De la animă spre ceriu fragment
Un capitol fascinant din istoria Romaniei il constituie evenimentele din anul 1848-49 din Transilvania, de departe cele mai sangeroase si mai tragice din tot spatiul romanesc al acelor vremi. Din pacate, aceste evenimente sunt pe de o parte insuficient cercetate si lamurite, pe de alta, cei mai multi dintre cei care au incercat, n-au reusit sa le clarifice, ratacind ei insisi drumul bun. O carte importanta despre istoria noastra, scrisa cu mult respect pentru adevarul istoric, dar care totodata propune o viziune indrazneata asupra evenimentelor, legandu-le intre ele prin fire nevazute, dar logice, probabile si posibile.
Un capitol fascinant din istoria Romaniei il constituie evenimentele din anul 1848-49 din Transilvania, de departe cele mai sangeroase si mai tragice din tot spatiul romanesc al acelor vremi. Din pacate, aceste evenimente sunt pe de o parte insuficient cercetate si lamurite, pe de alta, cei mai multi dintre cei care au incercat, n-au reusit sa le clarifice, ratacind ei insisi drumul bun. O carte importanta despre istoria noastra, scrisa cu mult respect pentru adevarul istoric, dar care totodata propune o viziune indrazneata asupra evenimentelor, legandu-le intre ele prin fire nevazute, dar logice, probabile si posibile.
Create successful ePaper yourself
Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.
18 Călin Kasper<br />
– Dară de unde şcii cântecul ăsta, pruncuţul mamii? Că nu te‐am<br />
mai auditu cântându‐l. Pe semne l‐ai prins de curând de <strong>la</strong> bătrânul<br />
Simeone, care o fost în gloata Horii. Că n‐o putut şi el să te înveţe unul<br />
mai pre mintea unor prunci ca tine!<br />
– Mamă, eu i‐am spusu să mă‐nveţe, când l‐am auzit zicându‐l.<br />
N‐o vrut mai întâi, o zisu că ă<strong>la</strong> nu‐i cântec pentru vârsta me. Dară io<br />
i‐am spus că este, că ştiu cine o ars pe tron de foc şi cine o sfârşitu pe<br />
rotă. I‐am zis că Doja Secuiul o arsu pe tron înfocatu, iar Horia o fost<br />
tras pe rotă, iarna, pe 28 Făurar 34 , în anulu 1785, <strong>la</strong> Alba Carolină 35 ,<br />
împreună cu Cloşcuţ, căpitanul lui ăl mai bun. Abia atunci, când o văst<br />
că nu‐s prostu, s‐o apucat să mi‐l mai zică odată. Aşe l‐am învăţatu, de<br />
<strong>la</strong> baciul Simeone de <strong>la</strong> „Capul Podului”. Mamă, dar tu nu ştii că io<br />
mi‐s nepotul Horii, care aici în casa asta a nostră o vintu şi‐o şăstu? Că<br />
tata lui tătuţu, bunul Georgiu, o fostu lăncier de‐al Horii, mamă!<br />
– Apăi, chiar lăncier de‐al Horii, dragul mamei, nu crediu io c‐o<br />
fost, că s‐ar fi împiedicat în sutană. Bunul tău o fost preot!<br />
– Păi sutană avea în besearică, apoi o ţâpa 36 jos şi lua <strong>la</strong>ncea!<br />
Mama Maria a priceput că, dacă ar mai fi ţinut‐o tot aşa, şi‐ar fi<br />
amărât copilul pe toată ziua. <strong>De</strong> asta şi‐a întrecurmat vorba, zicând:<br />
– Aşe‐i, dragul mamii. Că Bunul tău o fost om cât un munte, puternic<br />
ca un urs. Era de două ori cât mine! Dacă ar fi vrutu, putea să<br />
porte câte o <strong>la</strong>nce a fiecare mână.<br />
Lui Avrămuţ i‐au licărit ochii de fericire:<br />
– Mamă, când o să fiu mare, o să‐mi fac şi eu o <strong>la</strong>nce!<br />
Vidra de sus, septembrie 1834.<br />
Avrămuţ o întrecuse deja pe mama lui <strong>la</strong> înălţime. Era subţirel şi<br />
blonduţ, cum rari sunt pruncii prin satele moţilor, unde erau cam toţi<br />
bruneţi sau chiar tuciurii. Maria Mică îl pierdea din ochi de drag. Îl<br />
34 arh. Făurar = februarie<br />
35 arh. Alba Carolina = Alba Iulia<br />
36 ard. a ţâpa = a arunca
Change language