Călătorie în Lumea Sentimentelor culegere de poveşti 2018 © cjraehd

Poveşti şi sentimente 

Câteva cuvinte despre Concursul educaional naional „Cltorie în lumea 

sentimentelor”, ediia a VIII-a, ianuarie-iunie 2018, organizat la nivel naional de ctre 

Centrul Judeean de Resurse şi Asisten Educaional Hunedoara 

Ne plac poveştile, le ascultm de când suntem mici, sunt primele lecturi pe care ne 

place s le citim pentru c descoperim lumi noi, plecm în cltorii fascinante. Devenim noi 

înşine povestitori şi creştem îmbinând fascinaia poveştilor cu viaa real. Am scris deseori 

despre debuturi literare, despre primele romane de succes ale unor scriitori. Am scris chiar 

despre copii ale cror poveşti au depşit graniele rii lor, devenind bestselleruri 

internaionale. Am fost mereu curioas cum se întâmpl s descoperi pasiunea şi înclinaia 

spre scris. Şi m-am gândit la modul în care se decerneaz premiile literare. Totuşi aceste 

reuşite nu pornesc din neant. Copiii sunt familiarizai acas cu poveştile, sunt încurajai s 

scrie, scriu teme pentru clas, scriu compuneri tematice, particip la concursuri literare. 

Recent, printr-un concurs favorabil de împrejurri, am participat într-o comisie de 

jurizare a unui asemenea concurs, organizator şi iniiator al proiectului fiind Centrul 

Judeean de Resurse şi Asisten Educaional Hunedoara. Concursul dedicat elevilor 

claselor gimnaziale se numeşte „Cltorie în lumea sentimentelor”, iar scopul declarat este 

„conştientizarea de ctre elevi a tririlor afectiv-emoionale în contextul relaiilor interumane 

i facilitarea exprimrii acestora prin crearea de poveti i desene.” De ce acest lucru? Pentru 

a-i ajuta pe elevi s-şi dezvolte inteligena emoional. Elevii au participat în cadrul şcolii la 

activiti de dezvoltare a abilitilor emoionale, unde au învat despre sentimente, despre 

felul în care pot ele s ne influeneze, iar la finalul acestora au fost încurajai s scrie o 

poveste şi s realizeze un desen al acestei poveşti, în care personajul uman este influenat de 

sentimente. Ca urmare a acestei iniiative, elevii nu doar c şi-au recunoscut şi descris 

sentimentele, dar şi-au dezvoltat creativitatea literar şi artistic fiind surprinztori, coereni, 

clari în exprimare şi rezumând prin pictur textul scris. Pe mine m-au impresionat multe 

dintre poveştile scrise, mi s-au prut extrem de interesante şi noi unele dintre temele abordate 

în poveşti. În unele am recunoscut influene normale din poveştile citite anterior sau filme 

fantasy pe care le-am vizionat şi eu cu plcere. În multe dintre lucrri am regsit descris 

temerea privind maturizarea pe care noi toi am resimit-o cândva şi pe care o ilustreaz atât 

de bine cartea lui Lewis Carroll, Alice în ara Minunilor.

Lucrrile au fost împrite pe dou seciuni: pentru clasele V-VI şi pentru clasele VII- 

VIII. Aş vrea s scriu câteva cuvinte despre lucrrile câştigtorilor premiului întâi din cadrul 

ediiei naionale de acest an. Este vorba despre Destinul se pictează cu sentimente a 

Gabrielei Andreea Gârdan (autoare a textului şi desenului), elev în clasa a VI-a, la 

Colegiul Naional „Silvana” Zalu, judeul Slaj (sub îndrumarea profesoarei Imelda China) 

şi a lucrrii Prinţesele gemene: Ura şi Iubirea a Lidiei Tomuş (autoarea textului) şi a 

Antoniei Mangu (autoarea desenului), eleve în clasa a VII-a, la Şcoala Gimnazial „I. G. 

Duca” Petroşani, judeul Hunedoara (sub îndrumarea profesoarelor Elena Contoman şi Diana 

Victorina Iozsa). 

În Destinul se picteaz cu sentimente, autoarea face o incursiune în sufletul su, 

regsind momentele speciale care au fcut-o s triasc Fericirea, Prietenia, s pun Pasiune 

în munca ei, s ating lacrima Tristeii, dar şi a Bucuriei şi s recunoasc Suferina, Ura, 

Gelozia, Invidia, Rutatea, ajungând la înelepciunea c toate sentimentele sunt conştientizri 

ale Gândului, care poate fi controlat şi raportat în funcie de situaie, s accepte c toate sunt 

tririle posibile şi uneori necesare maturizrii. Mi-a plcut mult cum a reuşit Gabriela 

Andreea Gârdan nu doar s recunoasc corect sentimentele şi influenele lor asupra noastr, 

dar le-a atribuit culori precise, potrivite fiecreia dintre ele, acestea regsindu-se şi în desenul 

pe care l-a pictat la finalul textului. Lucrarea este scris într-un mod poetic şi metaforic, 

finalul fiind unul care îmi va rmâne mult timp în minte: „sentimentele-mi sunt pensulele şi 

cu ele îmi pictez destinul, iar sufletul-mi este pânza”. 

În lucrarea Prinesele gemene: Ura şi iubirea, regsim stilul clasic al poveştii, 

autoarea Lidia Tomuş face o cltorie în Lumea sentimentelor, unde Regele Dreptate şi 

Regina Înelepciune au dou fiice gemene: pe Ura şi Iubirea. Opuse ca înfişare şi fire, cele 

dou prinese pot fi moştenitoarele regatului. Prinii cu greu se decid, dar o aleg pe Iubire ca 

moştenitoarea lor, dar aceasta, din iubire pentru sora ei, renun la tron în favoarea Urii. Ce 

urmeaz? Ura se înconjoar de Duşmnie, Ticloşie şi Zgârcenie şi îşi exileaz sora şi 

susintorii ei, Bucuria, Mila, Voioşia. Iubirea îşi construieşte un regat în exil. Regatul Urii în 

timp se distruge, srcind din cauza opulenei conductoarei lor, pe când noul regat condus de 

Iubire, firesc, înfloreşte. În finalul poveştii, desigur Iubirea cucereşte regatul Sentimentelor 

pentru c „buntatea şi iubirea câştig mereu şi învm mereu din propriile experiene de 

via c este mult mai uşor s-i locuieşti sufletul cu sentimente frumoase, cci la marele final, 

suntem ceea ce simim şi primim ceea ce druim.” (citat din lucrare).

Poveştile ne îndrum paşii, ne ajut s ne dezvoltm, s devenim curajoşi, s iubim, s 

fim înelepi şi buni. Eu sper ca aceste sentimente s persiste de-a lungul vieii acestor copii, 

s îi ajute s viseze frumos şi s-şi realizeze dorinele. M-au surprins prin maturitatea lor, prin 

felul creativ şi pur de a vedea lucrurile, mi-au amintit c toi am fost la un moment dat aşa, 

deşi uneori viaa ne-a schimbat. 

Felicitri tuturor participanilor, organizatorilor şi iniiatorilor proiectului, cât şi 

profesorilor coordonatori şi sper ca acest concurs s aib via lung şi cât mai muli 

participani şi în viitor. 

Deva, la 

06.06.2018 

Roxana Monica Bortoş, 

bibliotecar - Biblioteca Judeean „Ovid Densuşianu” Hunedoara-Deva

CJRAE HUNEDOARA © 2018

Câteva cuvinte despre 

Poveşti şi sentimente 

Alisia i sentimentele ei 

Arthur pe Insula Sentimentelor 

Ava 

Avalana de emoii 

Aventur printre sentimente 

Aventura sentimentelor 

Aventuri în lumea sentimentelor 

Borcanul cu sentimente 

Bucurie 

Cci el iubea….. 

Cltoria din vis 

Cltoria Irinei 

Cltoria lui Miguel în Lumea 

Sentimentelor 

Cltoria sentimentelor 

Cltorie în lumea sentimentelor 

(1)CL 


(2)CJ 


3(MM) 


(4HD) 


(5HD) 


6(HD) 


7(HD) 

Cltorie printre gânduri i amintiri 

Cltorie 

Cltorind prin oraşul sentimentelor 

Cltorind printre sentimente 

Cartea din bibliotec 

Cartea problem 

Cartea sentimentelor 

Ctlin - un înger de frior 

Ce este fericirea? 

Cele trei probe 

Ciobul de sticl i lacrima 

Comportamentul Luminii 

COMUNICAREA CU FRICA 

Copacul sufletului 

Coregrafia perfect 

Cu fruntea sus pe aripile destinului 

Culorile speranei 

Cum am salvat planeta 

sentimentelor 

Cum ar fi o lume fr sentimente? 

Curcubeul emoiilor 

Cuvinte în mintea mea, sgei în 

inim 

Dac sufletul ar fi o lume 

Destinul se picteaz cu sentimente 

Dou sentimente 

Dragoste, prietenie i trdare 

Drumul spre acas 

Dulapul…cu monştri 

Experiena mea în patru pagini 

Fata pe nume Lory 

Fetia cu un vis 

Fetia şi sentimentele 

Flcul descântat 

Gândeşte pozitiv 

Grupul pierdut 

În cutarea fericirii 

În cutarea identitii 

În lumea emoiilor 

Încperile vieii 

Încrederea îi d aripi 

Înlnuirea sentimentelor 

Insula Sentimentelor 

Întâlnire cu Sperana 

Întâlnirea sentimentelor 

Întâlnirea 

Într-o familie a sentimentelor 

Într-o lume cu sentimente 

Ion cuta fericirea 

Ira şi visul ei 

Iubire printre trandafiri 

Jocul sentimentelor 

La mas...oamenii zâmbesc 

Labirintul sentimentelor 

Lumea magic a Andradei 

Luna de miere 

Lupta sentimentelor 

Magia iubirii 

Magica poveste a sentimentelor 

Mai bun, mai slab…egali 

Metamorfoza 

Minunata lume a sentimentelor mele 

Momente fericite 

Muciulic 

Noapte de vis 

O cltorie fantastic în inutul 

alegerilor 

O cltorie în lumea 

sentimentelor 

O cltorie magic 

O cǎlǎtorie neateptatǎ 

O cltorie spre fericire 

O dorin 

O experien magic! 

O experien mai puin fericit 

O întâlnire special! 

O mam pentru puii altora 

O nou via 

O prietenie pierdut 

O strad cu sentimente 

Oraşul sentimentelor 

Pdurea sentimentelor 

Paradisul ascuns 

Paradisul sentimentelor 

Pe aripi de vis 

Pe aripile sentimentelor 

Pendula ceasului 

Planeta sentimentelor 

Poarta spre sentimente 

Povestea btrânei 

Povestea Lcomiei 

Povestea sentimentelor 

Povestea unei fete ... 

Prieteni 

Prietenie-drumul spre fericire 

Prinesa Mil 

Prinesa 

Prinesele gemene: Ura şi Iubirea 

Puterea sentimentelor 

Raz de soare 

Rzboiul interior 

Rzboiul sentimentelor 

Salvarea emoiilor 

Salvarea furiei 

Schimbarea unei fetie - Erika 

Sentimente în lumea viselor 

Sentimente încâlcite 

Sentimentele, grania dintre vis i 

realitate 

Sentimentele lui Radu 

Sentimentele 

Sfâritul începutului 

Şiraguri de sentimente 

Speran... iubire... fericire 

Steaua 

Suflet pueril 

Surorile-Sentiment, prietenele mele 

ara Speranei 

Trâmul Posibilitii 

Trâmul Minunat 

Trâmul Sentimentelor 

Tom şi prietenii si 

Tom i Singurtate. O poveste a 

zilelor noastre 

Totul cu un scop... 

Tririle unui suflet de copil 

Trei prieteni 

Tristee în rou i verde 

Tunelul sentimentelor 

Ulcica mtuii 

Viaa mea 

Viaa pe muchie 

Visul sentimentelor 

Zbor în galaxia sentimentelor

Alisia și sentimentele ei 

Alisia este o feti de 11 ani. Ea este in clasa a V-a. Astzi a avut limba şi literatura 

român. Ca tem, are de scris o compunere despre sentimentele ei. Dar fata nu are nicio idee 

pentru compunere. Micua se gândeste, se gândeste, dar nu are inspiraie. Alisiei i se face somn 

şi adoarme cu capul pe birou. Dintr-o dat se trezeşte într-o lume spectaculoas care se numeşte 

„Lumea Sentimentelor”. 

Ea se întâlneşte acolo cu o fat pe nume Tristee, care era veşnic trist. Alisia încearc 

s o înveseleasc pe Tristee, îns orice ar spune, ea plânge. Alisia, vzând c nu o poate 

înveseli, se înfurie. Şi atunci dintr-un col întunecat îi apare o tânr cu prul roşu ca focul, cu 

o privire înspimânttoare. Tânra o întreab pe Alisia de ce a chemat-o. Mica feti nu 

realizeaz ce se întâmpl şi speriat o întreab cine este şi ce doreşte de la ea. Tânra cu prul 

roşu ca focul îi spune c ea este Furia. 

Fr s îşi dea seama, din cauza sperieturii în faa lor apare Speriatul. Furia îl salut pe 

Speriat şi se face nevzut printre copaci. Alisia dându-şi seama c îl place pe biat se 

îndrgosteşte de el şi ca prin minune lâng cei doi apare Iubreaa. Prin magie Speriatul dispare, 

iar cele dou Alisia şi Iubreaa rmân pentru câteva minute împreun. 

Dintr-o dat din cer începur s cad fulgi de bezea, iar un miros îmbietor de tort de 

ciocolat îi rsf simurile. Nici nu işi ddu seama c Iubreaa plec de lâng ea şi în locul ei 

apru Pofticioasa, îmbrcat într-o rochie multicolor, împodobit cu multe bunti, cu capul 

acoperit de o plrie de ciocolat decorat cu cpşuni şi fructe de pdure. Alisia se bucur 

nespus de mult când gust din buntile oferite de Pofticioasa. Din lumea sentimentelor apru 

Bucuria, o tânr foarte drgua, plin de haz, cu zâmbetul mereu pe buze. Alisia nu îşi dorea 

s se despart de noua sa prieten, aceasta încântând-o cu multe glume, oferindu-i un sentiment 

de neimaginat. 

Dar dintr-o dat, mama intr în camer pentru a o chema la mas. Micua de 11 ani se 

trezi din visul ei superb, îns bucuroas ca acum ştie cum s îşi scrie compunerea despre 

sentimente. 

1

Autor poveste i desen: Dobrin Mara, clasa a V-a 

Profesor coordonator: Milosteanu Valerica 

Liceul Teoretic ,,Onisifor Ghibu” Sibiu, Sibiu 

2

1 

Arthur pe Insula Sentimentelor 

Într-un trâm îndeprtat cu mult, mult timp în urm tria un biat pe nume Arthur. Avea 

ochii ca cerul senin, buzele mari i roii iar prul su era la fel de galben i strlucitor ca aurul. 

Acest biat tria pe o insul. Era singur. Nu avea pe nimeni cu care s vorbeasc, s îl aline, nu 

exista cineva i pentru el. Arthur nu tia ce erau sentimentele. Nu imise nimic, niciodat, pentru 

nimeni sau cel puin aa credea el. 

Într-o zi, plictisindu-se, puse ramuri de copac i bee unele lâng altele, legându-le cu 

vergi i iarb. Nici el nu tia ce construia. Nemulumit de invenia sa, o arunc în ap. Imediat, 

observase c plutea. Nu a stat mult pe gânduri. Voia s vad lumea, aa c s-a aruncat pe ea. Nu 

tia unde merge, nu tia ce face, nu tia ce s simt. Tot ce vedea înafar de ap era o furtun 

care se apropia rapid. Furtuna nu a fost blând i a durat mai bine de o zi. Arthur nu a mai 

rezistat s se in de plut i a fost aruncat în ap, lsându-se purtat de valuri. Când se trezise, tot 

ce vedea în jur era aur, smarald, rubine, argint i diamante. Arthur era sigur c a murit i c a 

ajuns în rai, îns nu era deloc aa. Aproape c picioarele îl lsaser de emoie dar îi reveni. Era 

linite, îns chiar i aa tot trebuia s fie ceva sau mai bine zis cineva pe acolo. Aa c a pornit la 

drum. Tresri. Parc auzise pe cineva plângând. Crezând c i se pru, merse mai departe. Auzi i 

un suspin. Arthur aproape c înghease de fric dar, luându-i inima în dini, înainta spre locul de 

unde veneau suspinele. Se auzeau de dup un copac. Când se apropie nu îi venea s cread 

ochilor. Era înspimânttor. 

-Bu...bun, i-a spus biatul. 

Biatul nu a primit niciun rspuns. 

-Bun, repet el. Cine eti tu? 

-Las-m, sunt prea trist ca s vorbesc cu tine. Vreau s stau singur. 

-Totui ai un nume... 

-Tristeea. Sunt un sentiment. 

-Sentiment? Ce sunt sentimentele? 

-Îmi pare ru, nu te pot ajuta, biea! 

Arthur a îneles c nu poate afla nimic de la acest sentiment. Merse mai departe. Dintr-o 

dat i se pru c auzise pe cineva râzând. Se apropie i ce s-i vad ochii? Era o creatur 

asemntoare Tristeii, numai c aceasta nu plângea ci râdea.

-Tu cine mai eti? 

-Cine crezi? Sunt Fericirea. Cu ce te pot ajuta, mititelule? Pari atât de posomorât... Hai s 

dansm! 

-S dansez? Ce e dansul? Eu nu tiu s dansez. 

Deodat începu s plâng. 

-O, dar de ce plângi? Nu trebuie s plângi. Se vede c ai sta de vorb cu Tristeea. Of, 

mereu face lumea s se simt prost. E mereu trist i cu tristeea ei îi face i pe alii triti. 

-Vreau acas, spuse biatul. Cum ajung? 

-Vai, scuze, mititelule, dar nu te pot ajuta cu asta. Scuze, eu trebuie s m duc s m 

distrez. Nu pot fi trist. Eu sunt Fericirea. Dac vei urma drumul acesta, te voi întâlni cu alte 

sentimente. Poate te vor ajuta ele cumva... 

-Mulumesc, spuse biatul, cu un zâmbet ce îi strbtu faa, i începuse s mearg mai 

departe. 

„Da, aa sunt eu. Fac lumea s se simt bine”, i zise Fericirea. 

2 

4

Dup mai multe zile de mers pe jos, biatul s-a aezat pe iarb lâng un ghiocel mare i 

frumos. 

-Bun. 

-Ce? Cine a spus asta, întreab îngrozit biatul. 

-Eu, ghiocelul. Nu te speria, nu muc! Ce te aduce prin prile astea? 

-Am ajuns aici... eu... Vreau acas i nu tiu cum s ajung. Nu tiu pe unde s o iau. Vd 

i aud lucruri ciudate... un ghiocel ce vorbete?! Am înnebunit complet. Nu mai pot! Renun! 

Gata! 

-Ehe, care-i treaba, micuule? tiu c vrei acas, dar nu îi pierde sperana. Uite, s te 

înveseleti... i voi rspunde la o întrebare. 

-Cum fac s ajung acas? 

-Ei bine, va trebui s-mi pui o întrebare la care s pot rspunde. Din pcate nu te pot ajuta 

s îi gseti casa, dar îi dau un sfat. Nu îi pierde sperana! 

-Atunci, ce este tristeea? 

-Ei bine, este atunci cȃnd eti trist, te simi neajutorat, descurajat de parcǎ ai fi pierdut 

ceva. 

-Cred cǎ ncep sǎ neleg, dar fericirea... 

-Fericirea... cȃnd eti fericit te simi bine i ai chef sǎ i trǎieti viaa la maximum. 

-Da. neleg ce spui. Vǎd cǎ soarele apune. A vrea sǎ merg, totui, mai departe pentru cǎ 

vreau sǎ ajung acasǎ. nainte de a se ridica auzise o ntrebare. 

-Dar nu i place aici? E frumos i ai putea avea orice i-ai dori. De ce sǎ te ntorci? 

-Ai dreptate. E frumos aici dar nu simt fericire, ci tristee. Nu mǎ simt bine. Mi-e dor de 

locul n care am copilǎrit. 

-Ei bine, mititelule, e dupǎ voia ta dar nu uita : orice s-ar ntȃmpla, nu i pierde sperana, 

nu i pierde credina! 

-Vǎ mulumesc pentru sfat, nu l voi uita niciodatǎ! Acum la revedere, ghiocel i 

dumneavoastrǎ. 

-M-ai fǎcut sǎ neleg ce sunt sentimentele, emoiile. Nu vǎ voi uita! La revedere. 

-Pacea fie cu tine, mititelule! 

3 

5

Lǎsȃnd n urmǎ ghiocelul i pe prietena sa, Credina, Arthur nainta ncrezǎtor i mȃndru 

pe drumul de aur, pȃnǎ cȃnd o ntȃlni. Era i timpul. Era aa de frumoasǎ, atȃt de frumoasǎ... da, 

avei dreptate, era vorba despre Dragoste. 

-Bunǎ. Cine eti? , ntrebǎ Arthur, bȃlbȃit. 

-Eu sunt Dragostea. Aduc afeciune i ncȃntare atunci cȃnd cineva mǎ cheamǎ. Eu mǎ 

transform n fluturi i intru n stomacul oamenilor. 

-Am simit-o deja. 

Atunci, lasǎ-mǎ sǎ te lǎmuresc. ncepu sǎ cȃnte: „Bine ai venit/ Ştiu cǎ te-am 

descumpǎnit/ Dar acum inima ta/ Bate pentru a mea. /Nu mǎ lǎsa, te rog!/ Ştii cǎ sunt ca un 

drog.” Avea vocea uimitoare. l fǎcea pe Arthur sǎ se simtǎ minunat dar asta trebuia sǎ se 

termine acum. 

-Scuze, dar eu vreau sǎ ajung acasǎ. 

Dragostea s-a simit prost, dar i-a arǎtat drumul spre dreapta, luȃndu-i la revedere. 

Arthur a plecat. Pe drum s-a ntȃlnit cu Furia. Nu a stat mult de vorbǎ cu ea. 

-Ce vrei? Nu ai gǎsit pe altcineva sǎ ntrebi? Ce-i cu tine, aici? Pleacǎ! 

Mergȃnd mai departe, intrǎ nt-un inut ntunecat. Arthur s-a speriat dar, revenindu-i, 

ntrebǎ: 

-Cine eti? 

-Eu sunt ultimul tǎu prieten. Drumul tǎu se va sfȃri aici. Dar, sǎ i rǎspund la ntrebare. 

Eu sunt Moartea. Pentru cǎ mi eti drag, eu voi face ceea ce nu fac de obicei. Gȃndete-te la o 

ntrebare i adreseazǎ-mi-o. 

-Cine e cea care mi-a spus sǎ nu mi pierd sperana? 

-O, ea este Credina, bunul meu prieten. Acum nu mai avem timp de pierdut. Te rog, intrǎ 

pe aceastǎ uǎ. Ea te va duce la porile Raiului, iar de acolo i vei vedea singur de drum. 

-Desigur, Credina, nu i pierde sperana, nu i pierde credina! Şopti aceste cuvinte n 

timp ce intra pe uǎ. 

Autor poveste i desen: Golmoz Bianca, clasa a VII-a 

Profesor coordonator: Grosu Elena 

coala Gimnazial ”Nicolae Iorga” Pîngrai, Neam 

4 

6

Ava 

Ava era copleşit de toate aceste emoii care o apsau, o nedumereau. Toate aceste 

emoii s-au transformat rând pe rând în sentimente. Ele nu doar îi sgetau mintea, ci rmâneau 

acolo, apsându-i uneori umerii, fcându-i din grei şi mai grei. 

Acesta nu este nici începutul nici sfârşitul poveştii mele. Totul a început aşa: Ava era o 

fat oarecare, o aproape adolescent, la fel ca mine şi ca toi cei de vârsta mea. Într-o zi Ava a 

pierdut cel mai frumos şi preios lucru pe care îl mai avea, pe tatl ei. Un accident a fcut ca 

asta s se întâmple şi cu mama ei cu ceva timp înainte. 

Distrus, ea începe s caute prin vechea bibliotec a familiei şi atunci gseşte o carte. 

Cartea nu îi spunea nimic, tocmai de accea cartea era aşa interesant, era misterioas. 

Ava a deschis cartea şi atunci un portal s-a deschis. Prin acest portal, ea a ajus într-un 

inut, inutul “Temerilor tale”. Pe Ava o treceau fiorii, totul prea şters şi mai îngrozitor era 

faptul c era singur, fr nimeni. 

Era foarte frig, aşa c Ava bate la prima poart pentru a se putea înclzi. O creatur îi 

deschise uşa şi îi spune: 

- Ce vrei? Cine eşti tu? 

Pân s rspund ceva, ursuz, creatura i-a închis uşa în nas. 

Ava continu s mearg şi ajunge la o zân. Zâna plângea şi parc era fr suflet, 

lacrimile îi curgeau pe obrajii reci. Dup multe alte rspunsuri negative, o familie de troli 

accept s o cazeze pe Ava la ei. Mama trol era foarte nemulumit, iar tatl trol îşi petrecea 

tot timpul stând la televizor, pe canapea. 

Ava este foarte nedumerit şi copleşit de aceste emoii care au aprut aici. Toate 

amintirile neplcute şi nostalgiile o trec. 

Aici trecem de ce spuneam la început. 

Ava pleac şi dintr-o dat se deschide un alt portal. De aceast dat ea ajunge în alt 

inut, “inutul nimic”. 

Acest peisaj nu-i sugera deci absolut nimic. Nu-i stârnea nicio emoie, cetenii de acolo 

nu-i transmiteau nimic. 

Ea a mers şi iar a mers pân a ajuns într-o pdure întunecoas, aici “s-a întâlnit” sau 

mai bine zis s-a izbit de un stup de albine care au înepat-o. Când s-a trezit, era într-un inut 

magic, superb, în culori multicolore. Psri curcubeu zburau pe cerul senin şi mii de zâne 

munceau vesele. Ava , neatent se izbeşte de un zân. 

7

- Bun, eu sunt Happy, sunt un zân al animalelor. 

- Eu sunt Ava şi sunt un om, doar un om. 

- Nu pot s cred! Eşti un om!? Vino s i prezint pe prietenii mei. 

Bing! Bing! Alarma telefonului Avei sun. 

- Am adormit! Tot singur sunt... Ce vis am avut! 

Atunci la uşa ei apar doi copii. 

- Bun, eu sunt Happy. Eu şi sora mea ne-am mutat la bunici. 

Ava era nedumerit de tot ce se întâmpl. Oare totul a fost un vis sau nu? Era totodat 

şocat. A vrut s se conving, s-şi lmureasc gândurile şi ideile. 

S-a dus în bibliotec şi a luat din nou cartea. De aceast dat era împreun cu Happy. 

Când şi-a dat seama ce se întâmpl, Happy a strigat: 

- Ava eu nu m pot întoarce în cealalt lume prin acest portal! O s peşti ...... 

Pân s mai poat s spun ceva, Happy a disprut într-un nor multicolor. Ava a ajuns 

de aceast dat într-o celul magic. Orice fcea nu putea scpa. 

În fiecare zi o pasre albastr venea la celula Avei. La început Ava a ignorat-o, dar apoi 

s-a gândit: “Aceast pasre nu se potriveşte cu restul peisajului. Trebuie s fie un semn!” 

Ava a început s asculte pasrea, care avea un cântec ciudat, pe care Ava nu îl înelegea. 

Nici mcar un cântec nu prea, era mai mult o poezie: 

“Apcs iop cşuc nid 

Irrtsurf ed cad raod 

Arebile iev et!” 

Ava nu înelegea ceea ce pasrea voia s îi spun. Dup multe zile şi nopi Ava şi-a dat 

seama ce i-a spus pasrea: 

“Din cuşc poi scpa 

Doar dac de frustrri 

Te vei elibera!” 

Ava îşi spunea “Eu nu am nici o frustrare!”. Pân s termine aceast propoziie ea a 

izbucnit în plâns ...“De ce nu pot fi norocoas? De ce nu sunt frumoas?” 

Ca printr-o magie toate gândurile şi sentimentele i-au trecut prin faa ochilor şi ea a 

spus: 

- Dar cine spune c nu pot fi toate aceste lucruri? Pot fi ce-mi doresc s fiu! 

În acel moment Ava s-a întors instantaneu acas. 

8

Anii au trecut, decurgând normal. 

- Mami! Vino s ne jucm! 

Acum Ava este o femeie puternic, are o familie frumoas . Ea a învat cum s fac 

fa tuturor greutilor, şi-a dat seama c nu exist un model perfect de om şi nimeni nu 

hotrşte cum arat frumuseea. Ea a acceptat felul ei de a fi şi a învat o lecie foarte 

important “Tu trebuie s stabileşti cum arat perfectul pentru tine”. 

Autor poveste i desen: Stoia Teodora, clasa a VIII-a 

Profesor coordonator: Banciu Alexandra 

coala Gimnazial eica Mare, Sibiu 

9

Avalanșa de emoții 

Mulimea se ridic în picioare i îl aplaud pe putiul care a tras primul su fum de igar. 

Oare de ce? Tudor este un biat de paisprezece ani, sfios i timid, cu o mulime de probleme pe 

cap. Copilria i-a fost marcat de alcool, tutun i certuri ale prinilor care în prezent sunt divorai. 

În momentul de fa locuiete cu mama lui într-un nou ora. Se simte singur, nu are prieteni, 

familia s-a destrmat, simte c nu are pe cineva cruia s-i pese de el. 

Aa c într-o zi decide s îi ia viaa în propriile mȃini i pornete într-o cltorie pentru a 

se regsi pe sine. Pȃn acum a stat ancorat în trecutul ce l-a împovrat cu mult durere, i-a sabotat 

fericirea i s-a transformat de-a pururi într-o victim a deziluziilor. De astzi îns a decis s lase 

în urm orice viciu, orice greeal, orice gȃnd care îi putea provoca durere. A fost inut captiv de 

Tristee i Îngrijorare, cele dou surori gemene, mereu nedesprite. Apar în cele mai neateptate 

clipe, îmbrcate în negru cu faa ascuns în umbra glugilor, reprezentȃnd cele mai întunecate 

momente ale vieii. Înconjurate de o ramificat pȃnz de idei triri, gȃnduri i sentimente, dac 

nu eti suficient de puternic te prind asemeni pianjenului în plasa sa, transformȃndu-te într-un 

sclav al Împriei Tristeii i Îngrijorrii, de-a pururi prizonier! 

Îns acum Tudor a reuit s rup lanurile captivitii!...Arunc cȃteva tricouri, un mr i 

nite cri în rucsacul vechi i ponosit. Iei pe ua casei dar se întȃlni chiar în prag cu Domnul 

Speran, un personaj drgu i prietenos,cu mult experien de via,mereu cu zȃmbetul pe buze. 

Prea o fiin destul de ciudat pe care pȃn în prezent Tudor nu o cunoscuse. Cu o voce blȃnd 

asemeni susurul izvoarelor în prag de primvar îl întreb despre planurile sale de cltorie. 

Rspunsul lui Tudor a fost cel puin surprinztor :dorea s se regseasc ,se simea rtcit în 

hiurile unui prezent care nu i se prea prietenos. De asemenea auzise c într-un inut îndeprtat 

, în Turnul Quik, Bucuria i Iubirea erau închise de prea mult vreme iar El dorea s le elibereze 

pentru a face parte din nou din viaa sa. Domnul Speran l-a încurajat s fac alegerile pe care le 

dorete spunȃndu-i c fiecare experien generatoare de suferin îl va face s aleag ce vrea s 

devin: o victim sau o fiin puternic, demn i fericit? 

10

-Pȃn vei ajunge la Turnul Quik nu te grbi, oprete-te i admir, aa cum fac i eu, iubesc 

pomii înflorii, mirosul proaspt al ierbii, cȃmpurile pline de flori slbatice care îmi amintesc c 

exist mereu o alt primvar i noi începuturi. Amintete-i mereu c exist un Mȃine care îi va 

aduce anse nebnuite, visuri împlinite i oameni care te iubesc pentru ceea ce eti i nu pentru 

ceea ce faci, spuse Domnul Speran. Tudor a analizat spusele btrȃnului continuȃndu-i drumul. 

Cerul prea s fie asememenea biatului: întunecat, neclar i posomorȃt. Se pare c în curȃnd urma 

s plou aa c Tudor se adpostete sub coroana unui copac. În cȃteva minute,un omule mic i 

grsu parc venit din alte spaii, îmbrcat cu o vestimentaie de culoare roie,destul de agresiv,se 

apropie de puti i îl goni spunȃndu-i s îi gsesc alt loc. Da era Furia,o recunotea, Tudor se 

ridic în picioare, strȃnse pumnul, simea cum adrenalina urc în fiecare particul de sȃnge, venele 

creteau în volum, faa se înroea, îns gsi puterea s se stpȃneasc i astfel Furia ced puin cȃte 

puin i în final dispru în negura spaiului. Tudor înc simea nervozitatea ,dar merse mai departe 

,îns deodat la picioarele sale se rostogoli pe neateptate o entitate deirat ce tremura asemeni 

frunzelor în btaia vȃntului. Îngrozitor de speriat cu o cocoa imens în care strȃnsese îngrijorare, 

nesiguran, team, groaz. Tudor îl ajut s se ridice i vzu deoadat doi ochi sfioi, înfricoai 

care cereau parc ajutorul . 

11

-Apropo, eu sunt Frica! Tudor trecu peste momentul care îl fcea i pe el s o ia la fug i 

îl întreb dac cunoate drumul ctre Turnul Quik. Se regsea în atitudinea Fricii i un sentiment 

de nepuin se strecura în sufletul su: ,,Dac nu voi gsi Turnul?” îns depi i de acest dat 

momentul i îi aminti cuvintele Mamei: ,,Nu te teme Tudor, vom fi fericii cȃnd vom tri aa cum 

dorim, cȃnd vom face mai mult ce ne place decȃt ceea ce trebuie, cȃnd nu ne vom teme s spunem 

adevrul, cȃnd ne vom da voie s fim aa cum simim în mod real, vom fi fericii cȃnd nu ne vom 

mai compara fericirea sau nefericirea noastr cu a celor din jurul nostru!” 

Frica îi spuse c dac va dori s ajung la turn va fi necesar s treac de o livad cu foarte 

muli pomi diferii unde prietenul su Ruine îl va atepta .,,Roag-l s te duc în satul Leisser iar 

de acolo mai ceri detalii localnicilor dac e nevoie!” Tudor se gȃndea cum s îl abordeze pe acest 

personaj, oare se va descurca? 

Strbtȃnd drumul Tudor ajunse în livad, apoi la calea ce lega livada de sat, acolo îl gsi 

pe Ruine, un domn aranjat, la costum, rigid, cu faa în pmȃnt, vorbea monosilabic, evita privirea, 

mȃinile se împleteau într-o frmȃntare continu. La întrebarea lui Tudor despre direcia în care ar 

trebui s mearg pentru a gsi turnul Quik acest i-a comunicat c îl poate duce cu maina sa : 

,,Unm...da... urmeaz-m, urc-te cci Fric mi-a spus c vei veni.” Tot drumul vorbea rar, 

pierdut, întrerupt, fr ir uneori.Îi povestea lui Tudor de starea lui de spirit care îi influeneaz 

deciziile i la un moment dat îi oferi pe neateptate cȃteva sfaturi: 

,,Este greu s trieti simind ruine, s nu te învinoveti nemeritat, s nu te subapreciezi 

niciodat, crezȃnd c nu eti destul de bun pentru a tri în acest lume. Orice ai face s nu te opreti, 

s nu lai ca viaa s treac pe lȃng tine, pentru c peste ani vei sta pe un fotoliu i vei numra 

ansele pe care le-ai pierdut. Acum coboar din main, sri acest gard i mergi drept înainte!Vei 

gsi alte surse de ajutor în drumul tu ctre Turn. Nu renuna!” 

Pornind pe crarea îngust Tudor vede cum cerul reflecta scprri de argint în apa 

întunecat a lacului din apropiere. Lȃng un copac scheletic, cu trunchiul firav i scoara despicat 

sttea o fat blond cu ochi albatri .Aceasta îl vzu pe Tudor, îi fcu discret cu mȃna, chemȃndul 

lȃng ea. Se apropie timid: 

12

,,-Eu sunt Buntatea ,iar tu eti?” 

,,Tudor!” Rspunse fr pic de încredere ,,Mi s-a spus c vei veni. Ai ceva de mȃncare?” 

,,Un mr” 

,,Uite vezi acest gest se numete Generozitate!” 

Buntatea îi povesti lui Tudor c tie motivul pentru care el a venit, mergȃnd atȃt de mult. 

I-a spus c se afl la o distan foarte mic de turnul Quik dar nu îl poate vedea deoarece are de 

trit înc experien de via. 

,,Vezi tu ,Iubirea i Bucuria sunt închise în turn iar tu le poi elibera doar dac pe parcursul 

cltoriei ai reinut sfaturile tuturor emoiilor i sentimentelor pe care le-ai întȃlnit. Este necesar s 

simi Sperana, Dorina, Frica, Ruinea, Buntatea, Furia.Acum eu îi voi da ultima lecie, cea de 

care te temi destul de mult. 

Biatul o privi mirat zicȃnd: 

,,Dac voi mai fericit...vreodat? Nu tiu dac exist un secret al fericirii, iar dac exist 

este valabil pentru fiecare tritor al acestui Pmȃnt. Fiecare om are propriul lui mod de a fi .Am 

putea tri fericii dac ne-am axa mai mult pe ,,a fi” decȃt ,,pe a avea”, dac nu ne-am tortura cu 

întrebri inutile i cu gȃnduri negative, dac ochii notri ar vedea dincolo de aparene, dac inimile 

noastre ar bate în ritmul iubirii...Atunci am putea spune ca suntem cu adevrat fericii! 

Cum termin de rostit propoziia, turnul apru în toat splendoarea sa. Toate emoiile i 

sentimentele care îl acaparaser pe biat se transformar în aripi ce îl purtau spre vȃrf unde 

deschise temnia ce izolase cele mai de pre triri Iubirea i Bucuria. Acum a îneles rostul tuturor 

tririlor în via i chiar dac plecase în aceast cltorie pentru a elibera doua emoii pe care le 

considera importante se simi binecuvȃntat c a îneles rostul experienelor pe care le trise. A 

descoperit c lumea se schimb în funcie de modul în care ,el- Tudor reacioneaz în relaiile cu 

ceilali, felul su de a simi ,de a se comporta, de a gȃndi. Avalana de emoii care ne influeneaz 

viaa. 

13

Este momentul întoarcerii acas, acas unde împreun cu mama sa va încerca s pun în 

valoare toate experienele trite. O cltorie în care s-a redescoperit ,în care a îneles c cele mai 

importante fore sunt în el însui. Acas are o minunat trus de culori...va pune în imagini tot ce 

a trit, tot ce l-a impresionat, în dorina de a transmite un mesaj pentru toi cei care nu gsesc 

puterea de a face fa fiecrei emoii, fiecrui sentiment pe care îl simim în experiene de via 

diferite. Avalan de emoii în cuvinte i culoare... 

Autor poveste i desen: Smrndoiu Ana Maria, clasa a VIII-a 

Profesor coordonator: BobeMarinela 

coala Gimnazial ”Carol I” Plopeni, Prahova 

14

Aventură printre sentimente 

Povestea mea este despre Amir, un biat de 12 ani. Împreun cu familia sa au fugit din 

calea rzboiului. Dup o cltorie lung au ajuns în ara Speranei. De multe ori acest trâm 

prea atât de departe! Distanele uriae parcurse pe jos, foamea, oboseala nu erau atât de 

înfricotoare precum zgomotul şi frica produse de explozia grenadelor. 

În ara Speranei oamenii se pregteau s srbtoreasc Crciunul. Strzile erau ca un 

furnicar, fiecare cu dorina de a cumpra cadouri pentru cei dragi. Cele mai aglomerate erau 

marile magazine. La intrarea într-un astfel de magazin, pe cimentul rece, la multe grade sub 0, 

s-au aezat trişti ateptând s primeasc ajutor din partea celorlali omeni. 

Într-o vreme, a observat o btrânic ieind din magazin crând cu greu cumprturile. 

Era clar c acea femeie era complet singur. Şi atunci Amir i-a dat seama cât de mulumit 

trebuie s fie pentru c nu e singur ci e împreun cu familia sa. 

În timp ce prinii lui cerşeau mila oamenilor, el vzu un copil cam de aceeai vârst, 

care arunc furios jucria cumprat de prini. Amir nici nu îndrznea s viseze la un astfel 

de cadou deoarece prinii lui nu i-ar fi permis niciodat s i-l cumpere. Simi invidie fa de 

acel copil. Singura lui jucrie era o minge galben, pe care a reuit s o strecoare în buzunar 

înainte de a-i prsi casa. Nu era doar o simpl minge de cauciuc, pentru el simboliza 

melancolie pentru cele mai frumoase momente petrecute alturi de prietenii si. 

Peste ara Speranei s-a lsat seara. Fulgi mari de nea cdeau peste tot, i peste ei. Era 

pentru prima dat când atingeau zpada. Aveau un sentiment de bucurie. Nu departe de 

magazin au gsit un loc magic numit ”Orelul copiilor”. Se plimbau fericii pe sub 

ornamentele strlucitoare, toi trei inându_se de mâini. 

În ciuda lipsurilor, Amir avu parte de un Crciun fericit. Iubirea prinilor era pentru 

el cel mai frumos cadou. 

15

Autor poveste i desen: David Andreea, clasa a V-a 



16

Aventura sentimentelor 

A fost odat ca niciodat, c dac nu ar fi fost nu s-ar fi povestit, un tânr chipe pe 

nume Erick. Acesta era cel mai tânr dintre fraii si. Cei doi, pe nume Marvin i Herman erau 

invidioi pe Erick, acesta fiind cel mai curajos, talentat i asculttor fiu. Tatl acestora se afla 

pe patul de moarte, fiind btrân. Într-una din zile, moneagul îi chem cei trei copii i le zise - 

Dragii mei, a venit vremea ca eu s plec de pe aceste meleaguri. V las ca i datorie s respectai 

cu sfinenie ceea ce st scris pe pergamentul sentimentelor cci doar astfel vei fi pzii i vei 

urma drumul drept în via. Dup moartea btrânului, cei doi fii îl gonir pe Erick din casa 

printeasc. Altfel baiatul plec cu durere în suflet i cu iubire de tatl pierdut ,in lumea mare 

,sperând s-i gseasc linitea sufleteasc. Mergând ce mergând se întalni cu o fat care mergea 

parc stins pe drum ca i cum nu ar fi avut nimic de pierdut. 

- De ce eti trist, draga mea? 

- Pentru c nu mi gsesc rolul în aceast via. 

- Haide cu mine drag prieten. Erick m numesc. S plecm în lumea mare s ne gsim 

calea. Dup ce au mers apte mri i apte ri, acetia au ajuns într-o ar în care împratul 

dadu zvon c cine va îndeplini cele trei sarcini i anume sacrificiul dragostei ,prietenia i 

încrederea. Ajungând ei la împrat i-au zis: 

- Împarate luminate, am venit la înlimea voastr datorit zvonului pe care l-ai dat imi 

doresc s îndeplinesc aceste sarcini. Împaratul a zis: 

- Fiule, dac nu îmi vei îndeplini cele trei sarcini, unde-i st capul, acolo îi vor sta i 

picioarele. Auzind acestea, tânrului i se fcu fric i Anastasia - caci acesta era numele fetei 

,se mâhni pentru bunul su prieten deoarece acesta era singurul ei prieten. Ei nu i-au dat seama 

ca de fapt împaratul era o iluzie din parte tatlui lui Erick, pus la încercare, pentru a vedea dac 

acesta poate respecta sentimentele valoroase scrise în pergamentul sentimentelor. i cum 

mergeau ei prin pdure, dadur de un arpe fioros care se repezi mânios ctre fat, acesta czând 

jos, mucat de arpe. Vzând acesta, baiatul omorî arpele i supse veninul din rana fetei, 

sacrificandu-se de dragul prieteniei. Erick muri pe loc, iar fata îi reveni. Deodata, Erick se trezi 

în faa tatlui, acesta zicându-i: 

- Fiule, sunt mandru pentru fapta pe care ai facut-o, astfel vei învia deoarece sacrificiul 

tu a fost desvârit pentru prietenie. Baiatul se trezi i-o gasi pe Anastasia plecat peste 

trupul lui, plângând i suspinând. Ridicându-se în capul oaselor, se apropie uor i spre 

mirarea ei o sarut. Cei doi, în acel moment i-au dat seama c prietenia lor devenise ceva mai 

17

mult. Cei doi merser în continuare în scopul aflrii celor trei ghicitori ale împratului. 

Mergând ce mergând, dadura de un pitic cu barba lung i roie ca focul , care i-a întrebat: 

- Ce cautai pe aceste melaguri ? 

- Împratul a poruncit ca cine va îndeplini cele trei porunci, adica dragostea, prietenia i 

încrederea, o va primi pe fiica sa de soie. Eu am acceptat aceast porunc, dar nu o mai vreau 

pe fiica sa deoarece o iubesc pe Anastasia. Dac nu îndeplinesc poruncile, m va ucide. Atunci 

piticul le-a spus 

- Sa nu v fie fric, deoarece o s v ajut. 

- Cum ne vei ajuta ? 

- Tu o iubeti foarte mult pe Anastasia i este prima porunc, i poate le-ai îndeplinit i 

pe celelalte i nu îi dai seama. Atunci Anastasia i-a spus c o s fie bine, i aa i-a cptat 

încrederea în el i au plecat spre împrat. Când au ajuns, i-au spus împratului: 

- Împarate luminate am venit s-i dau veste c nu am îndeplinit poruncile tale. Împaratul 

a zis: 

- tiu c ai îndeplinit poruncile - dragostea când ai supt veninul, prietenia când ai luato 

cu tine pe Anastasia i încrederea când Anastasia a spus ca o sa fie bine i i-a dat putere 

Cei doi tineri se mirau de unde tie împratul acestea i împaratul a grit: 

- Eu sunt tatl tu întruchipat ca s vd dac ai îndeplinit ceea ce st scris pe pergamentul 

sentimentelor i le-ai îndeplinit fa de fraii ti. i-a plecat tatl su pe lumea cealalt cu sufletul 

împcat, iar cei doi tineri i-au petrecut viaa împreun fericii. i am înclecat pe-o a i v-am 

spus povestea mea. 

Autor poveste i desen: Badea Andreea, clasa a VIII-a 

Profesor coordonator: Mihescu Alexandra 

coala Gimnazial nr. 1 Curcani, Clrai 

18

Aventuri în lumea sentimentelor 

Betty si Jessy sunt cele mai bune prietene, inca de cand erau mici. Ele au copilarit impreuna 

in casa lui Betty. Jessy era fiica majordomului, care lucra pentru John si Marisa, parintii lui 

Betty si chiar daca Jessy a trait fara mama ei, Marisa a ingrijit-o ca pe fiica sa. Cel mai mult 

fetelor le placea sa isi petreaca timpul facand plimbari lungi prin padure si incercand sa 

comunice cu micile animale si cu pasarile pe care le intalneau, iar acestea, la randul lor, le 

cautau compania si le insoteau mereu. De asemenea, fetele ii ajutau cum puteau pe cei 

nevoiasi. Aveau o copilarie fericita, primind si oferind multa dragoste. 

Dar paradisul lor a fost zdruncinat din temelii in momentul in care mama lui Betty a 

cazut la pat. Incercand sa gaseasca un leac, cele doua fete au strabatut toate tinuturile vecine o 

lunga perioada de timp, dar fara niciun rezultat. 

19

In acest timp, Marisa a fost acaparata de sentimente si ganduri rele, cum ar fi frustrare, 

ura, furie nestapanita si multe altele. La fel s-a intamplat apoi cu toti locuitorii tinutului, 

sentimentele bune parasindu-I pe oameni si lasandu-i prada raului. 

Zilele treceau iar fetele inca se gandeau ce ar putea face in privinta aceasta. Ele erau 

singurele care nu s-au imbolnavit si care puteau sa schimbe situatia. 

Intr-o seara, un eveniment foarte ciudat a avut loc. O batranica a aparut in visul lui 

Betty si i-a spus ca Marisa si toti ceilalti oameni se vor face bine doar daca ea si Jessy vor 

reusi sa readuca in lumea pamanteana toate sentimentele bune pierdute. Acestea puteau fi 

gasite in Lumea Sentimentelor, locul in care ele luau nastere si erau trimise pe pamant. Va 

trebui ca cele doua fete sa mearga prin Padurea Infinitului pana vor zari un papagal. Acesta le 

va indruma si impreuna vor depasi toate obstacolele, pana ce vor ajunge la un maiestuos 

copac, solitar si falnic. Intrand prin trunchiul sau vor gasi un balon cu aer cald cu ajutorul 

caruia vor zbura pana in Lumea Sentimentelor. 

Cand Betty s-a trezit, i-a povestit prietenei sale despre vis. Acesteia i s-a parut o 

nebunie, dar a hotarat ca, desi misiunea este foarte dificila, trebuie sa incerce sa o duca la bun 

sfarsit. S-au pregatit pentru aventura care va urma, luand intr-un saculet merinde, apa si o 

harta a tinutului care le va ajuta mai tarziu. 

In cele din urma a trecut si nesfarsita zi, iar fetele s-au strecurat spre padure. La 

marginea padurii le astepta papagalul multicolor despre care pomenise batranica. Acesta, cum 

le-a vazut pe fete, imediat s-a asezat pe umarul lui Betty si le-a spus ca le va fi calauza pe tot 

parcursul drumului. Intrand in codru, fetele au observat ca fiecare piatra era alba ca argintul, 

fiecare creasta era parca sculptata de un mester neintrecut, iarba pe care calcau era moale si 

stalucitoare ca matasea. Trecand peste o culme au ajuns la o apa careia nu i se zarea capatul. 

Fetele au crezut ca aici se sfarseste calatoria lor, dar papagalul a fluierat de doua ori si, cat ai 

clipi, si-au facut aparitia doua pasari albe, maiastre, care le-au purtat pe fete pana pe celalalt 

mal. N-au mai mers mult si au ajuns la copacul fermecat. Papagalul s-a asezat pe o ramura a 

copacului si i-a soptit ceva. Imediat trunchiul s-a deschis precum o poarta, urandu-le fetelor 

Bun Venit si Succes, iar crengile s-au leganat ca intr-un dans, invitandu-le sa intre. Mare le-a 

fost uimirea cand au vazut ca in interiorul copacului era balonul cu care trebuia sa-si continue 

drumul cel lung. 

20

Au mers 3 zile si 3 nopti intr-una, dupa care balonul a inceput sa coboare lin. Au ajuns 

in Lumea Sentimentelor, un taram feeric si straniu, o parte luminoasa, de unde razbateau 

soapte armonioase, o parte in care domnea intunericul brazdat de umbre nelinistite. Fetele s- 

au indreptat spre taramul luminos si cu lacrimi in glas, au implorat sentimentele bune sa le 

insoteasca pe pamant deoarece acolo era mare nevoie de ele, pentru ca viata sa poata continua 

in armonia de alta data. Dupa ce au asteptat putin, au vazut cum razele de lumina le 

impresoara. S-au urcat in balon si au pornit spre casa, fericite ca vor aduce cu ele bunatatea, 

intelepciunea, dragostea, mila si toate sentimentele de care oamenii se vor bucura. 

Prima persoana care le-a iesit in cale la intoarcere a fost batranica din vis, care le-a 

sarutat si le-a spus ca a fost sigura ca ele vor izbandi datorita bunatatii de care au dat dovada 

mereu. Apoi fetele au alergat la Marisa si nu mica le-a fost uimirea cand au vazut ca aceasta le 

astepta cu bratele deschise, nerabdatoare sa le imbratiseze. 

De atunci, toti locuitorii acelui tinut au trait fericiti, facand doar fapte bune. 

Autor poveste: Chezan Iulia, clasa a VIII-a 

Autor desen: Toma Raluca 

Profesori coordonatori: Avram Flavia, Mari Anca 

Colegiul Naional„Decebal” Deva, Hunedoara 

21

Borcanul cu sentimente 

Azi m-am întors de la coal extenuat...poate primvara e de vin, poate faptul c pe zi 

ce trece cresc i m transform...nu stiu nici eu motivul, dar simt în interiorul meu 

nite furnicturi, de parc s-ar plimba pe-acolo o grmad de furnici. Acum îmi pare c un 

somn de dup-amiaz e cea mai bun alegere, poate o s-mi mai limpezesc strile astea ciudate 

de primvar, de copil sau de ce-o fi. Dormitorul alor mei m ateapt. Îmi pun telefonul s 

sune peste o or jumate i m ascund în aternuturile parfumate discret în care simt un pic din 

prezena mamei. M cufund parc într-o mare de linite adânc, tot mai adânc... 

Dintr-odat sunt luat de nepregtite... 

Sunt de dimensiuni foarte mici i am devenit tovarul de cltorie a dou furnici în 

cutare de hran. Am prsit muuroiul pentru a explora lumea oamenilor. Ne-am ghidat dup 

miros i am ajuns într-o încpere unde mirosul de hran era mai intens. La un moment dat, în 

faa noastr a aprut un recipient mare, cu o etichet pe care scria ,,Borcanul cu sentimente”. 

Dornici de a explora noul teritoriu care ni se arta generos în faa ochilor, ne-am grbit cu 

escaladarea şi în curând, am ajuns în interior. Deodat, am fost prinşi într-un vârtej 

încredibil...uiiii!!!. ce lumeee!!! Nu ştiam cum s ne meninem un echilibru. Am fost azvârlii 

într-o încpere în care se simea un miros rcoritor de muguri de brad. Am simit o eliberare, o 

22

mângâiere, o stare de bine...ne desprindeam încet de podea i ne îndreptam spre u...eram 

furnici cu aripi. Ua era inscripionat cu dou cuvinte, fericire și exuberanță. Intrând în alt 

încpere, brusc am czut la pmânt. Auuuu! Cineva ne-a retezat aripile. Eram într-un spaiu 

aproape întunecat i ne simeam grei, obosii, singuri i vzând cuvântul tristețe am hotrât s 

schimbm mediul. Ghinion! Am ajuns într-un întuneric de smoal, simeam un fior pe spinare, 

inima în gât i am facut ochii cât cepele când am vzut nite lcuste care se pregteau s ne 

devoreze. Am ieit urlând din camera fricii i, din vitez ne-am izbit de o u care s-a deschis 

rapid i ne-a inut captivi, nici nu tim pentru cât timp. tim doar ca pe u scria cu litere de foc 

furie. Înuntru era o furtun cu tunete i fulgere. Stropi acizi i grei ne loveau din plin, urechile 

ni s-au înfundat de la zgomotele tunetelor asurzitoare iar vântul care sufla puternic ne-a purtat 

dintr-o parte în alta, pân când ne-a aruncat într-un spaiu cu podele mictoare înscripionate 

cu nesiguranță, pe care eram foarte neîndemânatici i încercam s ne meninem echilibrul. A 

fost în zadar....Am alunecat printr-o crptura i am ajuns credem la fundul borcanului. Aici 

aerul era parc roz i mirosea a petale de trandafir slbatic care ne gâdilau plcut nrile. 

Simeam fluturi în stomac i inima btând într-un mod inexplicabil. Pereii erau zugrvii cu 

inimi în relief. Ne-ar fi plcut s mai rmânem, dac nu ne creteau din nou acele aripi care neau 

scos din încperea pe a crei u scria iubire. Vârtejul ne-a luat grbit i ne-a aruncat afar. 

M-am trezit din somnul meu cu furnici i sentimente foarte confuz. M-am splat pe fa 

cu ap din abunden... 

Autor poveste: Stan Luca, clasa a VI-a 

Autor desen: Macovei Marius 

Profesor coordonator: Stanciu Melania 

Colegiul Tehnic Energetic „D. Hurmuzescu” Deva, Hunedoara 

23

Bucurie 

Eram o persoan foarte egoist pe atunci. Nu împream nimic cu nimeni şi le vorbeam 

foatre urât celorlali. Într-o sear, deschizând uşa camerei mele, m-am speriat când în faa mea am 

vzut un omule strlucitor, de mrime medie, care îmi zâmbea. Înainte de a întreba ceva, mi-a 

spus c ea este Bucuria, una din emoiile mele şi c vom cltori în lumea emoiilor. 

Bineîneles c nu am crezut-o, pân când aceasta a pocnit din degete şi a deschis un portal. 

Am clipit de câteva ori, crezând c este un vis şi poate m voi trezi, dar nu era. Bucuria m-a tras 

dup ea prin portal. La sfârşitul acestuia se afla un univers paralel. Mii de emoii mişunau 

pretutindeni. Am rmas surprins datorit imenselor cldiri, poziionate din zece în zece metrii, 

formând un cerc în centrul cruia se afla o bil mare de cristal de unde mici luminie roşii voiau s 

ias. Tot nu înelegeam de ce eram acolo. 

Întrerupându-m din admiratul acelui univers, Bucurie mi-a spus c m va duce s-mi 

cunosc şi celelalte emoii. Am intrat în cldirea cu numrul zece şi am urcat pân la ultimul etaj. 

Acolo se aflau ali patru omulei: unul mov, unul verde, unul roşu şi unul albastru. Am descoperit 

c se numeau: Fric, Egoism, Furie şi Tristee. Dup ce au vorbit puin între ei, mi-au spus c 

eram acolo pentru a-i ajuta s înfrunte Egoismul, care apropo, plecase dup ce am ajuns eu, 

24

deoarece acesta îmi controla personalitatea. Furioas fiind pentru c mie îmi plcea cum eram, am 

prsit încperea. 

În noaptea aceea am fcut ceva groaznic. Mergând enervat spre bila din centru, nu ştiu 

cum, dar am reuşit s o sparg. Atunci mici demoni au ptruns în univers, fiecare deschizând câte 

un portal. Dup aceea îmi ddusem seama de fapt ce fcusem. Am alergat grbit spre emoiile 

mele, spunându-le ce am fcut. Acestea au încercat s m calmeze, zicându-mi c exist o soluie. 

Ajunşi în camera controlului, pentru a ne lua armele cu care îi vom înfrunta pe aceşti demeni, am 

vzut cum mii de copii erau afectai de ei. 

Într-un final am reuşit s-i elimin pe toi. De atunci am realizat c nu totul înseamn 

egoism şi furie. Am îneles c trebuie s-mi respect şi s-mi apreciez mai mult prinii, prietenii, 

cunoscuii. 

Bucurie m-a condus acas şi dup ce ne-am luat rmas bun, mi-a promis c o s m mai 

viziteze. 

Eu am reuşit, dar alii… 

Autor poveste i desen: Cloa Daria, clasa a V-a 

Profesor coordonator: Gheorghiu Ana 

Şcoala Gimnazial “Horea, Cloşca şi Crişan”, Turda, Cluj 

25

Căci el iubea….. 

A fost odat un fecior voinic. El tria într-un sat uitat de lume. Avea prul de culoarea 

lemnului, ochii de culoarea cerului i tria la marginea satului într-o cas cât un pantof. 

Pe biat îl chema NESIGUR. El era nedumerit de sentimentele pe care le avea , aa 

c a plecat într-o cltorie, la împria Regelui Sentimentelor. 

În zori, la ieirea din sat stteau dou vrjitoare, una mai rea decât alta. Parc îl 

ateptau. Prima avea prul verde de invidie, ochii îi erau plini de rutate i era îmbrcat într-o 

rochie cusut în mii de diamante egoiste; ea se numea INVIDIA. A doua vrjitoare avea prul negru 

ca tciunea, ura era înelenit în inima ei i era îmbrcat într-o rochie plin de îngâmfare; ea se 

numea EGOISTA. 

Biatul s-a oprit la vrjitoare crezând c ele îl pot ajuta cu indicaii despre drum. 

-D-apoi , ziua - bun! vrjitoarelor. Sunt voinicul ,Nesigur, cel din satul acesta. Vreau s 

ajung în Împria Setimentelor, amu’ s m lmuresc ce fel de om oi fi. 

Vrjitoarele au profitat de netiina lui, invidioase pe cât de frumos era. L-au trimis spre 

Trâmul Morii i l-au îndemnat s fie ru i egoist , învându-l c, doar aa, ai succes în viat. 

Acestea i-au urat noroc, râzând în barb : 

-Dumnezeu cu mila, mi biete! 

“D’api, oare-i bine s fii egoist?” gândea Nesigur la ceea ce l-au îndrumat vrjitoarele pind 

apsat pe drumuleul ce sta s se lumineze cu rsritul zilei. 

Un celu pe nume BUNTATE, auzindu-i gândurile, se îndrept spre el. 

-Am venit s te ajut !Ham! Vrjitoarele te-au trimis pe un drum greit.Trebuie s mergem 

la Copacul Înelept , numa’ în el putem avea încredere! Ham!Ham! 

Voinicul nu tia: sa cread, ori nu. Nu tia dac s aiba încredere în Invidie i Egoist sau în 

Buntate. Totui îl întreab: 

-Pe unde-o fi copacul? 

-La o zi de mers pe jos, înspre est! Ham! 

Au pornit cltoria pe un drum fcut din pietre argintii. Pe margini erau arbori dansatori i 

veseli ce coceau pere de aur. Trecuse jumtate de zi i un porumbel li s-a pus în cale. A aflat despre 

cltoria în Împria Sentimentelor. 

26

-Eu sunt IUBIRRREA, dac nu v suprrrai, îmi dorrresc i eu s vin în cltorrria voastrrrr! 

Sorrra mea, ADMIRRRAIA are nevoie de mine în Împrrrie , zise porumbelul iubirii. În fiecarrre 

noapte, când vom poposi, eu o s v prrrotejez cu vrrraja mea, fcut dintrrr-o lacrrrim de iubirrre! 

-Api, ne-i fi de ajutor! Vino cu noi! 

Merser i merser i au ajuns la un copac mult mai mare decât ceilali. Avea ramurile de aur i 

frunzele erau ale Înelepciunii. Din copac s-a desprins o zân frumoas ca lumina zilei; cu prul ei 

auriu, îi fermeca. Era îmbrcat dintr-o estur din frunze atotcunosctoare. Ea se numea 

ÎNELEPCIUNEA. 

-tiu de ce ai venit. Mii de frunzulie mi-au optit povestea voastr. V voi drui o frunz din 

rochia mea, dac îmi promitei c, de fiecare dat când avei nevoie de o prere sincer, o s apelai 

la mine. Zis i fcut! Frunzulia Înelepciunii i-a îndrumat spre Împria Sentimentelor. 

Pe drum, o btrânic încerca s culeag i s pun într-o traist, pere de aur dintr-un copcel. 

Acesta srea i srea, dar tot nu ajungea. Buntatea i Iubirea l-au îndrumat pe Nesigur s o ajute. 

Nesigur i-a umplut traista cu pere, urcându-se în pom i culegându-i câteva. 

27

Dintr-o dat, btrâna s-a transformat într-o fat frumoas precum neaua abia aternut, 

îndrumându-l spre bine pentru c, ceea ce ofer primete omul la schimb .Pe ea o chema 

POLITEEA i se putea transforma în orice. I-a dat un fluiera în care s sufle i apoi s rosteasc 

cuvintele magice pentru c va avea nevoie de ea. 

Se fcu noapte. Buntatea, Nesigur i Frunza Înelepciunii i-au fcut loc de dormit, iar 

Iubirea a rmas de paz. La miez de noapte, porumbelul a auzit fonetul crengilor. 

Vrjitoarele, Invidia i Egoista, îi urmriser . Bolboroseau un descântec s-i întoarc din 

cale , s-i duc la vale, s rup prietenia. Ce s caute Buntatea i Iubirea împreuna?! Bâiguiau ele 

vorbe în zadar, micau în vântul nopii o creang btut în praf de cenu, cutremurau vzduhul cu 

fulgere tcute, da’ nimic! Invidia i-a dat un brânci Egoistei: 

- Nu mai eti bun de nimic! Nici un descântec de Egoism nu mai tii s faci! 

- Da’ tu?! Nu trebuia s picuri invidie între ei? Iote-i cum dorm împreun! Zici c i-o fcut msa 

laolalta! S taci! 

De bun seam c cele dou nu tiau de vraja protectoare a porumbelului pe timpul nopii. 

Porumbelul zâmbea. Putea s opreasc blestemul de invidie . În zori de ziu, când 

vrjitoarele au rostit iar incantaia , Nesigur, Iubirea , Buntatea au amestecat o lacrim a fiecruia. 

Erau lacrimile de iubire, buntate , înelepciune i politee. Împreun au aruncat poiunea ce s-a 

fcut verde, de culoarea prului Invidiei, asupra vrjitoarelor. 

Pe loc a început s le ard pielea i fulgere de foc le-a cuprins în primele raze de soare. S-au 

pierdut pe câmpuri. Cine tie dac au mai ajuns vreodat la cocioabele lor ? 

Trecând i de aceasta, i-au continuat drumul prin Pdurea lipicioas a Dulciurilor, apoi au 

dat de Prpastia Vulturilor. Ce s fac?! Nesigur i-a amintit de fluieraul dat de Politeea i a suflat 

în el, spunând: ,,Abracadabra!’’, dar nimic! Au mai încercat o dat i înc o dat în zadar. 

-Gata! tiu! Cuvântul magic nu este ,,Abracadabra!’’, ci ,,te rog i mulumesc’’! zise 

Frunzulia Înelepciunii. Zis i fcut! Politeea a aprut pe un nor de cristale strlucitoare. 

-Aha! Deci avei nevoie de un pod din umbre de vis! 

Politeea s-a transformat într-un pod pe care s traverseze prpastia. Cei patru au trecut în 

siguran, i-au mulumit Politeei i au mers mai departe. Împria era la un singur deal distan. 

Acesta era învluit în mireasma florilor speciale. Pe el a aprut o floare verde i una neagr, erau 

neobrzate i miroseau urât. Miroseau…a ur i invidie. 

-Nu v apropiai! E posibil s fie mâna netrebnicelor lea de vrjitoare! ip Frunzulia 

Înelepciunii cu spaim. 

28

Nesigur a rupt florile i le-a aruncat departe. Vrjitoarele se transformar în fiine umane . 

Una se inea de ale, alta de cap! i-au luat tlpia în fug, boscorodind din gur i împingânduse 

care-ncotro: 

-Aoleu! Aoleu! Detepi mai sunt! Pttiuuu, mânca-i-ar ghinionul! 

Prietenia lor îi ajutase înc o dat . Merser pân la porile împriei. I-au întâmpinat doi soldai 

ai ÎNCREDERII i i-au condus la rege. ÎMPRATUL SENTIMENTELOR avea o barb alb de 

fericire, pe cap purta o coroan a ÎNELEGERII i TOLERANEI . Era îmbrcat într-un vemânt 

brodit cu fire de CORECTITUDINE i avea ochii plini de buntate. 

-Cu ce v ajut, copiii mei? întreb regele. 

-Majestatea Ta, sunt aici pentru c m freamt o întrebare. Ce fel de persoan sunt? rosti 

abia auzit , Nesigur. 

-Dragul meu, îi voi rspunde la aceast întrebare, dar deja ai descoperit pe întregul drum 

cine eti. Ai dat dovad de iubire, de înelepciune, de curaj, de buntate cu ajutorul prietenilor ti. Nu 

te-ai lsat influenat de vrjitoarele rele, eti un om bun i corect. De acum încolo, numele tu nu va 

mai fi Nesigur, ci CURAJ. Biatul îi era recunosctor Regelui Sentimentelor pentru c l-a ajutat s 

se descopere pe sine. 

La curtea împrteasc au aprut Invidia i Egoista printr-un nor de fum negru. Regele le-a 

secat de puteri printr-un pocnit de degete, acordându-le înc o ans de a se schimba în bine. Acesta 

le-a spus s aleag între o bufni, o raz de soare, bani i o carte . Invidia a ales banii, aa c, un 

vârtej de lcomie a venit i a aruncat-o în Prpastia Uitrii. Egoista a ales bufnia, îns aceasta 

privind-o în ochi i a supt-o în Abisurile Întunericului i Nopii. Invidia i Egoista au disprut 

pentru totdeauna. 

Curaj nu mai triete într-un pantof i am auzit c, dup moartea împratului, a fost dorit de 

toi curtenii s in în mâinile sale frâiele Împraiei Sentimentelor. Nu s-a mai desprit niciodat de 

porumbel, celu i de frunza lui magic, cci el iubea ... Buntatea, Iubirea i Înelepciunea. 

Autor poveste: Grigore Cristina, clasa a VII-a 

Autor desen: Bratu Bianca- Marina, clasa a VII-a 

Profesor coordonator: Toader Liliana 

coala Gimnazial “Sfinii Împrai” Galai, Galai 

29

Călătoria din vis 

Era o dup-amiaz mohorât de toamn şi cum ploaia deas dansa fr încetare pe aleile poleite 

cu frunze armii, iar vântul rece îi era partener de dans, am rmas în cas, m-am aşezat pe pat şi, 

din cauz c m-a cuprins moleşeala, am czut într-un somn adânc. 

Dup ce m-am trezit, am stat puin pe gânduri, amintindu-mi încet, încet, visul ce tocmai îl 

avusem. Se fcea c am pornit într-o cltorie, dar nu era orice cltorie, ci era una 

nemaiîntâlnit, era o cltorie în Lumea sentimentelor, în care fiecare sentiment era întruchipat 

printr-un copil. Pornisem în cltorie i primul copil pe care l-am întâlnit în calea mea era mic 

de statur, avea prul blai, ochii albaştri, prea speriat, vroia s se ascund i se numea... 

FRICA. 

- Ce faci, de ce eşti aşa de speriat? l-am întrebat eu, iar el mi-a rspuns: 

- Sunt în cutarea prietenului meu CURAJUL. M poi ajuta tu s-l gsesc? 

Auzindu-i tremurul din glas, i-am spus c-l voi ajuta şi am pornit amândoi în cutarea lui, 

cu toate c eu ştiam foarte bine unde era, dar vroiam s vd pe cine mai puteam întâlni în drumul 

meu, aşa c nu am vrut s-mi întrerup cltoria. 

30

Mergând alturi de el şi cutând cu privirea în stânga şi-n dreapta, am dat peste un alt copil. 

Acesta era mai mare decât primul, avea prul de culoarea spicului de grâu, ochii verzi şi se 

numea TRISTEEA. 

Vzându-i chipul mohorât şi lacrimile din ochi, l-am întrebat: 

- Ce -ai pit, de ce ai chipul plâns? 

- Sunt în cutarea prietenei mele FERICIREA, fiindc doar ea m poate ajuta s scap 

de lacrimile ce-mi curg fr încetare pe chip, întristând atâia copii! Ştii cumva unde pot s o 

gsesc? 

L-am pclit, spunându-i c nu ştiu i m-am oferit s-l ajut s o gseasc. 

Mergând mai departe, am dat peste un alt copil. Acesta era mai mare decât TRISTEEA, 

avea prul roşcat, ochii cprui, era încruntat şi se numea URA. 

Vzându-l atât de încruntat, l-am întrebat: 

- De ce eşti atât de închis la chip, unde-i sunt zâmbetele, cine te-a suprat? 

- Sunt suprat fiindc aduc doar ur între oameni, nu m-am întâlnit de foarte mult timp 

cu IERTAREA. Am ceva de discutat cu ea şi am pornit în cutarea ei. Nu ştii unde o 

pot gsi? m-a întreat el. 

Am vrut s-i spun c nu mai este nevoie s o caute, dar am tcut, oferindu-m s-l ajut s o 

gseasc, astfel c am pornit la drum, continuându-mi cltoria alturi de copiii întâlnii în cale. 

Nu dup mult timp am întâlnit un alt copil. Acesta era mai mare decât toi ceilali la un loc, avea 

prut negru ca şi tciunele, ochii la fel de negri şi se numea RUTATEA. Nici nu am ajuns bine 

lâng el c s-a şi rstit la mine, întrebându-m dac nu am întâlnit-o cumva pe rivala sa de-o 

via, BUNTATEA, fiindc avea ceva de împrit cu ea şi o cuta de câteva zile bune. I-am 

rspuns c nu am întâlnit-o, dar m-am oferit s o cutm împreun, aşa c am pornit din nou la 

drum. 

Am mers cale lung, curioas s vd peste cine voi mai da, dar nu mi-a mai ieşit în cale niciun 

copil, aşa c le-am propus tuturor copiilor cu care cltoream, adic FRICII, TRISTEII, URII şi 

31

RUTII s facem un mic popas. Ne-am oprit la umbra unui nuc btrân, aşezându-ne fiecare 

pe câte-o movil de pmânt. Dup ce mi-am tras puin sufletul, le-am spus copiilor c nu mai 

este nevoie s cutm nici CURAJUL, nici FERICIREA, nici IERTAREA şi nici 

BUNTATEA. 

Auzindu-mi cuvintele, mirai, ei m-au întrebat în cor: 

- Tu ştii unde unde putem gsi CURAJUL, FERICIREA, IERTAREA şi 

BUNTATEA? 

- Da, ştiu! le-am rspuns. Sunt în sufletul vostru, trebuie doar s le dai voie s ias la 

suprafa, fiindc voi le-ai ascuns acolo şi ai uitat unde sunt! 

Copii m-au privit uimii, la început au fost neîncreztori, apoi s-au gândit o clip la ce le-am spus 

i au îneles c am dreptate. Au început s chiuie şi s se bucure, mulumindu-mi pentru sfatul 

meu. 

Eu am fost şi mai mulumit, sperând c, odat eliberate, CURAJUL, FERICIREA, IERTAREA 

şi BUNTATEA s devin mai puternice în sufletele copiilor i adulilor, învingând pentru 

totdeauna FRICA, TRISTEEA, URA şi RUTATEA. 

A fost doar un vis, îns vreau s cred c sentimentele frumoase vor fi întotdeauna învingtoare! 

Depinde doar de noi, de credina i de dorina noastr, a tuturor. Aa a vrea eu s salvez lumea, 

prin promovarea sentimentelor pozitive în societate. 

Autor poveste i desen: Lazr Maria Isabela, clasa a VIII-a 

Profesori coordonatori: Horga Lenua, Ghian Ionela 

Liceul De Arte “Sigismund Todu” Deva, Hunedoara 

32

Călătoria Irinei 

Într-o noapte Irina a avut o aventur minunat în lumea viselor. Se fcea c este o 

exploratoare şi vrea s gseasc o mumie într-o piramid. 

Pentru a ajunge la comoar Irina avea nevoie de ajutor. În vis apare o fiin albastr la 

fa, cu ochii bulbucai. Aceast fiin este frica. 

Frica o împiedic pe Irina s treac pe cealalt parte a podului, îns dintr-o dat apare 

bucuria sub forma unei fiine zâmbitoare şi galben. Aceasta o ajut pe Irina s treac podul prin 

bucuria de a gsi comoara. 

Dup aceea ea are de trecut un deşert lung iar în capt va gsi comoara. Atunci apare furia roşie 

ca focul. 

Pe când se apropie de piramid apare şi dezgustul. Aceste emoii negative o îndeamn pe Irina s 

se întoarc. Satisfacia o alt emoie o îndeamn pe Roxana s continue deşi aceasta nu ştie ce se 

poate întâmpla. 

Înainte de a intra în piramid frica şi bucuria încearc s o trag pe feti fiecare de partea ei: 

- Nu te duce acolo! spune frica. 

33

- Du-te, nu ai nimic de pierdut, continu bucuria. 

Irina se uit nedumerit la cele dou emoii. Furia, pentru c nu mai avea rbdare o împinse pe 

Irina şi declanşeaz capcanele. 

Din perei ieşeau sgei. Satisfacia exclam: 

- Du-te! Dac vei fi atent, vom trece cu succes peste toate obstacolele. 

- Nu te duce acole! Te poi lovi! Strig frica. 

- Eu m duc! Nu am venit pâna aici degeab! Zice Irina. 

Încetul cu încetul Irina reuşeşte s treac de sgei cu ajutorul emoiilor. Frica o oprea pentru a 

nu pi ceva, iar satisfacia o îndemna s treac cât mai repede. 

Dup aceste obstacole în faa lor apru dou încperi. Una duce la un parc de joac, iar 

cealalt duce în camera mumiei. Acolo se afl şi comoara pe care Irina vrea s o deschid. 

Desigur Irina alege camera mumiei. În aceast camer se aflau mai multe diamante, aur şi 

bogii. Dezgustul începe s adune diamantele într-un sac de pânz. 

Irina se apropi de mumie, de unde trebuia s ia pandantivul emoiilor. 

Ea se apropie cu mare grij, pentru a nu declanşa o alt capcan care s o împiedice. Emoiile vin 

lâng Irina pentru a vedea pandantivul. 

Toi privesc mumia învelit într-o pânz alb. Aceasta avea la gât un pandantiv, împrit în cinci 

pri, care corespund emoiilor întâlnite de Irina. 

Albastru pentru fric, galben pentru bucurie, verde pentru dezgust, roşu pentru furie şi roz pentru 

satisfacie. 

În acest pandantiv al emoiilor intrar toate emoiile: bucurie, dezgust, bucurie, furie şi 

satisfacie. 

Dintr-o dat Irina tresare speriat. Observ cu bucurie c se afl în patul su. 

- Ce vis minunat am avut! A fost o aventur minunat! exclam Irina. 

La gâtul ei se afl pandantivul emoiilor. 

Irina se simea ce mai fericit feti din lume! 

Autor poveste i desen: Salc Diana, clasa a VII-a 



34

Călătoria lui Miguel în Lumea Sentimentelor 

A fost odat ca niciodat, c de n-ar fi, nu s-ar mai povesti. Tria odat un biat pe nume 

Miguel. Locuia în Mexic alturi de familia sa, într-unul din cele mai spectaculoase orae ale rii. 

Rudele biatului erau foarte înstrite, fiind nite persoane apreciate. 

Despre Miguel se pot spune o mulime. Era un bieel firav. Prul îi era scurt i închis la 

culoare. Pielea îi era fin, catifelat, dar maronie precum ciocolata ce o primea în fiecare zi de la 

mama sa. În ochii si mici i migdalai licrea câte o floare de lumin. În spatele copilului fragil 

se ascundea o fire timid i sensibil. 

Singura plcere a biatului era lectura. Ore-n ir, se închidea în camera sa i citea carte dup 

carte. Le iubea, cci prin ele cltorea prin toat lumea. Tot ele, l-au învat ceea ce tia. O mare 

coinciden face ca autorul celebru de poezie mexican, Amando Nervo, s se fi nscut i s fi 

trit pe acele meleaguri. Miguel i-a citit toate crile i le poate spune oricui pe de rost. Adesea, 

împrumuta cri i le inea o lun, dou, poate trei doar pentru a recrea, iar i iar, acea stare de 

linite, de siguran. Ajunsese s primeasc foarte multe avertismente de la bibliotec. 

Într-o sear, mai exact pe 27 august, Miguel sttea linitit în centrul oraului. Era ziua în care 

se srbtorea naterea celebrului poet. Se gândea la atâtea…: poezii, poveti, cri. Dar stai a 

uitat. Era ziua când trebuia s aduc o carte la bibliotec, c de nu… , nu mai putea împrumuta 

cri. Clipa urmtoare, era deja acas cu cartea i mergea pe furi spre bibliotec. Când a ajuns, 

ah, era închis. Se uita, aprope plângând, la ceas: era 11 i 59 de minute. Stai aa, peste un minut 

erau lansate artificiile. Deci, atunci va pute izbi ua i va putea intra fr a fi auzit. Zis i fcut. 

Artificiile colorau în mii de culori cerul întunecat al nopii, iar Miguel reui s intre fr 

probleme. 

A început, aadar, s mearg: tiptl- tiptil. Descoperi din întâmplare o lantern. Cu ajutorul ei, 

reui s lase pe birou cartea i un bilet. Ddu s plece, îns ceva, o putere invizibil, îl inea 

aintit locului. Cu privirea temtoare, cercet încperea. Observ o carte veche pe o mas de 

piatr. O lu în brae i o rsfoi. Era o care de-a lui Amando Nervo, pe care n-o citise. Începu s-o 

ia de la capt, îns se auzi un zgomot puternic. Arunc tot ce avea i ip. Dar, trecur minute 

bune i, nimic!!!. 

1 

35

Miguel iei afar pentru a afla ce se întâmpl. În schimb, în faa sa, se prezenta o cu totul 

alt lume! Era lumea sentimentelor. Aici, persoanele iubite ce trec în nefiin, ajung sub forma 

unor sentimente, emoii. Acest trâm era un loc magic, dar bizar, la început, pentru un om 

obinuit. Oriunde îi aruncai ochii, vedeai cldiri multicolore precum coralii, ce se înlau spre 

slvile cerului. Fiecare dintre acestea aveau câte dou mii de camere sub forma de unei cutii. Nu 

aveau o anumit form, fiecare având stilul propriu. 

Miguel era încurcat. Mergea, hai-hui, pe strzi, netiind exact unde se îndrepta. Dintr-o dat, 

se ciocni de cineva, ce imediat striga: 

Vai Miguel, ce faci aici? Sunt eu, mtua Gilda. Vino la mine acas s bem un ceai. 

totul: 

Biatul o recunoscu într-o secund i o urm. Imediat, stimata doamn începu s povesteasc 

-Fiecare om va tri aici dup moarte. Aici este Lumea Sentimentelor. Dup caracterul tu, 

devii o emoie (mai nou) sau un sentiment. Totul era excelent. Dar, ceva s-a schimbat, odat cu 

venirea lui Amando Nervo. Este un om atât de încrezut i de fudul, Miguel! Se autoproclama 

regele nostru, ”fiind” fericirea însi. De aceea, împria este împrit în dou: cei buni i cei 

ri. Noi, cei buni, luptm oricând pentru Dreptate. Vai de mine! Hai, Miguel este târziu s 

mergem! 

Imediat, pornir la drum. Cu cât timpul trecea, cu atât frumuseea se ofilea i se instala o stare 

de fric. Aici era, tabra lor. Intrar într-un cort improvizat, unde se afla str-str-strbunica lui 

Miguel, Adelma. Era înalt, cu o fire serioas i nu accepta nici o greeal. Miguel era fericit, 

putea s-i vad atâtea rude! Trebuiau s fie o sut i îi numr. Erau doar nouzeci i nou, deci 

întreb: 

Dar unde este str-str-strbunicul meu? 

Imediat, cei din sal se uitar speriai unul la altul. Adelma strig: 

Cineva neimportant! Hai, ine acest fulg portocaliu. 

Miguel ascult ce i se spuse. Îns, ajunsese înapoi în lumea real. Nu plânse, nu ip, dar se 

rug: „Ce-a vrea s tiu adevrul!” i închise ochii. Când îi deschise, observ c se afla înrtr-un 

stuc uitat de lume. Btu la prima u i-i deschis eun brbat tânr ce-l întreb: 

2 

36

- Cine eti? 

- O rud de-a Almei. 

- Vai, Miguel? Intr! Îmi dau seama ce-i cu tine. tiu s citesc gândurile. 

Biatul îl urm. Amândoi se aezar pe o canapea. Era linite, parc prea mult linite. 

- M numesc Alfonso i sunt str-str-strbunicul tu. Am o poveste pe care vreau s i-o 

spun. Eram un talentat poet i eram foarte fericit. Aveam o cas, o soie, un copil. Dar era ceva 

ce-mi lipsea. Îmi doream s fiu bogat. Mi-am luat inima în dini i i-am spus asta i efului meu, 

Amando Nervo. El, aparent, s-a bucurat pentru mine i m-a servit cu un pahar de vin. Dar el avea 

alte planuri. Prin acea licoare m-a transformat într-o statuie i dup aceea m-a spart. Mi-a furat 

poeziile i le-a publicat, pe numele su. Eu am ajuns aici, acum fiind cel mai puternic; Eu sunt 

Bucuria. Adelma este Sperana, iar Gilda Iubirea. Dintr-o dat se auzi o bubuitur puternic. 

Alfonso îl lu pe Miguel de mân i începur s fug spre tabr. Acolo strig toate sentimentele 

pozitive. Adelma li s-a alturat i pân la urm au ajuns la un palat impuntor. Se aezar i se 

pregtir de atac. Pentru a reui, trebuiau s fie impecabili în lupt. Iei pân la urm i Amando, 

furios, pe balcon, dup care strig: 

- Ur i Tristee învingei aceste sentimente naive! Cât mai repede! 

Cele dou se supuser îndat. Dar Binele se apr cu toate forele sale. Bucuria o nimeri pe 

Tristee un praf al râsului, Iubirea runc cu sgeile împrumutate de la Cupidon, Sperana îi 

pclea foarte bine, iar Curiozitatea adic Miguel, îi bombarda cu întrebri. Pân la urm, cele 

dou au vrut s plece, dar Bucuria arunc spre ele un praf ce le transformat în stele. 

În tot timpul acesta, Amando savura o limonad. Dar când vzu ce se întâmpl, începu s urle. 

Fiecare pas pe care-l fcea, se transform în foc, ce mergea spre Buntate. Iubirea i Sperana erau 

rnite, Curiozitatea plângea, dar Bucuria îi pstra calmul. Reui s produc o raz orbitoare de 

lumin ce-l arunc pe Amando într-o închisoare în spaiu. 

3 

37

Din nou, Binele câtigase, iar Alfonso deveni rege. Miguel trebuia s plece. I se ddu un fulg 

portocaliu i o scrisoare prin care Amando îi recunotea faptele. 

Biatul se trezi în bibliotec. Lu scrisoare i fugi acas. Familia a crezut c el dispruse pe 

vecie, dar Sperana n-a pierit. De acum, Alfonso este noua mândrie a oraului, iar cu toi au 

învat c întotdeauna Binele învinge Rul. 

Autor poveste i desen: Parfene Andra- clasa a V-a A 

Profesor coordonator: Luca Daniela 

coala coala Gimnazial “Alexandra Nechita”, Vaslui, Vaslui 

4 

38

Călătoria sentimentelor 

Dup un vis înceoat, Eleonor se trezete în vagonul unui tren ubred care scâria parc din toate 

încheieturile. Se dezmetici puin i se ridic în capul oaselor, legnându-se pe picioare, înc slabit de 

puteri, se plimb prin vagon încercând s gseac indicii care s o ajute la înelegerea prezenei ei în 

acest tren, îns din pcate, nu gsi nimic. Cum nu vedea nici o alt soluie la problema cu care se 

confrunta, se hotrâ s plece într-o cltorie prin tren. Se gândi c este imposibil s fie singur în tot 

trenul, iar ceilali cltori ar putea fi în msur s o ajute s afle direcia în care circul i pe urm s 

descopere, cum a ajuns i scopul aducerii ei aici. Dei nu foarte sigur, dar fr o alt soluie viabil, 

Eleonor prsi vagonul în care s-a trezit i se îndrept ctre urmtorul vagon, care observ c este împrit 

în mai multe compartimente. Puse mâna pe mânerul primei uii i o deschise. Cum intr vzu într-un 

col, la geam, o btrânic al crei corp era luminat de razele soarelui care intrau pe geamul 

compartimentului. Când auzi ua deschizându-se, batrânica s-a întors spre ea. Avea ochii zglobii, o fa 

rotund i bujori în obrjori. Când ddu cu privirea de Eleonor un zâmbet trengresc îi apru pe fa i 

imediat Eleonor începu s se simt mai bine. O cldur plcut parc îi inundase corpul i dei nu 

descoperise înc nimic pân atunci, prezena acestei persoane îi ddu încredere i putere s continue cu 

orice ar fi nevoie. Din discuiile purtate cu doamna Viorica, cci aa se numea doamna din compartiment, 

Eleonor afl c nici aceasta nu tia cum a ajuns i care este destinaia lor, prin urmare pline de hotrâre 

i entuziasm au pornit împreun s descopere rspunsurile la întrebrile lor. Astfel, se îndreptar spre 

urmtorul compartiment. Intrar în compartiment i aici ele au gsit o femeie palid i slab, plângând 

uor i cu ochii roii. Când le zrir femeia îi întoarse capul i se uit la ele cu o privire goal i fr 

speran. În acel moment Eleonor simi cum un ghimpe îi cuprinde inima i lacrimile izvorsc gata s i 

se rostogoleasc pe obraji. Bunicua Viorica îns nu se ls, ci salut cu glas zglobiu parc nebâgând în 

seam starea femeii i se duse cu pas vioi i se aez aproape de ea trgând-o pe Eleonor dup ea. Începu 

o discuie cu doamna din acest compartiment i afl c se numete Azula i c nici ea nu tie cum a ajuns 

aici i încotro se îndreapt. Spre deosebire de bunicua Viorica, doamna Azula avea un glas stins i fr 

speran. Atunci când i-au propus s se alture lor în cutarea rspunsurilor aceasta a spus c nu are nici 

un rost pentru c nu vor gsi nimic i nu-i vede rostul ei în cltoria cu cele dou. Eleonor, îngândurat, 

cu privirea rtcit, o observ pe bunicu pstrându-i calmul i încrederea i cu o voce blând i o mân 

ferm le scoase pe amândou din compartiment încurajându-le s-i continue cltorie i sbliniind c 

oricum mai repede sau mai târziu ar fi bine s dezlege acest mister în care erau învluite. Mai de voie 

sau de nevoie Azula i Eleonor urmate de bunicua Viorica se îndreptar spre urmtorul compartiment. 

39

Mare le-a fost mirarea când au vzut într-un col un copil ghemuit care tremura i suspina. Când le-a 

vazut s-a chircit mai mult în colul lui. Un fior rece simi Eleonor când vazu acest copil i un tremor parc 

îi cuprinse trupul, gânduri de nesiguran i posibil ameninare îi încoli în minte i închise ua 

compartimentului parc s opreasc pe oricine ar mai vrea s intre. Bunicua Viorica lu iniiativa i se 

duse la copil, vorbi cu glas duios i-l liniti, ba la un moment dat îi spuse i ceva glume i începuser s 

râd. Vladu, cci aa se numea baieelul nu voia s prseasc compartimentul spunând c nu este în 

siguran dac iese i cu siguran oamenii ri îl vor prinde i ceva ru i se va întâmpla, altfel nu-i putea 

închipui prezena lui în acest tren. Era o situaie tensionat, Vldu nu voia s ias din colul lui, doamna 

Azula suspina i privea în gol, Eleonor se postate în faa uii parc înepenit, iar bunicua Viorica era 

singura bine dispus i optimist. Stând aa lucrurile aceasta a început s vorbeasc cu ei s îi învee chiar 

un cântecel vesel. Au tot continuat cântând i dansând în ir pân s-au vazut în afara compartimentului 

i intrând în urmtorul. Acest compartment era mai lung i mai spaios. Intrar toi i vzur apropiinduse 

un domn cu faa roie, pumnii strâni, sprâncenele încruntate tot bombind i plimbându-se de colo, 

colo neavând nici o stare, parc se certa cu cineva imaginar. Eleonor se apropie de el i pe msur ce 

aceasta se întâmpla simi cum sângele îi nvlete în obraji, inima începe s bat cu putere, o agitaie 

inezplicabil o cuprinse i gândul c cineva i-a permis s o aduc aici fr ca ea sconsimt nu-i ddea 

pace trezindu-i o dorin de rzbunare pe oricine ar fi fcut asta. Pe cand ajunse aproape de acest domn 

i dori s vorbeasc vocea ei se transform în strigt. Când se auzi pe sine parc nu-i venea s cread, 

dar parc altcineva îi preluase controlul. Deodat simi pe mân o atingere blând, dar ferm, era bunicua 

Viorica care se uit la ea surâzând. Parc o negur i se lu de pe ochi i simi cum îi recapt controlul, 

40

îi ceru scuze i intr în vorb cu acel domn. Descoperi c se numete Paul i c nici el nu tia de ce este 

în tren, ceea ce îl enerva la culme, mai ales c nu mai era nici un alt vagon de cercetat, acesta era ultimul 

i ei erau singurii cltori. 

Deodat trenul se opri brusc i Eleonor, bunicua Viorica i domnul Paul cutau un geam s se 

uite afar, în timp ce Vldu se ascunsese într-un col, iar doamna Azula sttea pe o banchet cu mâinile 

aezate în poal i cu ochii plecai în pmânt suspinând. 

Când s-au uitat pe geam le-a atras atenia o pancart care era inut de dou zâne i pe care scria: 

,,Bine ai venit pe trâmul sentimentelor.” Ua vagonului s-a deschis i rând pe rând, bunicua Viorica, 

Doamna Azula, bieelul Vlad i domnul Paul au plecat într-o direcie pe care parc o cunoteau. Atunci 

Eleonor s-a gandit puin i i-a amintit ceea ce scria pe pancart, adic sentimente i faptul c fiecare 

dintre cei patru cltori au plecat parc pe un drum cunoscut de ei, iar rspunsul nu a întârziat s-i apar 

i anume, faptul c ea a cltorit împreun cu sentimente i nu oricare altele, ci cele pe care le-a trit de 

cele mai multe ori ea însi în viaa ei. 

Autor poveste: Rus Antonia Maria, clasa a VI-a 

Autor desen: Purcel Andra Ariana, clasa a VI-a 

Profesor coordonator: Prodan Voica 

Liceul Tehnologic ,,Octavian Goga” Jibou, Slaj 

41

Călătorie în lumea sentimentelor (1)CL 

i am plecat..nu mai sunt acolo, nu mai sunt ei, nu mai sunt persoanele care m fceau 

s sufr i s plâng mereu, sunt în sfârit liber s îmi triesc viaa aa cum am vrut mereu... 

Totul a început acum fix un an, atunci când m-am întors în acel ora mort, în acel loc în 

care totul m fcea s sufr de la bun început, când viaa mea s-a nruit definitiv, când am murit. 

Dup tot ceea ce se întamplase, dup faptul c am încercat s trec i poate reuisem peste 

prima palm pe care am primit-o din cer, peste moartea celor mai dragi persoane din viaa mea 

i peste nite imagini groaznice, mi-am dat seama ca asta nu era nici cea mai mic parte din ru 

care mi se putea întampla. 

La început totul era bine, persoane noi, persoane pe care le puteai îndrgi din primul 

minut, care preau atunci de încredere... aa am ajuns sa in mai mult decât se poate spune în 

cuvinte la Maria, un om minunat pe atunci... 

Totul era perfect, în sfârit mi se prea c viaa mea avea s fie plin de fericire i zile 

minunate! Aveam în sfârit persoana pe care m puteam baza, creia îi puteam spune orice si 

pe care a fi putut s o ascult toat noaptea cântându-mi la vioar. Era o persoana pur, cu o 

inima curat, cu o viaa bun din exterior dar în mijloc era „crud”. Recunosc, m-a ajutat s uit 

si s îmi vindec rnile din trecut, avea darul de a te face s crezi c totul este bine si c viaa nu 

poate fi crud cu nimeni..acesta nu era cazul meu! Desigur c ce spun acum este pentru unii o 

hiperbol, ceva ce sigur nu s-ar fi putut întampla niciodat, de aceea în afar de ea nimeni nu a 

tiut acest trecut dureros! Pe zi ce trece aveam tot mai mult încredere în ea i ineam la ea ca 

la cea mai important fiina de pe acest pmânt! Aveam impresia c i ea la fel, având în vedere 

lucrurile pe care mi le împartea si viaa ei..era la fel sau poate mai mult chinuit decât mine. 

A trecut un an, au trecut doi..totul era perfect, viaa mea începuse de la zero i o fcuse 

bine, chiar foarte bine..aveam prieteni buni, lumea se comporta minunat cu mine, era ca i cum 

42

în tot întunericul meu vzusem o raza minusclu de lumin, am gsit-o si am intrat în ea, am 

intrat cât mai sus pân am ajuns la soare. Îns, uor, uor, parc coboram de acolo, încet i foarte 

rar, dar în timp asta m-a fcut s contientizez anumite lucruri. La început Maria a fost veselia 

pentru mine, a fost extazul, ansa mea la via, apoi, trecând timpul s-a transformat în 

distrugerea mea psihic, în regretul meu, în tristeea mea, din ce în ce mai mult. 

Alte persoane îmi luaser locul i nu mai eram eu „sora” ei, prietena ei cea mai buna... 

eram ca o povar, un om la care avea obligaii si nu întelegeam de ce. Pe atunci viaa m învaase 

sa fiu dur, dar poate asta se vedea doar pe din afar. Nu înelegeam de ce, nu înelegeam ce au 

în plus oamenii atia fat de mine sau dac eu sunt un om cu prea multe minusuri... a trecut 

ceva timp i m simeam mai ru decât vinovat pentru ce s-a intâmplat, m simeam un om 

teribil de ru. 

O perioada am trit cu aceste sentimente si ei nici mcar nu îi psa, încercam s vorbesc 

cu ea si m ignora, atunci când m vedea pufnea i se întorcea din drum, iar eu doar m întrebam 

de ce, ce a fi putut s fac atât de grav?..am trait o depresie, nu mai vorbeam cu nimeni, nu m 

mai îngrijam, nu mai mâncam, nu mai beam ap, continuând aa urma s ajung la spital... ceea 

ce chiar s-a i întamplat... am fost internat acolo 4 zile în care ateptam minunt de minut s 

vin s m vad, la fiecare sunet de pantofi cu toc tresream i m gândeam c în sfârit a venit, 

c m-a iertat, nu conta c nu fcusem nimic..doar o voiam înapoi!..desigur c asta s-a întamplat 

doar în visele mele! În afar de un buchet de lalele galbene pe care l-am ignorat, nu am gsit 

nimic acolo. 

Timpul trecea i eu nu mai puteam s rezist, ajunsesem la disperare, plângeam în fiecare 

noapte i ei nu îi psa..m gândeam dac toat perioada trecut a fost un vis, o minciun..a fost 

ca o bul de spun luat de vânt.. 

Mi-am pierdut sperana, deja murise i am îngropat-o departe i adânc în sufletul meu, 

undeva unde s nu o vd la fiecare intersecie de drum... dup câteva sptmâni am primit un 

mesaj de care prima dat nu îmi psa, nimeni important nu avea sa îmi scrie...mi-am continuat 

treaba i seara, pregatit de culcare mi-am verificat mesageria, uimit si absolut îngrozita de 

ceea ce puteam s citesc în urmatoarele secunde vd „..ai primit un mesaj de la Maria”..am 

ipat i am scpat telefonul din mân, mai aveam puin si cdeam pe podea... cu mâinile 

tremurânde i cu emoiile pân în gât accesez mesajul: „Drag Iris, de atât de mult timp vreau 

sa îi scriu i nu reuesc din cauza emoiilor i a fricii de prerea ce urmeaza s se afieze în 

mintea ta. Îmi cer iertare pentru tot ceea ce am fcut, mi-am ignorat cea mai important persoan 

din viaa mea, cea mai bun prieten, mi-am ignorat „sora”, te-am ignorat pe tine si acum cu 

lacrimi în ochi îmi cer iertare, pe care nu ar trebui s mi-o dai. tiu c nu o sa îmi rspunzi la 

43

acest mesaj, însa vreau sa tii adevrul! Am încercat din rsputeri s vorbesc cu tine însa am 

întâmpinat cea mai mare problema din viaa mea. Mama mea vitreg mi-a interzis s vorbesc 

cu tine spunând c „nu te ridici la standardele mele i c eti o fiin groaznic”, mi-a luat 

telefonul i a angajat pe cineva care s m urmreasc. Am venit la tine la spital, tiu c m 

ateptai cu nerbdare, dar nu îmi permiteam s m vezi, nu i-a fi putut explica nimic i a fi 

czut i eu acolo. În schimb, i-am lsat un buchet de lalele galbene care pentru mine a însemnat 

ceva important, într-o sear ii povestisem c mamei îi plceau lalelele glbene, le adora, de 

aceea am vrut sa i le daruiesc ca s tii ca te preuiesc la fel cum o preuiam pe mama, careia 

TU i-ai luat locul! Îmi pare rau!” citind asta am rbufnit în lacrimi i eram cât pe ce s mor de 

emoie i totui de bucurie, aflasem ca prietena mea m iubea si c îi prea ru pentru tot ceea 

ce fcuse... eram gata s trec orice obstacol pentru a ajunge la ea! 

Maria a prins curaj i a luat iniiativ în faa mamei sale vitrege, începuse sa se 

reîntâlneasc cu mine i totul era ca înainte! Însa acea femeie era cât se poate de diabolica... 

învrjbise pe toat lumea împotriva mea, nimeni în afar de Maria nu m mai suporta i mi se 

întindeau tot felul de capcane si tot felul de curse. Dup un timp niciuna nu a mai rezistat, eram 

afectate de tot, ajunsesem s dormim pe strad fiindc mama sa îi bgase pân i proprietarului 

apartamentului meu idei negative despre mine, iar acesta m-a dat afar, Maria nu s-a mai întors 

acas, iar acestei femei efectiv nu îi psa! 

Într-o zi Mariei i-a venit cea mai bun idee din lume, se gândise s mearg acas, s ia 

mai muli bani i s plecm în Punta Cana, locul unde tatl su lucra pentru un nou hotel de lux. 

Uor, usor ne-am pus în aplicare planul i totul a mers ca pe roate, ne-am cumprat bilete 

de avion, haine noi i tot ceea ce aveam nevoie. 

Aa, povestea noastra de prietenie s-a rupt de locul acesta, s-a rupt de oamenii de aici, 

s-a rupt de mama vitreg a Mareiei, s-a rupt de oamenii groaznici de aici si de oraul acesta 

mort. 

Am trecut prin toate sentimentele aici, prin toate tririle și prin toate experiențele, 

iar în final totul s-a terminat cu bine, ne-am desprțit de lumea de aici și am ajuns la alt 

episod, însa acesta a fost și este plin de iubire, fericire, oameni noi, prieteni, pofte, miros 

de lavand și mango, familie și copii. 

Autor poveste: Chec Sofia Maria, clasa a VII-a 

Autor desen: Neagu Bianca, clasa a VII-a 

Profesor coordonator: Arapache Verginia 

coala Gimnazial Lehliu-Gar, Clrai 

44

Călătorie în lumea sentimentelor CJ 

Anca are 10 ani. Ea este mereu nervoas, i din aceast cauz nu este atent la coala, se 

ceart cu toat lumea i strig tot timpul la prinii ei. Dup o zi lung i obositoare de coal, 

veni acas, mânc i se aez în pat, s se odihneasc. 

Dintr-o dat, se trezi într-o lume magic, cu nori pufoi i cer albastru ca marea, cu nite 

csue mici i înghesuite, fiecare având o culoare diferit. Fetia nu îi ddea seama ce se 

întâmpl. În timp ce explora acel teren minunat i magic, vzuse un omule grsu i scund, cu 

ochi mari i un nas ciudat, care avea pielea roie ca focul. Ea i-a dat seama c micul omule 

striga la o doamn frumoas i înalt cu pr lung, care avea un zâmbet mare pe fa i avea o 

piele cu aspect fin, de culoare verde. 

- Ah! Nite gândcei magici mi-au distrus recolta bogat la care am lucrat tot anul! Sunt atât de 

nervos!

- Trebuia s fii mai atent! De acum încolo tii c trebuie s dai plantele cu spray pentru gândaci 

magici. 

- Dar îmi va lua mult timp s refac aceast recolt! 

Apoi, o doamn scund i slbu, care avea pielea de culoare albastr se apropie de ei. 

- Nu trebuie s mai fii nervos, îi voi da eu din recolta mea! 

- Ii multumesc frumos! Am crezut c nu o s mai mnânc pentru o vreme deoarece recolta mi-e 

distrus! 

Anca apoi îi dduse seama ca personajul rou reprezenta furia, doamna înalt reprezenta 

fericirea, iar domnioara cu pielea albastr reprezenta drnicia. 

Când se plimba prin micul stuc, vzuse o cas portocalie care avea uile baricadate, iar în 

spatele casei se vedea un copila mic i portocaliu care se ascundea într-o cutiu. Anca bnuia 

c el trebuia se reprezinte frica. 

Continu s mearg, pân când ajunsese într-un loc în care toate casele aveau un aspect malefic, 

cu statui care artau înfricotor. Se afla în locul unde sentimentele toxice triesc. Tristeea, 

rzbunarea, furia se certau toate împreun. Anca nu reuea s le aud deoarece se aflau foarte 


- Anca! Trezirea! E timpul s mergi la coal! 

Anca, de atunci, a încercat s fie mulumit, înelegtoare i darnic, s fie cât mai departe de 

inutul înfricotor cu sentimente care o fceau s fie urâcioas cu colegii i prinii ei 

SFÂRIT! 

Autor poveste i desen: Moldovan Ionu Andrei, clasa a IV-a 

Profesor coordonator: Moldovan Ana-Maria 

Liceul Teoretic ”Lucian Blaga” Cluj-Napoca, Cluj 

46

Călătorie în lumea sentimentelor MM 

Era o zi de var splendid, iar eu am ales s mi-o petrec într-un mod cât mai plcut. Miam 

fcut o limonad i m-am cufundat în lumea legendelor i a povetilor, cu zâne gingae cu 

cosite ca spicul grâului i balauri fioroi cu apte capete, cu prini i prinese de la castelele 

medievale. 

Spre surprinderea mea, la un moment dat am adormit. Când mi-am deschis ochii, eram 

într-o lume neobinuit. Pluteam parc pe un nor, iar la un moment dat în faa mea a aprut o 

fiin ginga îmbrcat în veminte albe ca spuma laptelui i poleite cu sclipici. Doi ochi negri ca 

murele, m priveau de lâng. Era un urs panda, mic i pufos. 

- Bun! Bun venit în Noreti! Eu sunt Noriica, iar el este ursuleul meu, Pufoel! Tu, cum 

te numeti? 

- Bun! Numele meu este Elica, am rspuns eu hotrât. 

- A mai avea o întrebare! Ce caui aici atât de departe, în Noreti?Ai venit s gseti un 

sentiment care s te reprezinte? 

- Nu tiu... cred c da! Am ajuns aici, citind o carte, la umbra unui copac cu crengile mari 

i întinse, parc erau o cupol. Brusc am adormit, iar când m-am trezit te-am vzut pe tine. 

- Da! Aa s-a întâmplat, pentru c ai fost chemat în Lumea Crilor! 

- Da... dar cum m voi întoarce acas? 

- Trebuie s mergi în Lumea Crilor i s citeti o carte care te ateapt lâng copacul 

care se afla lâng o cas, aceea era a Curioici! 

- i cum pot ajunge acolo? 

- Ca s ajungi la ea, va trebui s treci prin Cubeti, dar întâi trebuie s treci peste Podul 

Furiei. Dup aceea vei ajunge în Cubeti, dar s fii atent c acolo se afl doi rufctori: 

Spionil i comisarul Cap Ptrat. S nu asculi de ei! Deoarece îi vor spune lucruri neadevrate. 

- Am îneles! Voi avea grij i nu m voi lsa pclit! 

- Dup ce vei trece peste Podul Tristeii, vei ajunge în Lumea Crilor. Mai exist un pod 

care te duce în acelai loc, Podul Fricii, pe care nimeni nu se încumet s-l treac. Acolo se spune 

c triesc trolii i uriaii. 

- Îi mulumesc pentru sfaturi! 

- Nu ai pentru ce! Mult succes! 

1 

47

- Mulumesc ! La revedere! 

- La revedere! 

Ne-am îmbriat, iar apoi am pornit la drum, gândindu-m la casa mea. 

Am ajuns la Podul Furiei, l-am trecut în fug, iar în urma mea am vzut dou veverie care 

aruncau bulgri de foc, cu care ardeau podul. Am ajuns în Cubeti, unde am vzut un unicorn i o 

pisic ce avea un corn în frunte. 

- Bun! A spus unicornul. 

- Bun, Elica! Mi s-a adresat pisica zâmbind. 

- Bun... dar de unde m cunoatei? 

- Eu tiu totul... 

- i iar începe... a zis unicornul, bgându-i capul într-o groap în pmânt ca s nu o mai 

aud pe pisic. 

- Dar, ce a pit unicornul? 

2 

48

- Nimic! Aa face el mereu. Eu îi spun Struchi... de la stru! 

- S tii c nu e frumos s-i spui aa! 

- Bine, bine, nu îi voi mai spune aa. A fcut un balon de gum i a început s se 

rostogoleasc. 

- i eu plec, trebuie s merg mai departe. 

- La revedere! A zis unicornul cu pmânt în gur. 

- La revedere! 

Mi-am continuat drumul i m-am întâlnit cu comisarul Cap Ptrat, dar nu l-am bgat în 

seam i am fcu întocmai cum a zis Noriica. Am procedat ca i la podul anterior, cu diferena 

c aici în spatele meu rmâneau liliecii care aruncau mingi de ghea, cu care îngheau podul. Era 

cât pe ce s m înghee i pe mine, dar am scpat ca prin urechile acului i în cele din urm am 

ajuns în Lumea Crilor. 

Acolo erau de jur împrejur numai cri, acoperiurile erau din crti, copacii aveau cri în 

loc de frunze, totul era realizat din cri. Dup ce am aruncat o privire peste tot, am dat de casa 

Curioici. Locul de care mi-a povestit Noriica. Brusc a aprut Curioica i m-a întrebat: 

- Cine eti? Ce doreti? De ce eti aici? 

- Eu sunt Elica! Doresc s m întorc acas! Am venit aici s citesc o carte care este cheia 

întoarcerii mele acas. Am primit cartea, am citit-o i mi-am dat seama c toat lumea era un 

sentiment. Noriica era Buntatea, Spionil era Rutatea, comisarul Cap Ptrat era Minciuna, 

Pisica era Încpânarea, Struchi era Frica, Curioica era Curiozitatea, iar eu ...Interesul. 

Atunci, brusc m-am trezit. Era sear, iar prinii mei m cutau peste tot. Am intrat 

repede în cas, dar cartea a rmas lâng copac, iar când m-am întors s o iau, am gsit-o pe 

Noriica, iar aceasta mi-a spus: 

- Felicitri! Ai reuit! Mi-am încheiat datoria! 

Aceasta a disprut, s-a topit parc în negura nopii, iar eu am rmas mulumit de faptul 

c am reuit s-mi duc misiunea la bun sfârit. 

Autor poveste i desen: Mrie Elena, clasa a V-a 

Profesor coordonator: Gavril Cornel 

Liceul Tehnologic „Traian Vuia” Tuii Mgheru, Maramure 

3 

49

Călătorie în lumea sentimentelor HD 

Luni…Pentru unii o zi oarecare, pentru alii un început de sptmâna. 

Clasele a 7-a A şi a 7-a B organizeaz o excursie la muzeul de istorie împreun cu cadrele 

didactice . Elevii sunt fascinai de toate artefactele muzeului, unii fiind interesai de cultura 

egiptean, alii de cea african. Elena, elev a clasei a 7A curioas si plin de voie bun se 

aventureaz singur, explorând muzeul. Se pare c aceasta nu este singur. Filip, elev al clasei a 

7B, se desparte de grup în cutarea liniştii fiind mereu tachinat de ctre ceilali colegi. Cu timpul, 

acesta a devenit arrogant si înfumurat. 

Cei doi se pierd de grup si ptrund într-o încpere magic a muzeului. In faa fiecaruia se 

deschide un portal care îi absorbe într-un univers paralel. Amândoi ajung pe trâmul 

sentimentelor. 

50

-Ce faci ?!, se rsti Filip. D-te din calea mea. 

-Hei! Ce-i cu tine?, îl intreb Elena. 

-Nu e treaba ta, spuse Filip întorcându-i spatele. 

Aceştia o pornesc în direcii diferite. In drumul ei, pe malul mrii, Elena descoper tribul Akka, 

iar Filip descoper tribul Dabu. 

-Bun venit cltorule! Îi spuse Elenei un brbat masiv ce prea a fi seful tribului. Acesta este 

tribul Akka, iar eu sunt seful, Lani. 

-Imi pare bine de cunoştina. Eu sunt Elena. Cu puin timp înainte s ajung aici m aflam in 

camera sarcofagelor, când dintr-o dat s-a deschis un portal care m-a adus aici. Sti cum aş putea 

ajunge acas? 

-Singurul mod de a ajunge acas este ori prin infrângerea tribului Dabu ori prin convingerea 

acestuia s semneze tratatul de pace. 

-Tribul Dabu? 

-Da, acesta se afl pe celalalt capt al plajei, în urm cu secole cele dou triburi formau unul 

singur, tribul Akkadabu, dar acesta s-a destrmat din cauza certurilor iscate între oameni. 

-Am îneles, spuse Elena, imaginâdu-şi totul. Pacea ar rezolva mult mai multe decât un rzboi 

aşa c în minutele care urmeaz va fi trimis un tratat de pace tribului Dabu, spuse ea hotrât, 

Lani, fiind de accord. 

Filip a fost primit la fel, dar acesta l-a convins pe şeful tribului, pe Samuel ,s pcleasc tribul 

Akka accepând tratatul de pace cu condiia ca cele dou triburi s se intâlneasc la apusul 

soarelui pe plaj pentru a discuta noile reguli, moment în care, oamenii tribului Dabu vor fi 

echipai cu arme pentru a cuceri tribul Akka. Samuel a acceptat si fiecare a început s se 

pregteasc de rzboi. În acest timp, Filip se împrieteneşte cu o fata pe nume Amalia. Aceştia 

încep s povesteasc despre pasiunile si familiile lor. 

La asfinit, cele doua triburi au pornit spre locul de întâlnire. Tribul Akka neştiind ce îl aşteapta. 

51

Tribul Akka se vedea la orizont, cântând si dansând, pe când cei din tribul Dabu, crau sulie, 

arcuri si prştii. 

-Atacai!, strigar Filip si Samuel din toi rrunchii. 

Rzboiul începe. Cei din tribul Akka au fost pcalii. Neavnd arme aceştia nu aveau nicio şans. 

Elena încerca în zadar s opreasc rzboiul. Oamenii cdeau la pmânt ca niste piese de Domino. 

Amalia era la pmânt. O piatr o lovise direct în frunte. Filip fugii lâng ea. In ultimele sale 

clipe, Amalia îi spuse: 

-Opreşte rzboiul, Filip, opreşte-l, spuse ea închizându-şi ochii pe vecie. 

-Promit!, spuse Filip cu ochii în lacrimi. Stop! Strig Filip, stai pe loc! 

Toi se oprir, privindu-l. 

-Îmi pare ru c totul a început din cauza mea. Rzboiul nu este o soluie. Cine este cu mine? 

Toti au început s strige “EU”. 

Odat cu încheierea rzboiului, Samuel şi Lani, au strâns mâna, semnând tratatul de pace şi 

triburile s-au unit formând, tribul Akkadabu. 

-V mulumim pentru tot, spuse Lani. 

-Suntei mereu bine venii, le spuse Samuel. 

În faa Elenei şi a lui Filip s-a deschis portalul care i-a dus înapoi în lumea lor. Aceştia şi-au dat 

seama c timpul a stat în loc şi s-au reîntors la grupurile lor. 

Se pare c binele si pacea au învins rul şi rzboiul... Dar nu acesta este sfârşitul poveştii sau aşa 

ai crezut? 

Autor poveste: Duca Alessia, clasa a VII-a 

Autor desen: Mane Sorina 



52


Toi cunoaştem cuvântul simplu „sentimente”, dar nu întotdeauna observm c 

întreaga noastra via este condus de acestea. Sentimentele nu pot fi controlate de noi, ele 

sunt doar micile rezultate ale amintirilor noastre. Emoii atât de puternice care la un moment 

dat ne fac slabi, neajutorai, modelându-ne sufletele asemenea trâmului de foc, iadul. 

Intr-un astfel de moment se afl şi Ruxandra, o feti de numai 14 ani, care nu 

înelegea ura şi nervozitatea celor din jur, faptul c toata lumea se grbea fr s admire cu 

adevrat frumuseile acestui univers, oameni care parc întruchipau roboi, gândirea şi sufletul 

lor fiind uitate în goana dup bani, dup fericirea lor fals. Ruxi, aşa cum o alintau prietenii, 

crescând începea s vad lumea mai clar şi i se prea ireal ca niciun adult nu schia mcar un 

mic zâmbet pe fa, cum toat lumea era aşa de obosit şi cum toi au uitat parc s mai fie 

fericii, chiar pân şi prinii si care deveniser prea preocupai de numere şi taxe, uitând s 

petreac puin timp cu fiica lor scump. 

Intr-o dup amiaz clduroas de var, pe când medalionul de aur al cerului arunca cu 

sulie de foc pe plapuma de pmânt a planetei Terra, Ruxandra a hotrât s urce în podul 

casei, pentru a-şi cobori vechile sale role. Ajuns acolo Ruxi a vzut printre praf şi 

capodoperele de art ale pianjenilor, pânzele, o lad de lemn, pe capacul creia era scrijelit 

53

numele su. Imediat Ruxandra şi-a dat seama c acea lad de lemn, parc nesemnificativ, era 

lada unde aceasta şi-a pstrat fiecare amintire din trecutul su. Astfel Ruxi a înlturat stratul 

de praf de pe capacul lzii, iar apoi a deschis mina de aur ale amintirilor sale. In timp ce ridica 

capacul lzii se puteau vedea cum dou mici cristale, dou lacrimi apruser în colul drept al 

frumoşilor si ochi de culoarea smaraldului. Primul lucru din acea mina de aur a amintirilor 

sale pe care l-a observat Ruxandra a fost Coni, micul su ursule de culoarea focului care 

purta la gât un papion elegant şi finu a crei culoare se asemana cu jacheta albastr a 

Pmântului, marea. Acesta avea doi ochişori inegali procurai din doi nasturi negri, astfel 

Coni prea c avea o privire plin de amrciune, iar braul stâng al jucriei de pluş era 

neexistent. Dup ce Ruxi şi-a analizat cu atenie vechiul su amic, a început s îşi strâng 

tovaraşul pierdut la piept. In timp ce aceasta îşi imbrişa ursuleul de pluş a auzit o voce: 

- Nu m mai strange aşa de tare ! M striveşti ! 

Ruxandra speriat a întrebat : 

- Cine vorbeşte ? 

- Eu, Coni, ce, deja mai uitat ? Noi micile jucrii de pluş care v pzeam de monştri 

pe voi copiii când erai mai mici şi care v ascultam zilnic visele şi dorinele, 

suntem aşa uşor de înlocuit de noile jucrii „inteligente”, cu baterii ? 

- Nu, tu mereu vei avea un loc important în inima mea, dar poi vorbi ? 

- Normal, pân la urm eu sunt creaia ta. 

- Creaia mea ? 

- Da, eu sunt întruchiparea fericirii tale, eu îi reamintesc de fiecare dup- amiaz în 

care fceai un puzzle cu mama ta şi de fiecare curs cu bicicleta în care te întreceai 

cu toi prietenii ti, de fiecare meci de fotbal alturi de tatl tu şi de fiecare 

aniversare a zilei tale de naştere petrecut cu toi cei dragi. 

- Am şi uitat momentele acelea pline de bucurie, dar de atunci s-au schimbat multe, 

trecerea ireversibil şi nemiloas a timpului a schimbat complet lumea pe care o 

ştiam. 

- Asta este doar mantia purului adevar, nimeni nu şi-a schimbat sufletul sau şi-a 

şters amintirile, îns au fost toate umbrite de micile lor responsabiliti, probleme 

şi temeri, pân şi tu m-ai uitat pe mine din cauza acestor lucruri. 

- Imi pare foarte ru, Coni ! 

- Greşeala este omeneasc. 

- Aş vrea s pot face ceva în privinta acestor lucruri. 

- Eu cred c tu chiar ai puterea s faci aşa ceva. 

54

- Cum ? Nici nu ştiu de unde s încep . 

- Uite, vezi mingea ta de fotbal, care e uitat în colul stâng al lzii ? 

- Da, de ce ? 

- Ii aminteşti c ea intruchipa frica şi neputina ta ? 

- Normal, mereu copiii râdeau de mine şi îmi spuneau c îmi pierd timpul degeaba 

încercând s înv fotbal. 

- Ins tatl tu a exersat ore, zile, sptmani, poate chiar şi luni alturi de tine ca în 

final s reuşeşti, nu ? 

- Sperana moare ultima pân la urm. Am fost foarte fericit atunci când am reuşit. 

- Vezi, orice obstacol poate fi ca şi rezolvat dac credem în noi înşine, nu ne lsm 

btui, şi nu ne enervm, mai ales c din cate îmi amintesc şi te cunosc tu mai 

mereu te enervai foarte repede. 

- Orice om se enerveaz. Toi avem probleme. 

- Cred şi eu c la patru ani, pe vremea aceia aveai foarte multe probleme şi la puine 

gseai soluie. 

- Bine, nici chiar aşa, dar nu poi s spui c m enervam din lucruri prosteşti. 

- Nu îi aminteşti c de fiecare dat când nu reuşeai s asamblezi un puzzle complet 

imediat începeai s plângi şi s arunci piesele peste tot? 

- Mai cedam şi eu. 

- Cam des, nu crezi ? 

- Bine, poate, mai exageram şi eu, dar chiar aşa de ru era ? 

- Ii spun eu sigur, îns astea sunt defectele şi calitile tale ca ale oricarei persoane, 

cu aceste talente naturale poi s îi învingi sentimentul de fric şi neputin exact 

ca la fotbal şi s te calmezi poate mai repede ca la puzzle, dar mai ales s faci toate 

astea la fel de bucuroas exact ca la … 

- Ziua mea când suflam în tort alaturi de cei dragi, moment în care m înveleam cu 

adevarata putere a iubirii, adugând Ruxandra. 

- Te-ai prins, pân la urm, de ce toate acestea obiecte şi eu ne aflam în aceast lad 

prafuit. 

- Da, îmi reamintii de fiecare sentiment pe care l-am gsit pe parcursul vieii mele, 

de fiecare amintire în care acesta s-a manifestat. Voi suntei cheile care mi-au 

deschis din nou poarta de scpare din a vedea aceasta lume doar din partea 

negativ, observând-o, dar far s fac nimic s o salvez sau s încerc s îi fac pe 

55

ceilali s se mai preocupe s devin fericii şi s mai uite de latura negativ, 

pesimist. 

- Pan la urma, fiecare om are doar o şans de a-şi tri viaa, astfel ar fi bine s 

realizeze c mai devreme fericirea e cea mai impotant şi se naşte doar din acele 

momente petrecute cu cei dragi, momentele de aur, care ne vor rmâne în minte 

chiar şi dup ce trecem în tramul unde slaşluiesc morii. 

- Nu puteam s termin ideea mai bine decât tine, Coni. Ii multumesc c mi-ai 

deschis ochii. 

- Din pcate, acum trebuie s îmi iau la revedere, deoarece imediat ce vei auzi 

alarma ta deştepttoare, eu voi redeveni simplul tu ursule de pluş uitat printr-un 

col de cas. 

- Stai , ce ? 

- Dar, ce credeai c eu chiar pot vorbi ? Intâlnirea noastr nu se întampl în realitate, 

ci noi suntem doar în spaiul tu oniric. 

- Of, chiar aş fi vrut s mai discutm. 

- Cu singuran ne vom mai întâlni ! 

Dupa ultimele cuvinte ale micuului ursule de pluş, ceasul Ruxandrei a sunat. Ruxi a 

fost complet schimbat dup întâlnirea cu vechiul su tovaraş şi a îneles c va trebui s lupte 

pentru a reaprinde flacra fericirii şi iubirii necondiionate în sufletele oamenilor asuprii de 

gândurile negre şi de problemele lor. 

Autor poveste i desen: Ianc Maria, clasa a VIII-a 



56


Eram la ora de muzic i doamna profesoar tocmai începuse s ne explice ce urma sa 

facem, dar eu am pus capul pe banc i am czut într-un somn adânc de parc m-a tras cineva 

de mân într-o lume a sentimentelor. Acolo era o parte a binelui i o parte a rului, dou drumuri 

m întâmpinau. O întâlnisem pe Kathryn care fcea parte din lumea binelui i pe Iasmina care 

se afla în lumea rului. Fata cea rea o ura pe Kathryn, dar fata cea bun nu ura pe nimeni i 

spunea c nu e bine s fii ru. Iasminei îi plcea cum era Kathryn... îmi spusese c pentru a mai 

veni în aceea lume, trebuie s spun de trei ori ”kindness” i c pot veni doar de trei ori. Iasmina 

se suprase foarte ru c nu m-am dus pe trâmnul ei. M trezisem în spatele clasei, profesoara 

nu observase c eu stteam cu capul pe banc sau timpul se oprise în loc. 

Am pus capul iar pe banc....îmi doream s le revd. Kathryn m luase în zbor, îmi 

povestea despre Iasmina i cele dou lumi. Ajunseserm la o cascad unde era un dragon mare 

i roz. Eu de fric, m-am îndeprtat tot mai în spate pân când am picat de pe stanc, Era o 

distan mare între cer i Pmânt, eu pluteam spre Pmânt. Am vzut-o pe Kathryn 

transformându-se într-o zân foarte frumoas. Zbura cu viteza unui meteorit, reuind s m 

prind. Kathryn s-a îngrijorat foarte tare. Eu i-am spus c în timp ce cdeam, am vzut o 

lumini mic care mi-a optit c voi fi bine, s nu m tem. I-am povestit totul Kathrynei. Mi-a 

spus c acea lumini este o zân pe nume Ester care este prietena ei. Am întrebat-o ce este cu 

acel dragon. A tresrit, mi-a spus aproape optind c numele ei este Betty i c nu este deloc 

57

ea, din contr, este foarte jucu i poate vorbi. Kathryn a spun c în acea lume toate fiinele 

vorbesc i s nu m tem pentru c nimeni nu vrea s-mi fac ru , înafar de zâna cea rea. 

Apruse ca prin magie pe acel trâm, dar nu putea s stea la soare pentru c îi dispreau 

puteriile i de aceea ea se apra cu un scut împotriva soarelui. Fr s mai rostesc ceva, a aruncat 

un blestem asupra stpânei trâmului Kathrynei, a transformat-o într-un oricel mic. Numai 

Iasmina putea s desfac vraja, numai atunci eram salvai, îns Iasmina nu dorea acel lucru. Eu 

am luat-o pe Kathryn i am avut norocul ca la apusul soarelui s devin om, dar la rsrit eram 

din nou oricel. 

Le-am promis tuturor, chiar dac nu eram sigur pe mine, c îi voi salva, chiar dac zâna 

cea rea o s peasc ceva, ceea ce nu îmi doream. Eu m-am urcat pe Betty i am zburat pân 

în lumea cea rea unde dac mergeai, aveai un sentiment foarte urât de parc te-ai fi aflat într-o 

peter cu un urs cu multe capete. Încercam s fiu cât mai puternic. Dintr-o dat, aud nite 

aripi fâlfâiind i cobor repede de pe dragon, apoi m ascund dup o stânc. Betty se camufleaz 

s nu fim vzute. Eu am riscat i am intrat fr s-mi mai pese dac o s fiu vzut sau nu. Am 

urcat nite scri i am ajuns în sala tronului unde era Iasmina. I-am spus c nu m intereseaz 

daca plec de acolo moart, atâta timp cât prietenii mei sunt în pericol i regina nu mai are 

asupra ei blestemul. Iasmina nu a mai tiu ce s spun, dar eu am continuat zicându-i c o pot 

ajuta, dac îmi spune de ce nu mai vrea sa fie bun. Atunci, cu ochii aproape stini, mi-a spus 

c îi dorete, dar nu poate din cauza blestemului altei vrjitoare. Iasmina a desfcut blestemul 

Kathrynei i Kathrina a desfcut blestemul Iasminei. 

Se sunase de pauz i niciun coleg nu observase c eu adormisem sau poate... Lumea rea 

devenise o lume bun. Am observat c puteam pi, ori de câte ori vrem, în acea lume. 

Autor poveste: Macra Loredana, clasa a VII-a 

Autor desen: Vîrtopean Ioana, clasa a VII-a 

Profesor coordonator: Ignea Ilin Adriana 

coala Gimnazial Densu, Hunedoara 

58


Într-o zi de var eu i prietenele mele, Roxana i Denisa, ne jucam pe o câmpie, lâng satul 

nostru. În mijlocul acelei câmpii era un stejar mare i btrân. Era foarte ciudat, cci am fost de 

foarte multe ori acolo, dar nu l-am vzut. Ne-am apropiat de el i în mijlocul lui era o lumin 

foarte puternic care ne-a tras înuntru. Într-o clip am ajuns pe un trâm fermecat, unde cerul 

era verde, iarba galben i soarele rou. Copacii creteau cu susul în jos, psrile aveau câte 

trei aripi i patru picioare. 

Eu i prietenele mele aveam nite rochii superbe, câte un sceptru, iar pe cap nite vluri de 

mtase. Fiecare dintre noi era îmbrcat în câte o culoare diferit. Eu aveam o rochie 

multicolor, Denisa o rochie neagr ca noaptea, iar rochia Roxanei era de un alb imaculat. Ne 

plimbam toate pe acel trâm mirific pentru a-l descoperi. Pe drum, eu i Roxana vorbeam i 

râdeam foarte mult. În schimb, Denisa a început s fie geloas pe noi. Pentru a ne arta asta, 

ne punea piedici în fel i chip. Pe Roxana chiar era s-o împing în lava fierbinte. Mereu 

încercam s-o determinm s-i schimbe atitudinea, dar nu reueam. 

59

La un moment dat, am ajuns la un copac care fcea fructe în form de inim. Eu si Roxana 

ne-am gândit c dac o s-i dm Denisei un mr s-l guste, atunci o sa-i revin, dar din 

pcate nu a fost aa. Ne-a vorbit urât i a plecat de lâng noi. i-a pierdut urma... 

Ne-am gândit c dup un drum aa de lung ar fi bine s gsim un loc unde s dormim peste 

noapte. În cele din urm, am gsit un castel al crui stpân era un rege foarte bun i ne-a 

primit la el. În dimineaa urmtoare am luat micul dejun cu familia regal, apoi am pornit din 

nou la drum s o cutm pe Denisa. Pentru a fi în siguran, regele a dat ordin unor cavaleri s 

ne pzeasc. Acel trâm era splendid...de o frumusee rar. Eu i prietena mea nu puteam s 

nu ne oprim s admirm toate locurile acelea frumoase. Ba chiar am ajuns la o cascad de 

cristal unde, dac bgai mâna în ap, aceasta îi oferea multe inele i brri de cristal. Dup 

ore în ir de mers pe jos am ajuns într-o pdure de smarald, unde totul strlucea. Aici, îns, 

dac atingeai un copac, te transformai în statuie de smarald. 

În cele din urm, am ajuns în pdurea în care bnuiam c se ascunde Denisa. Era o pdure 

deas cu tot felul de creaturi stranii. Dar ce se aude din tufi? Ah, e chiar Malefica Denisa! 

Plin de buntate, Roxana s-a apropiat de ea dorind s-o mângâie. Bnuiam c se va întâmpla 

ceva ru. Denisa îi spunea Roxanei tot felul de cuvinte urâte, încât aceasta pierdea putere i 

începea s plâng. Eu nu puteam face nimic, caci eram într-o plas de paianjen uria. Pâna la 

urm, Roxana i-a adunat toate forele i a învins-o pe Malefica Denisa. 

Când lupta s-a încheiat, am vzut o lumin mare i strlucitoare la fel ca prima dat când am 

ajuns pe acel trâm. Lumina ne-a apucat pe amândoua de mâini i ne-am trezit dintr-un vis cu 

totul i cu totul special. 

Autor poveste: Crian Lygia Alexandra, clasa a VII-a 

Profesor coordonator: Boldea Camelia - Roxana 

coala Gimnazial Sîntmria Orlea, Hunedoara 

60

Călătorie printre gânduri și amintiri 

Undeva, cândva, exista o pdure numit „Minte”. De fapt, exist mai multe pduri 

numite „Minte”, dar fiecare este diferit. Unele sunt mai spaioase, cu structuri maicomplicate 

i altele mai mici care au mai puini copaci numii „amintiri”. Dar aceast „Minte” nu este o 

pdure obinuit… 

Micile vieuitoare se numesc „gânduri”. Dup o vreme, ele dispar i devin „amintiri”. 

Totui, nici „amintirile” nu triesc la nesfârit. Ele dispar când focul numit „uitare” ajunge la 

ele. Dar unele „amintiri” sunt mai puternice i pot s reziste „uitrii” mulumit pdurarilor 

numii „emoii”… 

În fiecare „Minte” exist o csu denumit „Contiin”. În „Contiin” triesc 

„emoiile”: bucuria, tristeea, furia, frica, dezgustul, ruinea, durerea, dispreul, surprinderea i 

multe altele. Numrul de „emoii” depinde de „Contiina” construit de „Mintea” respectiv. 

„Mintea” este modelat de lumea dincolo de pdure numit „Societate”. Fiecare „Minte” se 

dezvolt într-o „Societate” diferit care d natere unor „emoii” diferite sau care distruge 

„emoii”. Exist „Contiine” în care niciodat nu a fost nesiguran sau în care fericirea nu mai 

exist. Chiar dac ar fi bine ca o „Minte” s aib doar emoii pozitive, uneori ea are nevoie i 

de emoii negative. Cunoscând mai multe „emoii”, „Mintea” se dezvolt i înva din greelile 

„amintirilor”. 

61

„Societatea” ofer „gânduri” care se transform în „amintiri”. „Amintirile” creeaz 

„emoiile”. „Emoiile” protejeaz „amintirile” pe care le-au creat. Fr ele, „sentimentele” 

(emoiile) nu pot tri. 

„Minile” comunic între ele mereu i se dezvolt diferit. Se influeneaz reciproc întrun 

mod benefic, alteori în mod negativ. Exist „Mini” mai fragile ce sunt manipulate i distruse 

de „Minile” rele. Ele profit de slbiciunile celor delicate pentru a-i arta superioritatea pe 

care cred c o au. În realitate, nicio „Minte” nu este mai demn decât alta, toate sunt egale. 

Dup o perioad îndelungat, o „Minte” moare i las un gol care va fi ocupat de o nou 

„Minte” care va evolua pe parcursul timpului. i ea va pieri i va fi înlocuit, formându-se un 

ciclu etern de via i de moarte. 

Fiecare „Minte” trebuie s se dezvolte cum vrea ea, s nu devin corupt i s arate c 

nu a fost fcut degeaba. Ele trebuie s-i gseasc scopul în via obinând „gânduri” i 

„emoii” care le apropie de scopul lor. Aceasta este misiunea suprem pe care o are fiecare 

„Minte”. Dac o vor îndeplini, atunci pot muri în pace, spunându-i: „Am reuit. Mi-am 

îndeplinit scopul!”. 

Autor poveste: Badea Andreas, clasa a VII- a 

Autor desen: Istrate Roxana, clasa a VIII- a 

Profesori coordonatori: Comşa Daniela Simona, Radu Luminia 

Şcoala Gimnazial Nr. 25 Sibiu, Sibiu 

62

Călătorie 

Nici nu tiu cum s-ncep. Am atâtea idei, încât este foarte dificil s aleg. Sentimentele din 

mine m împiedic s fac alegerea corect. Dac a alege fora binelui, adic prinesa salvat de 

un curajos cavaler s-ar supra ura i tristeea. Dac a scrie despre o poveste cu un vrjitor, 

întruchiparea rului, m-ar certa fericirea. Deci voi scrie povestea unei adolescente în inima creia 

se gsesc toate sentimentele. 

S presupunem c pe fat o cheam Zoe, simbolul iubirii, îndrgostit de Nate, simbioz 

a binelui i a rului Sufletul lui este bun dar personalitatea este plin de rutate. Prietena cea mai 

bun a lui Zoe este Ana, asemnându-se prin buntatea sufletului. Într-o asemenea armonie apare 

personajul negativ, genul de persoan care stric cheful cu glume proaste, pe nume Lisa. Este 

urâcioasa colii. Cele trei fete ar putea face parte din trioul de sentimente, se îmbrac la fel 

zâmbesc la fel, îi ascund sentimentele la fel. 

63

S le mai dm o ansa. În scoal mai exist un grup de patru fete la fel. Povestea începe s prind 

contur. Lisa va fi umilit în public, Zoe se va împca cu Nate, iar Ana va rmâne in btaia 

vântului singur, fr prieteni. 

Povestea mea a fost imaginar, o lecie de via prezentat sorei mele mai mici, un joc dea 

sentimentele. 

Lumea sentimentelor este un trâm plin de fiine care exist sau nu. Existena lor depinde 

de starea i atitudinea oamenilor dintr-o zi. Este un loc fr stabilitate in care orice atingere 

excesiv îl poate da peste cap. Orice adiere a tristeii sau a bucuriei poate afecta gândurile i 

chiar vieile oamenilor. 

Sentimentele sunt foarte diferite. Indiferent de lacrimile tristeii, acestea nu pot fi terse 

de bucurie. Acest echilibru nu trebuie distrus, iar faptul c bucuria este singura lumin in întregul 

pustiu este o minciun. Cu toate c zâmbetele oamenilor sunt cele mai apreciate, sufletul lor 

rmâne întunecat. Echilibrul sentimentelor este ca o balan, inima i sufletul oamenilor cad în 

prpastie. 

Sentimentele sunt ca un curcubeu: fiecare are câte o culoare, în funcie de numele pe care 

îl poart: ura este roie, tristeea albastr, fericirea galben i aa mai departe. În lumea 

sentimentelor nu poate tri nimeni, ci ea triete în noi. Este un dar primit de toat lumea. Acest 

loc este o lume fr granie, un trâm spaios cu câte o cas pentru fiecare sentiment. Singura 

problem este c o acumulare mare de sentimente poate afecta sufletele oamenilor. Fiecare 

sentiment reprezint atitudinea oamenilor, au mai multe fee, fiecare având câte o însuire 

pstrat de fiecare. Lumea sentimentelor este plin de magie. 

Autori poveste i desen: Constantin Iulia, Zanfir Bianca, clasa a VI- a 

Profesor coordonator: Lumezeanu Elena Simona 

coala Gimnazial „Sfântul Nicolae” Târgu Jiu, Gorj 

64

Călătorind prin oraşul sentimentelor 

Într-o zi clduroas de var, pe când dormeam linitit, am visat c am ajuns într-un 

frumos ora numit, Oraul Sentimentelor. Plimbându-m pe strad, m întâlnesc cu Fericire, 

fiul primarului Rutate. Am fcut cunotin i l-am întrebat dac îmi poate prezenta oraul. 

Plecm spre parcul principal, unde ne întâlnim cu Iubire și Dragoste, prieteni buni cu 

Fericire, care se plimbau zilnic prin parc, dup cum mi-a spus acesta. 

Am mers mai departe i am ajuns la stadionul de fotbal, unde era un meci între FC 

Sentimental i ACS Sentimental. Am reuit s intru pe stadion în tribuna oficial, datorit lui 

Fericire, aici întâlnindu-ne cu tatl su, primarul Rutate, cu Lcomie, patronul echipei FC 

Sentimental i cu Veselie, cel mai bun actor din ora. Dup meci, am plecat spre o coal unde 

l-am cunoscut pe directorul numit Ludarosul, care se flea întruna, cu unitatea lui de 

învmânt ca fiind cea mai bun din ora. 

Continum turul oraului spre coala de Aviaie, la care se pregtesc viitorii piloi. Aici, 

Fericire mi-l prezint pe Fric, cel mai bun pilot i instructor de pilotaj din ora. Am fost 

încântat s înv de la el câteva comenzi de avion. 

Am plecat mai departe spre cel mai ru famat cartier din ora, unde ne-am întâlnit cu 

poliistul Curaj, care coordona o descindere în casa unui dealer de droguri, substane, care 

distrug sentimentele omului. Nu am avut voie s ne apropiem, deoarece în casa respectiv se 

65

trgeau focuri de arm. Pornim apoi spre gar, pentru a lua trenul, unde m despart cu greu de 

Fericire i oraul lui. În tren, îl cunosc pe conductorul Plictiseal, alturi de care cltoresc cu 

drag pân la destinaie. 

Dup o cltorie care a durat trei ore, m trezesc fericit i îmi dau seama cu uurin, 

c Oraul Sentimentelor a fost doar un vis frumos. 

Autor poveste: Ovidiu Mişcoci, clasa a VI-a 

Autor desen: Apostol Daria, clasa a VI-a 

Profesori coordonatori: Tomescu Manuela, Comşa Daniela Simona 

Şcoala Gimnazial Nr. 25 Sibiu 

66

Călătorind printre sentimente 

Lumea are nevoie de sentimente. Oamenii depind de sentimente i sentimentele depind de 

noi. Alisi, o fat cu nimic deosebit ,pe care în ultimul timp viaa a pus-o la încercare, s-a decis 

s îşi ia o vacan, dar nu avea idee ce o va aştepta. 

Din cauza evenimentelor nefericite din viaa ei, personajul de care v vei ataşa în aceast 

poveste , s-a decis s-şi prseasc familia, cu gândul de a pleca în lume, pentru a-şi gsi din nou 

liniştea interioar. 

Nimic nu era planificat, decât gândul c trebuie s evadeze şi voia s fac asta acum, adic 

in momentul sta , adic în secunda asta , voia s scape de toi oamenii care râdeau de ea, de toi 

oamenii care nu ştiau s o aprecieze, avea nevoie de o pauz i credea c decizia ei, de a fugi din 

aceast lume care nu ii fcea plcere, o va face sa se regseasc, s gseasc un rspuns pentru 

întrebarea pe care cu toii i-au adresat-o: “Cine eşti cu adevrat?”. 

Aşa c, şi-a împachetat nişte lucruri rapid, s-a dus în locul unde ştia c mama ine nişte 

bani de rezerv şi a plecat în lume, fr s ştie unde se indreapt, fr s ştie ce vrea s fac, fr 

s ştie ce o aşteapta. A luat autobuzul i ca toate deciziile ei s fie complet aleatorii, cu gândul ca 

nimeni sa nu o gseasc, a dat cu zarul si numrul care îi pic. Acela va fi i numrul staiei ctre 

care se va îndrepta, iar Alisia a fost nevoit sa petreac 3 zile pe drumuri pentru a ajunge la 

destinaia misterioas. Dar uite c, într-un final a ajuns acolo unde, crede-m nu te vei astepta. 

Era un oraş prsit, prsit în adevratul sens al cuvântului, niciun picior de om, case 

drâmate. Alisia a rmas perplex câteva clipe, gândindu-se de ce zarul a ales tocmai acest loc 

misterios şi, din punctul ei de vedere, plictisitor, unde nu avea cum s-şi gseasc rspunsul la 

întrebarea ,,Cine e ea cu adevrat?,, 

Plimbându-se pe strzile pustii, ea se întreba ce va face în continuare, adic nu avea s 

rmân aici, la nesfârşit, în acest oraş pustiu, nu avea de gând s urmresc cum cresc copacii, nu 

avea de gând s moar de foame (şi mai ales s mnânce gândaci sau alte vieti complet 

neapetisante) şi, exact in momentul în care ea dori s se întoarc, zri o cldire, iar lucrul care o 

fcea deosebit era c, la una dintre ferestrele ei se zrea lumin. 

Prima oar, eroina noastr se gândi c soarele se reflect cumva în geam i îi d aceast 

impresie foarte ambigu, dar apoi curiozitatea o mcin din ce în ce mai tare, fcând-o s-i treac 

prin gând s intre-n cas pentru a reuşi s desluşeasc ceea ce ar fi putut s se afle acolo.

A deschis uşa, a urcat scrile, care scârâiau în cele mai cumplite moduri şi a urcat pân 

la etaj, unde, chipurile, trebuia s existe o surs de lumin cu adevrat, nu o închipuire a Alisiei, 

dar acolo a observat ceva, ceva care i-a stârnit şi mai mult curiozitate şi chiar şi groaza …. Se afla 

într-un hol, un hol cu multe uşi, un coridor, unde pe de-o parte şi de alta se aflau uşi: 3 uşi pe-o 

parte i 3 pe-o parte. Alisia a rmas pentru câteva secunde în dubiu: ar trebui s deschid uşile sau 

ar trebui s plece cât mai departe de aici? Cert este c a luat decizia corect. 

A decis s intre în fiecare camera. Cine ştie? Poate c, totuşi, în acest orşel, existau şi copii 

cu care ar fi putut s se împrieteneasc, vorba aceea, la ce bun o aventur fr amintiri? Prima oar 

se gândea s nu fie vreun pericol, îns, dac nu risc, nu caştiga, aşa c a intrat, a pşit sfioas, 

dar pregtit în prima camer … .Ceea ce era acolo era complet uimitor. La început a crezut c 

poate cineva se joac cu ea, c cineva o filmeaz si c se râde de ea, dar cu cât se apropia mai mult 

cu atât işi ddea seama c totul era adevrat în faa ei, era chiar ea, ea exact ea, arta exact la fel, 

pr şaten, ochii cprui, înalt, cu un zâmbet foarte larg, se simea ca şi cum s-ar uita în oglind, 

doar c ea nu zâmbea. S-a apropiat şi a intrebat-o ce face, cine e si ce caut aici. Avea multe 

întrebri, dar nu prea c cineva avea de gând s-i rspund. Aceea persoan nu vorbea, doar srea 

de colo pân colo, zâmbind incontrolabil, prea foarte fericit. A încercat Alisia s vorbeasc cu 

ea, dar orice ar fi fcut, degeaba , nu avea nicio reacie, singurul lucru pe care îl fcea era s 

zâmbeasca şi s par foarte FERICIT , apoi , analizând-o din ce în ce mai mult, i-a dat seama 

c, exact aceeaşi reacie o are şi ea atunci când este fericit, ceea ce a pus-o un pic pe gânduri, nu 

cumva totul era o glum ? 

Vzând c nu poate înelege nimic din tot ce se intampl, s-a dus la urmtoarea uş, se pregtea 

emoional de ce va gsi închis acolo, se temea din nou pentru viaa ei. A intrat sfioas în camer, 

atunci când din nou nu a crezut ceea ce vede, era tot trupul ei, îns de data asta fiina nu mai 

zâmbea, nu mai srea de fericire, ci, plângea, plângea în hohote, lacrimile îi curgeau pe obraji 

şiroaie, şiroaie. În zadar, Alisia a încercat din rsputeri s scoat un rspuns de la ea, îns, nimic, 

nu rspundea, plângea si plângea, incontrolabil. Din nou, fugara noastr a realizat c exact în 

acelaşi mod reaciona şi ea atunci când era trist, plângea fr s se mai gândeasc la nimic, pur şi 

simplu îşi elimina tristeea prin lacrimi.Vzând c nu o poate calma pe trista fat, a plecat la 

urmtoarea uş, speriat şi mai ru de data aceasta. 

Din urmtoarea camer se auzea un sunet foarte ciudat, ca şi cum cineva ar fi ipat şi izbit de 

podea în acelaşi timp. De data aceasta, Alisia deveni foarte sceptic dac s deschid uşa sau nu, 

68

pentru c spre deosebire de restul uşilor, de aici ieşea un sunet, mai mult decât îngrijortor. Ceea 

ce nu stiai despre Alisia este c are un curaj i o poft de curiozitate foarte mare, asa c nu s-a sfiit 

s deschid uşa. Intrând înuntru a realizat c temerile ei erau degeaba. Înauntru era ….ce s 

vedei, tot ea, îns de data aceasta, fata opia i ipa incontrolabil, era foarte ciudat, 

comportamentul ei era unul foarte necomun. Pentru a cuta un motiv pentru starea fetei, eroina 

noastr a dat un tur al camerei, cu gândul de a cuta orice care ar putea s o ajute s-şi gseasc 

rspunsul la întrebare …..cutase foarte mult, dar evident ca misterioasa fat nu avea de gând s-o 

bage in seam ca şi cum nici mcar n-ar fi fost in camer ……A tot cutat si cutat, pân când a 

gsit într-un col un bilet la concertul unui cântre, totul prea mult mai clar acum, situaia aceasta 

o trise si ea , fata aceasta era ENTUZIASMAT, pentru c avea sa mearg la concertul artistului 

ei preferat şi din nou Alisia şi-a dat seama c si ea reacioneaz în acelaşi fel atunci când este 

entuziasmat. 

Nemaiavând nimic de fcut în aceea încpere, a trecut la urmtoarea …m credei sau nu, 

de data aceasta Alisia s-a gândit de ce nu şi-a luat ceva la ea cu care s se apere, pentru c di- 

69

nuntrul camerei se auzeau bubuieli violente, ipete incontrolabile, urlete chiar. Alisiei îi trecu prin 

cap ideea de a fugi cât mai repede de acolo, deoarece îşi dori o aventur captivant şi memorabil 

dar nu mortal. A stat a noastr Alisia şi s-a gândit, ce-ar putea face, dar din nou , curiozitatea a 

acaparat frica şi a apsat clana uşii ….intrând, zri din nou persoana ei, însa de aceast dat, avea 

hainele rupte de pe ea, pe jos erau trântite toate obiectele de mobilier din camer, sparte farfurii si 

cam tot ce v putei imagina c se poate sparge, fata respectiv plângea, dar nu era un plâns de 

fericire, nici de tristee, o combinaie aşa ciudat ……Situaia era cam ciudat. Din nou Alisia a 

avut impresia c ştie întâmplarea asta de undeva, atunci s zicem c i s-a aprins un becule. i-a 

reamintit momentul când a aflat o veste devastatoare, care i-a dat lumea peste cap şi a fcut-o s 

fie în aceea zi atât de FURIOAS, încât prinii aveau nişte idei groaznice de a o duce la un cmin 

de reeducare. i-a adus aminte tot, iar sentimentul era unul foarte deranjant. A mai stat s observe 

puin atitudinea foarte îngrijortoare pe care ea avut-o în aceea zi şi agresivitatea de care a dat 

dovad, apoi şi-a continuat descoperirea. 

A înaintat cu scopul de a deschide urmtoarea uş. Dinuntru se auzeau ca nişte “chiieli” 

ceva foarte ciudat, prima oar s-a gândit c înauntru ar putea exista vreun animal sau orice altceva 

ce chiie, n-a stat mult pe gânduri şi a apsat clana. Înauntru era tot ea, evident, îns era roşie 

toat la fa, sttea pe jos şi zâmbea într-un mod complet adorabil, se uita cu foarte mult 

plcere la o poz, din nou situaia aceasta i se pru Alisei c a m-ai vzut-o undeva, neştiind ce se 

intâmpl s-a dus mai aproape de fat şi s-a uitat la poz. În ea era un biat pe care l-a recunoscut 

din prima clip, era biatul de care ei îi plcea şi din nou Alesia a realizat c situaia este trait 

chiar de ea, si-a adus aminte când era INDRGOSTIT si vedea inimioare peste tot, simea fluturi 

în stomac şi tot tacâmul atunci când esti îndrgostit. Îi plcea sentimentul sta, o fcea s se simt 

bine si împlinit, foarte împlinit şi îi plcea s-l retriasca mereu şi mereu, îns din pcate mai 

avea uşi de vizitat . 

Aşa c a trecut pragul uşii şi a intrat în urmtoarea camer şi, din pcate, şi ultima, 

dinuntrul ei nu se auzea nimic ciudat, doar foarte muli paşi, parc cineva se plimb în toat 

camera, fcând exact acelaşi traseu, nu prea nimic periculos, aşa c Alisia a deschis imediat uşa. 

Înuntru era aparent tot ea, dar avea un comportament aşa ciudat, prima oar se gândise c ea nu 

reacionase niciodat aşa, dar pe parcurs şi-a dat seama c nu era aşa, persoana din camer se 

plimba în cerc, îşi rodea unghiile si tot repeta aceleaşi cuvinte în şoapt “E vina mea, e vina mea“, 

iar atunci Alisia mai avea un pic s cad din picioare când şi-a dat seama c da, ea chiar trise asta. 

70

ine minte ziua în care, din greşeal i-a spus unei fete un mare secret despre prietena ei cea mai 

bun, nu a fost intenionat, desigur, îns dup nu a mai putut s îndrepte situaia, iar prietena ei nu 

a mai vorbit niciodat cu ea, pentru c ea avusese încredere, dar totul fusese în zadar. În ziua aceea 

se simise foarte VINOVAT, ştiind c nu poate îndrepta situaia în niciun fel. Deci nu avea 

încotro decât s vad cu ochii ei cum prietenia ei se duce de râp. Aducându-şi aminte s-a întristat 

foarte tare şi a decis s nu se mai intoarc vreodat la prietenii aceia falşi pe care i-a avut, care au 

pclit-o doar ca ea s pice prost… Printii care nu o înelegeau, lumea care nu o accepta aşa cum 

e…. Nu îşi dorea s le mai vad vreodat faa acelor ipocrii, mai ales pe a ei, pentru c şi-a dat 

seama, de greşelile fcute, c nu e ceea ce trebuie s fie, c nu multumeşte pe nimeni şi c niciodat 

n-o va face aşa c a decis s plece din cas şi s-şi continue drumul . 

In faa scrilor, când a vrut s coboare, era o oglind. Alisia a rmas perplex. O oglind. Era 

foarte furioas pe ea, pentru ce fel de om era, nu voia s se priveasc în oglind în niciun caz, mai 

avea câteva secunde şi voia s o sparg, când Alisia şi-a dat seama de un lucru, un lucru pe care 

trebuia s-l realizeze de mult …. Faptul c se înşelase, faptul c nu era aşa cum ea spusese. Da, 

adevrul era c greşise mult, foarte mult si mult lume o ura, dar, privindu-se în oglind şi-a dat 

seama c de fapt, aşa e ea, poate s se schimbe, poate deveni un om mai bun, poate s-i 

mulumeasc pe toi, poate s fac s schimbe ceva la ea şi s fie un om mai bun. Decizia ei de a 

pleca de acas şi de a renuna la tot: la familie care o iubeşte, la prieteni care au vrut s-o ajute, la 

lumea care îi voia binele, a facut- s-şi doreasc s se întoarc acas, acolo unde poate schimba 

ceva în bine la ea şi poate fi un om mai bun. Dup ce a tras toate aceste concluzii, Alisia a luat 

primul autobuz ctre cas. Îns înainte s se urce în el a uitat un lucru foarte important, toate 

persoanele din fiecare camer, care i-au demonstrat c ea poate fi cineva mult mai bun, o versiune 

mult mai bun, nu au fost recompensate pentru gesturile lor, asa c, într-un suflet s-a întors pe 

strada unde se afla casa, îns …………….. dispruse. Alisia fuse surprins, îşi puse mii de 

intrebri, dar pentru niciuna nu va primi rspuns, pentru c “Lumea are nevoie de sentimente. 

Oamenii depind de sentimente şi sentimentele depind de noi.” 

Autor poveste: Rducanu Rebeca Maria, clasa a VII-a 

Autor desen: Şerban Daria Ioana, clasa a VII-a 


Şcoala Gimnazial Nr. 1 Lehliu-Gar, Clraşi 

71

Cartea din bibliotecă 

Era sfârşitul unei zile obişnuite de şcoal, cu ore lungi ce parc nu se mai terminau, şi m 

simeam ca o prizonier, iar în mintea mea se înghesuiau ca într-un vârtej tot felul de gânduri, iar 

în suflet îmi veneau de-a valma emoii amestecate: suprare, tristee, frustrare, plictiseal, 

nerbdare. Mi-am amintit c trebuie s merg la bibliotec, locul unde m simt în largul meu, 

fiind înconjurat de prietenele mele, crile. 

Când am intrat în bibliotec, am resimit mirosul de cri vechi, care m determina s 

merg înainte, plin de speran, spre un col mai întunecat, în care, rareori zreşti vreun cititor şi 

unde domneşte o linişte profund. Iau o carte, m aşez confortabil, lsându-mi geanta lâng 

fotoliul mare şi moale în care m-am aşezat. Lumina palid, dar totuşi vie, a unei lmpi îmi 

lumineaz paginile crii, parc amorite. Era o carte veche, ale crei slove, în unele locuri erau 

abia vizibile. Un sentiment ciudat m cuprinse, amestec de team, nerbdare, entuziasm, ca 

înaintea unei importante cltorii. Timpul trecea şi paginile crii zburau una câte una, iar eu, 

adâncit în lumea miraculoas a lecturii, far s îmi dau seama, m micşoram din ce în ce mai 

mult. 

72

Eram atât de speriat, încât am început s ip, îns nimeni nu m-a putut auzi. Am început 

s alerg, rzbtând cu greu printre firele aspre ale unui covor tradiional, iar, dintr-odat, o umbr 

uriaş a acoperit lumina lmpii. M-am ferit din calea unei tlpi uriaşe, care mai avea puin şi m 

sufoca. M-am rsucit pe vârful pantofilor şi am observant o uşit pe care nu o mai vzusem pân 

atunci. Era o uş de vreo zece centimetri, pe care scria “DESCHIDE-M!”. 

Când am deschis uşa, s-a auzit un clopoel care îmi semnala prezena în acel spaiu 

necunoscut. Peste tot rsunau sunete şi chemri de lupt. Mi-am dat seama c m aflam în 

mijlocul unei adevrate btlii. Zeci de omulei îmbrcai multicolor se luptau între ei. Pe jos se 

aşternea o iarb mrunt şi fraged, iar deasupra cerul luminat de un soare cam mohorât. O 

buburuz roşie veni spre mine şi îmi şopti: 

- Tu eşti aleasa pentru a opri acest rzboi! Aici se lupt de veacuri sentimentele negative cu 

cele pozitive, iar lupta aceasta se d în fiecare fiin şi trebuie s înceteze! 

Atunci am strigat din toate puterile: 

- Stai, oprii-v! Toat lumea s se opreasc! Cine sunt cpeteniile voastre? 

Ca prin minune, toi omuleii se oprir şi un omule îmbrcat în roşu ieşi din mulime. 

- Cine eşti tu şi ce caui aici? rosti el pe un ton autoritar, roşu la fa, precum costumul pe 

care îl purta. 

- Eu sunt Minerva şi sunt aici pentru a opri rzboiul! Spuneam aceste cuvinte, de parc aici 

eram menit s ajung şi parc asteptam asta de o via întreag. Dar tu, cine eşti? 

- Cum, este imposibil s nu m cunoşti! Eu sunt conductorul cel crunt al sentimentelor 

negative! Emoia cea mai crunt: FURIA! Eu apar atunci când lucrurile nu se întâmpl 

aşa cum îti doreşti tu, când colegii ti nu sunt de accord cu tine, sau când fratele tu îi 

cotrobie prin lucrurile din camera ta, când mama nu îi gteşte mâncarea preferat, spuse 

omuleul devenind din ce în ce mai agresiv. Doar m cunoşti bine, sunt de neîmblânzit!! 

Şi nu vin singur; m însoesc mereu ajutoarele mele: TRISTETEA, NELINIŞTEA, 

FRICA, FRUSTRAREA, DEZGUSTUL. 

Rând pe rând, se înfişar ali omulei îmbrcai in straie maro, galbene, gri, indigo şi negre. 

Deşi nu îi vzusem niciodat, parc îi cunoşteam dintotdeauna! Era adevrat! Nu suportam când 

73

colegul meu m contrazicea, deveneam frustrat când mama gtea legume, când colega mea de 

banc se juca şi cu alte fete, îmi simeam inima btând tare şi mi se fcea fric c nu va mai vrea 

s se joace cu mine. Şi atunci era insuportabil!! 

Din mulime ieşi atunci un omule îmbracat în haine albastre: 

- Eu sunt cpetenia sentimentelor positive! Eu sunt BUCURIA! De ani întregi luptm s 

învingem emoiile negative! Acestea nu aduc decât suferin în sufletul oamenilor! 

Trebuie eliminate! Cine nu şi-ar dori s simt numai BUCURIE, MULUMIRE, 

ENTUZIASM… Spunei şi voi!...şi art spre nişte omulei îmbrcai în haine verzi, 

oranj, violet. 

Asta era total adevrat! Omuleul acesta are perfect dreptate!! Şi eu îmi doresc s am numai 

sentimente positive. Dac m-aş altura sentimentelor pozitive şi le-am învinge pe cele negative 

odat pentru totdeauna şi am scpa oamenii de ele?... 

- Nu te lsa atras în capcana...şopti buburuza cea roşie. Doar tu poi s opreşti acest 

rzboi! Tu eşti trimisul nostru cel înelept! Doar tu poi s restabileşti liniştea şi echilibrul 

între sentimentele negative şi cele pozitive! 

- Eu sunt Minerva şi am venit aici pentru a opri rzboiul! repetai eu. 

Deoadat, omuleii începur s m aclame, numindu-m fiic, eroina. 

- Am avut şi noi cândva o stpân îneleapt, pe nume Athena, care ştia cum s ne împace. 

Dar, de când ne-a prsit, ne rzboim intr-una, spuse omuleul cel cu straie roşii şi sgei 

ascuite în priviri. 

- Şi stm prizonieri, în aceast lume mrginit de coperile unei cri, adug omuleul cu 

chip senin şi straie albastre, pe numele lui BUCURUIA. Ajut-ne, elibereaz-ne, 

Minerva, eroina noastr! 

- Atunci v voi conduce ctre ieşire, dar, pentru a intra din nou în lumea oamenilor, trebuie 

s semnai un pact: de acum nu v vei mai rzboi, ci vei lucra împreun şi vei echilibra 

şi vei înfrumusea viaa oamenilor, ajutându-i s fac alegeri bune, s fie creativi şi 

spirituali. Dac vei lucra din nou separat, haosul va domina mai departe şi lupta voastr 

va fi fr sfârşit! 

74

În faa mea apru un pergament şi dou pene: una alb şi una neagr. Cele dou cpetenii 

acceptar numaidecât propunerea şi semnar înelegerea. 

Am pornit spre ieşire, cu cpeteniile în frunte, asigurându-m c nicio emoie nu rmâne în 

urm. Ajunşi între rafturile bibliotecii, în mrime natural, am observat cum fiecare omule 

colorat se divide în sute de mii de ali omulei şi ptrunde în sufletele oamenilor, astfel încât, 

fiecare persoan s posede câte puin din fiecare emoie. 

Eu, spre deosebire de ceilali, am primit ceva din cele dou cpetenii şi cartea magic ce 

deschide porile sufletului: “O călătorie în lumea sentimentelor”, în care se îmbin armonios şi 

bucuria şi tristeea, şi frica şi curajul, şi mulumirea şi nemulumirea, şi frustrarea şi împcarea. 

Autor poveste i desen: Jurca Maria, clasa a V-a 

Profesori coordonatori: Muntean Georgeta, Maria Deliana 

Colegiul National Sportiv „Cetate” Deva, Hunedoara 

75

Cartea problemă 

A fost odat ca niciodat, o familie în Los Angeles, având o fiic pe nume Camila. Ea se 

simea singur şi era mereu demoralizat de lucruri mrunte.Intr-o zi, Camila a ieşit la plimbare 

împreun cu câinele su, Federico.Au trecut printr-o pdure.L-a vzut pe prietenul su cel mai 

bun, Alex, luptându-se cu un urs. Alertat, s-a repezit s îl ajute, s încerce s fac ceva. 

Degeaba, ursul i-a sfâşiat pielea prietenului i l-a aruncat în cascada din apropiere. O pat mare 

de sânge a colorat apa. S-a apropiat, iar ursul a venit spre ea muşcând-o tare de mâna 

stâng.Câinele a salvat-o, îndeprtând ursul cu ltratul lui. A fugit din locul acela, tulburat. 

Dac ar fi spus ceva, nimeni nu ar fi crezut-o, aşa c a hotrât s pstrze toate astea pentru ea. 

A ajuns acas.Toate erau în mijlocul srbtorilor.Mama ei a venit zâmbind la ea şi i-a spus: 

-La muli ani draga mea!!M bucur c în sfârşit ai împlinit 16 primveri!Fetia mea a crescut! 

Ea a uitase.Nu voia s creasc, pentru c aşa prinii ei vor avea aşteptri s fie mai responsabil 

şi s se maturizeze. 

76

-Mulumesc mama!, spuse ea cu o voce stins. 

-Bine, drag.Ce ai fcut azi?Cum a fost? 

-Bine.Pot te rog s plec?Vreau s stau singur!gândindu-se c de ziua ei, cel mai bun prieten a 

murit, ea fiind de fa.Îi plcea s stea singur.S mediteze, mai ales la ziua aceea plin de sânge. 

Dup 2 ore, Camila coborî jos îmbrcat într-o rochie neagr, simpl cu o pereche neagr de 

pantofi şi un colier şi cercei cu diamante de aceeaşi culoare.Avea prul într-un coc,acoperindu-i 

faa câteva şuvie. 

Fata refuz s mai zic ceva şi se aşez într-un fotoliu.Mama ei veni lâng ea şi inând în mân 

un cadou împachetat în hârtie, îi zise: 

.Te iubesc, scumpo!Acum desf cadoul acesta.Ard de nerbdare s vd ce prere ai! 

-Bine. spuse ea zâmbind si desfcând pachetul.E o ...carte!”Viaa de apoi” 

-M-am gândit c îi plac lucrurile astea cu „mori”! 

Ei i se pru interesant, mai ales c prietenul su murise, aflându-se acolo, dar ştia c tot ce 

coninea erau lucruri neadevrate. 

Se duse în camer s lase cadoul.Ajungând acolo, celul ei sri din pat pe ea şi cartea czu, 

deschizându-se la o pagin.O lu de jos şi citi:”Cum s reînvii persoane moarte” 

Citi doar s se amuze cu câinele, vraja aceea.Dup ce termin o ls pe pat şi plec 

Imediat sun cineva la uş.Deschide mama ei. 

- Camila,a venit cineva s te vad!Cami!,striga mama ei. 

Imediat veni jos.Prietenul ei era pe canapea uitându-se la ea şi întrebând-o uşor, cu o voce 

groas: 

-De ce te-ai îmbrcat ca moartea? 

În momentul acela ea leşin.S-a trezit în pat.Prinii si erau lâng ea, puin mai având s nu 

plâng.Camila îi simea rana la mân i asta îi dovedea c ce se întâmplase fusese adevrat 

-Vrea s te vad Alex.Eti bine?Vrei s-l chem?.E la uş. 

-Cine e Alex? 

-Prietenul tu cel mai bun.V ştii de la grdini.Eşti bine?Ai pierderi de memorie.Adu un 

termometru s vedem dac are temperatur.Doamne,te rog s se fac bine.Doamne! 

-Mama!Alex a murit!!Ieri am ieşit afar cu Federico, şi un urs l-a sfâşiat .A czut în ap. 

-E imposibil.Mai bine te lsm singur s-i revii. 

77

Dup o sptmân Camila reveni în pdurea în care se întâmplase totul.Se uita la cascad.Era 

curat ca lacrima.Vzu ursul, care ronia dintr-un peşte. 

Încerca s se deplaseze, fr ca acesta s o vad, zicânduşi în gând: „Dac prietenul meu e în 

via, atuci cu siguran c sunt o proast”. 

Ajunse acas, fr s mai anune c e prezent, se duse în camera sa şi începuse s rsfoiasc 

cartea primit.Observ c dup un anumit numr de pagini, începea un capitol ce cuprindea tot 

restul crii, intitulat:”Intâmplri neobişnuite întâmplate în trecut„ .Captivat, a început s 

citeasc. 

Era foarte interesant.Erau multe lucruri cunoscute, in care se regasea,inclusiv moartea lui Alex, 

ca si cum despre ea era cartea.Dup mai multe ore petrecute citind, se bg în pat.S-a trezit 

dimineaa i cartea i se pru c era mai groas.Se dublase!O deschise şi vzu c era inclus înc 

un capitol intitulat: „Întâmplri neobişnuite întâmplate în viitor”.Surprins începu s citeasc. 

Afl lucruri extraordinare, dar cel mai straniu era c aprea în carte, fata de acolo i se asemna 

leit .Va tri ea oare toate acele aventuri? Ce era oare cu cartea aceasta,îi cuprindea viata? 

În camera ei sosi un invitat nepoftit, care aducea cu Alex.Începu s vorbeasc cu o voce dulce: 

-Bun.Nu te-ai suprat, nu? 

-Ce faci în camera mea? 

-Te rog nu te supra.Eu mi-am înscenat moartea.A fost o fars, te rog iart-m. 

-Nu,nu,nu...Nu se poate una ca asta.Am vzut cu ochii mei, iar ursul era real. 

-Nu, tovaraul meu s-a costumat în urs şi eu eram acolo.Când am czut am aterizat pe o 

saltea.Te rog s m crezi.Ştiu c c m vei crede. 

-Da., ştiind c minea, avea dovada chiar pe corpul su. Îşi mas mâna lovit şi nu o mai 

durea aşa de tare. 

El plec fr s mai zic ceva. 

Mai trecur 2 luni.A uitat de carte şi de întâmplare.Adic nu a uitat, nu va uita niciodat ce s-a 

întâmplat.Doar a vrut s nu-şi mai aminteasc. 

Într-o zi,îi sun telefonul cu un numr necunoscut.Cineva zise: 

-Mrrrrrrr. 

-Cine eşti?Alex dac eşti tu, nu ştiu ce-i fac! 

-Euuu...Sunt Alex. 

-Cine e?Pe bune, nu mai facei farse oamenilor!!! 

78

-Camila, eu sunt... 

-De unde îmi ştii numele?Cine eşti? 

-Dac nu m crezi, atunci amintirile noastre m vor crede. 

-Bine, ce cadou mi-ai dat de ziua mea când aveam 12 ani? 

-i-am dat un album foto cu amintirile noastre.Ai zis c este cel mai frumos cadou din lume şi 

c-l nu vei uita. 

-Alex!Dar te-am vzut murind.Cum îi explici asta? 

-Ursul m-a împins în cascad, iar eu am czut,dar m-am prins de o creang, şi am aşteptat acolo 

o zi, ca ursul s m lase s plec.De aceea nu am venit la ziua ta.Am fost bolnav 

-Îmi pare ru.Dar cine e cel care a zis c eşti tu? 

-Cartea.E blestemat!Am avut i eu una la fel! 

-Îneleg!Unde eşti acum? 

-La uş. 

Cei doi se strânser în brae de parc nu ar mai fi fcut asta niciodat.De acum nimeni nu avea 

cum s-i despart. 

Ea a luat cartea şi a ars-o.Iar ea a uitat de tot şi de toate, pentru c, şi-a dat seama c şi-a 

recâştigat prietenul, promiându-i c va avea mai mult încredere în el i-l va iubi i mai mult. 

Şi-am înclecat pe-o şa şi v-am spus povestea aşa. 

Autor poveste i desen: Neagu Mdlina, clasa a V-a 

Profesor coordonator: Vulpe Veronica 

coala Gimnazial Nr. 1 Independena, Galai 

79

Cartea sentimentelor 

Povestea noastr începe într-un mic oraş din America.La marginea oraşului, pe Strada 

Viselor, tria un biat pe nume William, dar pe care toi îl strigau Will. 

Will era foarte sensibil şi nu era niciodat mulumit de ce avea.Orice primea, refuza sau 

nu-i plcea.Prinii si îi cumprau tot ce era mai bun şi mai frumos şi mai scump.Singurul lucru 

care îi plcea lui Will era s fug de acas sau s întârzie la şcoal. 

Într-o zi, prinii si s-au decis s-l trimit într-o excursie la New York, pentru a vedea 

locuri noi şi a înva.Will nu era prea bucuros de asta, dar nici nu-i putea refuza.Adevrul era c 

Will nu prea ştia cum era s simi ceva. 

De aceea, odat ajuns la New York, biatul nu pru surprins s vad cldirile enorme, 

nici forfota oamenilor pe bulevardele largi.Colegii si erau ateni la explicaiile ghidului, dar 

Will privea indiferent lumea din jur. 

Primul loc pe care l-au vizitat a fost biblioteca oraşului.Era o cldire enorm, în care 

intrau oameni din lumea întreag s vad şi s citeasc sutele de mii de cri adunate 

acolo.Bineîneles c Will nu era interesat de o bibliotec!Sttea în mijlocul slii imense cu 

cştile în urechi, ignorând complet crile ce îl înconjurau şi explicaiile date de ghid. 

La un moment dat, o uş din stânga grupului se deschise încet, apoi se închise 

repede.Doar Will observ asta, deoarece era singurul care se holba, fr int, în jur.Curios, s-a 

1 

80

apropiat de uş, doar ca s vad un semn mare: INTRAREA INTERZIS.Will era 

adolescent…tot ce nu era permis îi stârnea o curiozitate nebun şi dorina de a înclca regulile fu 

şi de data asta mai puternic.S-a furişat iute înuntru, s nu-l vad nimeni şi a aruncat o privire 

rapid în jur.Mirat, a vzut o camer goal, doar cu o mas mare şi prfuit în mijloc.Pe mas era 

o singur carte, cu o copert de culoarea apei, împodobit cu desene complicate.Nu avea nici 

titlu, nici autor, aşa c William o deschise s vad ce era înuntru.Primele pagini erau umplute cu 

un scris mic şi înghesuit, presrat cu desene ale unor creaturi aurii, dar, urmtoarele erau complet 

goale. 

Ddu pagin dup pagin.Nu ştia cât timp trecuse, dar, deodat cartea începu s 

strluceasc atât de puternic, încât încperea fu inundat de o lumin orbitoare.Când razele se 

retraser, biblioteca se prefcu într-un deal mare şi întins.Pretudindeni erau fire de iarb de un 

verde aprins.În faa dealului se afla o pdure deas cu copaci al cror vârf ajunge pn la nori. 

Biatul se hotrî s exploreze puin locul.Intr în pdure şi, la intrare, se auzi un glas care 

plângea.Încerc s gseasc locul de unde venea acel sunet insuportabil.Când gsi locul, se 

apropie cât putu.Vzu ceva ce prea a fi un om, dar care avea capul foarte mare şi rotund şi 

corpul subire ca un pai.Lacrimile care îi curgeau pe obraji erau de-o palm. 

- Bun, şopti Will cu glas calm. 

- Nu m rnii! ip brusc creatura şi sri în copacul din spatele su. 

- De ce te-aş rni? întreb biatul.Vino jos! 

- Pleac! Ce are toat lumea cu mine? 

Will se uit descumpnit în jur.Vzu lâng balta de lacrimi o pereche galben de ochelari 

şi îi veni o idee.Îi lu şi îi arunc în sus strigând: „Prinde!”.Fiina din copac întinse mâna rapid şi 

îmşfc ochelarii.Apoi şi-i puse pe ochi. 

- Vai de mine!se mir creatura.Eşti un biat! Nu muşti, nu? 

- Nu, cum s muşc?! Haide jos, insist el şi dintr-un salt, creatura galben fu lâng el. 

- Eu m numesc Speriat şi sunt un emoticon, se prezent el. 

- Eu sunt William.Mi se spune Will, se prezent biatul. 

- Ce caui aici? Nu e bine deloc! se sperie Speriat. 

- Nu ştiu, sincer!Cred c am intrat într-o carte. 

Emoticonul sttu puin pe gânduri şi zise: 

2 

81

- Vom merge la Zâmbrici.El e mereu pozitiv şi bucuros s ajute.În plus, face nişte 

biscuii delicioşi pentru oaspei, mai spuse el. 

- Unde e casa lui? Întreb Will. 

Se dovedi c era la marginea pdurii.Partea rea era c trebuie s treci pe la casa lui Furie şi 

Dezgust, care triau împreun, dup cum îl anun Speriat.Acesta îşi lu rucsacul şi tocul de 

ochelari şi pornir la drum.Pe când mergeau ei aşa, vzur c se apropie un urs mare şi cafeniu, 

cu ochii negri.Speriat puse mâna pe Will şi împreun srir din calea bestiei.În acel moment, 

pentru prima dat în viaa lui, lui Will îi fu fric.Ursul se ridic pe labele din spate şi se npusti 

asupra celor doi…dar, deodat, se auzi o împuşctur şi ursul czu la pamânt. 

- Aşa-i trebuie! Se auzi o voce din spate. 

- Slav Cerului, spuse uşurat Speriat.E Furie! 

Furie, cel care se apropia, era ca şi Speriat, tot rotund, galben, cu capul foarte mare şi 

corpul subire, doar c avea musta şi sttea încruntat.Purta o plrie verde, cu o pan de cocoş 

înfipt în ea.Lui Will îi btea inima foarte tare şi îi tremurau picioarele. 

- Ce mai faci, Furie? îl întreb pe un ton glume Speriat. 

- Ce caui pe proprietatea mea?Ai venit s furi mure? Se rsti Furie la Speriat, fr ca 

mcar sa îi rspund la salut. 

- Desigur c nu.Am o problem şi am nevoie s trec prin partea asta de pdure, spuse 

cu un nod în gât emoticonul speriat. 

- Ai adus un om! Nu m mir.Eşti un aiurit şi jumtate!îl insult mustciosul. 

- Cine, eu? Eu…eu…doar l-am gsit.A dat peste mine. 

În timpul în care ei se certau, Will sttea şi se uita când la unul, când la altul, 

aşteptând s fie bgat în seam.La un moment dat, îşi pierdu rbdarea, simi c începe s se 

înfurie ( …ciudat, el care nu fusese niciodat furios pân atunci ) şi ip: 

- Tcei! Trebuie s ajung acas şi nu am rbdare s v ascult cearta! Se înroşi la fa. 

- Are dreptate.Trebuie s ajungem la Zâmbrici, se hotrî Speriat. 

Au pornit la drum din nou, de data asta toi trei.Au mers şi au mers, pân au ajuns la 

casa lui Zâmbrici.Pe horn ieşea fum, iar de pe geam rzbtea un miros îmbietor de biscuii. 

- Bine ai venit! Zâmbrici deschise uşa cu un platou de biscuii în mân.V-am aşteptat, 

mai adug el.Eu sunt Zâmbrici.Vrei un biscuite? îl întreb pe Will. 

3 

82

Fiecare se servi de pe platou.Mai mult, Zâmbrici îi invit la mas.Deşi se grbea foarte 

tare, Will simi c nu poate refuza.Gazda spunea glume şi fcea giumbuşlucuri şi Will râdea şi se 

bucura împreun cu ceilali.Dup ce s-au sturat, Zâmbrici i-a spus lui William: 

- M tem c trebuie s pleci. 

Will îşi lu rmas bun de la prietenii si. Zâmbrici scoase o carte şi o deschise.Razele 

care inundar csua îl purtar pe biat înapoi.Deodat, era din nou în holul cel mare al 

bibliotecii,ascultând explicaiile ghidului. 

Purta aceleaşi haine, avea aceeaşi înfişare.Era acelaşi biat, dar totuşi complet 

diferit.Cunoscuse Emoiile şi, de aceea, întrega via i se schimbase. 

Autori poveste i desen: Pitariu Eliza, Suciu Maria clasa a V-a 

Profesor coordonator: Fodor Andreea 

Colegiul Tehnic “Matei Corvin” Deva, Hunedoara 

4 

83

Cătălin - un înger de frățior 

Viaa îi ofer multe surprize. Toi ne dorim ceva de la ea... unii case mari, alii maini scumpe, 

note numai de zece, alii s fim mari vedete sau cine tie ce alte minuni. Eu când eram mic îmi doream 

enorm de mult un ,,surior” sau o ,,frioar”. Mereu îmi imploram mama s-i scrie berzei s-mi aduc i 

mie ceva primvara când se întoarce din rile calde. Ba mai mult, chiar am pus zahr pe fiecare pervaz 

de geam, ca nu cumva barza s greeasc locuina i s lase bebeluul altundeva. Ei, barza nu a venit, dar 

muuroiul din grdin s-a mutat la noi în cas. 

În urm cu cinci ani, dorina mi s-a îndeplinit i în viaa noastr a intrat o minune de bieel. 

„Jucria” mea preferat era atât de frumoas..., dar pe atât de glgioas!!! M-am gândit c poate o mic 

baie i o coafur noua ar mai liniti-o puin. i cum el era destul de închis la culoare, m-am gândit c 

laptele primit de la coal l-ar ajuta puin. Nu am îneles atunci de ce mamei nu i-a plcut freza lui 

modern, cu epi, c doar îi sttea foarte bine. 

Dac ar fi s-l compar cu cineva, friorul meu ar fi un adevrat Nic al secolului XXI. 

Pe an ce trecea, a devenit un adevrat maestru în nzbâtii. Cum s nu-i dai tema la matematic s 

i-o corecteze, dup ce te-ai trudit vreo dou ore s o rezolvi? Doar c, dup prerea lui de doi ani, nu am 

84

ezolvat nimic corect i trebuia corectat... cu un marker negru permanent... s se vad. Ca s fie sigur 

c iepuraul de Pate vine i la noi, s-a gândit s-i fac o surpriz... lalelele mamei erau ideale pentru a 

împodobi trotuarul pentru venirea lui. i c tot veni vorba de flori, nu a îneles de ce mama se mai chinuie 

s tot ude florile din ghiveci, când e foarte simplu s le iei din ghiveci, s le pui în cada din baie. i uite 

aa a rezolvat dou lucruri... le-a dat ap i le-a i splat cu ampon anti mtrea. El are i un suflet mare. 

Nu a putut s-i lase omul de zpad afar în frig, aa c l-a adus frumos, bucat cu bucat i l-a pus 

frumos lâng sob s se înclzeasc. Ce fericire pe prinii mei când în mijlocul camerei a aprut ca prin 

minune o piscin. 

Toate nzbâtiile lui, acum stârnesc hohote de râs i sunt doar nite amintiri amuzante. Viaa mea 

s-a schimbat radical. M simt mai împlinit, mai fericit i mult mai responsabil. Când sunt trist, e de 

ajuns o privire de-a lui i o îmbriare i totul dispare. Când sunt cercetat de prini, el este singurul 

care îmi sare în ajutor i sufer mai mult ca mine. Jocurile, niciodat, nu au fost atât de amuzante ca 

acum. Bucuria cu care m ateapt când intru în cas e ceva ce m face s m simt cel mai important om 

de pe pmânt. Zâmbetul lui larg i ochii de albastrul cerului, sunt primele lucruri care m întâmpin. 

Primele lui cuvinte sunt... ,, Ai venit!”. M strânge în brae i îmi d cel mai dulce pupic din lume. Orice 

mi s-ar întâmpla la coal, bune sau rele, le uit complet când îl vd. Nu pot s îneleg cum o mogâldea 

de copil poate s ofere atâta dragoste! 

Dei poznele lui strârnesc ipete, plânsete, nervi, totul se uit foarte repede. Pe undeva îi dau 

dreptate... temele trebuie corectate de cineva, iepuraul de Pate e un invitat de onoare, vine doar o dat 

pe an, deci trebuie tratat ca atare, iar srmanele flori, nu trebuie i ele splate? Nu mai pui la socoteal 

c srmanul om de zpad putea s rceasc, în ger . 

Pot s spun, cu mâna pe inim, c de când a intrat în familia noastr, viaa e mult interesant , 

mai mult bucurie, mai mult dragoste, iar casa e mult mai plin de lumin. Pân nu am devenit sora cea 

mare, nu mi-am dat seama ce bine te simi când împari, orice, cu cineva. Buntatea i druirea pentru 

mine, acum, au o alt definiie. Îi mulumesc, suflet drag, pentru c exiti, pentru c m faci fericit i 

cea mai norocoas sor din lume. Tu vei fi mereu protectorul meu, alinarea mea, bucuria mea, vei fi 

friorul meu drag! 

Autor poveste: Lung Ctlina, clasa a VI-a 

Autor desen: Perne Tania, clasa a VI-a 

Profesori coordonatori: Chende Maria, Blaj Alina 

coala Gimnazial „Vasile Breban” Crieni, Slaj 

85

Ce este fericirea? 

- Bun, numele meu este Erika, iar aceasta este o poveste întâmplat cu puin timp în urm. 

Totul a început de la un cuvânt cunoscut de ctre toi, cuvântul "fericire". Întrebarea este simpl: 

"Ce este fericirea?" Toi spun c este un sentiment pe care îl simim când se întâmpl ceva 

frumos. Am încercat s aflu ce este fericirea, iar rezultatul a fost unul dezamgitor. Chiar dac 

majoritatea persoanelor susin c sunt fericite, nimeni nu a reuşit s-mi explice concret acest 

cuvânt. Singura mea opiune era s simt fericirea combinat cu un alt sentiment, iubirea. În 

poveşti se spune c iubirea este cel mai frumos sentiment din lume, dar eu consider c în lumea 

real aceasta nu are cea mai minunat manifestare. Prin fericire simi libertatea, iubirea, sperana 

şi multe alte sentimente. Unii oameni susin c sunt ciudat din cauza ceretrilor mele, dar eu ştiu 

c nu îi pot mulumi pe toi. 

86

Am cutat fericirea în iubirea cuplurilor, în iubirea printeasc sau în cea manifestat spontan 

deoarece nu doream s renun. Dup câteva luni am ajuns la câteva teorii proprii, care preau s 

se opun în anumite aspecte, fapt pentru care am mers la copacul meu special; acest loc era doar 

al meu sau cel putin, aşa credeam. Un biat mi-a gsit locul special şi a fcut ceea ce fceam şi 

eu acolo; reflecta asupra celor întâmplate. Mereu era acolo când aveam nevoie de linişte. Nu i- 

am vorbit niciodat, pân când într-o zi i-am zâmbit şi am ajuns s conversm. Lucas a fost 

important în cercetarea mea, deoarece el m-a facut s cred în visele proprii şi s iubesc. Prin 

aceste sentimente, practic opuse, am înteles ce este iubirea, dar mai important este c am aflat ce 

este fericirea. 

Indiferent de anotimp noi stteam pe ap privind apusul soarelui, care ne indica înc o zi 

fericit. Ai putea crede c am îneles ce este viaa înelegând sentimentul major care le cuprinde 

pe celelalte. Precum nimic nu este veşnic, Lucas mi-a dovedit c suntem diferii şi ne-am 

desprit. Atunci am îneles c pe lâng fericire şi iubire exist şi sentimentele opuse. Apusul 

pare banal fr Lucas, copacul şi mediul înconjurtor sunt negre, aspect care denot tristeea, iar 

barca noastr colorat este cuprins de melancolie. Acum îmi amintesc ce viu era acel loc pentru 

mine, fiindc la început acolo fugeam de problemele mele, acolo ma vindecam de tot 

negativismul, de toate suprrile şi prerile de ru. 

Îmi amintesc mereu, când sunt acolo, toate strile nemaitrite vreodat, imaginându-mi c 

Lucas înc m îmbrişeaz. Toate sentimentele sunt importante, iar trecând prin toate ajungi s 

le valorifici individual. Datorit unui zambet viaa mea s-a schimbat şi am îneles fericirea. 

Autor poveste i desen: Dobra Ştefania-Irina, clasa a VIII-a 

Profesor coordonator: Ciorea Delia Maria 

Şcoala Gimnazial "Nicodim Ganea" Bistra, Alba 

87

Cele trei probe 

Acum mult timp, într-un regat îndeprtat, tria un împrat vestit. Stenii îi spuneau 

Împratul Glorios, deoarece obinuse victorii numeroase şi glorie în luptele sale. 

Acest împrat, avea un fiu pe nume William, cruia îi venise vremea însurtorii, aşa c 

acesta pornit în cutarea viitoarei sale soii. Pe drumul su a aflat vestea c în împria 

alturat se afla o tânr fat deosebit de frumas, fiica aşa zisului Împrat Neînfricat. Acesta 

transmise vorb în ar c va da mâna fiicei sale doar celui care va putea trece trei probe alese 

de el. 

Prinul nostru, fr s stea prea mult pe gânduri a pornit clare pe calul sau vrjit s-şi 

încerce norocul. Uitasem s v spun, dar William nu era un prin oarecare, ci unul ce avea o 

sumedenie de caliti, îns dintre cele mai importante era accea de a şti s îi asculte pe ceilali 

şi s îi ajute mcar cu câte o vorb bun. 

Ajuns la împrat, prinul i-a spus acestuia cu ce gânduri a venit, iar împratul dup ce 

îl msur din cap pân în picioare, a chemat-o pe fiica sa, pe nume Iubirea, pentru a o prezenta 

prinului. William s-a îndrgostit numaidecât de prines, am putea spune c a fost dragoste la 

prima vedere, atât de o parte cât şi de cealalt. Apoi, împratul a spus: 

- De vrei mâna ficei mele, va trebui s treci cele trei probe, despre care m gândesc c 

ai auzit şi tu. 

Prinul a încuviinat şi a ascultat cu atenie prima prob. 

- Vezi munii de de acolo, şi art spre miazzi, într-una dintre peşteri trieşte un balaur 

ce ne sperie cu aripile sale şi limbile de foc oamenii din împrie ori de câte ori îi vine lui a se 

plimba peste pduri, iar tu va trebui s alungi acel balaur din regat! 

Prinul şi-a luat calul şi a plecat repede spre peşter. Pentru a putea îndeplini proba avea 

nevoie de scut şi sabie aşa c s-a oprit întâi la un fierar. Fierarul era trist şi plângea încontinuu. 

Prinul l-a întrebat ce i s-a întâmplat, iar fierarul i-a spus c soia sa este foarte bolnav, iar el 

este atât de srac încât nu îşi putea permite s îi cumpere medicamente. Fiindc era atât de trist 

şi necjit nici nu putea s lucreze şi s îi fac prinului armele de care avea nevoie. William 

sritor cum era din fire, a mers de-ndat la un vraci şi l-a rugat pe acesta s salveze soia 

fierarului, în schimb lsându-i ce avea el mai de pre, chiar calul su. Fierarul i-a mulumit 

prinului şi i-a fcut de-ndat cele mai minunate arme. 

Prinul a pornit apoi în fug spre peştera din muni. Ajuns acolo, a vzut balaurul, care 

îi pru destul de ciudat, deoarece nici mcar nu întoarse capul s vad cine intrat neanunat la 

88

el în cas. William, a lsat armele jos şi s-a apropiat, balaurului nu-i psa de nimic şi era foarte 

trist. Prinul l-a întrebat pe balaur care este motivul pentru care este atât de trist, iar acesta i-a 

rspuns c tristeea sa provine din singurtate, neavând pe nimeni aproape, nici mcar un 

prieten. Şi spunând acestea, balaurul a început s plâng în hohote şi printre lacrimi îi povesti 

durerea sa: 

- Toat lumea m vede ca pe o bestie, ce sperie oamenii şi celelalte vieuitoare. Nimeni 

nu m place... sunt atât de singur... 

Prinul îşi aminti deodat c în regatul su se afla un balaur, adic o ea care era la fel 

de singur. 

- Ai putea s mergi în inutul meu, acolo exist o fat balaur, sunt sigur c te va plcea. 

- Serios! Credeam c sunt singurul balaur din lume. Plec chiar acum spre ea, dac îmi 

spui şi unde locuieşte. 

Prinul i-a dat balaurului indicaiile necesare, iar acesta a plecat din peştera sa în 

cutarea fericirii, mulumindu-i din suflet prinului. 

William s-a întors apoi la împrat, foarte fericit şi împcat c pe drumul su a reuşit sl 

ajute pe fierar şi pe balaur şi s îi vindece de tristee, dar şi c reuşise s îndeplineasc prima 

prob. 

Împratul a rmas uimit, pentru c nimeni niciodat nu reuşise s îl fac pe balaur s 

plece oricât de puternic ar fi fost cel trimis. 

- Vd c eşti foarte curajos prinule, dar mai ai înc dou probe. Acum ceva timp miam 

pierdut un lucru de pre, un ceas de buzunar pe care l-am primit de la tatl meu. Acesta este 

proba ta, trebuie s îmi gseşti ceasul şi s mi-l aduci înapoi. 

William a plecat în cutarea ceasului, înspre trâmul mrii, gândindu-se la frumoasa 

Iubire, la sufletul su pereche. Dar, deodat vzu un om cocoat într-un copac, iar lâng copac 

un câine, care ddea din coad jucuş. Prinul l-a întrebat pe om, de ce este cocoat în copac? 

- Îmi este team de tremur tot şi mi se zguduie copacul sub picioare, c ce vd eu jos 

este un lup deghizat în câine. În copilrie m-am întâlnit cu un lup şi crezând c e câine m-am 

luat a m juca cu el, când colo ce s vezi era cât pe ce s m mnânce, am prins a fugii de el... 

dar m-am speriat atât de tare încât ori de câte ori vd un câine m gândesc c este lupul acela 

care m urmreşte... 

Prinul, dup ce ascult povestea, test s vad dac nu cumva omul are dreptate, iar 

când s-a asigurat c acel câine nu era decât un simplu câine ce avea chef de joac, i-a explicat 

omului cum s recunoasc un lup de câine, era vorba de privire, privirea câinelui este bând, 

pe când a lupului... şireat. 

89

Omul s-a dat apoi jos din copac, la început cu fric, dar mai apoi cu curaj, deoarece 

prinul se pare, avea dreptate, iar dup câteva clipe de joac cu câinele s-au împrietenit atât de 

bine c nici nu i-ai mai fi putut despri. Drep mulumire omul, i-a oferit un colier şi i-ar mai fi 

dat ceva dar... nu mai avea nimic... decât poate... hhmmm... şi omul îi povesti despre o 

caracati ce a vâzut-o deseori pe lâng plaja din apropierea casei sale, ce poart la gât un ceas 

de aur, se prea putea s fie chiar caractia cutat de William. 

William a plecat spre locul indicat şi a aşteptat pe plaj sosirea caracatiei, care, dup 

cum îi povestise omul, apare doar la apusul soarelui. Pe când soarele era cât pe ce s apun, 

iat şi caracatia aproape de rm. Prinul s-a apropiat tiptil şi a început s vorbeasc cu ea, dar 

aceasta aproape c a intrat cu totul sub nisipul fin, speriat. Cu grij şi cu atenie, William i-a 

vorbit în continuare, a început s o laude şi s îi spun c o invidiaz c trieşte în acea mare 

minunat, dar c nu înelege de ce o caracati poart la gâtul su un ceas şi c i-ar sta mult mai 

90

ine fr, ar fi mai uşoar şi liber. Caracatia deşi mgulit de vorbele frumoase si zbârli 

deodat la ideea de a da jos ceasul: 

- Nu-i dau ceasul, dac i l-aş da, mi-e team c o sa fiu dat afar din comitetul 

caracatielor, iar pentru o caracati fricoas ca mine asta e de neacceptat. 

- Dar ce zici de-i dau la schimb acest colier, spuse Wiliam. Acest colier are puteri 

magice şi învinge orice fric a celui ce il poart, toate caracatiele ar vrea sa stea apoi în jurul 

tu şi s te apere de orice pericol... 

Caracatia, a stat ceva timp pe gânduri, dar pân la urm a acceptat oferta prinului şi a 

fcut schimbul, de-ndat ce şi-a pus la gât colierul simi c frica i se risipeşte, iar în jurul s 

începur s apar şi alte caracatie. 

Împratul a fost foarte fericit c şi-a recuperat ceasul pierdut, dar totodat nemuumit 

c prinul reuşise s încheie cu succes şi cea de-a doua prob. 

- Acum, îi spuse lui William, va trebui s îmi aduci un diamant. Singurul din regat, un 

diamant care dac îl voi avea voi încehia toat suferina de pe pmânt, dar diamantul este pzit 

de vrjitoarea ce trişte la poalele muntelui cel mare. De mi-l vei aduce, vei avea mâna ficei 

mele şi jumtate din împrie. 

Prinul porni cu curaj spre vrjitoare. Când ajunsese vzu o femeie furioas, care btea 

cu piciorul de despica pmântul, urla şi rsturna poiuni cu licori magice în jurul su. Prinul s- 

a apropiat uşor şi a întrebat-o curios ce i se întâmpl. Aceasta i-a rspuns: 

- Sunt foarte furioas, toi prietenii mei au plecat într-o cltorie, iar eu stau aici acas, 

pentru c trebuie s pzesc ceva. Vreau s m distrez şi eu mcar puin... Nu m-am mai distrat 

de ani de zile, de când am fost pus s pzesc nenorocitul asta de dia şi nu îmi pot urma nici 

visul de a deveni o vrjitoare alb. Deodat, vrjitoarea se opri brusc, dându-şi seama c deja 

spusese prea multe unui necunoscut. 

Prinul, a încurajat-o sa vorbeas mai multe şi a încercat chiar s o fac s râd. Îi spunea 

glume şi fcea fel de fel de lucruri pentru a o amuza. I-a povestit apoi de o vestit vrjitoare 

alb din împria din care venea el, care ar fi convins c ar putea s o învee o sumedenie de 

vrji, cu care ar face o echip minunat şi s-ar distra de minune. Aşa ar scpa şi de povara, din 

cauza creia nu putea s plece deloc de acas. Pentru c vrjitoarea s-a amuzat la glumele lui 

William aşa cum nu o mai fcuse de ani de zile şi încântat de ideea de a-şi urma visul, a decis 

s renune la îndatoririle sale de-o via şi s lase în grija lui William, lucrul de pre şi anume, 

diamantul. William, fericit c mai ajutase înc odat pe cineva şi c obinuse ceea ce cutase, 

91

a pornit spre împrat. Împratul a fost şi el fericit c prinul îndeplinise toate probele, iar fiica 

sa va avea un so curajos. 

Cei doi, prinul şi prinesa au fcut o nunt mare, care a durat şapte zile şi şapte nopi, 

au avut împreun un fiu şi au trit împreun fericii pân la adânci btrânei şi or mai tri şi 

acum dac nu cumva moartea s-i fi desprit. 

Autor poveste: abra Denny, clasa a VII-a 

Autor desen: Axente Andrei, clasa a VII-a 


c. Gimnazial eica Mare, Sibiu 

92

Ciobul de sticlă și lacrima 

Un erou nu este numai cel care prinde rufctorii, îi leag şi îi ine în închisoare. Un erou 

este şi cel care îi prinde tristeea şi o arunc într-o groap fr capt. Eroul este cel care îi d 

încredere în tine şi o lecie de via care îi va marca inimaşi viaa tot timpul.Eroul meu este Naiana 

.Acum 29 de ani, în familia Horhea, s-a nscut Naiana. Ea era un copil foarte aşteptat în familia ei. 

În primii 10 ani de via prinii au observat c fiica lor se mişca foarte încet, avea mişcri încete, 

nu putea merge şi nu se putea deplasa decât sprijinindu-se. 

Prinii ei au dus-o pe Naiana la mai muli medici specializai în acest domeniu. 

Muli le rspundeau ca Naiana nu suferea de nimic grav şi c ea are oasele mai moişi va reuşi sîşi 

dea drumul la mers peste câiva ani. Pân într-un moment când prinii Naianei au dus-o la un 

medic din strintate. Acesta le-a spus celor doi prini c Naiana sufer de o boal genetic a 

muşchilor periferici, ce se manifest la mâini şi picioare. Acest doctor le-a spus cva trebui ca 

Naiana s se întoarcla cabinet o dat la trei luni, pentru a i se face un control în legturcu 

diagnosticul. 

Cea mai urâta zi din viaa Naianei, afost ziua când a aflat ca ea sufer de aceastboal.Şi la 

zece ani o veste de genul acesta poate marca copilria unui copil într-un mod negativ. Acest lucru s- 

a întâmplat şi în cazul Naianei când a aflat vestea cutremurtoare. Când ea mergea pe strad,nu se 

putea deplasa fr s se sprijine de mama ei. Oamenii se holbau la Naiana când se apropiau de ea. 

Toi din jur o ocoleau şi nu doreau s mearg pe lâng dânsa. Degeaba încercau prinii Naianei s 

îi ofere mult atenie, afeciune şi tot ce credeau ei c ea îşi dorea. Naiana avea o singur dorin: 

aceea ca pe acest pmânt s nu mai existe oameni ri, oameni care o fceau s se simt prost, 

oameni ce fceau diferene sau oameni care o puneau în situaii penibile. 

Din cauza faptului c toi copiii o ignorau şi o ocoleau pe Naiana, aceasta nu mergea la 

şcoal. Pentru ca Naiana s poat zâmbi şi s se poat simi liber şi în largul ei, prinii Naianei au 

decis c ar fi mai bine dac ar angaja o guvernant pentru a o ajuta pe Naiana s învee toate 

lucrurile normale pe care un elev trebuia s le învee la scoal. Faptul ca ea nu avea cum s mearg 

la şcoal ca un copil normal, o întrista şi mai tare. 

Naiana simea tot mai des cum tristeea o înconjoar. Simea învelişul puternic al tristeii 

care o acapara, secându-i inima şi sufletul de fericire. Naiana avea momente în care se închidea în 

ea, înghiind toat tristeea. În acele momente, când tristeea o cuprindea, Naiana nu mai avea nici o 

şans s scape. Lucrurile din jurul ei preau citate sensibile ce o rneau pe Naiana, scrise cu negru 

pe alb. Un negru care numai la fericire nu te lsa s te gândeşti. În acele momente simea c 

fiecare lacrim care alunec pe obrazul ei când plângea, era o lacrim aspr, care curgea şi curgea 

şi nu se mai opera decât pe fundul unui pahar care aduna toate lacrimile Naianei. Chiar dac 

paharul era de sticl, tristeea lacrimilor Naianei acrpat la un moment dat fundul paharului. 

Lacrimile tot venind , tot venind, au reuşit s sparg de tot acel pahar şi s evadeze. Aceste lacrimi 

au creat un trâm ce au înconjurat-o pe Naiana şi au determinat-o s se gândeasc la toate insultele 

pe care le primea de la oameni şi la toi oamenii rutcioşi care fceau diferene vizibile între copiii 

normali şi Naiana. Aceste diferene erau suportate de sufletul Naianei mereu . Naiana nu mai 

simise învelişul pufos al bucuriei de mult timp. Tristeea îşi aşternea învelişul aspru care o definea, 

pe inima Naianei, reuşind s o distrug. 

Pe zi ce trecea Naiana devenea tot mai trist, deprimat şi închis în sine. Vedea copii pe 

iarb care alergau, sreau coarda şi bteau mingea, care se simeau bine. Naiana nu putea face 

niciunadintre acesteactiviti. Ea putea doar s îi priveasc pe aceşti copii de la fereastr. Mereu îşi 

93

94 

punea întrebarea aceasta în gând: ,, Ştiu c nu sunt ca orice copil normal, dar de ce nici mcar un 

copil nu m înelege?`` 

Când ieşea la joac, mama ei venea tot timpul cu ea pentru a o ajuta. Poate şi acest lucru 

era un motiv pentru care copiii refuzau s se joace cu Naiana, dar principalul motiv pentru care 

copiii nu se împrieteneau cu ea era faptul c ea avea un handicap. 

In acele momente Naiana se gândea la acel trâm format din lacrimile ei triste şi la faptul c 

eticheta ,, TRISTEE`` i s-a lipit pe inim,pe suflet, pe frunte.Acel trâm devenea tot mai mare cu 

fiecare lacrim a Naianei care cdea pe un ciob de sticl din acel pahar. Acest trâm a ajuns pân în 

gâtul Naianei. De un ciob mai era nevoie şi trâmul o acapara pe Naiana cu totul şi reuşea s o 

descurajeze complet. Dar ultimul ciob cu ultima lacrim care trebuia s cad prin mijlocul cerului 

acelui trâm a fost prins de Naiana. Ea se sturase de tristeea care o acapara tot timpul. 

De când Naiana a prinsacel ciob cu acea lacrim , ea nu mai avea atât de des momente în 

care se închidea în ea şi plângea. Sau, dac cumva lacrimile începeau s îi curg pe obraz, ea îşi 

imagina în mintea ei c strângea acel ciob în pumn şi lacrimile nu mai erau aşa de aspre şi de mari. 

De când Naianei îi aparinea acel ciob cu acea lacrim, ea simea c acel trâm al tristeii nu mai 

avea nici o şans în faa ei. 

Deinerea ciobului o fcea pe Naiana mai puternic şi mai încreztoare în sine. Decând 

Naiana deinea acel ciob cu lacrima tristeii, ea putea spune cu încredere frazele.„În fiecare om 

exist o fereastr luminat. Acea fereastr nu se va stinge niciodat pentru c ea transmite un mesaj 

foarte important: de fiecare dat va exista atunci când ai o problem o cale care te va duce spre 

lumin” . 

Naiana a prins şi mai mult încredere în ea, pentru c a simit c o minune s-a întâmplat în 

viaa ei. O zi de miercuri în care ea îşi face rutina: mergerea la medic din trei în trei luni pentru a 

afla mai multe informaii în legtur cu boala de care suferea, i-a schimbat viaa. Când aajuns în 

Bulgaria, la cabinetul medicului, Naiana a aflat dup control cproblema de sntate pe care oavea 

nu mai era aşa de grav şi c aceasta începea s dispar, iar pentru ca boala s fi fost îndeprtat 

mai repede Naiana trebuia s practice gimnastic. Gimnastica o ajuta pe Naiana la îndeprtarea 

problemelor, inând nervii activi. Aceast vesteo ambiionşi mai mult pe Naiana. 

Cu timpul, Naiana s-a obişnuit s meargşi s pşeasc mai uşor fr s se sprijine de o 

persoan. 

Dup câiva ani ea putea merge lsându-şi doar puin greutatea pe anumite obiecte din jurul 

ei. Sâmbta şi duminica Naiana exersa mersul. Prinii au observat acest lucru şi au încercat sîi 

interzic Naianei s mai mearg, deoarece aceştia nu voiau ca fiica lor s se foreze pentru a agrava 

boalaşi mai tare.Ambiia şi ciobul de sticl care îi aprea în mintea ei au reuşit s îi dea mai 

multîncredere. Dorina Naianei de a putea merge era foarte mare. Aceasta îşi dorea s meargşi s 

se joace ca orice copil normal. De multe ori ea cdea şi tristeea încerca sîşi punînvelişul aspru , 

dar in minteaei, Naiana îşi imagina c strânge cu putere acel ciob în pumn şi atunci ea simea cum 

acel trâm se retrgea uşor, uşor . 

Naiana practica gimnastica cu drag, pentru c se gândea c acest sport o va ajuta s 

îndeprteze boala.Pe lâng gimnastic, Naiana continua s exerseze mersul în timpul liber. Ar fi 

fcut orice pentru ascpa de boal, pentru ao face s dispar din viaa ei. Naiana a început s 

devin tot mai atras de gimnastic. 

Prinii şi familia o încurajau pe Naiana. Mereu o susineau în tot ceea ce fcea. Naiana se 

simea în largul ei în mijlocul familiei. Iar faptul c familia îşi pune atâtea sperane in ea, a 

ambiionat-o şi mai mult. Îşi dorea foarte mult s meargşi s se joace ca orice copil normal . 

Anii au trecut. Naiana a împlinit frumoasa vârsta de 16 ani. Era o adolescentîn toat firea. 

Ea continu sa mearg din trei în trei luni în Bulgaria pentru a face un control în legturcu

diagnosticul. Din pcate boalanu disprusecomplet. În ciuda faptului c Naiana practica gimnastica 

şi exersa mersul in fiecare zi, boalaînc exista în viaa ei. Dar ea era optimistşi înc mai credea în 

ciobul şi lacrima din mintea ei. Când întâmpina o situaie mai grea îşi imagina în mintea ei c 

strângea acel ciob i problema disprea pentru ea. 

Cu timpul, Naiana a prins curaj şi din clasa a XI-a a decis c era momentul s mearg la 

şcoal ca orice copil normal. Realizc nu se poate ascunde toat viaa şi învase s fie puternic. 

Chiar dac se mişca mai încet, Naiana putea merge fr s se sprijine de lucrurile şi persoanele din 

jurul ei. Anii de liceu i-a petrecut apropiindu-se de cei din jur. Deja ea se considera un om normal, 

niciun copil din jurul ei nu ştia c Naiana suferea de aceaboal. Ea îşi fcu muli prieteni. Se simea 

împlinitşi acceptat de societate . 

Naiana avea momente când simea nevoia s fie singur pentru a-şi putea aduce aminte de 

trecutul ei tulburtor. Voia sîşi aminteasc de acele momente triste din copilrie pentrua face 

diferena între trecutul şi prezentul ei. Naiana se simea bine. Era fericit deoarece însfârşit simea 

învelişul cald şi plcut al bucuriei. Simea c putea râde, zâmbi, se simeabine şi în largul ei. 

Naiana continua s fac controale din trei în trei luni, pân într-o zi când a primit cu braele 

deschise vestea cproblema de sntate a disprutdin viaa ei. Realizase c efortul ei pentru 

îndeprtarea problemelor medicale a dat roade. 

Acestea s-au întâmplat în trecut, acum Naiana are 29 de ani şi este cunoscutîn toat lumea. 

Ea a rmas pasionat de gimnasticşi, pentru a le mulumi prinilorşi medicului din 

Bulgaria care au avut încredere în ea şi au fcut tot posibilul ca boala s dispar din viaa ei, Naiana 

a ajuns o mare gimnastîn Bulgaria. I-a fcut mândri pe prinii ei prin faptul c a avut multe 

competiii în jurul lumii, acâştigat multe medalii, a participat la multe turnee importante şi a 

devenit cunoscutîn toat lumea. Doctorului din Bulgaria i-a mulumit pentru faptul c i-a fcut 

ara cunoscutîn toat lumea şi a reuşit sînale steagul Bulgariei pe cele mai înalte culmi.Naiana ar 

putea s ne dea o lecie de via şi am putea înva din faptele ei. Ea a luptat pentru ce a doritşi nu a 

renunat niciodat pân nu şi-a îndeplinit visul. 

Din punctul meu de vedere, sentimentele principale din viaa Naianei şi anume: tristeea si 

bucuria sunt ca o vioar. 

95

Când eşti fericit şi te simi împlinit, vioara este acordatşi arcuşul alunec lin pe corzile ei. 

Când te simi fericit, cu aceea vioar acordat poi crea o simfonie. În acea simfonie poi cuprinde 

toate momentele în care ai fost fericit în viaa ta. Iar dac tu vei cânta frumos acea simfonie, notele 

muzicale vor rmâne tiprite în inimile oamenilor şi acestora le va face plcere s te asculte. 

De asemenea o vioar poate fi şi neacordat. În momentele când eşti trist, fiecare 

neacordare este ca o mângâiere pe sufletul tu. Fiecare coardneacordat este strbtut de arcuşul 

rupt al viorii, iar sunetul pe care îl provoac este superb pentru un om trist. Pentru a nu mai exista 

oameni trişti şi pentru ca tu s poi fi fericit, cu rbdare acordeaz -i vioara sufletului pân când 

notele muzicale te ating pe suflet cu rbdare şi ungei arcuşul cu dorina de a fi fericit. 

Viaa are suişuri si coborâşuri. Vei da în via peste pante domoale şi peste pante abrupte. 

La fel cum vioara poate fi acordatsauneacordat. Şi la fel cum arcuşul poate fi rupt sau intact. Tu 

poi fi trist sau fericit, la fel cum poate fi simfonia unei viori acordate sau simfonia unei viori 

neacordate. În concluzie totul în via are o asemnare. Tu îi alegi varianta în via: suişuri, pante 

domoale, vioara acordat,arcuş intact, fericire, simfonia unei viori acordate sau a doua variant este 

antonimul primei. Depinde cum vrei s fie viaa ta şi cum vrei s trieşti mai departe. 

Autor poveste i desen: Cotaie Ştefania Claudia, clasa a V-a A 

Profesori coordonatori: Nechita Luminita, Cocuz Doina Lauriana 

coala Gimnazial "Mihai Eminescu" Vaslui, Vaslui 

96

Comportamentul Luminii 

Este incredibil câte lucruri poi s trieti prin ochii unui copil sau câte lucruri poi percepe 

în alt lumin. 

Este uimitor cum copiii gândesc modaliti de comunicare, comportament prin elemente 

inovatoare, atunci când le au la îndemân. Totul este s le acorzi timp i s începi cu lucruri simple 

care s îi ajute s îi exprime emoiile i gândurile. Dac se vor simi confortabil vor începe s 

creeze, s scrie i de ce nu... s vorbeasc. 

Aa voi dobândi un obicei de auto-exprimare ,dezvoltându-i comunicarea în imagini i 

ulterior în cuvinte, deoarece lumea copilriei este o lume în care nu te vei mai întoarce. 

Lumea copilriei este o lume în care liniile, detaliile, culorile, formele creeaz o lume 

magic. 

De emoie ,iubire i de atâta fericire o putem descoperi cu adevrat înc de la cele mai mici 

vârste. Iubirea o simim cu adevrat prin ochi de copil. 

Emoia prin ochi de copil nu se compar cu nimic altceva. 

,,Eram în florrie, într-o diminea linitit de var, cu gândurile mele, concentrându-m pe 

executarea unor aranjamente florale. Îmi atrag atenia doi ochiori albatri încadrai de un pr 

blond cârlionat ,lipii de vitrina magazinului. Nu îmi dau seama ce m-a fcut s m transpun în 

alt dimensiune mental: tonul cristalin al vocii fetiei sau întrebarea pus de ea? 

-Tanti,nu mai toarn piticii ti ap? 

Fetia locuia în vecini i în fiecare diminea, însoit de bunica ei, în drumul spre grdini 

i oprea în faa vitrinei mele plin cu flori pentru a le admira. Era un ritual ce se derula de ceva 

vreme, uneori ieeam i îi ofeream câte o floare ...dar nu reueam s închegm o conversaie . 

E o fire mai retras, o scuz bunica. 

Aadar ...piticii mei nu mai toarn ap...ies grbit i m uit în vitrin. 

Zâmbesc i exclam: ce frumoas este viaa prin ochi de copil! 

Autor poveste: Creu Anca Maria, clasa a VIII-a 

Profesor coordonator: Arcu Bristena 

Liceul Tehnologic "Simion Leonescu" Luncavia, Tulcea 

97

COMUNICAREA CU FRICA 

Fiecare copil, adult, btrân descoper, treptat, de-a lungul vieii, o gam variat de emoii, 

sentimente de la Bucurie, Dragoste, Fericire pân la Suprare, Furie i Fric. 

De mic, Tudor se întreba cum arat sentimentele lui, cum au aprut, cum reuesc s se 

manifeste i de ce exist. Dorina sa s-a împlinit într-o sear. În momentul în care acesta s-a dus 

s îi ia pijamalele din dulap, brusc a fost teleportat într-o lume paralel. Biatul a observat , întro 

secund, c intrarea în acea lume avea dou ui. Surprins, a descoperit c pe una din ui era 

scris cu o culoare vesel- Sentimente bune i pe cealalt, cu o culoare înschis- Sentimente rele. 

În jurul su se auzeau dou voci: o voce rece, tioas îl atrgea ctre ua cu sentimente 

negative, pe când o voce cald i suav îl atrgea ctre ua cu sentimente pozitive. Ce s fac? 

Unde s m duc? gîndea biatul. Se hotrî s mearg înainte. Era un vacarm… nu se înelegea 

nimic….ipete, urlete, râsete, plâns, zdruncinturi, zgomote de tot felul. ,,Doamne, ce lume!” îi 

spuse în sinea lui Tudor. i, în timp ce mergea cu pai temtori, îi apru, în fa, o artare roie, 

asemntoare unui om, care se certa cu o zân galben Acestea erau Furia i Veselia. 

Biatul se uita confuz la acestea i nu îi ddea seama c cele dou sentimentele îi transmiteau 

cât de tensionat i schimbtor este el. 

Tudor strig deodat: 

- Opriiv-! Îmi explicai i mie unde sunt? 

Furia îi rspunse pe un ton tios: 

- Aici este lumea noastr. Lumea Sentimentelor. Iar acum în lumea oamenilor tu te 

ceri cu mama ta! 

Biatul la auzul acestor cuvinte, a rmas împietrit. Nu îi venea s cread ce auzise. 

98 

Brusc, Veselia i-a fcut apariia lâng el. Acesasta îi dorea s îl ajute, aa c i-a prezentat 

fiecare colior din Lumea Sentimentelor. Acesasta l-a ajutat s îneleag cât de tensionate era 

tririle lui i câte certuri se produc din cauza acestui lucru. 

1 

101

Treptat, Tudor a ajuns în cel mai întunecat loc din Lumea Sentimentelor. Deodat, dintr-un 

col, apru o umbr malefic. Era extrem de înfricotoare. Era Frica, cel mai de temut 

sentiment…Biatului îi era team dea ceasta, dar, cu cât se apropia mai mult de ea, devenea din 

ce în ce mai mic. Uimit, a descoperit, atunci când s-a apropiat, c în fapt umbra misterioas i 

înfricotoare nu era decât un omule mic i speriat. 

Omuleul a început s fug de biat, dar acesta l-a rugat s se opreasc. Când l-a ajuns, Tudor 

i-a explicat cine este i ce i-a dorit. Toate sentimente au rmas uimite, deoarece Tudor a fost 

primul care a reuit s comunice cu Frica. 

Deodat, în faa lui Tudor a aprut ua dulapului prin care a ajuns în Lumea Sentimentelor. 

i-a luat rmas bun de la sentimente, iar din acea zi a inut seama de importana lor. 

Autor poveste i desen: Moraru Fernanda i Oel Elena- clasa aVII-a B 

Profesor coordonator: Luca Daniela 

coala Gimnazial “Vasile Alecsandri”, Vaslui 

2 

100

Copacul sufletului 

Poate i s-a întâmplat s simi mcar o dat o emoie atât de puternic încât parc te-ai 

transformat în alt om, ai uitat de tine i de tot ceea ce te înconjoar. Sentimentele pe care le 

încercm sunt create de gândurile noastre la un moment dat. Dac dai frâu liber emoiilor 

negative, poi ajunge s trieti cu sentimente distrugtoare i greu de stpânit. Dac vom 

încerca s nu ne lsm prad emoiilor negative, vom reui s trim frumos. 

Cltoria în lumea sentimentelor o facem voit sau nevoit în fiecare zi din viaa noastr! 

V voi relata o poveste trist, dar pe care doresc s o împrtesc cu voi pentru a înva 

împreun s ne stpânim acea parte întunecat a firii i de a lupta cu emoiile negative care ne 

duneaz vieii. 

Iat povestea... 

Doi copilai s-au împrietenit. Legtura dintre ei a devenit atât de puternic i de sincer, 

încât cei doi nu se mai puteau despri unul de cellalt! Cei doi buni prieteni au jurat c nimeni 

i nimic nu le va distruge vreodat prietenia. Inima lor era mereu plin de fericire, mulumire i 

dragoste. 

Într-o zi cei doi copii au decis s planteze un copac pe care l-au numit apoi “Copacul 

prieteniei”. Doreau ca acesta s fie un simbol al sentimentelor, emoiilor i al gândurilor lor. 

Acest copac trebuia s le reaminteasc mereu c sunt cei mai buni prieteni. Sdit cu bucurie i 

entuziasm copacul lor cretea ca nici un altul, puternic i falnic printre ceilali copaci din jurul 

su. Copiii îi petreceau mereu timpul în jurul lui admirându-i coroana bogat i trunchiul gros, 

bucurându-se de umbra lui în zilele aride de var, de protecia ce le-o oferea atunci când 

vzduhul se întuneca, iar ploaia rece cdea pe pmânt. Acelai copac le ddea un sentiment de 

siguran, protejându-i i atunci când vântul toamnei btea cu putere, dar nu reuea s-i spulbere 

frunzele venic verzi i frumoase. Deosebit de frumos, copacul prea fermecat. Oamenii se 

opreau în loc s-l admire. 

Timpul a trecut, copiii au crescut devenind aduli. Au început s fie preocupai de alte 

activiti, iar jocurile, bucuria i veselia au fost încet date uitrii. Mai grav a fost faptul c cei 

doi prieteni se vedeau i îi vorbeau tot mai rar, fiecare vzându-i de viaa lui. Atunci când 

totui se întâlneau sub copacul prieteniei, vorbeau despre vieile lor, despre realizri, dorine, 

eecuri, planuri de viitor. Unul dintre ei reuise s-i întemeieze o familie, s se realizeze 

profesional i s-i îndeplineasc elurile. Cellalt era mereu morocnos pentru c nu reuise s 

realizeze mare lucru în via. Cel realizat credea c prietenul su se va bucura din suflet pentru 

101

el, pentru faptul c este fericit i are succes. Avea încredere în prietenia lor. Încerca s îi dea 

sfaturi bune prietenului su i s îl ajute. Din pcate, doar el mai avea sentimente bune i mai 

purta în suflet iubire fa de amicul su. Prietenul su de altdat în schimb începuse s fie 

chinuit de invidie, frustrare i uneori furie. Atunci când se întâlneau îl privea cu ur, doar pentru 

c era mai bun decât el. Astfel sentimentele ce îi acaparaser inima îl chinuiau îngrozitor. Mereu 

furios se gândea doar cum s îi fac ru prietenului de altdat i îi treslta inima de încântare 

când îi închipuia c acesta va da gre la un moment dat, c va deveni un ratat, un neîmplinit i 

un nefericit. Îi dorea pentru el, tot ceea ce obinuse cu trud prietenul su, nimic mai mult. Era 

mcinat de invidie i rutate dei prietenul îi rspundea la toate acestea cu aceiai iubire sincer 

pe care o avea din copilrie. 

Acum oamenii care treceau pe lâng copacul sdit de cei doi prieteni se opreau s se 

mire, cci pomul falnic de altdat devenise un copac ciudat, aa cum nimnui nu-i mai fusese 

dat s mai vad. 

Copacul era pe jumtate plin de via, cu frunze verzi i flori albe, care rezistau în 

continuare în btaia ploii, a vântului, a viscolului i ninsorii, dar cealalt jumtate se 

transformase. Erau crengi goale, uscate i pline de spini. Copacul prea c pe jumtate triete 

i este fericit, iar pe cealalt jumtate era lipsit de via. 

102

Au trecut anii, timp în care cei doi nu s-au mai revzut. Brbatul realizat a avut i mai 

mult succes i din umbr i-a ajutat mereu prietenul fr ca acesta s bnuiasc ceva. Cel 

mcinat de invidie, a ajuns s aib o via bun, s îi întemeieze i el o familie i s îi dezvolte 

o carier. 

Întori în satul natal cei doi se reîntâlnesc dup muli ani, chiar în faa copacului pe care 

amândoi au vrut s îl revad. Copacul era la fel cum îl lsaser: pe jumtate înflorit, iar pe 

cealalt jumtate uscat. Încrcat de regrete i având remucri pentru faptul c nu i-a mai cutat 

prietenul din copilrie, brbatul care altdat fusese plin de invidie se bucur enorm de revedere 

i îl strânge în brae cerându-i iertare. Cei doi au hotrât ca a doua zi s se revad împreun cu 

familiile lor în faa copacului. Atunci când s-au întâlnit cu toii, copacul prieteniei lor era din 

nou plin de flori, falnic cum nu era altul pe meleagurile acelea. 

Uneori sentimentele noastre, se transform în fapte, iar emoiile noastre negative ne pot 

influena la un moment dat viaa. 

Poi înflori, radiind dragoste i pace în jurul tu, sau poi s te ofileti pe zi ce trece, 

mcinat i încrcat de sentimente negative, care-i erodeaz sufletul i te transform în ceea ce 

nu vrei s devii! 

Autor poveste i desen: Dragomir Daria, clasa a VI-a 

Profesor coordonator: Priscaru Dora Luciana 

coala Gimnazial “Cirearii” Media, Sibiu 

103

Coregrafia perfectă 

Dansul este o form de art care se reflect prin micarea corpului omenesc, adesea 

acompaniat de muzic i exprimat prin sentimente diferite i care, puse împreun, reprezint 

perfeciunea, cel puinaa afirma Ana. 

Ana este o adolescent de 15 ani, independentîn gândire dar i ca atitudine. Prezintmereu 

c are dreptate, negreind niciodat i fcând doar ce consider. Din punct de vedere estetic 

nu este diferit de celelalte fete de vârsta ei, dar din punct de vedere artistic, este o adevrat 

minune. Dei nu m mir c înc se afl în oraul Los Angeles, la o coal normal i nu în alt 

ora, care chiar îi poateoferi un viitor mre în ale dansului. Trei stiluri complet diferite: 

Funk, etichetându-se de-a lungul anilor cu buna dispoziie i veselia necondiionat; Krump, 

rezultând mereu sentimentele de suprare, nepsare, nervozitate, şi Baletul, graia absolutcuprinzând 

sigurana i curajulla fiecare pas. Ana, le voia pe toate! Voia s fac parte din 

toate, le cunotea extrem de bine i tia ce semnificfiecare. Cu toate astea, a vrut s vad 

dac e posibil ca sentimentele s colaboreze între ele.Dei avea doar 15 ani, fata blond cu 

ochi verzi i cu o gândire complicat, era înconjurat mereu de prieteni, cei mai buni fiind 

Andreea i Alex. Oameni simpli cu caractere diferite: Andreea mereu o persoan vesel i 

drgu, curajoas, elegant care practica baletul. Şi Alex, un biat dificil, serios, nervos care 

dup aparene, da, practica stilul de dans numit Krump, cu toate astea se înelegeau bine. Cum 

era posibilul? De aici s-i fi venit Anei ideea cu combinaia paralel a stilurilor de dans? Totul 

e în cea...pentru cinci secunde, totul se oprete. Lucrurile revin la normal atunci cînd se aude 

soneria colii i o voce ce strig: 

- Hei Ana, vii mâine în sala de dans pentru a m ajuta la noua coregrafie? întreb 

Andreea. 

- Hei! tii c nu pot, înc lucrez la noua mea apariie. 

- Uite, nu vreau s te dezamgesc, spune ea în timp ce o priveşte pe Ana cu tristee, dar 

chiar cred c nu vei reuşi, sunt anumite triri care sunt fcute pentru a rmâne în stadiul în 

care au fost prouse. 

- Atunci cum te înelegi cu Alex? Şi voi suntei diferii! Îi rspunde în timp ce mergea 

fr a dori s o privesc pe cea mai bun prieten a ei. 

104

- Noi suntem oameni, artm ce vrem la exterior, asta nu înseamn c dac eu vreau s 

transmit veselie nu sunt uneori trist sau nervoas, aşa funcionm! Pe când în dans e diferit, 

Funk-ul a fost creat pentru a fi dansat cu bun dispoziie, nu ai cum s schimbi asta, fiecare 

stil de dans are rolul lui. Ştiu c nu vei înelege acum, dar te vei bloca; pentru c niciodat 

bucuria nu se va înelege cu tristeea. 

- Nu te mai ascult! Şi voi veni mâine la sal pentru a-i arta c ai greşit şi c 

sentimentele opuse se pot înelege, la fel şi stilurile de dans diferite. 

Ana plec de lâng Andeea îndreptându-se spre cas unde avea de terminat o inut şi un 

colaj cu cântece total diferite. Acesta aştepta cu nerbdare ziua urmtoare pentru a le arta 

tuturor c se poate ceea ce şi-a propus şi s le arate coregrafia la care a muncit atâta timp. Se 

face dimineaa şi nu, Ana nu este în pat, nu a dormit toat noaptea! A repetat coregrafia pân i- 

a sunat alarma. Se îmbrac în costumaie, ia cd-ul şi pleac spre sal. Acolo îi erau toi 

prietenii, printre care Alex şi Andeea. Apoi intra pe uşa foarte sigur pe ea, se duce la 

casetofon, pune cd- ul şi începe s danseze. Toi cei prezeni au fost uimii de ce vedeau; Ana 

era îmbcat cu o , şapc neagr şi tenişi de o culoare verde închis. Totul prea s fie în 

regul din perspectiva Anei, pân şapca îi czuse de pe cap, numartoarea de la balet nu era ca 

cea a Krump-ului, nu era peritm, iar mimica feei ei încerca s in pasul cu toate stilurile. A 

fost un eşec! Mai ales cand a alunecat pe şapc şi a czut . Era furioas şi trist, lacrimile ei se 

prelingeau pe obraz, în acel moment prietenii au ajutat-o s se ridice în timp ce ea se privea în 

oglida: nimic nu merge cu nimic! Nu gsesc niciun punct comun! Acum îmi este clar: iubirea 

nu se va sincroniza cu ura, veselia cu tristeea pentru ca sunt în antitez, sunt diferite ca 

intensitate, iar încercând s le pui la un loc, te tulbur. Sunt triri fcute pentru a rmâne în 

stadiul în care au fost propuse. 

- Exact, când vei fi bucuroas vei putea dansa Funk, când vei fi suprat vei putea dansa 

Krump, dar nu încerca s le combini. Ele sunt din lumi diferite şi aşa vor rmâne. Trebuie s 

ştii cum s le gestionezi, împreun pur şi simplu clacheaz. Spune Alex în timp ce zâmbeşte 

încet, oarecum caraghios. 

105

În cele din urm Ana a îneles cum st treaba cu sentimentele dar şi cu stilurile de dans. În 

viaa ei totul devenind mult mai clar şi echilibrat. A îneles c ce simte ea, este emoie creeat 

de sentimente care comunic. Cele pozitive şi cele negative amestecate produc furia şi stresul, 

pe când cele de acelaşi fel,stabilitate. 

Autor poveste i desen: Filaret Maria-Raluca,Iancu Delia clasa a VII-a A 

Profesor coordonator: Paduraru Loredana 

Scoala Gimnaziala "Mihail Sadoveanu" Vaslui, Vaslui 

106

Cu fruntea sus pe aripile destinului 

Mergeam agale spre cas…. Vântul se juca în prul meu, încercam din rsputeri s simt 

aerul pdurii ce-mi înconjura satul. Respiram adânc de parc a fi vrut s cuprind tot 

aerul….Vedeam casele pustiite, parc fiecare s-ar fi retas la bârlogul lui….nimeni nu-mi 

cunotea sufletul….era i el pustiu…utopia m învluia. Un fior îmi brzda spatele…. of, 

trebuie s fac ceva! Îmi era dor de bunica, singurul suflet iubitor îi luase zborul spre cer…da, 

ea fusese într-un centru de recuperare…Da, asta îmi lipsea…trebuia s fac ceva, voiam s 

cunosc oameni noi , s-i ajut i s le aflu povetile de via. 

- Bun dimineaa, soare, am spus încet! El era cel care m trezise, se chinuia s-i îndese 

razele printre perdelele camerei mele. M-am îmbrcat repede i într-o clipit am ajuns. Am 

fcut cunotint cu pacienii …cei mai multi erau adolesceni. Sofia se ataase mult de mine. 

Era o fat plpând ce lsa mereu în colul gurii dou gropie s-i lumineze i mai tare faa. Îmi 

povestea despre concursurile de gimnastic la care luase parte. Zâmbea, dar deseori îi 

întrerupea povestea i rmânea cu ochii ainiti spre cer. A fcut gimnastic de la 3 ani , iar un 

accident de main i-a stricat cariera. În timp ce îmi povestea, m gândeam cât de mult i-a 

luat s se pregteasc pentru a ajunge o gimnast foarte bun, iar o întâmplare nefericit a stricat 

107

totul. De multe ori îmi intra ceva în ochi i ieseam afar cci lacrimile nu mai aveau loc în ochii 

mei. M întorceam în salon, trgeam aer în piept, zâmbeam, mergeam mai departe… 

- Bun, Sorina, mi-a spus cu voce tremurând, ochii îi sclipeau, iar gropiele i se 

accentuaser mai mult ca niciodat. 

- Bun, draga mea! 

- Hai sa ieim în grdina centrului, e soare, s ne bucurm de el! Ai stat cam mult aici….cu 

mine….i ceilali. 

- Dar tu…? 

- Merg! Mi-a spus apsat. Lacrimile îmi inundaser ochii. 

- Nu plânge, hai c avem multe de fcut! 

Am ieit în grab afar. Simeam cum voia s îmbraiseze tot ce întâlnea în cale, putea 

merge. Din vorb-n vorb, am îneles c nu voia s renune la visul ei – sportul. Era contient 

c nu va mai fi gimnast, dar cu siguran va fi o antrenoare de succes. 

Timpul petrecut acolo îi pusese tot mai mult amprenta asupra mea, m identificam mai 

bine, aveam visul meu, visul meu de adolescent, vis ce, cu siguran, va ajunge la stele, de-o fi 

luceafr, voi lumina cu putere în întuneric. 

Autor poveste: Rotariu Romina, clasa a VI-a 

Autor desen: Vlad Narcisa, clasa a VII-a 

Profesor coordonator: Ignea Ilin Adriana 

coala Gimnazial Densu, Hunedoara 

108

Culorile speranei 

A fost odat ca niciodat, un castel uitat de lume, îndeprtat de civilizaie într-o pdure 

minunat în care locuia o prines pe nume Sperana alturi de prini si. Pe lâng castel era o 

balta îngheat, alb în care Sperana se uita în fiecare zi vzând viitorul i trecutul îmbinânduse 

. La un moment dat într-o duminic mohorât de toamn ,Sperana intrând în cas a auzit o 

discuie mai aprins între prini si. Subiectul discuiei prinilor era Sperana, prinii acesteia 

hotrâser s o cstoreasc cu un prin din inutul vecin, pe care Sperana nu-l cunotea. 

Sperana auzind acele lucruri a fugit plângând clare pe armsarul su pe nume Fulger, netiind 

unde avea s ajung. Merse ce merse i ajunse într-o parte a pdurii mai întunecat cu copacii 

care parc plângeau i nu lsau nici mcar o pictur de lumina s ptrund din cauza grosimii 

crengilor care erau acoperite cu frunze de culoare portocaliu,verde ,albastru,rou, galben, indigo 

i violet formându-se o infuzie de culori. Sperana mergând prin pdure îi apru în cale o pisic 

alb pe care o îndrgi i o lu cu ea mai departe. Ajunse într-un loc fr crare… în acel moment 

pisic cea alba din braele Speranei a radiat o lumin puternic i s-a preschimbat într-un înger 

alb. Sperana intrase în stare de oc netiind ce s mai spun sau s fac. Îngerul alb încercând 

s o liniteasc îi spuse: 

- Nu te panica,nu am de gând s îi fac nimic, eu sunt îngerul tuturor faptelor bune i sunt lâng 

tine acum ca s pot s îi dovedesc ce fel de persoan eti ca s poi cpta încrederea de sine 

de care ai nevoie . Sperana neavând ce s spun acceptase. Îngerul alb a chemat un nor care i- 

a dus pe Sperana i pe el în cer,acolo ajungând într-o camer format din nori. Când Sperana 

a intrat în aceea camera, a vzut toate momentele speciale din viaa sa. A vzut primul su 

cuvânt,prima sa aniversare, prima sa coroan ,primul su bal. Curioas de ceea ce i-a artat 

îngerul l-a întreabat rostul acestor amintiri. Îngerul i-a rspuns: 

- Rostul acestor amintiri st în tine! Fiecare amintire te definete ca om i te face special prin 

felul tu de a fi! Eti o persoan puternic i toi tiu asta mai puin tu! 

Sperana s-a tot gândit i i-a rspuns: 

- Ai dreptate! Fiecare om e special prin felul lui de a Fi! Am trecut prin atâtea momente în 

via în care am demonstrat c sunt curajoas, curioas i sensibil i nu m voi schimba pentru 

nimeni i nimic i merit s cunosc dragostea adevrat! Auzind aceste lucruri îngerul disparu 

,iar Sperana se trezi din nou în pdure ,singur. Ea încercând s ias din pdure se rtci mai 

ru! Se opri lâng un copac i dintr-o dat aparu un fum negru în faa ochilor si ,iar pe un nor 

negru aparu un înger înfricotor! Acesta veni lâng ea mielete i începu s râd, o apuc de 

109

mân forat i o târâ sub pmânt într-un labirint întunecat. Îngerul negru îi arat Speranei toate 

lucrurile rele pe care le-a fcut în viaa ei …fata izbucni în plâns vzând aceste lucruri, iar 

îngerul cel ru o laud spunându-i : 

- Sunt extrem de mândru de tine i de ceea ce ai realizat pân la momentul acesta i sper c vei 

continua s faci aceste lucruri cu mai mult rutate i invidie. 

Sperana nu se mai putea opri din plâns. i iar într-o secund totul disparu i Sperana se trezi 

din nou în pdurea din care nu putea s ias. Merse ce merse i ajunse într-o peter roie în 

care era ateptat de îngerul rou care i-a prezentat dragostea: primul su iubit cu care s-a 

întâlnit pe o câmpie cu flori unde a i avut primul su srut ,primul ei te iubesc spus din suflet 

în toiul unei nopi de var cu lun plin. Aceste imagini au micat-o pe Sperana i au fcut-o 

s plâng de fericire. A vzut imaginile cu ea i familia sa i i-a prut foarte ru de prini care 

probabil o cutau cu disperare . Îngerul rou i-a spus: 

-În viaa asta vei iubi multe persoane ,dar doar câteva vor rmâne cu tine prin dovada iubiri si 

loialiti lor i nu judeca niciodat pe cineva dup aparene.Va fi la fel cum faci cu crile,pentru 

c i despre cri i despre oameni vei avea o prere abia dup ce vei termina de citit crile 

vieii fiecruia! i c prin magie tot ce o înconjoara disparu. Sperana s-a trezit în cele din urm 

în camera sa netiind cum a ajuns acolo. Prinii si i-au explicat c au gsit-o sub triunghiul 

unui copac incontient. Fata le-a povestit acestora din ce motiv a fugit de acas i anume c 

nu vrea s se cstoreasc cu un biat necunoscut. Ea vrea s gseasc dragostea adevrat, 

dragostea în orice lucru oricât de nesemnificativ ar prea. Prinii si au îneles i i-au promis 

c nu o vor constrânge cu cstoria. i chiar aa a fost! Sperana s-a reîntâlnit cu primul su 

110

iubit s-au îndrgostit din nou i bineîneles s-au cstorit . Un lucru pe care Sperana la remarcat 

a fost ca acel vis din pdure a ajutat-o în - îngerul alb i-a dat încrederea de sine de care avea 

nevoie. - îngerul negru a fcut-o s vad ce mult ru îi face ura pe care a simit-o de-a lungul 

timpului fa de ea, dar i fa de ceilali - îngerul rou i-a dat iubirea de care avea nevoie i iat 

c primul iubit a fost i ultimul,primul te iubesc a fost ultimul spus de o persoan care îi va 

spune toat viaa aceste cuvinte. Probabil iubirea lor dinuie i azi dac nu s-au prpdit! 

Autor poveste i desen: Vldan Ana Maria, clasa a VIII-a 

Profesor coodonator: Mihescu Alexandra 


111

Cum am salvat planeta sentimentelor 

Într-o zi, pe când veneam de la coal am auzit un sunet din cutia mea cu lego: 

- Ajutor! Ajutor! Ajutor! 

M-am decis sa deschid cutia. O lumin puternic m-a izbit. În secunda urmtoare 

am fost absorbit în alt lume. M-am trezit într-un deşert. Lâng mine sttea BB-8, droidul 

meu de lego. El mi-a pus un filmule hologram în care aprea un brbat care îmi spunea: 

- Eu sunt împratul iubirii, iar lumea noastr i a voastr e în mare primejdie. 

Maleficul Ordin I vrea s cucereasc i s distrug sentimentele pozitive ca s domine 

doar ura, frica i furia. i-am lsat la Palatul iubirii eterne un pistol care poate s distrug 

sentimentele negative dintr-o persoan i s le lase doar pe cele pozitive. Ai grij s 

distrugi Ordinul I odat pentru totdeauna. Te-am ales pe tine pentru aceast misiune 

deoarece eti un copil fr urm de sentimente negative. Succes copile! 

Dup ce am auzit aceste cuvinte, mi-am luat inima în dini, m-am urcat pe nav cu 

BB-8 i am pornit spre Palatul Iubirii eterne s lum pistolul i s învingem Ordinul I. 

În drum spre Palat am trecut pe lâng un sat unde erau mai muli pitici care aveau 

fiecare câte un sentiment pe plrie. 

Când în sfârit am ajuns la Palatul iubirii eterne, am înfcat pistolul i am plecat, 

dar când s deschidem ua am fost asaltai de Ordinul I. Erau atât de muli soldai! Nu 

tiam ce s fac, aa ca am început s trag cu pistolul în ei i chiar a funcionat. Soldaii 

aceia se transformau în pitici. Am plecat spre planeta Sentimentelor unde avea sediul 

112

Ordinul I. Dup ce am intrat în sediu am început sa tragem, dar din pcate i ei aveau 

pistoale, dar care te fceau din bun, ru. 

La un moment dat l-am vzut pe Liderul suprem, URA, sttea acolo pe tronul ei! 

Lupta a durat mult timp, dar într-un final mi-am dat seama cum s învingem. Trebuia s 

m calmez i s m lepd de toat ura pe care o acumulasem i pe care o emanam i care 

îl fcea de neînvins pe Lider. Dup ce m-am calmat, Liderul Suprem a devenit mai slab, 

iar atunci am tras în el doar c el pur i simplu a disprut deoarece nu avea nici o urm de 

Iubire sau de bucurie, era Ura în starea ei cea mai pur. 

M-am întors acas bucuros i victorios c am reuit s salvez Planeta Sentimentelor. 

Autor poveste i desen: Rus Robert, clasa a V-a 



113

Cum ar fi o lume fără sentimente? 

A sosit vacana de var. Iulia i prietena ei, Valentina, a ieit afar la joac. 

Iulia spuse : 

-Am citit o carte atât de interesant! Se numete Trâmul Sentimentelor. Dac vrei s 

ajungi pe acest trâm, trebuie s spui formula magic :"- Într-o clip noi venim, Trâmule 

Magic, o s ne împrietenim! " 

- Oare funcioneaz i în viaa real? întreb Valentina. 

- Hai s încercm! rspunse Iulia. 

Cele doua fete rostir cuvintele magice i se trezir pe Trâmul Sentimentelor. Pe acest 

trâm, erau oameni care reprezentau sentimente. Dintr-o dat, patru fete se apropiar de 

Iulia i Valentina. Una dintre ele a zis : 

-Voi suntei iscoadele vrjitoarei rele, cea care a furat aproape toate sentimentele? 

- Nu! Noi am venit de pe alt trâm.Nu vrem s v facem nimic ru! 

- Bine atunci. Numele meu este Bucurie. 

- Încântat de cunotin! Despre ce vrjitoare rea este vorba? Ce s-a întâmplat cu 

sentimentele? 

- Acum câteva zile, toate sentimentele se jucau afar. Brusc, o vrjitoare a aprut pe 

o mtur zburtoare i a furat aproape toate sentimentele într-o plas uria. Am mai 

114

mas numai eu, Simpatie, Curaj i Fric. Din acel moment nefericit, noi tot facem 

planuri ca s-i salvm pe prietenii notri. Oare ne putei ajuta? 

- O s facem tot ce putem! tii unde locuiete vrjitoarea? 

- Da. Locuiete într-un castel sinistru, cam la o or de mers pe jos de aici. Ea are o 

carte groas cu vrji, unde se afl i vraja cu care putem s salvm sentimentele. 

- Trebuie neaprat s facem rost de acea carte. Mai întâi trebuie s tim când 

vrjitoarea este plecat. 

- De obicei, în fiecare dup-amiaz vine s ne caute i pe noi. Fr noi, nu îşi poate 

termina poiunea care o va face cea mai puternic. 

- În aceast dup-amiaz vom pleca s lum cartea. 

În jurul orei 13:00, copiii plecar. Din fericire, când au ajuns la castel, vrjitoarea nu era 

acolo. Cât de repede au putut, s-au strecurat în castel i au luat cartea. În turnul castelului, 

erau închise sentimentele. Ei cutar vraja i eliberar sentimentele. Când au ieit din 

castel, vrjitoarea tocmai venea. Bucurie a spus : 

- Când cutam vraja, am dat i peste una care o poate învinge pe vrjitoare. O s 

încerc s mi-o amintesc. Bucurie spuse vraja, iar vrjitoarea a fost înfrânt. Totul se 

termin cu bine. Sentimentele erau în siguran pentru totdeauna. 

Cele dou fete s-au întors înapoi acas. Iulia spuse : 

- Oare cum ar fi o lume fr sentimente, Valentina? 

- Eu cred c ar fi pustie. Toi oamenii ar fi lipsii de via. 

- Cu alte cuvinte, ar fi groaznic! Sentimentele sunt minunate. Ele fac lumea s aib 

sens. 

- M bucur ca exista sentimentele! 

- i eu! 

Autor poveste i desen: David Bianca, clasa a V-a 

Profesori coordonatori: Horga Lenua Ghian Ionela 


115

Curcubeul emoțiilor 

Mereu am considerat viaa ca fiind o problem de matematic, orice abatere, orice 

alegere greit schimb total rezultatul. Merg prin holul nesfârit al iluziilor, încercând s 

gsesc ua spre realitate. 

În capul meu, vocea luntric încearc s evadeze din captivitate i s se dezlnuie. 

Ursc s fiu controlat, din acest motiv am încuiat contiina în cea mai adânc celul din lumea 

mea interioar. 

Sunt devastat. Sentimentele de fericire i iubire se evapor în ceaa de ur, iar tririle 

negre m limiteaz, îmi limiteaz inima s mai bat, îmi alung nucleul speranei, închizând 

esena binelui, în neantul pierderilor. Asta înseamn s mori? Toate teoriile despre plecarea din 

lumea real se reduc la o simpl pierdere, o pierdere a sentimentelor. 

Îmi continui drumul prin vârtejul iluziilor, dar dintr-o dat totul se oprete, în faa mea 

apare Rbdarea, iar lâng mine Distrugerea. Amândou îmi spun c nu o s mai rezist, c o s 

cad în groapa eecului i o s pierd totul. S pierd?, rsun vocea din mine. Nu am ce ... 

”Eti urât, gras, incontient.” Doar asta auzeam. Poi pierde din greutate dac fugi de 

sentimente? Eu încerc, încerc s rezist, s revin la normal. În calea mea apare cea mai mare 

fric pe care am avut-o vreodat, eu însmi. 

117

M privesc i încep s plâng. Îmi e team, îmi e team s nu cad în braele propriei mele 

fiine. 

Îmi e fric s pierd, s nu m pierd. Nu tiu ce pot, nu vreau s m depeasc propria 

mea fiin, s m împing spre eec chiar ea ... 

Îmi adun toate forele i încep s strig dup ajutor. În spatele meu apar Optimismul, 

Curajul i Fericirea. Acestea formeaz o sfer de lumin i distrug Negativismul. 

În final, curcubeul emoiilor apare din nou pe cer, dominând cerul senin din ”Lumea 

sentimentelor”. 

Autor poveste: Mara Adina, clasa a VII-a 

Autor desen: Ciutea Ana Maria, clasa a VIII-a 

Profesori coordonatori: Radu Luminia, Comşa Daniela Simona 


118

Cuvinte în mintea mea, săgeți în inimă 

Cu toii ne ferim de efectul bullying, dar nu facem nimic pentru a-l împiedica. Nu vrem s 

acceptm asta, c cineva îi vrea rul fr ca mcar s-i fi fcut ceva. Nu vrei s treci peste, dei 

asta îi face bine. Încerci s-i ignori, dar te doare. Vrei s plângi, dar tii c ei vor râde de tine iar. 

Aa c pleci undeva unde poi fi singur, fr fraze spuse pe jumtate, fr jigniri, fr zâmbete 

false, doar tu. „Este urât‘’, „Este prea slab‘’, „Uit-te la dinii ei‘’, dar exist un lucru pe care 

niciunul dintre noi nu îl vedem. Este om. Are sentimente. Credei c ea nu tie toate aceste 

lucruri? Dac noi le subliniem, ea se va simi nesigur. Dei nu recunoate, ea crede tot ce aude. 

Astfel noi îi distrugem fiina. i o fiin frânt este mult mai greu de reparat decât o inim frânt. 

Nu este perfect, nu va fi niciodat. Dac ea nu corespunde ideii noastre de frumusee, asta nu 

înseamn c e urât. Fiecare om este frumos aa cum e, imperfect. 

O in minte pe acea fat. Închis în ea, timid, sensibil, nesigur. Avea o frumusee aparte, 

dup prerea mea, era perfect. Aveam un al treilea ochi care vedea perfeciunea. Ea era un caz 

special. Acel ochi orbea când o vedea. Era acel tip de fat pe care o ignori la coal, dar vrei s 

vorbeti cu ea, acea fat pe care nu o vezi niciodat s zâmbeasc, s aib prieteni, s râd din 

toat inima. O vezi singur, o vezi nesigur, îi e fric de eec, de oaptele colegilor ei, de a spune 

ce simte. Nu-mi aduc aminte cum s-a ajuns aici. S ai nevoie de cldur, dar s te scalzi în 

întunericul propriilor gânduri, s te lumineze cu acel zâmbet aparte, ca mai apoi s o vezi 

cuprins în cea mai profund tristee, nu avea încredere în nimeni, i cel mai trist e c nici mcar 

în ea. Dac puteam împiedica tot acest Bullying, a fi fcut-o fr ca mcar s m gândesc, a fi 

schimbat destinul unei fete pe care o voiam aproape de mine, s fie prietena mea cea mai bun, 

s o iubesc aa cum este, neperfect. Pân la urm, ce înseamn perfeciunea? Se pare c, în 

secolul XXI, s fi perfect înseamn s te plac lumea, s ai un corp perfect, o minte perfect. Nu 

putem ajunge la perfeciune. Tindem spre ea, dar ne pierdem într-un profund vid. Nu putem 

atinge stelele, sau soarele, sau pe Dumnezeu. El e perfect, noi ceilali suntem doar nite muritori 

de rând. Ar trebui s acceptm asta, c fiecare are defecte. Pân i cel mai popular din coal 

plânge, fetele rele care se iau de toi au remucri de fiecare dat când jignesc pe cineva, acei 

copii care nu au legtur cu toate jignirile aduse la adresa ta, au probleme acas, tiu cum se 

simte pe propria lor piele. Amintete-i c eti mai bun de atât. Nu te lsa clcat în picioare de 

toi care sunt invidioi pe tine, sau de cei care stiu c nu au cum s te atace cu un motiv anume. 

Nu te distruge pentru ei. tiu c e greu, e greu s faci fa tuturor, dar va veni un moment în via 

când tu vei fi cu o treapt mai sus decât ei, poate o s descoperi un leac pentru cancer, sau vei 

inventa o metod de a face viaa mai uoar. Nu te lsa doborât. tim c îi spui câteodat „Cum 

1 

119

ar fi s mor? S nu mai fiu un ghimpe în viaa cuiva, dac ei m jignesc înseamn c sunt 

insuportabil, dei eu sunt fata care st în spatele clasei, fata care are o gland lcrimar imens, 

fata care plânge în fiecare zi, nu înseamn c am ceva cu ei, eu îi iert pentru tot, desi nu merit.’’ 

Viaa merit trit, nu trebuie s-i distrugi viaa pentru ei, s renuni la tine pentru a contura pe 

altcineva mai bun, f din tine un exemplu pentru toi. Treci peste fiecare obstacol din viaa ta i 

f din el o provocare în fiecare zi. Maturizeaz-te, înva s ignori tot ce te doare. Nu-i pierde 

timpul pentru nite oameni care nu-i merit atenia. 

in minte o zi care a marcat acea fat, atât fizic, cât i sufletete. Era o zi atât de obinuit, cel 

puin aa prea. Purta negru, mereu negru. Nu puteam s-i vd dinii, nu zâmbea deloc, avea acea 

privire efemer în care ardea o durere neîneleas, cearcnele adâncite în piele atrgeau atenia 

tuturor. Nu era aranjat deloc. Nite blugi negri, un tricou Basics negru, tenii i un chocker din 

dantel fin. De obicei purta un chocker aspru, de parc avea s-i strâng gâtul fr mil. Nu se 

îmbrac aa pentru c nu are gusturi bune, ei o transformau în ceva ce nu este. Pân s porneasc 

bârfele i jignirile, era o fat atât de fin, mereu purta haine deschise la culoare, inele, 

pandantive, cercei, cu nite bucle atât de perfecte, cu un parfum dulce, cu miros atât de plcut, îi 

gâdila simurile olfactive. Nu auzise pân atunci de nonculoarea negru, tia c cerul e negru 

noaptea, dar nu simea acea nonculoare în viaa ei. O vd cum vine agale, nu vrea s-i consume 

timpul pentru a sta cu colegii ei. Nu se strduiete s zâmbeasc, tie c nu are rost s-i consume 

zâmbetele limitate, aa c-i ine capul plecat, trecând pe holul plin de oameni strini ei, care se 

uit la ea ca la o pictur, o analizeaz din cap pân în picioare, dar ea nu arat c îi pas, în timp 

ce îi pune o groaz de întrebri ale cror rspunsuri nu le va primi niciodat. În timp ce merge, 

unul dintre bieii pe care ar trebui s-i evii într-o coal o împiedic i czu, rupându-i 

chocker-ul care îi fcu o mica zgârietur la gât, astfel sângele ei curgea din abunden peste tot 

pe pereii holului încrcat cu copiii care râdeau de parc sta era scopul lor în via. Atunci am 

îneles tot. Am îneles c nu e vina ei pentru ce i se întâmpl, nu ea îi face asta cu mâna ei, 

ceilali o pun într-o lumin proast, astfel ea sufer, atât fizic, cât i moral. Dup câtva timp, se 

trezise pe scaunul consilierului colar. Îi pune o groaz de întrebri la care nu putea rspunde din 

cauza lacrimilor ireversibile care îi sclda faa. Acea fat era plin de mister. Nu cred c i-am 

auzit vocea vreodat, doar suspinele. În mine ardea o curiozitate ieit din comun în legtur cu 

acea fat. În ea erau controverse una peste alta, i asta se vedea doar privindu-i chipul blajin. Îi 

pierduse vocea complet, nu avea puterea nici mcar s dea din cap. Apoi, când îi ddu seama c 

acel consilier încerca s o ajute, s-a hotrât s-i spun tot ce are pe suflet: cum copiii o abuzau 

atât fizic, cât i moral. Dar acel om nu a ajutat-o. Nu a încercat s schimbe acea fat, acel destin. 

Singurul lucru „încurajator’’ pe care l-a spus a fost: ,,Uneori trebuie s-i iertm pe cei care ne vor 

2 

120

ul.’’. Cred c este, dup prerea mea, cel mai nefolositor sfat pe care i-l putea da cineva unei 

fete ca ea. A renunat la viaa aceasta de mult, dar nu avea s încerce s o schimbe cumva, dup 

ea, degeaba îi caut sinele în zri necunoscute dac ea este pierdut de mult printre ruinele 

sufletului ei plin cu cicatrici. Atunci, îi lu rucsacul negru i erveelele ptate cu sânge i 

plecase spunându-i consilierului c a îneles ideea i c va trece peste cu capul sus. Ajunse pe 

holul lung al colii care se umpluse cu adolesceni în câteva minute, dar ea nu era ca ei. Ei îi psa 

de tot ce spuneau, ea ura gândul c este un ghimpe în coasta cuiva, era diferit, iar acest lucru o 

fcea special. Se uitase peste umr pentru o ultim oar, plecase spre cas pentru o ultim oar, 

îi îmbri mama pentru o ultim oar. Ea avea s renune la toate aceste lucruri doar pentru 

acei oameni care nu o suportau doar pentru a arta tuturor c avea nevoie de atenie ca de aer. 

Aadar, ajunsese acas cu întreaga-i fiin rupt în bucele. S-a dus la baie, unde avea un borcan 

plin cu pastile. Le-a înghiit pe toate, apoi a ateptat s moar. Dup ce i-a dat ultima suflare, 

sttea întins pe patul care acum era rece-sloi. Fratele ei mai mic ciocnise la u pentru a o chema 

la mas, dar ea nu rspunse, uitându-se rece la el. Atunci el a fugit repede spre mama lui i îi 

spuse c sora lui mai mare st întins în pat fr s vorbeasc. În acel moment, toi oamenii dragi 

ei stteau în jurul corpului su fr via. Ei nu tiau ce avea ea pe suflet, credeau c era într-o 

perioad emo prin care toi adolescenii trec. A doua zi, la coal, când toi au aflat „tireabomb’’, 

dureaz doar câteva secunde pân când se fcu o linite deplin. Toi se învinovesc 

acum. Profesorii ei cred c au fost prea duri cu ea, fetele care o bârfeau plâng toat ziua, biatul 

care o lovea mereu se învinovete, nu se mai poate considera un om pentru tot ce a fcut. 

Unicul ei prieten, care nu o bga niciodat în seam, crede c totul e numai vina lui. Fratele su 

nu tie înc tot ce s-a întâmplat, e prea mic, prinii ei i-au spus doar c a murit. 

Dup doi ani de la moartea fetei-tristee, totul era schimbat. Toi profesorii ei au demisionat, 

fetele rele din coal au acum anorexie, biatul acela care o chinuia nu mai vorbete cu nimeni 

acum, prietenul ei „cel mai bun’’ a încercat s se sinucid, dar lui nu i-a reuit ca ei. Fratele ei? 

Fratele ei a aflat dup doi ani despre sinuciderea ei, acum plânge noaptea i are comaruri. 

Prinii ei sunt distrui acum. Csnicia lor s-a destrmat, tatl ei a început s bea alcool de parc 

ar fi singurul lucru care i-a rmas. Mama ei a fost diagnosticat cu depresie i trebuie s stea 

toat ziua în pat. 

3 

121

Ea avea nevoie de cineva care s-o preuiasc la fel ca pe un trandafir fragil. Poate acea coal 

nu era pentru ea, poate avea nevoie de alte puncte de vedere a altor tipuri de oameni. O in minte 

perfect, o vd peste tot, o simt mereu aici, cu noi. Dar e o diferen între ea si toi ceilali care 

sunt împotriva vieii. Ea a iertat tot. A crezut c ea e defect, aa c a vrut s-i scuteasc pe 

oameni de un om „defect’’ ca ea. Acum si eu m învinovesc, puteam s fiu acolo pentru ea. Dar 

eu am fost mereu acolo urmrind tot ce se întâmpla. E i vina mea. Oamenilor le pas. Poate nu 

crezi asta, dar o fac. Alegerile tale nu te afecteaz doar pe tine, îi afecteaz pe toi din jurul tu. 

Nu îi lua viaa, ai multe lucruri pentru care s trieti! 

Autor poveste: Butcovan Daria Nicoleta, clasa a VIII-a 

Autor desen: Crian Cosmin, clasa a VIII-a 

Profesor coordonator: Crian Anicua Romantiana 

coala Gimnazial Nr. 1 Ip, Slaj 

4 

122

Dacă sufletul ar fi o lume 

A fost odat ca niciodat o feti fragil pe nume Mara care avea dizabiliti. Prinii ei o 

susineau tot timpul, îns colegii ei râdeau de neputinele ei. Mara era special, era foarte intelgent, 

sensibil şi avea ochii verzi ca smaraldul. Prul uşor ondulat era tot timpul împletit cu o benti 

albastr. 

În fiecare noapte era trist, deoarece elevii din şcoala ei o batjocoreau zilnic. La ore sttea în 

ultima banc, tcut, în timp ce profesorii predau. Mara nu îşi nota nimic în caiet, dar memora orice 

cuvânt spus de dascli. 

Într-una dintre nopi, a visat o lume complet diferit de cea real. Totul în jurul Marei era 

viu colorat, din deprtare se auzeau cântecele unor psri necunoscute de ea, oamenii preau fericii 

şi fr nicio grij. În sfârşit a gsit o lume unde putea fi acceptat cu dizabilitatea ei la mâini. S-a 

trezit speriat, dornic s gseasc acea lume. A ieşit afar din cas şi a plecat singur în cutarea 

acestei lumi. 

Mara a ajuns într-o pdure unde nişte lalele erau în form de sgeat, care parc îi artau 

drumul. A mers jumtate de or şi a zrit un iepuraş alb spre gri cu urechile lipite de capul micu, 

care prea foarte trist şi Mara l-a întrebat: 

-De ce eşti suprat? Pot s te ajut cu ceva? 

-Nimeni nu vrea s fie prietenul meu, nimeni nu m iubeşte! Sunt lovit, dar nimnui nu-i 

pas. 

-Mie îmi pas! Ce ai pit? Eşti rnit la picior? 

Fetia l-a ajutat pe iepuraş, oferindu-i mult afeciune şi dragoste. 

-Bravo! Tocmai ai trecut testul iubirii! spuse iepurele transformându-se într-o zân cu pr 

blai şi cu o rochie alb, cât un ac de gmlie. Acesta este doar unul dintre cele trei teste ale 

sentimentelor pe care va trebui s le treci pentru a rmâne în lumea ta iubit. 

Mara a mers mai departe fiindu-i fric s nu se rtceasc printre copacii btrâni şi 

necunoscui. A tot mers şi a tot mers şi a dat peste o feti frumoas, foarte îngrijit, cu ochii albaştri 

şi o rochie de catifea care a spus: 

-Uite ce frumos sunt îmbrcat, uite ce rochi veche ai tu! Dac eşti aşa ciudat n-o s te 

plac nimeni! Dup ce c ai prul nepieptenat, mai îi stau şi mâinile acelea ciudat! Sunt mult mai 

drgu ca tine, nu-i aşa c eşti invidioas pe mine? 

Mara s-a uitat câteva secunde fr a scoate o vorb la persoana din faa ei, apoi a spus cu 

ochii în lacrimi: 

123

-De ce îi bai joc de mine? Toi oamenii au defecte şi caliti! De exemplu eu, deşi am o 

problem grav la mâini, înv foarte bine la şcoal. Eşti foarte frumoas la exterior, dar înuntru ai 

o inim de ghea. 

Fetia a plecat grbit cu privirea în pmânt. În faa Marei a reaprut zâna iubirii care a spus: 

-Aceasta a fost zâna invidiei, a încercat s te fac s te descurajezi şi s-i pierzi încrederea 

în tine. Apoi a disprut din nou. 

Înaintând prin pdure a început s se întunece tot mai mult, iar crarea prea nesfârşit. Nu a 

mai întâlnit nicio fiin şi a început s simt singurtatea. S-a oprit pe un buştean gros de oboseal. 

Totul în jurul ei era negru, nu mai vedea nicio urm de lumin. Dintr-o dat, în sufletul ei, s-au 

aprins sentimentele de nostalgie şi melancolie. A început s se gândeasc la prinii ei şi dac îi va 

mai revedea vreodat, dup care a spus în gândul ei: 

-Oare o s îi mai întâlnesc vreodat? Am fcut o greşeal fugind fr a le da de ştire? Cred 

c sunt foarte îngrijorai pentru mine. Îmi e fric s nu îmi pierd prinii, dar nu trebuie s m dau 

btut în aceast misiune! 

Mara a început s tremure şi câteva lacrimi s-au vrsat pe obrajii ei înflcrai. A simit o lbu 

moale şi cald pe umrul ei, iar o voce ciudat s-a auzit: 

-M poi ajuta? M-am pierdut de familia mea şi îmi e foarte fric, spuse o vulpi îngrijorat. 

-Nu trebuie s-i fie fric! Şi eu sunt în aceeaşi postur ca şi tine. Sunt departe de familia 

mea îndrgit. Trebuie s fim puternice! 

124

-Îi mulumesc pentru încredere! Eu sunt zâna fricii, tocmai ai trecut testul meu. Eşti una 

dintre puinele persoane care i-au fcut fa. Aşteapt dimineaa şi pleac la drum imediat dup ce te 

trezeşti, trebuie s gseşti un perete cu trandafiri. 

S-a fcut diminea şi Mara a plecat nerbdtoare la drum. În timp ce mergea, admira 

copacii cu frunze verzi şi flori roz care stteau pe crengile mişcate de btaia vântului. 

Deodat a vzut peretele de trandafiri, dar nu ştia ce trebuie s fac. A pus mâna pe 

trandafiri, dar mâna ei parc a intrat în alt univers. Şi-a dat seama c acela era un portal. A intrat şi 

aici totul era minunat, colorat şi atât de vesel, oamenii erau aceeaşi ca în lumea ei, dar mult mai 

buni şi grijulii unii cu alii. Prinii ei erau acolo, mult mai zâmbitori ca de obicei. 

Atras şi uimit de toate acestea, nici nu a observat c mâinile ei s-au vindecat. Acum putea 

s fie şi ea ca toi ceilali! 

-Ai dovedit c merii aceast lume la fel de bun ca sufletul tu! Ai demonstrat c eşti 

demn de ea, spuser zânele în cor. 

Mara a început s plâng de bucurie, nu putea s îşi exprime în vorbe sentimentele. Nu-i 

venea s cread c totul este adevrat, la fel ca în visul ei. 

Mara a încercat s uite de vechea via plin de ur, fiind acum înconjurat de oameni buni 

şi veseli. Şi-a propus s deschid împreun cu prinii ei un centru pentru copiii cu dizabiliti, 

deoarece a simit pe propria piele cum e s fii diferit. 

Ş-am înclecat pe-o şa şi v-am spus povestea Marei aşa. 

Autor desen: Mdlina ermure, clasa a VI-a 

Autor poveste: Briana Negroiu, clasa a VI-a 

Profesori coordonatori: Mariana Lengher, Dragomir Melania 

Liceul Teoretic "W. Shakespeare" Timioara, Timi 

125

Destinul se pictează cu sentimente 

Niciodat nu vor exista definiiile exacte pentru ce se întâmpl în minile noastre şi, cu atât 

mai puin, în a mea…dar, fiecare are propria sa minte şi fiecare are lumea sa. 

Nici nu sesizm cum sentimentele înmagazinate în subconştientul nostru, ne conduc, ne 

influeneaz conştientul. Poate de aceea suntem superiori animalelor, pentru c noi, oamenii, nu avem 

doar instinct. Constat c, încet, încet, înv s pictez, înv s folosesc şi s combin culorile, fr s ajung 

mereu la groaznicul negru al suferinei şi al singurtii. 

Dar m pclesc pe mine însmi dac am impresia c eu conduc pensula, aşa c m-am gândit 

s cunosc aceste sentimente i emoii, care se zice c-mi conduc viaa. 

1 

126

Pentru început, voi face o pauz care îmi va schimba viaa pentru puin timp. În loc s fiu cea 

care picteaz, voi deveni pictura: „Pictorul picteaz pentru a se picta”. Şi pşesc… poate în gol, de fapt 

nici nu ştiu unde o s ajung, dar sunt curioas…Urmeaz o clipire şi sunt înconjurat de un alb gol şters, 

apoi simt un pas micu şi o voce care-mi iese în cale. Acea voce are o form… de om, dar fr alte linii, 

fr alte umbre, un contur, doar o margine a culorii verzi. 

Parc are mâini, picioare şi un cap cu ochi, gur şi urechi. E mare, dar blând, adult, dar copil. 

- Bun! 

- Bun, îi rspund uşor, cine eşti? 

- Eu?… M numesc Fericirea. 

Încep s râd uşor… 

- Dar de ce râzi? Aaa, tu eşti prea mare s mai înelegi asta. 

- Nu! Îneleg…dar îmi aminteşti de mine când eram mic. 

- De unde ştii c nu eşti? m întrerupe parc puin mai serioas şi dispare. 

Privesc în jur şi chiar a disprut, dar albul parc nu mai e atât de gol…Parc încep s ştiu în 

ce direcie s o iau, dar deocamdat e doar instinctul. 

Mai merg puin, apoi m întâlnesc iar cu Fericirea, care acum e însoit de o alt form, una 

mic, firav, alb precum gingaul ghiocel, dar parc superioar lui. 

- Bun, îmi spune cu glas subire şi ochi blânzi forma cea alb. 

- Bun… dar tu unde ai disprut mai înainte? m adresez formei verzi, apoi schimb brusc 

subiectul i m adresez iar formei albe. Tu cine eşti? 

- Eu sunt Prietenia… 

- Dar eşti diferit de prietenia pe care o ştiu eu… 

- Dac vei cuta în adâncul amintirilor tale, m vei gsi exact aşa. Îi mai aminteti de prima ta 

prieten, aproape cea mai bun a putea spune, care era deosebit de rbdtoare? Puteai s-o bai la cap 

oricât i în orice chestiune, puteai s te plângi de tot felul de neajunsuri, puteai s-i repei aceeai poveste 

de o mie de ori, c ea te asculta cu mult înelepciune i înelegere. 

- Cum s nu îmi aduc aminte de ea? Era ca i o sor pentru mi... 

Înainte ca eu s termin, amândou se evaporar în „aerul” ce m înconjoar, lsând în urm o 

atmosfer mai sigur, fcându-m s vd pe unde s o iau şi ştiu c nu este instinctul. 

Încet, încet, prind curaj şi m întâlnesc cu forme de culori elementare, ce sunt forme ale Iubirii, 

care începe s fie combinat, înmulit, dizolvat în mai multe nuane. 

- Oh, bun! Nu ne-am mai vzut de mult! 

- Oh, tu eşti Regina! Pasiunea… 

- Aa este! M tii? Atunci când eti pasionat parc tu eti un canal de transmitere, doar prin 

tine se poate transmite un mesaj, doar tu eti acela care poate s fac un anumit lucru extraordinar. 

2 

127

- Eu, descoperindu-m, reueam s fiu ca un soare, ale crui raze puteau lumina anumite locuri, 

anumite persoane; ale crui raze puteau arde atunci când voiam s transmit unele semnale de alarm. 

Lumina, cldura, faptul c eu SUNT eu, însemnau c pot crea ceva valoros pe lumea asta? 

- Desigur! Întotdeauna ai avut o putere, o energie aparte, care transmitea tuturor linitea. 

Întotdeauna aveai o idee, un plan de evadare din cotidian, pân la urm din profan într-o lume mitic, 

sacr. În tot ce fceai, puneai o frâm din sufletul tu. Aceasta înseamn pasiunea. 

Apoi încep s apar toi, chiar şi cele mai sumbre culori care m-au atacat pe la spate… 

- Mi, mi! Ce avem noi aici? Stai s vezi ce fa va face Regele când va afla... rosti 

Singurtatea, fidelul vasal al Tristeii. 

- Bun, spuse Tristeea, Regele sentimentelor negative, cu un zâmbet maliios. Nu ne-am mai 

întâlnit demult...Ce-ai zice dac am schimba acest mic detaliu? Îi mai aminteti când acea fat care se 

presupunea a-i fi prieten te-a trdat i te-a vorbit pe la spate? Aa, adu-i aminte i vars dou-trei 

lcrimioare. Doar tii c plânsul te ajut s te descarci... 

- Nu te atinge de ea! zise Dragostea, care apru într-o clipit. Gata cu jocurile i cu mtile! Ai 

pclit astfel o mulime de lume, iar eu nu îi mai permit acest lucru! Atunci când inimile sunt unite, rul 

nu mai are putere asupra acestora! Atunci când inimile sunt unite, rul nu mai are putere asupra acestora! 

ATUNCI CÂND INIMILE SUNT UNITE, RUL NU MAI ARE PUTERE ASUPRA ACESTORA! 

În acel moment, Tristeea s-a micorat pân a ajuns la mrimea dragostei din inima sa, devenind 

un duh infinitezimal. 

- Ce s-a întâmplat? Cum de nu a reuit s m vrjeasc de data aceasta? 

- Lacrima este gustul vieii cu mâhnirea, dar şi cu fericirea ei. Lacrima este chipul tristeii, dar 

şi al fericirii. Lacrima este aripa de avânt şi visul de zbor. Regele Tristee nu vrea s admit acest lucru, 

crezând c lacrimile sunt numai de durere i mâhnire. 

Se pare c oricât încerc s m schimb, s m lupt, s fug, culorile care-mi displac fac parte din 

mine, m urmeaz în orice loc. Am învat treptat c GÂNDUL poate fi controlat i c este cel care m 

poate ajuta s m raportez corect la situaie iar astfel Suferina, Tristeea, Ura, Gelozia, Invidia, Rutatea 

au început s fie din ce în ce mai puin prezente, ... au încetat s m afecteze negativ. Ele sunt acolo, tiu, 

dar nu m supr, nu m deranjeaz! 

Acum m întâlnesc cu nuane de toate felurile, experimentez, încerc, eşuez, excelez, dar în toate 

cu inocen şi naivitate, airipile frânte odat cu dispariia copilriei, dar totodat i duhurile rtcite de 

lampa maturitii, care îi gsesc drumul spre noi orice ar fi. Poate aşa sunt toi cei ca mine, dar eu am 

ceva în plus. De când am pânza, sunt şi un sgettor cu patru fee pe care le-am conştientizat cu înaintarea 

paşilor şi schimbarea peisajului: cea mai pur, alb-de-ghea, cea mai cald, portocalie-de-foc, cea mai 

rece, verde-smarald, cu ochii rupi din soare, şi cea mai primitoare, roz-de-flori-de-cireş cu nuane de 

albastru, mov, galben, verde, roşu şi altele, dar nu negru... 

3 

128

Ies s vd din ansamblu şi, deşi tabloul pare s fie mai clar, mai desluşibil, cu contur, eu sunt 

atât de aerian, de schimbtoare, de dezordonat, încât atrag orice alt fire, încurc posibilele tablouri ale 

celorlali, iar în orice pereche de ochi devin cea mai dificil conştient şi inconştient... 

Dar sentimentele-mi sunt pensulele şi cu ele îmi pictez destinul, iar sufletu-mi este pânza... 

Autor poveste i desen: Gârdan Gabriela-Andreea, clasa a VI-a 

Profesor coordonator: China Imelda 

Colegiul Naional „Silvania” Zalu, Slaj 

4 

130

Două sentimente 

Se spune c fericirea i tristeea sunt dou sentimente diferite. Dar nu întotdeauna se 

întâmpl la fel. Uneori, cele mai diferite fiine pot devein cele mai apropiate. 

i aici începe povestea. 

* 

În urm cu mult timp, când oamenii nu existau înc, o fiin suprem din alt galaxie, 

a creat un sentiment pozitiv, Fericirea, care avea datoria s influeneze orice fiin din univers 

pentru a fi fericit. Dar acest sentiment nu putea fi singur. Dup ea, a fost create Tristeea pentru 

a o ajuta pe Fericire, fiind opus ei, ca lumea s fie ym . 

Cele dou au fost trimise pe Terra pentru a-i îndeplini misiunea. Cele dou cooperau 

bine împreun dei erau distante una de alta. Au crescut împreun. Pân la un moment dat, 

când….ceva nu a mers bine… 

* 

-De ce nu m lai niciodat? 

-Ce s-a întâmplat cu tine? De ce eti mereu aa…ciudat i deprimat? 

-Ce problem ai tu cu mine? Tu eti cea ciudat! i-am zis s m lai! Niciodat nu 

m lai s plâng singur sau mcar s stau s m gândesc! Mereu vii tu cu fericirea ta i cu 

compasiunea ta! 

-Tu vrei s m schimb? Ce e cu tine? Nu erai aa? 

-Mereu am fost aa! Ce tii tu? Las-m! 

-Eu încerc s îi fiu alturi i s te înveselesc i tu aa îmi mulumeti? 

-S îi mulumesc? Ce rost are fericirea? Tot ce faci e s îi pui pe oameni cu capul în nori, 

gândindu-se la soare i la veselie. 

-Pi tu îi faci s se plâng i s se vaite! Îi faci doar s se gândeasc la ce au greit! Cu ce-I 

ajut asta? 

-Oamenii trebuie s se gândeasc la ce au greit! Nu mereu trebuie s le fie ascuns adevrul! 

-Ciudato! Nu înelegi! Nu are rost s fii trist! E mai bine s fii fericit! De ce te pori aa? 

-De ce m port aa? Pentru c m-am sturat de tine! Nu mai vreau s cooperm. Tu doar m 

încurci! Oamenilor le-ar fi mai bine fr tine i fericirea ta stupid! 

-Bine atunci! Nici eu nu vreau s stau lâng o persoan deprimat i rece! 

Atunci, cele dou au plecat. Fiecare în alt loc, departe de cealalt. 

Tristeea a fugit pân când a fost sigur c e departe de sora ei. A început s îi fac 

131

singur treaba. Dar ceva nu a mers bine. 

-Ce….ce se întâmpl? Mâinile ei tremurau. Nu îi putea controla mâinile. Puterile îi scdeau. 

Nu a bgat de seam i a continuat s fac ce fcea. Dar ceva era diferit. 

Oamenii urlau i plângeau. Toi purtau haine negre i artau de parc îi triau propriile 

comaruri. Se certau, plângeau….era un haos. 

-Toat lumea a înnebunit. 

Tristeea s-a cutremurat la cee ace a vzut. Puterile începeau s îi scad din ce în ce mai mult. 

Oamenii erau deprimai din ce în ce mai tare. 

-Ce am fcut? 

Atunci, i-a dat seama de greeala pe care a fcut-o. A czut la pmânt, puterea sczându-I tot 

mai mult…nu mai putea s se mite. 

* 

Fericirea fugea i tot fugea. Pân când s-a oprit i a privit în jur. Erau muli oameni. 

-Perfect! A spus ea. Nu am s o las pe sor-mea s m împiedice din cee ace fac. 

A început s acioneze asupra oamenilor. Dar ceva a scpat de sub control. O durea 

capul prea tare. A czut la pmânt. Nu tia ce se întâmpl. 

-Ce e asta? S-a mirat ea. 

S-a ridicat i a vrut s continue dar a înmrmurit când a vzut ce era în faa ei. 

Toi oamenii aveau haine sclipitoare, ca nite clovni. Cântau i nu se uitau pe unde merg. 

Se loveau de orice. Îmbriau stâlpi i tomberoane. Vorbeau cu prieteni imaginari. 

Delirau. Cu toii erau nite ciudai. 

-Oare ce am facut? S-a întrebat ea. Trebuie s o gsesc pe sora mea. 

A început s fug înapoi. Durerile de cap nu îi ddeau pace. Nu mai avea mult putere. 

Se împiedica i cdea, dar continua s mearg. 

-Trebuie s o gsesc! 

A ajuns undeva unde era exact opusul pe care l-a vzut mai înainte. Oamenii plângeau i purtau 

haine negre. 

-E pe aici pe undeva… 

A cutat-o peste tot.Pân când a vzut pe cineva într-un colt, ghemuit i palid. 

-Sor! 

S-a dus spree a i a încercat s-o ridice. 

-Sor! Eti bine? 

Tristeea nu a fcut nimic. 

132

-Îmi pare ru…A spus ea de-abia optit. 

-Pentru ce? 

-Pentru tot…ce….am spus….despre tine… 

Pe obraji I s-au prelins nite lacrimi. 

-Nu e nimic! A spus Fericirea. Of…sor, i-ai slbit puterea! E numai vina mea! Ar fi trebuit 

s am grij de tine! Ca sor mai mare! 

Tristeea a deschis ochii. 

-Nu e vina ta! E vina mea! Apoi a închis ochii la loc. 

-Stai linitit sor! Te voi face bine! 

* 

Tristeea s-a trezit dintr-un somn adânc. Era într-un pat moale. S-a uitat în jur i a vazuto 

pe sora ei. 

-Te-ai trezit, sora! 

S-a ridicat din pat. Înc era slbit. 

-Cât am dormit? 

-Doar câteva ore. 

Tristeea s-a uitat în gol. Gândindu-se. 

-La ce te gândeti? 

-C nu putem sta departe una de alta. 

-Pi suntem surori! 

Ua s-a deschis i a intrat o fiin ciudat i strlucitoare. Era… 

-Tu eti! Strig Fericirea. Eti cea care ne-a creat. 

Fiina s-a apropiat de ele. 

-Aa e. Eu sunt. 

Cele dou surori s-au uitat atent la acea fiin. 

V-am creat ca s fii unite. S facei totul împreun. tiam c vei trece prin asta. V-ai 

dat seama, vd, c nu putei sta una fr cealalt. 

Tristeea i Fericirea s-au uitat una la alta. 

-Deci suntem fcute una pentru cealalt? A întrebat Fericirea. 

-Exact. 

-Am observant c ne scad puterile când ne desprim. Ce se va întâmpla, dac….una dintre 

noi…moare? A spus Tristeea. 

Toate trei s-au uitat una la alta. 

-Hai s nu ne gândim la aa ceva. A spus Fericirea. 

133

-Dac una dintre noi…moare…va muri i cealalt. A spus creatoarea. 

Toate au tcut. 

Cele dou s-au uitat afar pe geam. Totul era frumos. Oamenii se purtau normal din nou. 

-Ce zici sor? Vrei o îngheat? 

-Da! Hai s mergem. 

Autor poveste i desen: Doma Daria Mateea, clasa a VI-a 

Profesori coordonatori: Nechita Luminita, Vatamanu Florenta 

coala Gimnazial ”Mihai Eminescu” Vaslui, Vaslui 

134

Dragoste, prietenie și trădare 

Cu ceva timp în urm, în oraul Macul, Briana si Mara, cele mai bune prietene stteau si 

povesteau, în timp ce soarele apunea. Ele au fost mereu nedesprite, indiferent de obstacolele ce 

le întâmpinau. Toata lumea era geloas pe prietenia celor dou. Briana era o fata vesel, nebun, 

cu o personalitate puternic, mereu cu zâmbetul pe buze, cu prul rocat i ochii mari albatri. 

Dar Mara era o fat mai timid, cu ochi cprui, aparat dentar si cu o inteligen de invidiat. 

Putem spune c sunt complet diferite, dar aceasta nu le-a afectat deloc prietenia. 

- Sunt cea mai norocoas c te-am întâlnit, pur i simplu mi-ai schimbat viaa, spuse Mara 

binedispus. 

- Haide sa facem o promisiune:orice ar interveni in viitor,noi doua vom rmâne mereu 

împreun. Asta incluzând i bieii... 

- De acord! Pinky promise? 

- Pinky promise. 

Dup ce s-au îmbriat,au revenit la subiectele lor preferate de bârf: mod, coal,biei, 

discuii specifice unor adolescente de 16 ani. 

Într-o zi de coal, ca oricare alta, sau cel puin aa credeau ele, a venit un tip nou in clasa 

lor. 

- Mara, l-ai vzut pe biatul cel nou? spuse Briana la finalul orei. 

- Bineîneles, dar nu uita ce am promis! 

Din acel moment niciuna nu tia c totul se va schimba intre ele. 

Duminic seara, dup un weekend petrecut împreun la ar, în timp ce erau în tren, Briana 

a început discuia: 

- Maraaa, ce crezi? Am vreo ans cu noul tip, Lucas? Cred c m place, îmi trimite bileele 

în timpul orei. 

- Briana,te-ai supra dac ... 

- i s vezi, m-a invitat s ieim... Oare cu ce s m imbrac? Trebuie s fie ceva elegant, dar 

casual în acelai timp. 

- Briana ... 

- Oare vom iei la film? Trebuie s îmi exersez reaciile, m vei ajuta,nu? 

135

- DAR BRIANA- spuse Mara, deja furioas- Lucas nu e ceea ce pare.... 

- Eti doar geloas... 

Dup ce au ajuns acas, nici nu s-au salut, ci au lsat linitea s coboare între ele. 

Drag Briana, 

Eu vreau doar s te ajut, fiindc eti cea mai bun prieten. Trebuie s m asculi. Ai 

încredere in mine. 

Semnat, 

Mara 

Asta este prima ceart a acestor dou prietene. Oare vor putea trece peste.. ? 

Dup o lun in care cele dou nu i-au vorbit, s-au întâlnit accidental într-o cafetrie. Mara 

era alturi de noile ei prietene din clubul de lectur, iar Briana era cu cei mai populari din liceu, 

printre care i Lucas. "Faimoii" i-au btut joc de ele i au râs atât de mult încât au fost dai 

afar. Mara a rmas uimit s vad c prietena ei cea mai bun s-a transformat într-o fat 

nepstoare... 

136

- Mergem,Mara? spuse o coleg din grupul ei. 

- Da. 

Când a ieit pe u, Briana a privit-o cu dispre, dar parc îi era dor s petreac timpul 

împreun. "Imi pare ru", opti ea. 

A doua zi, Briana afl c Lucas i ceilali din grup i-au btut joc de ea i au lsat-o pe 

dinafar. În plus, Lucas s-a desprit de ea... Marei, vzând-o, i s-a fcut mil i a îndrznit s 

intrebe: 

-Eti bine..? 

-Nu, spuse ea printre lacrimi. Ai avut dreptate, nu trebuia s te las singur, aveam o 

promisiune . Îmi pare sincer foarte ru. 

Dup ce i-a povestit tot ce s-a întâmplat, Mara a ridicat-o de pe holul colii i a îmbriat-o. 

Briana a îneles c prietenia i dragostea unei prietene sunt cele mai preioase lucruri. Ele dou s- 

au împcat i s-au mutat, împreun cu prinii lor, în cartierul Bucura, din Cluj,din cauza unor 

probleme financiare. 

Fetele au locuit împreun, Briana i-a recptat bursa în ultimul an de liceu i amândou au 

urmat Facultatea de Medicin. Au rmas colege i prietene foarte bune pân la finalul vieii. 

- i spune-mi, cum a fost când nu am vorbit? 

- Un chin, spuse Briana. M bucur c ne-am împcat. 

Nu v trdai niciodat cel mai bun prieten, fiindc doar el v cunoate i tie s v asculte 

când ai cea mai mare nevoie. Prietenia este un dar nepreuit. 

Autor poveste i desen: Rileanu Denisa Adelina, Clasa a VIII a 

Prof coordinator: Peter Liliana 

Colegiul Economic “Emanuil Gojdu” Hunedoara - Şcoala Gimnazial Nr. 7, Hunedoara 

137

Drumul spre acasă 

Dup ce Dumnezeu a creat cerul, pmântul, apele i uscatul, acesta a creat soarele i luna. 

În a asea zi, a creat vieuitoarele pmântului i cerului i pe om. 

La sfâritul zilei, Dumnezeu a observat c fiinele erau toate la fel, nici fericite, nici triste, 

atunci creatorul a hotrât c vieuitoarele au nevoie de diferite stri, numindu-le sentimente. 

Primul sentiment pe care la creat a fost Fericirea. În timp, Acesta a dat natere altor sentimente: 

Fric, Iubire, Furie, Curaj i multe altele. Pentru c Dumnezeu a creat lumea vieuitoarelor, a 

creat i lumea sentimentelor. Ea se numea ,,Oaza Pcii”, aceasta se numea astfel deoarece toate 

sentimentele triau în pace i armonie. ,,Oaza” respectiv era o lume magic, curcubeiele erau 

nesfârite, Soarele strlucea pe infinitul i înaltul orizont, iar micile vieuitoare zburtoare 

cântau i se distrau neîncetat. 

Într-o zi, sentimentele au fost de acord s-i petreac restul zilei în pdure pentru a savura 

din plin linitea codrului, îns acestea s-au pierdut în lumea oamenilor, deoarece acea pdure 

era legtura dintre cele dou trâmuri, de acolo i zicala ,, Eti pe alt lume…”. Îns, din 

nefericire, aceste sentimente s-au pierdut în lumea oamenilor, transformându-se din sentimente 

în oameni, dar numai i numai la exterior, nu i în interior. Acestea s-au hotrât s se despart, 

pentru a regsi drumul spre cas. Între timp, un biat numit Andrei în vârst de doar 7 ani a 

138

mers în aceeai pdure pentru a culege flori pentru mama lui , vrând s-i fac o surpriz. Îns 

acesta nu realizase c s-a îndeprtat prea mult de cas, rtcindu-se. Speriat i confuz, Andrei 

se învârtea în cerc încercând s gseasc drumul spre cas sau o persoan matur creia s îi 

cear ajutor. 

Acesta a auzit o voce cristalin, ca a unui înger minunat coborât pe pmânt ca s lumineze i 

s-a dus s vad de unde se aude. Cu cât se apropia mai mult de luminiul din care se auzea 

vocea absolut magnific, parc era tot mai mult atras de ea, acesta vrând s vad cu sufletul la 

gur cine rostea cuvintele Dumnezeieti. Ajungând în luminiul minunat, a vzut dou fete: una 

culegea un buchet de flori care aveau culorile vastului cer, a Soarelui arztor, i a celui mai 

dulce nectar din câte exist pe întreaga lume. Fata avea dou plete aurii i strlucitoare, un chip 

blând parc sculptat de un meter btrân, un zâmbet superb care îi aducea lumin în via. 

Cealalt fat avea o costumaie frumoas i un pr mtsos, aceasta jucându-se cu animluele 

pdurii cu mult iubire i atenie pentru a nu le rni sau ale necji. Andrei le-a întrebat care 

este numele lor. Prima fat, cea care culegea flori a spus c ea nu are nume, Andrei 

neateptându-se la rspunsul ei a spus s îi aleag ea un nume. Fata a spus hotrât c se 

numete Andreea. Cealalt fat a spus c ea vrea s o numeasc Alexia. Dup ce fetele i-au 

spus numele, biatul le-a povestit c s-a pierdut în pdure. Când Alexia i Andreea au auzit, nu 

s-au mai gândit c i ele s-au pierdut, au vrut doar s îl ajute pe Andrei. Pe drum, fetele i-au 

spus la rândul lor c i ele s-au rtcit, dar mai întâi vor s îl ajute pe biat. 

Au mers ei ce au mers, pân când Alexia i-a recunoscut fratele dintr-o mie: era un 

biat sportiv cruia nu îi era fric de nimic, în lumea sa era un adevrat erou, faimos, îns în 

lumea oamenilor i-a început viaa de la zero. Dup ce Alexia i-a explicat cum st treaba cu 

numele, biatul s-a numit Matei. Acesta a fcut cunotin cu Andrei i au plecat mai departe. 

În drumul lor, Matei i-a gsit pe ceilali frai ai lui: un biat iste, dar i fricos, acestuia fiindui 

fric s îi spun prerea personal i s-i susin punctul de vedere. El i-a ales numele 

Marcel. Al doilea frate era irascibil, nu avea rbdare i avea o expresie a feei serioase i 

furioase. S-a numit Costel. 

Dup ce toi fraii i surorile s-au regsit. au plecat în cltorie, pentru a-l ajuta pe Andrei 

s-i gseasc drumul spre cas i familie. 

Au mers ei ce au mers i au întâlnit un celu. Costel a vrut s-l sperie, Marcel voia s-l 

ocoleasc pentru c îi era fric de el, îns din iubire, Alexiei i s-a fcut mil de el, aa c l-au 

luat cu ei. 

Dup ce au mers împreun o bun bucat de drum, într-o linite deplin,au gsit un râu 

destul de lin, dar adânc pe care îl puteau trece doar cu o barc. Atunci, celul ltra i zgâria 

139

nite lemne. Costel fiind i mai furios, i-a strigat s tac, îns Marcel i-a dat seama ce voia s 

le spun de fapt celul. Acesta voia s foloseasc lemnele la care ltra pentru a face o plut. 

Chiar i Costel a fost impresionat i i-a cerut scuze timid. 

Dup ce au traversat rul cu pluta, au vzut c eru nevoii s aleag între dou ci: una 

pe care trebuiau s mearg mai mult i una cu obstacole periculoase, pe care nici Matei nu a 

vrut s mearg, aa c au ocolit calea cu obstacole, alegând-o pe cea mai lung. 

Dup ce au ocolit obstacolele, au gsit ua final care ducea la ieirea din pdure, îns era 

un puzzle pe care nimeni nu îl putea rezolva, pentru c trebuia s gândeti într-un mod care lor 

le era strin.Din prima clip, Andreea a vzut c pe u erau trei curcubeie i scria ,, 

GÂNDETE POZITIV”. Andreea, cum era fericit mereu, a întors curcubeiele invers, obinând 

o fa fericit. Ua s-a deschis, grupul de prieteni au ieit din pdure, Andrei ajungând acas la 

mama lui care l-a îmbriat îndelung. 

Sentimentele s-au gândit s mai stea în lumea oamenilor, pentru ca Andreea s fie i 

mai fericit, Matei s fie iar eroul unei lumi datorit curajului su, Alexia s poat s iubeasc 

i mai mult animalele, Marcel s învee s nu îi fie fric de orice, iar Costel s învee s aprecieze 

lucrurile mrunte care-i aduc zâmbete largi. 

Autor poveste: Huie Darius, clasa a VI-a 

Autor desen: Moldovan Alexa 



140

Dulapul…cu monştri 

În fiecare sear stau şi m uit la felinarul din faa ferestrei camerei mele. M rog ca lumina 

felinarului s rmân aprins şi ca ceasul s îşi învârt acele mai repede. Stau înfofolit în 

plapum şi îmi acopr tot corpul ca monstrul din dulap s nu ajung la mine. E linişte, linişte. 

Timpul trece greu şi aud sunete ciudate din dulap. 

Ora 00:23. Primul sunet ciudat. M înfofolesc strâns în plapum şi plâng. ma rog sa nu isi 

dea seama ca sunt in pat. Ora 01:35. Îmi fac curaj şi privesc peste plapum ca s vd ce se 

întâmpl în camera mea. E linişte. M întorc cu faa la perete şi îi simt rsuflarea în ceafa mea. 

Încep s mi se închid pleoapele. Adorm adânc. 

M trezesc într-un inut întunecat şi lâng mine era un spiriduş numit Putere. Puterea îmi 

spune: 

- Bine ai venit! Ai ajuns în inutul dulapului tu! 

- Nu, nu! Nu! Trebuie s fiu în pat! Trebuie s dorm! 

141

Sunt speriat şi încep s ip. Puterea îmi spune c nu e nimeni şi c trebuie s merg pân 

la peretele de lumin unde se afl un buton ce aprinde inutul şi scap de dominaia Împaratului 

Frica. Împaratul Frica domina inutul Dulapului şi a aşezat întunericul. Am plecat cu micul 

Putere la peretele de lumin. Pe drum am întâlnit un clu numit Curaj. Curaj era frumos şi 

grandios. Curaj avea dou aripi mari, mari. Ne-a luat în zbor pe mine şi pe Putere. Era un drum 

lung. Era întuneric împrejur. Se auzeau zgomotele dulapului meu. Dup multe ore de mers 

ajungem la peretele luminii unde era butonul ce distrugea întunericul. M-am apropia, dar butonul 

era pzit de doi monştrii mari din Dulap! Curaj fiind un clu fermecat mi-a dar o arma, numit 

Lantern! Aceasta Lantern doboar monştrii întunericului. Am luat lanterna, iar Puterea m-a 

ajutat s intesc spre monştrii! Am doborât monştrii, iar lumina lanternei i-a pus pe jos! Am mers 

uşor s aps butonul, ce se numea '' INTRERUPTOR'' şi lumina a domnit peste trâmul 

dulapului. M-am trezit brusc din somnul meu adânc, pentru c auzisem alarma ce m trezise. Am 

mers direct la dulapul ce m speria şi ce credeam c ascunde monştrii. Mi-am dat seama c nu 

sunt monştrii şi nici fantome datorit curajului şi puterii. 

Eram fericit, iar urmtoarea noapte am dormit şi nu mi-a mai fost fric… 

Autor poveste i desen: Mocean David Florin, clasa a VIII- a 

Profesor coordonator:Peter Liliana 

Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” -Şcoala Gimnazial Nr. 7 Hunedoara, Hunedoara 

142

Experiena mea în patru pagini 

- Bun venit! Numrul zborului 1774 spre Sentimentaia. Avionul va decola în 5 minute. V rog s 

v punei centurile de siguran. V doresc un zbor plcut! 

Acestea au fost ultimele momente ale lui Mo pe aeroportul din Copilandria. De-a lungul cltoriei 

sale pe continentul Sentimentaia, Mo va tri momentul cel mai important din viaa unei fete: 

adolescena, cea mai frumoas dar i cea mai vulnerabil perioad. 

Dup un drum lung Sentimentaia se arta în faa ei. Ea se cazeaz la internatul “Dou Fee”. 

Toi de acolo erau foarte prietenoi i în câteva ore Mo tia mai tot despre ei. Cei de acolo aveau 

concepia c dac nu foloseti facebook pur i simplu nu exiti, facebook-ul fiind pentru ei asemeni 

buletinului de identitate. Ea nici nu tia ce este facebook-ul. Credea c pentru a fi o persoan vzut 

bine în societate i pentru a avea un viitor cât de cât decent trebuia s învei i s citeti mult. Dei 

erau muli tineri în acelai internat majoritatea preferau s stea în camerele lor i s vorbeasc 

online, în detrimentul socializrii fa în fa. 

Plictisindu-se s stea singur pe hol a mers într-un final în camera ei deschizându-şi un cont 

pe facebook. Dup nici mcar treizeci de minute avea peste 50 de cereri de prietenie, majoritatea lor 

venind de la persoane necunoscute, dar i de la amici precum Ghi, Aris, Miriam, Clin şi Alexei. 

Mo era extrem de bucuroas c era atât de bine primit în comunitatea lor i se grbea s accepte 

cererile de prietenie şi a persoanelor necunoscute pe motiv c nu putea s i se întâmple nimic ru în 

aceast realitate virtual. Cel mai emoionat a fost când a primit un mesaj de la Miriam care o 

invitase la ea s o ajute cu ceva. Miriam fusese atât de drgu încât a dorit s imortalizeze 

momentul într-o fotografie pe care o postase pe facebook. 

- Sincer s fiu, din prima clip când te-am vzut mi-ai prut o persoan de încredere i foarte 

drgu, de aceea simt nevoia s-i spun ceva. Pot? 

- Spune. 

- Ei bine, este un biat pe care îl plac mult pentru c este cool. Este cel mai popular biat din 

coal .... Îl cheam Boris, îns aş vrea s ştiu dac şi el se simte atras de mine. Am multe rivale, 

te avertizez! Toate fetele ar face orice s fie bgate în seam de tipi super precum Boris. 

Mo se bucura c Miriam era fericit cu Boris. 

În aceeaşi zi, iubitul lui Miriam îi trimise un mesaj privat lui Mo pe pagina ei de facebook, 

mrturisindu-i c s-a îndrgostit de ea de când a cunoscut-o. Ea se simea mgulit, îns considera 

c nu este cinstit fa de amica ei. Boris, totuşi era iubitul prietenei sale. 

Trecând peste acestea, Mo a intrat în jocul lui Boris care continua s o complimenteze şi s 

o atrag spre el. În urma conversaiei, Mo se gândi la Boris era un biat înalt, subirel, brunet, cu 

ochii albatri şi cu zâmbet cuceritor. N-a putut s închid un ochi toat noaptea gândindu-se la ce 

143

eacie ar putea s aib Miriam dac i-ar surprinde împreun. Tria sentimente confuze de team, 

curiozitate, încântare sau nesiguran. Spre diminea concluzionar c e mai înelept s vorbeasc 

despre asta cu Boris în camera ei unde puteau discuta în linite. Mo nu mai avuse un iubit i nu tia 

cum s se comporte în preajma lui, îns el prea, cel puin, mai experimentat. Când Boris o vzu, o 

prinse de mijloc i o sruta dulce nelsând-o s scoat niciun cuvinel. Cofuzia era şi mai mare 

pentru Mo dar nu îi displcea compania lui Boris. Apoi o lu în brae i începur s vorbeasc 

despre toate nimicurile. Din când în când o mai sruta jucându-se cu prul ei. Ea era în culmea 

fericirii, se simea împlinit în braele lui pentru prima dat. Devenise imun la batjocura clasei care 

o numeau “tocilar”, îşi dorea s fie popular ca Boris şi s experimenteze prima iubire. 

Ironia sorii a fcut ca Miriam s intre peste cei doi, surprinzându-i tare drgstoi. Vzându-i atât 

de apropiai a simit furie şi dezamagire. Se simea trdat de iubitul ei şi cea mai bun prieten, 

oamenii în care avea încredere. 

Cu suprare i-a luat la întrebri pe un ton rstit. 

- Ce facei? Mo, te consideram prietena mea! Cum poi s-mi faci una ca asta!? Eti o prieten 

îngrozitoare! 

Miriam iei din camera lor trântind ua puternic în urma ei. Mo şi Boris nici nu aveau replic la 

reacia ei. Dup cele petrecute, Miriam îşi dorea cu ardoare s se rzbune iar ocazia perfect se ivi 

când privea spre camera lui Mo care avea uşa deschis. Miriam intr în încpere i începu s-i 

distrug obiectele de pre. Auzind glgie, Alexei prietenul lui Boris din camera alturat, încerca s- 

o calmeze, dar n-a fost chip. Când se întorsese Mo în camera ei, vzuse cum toate lucrurile de suflet 

din perioada copilriei erau distruse complet. Acest fapt a determinat-o s plece din internat, 

simindu-se în nesiguran chiar dac îl purta în suflet pe Boris. Aceast plecare însemna c trebuie 

s îl dea uitrii pe cel care ar fi trebuit s-i fie iubit şi pe prietena ei Miriam. 

Dup câteva luni, Alexei a organizat o petrecere aniversar la care a fost invitat şi Mo. 

Chiar dac timpul a zburat, sentimentele lui Mo pentru Boris nu s-au schimbat. 

Mo, în timp ce se machia îşi zise, plin de speran: acum voi avea ocazia s-l revd pe Boris. 

Ajuns acolo, îi fcu un cadou srbtoritului: 

- La muli ani Alexei! i-am adus un cadou. Sunt sigur c îi va plcea. 

- Mersi drgu! 

- Ce mai face Boris? Oare vine i el la petrecere? Abia atept s-l revd dup mult timp. Îmi este 

dor de el, de iubielul meu! 

- Mo, în locul tu nu l-a atepta. Îmi pare ru s-i spun, îns... 

În acea clip ea se uit ciudat i se impacient: 

- Nu vine? Nu mai suntei amici? Oh, Alexei, îmi pare nespus de ru! 

144

Alexei nu apuc s-i rspund deoarece Boris tocmai intr în local la bra cu o nou iubit, 

Ioana. Mo era în stare de oc. 

- Cum putea Boris s uite de existena mea în doar dou luni? Strig spre Alexei. 

Nemaiputând s rabde umilina, a fugit afar s ia o gur de aer. Dou fete de vârst apropiat se 

comportau foarte euforic. Vizibil deranjate de suspinele lui Mo, acestea cutau s intre în discuie 

cu ea: 

- Salut! Sunt Mara. 

- Iar eu Marinela. 

Mo tremurând de furie, nici nu putea s rspund. 

Fetele încercau s vad ce-i cu ea: 

- Hei fato, ce ai? Vrei s-i revii? Ce s-a întâmplat? Te ajutm noi. 

- S nu-mi spui c plângi din cauza unui biat? 

Mo ddu subtil din cap afirmativ. Avea ochii roii de la atâta plâns. Fetele s-au oferit s-i dea nite 

prjiturele, nu tia c acele prjituri conineau etnobotanice. Dup trei mucturi Mo era euforic. 

Simea c umilina la care tocmai fusese supus nu o mai copleea, dar dup câteva minute starea 

euforic dispru subit lsând loc unui episod depresiv. 

- Mai vreau! Zise cu o voce groas i devenind nervoas. Mai vreau una! 

Dup ce lu a doua prjitur, Mo leina. Speriate fetele au încercat s o ridice de pe jos, dar de frica 

consecinelor, în cele din urm au abandonat-o. Dup un timp se trezise într-un pat de spital. Lâng 

ea sttea îngrijorat o asistent cu diferite ustensile medicale în mân. 

- Salut! Ce bine c te-ai trezit! Poi s vorbeti? 

- Cred c da. 

- Dac nu e prea devreme, a avea vrea s-i spun o întrebare. Ce a fost în capul tu? Ce te-a 

determinat s iei etnobotanice? 

- Eu, eu am vrut doar... am vrut doar, optea Mo printre lacrimi, am dorit s-l uit... 

- Este vorba de un biat, nu-i aa? 

- Îi îneleg dezamgirea. Cândva am trit-o i eu. 

- Serios? 

- Da, îns acum muli ani. Dar acea greeal nu am uitat-o nici pân în ziua de azi. 

- Apropo! Eu sunt Adriana Popescu. 

- Mo, încântat de cunoştin. 

- Sunt curioas cum ai rezolvat dumneavoastr, cum s-a întâmplat? 

- Eram foarte tânr, un biat m înelase i parc totul în lumea mea se nruise. Aa gândeam 

atunci. Dac stau acum i m gândesc la cât de naiv eram i câte lucruri negative mi se puteau 

întâmpla, m i îngrozesc! 

145

Mo începuse s plâng i regreta c timpul o transforma fr s-i cear permisiunea dintr-o copil 

într-o viitoare femeie. Se ura pentru asta! Voia s rmân copil mereu. 

- În Copilandria a vrea s rmân mereu! Strig ea disperat! 

În clipa urmtoare doamna Popescu a încercat s o liniteasc spunându-i: 

- Întreaga existen uman este conturat în jurul timpului. Noi cltorim pur i simplu fr voia 

noastr. Acesta ne este destinul. În drumul nostru întâlnim diferite obstacole pe care trebuie s 

le depim dac vrem s avem succes. Unii reuesc, alii nu. Totul ine de alegerile pe care le 

facem i de persoanele care ne ghideaz în acest proces evolutiv. Un anturaj pozitiv atrage 

dup sine consecine pozitive, pe când unul negativ va produce întotdeauna efecte negative. 

De multe ori când simim c ajungem în impas, avem tendina instinctiv parc, s cutm 

soluii. De cele mai multe ori, neinspirai fiind, nu reuim decât s ne complicm existena, aa 

cum ai fcut tu acum. 

Surprins plcut de cuvintele auzite, Mo se destinuie şi capt curaj s-i cear sfatul. 

- Sunt neîmpcat sufleteşte şi aş vrea s îmi regsesc liniştea. Ce s fac? 

- În primul rând ar trebui accepi c Boris nu este genul de biat care s te merite şi nici pe 

prietena ta. În schimb, cu Miriam este important s clarifici divergenele avute pentru c şi ea s- 

a simit trdat. Prin faptul c ai plecat nu s-au rezolvat problemele de la sine ci s-au amânat, 

ori nu asta e soluia potrivit. S învei s ieri şi s ai curajul s înfruni situaiile dificile cu 

demnitate dac vrei s fi împcat cu tine, s fii respectat şi apreciat de ceilali. 

146

Mo s-a simit îneleas şi a urmat cu bucurie sfaturile primite de la asistent. Prietena ei, 

Miriam şi-a dat seama c Mo este nevinovat, fiind pclit în acelaşi mod de Boris. Cele dou fete 

au îneles c prietenia adevrat se bazeaz pe loialitate, comunicare şi respect. Toate aceste 

experiene fac parte din procesul de maturizare. 

Autor poveste: Nan Daniela, clasa a VIII-a 

Autor desen: Horvat Aris, clasa aVII-a 

Profesor coordonator: Daroczi Andrei 

Şcoala Gimnazial „Lucian Blaga” Jibou, Slaj 

147

Fata pe nume Lory 

Bun, m numesc Lory şi am 13 ani! Eu, de fel sunt o fire ambiioas, sensibilặ i 

amabil, acestea sunt trei cuvinte care m caracterizeaz cel mai bine. Astzi o s v spun 

o întamplare interesant pe care am avut-o . 

Într-o zi, ca oricare alta, eram supratặ ……foarte suprat ṣi dezamgit total de 

mine…eram în ”aşa- zisa “ depresie. M gȃndeam mereu la ce este ru, nu aveam încredere 

în mine, era groaznic. Plȃngeam mereu, nu mai eram eu, Lory. 

Venise ziua de luni. Mersesem la şcoal….şi tot ce auzeam de la colegi era asta: 

-NU EŞTI BUN DE NIMIC! 

-PLEAC DE AICI! 

Eram atȃt de bulversat, încȃt nu mai ştiam ce s fac. Nimic, nu puteam s rein 

nimic. În acea zi trebuia s ne aduc notele de la un test. Profesoara se apropie de mine: 

-Lory, puteai mult mai mult! 

M uit pe fişa pe care mi-o dase…înghit în sec şi vd, luasem 4! 

Cȃnd am vzut asta, nu am avut cuvinte. Ajung acas, în camera mea, arunc 

ghiozdanul într-un col, m arunc în pat şi m uit prin camer. Observ ca un fel de vȃrtej 

rotund, mov şi deasupra lui scria mare “BUCURIE”. Am fost curioas şi am intrat în acel 

vȃrtej. 

Cȃnd am deschis ochii, am observant c nu mai eram la mine în camer, eram întrun 

loc foarte colorat , cu mult iarb, cu foarte multe flori. Îmi ddusem seama c acela era 

un portal. M plimb eu pe acolo şi, deodat aud pe cineva cum m strig: 

-HEEEI, Lory! HEEI! 

-Cine m strig? 

-EU! 

-Care eu? 

-Uit-te în jos! 

M uit în jos şi cine era? 

-Vai de mine…eşti o pisic vorbrea? 

-DA…dup cum vezi. 

-WAAAUU! Cum te cheam? Şi de unde îmi ştii numele? 

148

-M numesc pisica Rita şi sunt din lumea BUCURIEI. Portalul acela apare mereu la 

oamenii care chiar au nevoie de BUCURIE. Eu îi ştiu numele de la şefa mea. 

-Mulumesc, Rita c mi-ai rspuns la întrebari. Îmi mai poi rspunde la unele? 

-Da, desigur c da. Pentru asta sunt aici ! 

-Cum o cheam pe şefa ta? 

-Prinesa Sentimentelor. Ea ne spune nou c nu numai ea este prines i spune c 

toi suntem prini şi prinese, fiindc toi suntem egali. 

-Care voi? Mai sunt şi alte animale vorbree? 

-Da. Dac vii cu mine i le voi prezenta! 

-Bine, vin. 

Pe drum, eu şi cu Rita am vorbit multe lucruri şi m-a ajutat s fiu un pic mai 

fericit. 

-Mai avem mult? 

-Nu. Acum suntem la izvorul de zahr. 

-CE FRUMOS ESTE! 

-Nu-i aşa? Am ajuns. El este Tom(celul), ea este Staici(papagalul) şi el este 

Leon(struul). 

-Încȃntat de cunoştin! 

-Şi noi! 

-Noi o s te ajutm s îi recapei încrederea, intrȃnd în alte portale. Staici, spune-i 

tu! 

-OK! Vom intra în portalele:”IUBIRE” şi ”LINIŞTE”. 

-Deabea aştept ! Deja m simt mai bine! 

Dup cȃteva minute am intrat în portalul IUBIRE. 

-Iubirea nu înseamn numai a te iubi pe tine însui, trebuie s îi iubeşti şi 

ceilalti!(spuse Staici) 

-Dar prin asta s nu cumva s înelegi greşit….prima şi prima data trebuie s te 

iubesti pe tine, dar nici în cantitai foarte mari (rspunde,Leon). 

-Mulumesc pentru sfaturile despre iubire, Staici şi Leon! 

-Prin iubire poi avea încredere în oameni, dar ai grij în ce oameni ai încredere! 

S nu ai încredere în oamenii care te jignesc şi care te fac s suferi! 

pe 

149

-Mulmesc, Rita şi ie! 

-Nu ai pentru ce! 

Dup ce am vorbit despre iubire , ne-am relaxat stȃnd pe nişte norişori în form de 

inim şi bȃnd suc de portocale. Apoi am urcat în spatele lui Leon şi am intrat în portalul 

LINIŞTE. 

-Linişte trebuie s ai mereu!(spuse Tom) 

-Liniştea este foarte bun mai ales cȃnd învei sau dai un test la şcoal! 

-Sentimentul de linişte duce la note mari şi la calmitate. 

-Deja m simt cu mult mai bine! 

-Foarte bine…acum haide s mergem la prinesa Sentimentelor. 

-Bine, prieteni. 

150

Dup multe urcri de dealuri şi mult de mers, am ajuns la prinesa Sentimentelor. 

Era atȃt de frumoas….avea un pr lung şi argintiu, buzele roşii ca sȃngele, era îmbracat întro 

rochie lung…lung şi albastr. 

-Bun,Lory! Cum te simpi acum? 

-Bun ziua, Mria Ta! M simt cu mult mai bine, chiar am uitat ce se întamplase cu 

mine…..acum sunt din nou…..Lory! 

-M bucur, nu mai îmi spune “Mria Ta”, fiindc toi suntem egali! 

Dup ce vorbisem cu prinesa Sentimentelor, cu Rita, Tom, Staici şi Leon, a trebuit 

s merg acas. 

-E timpul s te duci acas, uite sta este şi va fi propiul tu portal, cȃnd mai ai 

nevoie apesi pe acest buton şi va aprea! 

Sus pe portal scria mare cu litere diferite de celelalte “LORY” 

-Am uitat s îi menionez c portalul acesta îl poi deschide o data la doi ani. 

-Mulumesc mult…mult, prieteni,v iubesc! Pa! 

-La revedere! 

Cȃnd ajunsesem acas trecuser doar zece minute de cȃnd plecasem. De atunci am 

început s am note mari la şcoal, s am încredere în mine, îmi fcusem noi prieteni, 

colegii nu mai erau ri cu mine. 

Am uitat s v spun c de atunci am fost BUCUROAS, IUBIT şi LINIŞTIT. 

Sunt o alt eu, o alt LORY. 

Sfârșit 

Autor poveste i desen: Savu Loredana Antonia, clasa a VII-a 


coala Gimnazial nr. 1 Lehliu- Gar, Clrai 

151

Fetița cu un vis 

Într-un orel din România tria o feti care se numea Ana. Ana avea ochii albatri ca 

cerul senin, prul auriu ca spicele grâului, iar obrajii roii ca dou petale de trandafir. Despre 

familia ei nu se tiu prea multe. Ea tria alturi de bunica ei într-o cas srccioas din marginea 

oraului. 

În ciuda neajunsurilor, fetia era mereu bucuroas, vorbea cu psrile i cu gâzele, razele 

soarelui îi mângâiau obrajii i fericirea plutea în jurul ei pân într-o zi când fata îi spuse bunicii 

c îi dorete ceva. 

- Bunico, îmi doresc aa de mult s fiu o gimnast... 

Bunica i-a dat seama c nu îi permite s o duc la antrenamente, dar n-a vrut s o 

dezamgeasc i îi spune: 

- Draga mea, pentru a deveni o gimnast îi trebuie mult curaj i ambiie, iar dac îi doreti 

atât de mult te voi sprijini, dar promite-mi c te vei antrena i vei lua în serios aceast pasiune, c 

vei face totul cu iubire chiar dac nu vei obine vreun premiu, te vei ambiiona i vei merge mai 


- Desigur, bunico! Nu te voi dezamgi, spuse Ana. 

În urmtoarea sptmân Ana trebuia s înceap antrenamentul. Ea era foarte bucuroas, 

dar nu-i ddea seama cât de greu îi va fi. Bunica muncea foarte mult pentru a o susine i nu mai 

petreceau mult timp împreun. Pleca dis-de-diminea la munc i îi lsa mâncarea pe mas. 

Dup ce ajungea acas, bunica lucra în grdin pentru a vinde recolta în pia. Seara intra în cas 

i o ajuta pe Ana la teme în timp ce gtea. Bunicua era foarte ocupat, dar îi dorea ca nepoica 

ei s fie mereu pregtit. 

Începe o alt sptmân. De diminea, bunica îi pregtete pachetul. Ana îi pune 

echipamentul de care are nevoie la antrenament într-o gent pe care o avea de la mama ei, apoi 

îmbrac hainele care miros a levnic. Ea îi ia ghiozdanul, apoi o salut pe bunica i pleac spre 

coal. coala era destul de departe, aa c se grbete s nu întârzie. 

Când intr în clas, Ana îi salut colegii i se aaz în banc. Din geant îi scoate stiloul 

pe care îl primise de la bunicul ei când avea 5 aniori, dar între timp bunicul se prpdise. Dup 

ore, Ana pleac spre sala de antrenamente. Sala nu se afl prea departe, aa c merge pe jos. În 

152

drumul ei întâlnete câteva prietene. Ajunse la sala de gimnastic, fetele îi dau câteva indicaii 

pentru a face exerciiile de înclzire, apoi o înva câteva micri de baz. La explicaiile 

profesoarei, Ana este foarte atent. Antrenamentul este dificil, dar Ana se strduiete s învee cât 

mai multe micri. Când a ajuns acas era foarte obosit i abia se mai putea concentra la teme, 

dar bunicua întotdeauna o încuraja i o susinea moral. Ea simea c bunica este îngerul ei pzitor 

care o îndrum spre lucruri bune. 

Anii treceau, iar Ana avea rezultate bune în gimnastic, dar nici la coal nu era mai prejos. 

Câtiga multe trofee i premii, iar din bnuii obinui îi asigura bunicii o via mai uoar. La un 

moment dat bunica se îmbolnvi i nu mai putea lucra. Atunci tristeea aprea mereu pe chipul ei, 

dar ea o înltura deseori cu un zâmbet. Ana o ajuta i o înveselea mereu, fcând-o s uite de 

boal. 

Ana se pregtea pentru jocurile olimpice. Era prima competiie la acest nivel. S-a antrenat 

foarte mult, iar acum vrea s ofere un exerciiu complet. La prima reprezentaie, la sol, obine un 

punctaj foarte bun. Atunci îi amintete cuvintele bunicii: curaj, ambiie, perseveren i faptul c 

bunica este acas bolnav. Îi dorete cu orice pre s câtige competiia pentru a o face pe bunica 

fericit. La urmtoarele reprezentaii, Ana se afl printre primele i acumulase multe puncte. 

Începe ultima reprezentaie i Ana realizeaz un exerciiu impecabil obinând un punctaj maxim. 

Ana este mândr de rezultatul ei i îi mulumete bunicii c a avut încredere în talentul ei. 

Fericirea i bucuria reuitei lumineaz chipurile lor. 

Cariera sportiv a Anei a continuat. A obinut numeroase premii i a învat c buntatea, 

perseverena, curajul i ambiia vor putea învinge mereu. 

Autor poveste: Şoie Andreea, clasa a V-a 

Profesor coodronoator: Peter Liliana 

Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” -Şcoala Gimnazial Nr. 7 Hunedoara, Hunedoara 

153

Fetia şi sentimentele 

Cristina este o feti de 12 ani, cu pr şaten şi ochi verzi, este aventuroas, energic şi 

ambiioas şi se îmbrac în fiecare zi în culori vesele. 

Într-o zi, fetia s-a împrietenit cu Tristeea, cu Furia şi cu Ura. Acestea erau îmbrcate în 

culori reci. În acea zi Cristina s-a certat cu cea mai bun prieten a sa, Elena. 

Din acea zi Cristina a început s devin mai trist şi mai furioas, şi-a pierdut energia şi 

ambiia, nu şi-a mai fcut temele şi nu a mai învat. Avea doar note mici şi nu era de acord 

aproape niciodat cu prinii ei. 

Odat sttea în faa blocului împreun cu prietenele ei. Atunci a venit la ea Bucuria, Calmul şi 

Pacea. Acestea erau noile prietene ale Elenei. Cristina le-a plcut imediat şi s-a împrietenit cu 

ele. A început s devin din nou vesel şi energic şi s aib doar note bune la şcoal. Elena a 

devenit din nou cea mai bun prieten a sa şi s-a distanat de Tristee, Furie şi Ur. Bucuria, 

Calmul şi Pacea au devenit câteva prietene foarte bune ale Cristinei. 

Autor poveste: Enache Maricela – Raluca – Georgiana, Clasa a V-a 

Profesor îndrumtor: Bulgaru Mirela 

Liceul Teoretic „Mihail Koglniceanu”, Vaslui 

154

Flăcăul descântat 

O fost odat ca niciodat un flcu cu ochi verzi. Ptiu! Da’ frumos mai era! Avea pr 

cârlionat, era brunet, dar bt-l norocul: era zgârcit i ru tare! Se enerva uor i mai era i 

încpânat. Ce s mai! Toat lumea îl ura. Nicio fat nu-l voia. 

Pân’ la urm, stenii l-au alungat. S se duc în lume s-i caute fericirea! 

O umblat peste tot mândrul. Toate satele îl izgoneau. Peste apte mri, apte ri, apte 

palate i apte sate, o ajuns într-un loc uitat de lume. Gol i sectur. În mijlocul acestui niciunde, 

era o cas mare cu 3 vrjitoare, iar fiecare dintre ele avea câte o fat. 

Hodoronc-tronc, fata cea mic îi czu drag dar, srcua de ea! Ei nu-i plcea inima i 

sufletul flcului. El da, ea ba i tot aa, aproape c îi intr flcul la inim. 

Fecioara a rugat-o pe maic-sa s îi fac un descântec biatului. S-i îndrepte drumul, s-l fac... 

mai cu suflet! 

Se uit bbua prin globul magic i descoperi c gândurile biatului au fost scldate la natere de 

cele trei ursitoare rele. Mai rele ca ele nu erau! Oricine ajungea s priveasc în ochii lor, era trecut 

prin întunericul gândului. A aflat btrâna în globul ei c prinii flcului au avut piaz rea din cauza 

ursitoarelor. Ei au trecut, vai-nevoie de toate blestemele lor, dar nu reuiser s alunge blestemul 

generaiilor. 

Mndrul nu a avut prieteni de când era, fiecare vietate pe care o vedea era lovit cu bul aspru, 

avea ur i pe ultima creang ce-i ieea în cale. Copacii îl rugau sa nu le mai smulg frunzele, dar o 

voce îi spunea flcului s nu asculte. Ce dac pomii pot da roade?! Strica tot ce era în jur. Dar 

vorba ceea: Ce dai, aia primeti! 

Fata o opri pe mama sa din rostirea descântecului. Poate c flcul ar fi îneles c el nu era aa. 

- Mândruul meu drag! 

- Ce vrei de la mine? Las-m în pace! S nu-mi vorbeti! zise flcul mânios. 

- Drguul meu, nu-i fac ru! Tu eti aa cum eti din cauza unor ursitoare rele. 

- Ce baliverne îndrugi tu acolo?! Pieri mai repede!Chiar de-mi eti drag, nu m-oi încrede 

eu în mintea unei fetie! S tii c iubirea trece una-doua! Uite-aa! Cât ai bate din palme! 

- Uite, du-te la drum i caut ce eti! Eu te voi atepta! Cândva te vei întoarce la mine i vei fi 

om bun! 

Btrâna auzind vorbele fetei se înduios. Era prima oar când fecioarei îi czuse drag un flcu. 

-apoi, el nu era chiar de aruncat. Un gând, doua, trei vorbe i se puse baba pe treaba 

155

-Un busuioc, tmâie, oal i tciune. Bun! Bun! i-un vreasc de foc! Repede-n poiat s gsesc 

eu i o piatr de lumin. Apa neînceput nu trebuie s lipseasc nici ea! 

Nu tia fata ce face mama , de ce alearg prin toata ograda, ba la rsrit, ba spre apus, ba în jos , 

ba în sus.Odat adunate cele de trebuin , s-a închis btrâna-n bucatrioara de lut, începu a învrti cu 

mâinile-n sus, mai sufla-ntr-o oala de aram si n-a mai iesit pana-n sara de acolo. 

O musc s fi fost, sa fi auzit cuvinte fr cap pentru noi, muritorii de rând , dar cu atâta 

îneles pentru ea, pzit fie-i sufletul: 

-... descântecul meu,... deprteaza demonii, ... stinge viclenia,... fa-l s dea roadele lui,... este 

legat în cer, ... pe pmânt,... necuvânttoare, .... cu piatr, ...lemn,... cu sânge al psrilor ...... din 

fântâni, din morminte,... gheare de pasre, ...vii sau morti ... Dezleag-le pentru totdeauna! 

Spre noapte, când iei din chilia ei , îl vzu pe flcu cu o traist în spinare, gata de plecare, de 

drum lung. Se grbi s aduc i s-i dea feciorului alt traist în care îi puse o stea, un sceptru, o 

mciuc, o bagheta alb, o bagheta neagr. 

-Când vei rmâne cu un singur obiect, folosete-l i la mine, fiul meu. 

Biatul a pornit în lume, dar ceva era diferit. Avea impresia c se face bun, iar acest lucru îl 

speria. Cum s fii bun? Dac eti bun, oamenii îti fac ru! Mai bine aa cum se tia de mic. Gândea i 

mergea , mergea i gândea, iar picioarele se simeau vioaie. 

156

Pe drum a întâlnit un print ce plângea. 

- Ce-ai pit, prine? 

- Am pierdut lucrul cel mai de pre! Oh, l-am dezamgit pe Împratul! 

- Nu mai plânge! Nu vrei s iei de la mine ceva? Uite, ia din traista asta ce vrei, c mi-a 

dat-o o batrân i o car în zadar dup mine! 

i zicând acestea , întinse traista, dar parc îi tremurau mâinile! Cum s dea ceva?! Pai, în schimb ce 

primete?! Prinul alese sceptrul, iar cale-napoi nu mai era. Ce-a dost dat , e bun druit. 

- Mulumesc, drag flcu! S-i fie drumul luminat! Poate te-oi ajuta i eu de vei avea 

bucluc cândva. 

Merse ce merse i d peste Lun. 

- Ce-ai pit, Lun? De ce nu eti pe cer? 

- Simt c am pierdut un supus. 

- Uite alege din traista aiasta! spuse flcul cu o oarecare….. 

Luna i-a ales steaua. 

- Mulumesc! Ai suflet bun! Când ai nevoie de noapte, cheam-m! 

Drumul su erpuit printre codri , lun , stele, noapte i-a scos în cale dou vrjitoare. Una era 

tare suprat c nu mai prinsese niciun copil spre ru în ultimele zile. Cealalt se plângea c nu a mai 

jupuit pielea animalelor de mult, c nu gsete o vulpi i ea s vad oleac de suferin! 

-Srut-mâinile, mtuic! Caui ceva? Uite, alege ceva din traist! Cred c mândrul se 

sturase de crat traista c ddea în stânga i-n dreapta. 

Vrjitoarea Copiilor a ales bagheta neagr din care ieeau fulgere, care au condus-o pe bab, 

de la spate, în salturi dnuite lâng o fântân. Acolo a czut în abisul ce nu cunotea fund. Btrâna 

Jupuielii lu mciuca, care a început ,de la prima atingere, a vorbi i a o bate pe btrân, care a murit 

de durere si plâns. 

Flcul s-a uitat în traist speriat. Mai era o baghet alb. Îi descoperise latura generozitii, dar 

acum se întreba dac el ofer oamenilor cele necesare. Oare eu aduc numai ru în jurul meu? 

S-a pus iar la drum biatul i a întâlnit o familie srac din Vrjitoreti. Biatul a simit pentru 

prima oar mil, dar nu a îndrznit s mai întind traista c nu tia ce poate face bagheta alb. Simea 

îns un dor nestins în el de a ajuta. Cum s fac s le dea ceva? Erau muli copii în picioruele goale , 

cu degeelele arse de frig. 

-Doamne Ajuta! Ia s vd ce face bagheta asta alb! Dac-o fi s mi-o iau pe cocoaş ca 

vrjitoarele codrului, ce s fac? Voi spune c am încercat s fac o fapt bun! Lu bagheta în mân, 

157

spuse cu convingere:” A mea eti !” i închise ochii . Atept s se pogoare asupra lui bee, pietre, 

lovituri de grindini sau , mai tiu eu ce grozavie! Când, ce s vezi?! Din pmânt au rsrit hambare 

cu cereale, vaci, boi , cai, porci, curci, pân i gugutiuci! În mijlocul ogrzii stteau galbeni, muli, 

muli galbeni. 10 pitici se jucau cu copiii, îi gâdilau i le povesteau poveti. Râdeau cu sete de se 

scuturau cmeile murdare i rupte pe ei. Erau bucuroi , mititeii! Tare mulumit a mai fost flcul i 

nimica nu a vrut . Tare i-au mulumit acei oameni i l-au fcut frate de cruce. 

Flcul a luat drumul înapoi spre fata lui . Acum tia cine este, iar fata avea s îl iubeasc 

pentru c era OM BUN. 

Autor poveste: Stoica Denisa, clasa a VII-a 

Autor desen: Blehoeanu Alis-Gabriela, clasa a VII-a 



158

Gândeşte pozitiv 

Era odat un rege btrân ce tria într-un castel imens. Pereii castelului erau odat colorai în 

culori vii, dar cu timpul au fost acoperii de spini. Toate ferestrele erau acoperite de nişte draperii 

închise la culoare. Interiorul castelului nu era luminat. Regele era mereu trist. El sttea toat ziua 

în pat gândindu-se la greşelile svârşite in toat viaa sa. Îşi amintea cu drag de copilrie, când 

greşelile lui erau mereu iertate. Îns, şi-a amintit şi de pcatele fcute. 

Într-o sear, fericirea s-a gândit s-i fac o vizit. A intrat în palat i s-a dus la rege. Ea i- 

a spus: 

- Bun! Eu sunt fericirea! Am fost trimis aici de regele sentimentelor. Dumnealui spune c 

te-a urmrit de câiva ani şi în toi anii ai fost mereu suprat i ai stat singur. El spune c nu mai ai 

mult de trit şi c ar fi bine s te bucuri i tu de via! 

- Fericirea? Regele sentimentelor? ... nuu, e doar în capul meu! a şoptit regele. 

- Nu-i adevrat! Dac nu vei încerca s te înveseleşti, tristeea va veni i îi va împietri sufletul! 

spuse fericirea îngrijorat. 

- Înceteaz cu aceste poveşti! Ieşi afar din castelul meu! a spus regele furios. 

- Bine! Am încercat s te ajut! Toate aceste gânduri rele, atrag fapte rele! Trebuie s fiipozitiv 

şi s vezi doar partea bun din tot ce i se întampl! Acum voi pleca! Sper c sfaturile mele te vor 

ajuta! Rmâi cu bine! 

160

Fericirea a plecat. La ieşirea din castel, i-a lsat regelui un trandafir roşu. Regele a tras draperiile 

si razele soarelui i-au atins faa dup mult timp. El a vzut trandafirul. O lacrim i-a alunecat pe 

obraz. Atunci, şi-a amintit de sfaturile fericirii. Şi a început s-şi aminteasc de familia lui, de copii 

lui, de soia lui. Şi-a amintit c viaa e prea scurt şi s-a îndreptat spre porile castelului. A luat 

trandafirul de lâng poart. 

Atunci, a vzut o umbr venind din pdure. Şi-a dat seama c era tristeea. S-a îngrijorat pentru 

un moment, dar şi-a dat seama c doar fericirea îl poate salva. Tristeea a aprut în faa regelui. 

Faa sa era neagr cu ochi mici, iar buzele aproape îi lipseau. Purta o pelerin lung, neagr. Regele 

s-a uitat zâmbind spre tristee, iar apoi a privit trandafirul. Petalele trandafirului s-au transformat 

în cristal ce strluceau în lumina soarelui. Lumina era atât de puternic, încât tristeea a început s 

dispar. Castelul întunecat s-a transformat. Acum, peretii erau zugrvii, spinii au disprut, iar 

draperiile închise, s-au transformat în perdele albe. Regele era atât de fericit! A vzut venind din 

pdure o trsur tras de patru cai. În trasur erau soia şi copii lui. 

Viaa sa s-a schimbat total. Supratul rege singuratic, a devenit un rege fericit cu o familie 

frumoas. Din acea zi regele a îneles cât de important este s fii mereu fericit. Binele învinge 

mereu! 

Autor poveste i desen: Buruian Giulia, clasa a VII-a B 

Profesor coordonator: Paduraru Loredana 

Scoala Gimnaziala "Mihail Sadoveanu" Vaslui, Vaslui 

161

Grupul pierdut 

Nu tiu cum am ajuns sau de ce sunt aici. M-am trezit singur singurel in mijlocul pustietii. 

Eu sunt Marcus i nu tiu dac voi mai întâlni vreo persoan sau vietate. A început s mearg i dup 

o bucat de drum, dup ce trecu peste un pod, a gsit un ctun format din 4 case. 

- Oare locuiete cineva aici? 

Marcus a început s se uite în jur. În spatele lui a aprut o persoan. Marcus s-a uitat în spate, 

parc i se lumina faa, dar ii era i puin fric, de ce se putea întâmpla. 

-Bun, eu sunt Alex! 

-Eu sunt... Marcus.. Tu cine eti? spuse cu puin team. 

-Nu-i fie fric de mine! Te vd puin speriat. 

Marcus simise c Alex e un om bun. Aa c nu îi mai era fric. 

-Dar nu mi-ai rspuns la întrebare. 

-A scuze, nu-mi amintesc de ce sau cum am ajuns aici. Pur i simplu ... m-am trezit aici. spuse 

Alex. 

-La fel i eu! spuse Marcus puin surprins. tii cumva unde suntem? 

-Suntem pe o insul. spuse Alex. 

-Dar, aici vd 4 case. Mai locuiete cineva aici? spuse Marcus. 

-Da, inca 3 prieteni de-ai mei, ne-am împreietenit aici, pe insul. 

i chiar în acel moment aparur i ei, fiindc erau plecai s aduc lemne pentru foc. 

-Eu sunt Marcus! 

-Bun, eu sunt Ana! 

-Eu sunt Melvin! 

-Eu sunt Denis! 

-Dar ce caui aici? spuser Ana, Melvin i Denis. 

-Nu tiu, m-am trezit aici pe insul. De curând am aflat de la Alex c suntem pe o insul. 

-Bine, vrei sa ne ajui s facem focul? spuser cei 4. 

-Desigur! spuse Marcus. 

-În noaptea asta haide s stai la mine! spuse Alex srind puin în sus de bucurie c va avea un 

nou prieten. i se vedea c Marcus era i el bucuros i atitudinea lui Alex îi ddea o stare de bine. 

A venit si seara, i s-au apucat s fac focul, Marcus ajutându-i. Atunci toti 5 s-au imprietenit. 

-Sunt aa furios! spuse Denis inroindu-se la fa. 

-De ce? intreb Marcus. 

162

-Pai cum ''de ce?'' Nu mai avem multe provizii de mâncar, se vedea c s-a inroit iar la fa i 

a strâns din pumni. 

-Da, i eu sunt trist. Ce vom face? spuse Ana. 

-Asa e. Ce ne vom face? spuse Marcus strângând i el din pumni, era nervos dar i trist. 

-Prieteni, facei-v curaj! Mâine o s mergem s mai cutm mâncare. 

-Aa e! spuse Alex. 

Ceilali se mai linitir i se duser mai aproape de foc pentru a se încâlzi. Marcus parc 

primise nite curaj de la Melvin. Stateau pe nite butuci toi 5 i vorbeau. Dar a venit i vremea când 

trebuiau s mearg la somn. Toi erau obosii i voiau doar s se culce. Alex era tot la fel de fericit ca 

are un nou prieten, dar la fel i Marcus. Îi urar noapte bun i se duser la casuele lor s se culce, 

pentru c mâine va fi o zi grea. 

Cei 5 prieteni se trezir, i se duser s caute mâncare. Gâsir nuci de cocos, banane i multe 

altele. Dar, aveau o mare problem. i-au dat seama c Melvin lipsete. Melvin, cutând mâncare, a 

fost atras de ceva, parc ceva sau cineva îi spunea; ''-Vino aici, apropie-te.'' ca o oapt uoar urmat 

de o adiere de vant. Gsi un templu. Dar revenind la ceilalti: 

-Unde e Melvin? spuse Denis furios i rou la fa. 

-Unde e oare? Daca pete ceva? zise Ana trist. 

-Trebuie s-l gasim! spuser Alex i Marcus. 

Gsir templul, aflat printre verdea i frunzi. Melvin se vedea cum intr in templu. 

-Prieteni, trebuie sa mergem dupa el, haidei! spuse Alex. 

-Dar, mi-e fric.. spuse Ana. 

-E prietenul nostru! spuse Marcus. E periculos acolo! Nu e cu nimeni! Ar putea pi ceva! 

-Aa e! spuse Alex. 

Se duser dup Melvin, îns, ce nu tiau ei, e c templul era mult mai periculos decât credeau. 

În el se afla o statuie mic, dar era de-ajuns sa o ridici, pentru ca toat insula s se probueasc. Acel 

templu era inima insulei. Dac acea statuie va fi miscat, nu va mai ramane nimic din acea inul. 

-Melvin, vino, ne-ai speriat, haide s plecam de aici! spuse Marcus. 

-Nu plec de aici pân nu explorm acest templu! 

Prietenii nu aveau ce sa fac, aa c au mers cu Melvin s exploreze templul. Dar, în caz de 

orice, i-au spus lui Marcus: 

-Marcus, în caz c se întâmpl ceva, noi avem o barc, pentru c voiam s plecm cât de 

curând de pe insul, spusera ceilali. 

-Bine de tiut. Dac se întâmpl ceva, o s fugim. 

Gsir mica statuie, iar Melvin voia s o ridice ca s se uite mai bine la ea. În acel moment a 

fost un cutremur, iar apoi, a început s se prbueasc templul, iar apoi insula. 

163

-Trebuie s fugim! spuse Melvin. 

-Dar mi-e fric! spuse Ana. 

-Trebuie sa vii cu noi! Nu vom pleca fra tine! 

Într-un final Ana fu de acord s-i însoeasc i astfel micul grup fugir la barc cât îi inu' 

picioarele. Ajunser la barca, luar vâslele, i pornir la drum. În spatele lor nu mai rmase nimic. 

-Nu îmi vine s cred ce s-a întamplat! spuse Marcus. 

-Nici nou! spusera ceilali. 

Mergând ce mergând, zrir ceva. Era un ora. Îi aduser aminte toi c provin de acolo. Îi 

aduser aminte de familiile lor, de casele lor. Se duser la casele lor, dar pstrând legtura între ei. 

Când familiile i-au vzut, li s-au luminat chipurile. Au petrecut mult timp cu familiile, iar apoi, cei 

5 prieteni s-au reîntâlnit din când în când ca amintire a aventurilor petrecute pe insul. Între ei i 

familiile lor s-a format o prietenie foarte strâns, încât nu va putea fi destramat niciodat. Dar cum 

au ajuns pe insul, va rmâne un mister, dar i o experien de via palpitant, o experien care-i va 

lega pe via. 

Autor poveste: Bîrsan Precup Ionu tefan, clasa a V-a 

Autor desen: Musa Maria, clasa a V-a 



164

În căutarea fericirii 

Era odat o familie foarte bogat, prinii i cei cinci copii ai lor, care aveau casa lâng 

un sat mic i srac, despre care prinii vorbeau foarte puin. Ei locuiau într-o cas mare i nu 

le lipsea nimic, dimpotriv chiar le prisosea uneori. Se înelegeau bine i era genul de familie 

pe care ai fi putut-o numi perfect. 

Cu siguran c erau foarte fericii cu viaa pe care o triau, mai puin Sara, cea mai 

mare dintre copii. Avea aptesprezece ani, iar prinii ei aproape c au renunat deja s încerce 

s o fac fericit. Înc de când era micu, fata avea uneori o tristee inexplicabil în priviri, 

cdea mereu pe gânduri fr motiv. 

Prinii, chiar i fraii mai mici, au încercat orice variant posibil s aduc un zâmbet 

pe faa ei. Îi cumprau cele mai frumoase haine, cele mai frumoase jucrii, fceau glume i îi 

aduceau mâncrurile ei preferate. Evident c mai râdea, dar asta nu o fcea fericit cu 

adevrat, dar imediat revenea la starea de dinainte. 

Nu se poate spune c exista un motiv anume. Pur i simplu nu putea simi nimic 

altceva în afar de suprare i o foarte mare singurtate! Chiar i în momentele în care 

petrecea timpul cu familia sa se simea singur. Nici mcar ea nu tia de ce, mereu s-a întrebat 

cum poi ajunge la fericire, unde se afl aceasta, dar nu a gsit vreun rspuns. 

1 

165

Sara s-a gândit mult i a luat o hotrâre. Având în vedere c acas nu era locul unde ia 

gsit fericirea, avea s plece s o caute. 

A vorbit cu prinii si, iar acetia i-au dat voie s plece. O iubeau foarte mult i ar fi 

fcut orice ca ea s se simt bine, chiar dac nu lâng ei. 

i-a pus nite merinde puine într-un rucsac i a plecat la drum. Nu tia unde se duce, 

nu tia dac va reui s gseasc cheia spre fericire. Asta o fcea s regrete c i-a prsit 

casa, se plângea, dar nu prea avea nimic de pierdut. tia c nici întoarcerea din drum nu era o 

soluie. 

Netiind unde s se duc, Sara s-a îndreptat spre satul din apropierea casei lor. Ajuns 

acolo, prima persoan care i-a ieit în cale a fost un btrânel. El a intrat în vorb cu fata. 

- Ce te aduce aici pe tine, o fat atât de frumoas i cu haine scumpe, într-un sat atât de 

srccios ca acesta? 

- Sunt în cutarea fericirii. Mereu m-am întrebat unde a putea-o gsi. Credei c 

dumneavoastr m putei ajuta? 

Btrânul zâmbi. 

- Sara, fericirea este foarte uor de gsit. Nu am s îi spun nimic, te voi lsa s o 

descoperi singur. Dar acum, tiu c nu ai unde s mergi. Du-te tot în fa i acolo vei gsi un 

han unde ai putea sta peste noapte. 

Sara urm drumul, întrebându-se cum i-a tiut btrânul numele. Ajuns acolo, în curte 

vzu un biat înalt de vreo aisprezece ani care tia lemne. Probabil era fiul hangiului. El o 

salut, iar ea îi rspunse scurt, grbindu-se s-l întrebe. 

- Salutare! Sunt aici în cutarea fericirii. Crezi c m poi ajuta? 

El o privi nedumerit, luat prin surprindere, dar ea continu. 

- Tu eti fericit aici? 

- Fericit?! Da…, spuse el, dând impresia c nu prea s-a gândit în trecut dac e fericit 

sau nu, dar prea sigur pe rspunsul su. Da…, adug din nou biatul, dar prefer s nu m 

gândesc la asta. Vreau numai s fiu fericit… Sunt fericit… 

Sara nu îl înelegea. 

Au continuat s vorbeasc despre fericire, dar fata tot nu a reuit s gseasc rspunsul 

dorit la întrebarea sa. În cele din urm, a intrat în han. Acolo a fost întâmpinat de o femeie 

între dou vârste, foarte amabil, presupunând c era nevasta hangiului. Aceasta îi ddu 

imediat ceva de mâncare. Nu era ceva foarte gustos, dar mânc din politee. În comparaie cu 

mâncrurile bune pe care le avea acas, era chiar dezgusttor. Fata privi în jur i fu surprins 

de aspectul srccios al încperii. În minte îi încoli o întrebare: „Cum de poate fi cineva 

2 

166

fericit aici?!” dimpotriv, biatul care spunea c e fericit ar fi trebuit s fie de zece ori mai 

trist decât ea. 

Dup ce plti hangiului pentru mâncare i lu o camer ca s rmân peste noapte, se 

duse i se culc, neavând în cap niciun rspuns, ba chiar i mai multe întrebri. 

Cum putea cineva fi fericit într-un loc ca acela? Ea de ce nu putea fi? Cum reuete biatul s 

fie fericit fr s se gândeasc c vrea s fie? 

Se trezi dimineaa urmtoare i decise s plece din nou. Era foarte confuz. Voia 

rspunsuri, nu i mai multe întrebri. Pe drum se întâlnise cu btrânul. Acesta o întreb. 

- Ai gsit rspunsul la întrebarea ta? zise el cu un zâmbet pe fa. 

- Nu. Ba chiar, am i mai multe întrebri. Cum de într-un loc aa srac ca acela cineva 

poate gsi fericirea, iar eu nu pot s o gsesc nici mcar acas la mine? 

- Draga mea, de asta trebuie s îi dai tu seama. Fericirea nu se afl nici în hanul 

srccios i nici la tine acas sau oriunde altundeva. Sentimentele nu le gsim într-un anume 

loc. Ele se afl în noi, iar noi decidem pe care le scoatem la suprafa. Acum du-te acas i nu 

mai cuta fericirea. Doar gsete-o înluntrul tu, se afl acolo, mereu s-a aflat, dar tu nu tiai. 

Înelesese. Nu o s gseti nicieri un sentiment în afara sufletului tu… 

Autor poveste i desen: Iosub Casandra Clasa a VI-a 

Profesori coodronatori:. Elena Humel, Robert Humel 

Colegiul Naional ”Mihai Eminescu” Petroani, Hunedoara 

3 

167

În căutarea identității 

Era o zi ca oricare alta pentru Sebi, care nici mcare nu-i aducea aminte cum a ajuns s fie unul 

dintre copiii de la orfelinat, ceea ce tia era c, se afl în acel loc dintotdeauna. Zilele treceau i tot mai 

multe întrebri se conturau în mintea lui: Cum am ajuns i cît voi sta aici? Cine sunt prinii mei? Cine 

sunt eu cu adevrat i cât va hotrî altcineva pentru mine? Era la vârsta adolescenei i parc acum mai 

mult ca niciodat simea nevoia s-i cunoasc propria identitate. 

Cum sttea czut pe gânduri, deodat decide c trebuie s fac ceva în acest sens i hotrte s 

plece chiar din ziua urmtoare într-o cltorie pentru a-i rspunde întrebrilor pe care le are i asta o 

implica clar pe doamna Rebeka, doamn pe care putea s o gseasc în oraul Speranei i de care a auzit 

de la persoanele care lucrau la Centru c ar putea s tie mai multe despre familia din care provenea. 

Cu sufletul la gur atept s treac noaptea, îi puse câte ceva puin cu el i cum începu s se 

fac de ziu prsi cu pai repezi cldirea Centrului i o apuc pe o crare prin pdurea din apropiere, 

neuitându-se deloc în urma sa. Merse cât merse i deodat se opri brusc. Era la o rscruce de drumuri i 

habar nu avea încotro s-o ia. Cum sttea i se gândea auzi o voce duioas i blând care-l întreb dac îl 

poate ajuta cu ceva. Tresrind parc dintr-un vis, Sebi simi cum o cldur plcut îi cuprinse trupul io 

linite îi picur în suflet. Se întoarse în direcia de unde venea sunetul i vzu un chip blând, cu o privire 

cald i cu acelai glas duios îl întreb: 

-Încotro vrei s te îndrepi? 

-Nici eu nu tiu ce drum s aleg, îns ceea ce tiu este c vreau s gsesc rspunsuri la întrebrile 

pe care le am, îi rspunse Sebi. 

-Hm, i care ar fi acele întrebri la care îi doreti cu atâta ardoare rspunsuri? 

Sebi simi c fa de aceast persoan nu ar fi nevoie s se ascund sau s se apere, ci dimpotriv, 

poate s-i spun ceea ce triete, ceea ce simte i ceea ce caut. S-a deschis fa de ea cum nu a mai fcuto 

niciodat i i-a spus povestea vieii lui i dorinele de viitor. Dup ce a terminat ce avea de spus a 

început s se simt mai bine, eliberat, mai încreztor i mai optimist în ceea ce privete viitorul rezervat. 

Un zâmbet a început s se contureze pe chipul lui i faa lui a prins culoare, ochii îi erau jucui iar inima 

îi btea cu putere simind ceva înluntrul lui cum nu mai simise niciodat sau cu siguran de foarte 

demult. Darina, pentru c aa se numea fata, îl îndrum s o ia pe crarea din dreapta deoarece aceasta 

urma s duc la ali oameni, care la rândul lor îl vor putea ajuta s gasesc rspunsurile cutate. Sebi o 

ascult i porni din nou la drum. Merse cât merse i ajunse la o prpastie peste care era construit un pod 

ubred, cu scânduri lips, funie cam roas i care se legna i scâria în btaie vântului. Se uit cu mare 

168

atenie la prpastie, apoi la pod i numai încredere nu-i inspira acesta. Se uit prin apropiere i vzu un 

om usciv, palid, care tremura i se tot plimba de colo colo dând târcoale podului, parc acest lucru l-ar 

putea face mai trainic. Pe msur ce se apropie de aceast persoan Sebi simi un gol în stomac, inima 

btându-i neregulat, un fior rece care-i urca pe irea spinrii i o nesiguran tot mai mare îl cuprinse. 

Luîndu-i inima în dini, Sebi se încumet i-l întreb, încotro se îndreapt i dac împreun s-ar putea 

s treac prpastia. 

-Vrei s trecem împreun prpastia? Îl întreb Sebi. 

-Eu?! Eu nu merg nicieri! Nu vezi ce periculos este, cu siguran vom cdea în hul sta de 

prpastie. Mai bine m întorc din drum, îi rspunse Erick cu o voce piigiat i tremurând, nu avem 

nici o ans de izbând mai adug el i se îndeprt de Sebi. 

La auzul acestor vorbe Sebi înlemni, sângele începuse parc s i se rceasc în vene, o paloare îi 

cuprinse faa, iar picioarele parc nu îl mai ascultau. Pentru el, întreruperea cltoriei, era de neacceptat, 

deoarece se întorcea iar de unde a plecat, adic fr nici un rspuns. Se uit în gol peste prpastie, parc 

construind un pod imaginar când auzi un glas puternic i vioi în spatele lui care-l salut. Se întoarse i 

vzu o persoan înalt, puternic, cu faa relaxat i zâmbitoare cere-l facu imediat s se simt mai 

încreztor în ansele sale de reuit. Simi cum corpul lui iar prinde via i îi concentr atenia spre noul 

venit. Acesta nu st prea mult pe ganduri i-l întreb: 

-De ce te-ai oprit? la care Sebi îi rspunse: 

-Dup cum arat podul, fr vreun ajutor sau cu înc o persoan care s ma ajute i s o ajut, 

ansele s trec cu bine prpastia ar fi foarte mici, prin urmare m-am blocat. Ai dreptate, îi rspunse Albert, 

iat-m, ne vom ajuta unul pe cellalt. 

-Privete, spuse Albert, podul nu este atât de ubred precum ai crezut. Sunt i scânduri bune i 

dac ai pe cineva alturi pe care s te bazezi poi trece de cealalt parte i s-i continui drumul. 

În acel moment Sebi întrezri iar sperana i se duse cu Albert spre pod. Se întoarse pentru 

moment i-l chem cu ei pe Erik, dar acesta refuz categoric spunând c sunt nebuni i nu vor reui s 

treac prpastia teferi. Prezena i încrederea lui Albert îl învior fapt ce-l fcu s lupte din nou pentru 

ceea ce i-a propus. Ajutându-se reciproc au ajuns cu bine pe cealalt parte a prpastiei. Au mai mers 

împreun o bucat de drum dup care s-au desprit. Discuiile cu Albert l-au revigorat, redându-i 

încrederea i dorina de a lupta pentru ceea ce-i dorete. Timpul trecuse pe nesimite i numai se vzu 

la marginea oraului. Avea în cap harta cum s ajung la cdirea unde i s-a spus c lucreaz doamna 

Rebeka i se tot gândea oare cum s îi cear ajutorul. Picioarele îi alunecau pe strzile oraului i deodat 

trecu un om pe lâng el, aproape c-l drâm. Se dezmetici i se uit la acest persoan. Avea o privire 

încruntat, buzele strînse, ochii mijii i pumnii strâni. Cu un glas gros i puternic spunea c nimic i 

169

nimeni nu merit atenia lui. Sebi îl privi mai cu atenie i simi cu sângele începe s-i colocoteasc în 

vene, o agitaie crescând îl cuprinse i gânduri negre puser stpânire pe el. A trecut prin atâtea s-i 

caute prinii i ei poate nici mcar nu au încercat s-l gseasc. Poate c mai bine îi era fr ei. El face 

totul i ei nimic. Toate acestea i se adunaser în minte i parc nu mai putea s le fac fa. i pe când se 

zbtea simi c este privit de cineva i se întoarse s vad despre cine era vorba. O doamn cu prul pân 

la umeri, cu ochii mari albatrii i vocea cristalin îi spuse c îl atepta. Se uit uimit la ea i parc acel 

colocot din luntrul su începu s se mai potolesc. Calmul începu s-i fac prezena i acum era foarte 

atent la doamna din faa lui, îi ddu-se seama c dânsa este Rebeka, iar ansele de a-i regsi familia 

erau strâns legate de ea. Ochii ei jucui, faa senin i binevoitoare i glasul suav îl fcu s se simt bine. 

Pe nersuflate doamna Rebeka îi povesti despre familia care tria nu departe de acolo i la care cu muli 

ani în urm le-a fost rpit copilul. Dup ani de cutri ei s-au retreas din ora, iar acum stau într-o cas 

la poalele munilor din apropiere. Ea îl vazuse undeva în poz i i s-a prut c seamn cu cineva 

cunoscut, dei crescuse, erau multe asemnri între el i familia Ionescu. Ionescu, îi spuse Sebi în gând, 

poate aceasta este temelia identitii lui. Privi încreztor la doamna Rebeka i atep pe nersuflate s 

aud tot ce aceasta avea s-i mai spun. Dup ce verific datele din dosar, doamna Rebeka era acum 

sigur c el era biatul familiei Ionescu care dispruse pe când el avea doar doi aniori. 

170

Împreun pornir spre casa familiei Ionescu. Dup un drum nu prea lung se oprir i în faa lor 

apru o cas îngijit, cu grdin i flori multe. Sebi se duse spre cas atras parc de o for nebnuit i 

zri în grdin, o femeie cu prul lung pân la umeri jucându-se cu o feti de câiva aniori. Când îl vzu 

apropiindu-se se oprir, iar femeia îi îndrept privirea spre el. În acel moment Sebi simi cum inima îi 

btea gata s-i sar din piept, iar glasul îi amuise. Doamna Ionescu îl lu de mân i-l îmbri, parc 

cuvintele nu-i mai aveau rostul. Era ceva ce numai o familie putea s simt în acel moment. La câteva 

momente apru pe ua casei un brbat înalt, cu prul negru, parc era versiunea lui de om adult, se uit 

un moment la el i începu s-l îmbrieze. Pentru prima dat în via, Sebi simi c este întreg i 

identitatea lui prinde contur. 

Autor poveste: Chi Maria, clasa a V-a 

Autor desen: Prodan Timea Ruth, clasa a V-a 



171

În lumea emoțiilor 

Este primvar. Maria, o feti de clasa a IV-a sosete acas de la coal, suprat c a 

obinut calificativul insuficient la tiine. Vzând-o, mama ei o strig: 

-Maria, vino pân la mine! De ce eti atât de suprat? 

-Las-m, mam… Sunt foarte suprat pentru c am obinut din nou calificativul insuficient la 

tiine. Nu sunt bun de nimic … 

-Nu este adevrat, Maria! Eti un copil minunat… 

-Merg în camera mea, mam… vreau s m odihnesc… 

Ajuns în camer, Maria se întinde pe pat, închide ochii i adoarme. Viseaz c se afl într-o 

pdure foarte întunecat. Se uit de jur-împrejurul ei i se îngrozete . 

-Oare unde m aflu? Unde este mama? Începu s plâng în hohote. În acel moment, se 

auzi fonind ceva… 

-Cine e acolo? întreab fata. 

-Bun-ziua, copila mea! Nu-i fie fric! Te-am auzit plângând i am venit s vd cine este… 

-Unde m aflu? Vreau la mama! 

-O s te ajut s-i gseti mama, dar va trebui s faci exact ce-i spun… Uite ce ai de fcut… o 

s mergi pe aceast crare, apoi faci la stânga ctre împria emoiilor. Aici este un palat imens 

care are dou intrri i fiecare intrare are câte o cheie în u. Tu alegi ua pe care o vei deschide 

prima dat. În acest palat imens, vei da de oameni fericii dac vei deschide ua fericirii, sau de 

oameni triti, dezamgii, furioi, dac vei deschide ua tristeii. Sunt dou lumi diferite, în care 

oamenii triesc diferit. Misiunea ta este de a alunga tristeea din lumea tristeii. Vei fi foarte 

atent la ceea ce vei înva în lumea fericirii i îi vei ajuta pe cei din lumea tristeii s devin i ei 

fericii. Doar atunci când vei reui s faci acest lucru, te vei întoarce acas. 

-i dac nu reuesc? 

-Vei reui cu siguran! 

172

-Stai, stai nu pleca!... i btrânica dispru… 

Maria porni la drum i ddu peste palatul imens, vede cele dou intrri, alege o u i o descuie. 

Ptrunde într-o lume în care toat lumea era vesel, fericit, linitit, relaxat, calm. 

-Este lumea fericirii, spuse fata. 

Maria este întâmpinat de o feti blond, vesel, care o întreab: 

-Ce s-a întâmplat, Maria? De ce eti atât de speriat i de suprat? 

-Îmi este fric… vreau la mama… 

-Maria, eu te pot ajuta. Dar pentru aceasta, e nevoie s vorbeti deschis cu mine, s-mi povesteti 

ce ai pit, iar eu te voi ajuta s scapi de tristee. 

Maria începu s povesteasc ce a pit la coal, apoi cum s-a întâlnit cu btrânica i ce i-a spus 

ca s fac pentru a se putea întoarce acas! 

-Foarte bine, Maria! Cum te simi acum, dup ce mi-ai spus ce ai pit? 

-M simt minunat… uurat… 

-Vorbind deschis despre emoiile negative pe care le simi, vei putea ajunge s le faci fa i s 

ceri ajutorul atunci când te simi copleit. 

-Nu tiam c o s scap de tristee doar povestindu-i. 

-Era foarte bine dac îi povesteai mamei tale ce ai pit la coal, ea te putea ajuta… Emoiile 

negative dac persist mai mult timp, creeaz disconfort i ne împiedic s ne dezvoltm sntos. 

tiai c, pe o perioad mai lung de timp, influeneaz negativ plmânii? 

-Nu tiam. Mulumesc frumos pentru ajutor. Acum, scuz-m, trebuie s merg în lumea tristeii 

i s-i ajut pe oamenii de acolo s scape de fric, furie, dezamgire, doar aa m voi putea 

reîntoarce acas. 

Maria descuie ua tristeii i vede o mulime de oamenii triti, , furioi, agitai, posomorâi… 

-Vreau s v ajut! ip în gura mare, Maria… 

173

-Cum?? Rspund oamenii de acolo… 

-Foarte simplu… Îmi vei povesti ce v supr, iar eu v voi ajuta… o s v spun ce am învat 

în lumea fericirii. i eu am fost foarte trist, speriat i uitai-m acum… Sunt vesel i linitit. 

Maria ascult povetile oamenilor triti i reuete folosindu-se de informaiile din lumea fericirii 

s-i scape de tristee. Oamenii îi mulumesc Mariei care aude deodat glasul mamei: 

-Maria, Maria, vino la mas! 

-Vin, mam! 

i Maria alerg bucuroas ctre mam, o îmbrieaz i îi spuse cât de mult o iubete. 

Autor poveste: Croitoru Bianca, clasa a VIII–a 

Profesor coordonator: Ion Iuliana 

Şcoala Gimnazial “Mircea Cel Btrân” Babadag, Tulcea 

174

Încăperile vieții 

A fost odat ca niciodat, într-o vreme îndepartat, un batrân pe nume Tom. El avea 

prul alb ca varul, obrajii roii ca bujorii i ochii negri ca abanosul. Din pcate, btrânul era 

foarte bolnav, iar fiica sa Aurora voia s-l duc la doctor, dar acesta îi dorea s moar pe patul 

su. La un moment dat a adormit. Mai târziu s-a trezit în faa unui palat cu o grdin plin de 

flori i animale. La poarta palatului se afla un paznic care avea în mân cheile încperilor la 

care btranul avea acces în urma faptelor pe care le-a avut în via. Paznicul i-a adresat o 

ghicitoare pentru a primi cheile ,, Ce vieuitoare umbl dimineaa în patru picioare, la prânz în 

dou i seara in trei?".Btrânul a stat, s-a gândit i a ghicit . Era vorba de perioada copilriei, 

perioada maturitii i btrâneea. Paznicul i-a înmânat cheile i Tom a intrat în palat. Peretii 

erau de culoarea albastru i erau sute de ui. Fiecare încpere ducea la sentimentele i tririle 

din viaa sa, îns nu avea acces la toate, ci numai la cele care i se potriveau. Tom a descuiat o 

u. Ua încrederii. Acolo a vzut toate momentele în care trebuia s aib încredere în sine i 

s ia o decizie .Dup ce a ieit din camera încrederii, a intrat în camera fricii. Era ceva 

înspimânttor, toate temerile sale erau aliniate, gata s-l atace .De la frica de bau-bau din 

copilrie, la frica de moarte. Imediat a ieit de acolo i s-a aezat pe podea pentru a se liniti. 

Deodata i-a aprut în fa un înger care i-a spus: 

-Mai ai multe camere de vizitat. Aa c odihnete-te i nu te întoarce din drum! Eu sunt îngerul 

tu pzitor i nimic nu i se poate întâmpla atâta timp cât îi sunt alturi . Btrânul se odihni i 

intr în camera prieteniei, unde îi vzu prietenii cei mai buni, prietenii din copilrie. Din 

nefericire nu avu prea mult timp s stea în încperi fiindc emoiile îl cuprindeau. Tom intr în 

camera urii i îi întâlni dumanii, dar i acei oameni care purtau dumnie pentru el. Dup ce 

iei de acolo intr în camera iubirii, unde îi întâlni toate iubirile sale. Prima iubire era Maria 

pe care a întâlnit-o în liceu i pe care a îndrgit-o foarte mult, dar s-au desprit din cauza 

distanei dintre ei. A doua sa iubire era Elena pe care a întâlnit-o la cofetria din colul strzii, 

îns relaia nu a durat prea mult. În final, a întâlnit-o pe Sandra care îi fusese soie – mama 

Aurorei. Ea avea prul rocat, ochii verzi i era o frumusee de fat. avut. Sandra a murit la o 

vârst mai puin înaintat. Odat ce iei din camer, lacrimile nu se mai puteau opri.Tom era 

strpuns de durerea amintirii pierderii soiei sale. Ultima camer în care intr era cea a tristeii. 

Era foarte contient c trebuia s intre i acolo pentru a-i vedea etapele vieii cu bune i cu rele. 

Când a pus piciorul acolo îl cuprinser din nou lacrimile. Vzu acele momente greu de trecut 

175

peste ele, pierderea familiei, a soiei, certuri, boli, necazuri. Îngerul pzitor sosi din nou i îi 

spuse: 

- Pe tot parcursul vieii tale, te-am ajutat cât am putut, i-am fost alturi, dar acum a venit timpul 

s ne desprim. Acum trebuie s te întorci la fiica ta i s-i povesteti ce s-a întâmplat i s-i 

iei rmas bun, iar în final îngerul morii va veni. Btrânul plângea i apoi se sprijini în baston 

i plec la fiica sa. Acesta îi spuse: 

- Draga mea, am fost în palatul vieii i am retrit sentimentele pe care le-am avut în via. 

Îngerul morii trebuie s apar .S ti c te iubesc foarte mult. Fata începu s plâng i îl 

îmbri pe tatl su, dar ea credea c el a visat. Tom se puse în pat i îi atepta moartea. 

Trecur ore i acesta înc nu sosi, aa c începu s citeasc cartea pe care i-o citea fiicei sale 

când aceasta era mic. Cum termin de citit, fata se întoarse i îl mângâie pe tatl su pe frunte. 

Btrânul devenise alb la fa i începu s tueasc, apoi sosi îngerul morii care spuse: 

-Ai fost avertizat de îngerul pzitor c voi veni i te voi lua. S nu te înfricoezi, ci s 

contientizezi c te vei reîntâlni cu familia i soia i vei fi venic împreun! Deodat o lumin 

alb se strecur pe fereastr, iar soia sa sosi. Ea îi îmbri fiica îi spuse c peste muli ani se 

vor reîntâlni, dar pân atunci trebuie s-i triasc viaa. În final îl lu pe soul su i plecar 

pentru totdeauna pe trâmul cellalt. Aurora rmase cu inima împietrit de durere i începu s 

urle. Dup ce se liniti, se puse în patul tatlui su i gsi testamentul in care scria 

,, Fiica mea ti bine cat de mult te iubesc i cât de mult îmi va fi dor de tine. Te rog s fi mereu 

fericit chiar dac eu i mama ta nu mai suntem lâng tine. Nu am avut avere pe care s o 

moteneti, dar casa printeasc va fi întotdeauna a ta. Te iubim! " Fata se duse la mormântul 

176

prinilor si i c prin minune sute de flori rsrir din pmânt fr c ea sa fi plantat una. Fata 

i-a dat seama c iubirea prinilor ei este în ea însi, c a fost acolo dintotdeauna i va fi venic 

chiar dac acetia nu mai erau fizic lâng ea. A putut s-i regseasc fericirea de odinioar 

simindu-i prinii prezeni în toate lucrurile învate de la ei, lucruri pe care le-a transmis mai 

departe copiilor ei. 

Autor poveste i desen: Buleandr Viorela, clasa a VIII-a 



177

Încrederea îți dă aripi 

tii ce se întâmpl când cineva îi pierde încrederea în sine? Sau de ce ar putea 

cineva s-i piard încrederea în sine? Pentru a putea lua parte la urmtoarea întâmplare 

trebuie tiut faptul c dintre toate prerile , cea pe care o avem despre noi înine este cea mai 

important. De obicei, încrederea este un sentiment greu de dobândit sau de redobândit. O 

fals percepie despre noi înine este modul în care gândim lucrurile , deoarece uneori nu ne 

considerm suficient de buni fiindu-ne fric de ceea ce credem sau de ce spun ceilali despre 

deciziile pe care le lum. 

Personajul principal este Elena, în vârst de treisprezece ani, elev în clasa a aptea. 

Dintr-o persoan energic, vesel i sociabil, a ajuns o persoan tcut, timid i trist 

datorit unor întâmplri ce i-au influienat modul de a gândi asupra propriei persoane, dar i 

asupra celor din jurul ei. Cauza? 

A fost o vreme când Elena avea încredere deplin în mai multe persoane dragi sufletului 

ei. Nu ar fi crezut niciodat dac i-ar fi spus cineva, c acele persoane i-ar putea frânge 

sentimentul de linite i pace pe care i le ofer încrederea. Dar iat c sigurana i împcarea 

interioar au fost mai întâi tulburate, mai apoi zdruncinate din ce în ce mai mult, pân când, 

totul din jurul ei s-a nruit. Cu fiecare zi ce trecea, se simea tot mai singur i tot mai 

îndeprtat de colegi, era privit cu ali ochi i chiar vorbit pe la spate. Îi ddea tot mai mult 

seama de falsitatea cu care era înconjurat i de ironiile care se fceau pe seama ei. 

Nu tie câte zile sau câte nopi a plâns, nu tie de câte ori s-a întrebat unde a greit sau de 

ce i se întâmpl. Pentru Elena era greu s gseasc rspunsuri de una singur, dar mai ales s 

se împace sufletete cu aceast idee. Nu reuea s îneleag de ce era privit altfel, ea 

considerându-se un copil ca oricare altul, cu preocupri specifice vârstei : s cânte, s se 

plimbe prin parcuri cu rolele sau cu bicicleta. Se vedea tot timpul înconjurat de persoane 

care aveau acelea i idei i preocupri ca ea. 

O ăpădeau gâdurile eputiță ,iar durerea aută a îdoielii are o apăsă tot ai ult 

u fieare zie treea o ăia și îi sfărâa pâă și ultiele oae de sperață. 

După ai ulte zile î are a fost jigită de proprii olegi și a suferit ult , Elea a deis să 

eargă la psiholog. Cu ultă rădare și îțelegere, doaa psiholog i-a explicat cât de 

iportat este să ai îredere î ideile, trăirile și ovigerile tale și a ai sfătuit-o să își 

aepte și defetele, u doar alitățile și fieare experieță trăită și fie a o leție de viață 

178

are să fie a o piatră de teelie petru viitor. A îdruat-o prieteește, a asultat-o cu 

ateție și i-a dat povețe. 

În aceste moment dureroase i triste din viaa ei , Elena a fost susinut de familie, de 

profesorii de la coal, iar asta a fcut-o s nu se mai simt singur. A citit multe cri 

sperând c povetile pline de aventuri i curaj ar ajuta-o s treac mai uor peste asta. Încet, 

încet i-a fcut prieteni noi, acetia nu au vorbit-o pe la spate, erau alturi unul de cellalt i 

se îneleg foarte bine cu toii. 

i-a recptat încrederea în ea i în forele proprii, dar mai ales a îneles c în via 

trebuie s facem alegeri, s ne recunoatem greelile atât fa de noi, dar i faa de ceilali, s 

nu dm importan la orice vorb aruncat asupra noastr, dar mai ales s încercm s fim 

coreci i neprtinitori, favorizând pe unii cu preul de a rni sufletul altora. 

Autor poveste i desen: Panainte Andreea, Sava Roberta, Clasa VII C 



180

Înlănțuirea sentimentelor 

Vineri 13, o zi ploioas i întunecata, Josh ,un brbat trecut de prima tineree, la serviciu 

are o ceart cu eful su. E cea mai proast zi posibil. Ajunge acas foarte tensionat i nervos, 

face un du rece i doarme ca s treac ziua mai repede. Se trezete într-o pdure întunecatcu 

foarte multe frici. 

-Ajutor! strig Josh, unde sunt? încercând s ias din pdure este întâmpinat de Malefica regina 

rului, care avea ochii negrii un par negru si o mantie verde care îi acopera trupul. Aceasta îl 

face pe Josh s triasc mult mai intens toate sentimentele de tristee. El vzând toate acestea 

nu mai rezist i incepe s plâng, iar Malefica în acest timp, se hrnea cu toate aceste emoii. 

Vzând asta Josh încerca s se îmbrbteze ca s nu-i încarece toate superputerile. 

-Da, asta este tot ce am trit, m-a fcut cine sunt! spune încreztor Josh 

-Haha, ce dac, eti un om foarte ru i m încarci, m pot hrani cu asta o via întreag. 

-Las-m! Nu vei face asta, iar Josh fuge, încercând s scape. O lumin alb îl orbete pe Josh 

iar o voce cald îi spune: 

-Nu-i fie team, orice ai face ai încredere în tine! iar Josh se trezete în pat i are sentimentul 

c s-a mai întâmplat acest lucru, dar ironia era c era tot Vineri 13.Nu tia ce s fac. S-a repetat 

ziua, aceeai zi, aceeai ceart, acelai du, dar de data aceasta adoarme pe canapea crezând c 

nu se va mai întâmpla, dar s-a trezit în aceeai pdure doar c de aceasta sa întâlnit cu Andrew 

cel mai bun prieten al lui Josh. 

-Josh, ce faci? eti bine? 

-Cred…de fiecare dat când adorm m trezesc aici. Andrew, dar tu ce caui aici? 

-Eu sunt vestitorul bunei voine i al prieteniei iar tu trebuie s-i dai seama unde greeti i de 

ce o faci, uitându-se în zare cu o privire suspicioas. 

-Dar cum voi face asta, întreab foarte curios Josh….pare aa de uor i este în acelai timp aa 

de greu. Mulumesc pentru ajutor. 

-Pa prieten drag! 

-Iar acum ce voi face? se întreab Josh, dar Andrew dispruse. Perfect, nu m mai mic, dar 

deodat picioarele începuse s mearg fr voia lui. Când au ajuns in faa unei rscruci s-au 

oprit. 

-Acum ce? se întreab el. 

-Alege ce vrei între trecut i viitor, spune o voce. 

-Tu cine eti? De unde vorbeti? 

181

-Sunt un tânr magician 

-i unde eti? 

-Aici jos, mare netiutor! iar Josh se uit în i vede un omule mititel cu o plrie verde si o 

baghetu . Deci unde mergi, întreab magicianul 

-Spre viitor. 

-Tu alegi, iar Josh îi continu aventura crezând c a ales bine,dar ajunge in acelai loc cu 

acelai tânr magician 

-De ce sunt iar aici? 

-Pentru c viitorul înc nu l-ai creat, ce faci aici nu va fi viitorul! rspunse magicianul 

-Bine, deci rmâne trecutul. Iar Josh se duce spre trecut i d de un mare gardian în fata unor 

porii gigantice 

-Pe aici nu se trece, spuse gardianul porilor care era chiar întruchiparea încrederii. 

-Cum? De ce? Ce trebuie s fac? întreab Josh 

-Trebuie s-mi rspunzi la o ghicitoare! ”Ce nu poi cântri?” Ai trei variante de rspuns. 

-Bine, s m gândesc, iubirea nu o poi cântri? 

-Corect poi s mergi mai departe. i atunci poata imens se deschide, iar acolo Josh îi vede pe 

toi ce i-au dat încredere si cei ce i-au btut joc de încrederea lui. Era foarte dezamgit, dar si 

mulumit de ce vedea acolo. Deodat, o lumina roie îl orbi iar o voce cald se audi: 

-Biete ,tot ce faci trebuie s-i fac plcere, ai grij! i se trezi pe canapeaua pe care adormise, 

tot Vineri 13 doar c de data asta nu s-a mai certat cu eful su, dar a ajuns acas tot nervos i 

tensionat, aa c a încercat s nu adoarm, dar dup câteva ore de încercat, somnul l-a ademenit. 

S-a trezit de data asta în faa unui palat imens cu gardieni. 

-Ce caui aici? întreab gardienii. 

182

-Sincer, nici eu nu tiu. i gardienii l-au luat pe sus i l-au dus la împratul Rou 

-Ce caui în împria mea? vrei s-mi ceri fiica de soie. 

-Da împrate, rspunse glasul lui Josh fara ca el sa vrea lucrul acesta 

-Trebuie s faci un lucru pentru asta 

-Sigur împrate, Ce trebuie s fac? rspunse Josh 

-Trebuie s îmblanzeti un balaur. 

-Bine împrate, balaurul va fi îmblînzit Aa c gardienii l-au dus în temnia unde era inut 

balaurul iar Josh netiind ce s fac, se gândi la prietenul lui Andrew care apru brusc i care l- 

a învat pe Andrew c doar având încredere în el, rbdare i perseveren va reui. Dup mulde 

zile de încercare, Andrew reui s se apropie de balaur i pe loc balaurul se transform într-o 

nestemat pe care o duse împratului. Împratul a fost aa fericit încât i-a dat-o pe fata sa de 

soie. Era linitit c tia c îi gsise un ginere puternic, rabdtor i blând în acelai timp. 

Autor poveste i desen: Cristache Marian, clasa a VIII-a 



183

Insula Sentimentelor 

A fost odat ca niciodat c, de n-ar fi fost, nu s-ar mai povesti ...a fost o fata pe nume 

Nasira. Avea prul negru ca pana corbului, iar în ochii ei se oglindea cerul. Pe cât de era de 

frumoas îns, pe atât era de trist. Uitat de lume într-o barac la marginea unui oraş prpdit, 

îşi ducea zilele împreun cu fratele ei mai mic Otmar şi cu porumbelul pe care îl salvase de la o 

moarte sigur. Într-o zi oarecare, cerul se întunecase şi o cea groas se lsase peste oraş. Nişte 

creaturi hidoase mişunau pe strzi scuipând foc şi emanând o team înfiortoare, cu însşi Ura în 

fruntea lor. Aceasta încerca s pun stpânire pe localnici pentru a-i face mai apoi slujitorii ei. 

Încercase s îi umbreasc sufletul cu rutate i Nasirei, îns nu izbuti, dar pe fratele ei a reuşit s 

pun stpnire. Privea spre neant ca şi cum uitase complet de sora şi viaa lui. Otmar nu mai era 

împreun cu Nasira, era undeva în dreapta Urii, împrştiind rutate cu monstroasele-i creaturi. 

Într-una din zilele ce au urmat, Nasira auzi un ciocnit blajin la uşa barcii. Când a deschis 

nu era nimeni, doar un plic alb pe pmântul rece. Nasira l-a deschis, înuntru era un bilet de tren 

i o scrisoare pe care scria: ,,Te aşteptm". Fata sttea şi se gândea de unde ar putea fi scrisoare. 

Când s-a lsat seara a hotrât s foloseasc biletul de tren i s plece împreun cu porumbelul ei. 

Aştepta pe peron trenul care o va duce undeva, dar unde oare? Trenul sosi. Nasira urc timid, 

afişând un zâmbet trist. Se aşez pe locul de la geam. Privea acum pe fereastr şi se gândea la 

zilele ce trecuser i o lacrim cristalin i se prelingea pe chipul palid. Se apropia de ultima staie, 

184

nu mai era nimeni în tren. Era timpul s coboare. Într-o clip trenul şi peronul disprur... era pe 

o insul. Dou fete veneau ctre ea din deprtare. Una dintre ele avea prul roşu ca focul, iar 

cealalt avea prul blai ca razele soarelui. Fetele erau acum în faa Nasirei, se prezentar, una 

dintre ele era Bucuria, iar alta era Prietenia. Acestea erau surori. În drum spre castelul lor, îi 

spuseser Nasirei c se afl pe Insula Sentimentelor şi c c ele sunt cele care i-au scris 

scrisoarea. Nasira era curioas dac dorina lor ca ea s vin pe insul are vreo legatur cu 

invadarea oraşului ei de câtre Ur. Acestea confirmar ideea şi începur s îi povesteasc cum a 

evadat Ura din temnia în care era captiv. 

Ajuns la castel, mai multe sentimente au întâmpinat-o pe Nasira, printre care Euforia şi 

Surprinderea. Nasira, vzând c mai multe sentimente sunt prezente, a spus pe un ton hotrât : 

-Trebuie s gasim o cale de a învinge Ura şi de a-mi salva fratele! 

-De acord, dar nu ştim cât de puternic e acum Ura. 

-Nu e puternic, a încercat s pun stpânire pe mine, dar nu a izbutit! 

- Cum ai reuşit s i te împotriveşti? Oamenii nu au puterea de a se opune sentimentelor, ei doar le 

accept. 

-Ura se hrneşte cu temerile noastre, mie nu mi-e team de nimic, astfel am reuşit. 

-Prea bine atunci, acum ştiu cum o putem învinge, au rspuns sentimentele. 

Astfel Bucuria, Prietenia, Euforia şi frumoasa Nasira s-au dus pân la cellalt capt al 

insulei, cel întunecat. Acolo era veşnic întuneric şi fiecare adiere de vânt şoptea cuvinte de 

groaz. Copacii aveau ochi ce te priveau misterios, iar fiecare floare ce o culegeai se 

transforma într-un şarpe. Priveliştea se asemna cu un tablou apocaliptic. Acolo locuia în exil 

Invidia, sora Urii. Un corb înfiortor le urmrise tot drumul. Cele trei sentimente împreun cu 

Nasira ajunseser la cabana Invidiei. Au btut înfricoşate la uş. Nu a rspuns nimeni. Corbul 

zbur într-o clip pe deasupra lor şi se puse în pragul uşii. Se transform apoi cu viteza sunetului 

într-o btrân. Aceasta avea un ochi verde ca frunza şi unul negru ca abanosul, iar un rânjet 

permanent i se schia pe faa sleioas. Nasira i sentimentele au amuit la vederea celor 

întâmplate. Atunci Invidia a spus nişte cuvinte necunoscute, iar uşa cabanei s-a deschis. 

185

Sentimentele şi Nasira au urmat-o înuntru. Invidia a spus atunci cu un glas rguşit: 

-Ştiu de ce suntei aici, întrebarea este cu ce m aleg eu din târguiala noastr? 

-Ei bine, ai ocazia s te rzbuni pe sora ta, a evadat şi pe tine te-a lsat aici s putrezeşti! zise 

Nasira. 

Invidia a rmas câteva secunde pe gânduri, într-un final acceptând. Bucuria spuse timid: 

-Am venit la tine pentru ajutor, deci ce putem face pentru a înfrânge Ura? 

-Pentru a o înfrânge pe sora mea, vom face o poiune magic. Pentru aceasta voi avea nevoie de 

urmtoarele: o lacrim a Prieteniei, un zâmbet al Bucuriei şi un strop de iertare. 

- De unde am putea lua noi un strop de iertare, aceasta este cea mai rar! 

- Iesii din caban şi mergei drept înainte, la un moment dat vei da de fântâna cu iertare. 

Cele trei sentimente împreun cu Nasira fcur ce li se spuse, iar dup câteva ore bune 

ajunser la fântân. Au coborât gletuşa în fântân, dar aceasta se întoarse goal. Au mai încercat 

o dat i înc o dat, dar degeaba! De fiecare dat gletuşa se întorcea goal. Un greiere privea 

amuzat toate acestea. La un moment dat spuse: 

-Facei totul greşit! Pentru a reuşi s luai iertare din fântân trebuie s trimitei în aceasta câte o 

lacrim pe care ai vrsat-o iertând pe cineva, iar acest lucru îl pot face doar oamenii. 

S ieri este greu, iar Nasira a simit-o pe pielea ei. Îns, dup ore bune de meditare şi cugetare, 

reuşise s îi ierte pe cei ce îi greşiser şi s mearg mai departe, vrsând astfel o lacrim sincer 

în fântân. A trimis apoi gleata în fântân. De data aceasta au reuşit, pe fundul gleii era un 

strop, un strop de iertare. Au pornit apoi grbite spre cabana btrânei Invidii. 

Aceasta le întreab curioas: 

-Ai reuşit ? 

-Cu greu, dar am reuşit ! rspunser fetele 

Atunci Invidia a luat gleata din mâna Nasirei şi vars stropul de iertare într-o oal, împreun cu 

186

o lacrim de-a Prieteniei şi un zmbet de-al Bucuriei şi începu s amestece ingredientele. Spuse 

apoi nişte cuvinte necunoscute, dar care sunau terifiant şi cu un glas îngrozitor zise: 

-Este gata... poiunea este gata! 

Btrna vars poiunea peste un trandafir ofilit, iar acesta s-a transformat într-o fat cu prul de 

aur şi ochi de chihlimbar. Invidia spuse mândr: 

-Aceasta este Iubirea, când Ura o va vedea se va transforma în cenuş. 

Invidia deschise un portal câtre oraşul Nasirei într-un dulap şubred i prin el au trecut pe 

rând Iubirea, Nasira , Bucuria, Prietenia i porumbelul Nasirei. Oraşul era într-o stare jalnic. Nu 

era timp de pierdut. Cele trei sentimente împreuna cu Nasira i porumbelul ei au urmrit 

creaturile Urii, ajungând astfel la locul unde se afla aceasta. Atunci Iubirea a strigat-o pe Ur. 

Aceasta se întoarse, nici bine nu o vzuse la fa pe Iubire, c se i transformase într-o mare de 

cenuş, iar creaturile ei au disprut deodat. Nasira a strâns cenuşa într-un borcan. Işi lu rmasbun 

de la sentimente, care trebuiau s se întoarc înapoi pe Insula Sentimentelor. 

În oraşul Nasirei totul revenise la normal, acelaşi oraş plictisitor de odinioar, cu aceeaşi 

oameni plictisitori, dar pe care îi iubea. Pornise în cutarea fratelui ei, dar nu reuşise s îl 

gseasc. Se întoarse înapoi la barac, dar nu, acum nu mai era o barac, ci o cas frumoas cu 

flori colorate la geam. Nasira intr în cas i... acolo o aştepta Otmar. A izbucnit în lacrimi de 

fericire şi l-a îmbraişat puternic pe Otmar. 

A doua zi, a auzit un ciocnit blajin la uş. Deschide uşa, nu era nimeni, doar un plic alb 

pe pmântul rece. Nasira îl ridic, înuntru era o scrisoare pe care scria ,,Mulumim". Nasira 

zâmbi, ştia de la cine era scrisoarea. Anii au trecut, iar borcanul cu cenuşa Urii purtat prin mâini 

neştiutoare, s-a spart, iar cenuşa s-a împrtiat pe pmânt. De aceea mai întâlnim pân şi astzi 

printre oameni Ura, dar prin iubire, aceasta va fi înfrânt mereu. Iubirea i Prietenia vor salva 

lumea mereu. 

Autor poveste i desen: Gros Greta Ioana, clasa a VIII-a 



187

Întâlnire cu Speranța 

Într-o ar îndeprtat, într-un stuc micu se afla o cas ascuns de lume. Aici locuia 

Miruna, o fat de 12 ani, impreun cu prinii ei. Erau o familie srac, dar nu se plângeau de 

srcia pe care o suportau pentru c erau fericii: se aveau unii pe alii. 

Miruna era o fat frumoas, vesel i sensibil. Toat lumea care o cunoatea o iubea 

pentru c era bun la suflet i srea în ajutorul oricui avea nevoie. 

Zilele treceau, iar Miruna cretea fericit. Prinii o iubeau foarte mult i se strduiau ca 

ea s nu simt lipsa banilor. Toi trei îi petreceau adesea timpul împreun. Cel mai mult le 

plcea s mearg lâng nucul btrân, care cretea aproape de biseric. Mama pregtea câte ceva 

de mâncare i fceau un mic picnic. În timp ce tatl se aeza la umbra nucului, mama i Miruna 

se jucau împreun. Toi trei erau foarte fericii! 

Într-o diminea, când Miruna s-a trezit, a auzit-o pe mama ei plângând. Speriat, a 

încercat s asculte ce vorbeau prinii ei: nu mai aveau bani deloc, iar tatl se hotrâse splece 

în lume, s caute de lucru. Dei amândou l-au implorat s rman acas, a doua zi, tatl a luat 

câiva din puinii bani care-i mai aveau în cas i a plecat în lume. 

Miruna i mama ei au plâns zile în ir. Timpul a trecut, iar ele erau tot mai disperate 

pentru c nu aveau nicio veste de la tatl fetei i nu tiau cum vor gsi bani pentru a tri în 

continuare. Au început s vând lucrurile mai valoroase din cas. Pe rând, au vândut aproape 

tot. Singurul lucru de valoare care le mai rmsese era rochia Mirunei, cea cu care mergea la 

188

iseric. Dei iubea rochia aceea pentru c era cadoul primit de la prinii ei când a împlinit 12 

ani, Miruna o împachet frumos i porni spre târg. 

Cum mergea ea trist pe drumul spre târg apru deodat în faa ei o femeie foarte 

frumoas care o întreb: 

-Unde mergi, draga mea, i ce te face s fii atât de trist? 

-Merg la târg, doamn! Sunt trist c tata a plecat s caute de lucru departe de cas i 

noi nu mai tim nimic de el. Eu i mama suntem foarte îngrijorate i îmi e team c mama se 

va îmbolnvi. În fiecare zi se simte tot mai ru. Nu se mai ridic din pat, rspunse Miruna. 

-Îmi pare ru pentru prinii ti! S nu uii niciodat, Miruna, c Sperana o întâlneti 

atunci când te atepi mai puin, îi spuse femeia. Oamenii buni reuesc totdeauna s treac de 

clipele grele. O s vezi c familia ta va fii din nou fericit! 

Dup ce i-a spus toate vorbele acestea, femeia a disprut dintr-o dat. Miruna s-a uitat 

în toate direciile, dar nu a mai vzut-o. S-a gândit c poate a visat, apoi a pornit spre târg. Dup 

ce i-a vândut rochia fiicei primarului, Miruna s-a întors repede acas. Vroia s-i povesteasc 

mamei ei despre întâlnirea pe care o avusese cu femeia cea misterioas i s-i duc mâncarea 

pe care o cumprase. 

Când a ajuns acas, a vzut în faa casei dou femei elegante i foarte frumoase care o 

ateptau zâmbindu-i: 

-Bine ai venit acas, Miruna! Ne-am întâlnit i azi diminea, îi aminteti? a întrebat-o 

una dintre femei. 

-Da, îmi amintesc, dar nu mi-ai spus cine suntei, a rspuns Miruna. 

189

-Eu sunt Sperana, iar ea este sora mea, Fericirea. Pentru c eti o fat deosebit, am vrut 

s-i facem o surpriz. Intr în cas, te rog! 

Miruna a deschis ua i a intrat. Aici a avut o mare surpriz când i-a vzut prinii 

îmbriai, plângând de fericire. A alergat în braele lor. Au stat îmbriai toi trei mult timp. 

Nu le venea s cread c sunt din nou împreun. 

Miruna a alergat afar dorind s le mulumeasc celor dou femei, dar nu a gsit decât 

o cutie în care era rochia ei, cea pe care o vânduse de diminea, alturi de un bilet pentru tatl 

ei în care i se oferea un loc de munc la o familie bogat din sat. 

Recunosctoare, cu ochii plini de lacrimi, fetia privi spre cer. Acolo era scris cu litere 

din praf de stele: 

Orice ar fi, nu lăsa Speranța să te părăsească! Fericirea trebuie să o cauți mereu, 

pentru că Iubirea este cea care lipește la loc inimile despărțite! 

Autor poveste: Gheorghic Alexandra Elena, clasa a V- a 

Autori desene: Muntean Maria, Cldrar Diana, clasa a V-a 

Profesori coordonatori: Ioni Simona, Comşa Daniela Simona 

Şcoala Gimnazial Poplaca, Sibiu 

190

Întâlnirea sentimentelor 

De-a lungul anilor Bucurie, Voioie, Buntate i Armonie au trit în pace întro 

pdure cu multe animlue. 

În fiecare zi ele ieeau s se joace cu vieuitoarele pdurii i s culeag d-ale 

gurii. La un moment dat, Bucurie a dat peste un zid mare din piatr; atunci ea le-a 

chemat i pe Voioie, Buntate i Armonie pentru a trece dincolo de zid, chiar dac 

animluele pdurii le spuseser c e periculos i c nu e indicat s mearg acolo. A 

doua zi, ele i-au fcut bagajele pentru cltoria care urma s aib loc. Cele patru 

prietene au pornit la drum i dup ce au trecut de zid, au rmas uimite de acel peisaj 

uimitor. Dar, dup ce au fcut doi pai, o plant care a aprut de nu tiu unde le-a 

atacat. Ele au luat-o la fug de fric i s-au ascuns într-o peter. În acea peter erau 

nite iepurai drgui care le-au ajutat pe cele patru prietene s treac de acea pdure 

fermecat. Dup ce s-au desprit de acei iepurai, la ieire din pdure au zrit nite 

csue fcute din ciupercue. În ele triau Furia, Tristeea, Nelinitea i Dezgustul 

care le-au gonit pe cele patru prietene. La început, acestea nu au îneles 

comportamentul lor, dar aveau s afle mai târziu c Furia, 

191

Tristeea, Nelinitea i Dezgustul sunt sentimente negative crora nu le place s fie 

deranjate de alii i nu le place s aib pe nimeni pe lâng ele. Fix în acel moment, o 

vrjitoare a aprut din senin i i-a capturat pe Furie, Tristete, Nelinite i Dezgust. 

Cele patru prietene, fr a sta pe gânduri au mers dup vrjitoare. S-au ascuns dup 

csua ei drpnat, iar când aceasta a plecat, ele au intrat i i-au salvat pe cei patru 

urâcioi. 

De atunci, pentru c au vzut c cele patru prietene i-au salvat de la moarte 

sigur, fr a sta pe gânduri, au trit împreun în siguran, chiar dac se mai certau 

uneori. Ele au învat c nu e bine s faci discriminri i c toate sentimentele sunt la 

fel de importante.. 

Autor poveste i desen: Iancu Teodora, clasa a 

V-a Profesori coordonatori: Horga Lenua, 

Ghian Ionela Liceul De Arte “Sigismund Todu” 

Deva, Hunedoara 

192

Întâlnirea 

Irena Farfuridi… un nume ce ofer grandioasa splendoare a purttoarei, încununat cu 

exuberana semnificaiei. Eirene – pace, este unul dintre primele sensuri reminiscente surprinse înc 

din general. Timid, se axeaz pe esenele vagi ale tinereii, este singur, poate poezia, salvand-o 

din cufrul impresionant al monotoniei. Bretonul tiat drept, deasupra frunii, a sprâncenelor uor 

arcuite, revrsa umbre peste sclipirile celor dou priviri… În unduirea pletelor se ascundea lumina 

amurgului, iar zambetul parc îi era cules din cadena simfoniilor prelungi. Era o tipologie maniac, 

dar nu culegea rul, ci cea dintai raz de soare, doar pentru o slov… O impresiona energia, iar 

statura-i impozant nu te respingea usturtor, ci, când totul pare a fi cotidian, ea aduce hotrare i 

sensibilitate. Nu-i trebuiau cine tie ce grandomanii…era de prere c un zâmbet le putea cuprinde 

pe toate, multitudinea de peisaje transcendente… Oferea lucruri mrunte, sau aa i se prea. Vorbea 

cu dragoste despre cuvinte, slove ce erau ca un instrument indispensabil în stabilirea oricrui fel de 

relaii…, o definiie cert, concis, care nu-i dezvluie aripile fanteziei. O puteai descoperi uor, 

când nu împrtea ideile ei i ne lsa s ne îmbtm cu un Univers nscut din adânca resimire, o 

zream cum pe geamul transparent al visrii privea lumea profan. Atenia, îns, nu îi era atras de 

jocul frenetic al copaciilor, ci, privirile rsucite la vederea chipului bine-cunoscut, pe care îl privea 

asemenea unui triumf al vieii. Irena, ce nu tii voi despre ea… Irena, ecoul linitii asurzitoar… 

era, avea, experimenta nite sentimente romantice pentru Andrew. Era tanr, dar fiind ca o lume 

creat sub imboldul transfigurrii iubirii, simea sfielnic tainele ascunse ale Universului. Deci… nu 

putea asimila sentimentele cu cele resimite pan acum, ruinos, ce-i drept, pentru o crturar ca ea! 

Uneori, vorbea cu entuziastm despre o alt lume, cea a emoiei pure…, poate în camera minii ei, 

unde se izbea de nerepetate ori de zidurile tcerii ei. „Dac a avea curaj s vorbesc cu el, mi-ar 

rspunde? Totui, m poate refuza în acelai timp…, încerc s-i gsesc sensul, ca o plas de 

sentimente! Nu neg, mi-ar plcea s-mi guvernez sentimentele…, nu se cade s aspir la dorine, dar 

timpul îi va face mrcat amprenta, voi regreta c nu m-am confesat…” Simea nevoia s creeze o 

punte între lumea real i cea a sentimentelor, cci având fiecare un rol inexpugnabil, dorea s rup 

barierele, s cunoasc acel spaiu netezit i umanizat de emoii, de temeri, de aspiraii… A 

adormit…, iar lumea sentimentelor se cldea în cercuri concentrice i în inele magice, plecând de 

la acel loc privilegiat, sufletul. Amprenta greoaie i-a dezvluit paradisul sufletului, care devenea 

nemuritor prin iubire i creaie. Amurgul m învluie cu braele lui de mtase. Prin jur plutea un 

miros al beatitudinii… Lalelele m fceau s le respir parfumul îmbietor, al renaterii. Ca o panz 

cinematografic mi se dezvaluie o siluet. Muchii perfeci asamblai contureaz chipul unei nimfe 

pudice cu prul lung, mtsos, valuri armii. Prea c vine dintr-o alt lume, una cunoscut mie… 

193

Încerc s deschid ochii greoi, îns oboseala se încpaneaz s persiste cu nonalan. O voce 

începe s vorbeasc persuasiv._Ah, stpan, aici erai…, din pcate, nu te-am putut evita la infinit. 

În orice caz, sper c te putem ajuta i s-i gsim un panaceu ce anuleaz acest sentiment darnic 

pentru tine! M-am uitat, frapat fiind de frumuseea ei, asemenea unui copil neiniiat, cu privirea 

goal, ce nu inspira sclipirea de alt data… M raportasem la cadrul idilic, din care fcea parte 

mult bucurie… cândva. Accentuarea strii mele îmi confirma faptul c ar fi trit i locuit cu mult 

înaintea locurilor i a timpurilor sale. 

- HI-HI, emoia ta se mrete considerabil, stpan! Am un rol semnificativ aici, tii? 

Poate de asta mi se zice Bucurie i… eu te cunosc cel mai bine, tu eti cea mai de pre comoar pe 

care o am…, îi mulumesc pentru clipele frumoase cu care m-ai delectat, iar acum, mica ta culegere 

de sentimente din provincia lanced a sufletului crete afectiv… iubirea ta, ne d peste cap 

MSUROMETRUL… Ai atât de mult iubire, încat, ai putea vindeca o lume imperfect… Prin 

iubire, ai devenit simbolul buntii, Irena! 

Gândindu-m la cuvintele ce se prelingeau asemenea simfoniilor prelungi, o lacrim m 

frige în colul genei… În orice caz, nu meritam aprecierea unei perfeciuni. Chiar dac fusese un vis 

care m îndemna s merg mai departe, prea aa real… Nu m gândeam c pot s caut rspunsuri în 

propriile-mi gânduri… Încerc s m retrag, s m ascund, îns dou brae clduroase ce emanau 

dragoste pur, m cuprindeau în spaiul oniric descris prin puterea simirii, ce mi-au dat speran i 

curaj, era un înger, cu aripi i cu basma cldit miglos din atingerea norilor. Ce tablou epic… 

- Irena, în orice caz s nu plangi… ai fugit din lumea înconjurtoare, pentru a cuta 

rspunsuri, iar cunoaterea biruie înainte de toate… noi, sentimentele tale, suntem doar nite 

elemente în alctuirea simirii tale…, dar în lumea cea comun a visa este un pericol, noi i-am 

zugrvit prin fora sufleteasc un cmin…, drept mulumire pentru c ai alungat forele rului cu 

care ne-am confruntat înc din vecie i am vrut s te facem mândr i nu ne-am lsat învini de 

durere i ur. 

- Suntei mai muli? spun eu apsat, când în sfarit mi-am fcut curaj s vorbesc. 

- Da, prostuo! exclam ea, în timp ce un zâmbet trengar i se ivi în colul obrazului. 

Nu prea fi afectat de neglijena mea… când din spatele ei a aprut îngerul dreptii. Brusc, 

ambiana siropoas definea o incursiune în utopia vieii. Un personaj cu faa perfect rotunda, nasul 

acvilin, nite ochi oblici în care Asia îi picurase toat strintatea ei..., nici nu tiu dac este, întradevr 

, chinezoaic… Îns nimic nu m face s evit privirea aceea ptrunztoare. 

Irena, care-i putea proiecta ideile pe coal, devenea, în acel peisaj desprins din porile 

Raiului, o lumin dionisiac a vieii. De aer prea mult, a împrit în respiraii cosmice vise infantile, 

suflând, ce a mai rmas…creaia din om, ce sdete zâmbetul fad, bucuria… Am privit-o atent, iar 

privirea ei meteorit curbeaz orizontul, distorsionandu-i expresia ascuit ce te îndemna spre visare. 

194

Revelaia mea fuge i se oprete brusc…Prin micrile cu pai sfioi, dar siguri… o linite 

plcut ancoreaz totul în jur… Brusc, micarea incert îi dezvluie valenele care se destram, la 

simirea fricii, a unei erori fulgertoare… Îmi ddeam seama, era Incertitudinea, pentru ea, bucuria, 

distracia erau jocuri de care se putea lipsi…În acel timp, tcea subit. 

- Irena, m numesc…, spun eu, parc acele cuvinte îmi îngreunau cursul firii. 

- Frriiic… F-R-I-C-, Jonshon…încantat, Irena! Te ateptam, tiu c ai avut un 

drum lung…vezi tu, spune ea cltinandu-se în btaia unei simfonii a realitii, locurile prin care 

trecem nu sunt simple decoruri ale timpului nostru, ci fac parte din fiina noastr…, continua ea. 

- A… huh, a vrea s spun c tiu, nu-mi este cunoscut termenul… 

- Fiecare dintre noi ne întoarcem la o amintire i prin asta, ne redescoperim, sufletul se 

relev… Chiar crezi c eu nu sunt îngrozit de clipa în care te vei confesa? risipete ea slovele ce 

rman parc nefinisate. 

- Vrei s spui…c dac m voi confesa, nu voi regret? 

- Exact, eti pregtit! Spune ea, în timp ce noi încercam s pstrm aceeai tcere. 

- În cazul sta, m voi îndrepta spre cas… am avut multe de învat! 

195

S-a trezit în dormitorul ei, ascultând cântecul frenetic al realitii… i-a îndreptat mâna 

dreapt spre piept, msurându-i atent pulsul ce se destrma în bti ritmice. Îi amintise de panie, 

iar la glasul vântului tanguitor, cuta alinri pentru suflet… Fr s realizeze, decorul se schimbase, 

iar sub azurul privirii, se contura un zâmbet larg. Aceeai tcere… Linite... Prin vpile trandafirii 

de lumin, îl putea zri boem pe Andrew, ce o privea melancolic… Am crezut c aceast clip nu 

va veni… îns, m-am înelat! Sunt Andrew, tu trebuie s fii Irena… i ea se înelase, cine ar fi 

crezut c sufletul i-a putut opti alinarea pentru inim, antidotul pentru realitate… De mult timp îi 

fcea curaj s citeasc AVENTURA LUI ANDREW, dar de dragul scriitorului, iubirea care i-o 

purta creiei, lui Andrew, a evitat-o… 

Autor poveste i desen: Avramescu – Drniceanu Alexandra, clasa a VIII-a 

Profesori coordonatori: Jurj Sorina, Domneanu Daniela 

Colegiul Naional “C.D.Loga” Caransebe, Cara-Severin 

196

Într-o familie a sentimentelor 

„Cât profunzime! Ce vestit i popular e iubirea! Peste tot dau de ea, m ciocnesc de 

trupul ei perfect! Vreau s o evit, dar m urmrete ca o umbr. Se aga de mine ca un scai!” 

„Sun a gol, a oal fr fund, o gaur neagr! În spatele ei, zilnic i ea se uit l mine cu 

nepsare. Nu mi-o pot facee prieten. St i frmânt intrigi i mârvii! Ura, o fat a 

întunericului.” 

Fr a se destinui, au încep din nou o disput. Dau din mâini i arunc jratic.Iubirea 

simte o ran surd i îi propune Urii s poeneasc prin lume pentru a cuta oameni care s le 

accepte i s le îmbrieze îngemnate. 

Cu capul plecat i morocnoas, Ura se oprete într-o gospodrie srccioas. 

Orizontul nesfârit scoate la iveal câteva buci de lemn, adunate într-o grmad 

diform, adpost pentru o familie srman i numeroas. Tata, stâlpul familiei, olog din 

natere, gospodrea toat ziua fr ca infirmitatea s-l încurce în munca zilnic. Casa 

drpnat avea un interior oglind datorit strdaniei celei care îi era nevast din tinereea 

fraged. 

Încununa familia droaia de copii istei i zbenguii, care le fceau viaa mai uoar, 

fiind sprijin de ndejde. Înfrii cu pdurea, aceasta devenise sursa de hran a tuturor. 

Ciuperci, fragi, mure, afine, zmeur, toate îmbrcau mesele lor zilnice. 

Însoii de Tic, câinele de ndejde al casei, copiii iau drumul pdurii pentru merindele 

zilnice. Tic ltra nelinitit la fiecare pas, îngrozindu-i. Era un ltrat neobinuit, un urlet de 

197

durere, înfiortor, de parc l-ar fi strpuns ceva în inim. C totul mergea de-a-ndoselea, s-au 

întors acas mohorâi. Care cas? De unde cas? În locul binecunoscut se vedea un morman 

de cenu. Vai de noi! iroaie de lacrimi curgeau pe obrajii mici. Nu le-a mai rmas nimic 

decât Tic i o strbunic, Mia, ce locuia în satul din apropiere. Aceasta a vrut demult s-i ia 

acas, dar nu i-au dat prinii. Acum, de voie, de nevoie, au luat drumul satului, rmânând în 

grija femeii btrâne. 

A venit toamna rodnic i mai toi au luat drumul colii. Ceva nu e în regul! Copiii se 

simeau diferii. Nume? N-aveau aa ceva. Dar cum s-i strige? A rmas ca bunica s-i 

mulumeasc. Uitându-se la ei cu luare aminte, le-a dat câte un nume. 

„Iubire” i-a zis unei fetie cu prul blai i cosie care îi ddea sperana zilei de mâine. 

„Tristee” l-a numit pe biatul dolofan ce, de la moartea prinilor, avea lacrimile sculptate pe 

obrajii roii. „Bucurie” i-a zis micuei care zburda ca o mielu prin iarba fraged. „Ur” a 

devenit cel mai mare care nu se apropia de focul ce îi mistuise cuibuorul copilriei. O feti 

special nu plângea niciodat, râdea rar i era cumptat în toate, ea purta doar numele de 

familie „Sentimentul”. 

Acum micuii nu se mai simeau diferii. Aveau un nume i puteau fi strigai. Toi 

triau într-o armonie zilnic. Iubirea i Bucuria luau în brae Ura i Tristeea, iar Sentimentul 

le cuprindea pe toate. 

Nimic nu-i putea despri, iar la bine i la greu se ajutau ca fraii. De conflicte, nici 

vorb! 

Autor poveste: Tripa Felix, clasa a VI-a 

Autor desen: Tanchi Bogdan 



198

Într-o lume cu sentimente 

Nimeni nu ştie c lumea din jurul nostru are sentimente. Toi cred c, dac faci un ru 

cuiva, tu doar te amuzi pe seama lui. De fapt, fiecare persoan are sentimente. Unii sunt mai 

emotive, iar alii, care nu reuşesc s-i ia în seam pe cei care îşi bat joc de ei, sunt mai 

puternici. Îns în adâncul sufletului lor ei se cred nişte fraieri de care râde toat lumea… 

Iat povestea unor copii… Într-o zi Gabi şi Andrei au mers afar s se joace cu mingea. 

Gabi era foarte rutcios, iar Andrei era tocmai invers, adic bun şi atent s nu jugneasc pe 

cineva. Gabi îl umilea pe Andrei de fa cu ceilali, fcându-l de ruşine, dar Andrei n-a 

reacionat niciodat. El credea c, dac e prietenul tu cel mai bun, nu trebuie s-i bai joc sau 

s-l umileşti. De aceea Andrei împrea totul cu Gabi, considerându-l fratele lui. Bineîneles 

c Gabi nu gândea la fel… 

Cei doi mergeau împreun la şcoal, dar, când ajungeau, cei doi copii preau a fi pe 

cont propriu. Nu se salutau şi, cel mai ru lucru, Gabi îl trata ca pe un prost pe Andrei, se 

comporta ca şi cum nu l-ar cunoaşte. Andrei nu i-a reproşat nimic, sttea singur şi uneori mai 

şi lcrima. S-a gândit s fac şi el la fel cu Gabi. A doua zi, Andrei a intrat în curtea şcolii şi s- 

a îndeprtat de Gabi ca de un necunoscut. Nu l-a salutat şi, când s-au întâlnit în curte, l-a 

umilit la fel cum fusese şi el. Gabi a fugit ruşinat, simind şi el prin ce trecuse Andrei, când el 

se comportase astfel. 

199

Pân la urm, Gabi i-a cerut scuze lu Andrei pentru ce i-a fcut, iar cei doi s-au împcat 

şi au jurat c nu se vor mai face de ruşine unul pe cellalt. Gabi şi-a schimbat atitudinea, 

devenind mai cuminte şi mai respectuos, adic exact prietenul de care Andrei avea nevoie. 

Aşadar, lumea se poate schimba şi asta d speran… 

Autor poveste i desen: Isac Alessia, clasa a V-a 

Profesor coordonator: Gruici Luiza 

Liceul Teoretic Recaş, Timi 

200

2 

Ion căuta fericirea 

A fost odat un flcu urât, dar bogat, pe nume Ion. El îi dorea s se însoare, dar 

nu cu o femeie care s-l iubeasc pentru lucruri materiale, ci s-i fie alturi toat viaa , de 

drag. O fi fost el urât, da’ avea un suflet mare. Ori de câte ori întâlnea un srac sau îi cerea 

cineva ajutorul, o fcea fr s cear ceva la schimb. 

Într-o zi, se hotrî s plece în cutarea fericirii adevrate. Dac nu avea s gseasc 

o muiere în satul lui, avea s caute în alt cale pentru a deveni fericit. A mers i a mers peste 

apte sate i apte târguri, dar nimic. La al optulea sat, s-a aezat lâng un copac i fcu 

popas. Nu trecu mult timp, c o creang czu i se transform într-o btrânic amrât, crea 

la fa, îmbrcat cu o hain neagr, pline de petice. 

-Da’, tu unde mergi, mi fcule? 

-Ei... Iaca aa merg i eu... Voiesc s-mi gsesc fericirea, spuse Ion. 

-Atunci, du-te la baba cea mai zbârcit, d-i un ban de aur i roag-o s-i dea un 

mr de argint. Acela te va face mai frumos, spuse baba, transformându-se la loc în 

crengu. 

Flcul îi mulumi, respectuos i plec la drum. O mare problem era c nu tia unde 

s gseasc acea bab. A început s-ntrebe în stânga i-n dreapta, dar toi îi rspundeau urât. 

O fat frumoas, cum nu mai vzuse, cu prul blond, împletit în cosi, îi iei în cale la 

marginea satului, dar când voi s-i vorbeasc, ea îi ceru grbit un ban de aur. Ion, cum era el 

darnic, i l-a dat. Imediat fata l-a întrebat:

-Tu stai la cas mare? Cu animale i muli galbeni ? 

Ion s-a întristat. Aa frumoas i cu suflet rece! Îi ddu seama c nu era nimic deosebit la ea, 

o salut frumos i plec mai departe. 

La intrarea în sat i s-a artat o cocioab de lut. Prin ferestruicile mici, acoperite cu 

ma de porc , în loc de geam , se vedeau pâlpâind câteva vreascuri în sob. O btrân clocotea 

ceva pe plit. Btu la u. Oare se va speria i btrâna asta de urâenia lui? Mare-i fu mirarea 

când aceasta îi deschise i-i întinse din pragul uii un mr de argint. Nu apuc s-i înghit 

gândurile, i întinse mâna s-l apuce. Ehh! Ce s vezi?! Batrâna se juca cu el! Trase mâna 

înapoi , îi arunc o privire curioas, încercnat, aproape neagr , se trase câiva pai înapoi 

i-i fcu semn scurt s peasc pragul casei sale. 

-Pe mine m-a trimis la dumneata o alt btrân, care mi-a aprut în cale pe drumul meu 

spre gsirea fericirii. Mi-a spus c trebuie s fac plat , s dau un ban de aur, iar dumneata 

îmi vei da un mr de argint. Iaca plata ! Ia galbnul, d-mi mrul i-oi pleca în cltoria mea. 

- Btrâna era Sora Înelepciune i Ajutor, zise femeia dup un zâmbet mulumit i o 

clip de gândire. Prea bine, dar îmi vei demonstra cât de bine crescut eti, timp de o 

sptmân. Când voi crede eu c-i pot da mrul de argint, vei putea pleca, nu alt dat. 

Dup o sptmân la btrân, flcul o întreb: 

- Ei bine, mi-a trecut i timpul pentru a sta aici, acum pot pleca, cu tot cu mr ? 

- Desigur! Om mai respectuos n-am vzut, da’ sincer nici mai urât! Bine c-i vei 

schimba faa! Dar ai grij! Dup ce nu o s mai fii urât, s nu devii o persoan oribil c 

altfel, se va duce efectul mrului de argint! 

A luat Ion mrul, i-a mulumit femeii i a plecat mai departe. Nu tia ce se va întâmpla 

dac va muca din mrul vrjit. Spera s fie doar …el, Ion, cu un nas mai mic i cu 

sprâncenele mai puin aplecate . 

Cerul era deschis în faa lui , pajitea deas, floricelele îi zâmbeau , iar izvorul fremta 

alturi de drum. Ceva s-a micat. A privit ctre opinc. Un dediel alb, o anemon, o arginic, 

o viorea alb i o brându de primvar râdeau pe înfundate de gândurile biatului. 

- Ce caui pe aceste dealuri, tânrule? 

- Caut o fat bun de mriti, da’ nu prea gsesc. 

- Du-te la râu, ia ap în palme, stropete-ne i-i vom drui un vis. 

202

2 

-Cu vis , fr vis, dac v este sete, eu v aduc ap, c este destul , timpu-i lung i 

nevasta nu m cheam acasa, zise trist din cale afar, Ion i se plec peste izvor. Fcu 

palmele cu. Lu în ciutura mâinilor sale ap scldat în raze de soare i o picur delicat la 

picioarele floricelelor. 

Nu a mai ateptat rsplata înapoi, zise : “Ziua- bun!”. Se întoase pe clcâie s- i 

vad de drum, dar voci gingae l-au strigat pe nume. Nu-i putu crede ochilor , cci în faa 

lui se ridicaser din pmânt nite fete atât de frumoase , cu rochii albe, violete, albstrii i 

fluturai în pr! 

- Biete, tu eti un om foarte frumos, aa cum eti i nu trebuie s mnânci acel mr, 

pentru c nu are rost. Sora noastr mai mic, Dediel, îi va fi o bun nevast! 

Dintre ele, pi ca o graie , în fa , fata cea mai mic. Purta în cosiele-i negre 

dediei si fluturai , iar sub podoaba genelor se strecura o lacrim . Ion fu vrjit pe loc de 

frumuseea fetei. Visul a fost acolo când mâinile lor s-au atins pentru a se ine strânse pe 

vecie. 

-Toate am ateptat acel om cu suflet blând care s se aplece i s vad nite flori 

neînsemnate de câmp. Tu ai vazut, ai hrnit, ai avut timp i n-ai ateptat rsplat. Sunt 

rari oamenii ca tine, dar preioi! Noi îi vom fi cumnate, dar ne vom intoarce pe câmp 

s gsim oameni frumosi la suflet, zise Brândua de Primvar . 

Ion s-a întors în satul lui cu Dediel i-au fcut nunt mare. Au avut trei copii frumoi 

i buni, iar Ion se fcea mai frumos în fiecare zi, cci simea iubirea familiei sale. 

Autor poveste: Dumitru Andra, clasa a 

V-a Autor desen: Gheorghi Maria 

Teodora Profesor coordonator: 

Toader Liliana 

coala Gimnazial “Sfinii Împrai” Galai,Galai

Ira şi visul ei 

Ira era o fat de 13 ani ca orice alt fat de 13 ani. De fapt, nu era ca orice alt fat. Era 

foarte timid şi, din cauza asta, nu avea niciun prieten. Îi era team s se apropie de vreun copil, 

de fric s nu o rneasc. 

Într-o sear, adormi, ca de obicei, plângând singur şi se vis într-o cas mare şi 

frumoas, dar complet pustie.Se plimb ore în şir admirând tot ce era în jur.Când vru s ias din 

cas, vzu, în faa uşii mari de lemn, câteva boabe de fasole ( ca în povestea cu Jack, pe care ea o 

cunoştea foarte bine ). 

Şi, tot ca în poveste, le lu şi le plant.Boabele crescur de îndat şi se transformar întrun 

vrej care ajungea pân la nori şi trecea dincolo de ei.Ira vroia mult, mult de tot s ajung 

dincolo de nori.Începu s urce.Urc şi urc pân ajunse dincolo de nori. 

Ira îl întreb: 

Pe norul pufos unde se termina vrejul cel lung şi verde întâlni un iepuraş alb cu ochi roşii. 

204

- Bun, cum te numeşti? 

- M chem Speran, dar mi se spune şi Kuki.Tu cine eşti ? 

- Ira. 

- De ce eşti atât de trist, Ira? 

- Sunt singur.Nu am nici un prieten. 

- Întinde palmele, Ira! Iepuraşul sri în mâna fetiei.Strânge-m aproape de 

inima ta!De acum voi fi mereu aproape de sufletul tu şi nu m vei pierde niciodat.De acum 

înainte voi fi prietenul tu pe veci! 

Fetia îşi simi palmele atinse de blnia pufoas a iepuraşului şi inima i se umplu de 

bucurie.Nu îi mai era team.Ştia c Speran nu o va prsi niciodat. 

- Nu credeam c s mai zâmbesc vreodat!Ii mulumesc! 

Când se trezi în patul ei de acas, Ira zâmbi.Se ridic din pat şi zâmbi din nou.Nu va mai 

fi singur şi trist niciodat. 

Autori poveste i desen: endroni Rebeca, Han Sara clasa a V-a 



205

Iubire printre trandafiri 

Ce este dragostea? Ei bine, un adolescent ar defini acest "diagnostic" ca fiind cel mai 

afurisit sentiment. De ce? Toat lumea ştie cât de enervani sunt fluturii in stomac, cât de mult îi 

încurci pe cei din jur pentru c eti cu mintea în alta parte sau cât de dureroas e durerea din piept, 

atunci când îi vezi dragostea. Ce frumos sun toate acestea, nu? Îns, din pcate, dragostea nu 

înseamn doar fluturi în stomac şi gânduri de tot felul, ea are şi partea aceea dureroas, o durere 

mai mare ca o lovitur de ciocan sau ca un pumn în fa. Durerea asta e atât de groaznic pentru 

c ceva se rupe în tine, e vorba de inima frânt. Ce e mai dureros decât s-i vezi dragostea de 

mâna cu alta persoana? Sau s vezi c tu te umileşti si nu primeşti nici mcar puin apreciere. 

Gândurile zboar si zboar si nu se mai opresc. În fine. 

Acum aş vrea s v povestesc despre Mac. 

Mac este un simplu adolescent la fel ca oricare dintre noi. Merge la liceu, îşi face temele 

(cel puin teoretic), iese cu prietenii, îşi ajut mama, etc, etc, etc. Ceea ce îl difereniaz pe Mac de 

noi, este ca el locuiete într-un trandafir. Da, ai îneles bine. Probabil v întrebai cum este acest 

lucru posibil. Ei bine, acest trandafir este universul lui si al lumii în care triete. Aceast lume, 

ca rupt din poveşti este minunat. Imaginai-v c cerul este roşu, rozaliu mai tot timpul. 

Câmpurile roşii de catifea se întind cât vezi cu ochii şi se pierd, coborând spre centru, unde se afl 

micul orşel în care locuieşte Mac. Pân şi oamenii sunt atât de îmbujorai, îmbrcai colorat cu 

haine ca de catifea, puri şi calzi şi mai ales sinceri, la fel ca sentimentele unui adolescent îndrgostit 

pân peste cap. 

S ne întoarcem la Mac. Cum spuneam, este un adolescent obişnuit. Şi ca orice adolescent 

obişnuit, el este şi îndrgostit. Pe Mac l-ai putea recunoaşte dintr-o mie. Faa lui rumen, cu ochii 

mari şi zglobii de culoarea albastru intens, înalt si bine structurat, pentru c pubertatea l-a lovit 

deja, e energic, muncitor şi vesel pe cât se poate de mult. Probabil v întrebai de cine era 

îndrgostit Mac. S v spun sincer, aceast fat era minunat, avea prul lung şi roşcat, ochii mari, 

verzi şi întreptrunztori ca ai tatlui ei, o talie de viespe şi un corp bine proporionat. Era energic, 

fericit si zâmbitoare mai tot timpul, iar zâmbetul acela e cel care i-a prins inima în plas lui Mac. 

A prins-o atât de bine, încât oricât s-ar zbate i s-ar rzbate, fr folos. Pare c va rmâne acolo 

pentru totdeauna. Foarte frumoşi cei doi, nu credei? Totuşi exist o problema, posibil c v-aidat 

206

seama. Rosey şi Mac erau prieteni, se înelegeau foarte bine şi se vedeau des, dar Rosey habar nu 

avea cat de mult şi-ar dori Mac s o cuprind de talia ei mic şi s nu-i mai dea drumul. 

Zilele trec, una dup alta, dar iubirea lui Mac rmâne neclintit. Într-o zi, mama acestuia îl 

chema la buctrie pentru a discuta. Mac era obişnuit ca mama sa s-i povesteasc despre femei şi 

despre cât se complicate sunt ele şi se aştepta s aib o alta astfel de discuie cu mama sa, îns de 

data aceasta e diferit. Mama îi explica ca va trebui sa plece pentru câteva luni în alt floare, întrun 

bujor, pentru c nu mai fceau fa cheltuielilor. Mac va trebui s rmân singur, s aib grij 

207

de tot ce mama lui va lasa în urma pentru o mic perioad. Extrem de posomorât de aceasta veste, 

ştie c singura persoana care îi poate schimba starea e Rosey, fata pe care o place. Aşa ca pleac 

s o vad. Plimbându-se pe câmpul catifelat, Rosey se opreşte şi spune: "Mac, trebuie s-i spun 

ceva!" În acel moment zeci de emoii îl plesc pe bietul Mac, btile inimii se mresc grav şi totuşi 

el încearc s par calm spunând: " Ce este?" Rosey pare s se fereasc, dar într-un final îşi ia 

inima în dini şi spune: "Îl ştii pe Braddy de la liceu, nu? Îl ştii, nu ai cum s nu. Ei bine, îl plac 

extrem de tare şi nu ştiu cum s îi art asta. M gândesc mai tot timpul la el şi e îngrozitor s stiu 

c iese cu alte fete..." 

Dintr-o dat btile inimii încetinesc iar Mac simte durerea de care v-am spus la început, inima 

lui pur, începuse s se frâng. El încearc din nou s îşi ascund emoiile. Reacia lui? :"Bun venit 

în club!" Dezorientat Rosey încearc s-şi dea seama ce vrea s spun Mac, îns acesta o oprete 

spunându-i c trebuie s plece. Bietul Mac.. se pare c un necaz nu vine niciodat de unul singur. 

Urmtoarele 2 sptmâni cei doi nu s-au mai întâlnit şi nu au mai vorbit. Între timp inima lui Mac 

btea încet. Privirea sa de altdat, cald şi întreptrunztoare era pierdut, la fel ca şi gândurile 

sale. In capul su era o învlmeal total. Era suprat şi nu înelegea de ce. De ce i se întâmpla 

lui toate astea? De ce vin toate odat? De ce aceast fat nu îi ofer nici mcar şansa s mai viseze 

la ea şi cel mai ru este c mama lui nu mai este acolo s-l susin, s simt ca va fi bine şi s se 

calmeze cu numai o mângâiere, dar nu se putea... 

Timpul trece şi pare ca inima frânt a lui Mac, pare imposibil de refcut. Parc milioane de buci 

au explodat şi s-au sfrâmat peste tot! O diminea obişnuit, posomorât la fel ca toate din ultimul 

timp. Mac îşi ia micul dejun, doar ca mâncarea nu mai pare a avea gust şi nici lumea din jurul lui 

culoare. Uşa suna, oare cine sa fie? Mac evit, nu avea chef de musafiri sau de discuii. Soneria 

insist şi într-un final biatul se ridic. Cine credei c era la uş? Era ea? Nu, nu era ea. La uş era 

o floare. In aceast lume, floarea însemna un fel de simbol de pace. Iniial s-a gândit ca poate 

Rosey a lsat trandafirul, dar ei nu mai discutau demult aşa c gândul acesta i-a fugit din minte 

rapid. 

Ia floarea, şi o pune într-o vaz lânga pat. Mirosul ei înmiresmase toata casa, mirosea a Rosey. 

Ciudat, credea c e totul doar în mintea lui. Noaptea, încercând s adoarm, printre lacrimi de 

dezamgire, are impresia c îi aude vocea. "Ei bine cred ca am înnebunit!" Îşi spunea el. Se pune 

din nou s doarma şi vocea insista. Vocea îi striga numele, îşi cerea iertare şi prea s se aud din 

floare. Mac ia floarea şi încearc s îneleag ce se întâmpl. Floarea se deschide, mireasma şi 

208

ochii lui Rosey se deschid dintr-o dat în interiorul florii. Plit de situaie cade în genunchi si 

inchide ochii. 

Când îşi deschide ochii, se trezeşte la realitate. Mac era în camera sa, singur. Privi pe fereastr, dar 

cerul roşu şi pmântul catifelat dispruser. Totul prea normal şi omenesc. Floarea sttea în vaz 

alturi de un trandafir, totul prea normal. Oare ce a fost toat aceast întâmplare? Ei bine, cum 

am spus la început, trandafirul era universul lui Mac. Ceea ce nu ştii este c el chiar i l-a oferit lui 

Rosey dar ea nu l-a acceptat, ci l-a respins. În trandafir era o lume, o închisoare mai degrab, în 

care au rmas atât amintiri cât şi o inima cald şi sincer de adolescent. Iar aşa cum acesta se ofilea, 

uşor, uşor şi dragostea lui Mac pentru Rosey trecea. 

Ştim cu toii ca prima dragoste nu ine niciodat. În aceast via ne îndrgostim de 2 ori. Prima 

este dragostea neîmprtşit, aceasta reprezint una dintre cele mai dureroase experiene ale unui 

adolescent. Iar cea de a doua e dragostea împrtşit. Cea pe care o gseşti, te iubeşte şi o iubeşti, 

iar din aceast ecuaie nu poate ieşi decât un singur suflet, obinut prin contipirea şi combinarea 

sufletelor, cu empatie, respect şi mai ales apreciere. 

Mac a trecut prin prima experien. Acum inima lui va rmâne pentru ceva timp îngheat, îns la 

momentul potrivit, când îşi va gsi jumtatea, nimic nu va mai putea stinge focul din inima lui. 

Dragostea e o experien ciudat prin care se formeaz adolescenii. Toi ne-am dori s fie mai 

uşor, dar se pare c aşa a fost creat lumea. Despre Rosey şi Mac v pot spune ca s-au mai întâlnit. 

Îns singurul lor mod de comunicare a fost doar prin priviri. Amuzant, nu? Amuzant cum cea care 

însemna atât de mult şi care prea c va fi lâng tine şi nu va mai pleca, dispare în câteva secunde, 

doar din cauza unor cuvinte. 

Cuvintele sunt groaznice. Sunt dureroase şi te lovesc mai ceva ca gloanele când vin din partea 

persoanelor importante ie. 

Dar presupun ca aşa a hotrât Universul, pur şi simplu nu i-a vrut împreuna. Afurisit acest 

univers, mai ales când nu ne d ceea ce ne dorim. Totuşi cei doi îşi vor gsi fericirea într-o zi, 

deşi cu greu se vor vindeca inimile, întotdeauna dup ploaie va fi însorit. 

Autor poveste i desen: Costache Ana-Maria, clasa a VIII-a 

Profesor coordonator: Baboi Corina 

Colegiul Economic “Maria Teiuleanu” Piteti, Arge 

209

Jocul sentimentelor 

IUBIREA ... singurul sentiment care te înal în al 8-lea cer! Da,... spre infinit, pe culmi 

de curcubeie! Dar, te i arunc în cele mai adânci i reci prpstii ale suferinei. Îns viaa 

omului, far dragoste, nu ar avea niciun sens. Ce ironie!... Te cuprinde o vraj magic, de 

fericire dulce i cald, amestecat cu tristee i fiori de ghea, cu dor i nelinite i... toate 

acestea sunt IUBIRE!! 

“Sentimente” da, acesta e numele lor, izvorâte din colurile minii i rsfrânte în inim. 

Ele te îmbrieaz în baloane de râsete, alteori te lovesc cu lacrimi i durere, încercând s te 

distrug. Tu încerci s lupi, te rneti, reziti i, când totul pare cenu, imposibil de refcut, 

tot ce poi face este s plângi, s-i veri dulce-amarul, în sperana c totul se mai poate 

schimba.... 

Astfel se auzeau gândurile Andrei, reluate de mintea ei, visate parc, în timp ce îi atepta 

prietenele, ezând pe o banc în parc i privind cum soarele se juca printre crengile copacilor 

la început de primvar. 

Fetele se apropiar i, trezit parc de glasurile lor, Andra le salut cu drag, apoi le invit 

s se aeze lâng ea, întrebându-le vesel i plin de mister: 

- Ai auzit vreodat de „jocul sentimentelor”? 

- Fiecare dintre noi avem sentimente i ele se joac cu noi în fiecare zi! i-au rspuns fetele. 

- Aa este, în ultima vreme tristeea se joac tare mult cu mine. Haide, spune ce tii tu despre 

jocul sentimentelor, adug una dintre prietene! 

i astfel, Andra începu istorisirea: 

Odat, cu mult timp în urm, sentimentele au ales s se joace un joc special .... jocul 


- Haidei s ne jucm de-a v-ai ascunselea! strig entuziasmat, drglaa fericire. Cine se 

ascunde cel mai bine i va câtiga jocul, va deveni conductorul tuturor sentimentelor! 

Ce credei c s-a întâmplat? Împlinirea a srit bucuroas de pe loc, înlându-se în valuri 

multicolore spre vzduh. Teama a fugit în spatele orgoliului, ascunzânu-i chipul nelinitit i 

vineiu. Iubirea radia, în rochia ei roie de surâsuri i srutri, întinzându-i braele ctre Uimire 

ca s o ia cu sine, cci era nehotrât. Regretul s-a fcut mititel ca un purice, Dezamgirea a 

rmas pe loc, asistând fr putere la întreaga scen. Tristeea, de felul ei apatic i dezinteresat 

de ceea ce se întâmpla, s-a refugiat alene într-un col, dar Furia s-a aprins ca un vulcan i a 

început s-o certe, cci, evident, trebuiau s se joace cu toate. 

279

i astfel... jocul a început! 

- Ce joc mai e i sta? nu-mi place deloc, suspin bosumflat Tristeea, care s-a ascuns în 

adâncurile albastre ale oceanului. 

- Ai dreptate surioar, nu pot, nu tiu ce s fac, continu plictisit Dezamgirea, care s-a ascuns 

tocmai în captul înfrigurat al unei peteri întortocheate. 

- Asta e, asta e! repet cu ecou vibrant Regretul, dup ce a evadat la marginea unei pduri 

întunecate de brazi, luând cu sine i Teama care se învârtea, se agita i, sufocat, striga: 

- Eu ce m fac?? E groaznic, dac nu reuesc voi strica tot jocul? înghesuindu-se într-o scorbur 

din spatele celui mai btrân i falnic copac al pdurii. 

Plictiseala abia s-a târât dedesubtul cele mai apropiate stânci pe care a vzut-o, fr s 

mai scoat vreun cuvânt, în timp ce Uimirea s-a crat în vârful celui mai înalt munte, 

exclamând: 

- Ce minunat, ce privelite!!! Aici nu m va gsi nimeni i eu voi câtiga jocul! 

- Nu te mai umfla în pene, eu te-am vzut deja i n-am s te las s devii conductorul nostru! 

se arunc Furia asupra ei, clocotind de nervi. Trebuie s facei cum zic eu, eu sunt cea mai 

280

puternic dintre toate!! url din toat fiina sa, în timp ce se rostogolea în adâncul craterului 

acelui munte. 

În urma tuturor, Împlinirea a zburat spre înaltul cerului, plutind pe noriori ctre stele i 

galaxii îndeprtate. 

Dar ... a mai rmas Iubirea. Ea se bucura de frumuseea jocului i cuta un loc al ei, 

deosebit, de unde s brodeze îmbriri ctre surorile sale. Nu a gsit niciunul care s îi plac, 

pân când... ce-i vzur ochiorii drglai ca dou inimioare?... o grdin splendid, cu 

trandafiri. Era locul perfect, gândi Iubirea: 

- Da! E minunat, e tocmai ce mi-am dorit, mi-ar plcea s rmân aici pentru totdeauna! 

Hmmm... ce parfum îmbietor! Ce bijuterii de flori! ciripise cu glasul ei dulce, în timp ce se 

ascunse în spatele unuia dintre ei. 

- Un milion! a strigat Fericirea i a plecat în cutarea surorilor sale. Încet-încet a gsit toate 

sentimentele, mai puin Iubirea. A cltorit din adâncurile întunecate pân în albastrele înlimi 

ale universului. Cutase peste tot, credea ea, deja devenise curioas... când... sfere de culori 

parfumate i-au nvlit simurile i a aflat grdina cu trandafiri. S-a îndreptat grbit, începând 

s strâng minunatele flori care nu se lsau prea uor culese. Atunci, se arunc mai puternic 

asupra lor, când auzi un strigt dureros de dulce: 

- Ochii mei... ajutor!! Nu mai pot privi locul meu drag!! 

Ce se întâmplase? spinii trandafirilor au zgâriat ochii Iubirii. Fericirea nu tia ce s mai 

fac... a gsit câtigtorul. Sentimentul cel mai puternic era Iubirea, dar acum ea era oarb. A 

plâns i a rugat-o s o ierte, promiându-i c o s o însoeasc venic, orice ar fi. 

- Dragile mele, continu Andra, Iubirea poate c e oarb i îngreuneaz alegerile noastre, care 

nu sunt mereu cele mai potrivite i atunci nu mai tim de noi, dar Fericirea, mereu, este i va fi 

lâng ea, orice s-ar întâmpla, aa cum i-a promis. 

- Ai dreptate, îi rspunser prietenele, cele mai preioase clipe de via sunt cele însoite de 

iubire i fericire. 

Autor poveste i desen: Iakob Andra , clasa a VII-a A 

Profesor coordonator: Boabe Elena 

coala Gimnazial “Radu Selejan” Sibiu, Sibiu 

281

La masă...oamenii zâmbesc 

-Nu! Nu! Nu! Chiar nu poi s îmi faci una ca asta! strig Bob simind cum maina începe 

s mearg din ce în ce mai încet pân se opri de tot. 

Era timpul sa se mute din orelul su natal în care statea de 20 de ani. Era imposibil s 

mai stea acolo. Voia o nou via departe de toi oamenii care îl tiau de atâia ani, oameni 

care se ateptau ca el s fie un om matur la acea varst. Dar el tia foarte bine c avea alte 

ateptri de la via. Dorea s îi triasc viaa cât timp era tânr fr s se gândeasc la ceea 

ce credeau ceilali despre el. Aa c pornise in aventura vieii lui dar maina nu dorea acelai 

lucru. Norocul lui a fost acela c maina se stricase într-un ora, chiar lang un service. 

-Cât timp va dura? întreb Bob. 

-La cum arat va dura cam dou zile. îi spuse mecanicul. Îi pot recomanda un hotel foarte 

drgu care nu e tare departe. Înnoptezi acolo i vedem mâine ce facem in continuare cu 

btrânica ta. Câi ani ai zis c are? 

-Cam 15. Recunosc, nici nu e de mirare ca s-a stricat. F ce poi cât mai repede. Trec 

mâine din nou pe aici. 

282

Trist c maina îl lsase pe drum, pornise pe jos ctre hotelul recomandat de mecanic. Pe 

drum a trecut printr-un parc unde vzu o fat care statea pe o banc i plângea. Om bine 

crescut, Bob se apropie de ea i o întreb dac o putea ajuta cu ceva. 

-A cere ajutor dac a ti de ce plâng, dar nu tiu. De când m tiu încerc dar nu reuesc s 

zâmbesc. Chiar am încercat dar nu pot. Pur i simplu nu pot. spuse ea. M cheam Sofia. 

-Bob, încântat. Pe mine tocmai m-a lsat maina în drum i pân mâine nu am ce face. Vrei 

s ne plimbm? Poate reuesc s aduc un zâmbet pe faa aceea frumoas. Dac eti aa de 

frumoas când plângi nu îmi pot imagina cât de frumoas eti când zâmbeti. 

-Sofia! Sofia! Nu o s îi vin s crezi ce am gsit!!! strig cineva din spatele lor. Tocmai 

am gsit perechea de cercei pe care am pierdut-o anul trecut! Îi vine s crezi? Nu am fost 

niciodat mai fericit. 

-Ana, i sptmâna trecut când ai gsit banii aceia pe jos ai spus c niciodat nu ai mai 

fost aa de fericit. spuse Sofia. Apropo, el e Bob. Un vizitator cu o main stricat. Va sta 

cam dou zile. 

-Ana, încântat. Încotro? 

-Spre hotelul de pe strada cealalt. 

-Ah! Cel mai tare hotel din toate timpurile: ”La Luis”. Amicul nostru Luis. 

Au mers împreun pana la hotel unde Ana i-a fcut lui Bob cunotin cu Luis. Era un tip 

de treab dar mereu avea grij s nu se întâmple ceva ru i îi avertiza pe toi. Practic, se 

temea de orice. 

A doua zi Bob a coborât din camera sa i a stat de vorb cu Luis. Acesta îi spuse c acel 

ora nu era ca toate celelalte. Era un ora pe care îl puteau vedea doar cei care vor schimba în 

bine ceva, iar locuitorii erau i ei deosebii: fiecare avea o trastur predominant. Unii erau 

mai buni, alii mai ri, unii mai fericii sau mai furioi. Depindea de familia din care provenea 

fiecare dar pentru c Bob nu locuia acolo, el nu avea o trstur predominant ca ceilali. 

-Deci familia Sofiei a fost mereu trist? i toi cei care vor urma vor fi la fel? 

-Ai prins ideea destul de repede, Bob. 

283

-Pi i nu se poate face nimic pentru a o înveseli pe Sofia? Crede-m. E cea mai frumoas 

fat pe care am vzut-o în ultimul meu deceniu. Chiar vreau s o fac fericit. Trebuie s o fac. 

-Pi dac ai reuit s ajungi în acest ora sigur vei face ceva remarcabil pentru locuitori. 

Chiar în acel moment apru Ana. Bob îi spuse ce are de gând s fac dar Ana îi spuse c i 

ea încerc dar era imposibil. 

-Nimic nu e imposibil. îi rspunse Bob. 

Au stat timp de o or i s-au gândit la ceea ce puteau s fac. Ana îi aduse aminte de cea 

mai îneleapt persoan din ora i anume Melisa. Melisa era o persoana foarte buna, probabil 

cea mai bun persoan din lume dar i destul de btrân. Se spunea c nimeni nu ieea pe ua 

ei fara s gseasc rspuns la întrebarea cu care venise. 

Imediat au pornit spre Melisa care i-a primit cu mult cldur. Imediat ce Bob a intrat pe 

u, Melisa i-a spus c el va face ceva foarte deosebit pentru acel orel. S-au pus la mas i 

au început s povesteasc despre planul lor mre. Fr s spun nimic, Melisa s-a ridicat i a 

mers catre o masu pe care era o cutie. A pus cutia în faa Anei si a lui Bob care au deschis-o 

cu grij. Înuntru erau multe scrisori care, pe msur ce erau citite, semnau din ce în ce mai 

mult cu paginile unei cri cu legende. Toat atenia lor a fost captat de o scrisoare în care 

aprea numele de Sofia. Scrisoarea descria cum strbunica Sofiei care era mereu suparat a 

reuit s zâmbeasc dup o mas mare organizat cu ocazia zilei recunotinei. Ultima 

propoziie a scisoarei era scris cu litere îngroate: ”La mas oamenii zâmbesc”. Acea 

propoziie l-a fcut foarte fericit pe Bob, încurajându-l s nu se dea btut i s înceap 

pregtirile cât mai repede. 

În drum spre întâlnirea cu destinul l-au întâlnit pe Liviu, cel care nu trebuia s se chinuie 

deloc ca s îi fac ziua un comar. 

-Încotro mergei cu zâmbetele alea de capete ptrate? Ai aflat vraja prin care s nu mai 

artai aa de groaznic? Mai bine ai face-o mai repede. Încep s plâng când va vd. 

-Chiar trebuie s fii aa de rutacios mereu, Liviu? întreb Ana. Avem de gând s facem o 

mas mare cu mancare mult i bun mâine sear. Ce zici? Vii i tu? 

-Doar dac va fi tort. 

-Va fi. Dar trebuie s te pori frumos. Va fi o zi destul de imporant. Te rugm. 

284

-Nu garantez nimic. Depinde de mâncare. Daca e bun avei anse de 50% s fiu un tip 

drgu pentru 5 ore. Dac e aa de special, eu în locul vostru m-a apuca de treab de azi. 

A doua zi la ora 10 dimineaa totul era pregtit. Pân la ora 12 tot oraul sosise, pân i 

mecanicul. 

-Eti norocos, Bob, spuse el. Mâine poi veni s îi iei maina i s îi continui drumul. 

-Mulumesc mult, spuse Bob. 

Timp de 3 ore s-au spus glume, s-a ascultat muzic, s-a dansat, râs si mâncat. Dup acele 

trei ore a venit i Liviu. S-a aezat la mas i a început s mnânce nite aperitive. Vzându-l 

c st într-un col i mnânc singur, Bob a întrebat-o pe Ana de ce Liviu e aa de singuratic. 

Ana i-a spus c trstura din familia lui era de vin. 

Din fericire, Bob si Ana au reuit s o fac pe Sofia s zâmbeasc. Dar au rmas uimii 

când au vzut c Sofia se duce la Liviu. Muzica s-a oprit, râsetele au încetat, toi erau ateni la 

Sofia. 

-De ce stai mereu singur i nu zâmbeti? 

Liviu i-a povestit despre bunica lui, Zoe. Zoe a avut un so ru pe care oricât încerca 

oricine nu îl putea schimba. Pentru c Zoe îl iubea foarte mult, nu s-a dat btut, dar într-o zi 

soul ei a lovit-o foarte tare. Din acea zi Zoe nu a mai stat lang el, luând copiii care pe atunci 

erau mici i i-a crescut învându-i s nu iubeasc pe nimeni i s nu se ataeze de nimeni. 

Astfel a fost crescut i Liviu care încercase dar nu reuise s se schimbe. Lumea fugea de el 

când se apropia i nu avea prieteni. 

Sofia a stat i l-a ascultat fr s îl întrerup. Dup ce a terminat de povestit Liviu a vrsat 

o lacrim i cu toii au putut s vad cum acesta a schiat un zâmbet. Nu tiuse c pentru a fi 

bun i fericit trebuie s ai un prieten care s te asculte când eti suprat i s îi spun ce e bine 

s faci atunci când nu tii. Sau poate era de la tort. 

Chiar dac ziua era pe sfarite, urmtoarele ore au fost cele mai minunate pentru c acum 

cu toii zâmbeau. Fr excepie. 

Urmtoarea zi Bob a mers s îi ia maina i apoi a mers la hotel s îi ia lucrurile. Înainte 

s plece a mai stat de vorb cu Luis: 

285

-i-am zis eu c vei face ceva de proporii în acest ora. 

-Nu tii vreun apartament de vânzare prin apropiere? 

-Ba da. La dou strzi distan de aici. Nu pot s cred c eroul rmne în umilul nostru 

orel. 

-Umilul vostru orel m-a vrjit. Nu mai vreau s plec! 

Un an mai târziu a avut loc o nunt mare pentru Bob i Sofia avându-l ca na pe Liviu, iar la 

puin timp dup nunt au avut o feti frumoas care a primit numele de Eliza. 

Astfel, maina aceea veche de peste 15 ani i-a adus fericire atât lui Bob cât i Sofiei i lui 

Liviu, Bob având grij de ea i folosind-o doar la evenimentele importante. 

Autor poveste: Simulescu Antonia, clasa a VIII-a 

Autor desen: Coicheci Talida 

Prof. Coord. Solomon Oana-Melinda 


286

Labirintul sentimentelor 

Daniel e un tânr în floarea vârstei, care avea tot ce îi putea dori un om. Avea o cas frumoas, 

mergea la o coal bun unde avea rezultate extraordinare. Totul prea s mearg în favoarea lui. 

Îns nimeni nu tia sentimentul de gol interior pe care îl simea Daniel de fiecare dat când 

era singur. În copilrie fusese înfiat de o familie bogat i nu i-a vzut niciodat prinii. 

Într-o sear sttea în pat i se gândea la toate lucrurile frumoase din viaa lui, la bucuriile 

zilnice care preau tot mai lipsite se sens. „Cine sunt eu?” îi tot spunea. A simit o durere puternic 

în piept i l-a cuprins o amoreal, prea c se prbuete în gol. 

În jurul lui se ridicau ziduri mari, imense. A încercat s se ridice i i-a dat seama c se afl 

într-un labirint cu ziduri trainice. Într-o crptur a zidului a vzut o hârtie alb. Era o scrisoare de la 

prinii lui biologici. A citit inând scrisoarea în mâinile tremurânde: 

„Bun Daniel, dac citeti aceast scrisoare înseamn c ai intrat forat în lumea sentimentelor. 

Trebuie s treci de toate încercrile pentru ca sa te simi fericit i împlinit sufletete. Mergi înainte!” 

A pornit nesigur, era speriat dar i nerbdtor s vad ce îl ateapt. A ajuns în faa unui zid 

al amintirilor. Pe zid vedea imagini din copilria lui înainte de a fi înfiat. O cas srac, un pat 

neîngrijit i doi tineri slabi, palizi la fa. Femeia plângea, brbatul încerca s o consoleze, privind 

înspre copilaul fragil, doborât de febr. „Ce o s facem?” „Nu avem bani de medicamente, de 

mâncare, nu mai avem bani de chirie” plângea tânra femeie. 

Daniel a simit tristee i mil fa de aceti oameni buni care erau disperai. 

Într-o clip zidul a czut la pmânt i Daniel a pornit mai departe. Se gândea la situaia dificil 

a acelor prini i îi dorea în sinea lui s li se vindece copilul i s le fie bine în via. Nu ii cunotea, 

dar a vzut c erau oameni buni. 

In faa lui apare un alt zid în care vede aceiai tineri, cu copilaul lor într-o ptur ponosit, la 

ua unei cldiri mari cu perei de sticl. Au completat nite hârtii i apoi ateptau speriai pe un coridor 

s apar cineva. Dup halatul medicului, i-a dat seama c era într-un spital i a putut auzi vetile 

triste primite de prini. Copilul era foarte bolnav, trebuia internat de urgen, avea nevoie de 

medicamente i de îngrijire. Femeia a izbucnit în plâns, a lsat mâinile jos i se uit cu disperare în 

sus, ca într-o rugciune. 

Daniel a simit furie i neputin i a vzut zidul czând într-un nor de praf. 

A mers mai departe, curios i confuz. Ce se va întâmpla cu aceti oameni i copilul lor? A 

mers un timp care îi prea o venicie. 

La un moment dat, apare un nou zid în care vede tinerii disperai, cu toate lucrurile scoase 

afar, în strad. Slab i lipsit de putere, femeia inea la piept o hinu de bebelu i plângea. 

1 

287

Copilul îi revenea încet, încet în spital. Era îngrijit i prea vesel. Prinii veneau zilnic i se 

uitau la el prin geamul de spital. „Ce fel de via îi oferim noi? Are nevoie de o cas curat, de mâncare 

hrnitoare i noi abia avem bani s trim” spunea mama îngrijorat. 

Tatl porni încreztor s caute un loc de munc, îns lipsa de experien i hainele ponosite îl 

dezavantajau. Nimeni nu dorea s îl angajeze. Daniel a trit furia i neputina alturi de acest om 

disperat. Cu ochii în lacrimi, a vzut zidul cum dispare, prbuindu-se în faa lui. 

Daniel pete foarte repede pe noul drum cu gândul de a revedea finalul povetii, spera s fie 

unul fericit! 

În zare vede un alt zid cu alte personaje. E contrariat. Ce se întâmpl? Sunt prinii lui, mult 

mai tineri, având o discuie pe un ton serios. Îi doreau din tot sufletul un copila. Aveau de toate, 

îns bucuria lor nu era deplin fr un suflet de copil în preajm. 

S-au îmbrcat în grab i au pornit înspre un loc care îi prea familiar. Era spitalul vzut mai 

devreme. Au semnat nite acte. Mama lui avea o fericire nemrginit pe chip. Tatl era foarte 

emoionat când o asistent le-a adus un copila. Era copilul din poveste. Prinii cei tineri nu au reuit 

s îl creasc i i-au oferit ansa unei viei lipsit de griji i cu iubire. 

2 

288

Daniel putea s simt iubirea i recunotina prinilor si. A realizat atunci c mereu a fost 

dorit i iubit! C fusese binecuvântat de la începutul vieii lui. 

A fost cuprins de o stare de pace i linite sufleteasc i a simit c se trezete dintr-un somn 

adânc. 

Era pe pat i telefonul suna puternic i insistent. Era vocea cald a mamei lui care îl anuna c 

întarzie acas: 

- Ai mâncat? Cum a fost azi? Te iubesc, spunea ea în timp ce Daniel se concentra pe bucuria din sufletul 

lui. 

- Da, mama. Era pentru prima dat în care simea c spune din tot sufletul acest cuvânt. 

- Daniel, spune mama lui cu îngrijorare în voce. Am reuit s gsim prinii ti biologici. Sunt nite 

oameni foarte buni. S-au realizat în via acum i ai doi frai, triesc în alt ora. Doreti s îi cunoti? 

- Sigur c da, dar vreau s tii c voi o s fii mereu prinii mei, mama. Daniel zâmbi în sinea lui în 

timp ce închidea telefonul. 

Nu putea s îi dezvluie mamei faptul c el îi cunotea deja prinii biologici din cltoria în 

lumea sentimentelor i tia acum c nu a fost abandonat din rutate. 

Inima lui era plin de iubire acum i golul dispruse. A hotrât atunci c îi va dedica viaa copiilor 

abandonai i prinilor aflai în dificultate, la început de drum. 

Avea o via frumoas înainte i multe lucruri de fcut. 

Autorul povetii: Dragomir Andrei, clasa a V-a 

Autorul desenului: Harnut David, clasa a V-a 

Profesor coordonator: Mariana Lengher 

Liceul "W. Shakespeare" Timioara, Timi 

3 

289

Lumea magică a Andradei 

A fost odat ca niciodat... Aa încep toate povetile i, evident, aa începe i povestea 

mea. Nu conteaz c totul s-a petrecut de curând, ci c totul a devenit o minunat poveste 

pentru Andrada. Dar s nu v mai duc cu vorba, mai bine zis, s încep povestea. 

Era o zi frumoas de primvar. Soarele strlucea iar razele lui mângâiau iarba prospt 

crescut, vântul cald mica uor i delicat ramurile înmugurite ale copacilor. Totul era perfect, 

ce s mai... Când: 

-Mam! Mam, unde eti?! 

Strigtele se auzeau din casa familiei Anghel. Cea care se fcea auzit era Andrada, 

unica fiic a soilor Anghel. 

-Mam! 

-Da, draga mea. Ce este? 

-Mi-ai vzut cartea de magie? 

-A, vorbeti despre caietul tu cu poveti? E în sufragerie. 

-Nu e doar un caiet cu poveti, rspunse Andrada bosumflat c mama vorbete aa 

despre comoara ei de pre. E o poart spre o lume nou, lumea mea! 

1 

290

-Bine, scumpo, cum spui tu! i mama plec s se ocupe de micile treburi gospodreti. 

Aa este o zi normal în viaa familiei Anghel, format din Adriana, mama Andradei, 

o femeie înalt, subiric, aten, cu ochi verzi ca smaraldul, care debordeaz de bun 

dispoziie, incapabil s se supere vreodat pe fiica ei. Alin este tatl Andradei, un brbat 

înalt, brunet, cu ochi cprui, pus mereu pe otii. O familie vesel. Ce v pot spune despre 

Andrada? Pân la urm ea este eroina povetii mele, nu? Ei bine, Andrada este o domnioar 

de treisprezece ani care a motenit ochii verzi superbi ai mamei i prul negru ca pana 

corbului al tatlui. Dei prinii erau nite oameni foarte veseli i deschii, nu acelai lucru se 

putea spune i despre fiica lor. Era teribil de istea, dar extraordinar de timid i din aceast 

cauz colegii nu ratau niciun prilej pentru a o tachina. Andrada ar fi vrut s-i fie mai uor s 

comunice cu oamenii, dar se refugia constant în lumea creat de ea însi, în minunata carte 

de magie, cum îi numea ea caietul Dictando, care absorbea toate gândurile ei adolescentine 

aternute cu repeziciune când imaginaia-i prindea aripi. De altfel, recunoaterea talentului ei 

literar de ctre profa de român era singura consolare din viaa colar a Andradei. Atepta cu 

nerbdare fiecare or de limba i literatura român, or în care se petrecea minunea: eleva 

Andrada Anghel devenea extraordinar de comunicativ, rspundea de fiecare dat când 

avuseser ca tem vreo compunere i încânta audiena cu creaii literare superbe; avea 

rspunsurile la ea pentru orice întrebare dificil lansat de profesoar, zâmbea mereu i faa îi 

radia. Era obiectul de studiu preferat al ei iar colegii îi recunoteau admirativ meritele dar n-o 

iertau pentru faptul c nu „se prindea” cu ei la organizarea diverselor otii care condimentau, 

dup prerea lor, viaa searbd, anost de colar. În rest, Andrada era tcut, în pauze îi vâra 

nasul în cri i caiete iar în relaia cu colegii era timid. 

Cine ar fi crezut c toate acestea se vor schimba? Ce minune s-ar fi putut petrece oare? 

Pi, urmrii-m cu atenie i vei afla. i nu uitai: e o poveste, deci orice e posibil! 

Într-o zi, prinii Andradei au adus acas o oglind mare, oval, cu margini argintii. 

Luciul oglinzii era atacat pe ici, pe colo de câteva pete, dar ei erau foarte încântai de achiziia 

fcut de la un anticariat situat la marginea oraului. Btrânul cu prul alb, vâlvoi, cu nasul 

coroiat – dl Danciu, proprietarul anticariatului – îi asigurase pe clienii lui fideli (am uitat s 

v spun c soii Anghel erau nite pasionai colecionari de obiecte vechi; hm! înc o 

informaie uitat: tatl era asistent la Facultatea de Istorie din oraul Marii Uniri!) îi asigurase, 

zic, de faptul c oglinda este din secolul al XVIII-lea i aparinuse fiicei unei mari familii 

nobiliare. Aadar, ajuni acas, soii Anghel admirau obiectul nou achiziionat i turuiau 

întruna fcând speculaii referitoare la posesorii iniiali ai oglinzii. Erau nehotrâi în ceea ce 

privete amplasarea obiectului cu patina timpului aternut în mod evident pe luciul ovalului, 

2 

291

când Andrada le-a dat soluia salvatoare: în camera ei mai exista un perete gol i accepta ca 

oglinda s fie „întronat” acolo. Zis i fcut! i uite aa trâmul magic în care stpânea 

Andrada s-a îmbogit cu un obiect preios, „de epoc”. Ziua a trecut pe nesimite cu tot felul 

de poveti despre secolul al XVIII-lea spuse de capul familiei. Când a venit seara, Andrada 

abia a ateptat s le cear voie prinilor s se retrag mai repede, fiindc avea de terminat 

nuvela „Dou loturi” din care, la începutul sptmânii, doamna de român îi anunase c vor 

da test. 

Noaptea o gsi pe Andrada în pat, gândindu-se la soarta trist a lui Lefter Popescu, cel 

care a pierdut banii pe care nici mcar nu-i câtigase. Ciudat ironie cu „viceversa” sta, 

ciudat situaie. Adolescenta încerca s-i dea seama de verosimilitatea faptelor prezentate de 

I. L. Caragiale i încet, încet, gândul îi alunec spre verosimilul/ neverosimilul realitii 

fiecrei persoane în continuumul spaiului i al timpului. Ovalul patinat de pe perete reflecta 

cerul populat de stelele strlucitoare i de luna plin care parc surâdea argintiu-auriu. Ciudat 

obiect! Fata se strecur afar din aternuturi i se îndrept spre oglinda veche. Cu cât se 

apropia mai mult, cu atât era mai nedumerit: pe luciul ptat de vreme se deslueau din ce în 

ce mai bine cuvintele: „Aici e lumea magic a Andradei”. 

„Imposibil!” mai apuc s contientizeze Andrada i... verosimilul fu subtil alungat. Se 

trezi în faa unei fete blonde, numai o veselie, cu ochii sclipind de o lumin tainic i cald, 

îmbrcat într-o rochie multicolor ce cu siguran ar fi stârnit râsul colegelor de clas ale 

Andradei. 

-Bun! Sunt Joie! fata îi pronun cu accent înc o dat numele: „joa”. În mintea 

Andradei se fcu lumin: desigur, „joie” în francez se pronun „joa” i însemn „bucurie”. 

Aa se explic exuberana pe care o transmitea fata asta. 

-Unde m aflu? întreb Andrada. i aa începu o lung i frumoas conversaie între 

cele dou fete din lumi diferite sau, mai bine zis, din lumea magic a Andradei. În timp ce 

discutau, Andrada observ c chipul lui Joie se schimba în funcie de subiectul discuiei. Când 

au vorbit despre lectur, chipul fetei primea chiar trsturile Andradei – de parc ar fi vorbit 

cu ea însi! i uneori împrumuta trsturile lui Laureniu, un alt coleg pasionat de lectur i 

care fcea compuneri demne de a intra în competiie cu ale Andradei –, la discuia despre 

flori, Joie se transform în Maria, colega pasionat de grdinrit; vorbind despre modelul 

rochiei, chipul interlocutoarei lu trsturile Ruxandrei, modista clasei - care i se prea de-a 

dreptul nesuferit uneori la coal i cu creierul gol ca al unei carapace de estoas care a fost 

prsit de vieuitoarea din ea – îns acum, prin intermediul lui Joie, i se prea chiar plcut s 

converseze cu Ruxy. Când Joie scoase dintr-o cutie lcuit o acuarel reuit ce înfia 

3 

292

creasta unui munte, ochii i se transformar i îi amintir Andradei de George, colegul pasionat 

de alpinism i de alte sporturi extreme. i, curios, pe msur ce conversaiile atingeau subiecte 

diferite i chipul interlocutoarei împrumuta trsturile colegilor i cunoscuilor, Andrada se 

simea din ce în ce mai bine, mai lejer în conversaie, mai bucuroas s poat transmite prin 

viu grai, nu doar în scris, emoii, stri i impresii. Ba chiar ochii ei împrumutar acea sclipire 

a ochilor lui Joie. Teama ei de a interaciona cu o persoan, frica ei de a nu fi judecat pentru 

ideile pe care le transmite, de a nu fi pus în situaii penibile, jenante în caz c apreau 

divergene se risipeau încet, încet. Teama fu înlocuit de un sentiment plcut, parc era o 

eliberare a sufletului i o împlinire a minii i a inimii. 

Timpul s-a scurs pictur cu pictur i în mâna dreapt a lui Joie se materializa o 

oglin oval, sora în miniatur a celei din camera Andradei. Iar când reflexia ultimei raze de 

soare se stinse de pe luciul oglinzii miniaturale, ochii lui Joie strlucir într-un fel straniu iar 

Andrada înelese c verosimilul se strecoar uurel în lumea ei magic i c este timpul s se 

despart de acel „alt eu” întruchipat în extraordinara Joie. tia c fcuse o cltorie imaginar 

în care îi explorase sinele, o cltorie în lumea sentimentelor sale profunde, în care se 

desfurase o lupt mut între ceea ce era ea în faa oamenilor i ceea ce era ea în 

strfundurile sufletului. Întâlnise chiar i un obiect magic, oglinda, care o ajutase s duc la 

bun sfârit misiunea ei: aceea de a-i recunoate i accepta profunda nevoie de a comunica cu 

cei din jur. Iar Joie era sfetnicul ei de tain, era de fapt ea însi, fr masca pe care o adopta, 

pentru propria-i protecie, în viaa real. Înelese c masca aceea nu îi mai era de folos, c 

trebuie s scape de ea, c trebuie s devin ea însi. Înelese c pericolul de a fi vulnerabil în 

faa celorlali este ceva firesc, c trebuie s i-l asume... 

-Haide, somnoroaso! E timpul s te pregteti de coal. Ce not crezi c vei lua la 

testul din lectur? 

-Zece, bineîneles! Trebuie s m grbesc! Georgiana întotdeauna ajunge mai repede 

la coal când are anunat vreun test. Mereu caut un coleg dispus s povesteasc despre 

eventualele dificulti. Poate reuesc s discut cu ea despre finalul deschis al acestei nuvele. 

A, mam, pot s-o invit pe Maria la noi dup-mas? Se va bucura enorm s-i admire primulele 

din grdin. tii, este pasionat de flori, de grdinrit în general. Cine tie, poate o învei 

câteva trucuri de-ale tale. Ai ei locuiesc la bloc, spre nefericirea Mariei. Pff, oare pe unde a 

mai umblat George în acest weekend? Parc l-am auzit spunându-i lui Rzvan c el i ai lui 

vor merge undeva s-i testeze noul Mountain Bike. i trebuie s vorbesc neaprat cu Ruxy 

despre petrecerea Alinei. Am uitat s-i spun c am fost invitat! Poate dau o fug cu Ruxy la 

Mall s vedem nite modele de rochii... 

4 

293

uvoiul cuvintelor nu se mai oprea... Mama Andradei sttea uluit în cadrul uii i nu-i 

venea s cread. Aflase în câteva secunde o mulime de informaii despre colegii de clas ai 

Andradei, cât nu reuise s smulg de la fiica ei în doi ani de zile! Tocmai voia s o întrebe ce 

s-a întâmplat cu ea, când privirea îi fu atras de reflexia din oglind a fiicei sale. Pentru o 

clipit observ ochii Andradei sclipind de o lumin tainic i cald, venit parc din alt lume. 

Ceva se schimbase la fiica ei. Mama îi arcui sprâncenele într-un profund gest de nedumerire 

dar pe loc buzele se arcuir într-un surâs i chipul ei mulumit fu surprins ca într-o pecete în 

luciul ptat de urmele vremii ale oglinzii ovale de la anticariat. „Cine poate înelege lumea 

magic a Andradei?! Pân la urm nici nu trebuie s o îneleg, pur i simplu o iubesc!” 

Autor poveste: Mureanu Gabriela, clasa a VI-a 

Autor desen: Ciora Melisa 

Profesori coordonatori: Ndan Anca- Marcela, Pop Isabelle 

coala Gimnaziala “Aron Densuianu” Haeg, Hunedoara 

5 

294

Luna de miere 

Au fost odat doi astronaui (un biat şi o fat) care, pe Lun erau fericii, dar, pe Pamânt 

uitau s fie. 

Într-o duminic, cu nimic mai special ca alte duminici, au pornit din nou spre Lun, ca 

de obicei, pentru a o studia.Dar, de aceast dat, nimeni nu ştie de ce, au luat cu ei un borcan de 

miere.Poate, pentru noroc… 

În drum spre Lun şi-au povestit unul altuia, ca de obicei, viaa, bucuriile, obiceiurile şi s-au 

simit aproape unul de cellalt. Pe msur ce povesteau şi se apropiau de Lun erau tot mai 

fericii şi încântai. 

Erau atât de fericii şi încântai, încât au uitat de misiune, de studiu şi de 

responsabiliti.S-au aşezat şi au împrit borcanul cu miere, bucurându-se de dulceaa ei.Fr sşi 

dea seama, au scpat stropi de miere pe jos.Acolo unde cdeau, Luna se colora în auriu. 

Când au terminat de mâncat, s-au urcat fericii în nav şi au pornit-o spre cas.Pe msur 

ce se îndeprtau de Lun şi se apropiau de Pamânt, deveneau din ce în ce mai tcui şi bucuria le 

disprea.Când au ajuns, aşa cum se întâmpla în fiecare sptmân, au uitat c fuseser fericii. 

295

S-au salutat s plece spre casele lor, dar, biatul-astronaut a ridicat privirea şi a vzut luna 

aurie, de la mierea scpat pe jos.Şi-a amintit atunci de toate momentele fericite petrecute acolo, 

de poveştile pe care le-a împrit cu fata-astronaut şi de mierea cea dulce mâncat împreun cu 

ea.Şi-a amintit c fusese atât de fericit cu ea !! 

A îmbrişat-o şi atunci, privind în sus, şi-a amintit şi ea. Biatul a cerut-o în cstorie şi, 

ca în toate poveştile, au trit fericii pân la adânci btrânei şi nu au mai uitat niciodat s fie 

fericii, pentru c, Luna aurie le reamintea asta, în fiecare sear. 

Autori poveste i desen: Manafu Rebeka, Bordeianu Irina, clasa a V-a 



296

Lupta sentimentelor 

A fost odat ca niciodat o fat, pe care o chema Dorotheea. Ea avea 11 ani,era înalt, 

blond i avea ochii albatri. Ea avea, ca toi ceilali copii, mai multe sentimente: Sentimentul 

Buntii , Sentimentul Rutii i Sentimentul Confuziei. 

Într-o zi, când a vrut s mearg la coal , Sentimentul Rutii a aprut în mintea ei 

spunându-i: 

- La coal nu e bine ! Învei numai lucruri rele, copiii se poart urât cu tine i te 

plictiseti repede ! 

Imediat a aprut i Sentimentul Buntii: 

- Nu e adevrat ce spune el ! coala te înva doar lucruri bune care te ajut mult în 

via ! 

Cele dou sentimente au început s se certe . În mintea fetei veni Sentimentul 

Confuziei i Dorotheaa început s se gândeasc la ce auzise . Îi aminti c la coal nu prea 

avea prieteni, aa c s-a hotrât s stea acas în acea zi de luni. 

În urmtoarea diminea au aprut aceleai confuzii, dar i-a dat seama c va avea 

mult de recuperat, aa c a mers la coal . 

Ajuns în clas, colegii i doamna învtoare au întrebat-o îngrijorai de ce nu a fost 

luni la coal . Ea le-a rspuns ruinat c nu s-a simit bine . S-a aezat în banc, iar orele au 

trecut rând pe rând. 

Când a ajuns acas, mama a întrebat-o dac a fost bine, iar fata i-a rspuns c a dat test 

la Limba român . 

- i ai tiut?, o întreb mama. 

- Da , am tiut ! 

Urmtoarea zi au primit rezultatele testului, iar fata a luat nota 7. . Ea nu a fost prea 

fericit. 

Sentimentul Rutii a venit din nou . 

- i-am spus eu c coala nu e de tine ? coala face numai ru copiilor ! Nu te mai 

duce la coal ! 

Sentimentul Buntii apru i el . 

- Nu e adevrat ce spune ! 

297

Dar era prea târziu. Dorotheeaa dat ascultare primelor emoii i s-a gândit cu amrciune 

c coala nu e de ea . 

Fata a rmas acas tot restul sptmânii, invocând ba o durere de cap, ba o durere de 

burt… 

Între timp între cele dou sentimente apru o cearta , din cauza c fetia nu tia de cine s 

asculte. 

Sentimentul Rutii spunea s asculte de el, iar cel al Buntii spunea s asculte de el . 

- Ascult de mine ! a spus Sentimentul Buntii . 

- Ba nu ! Ascult de mine , spuse Sentimentul Rutii . 

Astfel se certar pân când fata czu sfârit în braele deschise ale Sentimentului 

Confuziei . 

A doua zi a mers dezndjduit la coal i a fost primit cu dragoste i bucurie de 

colegi i învtoare. A simit c coala nu este chiar aa de rea. Ajutat de colegi i de 

298

doamna învtoare i-a corectat nota la român, iar restul materiilor erau chiar distractive i 

interesante. Dorotheea avea note mari, avea muli prieteni la coal i era fericit de reuita ei. 

Astfel în final, Sentimentul Buntii a câtigat, iar fetia era bucuroas din nou ! 

Sentimentul Confuziei i al Rutii o prsiser pentru totdeauna. 

Autor poveste: Nagy Sara clasa a V-a 

Autor desen: Cherciu Anastasia 

Profesori coordonatori: Cotoman Elena, Iozsa Diana Victorina 

coala Gimnazial „ I.G. Duca” Petroani, Hunedoara 

299

Magia iubirii 

Era odat un prin înalt, cu ochii albaştri ca marea, cu prul auriu ca razele soarelui, pe nume 

Philip. El nu a avut parte de iubire deoarece a fost crescut de mtuşa lui, o femeie foarte aspr. 

La 18 ani, simind c locul lui nu mai e în castel, a hotrât s plece. Şi-a amintit de o hart 

primit de la bunicul lui în copilrie. Privind cu atenie harta, a vzut c locul marcat era undeva 

în pdurea pe care o vedea în fiecare zi pe fereastra din camera lui. Nu a mai stat pe gânduri şi 

a plecat. 

Dup un drum foarte lung, a ajuns în pdure. Era o pdure minunat, cu multe flori splendide, 

creaturi magice, zâne şi unicorni. 

În deprtare, stlucea ceva, ceva albastru...un diamant. Cuprins de farmec, Philip s-a apropiat 

tot mai mult. A întins mâna spre el şi dintr-o dat un fum a aprut. Din el a ieşit un semn de 

întrebare. Era mov, cu prul ciufulit, cu nişte ochi mari, albaştri. 

-Ai fost curios şi am venit, o informaie am de oferit: Nimic nu stârneşte mai mult 

curiozitatea oamenilor, decât treburile care nu-i privesc. 

O zân s-a apropiat de el... 

-Ce faci! Nu atinge acel diamant, e Puterea Pdurii. Mulumit lui, exist magie, existm 

noi. 

-Îmi pare ru! Nu am ştiut. 

- Cine eşti? De ce ai venit în pdurea noastr? 

- Sunt Philip. Caut acest loc. 

Atunci Philip i-a artat zânei harta. 

-Te pot ajuta s ajungi acolo. Eu sunt Eliza, Zâna Unicornilor. 

-Îi mulumesc din suflet pentru ajutor. 

Au pornit la drum. Dup un timp, s-au întâlnit cu un unicorn rnit. Mai multe pietre i-au prins 

piciorul. Fiindu-i mil, Philip l-a ajutat s-şi elibereze piciorul. 

Din nou a aprut un fum şi de data aceasta, din el a ieşit un porumbel. Avea penele în culorile 

curcubeului, ochii blânzi şi o inim desenat pe arip. 

-i-a fost mil, am venit şi o informaie am de oferit: Cine nu are mil, nu merit respect! 

-De fiecare dat când îi descoperi noi sentimente, o s primeşti câte un proverb, spuse zâna. 

S ne continum drumul! 

Philip începea s se simt mai încreztor în propriile puteri. 

300

Treptat, pdurea deveni tot mai întunecoas şi cei doi fceau cu grij fiecare pas. Brusc, un 

lup fioros, cu blana neagr ca noaptea şi cu ochii galbeni şi strlucitori a srit dintr-un tufiş şi a 

atacat-o pe zân. Chiar dac era speriat, prinul s-a dus s o salveze. 

-Mulumesc. Ai fost foarte curajos! 

Fumul a aprut din nou, iar din el a ieşit un cavaler. Avea armura aurie, sabia ascuit şi un 

scut în forma unui cap de leu. 

-Ai fost viteaz şi am venit, o informaie am de oferit: Acela care nu se teme de nimeni, nu 

va gsi pe nimeni s se team de el! 

Nu dup mult timp au ajuns într-un loc superb, probabil cel mai frumos peisaj pe care îl poi 

vedea vreodat, cu o cascad uriaş peste care sclipea un frumos şi colorat curcubeu. La captul 

curcubeului era un cufr aurit. Nerbdtor, Philip a deschis cufrul şi a gsit o scrisoare de la 

bunicul su: Ştiam c o s vin ziua, în care vei veni aici...Persoana care te-a însoit, te-a 

ajutat, te-a sftuit este adevrata ta iubire. 

301

Avea dreptate. Pe parcursul drumului a început s simt ceva pentru zâna care l-a ajutat şi se 

pare c şi ea simea la fel. Cei doi s-au privit în ochi şi au îneles totul. 

Apru din nou fumul iar din el ieşi nimeni alta decât mama lui Philip. Era atât de frumoas, 

cu faa blând, ochii albaştrii şi prul auriu, aşa cum şi-o imaginase Philip de atâtea ori. 

-Dragul meu fiu, m bucur c i-ai gsit adevrata iubire şi c pot s-i fiu alturi în aceste 

momente. Am şi eu ceva s-i spun: În dragoste, ca şi în vis nimic nu e imposibil. Vreau s îi 

dau acest medalion. De fiecare dat când o s ai nevoie de mine, deschide-l, iar eu voi aprea. 

-Mulumesc, mama. Iubirea m face fericit din nou. 

Şi astfel, Philip şi Eliza au trit fericii. Curiozitatea, mila şi curajul i-au ajutat s descopere 

iubirea. 

utor poveste i desen: Vâlcea Raluca, clasa aVI-a 

Profesor coordonator: Maghiar Alina 

Liceul Tehnologic ,,Ioan Lupa" Slite, Sibiu 

302

Magica poveste a sentimentelor 

Muli oameni pretind c nu au sentimente. Unii cred c sentimentele nu exist şi sunt doar o 

invenie a omului. Dar, oare, ce sunt sentimentele cu adevrat? Oare chiar exist? Am putea, totuşi, s 

ne dm seama dac lumea real se aseamn cu universul sentimentelor? 

Haidei s închidem ochii şi s ptrundem în inima noastr, s ne pierdem printre sentimente. 

Inima este cufrul ce gzduieşte toate sentimentele noastre, plcute sau neplcute, pe care le simim. 

Când am închis ochii, am vzut o lume de basm cu personaje interesante. Am observat Nostalgia 

şi Melancolia, Buntatea şi Rutatea, Tristeea şi Fericirea, dar şi Compasiunea şi Dragostea. S vi le 

prezint! 

Nostalgia era un fel de nor alb cu pete gri şi pufos, iar Melancolia semna cu un fel de praf de 

stele plumburii. Buntatea şi Fericirea, spre deosebire de Rutatea şi Tristeea, erau frumoase şi 

zâmbitoare, dar Rutatea şi Tristeea erau suprate şi plângeau. Aceste dou personaje erau reprezentate 

de o lacrim şi un pumn. Voioase şi zâmbitoare erau Compasiunea, reprezentat de o raz de soare, dar 

şi Dragostea, care avea forma inimii. 

A, da! Sus, pe un nor roz şi pufos st Gândul! Acesta controleaz toate strile şi sentimentele 

lumii. Cum fiecare om are un gând diferit, Gândul le trimite diferite sentimente, în funcie de gândirea 

lor. Odat ce omul are un gând negativ, tot corpul se inund de tristee, rutate şi ur. Dar când omul 

gzduieşte un gând pozitiv, tot trupul este umplut de fericire şi dragoste. 

303

Dar oare cum de exist şi sentimente nefolositoare, care ne încurc, de exemplu, Rutatea? 

Odat, cu mult, mult, mult timp în urm, toate sentimentele erau folositoare şi vesele. Gândurile 

oamenilor erau pozitive, iar Gândul se bucura. Pân când, peste sentimente czu o pictur. Nu era de la 

ploaie, ci un om plângea. Un om trist, necjit şi amrât plângea. Acelui om îi trebuia un nou sentiment. 

Nu era mulumit cu Fericirea. 

Şi astfel au aprut în lume şi gânduri negative şi, alturi de ele, sentimente precum Tristeea. 

Acum s deschidem ochii. V-a plcut? Ce anume ai vzut în inima voastr? Este rândul vostru 

s alegei ce gânduri avei. Putei alege Fericirea sau Tristeea. Şi Gândul poate fi controlat, la fel cum 

poate fi controlat şi inima. Noi suntem stpâni pe universul sentimentelor noastre şi avem dreptul s 

alegem, s ne schimbm viitorul şi viaa. Noi putem schimba! 

Autor poveste: Andreea Ardelean, clasa a V-a 

Autor desen: Lazr Eduard, clasa a V-a 

Profesor coordonator: Pop Emilia 

Colegiul Naional „Silvania” Zalu 

304

Mai bun, mai slab…egali 

În clasa a VI-a D a venit un nou coleg . Acesta, alturi de un elev mai vechi sunt ascultai. 

Deşi amândoi ştiu la fel de bine, cel nou primeşte nota 9 şi cellalt 7. Suprat, trece în banca lui şi 

tace. 

Când ajunge acas le povesteşte prinilor cele întâmplate iar mama îi spume: 

-Poate c a vrut s îl îmcurajeze pe cel nou. 

-Chiar dac! Ce conteaz ?!Sunt la acelaşi nivel…asta este DISCRIMIRE!spune tatl 

suparat , dar pe un ton nervos amestecat cu 50% calm . 

-Unii elevi, mai ales cei noi, au nevoie de încurajare, zice mama. 

-Bine, fie ca tine … 

Copilul ofteaz şi pleac la culcare. 

-Dar nu mai mnânci , dragule? întreab mama. 

-Nu, nu mai mnânc… m duc la culcare. Am avut o zi grea. 

-Bine George. Noapte bun! 

-Mulumesc! 

-Pa! 

Urmtoarea sptmân particip la un concurs de fotbal alturi de câiva colegi printre care 

şi Alex, contra unei alte şcoli, faza local. 

Din nefericire, un juctor din echipa advers îi pune piedic, iar George s rneşte. Nineni 

dintre cei din jur nu îşi poate da seama ce poate s aib, dar Alex îi pipie glezna şi i-o pune la loc. 

305

Spre surprinderea lui, durerea îl las şi işi poate folosi piciorul. Norocul lui a fost c nu s-a 

accidentat la piciorul stâng şi c el este dreptaci. Uimit şi lsat fr cuvinte, acesta îi mulumeşte. 

-Nu ai pentru ce, George. A fost un fleac pentru mine, inând cont c tata este ortoped şi 

m inva multe. 

George rmâne surprins de faptul c Alex i-a reinut numele şi la cat de frumos i-a vorbit. 

Dup acel eveniment , lsând la o parte ura şi prejudecile , au devenit cei mai 

buni prieteni. 

Autor: Cosma Teodora i Susanu Ştefan, clasa a VIII-a C. 

Profesor coordonator: Vida Gabriela 

Şcoala „Ştefan cel Mare”, Focşani, Vrancea 

306

Metamorfoza 

Deschide ochii. Dintr-o bezn total, vede o lumin palid. Încearc s mearg pe 

picioare. Nu reuete din prima. O ia încet pe o strad întunecat, doar puin luminat. Nu tie ce 

este ,nu tie ce trebuie s fac… Se simte ca o umbr nevzut … 

O for mistic o împinge spre un loc netiut, de parc ar avea un al aselea sim… Ajunge 

în faa unei cldiri impuntor de mare. Fora o îndeamn s intre. 

Printre oameni grbii i îmbrcai ciudat zrete o u întredeschis. Intr. În încpere, pe un pat 

alb, legat de aparate, st o femeie btrân, ce ine o hârtie în mân. O cuprinde mila de biata 

btrân… Umbra o atinge uor pe mân, parc ar vrea s comunice cu btrâna. Atunci ,acesteia i 

se scurge o lacrim pe obraz i scap hârtia din mân. Umbra îi d seama ce a fcut, dar nu 

poate întoarce timpul înapoi ! 

Fora îi zice s mearg mai departe. Dei nu se îndur, prsete fptura bolnav i 

cldirea impuntoare i îi continu drumul. 

Mergând mai departe pe strada întunecat, zrete un brbat înalt în faa unei alte cldiri. 

Este îmbrcat într-o uniform albastr. ine în mân poza unui copil. Curioas, ea înainteaz, 

atinge poza copilului, dorind s îl vad mai bine. Atunci brbatul las poza s cad i urc intr-o 

main .Disperarea i tristeea i se citesc brbatului pe chip. 

Umbra înelege c nici de data aceasta nu a fcut ce trebuia. Dar fora nevzut o împinge 

mai departe. 

Ajunge în faa unei cldiri în flcri. O mare de oameni priveşte cum spuma alb încearc 

s acopere i s domoleasc flcrile uriae. În faa cldirii stau doi oameni cu un copil de mân, 

sperând c lupta cu flcrile nu va distruge munca lor de o via. Umbra încearc s îi 

îmbrieze. Copilul izbucnete în lacrimi…Umbra fuge i simte c fora o împinge 

din ce mai tare. 

Se camufleaz perfect în întunericul din jur. Luna déjà rsrit se oglindete într-o 

intindere de ap. Umbra zrete o alt fiin- un tânr, cu un trandafir uscat în mân, pe malul 

lacului. Dei simte c atingerea ei nu îi va face bine, umbra încearc… La atingerea ei ,tânrul 

privete spre lun, ofteaz adânc i se arunc în lac. 

307

Umbra începe s plâng. Dei nu tie ce este , de unde vine, înelege c este un monstru. 

Alearg, alearg, în întuneric…Ajunge pe un deal i dezndjduit se aeaz pe un morman de 

frunze, dar acestea se usuc la atingerea ei Lacrimile curg fr oprire… 

Dar soarele începe s rsar. Primele raze aurite se apropie de fptura înnegrit de plâns. 

Razele soarelui încep s o ard, dar ea nu se mic. Plânsul o epuizase. Sleit de puteri, privete 

în jur. Nu mai simte nimic, dar observ ceva ciudat : strlucete ! 

Fora misterioas care a împins-o toat noaptea a disprut i acum strlucete… Îi apar acum în 

faa ochilor o mulime de imagini :btrâna se vindec, copilul este gsit , casa este salvat de 

flcri ,tânrul nu moare ! 

Atunci înelege :lumina soarelui a transformat-o în SPERAN ! 

Autor poveste i desen: Neacu Ioana, clasa a VIII a A 

Profesori coordonatori: Nechita Luminita, Vatamanu Florenta 

Scoala Gimnaziala "Mihai Eminescu" Vaslui, Vaslui 

308

Minunata lume a sentimentelor mele 

Bun! M numesc Maria si am 11 ani. Împreun cu mine vom descoperi minunata lume a 

sentimentelor fericite şi negative. Haidei s deschidem porile de aram ale trâmului magic şi 

fermector al sentimentelor. Ne vom juca cu bucuria şi fericirea, vom face mii şi mii de glumie 

care mai de care mai amuzante. Ne vom descrca impreun de marile temeri si frici, împreun 

cu Frica, şi vom vorbi cu Ruşinea despre momentele noastre de ruşine în public. 

Ce zicei? Începem? Ok! 

Era o zi senin de primvar, soarele stralucea pe cer ca o minge de foc arztoare, cerul 

era senin si albastru ca un diamant, iarba era verde ca smaraldul şi înalt cât trei degete omeneşti. 

Era o zi minunat! Nu îmi puteam imagina cine ar putea fi trist pe o vreme ca aceea. Deodata m 

întâlnesc cu o fetit mica şi dragalaş. Avea parul gri ca fumul scos din sob, o rochit neagr ca 

abanosul şi un chip trist si ruşinos pe faa ei. Curioas s aflu de ce era suparat am întrebat-o: - 

Ce s-a întamplat, micuo? La care nu îmi rspunse. Chipul ei devenea din ce în ce mai trist. Faa 

îi era palid ca mortul. Am mai întrebat-o odat: - Ce s-a intamplat micuo? Se uita mereu la 

mine şi îşi las chipul în jos. Îmi şoptea mereu ceva dar nu puteam întelege ce. M-am apropiat 

încetişor de ea, de data aceasta am putut înelege mormitul ei: 

- De ce vrei s ştii? 

Ridicându-m la loc, i-am spus: 

- Vreau s ştiu de ce eşti trist pe o vreme minunat şi calduroas ca aceasta ? 

Lasându-şi iarşi chipul în jos, cu o voce timid îmi spuse: 

-Eu sunt Tristeea! De ce ai vrea s fiu fericit? Sunt poate cel mai neplcut şi mai trist 

sentiment dintre toate. Eu nu am fost niciodat fericit. 

Auzind raspunsul acesta, m-am pus în genunchi pentru a putea fi la mrimea ei şi i-am spus: 

-Dar nu ai nici un motiv pentru care s fii trist? 

Ea indreptându-şi privirea îmi şopti: 

- Ba da! 

În acel moment am simit c m înconjoar un fior rece. Simeam pe cineva in spatele meu, m- 

am întors şi am vazut o fetit mic cu un pr blond ca lumina soarelui îngeresc îimbrcat cu o 

rochi rozaliu deschis, ochii ei strluceau in lumina soarelui de foc. Erau albaştri ca cerul senin 

al dimineii şi buzele roşii ca trandafirul. M-am întrebat: 

309

-Ce s-a întâmplat aici? 

Eu, mirat de frumuseea ei, i-am raspuns in cele din urm: 

-….. discutm! 

-Vd cumva tristeea pe aici? Ea nu e chiar tristeea? A spus ea! Vzând prietenia dintre cele 

dou fetie, am constatat un lucru magnific: 

-Şi tu eşti un sentiment? Ea mirat mi-a rspuns: correct. 

-Chiar sunt! Ai în faa ta cel mai iubit sentiment de ctre oameni, Bucuria iar aceasta este 

prietena mea, Tristeea! Mereu este suprat si necjit, nici mcar atunci când are motive de 

bucurie,nu se bucur! 

Eu şi fericirea am încercat mereu s o înveselim dupa o zi grea s-au când a avut nevoie, 

dar nu am reuşit! Şansele ca cineva s-o faca vesel sunt foarte mici! Eu, auzind toate aceste 

lucruri,m- am întristat, spunând: 

- Este ceva ce ar putea-o face fericit pe tot acest pmânt? 

Bucuria, gândindu-se puin, îmi spuse: 

- Ar fi un lucru care ar putea-o face fericit! 

Eu arzând de nerbdare am intrebat: 

- Care , care? 

Bucuria, atunci, înghiise în sec şi puin Trist, spuse: 

- Prinii ei: Teama şi Durerea! Sau stins din viat acum cateva zile. De aceea , Tristeea ei e 

aşa de trist! 

Uitându-m, dupa aceea la Tristee, vzusem ceva sclipitor şi lucios pe obrazul ei. Era o lacrim. 

M-am uitat atent în ochii ei negrii şi pustii şi am vazut durerea! Ea chiar suferea din aceast 

cauz….Atunci am observant la gâtul ei un breloc micu si auriu pe care scria “Iubirile mele”cu 

litere mari de tipar, Tristetea incepuse sa plang in hohote, spunând: 

- Îi vreau inapoi! 

Şi, dintr-o dat, şase fete micue se adunar în jurul nostru. Erau incredibil de frumoase şi 

voioase! 

Atunci, Bucuria a spus : 

-Acestea sunt prietenele mele! Amuzamentul, Veselia, Sperana, Iubirea, Plcerea si Mândria! 

Eu, vzându-le pe toate lâng mine, am întrebat: 

- Dar ce s-a întamplat? 

310

Speranta, trist, îmi spuse: 

- Suntem aici pentru ea! Atunci când un sentiment sufer foarte tare, obligaia este ca 

celelalte sentimente pozitive sa fie mereu lâng ea la nevoie! 

Atunci, sentimentele, cu trie în piept au strigat în cor: 

- Scap-o, scap-o acum! (de mai multe ori) 

În acel moment o lumin îngereasc coborî pe pmânt, în jurul Tristeii. 

Încet încet m-am îndeprtat de ea, uitându-ne cu gura cscat la ce se întampl! Tristeea se 

schimbase complet! Prul ei devenise castaniu ca coaja pinului. Avea o rochi roşie din in şi 

pielea ei devenise rozalie şi fin ! Ea reveni jos pe pmânt cu un zâmbet mare şi larg împodobit 

cu diferite feluri de flori. Pe cap avea o coroni de floricele viu colorate pe care cântau 

ciocârliile. Era mai frumoas ca niciodat! 

Atunci a srit în braele noastre, îmbrişându-ne strâns la piept. În acel moment am simit un 

sentiment puternic care m stârnea, un sentiment pe care nu îl puteam descrie. Sunt mândr de ce 

am fcut, şi chiar am facut şi o poz! Dar cel mai important lucru a fost acela c am reuşit s fac 

fericit aceast mic şi draglaş feti! 

Nu voi uita niciodat acest moment fantastic din viaa mea! 

Autor poveste şi desen: Stoica Maria Ioana, clasa a V-a 

Profesor coordonator: Ancua Monica 

coala Gimnazial "Gheorghe Manu" Budeti, Clrai 

311

Momente fericite 

“Care om nu este interesat de fericire? Aa a început totul….,când tata îmi povestea despre 

“ profesorii de fericire”, cei care îi afiseaz capacitile de a avea o stare bun, care sunt mereu 

gata s dea lecii ce nu le-au fost cerute; ai vrea s-i întrebi pe partenerii/ partenerele lor i pe cei 

apropiai lor pentru a verifica dac fac ceea ce spun”. Erau câteva rânduri din jurnalul colegei mele 

Sarah. 

….i am inceput sa ma gandesc la conglomeratul de gânduri ce ar fi putut s o colinde pe ea, 

dintr-un capt în altul al fiinei sale. Auzisem c muli oameni vorbesc despre depresie; dar nici 

nu revedeam la ea valuri de disperare i nici stri sufleteti în care s predomine tensiunea 

nervoas ori tendina de abandon. De toate acestea tiam din povetile spuse de tata.. Dar ce este 

depresia? 

Sarah, prietena i colega mea a început s fie foarte trist, deoarece parintii ei s-au desparit iar 

tatl ei a plecat în strintate. Ea devenise foarte trist, ne spunea c nu mai are chef de nimic, 

notele ei scadeau pe timp ce trecea, plângea mereu i era foarte obosit, dar i gânditoare pentru 

c tatl ei plecase. 

Eu i caiva colegi începusem s ne îngrijorm pentru ea, fiindc nu mai vorbea cu nimeni i 

începuse s lipseasc de la coal. 

“-Nu am depresie!”...continua sa scrie Sarah în jurnalul ei, iar mintea mea se apara parc, de un 

atac fizic neprevzut. 

Întelesesem doar c o afectase separaia prinilor iar primul gând a fost, s pot da o mân de 

ajutor i s nu rmân indiferent la suferina Sarei. Doream s m comport ca un adult “ 

impecabil”, plin de experien i sfaturi tmduitoare, numai c, prea mult experien nu aveam 

nici eu. . 

M frmntam ca pentru propriile probleme, gata de lupta cu “gandurile autopoluante” i gata 

de a rsplati faptele ei bune. Eram contient c prietena mea avea dreptul la spatiul su , la 

libertatea s îi gseasc linitea i echilibrul de care avea atâta nevoie, departe de ochii i 

interpretrile noastre, ale celorlali. 

Doar în spaiul protector al încrederii , ne simim în fata prietenului, liberi s-i spunem ce 

gînduri avem cu adevrat. i doar protejat de o profund încredere, prietenul poate accepta sfaturile 

celorlali fr s se simt afectat. 

312

Nu siu dac eu am dat dovad alturi de ali colegi, de indiscreie….?! sau dac chiar 

meritm a m amesteca în murmurul sufletesc al prietenei mele? Cred c m-am conectat nepermis 

la vibratiile sale sufleteti, fr a-i cere permisiunea, aa cum toi oamenii o fac într-o prietenie, 

primind darul prieteniei-condiie suficient pentru a te simi un erou fericit. 

Zilele treceau iar prietenei mele îi revenise zâmbetul purificator, semn c pacea se instalase în 

inima ei.Trecuse la alte ocupaii: comunica, citea,folosea des bicicleta,se plimba mult, insoit de 

mama ei; noi, colegii nu cunoteam motivul schimbrii sale. La scurt vreme ne-a anunat c 

vacana urma s o petreac în vizit la tatl ei iar sentimentele de bucurie îi inundau toat fiina, 

era fericit! 

Autor poveste i desen: Anghelescu Andreea, clasa a V-a 

Profesor coordonator: Gabriela Stanescu 

coala”Mihai Viteazul” Târgovite, Dâmbovia 

313

Muciulică 

A fost odat o femeie -un brbat. Acetia aveau o cas de-o camer -un beci. 

Gospodaria era bogat: zece gini, un cuco, o vac - o aratare de cal. Vai de capul lor! 

Triau la sat. Drumurile erau prfuite, crua i se rupea in de hârtoapele acesteia. 

Casele satului erau batrâneti: pereii din lut, iar geamurile, terse in fiecare zi de 

gospodine, erau mereu murdare. 

S nu ne abatem de la subiect! Familia noastr, se ruga precum clugrii pentru a 

avea i ei un copil, cum ar fi el. 

Se rugau zi i noapte. Intr-o sear, Dumnezeu, le ascult dorina i, cu sufletul bun, le 

drui un bieel, ce avea sa devina fctorul de ravagii al gospodariei. 

Câiva ani mai târziu il vedem in gospodrie dând grunele ginilor la cal si… fânul 

vacii la cuco. M – sa il certa noapte-zi! Uneori se ora la Dumnezeu ca i –a dat asa un 

copil . Pare-se c uitase când se ruga asemenea unei clugrie , cu cât pioşenie cerea mil 

Prea Sfântului. Pe zi ce trecea , Muciulic devenea de râsul gurii lumii , iar prinii vrsau 

lacrimi amare . 

Mergea la horele din sat , la şezatori , la intâlnirile de scldatoare , la târguri , dar 

prieteni nu avea . Pân la optsprezece ani nicio fat nu i-a intors privirea cu zambet , niciuna 

nu îl plcea, iar amrciunea nu se putea stinge nici cu iubirea mamei. 

Intr-o zi , Daria i-a zambit la hor , dar ea era frumoas , el nerod. Niciodat Daria nu ar 

fi pus cununiile sale lâng ale lui! Muli flcai o cereau de nevast ! 

Miuciulic se sftui cu prinii lui. Au hotrât s plece într-o cltorie pentru a - i gsi 

nevasta sortit. 

- D’apoi daca în acest sat nu i – ai gsit sortita, pleac i întoarce-te când vei gsi. 

Biatul ,cu amrciune în suflet, îi leag boarfele în traist, îi lu iarii, ochincile i ce 

mai avu nevoie, isi lu „ La revedere!” de la familia sa i fu bun plecat. 

Merse, merse i gsi o veveri murdar, neagr, care se speria i de umbra ei. Mânca o 

ghind. Fcându –i- se mil de ea , a vrut s o spele, îns aceasta a fugit într – un copac, 

tremurând de fric. 

- De ce nu vrei s te ajut? 

- Pentru c voi, oamenii îmi vrei blana i îmi este fric de voi. 

Cu greu, biatul reui s o conving pe micua veveri ca s coboare din copac. O 

spl în râul din apropiere, o aranj, îi lsa câteva vorbe bune si işi vazu de drum. 

314

-Te mai întorci vreodat pe acest drum? 

-Atunci când o s – mi gsesc aleasa. 

-Mulumesc, drum bun! 

Biatul îi continu drumul, pân când gsise umbra unui copac potrivit pentru a trage 

un pui de somn i pentru a mânca. Mai întâi de toate , a simit ca este politicos s cear 

permisiunea de a se aeza pe iarba verde i moale . 

-Stejarule, pot s m aez sub umbra ta ca s mnânc de – ale gurii i s dorm puin? 

-Desigur, dar s nu m rneti i s m lai aa cum m – ai gsit, s nu – mi rupi crengile 

sau frunzele! 

-Aa voi face. 

Muciulic se aez sub arbore, îi deschise traista i scoase o bucat de brânz de la 

mama lui. Când , hop! Cine sare din tufiş? Veveria îmbaiata mai devreme : 

-D-mi branza! Vreau! Da-mi! Altfel , fur! Da-mi! Te roog! 

- Iaca tu, din nou! Veveritele nu mananca branza! 

-Eu da! Eu sunt nazdravana ! Eu pot sa iti spun unde o vei gasi pe Sfanta Miercuri si cum 

se va termina cltoria ta . 

Muciulic fu de acord i împri bucata de brânza în dou pari egale: una lui, una micii 

creaturi. 

-Sunt în cltorie pentru a -mi gsi o nevast, pentru ca în satul meu nicio fat nu m 

place? Care este soluia ta? 

-Du -te la Sfânta Miercuri. Ea va ti cum s procedeze. Eu fug inaintea ta şi-i art 

drumul ! 

Bucuros, biatul îi strânse lucrurile, mulumi stejarului i plec la drum, incercand s 

nu o scape pe veveri din privire . Iat-l ajuns la casa Sfintei Miercuri unde, aceasta déjà 

îl atepta pe biat. Era înainte vztoare , c ştia si ce îl framant . Nici nu apuca flcul s 

ureze ziua bun , c baba îl pofti la masa şi l-a osptat dup datina româneasc . Btrâna 

gri : 

- Mai întâi de a te ajuta, tu va trebui sa ai grij, timp de nou zile, 

de plantele mele.Cum te descurci, aşa te voi rsplti . 

-Sunt de acord ! 

În prima zi, intrând în grdina Sfintei Miercuri, a vzut dou plante carnivore, 

o Zambil mare, cu petale delicate i multe plante despre care nici mcar nu 

auzise. Sfânta Miercuri ii lsase un bileel cu ce trebuie sa fac. Pe plantele carnivore le-a 

315

udat i le-a hrnit cu carne de porc, Zambila cu îngrmânt, iar pe celelalte plante, cu fire de 

iarba uscat. 

Împlinindu-i sarcinile în fiecare zi , flcul inva sa fie atent la nevoile celor din jur . 

In cea de- a zecea dimineaa , Sfânta Miercuri i- a spus: 

-Timp de nou zile mi-ai îngrijit corespunztor plantele. Acum vei primi rsplata. Vei 

cobori în cmrua de sub dormitorul meu printr-o treapta i vrei lua: cel mai mare i cel mai 

frumos sac pe care il vei da fetei care i-a întors spatele la hor şi care râde de tine pe la 

târguri de când erai mic ; un sac mijlociu pe care ai s-l deschizi în curtea familiei tale, lang 

prinii ti , iar sacul cel mai mic i cel mai urat îl vei da Dariei, fata cu care te vei cstori. 

Muciulic ascult vorbele Sfintei Miercuri i fcu cum spuse dansa, apoi i-a 

luat rmas bun i plec. 

Cu sacii i inima plin de bucurie se întâlni cu stejarul ce-i inuse umbr în drumul su 

şi l-a lsat s se hrneasc când era înfometat . 

-O zi buna, stejarule, îl salut biatul. 

-Buna i ie sa-i fie ! Dac ai vrea sa-mi rsplteti umbra fcut, mi-ai face un 

mare ajutor. Planteaz puieii din spatele meu mai aproape de mine c aş vrea sa îmi simt 

copiii aproape de inima mea . 

-Cu mare plcere, spuse Muciulic lsând sacii pe jos . 

Plant cei patru stejari, îi lu rmas bun de la arbore, lua sacii i plec mai departe. 

Mic şi trist , la câtiva metri distan se întâlni i cu trandafirul. Avea capul plecat , 

tulpina putin uscat i urât.Baiatul salut: 

-Bun inima , trandafirule ! 

-Dac ai vrea sa m uzi i pe mine? Ai putea s m iei cu rdcina i s m dai 

persoanei dragi ie! 

Muciulica ud floarea cu ultimule picturi de ap din sticla lui. 

-Mulumesc! Dac nu ma vrei pe mine, ia o petal de a mea ! Biatul lua petala i, din 

aceasta crescu un trandafir asemenea celuilalt. Minciunica îi lua rmas bun, lu sacii, 

trandafirul i plec. Tot drumul , umbra lui nu il prsise : veveria , umbra conştiinei sale , 

vesel si opitoare, binevoitoare şi curajoas. 

Mult s-a bucurat familia sa când l-a revzut , dar Muciulic ştia c are nişte saci de 

împrit . Aşa fcu . Fata care râdea de el la horele şi la târgurile din sat , primi cadoul lui cu 

toata inima , ins la deschiderea primului nod s-au ivit trei şerpi care au încolacit-o , au 

strâns-o , au crpat inima în ea , înghiind-o pe vecie. 

316

La casa parintilor , Muciulica se temea straşnic de coninutul sacului , dar el avea de 

gând s asculte de Sf. Miercuri . Asa c , darul a fost dat. Grmezi de fân , hambare pline au 

adus bucuria prinilor , dar mai mare le fu mirarea când din sac au ieşit 7 copii , unul mai 

mic decât altul , mai neastâmprat decât altul . Toi alergau şi strigau :”mama ! tata ! ‘’ Şi ei 

s-au bucurat. Acum aveau fii muli , cum işi doriser din tineree. 

Din sacul Dariei , a aprut o cas, un pmânt vast, animale şi galbeni muli. 

Daria i Muciulic s-au cstorit i au trit fericii . 

Autor poveste: Candrea Andreea, clasa a VII-a 

Autor desen: Blehoeanu Alis- Gabriela, clasa a VII-a 



317

Noapte de vis 

A fost odat c niciodat o fat vistoare, cu multe dorine i un zâmbet copleitor. 

Fata noastr, Ioana, vedea partea bun a lucrurilor i încerca s nu se lase btut.Visa la pajii 

pline cu floricele, unicorni, curcubeu i îngerai. 

Era vzut c o prines.Toi o simpatizau i o îndrgeau mult. Ea era foarte iubitoare 

,avea un suflet plin de dragoste i de bucurie. 

Într – o sear frumoas de primvar ,ea decide în sfârit s îi scrie o pagin nou în 

jurnal.Jurnalul era unul dintre cele mai importante lucruri din viaa Ioanei, ea scria acolo 

întâmplrile din via i desigur i ultima sa poveste ,, Zbor spre stele”.Mereu jurnalul a fost cel 

mai bun i preios prieten al ei. Începe capitolul,,Noapte de vis”.Acolo era vorba despre ea i 

întâlnirea ei cu prinul. 

Din pcate la un moment dat ea adoarme cu jurnalul în mâna .Deodat acesta începe s 

strluceasc i s se mite într un mod neobinuit.Se aude un zgomot i Ioana se trezete pe un 

pat de acadele. 

-Unde sunt?se întreab ea. 

318

-Ai ajuns pe trâmul nostru ,drag feti. 

-Cine ei? 

-Eu sunt Daiana, regina acestui trâm. 

-Cum am ajuns aici? 

-Se pare c tu, prines a miresmelor, ai czut din acest nor purpuriu. 

-Ce frumos este locul acesta! 

-Vino s-i art toate frumuseile de aici. 

-Mulumesc! 

Fata noastr sau, mai bine spus, prinesa noastr ,se urc pe zambil împreun cu regina 

i zburar peste oceanul plin de peti i jeleu.Ea rmase uimit de ce vedea zici, era raiul pe 

pmânt. Cel mai frumos loc vzut de ea pân atunci. Era prima dat când chiar putea vedea un 

loc mirific i nu doar imaginandu-i-l în povetile sale. 

Dup mult timp de explorat, Ioanei i se fcu foame i o întreb pe regin: 

-Unde putem gsi ceva de mâncare? 

-Uite! Vezi acele albine? ele se vor îngriji de acum de tine.Acum haide s mergem în palatul meu 

s ne hrnim. 

-Suntei foarte amabil! mulumesc! 

Ele ajung la palat, era un loc mirific.Ioana îi mulumi reginei pentru toate darurile pe 

care le-a primit i se duse în pdure s fac o coroni cu flori reginei Daiana,mcar cu atât s-i 

mulumeasc. 

Deodat veni o ploaie de ciocolat i acoperi toate florile Ioana fuge repede în palat s-i 

povesteasc Daianei. 

-Maiestate,a venit ploaia ce ne facem? 

-Probabil vom rmâne o vreme pe aici. 

-Dar ce se va întâmpla cu oceanul? 

-Probabil se va transform în ciocolat cald. 

-i…petii nu vor muri? 

-Nu!Sunt destul de rezisteni! 

-M bucur! 

Ploaia se oprete mai repede decât sperase. 

-Ioana,spuse regina haide s vedem spiriduii. 

319

-Vin imediat! 

Ele se urcar în mina de marmelad i plecar în Trâmul spiriduilor.Au inspectat locul, s- 

au uitat la casele lor i le au dat i puin miere, de cea mai dulce pe care o aveau. 

-Scooby,suntei bine? spuse regina. 

-Da ,am rezistat de data aceasta. 

De data acesta se gândete Ioana, deci s-a mai întâmplat ,dar este mai bine s nu se bage în 

treburile care nu o privesc. 

Se înserase i prinesa noastr se duse s doarm în cea mai frumoas lalea. Diminea cineva îi 

btu în petal. 

-Cine este acolo? spuse Ioana. 

-Sunt prinul Mihai. 

-Eu m numesc Ioana, prinesa miresmelor ,ce caui aici? 

-Încerc s te scap de zmeul de gum care bântuie pe aici. 

-Atunci s nu mai zbovim i s plecm, spuse Ioana. 

i plecar spre o peter care era plin cu pianjeni care fceau pânze de vanilie. Copiii încep 

s vorbeasc, se împrietensesc, ba chiar se simt atrai unul de cellalt i încep s se plac unul pe 

cellalt.Mihai gsete nite beioare de scorioar i încearc s fac un foc. 

Ioana când se întoarse cu spatele vzu o umbr a unui liliac uria, dar care era inofensiv. Ea ip 

iar Mihai o lu în brae . Deodat sun ceasul Ioanei cu Hello Kitty.Se pare c a fost un simplu 

vis dar pentru ea prea ca o realitate. 

Din acel moment ea începu s iubeasc viaa mai mult i s accepte cu entuziasm ceea ce 

aceasta îi ofer i am înclecat pe o a i v-am spus povestea mea. 

Autor poveste i desen: Grigore Ana, clasa a V-a 

Profesor coordonator: Vulpe Veronica 

coala Gimnazial Nr. 1 Independena, Galai 

320

O călătorie fantastică în ținutul alegerilor 

Nici nu-i imaginezi ce secret sunt pe cale a-i dezvlui. Întȃmplarea prin care am trecut e 

demn de o poveste mai mult decȃt fabuloas. 

Ziua începuse ,ca de obicei,cu o diminea contra-cronometru în care linia de sosire o 

constituia prima or de curs,evident fr întȃrziere.S-i spun oare c nu am ieit tocmai 

învingtoare din aceast curs?Aa s-a întȃmplat,dar ceea ce am dobȃndit a fost mult mai preios! 

S revin, îns,la primul lucru care mi-a stȃrnit curiozitatea în acea diminea.Tocmai reuisem s 

m îmbrac cu uniforma pentru coal,cȃnd o voce m-a fcut s tresar:,,Îi st extrem de bine în 

uniforma aceasta!”Am crezut c visul din timpul nopii nu se terminase înc ,aa c am încercat 

s îmi vd în continuare de pregtirile cotidiene.O alt voce,de ast dat mult mai strident,mi-a 

rsunat în minte:,,Cum s îi stea bine aa? Uniforma este pentru toi,nu ai mai iei deloc în 

eviden! Pune-i tricoul acel trendy cu paiete,cumprat zilele trecute de la mall!” Pentru o clip 

mi-a fugit gȃndul la paietele strlucitoare i la ceasul cu cristale primit în dar de ziua mea.Vocea 

linitit de la început mi-a optit ceva care a sunat ca glasul bunicii povestindu-mi despre Zmei i 

Fei-Frumoi,despre Binele pe care îl ateptam cu sufletul la gur s triumfe de fiecare dat,,Nu 

toi oamenii sunt atȃt de norocoi dei toi suntem egali!”Drept s-i spun,nu prea înelegeam ce a 

vrut s-mi spun.,aa c mi-am aruncat tricoul cu paiete în ghiozdan,cu gȃndul c a fi putut s-l 

port la întoarcerea de la coal.Oricum,nici nu a fi avut timp s-mi schimb tocmai acum 

inuta…A fi întȃrziat la ora de matematic i nici mcar Pitagora nu ar fi putut s m 

salveze! 

Am pornit grbit spre coal,rugȃndu-m ca autobuzul s nu întȃrzie de data aceasta.Nu a 

întȃrziat.Ce noroc!Doar c, la un moment dat,am constatat cu team c nu mergeam pe ruta 

obinuit.Un sens giratoriu prea s-i dea de furc oferului,cci nu tia ce drum s urmeze.Întrun 

final a cotit spre dreapta i a oprit în faa unui indicator care m-a purtat spre culmile 

curiozitii:,,inutul Alegerilor!”.Oare despre ce alegeri era vorba? Se vota preedintele,primarul 

în fiecare zi în inutul acesta? 

Era o curiozitate puternic,dar simul practic era i mai puternic.Am scos telefonul mobil 

cu gȃndul s-mi anun prinii c am ajuns într-un loc necunoscut.Surprizele nu se 

opriser:telefonul nu avea semnal!Am coborȃt din autobuz i am pornit în cutarea unei cabine 

telefonice.Nici gȃnd de aa ceva în inutul acesta! 

321

Tocmai cȃnd eram pe cale a începe s plȃng,am zrit pe cineva care ar fi putut s m 

ajute.Era o fiin cam încruntat,dar prea s fie singura mea scpare.Nici nu am apucat s rostesc 

ceva,c mi-a spus s m ajute telefonul meu de ultim generaie,c tot a costat o grmad de bani!A 

adugat apoi c m cunoate de anul trecut,cȃnd am folosit-o în momentul în care colega mea luase 

o not mai mare decȃt mine la test.Nu-mi venea s cred ,întrupat într-un fel de persoan,în faa 

mea sttea Invidia.Cineva a ajuns-o din urm i a salutat-o,apoi a început s rȃd,privindu-m 

destul de insistent.Prietena Invidiei îi povestea cum m sftuise cu cȃteva minute înainte s-mi 

schimb inuta i se mira c nu i-am urmat povaa.Se pare c nu era alta decȃt Mȃndria,cu vocea ei 

ascuit i suprtoare. 

Tristeea i Dezndejdea puseser stpȃnire pe mine,cȃnd am zrit pe cealalt parte a strzii 

o persoan zȃmbitoare care m-a îndemnat s m îndrept ctre ea.Am recunoscut vocea blȃnd i 

linitit a Modestiei care îmi rsunase în minte înaintea Mȃndriei.Mi-a propus s o urmez,lucru pe 

care l-am i fcut.La un capt de strad ,Buntatea i Mrinimia discutau despre o aciune 

caritabil ce avea s se desfoare la sfȃritul sptmȃnii.Ndejdea i Credina care ni s-au alturat 

m-au fcut s sper c totul se va terminba cu bine.Mi-au spus c nu întȃmpltor ajunsesem în 

inutul magic i c toi locuitorii acestuia erau sentimentele noastre ,uneori contradictorii.Am aflat 

apoi c una dintre aceste fiine era cea mai puternic dintre toate.Ea ne determina s fim mai 

buni,mai generoi,mai blȃnzi,mai asculttori,mai darnici… 

Ca prin minune autobuzul cu care ajunsesem în acest inut s-a oprit lȃng mine i am 

urcat,ocupȃndu-mi locul.În timp ce m rugam s ajung cu bine la coal ,o alt voce mai cald ca 

322

oricare mi-a optit:,,Secretul sunt eu ,Iubirea!Urmȃndu-m,vei fi învingtori întotdeauna!”Nici nu 

tiu cȃnd m-am trezit la poarta colii,dar timpul prea c sttuse în loc,cci toat cltoria durase 

doar cȃteva minute.Întȃrziasem, ce-i drept, dar ansa fusese de partea mea. Din cauza traficului 

,nici doamna profesoar nu ajunsese la timp.La finalul orelor de curs,pe drumul de întoarcere spre 

cas,o feti privea cu tristee în vitrina noului magazin.Pe manechin nu era altceva decȃt un tricou 

identic cu cel din ghiozdanul meu.Nu am stat pe gȃnduri i i l-am druit aducȃndu-i pe chip 

Bucuria. 

Cltoria în inutul Alegerilor nu fusese zadarnic!Am îneles c st în puterea noastr s 

fim de partea Binelui, prin alegerile pe care le facem. 

Eu am ales!Dar voi? 

Autor poveste i desen: Gheorghe Alexandra, clasa a-V-a 

Profesor coordonator: Bobe Marinela 

coala Gimnazial ,,Carol I” Plopeni, Prahova 

323

O călătorie în lumea sentimentelor 

Era odat un bieel cu vârsta de 11 ani pe nume Marian. El era foarte pasionat de 

jocuri video. Într-o zi când el a sosit de la şcoal,dup o zi foarte obositoare,s-a pus în pat şi a 

adormit,ajungând în lumea sentimentelor. 

Primul locuitor al lumii sentimentelor pe care l-a întâlnit Marian a fost Furiosul,acesta 

fiind o fa mic, roşie şi nervoas.Acesta sttea pe o banc şi se juca Geometry Jump, şi a 

ajuns la un nivel foarte greu de care nu putea nicicum trece, mai ales de finalul acestuia. 

Furiosul a încercat s treac de acel nivel, dar a pierdut fix la ultimul obstacol. Acesta s-a 

enervat atât de ru încât s-a lsat de joc şi a promis c nu se va mai juca niciodat acest joc. 

Marian a încercat s îl calmeze pe Furiosul şi i-a zis: 

-Haide Furiosule, calmeaz-te, e doar un joc! Nu se merit s te enervezi! 

-Da,într-adevr este doar un joc,dar m chinui la el de zile bune! 

Marian a plecat de acolo, puin suprat dup ce l-a vzut pe Furiosul c s-a enervat ru 

pentru un joc. 

Pe drum, Marian a gsit o perl verde şi a decis s o pstreze, gândindu-se c poate îi va 

folosi mai încolo. Dup aceea, el s-a întâlnit cu un bun prieten de-al su care a ajuns şi el în 

lumea sentimentelor, pe nume Andrei. El,alturi de prietenul lui bun,Marian, a descoperit un 

pasaj secret într-un joc foarte captivant pe care il descoperise cu mare bucurie.În acest pasaj, 

el a descoperit nişte obiecte foarte rare şi strlucitoare, numite diamante. Andrei s-a bucurat 

foarte mult, deoarece aproape nimeni nu a mai gsit aceste diamante pn acum, şi i-a zis lui 

Marian: 

-Îi vine s crezi? În sfârşit am gsit diamante! 

-Uau,nu îmi vine s cred,cum le-ai gsit? 

-Nu ştiu, am intrat într-o peşter ascuns şi am gsit diamantele! Sunt aşa de fericit,mam 

chinuit foarte mult s le obin! 

Marian şi-a continuat cltoria în lumea sentimentelor, fiind foarte bucuros de reuşita 

prietenului su. Acesta s-a oprit lâng un copac ca s ia o mic pauz, dar dintr-o dat,s-a 

324

auzit un zgomot asemntor unui bocet. Marian era foarte confuz,deoarece nu ştia ce ştia ce se 

întâmpl în jurul lui.La un moment dat,copacul începuse s plâng.Biatul l-a întrebat pe 

copac: 

-De ce plângi copacule,te pot ajuta cu ceva? 

-Nu,zice copacul,sunt puin suprat deoarece majoritatea copiilor arunc gunoaie şi 

polueaz natura. 

-Îmi pare foarte ru,sper ca acei copii s învee c nu este bine s poluezi natura din 

jurul tu. 

-Nu e vina ta, dar oricum ar fi, situaia nu e roz pentru mine. 

Marian s-a întristat vzând cât de puin grij au copiii de natura din jurul lor şi a decis 

s-şi continue drumul, sperând c totul va fi mai bine în cele din urm. 

El a ajuns într-un orşel locuit de oameni-ciuperc,care erau mereu voioşi şi zglobii. 

Numai un locuitor, Domnul Grea care avea pe cap o ciuperc stricat, prea s fie dezgustat 

de orice. Acest lucru i-a atras atenia lui Marian şi i-a zis: 

-Te pot ajuta cu ceva? Ari de parc îi vine s vomii. 

-Cum s nu vomit când toul aici e aşa de dezgusttor! Casele, mâncarea, pân şi 

animalele de aici arat foarte scârbos! 

325

-Mie nu mi se pare aşa de ru. 

-Nu îneleg cum. Nu conteaz, îmi trebuie o pung de hârtie urgent. 

Marian a plecat din orşelul oamenilor-ciuperc, cumva reuşind s fie dezgustat dup 

descrierea fcut de Domnul Grea. Pe drum, a gsit o cas bântuit, în care a intrat cu team 

la început, dar în care a gsit o fantom pe nume Jasper. Aceast fantom era, ironic, foarte 

fricoas, şi se temea de ceilali locuitori ai casei bântuie, aceştia fiind nişte roboi 

înspimînttori care arat ca animale obişnuite. Marian a încercat s calmeze fantoma şi i-a 

zis: 

- Calmeaz-te. Nu are de ce s-i fie fric. 

-Tie îi e uşor s vorbeşti;nu eşti bântuit în fiecare zi de aceşti roboi malefici. Poate sunt 

aici chiar acum şi nu îi vedem noi... 

-Nu au ce s îi fac. Eşti fantom, vor trece prin tine pur şi simplu. 

-Am uitat de chestia asta. Mulumesc! Nu îmi mai este fric! 

Marian şi-a continuat drumul încercând s ias din casa bântuit, dar i-a venit un gând în 

minte: el nu era fantom ca Jasper. Acest gând l-a speriat puin, dar pân s se calmeze, a 

picat într-o groap adânc de tot. Marian a ipat pân jos şi a decis s arunce perla verde gsit 

pe drum, dar când s devin una cu pmîntul, s-a trezit în patul lui. Era o diminea ca oricare 

alta: fr fee mici şi roşii, fr copaci trişti, fr oameni-ciuperc, fr fantome fricoase şi 

case bântuite, iar Andrei era acas la el. 

Marian a crezut pentru un moment c totul era doar un vis, dar şi-a amintit de perl şi a 

realizat c perla l-a adus acas. Marian s-a dus s mnânce micul dejun şi s le povesteasc 

prinilor lui prin ce întâmplri fantastice a trecut în lumea sentimentelor. Aceştia au rmas 

uimii dar au crezut c era rodul imaginaiei lui bogate, îns ei nu ştiau c toate acestea au fost 

adevrate. 

Autor poveste: Tatomir Bogdan, clasa a VII-a 

Autor desen: Mouiu Mihai 



326

O călătorie magică 

Totul a început cu o zi frumoas de primvar, când mai aveam doar 25 de minute pân 

când începea vacana. Cele 25 de minute treceau foarte greu dar Sergiu, cel mai bun prieten al 

meu, mi-a zis c m invit la el acas s ne jucm, dup ce terminm orele. Clopoelul a sunat 

anunând sfârşitul orelor, ne-am luat ghiozdanele şi am ieşit în curtea şcolii. Mama lui Sergiu ne 

aştepta. Ne-a spus s ne grbim pentru c ea întârzie la munc. 

Cum am ajuns la Sergiu acas, mama lui ne-a chemat la mas iar ea a plecat la munc. 

Înainte de a pleca a spus s nu urcm în pod. La început, noi am ascultat-o. 

Dup o or de joac pe consol, ne-am întrebat ce a vrut s spun mama lui Sergiu. Dup 

câteva clipe de gândire, ne-am dus în pod. Acolo, am început s cotrobim prin toate cutiile care 

erau împrştiate pe jos. Într-un final, am ajuns la ultima cutie, care era şi cea mai ascuns. Acolo 

am gsit dou controlere legate la o consol veche şi un televizor din anii ’90 care avea intrare 

special pentru consola aceea. Sergiu a spus c trebuie s se duc la buctrie s aduc dou

sucuri, iar eu am pornit consola pentru ca atunci când el se va întoarce, aceasta s fie funcional. 

Când am pornit jocul şi am intrat în menu, am decis s încep s m joc puin înainte de a veni 

Sergiu. Pentru aceasta, mi-am ales caracterul numit “Yasuo, the unforgiven”. Când am apsat pe 

butonul “start” televizorul s-a stins, iar consola a început s lumineze cu o lumin verde. Într-o 

fraciune de secund am fost absorbit de joc. 

Când am deschis ochii, m-am trezit cu faa spre cer şi cu corpul complet schimbat. 

Aveam o bluz pe jumtate rupt, aveam în picioare şlapi şi aveam o sabie. Nu ştiam ce se 

întâmpl sau unde sunt. Dintr-o dat, aud o voce: 

- Salut, eu sunt Înelepciunea ta. Eu sun una din emoiile tale. Eu sunt prima ta emoie pe 

care o întâlneşti, deoarce eu te voi îndruma în aceast aventur. Pentru a ajunge acas, trebuie s 

îi gseşti toate emoiile şi s le duci într-un castel, unde va trebui s le pui pe toate într-o 

anumit ordine. Pe mâna ta sunt trei linii negre care reprezint vieile tale. Toate emoiile tale 

sunt pzite de balauri, dragoni iar, la final, de un demon. 

- Şi, dac pierd toate cele trei viei, ce se întâmpl? am întrebat eu. 

- Dac le vei pierde pe toate vei muri şi aici, dar şi în viaa real! 

În acel moment am început s m agit, dar m-am gândit c nu am alt scpare decât s 

fac ceea ce mi se cere. 

- În aceast aventur tu ai puterea de a controla vântul, dar nu de fiecare dat. Pentru a o 

folosi puterea aceasta trebuie s aştepi o anumit perioad de timp. 

- Am îneles! am rspuns eu. De unde începem aceast cltorie? 

- Cltoria ta tocmai a început! În faa ta va aprea o pdure şi, în pdure, o crare pe care 

va trebui s o urmezi. 

Dup câteva ore, Înelepciunea mea a spus: 

- Prima ta provocare este de a elibera Fericirea ta. Acel castel galben pe care îl vezi, este 

pzit de un dragon de pmânt. Trebuie s îl omori iar apoi trebuie s iei cheia de la gâtul lui. Eu 

nu te pot ajuta în aceast lupt sau în altele, dar eu voi rmâne aici şi voi aştepta reuşita sau 

înfrângerea ta. 

Dup ce acestea au fost spuse, Înelepciunea mea a disprut. 

- Presupun c trebuie s m lupt cu acest dragon de pmânt, mi-am spus eu cu team. 

Am scos sabia din teac şi am început s fug spre dragon. Acesta când m-a vzut a 

început s arunce cu pmânt din gura sa. Eu m-am ferit de toate loviturile lui cu uşurin, iar 

328

când am ajuns lâng dragon am srit spre inima lui şi i-am infipt sabia în inim. Dragonul a fost 

rpus. Dintr-o dat, apare Înelepciunea şi-mi spune: 

- Felicitri, ai trecut de prima ta provocare cu uşurin! Acum trebuie s îi iei cheia de la 

gât şi s deschizi poarta castelului. 

Am plecat spre urmtoarea provocare alturi de Fericirea şi de Înelepciunea mea. 

- Urmtoarea ta provocare nu va fi aşa de uşoar precum a fost aceasta, a spus 

Înelepciunea. 

- Dar cât de grea poate s fie? am întrebat eu. 

- Dragul meu amic, va depinde de tine, de cât de deştept vei fi! 

- Îmi este puin fric acum de ceea ce va urma! am spus eu. 

- Dragule, nu trebuie s îi fie fric. 

Nu a apucat Înelepciunea s termine propoziia c s-a şi auzit urletul urmtorului dragon. 

M-am întors spre Înelepciunea mea dar ea, împreun cu Fericirea, dispruser. 

Când am ajuns în faa castelului, am vzut un dragon de ap. Cum m-a vzut, dragonul a 

început s trag în mine cu sfere de ap. La început, a tras cu şase sfere de ap. Dou dintre 

acestea m-au lovit. Totuşi, nu au fost suficiente pentru a m pune la pmânt, deşi eram destul de 

ameit dup loviturile primite. Într-o secund, am reuşit s m adun şi s fug spre dragon. 

Dragonul a lansat din nou şase bule de ap spre mine dar, de data asta, am reuşit s m feresc. 

Am ajuns sub inima dragonului şi am reuşit s îl omor şi pe acesta. 

Am luat cheia de la gâtul dragonului şi am deschis poarta. În spatele meu au aparut 

Fericirea şi Înelepciunea, iar în faa mea un nou personaj, care era Tristeea. 

- Felicitri, aventurierule! Ai reuşit s eliberezi dou din cele patru emoii ale tale, care 

sunt: Fericirea şi Tristeea. Ai trecut de jumtatea aventurii! spuse Înelepciunea. 

Aventurierul porni la drum alturi de Înelepciune, Fericire şi Tristee. Drumul acestora 

devenise din ce în ce mai greu. Începea s fie din ce în ce mai lung şi mai întunecat. La un 

moment dat, au ajuns într-un loc în care trebuiau s aleag încotro s o ia: la dreapta sau la 

stânga? Lâng aceste crari era un semn pe care scria: “Doar una din cele dou crri sunt 

bune.Trebuie s alegi corect, altfel vei muri!”. Aventurierii nu au stat pe gânduri şi au ales 

repede drumul din partea dreapt. Urmând acest drum au gsit un semn pe care scria: ”Ai ales 

corect!” 

329

Nu a trecut mult timp şi am ajuns la al treilea castel. Deja ştiam ce trebuie s fac. Am 

scos sabia şi m-am pregtit de lupta cu dragonul castelului. Spre uimirea mea, protectorul 

castelului era un balaur cu 3 capete. El era Regele Balaurilor. Când acesta m-a vzut, m-a atacat, 

împroşcundu-mcu flcari. Flcrile au reuşit sa ma loveasca, deoarece au venit cu o viteza 

foarte mare. Şi astfel, mi-am pierdut o via din cele trei. Într-o secund, m-am trezit din nou 

lâng Regele Balaurilor. De data aceasta, când Balaurul a lovit eu am reuşit s m feresc, s îi 

strpung inima şi s iau cheia de la gât su. Când am deschis poarta castelului, în spatele meu au 

aprut celelalte emoii. Din castel a ieşit Ruşinea. 

Dintr-o dat a aprut un castel gigantic în faa noastr. Din el a ieşit un demon negru care 

ne-a spus: 

- Bine ai venit la ultimul nivel al acestui joc! Eu sunt Demonul Rhast. Pentru a reuşi s 

eliberezi Furia trebuie s treci un test. 

- Sunt gata! am rspuns eu. 

- În test, tu trebuie s te lupi cu o umbr magic. 

În acel moment, a aprut o umbr. Lupta a început. Nu puteam s fac nimic, în timp ce ea 

m lovea de îmi sunau apele în cap. Lupta a continuat în favoarea ei pân când Înelepciunea 

mea mi-a spus c trebuie s lupt cu capul, nu cu fora. Am stat puin pe gânduri şi mi-am dat 

seama c pentru a înfrânge o umbr, trebuie s m lupt ca o umbr. Aşa c umbra mea s-a luptat 

cu umbra magic şi astfel am învins-o foarte uşor. 

- Felicitri! Ai reuşit s treci testul! i-ai eliberat Furia! 

Dup ce li s-a alturat şi Furia, toi au plecat spre ultimul castel, unde trebuiau s 

ordoneze emoile. 

Când toate emoiile au intrat în castel, toate s-au preschimbat în sfere de energie. În faa 

mea au aparut cinci piedestale. Eu trebuia s aşez sferele de energie aşa cum le-am eliberat. Pe 

primul piedestal am aşezat Înelepciunea, pe al doilea Fericirea, pe al treilea Tristeea, pe al 

patrulea Ruşinea şi pe al cincilea Furia. Dup ce toate acestea au fost aşezate fiecare pe 

piedestalul ei, s-a deschis portalul spre cas. 

EU m-am întors exact de unde am plecat şi exact la momentul de timp la care am plecat. 

Dintr-o dat, îl aud pe Sergiu: 

- Eşti gata s ne jucm? 

- Eu nu m mai joc jocul acesta! am spus eu. Ar fi bine pentru tine s nu îl joci nici tu! 

330

- Cum vrei tu! Eu intru în joc, a spus Sergiu zâmbind. 

Sergiu şi-a ales personajul şi a intrat şi el aventura pe care eu tocmai am trit-o. 

- Eu te-am avertizat! am spus eu, deşi ştiam c Sergiu nu m mai aude. 

Autor poveste: Alexoi Sebastian, clasa a VI-a 

Autor desen: Losan Cristian 



331

O cǎlǎtorie neașteptatǎ 

Este o zi frumoasǎ de varǎ. Stephen privete cerul de un senin nemaivǎzut, mii de 

floricele presǎrate peste tot n jurul lui, soarele ce-l alintǎ cu razele lui jucǎue. Totul este atȃt de 

minunat. 

Este ncǎ o zi de trȃndǎvie i de lecturǎ a romanelor lui preferate. Dar, deodatǎ un sunet 

bizar venise din sopatele tufiurilor. Stephen se apropie sǎ afle ce se aude acolo. S-a uitat… nu 

era nimic. Mai fǎcuse cȃiva pai, unu, doi, trei… apoi fǎrǎ sǎ tie ce se ntȃmplǎ cǎzuse ntr-o 

groapǎ care apparent pǎrea infinitǎ. Stephen nu tia ce sǎ facǎ, levita i pǎrea cǎ acea groapǎ nu 

se mai termina. 

Dupǎ mult timp se trezise. Pǎrea un fel de univer s paralel cu muli oameni ciudai. Nu 

cred cǎ erau oameni. Erau un fel de extrateretri, dar mai arǎtoi. Stephen nu nelegea nimic dar 

continua sǎ meargǎ pentru a afla cum a ajuns acolo i ce fel de lume este aceasta. 

La un moment dat, Stephen zǎri pe cineva. Se opri i intrǎ n vorbǎ cu ea. 

-Bunǎ, zise Stephen. 

-Bunǎ. Tu cine eti i ce caui pe aceste meleaguri?, spuse creatura puin speriatǎ.\ 

-Eu sunt Stephen i nici eu nu tiu ce anume caut aici. Nu tiu unde mǎ aflu i nici cum 

pot sǎ mǎ ntorc acasǎ. 

-Sǎ i explicat. Aici este ara sentimentelor, iar eu sunt fericirea. 

-ncȃntatǎ de cunotinǎ! Sunt curios sǎ vǎ aflu povestea. 

-Suntem foarte multe, dar ai grijǎ sǎ nu te aventurezi prin partea ntunecatǎ! 

-Care este partea ntunecatǎ?, ntrebǎ Stephen. 

-Partea ntunecatǎ este plinǎ de sentimente negative. Dupǎ cum vezi, aci suntem fericii i 

trǎim n perfectǎ armonie. 

-Deci este interzis sǎ le aflu povestea lor?, ntreabǎ Stephen dezamǎgit. 

-Nu spun cǎ i este interzis dar acestea sunt capabile sǎ i facǎ rǎu. Te vor face sǎ 

gȃndeti negativ! Vezi tu? Mintea umanǎ este foarte complicatǎ de multe ori. Partea ntunecatǎ 

ne nvinge. 

1 

332

-neleg, spuse Stephen. 

-Mai bine sǎ revenim la povestea mea. Şi noi avem o inimǎ, doar cǎ inimile noastre sunt 

diferite. Inima mea este zȃmbetul, cȃnd tu nu mai zȃmbeti, eu mi pierd puterea iar lacrima 

tristeii ncepe sǎ mǎ nlocuiascǎ. Sfatul meu este sǎ zȃmbeti mereu, sǎ fii fericit. Dacǎ mǎ 

ndrǎgeti trebuie sǎ mi promii cǎ nu mǎ vei distruge. 

-i promit cǎ voi zȃmbi mereu! 

-Mǎ bucur cǎ te-am cunoscut! Mi-a plǎcut povestea ta! 

-La revedere, Fericire. 

-Pe curȃnd. Nu uita sǎ zȃmbeti! 

Stephen era uluit de tot ce a aflat. Acele meleaguri era pictate n culori calde, vesele; 

parfumuri mbietoare, cȃntecul melodios al pǎsǎrilor ne ncȃntau. 

Aceastǎ aventurǎ nu pǎrea deloc asemǎnǎtoare cu cele din romanele lui. Lui Stephen i 

plǎceau romanele den aventuri, dar nu se ateptase ca tocmai el sǎ trǎiascǎ una ca aceasta. 

Aceastǎ cǎlǎtorie ntrecea toate excursiile trǎite, gȃndea Stephen. Cȃnd o sǎ mǎ ntorc acasǎ i le 

voi povesti pritenilor mei i familiei mele sunt sigur cǎ nu vor crede o iotǎ. 

Gȃndurile ce i strǎbǎteau mintea necontenit fuseserǎ brusc oprite la vederea altei creature. 

-Bunǎ. 

-Bunǎ. Ce vȃnt te aduce pe aici? Cum ai ajuns aici? Cum te numeti? 

2 

333

-Ce curioasǎ eti, spuse Stephen. 

-Scuzǎ-mǎ, am uitat sǎ mǎ prezint. Eu sunt Curiozitatea. 

-E n regulǎ. Eu sunt Stephen. Ultimul lucru pe care mi-l amintesc este cǎ am cǎzut i m- 

am trezit aici. 

-Tu ce fel de inimǎ ai? 

-inima mea este ntrebarea. cȃnd nu mai eti curios apare sentimentul opus mie: 

Nepǎsarea. ntrebǎrile sunt calea spre neleciune dar n ceea ce privete curiozitatea, are i ea 

pǎrile ei rele. Prea multǎ curiozitate i face rǎu. De exemplu, tu sǎ nu fii curios sǎ afli ce se aflǎ 

n partea ntunecatǎ! 

-Am neles. 

-Sfatul meu este sǎ pui multe ntrebǎri, sǎ fii mereu curios dar nu n toate privinele. 

-Rǎmas bun, Curiozitate! i promit cǎ voi pune mereu ntrebǎri. Pa, pa! 

Stephen i continuǎ drumul zȃmbind (asta nseamnǎ cǎ i-a respectat promisiunea fǎcutǎ 

Fericirii.) Şi-a continuatr drumul i s-a ntȃlnit cu Sperana care i-a povestit lui Stephen despre ea 

i i-a spus cǎ sperǎ sǎ se ntȃlnescǎ ntr-o zi i l sfǎtuiete sǎ nu nceteze sǎ creadǎ cǎ se vor 

rentȃni. I-am mai spus cǎ ea moare ultima i cǎ atunci cȃnd celelalte sentimente sunt nvinse ea 

mereu va rezista. Stephen i fǎgǎduiete cǎ nu i va pierde sperana niciodatǎ. 

-Stephen, Stephen trezete-te! Era mama lui Stephen. 

-Ce s-a ntȃmplat?, ntreabǎ Stephen. 

-Ai cǎzut i te-ai lovit la cap, i zise mama. 

-Deci totul a fost un vis? Mamǎ am visat ceva minunat! Am avut un vis, un vis frumos! 

Dei totul s-a ntȃmplat n imaginaia lui Stephen, sfaturuile i leciile nvǎate de la 

Speranǎ, Fericire i Curiozitate vor rǎmȃne bine ntipǎrite n mintea i sufletul lui. 

-Nu voi uita niciodatǎ aceastǎ experienǎ, mamǎ! Voi respecta promisiunile fǎcute 


Mama se uita miratǎ la fiul ei, nenelegȃnd despre ce vorbete Stephen. Ştiind cǎ este 

vorba de un vis nesemnificativ, mama i vede linititǎ de treburile ei. 

Autor poveste i desen: Zaharia Elena Narcisa, clasa a VIII-a 


Şcoala Gimnazialǎ „Nicolae Iorga” Pngǎrai, Neam 

3 

334

O călătorie spre fericire 

Într-o diminea, un om înalt, bine fcut porni într-o cltorie. În ciuda faptului c avea o 

cas mare, copii frumoi i toi cunoscuii, rude sau nu, erau sntoi i o duceau bine, el tot nu 

era fericit, împlinit. 

Cu o sear înainte de plecare, îi pregtise pâine, roii i brânz, osete, pantaloni, bluze i o 

geac mai groas. Prea a fi o cltorie lung…. La prima ora a dimineii, a pornit în cutarea 

fericirii. 

La amiaz ajunse pe o câmpie unde se aez pentru a se odihni. Nu departe de el se aflau 

trei psri frumoase, care se întreceau a cui penaj este mai frumos. Cea mai mare i mai 

puternic iei câtigtoare, sau… cel puin asta a îneles omul din izgonirea celorlalte dou 

335

psri. “Acum se va bucura i va începe s danseze” gândea omul, îns mare i-a fost mirarea 

când a vzut c aceasta s-a aezat la umbra unui copac, artând puin trist. Imediat dup 

”celebrarea” neobinuit a psrii, aceasta zbur spre un alt grup de psri, pentru a-si etala 

penajul, pentru a intra într-o nou competiie… . Dup plecarea psrii, plec i omul. 

Noaptea sosise tocmai când acesta a ajuns la o csu care prea a fi prsit… era o singur 

camer cu pereii gri i scrijelii, cu geamuri sparte. Se hotrî s înnopteze acolo. Îi lu geaca, o 

întinse pe jos i se puse s doarm. 

La un moment dat, îns, auzi un zgomot. Deschise ochii i, deasupra capului su, în 

acoperiul spart, dou rândunici aveau cuib. Se uit la ele cum se jucau i ciripeau fericite. Erau 

atât de fericite!. Atunci, în mintea lui încoli un gând…un gând atât de simplu dar atât de 

adevrat! În ciuda penajului jumulit de un câine sau o pisic, dei mnânc firmituri i dorm 

înghesuite într-un cuib dintr-un acoperi drpnat, arat mult mai fericite decât aceea pasre 

frumoas de pe câmp, care era destul de mare pentru a ajunge s mnânce fructe din copaci i 

tufiuri sau pentru a face fa unui câine sau unei pisici; acea pasre care dei avea cel mai 

frumos penaj, era singur i trist. 

Îndat se ridic, îi strânse lucrurile i plec spre cas. Se hotrî s nu mai caute fericirea 

deoarece ce o are, dar pân atunci nu a tiut s o preuiasc. 

Autor poveste i desen: Moldovan Ioana Maria, clasa a VII-a 

Profesor îndrumtor: Moldovan Ana-Maria 

Liceul Teoretic ”Lucian Blaga” Cluj-Napoca, Cluj 

336

O dorină 

Într-o zi fericit de Crciun, ningea frumos şi toat lumea prea fericit, numai eu nu, 

fiindc în aceast zi toi copiii primesc ceea ce-şi doresc. Eu îns nu m simeam fericit sau 

nerbdtor, pentru c dorina mea era atât de nebuneasc, încât nimeni nu mi-i putea îndeplini. 

Trist şi nefericit, am decis s îmi scriu amarul de dorin pe o foaie, cum fcusem în fiecare 

an, pentru c mama îmi spusese când eram mic s nu fiu trist, dac nu mi se va îndeplini 

dorina. Altfel, m voi consuma, îns, scriind dorina, m pot simi mai bine şi chiar simeam 

asta. Se pare c prinii au mereu dreptate. Pân la urm mi-am terminat scrisoare şi am lsato 

aproape de geam. N-am ştiut c geamul nu este închis de tot, aşa c vântul de afar mi-a luat 

scrisoarea într-o clipit şi a dus-o afar în viscol, cine ştie unde. Oricum scrisesem 

dorina, iar eu eram mai liniştit c m descrcasem. 

În seara de ajun, fraii mei au primit ce şi-au dorit, eu îns nu. Mama, vzând c sunt 

cam amrât, mi-a adus cadoul meu de sub brad şi chiar s-a oferit s m ajute s-l desfac. Am 

fcut un efort s m art bucuros, mai mult ca s-i mulumesc mamei. 

337

Pân la urm, a venit şi vremea de culcare. Înainte de a m pune în pat, m uitam ce 

viscol puternic era afar. În acel viscol, o lumin puternic şi foarte strlucitoare lumina cerul 

şi se apropia tot mai mult de mine. În mod miraculos, am observat c era o pasre 

inimaginabil de frumoas, cu pene ce preau de aur. Pasrea aceasta abia mai putea s zboare 

din cauza viscolului. M-am întins cât de mult am putut s-o prind şi am reuşit în ultimul 

moment. Apoi am închis repede geamul şi am tras aşternutul ca s învelesc biata pasre. Dup 

ce s-a înclzit, alt miracol: putea şi s vorbeasc. Mirat, ascultam cum îmi povestea c 

scrisoarea mea a ajuns în cuibul ei şi a trebuit s vin prin viscol s-mi îndeplineasc dorina. 

Şi-a revenit complet şi acum putea s-mi îndeplineasc visul: s zbor! Cum s refuz aşa ceva! 

M gândeam totuşi c vremea nu era prea potrivit, dar am srit totuşi foarte sprinten. Pasrea 

şi-a fluturat aripile şi am pornit. Mâinile s-au transformat în dou aripi, picioarele mele au 

devenit picioruşe cu gheare şi apoi aveam şi pene. Practic vorbind, devenisem o pasre în 

toat regula. Pasrea miastr m-a dac pot zbura şi m-am simit foarte încreztor. M-am suit 

pe fereastr, dar nu ştiam ce trebuie s fac sau dac voi reuşi. M-am panicat, iar pasrea mi-a 

spus c tot ce trebuie este s dau din aripi. Dar frica asta nu m prsea deloc. Dac psrea 

mea minunat reuşise s zboare în asemenea condiii, reuşeam şi eu, c doar eram o pasre, ce 

s mai! Am dat din aripi cât am putut şi am reuşit s m ridic în aer. Ne-am înlat în vzduh, 

pân la nori şi vedeam fiecare care strlucind de la luminiele de srbtori. Aş fi stat aşa cât 

mai mult, s zbor şi s plutesc o veşnicie. Dar mi se prea c pasrea minunat prea c nu 

poi vedea la fel de bine. Apoi mi-a spus şi ce nu voiam s aud: trebuia s ne întoarcem, 

pentru c soarele urma s rsar. Mi-a scpat o lacrim de tristee, dar miastra se tot stingea 

pentru vedere. Ne-am întors, n-am avut alt soluie. Cândva poate va reveni. Nu mi-a spus, 

dar eu m-am trezit foarte încreztor, ca şi soarele într-o nou diminea. 

Autor poveste i desen: Vizitiu Bogdan, clasa a V-a 

Profesor coordonator: Fârd Mioara 


338

O experiență magică! 

Drag Bianca, 

Îi scriu aceste rânduri pentru a-i împrti experiena mea magic, în sperana c te vei 

bucura i tu la fel de mult precum am fcut-o eu. tii tu cât de mult îmi plac excursiile cu prinii 

mei, motiv pentru care am fost tare entuziasmat s aud c vom pleca la munte pentru cinci zile 

în vacana inter-semestrial. Drumul pân acolo a fost distractiv pentru c am cântat cântece, 

am povestit de lucruri ce ne amuz i am spus ghicitori. A doua zi, am plecat s vizitm oraul 

Braov i împrejurimile sale, iar în ora am ajuns într-o zon unde era un spectacol de magie, 

pe care mi-am dorit mult s-l vd. 

- Doamnelor i doamnelor, dragi copiii, magicianul v ofer fiecruia o frunz, pe care v 

invitm, pe rând s o alegei! spunea prezentatorul. Curioas i nerbdtoare am plecat 

repede s ne alegem frunzele; frunze de multe mrimi, ale diferiilor copaci pe care-i 

întâlnim prin parcuri i pduri, grea alegere pentru mine. Am auzit un glas care m striga 

i m ruga s o iau pe ea, pe cea care era czut jos; am întins mâna spre o frunz aflat pe 

acea mas întins, crezând c doar mi s-a prut! Îns glasul striga mai tare, magicianul a 

aprut pe scena aflat în faa mesei a rspândit un praf magic, multe stelue strlucitoare, 

moment în care un curent a suflat frunzele, iar cea de jos a ajuns chiar sub brbia mea i s 

crezi draga mea, am început a pluti! Pluteam, pluteam i cu toate protestele mele, lacrimile 

mele pluteam în continuare.... 

- D-mi drumul, cine eti tu i de ce m iei de lâng prinii mei? 

- Sunt Prinesa Frunzelor i pentru a salva pdurile am primit aceast misiune! 

- Ce misiune i ce rol a putea avea eu? 

- Eti o feti curajoas, bun la suflet i vei putea împrti multor copiii experienele tale! 

- Eu vreau s m duci lâng prinii mei! Acum! Eu nu pot sta atât de mult singur! 

- Vei ajunge la prinii ti dup ce vom cltori împreun prin Regatul Pdurilor! 

- Uite, aproape am ajuns. ea sunt seminele pomilor din Regatul Pdurilor, semine ce doresc 

o ans la via asemeni vou, oamenilor!, îmi spunea frunza artându-mi întinderea de 

semine de variate mrimi i feluri! Seminele ajung în pmânt, unde au Rbdare, Încredere 

i cu Bucurie ateapt s încoleasc, iar mai apoi încep a crete asemeni vou copiilor! 

Copacii micui simt mult Bucurie atunci când încep s creasc, s prind vigoare, 

simindu-se în siguran alturi de copacii din Regatul Pdurilor! 

339

- Nu îneleg de ce sunt aici, locul meu este lâng prinii mei! Vreau s m duci la ei! Acum! 

- Draga mea feti, ai Încredere în mine i bucur-te de experiena noastr împreun! 

- S am Încredere într-o frunz, s m bucur de o cltorie care nu o doream? 

- Ce este neadevrat din ceea ce vezi i tocmai i-am spus în legtur cu devenirea copacilor? 

Te simi în nesiguran, te simi neprotejat? 

- Ai dreptate, am spus într-un târziu, Vorbele tale sunt adevrate, iar eu simt Siguran i 

Protecie, dar sunt Trist c sunt departe de prinii mei! 

- Fetia mea drag, în curând vei fi alturi de prinii ti, ai Încredere, Rbdare i accept s 

priveti creterea tinerilor copaci! 

- Va dura o venicie, iar eu vreau s merg acas! 

- Este adevrat, ani buni de zile se scurg pân copacii ajung mari, precum oamenii mari, 

îns prafurile magicianului vor grbi procesul de cretere i dezvoltare, pentru ca tu acum 

s vezi ceea ce se întâmpl cu muli dintre falnicii copaci, împreun cu prietenele mele, 

frunzele! Uite, vezi tu acolo cum oamenii taie falnicii copaci la rând, unul dup altul! 

- Îi vd! Ce muli copaci sunt doborâi, ce multe frunze sunt strivite! Eu cred c le este Fric, 

poate sunt chiar Furioi i sunt Neputincioi în faa tietorilor de copaci! Îmi imaginez cât 

Durere pot simi, aa cum a simi eu dac cineva mi-ar tia o mân, sau un picior! Ce 

340

putem face? Repede, repede s nu mai sufere atât, am implorat-o pe frunza cea magic i 

plânsul era greu de oprit! 

- Fetia mea drag, eram convins c vei simi, vei înelege suferina, durerea, tristeea, furia, 

neputina copacilor i a frunzelor, chiar dac nu i se întâmpl ie! Sunt sigur c la 

întoarcerea ta acas vei împrti multor copiii, multor oameni ceea ce ai simit, ai vzut i 

sunt încreztoare c împreun vei stopa tierile falnicilor copaci din acest Regat al 

Copacilor i din toate Pdurile! Acum ai îneles rolul i rostul tu în aceast cltorie 

magic? 

- Draga mea Frunz Magic, îi sunt Recunosctoare i îi Mulumesc! A fost o experien 

important, intens; am fost Mirat de existena magiei, am simit o fric mare când am 

fost luat de lâng prinii mei, am simit furie i revolt când îi ceream ceva ceea ce eu 

aveam nevoie - s fiu alturi de prinii mei -, am simit o mai mult furie, revolt, 

neputin când am vzut atâia copaci i atâtea frunze strivite fr pic de mil! Îi promit s 

fac tot ceea ce pot s povestesc multor copiii i multor oameni ceea ce am simit i am vzut 

i împreun s gsim soluii bune pentru toi, care s ne bucure pe toi! 

Draga mea Bianca, am ajuns alturi de prinii mei, nerbdtoare s le povestesc, curioas si 

întreb dac i ei au avut o astfel de cltorie magic alturi de o frunz; frunze, copaci i 

elemente ale naturii ce ne înconjoar pe care din acel moment i în urma acelei magice cltorii 

le privesc cu mult consideraie i respect! i-am împrtit aceast magic experien aa cum 

am promis, cu rugmintea de a te gândi i tu la ceva ce împreun cu ali copiii i ali oameni 

mari putem face! Îi mulumesc i atept veti din partea ta! 

Cu drag, Ioana! 

Autor poveste i desen: Neagu Ioana, clasa a VI-a 

Profesor coordonator: tefan Roxana Claudia 

Şcoala Gimnazial “Acad. Marin Voiculescu”, Giurgiu, Giurgiu 

341

O experienă mai puin fericită 

Stateam la fereastra camerei mele si ma tot gandeam de ce ma cert mereu cu matusa 

mea… Nu imi dadeam seama de ce se comporta asa cu mine… Oare i-am facut vreun rau? Nu, 

nu cred! Oare e geloasa pe mine si pe parintii mei? Dar nu are de ce! Nu credca o sa-mi dau 

seama prea curand dece se comporta asa. Cateodata cand ma cert cu ea, ma enervez si eu, pentru 

ca se ia de mine din orice lucru banal. As vrea cateodata sa merg undeva, unde o sa fiu doar eu 

cu mine, eu cu gandurile mele. Asta am sa si fac! O sa ma duc cateva zile la casa unde locuiau 

bunici mei… Acolo voi fi doar eu cu mine. Cred ca ganduurile si sentimentele negative fata de 

ea ma cam influenteaza negative sip e mine, in loc sa aleg sa fiu fericita, aleg mai mereu sa fiu 

trista, sa ma retrag intr-un colt sis a stau singura. Cand am ajuns acolo, m-am dus sa imi 

despachetez hainele, apoi m-am dus sa fac putina ordine. Totul era prafuit! Nu am mai fost pe 

acolo de ceva vreme. In timp ce dadeam cu matura prin camera, imi suna telefonul. Era matusa 

mea! Prima data nu am vrut sa ii raspund si sa nu credit ca s-a lasat cu una cu doua. M-a sunat 

in continuu! Pana la urma i-am raspuns, dar nu pentru ca am vrut sa vorbesc cu ea ci pentru ca 

ma plictisisem de melodie. Ati crezut ca vrea sa isi ceara iertare pentru tot ce mi-a facut? Ei 

bine va inselati amarnic! De fapt m-a sunat sa imi spuna ca de ce nu mi-am facut curatenie in 

camera. I-am inchis telefonul in nas! Din nou m-a sunat. De data asta nu i-am rasuns deloc. 

Seara dup ace am trerminat curatenia, mi-am facut ceva sa mananc. Dupa ce am mancat, iar 

apoi m-am bagat la somn. Cele cinci zile pe care le-am petrecut acolo au trecut foarte repede. 

Cand eram in drum spre casa am vazut doua magazine unu langa celalalt. Pe unul scria 

FERICIRE, iar pe celalalt scria DISPRETUIRE. Am stat si m-am gandit la care dintre cele doua 

sa intru. Am intrat pe cel care scria DISPRETUIRE. Cand am intrat o multime de oameni. Acei 

oameni asteptau la un ghiseu casa primeasca fiecare o carte despre dispret. Am luat si eu cate o 

carte, m-am asezat la o masa si am inceput sa citesc. In acea carte era descrisa viata unei fetite 

care era certata si batuta de parintii ei in fiecare zi. Nu am stat acolo sa citesc toata cartea, am 

mai citit si in drum spre casa. Dupa o ora aproape doua, aud telefonul sunand. Era mama mea! 

I-am raspuns imediat: 

-Alo, mama! 

-Ce faci, fata mea? 

342

-Uite vin spre casa mama,tu ce faci? 

-Eu am facut putina ordine prin casa. 

-E bine, mami! 

-Da, fata mea. 

-Mama, matusa e la noi? 

-Nu, cred ca o sa ajunga inaintea ta. De ce? 

-Am ceva de discutat cu ea. 

-Bine, draga mea. Ce iti fac sa mananci? 

-Ce vrei tu. 

-Bine. 

-Vorbim acasa mama, te iubesc! 

-Si eu te iubesc! 

-Pa! 

-Pa! 

Teoretic, tatalui meu nu am vrut sa ii spun ca ma duc acasa, deoarece am vrut sa ii fac 

o surpriza. Cand am ajuns i-am vazut pe parintii mei si imediat le-am sarit in brate. Mi-a fost 

foarte dor de ei. Am intrat in casa si am inceput sa povestim. Le-am povestit ce am facut acolo, 

apoi m-am dus sa imi pun lucrurile la locul lor. In timp ce imi asezam hainele, o vad pe matusa 

mea ca intra in camera mea. I-am zis cu un ton rastignit: 

-Ce anume vrei? 

-Vreau sa iti explic… Sa iti explic de ce sunt asa cu tine. Sunt asa pentru ca asa e firea 

mea, asa sunt eu. Imi pare rau ca te-am facut sa suferi din cauza mea. As vrea sa ma ierti, dar 

nu cred ca o vei face prea curand. 

343

-Chiar imi doream aceasta discutie, sa aflu de ce te poti asa. Ok, am inteles ca asa e firea 

ta, dar poti macar sa te schimbi, sa arunci comportamentul asta la gunoi si sa inveti sa fii mai 

buna! Daca vei fii toata viata asa aroganta, nimeni nu o sa vrea sa te ajute cand o sa ai nevoie, 

zic si eu, asta e parerea mea! 

-Eu am sa ma schimb, o sa fiu mai buna si nu o sa ma mai cert cu tine niciodata, imi 

mera dor de tine, chiar imi pare rau ca m-am comportat asa de urat cu tine, iarta-ma! 

-Te-am iertat de mult doar ca voiam sa stiu de ce esti atat de aroganta si de rea cu mine, 

nu cred ca ti-am facut niciun rau… 

-Nu mi-ai facut niciun rau doar ca ti-am zis, asa sunt eu, asta e firea mea. Uite, maine 

ne imbracam frumos si mergem in oras, facem ce vrei tu, ne uitam la un fil, ne plimbam, ce vrei 

tu, e ok asa? Iti place? 

-Da, imi place. E frumos! 

-Sa stii ca eu tin foarte mult la tine sit e iubesc mult,doar esti nepoata mea! 

-Si eu te iubesc, si eu tin la tine si da… sunt nepoata ta si sunt fericita pentru asta. 

Ne-am luat in brate, iar dupa m-a ajutat sa fac hainele mai repede. Am asteptat cu 

nerabdare ziua urmatoare, era prima zi in care eu chiar ma intelegeam bine cu ea. Eram atat de 

ferticita. Ziua urmatoare m-am arajat frumos si apoi am plecat in oras cu ea. Prima data ne-am 

dus la cinema, ne-am uitat la un film horror, apoi ne-am dus sa manacam ceva, iar apoi ne-am 

plimbat prin toate magazinele si am facut si cumparaturi. Ne-am luat tricouri la fel si multe alte 

lucruri. 

am inteles perfect. 

De atunci nu m-am mai certat cu ea, totul a mers foarte bine. Eu si matusa mea, ne- 

,,Nu alunga persoanele de langa tine, ele pot schimba” 

344

Autor poveste i desen: Pvluc Ana, clasa a VIII-a 

Vâlcea 

345

O întâlnire specială! 

Este o sear plcut de var, iar parcul din centrul oraului este animat de glasurile i 

hârjoneala copiilor încântai de joaca i jocurile copilriei, acompaniai de atenionrile i 

sfaturile celor mari. Pe una dintre bncile aflate în umbra btrânilor copaci se odihnete, îi 

recapt puterile dup o zi de munc Alexandra, tânra educatoare a unei grdinie din ora. 

Cu capul aplecat pe spate, cu trupul aezat comod pe banc, cu privirea ctre cer, respirând 

încet, încet aerul rcoros al serii reuete o stare de detaare, de relaxare, pleoapele aproape c 

se închid, iar o stare de aipire pare s o cuprind.... Fericirea l-a destabilizat pe Iubire cu o 

vitez ameitoare, într-o fraciune de timp, energiile descrcându-se asemeni tuturor 

descrcrilor naturale. Bubuiturile s-au fcut auzite, aproape înspimânttoare, împletirea 

trupurilor s-a putut vedea, iar în aer plutea mirosul trupurilor când depun efortul de a se 

proteja. Fericirea alunecând pe skateboard prinsese o vitez ameitoare i totul în jur parc 

dispruse; aproape plutea i-i dorea s fie aa mereu! Obstacolele de care auzise c pot apare 

în drumul su erau repede depite, fericirea fiind convins c poate face fa oricror 

obstacole; o mare parte din drumul su cu skateboardul le ocolise, protejându-se i 

continuându-i drumul! Virajul, sritura urmtoare i îl vzu fr îns a reui s-l ocoleasc, 

iar apoi simi durerea în urma impactului, iar el aceeai durere în urma unui impact ce nu-l 

imaginase vreodat. Tocmai lui, Iubirii s i se întâmple aa ceva? Iubire - ocrotitor, atent, 

linitit i linititor cu toi cei din jur plecase i în acea zi s ofere ceea ce el avea din belug – 

prea plinul de iubire, fiind convins c ceilali îl vor primi firesc, linitit i cu grij, o grij 

temperat, aa cum auzise c au fcut bunicii i prinii si. De cei neîncreztori, vulcanici, 

deseori aparent respingtori sau mult prea încreztori învase s-i conving despre 

importana a ceea ce el avea de oferit. Acum, pe drum, într-un moment a vzut-o, a încercat 

un strigt de avertizare, care a refuzat s fie auzit, apoi simi durerea în urma iminentului 

impact ce nu-l putuse evita! 

- Au, m doare, d-te la o parte, auzi glasul ei, al Fericirii. 

- M doare i pe mine, rspunse el gutural, incapabil a se mica! 

- Am spus c m doare i s te dai la o parte, repet ea, în timp ce îl împinse puternic. 

- Acum m doare mai tare, durerea mi s-a intensificat, în urma a ceea ce ai fcut, spuse 

Iubirea într-un icnet de durere. 

346

- Îmi pare ru, îmi imaginez c te doare, dar a te da la o parte a fost singura aciune pentru a 

m elibera de presiunea ta asupra mâinii i piciorului meu, care accentua durerea mea, 

spuse Fericirea pe un ton vesel, puin îngrijorat, totodat. Atunci, Fericirea îi întinse mâna 

celui ce se afla jos, cu un chip schimonosit de durere. 

- Vd c îmi întinzi mâna, aud veselia glasului tu, vd strlucirea ochilor ti, dar din vina 

ta eu simt acum durere, o durere care parc m- face s nu m pot ridica, spuse Iubire, cu 

un glas autoritar i o privire arztoare. E numai vina ta, uite ce ai fcut, iar eu plecasem s 

ofer tuturor ceea ce am eu din belug. 

- Mâna Fericirii râmase întins, privirea strlucitoare era aintit asupra celui aflat înc jos, 

simea durerea surd din mân i din bra, îns cu aceeai voce vesel, uor sugrumat de 

durere îl întreb de ce refuz s se ridice. 

347

- Numele meu este Iubire, plecasem s m întâlnesc cu nite cunoscui, iar din vina ta eu 

sufr i vd c nu-i pas, eti vesel, bucuroas i în picioare! Tu cine eti? 

- Eu sunt Fericirea, iar menirea mea este ca ori de câte ori simt durerea s încerc a o alina, a 

o vindeca prin glasul meu vesel, prin privirea mea, prin tonusul meu vioi i prin energia 

mea; dac vrei eu sunt aici i te pot ajuta, îns dac refuzi este alegerea ta, spuse 

Fericirea. 

Iubire fcu efortul i se ridic, înc uimit i icnind de durere; uitându-se spre ea o întreb dac 

este bine. Amândoi erau în picioare, privindu-se i scuturându-i praful de pe ei. 

- Îmi pare ru pentru ceea ce am fcut, spuse Fericire, haide s mâncm o îngheat i s 

bem un suc! 

- Mulumesc, dar nu este nevoie, spuse Iubire bâlbâit! 

- Ne-ar face bine îngheata i apoi ne-am asigura c suntem amândoi bine. Haide, te rog! 

Iubire accept i iat c mergeau amândoi i savurau câte o îngheat, dar o denivelare a 

asfaltului fcu ca Iubire s se dezechilibreze i parte din îngheata sa se împrtie pe tricoul 

Fericirii! Iubire, de felul su emoionat, lent i îngrijorat începu s caute haotic prin 

buzunarele hanoracului ceva ce ar fi putut înltura pata, timp în care Fericire râdea, râdea, 

privindu-l amuzat! 

- S-a întâmplat, nu-i mai face atâtea griji, tuturor ni se putea întâmpla i apoi este doar o 

pat de îngheat.! Privirile li s-au întâlnit, scântei de energie se simeau între ei, 

conexiunea era atât de puternic, srutul a venit firesc, împletindu-se cu îmbriarea, iar 

durerile cauzate de impact au disprut, menirea lor fiind aceea de a-i face s îneleag c 

durerea este omeneasc, dar poate fi vindecat! În locul acela, din parcul acela Fericirea a 

fost completat de ctre Iubire, Iubirea completat de ctre Fericire, ambii au acceptat 

imperfeciunea ca fiind omeneasc, iar forele lor împreunate au rmas scut împotriva 

durerilor, povestindu-se i astzi c acolo unde este Fericire i Iubire totul poate fi! 

Alexandra deschise ochii, se întinse alene, iar zâmbetul si starea de linite, de confort i 

relaxare interioar ce pusese stpânire pe ea îi aduser o întrebare: Acolo unde este Fericire i 

Iubire totul poate fi? A fost un vis, a fost o cltorie a imaginaiei ei creatoare era mai puin 

important acum. Pentru ea, tânra educatoare s-a conturat din acea sear o alt i important 

responsabilitate: transmiterea generaiilor de precolari a acestei întâlniri speciale, pentru ca 

348

împreun cu ei s afle rspunsul la întrebarea ce i-a aprut în minte în acea sear rcoroas de 

var, în acel parc animat de glasurile i chiotele de bucurie ale copiilor. 

Autor poveste i desen: Trifan Ana Maria, clasa a VIII-a 

Profesor coordonator: tefan Roxana Claudia 

Şcoala Gimnazial “Acad. Marin Voiculescu”, Giurgiu, Giurgiu 

349

O mamă pentru puii altora 

Un om este capabil de multe lucruri, bune sau rele. Fiecare dintre noi avem în suflet o persoan 

drag care mereu ne va trezi sentimente de respect i o afeciune pe care de cele mai multe ori nu ne-o 

putem explica. Aa mi s_a întâmplat i mie. Nu pot s v spun când mi s_a întâmplat exact, dar tiu sigur 

c toat viaa o voi avea în suflet. 

În orice coal, la începutul anului colar, îi dai seama care elevi sunt în clasa pregtitoare i 

care sunt în a cincea. Cei mici îi caut din priviri doamna educatoare, iar cei mari pe domnul sau 

doamna învtoare. 

Asta mi s-a întâmplat i mie. În faa colii, în careu, nu mai era domnul învtor, ci o doamn. 

Nu prea îmi convenea asta. Prima mea întrebare a fost oare ce mnânc de e aa de subiric? Avea 

prul lung, rocat, foarte elegant îmbrcat, înclat cu nite pantofi cu toc pe care eu cred c nu a 

putea sta niciodat. În gândul meu suna o dorin ,,vreau la domnul meu învtor.” Gândul mi-a fost 

întrerupt de prezentarea doamnei director ,,diriginta clasei a cincea este doamna profesor de limba 

român Pop-Moldovan Adriana - ,,VAI... I DIRIGINT I PROFESOAR DE LIMBA 

ROMÂN?!!!” 

Pot s spun cu cea mai mare sinceritate c m-am înelat amarnic în privina dânsei. În cei doi 

ani i jumtate am descoperit c nu cred c exist un om mai drept, mai sincer, mai onest, mai protector 

i iubitor pe pmânt. E ca o mam pentru noi. Tot ce face începând de la un simplu gest, o simpl 

mângâiere, un simplu zâmbet, dragostea i pasiunea cu care ne pred, grija pe care ne-o poart, faptul 

c se mândrete cu noi orice lucru mic am realiza, o fac s fie cea mai frumoas femeie din lume. În 

fiecare diminea, vine i ne salut i s se asigure c suntem toi bine. Atunci m simt atât de 

protejat, ca i cum mi-ar spune mama noapte bun înainte de culcare. Îmi aduc aminte c anul acesta 

am participat la târgul de mrioare, iar dânsa nu a putut s ne însoeasc, deoarece avea olimpiad. 

Eram ca nite pui care i-au pierdut cloca, dei ne-a lsat pe mini bune. Eu, la sfârit chiar am plâns, 

pentru c ceilali elevi au plecat la pizza cu doamnele lor diriginte i preau atât de fericii împreun, 

iar noi nu! Toi eram amrâi i chiar ne-am promis c nu vom mai merge nicieri fr ,,mmica 

noastr.” Uneori, când facem câte o prostie, vrea s par dur, s ne fac moral. Ne ceart ca pe nite 

copii de grdini! Nu asta ne ruineaz, ci faptul c am dezamgit-o. 

Pentru mine, doamna dirigint e mai presus de atât. E omul care a fost lâng mine când am 

czut, când am plâns, când am suferit, când m-au cuprins dorurile, când am avut necazuri. Ea a tiut s 

350

m ridice, s m fac s zâmbesc, s uit, s iau viaa aa cum e ea. Ea a tiut s m fac un copil mai 

bun, mai înelegtor, mai darnic. E omul care ofer atât de mult i nu cere nimic în schimb. Ne spune 

mereu c mulumirea ei suntem noi, iar asta m bucur foarte mult. Sufletul ei e atât de mare i bun 

încât orice lucru ar face, eveniment, activitate sau orice altceva, iese extraordinar. În cei doi ani i 

jumtate, niciodat nu am vzut-o mohorât, urâcioas, tot timpul eman cldur. Chiar i când ne 

ceart o face cu atâta dragoste, precum o mam. 

Mi-a dori ca atunci când voi fi adult, s am mcar un sfert din sufletul ei. Pentru mine, este una 

dintre cele mai importante fiine i o iubesc mult. Pentru tot ce a fcut pentru mine, face i sigur va mai 

face, îi spun din tot sufletul meu ,,ÎI MULUMESC, DOAMNA MEA DIRIGINT, UN SUFLET 

BUN I DRAG.” 

Povestea mea a început în urm cu doi ani. Introducerea nu a fost una foarte fericit, dar 

cuprinsul este unul extraordinar pe care îl triesc zi de zi în coal alturi de colegi i doamna dirigint, 

351

exact ca o familie care are i urcuuri i coborâuri, dar le trece cu brio. Sfâritul povetii nu prea vreau 

s îl tiu i nici nu doresc s m gândesc la el, deoarece va fi unul trist... puii vor crete i-i vor lua 

zborul, iar mama lor îi va privi cu lacrimi în ochi... DAR I PUII VOR PLÂNGE la plecarea din cuib! 

Un om este capabil de multe lucruri, bune sau rele! Fiecare din noi are în suflet o persoan 

drag, iar eu în suflet mereu voi purta amintirea cald a unei adevrate mame. 

Autor poveste şi desen: Loke Andreea, clasa a VII-a 

Profesori coordonatori: Pop Moldovan Adriana, Blaj Alina 

coala Gimnazial „Vasile Breban” Crieni, Slaj 

352

O nouă viaă 

Tria odat o fat pe nume Ela. Ea avea doisprezece ani şi împreun cu prinii ei, care erau 

animatori la petreceri pentru copii, locuiau pe Trâmul Fericirii. 

Toi locuitorii acelui trâm aveau mereu zâmbetul pe buze şi nu trecea nici o zi în care s nu 

zâmbeasc. 

Ela, era îns mai diferit. Era tot timpul serioas, de foarte multe ori o tristee rece se citea pe 

chipul su. Ea nu a mai zâmbit de la vârsta de trei ani. Totul s-a întâmplat când şi-a însoit prinii la 

munc. Era foarte frumos acolo: baloane, dulciuri, luminie, jucrii. Fetia era tratat regeşte, dar totul 

s-a schimbat, când în cala şi-a fcut apariia un clovn. Deşi acesta era preocupat s distreze copiii, Ela 

s-a speriat cumplit vzându-l şi l-a considerat un duşman. De atunci a considerat c toate motivele 

care-i fac pe ceilali fericii pe ea o vor întrista. 

Ştiind c tuturor le plac culorile, Ela purta doar alb şi negru. Ştiind c multor copii le plac 

dulciurile, ea mânca doar spanac şi broccoli, legume mai puin agreate de majoritatea copiilor.Toate 

zilele reau identice pentru Ela. Avea cea mai monoton şi mai trist via de pe acel trâm. Era mereu 

singur evitând s îşi fac prieteni. Prinii ei au fcut tot posibilul s schimbe situaia, invitând copii 

acas la ei, cumprându-i animlue, citindu-i poveşti cu prini şi zâne, dar toate erau în zadar. 

Ei bine, într-o sear Ela se puse la culcare cu gândul la coşmarul ce urma din nou s îl aib. 

Spre dezamgirea ei a avut un vis frumos. A visat cum este dus în Lumea Emoiilor, în care ajungi 

doar când nu ai fcut cunoştin cu bucuria în viaa real. Nu a apucat s viseze prea mult pentru c s-a 

trezit brusc. 

Urmtoarea noapte a avut acelaşi vis, dar c şi noapte precedent s-a trezit. Aceste vise au 

continuat sptmâni dup sptmâni, pân când, într-una din nopile în care s-a trezit a aprut în faa ei 

Bucuria, care a luat-o de mân şi a purtat-o spre alte meleaguri. În drumul su tria emoii dintre cele 

mai diverse. De la fericire extrem, la tristeea pe care o experimenta în fiecare zi, apoi era mândr, 

atât de mândr încât nu se recunoştea, trecând pe lâng un puişor rnit a simit o durere profund, 

aceasta trebuie s fie suferina. 

A întrebat-o pe partenera sa de drum care este rolul acestor triri? Explicându-i c ea se simte 

bine cu strile ei şi nu are nevoie de altceva. 

Atunci Bucuria i-a explicat Elei c toate emoiile sunt importante în viaa noastr, c nu putem fi 

echilibrai fr a cunoaşte fericirea care ne inund sufletele la apariia soarelui, dar şi tristeea care ne 

învluie când cineva drag nou sufer. 

Dup ce a îneles toate acestea Ela s-a întors acas. 

353

A doua zi a zâmbit, a cutat copii cu care s se împrieteneasc şi a început s îndrgeasc 

culorile. Parc avea o via nou. 

De atunci Ela era ca toi ceilali copii de pe trâm şi nu a mai fost considerat diferit. 

Autor poveste i desen: Levai Andreea, clasa a V-a 



354

O prietenie pierdută 

Hmmm...dac ai putea descrie sentimentele, cum le-ai vedea? Sub forma unor miresme care 

zboar prin capul cuiva, sau sub forma unor omulei mici care îi fac de cap chiar în capul tu, da... 

cam asta ar fi definiia perfect. 

Cassie i Lucy sunt prietene de la grdini, i pân acum în clasa a VIII-a, colege de banc, 

viitoare colege de munc, dup dorina lor, i actuale foarte bune prietene, de nedesprit. Cassie 

reprezint fata rebel, neînfricat, care face fa tuturor i îi apr mereu prietena, iar Lucy, o fire mai 

timid, ,,tocilar” i mereu în umbra prietenei sale, Cassie, care de la un moment dat o cam deranjeaz. 

Într-una din zile , în timp ce îi fceau temele cele dou prietene, Lucy izbucni: 

- Nu îneleg, de ce pe tine te place toat lumea? 

- Adic? Îi rspunse Cassie mirat. 

- Adic eti fata perfect în ochii tuturor, iar eu sunt doar o umbr a ta. 

În camer se ls o linite de neclintit, pân când Cassie se rscul: 

- Pi i eu ce vrei s fac dac nu eti o persoan plcut? 

- Scuz-m?! Poftim? i Lucy arunc caietele pe jos. 

- Pi i atunci de ce sunten prietene dac tu m consideri o persoan neplcut? 

- Nu tiu! Îi rspunse Cassie nervoas. Poate nu ar mai trebui! 

- Sunt de acord! Îi rspunse Lucy, iar Cassie trânti ua suprat. 

Dup câteva zile bune, tot nimic, fetele nici mcar nu se mai salutau pe holurile colii când se 

întâlneau, chiar i block i-au dat reciproc pe reelele de socializare. Chiar prinii au încercat s le 

împace, dar tot în zadar. Pân când Cassie cedase, iar dorul prietenei sale o copleise total. Aa c a 

încercat s repare situaia. 

În primul rând, i-a scris pe internet, apoi a încercat s vorbeasc fa în fa, i-a fcut cltite cu 

ciocolat, a intrat la ea în camer pe ascuns lsându-i un bilet pe pat, pe canapea, pe televizor, pe dulap 

i în toate colurile camerei, dar prietena ei Lucy parc nu mai era ea, o fire rece, cu privire îneptoare 

o stâpânise pe prietena ei cu suflet bun i înelegtor. 

Panicat, Cassie nu mai tia ce s fac, cum s îi aduc prietena la loc. Pân când cea mai 

înfricotoare idee o cuprinse, aceea fiind de a-l apela pe doctorul Tarantul, un nume extrem de ciudat 

pentru un doctor, care de fapt nu era un doctor adevrat, ci doar numele pe care i-l pusese chiar el. 

Este considerat ciudatul oraului, deoarece în laboratoarele lui improvizate se fac minuni, ascunse de 

ochii lumii.

La marginea oraului, într-un cartier în care obolanii mergeau pe case, îi duce traiul doctorul 

Tarantul, care este neplcut surprins de prezena lui Cassie. La început, acesta nu a vrut s o ajute, dar 

dup ce îi aflase povestea a srit în sus de bucurie, deoarece chiar vroia s îi testeze noua mainrie 

care teleporta oamenii în mintea altor oameni pentru a putea discuta cu sentimentele lor, ceea ce era 

mai mult decât perfect pentru Cassie. Dar, în primul rând, trebuia s o aduc cumva pe Lucy, care nici 

mcar nu se uita la ea, în laboratorul Doctorului Tarantul. Cu ajutorul unui apel fals a reuit, iar 

aceasta a czut în plas. tiina s-a îmbinat cu magia, iar Cassie a reuit s ptrund în mintea lui Lucy. 

Se trezise într-o camer goal, neagr, împreun doar cu ecoul ei, dar dint-o dat din colurile 

camerei apar nite omulei mici în culori duferite care i se prezentar lui Cassie. 

- Hei, eu sunt Rou, i sunt sentimentul furiei, se rsti pe un ton furios omuleul rou. 

Dintr-un alt col al camerei, apare încet, timid, sentimentul timiditii care se prezint sub form 

de culoarea Mov. 

Cu lacrimi pe obraz se prezint i sentimentul tristeii, care era albastru, i foarte suprat. Apoi, 

apruse i sentimentul de fric, disperare, invidie, mâhnire, indignare i toate cele care o stpâniser pe 

Lucy. Uitându-se în jur, ceva lipsea, adic sentimentul de bucurie, încântare, recunotin, încredere i 

celelealte care o reprezentau cândva pe Lucy. 

Speriat, Cassie întreb: 

- Unde sunt? Ce s-a întâmplat cu prietena mea, cu sentimentele i sttile bune, pe care le 

transmitea în jur. Ce le-ai facut? 

Trist, sentimetul tristeii rspunse: 

356

- Au plecat, undeva prea departe! Am încercat s le aducem înapoi, dar în zadar. Tu eti de vin! 

Tu ai adus întunericul peste noi, tu ai distrus familia frumoas care odat petrecea în mintea lui Lucy. 

- Te urâm!!! 

- Stai! Nu am vrut s se întâmple asta! Începuse Cassie s plâng, a fost doar o ceart, v rog! 

- E pierdut! Rspunse sentimentul de disperare. 

- Nu! O s le aduc înapoi chiar i cu preul vieii. 

- Au murit! Trebuie s înelegi, ip sentimentul mâhnirii. 

- Te ror, Lucy, dac m auzi tu i sentimentele pierdute, întorceti-v, e diferit fr tine, tu nu eti 

aa, eti firea aceea timid, dar în acelai timp i vesel care mereu atragi zâmbete, te rog! Promit c nu 

o s ne mai certm niciodat! i ultima lacrim de pe obrazul lui Cassie se scurse pe podeaua neagr i 

rece, când dintr-o dat o floare rsri, apoi câteva fire de iarb, i locul întunecat se transformase într-o 

grdin plin de flori i de via. 

Sentimentele care o cuprinser pe Lucy se transformaser în sentimentele care odat o 

stpâneau. 

Când cele dou se trezir, se luar în brae, i nimic nu le mai putea despri. 

Autor poveste i desen: Trion Alexandra, clasa a VI-a 



357

O stradă cu sentimente 

Într-o zi, lui Ion Florescu, un om ca oricare altul, în vârst de 23 de ani, care st pe 

Strada Sentimentelor, în cas de la captul strzii, i se întâmplase ceva grozav. Casa lui era 

mic, din crmid, tencuit şi apoi vruit într-o culoare verzui spre albastru, iar el se gândea 

aşa într-o doar: De la şase ani m gândeam la asta, dar nu am vrut s-o întreb pe mama poate 

pentru c prea o întrebare ridicol – cum de strada noastr are un aşa nume? Oare n-ar fi putu 

s se cheme Strada Florilor sau Strada Cimitirului? De ce tocmai a sentimentelor? Casele nu 

au sentimente! 

Cu gândul acesta ridicol s-a dus dup pâine la magazinul de la captul strzii. Pe la 

jumtatea strzii, a vzut o feti care plimba un cel nu prea cuminte, pentru c fugea dup 

pisici, ltra la psri şi clca florile din faa curilor oamenilor. Neatent pe unde mergea, Ion a 

clcat pe coada pisicii vecinei, tanti Rodica, iar pisica a scos un mieunat care semna cu 

iptul unui copil care îşi vrea jucria înapoi. Ion s-a speriat, s-a dezechilibrat şi a czut. Pisica 

c-a înfoiat, câine, zrind-o, a început s latre, iar fetia l-a scpat. Din pcate, o maşin nu l-a 

mai putu evita… Fetia privea îndurerat şi a început s plâng. Ion nu avea cum s schimbe 

lucrurile… A încercat s-o consoleze pe feti, dar, pân la urm, a trebuit s plece mai 

departe… În adâncul sufletului su simea tristeea… 

Trist şi cu capul aplecat, a ajuns la magazin. Dar nici acolo nu a scpat de evenimente. 

Magazinul tocmai era jefuit. Oare ce ghinion poi avea s asişti la aşa ceva! Se ascunde dup 

un raft şi, folosindu-se de o bât, sare la tâlhar care se sperie şi se pune în genunchi cerând s 

nu-l loveasc. Lui Ion nu-i venea s cread c a reuşit aşa de uşor s sperie houl. Dar 

descoper c, în spatele cagulei, era tocmai nepotul su. L-a luat de urechi şi l-a obligat s-şi 

cear iertare vânztorului ca s nu fie pedepsit de poliie. În fine, s-a rezilvat şi cu asta. Se 

simea mândru ca dup un gest de curaj într-o situaie care se termin cu bine. L-a dus pe 

nepotul su acas şi i-a povestit mamei acestuia ce fcuse ca s-l certe bine. 

358

Era timpul s duc pâinea aia acas, dup un drum foarte scurt, dar cu peripeii. Tot 

mergând, zreşte fetia care slta de bucurie, iar asta i se pru destul de ciudat. De fapt, fetia 

primise de la tanti Aureliana un pui de cel, destul de asemntor cu cel pe care îl avusese. 

Aşa c acum simea şi bucurie… 

A ajuns şi acas, parc nici foame nu-i era dup atâtea întâmplri! Se gândea c e mai 

bine s simi bucuria decât tristeea care te usuc încet. Probabil c aşa ajung unii oameni s 

se schimbe, vzând c zâmbetele de pe fee aduc alte şi alte zâmbete. 

Autor poveste i desen: Pelics Maria, clasa a V-a 

Profesor coordonator: Morman Anca 


359

Oraşul sentimentelor 

La captul lumii, undeva ferit de marile aglomeraii, exista un ora. Acest orel nu era precum 

celelalte, ci era fermecat. Soarele strlucea atât de puternic peste el, încât îi lua ochii. Florile de pe 

marginile strzilor erau ca nite rubine, iar locuitorii oraului nu auzir de Suprare, cci oraul era 

protejat de o barier magic. 

Oamenii nu tiau c, de partea cealalt, conduceau lumea Tristeea i Egoismul. Erau ferii aici, cci 

Bucuria avea grij s fac totul bine i s fereasc oamenii de lumea de afar. Ei triau în pace i armonie, 

nu furau, nu se certau. Într-un cuvânt viaa lor era perfect. 

Îns, în acest ora, exista totui cineva nefericit. Oliver era un bieel de vreo doisprezece ani cruia 

îi era foarte greu s simt ceva. Fericirea îl înconjura de pretutindeni, dar el tot nu înelegea ce este. 

Mereu se gândea la ce se afl dincolo de barier i cât de mult ar vrea s plece din acest ora. 

Dorina lui avea s devin realitate cci îi puse repede în gând planul. La miezul nopii fugise de 

acas i trecuse pe cealalt parte a barieriei. Ajunse într-un inut ciudat, întunecat, diferit de orelul su 

natal. Foarte obosit, hotrî s-i caute un loc de odihn gândindu-se c va gsi pe cineva destul de amabil 

încât s-i ofere o mas cald i un loc de odihn. Hotrî s bat la ua primei case. În faa lui apru un 

brbat masiv cruia îi lipsea zâmbetul de pe fa. Avea o privire foarte încruntat i îl msur din cap 

pân-n picioare pe bietul Oliver, apoi îi închise ua în nas. Merse la toate casele din zon, dar nimeni nu 

era destul de binevoitor. Atunci Oliver descoperi ce înseamna Rutatea i simi pentru prima dat 

Tristeea. Fr un loc unde s stea, îi puse capul pe pmântul umed i rece i aipi imediat. 

Ziua urmtoare, avu loc în acel ora un târg. Oliver, curios de fel, vru s vad ce se întâmpl. 

Târgul era plin de oameni: unii sraci care cereau bani de la vânztorii de produse pentru a-i putea 

cumpra ceva şi alii bogai venii doar s-i cheltuie averile. Oliver nu înelese de ce exist astfel de 

diferene între ei cci în oraul lui oamenii bogai îi ajutau pe ceilali i astfel nu exista Nefericire. Se 

apropie de cei sraci i le ddu singura lui mâncare. Vzându-i aa de fericii, simi ca aproape îi trece 

foamea. Se mai plimb printre tarabe i vzu ceva care-l puse pe ganduri. O femeie se plimba linitit cu 

copilul ei de mân vrând s-i cumpere o jucrie, dar un brbat înalt se strecur în spatele ei i-i fur 

geanta. Dând dovada de eroism, Oliver fugi dupa brbat. Spre deosebire de acesta, Oliver era mult mai 

agil i îl ajunse repede din urm. Dar la capitolul putere, brbatul era mai bun aa c îl trânti pe biat pe 

jos i îi continu linitit drumul. Atunci, Oliver simi pentru prima dat Dispreul i Durerea. 

360

În alt zi, se plimba neatent pe strad i se ciocni de un biat grbit . Îi ceru stângaci scuze i îl 

ridica pe acesta de jos. Biatul îi povesti lui Oliver c prinii lui l-au dat afar din cas i l-a întrebat 

dac nu îi pot continua drumul împreun. Oliver rspunse afirmativ, fericit s întâlneasc o persoan cu 

care s poata vorbi. Oliver îi povesti aventura pe care o trise pân acum, îns biatul începu s râd 

auzind c ar exista un ora atât de fericit. În cele din urma veni i seara i cei doi adormir uitându-se la 

stelele strlucitoare de pe cer. Dimineaa, când se trezi Oliver, observ c e singur i îi lipseau toi banii. 

Apoi, auzi pe strzi vorbindu-se despre un biat care ar fi cutat de poliie datorit numeroaselor furturi 

pe care le comise. Atunci Oliver simi pentru prima dat Furia. 

Singur, înfometat i acum fr bani, Oliver hotrî s se întoarc acas. Trecu bariera i îi regsi 

oraul natal cu care era obinuit. Vzând c aici nu exista Nedreptatea, Rutatea i Furia simi în sfâit 

Bucuria. Toat lumea se liniti când îl vzu înapoi acas cci dispruse acum multe zile i nimeni nu mai 

auzise de el. Familia îl lu în brae, iar el le promise c nu va mai pleca pe ascuns. 

În final, Oliver împreun cu Bucuria, Drnicia i Iubirea eliberar lumea întreag de Tristee i 

Rutate. i aa binele a învins rul i a rmas stpân al lumii. 

Autor poveste: Flore Roxana, clasa a VI-a 

Autor desen: Puşcaş Ioana, clasa a VI-a 

Profesor coordonator: China Imelda 

Colegiul Naional „Silvania” Zalu 

361

Pădurea sentimentelor 

Povestea noastr începe acum doi ani,când împreun cu sora mea, Anais, i cu 

prietena mea cea mai bun,Ana,ne îndreptam într-o mini-vacan de sfârit de sptmân la 

cabana bunicii, aflatîn vârful unui munte, la marginea unei pduri. 

Cu dou zile înainte de plecare,îmi amintesc c eram foarte entuziasmate fiindc, în 

sfârit, vom putea petrece o sptmân împreun, departe de viaa urban,cu linite i 

pace.Împreun cu sora mea, am început s ne facem bagajele îndesând înuntru tot felul de 

lucruri interesante pe care le-am putea folosi în cazuri speciale. 

Era ziua în care trebuia s plecm, ne-am luat un ,,la revedere!” fugar de la prinii 

notri ine-am întâlnit cu Ana înautogar.Biletele erau deja luate,noi mai trebuia s ateptm 

sosirea autobuzului care avea s ne duc spre cea mai neateptat cltorie. Dupcâteva 

minute de ateptare, care nou ni s-au prut nesfârite, acesta a ajuns i ne-am urcat în el. 

Lumea prea aa plin de via în acel autocar,parc strlucea de fericire sau poate aa ni se 

prea nou, cci totul este de fapt o oglind a propriilor sentimente. 

362

Dup trei ore, am ajuns în ultima staie în care ne putea duce autocarul. De acolo 

trebuia strecem printr-o pdure pentru a ajunge la caban. Am aprins lanternele cci se 

fcuse deja seari ne-am început drumul prin hiul din ce în ce mai întunecat al codrului. 

Bunica ne spusese nite poveti ciudate despre acea pdure, pe care noi, copii fiind, nu le 

luasem în serios. Bunica îi spunea acelei pduri ,,Pădurea sentimentelor”, fiindc oamenii 

care treceau prin ea experimentau diferite stri care mai de care mai stranii i rareori 

rmâneau netransformai sufletete dup acea experien. Mergeam încet, fiind foarte atente 

la tot ce mica. Eu, mai sperioasă de fel, m uitam mereu în spate ca i cumsimeam prezena 

cuiva, nevzut i netiut. Anais, era cea mai optimistă, mergea drept în fa, curajoasă. 

Schimbrile au început s apar întâi la Ana, care punea o mulime de întrebri existeniale, 

devenind din ce în ce mai nefericită i deprimată. Anais îns nu a lsat-o s se întristeze, ci o 

înveselea la fiecare gând negru pe care Ana îl rostea. Nu tia c aa, m linitea i pe mine, 

care eram vulnerabilă la fiecare stare a celor din jur. Dupînc vreo câteva minute, parc 

pdurea aceea întunecată i terifiantă devenea din ce în ce mai luminoasă, se vedeau pân i 

brazii din jur,pdurea devenise foarteprietenoasă, dei de jur împrejur întunericul învluia 

totul. 

Din acel moment, când totul era plin de lumină, iar copacii aceia strluceau verzi i 

vii în razele lunii, avea s se schimbe totul. Toate trei am simit c ceva nevzut ne 

controleaz, c nu mai putem s ne micm nici cel mai mic os. Ne-am oprit toate, în acelai 

timp, ca nite ppui sincronizate perfect de un mecanism invizibil, din interior iam privit în 

gol. Da, în gol! Cci privirile noastre erau pierdute undeva în abisul gol al infinitului nopii… 

Apoi Anais i Ana i-au continuat drumul i m-au lsat acolo, fr a privi în urm. Eram 

împietrit i nu m puteam clinti, de parc mâini de oel m intuiau în loc. Nu puteam striga, 

dar nici nu încercam. Sufletul meu era strbtut de mii de sentimente. Teamă, speranță, 

iubire, deznădejde, credință, toate, toate nvleau precum o hait de lupi pornii s m sfâie. 

Contradictorii i vii mucau din mine flmândele sentimente… 

Apoi, dintr-odat, cu o for interioar incredibil am început s lupt cu propriul 

suflet, încercând s scap. i totul s-a luminat parc în interiorul sufletului meu: nu mai eram 

dependentă i vulnerabilă de sentimentele altora. Le controlam, le alungam, fcând loc 

propriilor triri. Sentimentele m-au observat i ele, speriindu-se de înverșunareai hotărârea 

mea. Atunci, le-am vzut pe Anais i Ana stând pe îngusta potec, nemicate ca nite 

marionete ateptând. De sus, cu fire subiri de mtase am observat Mâna care le controla 

acum i pe ele. La început mi se prea o mân cunoscut, dar apoi a început s devin din ce 

în ce mai strin, mai uscat, precum crengile ramificate ale unui copac… 

363

Deodat am simit o lumin puternic orbindu-m i vocea Anei care îmi spunea s 

m grbesc fiindc mai avem puin pân la cabana bunicii. Fetele erau în faa mea, aa cum 

erau la începutul cltoriei. Totui, restul drumului l-am strbtut în tcere, fiecare purtând cu 

sine o poveste care nu putea fi nici spus, nici îneleas. 

Ajunse la captul pdurii, am zrit o cbnu mic, luminat. Era a bunicii. Ea ne 

atepta în pragul uii cu o tav de prjiturele în forma de inimioare.Dupcltoria prin pdure 

ne simeam epuizate i fr poft de mâncare. Ne întrebam dac ar fi bine sîi spunem i 

bunicii,ei i-am putut spune tot timpul ce aveam pe suflet, ne asculta mereu. Dei nu am scos 

niciun cuvânt, bunica prea c ne tie secretul fiindc ne privea cu îngrijorare, teamă i o 

tristețe nemăsurată. 

Toat noaptea ne-am gândit doar la cele întâmplate în pdurea aceea i de ce sufletul 

fiecruia se schimbase atât de mult. Anais nu mai putea fi veselă și optimistă, dar Ana ne 

încuraja cu vorbe frumoase i gânduri pozitive. Cât despre mine, nu mai puteam rezona la 

strile lor, aveam propriile gânduri… Voiam s m întorc în acea pdure, ceva m rechema 

acolo, o chemare adânc, precum chemarea abisului, când te arunci în gol… 

Am ateptat pân diminea i le-am propus fetelor s ne întoarcem în pdure, dei tot 

ce s-a întâmplat în acel loc prea i pentru ele doar un vis urât.Dei era ziu, pdurea era la 

fel de întunecat ca în clipele prin care trecuserm cu o noapte înainte. Am ptruns încet, 

pind temtoare, tot mai adânc, în inima neagr a pdurii. În puin timp aveam s simim 

din nou firele mtsoase ale ppuarului, jucându-se cu sufletele noastre. Spre deosebire de 

sentimentele contradictorii ce m npdiser cu o noapte înainte, tririle de acum erau 

neateptat de linitite. Simeam un calm desvârit în sufletul meu, o pace i o relaxare 

absolut. 

Am alergat spre Anais i Ana, care preau s experimenteze aceleai stri deoarece 

aveau feele senine și luminoase. Nu mai simeam nici teamă, nici deznădejde, nici tristețe - 

sufletede copii nemcinate înc de via trit. Ne-am întors grbite i fericite spre cabana 

bunicii i abia atunci i-am povestittotul, de la început pân în clipa aceea magic… Am 

povestit fr remușcări, fr regrete, de parc abia atunci sufletele noastre se eliberaser de 

tot… de tot răul și minciuna pe care le cunoscuserm în via. Bunica ne-a privit fericită i, 

plin de înțelepciune ne-a sftuit ca, de acum înainte, s ocolim ,,pădurea sentimentelor” 

pentru a pstra ceea ce am câtigat cu atâta trud cât mai mult timp. 

Bineîneles c drumul de întoarcere l-am fcut cu maina bunicului, pe un drum 

ocolitor. Priveam pe geamul mainii pdurea care se prelingea în deprtare, la fel de 

misterioas i întunecat cum o cunoscusem. Toate trei ne luam rmas-bun de la ppuarul 

364

care ne druise cele mai neașteptate sentimente, druindu-ne, pentru curajul de a-l înfrunta 

i a doua oar, cele mai frumoase trăiri pentru restul vieii. I-am fcut cu mâna pdurii i 

bunicul ne-a privit tcut… i el tia… Pădurea sentimentelor a fonit din frunze i firele 

mtsoase ale copacilor ne-au zâmbit. Ochiul magic al ppuarului ne-a clipit fugar, 

sftuindu-ne cu linitea lui s nu ne mai lsm purtate de chemrile abisului. 

Ajunse acas, nu am povestit nimnui întâmplrile ciudate trite în pădurea 

sentimentelor. Nu am fi tiut cum s o facem i oricum nimeni nu ne-ar fi crezut sau îneles 

zbuciumul din acele clipe magice. Restul drumului prin aceast via l-am strbtut în tcere, 

fiecare purtând cu sine o poveste care nu putea fi nici spus, nici îneleas. 

Doar uneori, când suntem doar noi trei, singure, în linitea serii, privim în gol în 

abisul gol al infinitului nopii… redevenindpăpușile destinului în nemrginirea clipei… 

i pdurea fonete din nou înuntrul nostru… 

Autor poveste: Buruian Daria, clasa a VII-a 

Autor desen: Ecselei Timeea, clasa a VII-a 



365

Paradisul ascuns 

Prietenul meu Benny a fost ntr-o cǎlǎtorie cu vaporul n lumea sentimentelor. Acesta a 

povestit toate peripeiile trǎite. Noi l-am ascultat cu interes i emoie, fiind, parcǎ, acaparai de 

toate stǎrile trǎite de el, pe tot parcursul cǎlǎtorie. A cǎlǎtorit cu vaporul, pentru a ajunge pe o 

insulǎ, la un castel ce aparinea unor personaje ciudate. Aventura lui ncepe cam aa: 

Norii erau atȃt de jos peste marea tulbure ncȃt era atȃt de speriat cǎ i va prinde o 

furtunǎ. n timp ce vasul mergea, valurile pǎreau tot mai furioase. Dupǎ cum bǎnuia Benny, 

furtuna ncepuse. Din fericire, dupǎ puinǎ vreme, furtuna ncetǎ i Benny ajunse cu bine pe 

insulǎ. Odatǎ ajuni acolo a observat cȃt de minunatǎ poate fi lumea sentimentelor, pentru cǎ 

acele personaje caudate erau reprezentate de sentimente. Mergȃnd, s-a ntǎlnit cu un sentiment 

care ne face sǎ simim dragostea faǎ de alte persoane, aceasta fiind Iubirea. Benny a ntrebato: 

-Aici e lumea voastrǎ, a sentimentelor? 

-Da, rǎspunse Iubirea. Acesta este locul unde noi ne confruntǎm. 

-Şi tu cine eti? 

-Eu sunt cea care reuete sǎ facǎ oamenii bucuroi. reuesc sǎ conving oamenii sǎ fie 

calzi, primitori i blȃnzi. 

-Deja m-ai fǎcut sǎ te ndrǎgesc! 

-Serios? Ştiu cǎ sunt adorabilǎ! 

-Nu vrei sǎ te ntȃlneti i cu ceilali prieteni ai mei? 

-Sigur. Sǎ mergem! 

Merserǎ ei ce merserǎ i s-au ntȃlnit cu Fericirea, cu care au purtat o discuie. 

-Uite, Benny, acest sentiment este cunoscut de tine? 

-Da. Cȃnd eram trist, imediat mǎ nveseleam. Niciodatǎ nu am fost trist pe o perioadǎ 

ndelungatǎ de timp. 

Au luat-o la pas i de-odatǎ s-au ntȃlnit cu Tristeea. Chiar n acel moment o ploaie de 

lacrimi a acaparat lumea sentimentelor iar Benny fusese acaparat de un sentiment de tristee, 

sentiment trǎit de el i pe meleagurile de unde a venit. 

1 

366

-Mereu sunt tristǎ, zise Tristeea. De-abia atept sǎ ajungǎ la castel, unde pot cunoate i 

alte sentimente. Eu nu tiu decȃt sǎ fiu tristǎ. A vrea sǎ nvǎ i de la celelate surori ale mele 

cum e sǎ fii altfel. Sunt sigurǎ cǎ ele mi pot oferi o altǎ viziune asupra vieii. 

-Bine, au spus toi ceilali. Sǎ mergem mpreunǎ! 

n drumul lor au putut admira privelitea uimitoare a locului, iar Benny se mai mpiedica 

uneori deoarece ochii i rǎmȃneau aintii asupra copacilor cu flori multiciolore sau a acelor de 

iarbǎ printre care trecea suflarea vȃntului. Mai era puin pȃnǎ ajungeau n acel paradis, unde 

dǎinuie regele Entuziasm i regina sa Emoia. Benny era nerǎbdǎtor sǎ poarte o discuie cu 

nǎimile Sale. 

Benny i sentimentele mergeau cǎtre paradis cȃnd de-odatǎ o luminǎ orbitoare le-a 

distras atenia. Cȃnd a ridicat privirea a observant un adevǎrat paradis n faa lui. Erau muli 

copaci, un fel de salcii pletoase, de culoare roz deschis. ntre acei copaci erau un castel mare. 

Avea cinci etaje. La parter se afla cartea sentimentelor n care erau fiecare vizitator trebuia sǎ 

noteze cȃte o impresie despre acel loc. 

2 

367

Candelabre de aur, tacȃmuri de platinǎ, oameni grǎbii, cu farfurii n mȃnǎ se aflau n 

bucǎtǎria castelului. Din fericire, regale Entuziasm i regina sa, Emoia, se aflau la masǎ n 

momentul sosirii noastre. 

-Bunǎ ziua, Alteele voastre. 

-Bunǎ ziua. Ce vȃnt vǎ aduce pe aici? 

-Ne dorim sǎ vǎ cunoatem povetile. 

Dupǎ ospǎul de la curtea regelui, Benny a stat de vorbǎ cu ei i a aflat cǎ n viaǎ este 

bine sǎ fii interest de tot ceea ce ne nconjoarǎ i sǎ manifeti admiraie pentru frumos. De la 

regina emoie a aflat cǎ este important sǎ tim sǎ ne controlǎm emoiile. 

Benny le mǎrturisete cǎ, din pǎcate, trebuie sǎ ntoarcǎ acasǎ. n drum spre casǎ, s-a 

ntȃnt, pe mare, cu Fericirea, care i-a zȃmbit prietenoasǎ i a sfǎtuit-o ca sǎ zȃmbeascǎ mereu, 

indiferent de cȃte greutǎi va avea. 

Odatǎ ajuns acasǎ, Benny i-a mbrǎiat cu drag pǎrinii i pe mine, povestindu-ne 

peripeiile trǎite n acea cǎlǎtorie. Ne-am dat seama cȃt de minunatǎ a fost acea cǎlǎtorie i ne-am 

fi dorit sǎ o fi parcurs i noi mpreunǎ cu el. 

Autor poveste i desen: Zaharia Maria-Alexandra, clasa a VI-a 


Şcoala Gimnazialǎ „Nicolae Iorga” Pngǎrai, Neam 

3 

368

Paradisul sentimentelor 

O cltorie... o lume... o cltorie i-o lume sunt frumos decorate de mireasma arztoare 

a Sentimentelor care sunt atât de profunde, încât nu pot fi ptrunse de superficialitatea viselor 

nelefuite. 

Aripi... borangic... aripile de borangic m teleporteaz în micul-mare Univers al 

reîmprosptrii oferite de ctre diamantele autocunoaterii. Adorm, visez... un vis lefuit de 

autocunoatere i astfel ptrund încet-încet într-o alt lume- lumea Sentimentelor... cci nu 

orice vis m conduce acolo... Fibre din inima unui dragon îmi învluie caleaca, parietal 

combinat cu simminte... multe simminte. Acest nou Univers în care am ptruns datorit 

pulsaiilor inimii mele i a dragonului, care mi-au propulsat caleaca nestemat, este o lume 

nou, în care totul se risipete printre darurile sentimentelor. 

Aceast lume, acest planet ce plin de valsuri de bucurie, curcubeie de extaz, 

miresme de altruism, flori de cooperare, fluvii de fantezie, pduri de triumf, pietre de tristee, 

nisip de agonie i multe altele... 

BUCURIA îmi optete: 

- Lumea ne-ai descoperit, Pmântul l-ai împodobit! 

369

- Ce Pmânt, soro, pe-bune!? Pmântul cel cu rune? întreab EXTAZUL. 

- Pmântul care d nume... optete TRIUMFUL. 

- Ce caut ea aici? Off... linitea mea, odihna toat nu le mai aflu... niciodat! spune 

TRISTEEA. 

- AGONIE, agonie m cheam, de aceea, de aici npasta. 

- De aceea, de aici i sperane! se revolt ALTRUISMUL. 

- Haidei - rele s nu mai fim, sufletul s i-l împletim! Spune, ginga, COOPERAREA. 

(M intreb... oare de ce FANTEZIA nu a spus nimic?!...) 

Voaluri de renatere m imobilizeaz i m arhiveaz într-o oapt nelefuit brodat... 

irisul subcontientului se risipete printre giuvaierele coastei de amurg prea frumos tinuite de 

ctre seiful ... seiful... oh!!! nu-mi dau seama în transa crui sentiment am intrat... O!... iat! ... 

Acolo sunt eu!??.. i familia mea! Daaa... îmi aduc bine aminte ziua aceea: aveam pe atunci 

doar 6 ani; eram în Spania i... A! Iat...(o nou imagine se arat)... Acolo aveam tot 6 ani i 

eram alturi de friorul meu care avea doar câteva zile! Superb!... Mulumesc pentru 

inaugurarea acestor triri! Cred c eti BUCURIA. 

Dintr-odat, imaginile dispar... un arhipelag de viziuni scânteietoare se evapor i din 

marea aerian navigheaz mici picturi de rou. Vd ceva... HA!...HA! ...HA! Acolo sunt eu, 

la primul spectacol de teatru... cât de frumos... ce amintire minunat! Absolut genial... cu 

siguran, EXTAZUL a fost de data asta partenerul meu de drum. 

Aplauze?! Da... chiar aa: aplauze!! Ecoul cântecului ptimirii în mileniul III se 

amplific... Uite! Acolo eram la festivitatea de premiere... anul trecut... câtigasem un concurs 

de creaie... mirific!!... Ador amintirea asta! TRIUMFULE, tu eti, nu-i aa?! 

Sesiunea de totalitarism se scufund într-o mic barier de corali... poate, de aceea, 

imaginea pe care o vd este un Bujor cruia îi dispar petalele i o vietate care i le pune la loc. 

Cred c imaginea asta se aseamn destul de bine cu ceea ce am simit eu în urm cu o lun... 

m refer la persoanele care trebuie înlturate cu orice chip din preajma ta... pân nu devoreaz 

totul! Nu-i aa, TRISTEE?...i-ai jucat bine rolul, dar scenariul meu nu cred c are nevoie de 

tine, Las-m în pace, pleac!! 

...un abis în faa mea... în fapt, nu tiu ce este... poate c e AGONIA, de care înc nu am 

avut parte, nu o cunosc prea bine, poate doar pe scen, când rolurile noastre se vor combina. 

Ce crezi, AGONIE?...Altfel, nu cred c îmi vei fi de folos.... 

Un zumzet de sclipire se aaz încetior pe o petal de borangic... mai multe poze se 

croiesc, mai toate despre coal legate de recptarea încrederii, iar altele. de la concursul 

de orientare prin pdure, când prietena mea cea mai bun a czut... era din echip advers, dar 

370

nu o puteam lsa acolo... trebuia s o ajut, chiar dac asta însemna s pierd concursul... Pân la 

urm, prietenia este asemeni unui rubin, e ca prima rou ce se aterne pe sufletele noastre... Da, 

eti ALTRUISMUL! 

Picturi de zâmbete se coloreaz alturi de râsete... Ia te uit!! Un mic fimule se 

restabilizeaz pe retin... sunt alturi de colegii mei: punem în scen o pies de teatru..., da...! 

numele tu e COOPERARE! Iei la iveal cci te-am gsit! 

i acum- esena: în viaa mea, vreau ca rolurile principale s fie jucate de 

SENTIMENTELE POZITIVE... iar sufletul meu s fie detaat de SENTIMENTELE 

NEGATIVE... sper pentru totdeauna! (FANTEZIA tot nu s-a artat... încep deja s m 

îngrijorez ... i m frmânt, i m nelinitesc i o mie de “dac” îmi apar în fa, în gând, în 

vis...) 

Pesc..., dar, dintr-odat, realizez c m aflu într-o sfer rogvaiv pictat. Aud o voce: 

„Steaua de i-o vei gsi, liber te vei simi, de când e cunoscut pmântul, surori de sânge-s cu 

CUVÂNTUL, dar dincolo de noi mai este pmântul ce nu-i din poveste, iar cei ce locuiesc în 

ea sunt pzii de alt stea. Ei bine, doar acest lume putere are de-a da nume... 

“SENTIMENTUL SUPREM”. 

Sfera m ridic, pân ce m vd înconjurat de stele. Pe fiecare stea este inscripionat 

ceva, altceva…O galaxie cu aripi de crias îmi arat-n pulbere de firave-mree gânduri: 

!LUMURD I-EGELA …nu îneleg… stelele se apropie…i parc vd scris ceva… de 

exemplu, pe una strlucitoare EIRUCUB apare… sau pe alta albstruie EETSIRT scrie, 

…mai vd una roie…ERIBUI, iat i una violet MIAPS i cea aurie FMUIRT…dar mai 

sunt multe altele i toate îmi optesc: ALEGE-M!!! 

Aud din nou glasul acela… ”Figuri rzlee dintr-o carte, care plutesc pe foi departe“. 

Dar… vd o sclipire, una aparte, una difuz, în care, parc, mi se oglindete numele: „EU”- pe 

ea scrie EIZETNAF...m apropii, trebuie s m apropii, nu îmi permit s stau pe loc. Steaua 

este absorbit de sfer... acum o pot atinge! Dintr-odat, nu tiu cum s-a întâmplat, din sufletul 

meu a aprut o oglind pictat de suava sclipire a zâmbetului. Nemaipomenit... pe stea scria 

FANTEZIE... Din nou, aud vocea tcerii miracolului nelefuit... PURITATE: „Sentimentul i 

l-ai gsit, visul i l-ai împlinit”… Stau i m gândesc: “nu trebuie s vd imagini cu ea, trebuie 

s simt…, s triesc întreaga via astfel… starea asta m însoete pretutindeni… FANTEZIA 

sunt EU...!” 

…Deodat, celelalte stele se întorc i ele ca s le pot striga numele: BUCURIE, 

TRISTEE, IUBIRE, SPAIM, TRIUMF... i galaxia „GSETE-I DRUMUL!”. 

M trezesc!! De ce...!? A fost doar un vis?! 

371

Îmi pun ochelarii... i observ o scrisoare pe mas „Cezara Borger ai trecut cu brio 

examenul din LUMEA SENTIMENTELOR. Suntei acceptat s luai parte la orele noastre de 

curs! Cu drag, Criasa Sentiment.” 

Autor poveste i desen: Borger Cezara, clasa a VII-a 


coala Gimnazial „Radu Selejan” Sibiu, Sibiu 

372

Pe aripi de vis 

Viaa este ca o carte, cu fiecare fil pe care o întorci ajungi s te cunoti mai bine 

pe tine însui. Întâmplrile prin care treci, destinul pe care i-l construieti, sentimentele 

pe care le trieti se dovedesc unice, iar tu, prin ele, devii o fiin unic, irepetabil. Dar 

unicitatea aceasta se câtig odat cu înelegerea ei... 

A fost odat o feti pe nume Maria. Avea 12 ani, era slbu, scund, cu ochii 

precum marea la apusul soarelui, prul ca abanosul i buzele roii ca cireele coapte. Îi 

plcea mult s cânte, s deseneze , dar mai ales s danseze. Era istea, frumoas, 

puternic, curajoas i altruist. Dar la 7 ani un accident de main a imobilizat-o întrun 

scaun cu rotile. De atunci a devenit mai retras, mai trist, i suferina ei a 

împiedicat-o s îi fac prieteni la noua coal unde s-a mutat de curând. 

Aceast schimbare în viaa ei i-a adus multe nopi nedormite i multe zile de plânsete. 

Credea c nu se va mai integra de acum înainte în niciun colectiv de copii. 

Din acea fat vesel, zâmbitoare,plcut ca o ploaie rapid de var într-o zi 

canicular, s-a transformat într-o persoan ursuz, i se prea c toat lumea este 

vinovat pentru ce i s-a întâmplat. Au cuprins-o fiorii la gândul c nu va mai putea 

dansa, nu va putea participa la concursuri, nu va mai simi emoia pe care i-o ddea 

gloria i aprecierea celor din jur pentru munca i talentul su. 

Într-o sear, a avut un vis! În acel vis, a fost purtat pe aripile vântului spre o lume 

magic. 

Intrarea spre acea lume magic se fcea printr-o u mic, foarte mic. Pentru a putea 

intra a trebuit s scrie pe o tbli sentimentul pe care îl tria cel mai des. Evident, ea a 

scris “tristee”. Atunci, ua s-a mrit, s-a deschis i, când a intrat, a întâmpinat-o un fel 

de fiin ciudat, de culoare albastr, bondoac. Au început s vorbeasc: 

- Bun, Maria! Cum de eti aici? 

- De unde tii cum m cheam? i tu cine eti? 

373

- Eu sunt Tristee! De ce eti suprat? 

- De când am avut accidentul, îmi este greu s m integrez...la noua mea coal, 

mi se pare c toi copiii uotesc pe la coluri, nu m vor prin preajma lor, m privesc 

ca pe o ciudat...cât despre dans, era viaa mea! Îmi ddeam tot sufletul i pasiunea la 

repetiii! Prin dans, m desprindeam de lumea real, m simeam liber, simeam c pot 

face orice i puteam visa fr limite! 

- Oamenii vorbesc mult, dar nu dau valoare real cuvintelor! Cred c, de fapt, 

se tem i ei s nu treac printr-o experien dureroas ca a ta! 

-Nu m-am gândit niciodat din aceast perspectiv. Acum îmi dau seama c 

teama poate duce la tristee. 

Dup ce Tristee i-a dat multe sfaturi Mariei, a luat-o de mân i a dus-o la 

prietenii ei Bucurie, Furie, Indiferen i Iubire. Tristee le-a explicat i acestora 

problema Mariei. Dup ce au îneles povestea, au luat decizia ca fiecare dintre ei s o 

ia pe Maria în câte o aventur, astfel încât ea s triasc fiecare sentiment i s realizeze 

c viaa este frumoas i c unele încercri îi sunt date tocmai pentru a înelege acest 

lucru, s vezi c de fapt eti mai puternic decât crezi i c sentimentele contradictorii te 

completeaz ca om. 

Prima aventur a fost cea împreun cu Bucurie. Aceasta a dus-o la o petrecere. 

Acolo a jucat jocuri, a cântat, pe scurt, s-a distrat. Dar cel mai mult i-a plcut Mariei 

faptul c i-a fcut prieteni, care au primit-o în grupul lor fr nicio ezitare, ca i cum 

handicapul ei nici nu exista. Frumos sentiment...nu-l mai trise de mult timp... 

Dar, în scurt timp, Furie a aprut ca o tornad neagr, a prins-o pe Maria în 

vârtejul ei ameitor, a rsucit-o de câteva ori i apoi a aezat-o în faa unei oglinzi 

amplificatoare. Maria s-a trezit deodat în faa imaginii ei atât de mari i de clare, încât 

nu i-a putut nega frustrarea pentru starea în care se afla, dezamgirea pentru visele ce 

nu aveau s se mai împlineasc, suferina puternic din sufletul chinuit, frustrarea 

adunat atâia ani, regretul c viaa ei era altfel...Lacrimi amare de ciud au udat 

instantaneu chipul frumos al fetei, iar pumnii s-au strâns gata s pedepseasc nici ea 

nu tia pe cine. 

374

Dar brusc, Indiferena s-a apropiat, a luat-o pe Maria de mân, iar oglinda s-a spart 

în mii de cioburi care nu au mai artat nimic. Totul a încremenit, chiar i lacrimile de 

pe obrajii atât de furioi adineaori. Doar c acum Maria nu mai vedea niciun sens în 

nimic, nu mai simea nimic, nu mai atepta nimic de la nimeni, nici mcar de la ea însi. 

Groaznic stare, înepenit i care nu produce nimic! Dispruse teama, suferina, chiar 

ruinea de a nu fi ca ceilali, dar nu mai regsea nici zâmbetele momentelor când 

descoperea ceva nou, nici plcerea cuvintelor unei cri, nici bucuria îmbririlor 

mamei, nici încrederea în viitor. Domnea o apatie fr speran, o stare gri, nehotrât 

nici spre alb, nici spre negru...era ca amoreala picioarelor ei, iar Maria s-a cutremurat 

când a îneles c, dintre toate, Indiferena e cea mai grea. 

Noroc c Iubirea a învluit-o ca un abur blând de primvar, i-a împletit prul cu 

flori de iasomie, i-a aezat în suflet seninul unui cer de diminea. Apoi a dus-o într-o 

cas cu muli copii, unde mama era bolnav, sttea în pat, tatl abia putea s îi întrein, 

muncea toat ziua, dar nimic din toate acestea nu conta! Cu toii se înelegeau minunat 

i se iubeau nespus! Mariei i-a plcut armonia ce îi unea ca un curcubeu vesel pe toi, 

feele pline de fericire, care transformau greutile în ocazii deosebite de a se susine 

unii pe alii. Acest fapt a înduioat-o pân la lacrimi! A fcut-o s se gândeasc la clipele 

în care dansa i la familia sa, la toi cei care îi fuseser prieteni, la amintirile atât de vii 

ce o fcuser s fie EA, cea unic, cea cu un destin pe care îl putea construi prin alegerile 

sale, prin hotrârile sale. 

S-a trezit din vis zâmbind, în lumina dimineii ce îi sclda camera în tonuri calde i 

plcute. Parc începea o nou via! 

Maria a îneles c Iubirea te împlinete prin recunotina pentru ceea ce ai, prin 

încrederea în puterea ta, prin mândria pentru fiecare alegere bun pe care o faci, prin 

bucuria pe care o primeti de la ceilali care te iubesc, dar i prin bucuria pe care o oferi 

celorlali când te druieti, prin sinceritatea pe care o datorezi în primul rând ie însui. 

Transformat, Maria a ales s pun accent pe ceea ce are i poate s fac, i s 

accepte senin faptul c a avea totul nu înseamn fericire. Fetia noastr a ales într-un 

final s fie IUBIRE, cci dac nu este iubire, fiina uman nu este nimic! 

375

Autor poveste i desen: Grigoriu Iariana, Margarint Ioana, clasa a V-a 



376

Pe aripile sentimentelor 

Aripile nopii fâlfâiau tot mai aproape, prinzând în rsuflarea lor neguroas natura 

despletit i fiinele obosite de sprinteneala zilei. Stele necrezut de mari i vii, necontenit 

spuzeau din venicie, forfotind tcute i strlucioare, stârnind flcri vagi i momentane. În 

haosul albastru, luceafrul strjuia tainic, strlucitor,purtând parc în vpaia lui, viaa tuturor 

lumilor cereti. 

Însi Tristeea a pus stpânire pe Maria care sttea pe un fotoliu comod, în camera sa 

simpl, cu nenumrate cri ademenitoare şi câteva scaune aranjate la întâmplare. Ea este o fat 

oache, cu ochi scânteietori sub sprâncenele puternic arcuite, cu dini care strlucesc ca nite 

perle între buzele livide. Tropotul ritmic al inimii sale se rsfrânge într-un ecou care-i placheaz 

mintea cu un înveli de seriozitate i cunotiin. Procesul era unul interminabil. Când fântâna 

sentimentelor îi d impresia c a sectuit, aceasta se umple din nou cu alte triri tot mai confuze, 

care url s fie descoperite. Dar dorina fetei era aceea s plece, s vad Lumea Sentimentelor, 

cci unele rnesc atât de ru, încât trebuie uitate. Simea cum i se înceoeaz privirea i plutete 

pe nori, teleportându-se. 

Când îi deschise ochii jilavi de o sfioas bucurie, trezindu-se parc dintr-un vis plcut, se 

vzu într-un hamac ce plutea în btaia vântului, privind impozantele peisaje tinuite ale 

platourile înalte. Nu realizase c se afla pe o corabie Regina Valurilor, ce se îndrepta spre 

misterioasa Lume a Sentimentelor. 

Buctreasa acestui vas a întâmpinat-o pe fat, iar faa ei strluci de fericire, asemenea 

aprinderii albii luni, dup-o aprig furtun. Aceasta i-a însufleit povestea plin de tâlc a vasului, 

ce dinuie de peste 200 de ani, îns niciodat nu i-a atins destinaia final pentru care era menit. 

Maria a fcut cunotin cu toi membrii echipajului,care preau încântai s o 

cunoasc,remarcându-se prin cuvintele înflorate,dulci ca mierea i gingae ca mtasea prin care 

i-a surprins. 

Fata, crezând c au ajuns la destinaia final, a rugat s se coboare ancora, dar cpitanul i- 

a zis c sunt în mijlocul ocenului, apropiindu-se de Furia lui Dumnezeu, mormâind ceva despre o 

insul blestemat. 

Dar totui,dup ce totul era pregtit, ei au coborât într-o barc, dup câteva ore bune de 

vâslit pe marea cea infinit în valuri, infinit în mreia cu care îi leagn. 

377

-Am nevoie s mânânc...Nu mai suport aceast via! glsui un membru al echipajului. 

Deodat, un chip necunoscut i-a fcut apariia, fiind Sentimentul de Furie, cel care 

semnaleaz când o nevoie nu este împlinit. Dup ce le-a explicat grupului cine este, dispru 

brusc. 

Acetia, pentru a cuta mâncare, au pornit într-o fantastic aventur prin jungl . Jungla, 

era o împletitur de un verde ireal, cu arbori care crescuser strâmbi, rsucii, chinuii , având 

coaja încrcat de bube umede. 

În faa ochilor s-a ivit un izvor neted ca o oglind. Era atât de rpitoare acea privelite, 

încât ai fi zis c natura îi pune sub ochi o salb de mrgritare pe o tav de smarald, de parc o 

mân nevzut te oprete în loc s guti din nestemata mreie a panoramei impuntoare. 

O domni ce rmsese în urm a încercat s-i potoleasc setea, dar ceva sau cineva din 

spatele ei îi opti c apa este otrvit. Era Sentimentul de Team care a avertizat-o c era în 

pericol. 

Amurgul începuse a se ridica din adâncuri. Umbrele mici, îmbibate de rcoarea umed, 

îmbrac pân la piept, ca o mtase fin, micul paradis al junglei. Membrii echipajului se aflau în 

mijlocul junglei, lipsii de mâncare, lipsii de adpost. O voce cald i-a fcut apariia printre 

acetia. Ea îi va ajuta s treac peste i s-i construiasc un adpost. Ei ascultau o povestea 

fascinant; era Sentimentul de Amrciune. 

Se aflau de dou sptmâni pe acea insul, majoritatea crezând c este Lumea 

Sentimentelor, unii aveau îns dubii. Cnd au mers la pescuit, s-au întâlnit cu Bogia, 

sentimentul ce le arta nevoia de a avea mai mult pete, cedând pân la urm i împrindu-l cu 

ceilali. Se mai întâlniser i cu alte sentimente: Vinovia, Dragostea, Invidia, Înelepciunea, 

Descurajarea. 

În pai de dans i cântec de fericire, acetia se îmbarcaser pe vapor. Sentimentul de 

Bucurie era cu ei, cci celebrau lucrurile bune din via,realizând c sentimentele pozitive sunt 

mai puternice decât cele negative. 

Maria a închis ochii i s-a trezit în acelai fotoliu, fiind uluit de aceast fantastic 

aventur. 

-Dar dac totul s-a presupus a fi un vis, cum tiu dac cuvintele, obiectele, oamenii i 

sentimentele au fost reale?!îi spuse în gând. 

Aici, aceast stare de hipnoz s-a rupt în mii de fragmente i stropi de realitate. 

378

Astfel, fiecare clip petrecut pe acel trâm desprins din basme a adus cu sine ceva nou, 

ceva spectaculos, care s-a transformat în culorile cunoaterii, ce s-a desfurat ca o pies de 

teatru. 

Toate lucrurile încep s prind un sens, o culoare, un îneles cu ajutorul sentimentelor, 

astfel ele duc o lupt continu, ce se afl în adâncul sufletului, rtcind în ateptarea întruprii, 

dobândind un carusel de emoii. 

Aadar, sentimentele perind sufletul nostru, noi devenind un aeroport de pe care vin i 

zboar. 

Autor poveste i desen: Sandu Angela, clasa a VI-a 



379

Pendula ceasului 

Eram în faa conacului. Ateptam ca tata s scoat bagajele din main. 

Afar era o vreme mohorât de toamn. Psrile stteau pe firele de pe stâlpul din stânga mea i parc 

îmi spuneau prin priviri „Nu intra!”. 

Pesc uor înuntru, pe covorul rou i moale 

i-mi scap din gura un mic „WOW”. 

Observ o noptier neagr din lemn. Pe ea erau aezate un bol cu câteva bomboane, un suport de 

lumânri cu o lumânare neagr în el i un porumbel de porelan, care puteai s juri c te urmrea. Îmi 

iau privirea de la el, i-mi sare în fa un ceas cu pendul aurit. Ciudat, ceasul arta ora nou 

dimineaa, dar era trei dup amiaz. 

Se aud pai din dreptul scrilor. O doamn în vârst coboar. Este îmbrcat într-o fust albastr 

metalic i o cma alb. 

- Bun ziua!(ni se adreseaz ea)Sunt Natasha Bart i sunt proprietara acestui loc. Presupun c voi 

suntei noii locatari. Greesc? 

- Nu. Eu sunt Joseph, ea este soia mea Ktrina, iar ea este fica noastr de treisprezece ani, Mary.(spune 

tata) aud pai din dreptul scrilor. O doamn în vârst c.oboar. Este îmbrcat într-o fust albastr 

metalic i o cma alb. -Sunt încântat s v cunosc! Venii dup mine atunci. 

Ea urc pe scari noi urmrind-o. Ne duce la etaji i începe s vorbeasc.ânare neagr în el i un 

porumbel de porelan, care puteai s juri c te urmrea. Îmi iau privirea de la el, i-mi sare în fa un 

ceas cu pendul aurit. Ciudat, ceasul arta ora nou dimineaa, dar era tri dup amiaoboar. Este 

îmbrcat într-o fust albastr metalic i o cma alb. 

Dup ce ne prezint conacul iar noi ne cazm, cobor pentru a mai explora. Dintre toate camerele de 

380

aici doar una singur mi-a atras atenia. Livingul era mare i spios cu un aer foarte sumbru. emineul 

de crmid adpostea mai multe jocuri de lumini roiatice care-i luau ochii. 

Dintr-o dat se aud câteva bti de la intrare. M duc s verific i observ pendula aurit a ceasului. 

Se mica în stânga i dreapta îîn timp ce ceasul scotea un ticit infernal. M apropii mai mult pentru 

al oprii dar atunci când l-am atins acesta a început s se mite din ce în ce mai repede iar pe mine s 

m transporte într-o bucl temporar. Spaima m cuprindea cu fiecare moment extins pân când totul 

îi revine la normal. Dar nu era normalul pe care eu îl tiam. Totul era schimbat, de la culori pân la 

mobil. Urc spre prinii mei dar se pare c la etaj nu mai este nicio camer de cazare. Devin din ce 

în ce mai speriat aa c ies din conac. Totul arta ca în anii ”80. Se parre c am cltorit în timp. 

Gândul acesta m sperie dar m i intrig în acela timp. Dup ceva timp un domn vine spre mine i 

m trage înapoi în conac spunandu-mi: 

- Cine eti? 

- În momentul acesta nici eu nu tiu.... 

- Te-am întrebat cine eti!? Dar i mai important, de unde vii? 

- Din ceasul la(spun artand cu degetul spre el). 

- tiam c asta se va întâmpla Am primit atâtea semne. (spune acesta parc pentru el) 

- Despre ce vorbii? 

- Sunt Bruce Barth i cred c eu îi pot lumina mintea. Ai venit din viitor printr-o bucl temorar iar 

eu te voi ajuta s te întorci înapoi.(spune acesta fr niciun chef de a-mi explica) 

M trage din nou de mân pân în biroul lui. Îmi arat mai multe schie ale ceasului bucluca i îmi 

povestete c acesta a fost transmis din generaie în generaie i c are puterea de a transporta orice 

corp ce-i atinge pendula într-o bucl temporar tridimensional din trecut. 

Fascinat mai mult de încpere decât de povesea ciudatului, scap din greal o sticlu pe care o 

ineam în mân. Ciudatul sare ca ars de pe scaun spunând: 

- Ce-ai fcut? Asta putea fii ansa ta de a pleca acas. Lichidul la repornete mecanismul ceasului. 

Acum stai aici pân m duc dup alt sticl. Va dura ceva(iese nelsându-m s spun nimic) 

Super, acum m plictisesc de moarte. Nu cred c se va întâmpla dac ies puin. 

Dau s ies pe ua de la intrare dar dintr-o camer se aude un râst de copil. Merg pân în tocul uii 

deschise i vd o feti care se juca în camera ei cu mai multe ppui. Aceasta purta o rochi roz cu 

o fundi mare la spate. M vede i m întreab: 

- Bun! Cum te cheam? 

- Bun! Numele meu este Mary. 

- Încântat! Eu m numesc Natasha Bart. Vrei s ne jucm? 

Nu se poate. Cine ar fi crezut ca proprietara conacului era aa drgu când era mic. 

M aproprii de ea iar aceasta m întreab de unde vin. i încep sa-i povestesc de viitor, de tehnologie 

381

i de inteligena avansat. Aceasta se uit mirat i uimit la mine. 

La un moment dat încaperea începe s se clatine iar copacii de afar s se prabueasc. Domnul Barth 

intr i îmi spune: 

- Ti-am spus s stai în birou. Acum haide! Trebuie s pleci cât mai repede. Cu Natasha rezolv eu. 

Acesta m duce la ceas i m trimite înapoi în viitor. Aceeai senzaie ciudat. Din nou totul se prete 

iar spre mine alearg prinii mei îmbriându-m i întrebându-m: 

- Unde ai fost? Ne-am fcut atâtea griji. 

- Doar m-am plimbat prin conac...(spun eu cu o tent de amuzament în glas) 

Autor poveste şi desen: Paraschiv Maria, clasa a VI-a 



382

Planeta sentimentelor 

Era o zi frumoas de var, pe la sfâritul lunii iunie, o zi în care eu împreun cu cele trei 

prietene, Amalia, Veronica i Ana, am decis s ne teleportm pe planeta unde totul este 

posibil, numit ,, Portocala misterioas ” . 

Ajunse acolo, am descoperit faptul c erau copaci cu trunchiurile de ciocolat, iar unii 

aveau flori din vat de zahr. Pind câiva metri mai în spate, am observat ali copaci care 

aveau fructe de culoarea curcubeului, iar Ana a propus s le gustm. Eu împreun cu Ana i 

Veronica nu am fost de acord deoarece, în momentul în care am aterizat pe planet, era un 

avertisment care spunea c nu avem voie s gustm din nimic, cu atât mai puin din fructe, 

întrucât se va întâmpla ceva îngrozitor. Am hotrât s o iau înaintea fetelor, în timp ce ele au 

rmas acolo. Dupa scurt timp au venit i acestea la mine pentru a vedea multitudinea de culori 

care era aternut pe cer, dându-i senzaia c eti într-un curcubeu cruia îi strlucesc 

culorile precum unui diamant. Nu a trecut foarte mult timp i am observat faptul c fetele 

încep s se comporte foarte ciudat, mai ales Ana i Veronica, care începuser a se certa. 

Dup câteva ore am ajuns în palatul de zahr care strlucea precum zpada. Acolo, Anei i 

se schimbar hainele. Aceasta purta o rochie de culoare roie precum sângele i îi crescuser 

i o pereche de aripi. Dup aproape cinci minute, Veronica împreun cu Amalia luaser o 

înfiare diferit. Veronica purta o rochie neagr ca tciunele i avea o baghet cu care putea 

s fac vrji, iar Amalia purta o rochie alb precum spuma laptelui i aripile ei erau precum 

383

ale unui înger. Ana semnifica dragostea, Veronica rutatea, iar Amalia buntatea. Ana i 

Amalia începuser s se certe, deoarece Veronica era foarte geloas pe Ana, cci aceasta avea 

aripi i ea nu. Amalia încerc s le despart de îndat ce fcu o vraj i totul a revenit la 

normal. Cam târziu aflasem c prietenele mele mâncaser fructele din care ne era interzis s 

gustm. 

Dup ce ne-am mai linitit, eu împreun cu cele trei fete, am mers la cursa anual de 

adunat portocale care avea loc într-un loc misterios. Am ajuns acolo i ne-am înscris, iar 

fiecare trebuia s-i fac câte o grup de patru persoane, astfel, noi, fetele, am format o grup. 

Ajunse aproape la finalul cursei, echipa advers a încercat s ne saboteze, motiv pentru care a 

fost descalificat, ceea ce a dus la calificarea noastr. Toate eram foarte fericite, deoarece am 

primit nite medalii speciale, erau medalii care ne fceau ceteni de onoare ai planetei 

Portocal. 

Camaradele mele nu uitar niciodata aceast întâmplare. Au scris-o i au tiprit-o, apoi au 

ascuns-o în scorbura unui copac, pân când , peste câiva ani, un om a gsit-o i a fcut 

cunoscut aceasta cltorie în lumea sentimentelor, poveste creia i-a dat numele ,, Portocala 

misterioas”. 

Autor poveste i desen: Bumbescu Antonia, clasa a VIII-a 

Profesor coordonator: Boldea Camelia - Roxana 

coala Gimnazial Sîntmria Orlea, Hunedoara 

384

Poarta spre sentimente 

Sunt tefan, am 13 ani, sunt înalt, cu prul negru ca abanosul, cu ochii ca mura, cu veminte 

ce m reprezint i m caracterizeaz. 

S vorbim despre mine, despre sentimentele pe care le triesc, despre iubire, despre 

recunoștinț, fericire, tristețe, compasiune i nu în ultimul rând despre ur. 

S începem cu “iubirea”. A putea da o definiie, dar cuvintele par incolore pentru a reda 

mreia acestui sentiment. 

Fiecare triete iubirea diferit, ea te poate transforma într-un om bun i te poate trimite 

ctre alte sentimente nobile care deschid o perspectiv ca i cum poarta sentimentelor ai deschiso 

pentru prima dat. Aceast poart am deschis-o i eu. 

La început nu am tiut de ce m-am transformat într-un om cu cerine, cu multe întrebri 

cu jumtai de rspunsuri. 

Am pit timid spre aceast lume i încreztor în mine. 

Sentimentul “iubirea” te poate trimite ctre art, catre oamnei, ctre animale, flori, 

obiecte, sau iubire infinit, de ce nu? 

Ctre art: iubesc muzica, desenul, actoria, gastronomia i arta de a face art. 

Ctre oameni: iubesc oamenii fr s-i judec, iubesc sinceritatea, simplitatea, egalitatea lor. 

Ctre animale: animalele au un loc aparte în viaa mea, pe lâng iubire, compasiunea 

pentru ele, domin înc un sentiment “ur” pentru cei ce le fac s sufere. 

Ctre flori: iubesc florile i druiesc flori persoanelor iubite i aici pot spune: mamei mele, 

dirigintei, învtoarei, profesoarelor, chiar i bunicii mele, la cimitir. 

Ctre obiecte: iubesc bibelourile care sunt amintiri de la persoanele dragi, tablourile. 

S nu uitm de sentimentul de recunoatere. 

Cine nu a trit acest sentiment, este atât de complex c de multe ori îl confundm cu datoria 

ctre acel om. Eu sunt recunosctor prinilor mei, în special mamei mele. În primul rând c m-a 

nscut, c m-a crescut i educat intr-un anume fel de care sunt mândru, dasclilor mei care au 

contribuit la educaia mea spiritual, profesorilor mei de la actorie care au descoperit în mine un 

talent, profesorului de desen care m-a trimis cu talentul meu spre natur static i spre compoziie 

( desen cu crochiuri/oameni). 

Fericirea înseamnp totul, ce sunt eu acum, ce am putut face dac am fost fericit. 

385

“Tristeea” este i ea un sentiment, mai nedorit, dar face parte din via. Am fcut i 

cunotin cu “tristeea”, dar fericirea l-a învins. 

Despre”iubirea înfinit” doar atât, cred în ea. 

“Compasiune”, alt sentiment pe care l-am nutrit fa de oameni, nu l-am artat vizibil, dar 

prin comportamentul meu am fost alturi de ei. 

Aa sunt eu, tefan, cu sentimentele mele , m-ai cunoscut mai bine. 

Cred c sunt destul de puternic ca TU, OMULE s nu m schimbi, s nu faci din mine un 

om slab. 

Deciziile mele i sentimentele s reueasc ca “ Poarta spre sentimente” în faa mea s nu 

se închid niciodat. 

Bonne chance ! 

Autor text i desen: Dumitru tefan, clasa a VII-a 


coala Gimnazial nr. 1 Lehliu – Gar, Clrai 

386

Povestea bătrânei 

-Haide-i la Nana, s v spun o poveste, spuse batâna ce era în vizit. 

Copiii se adunar lâng ea. 

-A fost odat, când eram eu tanar, un om, care dorea s captureze toate sentimentele negative ce 

umblau pe strazile oraşelor. El credea ca aşa, oamenii vor fi tot timpul fericii. 

Pe atunci emoiile şi sentimentele erau tangibile, influenând ce simeau oamenii, trecând pe 

lang ei. 

Când ajunse acel om în oraşul meu, cu o trasur cu acoperiş închis din care se auzeau plânsetele 

emoiilor capturate, m-am inut chiti dup el, cu sperana c aş putea, dac aş avea ocazia s îl 

oprsec. 

La un moment dat, vd c trsura se opreşte, lâng el: e un sentiment de tristete. Omul ieşi cu 

capul afar, şi îl prinse pe sentimentul de tristee şi îl trase înuntru, dar eu m-am luptat, 

prinzndu-l şi trgându-l de partea mea, astfel am reuşit s-l salvez şi s fugim împreun. 

-Mulumesc, îmi spuse sentimentul de tristete! 

387

-N-ai de ce, oare ai un nume? 

-Nu, spuse sentimentul de tristee, noi sentimentele nu avem nume, mai ales sentimentele triste, 

cci oamenii vor s petreac cât mai puin timp cu noi, cci ii facem trişti. Vorbind de asta, cum 

de tu nu eşti trist? 

-Sunt imun la sentimente, nu pot s simt sentimentele ce trec pe lâng mine, am sentimentele în 

cap. 

-Am îneles! 

-Îi pot da un nume dac vrei! 

-Serios? 

-Da, e doar o porecl,nu e mare lucru. 

- Si cum decizi cum o sa m cheme? 

-Primul lucru care-mi vine în cap, PUFULETE! 

-Pufulete? 

-Da, pentru eşti galben la fa. 

Am râs noi ce-am râs si apoi Pufulete spuse: 

-Trebuie s merg s ajut restul sentimentelor pe care el vrea s le captureze. 

-Dar, pân la urm, îi facei pe majoritatea trişti! 

-De ce s fie salvai? 

Pufulete se uita la mine cu reproş şi spuse: 

-Avem şi noi rolul nostru, s ştii, fr durere, cât lume nu ar face lucruri ce le-ar pune viaa în 

pericol, fr frustrare, cine ar vrea s fie mulumit cu el însuşi şi s devin o persoan mai bun? 

Totul are un rost pe lumea asta. 

-Este adevrat, nu ştiu ce m-a apucat s întreb aşa ceva, sau mcar s m gândesc s lsm atâtea 

sentimente închise cu un aşa monstru. 

388

Aşa c, dragii lui Nana, ma luai de mân cu Pufulete şi merserm pân vzurm din nou acea 

trsur. Am fugit dup ea şi am prins-o din urm. Am srit pe trsur şi m-am uitat înuntru, 

acolo era un om mustcios cu o expresie aspr pe fa, iar în spate, îndesate multe, multe 

sentimente negative. 

Omul m-a vzut şi a urlat: 

-D-te jos, feti tlâmb, nu vreau ca nimeni s nu mai fie trist, aşa c închid sentimentele într-o 

închisoare. 

I-am inut acelaşi „discurs” ca şi cel ce mi l-a inut Pufulete mie. 

-Pi şi ce s fac, spuse el, s las aşa lumea asta? 

-Îti spun şi eu ceva : chiar în ziua când m-am cstorit, au venit la mine la nunt, doar sentimente 

de tristee. Ar fi trebuit s fie cea mai frumoas zi din viaa mea, şi am petrecut-o plângând pe 

podea, cci erau aşa de multe sentimente de tristee c i se rupea inima doar s te apropii de 

mine. De atunci încerc s scap de toate aceste sentimente de tristee, ca s nu peasc nimeni 

cum am pit eu... poveste lung pe care nu doresc s mi-o reamintesc. 

Atunci mi-am amintit de ce pe mine nu m afectau emoiile de pe strad, cci când eram mic, 

am absorbit câte una din fiecare în capul meu. 

Probabil c şi acest om, a absorbit în capul lui prea multe sentimente de tristee şi frustrare ca şi 

mine. Dac fiecare om ar absorbi doar câte un sentiment din fiecare, n-ar mai trebui ca lumea 

sîndure sentimentele triste din jur. 

-Tu ai absorbit toate acele sentimente negative, asta vrei s faci şi cu acestea? 

-Da! 

-Ca s nu mai existe şi pentru alii. 

Am realizat c în tot acest timp, trsura înc mergea si Pufulete probabil c rmase cu mult 

înapoi, aşa c i-am spus repede planul meu omului mustcios. El a prut încântat. 

Peste nu prea mult timp, toat lumea a folosit aceasta metod, cci omul acela era scriitor de 

ziare. 

389

-Pufulete a fost singurul sentiment rmas neabsorbit, şi a trit o via fericit, dragii lui Nana, 

închieie btrâna. 

-De aceea nu vedem sentimente pe stradîn ziua de azi? 

-Da dragii, mei, dar stii, e posibil s mai fi rmas câteva sentimente pe strzi, în trile în care nu 

s-a rspândit metoda aceasta. 

-Ce minunat spuser copiii! 

-Haide, Mamaie,s e auzi o voce de pe hol, nu mai umple capul copiilor cu prostii, haide acas! 

-Vin acum, draga mea. Copii, s stii, eu nu v spun prostii, le şoptii copiilor în timp ce se 

îndeprta.... 

Autor poveste i desen: Stnescu Tudor, clasa a V-a 



390

Povestea Lăcomiei 

A fost odat ca niciodat un împrat bogat i puternic. El îi dorea foarte mult un 

motenitor, iar rugile i-au fost ascultate. Nu peste mult timp împrteasa a rmas grea i, spre 

mirarea tuturor, a nscut trei biei. Împratul nu-i credea ochilor. De bucurie, a dat o petrecere 

la care a adunat toi oamenii din împrie. Aa cum era obiceiul, le-a invitat i pe cele trei 

ursitoare. Acestea s-au aplecat asupra fiului nscut primul i i-au hrzit o via lung, linitit, 

n care s fie întovrit de Inteligen, Buntate, Recunotin i Curiozitate. Al doilea biat 

a fost binecuvântat la fel cu via frumoas, în care s-l însoasc cele mai frumoase sentimente. 

Când a venit rândul celui de-al treilea fiu, ursitoarele au început s dea din col în 

col pentru c se cam terminaser sentimentele din sacul lor ursitoresc. Nici ele nu se ateptau 

s aib atât de mult de hrzit. Au întors ele sacul pe dos i au mai gsit doar dou sentimente: 

Lcomia i Generozitatea. Cum altceva nu mai era, le-au druit pe amândou copilului. 

Anii au trecut i bieii creteau mari i frumoi. Cei doi biei mari aveau viei 

frumoase, care-l fceau mândru pe tatl lor, dar fiul cel mic era venic între cele dou 

manifestri opuse. Problema era c Lcomia cretea mai puternic decât Generozitatea, iar el 

devenea tot mai hrpre, încât toi slujitorii împratului se fereau din calea lui. 

Pretutindeni mergea însoit de Lcomie, la stânga lui, i de Generozitate, la dreapta 

lui. Lcomia era o creatur grotesc, cu o gur mare i o burt i mai mare în care încpeau 

toate cele. Avea mâini cu degete lungi cu care putea prinde tot ce poftea. Ce vedea, biatul 

dorea, i astfel Lcomia se fcea tot mai mare. 

Împratul a început s se team c l-ar putea înghii i pe el. Atunci, cu durere în 

suflet, îl chem i îi spuse s plece de la casa lui i s se întoarc numai dac îi va birui 

Lcomia. Biatul, însoit de cele dou sentimente, a plecat.. 

A mers el ce a mers, pân când l-a biruit foamea. Atunci, intrând într-un sat, a vzut 

un om ce ducea o cru cu pâine. Lcomia se repezi i crbni toate pâinile, crescând de dou 

ori mai mare. Bietul om începu s plâng, spunând c pâinea era pentru nite oameni foarte 

sraci, dar prinul nu voi s aud i îi continu fericit drumul. Dup un timp, ajunse într-un loc 

unde toi oamenii plângeau. 

Lcomia îi spuse poruncitor s mearg mai departe, dar Generozitatea îi opti s se 

opreasc s vad ce s-a întâmplat. i, pentru prima dat în viaa lui, prinul asculta vocea 

delicat a Generozitii. Astfel, afl c oamenii erau nemâncai pentru c pâinile nu mai 

ajunseser la ei. El înelese ce s-a întâmplat, se duse lâng lcomie i îi ceru s dea oamenilor 

391

pâinea înapoi. Lcomia începu s plâng, dar Generozitatea se apropie, îi lu pâinile i le 

împri flmânzilor. Atunci prinul vzu cum lcomia descrete, iar generozitatea prinde putere. 

Îi continu drumul i întâlni un unicorn prins într-o capcan. Generozitatea îl fcu s 

se opreasc, s-l elibereze i s-l hrneasc, spre disperarea lcomiei, care se fcea tot mai 

mic. Întrând într-o pdure, prinul gsi nite pui de paasre crora un balaur le stricase cuibul. 

Generozitatea îl determin pe biat s se opreasc i s construiasc un adpost nou. Puii îi 

mulumir i îi ciripir un cântec vesel. Biatul se mir pentru c se simea bine fcând lucruri 

bune. Îi ddu seama c este mult mai frumos s dai decât s iei i c trebuie s ia o decizie în 

ceea ce îi privete pe însoitorii lui. 

Chiar când se gândea mai bine, auzi un strigt care îl fcu s tresar. Se duse înspre 

locul de unde se auzea i vzu o fat care se zbtea în braele unui zmeu. Lcomia îi spuse s 

îi continue drumul, dar Generozitatea îi spuse s o ajute pe fat. Biatul sri, se lupt cu zmeul 

i cu greu îl învinse. Fata eliberat îi mulumi cu ochii în lacrimi iar biatul, ptruns de 

frumeseea fetei, simi o emoie cald: se îndrgosti pe loc. Atunci înelese c Lcomia i-a adus 

numai necazuri i o rug s îi înapoieze tot ce luase. Aceasta dispru ca prin minune, iar 

Generozitatea se transform într-un curcubeu uria care îl anuna i pe împrat c fiul su este 

pe calea cea bun. Acesta se întoarse împreun cu fata, bucuros, la împria tatlui, ca acesta 

s-i dea binecuvântarea s se cstoreasc. 

392

Nunta a durat trei zile i trei nopi, iar invitaii principali au fost toate sentimentele 

pozitive conduse de Generozitatea-curcubeu. i-am înclecat pe-o a i v-am spus povestea 

aa... 

Autor poveste i desen: Gâ Silviu, clasa a VI-a 


Liceul Tehnologic ,,I. Lupa" Slite, jud. Sibiu 

393

Povestea sentimentelor 

Lumea unei persoane nu s-a rezumat niciodat la cea din jur. Fiecare avem acel loc al 

nostru, un refugiu, pentru a ne liniti gândurile. În lumea mea sentimentele sunt cele care m 

controleaz. Nu e bine, deoarece m opresc când doresc s fac un pas în spate, îmi ascund ansele 

de scpare. Din cauza lor am trit prea multe lucruri i trebuia s fiu puternic pentru a obine cemi 

doream. Multe lucruri m-au afectat mental realizând c fericirea nu mai conteaz o dat ce nu 

o mai poi simi. Ursc persoanele care m oblig s le explic de ce. De ce sunt trist? Uneori devin 

atât de trist încât îmi era greu s respir. 

De mic eram mai ruinoas încât pream prea sensibil, Fiecare cuvânt m distruge, de 

aceea încerc s fiu indiferent. Cuvintele pe care le aud „ ai o inim rece” i „eti prea depresiv”. 

Dar nu este adevrat, înc mai pot zâmbi, mai pot vorbi cu oamenii, m pot bucura de zilele 

frumoase. Singurtatea m transform. Sunt trist. M uit în oglind i nu-mi place ce vd. Îmi 

lipsete ceva care nu exist. Pstrez atâta durere în mine. 

Cu toate c ai fost lâng mine nu m cunoti, iar eu te-am fcut s crezi c îmi cunoti 

fiecare prticic din suflet. Frica mea cea mai mare este respingerea. Lumea mea este interioar, 

care m oblig s port o masc în fiecare zi. Un zâmbet te poate pcli uor! 

394

M aflam singur într-o gar pustie, într-un orel de munte. Nu tiu ce cutam în acea gar 

printre oamenii grbii. Aveam un sentiment de nelinite. Agitaia din jur sporea acel sentiment. 

Aproape c m-am aruncat într-un vagon pentru a scpa de mulimea agitat. Scârâitul roilor m-a 

trezit la realitate, am avut un sentiment de linite. Pentru câteva secunde nu mi-am dat seama c în 

jurul meu se aflau câteva familii. O femeie strângea la piept cu afeciune pruncul, iar ceilali 

copilai se jucau cu nite mainue. Tabloul din faa mea îmi trezea un sentiment de dragoste. În 

acest moment apariia unui brbat i-a fcut pe copii s tresar. Era controlorul. Nu aveam bilet. A 

trebuit s cobor. Treceam printr-un ora unde lumea mi se prea mai vesel. Mergeam pe strada 

mea condus de un celu a crui privire m-a determinat s-l iau acas. Lumea din jurul meu era 

colorat. Culoarea roz simboliza optimismul i bucuria în zilele mele cu soare, galbenul reprezenta 

sperana în clipele innorate, iar albastru melancolia zilelor ploioase. De la o zi la alta trim stri i 

emoii. Acas era locul unde m simeam cel mai bine, în siguran. Mi-am strigat prinii pecare 

nu-i gseam. Sufletul era strbtut de sentimente diverse: emoie, fric, dezndejde. Zgomotele 

din camera de alturi m-au linitit, mi-am dat seama c avusesem un vis în subcontientul meu de 

copil. 

Autori poveste i desen: Radu Alexia, Muciciora Andreea, clasa a VIII- a 

Profesor coordonator: Lumezeanu Elena Simona 

coala Gimnazial „Sfântul Nicolae” Târgu Jiu, Gorj 

395

Povestea unei fete ... 

Într-o zi de toamn, sttea la geamul unei case btrâneti o fat pe nume Ariana . Ea se uita 

la toi oamenii de pe strad, observând c toi aveau fiele i figurile lor. Ea era o fat modest 

etichetat emo i locuia cu bunicii ei în acea cas. Avea un frate mai mare, cu care nu se mai 

vzuse de ceva timp, iar parinii ei nu i-au fost niciodat alturi. Mama ei murise când avea 8 

ani, acum ajunsese la vârsta de 15 ani. Tatâl ei o prsise de mic. Dei nu avusese prea multe 

momente plcute în viaa ei, inea capul sus, mergea mai departe i nu-i lsa durerea s iasa la 

iveal. Se ataase foarte mult de bunicii ei care îi erau mereu alaturi. Dar ei erau foarte bolnavi. 

La coal avea rezultate foarte bune, era apreciat de profesori dei, copiii i colegii o strigau 

,,fata misterioas”. Nimeni nu-i cunotea cu adevrat viaa, fiecare dintre ei inventase ceva 

oribil despre ea, i aa cptase aceast porecla. Ei îi era indiferent, deoarece nu îi psa de cei 

ce o jigneau sau o vorbeau pe la spate dei, în sufletul ei, suferea. Mereu i-a dorit s aiba o 

alt via... o alt poveste. Dar, din pacate, nu credea în vise devenite realitate. 

Pâna când... 

O coleg de clas, Luiza, trecuse prin faa casei ei, i aducându-i aminte ca avea nevoie de 

ajutor pentru un proiect colar, îi facuse curaj i btu la ua casei. Bunica Arianei rspunse: 

- Da, ce deresti? 

- A dori s vorbesc cu Ariana, daca se poate , raspunse Luiza. 

Bunica rmase uimit, o invit în cas, artându-i camera Arianei. Intrase. Ariana era în pat, 

ascultându-i muzica preferat i fredonând. Luiza auzind-o nu a vrut s o deranjeze, cânta 

foarte frumos... avea o voce minunat. ... 

- Deadat, ridicându-i privirea, rmase uimit. Tu, aici? 

- Am venit s-i cer ajutorul pentru un proiect. Auzindu-te cântând mi-am adus aminte de 

concursul la care paticip cu trupa mea rock i a vrea s te invit s fii solista noastr, avem mare 

nevoie. Ar fi minunat! Bineîneles, dac eti de acord, îi rspunse Luiza. 

Ariana rmase înmrmurit i promisese c se va gandi la propunere. 

A doua zi la coal, Luiza povesti colegilor despre vizita neateptat la loculina Arianei, le 

spuse c nu-i chiar atât de ru cum îi închipuiau ei, de vocea minunat a fetei i de propunerea 

fcut. Toi au vzut o salvare a trupei prin vocea Arianei i s-au pus de acord. În urmtoarea 

pauz, Ariana îi confirm participarea la acel concurs ca solist, gândindu-se c ar fi un bun 

început pentru a socializa. Premiul consta într-o calatorie într-o alt ar, care o va putea ajuta 

s se lanseze în cariera ca solist. " De ce nu ? ". 

396

Luiza era foarte bucuroas. Simi cu adevarat c vor castiga concursul i mult ateptata 

cltorie. O îmbriase. Ariana avu un sentiment ciudat, nemaiîntâlnit pân atunci, nu mai 

avusese ocazia de a vedea c poate face o persoan fericit. Oarecum îi schimbase starea. 

Nu dupa mult timp venise ziua " Concursului de talente " pentru care au munci mult, multe 

ore de pregtire, repetiii pân la epuizare. Cântecul propus pentru concurs era scris chiar de 

Ariana. Venise i timpul lor pentru a urca pe scen. Erau foarte tensionai, mai ales Ariana, 

deoarece nu era obinuit cu ceea ce i se întâmpl. În mintea ei totul era cu susu-n jos, siminduse 

ca-ntr-un vis. Urc pe scen i ddu tot ce avea mai bun... 

La final, se anun catigatorul, ... numele rostit de juriu, ... numele trupei lor. Erau foarte 

entuziasmai, mai puin Ariana. Luiza i ceilali din trup observaser asta. 

- Ariii, ce ai pit? De ce nu te bucuri? Vom pleca în clatorie, vom fi cunoscui în lume!... 

strigar împreun. 

- Avei dreptate, dar eu ma bucur foarte mult, rspunse fata cu vocea limpede! 

- Nu prea pare c te bucuri, spuse Luiza. 

În acel moment, Ariana hotarâ c e momentul s-i deschid sufletul în faa colegilor, de cât 

de mult a dus dorul acestui cuvânt ,,bucurie”. Ceilali au rmas oarecum mirai de cât de puin 

îi cunoteau colega i cât de uor au gândit lucruri ciudate despre ea. 

Veni i ziua cltoriei, i-au luat rmas bun de la cei dragi. Ariana se simea descurajat, 

speriat de schimbare...dar înelesese c totul era nou pentru ea iar aceast cltorie ar putea si 

fac bine. 

Ajuni la destinaiei, telefoanele sunau neîncetat, împrteau impresii de pe drum, despre 

oamenii locului... Se bucurau împreun iar Arianei parc nu-i venea înc s cread. Ii era 

recunosctoare Luizei pentru tot ceea ce facuse pentru ea. Se credeau foarte bune prietene, îi 

spuneau totul una alteia. 

... 

Timpul trecu, zile, sptmâni, luni, anotimpuri... repetiii neîncetate, concursuri, festivaluri... 

totul într-un ritm palpitant. Sosise i mult râvnitul festival, mult ateptatul premiu, colaborarea 

cu o casa de discuri consacrat. Foarte multi oameni, zarv, tarabe... Cea mai emoionant era 

participarea celor de acas, a prinilor, bunicilor De dup cortin Ariana privea nelinitit 

în public, un sentiment apstor se înstalase în sufletul ei. Deodat, linitea se spulber, sun 

telefonul, Luiza rspunse...o voce sfârit... 

- Buna ziua, sunt... mama dumneavoastra a ajuns la spital... s ajungei cât mai repede 

posibil. 

397

Luiza era îngrijorat, le povesti celor din trup ... pentru ea întoarcerea acasa erainevitabil. 

Nu-i doreau s rateze o oportunitate ca asta, lansarea cu o cas de discuri. Mai puin Ariana. 

Ea a spus .. 

- Eu nu te voi lsa singur, ai nevoie de cineva care s îi fie alturi. tiu cum este ... Mai 

important eti TU. 

Luiza s-a simit mândr de prietenia ei cu Ariana. S-a bucurat de prietena ei, de curând foarte 

popular... 

Starea mamei se ameliorase, totul revenise la normal... 

Cu voin, curaj i încredere, îi spuse Ari, totul este posibil. 

fârit! 

Autor poveste: Munteanu Corina, clasa a VII –a 

Profesor coordonator: Lavrente Florentina 

Liceul Teoretic "Constantin Brtescu" Isaccea, Tulcea 

398

Prieteni 

Era odat un grup de prieteni. Cu toii erau foarte diferii. Unul era foarte nervos, altul vesel, 

cellalt timid, înc unul lene i fricos. Se înelegeau de ani întregi, deoarece ei se completau unul 

pe cellalt. Cu toii formau un întreg. Aceştia se jucau în parc când în ora era un carnaval. 

Negru nu era acceptat în grupul acestora pentru ca era foarte gelos. Acesta s-a bgat în relaiile 

lor minindu-i despre unii membri din grup. 

Au inceput s se certe: 

-Verzica, pot s îi pun o intebare? spune Focule. 

-Da. Ce este? 

-Tu m-ai fcut argos? Aşa mi-a spus Negru. 

-Cum poi avea incredere in Negru? 

-Dup toate cele auzite încep s am încredere în el. 

Focule începe o ceart cumplit cu Verzica. Aceştia au decis s nu vorbeasac. 

Mebrii grupului încerc s îi împace, dar apar contrazicerile. Apoi apar certurile care îi 

fac s se gândeasc la desfiinarea grupului. 

-Dup toate cele auzite, m gândesc la desfiinarea grupului, spune Glbenua. 

-Nu sunt de acord! spune Verzica 

Focule şi Glbenua erau de acord cu desfiinarea grupului, dar Verzica si Albstrica 

nu sunt de acord. Apoi au început iar s se certe. 

Ei au hotrât s ia o pauz din grup.

-Ar trebui s lum o pauz, spune Albstrica. 

-Sunt de accord, spune Focule. 

Dup o perioad de timp aceştia îşi simt dorul unul de cellalt. Se hotrsc s reuneasc 

grupul dup o perioad de timp. 

EI îl stau de vorb cu Negru şi descoper c acesta a minit în dezechilibrarea grupului. 

400

Negru işi cere scuze de la membrii grupului şi îi întreab dac poate fi parte din grup. 

Aceştia îl accept în grup, dar cu condiia s renune la gelozie. Acesta a fost de acord. 

Membri grupului au rmas unul lâng cellalt, fr certuri şi cu experiene plcute. 

Autor: Mavrodin Florin i Şerban Laura, clasa Cl. VIII-a. 

Profesor coordonator: Vida Gabriela 

Şcoala „Ştefan cel Mare”, Focşani, Vrancea 

401

Prietenie-drumul spre fericire 

Vara .... Anotimpul veseliei i anotimpul în care poi descoperi o gramad de lucruri. 

avut-o. 

Sturat de ce vzuse pân acum, Mihai pleac într-o clotarie pe care nimeni n-a mai 

Într-o noapte de vara, Mihai plecase în lumea sentimentelor. El crezând c viseaz a 

încercat s se trezeasc. Vzând c nu se trezete i-a spus ,,EU NU POT SA CRED C NU 

VISEZ,,. Vzând c totul e în zadar a renunat. 

Locul în care Mihai se trezise era plin de culori vii multe flori si animlue foarte 

drgue. Megând prin acel trâm el ddu de TRISTUL. Tristul era urât, deoarece nu zâmbea. 

Mihai îl întreaba 

-Auzi,de ce stai aici singur? 

-Nimeni nu vrea s fie prieten cu mine,raspunde Tristul 

-Dar de ce? Aici e un ram foarte frumos i dup prima impresie a mea pare un loc 

unde toat lumea e prietena cu toata lumea,spune Mihai 

-Nimeni nu st cu mine, deoarece eu sunt mereu trist i pentru ca sunt urat.. De accea 

mi se spune i Tristul. 

-Tristule, eu sunt Mihai i a vrea s fiu primul tu prieten. Accepti? 

-Desigur,spune Tristul i îi apare un zâmbet cald pe faa lui i, dintr-o dat, devine 

mult,mult mai frumos. 

-Stai...asta e faa pe care vreau mereu s-o vad la tine,Tristule,spune Mihai. 

-Care? Faa asta? Aa? Zâmbind? 

-Da aa îi sta bine oricui om,spune Mihai. 

402

-Bine...daca aa vrei tu, aa voi ramane...cu zâmbetul pe fa. M bucur c eti TU 

persoana care mi-a readus zâmbetul. E minunat s ai un prieten! 

Cand cei doi mergeau pe poteca din vata de zahr,iar lumea îl arata cu degetul pe 

Tristul i spuneau,,uite, cum e posibil ca un om normal s stea cu Tristul?„.la oricare om care 

spunea asta, Mihai le rspundea ,,DE CE VA LUAI DE EL? I EL E UN OM CA VOI. NU 

V MAI LUAI DE EL! OAMENI CA VOI L-AU FCUT S DEVIN TRIST.„ 

Pe zi ce trecea Tristului îi disparea iar zâmbetul cald de pe faa. Mihai dându-i seama 

de ce se întampla încerc s îl înveseleasc pe Trist prin anumite modaliti 

înveselea 

Prima dat a încercat s-l înveseleasca cumprându-i tot ce îi dorea,dar numic nu-l 

Dupa foarte multe încercari, Mihai i-a dat seama ce îi dorea Tristul..îi dorea ca 

lumea s nu-l mai priveasc ciudat. Mihai a facut afie prin care chema pe toat lumea s se 

adune în centrul oraului. 

403

Acolo, Mihai a vzut mai muli oameni decât se astepta. Dupa 2 minute, Mihai a 

început un discurs despre cât de bun e Tristul i cât de frumos e pe interior i despre cum vrea 

el sa îl ajute s scoat la iveal toate calitile pe care le are. Oamenii i-au dat seama ca 

Mihai nu abereaz i l-au îneles, aa ca l-au ajutat s-l faca pe Trist vesel. 

Pentru c i-au dat seama de cât de mult greiser, au organizat o petrecere pentru 

Trist. Tot ce mai aveau de fcut era s-l conving pe Trist s mearg în centrul oraului, unde 

se organiza pretecerea. 

Mihai de se duce la Trist i îi spune 

-Tristule, vino cu mine ! 

-De ce? Unde m duci? 

-În ora, rspunde fericit Mihai. 

-Nu vin? Pentru ce s vin? Ca s ma fac iar de râs? Mai bine rman aici. 

-Hai Tristule,spune Mihai. 

Dup multe minute de rugmini, Tristul a mers cu Mihai. 

În centru, când oameni l-au vazut pe Trist au strigat „ IART-NE PENTRU 

MODUL ÎN CARE NE-AM PURTAT CU TINE! DE AZI VEI FII CEL MAI BUN 

PRIETEN AL NOSTRU!„ Uimit Tristul întreab . 

-Toate aceste sunt pentru mine? i îi rsare un zambet pe fa. 

„VESELIE„ 

-Da,raspune Mihai,i de azi n-o s i se mai spune „TRISTUL„ ti se va spune 

spune: 

Cu un zambet cald i cu ochii înecati de lacrimi de veselie, Tristul,pardon Veselie, 

404

am PRIETENI. 

-Va multumesc pentru tot ce ai fcut pentru mine, e tot ce imi doream de ani buni, s 

Mihai multumit de ceea ce a fcut a dat start petrecerii,i pâna i azi Tristul a rmas 

într-o veselie total, bucurându-se de tot ceea ce-i oferea viaa. 

Autor poveste: Nicula Ioana Teodora , clasa a V-a 

Profesor coordonator: Nicula Florentina Cristina 

Râmnicu Vâlcea, Vâlcea 

405

Prinesa Milă 

A fost odat ca niciodat o prines foarte frumoas i adorat de toi stenii ce avea îns o sor 

pe care lumea o ura. Cele dou locuiau într-un palat de ghea dar le plcea s se joace mai mult 

cu copiii de vârsta lor decât s-i vad de treburile din palat. 

Prinesa avea o mama care a murit cînd a nscut-o pe sora ei. 

Curtezanilor li s-a facut mil de fiina nevinovat care a venit pe lume şi în aceeaşi zi a 

rmas şi fr mam şi au botezat-o cum auzii: prinesa Mil. 

Treptat, prinesa cea mic a crescut îns atitudinea celor din jur faa de ea era bizar. Mai târziu a 

îneles c ceilali o învinuiau pentru moartea Reginei. Atunci, mânat de dispreul celor din jur, 

mezina hotrâse s prseasc castelul. 

Cu ochii scldai în lacrimi, mezina familiei a pornit la drum. Zadarnic a încercat 

împaratul şi sora sa s o determine sa rmân, fata a luat decizia de a pleca. 

În calea ei, întâlni o pasre rnit. Fata a ridicat-o şi întrebând-o ce a pit i-a legat cu o 

tij aripioara bolnav. Pasrea i-a mulumit şi i-a spus c la rândul ei îi va oferi ajutorul. Prinesa 

şi-a continuat drumul îns pe zi ce trecea era tot mai flmând şi neîngrijit. Deodat i s-a ivit în 

cale o vrjitoare. Dup înfişare semna mai degrab cu Muma Pdurii. Aceasta îşi revrs toat 

ura acumulat pe frumuseea fetei, apoi deodat se transform în cerşetoare şi începu s 

cerşeasc ceva de mâncare. Sufletul bun al fetei a îndemnat-o s împart cu ea mrul ce-l mai 

406

avea în traista luat de la împarie. Atunci parc inima vrjitoarei se înmuie, îns nu spusese 

nimic. 

Exista oare pe pmânt un col de rai unde ar putea fi fericit? se întreba mica prines. 

Şi totusi îşi continu drumul. Deodat se trezi în inima unei pduri. Frica o cuprindea 

parc tot mai tare. Zgomote ciudate se auzeau. Nu mai ştia ce sa fac, încotro s-o apuce. 

Lacrimile îi curgeau şiroaie pe obrajii roşii. Atunci un ciripit de pasre îi atrase atenia. O 

îndemna parc s-o urmeze. Fata nu avea nimic de pierdut. Pasrea pe care mai apoi fata o 

recunoscu dup firul roşu cu care îi legase tija, o conduse pân la un palat cu totul şi cu totul din 

aur. Pe scri o întâmpina o btrân. Vocea îi prea cunoscut. O invita în cas. Slujitoarea 

palatului era de fapt vrjitoarea pe care o întalnise mai devreme şi acum se transformase cu totul. 

La masa împrteasc şedea un prin care demult aştepta pe cineva care s-i însenineze 

sufletul. Aici la palatul de aur prinesa şi-a gsit fericirea. 

Pentru orice om exist un trâm de rai, gândi ea, acum când şi-a gsit liniştea. 

Autori poveste i desen: Rezmuve Anamaria, Radu Adrian, clasa a VII-a 

Profesor coordonator: Both Luminia 

coala Gimnazial „Petre Dulfu” Baia Mare, Maramure 

407

Prințesa 

Este ziua mea! Sunt prinesa Elisabeta i astzi împlinesc 13 ani. Am tot ce îmi 

doresc, deoarece fac parte din familia regal. Imediat dup ce m-am trezit, am coborât în salon 

s o caut pe mama. Când am intrat în salon, am scos un ipt de bucurie. Era tot plin de baloane 

i cadouri pentru mine. Am stat toat dimineaa s deschid cadourile, iar dup-mas am avut 

cea mai ”tare” petrecere. La petrecere mi-am invitat toi prietenii şi ne-am distrat de minune. 

M-am trezit. Totul a fost un vis. Eram dezamagit. 

Sunt Elisabeta i astzi împlinesc 13 ani. Nu sunt deloc fericit, deoarece ziua de azi 

e doar o alt ocazie pentru colegii mei s m batjocoreasc. 

Sunt srac, dar asta nu înseamn c nu înv bine. Sunt cea mai bun la învttur 

din clasa mea,si asta m face mândr. 

M-am dus în buctrie s iau micul dejun. 

- La muli ani, draga mea! zise mama. i-am fcut cltite, preferatele tale. 

Eram fericit, dar în acelai timp i trist. Nu mâncam cltite prea des, deoarece 

alimentele sunt prea scumpe i ar trebui s renunm la o alt mas. 

- Mulumesc mult, mami! am zis eu încercând s îmi stpânesc lacrimile. 

Am început s mâncm. Erau delicioase! 

- Mama, e târziu, voi întârzia la şcoal. Pa, mami! 

- Pa. Succes la şcoal! 

Am ajuns la şcoal. Bineîneles c nimeni în afar de Elena, singura mea prieten, nu 

mi-a urat ”La muli ani!” 

- La muli ani! zise Elena şi mi-a întins o cutie frumos împachetat. 

- Mulumesc mult. Dar nu trebuia s te deranjezi. 

- Ba da. E ziua ta. Deschide-l! 

Am deschis cadoul. Nu-mi venea s cred! Era cartea pe care mi-o doream, dar pentru 

care nu aveam bani. Fr s mai zic nimic am îmbrişat-o pe Elena. 

- Ce emoionant! spuse Claudiu, colegul pe care îl ursc cel mai mult. 

Cu toii au început s râd. 

- Nu-l bga în seam. E doar un rutcios. 

La ora de dirigenie i-am srbtorit ziua Irinei. Aveam un sentiment foarte ciudat. Nu 

puteam s stau i s m uit cum ea primeşte felicitri de la toi colegii i eu nu primesc nimic. 

Cred c eram geloas. 

408

Am plecat acas imediat dup şcoal. Aveam de gând s stau pur şi simplu în pat şi s 

plâng. Dar planurile mi-au fost date peste cap de o surpriz. 

Când am ajuns acas, am gsit o persoan drag mie. Sttea la mas împreun cu mama 

mea i mânca. Era tata! Am început s plâng de fericire. 

Tata mereu este alturi de mine şi m sprijin în tot ce fac. Când el este acas, m simt 

mai în siguran, 

Faptul c tatl meu a venit acas este cel mai frumos cadou pe care l-aş fi putut primi de 

ziua mea. 

S-a ridicat de la mas si m-a cuprins în braele lui mari. 

- Prinesa mea, am ajuns mai devreme. 

Autor poveste: Moca Alina, clasa a VII-a 

Autori desen: Feisan Ionela, Mrginean Daria, clasa a VII-a 

Profesor coordonator: Popa Anca 

coala Gimnazial “Constantin Ioan Mota” Media, Sibiu 

409

Prinesele gemene: Ura şi Iubirea 

A fost odat ca niciodat, c de n-ar fi nu s-ar mai povesti,un regat ndeprtat care se 

numea Lumea sentimentelor. Peste acest regat domnea un rege numit Dreptate şi o regin 

numit nelepciune. Aceştia au avut o domnie lung şi trainic, iar sub domnia lor a fost pace 

timp de cincizeci de ani. Acum erau btrȃni şi trebuias lase tronul unei moştenitoare. Din 

dragostea lor îndelungat s-au nscut dou fiice gemene: Ura i Iubirea. Îngrijorarea regelui i a 

reginei era c nu tiau cui s lase motenire regatul, pe care cu trud i diplomaie îl inuser în 

pace atâta amar de vreme. Cele dou surori, dei erau gemene, erau total diferite la chip i suflet. 

Ura era o fat tare rea şi, aa cum îi era i numele, urȃcioas. Era nconjurat doar de prieteni cu 

prini sus-puşi n conducerea regatului, cum era Gelozia, Teama şi Furia.Ura nu vorbea 

niciodat cu ranii sau cu slujitorii, singurele vorbe pe care le arunca tios ctre ei erau 

porunci şi dorine care trebuiau ndeplinite cȃt mai repede. Era mbrcat cu haine scumpe, pe 

care nu le mai purta a doua oar.Avea prul negru, ochii cprui, ptrunztori şi reci şi era nalt 

şi slab. Era frumoas, dar frumuseea era una glaciar, arogant, deoarece avea o inim 

ntunecat, iar sufletul se reflecta i pe chip. Chiar şi aşa, era curtat de Ruşine, Critic şi 

Lcomie. n viaa ei era loc doar pentru bunurile materiale. Detesta animalele, florile, dar mai 

ales pe sora ei. Singurul sentiment pe care l avea fa de cineva, ascuns n inima ei, era pentru 

prini şi n special pentru banii i puterea pe care acetia o deineau. 

410

n total opoziie cu ea, era sora ei.Iubirea era o fat cu o inim mare, era drgu, 

blȃnd, se nelegea bine cu toat lumea şi i plcea s ajute pe oricine, chiar i pe servitori. Se 

mbrca cu hainele pe care sora ei nu le mai purta, deşi erau bune. Adora animalele i florile i, 

de altfel tot ce o înconjura. Adeseori o mpca pe sora ei, fcȃndu- i treaba. şi dorea s se 

neleag cu Ura, dar aceasta era distant. Iubirea era foarte frumoas, cu prul blai ca aurul 

grâului, cu ochii albaştri ca floricelele de nu-m-uita şi cu trupul mldios ca cel mai ginga 

ghiocel. Frumuseea ei era una cald, zâmbetul luminându-i mereu ochii blânzi i afectuoi. 

Aflându-se pe patul de moarte, cu inima îndurerat i sfâiat de sentimente 

contradictorii i grele, cci îi iubea ambele fiice, a venit vremea ca regele Dreptates lase tronul 

uneia dintre fiice. mpreun cu regina au luat hotrârea ca regatul s fie condus de Iubire, pentru 

a continua politica de pace pe care o începuser cu muli ani în urm i fiindc aveau încredere 

în diplomaia i buntatea acesteia, mai mult decât în rutatea celeilalte. Era de la sine îneles c 

Ura s-a suprat, nu accepta n niciun caz ca sora ei s fie regin, iar ea supus. Astfel, ura fa de 

sora crescu tot mai mult i mai mult… Le spuse mamei i surorii sale c se va prpdi de 

suprare i va muri de necaz dac regatul nu-i va aparine. n aceste minute de fals agonie a 

surorii ei, Iubirea sttea şi cugeta la decizia prinilor ei. ntr-un final, a luat o hotrȃre care a 

surprins pe toat lumea şi care avea s primejduiasc regatul: a ales s lase conducerea regatului 

pe mȃna surorii ei, care era n culmea extazului la auzul neateptatei veşti. 

Ziua Încoronrii a fost stabilit chiar pentru sptmȃna ce urma, avȃnd destul timp pentru 

pregtiri. ntre timp o veste trist a ndoliat regatul; moartea regelui. Dar serbarea de ncoronare 

urma totuşi s se desfşoare, viitoare regin fiind npdit de mȃndrie. Regina era trist din 

cauza nepsrii fiicei ei şi din cauza morii iubitului rege, iar la scurt timp, trei zile, îl urm i ea 

pe dragul ei so spre un alt regat, cel al luminii venice..Ura nu avea niciun resentiment; avea 

doar o dorin de mplinit: ncoronarea ei. 

Dar nu ştii ce gȃnduri o pȃndeau pe Ur!... Voia s schimbe totul: castelul s-l fac pe 

bunul ei plac, personalul s fie alctuit doar din cei mai renumii oameni, nu rani angajai de 

tatl ei din mil şi, ultima schimbare, era izgonirea surorii ei din regat, mpreun cu prietenii 

ei:Bucuria, Mila, Voioşia şi muli alii, n regat rmȃnȃnd doar Duşmnia, Ticloşenia şi 

Zgȃrcenia. 

A sosit ziua ncoronrii, lsȃnd n urm zile de trud pentru ca totul s fie pe msura 

dorinelor fastuoase ale viitoarei regine. Valuri de ampanie scump se revrsau pe mesele slii 

i tone de mtase brodat cu aur acopereau vasta sal a tronului unde avea s se petreac marele 

eveniment. Viitoarea regin a aprut în clipa încoronrii, glaciar i mândr, mbrcat ntr-o 

411

ochie cusut cu fir de aur şi mpodobit cu giuvaiere, înclat cu pantofi de aur şi prul prins 

ntr-un coc cu perle i safire. 

În urma ei, Iubirea purta o rochie simpl, din mtase albastr, cu pantofi de cleştar i un 

mic colier de perle, druit de tatl ei la aniversarea celor 14 ani. 

Ceremonia de Încoronare a fost una plin de fast, dar i de tcere, cci supuii prezeni 

acolo, fie nu erau de acord cu aceast domnie, simindu-i sfâritul aproape, fie ateptau cu 

nerbdare schimbrile promise. 

Înc din zorii primei zile de domnie,au aprut i primele schimbri. Iubirea, preietenii si 

i supuii ei au fost nştiinaic vor fi exilai din regat şi c trebuie s-l prseasc n 

urmtoarele douzeci şi patru de ore. Acetia au plecat cu lacrimi în ochi din regatul pe care îl 

iubeau i au nceput s şi construiasc propriul regat n pdure, alegȃnd-o pe prines- regina 

lor. 

Dup muli ani, regatul Iubirii a nflorit. Era unul dintre cele mai bogate regate din lume. 

n timp ce regatul Urii a deczut, ajungȃnd s fie srac, datorit opulenei în care îi plcea s îi 

duc traiul. Oamenii flmȃnzeau, dar regina tria din banii lor n lux. Oamenilor a nceput s le 

par ru pentru purtarea lor fa de fosta lor prines şi au prsit regatul pentru a locui în regatul 

Iubirii. Aceasta i-a primit cu braele deschise, iertȃndu-i pentru purtarea lor. 

Iubirea a decis s nceap un rzboi cu sora ei pentru redobȃndirea regatului şi pentru 

ajutorarea oamenilor flmȃnzi. Auzind de rzboi, Ura a fortificat castelul, fr a se gândi c satul 

i oamenii din el rmâneau în voia atacurilor. Iubirea îns a cruat satul i pe ranii care se aflau 

în el, ba chair le-au oferit alimente şi haine curate, ducȃndu-i n regatul Iubirii unde urmau s 

aib o via îndestulat i fericit. 

Deşi castelul era fortificat, otenii Iubirii erau muli i neînfricai, învai de foatul rege, 

Dreptate, s lupte cu mult vitejie. Nimic nu le sttea în cale când trebuia s doboare stvilare i 

armate ostile. Otile Iubiriiau ptruns n castel şi au negociat cu Ura pentru ca aceasta s 

semneze abdicarea i s lase conducerea regatului în mâinile surorii sale, Iubirea. Aceasta avea 

s i lase tronul surorii ei cu mai mult uurin decât s-ar fi ateptat oricine, fiind stul de 

povara responsabilitilorpe care le avea ca regin. Sora ei a lsat-o slocuiasc într-o arip a 

castelului.Mirat de buntatea Iubirii,Ura s-a transformat încetul cu încetul în ceea ce era i sora 

sa geamn, conducând în final împreun Regatul Sentimentelor în pacea i armonia pe care o 

lsase tatl lor ca motenire. 

Astfel, precum orice basm frumos, cu final fericit, vedem c buntatea şi iubirea cȃştig 

mereu i învm mereu din propriile experiene de via c este mult mai uor s-i ,,locuieti” 

412

sufletul cu sentimente frumoase, cci, la marele final, suntem ceeace simim i primim ceeace 

druim. 

Iubii! Iubii mult!Iubii totul! Doar aa viaa v va rsplti cu cele mai frumoase daruri! 

Autor poveste: Tomu Lidia clasa a VII-a 

Autor desen: Mangu Antonia 



413

Puterea sentimentelor 

Într-o seara de vineri, Auggie privea nedumerit stelele. Însa ceva era în neregula. 

- Mam, când m uit la stele, simt ceva ciudat... 

- Scumpule se numete melancolie, un sentiment de tristee ce te macina atunci când revii într-un 

loc favorit, ca atunci cand priveai stelele cu tatl tu. 

- Mam, nu mai aduce vorba de el, în plus, sentimentele nu sunt reale. 

- Ba desigur c sunt, fiule! 

- Cred c nu voi mânca în aceast sear, noapte bun! 

- Noapte bun, fiule... 

Auggie plec în camera lui necjit, era foarte afectat de desprirea prinilor. De multe ori îi 

dorea s-i viseze împreuna. Era târziu iar el se tot gândea la “familia perfecta”. Putiul se ls 

prad unui vis lucid. Se trezi într-un parc plin de copii ce se bucurau de dulceaa prunciei. Se uita 

confuz în jur si zri trei vârstnici ce se apropiau de el. 

- Ziua bun drag copil, m numesc Tristeea! 

- Eu, Iubirea! 

- Iar eu, Sperana! 

- Noi suntem vestitorii sentimentelor i suntem aici pentru a-i confirma existena noastr. 

- Dar mama m-a învat s nu vorbesc cu strinii. 

Sperana: - În curând ne vom cunoate, vom parcurge un traseu, dar, pentru asta trebuie s avem 

încrederea ta. 

Auggie le întinse mâna timid iar o lumina orbitoare îl npustete. Dintr-odata se afla intr-o trsur 

de smarald tras de doi inorogi ce mergea pe un drum cristalin. Potcoava inorogilor crp drumul 

la o atingere mai zdravn iar trsura a rmas suspendata. Auggie îi dorea mult s ajung la 

sfâritul cltoriei i s-a întristat când a vzut c vor rmâne acolo. Timpul trecea iar ei erau tot 

blocati, asa ca inorogii au pus putere în copite i au reusit s treaca peste obstacol. Mult nu aveau 

de mers cci drumul era blocat de o vi de vie ce-i întindea crenglie uscate pe drum. Auggie era 

sigur c duiosenia unui copil o va îmbuna. 

- Tanti Vi, vrei te rog sa te dai din drumul nostru? Cand voi ajunge la finalul traseului, promit ca 

voi împri cu tine orice se va afla. 

414

- Apreciez buntatea ta, drag copil, dar singurul lucru de care am nevoie este câtui de puina ap 

de la fântâna ce-o zreti la dreapta. Auggie nici nu sttu pe gânduri si-n doi pai si trei miscri, 

ud cu ap rdcina Viei. Crengile ei izbucni în verde iar Via era ca si renscut. Ea se inu de 

promisiune iar caleaca a putut s-i continue drumul. Deja puteai zri un cufr strlucitor. Auggie 

îi mica capul în toate pozitiile pentru a vedea mai clar. Era la un pas distan de cufr, emotiile 

erau mari dar el nu contientiza. Auggie trgând de mânerul cufrului realiza încet ca nu se afla 

nimic in cufr. Atunci cele trei sentimente îi iei în cale. 

- Dragul nostru pasager, tocmai ce ai descoperit existena sentimentelor. 

- Ce s descopr? Nu vedei c nu este nimic in cufr? 

- Cltoria noastra a fost comoara ce aveai s o realizezi la sfâritul drumului. 

Fr iubirea, tristeea si sperana ta nu ne-am mai fii aflat aici. Acum, pregatete-te cci trebuiesa 

te duci la coal. 

În acea secund putiul s-a trezit cu mama sa dezmierdându-l ca pe un pui de cprioara si rugândul 

sa se trezeasc. 

- Auggie, dragule, vei întârzia la coal! 

- Acum, acum, dar cu o condiie. 

- Ce anume? 

415

- S-mi faci nite cltite cum îmi faci de ziua mea. 

- Orice ca sa-l vd pe domnul Auggie cu zâmbetul pe buze. 

Auggie plec la mas cu zâmbetul pân la urechi. 

- Mam, tii ce îmi spuneai asear? Ai avut dreptate, sentimentele exist. 

- Ce bine ca i-ai dat seama. Ce te-a fcut s crezi asta? 

- Pur i simplu mi-am dat seama cât de bucuros eram când tu i tata erai împreuna, apoi dup ce 

v-ai desprit am fost aa trist dar totui mai aveam sperana ca o sa fim din nou o familie. 

- Dragule, mi se umple sufletul de iubire cand aud vorbele tale, odat cu contientizarea ta vreau 

s-i spun c eu i tatl tu am vorbit mult în aceti doi ani si am hotart ca pentru bine nostru s 

redevenim o familie si s continuam amintirile frumoase. 

Auggie a rmas mut. Lacrimile îi curgeau necugetat. Tatl su a aprut la u i i-a îmbraiat 

familia promiând ca niciodat nimic nu o s îi mai despart. 

Autor poveste: Popescu Vldu, clasa a VII-a 

Autor desen: Dragomir Laureniu, clasa a VII-a 



416

Rază de soare 

Dimineaa si-a deschis ochii înecai în stele, iar natura a topit perle pe chipul ierbii. Privesc 

seninul cerului îngîndurat … i simt c ar trebui s-mi eliberez sufletul. Încep s 

iubesc…suflarea cald a lunii, nefirescul stelelor, iubesc misterul i continui s privesc… M 

simt pierdut într-un fabulos peisaj senelar, unde albul unui înger m ajut s m preschimb întrun 

fluture. Astfel, ajung în inima unei flori i rmân oarecum surprins… i ea iubete… soarele 

care o alint, iubete greierele care suspin somnoros în iarb. 

Iubirea! Ce sentiment frumos! Ce bucurie! Nu credeam c avea s m cuprind i pe mine 

vreodat. Acum îneleg c doar iubirea pentru oameni, pentru tot ce e în jur îmi d putere. Ea 

face soarele s strluceasc, ea a creat zâmbetul i lacrimile, ea ne-a creat pe noi. Aceasta este 

cea mai preioas întâmplare a fiinei mele, care se repet la nesfârit, iar eu, prin fiina mea, sunt 

fericit. 

Dintr-odat, mi-am simit picioarele ca nite aripi ce m poart prin pdurea cu ochii ei verzi. 

Copacii îmi optesc în urechi fonetul fericirii. 

- Ce vezi? 

- Vd cum înflorete lumina, îngân eu. 

- Acela este sufletul tu! O carte venic deschis sub ochii lumii! Îmi zâmbi copacul btrân i-i 

înl fruntea. 

- Înc mai ai multe de vzut i de învat! Ai rbdare copile drag, i vei înelege de ce toat fiina 

naturii îi va aduna din nou puterile pentru a le revrsa în privirea dintâi, de odinioar. 

Ceilali copaci, îmbrcai în haine de srbtoare i-au plecat capul,înduioai, de discuia dintre 

copil i copacul -tat,îneleptul pdurii. Primiser cu toii via,iar acum stteau la vorb pe 

marginea drumului presrat cu flori. 

Primvara natura este plin de farmec, întreag suflare se trezete la via sub soarele 

mângâietor. De sub frunzele moarte se ivete primul ghiocel, cutând i el o raz de soare plin 

de speran. Anotimpul renaterii ocup un loc special în sufletul meu. Fiecare col de iarb 

fraged, fiecare firicel plpând de floare ,dulcele vânt de primvar îmi bucur gândul i privirea. 

417

A vrea ca în fiecare diminea razele soarelui s ptrund printre crpturile ferestrei, s-mi 

mângâie obrazul i s-mi spun: ,,Bun dimineaa!,, 

O arip de vînt aduce veti dinspre inima pdurii ce împrejmuiete satul. Pe dealul înalt din 

spatele casei mele de unde privesc întregul spectacol, st de veghe stejarul btrân care-mi 

ocrotete fiina. Din când în când i se altur un stol de psri care cer o clip de odihn dup 

zborul lung dinspre zrile deprtate. 

L-am întrebat din nou dac pot ptrunde cu gândul tainele naturii? 

- Mai ai puin rbdare pân vei mai crete i vei afla rspunsul la toate întrebrile ce te 

frmânt. 

- Bine, dar… timpul mai are rbdare cu noi? ...mai ateapt s gsim rspunsuri care s m 

bucure? 

- Desigur fiul meu drag, timpul are rbdare cu noi toi, oameni, psri, flori, copaci, animale, tot 

ce are suflet în natur i poate fi mângâiat de razele soarelui. 

Atunci, m-am linitit i am rmas cu ochii lipii de geam, admirând tot frumosul din jurul meu: 

copaci, psri, iarb, flori... toat suflarea pmântului. 

Autor poveste: Tmoanu Andrei, clasa a VII –a 

Profesor coordonator: Tmoanu Alina Elena 

Liceul Tehnologic “Simion Leonescu” Luncavia, Tulcea 

418

Războiul interior 

La prima vedere, omul pare a fi doar ceea se vede în exterior, îns nu este aa, zilnic el se 

confrunt cu diferite probleme pe care încearc s le pstreze pentru sine. 

Evelina are treisprezece ani. Este o fat cuminte ,muncitoare, dar foarte emotiv. Cȃnd 

emoiile negative încearc s o opreasc din ceea ce face, lupt împotriva lor i reuete s le 

înving. Evelina a fost încercat de via, iar momentul cel mai dificil a fost atunci cȃnd a fost 

necesar s se mute la o coal nou unde nu cunotea pe nimeni.Cu toate acestea era optimist, 

crezȃnd c se va integra în noul grup i îi va face muli prieteni. 

În prima zi de coal, Evelina s-a trezit foarte entuziasmat pentru c o atepta o nou 

aventur. Aceasta i-a spus mamei sale: 

,,Mami crezi c va fi frumoas noua mea coal? M voi acomoda? Voi avea muli 

prieteni?” 

,,Fii sigur! coala va fi minunat, profesorii la fel, iar tu vei avea muli prieteni, pentru c 

eti extraordinar!” 

Aadar, fericit dar în acelai timp copleit de emoii Evelina a plecat spre coal. Ea îns 

nu era singur ci o acompaniau toate sentimentele: Fericirea, Tristeteea, Furia, Dezamgi-rea, 

Ura, Timiditatea, Încrederea. Dei nu îi ddea seama, toate acestea îi influenau comportamentul. 

Cȃnd a ajuns la coal era foarte emoionat: oameni noi, clase noi, totul era nou i periculos 

pentru micua fat.Toi copiii au intrat în clas, îns Evelina se aez singur în ultima banc. O 

coleg care sttea i ea singur i-a spus: 

,,Bun! Nu sta singur! Vino la mine!” 

,,Nu, este bine aa! a rspuns Evelina.” 

Gata! Este clar, gȃndi aceasta, rzboiul a început! Frica, Tristeea i Timiditatea încercau 

s pun stpȃnire pe ea.Poate c îi dorea s stea lȃng acea fat, viitoarea sa coleg, ajutat de 

emoiile pozitive, dar se pare c erau mult prea puternice cele negative. Deja unii dintre colegi au 

început s îi bat joc de ea. Peste cȃteva minute de ateptare i nelinite doamna dirigint a intrat 

în clas i i-a salutat pe copii anunȃndu-i c în acest an vor avea o coleg nou. A chemat-o în 

faa clasei pe Evelina rugand-o s se prezinte colegilor. 

Cu o timiditate enorm Evelina a început s fac cȃiva pai. Toat clasa rȃdea de ea deja. 

Timiditatea îi spunea: ”Nu face asta nu eti în stare de aa ceva!” 

419

Atunci s-a vzut cum pe obrazul Evelinei lacrimile curgeau! Fericire i Încrederea au 

încercat s îi vin în ajutor. 

,,Fat drag, du-te i prezint-te! Aa toi colegii îi vor schimba prerea despre tine ,tu eti 

o fat extraordinar, eti puternic!” 

Se pare c încurajrile au fost de prisos. Nici de aceast dat emoiile pozitive nu au putut 

învinge emoiile negative. Mai mult, Evelina a început s plȃng i s-a retras tiptil în ultima banc 

din spatele clasei. Dup terminarea orelor a plecat spre cas. Ajuns acas i-a îmbriat mama 

.Bineneles c aceasta a întrebat-o cum a fost prima zi de coal. Rspunsul a fost evaziv nu putea 

s recunoasc c a fost o zi îngrozitoare. A fugit în camera ei s-a aezat pe pat i a început s 

plȃng. În acel moment Fericirea, Încrederea, Entuziasmul au încercat s vin în ajutorul Evelinei 

dar acestea s-au luat la ceart cu Tristeea, Timiditatea, Furia i Ura deoarece mereu o descurajau. 

Fericirea i-a spus Evelinei c este necesar s mearg la judecat cu toate emoiile împreun 

deoarece regele în subordinea crora erau trebuie s fac dreptate. Emoiile negative provoac mult 

ru copiilor care nu sunt pregtii s le fac fa. 

Astfel ea a încurajat-o spunȃndu-i : ,,Totul va fi bine!S ai grij de tine!” 

În lipsa emoiilor mama Evelinei a intrat în camera fiicei sale,,De ce plȃngi? Tu mi-ai spus 

c vrei s mergi la aceast coal! Ai spus c totul a fost bine! S nu te mai aud! Mergi la coal 

i gata!” Deoarece sentimentele i emoiile erau plecate nu a putut rspunde decȃt: ,,Cum spui tu!” 

420

Se fcuse seara i Evelina s-a culcat. În mijloc de noapte s-au auzit glasuri care strigau 

insistent: ,,Evelina trezete-te, trezete-te trebuie s-i spun ceva!” S-a speriat i a început s strige 

dup ajutor îns i-a dat seama imediat c cea care o striga era Fericirea. Venise s o linitesc i 

s o încurajeze c este foarte important ca a doua zi s mearg la coal. Fericirea a asigurat-o c 

lucrurile se vor calma i ei îi va fi mult mai bine decȃt în ziua precedent. Evelina s-a culcat în 

minte rsunȃndu-i vorbele Fericirii,,Somn uor puior!Va fi bine!” 

A doua zi nu voia s mearg la coal, îns prinii au obligat-o. Se gȃndea cu groaz la 

atitudinea colegilor i la cuvintele jigitoare pe care i le vor spune. Ajuns la coal s-a întȃlnit cu 

colega care o invitase s stea în banc cu ea ,era trist i plȃngea în hohote. La întrebarea Evelinei 

în legtur cu motivul tristeii sale aceasta i-a povesti chinul prin care i ea trecea în fiecare zi: 

cuvinte jignitoare, ironia colegilor, faptul c nu îi vorbeau i c era mereu singur. Evelina i-a dat 

seama c Buntatea deja o ajuta i i-a propus colegei sale s treac împreun prin aceast situaie 

avȃnd în vedere c i ei îi era greu s se adapteze în noul colectiv. ,,Ai Încredere puior totul va fi 

bine!” rsunau cuvintele pe care le auzise în miez de noapte. Se pare c regele emoiior fcuse 

ordine, iar judecata sa au dat prilejul emoiilor pozitive s o ajute pe Evelina. 

Îngrijorat de starea colegei sale Evelina a încurajat-o mai ales c simea prezena 

Încrederii care lupta cu toate forele împotriva Timiditii. ,,Vom face o echip i împreun vom 

reui, îi spuse Evelina iar Buntatea o îndemn la o sincer îmbriare. Nu îi venea s cread c 

o simpl îmbriare poate da putere, îns timpul a trecut într-un mod mult mai plcut, fapt ce a 

fcut-o s se gȃndeasc c dup rzboi urmeaz i o binemeritat pace i armonie. În timp fetele 

au devenit bune colege i apoi bune prietene. Rzboi interior în trecut versus armonie i pace în 

prezent. 

Autor poveste i desen: Muller Emma , clasa a VII-a 



421

Războiul sentimentelor 

Ronald era un biat de doisprezece ani, rutcios, zgârcit i lene, îns foarte detept, 

sensibil i frumos. 

El mergea la coal suprat pe colegii lui, pentru c îl necjeau, îl provocau, îl umileau 

în faa profesorilor i îi vorbeau urât. Dei putea s învee foarte bine, el nu o fcea pentru c 

se gândea mai mult la jocuri video i la cum s se rzbune pe colegii si. 

Într-o zi de coal, a primit rezultatele testelor de la român i matematic. El a luat 

note mici i plin de invidie se uita la colegii lui cum se bucurau de notele bune. În pauz o fat 

de la el din clas s-a uitat pe testele lui, apoi i-a sunat pe prinii lui spunându-le ce note a luat. 

Prietenii lui Ronald i-au spus c Antonia i-a umblat prin ghiozdan i c i-a sunat prinii, 

spunându-le de notele rele de la teste. Ronald s-a întors în clas furios, încercând s o 

pedepseasc pe Antonia. 

- Eti o fat rea! Cum ai putut s-mi faci asta? 

- C am vrut i c am putut, spuse Antonia. 

Ronald plin de furie a vrut s o loveasc pe Antonia, dar prietenii lui l-au desprit. În 

viaa lui nu s-a simit atât de umilit... 

Acas, printii lui Ronald, l-au certat foarte tare i i-au interzis s se mai joace jocuri 

video. 

Dorind s se rzbune, Ronald fugi noaptea de acas, fr ca prinii lui s tie. Ajuns 

într-o pdure, Ronald a vzut trei lupi. De fric el se urc într-un stejar. Obosit i înspimântat, 

adormi pe o ramur. Când se trezi observ c lumea din jurul lui se schimbase complet. La 

trunchiul stejarului erau cinci cavaleri în armur alb. Curios, Ronald coborî din stejar. Când 

s-a uitat mai atent la acei cavaleri a vzut c erau prietenii lui, toi frumoi, zâmbarei, luminoi 

i puternici. Înconjurat de prietenie, Ronald nu mai era suprat i nici speriat, ci din contr se 

simea fericit i încreztor. Dintr-un loc mai întunecos apruser, îns, nite cavaleri negri, în 

frunte cu regina lor Antonia i colegii lui de clas, cei ri. Ronald i prietenii lui fugiser de ei, 

pentru a se feri de furia i ura lor. 

- Ce se întâmpl? întreb Ronald. 

- Este rzboi, spuse Flavius, unul dintre prietenii lui Ronald. 

- Ce rzboi? Sunt confuz ..., spuse Ronald. 

- Este rzboiul dintre prietenie i dumnie, spuse Costin care inea mult la Ronald. 

- Hai, s vedem, cine învinge? zise Ronald. 

422

Ronald i prietenii lui mergeau la baza lor din Canionul Florilor unde era foarte frumos. 

Ei se pregteau de lupta cea mare. Se încurajau unul pe altul i îi fceau planuri cum s înving 

armata cea rea. 

- Bine echip, cred c suntem pregtii, spuse Daniel hotrât. 

- Frailor, nu tiu ce s zic, mi-e cam mil de dumanii nostri, spuse chiar Ronald. 

- Te îneleg Ronald, dar i-au fcut mult ru, spuse Adrian. 

Noaptea, când ei au adormit, Ronald fusese rpit de doi cavaleri negri care l-au dus la 

baza lor, Vulcanul Furios. 

Antonia îl atepta pe Ronald cu mare ur i cruzime. 

- Tu, ce vrei de la mine? ip Ronald. 

- Nu este clar? Te vreau mort! spuse Antonia. 

- Ce i-am fcut eu ie? ip Ronald. 

- Nimic, dar îmi place s te chinui, spuse Antonia. 

- Ar fi bine sa fii mai clar, urâto! strig Ronald. 

- Vrei sa fiu mai clar? Bine! Alexia, Daria artai-i cum e la noi în armat, spuse Antonia. 

Atunci Ronald fusese lovit i înjurat. Exact la timp sosise Daniel s-l salveze. Salvarea 

a fost reuit, dar când s-au întors la baza lor, aceasta a fost distrus, iar Flavius a fost grav 

rnit. În scurt timp, Ronald a reuit s-l prind pe cel care l-a rnit pe Flavius. Ronald i prietenii 

lui l-au interogat pe acesta. 

- De ce ne urâi? Ce v-am fcut vou? spuse Raul. 

- Vrei s tii de ce? Bine! Pentru c suntem invidioi pe voi. Suntei mai detepi decât noi. 

Avei mai multe lucruri i mai frumoase decât noi. 

- Dar i voi avei lucruri ca i noi, spuse Costin. 

- Ce vrea Antonia de la noi? întreb Ronald. 

- V vrea lucrurile i inteligena. Va veni dup voi. 

- Când? spuse Flavius. 

- Astzi. Va trece prin canion. 

Ronald si prietenii lui încearc s gseasc un plan pentru a câtiga btlia. 

- Ce ne facem? Nu am gsit niciun plan, spuse Raul. 

- Btlia este ca i pierdut! concluzion Ronald. 

- Nu te da btut, Ronald! zise Daniel. 

- De ce? De fiecare dat, când sunt într-un conflict cu cineva mereu pierd, spuse Ronald. 

- Te-ai obinuit cu asta prea mult. Ronald, capul sus i nu te lsa, binele învinge mereu! spuse 

Adrian. 

423

- Hei, concentrai-v la plan! spuse Costin. 

- M-am sturat s ne ascundem ca nite oareci prin tunele, spuse Costin. 

Între timp Ronald se gândi la un plan. Pân la urm i-a venit, în minte, unul. 

- Biei, am un plan, spuse Ronald. 

- Ce plan? întreb Raul. 

- Dac dumanul nostru vine prin Canionul Florilor atunci cred c avem timp s lum 

bolovani i buteni pentru a arunca în ei. Raul - tu arunci cu bolovani, Costin - tu arunci cu 

buteni, Flavius – tu tragi cu tunul de asalt, iar eu, Daniel i Adrian vom trage cu sgeile, 

spuse foarte hotarât Ronald. 

În timp ce Ronald i prietenii lui se pregteau de ambuscad, Antonia era pe drum. 

- Ok, totul este pregtit, spuse Flavius. 

- Bine, acuma trebuie s ateptm, spuse Ronald. 

Armata Antoniei a intrat în Canionul Florilor. Ele habar n-aveau c au intrat în gura lupului. 

Deodat se aude un ipt. 

- Atacai! strig Ronald. 

Armata duman a fost bombardat cu bolovani, buteni i bile de tun, de parc a venit sfâritul 

lumii. 

- Iubirea va domni chiar i peste dumani! strig Flavius, trgând cu bile în acetia. 

- Dreptatea va triumfa mereu! strig Raul, aruncând cu bolovani. 

- Mila îi va cuceri chiar i pe dumani! strig Costin, aruncând cu buteni în dumani. 

- Fericirea va învinge mereu ura! strig Daniel, trgând cu sgei, în Alexia. 

- Linitea va învinge mereu furia! strig Adrian, trgând cu arcul în Daria. 

- Buntatea va învinge mereu rutatea! strig Ronald. 

Sgeata lui Ronald a lovit-o pe Antonia în piept. Atunci toat armata s-a prbuit la pmânt. 

Ronald i prietenii lui au coborât la Antonia. 

- Nu-mi vine s cred c ne-ai învins, spuse Antonia. 

- Buntatea învinge mereu rutatea, spuse Ronald. 

Ronald o las pe Antonia s zac, dar dintr-o dat se aud nite voci în mintea lui. 

- Ronald, unde eti? 

Ronald se trezi în stejarul în care a adormit i vzu doi polititi care îl strigau pe nume. Acetia 

îl ajutar s coboare din copac i-l duser acas la prinii lui care erau foarte îngrijorai de 

faptul c unicul lor copil iubit dispruse de lâng ei. 

424

Ronald ajunse acas cu bine. Prinii lui Ronald l-au îmbriat i i-au spus s nu mai 

fug de lâng ei. Între timp lui Ronald i-a venit în minte o idee, i anume s se rzbune, învând 

mai bine decât Antonia i colegii si, cei ri... 

Ronald crescuse i ajunse un mare regizor de filme la Hollywood. Avea doi copii 

frumoi, gemeni, i o soie deteapt i frumoas. Ajunsese un regizor renumit, datorit 

filmului su cel mai apreciat, CLTORIA ÎN LUMEA SENTIMENTELOR. 

INTERPRETRI 

Flavius - Iubirea, Raul - Dreptatea, Costin - Mila, Daniel - Fericirea, Adrian - Linitea, Ronald 

- Buntatea, Antonia - Rutatea, Alexia - Ura, Daria – Furia. 

Autor poveste i desen: Antal tefan, clasa a VI-a 

Profesor coordonator: Solomon Marinela 


425

Salvarea emoiilor 

Mara este o fat foarte frumoas. Ea are foarte muli prieteni, pentru c nu uit niciodat 

s zâmbeasc. Mult lume spune c Mara este întotdeauna fericit.Dar nu este întotdeauna aşa. 

Este întradevr fericit pentru c a început vacana şi va pleca împreun cu prietena sa 

Larisa cu cortul în pdure. Fetia nu a mai fost niciodat cu cortul şi este foarte entuziasmat la 

gândul c va experimenta ceva nou. Îşi pregteşte cu grij geanta mare şi încptoare, pe care o 

umple cu lucrurile de care crede c va avea nevoie în excursie. 

Larisa o anun c va ajunge imediat la ea, însoit de prinii ei. 

Mara st liniştit pe fotoliul din camera ei, aşteptând-o pe prietena ei. Simte c i se va 

întâmpla ceva nemaipomenit în excursia aceasta. Cel mai mult îşi doreşte s vad multe 

animale pentru c îi plac foarte mult. Mereu şi-a dorit un câine sau o pisic, dar mamei sale nu îi 

plceau animalele în cas. 

Dup ceva timp au aprut Larisa împreun cu prinii si. Mara şi-a salutat prinii pe 

care îi va revedea peste trei zile, apoi pleac foarte emoionat şi nerbdtoare din cas.. 

Alearg cu nerbdare la prietena sa cea mai bun, care o aştepta în faa porii. 

Se urcar cu toii în maşin şi pornir la drum. Va fi un drum lung. 

Mara propune s se joace câteva jocuri pân vor ajunge la destinaie. Au hotrât 

împreun s joace Fazan, un joc foarte îndrgit de amândou. Dup ce au format cuvinte cu 

aproape toate literele alfabetului Larisa a venit cu ideea s schimbe jocul. Au format propoziii 

amuzante, apoi poveşti cu zâne şi fei frumoşi, au râs şi s-au bucurat una de prezena celeilalte. 

O jumtate din drum s-au tot jucat jocul acesta. Chiar şi prinii Larisei au participat, distrânduse 

de minune. 

Larisa o considera pe Mara cea mai inventiv persoan din lume. Mereu avea idei bune, 

spunea lucruri interesante şi îi fcea fericii pe toi cei din jurul ei. 

La un moment dat Mara i-a provocat pe toi s îşi spun cele mai mari dorine. Prima a 

fost Larisa. Ea şi-a dorit s rmân întotdeauna prietena cea mai bun a Marei. Aceasta a 

Chicotit de bucurie şi i-a spus s nu-şi fac griji pentru c mereu vor rmâne prietene. Micuele 

prietene s-au îmbrişat foarte tare, iar prinii le-au susinut. 

Prinii Larisei şi-au dorit ca toat lumea s fie sntoas şi fericit. 

Drumul pare nesfârşit pentru Mara. Larisa şi prinii si ştiau unde urma s ajung, 

cunoscând destul de bine pdurea unde urmau s campeze. Tot restul drumului au povestit 

întâmplri din copilria prinilor, lucruri amuzante şi multe altele. 

426

Dup un drum lung şi obositor au ajuns în sfârşit la destinaie. Pdurea era minunat. 

Mara se uita uimit împrejur. Nu ştia de ce s se bucure mai mult. De copacii nesfârşii, de 

verdele crud al ierbii, de ciripitul psrelelor, totul i se prea fascinant. 

Cu toii au început s despacheteze, s ridice corturile. Larisa şi Mara se bucurau de 

cortul pregtit pentru ele, imaginându-şi c sunt prinese într-un castel fermecat. 

Mara aşepta cu nerbdare s fac un foc de tabr, în jurul cruia s spun poveşti. Era lucrul 

care il aştepta cel mai mult pentru c vzuse doar în filme aşa ceva. 

Cele dou prietene şi-au petrecut ziua jucându-se cu ppuşile, apoi cu mingea. 

Apoi au alergat dup fluturi multicolori, încercând s îşi imagineze ce simt aceştia când zboar. 

A început s se întunece, iar Mara se temea de întuneric, dar nici mcar asta nu îi putea 

lua zâmbetul de pe buze. Au admirat împreun cerul înstelat, pe care domnea o lun superb. 

Tatl Larisei a aprins focul de tabr, iar fetele se întreceau în a spune poveşti 

interesante. 

Târziu în noapte au adormit în braele prinilor Larisei, care erau fascinai de fericirea 

pe care o arta prietena fiicei lor. 

Dup un timp, Mara s-a trezit în mijlocul pdurii. Pdurea, îns nu era la fel. În faa ei 

au aprut trei persoane, care susineau c sunt emoiile Marei. 

Aceasta s-a speriat foarte tare. Emoiile i-au spus: 

427

-Nu te teme, Mara! Noi vrem s ne ajui. Am rmas doar noi, doar noi am scpat. Fericirea 

a capturat celelalte emoii şi le-a închis. Eu sunt Tristeea, iar ea e Frica. 

- Nu pot s cred! E imposibil! 

- Trebuie s ne crezi, avem nevoie de ajutor. Emoiile trebuie s colaboreze în armonie. 

- Dar ce e ru în a fi fericit? 

Marei îi plcea s fie fericit. Emoiile au reuşit s o conving c în via vom trece prin 

întâmplri diferite. C nu putem s fim fericii, iar cei de lâng noi s aib diferite probleme. I- 

au explicat c trebuie s facem fa la tot ce ni se întâmpl în via, fie c sunt bucurii sau 

necazuri. 

Într-un final a îneles cât de important este s simt toate emoiile, dar nu înelegea cum ar 

putea ea s-i ajute. Ea e doar un om simplu! Cum ar putea s controleze mai multe emoii? Cum 

s le in în frâu? 

Ea, Tristee şi Fric au pornit la drum spre palatul fericirii. Era destul de greu s treac 

peste capcanele puse de Fericire. 

Mara a zrit o veveri. Fr s stea pe gânduri a fugit dup ea. Emoiile au avertizat-o s 

nu se apropie de ea. Dar în zadar. 

Veveria a crescut mare cât un om şi a început s o gâdile pe Mara. Aceasta râdea în 

hohote, dar în acelaşi timp încerca s strige dup ajutor. Frica a fost prea speriat ca s fac 

ceva. Tristee, curajos a aruncat cu pietre dup veveri, iar aceasta a eliberat-o pe Mara şi a 

fugit speriat. 

Au mai mers puin şi au dat peste nişte musculie foarte jucuşe, care se strâmbau foarte 

caraghios. Era imposibil s nu râzi. 

Tristeea îns a plâns şi s-a pornit ploaia. Musculiele au zburat imediat. 

Atunci empiile împreun cu Mara şi-au continuat drumul. Erau foarte aproape de castel. 

Când au ajuns au reuşit s o conving pe Fericire s elaboreze celelalte emoii. 

Mara s-a trezit şi a realizat c a fost un vis. I-a povestit Larisei ce s-a întâmplat. Când au 

ieşit amândou din cort au vzut câteva pietre colorate pe care erau scrise nişte cuvinte. 

Au descifrat mesajul: „ Mulimim c ne-ai ajutat! Cu drag, EMOIILE!” 

Autor poveste i desen: Nemet Alexia, clasa a V-a B 


Şcoala Gimnazial “Horea, Cloşca şi Crişan” Turda, Cluj 

428

Salvarea furiei 

Furia i veselia sunt dou sentimente ale unei fetie de 12 ani numit Amalia. Veselia, fiind 

un sentiment bun, se putea rspândi la orice persoan oricând dorea, dar furia era închis de ctre 

regina sentimentelor şi aceasta putea ajunge numai la Amalia, lucru care o fcea pe feti 

furioas, de multe ori fr motiv. 

Furia, încercând s o conving pe regin s o lase liber, o înfuria pe fat cât de mult putea, 

crezând c acest lucru o va deranja pe regin i o va face s o asculte. Regina sentimentelor, 

vzând acest lucru, a decis s pedepseasc furia i s nu o mai lase s ajung la nici mcar o 

persoan. Între timp, fericirea începe s piard controlul i s fac toate persoanele atât de 

fericite, încât s nu le mai pese de nimic i râdeau la orice cuvânt. Dei aceasta pierdea controlul, 

nu voia s îi spun reginei, deoarece îi era team c o va pedepsi i pe ea i oamenii nu vor mai 

putea fi fericii. Timpul trecea, iar fericirea îi pierde controlul din ce in ce mai mult , deja 

oamenii erau atât de fericii încât râdeau chiar i la cele mai grave accidente. 

Totul prea s o ia razna pentru o lung perioad de timp, dar Amalia descoper c are o 

putere special, aceea de a-i controla singur sentimentele i, de asemenea, se putea întâlni cu 

sentimentele si cu regina lor. Prima dat in faa fetei apare fericirea, care, deşi se numea fericire, 

in loc sa fie fericit era dezamgit datorit faptului c nu putea s aib grij de toat lumea. 

Fericirea îi spune fetei despre tot ce s-a întâmplat, iar aceasta începe s se îngrijoreze, dar în 

acelai timp s se gândeasc la o modalitate de a ajuta fericirea i furia. Dup ceva timp, fericirea 

îi amintete c mai sunt i alte dou sentimente pe care le-ar putea ajuta, frica i tristeea, doar c 

aceste dou sentimente erau foarte departe de locul unde se afla casa Amaliei. Totui fata i 

fericirea încearc s ajung la sentimente cât mai repede. Dup un drum de aproape cinci zile 

acestea reuesc s ajung în oraul în care se aflau frica i tristeea, dar problema era c nu tiau 

locul exact în care s le gseasc. Din fericire Amalia afl c îi poate dezvolta puterile, iar acest 

lucru o poate face s localizeze sentimentele. Dar fericirea deja tiind de acest lucru, îi spune 

Amaliei c îi trebuie un nivel destul de avansat al puterilor pentru a putea s localizeze alte 

sentimente, iar ajungerea la acest nivel ar putea dura pân la un an întreg. Fata se îngrijoreaz, 

dar îi d seama c nu exist o alt soluie, aa c aceasta începe s-i dezvolte puterile. Din 

fericire aceasta ajunge la nivelul necesar intr-o singur sptmân. Dei avea nivelul necesar, 

Amalia era prea obosit pentru a-i mai folosi puterile. Veselia observ acest lucru i îi propune 

429

s se mai odihneasc puin înainte de a pleca. Imediat ce s-a odihnit destul, Amalia, alturi de 

veselie, pleac înspre casa tristeii i a fricii. Imediat ce au ajuns, Amalia i veselia au fost primite 

foarte frumos în casa celor dou sentimente. 

- Bun, Fericire! Cum de ai venit pân aici? E totul în regul? Unde e furia? întreab frica 

dându-i seama c ceva nu e bine. 

- Bun, tristee! Bun fric! Noi am venit pân aici pentru a v cere ajutorul! rspunde 

veselia. 

- Ce s-a întâmplat? 

- tii c reginei nu îi prea place de sora noastr , Furia , nu? 

- Ce a mai fcut Furia de data asta? 

- Datorit faptului c ea putea s o înfurie doar pe Amalia, a înfuriat-o foarte tare, iar regina 

nu a fost de acord cu acest lucru, aa c a pedepsit-o i acum nu mai poate s enerveze pe nimeni, 

iar datorit acestui fapt oamenii au devenit atât de fericii încât râd la absolut orice cuvânt. 

430

-Trebuie s ne întoarcem cât de repede putem la regin pentru a o convinge s o elibereze 

pe Furie. 

Dup ce au ajuns înapoi la casa Amaliei, fata împreun cu sentimentele s-au dus direct la 

casa reginei pentru a rezolva problema. 

- Bun ziua, dragi sentimente! Ce facei aici? Dar mai important întâi spunei-mi de ce ai 

adus un om cu voi? Oamenii nu au voie s ne vad i nici nu o pot face din câte tiu. 

- Bun ziua, regin ! Ea este Amalia, ea are o putere special, aceea de a ne vedea si de a-i 

controla singur sentimentele. Ea m-a ajutat s le gsesc pe surorile mele, frica i tristeea i s 

venim la dumneavoastr. 

- În acest caz este bine venit! 

- V mulumesc c m primii! 

- Nici-o problem, dar cu ce scop ai venit toi aici? E totul în regul? 

- Nu prea... De când ai pedepsit-o pe sora noastr Furia , nu mai pot face fa atât de bine 

tuturor, iar toi oamenii ajung mult prea fericii. 

- Dar tot avei Frica i Tristeea. 

- Adevrul e c, dei eu i frica am rmas, tot avem nevoie de ajutorul furiei pentru a 

echilibra sentimentele între ele. Furia este cea care ne ajut s ne dm seama când s facem 

oamenii triti sau speriai. 

- În acest caz, Furia este liber, îmi pare ru c am dat totul peste cap! 

- Este în regul, v mulumim c ne-ai eliberat sora! 

- Nici-o problem! 

- Noi trebuie s plecm. La revedere! 

- Le revedere! 

Dup ce toate sentimentele s-au reunit, au mai petrecut puin timp împreun, iar apoi fiecare 

sentiment s-a dus la casa sa, echilibrul între sentimente fiind restabilit. 

Din acea zi, Regina Sentimentelor nu a mai pedepsit niciun sentiment, iar toi oamenii au 

avut o via foarte frumoas. 

Autor poveste i desen: Borz Ana Maria, clasa a V-a 

Profesori coordonatori: Peter Liliana, Achim Simona 

Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” -Şcoala Gimnazial Nr. 7 Hunedoara 

431

1 

Schimbarea unei fetițe - Erika 

Erika era o feti de nou ani, frumoas, dar rautcioas. Vedea întotdeauna 

lucrurile negative, pe cele pozitive le ignora cu desvârire, şi avea foarte puini prieteni. 

Viaa ei era normal, ca a oricrei fetie de vârsta ei, şi monoton, pân când a descoperit o 

peter mare în spatele casei ei la aproximativ un kilometru distan. Îşi dorea mult s 

mearg acolo, dar nu gsea momentul potrivit, întotdeauna intervenea altceva. Nu v 

întrebai de ce era puin nepoliticoas şi rutcioas?... Pentru c tall ei era primarul 

oraşului. Din acest motiv era rebel şi âfnoas, alungându-i prietenii prin 

comportamentul ei. 

Într-o zi, fata şi-a dat seama c acea c era chiar ziua în care îi propusese s se 

plimbe pe drumul care duce la peter. Erika îşi întreb prinii dac are voie s ias la 

plimbare, dar nu le ddu prea multe informaii cu privire la traseul ales. 

Porni, era foarte nerbdtoare şi curioas. Mergea în pas grbit, aproape alergtor. 

Când ajunse în faa intrrii în peter se opri brusc. Avea o uşoar ezitare. ,,S intru sau 

nu? Dac e ceva periculos acolo?!” Îşi lu inima în dini şi porni pe aleea îngust care 

ptrundea în peter. Un firicel de lumin ptrundea în interior, astfel încât era foarte greu 

s îi dea seama ce e înuntru. 

432

2 

Erika parcurse un drum misterios şi lung, ajungând în cele din urm în faa a dou 

uşi mari. Din ambele ieşea o lumin puternic şi diferit, împrit parc în dou culori. 

Una era de un roşu aprins şi strlucitor cu puncte negre şi mici, care aproape o 

hipnotizaser! A doua u era de un alb pur, aproape orbitor. 

Primul instinct al ei a fost s pşeasc spre uşa cea de culoare roşu aprins, dar 

ezit. ,,Oare pe care us s intru? Asta arat superb! Mai bine m mai gândesc puin!” Şi 

aşa sttu pe gânduri aproape câteva minute. ,,Prima dat am vrut s intru pe ua roie. De 

ce nu a face asta?!” 

,,Erika, haide repede pân nu te rzgândeşti!” îşi zise ea. Aşa a intrat micua 

noastr Erika în inutul sentimentelor negative, chiar dac ea nu ştia asta. 

V mai spun ceva, dar s fie secret! Peştera era real, dar cele dou uşi nu! Era 

rodul imaginaiei sale şi al frmântrilor sufletului ei, incontient i independent de voina 

ei. Aici se poart o btlie! Ea îşi d seama, în realitate, într-o oarecare msur c nu e 

întocmai bine ce face, dar nu ştie dac s se schimbe sau nu! Peştera exista, dar era o 

peter obinuit. 

Erika ajunsese pe un trâm care înc prea fabulos şi minunat, dar el nu era deloc 

aa! Fetia se plimba liniştit şi tot ce vedea o lsa cu gura cscat. Ceea ce vedea era 

încânttor, minunat pentru c aşa e ispita, nu-i aşa? 

Obosit, Erika se opri sub un copac. La un moment dat, din copac ieşi un spiriduş 

îmbrcat cu haine în dungi negre din cap pân-n picioare. O salut pe fat respectuos, iar 

ea îi rspunse la fel. Spiriduşul pe nume Ili o invit în copacul su. Acolo era o sal 

imens cu multe lucruri îngrmdite. Pân s îi dea seam ace se întâmpl, spiriduul o 

închise acolo şi îi zise: 

- Ce credeai, c sunt Ft-Frumos din lacrim? 

- Nu, sigur c nu, dar .... cine eşti cu adevrat? 

- Eu sunt Ili şi am fcut o vraj s m transform în spiriduş. Acum sunt stpânul 

sentimentelor neplcute, sunt minciuna, iar trucul meu cu spiriduşul a mers ca pe roate! 

- Dar eu nu am fcut nimic! Te rog, lasa-m s plec! 

Era o premier pentru ea, a spus ,,te rog”… :tia c[ nu a spus-o din suflet, dar chiar 

voia s scape de acolo! 

433

3 

- Nici gând! În sfârşit am un captive! i-am spus c eu stpânesc sentimentele 

rele. Cum ai vrea s fiu bun? 

Erika spuse încet de tot înspimântat! 

- Offf, ce bine ar fi s scap de minciuna asta! spuse ea. Dar stai puin, ca s scap 

de minciun, trebuie s nu mai mint! 

Erika promise din toat inima ei c nu va mai mini. Aproape plângând, spuse cu 

voce tare adevrul. Sentimentul ru-minciuna se fcu praf şi pulbere şi uşa se descuie. 

Fata iei alergând. Norocul ei era c putea reveni în lumea real. i aşa şi fcu! 

,,Trebuie s fiu partea binelui, dac cealalt era partea raului!”, gândi Erika. 

Fr s mai stea pe gânduri, a intrat prin uşa alb. De data aceasta avea dreptate. 

Acest trâm era mai luminos şi deschis la culoare, iar în faa ei aprur nişte fiine care se 

prezentar: 

- Bun, eu sunt sentimentul buntii, stpâna sentimentelor bune! 

- Eu sunt sentimentul iubirii! 

- Eu sentimentul generozitii! 

- Iar eu sentimentul optimismului! 

- Ooo, suntei minunate! Încântat de cunoştin! 

- Şi noi suntem încântate! Vino cu noi la mas! 

Fetia sttu puin pe gânduri din cauza întâmplrilor precedente, dar se gândi c 

nu se poate întâmpla nimic, aici fiind trâmul binelui. Ajunser la o mas imens. Toat 

lumea o primi cu zâmbetul pe buze. Pe mas era tot ce-i puteai dori, dar ice nu te 

gândeai. Fetia se înfrupt cu de toate, dar nu fu lacom, ceea ce era bine. ,,Cred c m-am 

schimbat, nu îmi vine s cred!”, murmur pentru sine Erika. Apoi se ridic de la mas i 

spuse zâmbind ”Mulumesc!” Era prima confirmare c Erika chiar se schimbase. 

Îşi lu ramas bun de la noii prieteni şi porni înapoi spre cas. Se uit înapoi i o 

lacrim se ivi în colul ochiului drept. Regreta c trebuie s-i prseasc prietenii. 

Mergea spre cas îngândurat i îi spunea: ,,Dac mi-am fcut aici prieteni, pot 

s îmi fac i dup ce ajung acas!” Ajunse acas, unde prinii începuser s se 

îngrijoreze din cauza întârzierii ei. Mama remarc imediat schimbarea, pentru c fata 

spusese “te rog” atunci când ceruse mamei un pahar cu ap. Dup ce se aez pe canapea, 

le povesti amnunit prinilor ce spaim trsese la întâlnirea cu spiriduul. Apoi le spuse 

434

4 

despre Buntate, Iubire, Generozitate. Le ceru iertare prinilor i le spuse c abia 

ateapt s se duc la coal s fac acelai lucru i cu colegii ei. 

A doua zi, fata se duse la coal i le ceru tuturor iertare pentru felul în care îi 

tratase. Comportamentul fetei nu trecu neobservat i îi fcu primul prieten: Alexandru – 

un biat pe care îl respinsese mereu doar pentru c purta ochelari. 

Autor poveste i desen: Iancu Andrada, clasa a V-a , 

Profesori coordonatori Elena Humel, Robert Humel 


435

Sentimente în lumea viselor 

Povestea noastr începe cu personajul principal, Cristian, care se afla la coal. Acesta 

este certat de ctre doamna profesoara deoarece nu a învat, ce-i drept, era adevrul, el nu 

prea înva niciodat. Totui, acum, sentimentul ruinii se vedea destul de evident pe chipul 

su, el nefiind un biat ru ci mai mult iresponsabil. La un moment dat se ridic in picioare i 

iei din sala de clas … În drum spre cas, acesta se gândea ce explicaie s le dea prinilor 

pentru c acetia au fost cu siguran deja întiinai de comportamentul lui i exact aa s-a i 

întâmplat. Ajuns acas, a avut parte de o moral zdravn, dup care biatul n-a mai suportat 

i s-a dus în grdina casei, s-a aezat pe iarb la umbra unui copac i a czut într-un somn 

adânc, de aici începând o cltorie prin lumea viselor. 

Dintr-o dat, el s-a trezit într-un ora prsit, prin care parc trecuse un vârtej, un ora 

pustiu ale crui cldiri erau drpnate i lipsite de orice form de via. Cum se plimba pe 

strzile acelea pustii, Cristian se gândea cum ajunsese aici i ce s-a întâmplat cu familia sa. 

Era într-adevr puin speriat i se gândea c viseaz, dar nu visa (cel puin, aa tia el). În tot 

acest amalgam de stri i de întrebri pe care i le punea, se auzir nite suspine de sub o 

ruin. Biatul a mers s afle cine este acolo şi a întâlnit o domnioar care plângea in hohote. 

Mirat fiind, acesta o întreab: 

-Hei, cine eti? Ce caui aici? 

436

-Dar tu cine eti? i ce caui tu aici? 

-Eu sunt Cristian, m-am trezit dintr-o dat aici, nu tiu ce s-a întâmplat. 

- Pof…pof…poftim? a mormit ea printre suspine. 

-Ce s-a petrecut aici? Arat de parc a fost o rscoal. 

-O s-i povestesc. Slujitorii lui Goku au fost aici i au fcut toate astea. 

-Goku? Cine este i acest Goku? a întrebat el. 

-Numele su provine din limba tulburailor i înseamn “Rutate”. Are acest nume, deoarece 

atât el, cât i slujitorii si tulbur linitea i sentimentele frumoase ale oamenilor de aici. Prin 

urmare, Goku este împratul unui întreg imperiu plin de ur, egoism i alte sentimente 

negative. 

-Îmi pare foarte ru. Eti singur aici? 

-Da, toi ceilali au fost dui în acel imperiu, a spus fata încercând s se opreasc din plâns. 

Biatul a ters lacrimile fetei i a continuat discuia: 

-Nu-i face griji! Vom merge dup ei i îi vom elibera. Eti pregtit de ce va urma? 

- Eti sigur? întreb fata cu ochii mari ca nite stele. Nu putea crede c un strin ar fi dispus s 

o ajute. 

-Desigur! a rspuns el hotrât. Nu sunt eu un copil model, dar atunci când pot face ceva 

pentru ca prietenii mei s fie fericii, voi face întotdeauna, iar tu eti prietena mea acum. 

Fetia rmase impresionat la auzul spuselor biatului. Sentimente frumoase o animau 

acum i toate acestea îi ddeau putere i curaj s mearg mai departe i s încerce s îi 

salveze inutul. Cei doi au pornit împreun la drum, nu tiau exact încotro trebuiau s mearg, 

îns urmreau drumul ruinelor produse de tulburai. Pe drum, Cristian inteniona s-i adreseze 

fetei o mulime de întrebri, dar a ales s se rezume la câteva: 

-i totui...nu mi-ai spus numele tu. Care e? 

-S-i fac o scurt prezentare, spuse ea pe un ton suav. M numesc Briana, iar oraul acesta 

este oraul meu natal, locuiesc aici de când m tiu. Dalinda era împrteasa acestui trâm, o 

fiin blând, înelegtoare, care druia alinare din fiecare privire. Unii slujitori o mai numeau 

i "întruchiparea iubirii" deoarece druia iubire nemsurat, oricând i oricui. Mereu ierta i 

437

druia a doua ans, credea în oameni i ei la rândul lor credeau în ea. Toi o iubeau, i înc o 

iubesc doar c... împratul Goku a capturat-o iar apoi ne-a atacat pe toi ceilali. Eu am scpat 

ca prin urechile acului, m-am ascuns aici i am sperat s nu m gseasc, îns m-am speriat 

foarte tare, şi trebuie s recunosc c m bucur nespus c ai aprut. Probabil dac nu ai fi fost 

tu, acum eram înc sub acea roca plângându-mi de mil! 

-S fiu sincer, i-am mai spus: nu tiu exact de unde şi cum am aprut, dar simt c trebuie s te 

ajut i asta voi face. 

Aa au conversat tot drumul. Cristian i-a povestit fetei despre lumea din care vine el i 

aceasta îl asculta cu mare atenie. Parc erau cei mai buni prieteni. Cei doi au traversat tot 

oraul şi pdurea ce-l mrginea, iar la captul acesteia se afla un târâm întunecat, plin de cea 

deasupra cruia puteai observa o mulime de nori negri, parc plini de furie i tristee. Au 

mers pân la intrarea în trâm, unde era o poart mare, înalt i neagr dup care se ridica 

tainic un întreg palat, cu statui si vitralii înfricotoare, detalii care într-adevr îi ddeau un 

aspect maiestuos,de temut. Dei prea ciudat, poarta era deschis, de parc erau ateptai, iar 

în curtea palatului nu se afla niciun fel de primejdie la prima vedere. Totui, Cristian a avut o 

presimire aa ca a rugat-o pe Briana s intre doar ea prin intrarea principal, iar el urma s 

intre prin spate. Fata a urmat planul i dup ce a ptruns în prima încpere, ua prin care a 

intrat s-a închis singur. Fata s-a speriat. Se afla într-o încpere mare, plin de oglinzi, care 

ducea în multe alte camere. 

-M gândeam eu c am uitat pe cineva! se auzi o voce pe fundal. 

-Cine eti? Dac eti Goku, nu mi-e fric de tine! spuse fata pe un ton curajos. 

-Hm, hm - dup care a urmat un râs malefic - nu te contrazic, dar te previn. Cu un singur 

cuvânt te-a putea transforma într-o broscu sau în orice doresc eu... 

-tim amândoi c nu ai atât de mult putere! Nu ai cum i mai ales, de unde...sunt doar vorbe 

în vânt pe care le spui pentru a m speria pe mine. 

- Serios, tânr domnioar? Atunci împrteasa voastr cum de a fost capturat de ctre 

mine? Crezi ca eti mai puternic decât ea? 

Fetia nu spusese niciun cuvânt. Atunci, împratul Goku îi mic lent mâna înspre 

oglinzile care erau pe toi pereii slii i fiecare dintre ele îi deschise ochii i vorbeau în cor, 

cu glas subire i înspimânttor: 

438

-Fiecare dintre noi suntem câte un sentiment ru, spuser ele, nu poi scpa de noi. Suntem 

prea puternice pentru frâma de lumin din sufletul tu. 

Apoi suflar ctre fat i o strânser într-o o pânz de pianjen atât de tare încât aceasta era 

gata s cad pe podea. În acel moment, Cristian intr pe partea cealalt a salonului, luându-i 

prin surprindere pe toi. 

-Poate c iubirea ei nu este de ajuns, dar iubirea ei i iubirea mea la un loc, cu siguran vor fi 

mai mult decât trebuie pentru a te înfrânge. i într-o fraciune de secund, biatul fugi lâng 

Briana, o lu de mân i împrejurul lor – a creat un cerc de lumin, care cretea cu fiecare 

secund i care în cele din urm ajunse i la oglinzi i la Goku, dup care acetia au disprut. 

În acel moment, sala s-a luminat, iar toi cei care fuseser capturai au aprut parc de nicieri. 

Toi erau fericii i îi îmbriau pe copii, mulumindu-le astfel pentru ceea ce au fcut. 

Deodat, Cristian s-a trezit din visul su. Nu îi venea s cread c a fost doar un simplu vis. 

Totul fusese trit cu o intensitate atât de mare încât inima înc îi btea în piept cu o vitez 

extrem de mare. Tot drumul înapoi spre cas s-a gândit la acest vis i în cele din urm se 

hotrî: 

-tiu, am s scriu o carte despre asta. Se va numi "Sentimente în lumea viselor"! i poate o s 

încerc s fiu mai atent la coal...ar trebui s fiu mai responsabil! 

Autor poveste i desen: Mircea Roxana, clasa a VIII-a 



439

Sentimente încâlcite 

Fiecare om are drumul lui în via. Un drum presrat de oamenii buni, care vor contribui la 

definerea noastr, dar si oameni fali, care ne vor arta cum s nu fim i ne vor face mai 

puternici. 

Drumul nostru prin via este un drum greu, lung dar pe care trebuie s îl facem cât mai 

frumos ca la finalul oricarei zile s nu avem absolut niciun regret. i ce este cel mai important 

s îl parcurgem alturi de oameni care ne influenteaz în cel mai frumos mod posibil, oameni 

de la care chiar avem ceva de învat, în fiecare zi, oameni care stiu s aprecieze i s pstreze 

prietenia cu noi. Oameni care ne demonstreaz c merit s îi avem alturi, care ne respect i 

care reprezint un model demn de urmat. 

V recomand, vou, celor care îmi citesc creaia, s v punei centura pentru c vom porni 

în calatoria numit VIA. 

Povestea aceasta nu este despre un om anume, ea este despre oricine, despre mine, despre 

tine, despre omul care ne cere cate un leu pe strad spunând c nu are ce mânca, despre 

oamenii pe care îi vedem pe strad, unii veseli, altii posomorâi, alii nerbdtori……povestea 

este o poveste universal. M putei contrazice, dar eu stiu clar c, indiferent de varsta, mediul 

din care provine persoana care va citi aceasta poveste, cu siguran acea persoana se va regasi 

în povestea mea. 

Cum am spus, nu voi da detalii despre personajul nostru, nu voi da nume…doar îi voi 

dezvlui povestea. Povestea lui incepe cand se nate, desigur…Filele vieii pe cale s fie 

440

întoarse…sunt anii frumoi pe care îi va tri. Bineîneles c va fi i el trist sau dezamgit de 

anumite persone. Ins viaa lui va fi una interesant. Imi vei da dreptate! V asigur! 

Copilul crete, în familia sa iubitoare.. totul este bine, frumos. Viaa pare roz i lipsit de 

orice fel de grij pentru un copil. Însa nu, personajul nostru crete pe zi ce trece. Crete cu 

fiecare cuvânt pe care il adaug la povestea pe care o scriu ân momentul de fa. 

Anii trec, personajul nostru termin gradinia, coala primar i gimnazial. i uite asa 

ajunge la liceu. De abia acum ii va da seama cum este viaa cu adevrat. De acum este pe 

cont propriu, va trebui s se descurce singur i s înfrunte greutile i piedicile pe care viaa i 

le ofer, fr s cear prea multe celor din jur. Va trebui sa devin INDEPENDENT. 

Personajul nostru se confrunt cu probleme pe zi ce trece. Primele note mici la testele 

iniiale. Este trist i dezamgit. Ii d seama c nu toi oamenii îl vor plcea, vor fi i anumite 

personaje care il vor dezamgi i il vor face s sufere i s cread c nu este îndeajuns de bun 

i de puternic s infrunte viaa pe care o are în fa. Începe s îi evite pe cei care vor s îl 

ajute, crezând ca vor râde de el pentru ca nu poate trece peste anumite lucruri fr ajutorul 

celorlali. Am ales s atribui fiecarui sentiment cu care se va confrunta personajul descris de 

mine cate un element, un obiect, o fiin….Tristeea este ploaia, începe când nu te atepi iar 

dup ea apare curcubeul. Curcubeul este sentimentul de fericire pe care îl ai când, în sfârit, 

ajungi s realizezi nite lucruri care îi vor fi de foarte mare folos în via. Uneori acest 

curcubeu poate fi o persoan, un lucru, o situaie care va fi acolo lâng tine, la orice or din 

noapte i din zi, fr s cear ceva în schimb. Va incerca s te fac s râzi chiar i când 

sufletul îi va plange, ajutându-te s devii cea mai bun varianta ta, s te autodepaeti s îi 

faci viaa mai frumoas. 

În drumul lui prin via, personajul nostru întalnete i personaje care îl dezamgesc. 

Aceste personaje sunt de fapt nori, nori negri ce anun ploia. Exact aa cum este în via. 

Persoane în care ai încredere dar care ajung s te dezamgeasc. Astfel, ajungi s îi pierzi 

încrederea în ei sau s decizi c e mai bine s îi elimini din viaa ta, pentru a face loc razelor 

de soare, care sunt prietenii adevrai. 

Pe drum, se întâlnete cu un flutura. Trist i abtut, nu îi d seama de prezena lui pân 

când micuul fluturas nu i zboar în dreptul ochilor. Atunci, fr nici o speran îi continu 

drumul, încercând sî ignore plapanda fptur ce i se tot arta în fa. Fluturasul este 

optimismul. Este cel care îl va ajuta s treac prin padurea plin de obstacole pe care o are în 

441

fa. El va fi acolo prezent i va fi cel care îl va ajuta s constientizeze ce e bine i ce este ru 

sau s fac distincia dintre aparen i esen. 

Ghidat de flutura, personajul ajunge i la captul padurii, acolo unde vede o mare, o mare 

ce înglobeaz toate grijile, toate bucuriile, ingrijorrile, frustrrile, persoanele frumoase care i- 

au fost alturi dar i persoanele care i-au aratat cum s nu fie. Marea este locul în care se 

sfarete drumul prin via. Aici nu este locul regretelor. Ajuns aici, a realizat cine i-a fost cu 

adevarat alturi, cine l-a dezamgit, cine i-a oferit un model bun de urmat i cine l-a pus la 

încercare doar cu scopul de a îl face mai puternic. 

În final, binele câtig. V asigur ca aa este. Aa a fost în cazul meu i al multor altora. 

Ceea ce putei face pâna atunci este s alungai din viaa voastra norii gri i s faceti loc 

razelor, adic persoanelor care au o influen pozitiv asupra voastr i care v ajut s 

ajungei cee ce va dorii, fiine bune, inteligente si independente. 

Aa c, v recomand s facei tot posibilul ca, seara, când punei capul pe pern, s nu 

avei niciun regret. Viaa este frumoas, cu bune i cu rele i trebuie trit n cel mai frumos 

mod posibil. Este datoria noastr. 

Autor poveste: Nstase Anca, clasa a VII-a 

Autor desen: Manolache Claudia Ilinca, clasa a V-a 

Profesori coordonatori: Galan Mirela , Tudose Cristina 

coala Gimnazial "Iorgu Radu" Bârlad, Vaslui 

442

Sentimentele, granița dintre vis și realitate 

Emily, o fat cu pr negru ca noaptea, cu ochi verzi ca smaraldul i cu o privire care îi 

înclzete inima. Emily nu avea muli prieteni, dar avea o pasiune pentru basme i poveti, 

fabule, i cea mai mare parte din timp i-o petrecea aventurându-se prin lumea crilor. 

Într-o sear friguroas de iarn, Emily, învluit de o ptur moale fcut parc din 

norii de pe cer, citea o carte despre zeitile nordice. Obosit fiind ea, i învluit de magia 

crii pe care o lectura, a adormit imediat ce îi puse capul pe pern. O mic i rcoroas 

adiere de vânt a trezit-o din trâmul viselor. S-a ridicat încet i s-a uitat în jur pân s îi dea 

seama c nu mai era în patul ei clduros i confortabil, ci într-un pat alb i rece, parc învluit 

de o magie aparte. Se uita încet lâng patul în care se trezise i, spre surprinderea ei, o femeie 

înalt cu pr blond ca razele soarelui şi cu ochii albatri ca marea se uita la ea cu o privire 

blând i mirat în acelai timp. Ele se uitar una în ochii celeilalte o bun bucat de vreme 

pân când Emily îi fcuse curaj s întrebe cu un glas subire: 

- Cine eti? 

- M numesc Freya… 

- Soia zeului Odin, a întrerupt-o Emily pe Freya. Am citit despre tine. 

- Da, dar nu sta este punctul meu de interes acum, trebuie s o înfrângem pe regina 

cea rea. Ea a pus un blestem pe Trâmul Sentimentelor i acum fiecare sentiment are chip de 

animal. De fiecare dat când un sentiment este transformat într-un animal ea le va lua puterea 

i o va pune în pandantivul de la gâtul ei, i când tot Trâmul va fi transformat, ea va putea 

ajunge i în alte lumi, inclusiv în a ta. Trebuie s o înfrângem şi s ne aprm familia i 

prietenii. Singura modalitate prin care îi vei putea ine familia în siguran i prin care te vei 

putea întoarce acas, este s o opreti pe regina cea rea. 

- Dar eu nu o pot înfrânge, spuse Emily. 

- Într-adevr, nu o poi înfrânge singur, de aceea trebuie s gsim celelalte 

sentimente. Primul este loialitatea cu chip de leu. Pe el îl vom gsi în Africa. 

- Dar cum vom ajunge în Africa dac noi suntem… unde ziceai c suntem? 

- În Nord, dar putem ajunge în Africa daca ne vom ine de mân i ne vom gândi la 

loialitate în forma ei cea mai pur. 

443

Emily se uit cu privire foarte încreztoare ctre Freya i îi întinse mâna. Freya a luato 

încet de mân pe Emily, au închis ochii, i s-au gândit la loialitatea de care au nevoie. 

În urmtoarea secund s-au trezit în mijlocul Africii i au început s caute Loialitatea. 

Peste aproximativ trei ore au gsit Loialitatea întins pe o roc cu faa spre soarele arztor. 

Loialitatea a rostit încet: 

- Ai ajuns, acum s mergem dup celelalte sentimente i s o oprim pe regina cea rea. 

Dup câteva ore toate sentimentele s-au adunat împreun. Fericirea avea chip de 

cprioar, Curajul înfiarea de tigru, i Loialitatea de leu, cum spuse i Freya. Acum toi 

erau gata pentru lupta ce avea s aib loc. Freya spuse cu o voce foarte serioas: 

- Acum trebuie s mergem la vrjitoarea cea rea i s-i distrugem pandantivul de la 

gât. Suntei gata? 

- Este timpul s facem ceea ce este corect, spuse Curajul. 

- Este timpul s artm c sentimentele pozitive sunt mai puternice decât sentimentele 

negative, spuse Loialitatea. 

Toate sentimentele au intrat în camera din palatul reginei rele. Curajul a pus-o la 

pmânt, Emily i-a smuls pandantivul de la gât reginei, iar Fericirea l-a spulberat cu o singur 

lovitur de copit. În acel moment regina cea rea s-a evaporat într-un nor negru de fum, iar 

444

elementele i-au recptat înfiarea uman. Emily a fost onorat ca o prines a Trâmului 

Sentimentelor, iar cele trei sentimente au fost numite „Gardieni ai Trâmului Sentimentelor”. 

Freya a spus: 

- Sunt mândr de voi toi, i Emily, pentru a te întoarce acas trebuie s adormi în 

patul din camera ta din palat. Nu uita, s nu îi pierzi niciodat sperana. Acum eu trebuie s 

m întorc în Nord, avei grij de voi. Iar în urmtoarea clip a disprut. 

Emily s-a dus în camera ei din palat i din secunda în care a pus capul pe perna cea 

moale, a adormit. 

Câteva raze de soare calde au trezit-o uor din somn pe Emily. Ea i-a dat seama c 

totul a fost doar un vis, pân când a gsit un bileel în cartea cu zeitile nordice pe care o avea 

în mân de seara trecut, i pe bileel scria: „Sentimentele pozitive înving întotdeauna 

sentimentele negative. Nu uita, fiecare poveste are frâma ei de adevr, semnat Freya.” 

Emily i-a dat seama c întotdeauna va reui s fac ceea ce îi dorete doar dac se va 

baza pe sentimentele pozitive. Acea aventur nu o va uita niciodat. 

Autor poveste i desen: Ghiescu Sasha Teodora clasa a V-a 

Profesor coordonator: Negru Monica Simona 

coala Gimnazial “Aron Densuianu” Haeg, Hunedoara 

445

Sentimentele lui Radu 

A fost odat un bieel pe nume Radu, care avea 12 ani. El provenea dintr-o familie foarte 

bogat. Dar din pcate chiar dac era bogat nu era prea fericit. 

Prinii si nu îl ascultau niciodat pentru c erau prea ocupai cu munca, iar când veneau acas 

vorbeau foarte mult la telefon. 

Mai mult decât atât Radu era obligat de prinii lui s se joace doar cu copii bogai, care nu îi erau 

prieteni cu adevrat. 

Într-o zi Mihai se plimba prin curtea vilei lui şi îşi spunea: 

- Uite ce trandafiri minunai, ca şi iubirea mea fa de prini. 

- O, Doamne ce copac urât , caşi tristeea mea când prinii mei nu m bag în seam. 

- Ce ap cristalin, ca fericirea când m joc cu celul meu. 

- O balt cu noroi, ce dezgusttor, ca poveştile lui Daniel, copilul cel bine îmbrcat. 

În fiecare loc în care mergea biatul îşi aducea aminte de sentimentele pe care le-a trit. 

În ziua urmtoare Radu s-a întâlnit cu cel mai bun prieten al su, pe care prinii nu îl cunoşteau. 

Nu ar fi acceptat niciodat s aib un prieten care provenea dintr-o familie modest. 

Radu a hotrât s i se destinuie: 

- Drag prietene, ieri m plimbam prin grdin şi m gândeam la sentimentele mele. Aş 

putea s i le împrtşesc? 

- Aş fi bucuros s te ascult. 

- Mi-am amintit de bucurie, iubire, tristee şi… 

Mihai se opri pentru o clip şi oft… 

- De ce te-ai oprit? 

- Deoarece mi-am amintit de clipele când prinii mei m resping, sufr att de mult c nu 

au timp s m asculte. 

- Trebuie s le spui prinulor ti tot ce ai pe suflet. 

- Aşa este, dar ei nu m ascult. 

- Încearc, ai încredere în mine! 

- Bine, mulumesc pentru sfat. 

A doua zi, Radu se duse la prinii si şi îi rug s îl asculte. Prinii foarte curioşi de cerina lui 

Radu îl întreab: 

- Ce este fiule? 

- Mam, tat sunt trist deoarece nu m ascultai şi nu petrecei destul timp cu mine. Eu 

v iubesc, dar nu ştiu dac şi voi simii asta pentru mine. 

- 

446

- O, fiule, noi te iubim, dar suntem prea ocupai cu munca. Dac nu am munci nu am 

avea din ce tri. 

- V îneleg… 

- Promitem c vom face tot posibilul s petrecem cât mai mult timp cu tine. 

- V mulumesc. 

Întradevr, prinii lui Radu s-au inut de promisiune şi din biatul trist şi îngândurat, a 

deveni în scurt timp vesel, fericit şi plin de încredere în sentimentele prinilor si. 

Cel mai bun prieten al su l-a ajutat s comunice cu prinii si. 

Autor poveste i desen: Hideg Patricia, clasa a VII-a 



447

Sentimentele 

Era vara lui 2000. Într-un orşel locuia un bieel pe nume Tobi care era batjocorit de 

câiva copii bogai care se credeau superiori. Într-o zi, la şcoala lui Tobi a venit un copil nou, 

care sttea în ultima banc şi era foarte timid. La un moment dat, Tobi şi-a fcut curaj, 

încercând s intre în vorb cu el şi s se împrieteneasc. Vzând c Tobi se aproprie de banca 

lui, s-a înroşit şi, la întrebarea lui Tobi cum se numeşte, a început s se bâlbie încercând s-şi 

spun numele. Tobi i-a spus c nu are motive s se team, deoarece nu doreşte decât un 

prieten. Cei doi biei, Tobi şi John s-au împrietenit, şi-au dschis sufletul unul fa de cellalt. 

Într-o zi, stui de jignirile altor copii, au decis s porneasc într-o cltorie. John îi 

spune lui Tobi c este dintr-o familie srac şi st cu bunicii pentru c prinii su au murit 

într-un accident. Tobi îl consoleaz, spunându-i c nu trebuie s lase tristeea s-l doboare. 

Tot discutând, cei doi aud nişte zgomote care nu par a fi fcute de vreun om. Înainteaz şi se 

apropie de o fântân, constatând c de acolo veneau sunetele. Cum se apropiau, simeau c 

starea lor sufleteasc variaz ciudat şi sunetele deveneau mai puternice. Au observat c 

fântâna poate vorbi şi chiar s-a prezentat ca fiind „Fântâna sentimentelor”. Sentimentele se 

înghesuiau s vorbeasc şi s-şi cear dreptul la cuvânt. Cel care prea foarte sigur pe sine era 

Tristeea, care, vzându-i pe copii ce star au, credea c şi-a gsit calea de a scpa din fântân. 

448

Dar Fericirea ştia c în adâncul sufletului prietenia celor doi copii va rstuna situaia, aşa s a 

forat un zâmbet pe feele lor şi Tristeea s-a încruntat de ciud. 

Începuse s se înnopteze, aşa c Tobi şi John şi-au luat rmas bun de la multitudinea de 

sentimente care murmurau în fântâna lor… Şi prietenia celor doi copii a crescut şi le-a dat 

încrederea necesar s aduc zâmbete şi altora… 

Autor poveste i desen: Grigorie Denisa, clasa a VIII-a 

Profesor coordonator: Gruici Luiza 


449

Sfârșitul începutului 

Era o fat pe nume Sky, ea practica handbal de când era mic i depunea mult efort 

pentru a fi cea mai bun. De când a intrat prima dat în sala de handbal totul s-a schimbat, a 

cunoscut oameni minunai. Fericirea se citea pe chipul ei de copil. 

Au trecut sptmâni, luni, ani i ea a ajuns la o performan deosebit. Antrenorul era 

foarte mândru de ea i nu ezita s o felicite la sfâritul fiecrui meci câtigat. Dar cu timpul, 

antrenamentele erau din ce în ce mai grele, iar antrenorul era mult mai exigent cu ea, pentru c 

tia c va ajunge departe. Urma un antrenament foarte greu, era ultimul antrament înaintea 

meciului de calificare. Sky era foarte încordat, acel antrenament era, cela mai important, trebuia 

s se concentreze foarte mult. Dintr-o dat, Sky a simit o durere puternic la genunchi, dar a vrut 

s trag de ea i nu a spus nimic, antrenorului. Tot antrenamentul, Sky încerca s-i aline 

durerea, prin exerciiile fcute de antrenorul ei. Se gândea c, dac îi va spune antrenorului c are 

o durere la genunchi, o va lsa pe banc. La sfâritul antrenamentului, antrenorul a chemat-o s 

vorbeasc cu ea. Au discutat foarte mult, pentru meciul de mâine.Antrenorul a încurajat-o, acest 

lucru o fcea i mai puternic pe Sky. În acea sear, sky se gândea la meciul de mâine, era foarte 

emoionat, se gândea la tehnica jocului, era din ce în ce mai agitat. 

A venit ziua meciului, Sky era foarte încreztoare, simea c acest meci va fi al ei.tia c 

este foarte puternic i avea încredere în forele ei.Meciul era foarte strâns, antrenorul era foarte 

agitat, la fel i cei din tribun.Erau ultimele dou minute, iar Sky a avut încredere în forele ei i 

a înscris ultimul gol.Antrenorul a srit de fericire în braele ei i a felicitat-o spunându-i: „tiam 

c vei reui!”.Toat tribuna îi aclama numele, mama ei a fost cuprins de emoii, a vzut c fata 

ei a muncit atât de mult pentru a ajunge la aceste rezultate deosebite. 

Dup acest meci, antrenorul a discutat cu Sky i i-a spus c a fost remarcat de antrenorul 

României. Sky a acceptat cu zâmbetul pe buze aceast propunere, era atât de fericit c lupta 

pentru ara ei. Era oportunitatea ei pentru a arta de ce este în stare. 

Au ajuns în Rusia, urma meciul împotriva rusoaicelor. Antrenorul României le explica, 

de faptul c orice s-ar întâmpla, nu trebuie s renune. Sky era uimit de vorbele antrenorului. A 

început meciul mult ateptat. Sky purta mândr tricoul României, acest lucru o fcea foarte 

mândr, dar ceva ru s-a întâmplat...Sky a fost pus la pmânt, de o ruptur muscular, simea c 

450

totul a luat sfârit, munca ei era în zadar, era lipsit de putere.Doctorul a intrat pe teren i a dus-o 

pe banc, dar Sky tia foarte bine c nu mai este nimic de fcut. 

Toat lumea s-a ridicat în picioare i au aplaudat-o cu respect. Din pcate, Sky a fost 

nevoit s se opereze, cu lacrimi în ochi spunea c: ”nimic nu este imposibil”. Lumea îi spunea 

c handbalul nu va fi o opiune pentru ea, dar Sky nu se ddea btut, era foarte optimist. 

Sky a început s se recupereze câte puin.Visa momentul în care va intra pe teren i va 

juca.Recuperarea era foarte bun pentru sky, avea rbdare i asta era tot ce conta. 

Au trecut foarte greu lunile în care Sky trecea printr-o perioad îngrozitoare: „este foarte 

greu s stai în tribun”-spuse ea.Motto-ul ei era:” încrederea în ea însi”. 

Într-un sfârit ea a intrat pe teren, dar nu atât de pregtit s joace în primele 

apte.Antrenorul îi spunea c: „ dac ua din fa i se trântete în nas, atunci intr pe cea din 

spate, mereu exist o posibilitate”. Aceste cuvinte minunate au încurajat-o foarte mult pe Sky. 

tia c va reui. 

451

Erau zile în care începea s le dea crezare medicilor, dar nu a renunat i a continuat s 

lupte i a luptat, nu s-a dat btut, iar dup munc i rsplat.A reuit s se pun pe picioare i nu 

dup mult timp s-a reîntors în echip, alturi de antrenor i coeechipieri. 

În concluzie, dureroasa ei poveste a fost o lecie de via pentru toi ceilali. Trebuie s 

lupi, indiferent de situaie, mereu exist o posibilitate. sportul este foarte greu, când vezi c 

prietenii ti ies afar, iar tu te duci la al doilea antrenament. Asta înseamn munc! 

Autor poveste: ubea Teodora, clasa a VII-a 

Autor desen: Popescu Bianca, clasa a VII-a 



452

Şiraguri de sentimente 

Alb, galben, portocaliu, verde, maro, albastru, violet, roşu… Aşa se auzea în fiecare zi, 

aproape la aceeaşi or din curtea apropiat. Era vocea lui Will, un biat de 13 ani cruia soarta i- 

a fost puin mai nemiloas. Avea un talent deosebit în a face bijuterii pentru femei, brri, 

coliere, cercei cu pietre colorate semipreioase. Se nscuse fr mâna dreapt. Mâna dreapt! V 

imaginai cât de dureros era pentru el? Oameni cu ambele mâini nu reuşesc s ias din tipare, s 

fac lucruri peste puterile lor. Dar Will era cu totul special: cu mâna stâng reuşea s scoat 

zilnic „o cutie a bijuteriilor” cu peste 100 de piese. 

-Hei, Will, chiar nu te plictiseşti s faci acelaşi lucru zilnic, îi spuse Ema, partenera sa de 

joac, prieten de suflet şi vecin. 

-Cum s-i spun!? Câteodat iubesc nespus s fac acest lucru, m cufund în lumea mea, iar 

alteori sunt plictisit, dar o iau de la capt în fiecare zi, dup cum vezi. 

-Hai s jucm ceva! 

Ema era cam impulsiv şi autoritar, dar simpatic şi cu un suflet curat şi inocent. 

-S ştii c acest joc a fost o provocare pentru mine când mi l-a artat prietena mea, Dawton. 

Ema, la fel ca şi Will, avea acelaşi destin, cu un ochi nu putea vedea, aşa se nscuse. Triau 

amândoi tot felul de sentimente: de respingere a celor din jur, de revolt, de ur, de furie. Dar în 

ciuda acestor „lipsuri” ei aveau o profunzime în interior pe care muli copii nu o pot simi la 

vârsta lor. 

-Ia o pietricic galben şi pune-o în şirag s vezi ce se întâmpl! 

Will fcu ce-i spuse Ema. 

-Unde m aflu? Voi cine suntei? Nu mai sunt pe Pmânt? Will era speriat, neliniştit. 

-Drag Will, eu sunt unul dintre cele mai puternice sentimente, cel al Fericirii. D-mi mâna şio 

s te conduc prin tunelul de sentimente de pe „planeta noastr”. Te afli într-un inut plin de 

fericire, îns, fii atent, ştii cum arat periferia unui loc, acolo gseşti şi lucruri mai puin 

prietenoase: duşmnii, sentimente negative, ur. S nu te superi dac te ironizeaz şi dac aceşti 

duşmani vor s-i distrug prietenia cu Ema. Aceste sentimente le gseşti la fiecare dintre 

semenii ti. Îns eu, Fericirea, sunt un sentiment frumos şi nu prea las pe cei din alte inuturi s 

m umbreasc. Lupt pentru asta. Dar acum hai s-i art şi aliprieteni! 

453

Ema îl inea strîns pe Will de mâna stâng şi se înelegeau din priviri. Un zâmbet smuls din 

colul gurii lui Will o fcea pe Ema s-şi dea seama c-i place acest joc şi c aceast cltorie 

prin lumea emoiilor îl va face s-şi gseasc rspunsurile la multele întrebri pe care şi le 

pusese. 

-O, sunt curios s-i cunosc prietenii, Fericire, s vd dac sunt prietenoşi ca tine! 

-Nu ştiu dac i-ai dat seama, dar prietenii mei au şi ei haine, bijuterii, accesorii, au şi 

sentimente şi emoii, chiar dac sunt la rândul lor sentimente. 

-Uite-l pe domnul Pesimism! Este mereu suprat pe via, posomorât şi gri. Ştii cine reuşeşte 

s-l echilibreze? Doamna Bucurie. Îl face s zâmbeasc numai o clip în colul gurii pentru c 

aşa s-a nscut. 

-Dar mi se pare mie sau tun? întreb Will strângând-o pe Ema de mân. Se sperie puin de 

zgomotul de deasupra. 

-Hai s urcm înc un nivel! Deasupra noastr locuieşte Frustrarea şi Descurajarea. Ele sunt 

prietene de suflet şi nu prea am reuşit s le scot din apele lor, ca s spunem aşa, pentru c s-au 

nscut din nereuşite, eşecuri şi decepii. Dar eu, Fericirea, m gândesc la toate surorile mele, 

vreau s le ajut cum pot şi de cele mai multe ori aproape c reuşesc s înving aceste sentimente 

mai puin plcute. 

Will se simi uluit dar şi privilegiat în acelaşi timp fiindc fusese ales s fac cunoştin şi s 

cunoasc în aceast cltorie unele dintre nenumratele simminte omeneşti. În jur se simea 

miros de fum. 

-Dar ce a fost aici? 

-Un fulger numit Rzbunare a ars totul. Şi s-i spun de ce: când Sperana, Stima, Sigurana şi 

Dragostea au devenit prietene pe veci, Rzbunarea şi Ura au vrut s distrug acest sceptru al 

prieteniei şi au fcut ceea ce vezi. 

-Nu se poate, chiar c sunt sentimente mai puin agreabile! 

Will czu pe gânduri. 

Acest drum îl epuizase, dar Ema îl încuraj s mearg mai departe. Aceşti adversari trebuiau 

oarecum învinşi. Aceast clip de linişte fu tulburat de sosirea altor sentimente negative: Frica, 

Vinovia, Ura. 

-Ce vrei de la noi şi ce cutai aici? întreb cu dispre Satisfacia. 

Dup atâtea secole în care aproape ne-am distrus unii pe alii vreau s trim în echilibru cu 

voi, îngerii sentimentelor bune. 

454

Will se uit în ochii Emei, abia acum înelese rostul jocului şi al cltoriei. Trebuia s se 

accepte aşa cum este, dup toate aceste furii de sentimente. Trebuia s lase s intre în sufletul lui 

şi alte sentimente pozitive: Sperana, Acceptarea, Mulumirea. 

-Am renunat s ne mai revoltm împotriv-ne şi, de aceea, avem nevoie de temperamente 

pozitive pentru a ne linişti. Dar aceast schimbare nu va fi peste noapte, avem nevoie de timp. 

Recunoştina şi Stima se priveau satisfcute c, dup ceva timp de revolte interioare a 

sentimentelor negative, ele, surorile pozitive ,au reuşit prin solidaritatea lor s devin modele de 

urmat. 

-Fie cum vrei voi! Dar avem nişte condiii, zise Acceptarea hotrât. Dac o singur dat vei 

tulbura aceast mare liniştit în care v aflai , niciodat nu ne vom mai întoarce faa ctre voi! Şi 

se uit insistent spre Plictiseal, cea care csca. 

-Dorina ni s-a împlinit! 

-Datorit Emei şi lui Will s v bucurai pentru c aceşti copii minunai erau invadai de voi, 

sentimente mai puin plcute. Am vrut s-i ajutm s se regseasc pe ei înşişi pentru c au o 

lume special, cuprins de cele mai multe ori de furie, invidie, ur şi vinovie. În sufletul acestor 

copii merit s facem loc Siguranei interioare, Acceptrii, Mulumirii, Satisfaciei, Speranei. 

-Ia o piatr roz şi pune-o în şirag! spune Will Emei de aceast dat. 

Jocul acesta le plcea din ce în ce mai mult. Din mâna lui Will şi din ochiul Emei ies zi de zi 

tot mai frumoase şi colorate bijuterii. 

Când puneau de fiecare dat o piatr în şirag nu lipsea Iubirea, Mulumirea, Acceptarea, 

Satisfacia, Sperana. Se simeau utili şi în acelaşi timp împcai în suflet c au reuşit s-şi 

înving unele temeri existeniale. Acum nu mai vars lacrimi. Ochiul Emei şi mâna lui Will nu 

mai zgârie perei de furie. 

Oare pietrele din şirag au sentimente? 

Cum noi trim în fiecare zi tot felul de sentimente, emoii la fel ca şi colierele fcute de Will, 

prind via şi trec prin sentimentele biatului nostru. 

-M bucur c în cltoria aceasta am reuşit s vd cu ali ochi viaa şi s fiu optimist. 

Ema îl privi cu drag, Will înelese de ce Ema era fericit de aproape jumtate de an. 

-Suntem suflete pereche, Ema! Nu credeam c sufletul omenesc are atâtea fee. O s-i fac un 

medalion cu sentimente, cercei cu senzaii şi inel cu suflet. 

Alb, galben, portocaliu, verde, roz... 

Aşa începe o nou zi pentru Will! 

455

O zi fr sfârşit. Will a început s zâmbesc şi golul din suflet i s-a umplut cu şiraguri de 

sentimente .... plcute. 

Autor poveste i desen: Sima Alexia-Elena, clasa a VI-a A 



456

Speranță... iubire... fericire 

Era o sear târzie i m gândeam la povestea de via a celei mai bune prietene. Biata fat..., 

prin câte a trecut! Ne-am cunoscut la coal, în pauze ne întâlneam i am devenit cele mai bune 

prietene. Ne povesteam totul. 

Mihaela - am uitat s v spun cum o chema - este mai mic cu un an fa de mine. Este 

frumoas, cu ochi cprui i prul ca abanosul. Este destul de înalt, înva bine i are un suflet bun i 

curat. Fericirea îi predomin mereu pe chipul su de mieluic. Încearc s îi fac pe cei din jurul su 

s gândeasc pozitiv. Nu las pe nimeni s spun ceva ru despre familia sau prietenii ei. 

Înainte s ne cunoatem a trecut printr-o perioad foarte grea. A cuprins-o o boal crunt, 

cancerul pulmonar. Problema era c l-au depistat târziu. 

La început, nu avea niciun simptom, dar dup o perioad de timp a cuprins-o oboseala. Era 

mereu rguit i nu avea poft de mâncare. A sczut i în greutate. Tuea i transpira mereu. Prinii 

au crezut c rceala înc nu a trecut i au continuat s îi dea tratamentul. 

Dup un timp, situaia s-a înrutit enorm. Prinii erau disperai. Fiica lor nu mai ieea din 

cas, czuse la pat. S-au dus la spitalul din ora, iar acolo au spus c e simpl rceal i c va trece. 

Nici nu i-au fcut analize. Cum este posibil aa ceva? Cât indiferen! S-au plimbat din spital în spital, 

dar au primit acelai rspuns. 

457

Câteva zile mai târziu, cineva i-a anunat c a venit un doctor în ora care a tratat multe boli 

cumplite. I-au fcut multe analize i, cu prere de ru, medicul a anunat prinii c fiica lor are cancer 

pulmonar. Era cea mai crunt veste. Familia Mihaelei, Mihaela i prieteniii ei erau distrui. Medicii nu 

îi mai ddeau nicio ans. 

În mintea „adolescentei” se derulau o mulime de filme îngrozitoare. Se gândea zilnic la faptul 

c în orice secund, în orice moment ar putea deveni un înger i îi va privi de sus pe toi cei dragi. Când 

mi-a povestit asta am început s plâng. Cum s pleci de pe aceast lume minunat, când abia ai inceput 

s o cunoti?! Cred c dac a fi fost în locul ei a fi gândit la fel... 

Dup câteva zile, Mihaela a avut parte de o surpriz minunat. Prietenii ei cei mai apropiai au 

venit s o vad. Era atât de surprins i atât de fericit. În acea clip se simea cea mai norocoas fiina, 

deoarece familia i amicii si îi erau alturi. Exista o mic problem. Mihaelei îi plcea de un biat care 

era unul dintre prietenii ei, dar nu putea s îi exprime sentimentele fa de el. Cauza... ? Nu tia dac 

va mai avea o nou ans la via. Chipul su îi pierduse zâmbetul, dar ceva sau cineva i l-a redat. 

Andrei, biatul despre care v povesteam, i-a druit un celu drgu i jucu. Biatul tia foarte bine 

cât de mult ador Mihaela celuii. Acesta ar fi fcut orice pentru a o vedea fericit. 

- Îi mulumesc din suflet! E cel mai frumos cadou! îi spuse Mihaela. 

- Nu ai pentru ce s-mi mulumeti. Dac tu eti fericit i noi vom fi! 

- Sunt foarte norocoas c v am! Nu mi-a dori s v pierd niciodat. 

- Stai! Mai am ceva! 

- Ce? Vai... sunt trandafiri albi! 

- Exact! 

- Ce mireasm îmbietoare au! i sunt preferaii mei, deoarece... 

- Deoarece sunt albi i albul reprezint puritatea, pacea. tim! Rspunser cu toii în cor. 

Rocky, celul Mihaelei, s-a acomodat repede i devenise foarte jucu. Fcea multe tumbe i o 

fcea s zâmbeasc pe noua sa „stpân”. 

Dac boala cu care fusese diagnosticat o dezndjduia, atunci Rocky, prietenii i familia îi 

ddeau sperana c poate lupta cu întunericul din sufletul su. Se ruga în fiecare zi, îi lua tratamentul, 

asculta muzic i gândea pozitiv. 

Timpul trecea i odat cu el, prinii Mihaelei se luptau cu emoiile i durerea, dar nu încetau s o 

încurajeze pe fiica lor. 

Dup o perioad îndelungat de suferin, miracolele nu au încetat s apar. La cererea prinilor 

s-au fcut înc o serie de analize. Rezultatele au ieit pozitive. Era o minune dumnezeiasc. Mihaela a 

primit o nou ans de a tri i asta datorit speranei i credinei. 

458

A început s ias cu prietenii în ora, cânta, dansa i se bucura de fiecare clip mai mult ca 

oricând. Sentimentele fa de Andrei erau tot mai puternice, dar nu avea curajul necesar s îi spun. 

Petreceau foarte mult timp împreun. 

Într-o zi, au rmas singuri,deoarece ceilali plecaser.Era momentul potrivit pentru a-i spune 

adevrul. Mihaela se gândea : „Acum ori niciodat!” îi luase inima în dini i îi spuse : 

- Andrei, vreau s îi spun ceva, dar promite-mi c nu te vei supra i vei vorbi cu mine în 

continuare. 

- Nu cred c e ceva foarte grav ca s fac asta. 

- Bine. Eu… 

- Da, spune! 

- Eu te plac. 

Inima adolescentei îi btea foarte tare. Simea c nu trebuia s fac asta. Andrei se înroise. 

- Tu vorbeti serios? 

- Da…de fapt, nu. …scuze. 

„Oare de ce m bâlbâi? Nu e bine deloc.”, îi spuse Mihaela. 

- i eu te plac, dar nu am putut s îmi exprim sentimentele. 

- Serios? i mie mi-a fost fric de fapt nu am avut curaj. 

Biatul a luat-o de mân. Zâmbetele aprur pe chipurile amândurora. 

Zilele treceau i erau din ce în ce mai fericii i îndrgostii. 

- Am o idee! spuse Mihaela. 

- Spune, draga mea! 

- Hai s ne jucm “Adevr, provocare sau procente”! 

- Am de ales între a spune „Da”sau „Nu”? 

- Nu. 

- Bine! spuse Andrei râzând. 

- Deci ce alegi dintre cele trei variante? 

- Provocare! 

- Spune ce te-a atras la mine! 

- Drglenia ta, felul tu de a fi, totul. 

- Vorbeti serios sau te lingueti? Întreb foarte curioas. 

- Vorbesc cât se poate de serios. Acum e rândul tu. 

- Aleg adevrul. 

460

- Este adevrat c i-a fost fric c te refuz atunci când mi-ai spus c m placi? 

- Da, este foarte adevrat. 

Relaia lor devenise foarte puternic i frunoas. Prietenii se bucurau foarte mult pentru ei, iar 

familile lor la fel. Fericirea predomina în sufletele tuturor, dar mai ales în cel al Mihaelei care, dup ce 

a trecut peste toate greutiile, a învat s aprecieze totul. 

Ce poveste de via interesant cu foarte multe triri i sentimente. Din toate aceste întamplri 

putem înva cum s preuim oamenii dragi i s sperm pân în ultima clip orice s-ar întampla. 

Autor poveste i desen: Ciorchin Ana Maria, clasa a VIII-a 



461

Steaua 

Maria urma s mearg cu clasa ei într-o excursie. Toi s-au urcat într-un autocar si au plecat. 

Ea era o feti foarte chinuit, deoarece la doar 13 ani nu mai avea nici bunici, nici prini. Avea doar 

doi frai mai mari, care plecaser din ar. Maria locuia la matuşa ei. La şcoala înva foarte bine, 

dar aici nu venea tot timpul de plcere, pentru c mereu era btut de ctre colegii mai mari şi aproape 

toi copiii râdeau de ea. 

În autocar s-a aşezat singur pe un loc din spate, lâng geam. Drumul era foarte lung, de 

aceea ea avu timp s doarm. Adormi... Parc era cu cu capul în jos într-o peşter neagr. Apoi czu 

pe jos. Era o lume atât de frumoas ... parc fcut din bomboane! Gsi şi un drumeag. Acolo gsi 

o oglind. Se uit în oglind şi se vzu pe ea. Oglinda era neagr şi, chiar dac ea zâmbea, nu se se 

vedea asta în oglind. În oglind începur s apar tot felul de cuvinte. S-a gândit puin şi a realizat 

c acelea erau cuvintele urâte spuse ei de ctre copiii din clas de-a lungul timpului. A început s 

plâng. Era necjit. Nu-i plcea s le citeasc sau s le aud. A mers pe drumeag mai departe, cu 

oglinda în mân, cci nu putea s o lase ...era pur şi simplu lipit de mâna ei. 

462

Mai departe vzu o stea mare. Lumina foarte tare. Credea c e captul potecii. S-a oprit în 

faa ei şi s-a pus în genunchi. Se uit înc o dat în oglind şi vzu c îi curgeau lacrimi, deşi ea de 

fapt voia s zâmbeasc. Steaua era atât de frumoas ... te fcea fericit! A încercat s treac de stea, 

în lumea în care oglinda nu o mai urmrea, unde putea s zâmbeasc din nou ca atunci când era cu 

prinii, bunicii şi fratii ... toi unii. Îşi adun toat încredere în ea şi ... trecu de stea!!! Era o lume 

incredibil! Mama, tatl, fraii, bunicii ... toi erau acolo! Maria îi îmbraiş pe toi şi se trezi din vis. 

Era din nou pe scaunul din autocar. Mai aveau puin pân s ajung la destinaie. Colegii ei 

Ana, Mihai şi Andrei se îndreptau spre ea. Cei trei care îi fceau zilele de coşmar au ajuns lâng ea. 

Ştia c va urma ceva urât. În mintea ei încerca s treac de stea. A prins curaj. Le-a spus c nu se va 

mai lsa clcat în picioare şi le-a zis rspicat s o lase în pace. Apoi s-a mutat pe un alt scaun lâng 

o coleg drgu. 

De atunci ceilali copii nu au mai râs de ea! A prins curaj ... a trecut de stea! 

Autor poveste: Hodorogea Maria , clasa a V-a 



463

Suflet pueril 

Adolescena este acea perioad critic a vieii în care sentimentele nvalesc asupra sufletelor 

infantile, copleind fiecare molecul. Valorile morale sunt necunoscute, cderile distrug încrederea de 

sine, iar regretele devin deja drog. Greutile sorii sunt intolerabile. Ne pierdem în noi în fata 

obstacolelor de care ne lovim de-a lungul existentei. Devenim o umbra, dar prindem contur când avem 

momente în care reuim s ieim din durerea intens. Dezamgirea ne roade interiorul.Gândul c ne 

îndreptm spre nicieri pune stpânire pe noi, provocand o cdere psihica. 

Consider c o fiin la vârsta mea poarta o zilnic btalie luntric. Sentimentele sunt boal 

incurabil a sufletului, putând s distrug o adolescent sensibil. Adolescenta promite c nu va renuna 

chiar de va cdea într-un vid continuu. Simte c nu mai are for s se ridice, dar triete cu sperana 

c va reui.Când moralul îi e la pmânt, zilele se împovreaz cu o durere acut. Simte c cei din jur 

abia atept s cad la pmânt, s-i vad lacrimile curgând. Se intuiete nesemnificativ în lume, cci 

nu o crede nimeni când plange c o doare. Strlucete în tcere, ca o stea în miez de noapte.Toat 

lumea se repede s o htciasc i s o înjunghie cu reprouri, iar aceste rni o afecteaz. Se pierde 

printre lacrimile unei nopti târzii, dar o lumineaz gândul c într-o zi totul se va schimba. In suflet are 

numai durerea produsa de toate cuvintele groteti spuse de niste suflete meschine, pe care le etalez în 

sufletul pueril. Nu întelege motivul pentru care umanitatea este atât de rece. Ea doreste cldur. Vrea s 

aib grij de interiorul su. L-a amgit cu speranta pcii interioare amânate, mimând mereu bunstarea. 

La o vârst atât de fraged, îi împovreaz sufletul cu griji inutile, regrete, doruri, temeri i râuri de 

lacrimi plânse i neplânse pentru eecurile care o întresc. 

Tânra nu era capabil s urasc. Da, se supr, se enerveaz, dar oricât era de rnita, nu poate 

urî. Ea s-a nscut pur i nu are de gând s-i murdreasc ego-ul cu ur. Nu avea nevoie de rzbunare. 

Este stoars de puteri. Simte c nu mai are scpare, i e înconjurat de caractere lipsite de noblee 

sufleteasc. Mereu exist ceva de blamat asupra ei, dar niciodat nu aude cuvinte care s-i ridice 

moralul. Este dispreuit. Marginalizat. Înjosit. Nu-i gsete locul. Nu-i cunoate valoarea. Se 

pierde în zarea de unde tie ca cineva o privete, dându-i singurul strop de speran. 

Ajunge s-i fie tem de ieirea în societate, încearc s se ascund, dar se afund în 

melancolia cauzat de singurtate. La fiecare pas greit, simte c nu are valoare ca fiin uman. 

Sentimentele de vinovie i de neputin o determin s fac pai înapoi. Indiferent de ce intenie are, 

copila este judecat. 

464

Cum s zboare dac se las legat de acela ciclu banal? O arip i-a fost tiat, trebuie s aibe 

grij de ce i-a rmas. Gânduri obscure îi cotropesc mintea. Oare mai are rost s lupte pentru o via în 

care scara social învinge puterea minii? Se destram când privete cum omenirea îi pierde controlul. 

Se sfarm pentru toata nedreptatea care cade peste umerii tuturor de varsta ei. 

Adolescena, îns, se afla în culmea axei emoiilor, experimentând unele noi i dând noi sensuri 

unora vechi. Nu-i gsete locul lâng persoanele cu care a zbovit o perioad lunga de timp. Ruptura 

de ei pare imposibil de suportat. Inima o pune s amâne plecarea. Raiunea îi dicteaz c timpul îi va 

drui acea persoan perfect pentru cltoria vieii. Nu îi gsete echilibrul emoional, iar orice alegere 

vine cu propriile-i consecine. Iraional fiind, se las codus de inim, iar astfel are de suferit. 

Oamenii care se dovedeau prieteni se pare c profit de bunatatea sa, iar astfel alege s se izoleze în 

adâncul sufletului. i-a pierdut rbdarea pentru oamenii care nu au tria de a privi înuntrul su, care 

vorbesc prea mult, gândesc prea puin, critic mereu i au un caracter cinic. Din nou, rmâne 

dezamgit, rvit. Rmâne în singuratate, o int prea des atins de o adolescent sensibil. Închis 

între patru peri, se hrnete doar cu gânduri, refuzând nutriia. Este o siluet moale i stul. 

465

Pierde, e abandonat, rnit, trdat, se adancete în melancolie i uit c exist bucurii, 

mângâieri i oameni buni. Cu bune i cu rele, viaa îi merge mereu înainte. Dup soare ploaie vine. 

Dumnezeu o iubete i o ajut s treac peste etapele grele, iar dupa ce timpul îi cicatrizeaz rnile 

sufleteti, inima va redobândi fora si curajul, va trimite alt iubire, ali prieteni, alte drumuri de urmat, 

alte bucurii, mângâieri, alte visuri... 

Autor poveste şi desen: Chereji Dalia, clasa a VII-a 

Profesor coordonator: Crian Anicua Romantiana 

coala Gimnazial Nr. 1 Ip, Slaj 

466

Surorile-Sentiment, prietenele mele 

Jae se plimba încolo i încoace pe trotuar, ateptând autobuzul. Era rvit de tristee 

i furie i cu lacrimile curgându-i iroaie pe obrajii roii. Se certase cu cea mai bun prieten a 

ei, pe care o cunotea din clasa întâi. Era convins c motivul certei lor era unul absurd i totui 

acesta nu le-a împiedicat desprirea. 

Se urc agale în autobuzul ce sosise, apoi se aez parc automat în spate. Ridicând 

capul, observ c era singur în autobuz, dar era prea preocupat cu plânsul i gândurile sale 

triste, neoferind prea mult importan acestui fapt. 

Dintr-odat, autobuzul se oprete brusc i o voce fr chip o îndeamn s coboare. Jae 

era nehotrât, nu tia ce se întâmplase, dar luase decizia s coboare, din moment ce autobuzul 

nu se urnea din loc. 

- Vino aici, Jae! se auzi o voce diferit de cea pe care o auzise în autobuz mai devreme. De aici 

începe cltoria ta printre sentimente! continu aceast nou voce: Era Tristeea, prima emoie 

cu care avea s o cunoasc. 

- Cine eti tu? De unde m cunoti? întreb nedumerit Jae. 

- Pentru c suntem sentimente, fiecare dintre noi tie totul despre stpânii notri. Eu sunt 

Tristeea albstrie, firav din fire i aici, lâng mine, sunt Furia roie-durdulie i Indiferena 

cea verde-maronie, adic tot ce simi tu în aceste clipe. 

- Este ... este imposibil!! Cumva visez... unde m aflu?! strig Jae, Uimirea movulie alturânduse 

celorlalte surori-sentimente. 

- Uite, autobuzul nostru a sosit. Urc i îi vom povesti tot, zise Furia, împingând-o cât colo în 

noul autobuz. 

- Noi, începu Indiferena, din acest moment te însoim i îi transmitem strile care te stpânesc 

aici i acum. Când ceva se întâmpl, bine sau ru, noi primim semnalul tu, coborât din 

gândurile minii tale i îi srim în ajutor,.. .m rog, aa cum putem s te ajutm fiecare. 

- Cu ajutorul nostru, tu te descarci. Fie c exteriorizezi sau nu ceea ce simi, noi te vomînsoi, 

pân când altceva se va întâmpla i surorile noastre, celelalte sentimente, ne vor lua locul, 

complet bosumflat Tristeea. 

- Da, noi suntem acele staii la care te opreti sau poate treci peste ele, în funcie de destinaia 

la care vrei s ajungi, adug i Furia, gesticulând. 

- Totul depinde de tine, draga noastr! exclam Tristeea, lsând ultimul cuvânt Uimirii, care 

continu pe tonul ei, ca un ecou: 

467

- Accept ceea ce se întâmpl, înva ceva din fiecare întâmplare, fii puternic, zâmbete, crede 

în tine i autobuzul te va duce la staia unde vrei s ajungi. Noi nu ne pierdem dac ne lai în 

urm, ci vom atepta ali pasageri. 

Fata era atât de distras de ceea ce se petrecuse, de noile sale prietene, încât aproape c 

uitase de cearta cu prietena ei, Kylie. Autobuzul se opri, Uimirea o conduse la u, îndrumândo 

s coboare. Tocmai ce punea piciorul pe ultima treapt i când ridic privirea, Jae o vzu pe 

prietena ei, care o atepta zâmbindu-i cu lacrimi în ochi: erau lacrimi de bucurie, recunoscu 

imediat fata. Jae alerg spre Kylie, o lu în brae, zâmbind i ea fericit, cristale strlucitoare 

curgând pe feele amândurora. Ochii lor- inimioare dulci de ciocolat, plini de iubire. 

- Surorile mele s-au descurcat de minune, ai ajuns la destinaia dorit. Eu sunt Fericire rozalie, 

auzi o voce cald i binecuvântat Jae, rsunând înluntrul ei. 

Cele dou fete râdeau împreun inându-se de mâini, promiându-i c nimeni i nimic 

nu le va mai rupe prietenia, c gândurile cele bune le vor însoi mereu, în tot ceea ce vor face 

una pentru cealalt. Printre îmbriri i noi planuri ciripite una alteia, Jae zri pe geamul 

autobuzului Fericirea, inând în braele sale o surioar cu ochi de inimioar, Iubirea, de care 

avea grij s creasc, s rodeasc. 

Pe parcursul cltoriei sale, Jae a îneles c noile sale prietene, Surorile Sentiment, sunt 

staii-barier, ce pot fi ridicate oricând, ea deine controlul lor i în puterea ei st alegerea 

destinaiei. 

Autor poveste i desen: Nedelcu Andreea, clasa a VII-a 


coala Gimnazial „Radu Selejan” Sibiu, Sibiu 

468

ara Speranei 

Totul a început într-o diminea frumoas de toamn. Vântul adia uor. Este anotimpul cel 

mai uimitor, anotimpul culesului. Copacii se legnau uor în adierea vântului. 

Maria sttea pe scaun i citea o carte. 

Miresmele o învluiau i fata a adormit. 

Ea se trezi într-o lume complet diferit de a noastr unde oamenii nu se mai certau, nu se 

mai bârfeau, ei se iubeau i se înelegeau foarte bine. 

Maria se plimba prin acea ar când deodat s-a întâlnit cu o doamn. 

- V pot ajuta cu ceva? îi spuse doamna vzând-o cam pierdut. 

- Da, ai putea s îmi spunei în ce ar m aflu? 

- Desigur, te afli în ara Speranei, unde toi suntem egali, împrim lucrurile i îi ajutm pe 

cei sraci. 

- Ce ar frumoas avei! 

469

- Mulumesc, dar meritul nu este doar al meu, ci al tuturor celor care trim în aceast ar. 

Noi suntem un popor complet diferit de al vostru. Nou nu ne place conflictul, noi nu-i vrem rul 

celuilalt. A vrea ca atunci când te întorci în ara ta s fii i tu la fel, s fii un model pentru oamenii 

din jurul tu. 

- Aa am s fac, dar cum reuii s fii fericii, s trii în pace i s avei curaj fr un pic de 

tristee i de încercare? Ca s ai curaj, pace i s fii fericit, consider eu c trebuie s înelegi ce este 

tristeea, s învei din încercrile prin care treci. 

Dup ce a spus toate acestea, fata se trezi înapoi în scaunul ei de pe teras cu cartea în mâna. 

Din acea zi Maria a vrut s schimbe ceva. A început s povesteasc lumii despre visul ei i 

s-i ajute pe semeni s îneleag ce este bine pentru ei. 

Autor poveste: Vecariu Jessica-Claudia, clasa a VII-a 

Autor desen: Sechere Carla,clasa a VII-a 

Profesor coordonator: Bljan Iuliana 

coala Gimnazial “Constantin Ioan Mota” Media, Sibiu 

470

Tărâmul Posibilității 

Este sear. Afar s-a întunecat foarte repede. M pregtesc de culcare i fiind obosit, 

adorm imediat. 

Deodat, m trezesc, dar nu mai sunt în camera mea. Sunt pe o insul bizar. Nu tiu 

ce s-a întâmplat i cum am ajuns aici. Nu e nimeni în jur ca s îmi ofere un rspuns. Insula 

este împrit în dou . Din partea stâng vin fiori de ghea, iar din partea dreapt m 

îmbrieaz o cldur. Nu sunt sigur dac am nimerit în locul potrivit, îns o energie 

inexplicabil îmi spune c am fcut alegerea corect. 

Vd un sat i multe persoane agitate. O fat sttea lâng un copac i plângea. M- 

am apropiat i am încercat s aflu despre ce este vorba: 

- Ce s-a întâmplat? De ce eti trist? 

- În curând va începe rzboiul, iar eu nu sunt pregtit. Îmi este foarte team. 

Cu siguran acest trâm va fi distrus. 

- Despre ce rzboi este vorba? 

- Eu sunt Iubirea. Ei sunt prietenii mei, sentimentele pozitive. Cu ajutorul 

nostru oamenii îi gsesc un drum minunat în via i pot s realizeze tot 

ce îi propun. Dar, din pcate, niciodat nu am gsit o soluie pentru a 

reui s ne înelegem cu cei care triesc în partea a acestui trâm, 

sentimentele negative. Ei ne-au declarat rzboi i cred c ne vor înfrânge, 

deoarece au puteri nemaivzute. 

- Nu! Nu se poate! Nu se va întâmpla asta, spun eu speriat! Eu v voi ajuta 

s-i învingei! Totul va fi bine! 

Se îndreapt spre noi Optimismul. 

- V dau eu o ideee: ar fi mai potrivit s ne adunm forele, s nu ne mai 

plângem atât i cu siguran vom gsi o soluie. Haidei s discutm i sunt 

sigur c astfel vom rezolva problema! 

M apropiam de cealalt parte a trâmului. În spatele meu sunt toate 

sentimentele pozitive. Aerul devine irespirabil, iar oboseala i o stare general de 

negavitism i incertitudine pune stpânire pe întreaga mea fiin. Frica, Furia, 

471

Tristeea, Gelozia... toate m ateapt. La fiecare pas m inund teama. Nu mai 

tiu ce ar fi bine s fac... chiar nu am nici o idee. Simt c nu am suficient 

curaj pentru a discuta cu cei negativi. Dintr-o dat îmi vine în minte o strategie. 

Sper c va funciona. Îi las pe cei pozitivi s înainteze iar eu o iau la fug 

în direcia opus. Nu tiu unde m îndrept, dar în cele din urm ajung lâng 

Marea Plânsetelor. Este înspimânttoare de-a dreptul! Îmi vd reflexia în ap. 

Tresar speriat i m întorc. Dintr-o dat, sentimentele negative m priveau cu 

ur i cu o oarecare satisfacie. Sunt convinse c m-au biruit i pe mine! Dar, 

m opun i le in piept! Acum, mi-a dori ca prietenii mei s m ajute, îns 

nu este nimeni lâng mine. Vreau s arunc în mare, dar îmi amintesc ceea ce 

bunica îmi spunea mereu: ”oricât ar fi de greu, trebuie s mergem mai departe, 

s înfruntm orice!” Încep s prind curaj i o frâm de speran m 

cuprinde. Imediat îmi dau seama c în spatele meu nu mai st nimeni, 

sentimentele negative dispruser ca prin minune. Acum îmi dau seama c 

niciodat nu am fost singur. Sperana, Iubirea, Fericirea mi-erau alturi, îns 

eu nu le puteam vedea. Îmi dau seama c btlia dintre sentimentele pozitive 

i negative nici nu a existat aa cum tim noi, oamenii, deoarece nu s-au luptat 

cu puti i pistoale, nici cu sbii sau pumnale. Dar... lupta s-a dat în sufletul 

meu! 

M trezesc mai obosit decât am fost la culcare. Îneleg c totul a fost un 

vis. Dar, tiu c lupta dintre sentimentele negative i cele pozitive are loc în 

sufletul fiecruia dintre noi, mcar o dat în via. 

Autor poveste: Rileanu Larisa, clasa a VII-a 

Autor desen: Godeanu Victor 

Profesori coordonatori: Ilie Iuliana Jorza Andreea 

Colegiul Tehnic ”Transilvania” Deva, Hunedoara 

472

Tărâmul Minunat 

Era o zi ca oricare alta. Pe strzile întunecate apreau doar oameni fr vreo expresie 

facial anume, care mergeau ca nişte maşinrii fr via. Oraşul avea nuane şterse de alb şi 

negru, iar în jur natura se dezvolta normal. 

Toate aceste lucruri seîntâmplau datorit unei corporaii secrete care conducea „Lumea 

041056”, numit C.C.G. Aceast corporaie era condus de Adolf William în vârst de 55 de ani. 

Acest om le ddea supuşilor si o substan neagr şi vâscoas, care-i fcea s nu simt 

nimic din punct de vedere fizic şi emoional. De ce fcea acest lucru groaznic? Deoarece când era 

mic nimeni nu-i acordase atenie, rmase orfan şi toi îl batjocoreau. 

Fiecare adult tria fr copii în familie, deoarece aceştia erau luai de ctre autoriti şi 

duşi la şcoli speciale. 

De la vârsta de un an fiecare copil primea aceast substan la ore fixe. 

Unul dintre acei oameni ciudai şi fr sentimente era Kaito, un biat de şaisprezece ani. 

De când avea un an nu a vzut nimic în afar de zidurile gri ale şcolii. 

Deoarece avea 16 ani şi la aceast vârst absolvise şcoala s-a hotrât s plece în lume 

pentru a-şi gsi un serviciu. A gsit ceva interesant în domeniul IT. 

Într-o zi, în timp ce se întorcea de la munc a observat un biat mai deosebit rezemat de un 

copac care îl privea insistent. I se prea foarte deosebit deoarece purta haine colorate şi zâmbea, 

lucru împosibil în lumea lui Kaito. 

- Salut! Spuse biatul cu haine colorate şi prul blond. 

Kaito se uita în ochii lui albaştri, vzând bucuria din ei care-l fascina. Nu înelegea ce putea simi 

acel biat. Kaito nu putea simi vreun sentiment, aşa c îi rspunse încet la salut: 

- Salut! 

- Sunt nou pe aici, spuse biatul, de data aceasta zânbind. 

- De unde vii? Cine eşti? Cum te cheam şi de ce totul mi se pare aşa ciudat la tine? 

Biatul râse şi se uit chiorâş la Kaito, apoi zise: 

- Voi, oamenii de aici suntei aşa ciudai! Zici c suntei nişte roboei! Numele meu este 

Atashi. Încântat! 

Îi întinse mâna prietenos, dar Kaito doar se uita la el, aşa c îşi retrase mâna stânjenit. 

- Kaito! 

- Uhm, poftim? 

- Aşa m cheam. 

- Oh, ok! 

473

- Vreau şi eu s fiu ca tine. Vreau...vreau s pot s simt şi eu. S m doar dac m lovesc, 

s pot plânge, s pot iubi sau urî, s pot fi furios sau fericit. 

- Tu nu simi nimic? Adic la propriu?! 

- Da. Eu nu pot. Dar vreau. 

- Cum se întâmpl asta? 

- Nu ştiu. 

Atashi se uit întrebtor, în acelaşi timp sfidtor la Kaito, apoi relu: 

- Nu faci nimic ciudat de obicei? 

- Ba da. Dar nu ştiu cât de ciudat e s iei o substan la ore fixe. Eu şi ceilali facem asta de 

la vârsta de un an. 

- Pi substana pe care o luai este ceea ce determin acest lucru: faptul c voi v 

comportai ca nişte roboi. 

- Poi s rezolvi asta? 

474

- Nu pot. Dar tu poi. Renun la aceast substan. Te ajut şi eu, te pot duce în lumea 

paralel cu a voastr, acolo locuiesc eu. 

- Voi încerca. 

Atashi îl conduse pe Kaito pân în lumea aceea care se numea Subarashidesu, ceea ce 

înseamn „minunat”. 

Acolo oamenii avea expresii faciale diferite şi haine colorate. Unii zâmbeau, alii erau 

trişti, alii se simeau obosii, alii plini de energie, oricum s-ar fi simit, toi erau diferii. 

Odat ce Kaito intr în acea lume începea şi el s simt sentimente de fericire, tristee şi 

recunoştin fa de Atashi fiindc îl ajutase s experimenteze ceea ce pân acum lui nu i se mai 

întâmplase. 

În „Lumea 041056” William aflase de tot ce se întâmplase deoare fiecare supus de-al lui 

avea un cip sub piele. La comanda lui William s-a pornit un rzboi între cele dou lumi, dar când 

toi soldaii ajunser pe front ceva se întâmplase. Cei din armata lui Willian N-au mai vrut s se 

lupte. Se simeau liberi, ca şi cum s-ar fi rupt o vraj. De fapt nu era vreo vraj sau vreun farmec, 

ci William murise. 

Cpitanul primise un mesaj în care omul e încredere al lui William relateaz faptul c 

acesta s-ar fi sinucis. 

Dup tot calvarul pe care oamenii sub conducerea lui William s-au unit cu ceilali, iar de 

atunci fiecare brbat, femeie, adolescent, copil puteau s aib sentimente, iar Kaito şi Atashi au 

rmas cei mai buni prieteni. 

SFÂRŞIT 

Autor poveste: Pop Iulia, clasa a VII-a 

Autor desen: Vuscan Ema, clasa a VII-a 


Şcoala Gimnazial „Horea, Cloşca şi Crişan”, Turda, Cluj 

475

Tărâmul Sentimentelor 

Cu milioane de ani în urm, pe când trâmul Sentimentelor tria în armonie, totul s-a distrus 

atunci când Frica, Furia i Ura au pornit rzboiul. 

Profeia zice c, dou surori au s salveze acest tarâm de la distrugere, au s pun capt acestui 

rzboi i au s aduc o schimbare a acestui trâm. Dup ce s-a cutat în lungul i în latul 

universului, surorile au fost gsite. Acestea sunt Ria i Bia, una cu prul de culoarea mierii, iar 

cealalt cu prul de culoarea ciocolatei, una mai înalt ca i cealalt, dar amândou au ochii cprui, 

astfel încât, atunci când Lupii Spirit le-au privit ochii, au recptat speran ca trâmul 

Sentimentelor va tri din nou în armonie. 

Înainte s pornim în aceast misiune a trebuit s ne antrenm, Lupoaica Lun ne-a sftuit cum s 

trecem prin fiecare trâm, iar Lupoaica Pmânt ne-a druit o hart a trâmului Sentimentelor, unde 

apreau i numele fiecrui Alfa din fiecare trâm. Nerve (Alfaul furiei), Primavar (Alfaul iubirii), 

Spaim (Alfaul fricii), Iceberg (Alfaul nepsrii), Dove (Alfaul sperantei) i Buzdugan (Alfaul urii). 

Cum am intrat pe poteca cptuita cu praf de stele am simit un val de sentimente. Primul trâm 

în care am intrat a fost cel al Iubirii, un trâm minunat, se putea simii armonia dintre toate 

animalele i plantele, pomii cu diferite culori, frunze mov sau roz, iar iarba precum vata de zahr, 

in aer se putea simi un miros dulceag ce te duce cu gândul la ciocolat, cu cat stteam mai mult cu 

atat simeam nevoia sa rmân acolo pe vecie, m-am uitat la Bia, alturi de mine , se putea vedea de 

la o pota ca Bia visa cu ochii deschii, nu peste mult timp, l-am întâlnit pe gardianul acestui târâm, 

era o cea maronie cu uvie de blan roz, aceasta ne-a condus la Alfaul acestui trâm. Dove a fost 

de acord cu propunerea noastr de a declara pace în acest trâm. La urma gardianul ne-a condus 

pân la ieirea din acest trâm minunat. 

Urmtorul trâm in care am intrat a fost cel a fricii, la intrare eu si cu Ria ne-am întâlnit 

privirile. În ochii ei se putea citii o umbr slab de frica, i tiam ca i ea a vzut acelai lucru când 

mi-a întâlnit privirea, deoarece am simit un fior când am privit trâmul. Ne-am fcut curaj i am 

pit deodat. Era oribil! Mai întâi am trecut pe lâng un lac, ce prea s aiba apa limpede, dar 

foarte adânc, i se puteau vedea diferite creaturi ce înotau pe acolo, trâmul era înconjurat de 

munii Înali i abrupi, iar în pmânt erau anuri adânci, iar la baza lor erau râurii de lav. Când 

am ajuns la Spaim am simit cum frica ne înghea sufletul i sângele in vine. Trupurile noastre 

erau dominate de frica. 

M-am uitat la Ria, faa îi era palid ,iar expresia de pe faa ei ddea de îneles c e cuprins de 

fric. În jurul nostru puteam auzi cum erpii se târau i sâsâiau nervos la prezenta noastr, iar 

pianjenii croiau tapiserii din mtase veninoas ce rspândea fric. Am încercat sa îl privesc pe 

Spaim, dar când i-am întâlnit privirea dominant i înfricotoare, am simit cum picioarele mi s- 

1 

476

au inmuiat de fric. În cele din urm Spaim ne-a dat rspunsul, nu era de acord, apoi i-a trimis 

gardianul ca s ne conduc la ieire. Am prsit înfrânte i înfricoate c nu vom reui în misiunea 

noastr. 

Am intrat în trâmul Furiei, un deert aspru i necrutor. Tristeea noastr s-a transformat în 

furie. Sentimentul de furie domina. Gardianul trâmului, un câine masiv i fioros de culoare 

roiatic i cu blana lucioas i scurt, ce evidenia muchii încordai i puternici parc ar fi gata s 

sar la btaie în orice moment. Când acesta ne-a vzut a început s fac spume de furie, deoarece nu 

ne putea ataca fiindc eram ocrotite de Lupii Spirit. Acesta nu putea comunica cu noi, din cauza 

furiei sale. Aa c am cutat singure drumul ctre Alfa, când ne-a vzut ochii au devenit de un rou 

necrutor i impuntor ce stârnea frica în orice suflet. Spaim era un lup cel puin de dou ori mai 

mare ca i gardianul. Nici el nu a fost de acord cu propunerea noastr, am simit cum furia îmi 

curgea prin vine, m-am uitat la Bia, a rmas cu privirea aintit pe Spaim, i avea o privire crunt, 

înfricotoare, tiam c Bia e capabil de priviri înveninate, dar asta, era cu totul altceva. Am folosit 

împreun o poiune primit drept dar de la Lupul Cer ca s nu rbufnim. Am plecat furioase i 

abtute din trâmul fricii. 

Am lsat-o pe Bia sa alege urmtorul trâm deoarece eu eram indecisa i ocat de refuzurile 

primite. A ales trâmul Urii, deoarece era cel mai aproape. Am intrat, în aer domnea sentimentul de 

2 

477

ur, era un trâm îndeprtat. Toate plantele erau moarte, i schelete de animale mari i mici erau 

peste tot, totul era gri cu negru, vulturii pleuvi ne ddeau târcoale i ipau. L-am întâlnit i pe 

gardianul din acest trâm, un câine ce aducea a lup cu blana lung, neagr ca smoala, cu pieptul i 

coada gri i o mulime de cicatrici, era dispreuitor i urâcios, într-un final l-am convins s ne 

conduc la Buzdugan. Când aceste ne-a zrit ne-a trântit o privire sgettoare ce ne-a strpuns 

inimile. Am primit un refuz cu un dispre i o ur nedescris. Am prsit trâmul tot cu aceleai 

sentimente cu care am intrat. 

Înfrânt i demoralizat am rugat-o pe Ria sa fac urmtoarea alegere. Ea a ales trâmul 

nepsrii, deoarece nu am trit niciuna acest sentiment vreodat. Am pit amândou pe trâm. 

Deodat... i-am întâlnit privirea i am rmas ocat! În ochii ei cprui se putea citii 

sentimentul de nepsare pentru mine i aceast misiune. I-am dat o poiune primit drept dar de la 

Lupul Cer, ca s ne calmm i s nu ne pierdem controlul. i-a revenit, am fost aa de uurat i 

linitit. Dup aceea ne-am uitat în jurul nostru. Trâmul nepsrii era un trâm îngheat, cu epi 

masivi de gheat, i frunzele copacilor erau parc din cristal, iar lâng acetia puteau fi zrite vulpi 

din cristal. Am mers in continuare i am dat peste gardianul acestui trâm. 

Un câine masiv cu blana lunga de o culoare albstruie deschisa, i cristale de gheat la 

coad, i in blana de pe gât i de pe spate. Acesta era cufundat într-un somn adânc i nepstor. Am 

trecut pe lâng el fr s îi acordm prea mult atenie. În cele din urm am ajuns la Lupoaica Alfa 

a acestui trâm, Iceberg era o lupoaic înalt i semea, cu blana alba si câteva accente de un 

albastru deschis, parca era acoperit cu chiciur, i rspândind cristale de gheat, ne strpunge cu 

privirea ei nepstoare si neutr. Am ieit din acest trâm al nepsrii , i copleite de indiferent, i 

lipsite de speran ne îndreptm spre ultimul trâm. 

S-a terminat, i-am dezamgit pe Lupii Spirit! Îmi zic eu, în sinea mea. 

M-am uitat la Bia i am vzut cât era de dezamgit, în timp ce încercam s îmi gsesc cuvintele, 

am intrat în trâmul Speranei, un trâm, parc ai fi într-un paradis, pomii cu trunchiul alb ca de 

mesteacn, cu frunze verzi de culoarea smaraldului, lacuri cu apa de un albastru cristalin, ce reflecta 

razele jucue i gingae ale soarelui, lebedele danând ca nite balerine pe suprafaa apei, iar glasul 

fericit i clduros al psrelelor, i mireasma florilor umplea vzduhul. Mi-am gsit cuvintele i m 

pregteam s o consolez dar, dintr-o dat s-a auzit o voce blând din spatele nostru: 

- V ateptam, fetelor! 

Am simit cum sperana reînvie, ne-am uitat in spate i am zarit-o pe Lupoaica Alfa a acestiu 

trâm, Dove alturi de gardianul al acestui trâm, amândoi erau de un alb imaculat cu blana lung i 

îngrijit, bine cldii i muchii puternici, dar relaxai. 

-C...Cum adic? Întreab Bia, cu o urm de nepsare în glas. Înc se vedea c am fost afectate de 

nepsarea lui Iceberg. 

3 

478

-De fiecare data, când tu i sora ta, ai ieit dintr-un trâm, eu i Primavar, am intrat i am discutat 

cu Alfaul acelui sentiment. Zise Dove. 

-i, am czut cu toii de acord, sa facem pace! Zise Buzdugan. 

-i prin urmare, am decis împreun cu Lupii Spirit, ca voi dou s fii noile noastre conductoare. 

V mulumim, c ne ai ajutat sa punem capt acestui rzboi. 

-Voi vei reprezenta sentimentele de fericire i mândrie. Zise Primavar. i deodat toi 

îngenunchear i am simit cum sunt cuprins de fericire! 

M-am uitat la Ria, radiind de fericire, iar eu am fost copleit de o mândrie nespus. 

Ria i Bia, dou surori ce reprezint sentimentele de fericire i mândrie, dou surori ce au salvat 

Trâmul Sentimentelor i au restabilit pacea! 

Autor desen: Lungu Riana, clasa a VII-a 

Autor poveste: Varga Bianca Andreea, clasa a VII-a 

Profesori coordonatori: Mariana Lengher, Dragomir Melania 

Liceul Teoretic "W. Shakespeare" Timioara, Timi 

4 

479

Tom şi prietenii săi 

A fost odat un biat de 18 ani pe nume Tom. Tom a terminat clasa a XI-a şi a intrat în 

vacan fiind stul de teste şi fericit c a început vacana, îşi propune s mearg în pdurea de 

lâng satul în care locuiau bunicii si. 

Tom nu avea nici un prieten cu care s mearg în pdure, dar simea c trebuie s se 

relaxeze dup atâta şcoal. Astfel c şi-a luat cortul, sacul de dormit, lanterna, muzicua şi 

mâncare cât pentru trei zile şi a plecat spre pdure, desigur dup ce i-a anunat scurt pe bunicii 

si prinii si. 

La intrarea în pdure, Tom vede o fat ce prea s fie de-o vârst cu el şi care alerga 

spre el. Aceasta îi spune: 

- Bun, numele meu este Betty, al tu? 

- Bun, eu m numesc Tom. 

Betty era o fat vesel, care îşi fcea foarte uşor prieteni şi pe care îi ajuta cu tot ce 

putea. 

- Unde vrei s mergi, Tom? Întreab Betty. 

480

- Merg în pdure, într-o drumeie, spune Tom cuprins de un zâmbet molipsitor. 

- Pot veni şi eu cu tine? 

- Da, un prieten nu stric, dar ai la tine vreun cort, mâncare sau sac de dormit? 

- Da, pentru c şi eu m pregteam s explorez pdurea. Fac asta în fiecare zi, iar acum 

fiind vacan ai mei m-au lsat s stau şi peste noapte, spune Betty entuziasmat. 

Astfel, cei doi îşi contunu drumul, Betty fcându-l pe Tom s uite de toate grijile sale. 

În timp ce povesteau au auzit un cântec foarte trist, acompaniat de o chitar. Tom şi Betty se 

hotrsc s caute sursa cântecului.Gsesc la un moment dat un biat care se ascundea de soare 

la umbra unui copac, aproape de un luminiş. Tom s-a dus spre el şi i-a spus: 

- Câni foarte frumos, eşti talentat! 

Biatul nu rspunde îns nimic. 

Tom îşi ia muzicua şi începe s cânte şi el, iar Betty îi acompaniaz cu vocea. Dup 

terminarea cântecului, Betty îl întreb pe biat: 

- Cum te numeşti? 

- ... Cosmo, spune biatul încet şi cu oarecare team. 

- Pe mine m cheam Tom, iar pe ea Betty, spune Tom. 

- Cântecul pe care îl cântai înainte s te întrerupem era foarte frumos şi profund, dar 

trist. Ce este? întreab Betty. 

- Este povestea mea! rspunde biatul. 

Cosmo era absolvent de liceu, era singur doar cu bunicii si, acesta spunând c mama 

sa l-a prsit atunci când el era înc mic, iar tatl su era mort de doi ani. Cosmo trecuse prin 

momente dificile de tristee profund din care doar muzica l-a salvat. 

Betty l-a luat în brae, fcându-i semn lui Tom s fac la fel. 

Tom începu s se gândeasc la prinii lui, care este posibil s se fi suprat pe el c a 

plecat şi asta îl face s se întristeze şi s îl ia şi el pe Cosm în brae. 

Betty, în ciuda faptului c şi ea o avea pe bunica sa în spital, a încercat s îi înveseleasc, 

amintindu-le c totul va fi bine şi îl invit şi pe Cosmo în exediia lor.Cosmo este de acord şi 

astfel, tristeea lor începe s se dizolve. 

În timp ce mergeau pe crare au vzut o femeie care ddea de mâncare unor rândunele. 

Cei trei cltori s-au aporopiat de ea şi s-au prezentat. Au întrebat-o cum se numeşte, iar ea lea 

rspuns c o cheam July şi a venit în pdure s hrneasc psrile şi s se îngrijeasc de 

animalele pdurii. 

July observ c cei trei copii par suprai şi încerc s-i înveseleasc. Aceasta le oferi 

o plcint cu mere, iar cei trei se hotrsc s mnânce. În timp ce mâncau, July a ascultat 

481

povestea fiecruia şi le-a oferit sfaturi bune pe care şi ea le-a aplicat în propria via, July fiind 

o femeie de 30 de ani creia îi face plcere s îi ajute pe cei care au nevoie de ajutor. La final 

a fost şi ea invitat s ia parte la expediie. 

Pornesc apoi mai departe pentru a gsi un loc de campat, iar pe drum, într-un copac 

întâlnesc un copil ce încerca s distrug un cuib de psri. 

Tom şi prietenii si încep s strige atrgându-i atenia psrii ce avea cuibul în acel 

copac, care se îndreapt spre cuib şi începe a-l ciocni pe biat. Biatul cade din copac, iar July 

fuge spre el cu trusa ei de bandaje şi pansamente, dar biatul se ridic şi se îndeprt puin de 

ei, suprat şi spunând: 

- De ce ai fcut asta, puteam s mor, v credei aprtorii pdurii, drept cine v credei? 

- Scuze c te-am fcut s cazi, dar ce fceai tu este greşit, spune Tom. 

- Cine te crezi s-mi spui asta? Nu şti cum este s fi exclus din societate aşa c nu ai 

dreptul s îmi spui ce este greşit sau corect pentru mine! 

- Pentru început, eu sunt Tom, el este Cosmo, ea e Betty şi persoana care a încercat s 

te ajute este July, iar ce i s-a întâmplat ie nu pare a fi un motiv pentru a distruge casa unei 

vieti nevinovate. Cum te numeşti? 

- M numesc Hector, pentru cei ce întreab. 

- Gata! Nu este nevoie s ne certm, spune July. Ceea ce ai fcut nu este un lucru bun, 

dar poate ai o justificare! 

Tom începu s se enerveze din cauza rului pe care era cât pe ce s-l fac Hector, dac 

nu ar fi fost oprit, iar asta îl fcea s o ia razna. Îns July i-a explicat cât este de important s îl 

ierte pe Hector, asta l-a fcut pe Tom s s se mai linişteasc şi s îl invite pe Hector s ia parte 

la expediia lor, gândindu-se c asta îl va ajuta şi pe Hector. 

Hector îi accept invitaia fcut de Tom şi cei cinci pornesc împreun spre locul unde 

vor campa. 

Dup ceva timp, au gsit un loc numai bun de camping şi au început s-şi împart 

sarcinile. Tom şi Betty au hotrât s întind corturile, July şi Hector au fcut focul, iar Hecor 

îi ajuta, adunând rmurele. 

În scurt timp, focul era fcut, corturile instalate, iar seara s-a lsat încet peste pdure. 

Ei au început s cânte, Tom la muzicu, Cosmo la chitar, iar Betty şi July cu vocea. Doar 

Hecor nu cânta, iar veselia creat de ceilai îl irita aşa c plec fr s spun nimic. 

Dup un timp, Tom observ c Hector nu mai este lâng ei şi le spuse acest lucru şi 

celorlali, aşa c au hotrât s îl caute. Doar Cosmo a rmas s aib grij de foc, ceilali plecând 

în pdure. 

482

Tom îl gseşte pe Hector scriindu-şi numele pe un copac cu un cuit şi îi spune: 

- Hector, de ce ai plecat? 

- Nu m simeam în largul meu în atâta veselie. 

- Bine, dar de ce nu ne-ai spus, puteam gsi alte activiti care s-i fac şi ie plcere. 

- Nu am vrut s v deranjez, rspunse Hector. 

- Lasa asta, ai dreptul s spui ce vrei, nu trebuie s te simi excus doar pentru c ai alte 

preri decât noi. Vino, cu toii te cutam. 

- Pe mine? De ce? 

- Pentru c suntem pieteni acum şi nu ne prsim prietenii le nevoie. Haide, ceilai îşi 

fac griji! 

S-au întors apoi la Cosmo şi le-au strigat şi pe fete înapoi în tabr. Betty şi July s-au 

bucurat, când l-au vzut ce Hector şi au aflat c este bine. Împreun au hotrât s spun poveşti 

de groaz, de dragul lui Hector. 

Dup un timp s-au hotrât c e timpul s mai şi doarm, Betty şi July într-un cort, iar 

cei trei biei în cel de-al doilea. Dimineaa au împrit mâncarea pe care Tom şi Betty o aveau 

la ei, iar apoi au pornit prin pdure fiecare spre casele lor. 

Tom a mai rmas la bunici pentru a se mai întâlni şi în zilele urmtoare cu noii prieteni 

pe care i-a întâlnit în pdure. Experiena l-a învat c tristeea poate fi invins cu iubire, iar 

ura cu iertare. A învat, de asemenea, c este important s te şi relaxezi uneori şi c prietenii 

care nu te las la greu sunt prieteni adevrai. 

Autor poveste i desen: Floca Aurica Mrioara, clasa a VIII-a 


coala Gimnazial eica Mare, Sibiu 

483

Tom și Singurătate. O poveste a zilelor noastre 

A fost odat ca niciodat, c de n-ar fi nu s-ar mai povesti... A fost odat... Singurtate. Cine era 

Singurtate şi cum arta? O siluet fantomatic, o fiin neajutorat care încerca de o veşnicie s-şi 

gsesc locul în lumea asta mare. Cutreiera pmântul în lung şi-n lat şi se strecura în sufletul vreunui 

om, se cuibrea în el şi sttea acolo uneori o via, alteori o bucat de vreme. Încerca s triasc cu 

fiina omeneasc şi reuşea asta pân la un moment dat, când în om se petrecea ceva şi Singurtate îşi 

lua boccelua cu sentimente apstoare, nemaipomenit de grele şi pleca s caute o alt fiin care s-l 

gzduiasc. Şi uite-aşa, Singurtate a fost gzduit de fel şi fel de oameni: când de un biet srac care-şi 

trudea pmântul ca s aib de-ale gurii pentru el şi soaa lui, când de o târgovea ce-şi luda marfa în 

gura mare într-o pia prfuit, ba de o feti cu ochi mari, cafenii cu gene lungi şi încârligate, ba de un 

împrat care în fiecare zi se închidea în sala de arme a palatului şi privea la sbiile, platoele i 

buzduganele ce-i aduseser atâta faim în cele patru zri... 

Într-o zi, Singurtate nu prsi bine un tinerel înalt şi usciv care toat ziua era cu câte o carte 

în mân, c i ddu peste Tom. 

Tom era un biat de doisprezece ani, nu prea înalt, cu trsturi finue şi mare amator de 

îngheat. El avea o familie frumoas. Mai avea doi frai şi o sor, toi mai mari şi studeni în capital 

sau în strintate. Prinii lui erau iubitori i foarte înelegtori. Îns biatul avea şi o mare problem: 

1 

484

prinii lui, oameni foarte ocupai, erau mai tot timpul plecai. Atât îi trebui lui Singurtate! Îndat fcu 

o piruet şi dintr-un salt plonj în sufletul puştiului. 

Cu timpul, biatul se obinui cu Singurtate, învând s triasc cu el. Tom simea mereu o 

apsare suprtoare în capul pieptului, ca şi când cineva sau ceva i-ar presa tot timpul inima încet, 

încetişor... doar cât s fie conştient c exist permanent o piedic în a cunoaşte starea de bine. De 

fiecare dat când se gândea la momentele petrecute cu prinii si, din pcate din ce în ce mai puine, i 

se fcea dor de ei, dar inima începea s-i bat mai puternic şi parc era mai uşoar. 

Într-o zi, pe când sttea singur prin cas, i s-a fcut foame. S-a dus s îi pregteasc singur 

ceva de mâncare. Dup ce a terminat, s-a pus în pat, tot singur din pcate, fr srutul drgstos al 

mamei pe creştetul capului, fr îmbrişarea brbteasc dar plin de cldur a tatlui. Apsarea 

uşoar din capul pieptului îl ls pe dat la rememorarea gesturilor tandre ale prinilor si, la amintirea 

ritualului de culcare din vremurile când mama şi tata erau mai puin ocupai. O uşoar stare de bine îl 

învlui şi mâna nevzut a blândului somn presr pulbere de vis pe pleoapele din ce în ce mai grele 

ale biatului. Ooo, ce stare plcut, ce uşor îmi bate inima! îşi spuse în sine puştiul. Aş vrea s-o simt 

aşa mereu... 

Astfel a început cltoria lui Tom în lumea viselor, o cltorie interesant, din care avea s 

învee câteva lucruri pentru a-i face viaa mai frumoas... 

Se fcea c era într-un loc ciudat. Erau copaci foarte înali, mult verdea i nici urm de vreo 

fiin. Tot mergând i cercetând zona, a dat de o caban. Curios din fire, a intrat. Înuntru, l-a 

întâmpinat un biat drgla i foarte vioi. Avea nişte ochi scânteietori ca diamantele şi buzele, parc 

anume fcute s zâmbeasc tot timpul, desctuar un ropot plcut: 

-Bun! Eu sunt Entuziasm! Tu cine eti? 

- Sunt Tom!Unde m af... 

Nici nu a putut s-i termine vorba, c a i fost întrerupt de un strigt de la etaj: 

-Entuziasm, vino repede! 

- Cine te cheam? întreb Tom. 

- Este sora mea, Iubire! Cred c are nevoie de ajutorul meu! Trebuie s plec acum! Poi s vii cu 

mine, dac doreti! Ce zici, m însoeti? 

- Sunt nerbdtor s o cunosc pe sora ta! a spus Tom, simind c va urma o poveste interesant. 

Tom a plecat împreun cu Entuziasm, curios s afle mai multe lucruri despre familia acestuia. 

Ajuni sus, Entuziasm îi prezent sora oaspetelui: 

- Ea este Iubire, sora mea ! 

2 

485

Un chip frumos, învluit de uvie armii apru în faa lui Tom. Ochii mari, luminoi, de un 

cprui profund îl învluir pe biatul nostru care-i simi inima înclzit dintr-odat. Îi aminti de ochii 

mamei sale. 

- Bun, sunt Tom! Nu tiu cum de am ajuns la voi, dar am sentimentul c a trebuit s ne 

întâlnim! 

- Noi tim cine eti i c te putem ajuta. Trebuie s tii c eu, zise Entuziasm, te ajut s te bucuri 

de tot ce vezi în jurul tu. Gsete în fiecare lucru, oricât de mic i neînsemnat ar fi, ceva care s te fac 

s te simi bine. Bucur-te dimineaa, pentru c vezi lumina zilei, bucur-te c ai o familie care te 

ocrotete, bucur-te c poi merge la coal, c poi avea prieteni cu care s te joci, entuziasmeaz-te la 

orice lucru nou pe care învei s-l faci într-o zi! Ce zici, e greu? 

- Tot ce-mi spui tu pare uor, îns eu am trecut peste multe lucruri fr s m bucur, 

considerându-le normale. Voi încerca s le acord mai mult importan i s m bucur atunci când le 

fac! Astfel, poate c voi fi mai fericit...tii, în ultimul timp eu nu m simt prea fericit, pentru c stau 

mult timp singur, prinii mei sunt plecai de dimineaa pân seara, iar eu sunt...doar cu mine i cu ... 

Singur ... 

- Chiar dac sunt plecai, prinii ti te iubesc! zise Iubire. Din clipa în care te-ai nscut, ai 

primit prinii – dar de la Dumnezeu. Ei sunt alturi de tine toat viaa, te iubesc necondiionat mereu. 

Chiar dac sunt plecai mult timp de acas, iubirea lor pentru tine exist i nu trebuie s o pui la 

îndoial. 

- tiu c m iubesc prinii mei! zise Tom. Doar c a vrea s petrec mai mult timp cu ei, s ne 

jucm împreun, s cltorim, s le povestesc întâmplri de la coal. 

- Iubirea este un sentiment frumos, unic. Iubete-i prinii aa cum sunt, bucur-te de fiecare 

clip petrecut alturi de ei, preuiete familia atâta timp cât o ai i f tot posibilul s simt i ei c îi 

iubeti! 

Tom a czut pe gânduri. Entuziasm i Iubire i-au spus lucruri demne de luat în seam. A îneles 

c bucuria i iubirea sunt dou sentimente care îi fac viaa mai frumoas doar dac tii s preuieti 

momentele care-i aduc astfel de triri. Merit s faci tot ce e posibil s simi c eti iubit, s iubeti i 

s te bucuri de fiecare clip a vieii, petrecut lâng familie i oameni dragi. 

În timp ce Tom se gândea la cele spuse de prietenii si, o lovitur puternic se auzi în u. 

- Ne atac din nou! spuse Iubire. 

- Cine sunt? întreb mirat Tom. 

- Sunt veriorii notri, Ur i Invidie! Ne atac încontinuu! 

3 

486

- De ce? 

- Tatl nostru, Curaj, este verior cu tatl celor care ne atac, Furie. În trecut, ei se înelegeau 

foarte bine, dar, dintr-un joc prostesc au început s se certe i aa s-au îndeprtat foarte mult unul de 

cellalt. Evident, unchiul meu, Furie, le-a spus povestea i fiilor lui i ei, astfel, au început s ne atace. 

Ur i Invidie caut motive de ceart tot timpul. Dac eti invidios i urti, în loc s iubeti i s te 

bucuri, viaa ta este grea, apstoare i plin de eecuri. Nu poi realiza nimic în via alturi de Ur i 

Invidie. Dac i le faci prietene, nu vei reui s realizezi nimic. Te bucuri de rul altora în loc s îi ajui, 

îi invidiezi în loc s îi apreciezi...toate acestea îi fac viaa un calvar, o povar. 

- Avei mare dreptate! zise Tom. Trebuie s luptai cu ele, s le înfruntai! 

-O s îi înfruntm, folosindu-ne de puterile noastre! spuser Entuziasm i Iubire. 

i astfel lupta a început. Era o btlie grea: Invidie ataca piezi, dar Entuziasm îi fcea simit 

prezena peste tot iar când Ur încerca s-i dea lovitura fatal, Iubire venea cu fore proaspete i reuea 

s înece fora tumultoas a celorlali doi i s-i ofere energie lui Entuziasm. 

Dup un timp, forele binelui, adic Entuziasm i Iubire, au reuit s înfrunte i s înving rul – 

pe Ur i Invidie. 

Tom nu avea cum s intervin în lupt dar i-a dat seama c binele este mai presus i c învinge 

întotdeauna rul. Astfel, a îneles c poate s înlocuiasc singurtatea pe care o triete în fiecare zi cu 

entuziasmul de a face lucruri noi, de care s se bucure, cu iubirea fa de cei din jur, fa de familie i 

prieteni. Viaa poate fi frumoas dac sentimentele pozitive înlocuiesc tot ce e negativ i trist. 

- Tom! Tom! se auzi glasul mamei. 

În timp ce glasul cald al mamei îi învluia mintea, biatul simea zvâcnirile tot mai puternice ale 

inimii. Apoi, ca dup o strânsoare puternic, dar nu crud, ca într-o lupt, ci ca o îmbriare de rmas 

bun, inima i se eliber, era din nou uoar. Singurtate îi lu boccelua grea i plec în lumea larg. În 

aceast fiin sttuse destul. Prea c i-a învat lecia: preuiete fiecare clip! 

Tom a îmbriat-o pe mama, entuziasmat c o vede. Îi dduse seama c totul fusese un vis, o 

cltorie în lumea sentimentelor, un basm din care s-a trezit mai bogat sufletete. Pentru el conta 

altceva: fcuse o cltorie imaginar care i-a schimbat viaa! 

Autor poveste: Drgoi Rare clasa a VI-a 

Autor desen: Tirea Mihai 

Profesori coordonatori: Ndan Anca- Marcela, Pop Isabelle 

coala Gimnazial “Aron Densuianu” Haeg, Hunedoara 

4 

487

Totul cu un scop... 

Sigur v întrebai cum am ajuns eu aici... Povestea mea începe aşa: 

-Hei, bunico! Ce mai faci? 

-Bine, Lizy. Tu? 

-Pi....uite...disear este meciul de handbal al echipei mele...i vreau s m duc i eu... 

-Doar ştii c nu e nicio problem...dar unde e? 

-În ...Boston... 

-Unde ?! 

-În Boston... 

-Nu ştiu.... e prea periculos... 

-Hai, bunico, te rog... 

-Bine, dar s ştii c o s stai la matua....altfel nu te las...apropo, cine mai merge? 

-Mary... 

Dup ce am reuşit s o conving pe bunica mea s m lase la meciul de handbal, am pornit 

la drum cu maşina lui Mary. Acolo, totul s-a sfârit.... 

-D-abia aştept ... Tu nu, Mary? 

-Ba da, noi dou... singure în oraş... baiei... 

-Hai, nu te mai gândi la asta, fii atent la drum! 

-Sunt, oricum nu e nicio maşin. 

Atunci s- a creat un moment de euforie între noi. 

-Mary, ai grij!!!!! 

……………………………………………………………………………………………… 

-Hei, eşti bine? 

-Da, da! Ce s-a întamplat?.. unde e Mary ? 

-E bine, stai liniştit! 

Totul prea bine ..pân când am vzut un corp acoperit lâng maşina lui Mary şi nimeni lâng 

mine în ambulan....atunci am realizat c Mary nu mai este. am simit ur fa de şoferul maşinii 

şi tristee pentru Mary. 

Nu a mai durat mult ... şi l-am vzut...era brunet ,avea ochi verzi...într-un cuvânt avea o 

frumusee rpitoare...atunci am simit c toat ura pentru el a disprut .. dar nu ştiu de ce .. mi-a ucis 

prietena cea mai bun.. 

488

Atunci s-a întamplat. A venit alergând spre mine, cu lacrimi în ochi ...implorându-m s îl iert 

... nu puteam privi, mi se rupea sufletul când îl vedeam c plânge. Atunci am spus ceva...ce nici nu 

m aşteptam: 

-Nu mai plânge, ai nişte ochi prea frumoşi....ştiu,ştiu ...de ce?! 

-Îmi pare ru...nu am ştiut...nu eu am fost şoferul maşinii...prietenul meu Bili.... 

-El.. el unde e?! 

-Nu ştiu unde e ... Atunci au început sa îi curg lacrimi din ochii si verzi ca smaraldul pe 

obrajii îmbujorai de frig... inima mea parc s-a rupt..., dar nu ştiam de ce .. ,îns, într-un final am 

realizat ca feicirea pe care o simeam atunci când eram lâng ... nu ştiu cum îl cheam. 

-Cum te numeşti? 

-Eu sunt Ashton...tu? Vai, îl cheam Ashton. .ce nume frumos! 

-Eu sunt Lisa, dar îmi poi spune Lizy. 

-Încântat de cunoştin ! 

489

-Şi eu.... 

Atunci l-a urcat în ambulan lâng mine, s putem merge la spital ... îi simeam inima btând 

şi durerea cu care privea în urm pe geam. 

Dup ceva timp am ajuns la spital ...nu aveam rni grave, nici eu, nici el.. 

Mi-am luat inima în dini şi i-am cerut numrul de telefon . 

-Hei , Ashton ! .. îmi dai numrul tu de telefon? Poate inem legtura. 

S-a uitat la mine şi în ochii i se citea liniştea sufleteasc. 

-Da, dar cu o condiie: mi-l dai şi tu pe al tu ! 

Dup ce am fcut schimb de numere, am ieşit din spital şi am realizat c nu sunt în Beverly 

Hills, ci în Boston ... Atunci am vzut o maşin neagr oprindu-se în faa mea. 

-Te duc undeva? 

-Da, dar trebuie s m laşi la staia de autobuz .... Era Ashton. 

-De ce? Unde stai? 

-Tocmai în Beverly Hills. 

-Şi eu tot acolo stau.... 

Atunci parc orice urm de suprare, de tristee, de ur a disprut, în locul lor fcându-şi loc 

fericirea.... Am realizat c fluturii din stomacul mei i bâlbâiala din preajma lui se datorau 

sentimentului de iubire pe care nu l-am mai simit niciodat.. 

“Dar cum?.. Azi l-am cunoscut.” i parc inima nici nu m bga în seam... 

În timp ce mergeam cu maşina simeam c noaptea nu se mai termin. şi chiar asta îmi doream 

în momentul acela... s nu se mai termine noaptea... s se opreasc timpul ...... s fiu doar eu şi el… 

Lui îi scp un zâmbet pe sub musti? 

-De ce râzi? 

-Pi...nu ştiu cum s îi spun, dar ai gândit cu voce tare .. am auzit tot ce ai spus despre timp şi 

noi doi... 

Nu, nu, de ce? Acum o sa m cread o ciudat....plus c m-am fcut de râs ... şi nici nu cred c 

m place, dar s m iubeasc ... 

-S ştii c şi eu m-am gândit la acelaşi lucru. 

-Adic? 

-S se opreasc timpul şi s ramnem doar noi doi. 

490

Pact c timpul nu s-a optit şi am ajuns în Beverly Hills... m-a dus acas şi am deschis uşa...în 

faa casei m aştepta bunica cu lacrimi în ochi...M-a luat în brae şi m-a pupat pe frunte . 

Dup câteva minute a observat c este şi Ashton cu mine. 

-El cine este? 

-El este Ashton. 

Vine la urechea mea şi îmi spune: 

Uuu, e tare frumos ! 

-Ştiu... 

-Ashton ...vrei s ramâi la cin, dac nu ai nicio problem? 

-Nu, pot rmâne... 

Am intrat în cas,ne-am aşezat la mas… Am început s aduc farfurii, tacâmuri şi chiar 

mâncare...ceea ce eu nu fac foarte des. M-am aşezat pe partea lateral a mesei, bunica în captul 

mesei şi Ashton în faa mea.. 

M-am dus pân la baie şi când m-am întors Ashton s-a mutat lânga mine. 

Seara a trecut. Ashton s-a dus acas, iar eu m-am dus în pat. Nu ştiu de ce, dar nu am putut 

dormi... am avut insomnii.. 

S-a fcut diminea . Am realizat c trebuie s m duc la liceu. ...din nou. Când am ieşit din 

cas am vzut aceeaşi maşin ca cea a lui Ashton . 

Mi-a srit inima din piept şi fluturii din stomac au început s apaar ... era Ashton . 

-Hai la şcoal ! 

-O,. .ok! De ce ai venit s m iei.? 

Fiindc ceva mi-a spus s o fac ...Într-o secund am simit cum respiraia sa era din ce în ce 

mai aproape de mine. I-am simit capul, sentimentele, şi nu m-am opus...ne-am srutat... 

Ajunşi la şcoal, Ashton m-a luat de mân pentru a intra amândoi în incint.Când m-a luat de 

mân am simit cum totul din jurul meu dispare şi rmânem doar noi . 

Toat lumea se uita la noi şi auzeam cum se şoptea ”nu pot s cred, asta e cu cpitanul echipei 

de fotbal!’. 

Am ajuns în faa celor mai populare fete din liceu .Eu m ineam în continuare cu Ashton de 

mân. 

-Yac! De ce te ii cu asta de mân, cred c vrei s râzi de ea! 

491

Nici nu a apucat bine s termine fraza i Ashton m-a tras lâng el si m-a srutat...apoi am 

plecat. 

În ora de muzic m gândeam la prietena mea, Mary... M-a cuprins tristeea, gândindu-m c 

cea mai fericit zi din viaa mea a fost şi cea mai trist. Când am reuşit s trec peste momentul de 

tristee, ceva parc nu m las s ies, parc era Mary, dar nu am ascultat acest avertisment...şi am 

plecat . 

Am ieşit afar, acolo erau doi biei din echipa de fotbal a şcolii. Veneau spre mine. Nu era 

nimic ciudat pan când s-au oprit lâng mine şi mi-au luat rucsacul; au scos tot ce aveam în el, 

inclusiv poza cu Mary pe care o aveam s îmi aduc aminte de ea, era poza mea preferat ! 

-Auzi,ce e asta? 

-E...este poza cu cea mai bun prieten a mea,Mary...nu a durat mai mult de 5 secunde pân 

mi-au auzit rspunsul, şi au rupt poza. În acel moment lacrimile au început s îmi curg şiruri din 

ochii mei cprui, am început s plâng. 

-Of, ce s spun, e doar o poz... ! 

Am auzit o uş de maşin deschizându-se şi cineva venind cu paşi repezi spre mine. era 

Ashton..Am srit în braele lui .El ştergandu-mi lacrimile cu mâinile sale, dintr-o dat s-a oprit . 

-Ce e Ashton,ce ai pit? 

-E.. e Bili.! 

-Cine ?! Parc nu ştiai unde se afl.. 

-Nu ştiam, a fugit de acolo... 

-Deci.. el a intrat în noi? Se citea tristeea pe chipul meu şi lacrimile au început s curg din 

nou. El,el a omorât-o pe Mary!!! 

Ashton se duce în fug pan la Bili, nici nu a aşteptat s îşi zic punctul de vedere cci Ashton 

nu mai rbd şi îl loveşte, spunându-i : 

-Ai distrus dou viei. Fii mândru!.pe un ton sarcastic. 

Am plecat... în maşina lui Ashton . Tot ce se întâmplase pân acum dispare şi în locul lor apare 

un sentiment de siguran şi de fericire alturi de Ashton . 

Şi… am ajuns aici.... 

Ziua a trecut, s-a fcut noapte şi eu stau ghemuit în braele calde ale lui Ashton simindu-i 

btile inimii şi respiraia sa cald. Am stat aşa toat noaptea, nimic nu ne putea despri . 

492

A venit şi minunata vacan de var pe care o voi petrece alturi de Ashton la cabana sa de la 

mare. 

A venit şi ziua plecarii. Am plecat cu maşina lui Ashton. Drumul a fost lung, dar aş mai fi stat 

alturi de el în maşina sa . 

Cabana sa era una pe malul mrii, într-o zon privat. Prima sear a fost una de neuitat; am 

stat sub cerul gol,far pic de stele. 

Am stat în braele sale ce îmi înconjurau corpul cu cldura lui. Capul meu simea btile 

accelerate ale inimii lui Ashton. Gura sa îmi şoptea cuvinte dulci, totul era perfect. 

Am adormit sub cerul gol, în frigul ce era adus de valurile mrii, doar cu cldura corpurilor 

noastre. 

Autor poveste: Bdic Diana Ioana, clasa a VII-a 

Autor desen: Stoica Aida Georgiana, clasa a VII-a 


coala Gimnazial nr. 1 Lehliu-Gar 

493

Trăirile unui suflet de copil 

Undeva în centrul rii, într-un orel mic, tria o familie fericit. Adic eu, mama i 

tata. Eram doar noi trei i totul era perfect. Eu primeam toat dragostea i atenia lor. În fiecare 

zi învam ceva nou alturi de ei, cum s iubesc animalele, cum s admir florile, cum s in 

creionul în mân, cum s alunec cu rolele, cum s m transpun în lumea minunat a povetilor 

citite seara de mama. Îmi amintesc c îmi doream s devin Sirena Ariel, era preferata mea i 

pentru c îmi plcea atât de mult, prinii mei mi-au cumprat câteva ppui de dimensiuni 

diferite i cu rochie diferite care o întruchipau. 

Îmi plcea mult s m joc cu copiii în parc i pentru c nu puteam s-i aduc acas, miam 

dorit o surioar. 

Aveam cinci ani i cinci luni când visul meu s-a împlinit i tata m-a dus la spital s o 

cunosc pe Elina, ghemotocul la mic i somnoros. Atunci nu bnuiam c tot universul meu se 

va schimba, simeam doar o iubire nemrginit pentru ea. 

Zilele se scurgeau i mi-am dat seama c nimic nu mai era ca înainte, braele mamei nu 

mai erau deschise doar pentru mine, clipele de joac nu mai îmi aparineau în totalitate, 

cântecele mamei nu mai erau doar pentru mine. 

Îmi amintesc i acum prima dat când în inima mea plin de iubire i buntate, am simit 

primul fior de invidie fa de sora mea. Atunci universul meu în patru nu mi s-a mai prut atât 

de frumos ca cel in trei. Era un sfârit de sptmân superb de primvar, iar noi am ieit s ne 

bucurm de razele clduroase ale soarelui. Eu zburdam de mân cu mama pe strduele 

pietruite i înguste, iar tata împingea cruciorul cu Elina în urma noastr. Când am ajuns la 

scrile ce duceau în cetate tata ne-a rugat s le ocolim pentru a merge împreun, dar îmi doream 

atât de mult s sar de pe o treapt pe alta, cum fceam înainte, atunci mi-am dorit ca acel 

crucior s dispar. 

Încet, încet am început s îmi dau seama c micuul ghemotoc pe care îl iubeam atât de 

mult la început, nu este i nu face ceea ce îmi doream eu. Adic este tot timpul prezent, nu 

doar când am chef de joac, iar când încerc s m joc cu ea, îmi face dezordine în camer i 

îmi ciufulete ppuile, iar mama nu o ceart i îmi tot spune s am rbdare c e micu înc. 

O privesc cum întinde mânuele ei mici i grase spre mine i pe fa are tot timpul 

zâmbetul acela fericit pe care îl aveam i eu când nu era ea, atunci îi întorc spatele i îmi doresc 

s fiu din nou singur la printi, s am toat iubirea prinior mei doar pentru mine. 

494

Timpul trece i o dat cu el i prpastia spat de gelozie în sufletul meu se adâncete. 

Cu toate c prini mei îmi ofer tot ce îmi doresc i îmi spun mereu cât de mult m iubesc, eu 

vreau tot mai mult pentru mine i cât mai puin pentru Elina. Îmi dau seama c am devenit 

egoist i îmi doresc ca toat lumea s m iubeasc doar pe mine, iar în ea s vad un copil 

rsfat. Dar planul meu nu d roade, se întâmpl exact pe dos i asta m înfurie i mai tare i 

m face s fiu i mai rea. Am început s le vorbesc urât prinior mei i s îi mint c Elina face 

anumite lucruri rele, numai s nu o mai iubeasc i pe ea. 

Dar cu cât sunt mai rea, cu atât prinii mei m ignor cu iubirea lor. Într-o diminea 

chiar mi-au luat un celu deoarece îmi doream foarte mult unul. Ai mei mi-au zis s nu fac 

cu el la fel cum am fcut cu sora mea. Bineîneles c vrând s o fac s sufere pe Elina i-am 

interzis s se joace cu el spunându-i c-i doar al meu. 

495

Toate aceste ruti ale mele m fceau s sufr i mai mult pân într-o zi în care mi- 

am amintit ce îmi spunea mama cnd eram doar trei: 

-Druiete buntate i iubire, fetia mea i vei primi la fel. 

Am încercat s fac ce m-a sftuit i tot universul meu s-a schimbat, mi-am dat seama 

c nu am pierdut iubirea prinilor mei, ci am câtigat o iubire în plus, aceea de sor, care, e la 

fel de valoroas. 

Autor poveste i desen: Strava Alexia, clasa a VI-a 

Profesor coordonator: Bdiescu Cristina 


496

Trei prieteni 

Într-un trâm îndeprtat, locuia un prin pe nume Henric. 

Henri era un biat înalt, ochii lui erau albatri ca cerul, iar prul blond ca soarele. 

Biatul nostru a primit ziar. Imediat l-a decshis i a vzut un articol despre un trâm mirific 

aflat la o sut de kilometri de castelul lui. Henric a plecat în cltorie cu prietenii lui cei mai 

buni, Tristee i Bucurie. Cei trei au plecat spre trâmul îndeprtat. Tristee i Bucurie se cam 

ciondneau deoarece fiecare spunea c fiecare are mai mult nevoie de el. Tristee era un biat 

solid, cu o burt mare, încruntat, suprat tot timpul. Bucurie era o fat mic, firav, i de fiecare 

dat era zâmbrea. 

Tot mergând, cei trei prieteni au ajuns la o nunt. Ea veselie mare. Henric s-a gândit 

s se alture nunii. El a mers la nunt împreun cu Bucurie, deoarece în momentele acestea ai 

nevoie de foarte mult bucurie. Henric i Bama au dansat, au mâncat, s-au simit extraordinar 

la aa un eveniment. 

Dup o or, cei trei prieteni i-au continuat drumul. Mergând, mergând au ajuns la o 

înmormântare. A murit fiul unei ursoaice. Toat lumea plângea i era foarte trist, aa c 

497

Henric l-a luat pe Tristee i s-au dus la înmormântarea puiului de urs. Prinul nostru a izbucnit 

în lacrimi, iar Tristee aproape plângea. Dup puin timp, Henric, Tristee i Bucurie i-au 

continuat drumul. 

Pe cer luna a aprut împreun cu miile de stele. Luna semna cu un bulgre strlucitor 

ce se afla printre stele. Stelele artau ca nite licurici. Cei trei prieteni s-au aezat lâng un lac 

i s-au culcat gândindu-se la trâmul mirific pe care vor s- descopere. 

Dimineaa, chipul prinului era luminat de o raz strlucitoare. Cei trei prieteni au 

plecat spre trâmul îndeprtat. Pe drum au dat de o coal în care învau mii de elevi din toate 

inuturile. Henri a intrat în coal împreun cu Bucurie deoarece coala îi aduce aminte de 

copilrie i de bucuriile ei. Ei au intrat i s-au întâlnit cu elevii colii, s-au jucat, au râs ii-au 

adus aminte de copilrie. Henric i Bucurie au plecat din coal i i-au continuat drumul 

împreun cu Tristee. Dup dou ore de mers, Henric a vzut un spital cu oameni bolnavi. 

Henric s-a dus în spital cu Tristee. Ei au vzut acolo muli oameni bolnavi i triti. Dup ce 

Henric a ieit din spital, avea o stare ciudat. Cei trei au plecat spre trâm. 

Dup un timp, au gsit trâmul. Trâmul se numea Serinity. Acolo locuiau toate 

sentimentele. Copacii erau roii ca focul, iarba era galben ca untul, psrile erau roz ca 

zambilele, iar animalele zburdau fericite pentru c se apropia primvara. 

Henric i-a dat seama c fiecare sentiment are rolul lui i fiecare sentiment apare la 

locul potrivit i la timpul potrivit. 

Autor poveste i desen: Morariu Diana, clasa a VI-a 


Liceul Tehnologic ,,Ioan Lupa"Slite, Sibiu 

498

Tristețe în roșu și verde 

Da, tiu, poate c promovez o alt imagine decât ceea ce sunt. Promovez poate imaginea unui 

copil mereu vesel,imaginea acelui copil care are o lume a sa detaat de restul lumii i de adevr. 

Poate c oamenii ateapt de la mine mult mai mult seriozitate în tot ceea ce fac,dar pentru un 

copil nu pot face nimic altceva ,decât s fiu vesel i s am puterea atunci când pierd s am 

zâmbetul pe buze. 

Sincer, consider c muli tiu s critice anumite persoane, dar mult mai muli nu tiu cum s 

se comporte i s socializeze cu persoanele din jur. Dar i mai multe persoane cunosc sensul 

cuvântului ,,PRIETENIE,,. Acest lucru minunat se leag între persoanele cu caractere identice i 

nimeni i nimic nu poate rupe aceast prietenie oricât s-ar strdui. 

Consider c oamenii au dreptul la ceva mai mult decât au avut pân acum. Alii cred, c dac 

pui autoritate i seriozitate în tot ceea ce faci rezultatele sunt garantate. Mie mi se pare c 

reprezint prototipul copilului vesel i consider c toat lumea ar trebui s-mi copieze 

comportamentul. Probabil c prietenia are sensuri atât negative cât i pozitive pentru un simplu 

om .Aceste cuvinte poate le spun sau nu din proprie experien. Sincer s fiu, in minte 

cuvintele care m-au caracterizat toat via: veselie, armonie, iertare. Uneori mi se pare c încerc 

s leg prietenii forat, ceea se m face s m simt vinovat, s m simt trist. 

Pân acum am încercat s prezint partea vesel, tristeea încerc s o in pentru mine. tiu c 

aceast stare de tristee, nemulumire se transmite la cei din jurul nostru. Am numit aceast 

poveste ,,Tristee în rou i verde,,, ca s pot face tecerea mai uor de la tristee la bucurie. 

Prietenii mei de la coal, m fac s m simt mai bine, s uit c uneori sunt trist. A vrea s 

spun c am avut i situaii conflictuale în care m-am simit trist. 

M-am certat, da m-am certat cu cea mai bun prieten a mea. Acum motivul nu mai este 

important, atunci era E vorba despre Maria, care a povestit secretele mele unei colege. Nu am 

vorbit trei sptmâni. 

Dar dup aceea, cerându-i scuze, am îneles-o i am iertat-o. 

499

În via un om trece prin diverse sentimente. Trece de la bucurie, la melancolie, de la tristee la 

fericire. Aa ajungi s fii mai fericit s treci mai uor peste tristee. 

Îmi doresc s fiu la fel ca acum,s pot trece uor de la tristee la bucurie. 

Autor poveste: Cotaru Elena, clasa a VII –a 

Profesor coordonator: Manolachi Maria 

Liceul Tehnologic “Simion Leonescu” Luncavia, Tulcea 

500

Tunelul sentimentelor 

Cltoria noastr, a oamenilor în aceast lume are un parcurs imprevizibil i suntem nevoii s 

trecem printr-o multitudine de stri care mai de care mai ambigue. 

Aa a început i cltoria lui Andrei, un tânr firav, cu ochi fermectori, care s-a hotrât s plece 

pe un trâm necunoscut. 

Acompaniat de susurul izvoarelor i îmbtat de miresmele toporailor, a aterizat în mijlocul 

unei poenie. Nu tia exact unde se afl i, uor dezorientat, privea în stânga i în dreapta, dar nici 

ipenie de om. 

Deodat, parc de nicieri, a aprut o copili de o frumusee devastatoare. Ptruns de un fior de 

team, i-a adresat prima întrebare: 

— Nu te cunosc, dar îmi permit s te întreb: cine eti, frumoas domni? 

— Eu sunt Iubirea, un sentiment al vostru, al oamenilor. Ea este profund i pur. Iubirea este 

atunci, când sufletul începe s cânte i florile vieii tale înfloresc singure. 

Era fascinat de ce auzea i ce vedea, o zei al crei pr blai se legna în btaia vântului i 

strlucea sub atingerea sulielor de foc. 

— Dar tu cu ce ocazie, pe aici? 

— Sincer? Nici eu nu tiu. Am plecat într-o cltorie care nu tiu unde duce i vreau s aflu cât 

mai multe lucruri noi. 

Avea o voce tremurând i o sorbea din priviri pe fiina diafan din faa lui. Nu tia ce s 

cread, era real sau fictiv? Nu a stat pe gânduri i parc involuntar i-a cuprins încheietura mâinii. 

Ea nu a schiat niciun gest, îl privea fix în ochi. 

— Locuieti departe de aici? întreb Andrei. 

— Nu, rspunse ea. i dac vrei m poi însoi i îi voi face cunotin cu surorile mele. 

De la prima atingere, a simit cldura pielii ei catifelate i fine, alb ca spuma laptelui. Au pornit 

la drum, inându-se de mân, de parc se cunoteau de cine tie când. 

De undeva, din deprtare, se auzea o muzic domoal, cântul unei privighetori care îi însoea 

pe cei doi drumei. Pentru Andrei, locurile acestea erau un trâm nemaivzut, desprins din poveti cu 

zâne. 

i iat, se zrea i palatul, în toat splendoarea lui, strjuit de garduri înalte. Era o cldire 

grandioas, cu geamuri înalte, înconjurate de cristale purpurii i albe ca nite cioburi de sticl. La soare 

te puteai uita, dar la dânsul, ba! 

501

Dei drumul nu era tocmai scurt, ei au ajuns într-o clipit. Au fost întâmpinai de un btrân 

chipe, care avea obrajii roii, privire cald i un zâmbet larg. 

Andrei s-a prezentat i a aflat c acesta era Împratul Fericire, tatl fetei. A fost primit cu drag i 

veselie i servit cu turt dulce i vin. Râsul Împratului rsuna ca un ecou în încperea înalt, cu 

candelabre aurii strlucitoare. 

— Ce vânt te aduce pe aici, tinere? întreb el. 

— O cltorie misterioas, nimic mai mult. 

Discuia cu Împratul îi ddea o stare de bine, îi transmitea ceva. Era mereu cu zâmbetul pe 

buze. Vorbea cu gingie, iar glasul lui cristalin îi umplea sufletul de bucurie. 

Brusc, Andrei i-a aintit privirea asupra zânei Iubire i a întrebat-o: 

— Ia spune-mi, tatl tu e fericit mereu? El nu plânge niciodat? 

— Nu, a rspuns domnia. El plânge doar de bucurie. 

Mai târziu, Andrei a fcut cunotin cu toate odile. A ajuns într-una mai întunecoas, dar la fel 

de special. Aici a întâlnit un chip angelic, îns posomorât, palid, îmbrcat într-o rochie roie de 

catifea. Avea un pr negru ca abanosul, uor ondulat. Nu prea la fel de ospitalier ca Împratul 

Fericire. 

502

— Cine eti tu? întreb biatul. 

— Eu sunt Tristeea, un sentiment normal, o trire pe care poate ai simit-o i tu ocazional i pe 

care nu ar trebui s o negi. 

— Dar n-am spus nimic! ripost Andrei. 

Era clar c era opusul Iubirii, care îl privea cu ochii ei ispititori. Erau surori, dar erau complet 

diferite. 

Mcinat de gânduri, Andrei a ieit, condus de cele dou fete în grdin i s-au aezat pe iarba 

moale de un verde crud. 

La scurt timp, norii s-au adunat pe cer i vântul a început s bat cu putere. Picuri reci de ploaie 

i-au fcut apariia i încetul cu încetul au înghiit grdina. 

— Haidei repede înuntru, nu vedei c plou? s-a auzit un glas stingher. Era Frica, mezina 

familiei Împratului Fericit, o duduie la fel de frumoas ca i celelalte dou, dar încruntat. Îi era team 

de ploaie, tunete i fulgere. Probabil a cunoscut mai demult frica i i-a rmas în suflet. 

Când au intrat înuntru, i-a privit mirat i le-a spus: 

— Privii! Ploaia asta nu o s dureze mult, începe s se însenineze. 

Faa i se luminase, nu mai era încrâncenat i pentru prima dat zâmbea. 

Pentru a mai descinde atmosfera, Andrei le-a spus câteva lucruri despre el. Le-a povestit c a 

fost îndrgostit de o fat, Maia, creia îi privea chipul ore întregi. Avea ochii verzi ca smaraldul i prul 

aten pân la umeri, prins în dou cosie. 

La momentul respectiv, simea c ea este aleasa lui, aerul pe care îl respira, pur i simplu, viaa 

lui. i el era pentru ea prinul din visurile ei. Amândoi visau cu ochii deschii la viitorul frumos pe care 

îl vor avea împreun. Viaa le-a fost învluit în magie i simeau c aveau totul, c nu le lipsea nimic, 

se aveau unul pe cellalt. Inimile lor tresltau de fericire. Erau sentimente de adolesceni pe care nu 

doreau s le uite vreodat. Fceau parte din viaa lor, i-au maturizat i i-au fcut s îneleag iubirea din 

multe puncte de vedere. 

Cele trei zâne îl ascultau cu atenie, fr a-l întrerupe. Andrei a continuat, spunând c povestea 

lor a durat doi ani. Tot universul i-a fost spulberat în momentul în care iubita lui a pierit într-un 

accident rutier. 

— Ce credei, fetelor, c se întâmpl când cel mai important om din viaa ta dispare? i-a 

rspuns singur: atunci, cele mai adânci taine ale sufletului tu rmân nespuse, eti devastat, gol pe 

dinuntru. 

Zânele îl priveau cu ochii înlcrimai, înspimântate de povestea lui. Au îneles acum, c Andrei 

nu a plecat în aceast cltorie întâmpltor, ci în cutarea unor rspunsuri legate de via, de 

503

sentimente. Zâna Iubire l-a impresionat prin farmecul i gingia ei, care îi aminteau de Maia, 

Împratul Fericire l-a copleit cu zâmbetul lui, Frica i Tristeea i-au amintit de momentele de cumpn 

în care i-a pierdut iubita. 

Pe trâmul misterios a întâlnit aceste sentimente întruchipate în patru fiine diferite. În schimb, 

când a revenit pe Pmânt a îneles c ele, de fapt, sunt împletite într-un tot unitar, numit Suflet. 

Autor poveste i desen: Jurj Ana, clasa a VI-a 



504

Ulcica mătușii 

Îl vd pe fratele meu o mare pacoste. Un rsfat ce-mi macin zilele. Mi se spune mereu c 

e mic i trebuie s-i înghit gogoile zilnice. Prjiturele amare am la fiecare mas de când s-a nscut. 

Sufletul meu url de revolt, nu prea vreau s declar c-l ursc, dar acest sentiment îmi macin 

mruntaiele. Nu mi-e bine, dar am luat ura i cârcoteala în brae i nu le pot înlocui cu ceva bun. 

M simeam captiv în durere, dar soarele mi-a luminat suletul plit. Aa se declara bunicul 

într-o zi cu ciree la urechi. 

Din alba i calda copilrie, eu i bunicul eram nedesprii. Îl iubeam mult, un om verde i 

bun, ar fi ajutat i un leu dac la nevoie. Nu îi psa de el, se gândea la aproapele lui. L-am iubit 

sincer, povetile lui, nu m sturam de ele. În grdin, sub un nuc, o hint din lemn jiluit de mâna sa 

harnic, flori vii, spate cu spor i drag, aici ne întâlneam cu adevrat, pe aripi de poveste. Ascultam 

cu ochi rotunzi un sfert de zi, uneori chiar o jumtate, întâmplri din viaa lung i senin a 

bunicului. 

Ateptam eu odat ceva, o zicere a lui care s îmi spele ziua. A venit spre mine cu basca în 

mân i cu trandafiri în glas, fusese printre straturi: 

- Te-am mirosit, m ispiteti, flcule? A început sa râd i s îmi mângâie capul uor. Ei 

bine, dac m-ai chemat cu atâta stâruin, am s-i coc o întâmplare. 

Sunt singur acas, cu fratele meu mai mic. Nu-mi e drag, face mereu glgie, clopoete cât 

e ziua de mare. Are 6 ani, eu 13. Am rmas cu el dou zile, prinii au plecat. Afaceri! 

505

- Of! Nu cred c m-au lsat cu tine! Dintre toi picii, numai tu îmi lipseai, puti nesuferit i 

rsfat. Mai bine stau fa în fa cu un taur. Câte nzdrvnii faci...Oare ai mei mi-au dat o lecie! 

- Frate ru! Mama i tata m iubesc! Uite cum m rsfa! i scoate teancuri de jucrii aduse 

de ai mei de prin ar. Nu o ducem ru, ne permitem multe. 

- Tu mereu primeti jucrii, nu? Du-te i te spal, trebuie s mâncm. S nu întârzii, 

nzdrvanule! 

- Nu vreau mâncare! 

- Ba vrei, dac nu, fr jucrii, la cei care n-au! 

Se ridic în mare i nervoas grab i, într-o clipit, este deja la mas, cu farfuria în fa. 

Avem o mmlig galben i untoas, rsturnat fierbinte pe un fund. Mama ne-o lsase cu porunc 

tare s iau smântân, cci brânz de oaie ne-a pus pe cuptor. Smântân, o pricin de care am uitat de 

cum ai mei au ieit din cas. Fr ea, pezvenghiul, nu bg lingura în farfurie. 

- M duc la bolta lui Savu s-i iau smântân, nu stau mult, fii cuminte, nu-mi f probleme. 

Nici nu m-a bgat în seam! Intra i ieea de sub masa joas, fr s o ating cu capul. Tare 

m-a fi bucurat s o fac, se mai trezea din sminteal. 

Trebuie s m grbesc, cu el singur acas nu e de glumit. 

Pe drum, ca un fcut, plin de cunoscui, unii se întind la vorb, alii m întreab de ai mei, 

grbii i ei. Zbovesc mult i fierb de furie. Îmi vine s alerg prin grdini pân la nea Savu. Timpul 

zboar, iar acas e foc. 

Cunoscut în sat, cu un tat profesor i avocat în timpul liber, nimeni nu trece pe lâng mine 

fr s nu-mi zic vreo vorb. Mama muncete la Primrie, mâna dreapt a efului, are o curgere în 

glas, aa c îl însoete ba pe primarul, ba pe tata, pe acas rar i iute. Pentru muli sunt un copil de 

vi nobil. 

Ajung la magazin lac de sudoare. O badoag de smântân îmi face cu ochiul de pe raft. Doar 

una? 

Stupoare, în faa mea o doamn în vârst, învtoare pe vremuri. Nimeni nu o plcea, dar 

acum, la btrânee, a devenit un înger de femeie, toi o iubesc. Îmi amintesc vorbele tatlui despre 

ea. „Îi rsuna vocea în sala de clas i toi eram cu capetele plecate. Nimic nu o mulumea, voia mai 

mult, mai bine. De-aia sunt avocat, c nu m-a slbit nicio clip. Toi câi i-am trecut prin mâini sunt 

oameni. Nu-mi pare ru, m-am procopsit cu o traist de învtur.” 

Ce vrea bunica? Smântân? Nu pot s cred! Sunt pierdut! Presimt c astzi nu voi ajunge 

devreme acas. Îl vd pe mezinul familiei zbierând cât îl inea gura, iar curtea noastr mustind de 

steni. Imaginea m îngrozete, dâre de ap mi se preling pe sub câma. 

Mi se pare, m linitesc singur. Delirez doar, de spaim c micuul mi-ar pute coace ceva. 

Se întoarce. Se uit la mine i o salut prietenete. 

506

În mâna ei, smântâna! M holbez la cutie. Dispare ca o nluc. 

Bunicul s-a oprit i mi-a zâmbit: 

- Mereu trebuie s-i respeci pe cei btrâni, chiar dac ai o stare proast. i, mai ales, trebuie 

s-i onorezi familia! 

Are nite ochelari rotunzi, pe care îi folosete la citit, îns îi poart peste tot, chiar dac nu e 

necesar. Pielea îi e uscat, ochii mici, dar rotunzi i albatri, parc te afundai în mare când îl priveai. 

Avea riduri lâng gura alb i pe lâng ochi. Arta ca orice bunic, dar, pentru mine, era un 

supererou. Acontinuat. 

Dau din cap nedumerit. Unde a disprut? Ies fulger în drum fr s salut, lsându-l pe neica 

Savu ameit. O vd în poarta casei. Ager micua, cum a ajuns nu-mi explic! M-am zpcit, iar 

timpul s-a oprit pentru mine. Un singur gând m bântuie, s-i fur smântâna. N-am de ales! Cum s 

m duc acas cu mâna goal? 

Nu-mi va fi uor. „Dac te compori urât cu ea vei regreta toat viaa”, cel puin aa zic cei 

care i-au trecut prin mâini. Cum s fac? Atept s intre i i-o fur din cas! Ho, dar mi-o ddea de 

bun voie? Nu gsesc grabnic o alt soluie. Am impresia c dac i-o cer are nevoie de prea multe 

vorbe. Sigur nu se las uor convins. Ce parc-l tie pe la micu? 

Ptrund în curte. Celul mare, pufos, cu urechile i ochii neagri ltra pe toat lumea. Ne-am 

împrietenit de mult, în pruncie, fugea la mine s-mi apuce colul de pâine uns cu gem. I-l ddeam 

bucuros, dup ce lingeam dulceaa. Noroc, altfel nu ptrund în curtea ei. Fac treaba mârav i m 

ascund dup nucul din curte, un copac mare, cu nuci crnoase, raiul pe cerul gurii. Nu le obii aa 

uor, dac te prinde c le furi, te alerg cu mtura sau, mai ru, te pârte la prini i, sigur, nu mai 

vrei s dai pe acas. Le spune ea verzi i uscate, are vorbele pe buze. 

- Dar, bunicule, intervin eu, ai uita de pezvengiul de acas? L-ai lsat flmând i te-ai bgat 

într-o treab cam complicat. N-ai gsit alt soluie? 

Bunicul s-a uitat la mine, povestind cu un ton ridicat. 

Atept de ceva vreme! Am uitat ceva important, îns nu îmi amintesc ce. Sunt tulburat, 

mi-am pierdut minile. Vreau smântâna! Primul gând a disprut rapid. 

Btrâna a ieit s hrneasc animalele. E momentul mult ateptat s m furiez în cas. Trec 

de câinele care moie i nu m simte, fr s fac glgie. Doar ne cunoatem, îmi tie mirosul, nu 

sunt un pericol! Dac sare s m ling i latr, cum face de obicei, misiunea se va încheie tragic. 

M mic ager, cu toat atenia, sunt aproape la u. Of, câinele e în spatele meu, m miroase. 

M reped la u i trag clana cu for. M-am dat de gol, dar sunt deja în buctrie. Nu gsesc 

smântâna deloc. Cutat i cutat, dar nici urm de smântân. M împiedic bezmetic de pisica care 

linge, fr s m priveasc, dintr-o farfurie ceva alb. Smântân, desigur! Alb ca zpada, cu ochii 

verzui, stropii cu albastru se înfrupt lacom. O aud pe mtu c se apropia, înfac farfuria i o 

507

deert în buzunar. 

Când m vede, se holbeaz la mine. 

- Ce faci aici, domniorule? Vorbea încet, c abia întelegeam de spaim. 

- Am venit la matale, mtuic! M-a trimis tata s te mai in de vorb, de dragul dumitale. 

Stii prea bine cât de mult v respect! 

- Da! A rânjit biciuitor. Te poftesc s rmâi, am lapte, biscuii, erbet i o smântân de te 

lingi pe arttor! Un zâmbet mare îi lumineaz faa, e sigur c m-a ademenit, îmi place laptele i, 

mai ales, erbetul. 

Îmi dau seama de planul ei, m-a mirosit. Ca s m spl de pcate, îi cer smerit o ulcic cu 

smântân: 

- A mânca smântân. Mtu, pune-mi într-o ulcic! Suntei o doamn minunat, model, 

deteapt i ai rmas grozav de frumoas! 

A uitat de toate, chipul i s-a însorit, avea topit inima. Zpcit îmi aduce smântâna. Planul 

meu funcioneaz! Nu rezist niciodat când cineve o bombardeaz cu complimente. 

- N-a vrea s te încurc, iau ulcica acas s-i dau i lu´ l mic! Tresar zguduit, de el am uitat 

cu totul! Mi-am urmat scopul, acum fugi, biete! 

Iau cana, srut în mare grab mâna btrânei i, p-aci i drumul! 

Afar-i întuneric. Acas, fratele meu în vârful mesei. St pe mmliga rece i uscat, rupe 

flmând buci din ea. Îl iau în brae i îl srut cu drag. Îl aez pe scaun i îi pun în fa ulcica 

alergat prin tot satul. Râde prostit când se uit la buzunarele mele albe, râd , mâncm fericii 

înmuind bucile sleite în buntatea alb. 

Ua se d în perete, intr ai mei. Ne vd alturi i ne cuprind în brae, o fotografie de familie. 

Mama scoate o cutie cu smântân, ne-o pune în fa. Bucuroi, ne înfruptm cu toii. Fratele meu 

m lovete complice pe sub mas. Rmâne secretul nostru. Suntem legai pe vecie.. 

Am schiat un zâmbet în colul gurii. Am inima fluture. Bunicul a surâs i el, apoi m-a 

invitat în cas la o mmlig cald. Mâine va fi o alt zi de poveste. 

Autor poveste i desen: Drgan Alexandra, clasa a VII-a 

Profesor coordonator: Tripa Felicia 


508

Viaa mea 

Numele meu este Olivia i am s v spun povestea vieii mele. Aveam 17 ani când viaa 

mea a început cu adevrat. 

Pot spune c eram o fat destul de drgu. Avem prul ciocolatiu, ochii cprui i eram 

detul de înalt. 

Trebuie s recunosc c nu aveam prieteni pe atunci i în majoritatea timpului eram inta 

tuturor glumelor nesrate fcute de unele fete. 

Într-o zi, una din acele fete, Ariana, mi-a umblat prin vestiar i mi-a luat jurnalul, s-a dus 

în sala radio i a citit tot ce scria în el. 

-Denis!!! Se pare c Olivia te place!! 

Nu mai simeam nimic... Parc tot ce era în jurul meu a disprut, dar în final am realizat c 

toi din coala râdeau de mine. Am alergat i m-am ascuns sub scri. Un tip, Arthur, s-a 

apropiat de mine. În timp ce vorbeam cu el, simeam ceva ciudat...m uitam în ochii lui i am 

uitat tot ce s-a întâmplat. Eram numai noi doi. Am vorbit atât de mult, încât am uitat s 

mergem la ore. Arthur era un biat simpatic i foarte detept. Avea prul negru ca abanosul i 

ochii albatri ptrunzatori. Era un biat destul de popular, de aceea marea tire a fost dat 

uitrii destul de repede. Din acea zi am devenit cei mai buni prieteni. Am fcut o promisiune 

”Vom fi mereu alturi unul de cellalt”. 

Dar dup câteva luni, Arthur a început s ias cu o alt fat. Eram fericit pentru el, dar era 

ceva în interiorul meu...ceva ciudat... De fiecare dat când îi vedeam împreun, stomacul mi 

se întotcea pe dos i mi-a fi dorit ca eu s fiu în locul ei. 

Arthur a început s petreac din ce în ce mai puin timp cu mine. i s îi acorde tot timpul 

acelei fete. 

În final s-a dovedit c fata respectiv îi btea joc de el. Arthur a fost distrus. Nu mai ieea 

din casa decât pentru a merge la coal. Când m uitam la el, mi se frângea sufletul. Parc 

simeam ce simea i el. 

-i-am promis c voi fi mereu alturi de tine... Sunt aici i nu te voi prsi niciodat! Am 

vrut s îi spun asta de mai mult timp...simt ceva pentru tine ce nu am mai simit pentru 

nimeni altcineva... 

-Olivia... i eu simt asta de ceva timp...vrei s fii prietena mea? 

-Da! Atept momentul ast de când m-ai ajutat s trec peste faza cu Denis. 

509

Patru ani mai târziu, a avut loc unul dintre cele mai fericite momente din viaa mea. Arthur 

a venit la mine acas i avea o cutie în mân. 

-i-am adus un cadou! Sper s îi plac! 

Când am vzut ce avea în mân, sentimentele mi-au ptruns în corp, în fiecare prticic i 

mi l-au inundat cu o stare profund de fericire i dup câteva clipe s-au eliberat i s-au 

revrsat într-un râu de lacrimi. Mi-a adus un cel. Era cel mai drgu câine, era huskey cu 

ochii albatri. În timp ce m jucam cu el am observat ceva. Mi s-a tiat respiraia. Am 

înlemnit.De zgarda celului era ataat un inel de logodn. M-am uitat la Arthur, era în 

genunchi i m-a întrebat zâmbind: 

-Vrei s fii soia mea? 

-Da! De o mie de ori da! am spus cu ochii în lacrimi. 

La scurt timp dup aceea, am aflat c voi fi mam. A fost cel mai fericit moment din viaa 

mea. Inima mea a fost plin de fericire, dar în acelai timp eram speriat deoarece viaa acelui 

copil era în mâinile mele. 

Arthur mi-a spus c ne vom cstori peste dou sptmâni. 

Ziua cea mare a sosit. M-am simit foarte bine. Alturi de mine au fost cei mai apropiai 

prieteni i prinii notri. 

-Cas de piatr! Mi-a spus mama. S trii fericii pân la adânci btrânei! 

La câteva luni dup evenimentul cel mare, am primit o veste devastatoare. Am simit c tot 

ce am trit pân atunci a fost degeaba, c totul s-a destrmat. Am aflat c bebeluul a decedat. 

- O s trecem i peste asta, îi promit! a spus Arthur. 

- Nu. Viaa mea s-a terminat... nu voi putea trece peste asta niciodat! 

Începând cu acea azi, am refuzat s mai ies din cas. Nu mai vorbeam cu nimeni, nici 

mcar cu Arthur. 

- Olivia, nu trebuie s te învinoveti pentru asta... E vina mea c nu am putut s am 

grij de tine. A spus Arthur. 

- Nu e vina ta ... este doar vina mea. 

Un an mai târziu, Arthur a spus c vrea s îmi fac o surpriz. Cu toate c nu am vrut s 

merg, am decis s îl urmez. M-a legat la ochi i am urcat în main. Când am oprit maina, m- 

a luat de mân i m-a dus într-o încpere. Se auzeau voci de copii. M-am simit ru i m- am 

aezat pe un scaun. Am ateptam câteva minute. Arthur s-a întors i mi-a dat panglica jos. În 

faa mea se afla o feti de trei ani. 

- Uite, vezi? Nu ai trit degeaba pân acum... Acum ea este noul tu motiv de a tri! A 

spus Arthur. 

510

Era cel mai frumos copil pe care l-am vzut. Avea prul aten, ochii verzi i când i-am 

spus c acum este fata noastr, a început s plâng de fericire. i a zis: 

- Mama? 

În clipa urmtoare am simit c viaa mea are sens din nou. Eram în al noulea cer! 

În drum spre cas am cântat i am fost cea mai fericit familie din toat lumea. 

Petreceam foarte mult timp împreun. 

Mami, te iubesc! 

- i eu te iubesc! 

Câteva luni mai târziu, Eva (aa am decis s o cheme pe fetia noastr) s-a îmbolnvit. 

Nu eram foarte sperit pentru c tiam c e doar o simpl rceal. Arthur s-a dus s îi 

cumpere pastile 

- S vii repede! i-am spus. 

- Nu voi întârzia nicio secund! Te iubesc! 

- i eu te iubesc! S fii atent te rog! am spus eu. 

- Voi fi, îi promit! 

Nici nu am tiut c acelea vor fi printre ultimele cuvinte pe care mi le-a spus. 

În seara aceea, am primit un apel de la spital: 

- Bun seara, sunt doctorul de gard de la spitalul judeean. Soul dumneavoastr a 

avut un accident de main. E în stare critic. Îmi pare ru s v anun , dar ansele 

de a supravieui nu sunt foarte mari! 

- Suntei sigur c este vorba de soul meu? Arthur? Cred c e o greeal. Probabil ca 

l-ai confundat cu altcineva! am spus eu cu ochii în lacrimi. 

- Îmi pare foarte ru, a zis doctorul. 

- Ajung în câteva minute la spital… v rog s facei tot ce v st in putin! 

- V asigur c va fi bine. 

Când am ajuns la spital, era deja pre tarziu. Nu mi-a venit s cred ,nu puteam s accept 

situaia 

- Arthur, te rog din suflet s te trezeti! 

Cu ultimele sale puteri a optit: 

- Te rog... s ai grij de fata noastr i de tine! V iubesc! 

- i noi te iubim! am spus plângând. 

Biata Eva nu înelegea ce s-a întâmplat. Dar a venit la mine i a spus: 

- Mami, totul va fi bine, îi promit. 

Am strâns-o în brae si i-am spus c aa va fi. 

511

- Persoana care m-a ajutat cel mai mult a MURIT... e numai vina mea ....dac nu a fi 

stat atât de mult timp suprat... poate se schimba totul!! am spus în gând. 

Nu am suferit niciodat atât de mult în viaa mea. 

22 de ani mai târziu 

Nu l-am uitat nicio dat pe Arthur. i nici nu cred c o voi face. Eu i Eva mergem în 

fiecare zi la mormântul lui i îi povestim toate cele întâmplate în acea zi. 

Sunt foarte mândr de ea. A terminat facultatea de medicin ca s poat ajuta oamenii 

aflai la ananghie, aa cum a fost i tatl ei. Acum, Eva are o familie la fel de fericit cum a 

fost familia noastr în ziua în care am adoptat-o. 

Am realizat c dac Ariana nu fcea ce a fcut, eu nu l-a mai fi întâlnit de Arthur i nu 

a mai avea o fat de care sunt atât de mandr. 

Mulumesc Ariana! 

Autor poveste i desen: Serban Bianca, Lupu Denisa, Clasa a VII-a C 



512

Viaa pe muchie 

În aceste locuri sunt întâlnite nite creaturi speciale sau, cum le spun eu, “emotini”.Acetia 

sunt emoii vii, trind pe muchie în orice ar face. E greu s crezi c acetia pot tri în armonie 

având în vedere faptul c fac totul dup cum le spune instictul. 

Eu sunt Divy, ofat simpl, mai mereu singur. Am fost mereu curioas despre acel lucru 

care îi fcea pe oameni atât de diferii: faptul c simt emoiile atât de puternic, dar eu nu 

îneleg cum s o fac. Poate acesta era motivul pentru care îmi este greu s îmi fac prieteni. 

În cartierul în care locuiesc sunt muli “emotini” pentru c este un loc linitit, departe de 

forfota oraului. Toi vecinii se cunosc între ei i, în ciuda diferenelor de temperament, nu 

prea apar conflicte. De exemplu, Ben care se înfurie foarte repede; asta era o problem în 

trecut, dar acum nu se mai manifest violent. Îi poi da seama de starea lui dup expresia lui 

încruntat i gesticulaiile care te fac s înelegi oricum c ar trebui s îl lai în pace. Pe de 

alt parte, doamna Brown este cea mai vesel i drgu persoan pe care o cunosc i cred c 

i ceilali vecini sunt de acord i oricine a gustat din prjiturile ei. Este mereu atât de bine 

dispus, mereu cu un zâmbet larg, lucru care m sperie i m face s m simt incomoduneori. 

Dar nu toi vecinii au personaliti atât de puternice sau doar nu ies în eviden: Josh este 

foarte tcut i are o privire îngândurat, pare c mediteaz mereu la ceva important, Alex care 

e mereu distras de ceva –fie c e o pasre sau frunz czut de o culoare interesant- este 

foarte greu s pori cu el o conversaie mai lung de zece minute i, nu în ultimul rând, Smile 

care în ciuda numelui su nu este cea mai însorit persoan, dar nu am avut prea multe ocazii 

s vorbesc cu el. 

Dei este un cartier destul de interesant, dac nu te implici în activitile sociale te vei 

plictisi ca şi în cazul meu. Am decis s plec dou sptmâni la bunica mea pentru a mai 

schimba peisajul, nu mai fusesem acolo de când eram foarte mic. Aa c am plecat a doua zi 

cu veriorul meu pentru c avea drum în apropiere i chiar dac nu m va duce exact pân 

acolo îmi e mai comod s merg trei sferturi de drum cu el decât s schimb mai multe 

autobuze. Plecasem de diminea ca s ajungem acolo pân seara, nu tiam foarte bine 

locurile i mi-ar fi fost mai greu s m descurc pe întuneric. Mergeam deja cu maina de ceva 

timp, eu i vrul meu nu mai aveam subiecte de discuie aa c muzica sprgea linitea. 

Deodat vrul a oprit maina. Şi-a dat seama c are pan i c nu avea roat de rezerv pentru 

c tocmai schimbase o roat înainte s plecm. Fiind într-o zon de pdure nu aveam semnal 

513

pentru a suna pe cineva i nici maini nu treceau, dar trecusem de un semn care indica un sat 

în apropiere. Am gsit în cele din urm locul, mai trebuia s gsim pe cineva care s ne ajute. 

Ne-am desprit aadar. În cellat capt al satului era o benzinrie destul de veche, nu eram 

sigur dac mai funcioneaz, dar am încercat oricum. Acolo era un tip care prea s caute 

ceva, dar nu conta, voiam doar s tiu dac m poate ajuta. L-am întrebat o dat, de dou ori 

dar prea c m ignor. M-am suprat i i-am spus c nu trebuie s fie nepoliticos i c eu 

doar cutam pe cineva s ne ajute cu pana. Atunci s-a întors şi, spre surprinderea mea, prea 

foarte speriat. Cu vocea tremurat i-a cerut scuze, a spus c nu este obinuit s vorbeasc cu 

oamenii, mai ales cu cei strini i c prefer s stea singur. Dei cred c înelegeam cum se 

simea, acea fric îl fcea s fie tot un “emotin”. M-am bucurat oricum c a vrut s ne ajute i, 

în ciuda întârzierii, eram sigur c vom ajunge la timp. 

Ne-am continuat drumul i îmi doream mult s nu mai apar probleme. Vrul meu a decis 

s ia un autostopist; acesta mergea la un festival i era foarte vesel, zâmbetul lui îmi amintea 

de doamna Brown la fel i entuziasmul cu care povestea despre festival, îi mai lipsea doar 

orul ei de buctrie. Poate din aceast cauz a reuit s îl conving pe vrul meu s ne 

oprim la festival. Dei nu voiam s m las convins, mi-a fost imposibil s refuz i, spre 

surprinderea mea, a fost chiar distractiv. Cred c pe tot parcursul festivalului i dup am 

zâmbit continuu i cred c am îneles cum e s fii în pielea doamnei Brown sau cel puin cum 

s te doar obrajii de la zâmbit. Când am plecat de acolo era deja noapte, nici eu nici vrul 

meu ne mai inând cont de timp, i cum nu mai putea s îi rezolve treburile în ziua aia, a 

decis s vin cu mine la bunica. 

Ajunsesem în satul bunicii, mai trebuia doar s gsim cas. tiam adresa, dar uliele erau 

destul de încurcate. Am deci s întrebm un domn dac o cunoate pe bunica, nu tiu ce am 

spus greit pentru c btrânelul a fost destul de iritat c ne-am permis s-l deranjm. Prea 

514

genul de persoan mereu morocnoas i e normal pentru un “emotin” de genul acesta s 

reacioneze aa. Am gsit în cele din urm casa bunicii. A fost foarte bucuroas s ne vad. 

Urmtoarele dou sptmâni nu m-au fcut s simt vreo schimbare pentru c indiferent de 

loc i oameni, emoiile pe care cei din jurul meu le manifest sunt mereu dup aceleai 

tiparecu care m-am obinuit, pentru c i eu m încadrez în ele. Dei nu mereu îmi exprim 

emoiilela fel de evident ca alii, faptul c le simt puternice în interiorul meu, m face s fiu 

un “emotin”. 

Autor poveste, desen: Rotaru Dnua - Dumitria, Clasa a VIII-a 

Profesori coordonatori: Bahman Mihaela 

Liceul Teoretic „Mihail Koglniceanu” Vaslui 

515

Visul sentimentelor 

O zi ca oricare alta, m întorc de la şcoal, pe poteca plin de frunze ruginii. 

Îmi capteaz atenia un copac care se destram încet, încet. Parc ii simt durerea, eu îl vd altfel, 

o persoan ce st nemicat si suport greutile vieii. 

Crengile îi fug în toate pârile, frunzele îi cad domol pe covorul din iarb. Stau pe banc ce îmi 

aduce aminte de copilrie si de clipele când eram cu mama. 

Amintirile m copleesc de emoii, pe care nu le pot descrie in cuvinte. 

M îndrept spre casa, fr mama mea lumea nu mai avea culoare pentru mine. 

M pun în pat şi m gândesc la mama pân adorm. O visez pe mama cum m d în leagn si încep 

sa plâng . 

Ne plimbm pe drumul ce duce spre şcoal, vd copacul, care acum este plin de flori roze. 

Ne aşezm pe banc, şi ne uitm cu atenie la el. Pe frunzele lui de un verde deschis vd poze cu 

mama si cu mine. Deodat totul dispare, vd doar cea în faa ochilor. 

Nu ştiu ce se întâmpl. Aud o voce cald spunând: 

-Te rog, trezeşte-te! 

M fac ghemotoc pe jos, crezând ca nu este adevrat. 

Simt cum cineva m atinge pe mana dreapt, o vd pe mama, care îmi spune: 

-Te poi întoarce, oricum ne vom revedea cândva! Iar atunci deschid ochii domol şi îl vd pe tata. 

Îi povestesc ce mi s-a întâmplat, iar el spune: 

516

-Uneori pierdem persoane dragi, dar nu uita, ca mai sunt multe persoane, care te vor iubi orice ar 

fi! S te uii seara la o stea care îi capteaz atenia, s ştii c acea stea este mama ta. 

În acea clip o lacrim mi-a curs pe obrazul roşu, btut de vânt. 

Am scris aceast poveste pentru tine, cititorule s-i deschid porile inimi şi ale sentimentelor. 

A trecut mult timp, şi am crescut. Am înteles ca în via mai sunt clipe urate, dar si frumoase. Sunt 

fericit ca înc mai sunt persoane care m susin din toate punctele de vedere. 

Îl simt pe tata mult mai apropiat de mine. 

Şi aş vrea sa ajung ceva în viat, s îl fac fericit pe el dar şi pe mama, care ştiu c ne vegheaz de 

sus, cu blândee şi rbdare. 

În fiecare zi merg cu tata la copcel şi îi punem ap. Stm pe banc şi vorbim, facem glume şi 

râdem toat ziua. 

Chiar dac pare ciudat copacul face parte din familie. 

Acum vd viaa cu ali ochi, mult mai frumoas. 

Îmi petrec nişte zile magice alturi de tata. 

Am cea mai frumoas familie!!! 

Autor poveste: Sara Tofeni, clasa a VI a 

Autor desen: Sara Tofeni, clasa a VI a 

Profesor coodonator: Ancua Monica 


517

Zbor în galaxia sentimentelor 

Îmi plac momentele de tcere. Îmi place s stau singur în camera mea, fr 

niciun zgomot pe fundal şi s-mi amintesc. S retriesc toate dile în care simeam cum 

îmi bate inima în gât i aveam un gol în stomac care parc nu se mai termina. 

Îmi place s m ruinez când îmi amintesc de momentele ridicole, îmi place s 

zâmbesc când îmi amintesc de cele amuzante, îmi place s zâmbesc ruinat când îmi 

amintesc de... S-mi schiez pe fa toate strile prin care trec. S m ridic pe vârfuri i 

s m prefac c zbor. S joc în tot felul de filme imaginare. 

Îmi place s simt. S-mi sclipeasc ochii când m arunc în puful de sentimente. 

S trec de la o stare la alta. De la nostalgie i melancolie la cel mai pur, cel mai inocent 

sentiment de fericire. 

Fiindc o s-mi treac anii, 

Fiindc tiu c o s cresc, 

Fiindc o s-mi treac timpul, 

M-am decis c-o s zâmbesc. 

Viaa trebuie trit 

i nicio stea irosit! 

518

S m ridic pe vârfuri i s m prefac c zbor… i s ajung s plutesc prin 

camera mea care se preschimb într-o galaxie şi s cad printre amintiri, care sunt, de 

fapt, stele ce se spulber şi ajung s fie praf care m înconjoar. i odat cu pierderea 

unora, se nasc altele noi pe care le simt mai intens, care au un impact mai puternic 

asupra emoiilor, dar alunec printre ele i m trezesc iar în camera mea. 

Apoi o iau de la început i totul se învârte în jurul sentimentelor … 

Autor poveste: Leşeanu Ana- Maria, clasa a VII-a 

Autor desen: Ciutea Ana Maria, clasa a VIII-a 

Profesori coordonatori: Radu Luminia, Comşa Daniela Simona 


519

Călătorie în Lumea Sentimentelor culegere de poveşti 2018 © cjraehd

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

Delete template?

Save as template?