De la animă spre ceriu fragment
Un capitol fascinant din istoria Romaniei il constituie evenimentele din anul 1848-49 din Transilvania, de departe cele mai sangeroase si mai tragice din tot spatiul romanesc al acelor vremi. Din pacate, aceste evenimente sunt pe de o parte insuficient cercetate si lamurite, pe de alta, cei mai multi dintre cei care au incercat, n-au reusit sa le clarifice, ratacind ei insisi drumul bun. O carte importanta despre istoria noastra, scrisa cu mult respect pentru adevarul istoric, dar care totodata propune o viziune indrazneata asupra evenimentelor, legandu-le intre ele prin fire nevazute, dar logice, probabile si posibile.
Un capitol fascinant din istoria Romaniei il constituie evenimentele din anul 1848-49 din Transilvania, de departe cele mai sangeroase si mai tragice din tot spatiul romanesc al acelor vremi. Din pacate, aceste evenimente sunt pe de o parte insuficient cercetate si lamurite, pe de alta, cei mai multi dintre cei care au incercat, n-au reusit sa le clarifice, ratacind ei insisi drumul bun. O carte importanta despre istoria noastra, scrisa cu mult respect pentru adevarul istoric, dar care totodata propune o viziune indrazneata asupra evenimentelor, legandu-le intre ele prin fire nevazute, dar logice, probabile si posibile.
Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
Cetitoriule luător aminte,<br />
Autorul romanului istoric „<strong>De</strong> <strong>la</strong> <strong>animă</strong> <strong>spre</strong> <strong>ceriu</strong>” crede că nu se<br />
poate reconstrui literar o epocă în mod credibil decât folosind limbajul<br />
vorbit <strong>la</strong> vremea respectivă. Aşa am ajuns <strong>la</strong> cuvinte şi expresii pe care<br />
le‐am găsit în documentele timpului. <strong>De</strong> asta rog cititorul să nu sară în<br />
sus prea tare când i se va părea că a găsit greşale gramaticale sau ortografice<br />
cu duiumul, fiindcă normele scrisului erau atunci cu totul altele,<br />
dacă nu lipseau cu desăvârşire.<br />
Astfel, am pus din când în când câte un „u” <strong>la</strong> sfârşitul unor cuvinte<br />
precum văzutu, mersu, cititu, af<strong>la</strong>tu, acest mod de scriere fiind o formă<br />
arhaică ce se regăseşte şi în numele proprii: Cipariu (Cipar), Bărnuţiu<br />
(Bărnuţ), Bariţiu (Bariţ), Vlăduţiu (Vlăduţ), Corcheşiu (Corcheş),<br />
Micheşiu (Micheş). <strong>De</strong> asemenea, transilvanul mai introduce şi câte un<br />
„i” pe ici pe colo, înflorilând vorbirea, precum în cuvintele uşiurel, aşia,<br />
curgătoriu, mortăreţiu, nepregetătoriu, cu ace<strong>la</strong>şi rafinament cu care<br />
bucătarii renumiţi pun condimente în bucate. Alteori, scriitura evită litera<br />
„x”, aşa cum făcea şi Eminescu, înlocuind‐o cu „cs” sau „s”, modalitate<br />
mai apropiată de felul nostru de a vorbi. <strong>De</strong> asta am scris „besearica<br />
ortodocsă”, aşa cum se găseşte în textele bătrâne. Vechea scriere mai<br />
punea în locul literei „z” fie litera „s” sau grupul „di”, precum în cuvintele<br />
sensitiv (senzitiv), diua (ziua), Dumnedieu (Dumnezeu). Am folosit<br />
uneori şi scriitura specific transilvană, care înlocuieşte diftongul „oa”<br />
cu voca<strong>la</strong> „o” prelungă şi pronunţată cu gura lunguiaţă, dacă nu chiar<br />
puţintel şi strâmbă. Nu‐s greşite nici cuvintele scrise odată aşa şi apoi<br />
aşia, fiindcă limba română cultă din secolul al XIX‐lea abia îşi croia
Change language