Insula Doctorului Moreau de H.G. Wells - fragment

H. G. Wells
iar orizontul dansa în sus și în jos, împreună cu pânza de
deasupra lui. Dar îmi aduc aminte cu tot atâta claritate și că
aveam convingerea că murisem, văzând o glumă în faptul că
salvatorii aceia veneau cu câteva clipe prea târziu pentru a mă
mai găsi în viață.
Timpul îmi părea nesfârșit și zăceam cu capul pe banchetă
și cu ochii la dansul goeletei – un vas mic, cu velatură în
față și în spate – care părea ivită din adâncul mării. Avansa în
linie frântă și cu ocoluri tot mai largi, fiindcă naviga împotriva
vântului. Nu mi-a trecut prin cap să încerc să atrag cuiva
atenția spre mine și nu-mi amintesc nimic precis din clipa
când am văzut-o alături și până când m-am trezit într-o cabină
mică din partea din spate a navei. Rețin ca prin ceață că
am fost ridicat pe punte, precum și expresia unei fețe mari și
roșii, plină de pistrui și înconjurată de păr roșcat, holbându-se
la mine pe deasupra balustradei. Am mai avut, de asemenea,
vaga senzație că un chip negru, cu ochi extraordinar de insistenți,
mă privea de aproape, însă am crezut că totul era un
coșmar, până când l-am întâlnit din nou. Și parcă îmi amintesc
că mi-au turnat ceva printre dinți. Iar asta e tot.