De la animă spre ceriu fragment

De la animă spre ceriu 21
– No, dapăi de nu‐i bună, măi Avrămuţ, schimb‐o tu! zâse Alisandru,
înseninându‐se şi zâmbind pentru prima dată în ziua aceea. Dară
Avrămuţ nu băgă de samă că tatăl lui şuguia. Şi încreţindu‐şi nasul şi
fruntea, zise cu obidă:
– O s‐o schimbu, tătuţule! O să vezi c‐o s‐o schimbu!
Gospodăria lui Alisandru,
Vidra de Sus, august 1836.
O şaretă cu doi cai focoşi opri în faţa porţii gornicului de pădure din
Vidra de Sus. Acesta, auzind încă de departe tropotul cailor şi zdruncinatul
roţilor, ieşise în curte, parcă presimţind că va avea oaspeţi. În şaretă,
pe capră, se afla prietenul lui, Ioanu Şiuluţiu, împreună cu unul din
prunci, Josifu. Alisandru a deschis poarta şi, luând caii de dârlogi, a tras
şareta în curte. Apoi le‐a pus cailor sub bot un braţ de iarbă. Maria Mică
l‐a strigat pe Avrămuţ, să iasa şi el în întâmpinarea oaspeţilor. Iar ea,
grăbită ca o furnicuţă, s‐a repezit să aştearnă o faţă de masă curată, apoi
să aducă de‐o gustare: slănină, felii de ţâpău 44 , brânză de oaie, nişte
ceapă, roşii, câţiva ardei.
A pus pe masă şi două păhăruţe pentru vinars. Între timp, Avrămuţ
apăruse în curte şi privea cu ochi mari la Josifu, care era cu trei ani mai
mic. Pruncii s‐au plăcut pe dată şi s‐au pus să se joace. Bărbaţii s‐au
aşezat la masă. Ioanu venise cu o glajă 45 în mână.
– Am trecut azi pe la crâşma lui Gligoru, ca să‐ţi aducu neşte jinars
de pere, cum şciu că‐ţi place mult. Pe drum l‐am întâlnit pe Angelu, pe
care‐l şcii şi tu. O fost unul din cei mai bogaţi băieşi din Abrudu. Avea
un noroc porcesc la găsitu filone bogate de aur. El şi dicea că „Dumnedieu
o nebunitu de i‐o datu atâta bogăţie”. Era o vreme când întorcea
banii cu lopata. Pe timpurile bune, presăra în mămăligă praf de aur în
loc de sare şi cumpăra cele mai scumpe arme de la casa italiană Lasarino
Cominazzo. Îmi aduc destul de apriatu aminte cum pleca el, pe vremurile
44 reg. ţâpău = pâine albă
45 reg. glajă = sticlă