
Nu mă vei crede,
privind în urma ochiului scurs și tot îmi pare firesc
- o rană golită de carnea albastră.
Și dacă n-am avut norocul să mă sting de tânăr,
să mă reaprind din dragoste de tine și tot așa, cu carnea arzând,
toate orele mi-au rămas înfipte adânc în creier,
litere care ustură ca fierul încins.
În măruntaie, viitorul citit în viscere de femei ascunse în focul negru.
Împachetez visul de insectă
în mii de gesturi cu care vreau să te surprind.
Mi-am văzut trupul plutind și zburam paralel lângă mine,
un eu dublu. M-am întrebat dacă altcineva ne privește.
Cine Dumnezeu știe câți suntem pe lumea asta,
câți rămânem și câți ajungem la capăt.
Dansator pe sârmă la ultimul pas,
călător în neant.
Cad în vid.
Totul în jur e de revizuit,
nu-mi vine ușor să vorbesc și să rescriu.
Cad și nu mai vreau să visez că mă ridic.
101

Ghetoul roz
Am râs, mi-am înfipt mâinile în pământul uscat,
tunelul aproape că mă înghițise –
cum să nu-ți faci chip cioplit și
să te vinzi cât carnea ți-e proaspătă?
Oameni fără umbră te vor prețui mai mult decât banii lipiți pe frunte,
tăcerea ta o vor coborî în mormântul cu gratii.
Hai în vagon, mi-au strigat,
pe lângă gardul de sârmă ghimpată tiptil-tiptil
braț la braț cu morții,
aliniați în uitare,
furișați din istorie dincolo de ziduri.
Nu mi s-au mai potrivit pantofii de copil,
vântul m-a așternut pe o pajiște mereu verde –
de acolo se vede orizontul,
tărâmul visat din care vin nori de vată de zahăr –
nu-i pot atinge decât în serile în care adorm cu gândul la mama.
Tata ar fi trebuit să fie acolo sus,
un zeu izgonit din toamnă
de adierea trimisă de aripa fluturelui cap de mort.
Rămân pentru o clipă în urmă
și nu te regăsesc.
Noduri de fum tăiate cu ultima privire.
102

Povești pentru copiii neascultători
Intru și ies zâmbind,
străbat de la un capăt la altul marea care nu iartă.
Mi-au dat pastilele lor doamnele fără chip –
ești fratele nostru de aici și de dincolo –
ne-am crestat pe mâini și pe picioare,
sprea sfârșitul zilei am găsit și seringile.
Câinele Iuda își dăduse sfârșitul fără noi,
fără alcool și litere rotunjite vor fi viețile noastre,
umbre destrămate fără somn.
N-ar strica să mai stau pe acasă,
să aștept lipit de zid și să ascult ceasul mâncat de rugină,
să aud cum se scorojesc amintirile pe chipurile bătrâne.
(vai doamna ofilia mortul dumneavoastră pare mai mult viu
cu siguranță tandrețea are un preț și pălăria vă prinde și
culoarea și modelul vai dar și geturile probabil v-a iubit
până în ultimul ceas)
Până ne vom despărți
cioplesc jurnalul cu briceagul său tocit.
Adio și la revedere, aud voci,
cuvinte precum sticla pisată mărunt.
Și secundarul s-a blocat, dar nu se știe niciodată, stimată doamnă.
Adio, nu nu, mai bine la revedere!
103

Undeva în întuneric
Undeva în întuneric mă văd,
cel care așteaptă cu zeflemeaua pe față,
cu un zâmbet amar în colțul gurii.
Crizantema de cenușă și casa ferecată,
un tablou atârnat răsturnat.
O zi cât mai lungă mi-am urat,
am regretat că nu l-am oprit să-l strâng în brațe,
să mi-l lipesc de piept, să ne sincronizăm bătăile inimilor.
Muma pădurii se joacă -
găsirea locului e o artă
ca misiunea de a supraviețui între prieteni și mese rotunde,
plecări de acasă niciunde și reîntoarceri cât mai târzii.
Lacrimă după lacrimă – dar încă respir.
Și dacă voi fi stană de piatră viața întreagă
și dacă nici anii prea mulți nu-mi vor ajunge,
tot stăruitor ca lacrima pe obrazul unui copil rătăcit
am să te aștept.
104

COLUMBIA
Annabell
Manjarrés
Freyle
Poetă, prozatoare și jurnalistă.
În 2016 a participat la Festivalul Internațional de Poezie de la Medellín, iar în
2017 la Festivalul Internațional de Poezie Nazim Hikmet din Istanbul, Turcia.
A obținut premiul internațional de poezie „Voces nuevas“, acordat de de
Ediciones Torremozas, Madrid, Spania, 2018.
Poeziile sale au fost traduse în engleză, catalană, franceză, italiană și turcă și au
apărut în diferite antologii naționale și internaționale.
Bibliografie selectivă:
Oglinda lunii albe (2010)
Pictura unei femei hărțuită de timp (2013)
Animale nevertebrate (2017)
Un oraș ca Saturn (2018).
105

Poate o pasăre mă sfâșie
Prefer o pasăre care mă sfâșie
Mâini bătătorite ce îmi modelează trupul.
Poate o pasăre să mă sfâșie până sângerez,
și să văd râul violet care circulă
cu mine.
Fie ca ghearele să fie la fel de clare ca și cristalul
un țipăt
și poate adâncimile ochilor săi
posedă misterul creației.
Poate o pasăre cu pene negre și reflecții violete
Mă sfâșie
Să rimeze forma cu originalul
În aceste adâncime neumplute.
106

Femeia albină
Sunt aici pentru că am fost plătită
Acum merit alte dansuri
Un ciclu al lunilor noi.
Am venit pentru recolta de-acum a tamarinilor,
pentru fluorescența care împuținează profilul stelelor.
Am chemat aceste dansuri, m-am rugat.
Eu aparțin semințelor de floarea-soarelui din iarnă,
familiei orezului, fructelor mango,
tribului care a înmulțit ramurile copacilor Mamon.
Am plătit lui Saturn
pentru toate crimele mele naive
și am învățat de la triburi,
o tăcere caldă în casa lor hexagonală.
M-am predat râului
eroarea vechii mele imagini
și tristețea matură
din pântecele mamei.
Merit alt fruct,
copiii din pământuri mai puțin roditoare
Munții aveau dreptate
să fie urcați
Prin sacrificiu.
107

Femeia albină și-a sacrificat veninul
În delicatele și periculoasele locuri.
A dat totul.
A distrus aerul cu otravă
unde parfumurile au înflorit.
108

Mi-am pierdut cuvintele…
Mi-am pierdut cuvintele
Nu le mai agăț de pumnii mei.
M-au părăsit în timpul unei dureri
Și a unui creier lipsit de lagune verzi.
Cum pot traduce corect?
Cu ce pot apăra fericirea când
poeziile triste abundă?
Cum pot numi indignare?
Unde sunt cuvintele când supriza
Îmi aduce văi spațioase, alegorii de libertate,
și pământ negru pentru a semăna încăpățânarea mea?
Aș putea să-mi enumăr obsesiile?
Unde este cuvântul în spaniolă
care se află la granița cuvântului „imposibil“?
Este cuvântul „vis” cheia, ușa, fereastra
Cuvintele sunt pielea în care descoperiți somnul?
De ce au plecat la atingerea mea?
Această paralizie nu înseamnă a fi capabili să le folosească.
Sunt acolo, vorbind peste tot, violați,
îngropați în manuale tehnice, în cele mai recente cărți,
sau într-o înmormântare în Sufi.
De ce nu pot să le țin minte, în ochii mei, în părul meu
vorbind cu mine în mod constant în timp ce dorm?
Cuvintele m-au părăsit în timpul numeroaselor exiluri,
ele mă abandonează și plâng.
Le implor,
Implor, lovindu-mi capul.
Mă învinovățeam ca o victimă nesigură de tragedia ei:
Mă învinovățesc pentru că am uitat.
109

Femeia în afara muncii
Picăturile de ploaie de ieri cad din copaci.
Așezată pe o bancă am auzit păsările
o conversație străină.
Ia-ți un serviciu, spune ajutorul meu, colegii, purtători de cravată:
Nu tot ce are gheare zboară, le răspund.
Norii din Santa Maria se ascund de soare în Scorpio
În timp ce luna este o impostoare:
noaptea cu un ochi, privire de feline.
Pene de înger nefericit încrețesc spatele meu:
ei ar trebui să știe despre ticăloșia stângace a acestor vremuri.
Eu tot aștept ajutorul, fără suferință.
Nicotina a promis să calmeze imaginația,
zorile nedigerabile.
Am iertat cerul pentru că ascundea curajul de noiembrie,
Mi-am ridicat mâna împotriva oricărui semn de autoritate.
Pentru a absorbi fericirea vântului
căscarea nu este suficientă:
este mai cinstit să credem în motivațiile aerului,
în ziarul care levitează pe Twentieth Street,
în dansul într-o piață istorică.
Câștig dublu pentru a sări peste apa din canal,
Câștig timpul
numerele de pe ID-ul meu ca un bilet de loterie.
Acest oraș ce neagă
jocurile mele urgente și necinstite.
110

Pamflet împotriva pisicilor
Când ultimul autobuz se întoarce în stație și copacii dorm în frunze.
Atunci când străzile se întunecă și se aude urletul la capătul drumului.
Când ultimul vagabond abandonează colțul și ecourile cântă,
pisicile ies.
Pisicile ies pentru că au învățat să se ascundă de mâini în spatele
pietrelor. Pentru că s-au prins de faptul că evadarea în timp le permite
să se întoarcă în lumea plăcerii, pe care mai târziu o mușcă neelegant.
Ele știu că este mai bine să pretindă a fi animale de companie decât
animale de oraș, folosindu-se de aura lor de mulțumire pentru a înșela
oamenii care le iubesc atât de mult.
Pisicile comune sau faraonice, pisicile Nubian sau Aryan, pisicile
persane și acelea de pe piață: toate știu că ele au o singură șansă să fie
pisici și fac din acest privilegiu un regat al lenei.
Așa că au învățat să vândă mituri autentice. L-au făcut pe Neruda să
creadă că sunt fidele propriei ficțiuni, de la cap până la coadă.
Pisicile ies pentru că își acoperă teama de moarte cu măști de junglă.
În spatele privirii disprețuitoare pe care-l acordă câinilor, gelozia lor
este vie: nu vor fi niciodată în siguranță.
Viața este un abis care le ispitește, ele cad. Ele iubesc așa cum se tem:
o astfel de dualitate este ca o balama dură pentru a linge. Ele nu ling
fețe, dar amenință.
Nu știm mai bine decât să ne rugăm pentru iubire, dar pentru ele este
111

doar o pradă moartă între labe, pe care o părăsesc uneori la picioarele
oamenilor. Indiferența lor este feromonul care urmează pe cei care
confundă și ruinează dragostea.
Ele sunt vicleane. Au evoluat pentru a trăi deasupra oaselor noastre: se
reproduc pe acoperișuri și în copaci, dau lupte scandaloase și mor.
Pentru mine, care a fost de asemenea o greșeală de dragoste, orice colț
de stradă este seducător pentru a îndoi coloana vertebrală și pentru a
mângâia spatele oricărei pisici.
Acum nimic nu mai contează: le-am dat masca jos. M-am uitat fără să
mă rătăcesc în ochii lor de metal care l-au pierdut pe Baudelaire.
Când cineva apare, își zbârlesc blana. Atunci o lună rotundă își
conturează silueta. Când noaptea mea furtunoasă prezice dezastrul, eu
ies pe stradă fără obiceiuri sau umbrelă și dacă o pisică întunecată stă
în așteptare, eu sunt cea care traversează strada.
112

BULGARIA
Ivan Hristov
Poet, cercetător literar.
Este câștigătorul premiului pentru cel mai bun debut poetic la National
Southern Spring Competition din 2002 și al premiului literar național Svetlostruy
(2006).
Din 2010 este membru al comitetului internațional Poetics Festival, din Sofia.
În prezent lucrează la Institutul de Literatură al Academia de Științe din
Bulgaria.
Bibliografie selectivă:
Rămas bun la secolul al 19-lea (2001)
Bdin (2004)
Cercul Sagetatorului și Conceptul Nativului (2009)
Poezii americane (2013)
113

Larry
Toate acestea s-au întâmplat
pe malul unui lac
din Wisconsin,
când Larry m-a lăsat să stau la el,
în casa de oaspeţi.
O căsuţă
cu fotografii pe pereţi,
cu baie, bucătărie și toaletă,
cu pian, o maşină de scris
şi living.
Larry nu ştia pe-atunci
că înainte locuisem
la familia Vasilev –
ei se temeau
să nu devin alcoolic
deşi fiul lor era
alcoolic iar într-o noapte
mi-a şterpelit televizorul.
Pe urmă am stat la Krum.
Când am făcut baie
vecina a făcut scandal
pentru că i-am inundat holul.
(Krum cred că nu se mai spălase
de zece ani.)
Larry nu ştia nici că
locuisem la Simon,
pe strada Rakovski.
Camera era frumuşică,
dar nu avea geamuri.
114

Am cumpărat o veioză
pe care o aprindeam noaptea
ca să nu am impresia
că mă trezesc într-un sicriu.
Am stat până și într-un subsol
(în armată)
cu Gonzo, un orfan
care în fiecare dimineaţă
când deschidea ochii
îşi aprindea o ţigară.
Larry, prietene,
sunt atâtea pe care nu le ştii!
Îţi mulţumesc
că m-ai lăsat să stau
în casa ta de oaspeţi.
Fii binecuvântat,
fiindcă acum scriu versurile astea
la maşina ta de scris.
115

Singer
Toate acestea s-au întâmplat
pe malurile unui lac
din Wisconsin,
când am locuit
în casa lui Larry,
iar în sufragerie,
într-o vitrină,
am zărit
o veche mașină de cusut
Singer.
Mi-au venit în minte deodată
o groază de amintiri.
Și bunica avea
o mașină de cusut ca aceea
și, cel mai probabil,
de la folosirea îndelungată,
ajunsese să-i semene
întru totul.
Uite, mi-am spus, ăsta-i umărul ei –
suportul de lucru al mașinii,
iar ăsta părul ei alb –
o curea cu marginile uzate,
uite-i și mâinile subțiri –
piciorușul presor și dintele ei.
Iute ca suveica,
cu dinții în zigzag,
cu o cocoașă de mosor
și un neg cât bara pentru ace,
am avut o bunică – mașină de cusut.
116

Atunci m-am gândit dintr-odată –
Ai dreptate, Larry, prietene,
diferența dintre prezent
și trecut
se manifestă
în relația dintre
memoria vie
și expunerea a ceea ce-i mort.
117

11 septembrie
Îmi amintesc vag ziua aceea.
Am ridicat receptorul
să vorbesc cu tine
dar tu ai ţipat:
Război! Al treilea
război mondial!
Primul lucru
pe care l-am făcut:
m-am uitat la cer.
Am crezut că
de-acolo vor veni
avioanele.
Eram îndrăgostit
şi voiam să vorbesc cu tine
şi îmi părea rău
că războiul izbucnise
tocmai atunci.
Apoi am mers într-un restaurant.
Am băut o bere şi m-am uitat multă vreme
la cele două turnuri prăbuşindu-se.
Nu ştiam mai nimic
despre oraşul acela.
În copilărie desenam
Empire State Building,
o iubire ce se stinsese
ca atâtea altele,
pălise...
118

Iar acum ajunsesem aici,
priveam New York-ul
cu vărul Paul
de la etajul patruzeci al clădirii.
Am mers apoi
la Ground Zero.
O femeie afro-americană
încă ţipa:
“Feriţi-vă!”
“Feriţi-vă!”
deşi trecuseră deja
cinci ani.
Oamenii mâncau de prânz.
Oraşul părea o fiară
cu inima smulsă.
După aceea am umblat
prin Central Park,
am tras în piept aerul curat,
m-am gândit la John şi la Yoko,
când deodată am văzut
PORȚILE lui Hristo...
Doamne,
de ce m-ai adus aici
atât de tânăr,
oare oraşul acesta
este drumul spre Cer?
119

Înspre casă
Pentru Allen Ginsberg
A fost un cutremur puternic în noaptea asta,
Allen.
Stăteam în apartamentul tău mic
din New York
și tocmai ne făcusem poza
când pământul de sub noi
s-a zguduit.
Ne-am uitat unul la altul
ca să vedem care o va lua la fugă,
dar niciunul n-a făcut asta,
Allen,
niciunul.
Apoi am ieșit la o plimbare
să luăm o gură de aer.
Tu, câinele tău și cu mine.
Am vorbit despre anii șaizeci
despre iubirile noastre
și Americile noastre.
Și atunci am înțeles
că n-aș putea trăi fără tine…
Tata Allen,
bătrân singuratic, profesor al vitejiei,
nu mă lăsa singur
pe acest mare continent.
Nu te porni precum Caron
pe apele negre ale Lethei.
120

Hai să găsim
America pierdută a iubirii!
Hai să facem autostopul înspre casă,
spre ferma noastră liniștită!
121

Ground Zero
Am luat acel autobuz –
pentru Sightseeing,
cu care poți vedea tot New York-ul
în două zile.
Am fost uluit
că traseul includea
o oprire la „Ground Zero”.
Oare chiar poți transforma
pustiirea într-un obiect al dorinței,
cât costă un bilet înspre neant
Ajunși la „Ground Zero”,
toți erau tăcuți,
ca înaintea unui
cimitir invizibil.
Doar o femeie afro-americană
încă țipa:
„Aveți grijă!”
„Aveți grijă!”,
deși trecuseră deja
cinci ani.
M-am uitat lung la
pământul dezgolit,
sperând să descopăr niște ruine,
vreo urmă
a vieții trecute,
dar n-am reușit.
În acea tăcere teribilă
eram singurul turist
care purta povara istoriei.
122

ROMÂNIA
Dan Ionescu
Licențiat al Facultății de Litere (1995), Universitatea din Craiova.
Masterat în specialitatea „ Limba română contemporană” (1996).
Doctor în Filologie – Academia Română (2015).
Membru titular al Uniunii Scriitorilor din România (din 1998).
A publicat cronici literare în „Luceafărul de dimineață”, „Viața Românească”,
„Scrisul Românesc” şi în „Ramuri”.
Premiul pentru Excelență, pe 2016, din partea Uniunii Scriitorilor din
România, filiala Craiova, pentru volumul: Sunt poet în fiecare zi (Ed. David Press
Print, Timişoara, 2016)
După bursa de creație, acordată de către Uniunea Scriitorilor (2007), a obţinut
„Diploma de Excelenţă” (2007) şi Premiul „Marin Sorescu” pentru poezie (2009), din
partea Editurii şi a revistei „Scrisul românesc“.
Bibliografie selectivă:
Biblioteca într-o alocuțiune (1995)
Altceva de cunoscut (1998)
Departe de ocean (2000)
Fugă în scris (2001)
Vis visus sau Forța visului (2008)
Sunt poet în fiecare zi (2016)
Pauză romantică într-un veac precipitat (2016);
123

Plimbare prin oraș
M-am și văzut răsturnându-mă
ca un imperfect cub de gheață
în paharul amărăciunilor.
Până la colțul străzii, m-am gândit
că nu mă va aștepta nimeni seara acasă.
Hei, domnilor, dar viața e plină de surprize
pentru că esența ei n-a fost cercetată, până acum,
în vreun laborator.
Pe cordoanele de flori,
se plimbau niște motani. Coada lor plesnea indiferentă aerul,
spulberând lumina din el.
124

Peisaj interior
Dealul șerpuiește către infinitul rural.
Șanțuri, asemănătoare urmelor de depresii,
suportă apele nimănui.
O broască punctează,
cu sărituri ferme,
albastrul răsfrânt.
Nămolul, sclipind în raze,
încearcă să țină calul departe de alergări.
Ascultăm chitara naturii,
degete de romaniță o gâtuie.
Neînvățat cu sălbăticia,
orășeanul deșartă un sac de vorbe,
nemulțumitoare pentru mine, intermediar celor două lumi.
Degetele de romaniță sunt pricepute.
La iarnă, vor umbla în apa de ceai.
Voi auzi, strecurate dulce,
precum două cuburi de zahăr,
sunetele acestei imixtiuni,
lustruindu-se în muzica ascultată acum.
125

Un filosof în agoră
Umbla printre lucruri
cu scara iluziei în mâini,
pregătit s-o sprijine de arbori.
Se întreba mereu
dacă talazurile pe care le simte
izbindu-l în piept aparțin zării
sau ale ideii că zările însele sunt alte mări:
„Degeaba vrăbiuțe zbanghii,
ciugulind pe terasă firimituri de cozonac,
se zbat să-mi provoace lirismul.
Nicio coardă nu răsună adânc pentru ele”.
A spus că jocului său îi lipsește ceva:
„Așteptați! Mai-marii vă vor strecura și vouă
o clipă de pace în viață.
Și nu uitați! Lumea se va reîntemeia
de la omega spre alfa”.
126

Sub ninsoare
În respirația ta,
se vor bate vulturii.
Nici eu nu știam aceasta, sub ninsoare.
Am descoperit mai târziu,
pe rândurile unei cărți,
aripi de vultur, susținute amplu de un gând.
Chiar din textul pe care încerc să-l traduc,
te desprinzi, rămânând puțin să plutești,
ești o fantasmă.
127

De ignat
De teama pieirii,
porcul spărsese gardul (cu mustăți de cioară în uluci).
După fuga prin grădină,
a așteptat,
în fața văii înzăpezite,
ca sacrificiul să-l transfere peste profunzime.
Sub perdeaua de fulgi,
focul de paie
cuprinsese partea de carne a patrupedului.
Nepotul a imobilizat animalul în tăria privirii,
sperând să-l prindă, în focosul camerei,
când peste moment sare bunicul,
ca atletul din televizor,
de la stadion, peste garduri.
Vinul destinde oamenii,
veniți să dea o mână de ajutor
la ignat; își ridică brațele în aer,
ca Atlași fără poveri planetare.
Doar umbra obiectelor zboară din gravitație.
128

LITUANIA
Antanas A.
Jonynas
Poet și traducător.
A absolvit Facultatea de lingvistică și literatură lituaniană la Universitatea din
Vilnius. A lucrat la editura “Vaga” și a condus un program cultural la TV Baltic.
A fost președinte al Uniunii Scriitorilor Lituanieni, în perioada 2011-2018.
Opera sa a fost tradusă în armeană, belarusă, bulgară, croată, engleză,
flamandă, franceză, germană, georgiană, maghiară, italiană, letonă, norvegiană,
poloneză, română, rusă, slovenă, spaniolă, suedeză, ucraineană etc.
Bibliografie selectivă:
Parabole (1984)
Cascadă sub gheață (1997)
Ultimele zile la Ithaca (2007)
Sonete și alte poezii (2014)
Camera poetică (2016)
129

Încălzirea vremii
Ziua de iarnă își va scutura splina sa
zgâlțâind ca o mașină de frezat
împărtășind bogățiile singurătății sale
cu bântuirea singuratică a copilăriei
Ce contează că prietenii ne-au trădat
este știut faptul că prietenii ne vor trăda
clinchetul monedelor din februarie este strident
plimbare de bucurie în pieptul amurgului
programele de radio vor anunța în curând
că nu e necesară ora exactă
în acest oraș, chiar mai gol decât mine
magazinul de droguri este închis, putem doar muri
130

Pe drumul spre Palmyra
Ar fi bine să rămân eu însumi
și totuși să mă topesc ca raftul de gheață al iubirii
un deținut pe un drum fără un plan
purtând un pachet zdrențuit
cu piei de miei la vedere
torturat de foame și de sete
Am avut o povară insidioasă în minte
de vinovăție și de durere, încă mi-e frică să mă întorc
pentru a vedea cu ochii mei pătați de sânge
țara glorioasă a piesei memoriei mele
Așteptam speranța ca un oraș să strălucească
pentru a-mi calma ochii arși de vânt cu praf
pentru că există o realitate închisă care sună
în cuvintele noastre când, cu suspin inefabil
spiritul lucrează pentru noi
și atunci când o lamă strălucitoare strânge
frimiturile de pâine otrăvită din piatră
este gata din nou să străpungă și să taie
o fantă slabă într-un
pământ pe care Domnul nu mi-a făcut o casă.
Nu am puterea să mai cred
Îmi lipsește vlaga, dar cred
că încep să văd
cum
apare și dispare înaintea ochilor mei
o piatră sub capul meu un cuțit în palma mea
picături de sânge pe lamă ca dovezi
131

unde visele împrăștie jurămintele dragostei
și anii eternității trec repede
culcat în liniște
peste grijile mele goale.
132

[Timpul se întinde...]
Timpul se întinde până la asfințitul anotimpului
și se îmblânzește ajungând la mormintele sfinților
Ziua de spălare a pietrelor de cenușă s-a dus
Iar acvariul orașului e încă liber.
Picăturile devin și mai dureroase
și împrăștie balanțele care cântăresc de sus
în timp ce focurile de artificii înfloresc într-un cer plumburii
sub paharul răsturnat al zorilor
bolile fac și mai mult rău
și din nou schimbul de iluzii
mă scoate din capcanele lor naive
Noiembrie curăță Macintosh-ul
Și ochii albi ai miriadelor de aur
Când peștele se uită pierdut în aerul perfid
133

Frumoasa adormită
Cine sunt în această cameră?
în acest oraș și în această lume?
nările sunt ușor fremătătoare
buzele întredeschise
și vena ce pulsează pe gât
eu de fapt încă exist
în concretența albă a acestui dormitor
atât de ușor de șters
de somnul tău imaculat
suspendat deasupra feței tale
contururile mele se estompează
și într-o clipă îmi lipsește o cale
ca să simtă oroarea uzurpatoare
134

Camera
Această cameră e patria mea
pentru că aici adorm cu tine
cheile încă atârnă în ușă
postul de radio nu se aude bine
după ce s-a cântat polca și cadrilul
Această cameră e patria mea
și aici aș putea să-mi găsesc sfârșitul
te răsucești schimbător ca un cioban
care își conduce turma pe dealuri
mă întristează când pleci
deși iau parte la această carte
trecutul nostru - atât de des nerostit
135

ALBANIA
Jeton Kelmendi
S-a născut în orașul Peja din Kosovo, în anul 1978.
Este absolvent al Universității din Priștina, specializarea Comunicare și massmedia,
ulterior urmează studii de securitate și relații internaționale la Universitatea
Liberă din Bruxelles. Obține un master în diplomație.
Desfășoară o bogată activitate culturală, politică și literară, devenind membru
al Asociației Jurnaliștilor Profesioniști din Europa, al Academiei Europene de Științe,
Artă și Literatură din Paris; membru al Academiei de Științe și Educție a Ucrainei,
Doctor Honoris Causa al Institutului de Studii Ucrainiene și Caucaziene din cadrul
Academiei Ucrainiene de Științe. Este laureat al Premiului „Nicolai Gogol“ (Ucraina);
al Premiului „Alexandru cel Mare“ (Grecia, 2013); al Premiului „Maica Tereza“ etc.
Bibliografie selectivă:
The Century Promises (1999)
Beyond Silence (2002
Fatherland pardon me (2005)
Time when it has time (2009)
Wandering thoughts (2010)
The baptize of spirit (2012)
I call forgotten things (2013)
Prescurtarea depărtărilor (2016)
137

PEJA, la cinci dimineața
Orașul este adormit;
Oamenii și noaptea dormeau
Liniștea luase o pauză
De la epuizarea zilei anterioare ;
Doar în acest mod, dimineața se dezlănțuie în Peja
Orașul și-a deschis pleoapa la 5 dimineață.
Pentru tatăl meu
Pe 12 aprilie,
Nu fiecare vis este ușor de împărtășit
Cineva visează la primăvară
Și altcineva închidea totul.
Toate poveștile și dorințele sunt pentru el
Pentru a dormi pentru moment fără vise
Și eu am adormit
Chiar visând
Mi-am văzut tatăl plecând departe
În pădure
138

Chiar dacă părea prea devreme pentru a pleca la munte
Tatăl meu,
A fost mereu o pasăre matinală
Dar de data aceasta, era prea devreme
Era treaz,
Pentru a trece podul care unește
Lumea aceasta cu cealaltă.
În Rugova
Bărbații mor mândri
Pentru că așa i-a obișnuit natura
Tatăl meu obișnuia mereu să repete acest lucru
Când vorbea despre membrii familiei lui,
Cu toții au muncit
Toată viața
Apoi au mărșăluit peste inimi
Și au devenit eterni.
Îmi aduc aminte de tatăl meu,
De fiecare dată când muncea
O făcea pentru el însuși,
A fost încântat
Și fericit toată ziua
Se plimba ;
Era într-o vineri
Și tatăl meu
Tăcut ca niciodată
Cu toate visele sale
A intrat într-un somn fără vise
O țară liberă
139

A lăsat în urmă
Deși țara sa avusese multe de înfruntat,
Băieții săi i-au fost aproape :
Așa a închis el ochii,
Fără a se uita la întinderile verzi ale primăverii
Tata.
Oh, Primăvară,
Acest minunat anotimp
Întotdeauna își are rostul departe de vorbe
Dar de data aceasta l-a primit
Pe tatăl meu,
Kështu thoshte baba.
Cu mult dor,
Cu multe amintiri și-atâtea povești
De fiecare dată vor fi înmulțite
Doar impresiile vor fi puține
Pentru că tatăl meu nu mai este aici.
12 Iunie 2013, Prishtina
140

Dragoste în timp de război
Câteodată îmi doresc ca unele lucruri să se întâmple
Diferit
De altele
De exemplu,
Îmi doresc o ceață densă să mă înconjoare,
Până când frontiera va fi ușor
De trecut,
Să treci dincolo înainte de toate
Când acum câteva luni
Am văzut o fată
Cu păr creț,
Doar văzând-o
Și apoi visând-o
M-am îndrăgostit.
În fond,
Acesta este războiul și noi
Nu cunoaștem viitorul
În fiecare zi ne luptăm cu moartea
Aceste povești despre
Cineva sau altcineva
Care a căzut pentru libertate,
Sau alte vești,
Acest dușman
A fost răpus
Aceasta este rutina zilnică
Poate
Că el își dorește iubirea
Pe timp de război,
141

Acel prieten care gândește că ești nepregătit
Dar totuși în cele mai neînfricate bătălii
Un soldat nu se oprește în a se gândi la iubire
Eu însumi am experimentat acest lucru.
Pe timp de război
Dumnezeu știe
Când sfârșitul va veni
Poate
Nici timp e pentru iubire,
Timpul cere o plată
Dar, dacă toți ar planta
Moartea,
Cine ar recolta
Dragostea?
Un poet crede
că cele mai mari iubiri
Se nasc in vremuri de razboi,
Poate,
Poate, prin depășirea imaginației
Într-o poveste biblică,
Sau
Chiar și cele mai ilustrate povești
Din Lorca și Hemingway,
Pur şi simplu
Dragostea este un alt război,
Este un război nesfârșit
Poate cel mai lung război
Dar armele sunt
Altele:
Inima, Sufletul și Sexul.
Am venit eu însumi
142

Și m-am dus
Drept în centrul scenei.
Există război
Te uiți la el, zi de zi
Viața devenind și mai plictisitoare:
așa a început
Mintea mea era confuză,
În timp ce
Mă pregăteam pentru plăcere
Și tot mai multă dragoste.
Este un vis sau un anti-vis?
Astăzi
Sunt sigur că cineva
Ar intreba,
Dar, surprinzător
S-a întâmplat
De 99 de ori și am reușit să mor
A 99-a oară.
Fără război,
Cum începe timpul iubirii
Nu poate fi imaginat,
Numai că acolo există dragoste și război.
Târziu în noapte
Luna a uitat
Să răsară.
Un soldat s-a întors, dar pleacă
Pe alte fronturi;
Timp de război, când există dragoste
Războiul continuă ...
Ah, soldat, soldatule...
Noiembrie 1999, în timpul războiului din Kosovo
143

Distanță de abrevieri
După noapte
Ziua fericită de mâine,
Peste mâine
În altă noapte,
Sunt aproape de tine.
Eu și tu visăm același lucru
Iar timpul trece
Numărăm
Zile și nopți.
Ne uităm la fiecare
Cum fugim de noi înșine
Așa că timpul se uită la noi
Și măsoară distanța
Zi și noapte.
Acolo locuiești tu și gândurile mele
Aici, eu și gândurile tale
Care îmi numără zilele,
La noapte, suntem mai aproape cu o noapte
Aproape de gânduri
Așa cum fiecare ar trebui să fie
Așa cum arată,
Tu și eu, draga mea
Avem o lume
Complet diferită.
Bruxelles, 20 iunie 2012
144

MACEDONIA
Razme
Kumbaroski
Scriitor macedonean, poet, eseist, romancier, critic, traducător, musician.
Născut în 29.3.1944 la Struga, a absolvit învățământul primar și secundar din
orașul natal și Facultatea de Filologie - Istorie a Literaturii, Universitatea "Sf. Chiril
și Metodiu" din Skopje. În 1980 a obținut masterul la Facultatea de Științe Politice,
Universitatea din Zagreb, Croația.
Este fondatorul și directorul Academiei Mediteraneene și al evenimentului
literar internațional "Anul". Este membru al Asociației Scriitorilor din Macedonia și
al Societății Croate de Filosofie din Zagreb. A câștigat numeroase premii literare atât
în țară, cât și în străinătate
Bibliografie selectivă:
Zinda (1980)
Water Crossing (1983)
Musandra (1988)
Manastir (1994)
Gora (2015)
145

La târgul Kalista
Toată lumea va veni
La târgul Kalista în noaptea aceasta
Turcii, țiganii, creștinii
Și focul se va ridica
La sărbătoarea vieții
Iar ecoul clopotului va aduce căldură
Și apropiere
Precum inima unei mame
Toată lumea va cânta și va dansa la târgul Kalista
Pentru sănătate
Pentru ușurarea grijilor mistice ale sufletului
Ca să vină veselia
Pentru rănile deschise.
Toată lumea cântă
La târgul de la Kalista în noaptea aceasta
Și stau de veghe deasupra unei lămpi
Un copil doarme în grădină
Gândindu-se
Cum să aducă sănătate,
Și bogăție în anul următor.
(Un copil a adormit în curtea mânăstirii)
146

Terasa mânăstirii
Sfântului Arhanghel Varosh
Pătrunzi cu simțurile tale mute și discrete
Adânc și chiar din ce în ce mai profund în secretul misterului
Și o cale se deschide prin piatră, ca și un drum de marmură
Ce vei face cu liniștea din piatră
Și mirosul de tămâie
Ce te va copleși
Tu porți o greutatea în tine, precum o imagine sacră
Din trecut
Și o șoaptă te face să rămâi
Poarta se deschise pentru tine cu o angelică enervare
Și un sunet
Îți atinge umerii
Ușa criticastrului stă liniștită
Pe o monedă în suflet
Pe fresca din piatră care și-a păstrat
Culoarea și frumusețea
Și se pare că nimeni nu ți-a spus
O poveste de demult și magică
Și totul este surd pentru tine
Și totul este mut și tăcut.
147

Căutătorul magic
(După Max Ernst)
Căutătorul magic
A descuiat în secret
Înălțimile viselor invizibile
Femeia
A fost prima care s-a transformat într-o pasăre
Și apoi în bolta albă a pădurii.
Cheia invizibilă
sună de-a lungul țărmurilor nesfârșite -
movile antice de bogăție
și drumuri noi bogate.
Cheia cea mai bună
Pentru iubiți
Înseamnă să nu pleci
Dincolo de orice atingere.
148

Biserica
Ești mama bisericilor reci
Și a peisajelor îmblânzite
Crucificate în mijlocul dealurilor și a scobiturilor
De-a lungul misterelor
Potecilor
Și a tămâiei calde
Apusul coboară peste munți
În întunericul unde vocile sunt discrete
Șoaptă și singurătate
de-abia se percep
și pentru cină
un spray argintiu de stele
Tu ești mama
(dragoste strălucitoare și tremur)
bisericilor reci
Rănile și săgeată a înțelepciunii
o urmă strălucitoare pe pantele înzăpezite
unde crucificarea nu a putut fi înstrăinată
Nici pentru un pumn de aur.
149

ALGERIA
Hamid Larbi
Jurnalist și poet, s-a născut în capitala Algeriei și, ulterior, s-a stabilit în Franța,
în orașul Montpellier.
Desfășoară o activitate jurnalistă prestigioasă, fiind recompensat, în anul 1995,
cu Premiul Centrului de presă din Milano, acordat unui ziarist străin.
În 2018, este laureat al Concursului Internațional de Poezie „L’amour de la
liberté” organizat de Academia Europeană de Științe, Arte și Litere din Paris, al cărei
membru este din acest an.
Bibliografie selectivă:
Eclipsă de semilună (1997)
Acest câmp al cuvintelor (2007)
Furtif instant (2017)
Ființa fără umbră (2018)
151

Scopul călătoriei
Scopul călătoriei
Transparența instinctivă
Răbdarea visului
O sursă infinită
Preludiul bucuriei
O clipă de emoție
Un destin însemnat de umanitate
O invidie marcată de plictiseală
Spre a trezi paradoxul
Cutezători posibili
De metafore clare
Utopie a greșelii
Viitor incest
Nivelare șubredă
Neliniștea va dispărea
Eflorecenta înțelegerii
Și a modernității creative.
152

Limba infinită
Limba infinită
Și scormonită în ruina
Acestor ani uitați
O aparență își atribuie cenușa
Mută și dospită.
Ea s-a eliberat de destin
Zburând deasupra esențelor
Și dansează în ritmul timpului,
O emoție nesecată,
Un drum întrerupt.
Prin acest verb devastator invizibil,
Fără întoarcere și incolor,
Golit până la decadență
Disimulează prezentul înfricoșat
Și rătăcit în labirint.
Devorat de focul viu al tăcerii
Îmi face semn că vântul
Împrăștie primăvara
Buzele se domolesc în reflexele soarelui
Iritat de frigul iernii
Și culeg începuturile tăcerii
Recunoscând echilibrul aromions al vocii.
153

A iubi, a medita
A iubi, a medita
A se îmbăta de pasiune
A se simți flegmatic
E dezinvoltură a instinctului.
Splendoarea esenței
Pasionată de o romanță
Tulbură aceste limpezimi
Într-un timp îndepărtat
Printre imaginile frapante
Apar armonii străvechi.
Netulburat spiritul străbate
Orice privire a subconștientului
Razele de lumină
Ca și magia de a iubi
Nu împiedică sufletul
Ca să le numească flăcări.
154

Eul speriat
Eul speriat
Și strivit de infamie
Conștiința rătăcită
Evidența neîntreruptă
Ziua de mâine se ruinează
Și înțelepciunea fuge
Către un univers obscur
Nebunia a devenit rege
Și confuzia lege
Cunoașterea e devorată de nimicuri
Dogma și entuziasmul sunt dezorientate
Și se pierd prin poezia lor absentă
Măslinul de o sută de ani rămâne
Odihna luminoasă
Între Occident și Levant.
155

Suferea din pricina unui cuvânt
Suferea din pricina unui cuvânt
Când un om vorbea
Suferea din cauza unei vorbe
Când un om tăcea
Când un cuvânt
Nu se auzea
El nu se pierde
Doream să anulez istoria
Căci oamenii au uitat
Să fie oameni
Voiam să prescriu prezentul
Când ei au uitat
Ziua ce s-a scurs
Și cea de mâine
Când ființele vor vorbi
Și vor uita
Că există încă?
156

FRANȚA
Nicole
Laurent
Catrice
Poetă, traducătoare, prozatoare, eseistă.
Profesoară de spaniolă (1960-1967), secretară a întâlnirilor poetice
internaționale din Bretania (1983-1993), producătoare de emisiuni radiofonice.
A participat la numeroase manifestări poetice: Festivalul din Medellin
(Columbia) , din Venezuela, Mexic, Bienala din Liege, Kiev, Vilnius, Dublin etc.
A fost recompensată cu importante premii: Premiul Academiei Europene de
Științe, Arte și Litere din Paris (2018), Premiul Simone Laudry (2017), Premiul Xavier
Grall (2013), Premiul Uniunii Scriitorilor din Lituania (1998), etc.
Bibliografie selectivă:
Peisaje interioare (1980)
Liturgia pietrelor (1989)
Antologie poetice (2002)
Ritualuri (2007)
Abecedarul Clarei (2008)
Un fron de frunze (2016)
157

[Moartea mamei mele]
Moartea mamei mele
O prefigurează pe a mea
Pe care o va trăi fiica mea
Cum eu am trăit-o pe a ta.
Generație lungă de femei
Pe care tu o stăpânești în bucătărie
Cusătura lungă de fire și fire
Unele le deșiram
Pentru ca altele să apară
Fir roșu lung ce aleargă
Pe scară
Din strămoș în strămoș
Sânge ce curge
De la lună la lună
Pentru pierdere și agoniseală
A pierde
A câștiga puțin, cum se spune în Africa
A pierde sânge
Spre a da viață unui nou sânge.
158

[Emoție]
Emoție ce urci în mine
Nu-mi schimba chipul
Nu-mi pustii gura
Întorce-te de unde vii
Aruncă-te în mine
Încet
Și perfid
Ca țărâna ta
Să hrănească într-o zi
Nufărul poemului.
159

Omagiu sculptorului Cezar
O femeie și-a pierdut capul
Fără să știe unde se află
Casa-i s-a surpat
Și ea fuge pe stradă
Pe jumătate dezbrăcată, strigând de durere.
Și-a pierdut mintea
Intrând în propriul său corp
Cercetând ascunsele unghere
Și căutând unde se îndreaptă fiece cale
Acum ea vorbește cu propria-i inimă
Cunoscând toate lacrimile
A reconstituit resturile de cuvinte
Și-a mânjit cu ocru palmele
Și-a gravat chipul
Acum ea este Sora Altuia.
160

Amazonia
Dacă fiecare arbore doborât
Ar fi purtat pe frunzle lui un poem
Dacă fiecare poem ar fi crescut
În mintea unui om
Atunci pădurea ar fi putut să se odihnească
Pământul amestecând cântecele pădurilor
Cei care defrișează și ucid
Și produc imense pagube pădurii
Aceia nu iubesc poemele
Și din cărți nu cunosc decât hârtia
Dacă fiecare poet
Ar avea în vene seva unui copac
Cu rădăcini în țărâna strămoșilor
N-ar mai avea nevoie de cărți
Ar fi o pădure de oameni care freamătă.
Căci cei care scriu poeme
Fac o imensă gaură în mintea oamenilor
Prin care zboară păsările libertății.
161

Sărbătoarea luminii
Tata face să sară clătitele
La focul de pe vatră
Ele fac un dublu salt periculos
Înainte de a cădea pe sobă
Privește, spune tata, acesta
Va sări în sus și va cădea
Pe șemineu și voi alerga afară
Să o prind,
Dar va fi luna pe care tata
O va aduce înapoi pe tipsia neagră,
Luna, pe jumătate mâncată.
162

SERBIA
Jeremija
Lazarević
S-a născut în 1955 la Kozelj și locuiește în prezent în Belgrad.
A urmat școala elementară la Belanovica, liceul la Belgrad și a absolvit
Facultatea de Matematică, Universitatea din Belgrad.
A participat la diverse festivaluri de poezie din Serbia și din străinătate. Este
membru al Academiei Mediteraneene „Frații Miladinovci“ din Macedonia, și al
Academiei Internaționale "Macedonia Present".
Jeremija Lazarević este laureatul premiului "Pečat kneza Lazara" precum și al
premiului literar "Radoje Domanović" pentru cartea de poezie Filozofia. Este membru
al Asociației Scriitorilor Sârbi și vicepreședinte al Comitetului său de analiză.
Bibliografie selectivă:
Vreme nemani (2009),
Ljubav nije samo reč (2009),
Mukla zaprega (2012),
Ključ pečalne kuće (2015),
Filozofiija (2017).
163

În ceață
Cui am
Să arunc o privire
în ceață
și cum se face ca ceva
care nu a venit niciodată să fie
prezent
nu știu
Curios de ce
mult așteptatul oaspete
nu a sosit
164

Căldura
Noaptea abandonată
de ploaia rece
este mult mai
întunecoasă
Numai că
într-o cameră închisă
în fața mea
o carte strălucește
Soarele este
îngropat în ea
pentru a mă încălzi
în mijlocul murilor înghețați.
165

Dintr-o dată
Doar o singură învârtire
A pietrei de dedesubt
Când limba
Se va sfărâma singură
Într-o clipită
a ochiului
De parcă
Tot
ce s-a dorit
va fi pierdut pentru totdeauna
Dintr-un singur oftat.
166

PERU
Javier
Llaxacondor
A studiat Literatura la Universitatea Catolică Pontificală din Peru și Facultatea
de afaceri la Universidad del Pacífico. După absolvirea colegiului s-a mutat la
Tapachula, Chiapas (Mexic) pentru a studia apicultura și ecologia. A călătorit în
calitate de profesor și tehnician prin America de Sud, în special în Peru, Columbia,
Ecuador și Bolivia.
Poezia sa a fost publicată în Peru, Chile, Venezuela, Italia, Maroc și Spania. A
fost membru fondator al Festivalului Internațional de Poezie din Lima - FIPLIMA și
director până în 2016. În Santiago de Chile, unde locuiește acum, conduce Festivalul
Internațional de Poezie de la Santiago - FIP SANTIAGO.
Bibliografie selectivă:
El sueño del gigante
Textos tenues
Desempleado
167

Cetățeanca K.
Cine ești cu adevărat, K.?
Un înger cu două aripi rănite
Sau doar o fată fără noroc
care a învățat să zboare într-o dimineață devreme
Traduce gestul meu în dialectul tăcerii
Ia fiecare cuvânt din mână și pierde-l în sexul tău
Afecțiunea ta este un nonsens care alunecă
Între răni și în ceea ce moare
Palma mea crede că te înțelege
Dar este transpirația ta cea care induce în eroare atingerea mea oarbă
Nu pot spune nimic despre tine
Nici despre picioarele tale goale
Pentru că limba mea blochează sunetul în captivitate
Cine ești cu adevărat, K.?
Doar surda întoarcere
Poate singura mea virtute
Răspândită în poala mea
Nu pot să mă opresc decât să îți miros aripile tale umede
Care luptă cu întunericul
Linge-ți penele
Ca și cum ai disprețui felul tău
Și nu te voi trăda plângând până nu termini
Cine ești cu adevărat, cetățeancă K.?
O fată care a decodat triunghiurile aerului
Sau răzbunarea acelui corb cu o inimă zdrobită
Uită-te la sclavul tău
Iar el te vrea pentru pui.
Fiecare balast scuză întrebarea mea
Deoarece fiecare întrebare consumă mai multă lumină
168

Tăcerea-mi spune că orbirea este cântecul meu
Și nu pot să-mi miros aripile îmbibate cu roua
Câtorva părculețe pentru a curăța duhoarea cerului
Scopul meu de a fi o pasăre oarbă
Asta îți aduce aminte de pierderea ta când te prăbușești
Și crești din nou din pene
Tăcută
Liberă
Singură
Ființele
Ființele lovite
Ființele lovite care au un dar
Ființele lovite care au darul minciunii
Ființele lovite care se află și sunt iertate
Ființele lovite care cumpără o țigară și o lasă să fie fumată
Ființele lovite care fac trafic cu sufletele noastre și nu merită iertarea
Ființele lovite care își pierd fumul în Calea Lactee
Și sunt consumate de cenușa lor
Ființele lovite care ies din cenușa lor
Ca niște halouri de lumină elicoidală
Ființele elicoidale care cresc în aburi în căutarea aceluia și a ei
Ființele elicoidale care domină cercurile imperfecte
Ființe elicoidale care suferă darul de zbor
Ființele elicoidale care nu spun nimic
Ființele elicoidale care cad
În abis
E o după-amiază
Care urmărește
În special
Ce-i fabricat din hașiș
169

La sfârșitul drumului spre Essaouira
După ce mănânc mieii pe care înainte i-am mângâit
Și beau marea de Alboran
Există o după-amiază pe care o urmăresc în special
Pe drumul spre vechile mele vise
Unde este sărbătorită înmormântarea mea
Oameni necunoscuți asistă
Îmi iau resturile corporale
Drept jucării pentru copiii tăi
Ochii mei sunt două cavități în care se află sâmburi
Gura mea scuipă
Într-o după-amiază când am întâlnit dragostea vieții mele
În mijlocul murdăriei
I-am cumpărat o pungă pe care am umplut-o cu nisip
Ca să nu mă abandoneze
Cu degetul am desenat forme de cordon ombilical
Și am renăscut într-un apus de soare
Am mâncat un pește cu secreții lichide de Saidia din corpul lui
Pe o plajă marocană pe care o prețuiesc în special
Departe de moarte
E plină de pui și de ea
În peșterile berbere, unde bomboanele strălucesc
Noi suntem
Convingerea noastră artistică
Izbândă din măslini
Și regret
170

Maestrul meu
Dacă profesorul meu ar muri
Nu aș ști ce să fac
Am plecat deja în acea țară
În cealaltă parte a lumii
unde îi ordonă să caute ceea ce a fost pierdut pentru totdeauna
Și înapoi
fără scop
Am învățat lecția.
Am fost un moștenitor timpuriu al tehnicii sale
Bazată pe suferință și sugestie
Și am dobândit ca un birou tăcerea și înclinația pentru cei perfecți
Chiar și așa, îmi lovește obrajii când uit pasaje și noțiuni evidente
Și pentru a mă educa fără umilință, inventează metafore
Despre lumina care mă duce să înțeleg
El spune despre mine că eu sunt cel mai bun student al său
Și poate că pentru el sunt singurul
Profesorul meu știe problemele și limitele mele
Și cu tandrețe le ascunde pentru a le rezolva cândva
Când ceea ce e important va fi învățat
Îmi fac griji ce se va întâmpla cu moștenirea lui
Și asta în ciuda timpului
Încă nu ignor foamea, dorința sau speranța
Dacă profesorul meu ar muri, cum aș putea să nu mă mai excite
Când miros lămâi proaspete,
Așa cum dorește inima mea copleșită?
Părul meu încă nu este destul de lung
Și barba mea nu se atinge nici măcar de piept
Dacă profesorul meu ar muri, o parte din mine, ar fi liberă:
“Libertatea este un eufemism pentru memorie,
171

Sclavia este o expresie a uitării”, a spus el o dată urcând pe acest deal
Profesorul meu știe că odată ce am fugit
Se teme că atunci când va muri, o va face din nou
Îi face griji că într-o zi va ceda dorinței văduvelor
Pentru îndatorarea politicii
Dacă profesorul meu ar muri într-o zi,
Pentru a uita și a ignora totul
Ca și el
Poate că mă voi apropia de acea nemurire încăpățânată
Ce a provocat atâtea nenorocire.
172

Dansul fluturelui
În gâtul tău infinit
Împușcă coconul unui fluture
Că la naștere se sprijină pe picioare
Și am imitat culorile tale
Stă acolo pentru totdeauna
Gâtul tău infinit agită liliecii
Pentru a poleniza iubirea în gol
Observând fericirea relativă
Vizitele sunt dedicate melodiilor revoluționare
Ale căror versuri vă scutură degetele infinite
Și sunt folosite ca și combustibil pentru a încălzi casele celor săraci
Nu mai rămâne nimic din revoluție
Nu mai rămâne nimic din gâtul tău infinit
Dar este ultimul lucru care crede în picăturile sângelui tău
Privirea ta este o copilărie întreruptă de fiecare țară
În care călcâiul a pășit
Și eu sunt singurul care te privește
Ca urmare a vechiului suprarealism rătăcit în stomac
Mă transform într-un miros
Pe care noi îl simțim zilnic
Să mergem la muncă și să facem dragoste
cu nevestele noastre resemnate
Cu siguranță am fluierat geamătul tău
Și speranța ta
Privind în sânii tăi refluxul poeziei
Ochii triști sunt expuși astăzi într-o galerie
Și eu sunt singurul care te privește
173

Pentru a aduna coconii de pe gât
Și a-i închide într-o cutie de pantofi
Cu ideea greșită că astfel se nasc poeziile
Le adun
Și ți le dedic
174

ITALIA
Maria Miraglia
Poet și traducător.
A absolvit Facultatea de Limbi și Literaturi Străine de la Universitatea din Bari.
Este membru fondator și director literar al Asociației Culturale Pablo Neruda și
membru onorific al Națiunilor Unite ale Literelor.
Maria Miraglia este membră activă a Amnesty International, fiind fondatoarea și
președinta Fundației Mondiale pentru Pace și membră a Organizației pentru Drepturile
Omului.
Colaborează la numeroase ziare și reviste naționale și internaționale, poeziile
sale au fost traduse în diverse limbi străine, fiind prezentate în diverse antologii.
Bibliografie selectivă:
Le Più Grandi Opere del Poeta Laureato Yayati Madan Gandhi (2016)
Dancing Winds (2016)
175

O întâlnire
Am întâlnit o păsărică într-o zi
trecând încet pe o pajiște
cu capul aplecat spre iarbă
alene ciripind.
O scenă ciudată
Mi-am spus
și am stat acolo curioasă
uitându-mă la ea.
Amândouă aripile îi erau rupte
și din păcate
din când în când
arunca o privire spre cer
unde stolurile de păsări
zburau fericite
formând cercuri și spirale mari
pe fondul albastru deschis
tocmai vopsit de nori albi
M-am apropiat de privighetoare
am luat-o în mână
am vorbit cu ea
și i-am spus că aș putea avea grijă
de aripile sale rupte
să revină iar să zboare
și așa am și făcut.
176

A trecut mult timp
și nu pot spune cum sau de ce
dar a rămas cu mine
cântând dulce
printre vârfurile copacilor
din grădina mea.
177

Zori de zi
Absorbit de tine, zori de zi
de culorile tale incerte
cu spatele timid
de nopți
de primele răsuciri bizare
ale păsărilor
în aerul luminos
cu tine acolo
pentru a trezi oamenii
la o nouă zi
Puteam să stau ore întregi
să te admir în tăcere
în timp ce mă întreabam despre tainele
luminii și ale întunericului.
Oare la câte răsărituri
voi fi martor
înainte de apelul nedorit
al Morții invitându-mă să plec
gol și fără poveri
dar cu atâtea secrete ascunse
păstrate în sufletul meu
Atunci mă voi gândi la viață
la lume
la primele ore ale dimineții
la lumina roz deschisă
și încă simt uimirea
și un sentiment de nostalgie melancolică.
178

Poezie
Muza inspiratoare
bate la ușile
sufletului meu
și îmi oferă emoții
pentru a le traduce în cuvinte
Un fel de anxietate
mă înconjoară
oriunde aș fi
Caut un pix
sau un creion
o foaie
pentru a opri gândurile
Mă tem că pot zbura
ca frunzele smulse de vânt
sau să dispară
ca stelele
care cine știe
de unde vin.
Și foaia se leagă de cuvinte
în secvențe de semnificații
care apar
nu au fost căutate
nu au fost invocate
pentru a se împleti ca muzica
ale cărei note
Nu le știam până acum.
179

Viață pierdută
Viețile pierdute în apele întunecate
trupuri fără nume
aliniate pe mal
deosebite de culorile pielii lor
credinței lor,
unită, acum
într-o moarte comună
Grimase de durere
printre trecători
ce dispărea
precum culorile întunecate ale nopții
la prima rază a zorilor.
Bărbați și femei
în ținuturi îndepărtate
așteaptă încă bărcile
se vor confrunta cu mările îndepărtate
vor muri
de-a lungul calvarului lor groaznic
spre speranță
Și lagărele de concentrare
sunt încă acolo
locuri spectrale unde
încă mai poți auzi gemetele
a mii de oameni,
victime ale nebuniei umane
bombele peste Hiroshima sau Nagasaki
nu sunt amintiri
fumul corpurilor arse
încă miroase în aer
180

Tu și cu mine
noi încă;
orbi și surzi în fața
durerii umane.
181

Luna
Mă apropii de fereastra
din camera mea singuratică
și cu mâna desenez un cerc
pe geamul cu ceață
pentru a vedea afară
unele lămpi iluminează
bulevardul pustiu
unde o pisică rătăcită este în căutarea unui adăpost
și frunzele arinilor
par să tremure
în vânt
de abia se aud din depărtare
zgomotele mașinilor
care întruna vin și pleacă
Luna și servitoarele ei pâlpâitoare
fixate în marea pânză
răspândesc lumina lor albă
înțelegând visele bărbaților
câte secrete ascund
de noi, pe pământ
și viețile noastre se tulbură
noapte după noapte
cu o rotație sincronă
niciodată obosită
niciodată nu se plânge
că ascultă ordine cerești
din nou și din nou
182

ALGERIA
Anissa
Mohammedi
Urmează liceul și Facultatea de Biologie a Universității din orașul Kabylie.
În anul 1999 se stabilește în Franța, participând la diverse reuniuni poetice în
Algeria, Canada, Mexic, Italia, Nicaragua, Franța etc.
Promovează în școli și licee activități literare, lecturi poetice și de formare a
unor abilități orale și scrise.
Bibliografie selectivă:
Suspine (1997)
Vocea tăcerii (2001)
La numele cuvântului meu (2003)
De pământ și carne (2009)
Cine e regele pădurii (2013)
183

De pământ și carne
De pământ și carne
Sufletul se disculpă
De confesiunile sale
Numesc nebunia
Cea care-i doar umbra
Cuvintelor neîmplinite.
Transcriu silabele pierdute
Pe buzele-mi întredeschise,
În ochii noștri
Se regăsește propria mea tăcere
Un suflu ce bate
În plămânii noștri sufocați.
Percep pe chipurile voastre
Promisiunea unui pământ cunoscut
Și pe chipul meu
Urmele culese ale visării
Apoi dau alt nume nebuniei
Pe buzele voastre invizibile
Și aspir un alt cuvânt împlinit.
Și dacă voi uita o clipă de liniște
Voi smulge nopții insomnia sa
Voi străpunge strigătul cu despicătura lui
Sărbătorind zorile
În gingășia fricii.
184

[De la un capăt la celălalt al visului]
De la un capăt la celălalt al visului
Nunțile clipei rătăcite
Se deschid către orizontul umbrei
Unde șoapta îndrăgostiților
Mângâie adevărul incomplet.
În amplitudinea goală
Unde se înțelege corpul cu rana
Rămâne clipa uitată
A punerii în scenă
Uneori reală, alteori inventată
Câteodată zburând, din când în când, devorată.
Rămân în fascinația visului
Furia intimității
Și nemărginirea timpului
În perplexitatea acestui țărm
Ignor acest corp
Ce-și arată dorințele
Sau e pofta care tulbură carnea
Cu un minim curaj
Această eliberare destinată sieși
Nu rezistă nici vârtejurilor mâniei
Nici geamătelor plânsului
Nici chiar sublimei rugăciuni.
185

Rămâne întotdeauna
În ciuda acestui sacrilegiu
O chemare delăsătoare
În tremurul pleoapelor.
186

Sub podul
Sub podul
Dintre ramurile unui copac
Și galeriile din fier vechi
O siluetă
Șterge reflexele apei
Chipul e obosit
În noaptea pierdută
Ochii-s scunfundați
În pielea altuia.
Umbra anonimă se pierde
Nici o parte văzută
Nici o parte așteptată
Să fie străinul ce pleacă?
Sau străinul care vine?
187

La răscrucea deșertului
La răscrucea deșertului
O femeie goală
Se rostogolește pe nisip
Își freacă sânii
Pe urmele caravanei
Oare încearcă să se îmbete
De mirosul beduinului?
Sau își pierde feminitatea
Sub povara cămilei?
Goliciunea sa dăruită stelelor
Înlătură toate frontierele lumii.
188

Noaptea se liniștește
Noaptea se liniștește
Copilul din mine surâde
Stelele leagănă visul
Și-l destăinuie lumii
Copilul din mine suflă în lumânare
Mâine e o altă noapte
O altfel de lumânare.
Noaptea mă așteaptă
Fetița din mine ezită
Visul se agită
Fetița din mine rătăcește drumul
Mâine e o altă noapte
Un alt drum.
Noaptea își închide porțile
Femeia din mine se grăbește
Noaptea mi-a mărturisit
Secretul visului
Când de la un capăt la celălalt
L-am însoțit
Până la ultima rugăciune.
Aproape c-am uitat chipul
Chiar, o rămășită de emoție
Mi-amintește că sunt
De ce am visat până la urmă?
La începutul tăcerii
189

Totul e aproape de taine
O mână mângăietoare
Se apleacă pe pieptul meu
Transpirația-mi rece absoarbe
Mirosul fiorului
În inevitabila ruptură
Între brumă și crepuscul.
190

CHILE
Mirna Ortiz
Face parte din fondatorii proiectelor "Poezie și Discovery" și "Passeggiate
Creative", ambele având drept scop promovarea poeziei, a frumuseții și a interacțiunii
cu mediul natural și cu locurile istorice.
Bibliografia selectivă:
Ventanas-Finestre (Windows) (2017)
191

[Vântul îți poartă cenușa]
Vântul îți poartă cenușa
În durerea ta ca mamă
Stă indiferența noastră incadescentă
La sunetul ascuțit al țipetelor tale,
Într-un cor de chemări.
Sfântă mamă, pământ!
Acum lacrimile noastre nu sunt suficiente
pentru a stinge focul
nici sângele nostru
nici moartea noastră
pentru a calma demonii capitaliști
care se hrănesc cu mațele tale
Aceasta-i globalizarea sărăciei și a îndatorării.
Viitorul va veni
când noi vom uita paradisul
pentru că l-am dăruit cu pasivitatea noastră de consumatori
Ne-am uitat sufletul care ne-a unit.
Rădăcinile noastre sunt în aer.
Suntem cenușă.
Ne-au furat istoria.
192

Scări spre cer
Mă urc pe scările metrolului Plaza Egana
îmi place să mă uit direct la forma cerului
etajul se dizolvă
spațiul
nu simt atracția pământului
doar un apel de la nori pentru a deveni eteric,
câteva secunde de zbor înainte de a ajunge la suprafață
unde se ivește realitatea.
193

[Ți-au disprețuit sămânța]
Ți-au disprețuit sămânța,
mamele
originea ta
culoarea ochilor tăi
sângele tău indian.
India, pentru că ignoranța
de un egoism cuceritor
nu știa paradisul
nașterilor cerului
iar zeii s-au transformat în vulcani.
Ți-au furat culorile
cântecele tale, limba ta, focul tău,
sufletul tău
pământul.
Și-au discreditat sămânța
și după aceea au dispărut
între gloanțe
lâna de oaie
și comunitățile catolice.
Noua lume nu a fost
pentru voi.
194

Călătorul
O fereastră este portalul
unei lumi în mișcare,
unde amintirile
zilelor fericite
apar pe fiecare munte,
în felinarele străzilor,
în orașele care trec,
dar acelea sunt cele care dispar cel mai repede
pentru că, în funcție de peisaj,
ajung de asemenea:
durerile,
care se observă de la fereastra unui tren
acestea își pierd forma,
sunt puse într-un colț
o altă locomotivă vine din sensul opus
dar cumva
continuă să-l bată pe deținut
Este inevitabil să nu îți amintești
ceea ce scapă.
La fiecare metru avansat
Speranța crește
și ceea ce îți stoarce sufletul
nu se va întoarce,
nu te vei întoarce
deoarece călătoria înseamnă o viață nouă
și cel care a ajuns la destinație
Devine o altă lumină.
195

[Este noapte cu lună plină]
Este noapte cu lună plină
De la balconul meu privesc
unul din dansurile norilor.
Se mișcă să creeze
o scenă dramatică,
se poate vedea
cum toți cei din jurul ei
doresc să o aibă
Cifrele intercalate,
dansează în jurul ei,
o luptă nesfârșită,
deschizând gura
brațele-i,
se dizolvă și se transformă
în bărbați
lupi
maree
în ochi și guri neliniștite,
pe o roată a dorinței,
uman
animale
ocean,
din nori,
Și ea este încă atât de plină,
tăcută.
Aceste dorințe nu o deranjează,
ele sunt doar nori,
gânduri,
196

poezii
atrase de lună
influența lor fiind nebunie,
mișcare și nostalgie.
Aceasta se va preface în albastru,
după lupta sa cu alte stele
cu alte vânturi.
197

INDIA
Shiva Prakash
Este autorul a nouă cărți de poezie, cincisprezece piese de teatru și trei lucrări
critice în kannadă, care au fost foarte comentate, interpretate și traduse în mai multe
limbi: indiană, engleză, spaniolă, franceză, italiană, germană, poloneză și turcă.
A călătorit și a citit poezii în diferite țări din Europa, Asia și America.
Bibliografie selectivă:
I Keep Vigil of Rudra (2009),
Traditional India Theatre (2006),
Indian Theatre 2000 (edited) (2011).
199

Monologul paznicului
din “Agamemnon”
Nici o noapte nu era mai lungă decât seara aceasta
Printre numeroasele nopți nedormite
Timp de douăzeci de ani.
Nici o noapte nu a fost mai lungă
Atâta timp!
De ajuns.
Mai bine mori decât să trăiești această vârstă înaintată
Fără somn.
Așa cum s-a întâmplat această rezolvare
Uite!
Căderea Troiei!
Victorie pentru greci.
Lumini
Iluminarea
Unul câte unul
În fort după fortăreață
A adus vestea.
- În sfârșit s-a terminat!
Înainte de a mă putea ridica
Un oftat
Cine
Cine este ea,
200

Cea care murmură
De una singură
În lumina magică a lunii arzătoare?
Cine este ea?
Cassandra?
O, Cassandra,
Gura îmi refuză să pronunțe
Adevărul de coșmar
Ascuns în jumătatea ta de glas.
Tatăl ucigându-și fiica!
Ura este întreagă.
Soția ucigându-și soțul!
Ura nu s-a terminat.
Fiul ucigându-și mama!
Ura e întreagă.
Ura compusă din
Duhul mamei
Revenind să-și ucidă fiul
Pentru uciderea mamei
Pentru uciderea soțului
Pentru uciderea fiicei.
Ura nu este epuizată!
Întunericul nu s-a încheiat
Bătălia nu s-a terminat.
Doar lumina magică a lunii,
Cassandra ...
201

O felie de pâine și noi doi
Între pământ și cer
Între atunci și acum
Între foame și sete
Acest moment
E doar o felie de pâine
Și
Noi doi ....
Doar noi doi
Eu, din această parte
Tu, din altă parte,
Trupurile noastre s-au transformat în ochi
Ochii noștri s-au transformat în foame
Ne mărim reciproc
Și privim
Unul și celălalt
La felia de pâine
Nu contează
Care dintre noi
Alege cel dintâi felia,
În momentul în care o luăm
Sau chiar înainte de asta
Voi fi mâncarea ta
Sau tu, a mea
Astfel
Eu sunt pescuitul cu pâinea ta
Sau tu, cu a mea
202

Între noi
Acest moment -
Doar o felie de pâine putrezită
Lată ca pământul;
Noi doi....
203

Prințul încoronat la ușa colibei
unei bătrâne
Prințul încoronat:
Eu sunt prințul Orientului
Călăreț curajos al unui armăsar arab
Plecat la vânătoare! Hoy, hoy, o vânătoare!
Trecând pădurile, împușcând fiarele,
Am călătorit prin pădure
Chiar prin pădure.
Alungă furia vântului de pe aripi,
Îndepărtează pe toată lumea
Sunt în galop
Și mai departe, galopând într-una.
Dincolo de pădurea din tufișuri
- Coliba ta șubrezită, o văd
E aproape
Mă apropii de ea
Ce curaj, cu opt inimi ce le ai, bătrână, să trăiești într-un astfel de loc
unde, când plângi “Ah ...!” nimeni nu răspunde “Oh ...!”;
În cazul în care nici un om, animal sau pasăre nu poate găsi o picătură
de apă pentru a bea!
Porțile norocului tău sunt deschise larg: imaginează-ți! Eu, prințul
prinților, cel mai viteaz războinic, stau la ușa colibei tale sărace.
204

Spune-mi, ce-mi poți oferi?
Batrâna:
Ce fel de prinț ești, fără o armată
General sau alai? Crede-mă, ești doar
Un oarecare fără tron, bogăție, harem.
Nimeni din această pădure nu ar muri pentru
Pielea unui prinț. Și nimeni din această casă
Nu-i pasă cât de frumos ești.
Ai venit aici ca un cerșetor care își întinde
Palmele. Nu le mai bate. Nimeni
Nu poate ajunge într-un loc ca acesta.
Uită-te, cu visele tale: uită-te la coliba asta,
dacă vântul suflă wooiii, va fi aruncată în cer peste rooiii!
Acesta
este regatul meu.
Uite, uită-te la lemnele de foc ce ard în vatra mea: aceasta este capitala
mea.
Uită-te la vasul de lut de pe foc: acesta este palatul meu.
Pasta de mei sfârâie și dansează în palatul meu: miroase, miroase parfumul
ei,
prostule! Toate acestea sunt bogăția mea.
Nu mă voi despărți de ea, chiar dacă îmi dai de două ori, de trei ori,
de o mie de ori
împărăția pe care tocmai ai pierdut-o în pădure!
205

Lătră ca un câine înfometat. Dar dacă latri te voi bate
cu aceast polonic și te voi îndepărta! Vaiete-te! Plângi!
Ca un pui înfometat! Acum! Aici!
Apoi, poate că din inima mea se va prelinge o picătură de milă.
Apoi, poate vei obține un pumn din boabele mele de ragi.
206

Râul între
Nu pot ajunge la tine, o, orașul meu iubit ... /Nu te văd plimbândute
pe neașteptate/ Și mângâiat de razele soarelui de aur... /Nu pot să
ajung la teatrul tău de balet. /În cazul în care visele înaripate dansează
pierdute... /Nu pot intra în vechea universitate. Și biblioteca ei este
plină de înțelepciune prețioasă/ Nu pot să stau și să privesc oamenii
care se mișcă în și în afară/ și de pe tramvaiele tale de jucărie/
Orasul meu iubit/ Când visele fac dragoste cu amintirile/ În apa de
confluență și în lumina soarelui/ Într-o după-amiază perfectă de vară/
Râul dintre noi a început să se reverse/ Inundând podul/ Singura
legătură dintre tine și mine/ Râul încă se umflă/ amenințând să înece
complet orașul viselor mele ...
207

O apă-ghicitoare!
O, apă-ghicitoare! O, apă-ghicitoare!
Arătă-mi unde este izvorul,
Ochiul umed al miezului pământului,
Înțelegerea noriilor și a pietrelor
Apă de Coco, apă de Limca
Apa închisă în sticle
Apă fermecată de cel viclean
De magicienii pieței
Apă transpirată, apă de sânge
Beat de aceste ape
Limba mea s-a transformat într-un șarpe
În inimă se aprind incendii
Foametea se răspândește în intestine
Râurile licitate strigă
O, apă-ghicitoare! O, apă-ghicitoare!
Oamenii dispăruți strigă
O, apă-ghicitoare! O, apă-ghicitoare!
Fântâni pline de cadavre plâng
O, apă-ghicitoare! O, apă-ghicitoare!
Nici un sfârsit la strigarea iazurilor
O, apă-ghicitoare! O, apă-ghicitoare!
Bazine și puțuri, râuri și oceane
Plângând într-un cor
O, apă-ghicitoare! O, apă-ghicitoare!
Nu mai e răcoare în apa noastră
Nu mai are puterea de a stinge setea
208

Spune-ne unde e izvorul
Izvorul apei dulci care răcorește
Și poate stinge setea noastră
În mijlocul muncii nesfârșite a zilei
Noaptea, focul prins
Ca o voință
Ființele viselor noastre secrete
Doar plâng
În fiecare limbă umană
În fiecare strigăt al fiarei
Și în tăcere
În culturi distruse
Și lucruri fără viață:
O, apă-ghicitoare! O, apă-ghicitoare!
Trezește-ți bagheta somnului
Îndreapt-o spre izvor
Să ne spui tuturor
Uite! Aici este!
Leac pentru toate bolile
Apa dătătoare de viață,
Aici este! Chiar aici!
209

SERBIA
Adam Puslojić
S-a născut la 11 martie 1943 la Kobisnica/Cobişniţa, lângă Negotin, în Serbia.
Primele creaţii literare (poezie şi traduceri) le publică în revista belgrădeană
„Vidici” şi în „Razvitak” din Zajećar (1963-1964). Debutează editorial cu volumul
Postoji zemlja (Există pământul, 1967).
A fost ales membru de onoare al Academiei Române, în 7 februarie 1995 şi
al Academiei de Ştiinţă, Literatură şi Artă din Oradea, instituţie ce reuneşte scriitori
şi oameni de ştiinţă din Europa. Face parte şi din Uniunea Scriitorilor din România.
Titlul de Doctor Honoris Causa i-a fost acordat de către Universitatea din
Oradea (2001) şi Universitatea din Arad (2004). Este Cetăţean de onoare al oraşelor
Ploieşti (2001), Skopje (Macedonia, 2002), Călăraşi (2007) şi Târgu Cărbuneşti
(2007).
În prezent, Adam Puslojić este preşedintele de onoare al Asociaţiei de Creaţie
şi Prietenie „Frăţia sârbo-română” din Belgrad, iar la Uniunea Scriitorilor din Serbia
conduce departamentul de Relaţii Internaţionale. Poezia lui Adam Puslojic a fost
tradusă în peste 20 de limbi străine, printre care: italiană, suedeză, germană, rusă,
engleză, bielorusă, slovenă, română (traduceri semnate de poeţii Nichita Stănescu şi
Ioan Flora).
Bibliografie selectivă:
Plâng, nu plâng (1991)
Adaos (1999)
Versuri din mers (2003)
Trimitor la vise (2005)
Tăcere lustruită (2006)
211

Asimetria Durerii (trilogie, 2008-2009)
Punte între sentimente. Selecţie din lirica română şi irakiană contemporană (2012)
Confluenţe poetice. Selecţie din lirica română şi libaneză contemporană (2013)
Exaltare din abis,
Inscripţii abrupte,
Culmea (2016).
212

Burebista, cel tânăr
am citi undeva poate
la tânărul Burebista
cum Danubius nu-i
decât un vis de râu dac.
Un vis din paradis
zis Ister și Istru-Nistru,
adică Isterus poate și
Istericus-frate.
Un singur val valah,
cosmic și practic oval,
o deltă aurie de plumb
peste albastru - stelar
un vis dac, sărac, ucis
ca un astru slavolatin
și un abis concav, dar
pus undeva sus
la un adăpost unde dorm eu,
un Danubius rostit de Dumnezeu.
Burebista, cel tânăr poate
aici nu avea dreptate.
213

Poem din înainte
mai înainte
de carte exact
ce nu se poate
dar asta totuți mereu
mâncăm cu
o poftă măruntă
și adevărat cosmică
bine-mi cunosc eu
gura mea, burta mea
sârbobalcanică
asta sunt acum valah
niște versuri abia acum
dar nici azi scrise
nu sunt numai - ah
de o singură mână
din lumea nebună
întreagă!
214

Cei doi, invizibili
Dumnezeul de jos
și Cel de sus
s-au unit
în fine
la mine acasă
dără de mine
cei doi, invizibili
rămân în fine
am încredere totală
în absența fatală
Unul fără Altul
chiar nici nu sunt
cinic și ironic spus
eu sunt vizibil expus
un exponat cosmic fără
valoare mai mare
sunt un vers mărunt
215

Fel de poet
Poet fiind
sunt foarte atent
când cineva
încă mai descoperă
orice bunăoară
o stea
o galaxie
o seducție rară
o încercare de dragoste
și cad în genunchi
sunt un credincios
cu păcate selective
un liric total
adăpostit și sonor
dar imediat fel de poet
uimit de uitat
216

O rază rară azi, dragostea
Și eu sunt o rază
rară doar azi
din nou ascult
versul șipotului
rudimentar
și testamentar
vă cânt posibil
și greu de stat
în picioare
pe lume mai mult
ah ce bine-mi
stă pe suflet
lacrima ta
asta este
Ea a mea
dragostea
doarme
acasă
217

MAROC
Khalid
Raissouni
Poet și traducător. A obținut diploma în literatura arabă la Facultatea de Arte
și Științe Umaniste din Tetuan, în 1988, fiind profesor de limbă și cultură arabă la
Institutul Severo Ochoa de Tánger.
Creația literară a lui Khalid Raissouni este plurivalentă: poezie, articole, studii
critice și literare, traduceri, eseuri etc..
Bibliografie selectivă:
Arribar a la Bahía (2000)
La Lozana Andaluza (2009)
Lucrări poetice selectate (2010)
Solitudini, galerii și alte poezii (2011)
Domenii din Castilla (2017)
219

Secrete de albire
Cuvântul este secretul lui Dumnezeu,
albul, goliciunea, plânsul și absența,
o altă întrebare despre o carte ascunsă în labirint,
nu cereți răspunsul,
o bibliotecă circulară tăcută
unde se pune întrebarea orbită de Borges,
albeață în eternitate,
o față care nu se proiectează în cerneală,
oglindă un vid sau un ecou,
Ecou sau goliciune?
Cartea este un spirit rătăcitor,
o rană care contemplă distanța,
un cer ce stă în limitele întunericului,
o cale ducând la nonsens.
Suntem întârziați fără noimă
revoltați împotriva limbii,
noi suntem tăcerea semnelor,
visurile fără ieșire
care se topesc între buzele întredeschise,
nimic scris de o cerneală umilită ...
Cine deține secretul acestui alb?
Cuvântul este secretul lui Dumnezeu,
nevinovăția este goliciunea noastră veșnică
și strigătul este semnul absenței.
220

Secretele ruinelor
În Córdoba, am citit o carte,
Am mers printre ruine
meditând despre eternitate
Depărtându-se de cerneala mea,
Soarele mi-a arătat ignoranța,
Respiram aerul greu
care îmi împărtășea secretul
și m-a încurajat cu ambiguitatea dulce
și cu tentația de a înghiți cuvântul.
În Cordoba, cartea era deschisă
și dintr-o dată m-am trezit în afara spațiului său,
purtând firul unei glorii de praf,
Am văzut Guadalquivirul plângând
Și arcurile care se prăbușeau
deasupra unei marmure strălucitoare
și ornamentele arabescului ce mă batjocoreau,
L-am văzut pe Ibn Hazm dându-mi Cartea pasiunii sale
sfătuindu-mă să descifrez codul cernelei secrete
poate găsesc în dragoste un punct de sprijin pentru piciorul meu
pentru a ilumina ruinele
și secretele unei cărți care reînvie.
221

Secretele pietrei
O mișcare învinsă,
o suliță care nu ajunge în cerc.
Cercul tăcerii,
muzeu al profeților
care călătoreau în toamna aceasta
pierzând numere,
cuvinte parfumate
și scrisorile care se lipesc pe mâna mea
alunecând în vidul dorit,
hemoragia nopților și a chipurilor
cernite în strigătul culorilor,
Îmi doresc să poți ridica acele urme confuze
în ultimul tău exil
Pândește regatul albastru de labirinturi,
și tu, ca mine, fără rost,
captiv la răscrucea de cuvinte.
Printre murmurul lacurilor
și a razelor unei zile tăcute
acolo, cartea ta doarme sub un soare îndepărtat
scandând versuri ale rănii invizibile,
Mă scufund în razele uitate,
în întunericul apei,
și în apropierea aprinsă a înfrângerii
ce vă aduce mai aproape de hotarele morții.
În izvoarele sufletului sfârtecat,
Nu era oare un călăreț înfrânt care plângea
Într-o carte îndepărtată
căutând o oază sau o umbră de copac
cu ramurile întinse?
222

[Porniți drumul...]
Porniți drumul prin ravene
cu albul zdrențuit
care a atras
transparența nimicului,
a fost manuscrisul unor linii strălucitoare,
caligrafie care fuge de asaltul tribului
Pierderea fiind un tron
și lumina o golire absolută,
o abolire a numelor,
și mâna mea scufundându-se în tatuaj.
Uimit, îmi contempla degetele în iadul
cuvintelor, anulându-mi plecarea:
Lumina sufocantă era învierea mea
Oh, lumina din adâncimi,
Iartă-i frica elegiilor fără sfârșit
Retrageți sufletele urmărite de pragurile mele,
și scrie-ți definiția prin înșelăciune!
Alergând între suflete implicate
și definiții confuze,
Caut un refugiu pentru amprentele mele,
nedumerirea face ca uimirea să iasă din tunel
Către un calvar,
o voce îmi atrage căderea
în firele unui zâmbet.
Închisoare sau pumnal de nebunie,
elegii și cădere
vertiginoasă spre sfere
de scrieri și de moarte,
gard de întuneric
223

și sinuciderea cuvintelor învrăjbite
în gâtul profeților.
Eu am fost chiar întâlnirea fluturelui
cu strălucirea aurorei.
Culorile erau un regat
care priveau la amurgul
ridicând săbii
de labirinturi și uitare.
224

Secretele Peșterii
În poala chemării
piatra lui Narcis a fost sfărâmată.
Chipul dorea fulgerul
imaginii sale în oglinzile zorilor,
parfumul în râuri de uitare.
Oh, stea, care vibrezi în beznă!
Orbirea este destinul tău
și inima, binele acestor ani blânzi
care se revarsă în beznă;
Capriciul tău este un mormânt vechi
dintr-un sat care încă mai visează primăvara.
În aer se simte tânguirea sufletelor rătăcite
Sorbind otrava cuvintele voastre confuze.
Oh, fluture al tristeții,
Tu vezi umbra Dumnezeului murind!
Soarele apune,
Dumnezeu dispare, de asemenea,
Cine a vorbit, a murit,
sabia lui este încă la gât.
Dumnezeu a murit în grădina lui.
O singură moarte nu este suficientă
pentru a șterge memoria lunii mele fără somn.
Oh, elegie… lasă să migreze
sufletele lor confuze,
lămpi care luminează singure,
Migrați în golul
225

care fierbe în sângele meu, ghinionul extazului!
Dumnezeu a murit în grădina lui
iar marea și-a recăpătat puterea cea mare,
dezvelind vrăjitorul ce tremura în pasiunea mea,
strălucirea uimitoare a anotimpurilor.
Soarele învăluia întunericul sufletului meu
și din tăcerea-mi dezamăgită curgea sânge
la chemarea pământului.
Se ivește într-un potop de goliciune.
O singură mare nu are loc
în splendoarea uitată.
Dumnezeu a murit în grădina lui.
Marea mă va ajuta să-i răspândesc cenușa;
valurile nu vor renunța
să-și curețe păcatele și bucuriile
și vântul nu-și va scutura sufletul,
nici fumul timpului său liber,
nici sângele vărsat în aer
cu garoafe triste.
Dumnezeu a murit în grădina lui.
Cel care a vorbit a murit,
dar sabia lui este încă la gât.
Cine a spus că poetul va asculta cu amărăciune
sunetele unor chitare de dragoste?
Cine a spus că va muri epuizat
în poala unei nopți ferme?
Cine a spus: sufletele confuze care au pierdut
prospețimea apei vor recupera
lămpile timpului?
Cine a spus: Nu ardeti vise in pieptul rafalei
Vrăjitorilor de stele?
226

Cine mi-a spus că respirația mea nedumerită
și fața-mi acoperită de beția nopții
nu se vor ridica din cenușa toamnei
precum Phoenix?
Rapsodiile au mințit
Și au fost blestemate profețiile lui.
Dumnezeu a murit în grădina sa.
Rănirea câmpului
înflorește deja în adâncul sufletului meu
o melodie care irumpe din schimbarea anotimpurilor,
și la orizont văd idoli împrăștiați
în această goliciune,
Am auzit copitele cailor prin timp
care se grăbeau îndoliate
În clipe imposibile.
Dumnezeu a murit în grădina lui.
Cine a spus ... și ce a spus?
Cel care a vorbit a murit,
dar sabia lui încă este…
227

ARGENTINA
Ricardo Rubio
Poet și profesor de gramatică și programator analist al limbii engleze. În
prezent este editor.
Membru în Grupo Arte en tus Manos, care realizează lecturi de poezie, expoziții
de arte plastice. Membru al Asociației "Pjetër Bogdani".
Bibliografie selectivă:
Pie a pie, algunos pasos” (1979)
Arbol con pájaros” (1996)
La leyenda de Tromentor” (2002);
“Entre líneas de agua” (2007)
“Hero - Carmina” (2017).
229

Motivul este orb când o prismă
este sfărâmată
Orice cuvânt nu este cuvântul tău;
vocea copilului nu este a ta
cu gâtul de tunet,
nici culoarea lalelei, nici briza sudică.
Scutul acesta nu te copleșește cu frică,
acest prag nu împiedică trecerea săgeților.
Uneori, lumina este împrăștiată
pentru a lăsa un decalaj confuz
în ochii oamenilor.
Când pădurile de pe pământ nu mai pot fi repetate
ei nu și-au imaginat frunzele lor,
când soarele era un punct
ca toate punctele,
când stelele erau fragmente
ale unei stele nebune,
și molecula a vibrat de atâta chemare,
scriitorul făcând deja parte din memorie
în această privință,
și deși ochii lui nu se potriveau cu spiritul
nici osul, nici căldura, nici inculparea,
în viața inertă, dictată de râsul pasiunii
și de camera întunecată a științei.
Apoi, un om privea peria, fisura,
efortul muscular
prin simpla dizolvare a deschiderii.
Și gemea.
230

Nu știm nimic,
cu excepția nepotrivirii
Simt veselia
care aprinde inima zorilor.
Îmi închid ochii și îmi închipui semnele
unui limbaj universal.
Caut motive
în timp ce tristețea palpită
revărsată în crăpăturile
unui spațiu mirat.
Când zorii deschid drumuri,
Mintea pare speriată
Cu ce otravă înăbușim insistența
și iluzia, dacă nimeni nu știe lumina distanței?
Nimeni nu deține culoarea ce se revarsă
Conștiința a parcurs milenii pentru a ajunge aici
și a împins un om uluit
în mijlocul pietrelor.
Există plantații rănite de sete,
păsări speriate
Micul pește ce se împotrivește iernii.
Dar sunt mâinile femeilor
de-a lungul spatelui meu
Îmblânzind loviturile vieții.
Simt mângâierile și durerile
Acum anii se duc pentru totdeauna,
și sunt doar tăcerea
unui simplu gest.
231

Variabile de natură eroică
Râsul creează ideile
pe care mintea nu le înțelege.
Cum am venit aici,
în acest punct de reper risipit,
în aceste minute de splendoare întotdeauna atât de departe?
Sunt spectatori care înțeleg
șansele orbului?
Mai târziu am observat că fapta
conspiră, agită, epuizează,
încercați să opriți flacăra care strălucește
la căldura unei îmbucături,
în fața șoaptei unui fiu,
înainte femeii pe care o iubesc.
Nu este bine ca o îmbrățișare să nu se întâmple.
Soarele arde de fiecare dată,
fiecare respirație stinge lampa,
în plex, anarhia încetează să mai domnească
ca și în cele întâmplate cândva,
Timpul decide cine și cum
Se va prăbuși.
Nu există cardinali în cosmos
și întoarcerea nu este înfrântă.
Plec de pe scut, dezleg centura
și simt mângâirile de sete.
Casa visează la un cor de bucurie,
strălucirea strălucirii
căci femeia e chiar lumina.
232

Gânduri de greutate
în fața naturii lucrurilor
Împotriva uitării, a timpului care este în mine
își susține partea, răzbunarea;
avertizează că a lăsat norocul
în mâinile unui zâmbet fugar,
în golurile istoriei goale în fiecare colț,
în fiecare colț în care se mângâie
A fost o vibrație străină.
Poate dorințele s-au adunat acum
și adjectivul unui viitor credincios
sau cu o îmbrățișare,
dar golurile și tânguiala revin
sunetul pașilor,
alergătorii nespuși,
infamia cenușie.
Țipetele fac parte din această șansă,
din acest tremur de neoprit.
În derivă de date, aer, pământ, copaci și râuri,
natura face legi și confirmă împietatea:
respinge iertarea celor slabi,
seamănă cu verbul condamnării, caută, devorează.
Acum, mâinile mele nu se împotrivesc acelor garduri,
ce condamnă greutatea sabiei
să uite epopeele.
233

Acum trecutul este dezgolit cu voce tare
și cel care eram, când nu eram,
Am vrut să câștig cruciada celor drepți,
lupta dintre flăcări, aerul din motivul ființei.
În fiecare moment, destinul a râs ca și astăzi,
cu beția sa veșnică.
234

Murmurul motivului
Când drumul se ridică în față
nu este dificil să ordoni pașiilor
și să insiști pe direcția unei căi.
Percep oscilația universului
cu proiectul pe care nu îl intuiesc.
Gheața mă confundă
și nimic nu va împiedica poticnirea.
Uneori soarele nu ajunge la ușa mea;
alte dăți,
cerul alungă norii și nu plouă.
Bunul simț ne obligă să căutăm motive.
Știu că respir,
deși ignor simțul inerției.
Încerc doar să depășesc sufocarea,
opresiunea, plictiseala, aciditatea,
speranța pustiită a dreptății.
Unde este logica, judecata, motivul?
Îndoielile se zăpăcesc cu trucurile lor,
absurd, prostesc, se amestecă
umplu ochii și contractă nopțile,
golesc măduva, răsucesc busolele,
corodează vigoarea.
Adevărul este ascuns, împrăștiat în aer,
fiecare dilemă își tolerează cauzele
chiar și atunci când natura ignoră totul din milă.
235

PORTUGALIA
Maria
do Sameiro
Barroso
Poet, translator, eseist, literat, doctor și cercetător al istoriei medicinei.
Este licențiată în filologie germană, în medicină la Universitatea din Lisabona
și doctorat la Facultatea de Științe Sociale și Umaniste de la Universitatea din Lisabona.
Este autoare a 42 de cărți de poezie, publicate în Portugalia, Brazilia, Spania,
Franța și SUA și în alte țări, Maria Sameiro do Barroso este membră a Mișcării
Mondiale de Poezie (WPM) și redactor al revistei literare internaționale "Espaço
do Ser - Poesia Tradução Ensaios". Poemele sale sunt traduse în limbile spaniolă,
franceză, engleză, germană, italiană, olandeză, chineză, japoneză, română, poloneză,
turcă, arabă, rusă, coreeană, malayană.
A primit Premiul Antonio Patricio (1999); Premiul Internațional de Poezie
„Palavra iberica“ (2009); Premiul Antonio Patricio (2008).
Bibliografie selectivă:
Rósea litania (1997)
Poems of the Incomplete Night (2010)
A Country for Feeling: English Poems (2013)
Blue Universe: Flowers of the Symbiosis (2013)
Los molinos del tiempo (2016)
237

Pânze goale
Sunt o pânză goală, am doar cuvintele mele
pentru a cânta.
Așa că, apuc venele frumuseții,
mă plimb printre coridoarele nesfârșite
adun isteria albastră, topazurile însorite
amintiri de nimic,
îți cuprind visele cântate,
gust mierea, apa de trandafir,
și scoicile goale strălucesc în văi adânci,
printre safire albastre.
Păstrez amintirile pe apă.
Pescarii încă stau în praf
Adevăratele sentimentele îți aparțin ție
Strămoșii mei adevărați erau încoronați
Cu ceață și noapte.
Trandafirii de ceață îmi aparțin doar mie.
238

Narcisele
Cunoști locul unde narcisele
cresc.
Cunoști stâncile, iarba,
timpul cireșelor,
îmi cunoști numele.
Ai auzit orele ceasurilor eterne
Cunoști gustul murelor,
Cunoști locul unde râurile se întâlnesc.
Cunoști locul unde nisipurile se despart,
Cunoști locul unde
buzele tânjesc
Cunoști locul unde
păsările negre mor.
Cunoști locul unde luna
este un oftat de doliu.
239

Vinul amurgului
În urmele de fum, în strălucirea
luminii, îmi îndepărtez cuvintele de mânie,
pietrele de furie.
Beau vinul amurgului,
Și ascult lumea, vechea mea voce.
Mă ascund în tine și mă pierd pe mine.
În umbra magnoliei,
craniul meu a fost o dată ars până la pulbere,
pielea mea a fost o pasăre de imagini
ochii mei muzică de plante, creierul meu
o stea cu raze X.
Moartea este un loc comun,
un salt natural, a aripă goală.
Păianjenii au îmbrăcat toată mătasea și adevărul,
un război de cântece, o transă de întuneric,
o privire înspre tine.
Voci bete se îneacă în umbrele albastre.
240

Camere de abanos
Locuiesc în camerele luminate de abanos,
unde înșelăciunile se intersectează, ghirlande proaspete strălucesc,
și scântei străluminează în păsări gravate,
Trăiesc într-un vis incoerent
în muzică de rășini.
Te afli printre cuișoare,
cântece, coșuri de noapte.
În ritualurile tale de dans incandescent,
Îți beau sarea, stelele dimineții,
roua ta, apa ta de miere,
oglinzi de coliziune, căi,
culegerea de smaralde, figurine de jad,
rămășițe de muzică.
Pe mal, pescărușii continuă să zboare
deasupra brizei oceanului.
Ritmurile tale se răspândesc.
Mă îndrept spre tine.
Cuvintele mele sunt grămezi de cadavre.
241

Corn de aur
Inima mea plonjează într-un moment al metroului,
cuvinte vechi au izbucnit în eter,
plutește în scoarțe goale, poartă miriadele
de farmec.
Îți țin ritualurile în mâinile mele.
În flaute de dimineață, în harpe
de noapte,
Eu car fără oprire crini și pietre,
Înot în râurile tăcerii,
părul meu este un labirint de umbre.
Tu creezi cidru și aripi.
Sunt o stranie băutură într-un corn de aur.
242

UNGARIA
Halmosi Sándor
Poet, traducător și matematician, născut în 1971 la Satu Mare. A trăit 16 ani
în Germania, în prezent locuiește la Budapesta. Ține prelegeri despre tradiții, poezie,
despre posibilitățile individuale și colective de ieșire din criza sufletească, despre
preistoria limbii și simboluri. Consideră că e datoria lui să descopere tinere talente și
să popularizeze poezia, fiind un adept al dialogului cultural.
Bibliografie selectivă:
Patima lui Lao-Tze (2018)
243

Acela singur
Cândva şi valea aceea frumoasă, verde, se va usca.
Tot ce are va deveni roşcat şi argint rece,
şi brun şi cenuşiu. Şi-atunci fiecare
va fi chemat, după numele lui.
Tu vei spune două nume dragi.
Eu acel singur cuvânt.
244

Ora 9.36
O discuţie importantă. Se rostesc argumente profesionale,
trebuie apărat punctul de vedere. Bate soarele prin geam,
laptopurile gânguresc în şoaptă.
Adam cugetă, cei doi Péter sunt prieteni buni la vorbă şi la şagă.
Misi spune ceva, ar trebui să reacţionez, dar eu nu văd
decât chipul tău, liniştea ta paralizantă umple spaţiul.
Nu-mi vorbeşti de săptămâni întregi.
Deşi râsul tău ar deschide raiul,
la un cuvânt al tău s-ar despărţi apele mării.
Start Up meeting, ne aflăm la documentul iniţiator
al programului, începe să plouă şi jos, pe drumul
maghiarilor distinşi cu premiul Nobel
încolţeşte iarba proaspătă.
Dar ce se întâmplă cu proiectul de frumuseţe,
cu proiectul deminităţii,
ce-i cu proiectul de viaţă şi oratorie?
Ce-i cu lumea? Ce se va alege de noi, iubito?
Cine-i responsabil, care sunt termenele, etapele critice?
Din câte cuvinte se încheagă pacea?
Din câte săruturi buna moarte?
Vom deveni plăcuţă de stradă, pom, floare, burniţă călduţă
pe tufele de lavandă. Dar pe noi nu ne ajută.
Ora 9.36. Nu există aer. Există bombe.
În noi, sub noi câmpii otrăvite.
Lipseşti.
Lipseşte acoperişul de pe casele cu paturi.
245

Viţeilor aburinzi le lipsesc paiele
Lumii – bătaia.
Lucrăm. La rând e Quality Gate,
avem siguranţa calităţii, rodul muncii noastre
se pârguieşte. Lumina se prelinge pe pereţi.
Ar trebui să mă duc pescar în Norvegia
şi să-l aştept pe Mântuitor, până-i interesat încă.
Aş avea mâini bătătorite ca pământul pe care calcă.
L-aş lua din scurt pentru soarta mea.
Pe mine cine m-ar lua din scurt pentru iubire?
Cine mi-ar cere iubirea?
Indicatorul nu se mişcă. Deşi documentele
sporesc, tabelele excel se umplu,
am discutat deja cursul java,
Peter a semnat deconturi de cheltuieli şi facturi
de călătorie, le-am răspuns germanilor,
am luat decizii, am glumit,
e mulţumit şi Misi, e bine aşa,
proiectul a demarat şi ne va împlini
speranţele legate de el,
dar eu de tine aş vrea să-mi leg toate speranţele,
femeie, Dumnezeu, meştergrindă,
ai multe nume, tu, una şi indiviziblă,
şi-s mari nevoile tale
şi-i mare puterea ta,
dar şi tu eşti neputincioasă în faţa
îndărătniciei timpului şi a golului imens,
eu însumi sunt exemplul, priveşte
încă-i tot ora 9.36, deşi am încercat deja
totul, am derulat fulgerător două vieţi,
am dansat, am migălit împreună, am demarat
un proiect, ne-am făcut să râdem şi credem
246

toţi în viitor, Adam e încrezător, Wolkens
vesel, şi Misi e mulţumit,
în dimineaţa aceasta lui Kőhalmi Péter
i s-a născut o fetiţă, cu cezariană, o cheamă Réka,
e bine, la fel şi nevastă-sa, care-i braziliană,
a venit aici, la capătul celălalt, mai trist al lumii,
după un bărbat
pe care-l respectă
şi-l iubeşte
numai eu sunt singur
şi tu orfană
s-a oprit şi timpul
şi s-a terminat şi aerul
nu mă pot împotrivi cu nimic
şi nici tu nu poţi face nimic împotrivă, Doamne,
pentru că scriptura se împlineşte
orice scriptură se împlineşte
tu ai vrut să fie aşa
nici frumuseţea nu cunoaşte altă regulă
şi îşi are şi iubirea propriile tipare
ora 9.36
alarmă cu bombă.
247

Decameron
trebuie să plec din nou, să mă las în iarbă,
să mă întind sub cerul înstelat, să miros de jos
viorele, să trec prin botezul apei, pe tine să te supun
probelor de vrăjitorie, cum ar fi proba de apă,
proba de foc, să stau în cumpănă, să te arunc
pe rug ori în ţeapă, ei na, ce zici,
n-ai nici un cuvânt de adăugat la prezentarea de pe colofon,
şi amarcord, vă rog, viaţa lui brian,
i tu mama tambien,
vorbeşte-i, pe dedesubt nimic?
şi casablanca, stalker, rejkjavik 101,
unu-două porno, voltaire e de vină,
jules şi jim
omul fără trecut
raiul de toate zilele
monsieur ibrahim şi florile coranului.
ochi larg închişi.
248

Poetul JA, distins cu premiul JA,
îl caută pe Pessoa
Dar nu în cafeneaua sa preferată, în Brazilia.
Lucrurile nu sunt totuşi atât de univoce.
Şi-şi menţin sămânţa.
Astăzi nu se mai cunoaşte noţiunea, deşi odinioară cărţile de medicină
idiene dedicau capitole speciale faptului cum trebuie să ejaculeze
bărbatul dacă vrea să zămislească un copil. Pentru că demult era fix pe
dos – şi asta. Iubire continentală.
Nu există orgasm, doar plăcere. Durabilă.
Ca poezia adevărată.
A bate untul din oceanul de lapte.
E plăcut să te scalzi în ocean.
Fără lactoză.
A 50-a zi de naştere la birt, la 52 de ani.
Pană Liniştită nu se pripeşte,
Marele Frate, Tejo te aşteaptă.
Ia-l tu tine cu o sută douăzeci!
Chicago te-aşteaptă cu blues şi paturi zeci!
Nu-i rău să te rătăceşti la Lisabona
Tramvaiul 28, galbenul, te duce-ntotdeauna acasă.
Cabo da Roca e punctul cel mai vestic, de-aici încolo numai
marea cu imenşii-i bojoci. Am scris şi eu despre farul acela roşu dimprejurul
bărcii tale. Nu există acea stare de spirit fado, modelul Bob-
Marley, acel hippie baticat, eu am scris despre tine şi am scris pentru
tine, şi m-a durut. Eu te-am iubit. Fix aşa, fix în acest înţeles.
Eu l-am născocit, ştiu.
249

Dar înapoi la poetul JA, distins cu premiul JA, care îl caută pe Pessoa,
şi-l şi găseşte, şi în locul meu. Dar nu în cafeneaua sa preferată. Pentru
că placa se roteşte neîncetat în noi.
Placa lui Zé Eduarso Cabo da Roca
Lisboa String Trio
Thomas Tallis în bazilica Estorial
Etapele lui Bob Dylan
Despre fado am vorbit deja. Străvechi, precum tangoul şi bocetul
pentatonic. Că de ce m-ai adus pe lume, mamă. Păi d-aia, poate. Ca să
aibă un sens. Ca să revenim ca suflet. Remake Tamási Áron.
Charlie Parker şi peştele cu cea mai albă carne, dar şi vinul casei,
pentru mine numai vino della casa, o, ce mult am iubit aceste cuvinte,
nici o fată nu-i în stare să spărute aşa, vaffanculo, colione stuzzicadenti
ragazzi mangiare.
47 de ani
86 de pseudonime
86 alter ego-uri.
tu care eşti?
Cascais – bufetul Iona, ar putea fi şi la Szekszárd.
Omul mănâncă cu sufletul, nu-i aşa,şi la final băutura ne înghite pe
noi, e şi acesta un mod de a ne încheia ziua.
Fitzgerald, scriitorul, a zis asta, conform meniului de băuturi de la
Szatyor,
şi Ernesto, ademenitorul de turişti din Cuba. Bătrânul pescar.
Urma fierbinte de rizoto de sepie în hala comercială.
Şi salata de caracatiţă în bufetul Taxi.
Tosta mista – cum e la noi cocteilul de Vecsés.
Adega.
Dar gusturile pot să-i păcălească şi pe cei mai rafinaţi gurmanzi.
Pentru că nu există gust fără spirit
250

Şi nu există nici spirit fără lacune
Care este centrul conştiinţei.
Ceva mai frumos spus, armonie.
O înţelegi cu adevărtat numai dacă deraiază.
Dar ne place ceea ce o provoacă?
Sau o urâm?
S-o detestăm, cum facem cu lumea după faptele noastre mizerabile?
S-o privim de sus?
S-o sanctificăm?
S-o scriem în aprocrife?
Nu ştiu.
Uneori cred că înţeleg.
Alteori renunţ.
În astfel de momente citesc poezie.
Sau scriu.
Nu caut pe nimeni
Dar întâlnesc pe toată lumea.
Toţi mă găsesc.
Mormântul lui Pessoa la Belimb, în Sf. Ieronim, când nici nu speram.
Şi Vasco da Gama, şi Camões.
De câte ori au păcălit moartea, dar ultima nu le-a mers. În spital, nici
Puskás nu-şi mai amintea totul.
Dar ce înceamnă, de fapt, totul?
Muzeu de faianţă într-o mănăstire veche?
În loc de a intra, am pune faianţele
şi ne-am muta, şi ne-am stabili înăuntru.
Ne-am vedea de treabă.
Dacă mergem alături pe drum, fie şi o oră numai,
în gând,
lumea va fi bună.
Ne aşteaptă Estoril.
251

Penitenţă
Ţi-e frig de la picioare în sus,
Precum celui ce umblă prin grindină.
Îngerii vin să te-ntâmpine
Şi te trag pe-o barcă.
Urci
Sufletul ţi se răscoală.
Atingi uscatul pe apă.
Îl eliberezi
Te eliberează.
Mâine o iei de la capăt.
252

ITALIA
Simone Savogin
Regizor, scriitor și actor. S-a născut în Como, la 18 februarie 1980. A început
ca slammer, în 2005, pentru a promova câteva melodii pe care le-a scris în diverse
împrejurări.
A câștigat campionatul italian de slam 3 ani la rând, a participat la mai multe
festivaluri internaționale (Spania, Belgia, Estonia, Israel) și a câștigat concursul de
slam din Parlamentul European de la Bruxelles.
Bibliografie selectivă:
Come farfalla (2018)
253

La revedere, prietenul meu
Este ceva nou
Acel lucru pe care tu îl faci?
Este real și adevărat
Copleșitorul albastru?
Mie încă îmi pasă dacă tu
continui să trăiești
acest lipici exigent
care îți putrezeste putrezirea
miez
te rog, nu îmi mai
permite să scot toată mizeria al cărei trecut a fost atins
jos
adânc în interiorul tău
Timpul va continua să nege lucrurile pe care le faci
Din nou și din nou
Nimeni nu te va schimba,
Nimeni nu te va salva
Chiar dacă acest cântec
niciodată nu-mi va ierta greșelile
Îl voi cânta toată viața
pentru a vă asigura că tu
știi
Recunosc este vina mea
oamenii nu se schimbă, doar învață cum să se ocupe de
viaţa lor.
Tu ai ales
254

Este ceva nou
Acel lucru pe care tu îl faci?
Este real și adevărat
Copleșitorul albastru?
Mie încă îmi pasă dacă tu
continui să trăiești acest lipici exigent
care iti putrezește putrezirea
miez
te rog, nu îmi mai
permite să scot toată mizeria al cărei trecut a fost atins
jos
adânc în interiorul tău
Timpul va continua să nege lucrurile pe care le faci
Din nou și din nou
Nimeni nu te va schimba,
Nimeni nu te va salva
Chiar dacă acest cântec
niciodată nu-mi va ierta greșelile
Îl voi cânta toată viața
pentru a vă asigura că tu
știi
Recunosc este vina mea
oamenii nu se schimbă doar învață cum să se ocupe de
viaţa lor.
Ai ales să mori, deci
Timpul va continua să nege lucrurile pe care le-ai făcut
Din nou și din nou
Nimeni nu te-a schimbat
Nimeni nu te-a salvat
Dar voi continua să amintesc lucrurile care au dispărut
pentru toți - peste tot
255

Ca un fluture
Și asta,
că tu crezi
nu poate fi,
nu vezi
se ridică
și umple plămânii.
nu crezi că pot vedea cuibul ăsta, soarele acela greu
care închide durerea
nu vezi lumina pe care jaluzele îi taie gâtul, sumbru și slab.
Nu văd o cale de ieșire, dar cred că mă gândesc la ceea ce am făcut
și nu pot simți nimic, acum că mi-am pierdut viața în noroiul din
lume
și crud
și subtil
îmi mișcă capul
mă ghidează
să gândesc
Sunt prost
ma taie
mă scarpină
mi-a rupt sinapsele,
înghite
se stoarce
voința de a mă face
mentor al unui motiv mai simplu și mai adevărat, nici criminal, nici
pradă
doar o rudă îndepărtată de sânge, curățată de mii de eroine tăiate cu
foc
256

creând închisori de vise în vid, lanțurile de fum care ard încheieturile
acum că văd o cale de ieșire din aceste răsărituri groase ale strigoilor
Arde - în gât - furia - devorează
Și totuși - dinții - templele - ranchiuna.
Și acum că mi-am pierdut ambalajul alb,
acum că este doar o amintire,
acum că aerul este pătură a lumii,
lasă-mă o zi, pentru că la noapte voi muri.
257

Dă-i calm și timp
Ca
atunci
când vezi
mările rătăcind în ochii
celor care cresc și nu îngenunchează
la regulile cărnii și ale zăpezii.
Cere ajutor unui prieten care
dă suveniruri fabuloase, zboară de la vise la respirații,
crezându-se cu voce tare în umbra unui răsucit redus la tăcere
de vremurile care sunt fără
simț, obicei și ritm, lipsit de cele mai reale zile.
În timp rămâne o tăcere uimită, cultivată în cel mai întunecat vânt
și se calmează
durerea, atinsă de nonsens și din crize pervertite
care se compun în zâmbete goale
de prietenii uzate de ceață, îmbrăcate ca niște mirese pe altarul
dinăuntru, profane,
proprietarul tăcut al lumii care se numește egoism, tatăl unui
om
singur
pierdut
înclinat
primul autor al zgomotului
el urăște și nu poate suporta,
el găsește pace în căldura
unui gramofon colorat
estompat de tristețe păcătoasă, păstrată de părinți și prieteni
crescut în tremurul fără păr dintr-un timp prietenos pentru șobolani,
și odată ce întunericul a dispărut, ai rămas cu gustul
258

de o răceală reflectată, de instinct reprimat, îngropat de ani de obicei
unic
la orașe gri de run-up-uri și lucrări, virtuțile învăluite de autori de lași
iar câteva ajustări și taxe se calmează în perioade lungi de timp
să fie ținute în metronoamele criptate incapabile
de mișcare sincronă și
fericit
el zâmbeste
observă
și înotă
în apele care rămân calme
chiar și atunci când plouă cu gheață,
care se ciocnește într-o mie de picături
de cristal și de foc dulce.
O cârpă de sunet mă roagă, îmbrăcată de unicorni și himere,
ambițiile simple, care zboară cu moartea,
reîntoarce la gândurile mai ușoare, capetele celor care nu doresc
să fie luați de mână într-o secvență de organizare clară și broderie
de mătase
ușoară și volatilă a coșmarurilor obosite și a monștrilor îmblânziți,
arată că ești în viață și spuneți nu la plăcerile de aur simplu,
ignorați dansul efemer al tunetului care se apropie
și rămâne legat de tine.
adevărat
cald
fiind
uman
să crească în note noi și complete,
lasă nervii și furia altora,
calm, acționează astfel încât cei pe care îi iubești
trăiesc în tine și în memoria ta.
pentru că Angst este un zgomot prost -
nu se schimbă mâine
dar ruinele de azi
259

Eu ador esența
Mi-ar fi plăcut să te cunosc
Când tu încă nu visai
Doar să mă pierd cu acei ochi
În zboruri și pumnale.
Când părul tău încă era lung
Și puteam să dorm pe el
Și să respir gustul creșterii
Al spiritelor libere.
Mi-ar fi plăcut să te cunosc
Să îți înțeleg scările și acele sărituri
care gânduri ieri au intervenit în tine cu certitudini, momente și apoi
îndoieli
provocate de foc de mâini în imposibilitatea de a simți adevărul și de a
vorbi cu tine despre aceste chinuri
care au devenit zidurile tale negre și grele, are acum văd că ne simțim
unii pe alții de la o parte la alta, cu mâinile pe caramizi.
Mi-ar fi plăcut să te cunosc
dar nu s-a întâmplat.
Mi-ar fi plăcut să te îmbrățișez
în acele alei care gustă ca marea
când ești încă la șaisprezece ani
a dat sens “întotdeauna” și “niciodată”.
Mi-ar fi plăcut să te cunosc
când înveți valoarea tuturor lucrurilor.
Urmărește cuceririle și pierderile,
te încălzești în zilele de gheață,
afli că un ritm special care te face să dansezi, chiar și când plouă în
inima voastră.
Mi-ar fi plăcut să scap de tine
260

în insulele cerului și ale delfinilor
acceptă, neagă, simte și se îneacă cu tine în amintiri de soare mai
bune.
Admiră cântecul.
Mi-ar fi plăcut să zbor
în acele sărutări care te-au făcut atât de special, în acele vinuri care știu
să te aprecieze, în zilele școlare și în cele de pace, pe care le-ai luat cu
mâna și le-ai pus în scrisori pe care le-ai trimis în viitorul tău.
Mi-ar fi plăcut să te trăiesc
de departe și de la început, ca și melodiile dulci ale oamenilor mari, pe
care le-ai auzit când erai într-o altă persoană.
Mi-ar fi plăcut
și nu am făcut-o.
Cum se întâmplă corect în orice întâmplare.
Și când ai lovit pe cineva în haos,
este inutil să încerci să vă opriți reciproc,
timpul există doar pentru a rula momentele de sticlă și de căsătorie,
și-i arată puterea prin relaxarea durerilor, dar depășit, zâmbește
dezarmat, când îmi îmbrățișez memoria.
Mi-ar fi plăcut să te cunosc
când ai fost în floare
și ai scris cu petale dulci
că libertatea nu este doar să bată pereți, ci și să zâmbești.
Te-aș fi iubit să fii acolo
când v-am căutat pașii în toată lumea și am înțeles că, în cele din
urmă, este vorba doar de a purta secunde de diamante, doar pentru a
ne ajuta în cele întunecate și chiar dacă trăim cu promisiuni acceptându-ne
că nu este un compromis.
Și acum că știu că exiști
Mă bucur că am trăit,
pentru că asta e tot ce mi-am dorit vreodată.
261

Pentru fiul meu
Trăiește cu vânătăi vii,
scriese de strămoși lacomi,
și rezolvați șaradele.
Alunecați departe de sterilitatea asfixiată, atașantă
a unui bărbat gânditor
închisă în bucle pentru centuri grele.
Depășește surplusul de trecuturi istovitoare,
întreabă pașii posibili
și suprimă primele impulsuri puternice.
Trece-mi spasme pulsante apăsând palmele,
sau împingând butoanele ascunse.
Se ridică în lumină nouă, strălucirea luminii de înot neted în ore
lichide.
Ridică și evită norii, încalcă violetul nativ al soarelui.
Călătorește prin văi și prin zboruri,
se apropie de vile și se evaluează limbile,
scânteie în fluxuri slabe de voință
vrăjile pentru câțiva, găurile fabulelor pentru minți fierbinți,
minte-te pentru a simti cel mai bun,
mănâncă mile fără să cerșească,
punctul de mări,
urcă munți care arată ca ciocanele aruncate de magicienii fermecați de
lacuri.
Curăță corpul meu subțire de o ură, ia lava din coaja mistrețului în
care am întrupat,
eu, că accept zgomot,
că nu merit un sunet,
că nu vreau, dar sunt.
Oprește valoarea punctului de sprijin, atașat la semicercul simulacru,
262

simulează dorința de a rămâne treaz, ținând cont de semnele de marcă
de vanilie,
în jurul unor focuri de foc de vară, de îmbrățișări, cu furie fără teamă,
cu sărutări furate.
Manipulează livrările, livrează breviari,
consolidează stăpânirea cu dorința solidă,
sfaturi de brevet, acoperă stomacul și acceptă înfrângerea,
traversează sfârșituri fericite, ascultă fanatic și mânâncă pisici foenice,
subminează fetișuri inutile și în cele din urmă să înțeleagă fervoarea
din acel gust amar: “doare să vezi că ești greșit”.
Este ușor să te îmbraci cu talentul renumit,
ce îmbogățește speranțele (care, în tine, sunt temeri)
întreabă și găsește adevăruri,
dar crește dezamăgirea celorlalți,
când sunteți dezbracați și șubrezi, demonstrați mediocritatea în care
sunteți.
Îți amintești dragul mea
Mereu îmi amintesc de Rick:
mereu să fii tu însuți, dar mai presus de toate știi cum să te evaluezi
pentru că
“Luându-te în serios este singura armă a celor care nu pot construi
talente din daruri”.
263

BULGARIA
Nikolai Șopov
Poet, publicist și traducător.
A absolvit Universitatea din Sofia "St. Kliment Ohridski", Secția Istorie și
filologie bulgară.
Este un promotor al cooperării literare în Balcani cu precădere între scriitorii
bulgari, macedoneni și sârbi.
El este distins cu Premiul Național pentru poezie ”Slav Karaslavov” de către
municipalitatea Parvomaj și Premiul “Macedonian Dedal”.
Bibliografie selectivă:
Optimistic Dedication
Echo of Silence
Living Stars
265

Grotesc
Singurătatea a adunat
mii în piață
Spânzurații triști cerșesc
muritorilor milă
Râsete, bucurie înfuriată,
vanitatea și vuietul de tramvai ...
Susținem până la sfâșit
în epoca noastră zăpăcită.
Noi suntem mii: împrăștiați
orizontal, împărțiți -
atât de mult ca o națiune,
suntem atâția.
Toată lumea se strecoară în sine,
singuratică, frământându-se:
ca un păianjen ce sperie
lumina cu pânza lui -
rotind, încurcat și în cele din urmă
regăsindu-se
singur, ca David, lovit
de faimoasa sa praștie.
Dar în interior, frica ne scapă:
de foamete, moarte și bătrânețe.
Dar viața se repetă în mod milostiv
și neapărat pentru noi ...
266

Pânza de păianjen luminează,
aripi de păsări revin -
totul este în drum,
totul este la fel.
Noi purtăm propriile cruci, săpând
câmpurile noastre pietruite ...
Toată lumea este ucigașul lui,
toata lumea este un salvator.
Toată lumea alege singură - dacă va fi
un privitor, sau o încercare
Singurătatea va aduna
mii de persoane în piață.
267

O lacrimă pentru Bulgaria
Lupii urlă deasupra mizeriei.
Albe sunt umbrele
lunii decolorate.
Steagurile căzute sunt
ridicate din nou
pentru cruci.
Fără nume eștica
toată moștenirea ta
Bulgaria - durerea și tristețea mea,
esti o melodie,
ale căror note scrâșnesc.
Îl cer Lui iertare,
dar îmi dau seama
că mă rog pentru cenușa ta;
că cerurile tale mă sufocă
cu blesteme culpabile;
pentru oasele istoriei tale
ce transformă albul
în amintirea noastră încăpățânată.
Sunteți cu toți o repetare
Repetiții în și prin.
Noi - țesătorii
ar trebui să fim îngrijorați de asta.
Și mândria noastră - țesută
din exilul lui Yavorov,
de la acel exil,
de la sulițe de luptă și tobe ...!
O, Doamne!
268

Toamna chiciura cade
pe pajiștile obosite.
Este timpul
Să-ți spun cuvântul -
v-am strigat destul!
Nici un suflet viu nu poate fi găsit de mult
pe drumurile din jur
la Okolchitsa.
Oamenii pe cont propriu
și-au chemat lupii
lingându-și propriile răni.
269

Cuvintele surf
Așa cum flăcările se mișcă și se strecură
sub scoarța cuvintelor -
tot așa este sufletul invizibil sub pielea mea.
Văd cum se predă, cum surful rămâne tăcut.
Nimic, nici un atom și totuși totul este în el!
Știu ce se va întâmpla
Cu încăpățânata Cartagina -
orizontul a crescut o barbă
pentru toate navele romane.
Flăcările se ridică, Hannibal cade,
Cezarii cruzi sunt triumfați -
se adună sare și speranță
ca nu cumva să se vadă din nou ...
Nici măcar nu părăsesc cenușa acestui suflet.
Nici un martor.
De fapt, nimic nu s-a întâmplat într-adevăr -
numai vântul suflă norii rătăciți;
răspândind despre fumul de ani în dragoste;
numai sarea a călcat
drumurile mele tinere.
Si doar
din toate bătăliile mele
Am rămas cu o mână de cuvinte -
scoarța sub care
sufletul invizibil curge și stropeste.
Văd.

Taxă
O adiere de vânt plutește prin aer -
densă și grea -
răsunătoare, sculptată în bronz,
încântătoare și împovărătoare;
este un vis și o victorie,
Calea spre templu,
în care comercianții sunt acolo deja
punând pe picioare standurile lor -
preoții și gardienii
ăi slujesc de bunăvoie ...
O adiere de vânt plutește prin aer -
regii ascultă,
vanitatea se târăște
pe vârfurile ei de aur
le place, după cum cred ei,
Acum când sunt la înălțime,
acestea sunt doar un pas,
de la Dumnezeu.
O adiere de vânt plutește prin aer ...
Miza focului
și strălucirea lui
anunță o noapte groaznică:
incendiile izbucnesc
Niciodată nu trimite pentru a ști pentru
cine cântă clopotele. Este o taxă pentru tine.
John Donne
271

și fluxul de sânge în valuri,
iar omul se repetă
de multe ori.
O adiere de vânt plutește prin aer -
clopoței,
spinii încep să crească -
și se vor face coroană
și tăietorul de lemn a doborât
copacul pentru cruce.
Pentru cine bat clopotele
plânsul și plata?
Cine va lua drumul
până la deal?
272

O, prietenul meu
Ai fost așa de bun să mă inviți
unde inviți păsările să te caute.
Dar această scară e într-o spirală
iar scările sale sunt și mai abrupte!
Sufletul meu a fost distrus,
aripile mele sunt frânte
și cu fiecare pas
cerul coboară neîncetat -
și văd că merg pe ea ...
Când am ales această soartă,
Știam cât de greu a fost!
Acum nu vreau să fiu pasăre
mai ales -
atunci când în fiecare avânt
Sunt presat
de orizonturi fără aripi
și atunci când
un om vlăguit
a încercat doar să te privească,
fără să știe că merge la cer ...
O, prietene!
Pentru Lyubomir (Lyubo) Levchev
273

MACEDONIA
Rade Siljan
S-a născut la 16 aprilie 1950 în localitatea Žvan din Macedonia. A studiat la
Facultatea de Filologie a Universității „Kiril și Metodiu” din Skopje.
A fost ziarist la publicațiile „Studentski Zbor”, „Naş svet”, ulterior, redactor
la radio Skopje și director al prestigioasei edituri „Makedonska Kniga” și „Matica
Makedonska”. A fost președinte al Asociației Scriitorilor din Macedonia.
A primit premiile „Kočo Račin”, „Aco Šopov”, „Brakia Miladinovic”, Premiul
Academiei Internaționale „Mihai Eminescu”.
Bibliografie selectivă:
Tretiot lik na vremeto (1975)
Senki na iaveto (1980)
Glasnik (1989)
Preslikano vreme (1999)
Preslikano vreme (1999)
Glasot na predutite (2001)
Senki na tatkovinata (2007)
Vrvovi (2008)
Krugovi (2009)
Molitvenie (2011)
Senka na vekot (2013)
Ogledalo na vekovite (2013)
Molitvi, blajenstva, senki (2014)
Molitva za Makedonja (2015)
Triptih za Makedonja (2018)
275

Oglinda veacurilor
Prea cinstite Climentio Clime Climente,
Inima ta e mângâierea candidă a timpurilor,
Soarele e oglinda îndrăgostiţilor,
Lacul e sfânta carte a celor fără de moarte.
Sub tencuiala veacurilor se ascunde liniştea,
Numai icoanele povestesc de rădăcinile originii,
Se unduiesc apele, se mişcă neamurile,
Dragostea izvorând din adâncul sufletelor.
Prin păduri încă umblă sfinţi ciudaţi,
Mamele rătăcesc prin beznă
Peste izvorul cântecului
Privind steaguri albe
Se sărută mâhnirea cu bucuria
Pe ziduri se desluşesc cai în galop,
Cel care înfige pinteni prin neguri va provoca războaie
Pentru noi e sfânt jocul stelelor cu luna.
Preasfinţite Climentio Clime Climente,
Cartea ta este farul celor care s-au trezit,
Crapă de ziuă în faţa porţilor noastre
Iar lacul e speranţa cea mare a îndrăgostiţilor.
Sfântul Climent din Ohrida
276

Binecuvântare
Când se nasc copiii
Mamele spun rugăciuni,
Îi dau binecuvântări Domnului
Ce păzeşte poporul
Bolnav mereu de teamă.
Când fetele brodează un veşmânt
Se uită prin odăi,
Umblă după amintiri
Şi acul îl înfig în Diavolul
Ce-a murdărit aşternutul.
Când femeile adorm,
Pe tăcute şi neauzite,
O nălucă se abate peste pat
Şi pune sub pernă un semn anume,
Pentru poporul care e bolnav într-una de teamă.
Poporului care e bolnav de teamă
277

Când se clădeşte o casă
Când se face o casă de vânturi,
O casă fără ferestre şi uşi,
Zidarii vorbesc de blesteme,
Iar femeile cu sânii de zăpadă,
Din temelii adânci mocirloase,
Scot scheletele morţilor de altădată
Cu mângâierile lor goale.
Când se construieşte o casă de lacrimi,
O casă de cranii şi oase,
Zidarii cântă melodii triste
Şi oferă daruri de mătase,
Iar pictorii cu degete de aur
Zidesc vorbele celor care veghează
Pisaniile secrete.
Când se clădeşte o casă din vise,
O casă fără acoperiş cu două canturi,
Femeile pregătesc
O masă de post,
Ca să hrănească fiarele îmblânzite,
Iar poeţii înalţă imn zidarilor
Pe locuri largi, nemărginite.
În amintirea lui S. Ianevski
278

Mănăstirea din Carpino
Aici numai sfinţii sunt treji,
Iar fiorii frumuseţii
Sunt tot mai aproape de stele.
Aici numai păsările
Se iau la cântat
Cu muntele,
Cu liniştea.
În ceasloave totul devine cenuşă
Iar flacăra mocneşte de când lumea.
Plasa de păianjen
Ţi-aminteşte de-un ospăţ,
Glasul veacurilor
De-abia îţi şopteşte
Că Evangheliile au slăvit
Imnul nostru,
Iar degetele lui Dumnezeu
În temelii mlăştinoase
Au ascuns
Taina crucii.
Lui Dimitar Chiornacov
279

Spovedanie
Tatălui meu
În casa afumată,
Cu faţa trasă
Şi chipul de cremene,
A intrat pe furiş
Cu ochi înlăcrimaţi,
A privit prin fereastra
Copilăriei noastre.
În oglinda veche,
Roasă şi spartă
De colţii vremii,
Ţi-ai văzut
Toate rudele apropiate,
Adormite în dulapul vechi,
Darul de demult
Al străbunilor noştri.
Cu mânecile suflecate
Şi cu vesta deschisă
Ai frânt turta pe masa goală
Şi când ai terminat cu împărţirea
Ai binecuvântat despărţirea.
Apoi cu vocea tremurândă
Ai murmurat un cântec vesel,
Pentru ca la sfârşit, să adormim
În braţele sărăciei noastre.
280

ALBANIA
Lulzim Tafa
Lulzim Tafa este unul din cei mai traduși poeți albanezi în lume. S-a născut la
2 februarie 1970, în Lipian, aproape de Priștina. Aparţine generaţiei poeţilor anilor
'90. Urmează școala elementară şi liceul în Lipian, iar studiile juridice la Facultatea
de Drept, de la Universitatea din Priștina. Concomitent cu cărţile de specialitate este
autorul a numeroase lucrări din domeniul literaturii.
Lulzim Tafa este membru a Academiei Europene de Științe și Arte din Salzburg.
Scrie poezii şi piese de teatru, dar şi critică literară şi publicistică. Actualmente este
Rector al Universităţii AAB din Priștina.
Bibliografie selectivă:
Sângele nu devine apă (1993)
Metafora tristeţii (1997)
Planeta Babilonului (1999)
Mai am încă două cuvinte (2011)
Treabă de Diavol (2011)
Expoziţie cu vise (2012)
Du somnade under månen (2012)
Terrible songs (2013)
La theorie de l’explication des rêves (2013)
Traumenausstellung (2013)
Pachetarea plictiselii (2017)
281

Îmi amintesc fața ta
Îmi amintesc fața ta
Sângele înghețat
Acoperă-mă.
Îmi amintesc limba ta
Un șarpe - otrava neagră
Împachetarea destinului meu.
Când dormi
mă trezesc
Cu memoria ta.
282

Poeții
Când zeii se înfurie
Se nasc poeții.
La primul semn al vieții
Se ridică împotriva stăpânilor lor.
Ei protestează
Când cresc
Fac cu ochiul
Răspândesc afișe
Împotriva lor
Ca demonstranții în oraș
“Copilul cel din urmă al oricărei mame
Devine poet “...
283

Atmosferă de război
În Kosovo, în acele zile,
Au devenit mai scumpe
Pâinea
Uleiul
Porumbul
Numai prețul vieții
A scăzut
Am avut din abundență
Moarte.
284

Noi
Tot ce am făcut a fost
A ne îmbrăca
Și dezbrăca
De metafore.
Ne-am îmbrăcat
Și dezbrăcat
Pielea
Din stejari ...
Cu giulgiu
Am germinat
Urmașii.
Am uitat patria
Giulgiului
De dragoste...
Și de frumos ...
285

Apă
Oh, lasă totul să dispară
Nu are clipocit
Pentru timpul morții
A găsit.
Nici o picătură
De ploaie
E focul iadului
Cine va
Fi mulțumit.
286

UCRAINA
Dmytro
Tchystiak
Poet, prozator, critic literar, ziarist, traducător, profesor la Universitatea “Taras
Sevcenko” din Kiev. A tradus și a publicat numeroase cărți din literatura franceză,
belgiană, muntenegreană, germană, macedoneană, elvețiană etc. Este membru al
Uniunii Naționale a Scriitorilor din Ucraina, membru al Academiei Europene de
Științe, Arte și Litere din Paris, al Academiei de Științe ale Educației din Ucraina. Este
laureat al Academiei Naționale de Știinte (2008), al Uniunii Naționale a Scriitorilor
din Ucraina (2012, 2013), creația sa literară fiind încununată cu premii naționale
și internaționale: Premiul Internațional “Swvloskyp” (2010), Premiul Federației din
Wallonia-Bruxelles (2012); Premiul “Maica Tereza” (Kosovo, 2013), Premiul UNESCO
“Alexandru cel Mare” (Grecia, 2014), Premiul “Sfântul Kiril și Metodiu” (Macedonia,
2016); Premiul pentru Merite Științifice al Academiei de Științe din Ucraina (2016).
Bibliogafie selectivă
Contes et nouvelles (2008)
Veyer inassouvi (2012)
The overgarden
Filizi i parritur (2013)
Champs soir et matin (2013)
Sea in the stone (2016)
287

Florile
Zorile- o reflexie pură a petalelor
Magnolile, până la o stropire în distanță
Te ridici din pat, unde precum morții
am căzut în inundații (dureri albe
și țipătul trandafirului a crescut- în inima lor,
a celor nocturni, pentru tineri), într-adevăr nu aparese
trece printr-un clarinet de flori
atât de înalt, încât nota - este ca și moartea,
în timp ce păsările răspund de acolo și va deveni
astfel, ca și cum o singură mișcare este suficientă –
doar împinge fereastra deschisă și încercă să lustruiești
peste întinderea întregii răni de lumină -
să se nască ...
Sunt zorile!
288

Salcâm
Pășești pe flori de salcâm –
focul mâinilor calde
încălzește liniștea acestei nopți de seară.
Simți parfumul salcâmuluice
reverbera cu splendoarea nopții.
Atras de vocea ta, focul se aprinde în lumina lumânărilor.
Dar vânturile vor înceta; privighetorile vor zbura mai departe.
Mâinile albe abandonează întunericul pentru împlinirea
Și salcâmi înfloresc deasupra ta, peste toate stelele.
289

[Ți-am adus ...]
Ți-am adus liliac de seară
Sădit de înaintașii mei
Udat de apă și miriște
Tu mă vei învălui ca într-un vis
Trecătoare și volatilă revine la viață
Floarea de liliac fără de lacrimi.
290

[Buzunarele albe...]
Buzunarele albe din azur intră adânc în apă.
O pasăre fără ramură plânge într-o ceață albastră.
Un val de violete înlăcrimate va acoperi
Zgomotul cristalelor căzute pe petale.
Tinerii - în azur? În vise? Într-o zbatere de aripi?
Un miros pătrunzător. O strălucire îndepărtată cântă.
Visul ochilor luminează ca iarba lui Parnassus
la o sărbătoare funerară secretă
Crește de la valuri peste mlaștini negre!
Tinerii cu pene albe vor zbura de la apa cea nouă
Și se vor întoarce în biserici pe aceste maluri!
291

[Parfumul tău...]
Parfumul tău curat de iasomnie încă mă amețește
Salutul ochilor se întinde peste liniștea dimineții
Cu împrăștierea verde a luminilor rătăcitoare,
Deasupra fânului, deasupra stelelor
Într-un cântec albastru - o barcă fără vâsle.
Greierii insistenți nu pot fi aduși la tăcere
Atunci când primele ghemotocuri de noapte se înmulțesc –
Somnul șerpuieste pe fața ta
Nu există întoarcere – călduroasă
Grădini și câmpuri cresc prin noi în aceste ape –
Cu tine nu voi mai dormi până în zori.
292

CHINA
Lai Tingjie
Poet, scriitor și producător.
S-a născut în 1970 în Maoming, provincia Guangdong. Este absolvent al
departamentului chinez de la Universitatea Wuhan. Decan al Academiei Chineze de
Poezie din Hong Kong, președinte al revistei "Poezia Internațională" și redactor-șef
al "The World Poetry Yearbook" (ediția engleză). Este membru al Asociației scriitorilor
chinezi, al Consiliului Societății Chineze de poezie, și al revistei "Scriitorii chinezi".
A primit numeroase premii: "Cel mai important poet”. Premiul Naji Maaman,
în 2015 pentru cea mai bună creație literară și "Premiul pentru poetul de excepție din
China" (2015) al revistei "Poezii selectate", Medalia pentru poezie "Nikos Kazantzakh"
în 2017.
293

Iubirea mea pentru pământul
de litchi
În primăvara anului florile de litchi au înflorit
Eu am 20 de ani și ea 19
Am ajuns pe vârful muntelui în poiana de litchi
Iarba reînvie
Florile devin bogate
O mulțime de păsări caută de mâncare pe pământ
Zboară și cântă în aer.
Intrăm în poiana de litchi
Stăm lângă un copac de litchi
Umăr lângă umăr înspre jarul soarelui, după firul de lumină
Scurgându-se pe frunze
Amețindu-ne ochii
Zece degete au traversat un șomoiog și apoi altul de vânt
Suflă încet
Îmbătându-ne pielea
Nu îndrăznesc să mă uit la chipul tău
Simțind respirația delicată a vântului
Atât de delicat încât bătăiile inimii pot fi auzite
Atingându-i mânile care erau reci ca gheața
Mai târziu m-am găsit pe mine în aceeași situație
Impulsul nostru este profund
Vântul muritor se află în ochii noștri
Orbitor și încurcat, dar există foc în liniște
Precum jocul
De pe caseta meciului ce o are ea
294

Iarna verde din jurul nostru suferă sub pașii noștri,
Astfel rămânem așezați
Ascultând apa de munte care curge înspre turmele de vite
O albină și o floare de litchi
Murmură
Privind cum înflorește norul și pala de vânt
Grăbindu-se peste capul nostru
Și în cele din urmă dispărând în poiana de litchi.
295

Litchi Sister
Dragă soră. Mi-am îngropat gândurile sub copacul de litchi
Urechile mele sunt pline de cântecele tale
Dragă soră. Cântecul tău în seara aceasta este melancolic
Cine este compozitorul muzicii tale?
Eu sunt departe
Stau sub copacul de litchi
Grădina de litchi este camera mea de nuntă
Stau pe o bancă de litchi
Bucurându-mă de vremea de altădată
Bucurându-mă de cântecul albinei.
Dragă soră. O albină s-a așezat pe o floare de litchi
Este singură
Așa că voi găsi o altă albină pentru ea
Două albine stau împreună
Trăiesc împreună
O viață așa de poetică.
Dragă soră. Mi-ai spus că te simți singură
Așa ca mine, cel care este așa cum este
Privirea mea este privirea ta de altădată
Plâng, bolnav, singur,
Lacrimile mele sunt doar ele
Ei sunt așa de singuri încât nu știu cum să scape.
Dragă soră. Îmi îngrop gândurile sub copacii de litchi
Dar știi sub care copac de litchi?
Pe pământul de litchi atât de aproape și departe
296

De asemenea îmi îngrop lacrimile acolo
De unde îmi vei putea auzi plânsul
Vei știi unde mi-am îngropat inima
Experiența mea se confruntă cu absența cea mai dureroasă
Singur stau în acest scenariu interesant și rece în pădurea de litchi
Ascultând albinele care îmi șoptesc
Despre sentimente triste, îndulcite
Ca și cum ai câștiga bucuria de ieri.
297

Trădarea
Vântul de primăvară învolbură apa
Ca un pirat din Somalia
Apăsând
Like the pirate of Somalia
Strivindu-mi corpul, ronțăie oasele de sânge
Respectul de sine și respirația grea
Chiar vreau să-mi rup capul ca floarea soarelui
Este o interpretare greșită? Crimă? Sau un joc?
Sunt surprins de haina limpede a ploii
Și de lumina lamei ascuțite
Mai ales de adevărul său rece
298

Subversiune
Pentru ființele umane
Ceața este criminalul fasciculelor de raze
Chiar este cea mai mare singurătate
Gura este tăcută
Hainele de purtare și spălare în cele patru anotimpuri în colț -
Durere
Noi credem în depărtări
Voi credeți în petalele roșii adunate de nebuni
Care încep să putrezească la cea mai mică rană
Mâinile întunecate ale lui Dumnezeu sunt mari, tot mai mari
299

Minciuni
Cu excepția primăverii rare
Minciunile iubirii, atât tu cât și eu le știm
Soarta e ca un ocean ce călătorește
Imprevizibil, inconfundabil, de neimaginat
Sălbăticia izbucnește în cuvinte,
Până când este înghețată într-o statuie de gheață
Florile salbatice de-a lungul drumului nu au înflorit încă
Vântul de primăvară a sfidat vremea precum o minciună
Aproape de urechile tale
Un întuneric tot mai profund, încă nu a sosit în luna martie
300

Cuprins
Sărbătoarea poeziei................................................................ 5
CARLOS AGUASACO............................................................... 9
Iubiții din Valardo ............................................................... 10
[Mereu vei găsi...]................................................................ 11
Yawar, yavarcha................................................................... 12
Moartele din Juárez.............................................................. 13
SLAVCO ALMĂJAN................................................................. 15
Un pește a sărit din acvariu.................................................. 16
Faza de acomodare............................................................... 17
Rezident sub o ramură de tei................................................ 18
Acolo și aici......................................................................... 19
Ghinda lui Jupiter................................................................. 20
RADOMIR ANDRIĆ................................................................. 21
Excepție un singur lucru...................................................... 22
[Ce mai este de spus]........................................................... 23
[Se pare]............................................................................... 24
[Se pare]............................................................................... 25
Labirintul - locul de naștere................................................. 26
BALÁZS F. ATTILA.................................................................. 27
Memento ............................................................................. 28
Marele pictor ....................................................................... 29
Pietre prăvălindu-se ............................................................. 30
Jocul .................................................................................... 31
Latura cotidiană ................................................................... 32
LUCA BENASSI......................................................................... 33
[Somonii trebuie să fie...]..................................................... 34
[Nu ne întrebați]................................................................... 35
[Suntem precum niște cutii line].......................................... 36
[Cine va purta torța până la vârf]......................................... 37
[Mereu mă înșel].................................................................. 38
301

PIETRO BERRA........................................................................ 39
Simțind pământul................................................................. 40
Odă în pădure....................................................................... 41
Casa din pădure.................................................................... 42
Noaptea de Crăciun ............................................................. 43
Vocea bufniței....................................................................... 44
VINCENZO BIANCHI............................................................. 45
De-a lungul drumului .......................................................... 46
Stelei care se naşte din apele cascadei cu miros de iasomie .47
Imn poeziei ......................................................................... 48
Rafale purpurii .................................................................... 49
Îngerului meu păzitor .......................................................... 50
CARMEN BULZAN.................................................................. 53
Detaliu.................................................................................. 54
Singurătate........................................................................... 55
Dorința ................................................................................ 56
Celui ce se poate întoarce .................................................... 57
Miridele................................................................................ 58
METIN CENGIZ........................................................................ 59
Psalmii dragostei 1 .............................................................. 60
Sara ...................................................................................... 61
Dragostea............................................................................. 62
Femeia.................................................................................. 63
Mulțumescu-Ţi, Doamne..................................................... 65
NICOLAE DABIJA................................................................... 67
Ca şi cum.............................................................................. 68
Mi-i teamă de o carte........................................................... 69
Zidul..................................................................................... 70
Cântecul............................................................................... 71
Ceriște.................................................................................. 72
CHANTAL DANJOU................................................................. 73
Strigăt................................................................................... 74
Albastru................................................................................ 75
Dungile................................................................................. 76
302

Scenariu................................................................................ 77
Lumina zilei/ umbră............................................................. 78
ION DEACONESCU................................................................. 79
Capela Sixtină...................................................................... 80
Poate…................................................................................. 81
Copaci ca niște oameni de zăpadă........................................ 82
Există cu adevărat................................................................ 83
Vestea cea mare.................................................................... 84
GERMAIN DROOGENBROODT.......................................... 85
Timp de toamnă.................................................................... 86
Acvila................................................................................... 87
Cu gândul la Heraclit........................................................... 88
Infinit al finitului, finit al infinitătii...................................... 89
Întrebare............................................................................... 90
MILUTIN ĐURIČKOVIĆ....................................................... 91
Orașul natal.......................................................................... 92
Libertate............................................................................... 93
Pomenire.............................................................................. 94
Umbră................................................................................... 95
Haiku.................................................................................... 96
MIHAI FIRICĂ.......................................................................... 99
Tu zâmbești doar seara....................................................... 100
Acolo unde nu te găsesc..................................................... 101
Ghetoul roz......................................................................... 102
Povești pentru copiii neascultători..................................... 103
Undeva în întuneric............................................................ 104
ANNABELL MANJARRÉS FREYLE................................. 105
Poate o pasăre mă sfâșie ................................................... 106
Femeia albină..................................................................... 107
Mi-am pierdut cuvintele…................................................. 109
Femeia în afara muncii....................................................... 110
Pamflet împotriva pisicilor..................................................111
IVAN HRISTOV ...................................................................... 113
Larry................................................................................... 114
303

Singer................................................................................. 116
11 septembrie..................................................................... 118
Înspre casă.......................................................................... 120
Ground Zero....................................................................... 122
DAN IONESCU........................................................................ 123
Plimbare prin oraș.............................................................. 124
Peisaj interior..................................................................... 125
Un filosof în agoră.............................................................. 126
Sub ninsoare....................................................................... 127
De ignat.............................................................................. 128
ANTANAS A. JONYNAS........................................................ 129
Încălzirea vremii................................................................ 130
Pe drumul spre Palmyra..................................................... 131
[Timpul se întinde...].......................................................... 133
Frumoasa adormită............................................................. 134
Camera............................................................................... 135
JETON KELMENDI............................................................... 137
PEJA, la cinci dimineața.................................................... 138
Dragoste în timp de război................................................. 141
Distanță de abrevieri.......................................................... 144
RAZME KUMBAROSKI....................................................... 145
La târgul Kalista................................................................. 146
Terasa mânăstirii Sfântului Arhanghel Varosh................... 147
Căutătorul magic................................................................ 148
Biserica............................................................................... 149
HAMID LARBI........................................................................ 151
Scopul călătoriei................................................................. 152
Limba infinită..................................................................... 153
A iubi, a medita.................................................................. 154
Eul speriat.......................................................................... 155
Suferea din pricina unui cuvânt......................................... 156
NICOLE LAURENT CATRICE........................................... 157
[Moartea mamei mele]....................................................... 158
[Emoție]............................................................................. 159
304

Omagiu sculptorului Cezar................................................ 160
Amazonia........................................................................... 161
Sărbătoarea luminii............................................................ 162
JEREMIJA LAZAREVIĆ...................................................... 163
În ceață............................................................................... 164
Căldura............................................................................... 165
Dintr-o dată........................................................................ 166
JAVIER LLAXACONDOR.................................................... 167
Cetățeanca K...................................................................... 168
Maestrul meu...................................................................... 171
Dansul fluturelui................................................................. 173
MARIA MIRAGLIA ............................................................... 175
O întâlnire.......................................................................... 176
Zori de zi............................................................................ 178
Poezie................................................................................. 179
Viață pierdută..................................................................... 180
Luna................................................................................... 182
ANISSA MOHAMMEDI........................................................ 183
De pământ și carne............................................................. 184
[De la un capăt la celălalt al visului].................................. 185
Sub podul........................................................................... 187
La răscrucea deșertului....................................................... 188
Noaptea se liniștește........................................................... 189
MIRNA ORTIZ......................................................................... 191
[Vântul îți poartă cenușa]................................................... 192
Scări spre cer ..................................................................... 193
[Ți-au disprețuit sămânța].................................................. 194
Călătorul............................................................................. 195
[Este noapte cu lună plină]................................................. 196
SHIVA PRAKASH................................................................... 199
Monologul paznicului din “Agamemnon”......................... 200
O felie de pâine și noi doi.................................................. 202
Prințul încoronat la ușa colibei unei bătrâne...................... 204
Râul între............................................................................ 207
305

O apă-ghicitoare!................................................................ 208
ADAM PUSLOJIĆ................................................................... 211
Burebista, cel tânăr............................................................. 213
Poem din înainte................................................................. 214
Cei doi, invizibili................................................................ 215
Fel de poet.......................................................................... 216
O rază rară azi, dragostea................................................... 217
KHALID RAISSOUNI............................................................ 219
Secrete de albire................................................................. 220
Secretele ruinelor............................................................... 221
Secretele pietrei.................................................................. 222
[Porniți drumul...]............................................................... 223
Secretele Peșterii................................................................ 225
RICARDO RUBIO................................................................... 229
Motivul este orb când o prismă este sfărâmată.................. 230
Nu știm nimic, cu excepția nepotrivirii.............................. 231
Variabile de natură eroică................................................... 232
Gânduri de greutate în fața naturii lucrurilor..................... 233
Murmurul motivului........................................................... 235
MARIA DO SAMEIRO BARROSO..................................... 237
Pânze goale ....................................................................... 238
Narcisele............................................................................. 239
Vinul amurgului................................................................. 240
Camere de abanos.............................................................. 241
Corn de aur......................................................................... 242
HALMOSI SÁNDOR ............................................................. 243
Acela singur....................................................................... 244
Ora 9.36.............................................................................. 245
Decameron......................................................................... 248
Poetul JA, distins cu premiul JA, îl caută pe Pessoa.......... 249
Penitenţă............................................................................. 252
SIMONE SAVOGIN................................................................ 253
La revedere, prietenul meu ................................................ 254
Ca un fluture ...................................................................... 256
306

Dă-i calm și timp................................................................ 258
Eu ador esența.................................................................... 260
Pentru fiul meu................................................................... 262
NIKOLAI ȘOPOV................................................................... 265
Grotesc............................................................................... 266
O lacrimă pentru Bulgaria.................................................. 268
Cuvintele surf..................................................................... 270
Taxă.................................................................................... 271
O, prietenul meu................................................................. 273
RADE SILJAN.......................................................................... 275
Oglinda veacurilor.............................................................. 276
Binecuvântare..................................................................... 277
Când se clădeşte o casă...................................................... 278
Mănăstirea din Carpino...................................................... 279
Spovedanie......................................................................... 280
LULZIM TAFA......................................................................... 281
Îmi amintesc fața ta............................................................ 282
Poeții.................................................................................. 283
Atmosferă de război........................................................... 284
Noi...................................................................................... 285
Apă..................................................................................... 286
DMYTRO TCHYSTIAK........................................................ 287
Florile................................................................................. 288
Salcâm................................................................................ 289
[Ți-am adus ...]................................................................... 290
[Buzunarele albe...]............................................................ 291
[Parfumul tău...]................................................................. 292
LAI TINGJIE............................................................................ 293
Iubirea mea pentru pământul de litchi................................ 294
Litchi Sister........................................................................ 296
Trădarea.............................................................................. 298
Subversiune........................................................................ 299
Minciuni............................................................................. 300
307