dreptul de stabilire şi libertatea de a presta servicii - Institutul ...

SERIA ACQUIS COMUNITAR 

nr. 16 

DREPTUL DE STABILIRE 

ŞI LIBERTATEA DE A PRESTA SERVICII 

Recunoaşterea reciprocă a calificărilor profesionale 

acte de bază 

INSTITUTUL EUROPEAN DIN ROMÂNIA 

Direcţia Coordonare Traduceri 

septembrie 2004

Coordonator lucrare: Simona Erna Şveica 

Volumul Dreptul de stabilire şi libertatea de a presta 

servicii. Recunoaşterea reciprocă a calificărilor 

profesionale. Acte de bază este editat de Institutul 

European din România. 

INSTITUTUL EUROPEAN DIN ROMÂNIA 

Bd. Regina Elisabeta 7-9, RO-030016, Bucureşti 

Tel: (021) 3142696, 3142697, fax: (021) 3142666 

E-mail: ier@ier.ro 

http://www.ier.ro 

© 2004 Institutul European din România 

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României 

Dreptul de stabilire şi libertatea de a presta servicii: 

recunoaşterea reciprocă a calificărilor profesionale: 

acte de bază. - Bucureşti: 

Editura Institutul European din România, 2004 

ISBN 973-7736-18-4 

331.108.43 

The volume Right of establishment and freedom to 

provide services. Mutual recognition of professional 

qualifications. Basic Acts is published by the 

European Institute of Romania.

CUVÂNT ÎNAINTE 

Institutul European din România continuă publicarea seriei de acte de bază din diverse 

sectoare ale acquis-ului comunitar, traduse în limba română. În acest volum prezentăm câteva 

acte de bază din sectorul dreptul de stabilire şi libertatea de a presta servicii, subsectorul 

recunoaşterea reciprocă a calificărilor profesionale, care sunt esenţiale pentru înţelegerea 

acestui sector. 

Scopul selecţiei este de a pune aceste instrumente de lucru la dispoziţia tuturor 

persoanelor fizice şi juridice interesate. 

Traducerea a fost revizuită lingvistic şi juridic de către experţii Direcţiei Coordonare 

Traduceri din cadrul Institutului European din România. Deşi terminologia de specialitate a 

fost verificată atent, ea poate suferi modificări până la data aderării României la Uniunea 

Europeană, cu atât mai mult cu cât un număr din ce în ce mai mare de acte comunitare se 

traduc integral în limba română. Prin urmare, prezenta ediţie trebuie considerată provizorie. 

Terminologia românească va fi definitivă numai atunci când actele legislative relevante vor fi 

adoptate oficial, la momentul aderării României la Uniunea Europeană. 

Gabriela Vărzaru 

Director 

Direcţia Coordonare Traduceri 

Institutul European din România

CUPRINS 

DIRECTIVA CONSILIULUI din 22 martie 1977 de facilitare a exercitării efective a libertăţii 

de a presta servicii de către avocaţi (77/249/CEE).....................................................................7 

DIRECTIVA CONSILIULUI din 27 iunie 1977 privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, 

certificatelor şi a altor titluri de asistent medical generalist, inclusiv măsurile destinate să 

faciliteze exercitarea efectivă a dreptului de stabilire şi a libertăţii de a presta servicii 

(77/452/CEE)............................................................................................................................11 

DIRECTIVA CONSILIULUI din 27 iunie 1977 privind coordonarea dispoziţiilor legale, de 

reglementare sau administrative referitoare la activităţile asistenţilor medicali generalişti 

(77/453/CEE)............................................................................................................................21 

DIRECTIVA CONSILIULUI din 25 iulie 1978 privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, 

certificatelor şi a altor titluri de medic dentist, inclusiv măsurile destinate să faciliteze 

exercitarea efectivă a dreptului de stabilire şi a libertăţii de a presta servicii (78/686/CEE)...26 

DIRECTIVA CONSILIULUI din 25 iulie 1978 privind coordonarea dispoziţiilor legale, de 

reglementare sau administrative referitoare la activităţile medicilor dentişti (78/687/CEE) ...40 

DIRECTIVA CONSILIULUI din 18 decembrie 1978 privind recunoaşterea reciprocă a 

diplomelor, certificatelor şi a altor titluri în medicina veterinară, inclusiv măsurile destinate să 

faciliteze exercitarea efectivă a dreptului de stabilire şi a libertăţii de a presta servicii 

(78/1026/CEE)..........................................................................................................................47 

DIRECTIVA CONSILIULUI din 18 decembrie 1978 privind coordonarea dispoziţiilor legale, 

de reglementare sau administrative referitoare la activităţile medicilor veterinari 

(78/1027/CEE)..........................................................................................................................57 

DIRECTIVA CONSILIULUI din 21 ianuarie 1980 privind recunoaşterea reciprocă a 

diplomelor, certificatelor şi a altor titluri de moaşă, inclusiv măsurile destinate să faciliteze 


DIRECTIVA CONSILIULUI din 21 ianuarie 1980 privind coordonarea dispoziţiilor legale, 

de reglementare sau administrative referitoare la accesul şi exercitarea activităţilor de moaşă 

(80/155/CEE)............................................................................................................................73

DIRECTIVA CONSILIULUI din 14 decembrie 1981 de completare a Directivelor 

75/362/CEE, 77/452/CEE, 78/686/CEE şi 78/1026/CEE privind recunoaşterea reciprocă a 

diplomelor, certificatelor şi a altor titluri de medic, asistent medical generalist, medic dentist 

şi medic veterinar, cu privire la drepturile dobândite (81/1057/CEE) .....................................79 

DIRECTIVA CONSILIULUI din 10 iunie 1985 privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, 

certificatelor şi a altor titluri în domeniul arhitecturii, inclusiv măsurile destinate să faciliteze 


DIRECTIVA CONSILIULUI din 16 septembrie 1985 privind coordonarea dispoziţiilor 

legale, de reglementare sau administrative referitoare la anumite activităţi din domeniul 

farmaciei (85/432/CEE)............................................................................................................99 

DIRECTIVA CONSILIULUI din 16 septembrie 1985 privind recunoaşterea reciprocă a 

diplomelor, certificatelor şi altor titluri în farmacie, inclusiv măsuri de facilitare a exercitării 

efective a dreptului de stabilire cu privire la anumite activităţi din domeniul farmaciei 

(85/433/CEE)..........................................................................................................................104 

DIRECTIVA CONSILIULUI din 5 aprilie 1993 privind facilitarea liberei circulaţii a 

medicilor şi recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri (93/16/CEE) 

................................................................................................................................................113 

DIRECTIVA PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI 98/5/CE din 16 

februarie 1998 de facilitare a exercitării definitive a profesiei de avocat într-un stat membru, 

altul decât cel în care s-a obţinut calificarea...........................................................................156 

DIRECTIVA PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI 2001/19/CE din 14 

mai 2001 de modificare a Directivelor Consiliului 89/48/CEE şi 92/51/CEE privind sistemul 

general de recunoaştere a calificărilor profesionale şi a Directivelor Consiliului 77/452/CEE, 

77/453/CEE, 78/686/CEE, 78/687/CEE, 78/1026/CEE, 78/1027/CEE, 80/154/CEE, 

80/155/CEE, 85/384/CEE, 85/432/CEE, 85/433/CEE ŞI 93/16/CEE privind profesiile de 

asistent medical generalist, medic dentist, medic veterinar, moaşă, arhitect, farmacist şi medic 

(Text cu relevanţă pentru SEE) ..............................................................................................168

Nr. Celex: 31977L0249 

DIRECTIVA CONSILIULUI 

din 22 martie 1977 

de facilitare a exercitării efective a libertăţii de a presta servicii de către avocaţi 

(77/249/CEE) 

CONSILIUL COMUNITĂŢILOR EUROPENE, 

având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene, în special art. 57 şi 

66, 

având în vedere propunerea Comisiei, 

având în vedere avizul Parlamentului European 1 , 

având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social 2 , 

întrucât, în aplicarea Tratatului, de la sfârşitul perioadei de tranziţie este interzisă orice 

restricţie în ceea ce priveşte prestarea de servicii pe baza naţionalităţii sau a condiţiilor de 

rezidenţă; 

întrucât prezenta directivă se referă numai la măsurile destinate să faciliteze exercitarea 

efectivă a activităţilor de avocat prin prestare de servicii; întrucât vor fi necesare măsuri mai 

elaborate pentru a facilita exercitarea efectivă a dreptului de stabilire; 

întrucât exercitarea efectivă a activităţilor de avocat prin prestare de servicii presupune 

recunoaşterea ca avocaţi de către statul membru gazdă a acelor persoane care exercită această 

profesie în diferite state membre; 

întrucât, deoarece prezenta directivă se referă numai la prestarea de servicii şi nu conţine 

dispoziţii privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, beneficiarul directivei va utiliza titlul 

profesional din statul membru în care s-a stabilit, denumit în continuare „statul membru de 

provenienţă”, 

ADOPTĂ PREZENTA DIRECTIVĂ: 

Articolul 1 

1. Prezenta directivă se aplică, în limitele şi în condiţiile pe care le prevede, activităţilor 

de avocat exercitate prin prestare de servicii. 

Fără a aduce atingere dispoziţiilor prezentei directive, statele membre pot rezerva unor 

categorii determinate de avocaţi întocmirea actelor autentice care să permită administrarea 

bunurilor unor persoane decedate, precum şi constituirea sau transferul de drepturi reale 

imobiliare. 

1 JO C 103, 05.10.1972, p. 19. 

şi JO C 53, 08.03.1976, p. 33. 

2 JO C 36, 28.03.1970, p. 37. 

şi JO C 50, 04.03.1976, p. 17. 

7

2. „Avocat” reprezintă orice persoană abilitată să îşi exercite activităţile profesionale sub 

una din următoarele denumiri: 

Belgia: avocat / advocaat, 

Danemarca: advokat, 

Republica Federală Germania: Rechtsanwalt, 

Franţa: avocat, 

Irlanda: barrister, 

solicitor, 

Italia: avvocato, 

Luxemburg: avocat-avoué 

Olanda: advocaat, 

Regatul Unit al Marii Britanii: advocate, 

barrister, 

solicitor. 

Articolul 2 

Fiecare stat membru recunoaşte ca avocat, în vederea exercitării activităţilor menţionate în 

art. 1 alin. (1), orice persoană menţionată în alin. (2) din articolul menţionat. 

Articolul 3 

Orice persoană menţionată în art. 1 îşi utilizează titlul profesional exprimat în limba sau una 

din limbile statului de provenienţă, cu indicarea organizaţiei profesionale de care aparţine sau 

a jurisdicţiei pe lângă care este admisă în aplicarea legislaţiei acestui stat. 

Articolul 4 

1. Activităţile privind reprezentarea şi apărarea unui client în justiţie sau în faţa 

autorităţilor publice se exercită în fiecare stat membru gazdă în condiţiile prevăzute pentru 

avocaţii stabiliţi în acest stat, cu excluderea oricărei condiţii de rezidenţă sau de înscriere întro 

organizaţie profesională în statul respectiv. 

2. În exercitarea acestor activităţi, avocatul respectă regulile profesionale ale statului 

membru gazdă, fără a aduce atingere obligaţiilor care îi revin în statul membru de 

provenienţă. 

3. Dacă aceste activităţi se exercită în Regatul Unit al Marii Britanii, „reguli profesionale 

ale statului membru gazdă” reprezintă regulile profesionale ale statului membru gazdă pentru 

„solicitors”, atunci când activităţile respective nu sunt specifice pentru „barristers” sau pentru 

„advocates”. În caz contrar, se aplică regulile profesionale cu privire la aceştia din urmă. 

Totuşi, „barristers” de provenienţă din Irlanda se subordonează tot regulilor profesionale 

pentru „barristers” sau „advocates” din Regatul Unit al Marii Britanii. 

Dacă aceste activităţi se exercită în Irlanda, „reguli profesionale ale statului membru gazdă” 

reprezintă, în măsura în care reglementează prezentarea orală a unei cauze în instanţă, regulile 

profesionale pentru „barristers”. În toate celelalte cazuri, se aplică regulile profesionale pentru 

„solicitors”. Totuşi, „barristers” şi „advocates” de provenienţă din Regatul Unit al Marii 

Britanii se subordonează tot regulilor profesionale pentru „barristers” din Irlanda. 

8

4. Pentru exercitarea altor activităţi decât cele menţionate în alin. (1), avocatul rămâne 

subordonat condiţiilor şi regulilor profesionale ale statului membru de provenienţă, fără a 

aduce atingere respectării regulilor, oricare ar fi sursa acestora, care reglementează profesia în 

statul membru gazdă, în special a celor cu privire la incompatibilitatea între exercitarea 

activităţilor de avocat şi exercitarea altor activităţi în acest stat, la secretul profesional, la 

relaţiile între confraţi, la interdicţia ca acelaşi avocat să acorde asistenţă juridică unor părţi 

având interese contrare, precum şi la publicitate. Aceste reguli nu se aplică decât dacă pot fi 

respectate de către un avocat care nu este stabilit în statul membru gazdă şi în măsura în care 

respectarea lor este justificată obiectiv pentru asigurarea, în statul respectiv, a exercitării 

corecte a activităţilor de avocat, a demnităţii profesiei şi a respectării regulilor privind 

incompatibilitatea. 

Articolul 5 

Pentru exercitarea activităţilor referitoare la reprezentarea şi apărarea unui client în justiţie, 

fiecare stat membru poate impune avocaţilor prevăzuţi în art. 1: 

- să fie prezentaţi, conform regulilor sau uzanţelor locale, preşedintelui jurisdicţiei şi, 

dacă este cazul, decanului competent în statul membru gazdă; 

- să acţioneze în colaborare fie cu un avocat care profesează pe lângă jurisdicţia sesizată 

şi care ar fi responsabil, dacă este cazul, faţă de această jurisdicţie, fie cu un „avoué” sau 

„procuratore” care profesează pe lângă aceasta. 

Articolul 6 

Orice stat membru poate exclude avocaţii salariaţi, care au încheiat un contract de muncă cu o 

întreprindere publică sau privată, de la exercitarea activităţilor de reprezentare şi de apărare în 

justiţie a întreprinderii respective, în măsura în care avocaţii stabiliţi în statul respectiv nu sunt 

autorizaţi să le exercite. 

Articolul 7 

1. Autoritatea competentă a statului membru gazdă poate impune prestatorului de servicii 

dovedirea calităţii sale de avocat. 

2. În cazul nerespectării obligaţiilor în vigoare în statul membru gazdă, prevăzute în 

art. 4, autoritatea competentă din acest stat stabileşte, în conformitate cu propriile reguli de 

drept şi de procedură, consecinţele acestei nerespectări, şi, în acest scop, poate obţine orice 

informaţii profesionale utile cu privire la prestatorul de servicii. Aceasta informează 

autoritatea competentă a statului membru de provenienţă cu privire la orice decizie adoptată. 

Aceste comunicări nu aduc atingere caracterului confidenţial al informaţiilor furnizate. 

Articolul 8 

1. Statele membre iau măsurile necesare pentru a se conforma prezentei directive în 

termen de doi ani de la notificarea acesteia şi informează imediat Comisia cu privire la 

aceasta. 

2. Statele membre comunică Comisiei textul principalelor dispoziţii de drept intern pe 

care le adoptă în domeniul reglementat de prezenta directivă. 

9

Articolul 9 

Prezenta directivă se adresează statelor membre. 

Adoptată la Bruxelles, 22 martie 1977. 

10 

Pentru Consiliu 

Preşedintele 

Judith HART

Nr. Celex: 31977L0452 


din 27 iunie 1977 

privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri de asistent 

medical generalist, inclusiv măsurile destinate să faciliteze exercitarea efectivă 

a dreptului de stabilire şi a libertăţii de a presta servicii 

(77/452/CEE) 


având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Economice Europene, în special art. 49, 

57, 66 şi 235, 




întrucât, în aplicarea Tratatului, de la sfârşitul perioadei de tranziţie este interzis orice 

tratament discriminatoriu pe baza naţionalităţii în ceea ce priveşte stabilirea şi prestarea de 

servicii; întrucât principiul unui astfel de tratament pe baza naţionalităţii se aplică în special 

eliberării oricărei autorizaţii necesare pentru a practica profesia de asistent medical generalist, 

precum şi înscrierii sau afilierii la organizaţii sau organisme profesionale; 

întrucât pare totuşi indicat să se prevadă anumite dispoziţii pentru a facilita exercitarea 

efectivă a dreptului de stabilire şi a libertăţii de a presta servicii de către asistenţii medicali 

generalişti; 

întrucât, în aplicarea Tratatului, statele membre au obligaţia de a nu acorda nici un fel de 

asistenţă care ar putea să denatureze condiţiile de stabilire; 

întrucât art. 57 alin. (1) din Tratat prevede adoptarea de directive privind recunoaşterea 

reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri; 

întrucât poate părea oportun ca, simultan cu recunoaşterea reciprocă a diplomelor, să se ia 

măsuri de coordonare a condiţiilor care reglementează formarea asistenţilor medicali 

generalişti; întrucât această coordonare face obiectul Directivei 77/453/CEE 3 ; 

întrucât, în mai multe state membre, legea condiţionează accesul şi exercitarea activităţilor de 

asistent medical generalist de posesia unei diplome de asistent medical generalist; întrucât, în 

anumite alte state membre în care această condiţie nu există, dreptul de a folosi titlul de 

asistent medical generalist este totuşi reglementat prin lege; 

întrucât, având în vedere faptul că o directivă privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor nu 

implică în mod necesar echivalenţa materială a formărilor la care se referă aceste diplome, 

1 JO C 65, 05.06.1970, p. 12. 

2 JO C 108, 26.08.1970, p. 23. 

3 Vezi pagina 8 din prezentul Jurnal Oficial. 

11

utilizarea unui titlu ar trebui autorizată numai în limba statului membru de origine sau de 

provenienţă; 

întrucât, pentru a facilita aplicarea prezentei directive de către administraţiile naţionale, statele 

membre pot prevedea ca beneficiarii care îndeplinesc condiţiile de formare impuse de aceasta 

să prezinte, pe lângă titlul lor de formare, un certificat de la autorităţile competente din ţara sa 

de origine sau de provenienţă, care să ateste că aceste titluri sunt cele vizate de prezenta 

directivă; 

întrucât, în ceea ce priveşte cerinţele de moralitate şi onorabilitate, trebuie făcută o distincţie 

între condiţiile care trebuie îndeplinite, pe de o parte, pentru accesul la profesie şi, pe de altă 

parte, pentru exercitarea acesteia; 

întrucât, în cazul prestării de servicii, cerinţa referitoare la înscrierea sau afilierea la 

organizaţii sau organisme profesionale, care are legătură cu caracterul stabil şi permanent al 

activităţii exercitate în ţara gazdă, ar constitui în mod cert un obstacol pentru prestator, dat 

fiind caracterul temporar al activităţii sale; întrucât, prin urmare, această cerinţă trebuie 

eliminată; întrucât, cu toate acestea, în această eventualitate, trebuie asigurat controlul 

disciplinei profesionale care ţine de competenţa acestor organizaţii sau organisme 

profesionale; întrucât, în acest scop şi sub rezerva aplicării art. 62 din Tratat, este necesar să 

se prevadă posibilitatea de a impune beneficiarului obligaţia de a notifica prestarea de servicii 

autorităţii competente din statul membru gazdă; 

întrucât, în ceea ce priveşte activităţile salariate ale asistenţilor medicali generalişti, 

Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 1612/68 din 15 octombrie 1968 privind libera circulaţie a 

lucrătorilor în cadrul Comunităţii 1 nu prevede dispoziţii specifice pentru profesiile 

reglementate privind moralitatea şi onorabilitatea, disciplina profesională sau utilizarea 

titlului; întrucât, în funcţie de fiecare stat membru în parte, reglementările în cauză sunt sau 

pot fi aplicabile atât persoanelor salariate, cât şi celor care desfăşoară activităţi independente; 

întrucât activităţile asistenţilor medicali generalişti sunt condiţionate în mai multe state 

membre de posesia unei diplome, a unui certificat sau a altui titlu de asistent medical 

generalist; întrucât aceste activităţi sunt exercitate atât de către salariaţi, cât şi de către 

lucrătorii independenţi sau de către aceleaşi persoane în ambele calităţi în cursul carierei lor 

profesionale; întrucât, pentru a favoriza pe deplin libera circulaţie a membrilor acestei profesii 

în cadrul Comunităţii, apare, în consecinţă, necesitatea de a extinde aplicarea prezentei 

directive la asistenţii medicali salariaţi; 


CAPITOLUL I 

DOMENIUL DE APLICARE 

Articolul 1 

1. Prezenta directivă se aplică activităţilor exercitate de asistenţii medicali generalişti. 

2. În sensul prezentei directive, prin „activităţi exercitate de asistenţi medicali 

generalişti” înţelegem activităţile exercitate cu următoarele titluri profesionale: 

1 JO L 257, 19.10.1968, p. 2. 

12

în Republica Federală Germania: 

„Krankenschwester”, „Krankenpfleger”; 

în Belgia: 

„hospitalier(ère)/verpleegassistent(e)”, „infirmier(ère)hospitalier(ère)/ziekenhuisverpleger 

(-verpleegster)”; 

în Danemarca: 

„sygeplejerske”; 

în Franţa: 

„infirmier(ère)”; 

în Irlanda: 

„Registered General Nurse”; 

în Italia: 

„infirmiere profesionale”; 

în Luxemburg: 

„infirmier”; 

în Olanda: 

„verpleegkundige”; 

în Regatul Unit: Anglia, Ţara Galilor, Irlanda de Nord: 

„State Registered Nurse”; 

în Scoţia: 

„Registered General Nurse”. 

CAPITOLUL II 

DIPLOME, CERTIFICATE ŞI ALTE TITLURI 

DE ASISTENT MEDICAL GENERALIST 

Articolul 2 

Fiecare stat membru recunoaşte diplomele, certificatele şi alte titluri eliberate resortisanţilor 

statelor membre de către celelalte state membre în conformitate cu art. 1 din Directiva 

77/453/CEE şi enumerate în art. 3, acordându-le acestora, în ceea ce priveşte dreptul de acces 

şi exercitare a activităţilor independente de asistent medical generalist, acelaşi efect pe 

13

teritoriul lor ca şi cel al diplomelor, certificatelor şi celorlalte titluri eliberate de statul membru 

respectiv. 

Articolul 3 

Diplomele, certificatele şi alte titluri menţionate în art. 2 sunt următoarele: 

(a) în Republica Federală Germania: 

- certificatele eliberate de autorităţile competente ca urmare a „staatliche Prüfung in der 

Krankenpflege” (examen de stat pentru asistenţi medicali generalişti); 

- atestatele eliberate de autorităţile competente ale Republicii Federale Germania, care 

certifică echivalenţa titlurilor de formare eliberate după 8 mai 1945 de către autorităţile 

competente ale Republicii Democrate Germania cu cele care figurează la prima liniuţă; 

(b) în Belgia: 

- certificatul de „hospitalier(ère)/verpleegassistent(e)”, eliberat de către stat sau de către 

şcolile înfiinţate sau recunoscute de către stat; 

- certificatul de „infirmier(ère)hospitalier(ère)/ziekenhuisverpleger(-verpleegster)”, 

eliberat de către stat sau de către şcolile înfiinţate sau recunoscute de către stat; 

- diploma de „infirmier(ère) gradué(e) hospitalier(ère) gegradueerd ziekenhuisverpleger 

(-verpleegster)”, eliberată de către stat sau de către colegiile medicale superioare înfiinţate sau 

recunoscute de către stat; 

(c) în Danemarca: 

- diploma de „sygeplejerske”, eliberată de către şcolile sanitare medii recunoscute de 

către „Sundhedsstyrelsen” (Oficiul naţional al sănătăţii). 

(d) în Franţa: 

- diploma de stat de „infirmier(ère)”, eliberată de ministerul sănătăţii. 

(e) în Irlanda: 

- certificatul de „Registered General Nurse”, eliberat de „An Bord Altranais” (Nursing 

Board). 

(f) în Italia: 

- „diploma di abilitazione professionale per infermiere professionale”, eliberată de 

şcolile recunoscute de stat. 

(g) în Luxemburg: 

- diploma de stat de „infirmier”; 

- diploma de stat de „infirmier hospitalier gradué”, 

14

eliberate de ministrul sănătăţii publice pe baza hotărârii unei comisii de examinare. 

(h) în Olanda: 

- diplomele de „verpleger A”, „verpleegster A” sau „verpleegkundige A”, 

- diploma de „verpleegkundige MBOV (Middelbare Beroepsopleiding 

Verpleegkundige)”; 

- diploma de „verpleegkundige HBOV (Hogere Beroepsopleiding Verpleegkundige), 

eliberate de una din comisiile de examinare numite de autorităţile publice. 

(i) în Regatul Unit: 

- certificatul de admitere la partea generală a registrului, eliberat în Anglia şi Ţara 

Galilor de „The General Nursing Council for England and Wales”, în Scoţia de „The General 

Nursing Council for Scotland” şi în Irlanda de Nord de „The Northern Ireland Council for 

Nurses and Midwives”. 

CAPITOLUL III 

DREPTURI DOBÂNDITE 

Articolul 4 

În cazul resortisanţilor statelor membre ale căror diplome, certificate şi alte titluri nu 

îndeplinesc toate cerinţele minime de formare prevăzute în art. 1 din Directiva 77/453/CEE, 

fiecare stat membru recunoaşte ca dovadă suficientă diplomele, certificatele şi celelalte titluri 

de asistent medical generalist, eliberate de statele membre respective înainte de aplicarea 

Directivei 77/453/CEE, însoţite de o atestare care să certifice că resortisanţii în cauză au 

exercitat efectiv şi legal activităţile de asistent medical generalist pe o durată de cel puţin 3 

ani consecutivi în decursul ultimilor 5 ani care precedă data eliberării atestării. 

Aceste activităţi trebuie să includă asumarea responsabilităţii depline a programării, 

organizării şi administrării de îngrijiri medicale pacientului. 

CAPITOLUL IV 

UTILIZAREA TITLULUI DE FORMARE 

Articolul 5 

1. Fără a aduce atingere art. 13, statele membre gazdă asigură ca resortisanţilor statelor 

membre care îndeplinesc condiţiile prevăzute în art. 2 şi 4 să li se recunoască dreptul de a-şi 

folosi titlul lor de formare legal, în măsura în care acesta nu este identic cu titlul profesional 

şi, acolo unde este cazul, cu abrevierea sa, din statul membru de origine sau de provenienţă, în 

limba statului respectiv. Statele membre gazdă pot prevedea ca acest titlu să fie urmat de 

denumirea şi adresa instituţiei sau comisiei de examinare care a eliberat acest titlu. 

15

2. În cazul în care titlul de formare utilizat în statul membru de origine sau de 

provenienţă poate fi confundat în statul membru gazdă cu un titlu care necesită în statul 

respectiv o formare suplimentară, pe care persoana în cauză nu o deţine, statul membru gazdă 

poate prevedea ca această persoană să îşi utilizeze titlul din statul membru de origine sau de 

provenienţă într-o formulă adecvată indicată de statul membru gazdă. 

CAPITOLUL V 

DISPOZIŢII PENTRU FACILITAREA EXERCITĂRII EFECTIVE 

A DREPTULUI DE STABILIRE ŞI A LIBERTĂŢII DE A PRESTA SERVICII 

DE CĂTRE ASISTENŢII MEDICALI GENERALIŞTI 

A. Dispoziţii privind dreptul de stabilire 

Articolul 6 

1. Statul membru gazdă care impune resortisanţilor săi dovada moralităţii şi onorabilităţii 

la accesul la una din activităţile menţionate în art. 1 acceptă ca dovadă suficientă, cu privire la 

resortisanţii altor state membre, atestarea eliberată de o autoritate competentă din statul 

membru de origine sau de provenienţă care certifică îndeplinirea condiţiilor de moralitate sau 

onorabilitate impuse în statul membru pentru accesul la activitatea respectivă. 

2. În cazul în care statul membru de origine sau de provenienţă nu impune dovada 

moralităţii şi onorabilităţii pentru persoanele care doresc să aibă acces la activitatea 

respectivă, statul membru gazdă poate impune resortisanţilor statului membru de origine sau 

de provenienţă să prezinte un extras de cazier judiciar sau, în absenţa acestuia, un document 

echivalent eliberat de o autoritate competentă din statul membru de origine sau de 


3. Dacă statul membru gazdă are cunoştinţă de fapte grave şi precise care s-au petrecut în 

afara teritoriului său şi care pot afecta accesul la activitatea în cauză, acesta poate informa 

statul membru de origine sau de provenienţă cu privire la acestea. 

Statul membru de origine sau de provenienţă verifică exactitatea faptelor, în măsura în care 

acestea pot afecta accesul la activitatea în cauză în statul membru respectiv. Autorităţile 

statului respectiv decid asupra naturii şi amplorii investigaţiilor care trebuie efectuate şi 

informează statul membru gazdă asupra oricărei acţiuni pe care o efectuează în legătură cu 

atestările sau documentele eliberate. 

Statele membre asigură confidenţialitatea informaţiilor transmise. 

Articolul 7 

1. În cazul în care într-un stat membru gazdă sunt în vigoare dispoziţii legale, de 

reglementare sau administrative privind respectarea condiţiilor de moralitate sau onorabilitate, 

inclusiv dispoziţii privind măsuri disciplinare în cazuri de abateri profesionale grave sau de 

condamnări pentru fapte penale cu privire la exercitarea uneia din activităţile menţionate în 

art. 1, statul membru de origine sau de provenienţă transmite statului membru gazdă 

informaţiile necesare privind măsurile sau sancţiunile de natură profesională sau 

administrativă luate împotriva persoanei respective, precum şi sancţiunile penale impuse 

acesteia în timpul exercitării profesiei în statul membru de origine sau de provenienţă. 

16


afara teritoriului său anterior stabilirii celui în cauză în statul respectiv şi care pot afecta 

accesul la activitatea în cauză, acesta poate informa statul membru de origine sau de 

provenienţă cu privire la acestea. 



statului respectiv decid asupra naturii şi amplorii investigaţiilor care trebuie efectuate şi, în 

conformitate cu alin. (1), informează statul membru gazdă asupra oricărei acţiuni pe care o 

efectuează în legătură cu informaţiile primite de la acesta. 

3. Statele membre asigură confidenţialitatea informaţiilor transmise. 

Articolul 8 

În cazul în care un stat membru gazdă impune resortisanţilor săi, care doresc să aibă acces la 

sau să exercite oricare dintre activităţile menţionate în art. 1, un certificat de sănătate fizică 

sau psihică, acest stat acceptă ca dovadă suficientă prezentarea documentului cerut în statul 

membru de origine sau de provenienţă. 

Dacă statul membru de origine sau de provenienţă nu impune nici un document de această 

natură celor care doresc să aibă acces la sau să exercite activitatea în cauză, statul membru 

gazdă trebuie să accepte de la resortisanţii statului membru de origine sau de provenienţă o 

atestare eliberată de o autoritate competentă a statului respectiv, corespunzătoare atestărilor 

eliberate în statul membru gazdă. 

Articolul 9 

Documentele menţionate în art. 6, 7 şi 8 nu pot fi prezentate după mai mult de trei luni de la 

data emiterii. 

Articolul 10 

1. Procedura prin care beneficiarul este autorizat să aibă acces la una din activităţile 

menţionate în art. 1, în temeiul art. 6, 7 şi 8, trebuie să se încheie cât mai curând posibil şi în 

termen de cel mult trei luni de la prezentarea dosarului complet al beneficiarului, fără a aduce 

atingere întârzierilor rezultate ca urmare a unei eventuale acţiuni introduse la încheierea 

acestei proceduri. 

2. În cazurile menţionate în art. 6 alin. (3) şi art. (7) alin. (2), o cerere de reexaminare 

suspendă perioada prevăzută în alin. (1). 

Statul membru consultat trebuie să transmită răspunsul său în termen de trei luni. 

La primirea răspunsului sau la expirarea acestui termen, statul membru gazdă trebuie să 

continue procedura menţionată în alin. (1). 

17

B. Dispoziţii privind prestarea de servicii 

Articolul 11 

1. Dacă un stat membru impune resortisanţilor săi care doresc să aibă acces la sau să 

exercite activităţile menţionate în art. 1 fie o autorizaţie, fie înscrierea sau afilierea la o 

organizaţie sau un organism profesional, statul membru respectiv scuteşte de această cerinţă 

resortisanţii statelor membre în cazul prestării de servicii. 

Beneficiarul prestează servicii având aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi resortisanţii statului 

membru gazdă; în special, acesta trebuie să respecte dispoziţiile disciplinare cu caracter 

profesional sau administrativ care se aplică în statul membru respectiv. 

Când statul membru gazdă adoptă o măsură în aplicarea celui de-al doilea paragraf sau ia 

cunoştinţă de fapte care contravin acestor dispoziţii, acesta informează imediat statul membru 

în care s-a stabilit beneficiarul. 

2. Statul membru gazdă poate impune ca beneficiarul să prezinte autorităţilor competente 

o declaraţie prealabilă privind prestarea serviciilor sale în cazul în care acestea implică o 

şedere temporară pe teritoriul său. 

În caz de urgenţă, această declaraţie poate fi efectuată cât mai curând posibil după ce 

serviciile au fost prestate. 

3. În aplicarea alin. (1) şi (2), statul membru gazdă poate impune beneficiarului unul sau 

mai multe documente cuprinzând următoarele: 

- declaraţia menţionată în alin. (2); 

- o atestare care să certifice că beneficiarul exercită în mod legal activităţile respective 

în statul membru în care este stabilit; 

- o atestare care să certifice că beneficiarul posedă una sau alta dintre diplomele, 

certificatele sau alte titluri necesare pentru prestarea serviciilor în cauză, menţionate în 

prezenta directivă. 

4. Documentul sau documentele prevăzute în alin. (3) trebuie prezentate la cel mult 12 

luni de la data eliberării acestora. 

5. În cazul în care un stat membru privează total sau parţial, permanent sau temporar, 

unul din resortisanţii săi sau un resortisant al unui alt stat membru de dreptul de a exercita una 

din activităţile prevăzute în art. 1, acesta asigură, dacă este cazul, retragerea temporară sau 

permanentă a atestării menţionate în alin. (3) a doua liniuţă. 

Articolul 12 

Dacă, într-un stat membru gazdă, în vederea lichidării la organismele de asigurare a conturilor 

aferente activităţilor exercitate în avantajul persoanelor asigurate în temeiul regimurilor de 

securitate socială, este obligatorie înscrierea la un organism de securitate socială de drept 

public, statul membru respectiv scuteşte de această cerinţă resortisanţii statelor membre 

stabiliţi într-un alt stat membru, în cazul prestării de servicii care impune deplasarea 

18

eneficiarului. Totuşi, beneficiarul informează acest organism în prealabil sau, în situaţii 

urgente, ulterior, cu privire la prestarea de servicii. 

C. Dispoziţii comune privind dreptul de stabilire şi libertatea de a presta servicii 

Articolul 13 

Dacă, într-un stat membru gazdă, folosirea titlului profesional cu privire la una dintre 

activităţile menţionate în art. 1 este reglementată, resortisanţii altor state membre, care 

îndeplinesc condiţiile prevăzute în art. 2 şi 4, folosesc titlul profesional al statului membru 

gazdă care, în statul respectiv, corespunde acestor condiţii de formare şi folosesc şi titlul 

abreviat. 

Articolul 14 

În cazul în care un stat membru gazdă impune resortisanţilor săi care doresc să aibă acces la 

sau să exercite oricare dintre activităţile menţionate în art. 1 să depună jurământ sau să facă o 

declaraţie solemnă şi dacă formula acestui jurământ sau declaraţii nu poate fi utilizată de 

resortisanţii altor state membre, statul membru gazdă asigură ca o formulă adecvată şi 

echivalentă de jurământ sau declaraţie să fie pusă la dispoziţia persoanelor interesate 

Articolul 15 

1. Statele membre iau măsurile necesare pentru a permite beneficiarilor să fie informaţi 

cu privire la legislaţia în domeniul sănătăţii şi securităţii sociale şi, dacă este cazul, la 

deontologia statului membru gazdă. 

În acest scop, statele membre pot înfiinţa servicii de informare de unde persoanele interesate 

pot obţine informaţiile necesare. În cazul stabilirii, statele membre gazdă pot obliga 

beneficiarii să contacteze aceste servicii. 

2. Statele membre pot înfiinţa serviciile menţionate în alin. (1) pe lângă autorităţile şi 

organismele competente pe care trebuie să le desemneze în termenul prevăzut în art. 19 alin. (1). 

3. Statele membre au grijă ca, dacă este cazul, beneficiarii să dobândească, în propriul lor 

interes şi în cel al pacienţilor lor, cunoştinţele lingvistice necesare exercitării profesiei lor în 

statul membru gazdă. 

CAPITOLUL VI 

DISPOZIŢII FINALE 

Articolul 16 

În cazul unei îndoieli justificate, statul membru gazdă poate impune autorităţilor competente 

dintr-un alt stat membru confirmarea autenticităţii diplomelor, certificatelor şi a altor titluri 

eliberate în respectivul stat membru şi menţionate în capitolele II şi III, precum şi confirmarea 

faptului că beneficiarul a îndeplinit toate condiţiile de formare prevăzute de Directiva 

77/453/CEE. 

19

Articolul 17 

În termenul prevăzut în art. 19 alin. (1), statele membre desemnează autorităţile şi 

organismele abilitate să elibereze sau să primească diplomele, certificatele şi alte titluri, 

precum şi documentele şi informaţiile menţionate în prezenta directivă şi informează imediat 

celelalte state membre şi Comisia cu privire la aceasta. 

Articolul 18 

Prezenta directivă se aplică şi resortisanţilor statelor membre care, în conformitate cu 

Regulamentul (CEE) nr. 1612/68, exercită sau vor exercita în calitate de salariaţi activităţile 

menţionate în art. 1. 

Articolul 19 



aceasta. 

2. Statele membre comunică Comisiei textul principalelor dispoziţii de drept intern, pe 


Articolul 20 

În cazul în care, în aplicarea prezentei directive, un stat membru întâmpină dificultăţi majore 

în anumite domenii, Comisia examinează aceste dificultăţi în colaborare cu statul respectiv şi 

solicită avizul Comitetului înalţilor funcţionari în domeniul sănătăţii publice, constituit în 

temeiul Deciziei 75/365/CEE 1 , modificată de Decizia 77/455/CEE 2 . 

Dacă este necesar, Comisia prezintă Consiliului propuneri adecvate. 

Articolul 21 


Adoptată la Luxemburg, 27 iunie 1977. 

1 JO L 167, 30.06.1975, p. 19. 


20 


Preşedintele 

J. SILKIN

Nr. Celex: 31977L0453 



privind coordonarea dispoziţiilor legale, de reglementare sau administrative 

referitoare la activităţile asistenţilor medicali generalişti 

(77/453/CEE) 







întrucât, în vederea recunoaşterii reciproce a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri de 

asistent medical generalist, prevăzute în Directiva Consiliului 77/452/CEE 3 , caracterul 

comparabil al cursurilor de formare din statele membre permite limitarea coordonării în acest 

domeniu la cerinţa respectării normelor minime, lăsând, pentru restul, statelor membre 

libertatea de organizare a procesului de învăţământ; 

întrucât coordonarea prevăzută de prezenta directivă nu exclude totuşi o coordonare 

ulterioară; 

întrucât coordonarea prevăzută de prezenta directivă se referă la formarea profesională a 

asistenţilor medicali generalişti; întrucât, în ceea ce priveşte formarea, majoritatea statelor 

membre nu fac în prezent distincţia între asistenţii salariaţi şi cei care desfăşoară activităţi 

independente; întrucât, din acest motiv şi pentru a favoriza pe deplin libera circulaţie a 

membrilor acestei profesii în cadrul Comunităţii, apare, în consecinţă, necesitatea de a extinde 

aplicarea prezentei directive la asistenţii medicali salariaţi; 


Articolul 1 

1. Statele membre condiţionează eliberarea certificatelor, diplomelor şi a altor titluri de 

asistent medical generalist, prevăzute în art. 3 din Directiva 77/452/CEE, de reuşita la 

examenul care garantează că pe durata formării persoana în cauză şi-a însuşit: 

(a) cunoştinţele corespunzătoare despre ştiinţele pe care se bazează îngrijirea generală, 

inclusiv cunoştinţe satisfăcătoare despre organism, funcţiile fiziologice şi comportamentul 

1 JO C 65, 05.06.1970, p. 12. 

2 JO C 108, 26.08.1970, p. 23. 


21

persoanelor sănătoase şi al bolnavilor, precum şi despre legătura dintre starea de sănătate şi 

mediul fizic şi social al fiinţei umane; 

(b) cunoştinţe satisfăcătoare despre natura şi etica profesiei şi principii generale de 

sănătate şi îngrijire; 

(c) experienţa clinică adecvată, care trebuie aleasă pentru valoarea ei de formare, trebuie 

dobândită sub supravegherea personalului medical calificat şi în locuri în care personalul 

calificat şi echipamentul sunt potrivite pentru îngrijirea pacienţilor; 

(d) capacitatea de a participa la formarea personalului sanitar şi experienţa de a colabora 

cu acest personal; 

(e) experienţa de a colabora cu membrii altor profesii din sectorul sanitar. 

2. Formarea menţionată în alin. (1) cuprinde cel puţin: 

(a) formarea şcolară generală cu o durată de 10 ani atestată printr-o diplomă, un certificat 

sau orice alt titlu eliberat de autorităţile sau organismele competente ale unui stat membru sau 

printr-un certificat care să ateste reuşita la un examen de admitere, de un nivel echivalent, la 

şcolile profesionale de formare a asistenţilor medicali; 

(b) formarea profesională de specialitate pe bază de program integral, care trebuie să 

cuprindă materiile din programul de studii prezentat în anexa la prezenta directivă şi să aibă o 

durată de 3 ani sau 4 600 ore de instruire teoretică şi practică. 

3. Statele membre asigură că instituţia care se ocupă de formarea asistenţilor medicali 

este răspunzătoare de coordonarea teoriei cu practica pe tot parcursul programului de studii. 

Instruirea teoretică şi tehnică menţionată în partea A din anexă trebuie echilibrată şi 

coordonată cu instruirea clinică a asistenţilor medicali, prevăzută în partea B din anexa 

menţionată, astfel încât cunoştinţele şi experienţa enumerate în alin. (1) să poată fi dobândite 

în mod adecvat. 

Instruirea clinică a asistenţilor medicali trebuie să ia forma unor stagii controlate în cadrul 

spitalelor sau al altor servicii de sănătate, în special în centrele de îngrijire medicală la 

domiciliu, aprobate de autorităţile sau organismele competente. Pe durata formării, viitoarele 

asistente medicale participă la activităţile serviciilor în cauză, în măsura în care activităţile 

respective contribuie la formarea lor. Ele sunt iniţiate cu privire la responsabilităţile pe care le 

implică îngrijirea medicală. 

4. În termen de cel mult 5 ani de la notificarea prezentei directive şi după examinarea 

situaţiei, Consiliul, la propunerea Comisiei, hotărăşte dacă dispoziţiile alin. (3) privind 

repartizarea echilibrată a formării teoretice şi tehnice, pe de o parte, şi a formării clinice, pe de 

altă parte, trebuie menţinute sau modificate. 

5. Statele membre pot acorda scutiri parţiale persoanelor care au urmat partea de formare 

prevăzută în alin. (2) lit. (b) în cadrul unui altor tipuri de formare de nivel cel puţin echivalent. 

22

Articolul 2 

Fără a aduce atingere dispoziţiilor art. 1, statele membre pot autoriza formarea profesională cu 

frecvenţă parţială în condiţiile aprobate de autorităţile naţionale competente. 

Durata totală a formării cu frecvenţă parţială nu poate fi mai scurtă decât cea a formării pe 

bază de program integral. Nivelul formării nu poate fi afectat de caracterul său parţial. 

Articolul 3 



lucrătorilor în cadrul Comunităţii 1 , exercită sau vor exercita în calitate de salariaţi una din 

activităţile menţionate în art. 1 din Directiva 77/452/CEE. 

Articolul 4 

1. Statele membre pun în aplicare măsurile necesare pentru a se conforma prezentei 

directive în termen de doi ani de la notificarea acesteia şi informează imediat Comisia cu 

privire la aceasta. 



Articolul 5 




temeiul Deciziei 75/365/CEE 2 , modificată de Decizia 77/455/CEE 3 . 



Adoptată la Luxemburg, 27 iunie 1977. 

1 JO L 257, 19.10.1968, p. 2. 

2 JO L 167, 30.06.1975, p. 19. 


Articolul 6 

23 


Preşedintele 

J. SILKIN

ANEXĂ 

PROGRAM DE STUDII PENTRU ASISTENŢI MEDICALI GENERALIŞTI 

Programul de studii pentru obţinerea unei diplome, a unui certificat şi a altui titlu de asistent 

medical generalist este format din următoarele două părţi: 

A. Instruire teoretică şi tehnică: 

(a) asistenţă medicală: 

orientare şi etică profesională; 

principii generale de sănătate şi asistenţă medicală; 

principii de asistenţă medicală în materie de: 

- medicină generală şi de specialitate; 

- chirurgie generală şi de specialitate; 

- îngrijirea copilului şi pediatrie; 

- maternitate; 

- sănătate mintală şi psihiatrie, 

- îngrijirea persoanelor în vârstă şi geriatrie. 

(b) ştiinţe de bază: 

anatomie şi fiziologie; 

patologie; 

bacteriologie,virologie şi parazitologie; 

biofizică, biochimie şi radiologie; 

dietetică; 

igienă: 

- profilaxie; 

- educaţie pentru sănătate, 

farmacologie; 

24

(c) ştiinţe sociale: 

sociologie; 

psihologie; 

principii administrative; 

principii de predare; 

legislaţie socială şi în materie de sănătate; 

aspecte juridice ale profesiei. 

B. Instruire clinică: 

Asistenţă medicală în materie de: 

- medicină generală şi de specialitate; 

- chirurgie generală şi de specialitate; 

- îngrijirea copilului şi pediatrie; 

- maternitate; 

- sănătate mintală şi psihiatrie; 

- îngrijirea persoanelor în vârstă şi geriatrie; 

- asistenţă medicală la domiciliu. 

25

Nr. Celex: 31978L0686 


din 25 iulie 1978 

privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri de medic 

dentist, inclusiv măsurile destinate să faciliteze exercitarea efectivă 


(78/686/CEE) 










eliberării oricărei autorizaţii necesare pentru a practica profesia de medic dentist, precum şi 

înscrierii sau afilierii la organizaţii sau organisme profesionale; 


efectivă a dreptului de stabilire şi a libertăţii de a presta servicii de către medicii dentişti; 




reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri; întrucât scopul prezentei directive este 

recunoaşterea diplomelor, certificatelor şi a altor titluri de medic dentist, care să permită 

accesul şi exercitarea de activităţi în domeniul stomatologiei şi recunoaşterea diplomelor, 

certificatelor şi a altor titluri de medic specialist în stomatologie; 

întrucât, în ceea ce priveşte formarea medicilor specialişti în stomatologie, este necesară 

recunoaşterea reciprocă a titlurilor de formare, în cazul în care aceste titluri, deşi nu reprezintă 

o condiţie pentru accesul la activităţile de medic specialist în stomatologie, constituie totuşi o 

condiţie pentru utilizarea titlului de specialist; 

întrucât, având în vedere divergenţele existente în prezent între statele membre în ceea ce 

priveşte numărul de specializări în stomatologie şi modalităţile sau durata cursurilor de 

formare, este necesar să se prevadă anumite dispoziţii de coordonare pentru a da posibilitatea 

statelor membre să treacă la recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a altor 

titluri; întrucât această coordonare este realizată de Directiva Consiliului 78/687/CEE din 25 

1 JO C 101, 04.08.1970, p. 19. 

2 JO C 36, 28.03.1970, p. 17. 

26

august 1978 privind coordonarea dispoziţiilor legale, de reglementare sau administrative 

referitoare la activităţile medicilor dentişti 1 ; 

întrucât, deoarece procedura de coordonare menţionată mai sus nu a avut ca scop armonizarea 

tuturor dispoziţiilor statelor membre privind formarea medicilor specialişti în stomatologie, 

este totuşi adecvat să se treacă la recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a altor 

titluri care nu sunt comune tuturor statelor membre, fără a exclude posibilitatea unei 

armonizări ulterioare în acest domeniu; întrucât s-a considerat, în acest sens, că recunoaşterea 

reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri de medic specialist în stomatologie 

trebuie restrânsă la acele state membre în care aceste specializări sunt cunoscute; 

întrucât, în ceea ce priveşte utilizarea titlurilor de formare, deoarece o directivă privind 

recunoaşterea reciprocă a diplomelor nu implică în mod necesar echivalarea materială a 

formărilor menţionate de aceste diplome, utilizarea acestor titluri ar trebui autorizată numai în 

limba statului membru de origine sau de provenienţă; 



să prezinte, pe lângă titlurile de formare, un certificat de la autorităţile competente din ţara sa 


directivă; 



activităţii exercitate în statul membru gazdă, ar constitui în mod cert un obstacol pentru 

prestator, dat fiind caracterul temporar al activităţii sale; întrucât, prin urmare, această cerinţă 

trebuie eliminată; întrucât, cu toate acestea, în această eventualitate, trebuie asigurat controlul 








întrucât, în ceea ce priveşte activităţile salariate ale medicilor dentişti, Regulamentul 

Consiliului (CEE) nr. 1612/68 din 15 octombrie 1968 privind libera circulaţie a lucrătorilor în 

cadrul Comunităţii 2 nu prevede dispoziţii specifice pentru profesiile reglementate privind 

moralitatea şi onorabilitatea, disciplina profesională sau utilizarea titlului; întrucât, în funcţie 

de fiecare stat membru în parte, reglementările în cauză sunt sau pot fi aplicabile atât 

persoanelor salariate, cât şi celor care desfăşoară activităţi independente; întrucât activităţile 

medicilor dentişti sunt sau vor fi condiţionate în toate statele membre de posesia unei 

diplome, a unui certificat sau a altui titlu; întrucât aceste activităţi sunt exercitate atât de către 

salariaţi, cât şi de către lucrătorii independenţi sau de către aceleaşi persoane în ambele calităţi 

în cursul carierei lor profesionale; întrucât, pentru a favoriza pe deplin libera circulaţie a 


aplicarea prezentei directive la medicii dentişti salariaţi; 


2 JO L 257, 19.10.1968, p. 2. 

27

întrucât profesia de medic dentist nu este încă organizată în Italia; întrucât este prin urmare 

necesar să se acorde Italiei un termen suplimentar pentru recunoaşterea diplomelor de medic 

dentist eliberate de celelalte state membre; 

întrucât rezultă, de asemenea, din aceste împrejurări că titularii unei diplome de medic 

eliberate în Italia nu pot obţine un atestat care să întrunească cerinţele art. 19 din prezenta 

directivă; 

întrucât, în aceste condiţii, este necesar să se amâne, pe de o parte, obligaţia Italiei de a 

recunoaşte diplomele eliberate de celelalte state membre şi, pe de altă parte, obligaţia statelor 

membre de a recunoaşte diplomele eliberate în Italia şi menţionate în art. 19, 


CAPITOLUL I 


Articolul 1 

Prezenta directivă se aplică activităţilor exercitate de medicii dentişti, definite în art. 5 din 

Directiva 78/687/CEE, cu următoarele titluri profesionale: 

- în Republica Federală Germania: 

Zahnarzt; 

- în Belgia: 

licencié en science dentaire/licentiaat in de tandheelkunde; 

- în Danemarca: 

tandlæge; 

- în Franţa: 

chirurgien-dentiste; 

- în Irlanda: 

dentist, dental practitioner or dental surgeon; 

- în Italia: 

diploma al cărui titlu va fi notificat de Italia statelor membre şi Comisiei în termenul prevăzut 

în art. 24 alin. (1); 

28

- în Luxemburg: 

médecin-dentiste; 

- în Olanda: 

tandarts; 

- în Marea Britanie: 

dentist, dental practitioner or dental surgeon. 

CAPITOLUL II 

DIPLOME, CERTIFICATE ŞI ALTE TITLURI ÎN STOMATOLOGIE 

Articolul 2 

Fiecare stat membru recunoaşte diplomele, certificatele şi alte titluri de medic dentist eliberate 

resortisanţilor statelor membre de către celelalte state membre în conformitate cu art. 1 din 

Directiva 78/687/CEE şi enumerate în art. 3 din prezenta directivă, acordându-le acestora, în 

ceea ce priveşte dreptul de acces şi exercitare a activităţilor de medic dentist, acelaşi efect pe 


respectiv. 

Articolul 3 


(a) în Republica Federală Germania 

1. „Zeugnis über die zahnärztliche Staatsprüfung” (certificatul examenului de stat în 

stomatologie), eliberat de autorităţile competente; 

2. atestatele eliberate de autorităţile competente ale Republicii Federale Germania, care 


competente ale Republicii Democrate Germania cu cele care figurează la pct. 1; 

(b) în Belgia 

„diplôme légal de licencié en science dentaire/wettelijk diploma van licentiaat in de 

tandheelkunde” (diploma oficială de licenţiat în ştiinţe stomatologice), eliberată de facultăţile 

universitare de medicină, de comisia centrală sau de comisiile de examen de stat din 

universităţi; 

(c) în Danemarca 

„bevis for tandlægeeksamen (kandidateksamen)” (diploma oficială care atestă că titularul a 

promovat examenul de stomatologie), eliberată de şcolile de stomatologie şi însoţită de un 

document emis de către „Sundhedsstyrelsen” (Departamentul de stat al sănătăţii) care atestă 

că titularul are experienţa de asistent necesară; 

29

(d) în Franţa 

1. „diplôme d‘État de chirurgien-dentiste” (diplomă de stat pentru chirurgie orală), 

eliberată până în anul 1973 de către facultăţile de medicină universitare sau de către facultăţile 

mixte de medicină şi farmacie universitare; 

2. „diplôme d’État de docteur en chirurgie dentaire” (diplomă de stat de specialist în 

chirurgie orală), eliberată de către universităţi; 

(e) în Irlanda 

diploma de: 

- Bachelor in Dental Science (B.Dent.Sc); 

- Bachelor of Dental Surgery (B.D.S) sau 

- Licentiate in Dental Surgery (LDS), 

eliberată de universităţi sau de Royal College of Surgeons din Irlanda; 

(f) în Italia 

diploma al cărei titlu va fi notificat de Italia statelor membre şi Comisiei în termenul prevăzut 

în art. 24 alin. (1); 

(g) în Luxemburg 

„diplôme d’État de docteur en médecine dentaire” (diplomă de stat de medic dentist), 

eliberată de comisia de examen de stat; 

(h) în Olanda 

„universitair getuigschrift van een met goed gevolg afgelegd tandartsexamen” (certificat 

universitar care atestă promovarea examenului în chirurgie orală); 

(i) în Marea Britanie 

diploma de: 

- Bachelor of Dental Surgery (BDS sau B.Ch.D) sau 

- Licentiate in Dental Surgery (LDS), 

eliberată de universităţile şi colegiile regale. 

30

CAPITOLUL III 

DIPLOME, CERTIFICATE ŞI ALTE TITLURI DE MEDIC SPECIALIST ÎN 

STOMATOLOGIE, CARACTERISTICE PENTRU DOUĂ SAU MAI MULTE 

STATE MEMBRE 

Articolul 4 

Fiecare stat membru în care există dispoziţii legale, de reglementare sau administrative în 

acest domeniu recunoaşte diplomele, certificatele şi alte titluri de medic dentist specialist în 

ortodonţie şi chirurgie orală, eliberate resortisanţilor statelor membre de către celelalte state 

membre în conformitate cu art. 2 şi 3 din Directiva 78/687/CEE şi enumerate în art. 5 din 

prezenta directivă, acordând unor astfel de calificări acelaşi efect pe teritoriul lor ca şi cel al 

diplomelor, certificatelor şi celorlalte titluri eliberate de statul membru respectiv. 

Articolul 5 


1. Ortodonţie 

- în Republica Federală Germania 

„fachzahnärztliche Anerkennung für Kieferorthopädie” (certificat de ortodontist), eliberat de 

„Landeszahnärztekammern” (Camera dentiştilor din landul respectiv); 

- în Danemarca 

„bevis for tilladelse til at betegne sig som specialtandlæge i ortodonti” (certificat acordând 

dreptul de folosire a titlului de medic dentist specialist în ortodonţie), eliberat de 

„Sundhedsstyrelsen” (Comisia de stat pentru sănătate); 

- în Franţa 

„le titre de spécialiste en ortodontie” (titlul de specialist în ortodonţie), emis de autoritatea 

competentă recunoscută în acest scop; 

- în Irlanda 

certificat de medic dentist specialist în ortodonţie, emis de către autoritatea competentă 

recunoscută în acest scop de către ministrul de resort; 

- în Olanda 

„getuigschrift van erkenning en inschrijving als orthodontist in her Specialistenregister” 

(certificat care atestă că persoana în cauză este recunoscută oficial şi că numele ei se 

înregistrează ca specialist în ortodonţie în registrul specialiştilor), eliberat de „Specialisten- 

Registratiecommissie (SRC)” (Comisia de înregistrare a specialiştilor); 

31

- în Marea Britanie 

certificat de perfecţionare în specialitatea ortodonţie, eliberat de autoritatea competentă 

recunoscută în acest scop. 

2. Chirurgie orală 

- în Republica Federală Germania 

„fachzahnärztliche Anerkennung für Oralchirurgie/Mundchirurgie” (certificat de chirurgie 

orală), eliberat de „Landeszahnärztekammern” (Camera dentiştilor din landul respectiv); 

- în Danemarca 

„bevis for tilladelse til at betegne sig som specialtandlæge i hospitalsodontologi” (certificat ce 

conferă dreptul de folosire a titlului de medic dentist specialist în odontologia de spital), 

eliberat de „Shundhedsstyrelsen” (Comisia de stat pentru sănătate); 

- în Irlanda 

certificat de medic dentist specialist în chirurgie orală, eliberat de autoritatea competentă 

recunoscută în acest scop de către ministerul de resort; 

- în Olanda 

„getuigschrift van erkenning en inschrijving als kaakchirurg in het Specialstenregister” 

(certificat care atestă că persoana în cauză este recunoscută oficial şi că numele ei este 

înregistrat ca specialist în chirurgie orală în registrul specialiştilor), eliberat de „Specialisten- 

Registratiecommissie (SRC)” (Comisia de înregistrare a specialiştilor); 

- în Marea Britanie 

certificat de perfecţionare în specialitatea chirurgie orală, eliberat de autoritatea competentă 

recunoscută în acest scop. 

Articolul 6 

1. Resortisanţilor statelor membre care doresc să obţină una din aceste diplome, 

certificate sau alte titluri de medic dentist specialist, care nu sunt eliberate de statul membru 

de origine sau de provenienţă, li se poate impune de către statul membru gazdă să 

îndeplinească condiţiile de formare prevăzute în acest sens de propriile dispoziţii legale, de 

reglementare sau administrative. 

2. Statul membru gazdă ia totuşi în considerare, integral sau parţial, perioadele de 

formare realizate de resortisanţii menţionaţi în alin. (1) şi atestate prin posesia unei diplome, a 

unui certificat sau a altor titluri, eliberate de autorităţile competente ale statului membru de 

origine sau de provenienţă, cu condiţia ca astfel de perioade de formare să corespundă celor 

impuse de statul membru gazdă pentru specializarea în cauză. 

3. Autorităţile sau organismele competente ale statului membru gazdă, după ce au 

verificat conţinutul şi durata perioadei de specializare a persoanelor în cauză pe baza 

32

diplomelor, certificatelor şi a altor titluri, informează persoana respectivă cu privire la 

perioada de formare suplimentară necesară, precum şi la domeniile pe care aceasta trebuie să 

le cuprindă. 

CAPITOLUL IV 


Articolul 7 

1. În cazul resortisanţilor statelor membre ale căror diplome, certificate şi alte titluri nu 



de medic dentist, eliberate de statele membre respective înainte de aplicarea Directivei 

78/687/CEE, însoţite de o atestare care să certifice că resortisanţii în cauză au exercitat efectiv 

şi legal activităţile în cauză pe o durată de cel puţin 3 ani în decursul ultimilor 5 ani care 

precedă data eliberării atestării. 

2. În cazul în care resortisanţii statelor membre ale căror diplome, certificate şi alte titluri 

de medic specialist în stomatologie nu îndeplinesc cerinţele minime de formare prevăzute în 

art. 2 şi 3 din Directiva 78/687/CEE, fiecare stat membru recunoaşte ca dovadă suficientă 

diplomele, certificatele şi alte titluri de medic stomatolog specialist eliberate de acele state 

membre înainte de punerea în aplicare a Directivei 78/687/CEE. Statul membru poate totuşi 

să impună ca astfel de diplome, certificate sau alte titluri să fie însoţite de un certificat eliberat 

de autorităţile sau organismele competente ale statului membru de origine sau de provenienţă, 

care să ateste exercitarea de activităţi de medic specialist în stomatologie pentru o perioadă 

egală cu de două ori diferenţa dintre durata formării în statul membru de origine sau de 

provenienţă şi durata minimă de formare menţionată în Directiva 78/687/CEE, în care aceste 

diplome, certificate sau alte titluri nu respectă durata minimă de formare menţionată în art. 2 

din Directiva 78/687/CEE. 

Totuşi, dacă înainte ca prezenta directivă să fie pusă în aplicare, statul membru gazdă impune 

o durată minimă de formare mai scurtă decât cea menţionată în art. 2 din Directiva 

78/687/CEE, diferenţa menţionată în primul paragraf poate fi determinată numai în funcţie de 

durata minimă de formare prevăzută de statul respectiv. 

CAPITOLUL V 


Articolul 8 


membre care îndeplinesc condiţiile prevăzute în art. 2, 4, 7 şi 19 să li se recunoască dreptul de 

a-şi folosi titlul lor de formare legal, în măsura în care acesta nu este identic cu titlul 

profesional şi, acolo unde este cazul, cu abrevierea sa, din statul membru de origine sau de 

provenienţă, în limba statului respectiv. Statele membre gazdă pot prevedea ca acest titlu să 

fie urmat de denumirea şi adresa instituţiei sau comisiei de examinare care a eliberat acest 

titlu. 



33

espectiv o formare suplimentară, pe care persoana în cauză nu o deţine, statul membru gazdă 



CAPITOLUL VI 

DISPOZIŢII PENTRU FACILITAREA EXERCITĂRII EFECTIVE A DREPTULUI 

DE STABILIRE ŞI A LIBERTĂŢII DE A PRESTA SERVICII 

DE CĂTRE MEDICII DENTIŞTI 


Articolul 9 


la accesul la din activităţile menţionate în art. 1 acceptă ca dovadă suficientă, cu privire la 




















Articolul 10 




condamnări pentru fapte penale săvârşite în exercitarea uneia din activităţile menţionate în 





34











Articolul 11 


sau să exercite oricare dintre activităţile menţionate în art. 1, un document privind sănătatea 

fizică sau psihică, acest stat acceptă ca dovadă suficientă prezentarea documentului cerut în 

statul membru de origine sau de provenienţă. 






Articolul 12 



Articolul 13 

1. Procedura prin care beneficiarul este autorizat într-una din activităţile menţionate în 

art. 1, în temeiul art. 9, 10 şi 11, trebuie să se încheie cât mai curând posibil şi în termen de 

cel mult trei luni de la prezentarea dosarului complet al beneficiarului, fără a aduce atingere 

întârzierilor rezultate ca urmare a unei eventuale acţiuni introduse la încheierea acestei 

proceduri. 

2. În cazurile menţionate în art. 9 alin. (3) şi art. 10 alin. (2), cererea de reexaminare 

suspendă termenul prevăzut în alin. (1). 




Articolul 14 




35

esortisanţii altor state membre, statul membru gazdă asigură ca o formulă adecvată şi 

echivalentă de jurământ sau declaraţie să fie pusă la dispoziţia persoanelor interesate. 

B. Dispoziţii speciale privind prestarea de servicii 

Articolul 15 








În acest scop şi pe lângă declaraţia privind prestarea de servicii menţionată în alin. (2), pentru 

a permite aplicarea dispoziţiilor disciplinare în vigoare pe teritoriul acestora, statele membre 

pot impune fie înregistrarea temporară automată sau afilierea pro forma la o organizaţie 

profesională sau un organism profesional, fie înregistrarea într-un registru, cu condiţia ca 

această înregistrare sau afiliere să nu întârzie şi să nu complice în nici un fel prestarea de 

servicii sau să nu impună prestatorului de servicii nici un fel de costuri suplimentare. 




2. Statul membru gazdă poate impune beneficiarului să prezinte autorităţilor competente 

o declaraţie prealabilă privind prestarea serviciilor sale, în cazul în care acestea implică o 

şedere temporară în teritoriul lor. 















36



Articolul 16 

Dacă, într-un stat membru gazdă, în vederea reglării cu organismele de asigurare a conturilor 

aferente activităţilor exercitate în avantajul asiguraţilor sociali, este obligatorie înscrierea la 

un organism de securitate socială de drept public, statul membru respectiv scuteşte de această 

cerinţă resortisanţii statelor membre stabiliţi într-un alt stat membru, în cazul prestării de 

servicii care impune deplasarea beneficiarului. 

În toate cazurile de prestări de servicii care impun deplasarea beneficiarului, statul membru 

gazdă poate impune beneficiarului să informeze acest organism în prealabil sau, în situaţii 

urgente, cât mai curând posibil, cu privire la prestarea de servicii. 


Articolul 17 

1. Dacă, într-un stat membru gazdă, folosirea titlului profesional cu privire la una dintre 


îndeplinesc condiţiile prevăzute în art. 2, art. 7 alin. (1) şi art. 19, folosesc titlul profesional al 

statului membru gazdă care, în statul respectiv, corespunde acestor condiţii de formare şi 

folosesc şi titlul abreviat. 

2. Alin. (1) se aplică, de asemenea, folosirii titlului de medic specialist în stomatologie 

de către cei care îndeplinesc condiţiile prevăzute în art. 4 şi art. 7 alin. (2). 

Articolul 18 












37

CAPITOLUL VII 

DISPOZIŢII TRANZITORII PRIVIND CAZUL SPECIAL AL ITALIEI 

Articolul 19 

Începând cu data la care Italia ia măsurile necesare aducerii la îndeplinire a prezentei 

directive, statele membre recunosc, în sensul exercitării activităţilor prevăzute în art. 1 din 

prezenta directivă, diplomele, certificatele sau alte titluri în medicină eliberate în Italia unor 

persoane care au început formarea medicală universitară în termen de cel mult 18 luni de la 

notificarea prezentei directive, însoţite de o atestare eliberată de autorităţile competente 

italiene, care să certifice că aceste persoane au fost angajate efectiv, legal şi cu titlu principal 

în Italia în activităţile prevăzute în art. 5 din Directiva 78/687/CEE timp de cel puţin trei ani 

consecutivi din cei cinci ani anteriori eliberării atestării şi că aceste persoane sunt autorizate 

să exercite activităţile menţionate în aceleaşi condiţii ca şi titularii diplomelor, certificatelor 

sau ai altor titluri prevăzute în art. 3 lit. (f) din prezenta directivă. 

Sunt scutite de cerinţa privind experienţa de trei ani menţionată în primul paragraf persoanele 

care au absolvit cu succes cel puţin trei ani de studiu atestaţi de autorităţile competente ca 

fiind echivalenţi cu formarea menţionată în art. 1 din Directiva 78/687/CEE. 

CAPITOLUL VIII 


Articolul 20 

Statele membre care impun resortisanţilor lor încheierea unui stagiu de pregătire pentru a fi 

recunoscuţi ca medici dentişti într-un regim de asigurări medicale pot impune aceeaşi 

obligaţie şi resortisanţilor altor state membre pe o perioadă de opt ani de la data notificării 

prezentei directive. Cu toate acestea, durata stagiului nu poate depăşi şase luni. 

Articolul 21 

În caz de îndoială justificată, statul membru gazdă poate impune autorităţilor competente 


eliberate în respectivul stat membru şi menţionate în capitolele II, III şi IV, precum şi 

confirmarea faptului că beneficiarul a îndeplinit toate condiţiile de formare prevăzute de 

Directiva 78/687/CEE. 

Articolul 22 





38

Articolul 23 




Articolul 24 


termen de 18 luni de la notificarea acesteia şi informează imediat Comisia cu privire la 

aceasta. Totuşi, Italia trebuie să ia aceste măsuri în termen de cel mult şase ani şi, în orice caz, 

în momentul adoptării măsurilor necesare pentru a se conforma Directivei 78/687/CEE. 



Articolul 25 




temeiul Deciziei 75/365/CEE 1 , modificată ultima dată de Decizia 78/689/CEE 2 . 


Articolul 26 


Adoptată la Bruxelles, 25 iulie 1978. 

1 JO L 167, 30.06.1975, p. 19. 


39 


Preşedintele 

K. von DOHNANYI

Nr. Celex: 31978L0687 


din 25 iulie 1978 


referitoare la activităţile medicilor dentişti 

(78/687/CEE) 








medic dentist, prevăzute în Directiva Consiliului 78/686/CEE din 25 iulie 1978 privind 

recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri de medic dentist, inclusiv 

măsurile destinate să faciliteze exercitarea efectivă a dreptului de stabilire şi a libertăţii de a 

presta servicii 3 , caracterul comparabil al cursurilor de formare din statele membre permite 

limitarea coordonării în acest domeniu la cerinţa respectării normelor minime, lăsând, pentru 

restul, statelor membre libertatea de organizare a procesului de învăţământ; 


medic specialist în stomatologie şi pentru a-i pune pe picior de egalitate în cadrul Comunităţii 

pe toţi membrii acestei profesii, care sunt resortisanţi ai statelor membre, este necesară o 

anumită coordonare a condiţiilor de formare ca medic specialist în stomatologie; întrucât este 

oportun să se prevadă anumite criterii minime în acest sens, cu privire atât la dreptul de 

formare specializată, cât şi la durata minimă de formare, modul de predare şi locul în care se 

desfăşoară, precum şi la controlul la care este supusă; întrucât aceste criterii privesc numai 

specializările comune mai multor state membre; 

întrucât este necesar ca, din motive de sănătate publică, să se acţioneze în cadrul Comunităţii 

în vederea definirii comune a domeniului de activitate al membrilor profesiei în cauză; 

întrucât prezenta directivă nu permite în acest stadiu realizarea unei coordonări complete a 

domeniului de activitate al medicilor dentişti în diferite state membre; 

întrucât statele membre asigură ca, din momentul punerii în aplicare a prezentei directive, 

formarea medicilor dentişti să le confere acestora competenţele necesare pentru ansamblul 

activităţilor de prevenire, diagnostic şi tratament în ceea ce priveşte anomaliile şi bolile 

dentare, bucale, maxilare şi ale ţesuturilor asociate; 

1 JO C 101, 04.08.1970, p. 19. 

2 JO C 36, 28.03.1970, p. 19. 


40

întrucât coordonarea condiţiilor de exercitare, prevăzută în prezenta directivă, nu exclude 

totuşi o coordonare ulterioară; 


medicilor dentişti; întrucât, în ceea ce priveşte formarea, majoritatea statelor membre nu fac în 

prezent distincţia între medicii dentişti salariaţi şi cei care desfăşoară activităţi independente; 

întrucât, din acest motiv şi pentru a favoriza pe deplin libera circulaţie a membrilor acestei 

profesii în cadrul Comunităţii, apare, în consecinţă, necesitatea de a extinde aplicarea 

prezentei directive la medicii dentişti salariaţi; 

întrucât, în momentul notificării prezentei directive, activităţile de medic dentist sunt 

exercitate în Italia numai de către medici, fie că sunt sau nu specializaţi în odontostomatologie; 

întrucât prezenta directivă are ca efect să oblige Italia să creeze o nouă 

categorie profesională de persoane abilitate să practice stomatologia sub un alt titlu decât 

acela de medic; întrucât crearea unei noi profesii necesită în Italia nu numai introducerea unei 

formări specifice care să fie în conformitate cu criteriile prevăzute în prezenta directivă, dar şi 

crearea structurilor noii profesii, cum ar fi, de exemplu, ordinul profesional; întrucât, în 

consecinţă, având în vedere amploarea măsurilor care trebuie adoptate, este oportun să se 

acorde un termen suplimentar pentru a permite Italiei să se conformeze prezentei directive, 


CAPITOLUL I 

CONDIŢII DE FORMARE 

Articolul 1 

1. Statele membre condiţionează accesul şi exercitarea activităţilor de medic dentist cu 

titlurile menţionate în art. 1 din Directiva 78/686/CEE de posesia unei diplome, a unui 

certificat sau a altor titluri prevăzute în art. 3 din directiva menţionată, care garantează că, pe 

durata completă a formării, persoana respectivă a dobândit: 

(a) cunoştinţe corespunzătoare despre ştiinţele pe care se bazează stomatologia şi o bună 

înţelegere a metodelor ştiinţifice, în special a principiilor de măsurare a funcţiilor biologice, 

evaluarea faptelor determinate ştiinţific şi analiza datelor; 

(b) cunoştinţe corespunzătoare despre constituţia, fiziologia şi comportamentul 

persoanelor sănătoase şi bolnave, precum şi despre influenţa mediului natural şi a mediului 

social asupra stării de sănătate a fiinţei umane, în măsura în care aceste elemente au legătură 

cu stomatologia; 

(c) cunoştinţe corespunzătoare despre structura şi funcţia dentară, bucală, maxilară şi a 

ţesuturilor asociate, atât cele bolnave, cât şi cele sănătoase, precum şi relaţia lor cu starea 

generală de sănătate, precum şi cu bunăstarea fizică şi socială a pacientului; 

(d) cunoştinţe corespunzătoare despre disciplinele şi metodele clinice, care oferă un tablou 

coerent al anomaliilor, leziunilor şi bolilor dentare, bucale, maxilare şi ale ţesuturilor asociate, 

precum şi despre odontologie sub aspectul prevenirii, diagnosticului şi tratamentului; 

(e) experienţă clinică corespunzătoare sub supraveghere adecvată. 

41

Această formare trebuie să confere competenţele necesare pentru ansamblul activităţilor de 

prevenire, diagnostic şi tratament în ceea ce priveşte anomaliile şi bolile dentare, bucale, 

maxilare şi ale ţesuturilor asociate. 

2. Această formare în stomatologie cuprinde în total cel puţin cinci ani de instruire 

teoretică şi practică pe bază de program integral care include materiile enumerate în anexă şi 

care se desfăşoară într-o universitate, o instituţie de învăţământ superior recunoscută ca având 

un statut echivalent sau fiind sub supravegherea unei universităţi. 

3. Admiterea la aceste cursuri de formare presupune posesia unei diplome sau a unui 

certificat care să permită accesul, pentru studiile în cauză, în instituţiile universitare sau 

institutele de învăţământ superior recunoscute de un stat membru ca având statut echivalent. 

4. Prezenta directivă nu aduce în nici un fel atingere posibilităţii ca statele membre să 

autorizeze pe teritoriul lor, în conformitate cu propriile reglementări, titularii diplomelor, 

certificatelor sau altor titluri care nu au fost obţinute într-un stat membru să aibă acces la şi să 

exercite activităţile de medic dentist. 

Articolul 2 

1. Statele membre asigură că formarea care permite obţinerea unei diplome, a unui 

certificat sau a altui titlu de medic specialist în stomatologie îndeplineşte cel puţin 

următoarele condiţii: 

(a) presupune absolvirea şi validarea a cinci ani de instruire teoretică şi practică pe bază 

de program integral în cadrul ciclului de formare menţionat în art. 1 sau posesia documentelor 

menţionate în art. 7 alin. (1) din Directiva 78/686/CEE; 

(b) cuprinde instruirea teoretică şi practică; 

(c) se efectuează pe bază de program integral, pe o durată minimă de trei ani şi sub 

controlul autorităţilor sau organismelor competente; 

(d) se desfăşoară într-un centru universitar, într-un spital sau, dacă este cazul, într-o 

instituţie de sănătate aprobată în acest sens de autorităţile sau organismele competente; 

(e) presupune participarea personală la activitatea şi responsabilităţile instituţiei în cauză a 

medicului dentist candidat la specializarea respectivă. 

2. Statele membre condiţionează eliberarea unei diplome, a unui certificat sau a altui titlu 

de medic specialist în stomatologie de posesia uneia dintre diplomele, certificatele sau alte 

titluri în stomatologie la care se face referire în art. 1 sau de posesia documentelor menţionate 

în art. 7 alin. (1) din Directiva 78/686/CEE. 

3. În termenul prevăzut în art. 8, statele membre desemnează autorităţile sau organismele 

competente să elibereze diplome, certificate sau alte titluri menţionate în alin. (1). 

4. Statele membre pot deroga de la alin. (1) lit. (a). Beneficiarii unei astfel de derogări nu 

se pot prevala de art. 4 din Directiva 78/686/CEE. 

42

Articolul 3 

1. Fără a aduce atingere principiului formării pe bază de program integral, enunţat în art. 

2 alin. (1) lit. (c), şi până în momentul în care Consiliul decide în conformitate cu alin. (3), 

statele membre pot autoriza formarea de specialitate cu frecvenţă parţială, în condiţiile admise 

de autorităţile naţionale competente, atunci când formarea pe bază de program integral nu 

poate fi realizată din motive bine întemeiate. 

2. Durata totală a formării de specialitate nu poate fi scurtată în termenii alin. (1). Nivelul 

formării nu poate fi compromis nici de caracterul său parţial, nici de exercitarea unei activităţi 

profesionale remunerate cu titlu privat. 

3. În termen de cel mult patru ani de la notificarea prezentei directive şi în temeiul 

reexaminării situaţiei, la propunerea Comisiei şi având în vedere că posibilitatea de formare 

cu frecvenţă parţială ar trebui să continue să existe în anumite împrejurări care trebuie 

examinate pentru fiecare specialitate, Consiliul hotărăşte dacă dispoziţiile alin. (1) şi (2) 

trebuie menţinute sau modificate. 

Articolul 4 

Cu titlu tranzitoriu şi prin derogare de la art. 2 alin. (1) lit. (c) şi de la art. 3, statele membre 

ale căror dispoziţii legale, de reglementare sau administrative prevăd o modalitate de formare 

specializată cu frecvenţă parţială în momentul notificării prezentei directive pot continua să 

aplice aceste dispoziţii candidaţilor care şi-au început formarea ca specialişti în termen de cel 

mult patru ani de la notificarea prezentei directive. Această perioadă poate fi extinsă dacă 

Consiliul nu a luat o hotărâre în conformitate cu art. 3 alin. (3). 

CAPITOLUL II 

DOMENIUL DE ACTIVITATE 

Articolul 5 

Statele membre asigură ca medicii dentişti să fie în general abilitaţi să aibă acces la sau să 

exercite activităţi de prevenire, diagnostic şi tratament în ceea ce priveşte anomaliile şi bolile 

dentare, bucale, maxilare şi ale ţesuturilor asociate, în conformitate cu dispoziţiile de 

reglementare şi normele de conduită care reglementează profesia în momentul notificării 

prezentei directive. 

Statele membre care nu au astfel de dispoziţii şi norme pot să precizeze sau să restrângă 

exercitarea anumitor activităţi menţionate în primul paragraf până la o limită comparabilă cu 

cea existentă în celelalte state membre. 

CAPITOLUL III 


Articolul 6 

Sunt consideraţi ca îndeplinind condiţiile prevăzute în art. 2 alin. (1) lit. (a) beneficiarii art. 19 

din Directiva 78/686/CEE. 

43

În aplicarea art. 2 alin. (2), beneficiarii art. 19 din Directiva 78/686/CEE sunt asimilaţi 

titularilor uneia din diplomele, certificatele sau alte titluri în stomatologie menţionate în art. 1. 

Articolul 7 

Prezenta directivă se aplică, de asemenea, resortisanţilor statelor membre care, în 

conformitate cu Regulamentul Consiliului (CEE) nr.1612/68 din 15 octombrie 1968 privind 

libera circulaţie a lucrătorilor în cadrul Comunităţii 1 , exercită sau vor exercita cu titlu de 

salariat una din activităţile menţionate în art. 1 din Directiva 78/686/CEE. 

Articolul 8 


termen de 18 luni de la notificarea acesteia şi informează imediat Comisia cu privire la 

aceasta. Cu toate acestea, Italia ia aceste măsuri în termen de cel mult şase ani. 



Articolul 9 




temeiul Deciziei 75/365/CEE 1 , modificat ultima dată de Directiva 78/689/CEE 2 . 


Articolul 10 


Adoptată la Bruxelles, 25 iulie 1978 

1 .JO L 167, 30.06.1975, p. 19. 


44 


Preşedintele 

K. von DOHNANYI

ANEXĂ 

Program de studii pentru medicii dentişti 

Programul de studii pentru obţinerea unei diplome, a unui certificat sau a altui titlu în 

stomatologie trebuie să cuprindă cel puţin materiile de mai jos. Una sau mai multe din aceste 

materii pot fi predate în cadrul altor discipline sau în legătură cu acestea. 

(a) Materii de bază 

chimia; 

fizica; 

biologia. 

(b) Materii biomedicale şi materii de medicină generală 

anatomie; 

embriologie; 

histologie, inclusiv citologie; 

fiziologie; 

biochimie (sau chimie fiziologică); 

anatomie patologică; 

patologie generală; 

farmacologie; 

microbiologie; 

igienă; 

medicină preventivă şi epidemiologie; 

radiologie; 

fizioterapie; 

chirurgie generală; 

medicină generală, inclusiv pediatrie; 

oto-rino-laringologie; 

dermato-venerologie; 

45

psihologie generală – psihopatologie – neuropatologie; 

anestezie. 

(c) Materii specific odonto-stomatologice 

protetică dentară; 

materiale şi echipamente stomatologice; 

stomatologie conservativă; 

stomatologie preventivă; 

anestezie şi sedare în stomatologie; 

chirurgie specială; 

patologie specială; 

practică clinică; 

pedodonţie; 

ortodonţie; 

parodontologie; 

radiologie dentară; 

ocluzie dentară şi funcţie maxilară; 

organizare profesională, etică şi legislaţie; 

aspecte sociale ale practicii dentare. 

46

Nr. Celex: 31978L1026 


din 18 decembrie 1978 

privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri 

în medicina veterinară, inclusiv măsurile destinate să faciliteze exercitarea efectivă 


(78/1026/CEE) 




având în vedere propunerea Comisiei 1 , 






eliberării oricărei autorizaţii necesare pentru a practica profesia de medic veterinar, precum şi 



efectivă a dreptului de stabilire şi a libertăţii de a presta servicii de către medicii veterinari; 





recunoaşterea diplomelor, certificatelor şi a altor titluri de medic veterinar; 

întrucât, având în vedere divergenţele existente în prezent între statele membre în ceea ce 

priveşte modalităţile şi durata cursurilor de formare ca medic veterinar, este necesar să se 

prevadă anumite dispoziţii de coordonare pentru a da posibilitatea statelor membre să treacă la 

recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri; întrucât această 

coordonare este realizată de Directiva Consiliului 78/1027/CEE din 25 august 1978 privind 

coordonarea dispoziţiilor legale, de reglementare sau administrative referitoare la activităţile 

medicilor veterinari 4 ; 



1 JO C 92, 20.07.1970, p. 18. 

2 JO C 19, 28.02.1972, p. 10. 

3 JO C 60, 14.06.1971, p. 3. 


47





să prezinte, pe lângă titlurile de formare, un certificat de la autorităţile competente din ţara de 

origine sau de provenienţă, care să ateste că aceste titluri sunt cele vizate de prezenta 

directivă; 













întrucât, în ceea ce priveşte activităţile salariate ale medicilor veterinari, Regulamentul 


cadrul Comunităţii 1 nu prevede dispoziţii specifice pentru profesiile reglementate privind 

moralitatea şi onorabilitatea, disciplina profesională sau utilizarea titlului; întrucât, în funcţie 

de fiecare stat membru în parte, reglementările în cauză sunt sau pot fi aplicabile atât 


medicilor veterinari sunt condiţionate în toate statele membre de posesia unei diplome, a unui 

certificat sau a altui titlu; întrucât aceste activităţi sunt exercitate atât de către salariaţi, cât şi 

de către lucrătorii independenţi sau de către aceleaşi persoane în ambele calităţi în cursul 

carierei lor profesionale; întrucât, pentru a favoriza pe deplin libera circulaţie a membrilor 

acestei profesii în cadrul Comunităţii, apare, în consecinţă, necesitatea de a extinde aplicarea 

prezentei directive la medicii veterinari salariaţi, 


CAPITOLUL I 


Articolul 1 

Prezenta directivă se aplică activităţilor exercitate de medicii veterinari. 

1 JO L 257, 19.10.1968, p. 2. 

48

CAPITOLUL II 

DIPLOME, CERTIFICATE ŞI ALTE TITLURI ÎN MEDICINA VETERINARĂ 

Articolul 2 


statelor membre de către celelalte state membre în conformitate cu art. 1 din Directiva 

78/1027/CEE şi enumerate în art. 3, acordându-le acestora, în ceea ce priveşte dreptul de 

acces şi exercitare a activităţilor de medic veterinar, acelaşi efect pe teritoriul lor ca şi cel al 

diplomelor, certificatelor şi celorlalte titluri eliberate de statul membru respectiv. 

În cazul în care o diplomă, un certificat sau un alt titlu menţionat în art. 3 au fost eliberate 

înainte de punerea în aplicare a prezentei directive, acestea trebuie însoţite de o atestare 

eliberată de autorităţile competente din ţara emitentă, care să certifice că diploma, certificatul 

sau titlul respectiv este în conformitate cu art. 1 din Directiva 78/1027/CEE. 

Articolul 3 

Diplomele, certificatele şi alte titluri prevăzute în art. 2 sunt următoarele: 

(a) în Republica Federală Germania 

1. Zeugnis über die tierärztliche Staatsprüfung (certificatul examenului de stat în 

medicină veterinară), eliberat de autorităţile competente; 

2. atestatele eliberate de autorităţile competente ale Republicii Federale Germania, care 


competente ale Republicii Democrate Germania cu cele care figurează la pct. 1; 


le diplôme légal de docteur en médecine vétérinaire/wettelijk diploma van doctor in de 

veeartsenijkunde of doctor in de diergeneesskunde, eliberată de universităţile de stat, de 

comisia centrală sau de comisiile de examen de stat din universităţi; 


bevis for bestået kandidateksamen i veterinaervidenskab (cand. med. vet.) (certificat care 

atestă promovarea examenului pentru candidaţii la medicină veterinară), eliberat „Kongelige 

Veterinaer - og Landbohøjskole”; 


le diplôme de docteur vétérinaire d'État (licenţă de stat în medicină veterinară); 

49

(e) în Irlanda 

1. diploma de Bachelor in/of Veterinary Medicine (MVB) 

2. the Diploma of membership of the Royal College of Veterinary Surgeons (MRCVS), 

obţinută ca urmare a unui examen după încheierea unui ciclu complet de studii efectuat într-o 

şcoală veterinară din Irlanda; 

(f) în Italia 

il diploma di laurea di dottore in medicina veterinaria accompagnato dal diploma 

d'abilitazione all'esercizio della medicina veterinaria, eliberată de ministrul educaţiei publice 

pe baza constatărilor comisiilor de examen de stat competente; 

(g) în Luxemburg 

1. le diplôme d'État de docteur en médecine vétérinaire (diploma de stat în medicină 

veterinară), eliberată de comisia de examen de stat şi vizată de ministrul educaţiei naţionale; 

2. diplome care conferă un grad de învăţământ superior în medicină veterinară eliberate 

în una din ţările Comunităţii, care conferă dreptul de participare la stagiu, dar nu şi dreptul de 

practică, omologate de ministrul educaţiei naţionale, în conformitate cu Legea din 18 iunie 

1969 privind învăţământul superior şi omologarea titlurilor şi gradelor străine, însoţite de un 

certificat de stagiu practic vizat de ministrul sănătăţii publice; 


1. het getuigschrift van met goed gevolg afgelegd diergeneeskundig examen (certificatul 

de atestare a promovării examenului de medicină veterinară); 

2. het getuigschrift van met goed gevolg afgelegd veeartsenijkundig examen (certificatul 

de atestare a promovării examenului de medicină veterinară); 


diplome: 

- Bachelor of Veterinary Science (BVSc.); 

- Bachelor of Veterinary Medicine (Vet.MB sau BVet.Med.); 

- Bachelor of Veterinary Medicine and Surgery (BVM şi S sau BVMS); 

- the Diploma of membership of the Royal College of Veterinary Surgeons (MRCVS), 

obţinută ca urmare a unui examen după încheierea unui ciclu complet de studii efectuat într-o 

şcoala veterinară din Marea Britanie. 

50

CAPITOLUL III 


Articolul 4 




de medic dentist, eliberate de statele membre respective înainte de aplicarea Directivei 

78/1027/CEE, însoţite de o atestare care să certifice că resortisanţii în cauză au exercitat 

efectiv şi legal activităţile în cauză pe o durată de cel puţin 3 ani consecutivi în decursul 

ultimilor 5 ani care precedă data eliberării atestării. 

CAPITOLUL IV 


Articolul 5 



folosi titlul lor de formare legal şi, eventual, cu abrevierea sa, din statul membru de origine 

sau de provenienţă, în limba statului respectiv. Statele membre gazdă pot prevedea ca acest 

titlu să fie urmat de denumirea şi adresa instituţiei sau comisiei de examinare care a eliberat 

acest titlu. 






CAPITOLUL V 

DISPOZIŢII PENTRU FACILITAREA EXERCITĂRII EFECTIVE 

A DREPTULUI DE STABILIRE ŞI A LIBERTĂŢII DE A PRESTA SERVICII 

DE CĂTRE MEDICII VETERINARI 


Articolul 6 








51

espectivă, statul membru gazdă poate impune resortisanţilor statului membru de origine sau 








Statul membru de origine sau de provenienţă verifică exactitatea faptelor. Autorităţile statului 

respectiv decid asupra naturii şi amplorii investigaţiilor care trebuie efectuate şi informează 

statul membru gazdă asupra oricărei acţiuni pe care o efectuează în legătură cu atestările sau 

documentele eliberate. 


Articolul 7 














respectiv decid asupra naturii şi amplorii investigaţiilor care trebuie efectuate şi, în 




Articolul 8 










52

Articolul 9 



Articolul 10 

1. Procedura prin care beneficiarul este autorizat să aibă acces la activităţile menţionate 

în art. 1, în conformitate cu art. 6, 7 şi 8, trebuie să se încheie cât mai curând posibil şi în 






Statul membru consultat trebuie să transmită răspunsul său în termen de trei luni. În caz 

contrar, statul membru gazdă poate lua măsurile impuse de faptele grave şi precise de care are 

cunoştinţă. 



Articolul 11 


sau să exercite activităţile menţionate în art. 1 să depună jurământ sau să facă o declaraţie 

solemnă şi dacă formula acestui jurământ sau declaraţii nu poate fi utilizată de resortisanţii 

altor state membre, statul membru gazdă asigură ca o formulă adecvată şi echivalentă de 

jurământ sau declaraţie să fie pusă la dispoziţia persoanelor interesate. 


Articolul 12 














53




2. Statul membru gazdă poate prevedea ca beneficiarul să prezinte autorităţilor 

competente o declaraţie prealabilă privind prestarea serviciilor sale în cazul în care acestea 

implică o şedere temporară pe teritoriul acestui stat. Statul membru gazdă poate, în toate 

cazurile, să impună unui medic veterinar stabilit într-un alt stat membru o declaraţie prealabilă 

privind prestarea de servicii constând în eliberarea de reţete sau de certificate veterinare care 

nu implică examinarea animalelor, în măsura în care această practică este admisă în 

conformitate cu dispoziţiile legale, de reglementare şi administrative, precum şi de dreptul 

profesional din statul membru gazdă. 

Statul membru gazdă care impune această declaraţie prealabilă ia măsurile necesare pentru a 

prevedea că declaraţia este acordată, acolo unde este cazul, pentru o serie de servicii prestate 

în aceeaşi regiune şi unuia sau mai multor beneficiari în cursul unei perioade nu mai lungi de 

un an. 






- o atestare care să certifice că beneficiarul exercită în mod legal activităţile în cauză în 

statul membru în care este stabilit; 











Articolul 13 





abreviat. 

54

Articolul 14 


cu privire la legislaţia în domeniul veterinar şi, dacă este cazul, la deontologia statului 

membru gazdă. 









CAPITOLUL VI 


Articolul 15 



eliberate în respectivul stat membru şi menţionate în capitolul II, precum şi confirmarea 


78/1027/CEE. 

Articolul 16 





Articolul 17 




Articolul 18 



aceasta. 



55

Articolul 19 


Adoptată la Bruxelles, 18 decembrie 1978. 

56 


Preşedintele 

H.-D. GENSCHER

Nr. Celex: 31978L1027 




referitoare la activităţile medicilor veterinari 

(78/1027/CEE) 







întrucât, în vederea recunoaşterii reciproce a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri în 

domeniul medicinii veterinare prevăzută de Directiva Consiliului 78⁄1026⁄CEE din 18 

decembrie 1978 privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri în 

domeniul medicinii veterinare, inclusiv măsurile destinate să faciliteze exercitarea efectivă a 

dreptului de stabilire şi a libertăţii de a presta servicii 4 , caracterul comparabil al cursurilor de 

formare din statele membre permite limitarea coordonării în acest domeniu la cerinţa 

respectării normelor minime, lăsând, pentru restul, statelor membre libertatea de organizare a 

procesului de învăţământ; 




medicilor veterinari; întrucât, în ceea ce priveşte formarea, majoritatea statelor membre nu fac 

în prezent distincţia între medicii veterinari salariaţi şi cei care desfăşoară activităţi 

independente; întrucât, din acest motiv şi pentru a favoriza pe deplin libera circulaţie a 


aplicarea prezentei directive la medicii veterinari salariaţi, 


Articolul 1 

1. Statele membre condiţionează accesul şi exercitarea activităţilor de medic veterinar de 

posesia unei diplome, a unui certificat sau a altor titluri menţionate în domeniul medicinii 

veterinare, prevăzute în art. 3 din Directiva 78⁄1026⁄CEE, care garantează că, pe durata 

completă a formării, persoana respectivă a dobândit: 

1 JO C 92, 20.07.1970, p. 18. 

2 JO C 19, 28.02.1972, p. 10. 

3 JO C 60, 14.06.1971, p. 3. 

4 Vezi pagina 1 din prezentul Jurnal Oficial (JO L 362, 23.12.1978). 

57

(a) cunoştinţe corespunzătoare în domeniul ştiinţelor care stau la baza exercitării profesiei 

de medic veterinar; 

(b) cunoştinţe corespunzătoare despre structura şi funcţiile animalelor sănătoase, 

creşterea, reproducerea şi igiena lor în general, precum şi cunoştinţe despre alimentaţia lor, 

inclusiv tehnologia pusă în aplicare cu ocazia fabricării şi conservării alimentelor destinate 

animalelor; 

(c) cunoştinţe corespunzătoare despre comportamentul şi protecţia animalelor; 

(d) cunoştinţe corespunzătoare despre cauzele, natura, evoluţia, efectele, diagnosticarea şi 

tratarea bolilor animalelor, considerate individual sau în grup, inclusiv cunoştinţe speciale 

despre transmiterea acestor boli la oameni; 

(e) cunoştinţe corespunzătoare de medicină preventivă; 

(f) cunoştinţe corespunzătoare de igiena şi tehnologia producerii, fabricării şi punerii în 

circulaţie a produselor alimentare pentru animale sau de origine animală destinate consumului 

uman; 

(g) cunoştinţe corespunzătoare cu privire la dispoziţiile legale, de reglementare şi 

administrative referitoare la aspectele enumerate mai sus; 

(h) experienţă clinică şi practică corespunzătoare sub supraveghere adecvată. 

2. Această formare veterinară cuprinde în total cel puţin cinci ani de instruire teoretică şi 

practică pe bază de program integral care se desfăşoară într-o universitate, o instituţie de 

învăţământ superior recunoscută ca având un statut echivalent sau fiind sub supravegherea 

unei universităţi şi care include materiile enumerate în anexă. 

3. Admiterea la aceste cursuri de formare presupune posesia unei diplome sau a unui 

certificat care să permită accesul, pentru studiile în cauză, în instituţiile universitare sau 

institutele de învăţământ superior recunoscute de un stat membru ca având statut echivalent. 

4. Prezenta directivă nu aduce în nici un fel atingere posibilităţii ca statele membre să 

autorizeze pe teritoriul lor, în conformitate cu propriile reglementări, titularii diplomelor, 

certificatelor sau altor titluri care nu au fost obţinute într-un stat membru să aibă acces la şi să 

exercite activităţile de medicină veterinară. 

Articolul 2 



libera circulaţie a lucrătorilor în cadrul Comunităţii 1 , exercită sau vor exercita în calitate de 

salariaţi una din activităţile menţionate în art. 1 din Directiva 78/1026/CEE. 

1 JO L 257, 19.10.1968, p. 2. 

58

Articolul 3 

1. Statele membre iau măsurile necesare pentru a se conforma prezentei directive, în 

termen de doi ani de la notificare şi informează imediat Comisia cu privire la aceasta. 



Articolul 4 



ANEXĂ 

PROGRAM DE STUDII PENTRU MEDICII VETERINARI 

59 


Preşedintele 

H.-D. GENSCHER 

Programul de studii pentru obţinerea unei diplome, a unui certificat sau a altui titlu în 

medicina veterinară trebuie să cuprindă cel puţin materiile de mai jos. Una sau mai multe din 

aceste materii pot fi predate în cadrul altor discipline sau în legătură cu acestea. 

A. Materii de bază 

- fizică; 

- chimie; 

- biologie animală; 

- biologia plantelor; 

- matematici aplicate ştiinţelor biologice. 

B. Materii specifice 

Grupa 1: Ştiinţe fundamentale 

- anatomie (inclusiv histologie şi embriologie); 

- fiziologie; 

- biochimie; 

- genetică;

- farmacologie; 

- farmacie; 

- toxicologie; 

- microbiologie; 

- imunologie; 

- epidemiologie; 

- deontologie. 

Grupa 2: Ştiinţe clinice 

- obstetrică; 

- patologie (inclusiv anatomie patologică); 

- parazitologie; 

- medicină clinică şi chirurgie (inclusiv anestezie); 

- prelegeri clinice despre diferite animale domestice, păsări şi alte specii animale; 

- medicină preventivă; 

- radiologie; 

- reproducere şi tulburări de reproducere; 

- medicină veterinară şi sănătate publică; 

- legislaţie în domeniul medicinii veterinare şi medicină legală; 

- terapeutică; 

- propedeutică. 

Grupa 3: Producţie animală 

- producţie animală; 

- nutriţie animală; 

- agronomie; 

- economie rurală; 

- creşterea şi sănătatea animalelor; 

60

- igienă veterinară; 

- etologie şi protecţie animală. 

Grupa 4: Igienă alimentară 

- inspecţia şi controlul produselor alimentare pentru animale sau de origine animală; 

- igienă şi tehnologie alimentară; 

- lucrări practice (inclusiv lucrări practice în locurile de sacrificare şi de tratare a 

produselor alimentare). 

Formarea practică se poate desfăşura sub forma unui stagiu, cu condiţia ca aceasta să fie pe 

bază de program integral şi să se afle sub controlul direct al autorităţii sau al organismului 

competent şi să nu depăşească şase luni din perioada totală de cinci ani de studiu. 

Repartizarea instruirii teoretice şi practice între diferitele grupe de materii se face echilibrat şi 

în mod coordonat, astfel încât cunoştinţele şi experienţele enumerate în art. 1 alin. (1) din 

prezenta directivă să poată fi dobândite corespunzător pentru a permite medicilor veterinari 

să-şi poată îndeplini sarcinile în totalitate. 

61

Nr. Celex: 31980L0154 


din 21 ianuarie 1980 

privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri de moaşă, 

inclusiv măsurile destinate să faciliteze exercitarea efectivă a dreptului de stabilire 

şi a libertăţii de a presta servicii 

(80/154/CEE) 



57 şi 66, 







eliberării oricărei autorizaţii necesare pentru a practica profesia de moaşă, precum şi înscrierii 

sau afilierii la organizaţii sau organisme profesionale; 


efectivă a dreptului de stabilire şi a libertăţii de a presta servicii de către moaşă; 





întrucât ar putea părea oportun ca, simultan cu recunoaşterea reciprocă a diplomelor, să se ia 

măsuri de coordonare a condiţiilor care reglementează formarea moaşelor; întrucât această 

coordonare face obiectul Directivei 80/155/CEE 4 ; 

întrucât, în statele membre, legea condiţionează accesul şi exercitarea activităţilor de moaşă 

de posesia unei diplome de moaşă; 





1 JO C 18, 12.02.1970, p. 1. 

2 JO C 101, 04.08.1970, p. 26. 

3 JO C 146, 11.12.1970, p. 17. 


62





directivă; 













întrucât, în ceea ce priveşte activităţile salariate ale moaşelor, Regulamentul Consiliului 

(CEE) nr. 1612/68 din 15 octombrie 1968 privind libera circulaţie a lucrătorilor în cadrul 

Comunităţii 1 nu prevede dispoziţii specifice pentru profesiile reglementate privind moralitatea 

şi onorabilitatea, disciplina profesională sau utilizarea titlului; întrucât, în funcţie de fiecare 

stat membru în parte, reglementările în cauză sunt sau pot fi aplicabile atât persoanelor 

salariate, cât şi celor care desfăşoară activităţi independente; întrucât activităţile moaşelor sunt 

condiţionate în mai multe state membre de posesia unei diplome, a unui certificat sau a altui 

titlu de moaşă; întrucât aceste activităţi sunt exercitate atât de către salariaţi, cât şi de către 

lucrătorii independenţi sau de către aceleaşi persoane în ambele calităţi în cursul carierei lor 

profesionale; întrucât, pentru a favoriza pe deplin libera circulaţie a membrilor acestei profesii 

în cadrul Comunităţii, apare, în consecinţă, necesitatea de a extinde aplicarea prezentei 

directive la moaşele salariate; 


CAPITOLUL I 


Articolul 1 

1. Prezenta directivă se aplică activităţilor exercitate de moaşă, definite de fiecare stat 

membru, fără a aduce atingere dispoziţiilor art. 4 din Directiva 80/155/CEE, cu următoarele 

titluri profesionale: 

1 JO L 257, 19.10.1968, p. 2. 

63

în Republica Federală Germania: 

- „Hebamme”; 

în Belgia: 

- „accoucheuse/vroedvrouw”; 

în Danemarca 

- „jordemoder”; 

în Franţa: 

- „sage-femme”; 

în Irlanda: 

- „midwife”; 

În Italia: 

- „ostetrica”; 


- „sage-femme”; 

în Olanda: 

- „verloskundige”; 

în Marea Britanie: 

- „midwife”. 

CAPITOLUL II 

DIPLOME, CERTIFICATE ŞI ALTE TITLURI DE MOAŞĂ 

Articolul 2 

1. Fiecare stat membru recunoaşte diplomele, certificatele sau alte titluri de moaşă 

eliberate resortisanţilor statelor membre de către celelalte state membre în conformitate cu 

art. 1 alin. (1), (3) şi (4) din Directiva 80/155/CEE şi enumerate în art. 3, care respectă una din 

următoarele modalităţi: 

- formare profesională pe bază de program integral în obstetrică cu o durată de cel puţin 

trei ani: 

64

- condiţionată de posesia unei diplome, a unui certificat sau a altui titlu în obstetrică 

care permite admiterea în universităţi sau instituţii de învăţământ superior sau, în absenţa 

acesteia, care garantează un nivel echivalent de cunoştinţe; 

- sau urmată de practică profesională pentru care s-a eliberat atestarea menţionată în 

art. 4 din prezenta directivă; 

- formare profesională pe bază de program integral în obstetrică cu o durată de cel puţin 

doi ani sau 3 600 ore, condiţionată de posesia unei diplome, a unui certificat sau a altui titlu 

de asistent medical generalist, după cum se menţionează în art. 3 din Directiva 77/452/CEE 1 ; 

- formare profesională pe bază de program integral în obstetrică cu durata de 18 luni sau 

3 000 ore, condiţionată de posesia unei diplome, a unui certificat sau a altui titlu de asistent 

medical generalist, după cum se menţionează în art. 3 din Directiva 77/452/CEE, şi urmată de 

practica profesională pentru care se eliberează atestarea menţionată în art. 4 din prezenta 

directivă. 

2. Fiecare stat membru eliberează diplome, certificate şi alte titluri recunoscute, în ceea 

ce priveşte dreptul de acces la şi de exercitare a activităţilor nesalariate de moaşă, având 

acelaşi efect pe teritoriul lor ca şi cel al diplomelor, certificatelor şi celorlalte titluri eliberate 

de statul membru respectiv. 

Articolul 3 


(a) în Republica Federală Germania: 

- „Hebammenprüfungszeugnis”, eliberată de comisia de examinare desemnată de stat; 

- atestatele eliberate de autorităţile competente ale Republicii Federale Germania, care 


competente ale Republicii Democrate Germania cu cele care figurează la prima liniuţă; 

(b) în Belgia: 

„diplôme d'accoucheuse/ vroedvrouwdiploma”, eliberată de şcolile înfiinţate sau aprobate de 

stat sau de către comisia centrală de examinare; 

(c) în Danemarca: 

„bevis for bestået jordemodereksamen”, eliberată de „Danmarks Jordemoderskole”; 

(d) în Franţa: 

„diplôme de sage-femme”, eliberată de către stat; 

1 JO L 176, 15.07.1977, p. 1. 

65

(e) în Irlanda: 

„certificate in Midwifery”, eliberat de „An Bord Altranais”; 

(f) în Italia: 

„diploma d'ostetrica”, eliberată de şcolile recunoscute de stat; 

(g) în Luxemburg: 

„diplôme de sage-femme”, eliberată de ministrul sănătăţii publice, pe baza unei decizii a 

comisiei de examinare; 

(h) în Olanda: 

„vroedvrouwdiploma”, eliberată de comisia de examinare desemnată de stat; 

(i) în Marea Britanie: 

„certificate of admission to the Roll of Midwives”, eliberat în Anglia şi Ţara Galilor de 

Central Midwives Board for England and Wales, în Scoţia de Central Midwives Board for 

Scotland şi în Irlanda de Nord de Northern Ireland Council for Nurses and Midwives. 

Articolul 4 

Atestarea prevăzută în art. 2 este eliberată de autorităţile competente ale statului membru de 

origine sau de provenienţă. Aceasta atestă că beneficiarul, după obţinerea diplomei de moaşă, 

a exercitat în mod satisfăcător toate activităţile de moaşă într-un spital sau în altă instituţie de 

sănătate aprobată în acest sens, pentru o perioadă fixă, după cum urmează: 

- doi ani, în cazul prevăzut în art. 2 alin. (1) prima liniuţă a doua sub-liniuţă; 

- un an, în cazul prevăzut în art. 2 alin. (1) a treia liniuţă. 

CAPITOLUL III 


Articolul 5 




de moaşă, eliberate de statele membre respective în termen de cel mult şase luni de la 

notificarea prezentei directive, însoţite de o atestare care să certifice că resortisanţii în cauză 

au exercitat efectiv şi legal activităţile în cauză pe o durată de cel puţin 3 ani consecutivi în 

decursul ultimilor 5 ani care precedă data eliberării atestării. 



dar care, în temeiul art. 2 din prezenta directivă, trebuie recunoscute numai dacă sunt însoţite 

66

de atestarea de practică profesională menţionată în art. 4, fiecare stat membru recunoaşte ca 

dovadă suficientă diplomele, certificatele şi alte titluri de moaşă eliberate de statele membre 

respective înainte de punerea în aplicare a prezentei directive, însoţite de o atestare care să 

certifice că resortisanţii în cauză au exercitat efectiv şi legal activităţile în cauză timp de cel 

puţin 2 ani din cei 5 ani anteriori datei eliberării atestării. 

CAPITOLUL IV 


Articolul 6 



folosi titlul lor de formare legal, în măsura în care acesta nu este identic cu titlul profesional 

şi, acolo unde este cazul, cu abrevierea sa, din statul membru de origine sau de provenienţă, în 

limba statului respectiv. Statele membre gazdă pot prevedea ca acest titlu să fie urmat de 

denumirea şi adresa instituţiei sau comisiei de examinare care a eliberat acest titlu. 






CAPITOLUL V 


DE STABILIRE ŞI A LIBERTĂŢII DE A PRESTA SERVICII DE CĂTRE MOAŞĂ 


Articolul 7 


la accesul la din activităţile menţionate în art. 1 acceptă ca dovadă suficientă, cu privire la 














67







Articolul 8 



















Articolul 9 










Articolul 10 



68

Articolul 11 

1. Procedura prin care beneficiarului îi este autorizat accesul la una din activităţile 





2. În cazurile menţionate în art. 7 alin. (3) şi art. 8 alin. (2), o cerere de reexaminare 





Articolul 12 







Articolul 13 












o declaraţie prealabilă privind prestarea serviciilor sale în cazul în care acestea implică o 

şedere temporară pe teritoriul său. 





69













Articolul 14 


aferente activităţilor exercitate în avantajul asiguraţilor sociali, este obligatorie înscrierea la 

un organism de securitate socială de drept public, statul membru respectiv scuteşte de această 

cerinţă resortisanţii statelor membre stabiliţi într-un alt stat membru, în cazul prestării de 

servicii care impune deplasarea beneficiarului. 

Totuşi, beneficiarul informează acest organism în prealabil sau, în situaţii urgente, ulterior, cu 

privire la prestarea de servicii. 


Articolul 15 





abreviat. 

Articolul 16 









70




CAPITOLUL VI 


Articolul 17 




faptului că beneficiarul a îndeplinit toate condiţiile de formare prevăzute Directiva 

80/155/CEE. 

Articolul 18 





Articolul 19 




Articolul 20 


termen de trei ani de la notificarea acesteia şi informează imediat Comisia cu privire la 

aceasta. 



Articolul 21 






1 JO L 167, 30.06.1975, p. 19. 


71

Articolul 22 


Adoptată la Bruxelles, 21 ianuarie 1980. 

72 


Preşedintele 

G. MARCORA

Nr. Celex: 31980L0155 


din 21 ianuarie 1980 


referitoare la accesul şi exercitarea activităţilor de moaşă 

(80/155/CEE) 







întrucât, în aplicarea art. 57 din Tratat, este necesară coordonarea dispoziţiilor legale, de 

reglementare sau administrative referitoare la accesul la şi exercitarea activităţilor de moaşă; 

întrucât este necesar, din motive de sănătate publică, să se tindă în cadrul Comunităţii spre o 

definire comună a domeniului de activitate a membrilor profesiei în cauză şi a formării lor; 

întrucât, în acest sens, nu s-a considerat oportun să se impună un program de studii unificat 

pentru toate statele membre; întrucât, dimpotrivă, acestea ar trebui să beneficieze de totală 

libertate în organizarea procesului de învăţământ; întrucât, în consecinţă, cea mai bună soluţie 

este să se stabilească numai norme minime; 

întrucât coordonarea prevăzută de prezenta directivă nu exclude totuşi o coordonare 

ulterioară; 

întrucât, în ceea ce priveşte formarea, majoritatea statelor membre nu fac în prezent distincţia 

între moaşele salariate şi cele care exercită activităţi independente; întrucât, din acest motiv, 

apare , necesitatea de a extinde aplicarea prezentei directive la moaşele salariate, 


Articolul 1 

1. Statele membre condiţionează accesul şi exercitarea activităţilor de moaşă cu titlurile 

menţionate în art. 1 din Directiva 80/154/CEE 4 de posesia unei diplome, a unui certificat sau a 

altui titlu în obstetrică, prevăzute în art. 3 din directiva menţionată, care garantează că 

persoana respectivă a dobândit pe întreaga durată a perioadei de formare: 

(a) cunoştinţe ştiinţifice corespunzătoare pe care se bazează activitatea de moaşă, în 

special de obstetrică şi ginecologie; 

1 JO C 18, 12.02.1970, p. 1. 

2 JO C 101, 04.08.1970, p. 26. 

3 JO C 146, 11.12.1970, p. 17. 


73

(b) cunoştinţe corespunzătoare privind deontologia şi legislaţia profesională; 

(c) cunoştinţe aprofundate despre funcţiile biologice, anatomice şi fiziologice în domeniul 

obstetricii şi al nou-născuţilor şi, de asemenea, privind relaţia dintre starea de sănătate şi 

mediul fizic şi social al fiinţei umane şi al comportamentului ei; 

(d) experienţă clinică corespunzătoare obţinută în instituţii aprobate sub supravegherea 

unui personal calificat în obstetrică; 

(e) înţelegerea corespunzătoare a formării personalului medical şi a experienţei în 

colaborarea cu acest personal. 

2. Formarea menţionată în alin. (1) cuprinde: 

- fie o formare specifică în obstetrică pe bază de program integral, care să cuprindă cel 

puţin trei ani de studii teoretice şi practice; admiterea la această formare este condiţionată de 

încheierea a cel puţin primilor 10 ani de formare şcolară generală; 

- fie o formare specifică în obstetrică pe bază de program integral, care să cuprindă cel 

puţin 18 luni, admiterea la acesta fiind condiţionată de posesia unei diplome, a unui certificat 

sau a altui titlu de asistent medical generalist, prevăzute în art. 3 din Directiva 77/452/CEE 1 . 

3. Formarea specifică în obstetrică prevăzută în alin. (2) prima liniuţă acoperă cel puţin 

materiile programului de formare menţionat în anexă. 

Formarea prevăzută în alin. (2) a doua liniuţă trebuie să cuprindă cel puţin materiile din 

programul de formare menţionat în anexă, care nu fac obiectul dintr-un curs echivalent în 

cadrul formării ca asistent medical generalist. 

4. Statele membre asigură că instituţia care se ocupă de formarea moaşelor este 

răspunzătoare de coordonarea teoriei cu practica pe tot parcursul programului de studii. 

Instruirea teoretică şi tehnică menţionată în partea A din anexă trebuie echilibrată şi 

coordonată cu instruirea clinică a moaşelor, menţionată în partea B din anexa menţionată, 

astfel încât cunoştinţele şi experienţa enumerate în alin. (1) să poată fi dobândite în mod 

adecvat. 

Instruirea clinică a moaşelor trebuie să ia forma unor stagii controlate la locul de muncă, adică 

în cadrul serviciilor de sănătate dintr-un spital sau în alte servicii de sănătate aprobate de 

autorităţile sau organismele competente. Pe durata formării, viitoarele moaşe participă la 

activităţile serviciilor în cauză, în măsura în care activităţile respective contribuie la formarea 

lor. Ele sunt iniţiate cu privire la responsabilităţile pe care le implică activitatea de moaşă. 

1 JO L 176, 15.07.1977, p. 1. 

74

Articolul 2 

După examinarea periodică a rezultatelor diverselor cursuri de formare prevăzute în art. 1 

alin. (2), Comisia prezintă un prim raport Consiliului pentru prima dată în termen de şase ani 

de la notificarea prezentei directive. Examinarea în cauză este realizată cu asistenţa 

Comitetului consultativ pentru formarea moaşelor. 

În funcţie de rezultatele acestei examinări, Comisia prezintă propuneri de modificare destinate 

alinierii criteriilor minime prevăzute pentru cursurile de formare menţionate la condiţiile 

prevăzute în art. 2 alin. (1) prima liniuţă prima sub-liniuţă şi a doua liniuţă din Directiva 

80/154/CEE. Consiliul hotărăşte fără întârziere cu privire la aceste propuneri. 

Articolul 3 

Fără a aduce atingere dispoziţiilor art. 1, statele membre pot autoriza formarea cu frecvenţă 

parţială în condiţiile aprobate de autorităţile naţionale competente. 

Durata totală a formării cu frecvenţă parţială nu poate fi mai scurtă decât cea a formării pe 

bază de program integral. Nivelul formării nu poate fi afectat de caracterul său parţial. 

Articolul 4 

Statele membre se asigură că moaşelor li se conferă cel puţin dreptul de acces la şi de 

exercitare a următoarelor activităţi: 

1. să asigure o bună informare şi consiliere în materie de planificare familială; 

2. să constate sarcina, apoi să monitorizeze sarcina normală, să efectueze examinările 

necesare pentru monitorizarea evoluţiei normale a sarcinii; 

3. să prescrie sau să recomande examinările necesare pentru a diagnostica cât mai 

devreme posibil sarcinile care prezintă risc; 

4. să întocmească un program de pregătire a viitorilor părinţi pentru noul lor rol, să 

asigure pregătirea completă în vederea naşterii şi să-i consilieze în materie de igienă şi de 

alimentaţie; 

5. să asiste mama pe durata travaliului şi să monitorizeze starea fătului in utero prin 

mijloacele clinice şi tehnice corespunzătoare; 

6. să coordoneze naşterea normală la apariţia capului, inclusiv, unde este cazul, o 

epiziotomie, iar în cazurile urgente, să coordoneze naşterea la prezentarea pelviană; 

7. să recunoască semnalele de avertisment pentru o anomalie a mamei sau copilului, care 

necesită intervenţia unui medic şi să îl asiste pe acesta în caz de intervenţie; să ia măsurile de 

urgenţă necesare în absenţa medicului, în special înlăturarea manuală a placentei, eventual 

urmată de o examinare manuală a uterului; 

8. să examineze şi să îngrijească nou-născutul; să ia orice iniţiativă necesară care se 

impune şi să realizeze, dacă este necesar, resuscitarea imediată; 

75

9. să îngrijească şi să monitorizeze progresele mamei în perioada post-natală şi să facă 

mamei toate recomandările necesare, care să permită creşterea nou-născutului în cele mai 

bune condiţii; 

10. să ducă la bun sfârşit tratamentul prescris de medic; 

11. să întocmească rapoartele scrise necesare. 

Articolul 5 



lucrătorilor în cadrul Comunităţii 1 , exercită sau vor exercita cu titlu salariat una din activităţile 

menţionate în art. 1 din Directiva 80/154/CEE. 

Articolul 6 

1. Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se conforma prezentei directive în 

termen de trei ani de la notificarea acesteia şi informează imediat Comisia cu privire la 

aceasta. 



Articolul 7 






Articolul 8 

În termen de cel mult 6 ani de la notificarea prezentei directive, Consiliul, hotărând la 

propunerea Comisiei şi după avizul Comitetului consultativ, decide dacă derogarea prevăzută 

în partea B pct. 3 din anexă trebuie eliminată sau dacă domeniul său ar trebui redus. 

Articolul 9 


Adoptată la Bruxelles, 21 ianuarie 1980. 

1 JO L 257, 19.10.1968, p. 2. 

2 JO L 167, 30. 06.1975, p. 19. 


76 


Preşedintele 

G. MARCORA

ANEXĂ 

PROGRAMUL DE FORMARE A MOAŞELOR 

Programul de formare pentru obţinerea unei diplome, a unui certificat sau a altui titlu în 

obstetrică constă din următoarele două părţi: 

A. INSTRUIREA TEORETICĂ ŞI TEHNICĂ 

(a) Materii de bază 

1. Noţiuni fundamentale de anatomie şi fiziologie 

2. Noţiuni fundamentale de patologie 

3. Noţiuni fundamentale de bacteriologie, virologie şi parazitologie 

4. Noţiuni fundamentale de biofizică, biochimie şi radiologie 

5. Pediatrie, în special referitor la nou-născuţi 

6. Igienă, educaţie sanitară, medicină preventivă, diagnosticare timpurie 

7. Nutriţie şi dietetică, în special cu privire la femei, nou-născuţi şi sugari 

8. Noţiuni fundamentale de sociologie şi probleme de medicină socială 

9. Noţiuni fundamentale de farmacologie 

10. Psihologie 

11. Pedagogie 

12. Legislaţie medicală şi socială şi organizare medicală 

13. Deontologie şi legislaţie profesională 

14. Educaţie sexuală şi planificare familială 

15. Protecţia juridică a mamei şi a copilului. 

(b) Materii specifice activităţilor moaşelor 

1. Anatomie şi fiziologie 

2. Embriologie şi dezvoltarea fătului 

3. Sarcină, naşterea şi puerperalitate 

4. Patologie ginecologică şi obstetrică 

5. Pregătire pentru naştere şi maternitate, inclusiv aspectele psihologice 

77

6. Pregătirea pentru naştere (inclusiv cunoaşterea şi folosirea echipamentului tehnic de 

obstetrică) 

7. Analgezie, anestezie şi resuscitare 

8. Fiziologia şi patologia nou-născutului 

9. Îngrijirea şi supravegherea nou-născutului 

10. Factori psihologici şi sociali 

B. INSTRUIREA PRACTICĂ ŞI INSTRUIREA CLINICĂ 

Această instruire se face sub supraveghere corespunzătoare: 

1. Consultarea femeilor însărcinate, inclusiv cel puţin 100 de examinări prenatale 

2. Supravegherea şi îngrijirea a cel puţin 40 de femei însărcinate 

3. Coordonarea de către studenţi a cel puţin 40 de naşteri; în cazul în care nu se poate 

ajunge la acest număr datorită lipsei de femei în travaliu, poate fi redus la minimum 30, cu 

condiţia ca studentul să asiste la 20 de naşteri suplimentar 

4. Asistarea la una sau două naşteri cu prezentare pelviană 

5. Experienţă în epiziotomie şi iniţierea în sutură 

6. Supravegherea şi îngrijirea a 40 de femei cu sarcini la risc 

7. Cel puţin 100 de examinări post-natale şi examinări ale nou-născuţilor normali 

8. Supravegherea şi îngrijirea mamelor şi a nou-născuţilor, inclusiv a celor născuţi 

înainte de termen, după termen, cu greutatea sub cea normală şi a celor care prezintă tulburări 

9. Îngrijirea cazurilor patologice din domeniile ginecologic şi obstetric şi a bolilor nounăscuţilor 

şi sugarilor 

10. Iniţierea în îngrijirea cazurilor patologice generale din medicină şi chirurgie. 

78

Nr. Celex: 31981L1057 



de completare a Directivelor 75/362/CEE, 77/452/CEE, 78/686/CEE şi 78/1026/CEE 

privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri de medic, 

asistent medical generalist, medic dentist şi medic veterinar, 

cu privire la drepturile dobândite 

(81/1057/CEE) 







întrucât în Directivele 75/362/CEE 4 , 77/452/CEE 5 , 78/686/CEE 6 şi 78/1026/CEE 7 privind 

recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri de medic, asistent medical 

generalist, medic dentist şi medic veterinar, care cuprind măsuri de facilitare a exercitării 

efective a dreptului de stabilire şi a libertăţii de a presta servicii, dispoziţiile privind drepturile 

dobândite fac referire la diplome, certificate şi alte titluri de medic, asistent medical 

generalist, medic dentist şi medic veterinar, eliberate de statele membre anterior punerii în 

aplicare a directivelor menţionate; 

întrucât, în consecinţă, aceste dispoziţii nu includ în mod expres diplomele, certificatele şi alte 

titluri care constituie dovezi ale unei formări care nu respectă cerinţele minime de formare 

prevăzute în Directivele 75/363/CEE 8 , 77/453/CEE 9 , 78/687/CEE 10 şi 78/1027/CEE 11 şi care 

s-a încheiat după punerea în aplicare a directivelor menţionate, dar care a debutat înaintea 

punerii lor în aplicare; 

întrucât este necesar ca această omisiune să fie remediată, 


1 JO C 121, 23.05.1981, p. 3. 

2 JO C 172, 13.07.1981, p. 114. 

3 JO C 185, 27.07.1981, p. 7. 

4 JO L 167, 30.06.1975, p. 1. 

5 JO L 176, 15.07.1977, p. 1. 

6 JO L 233, 24.08.1978, p. 1. 

7 JO L 362, 23.12.1978, p. 1. 

8 JO L 167, 30.06.1975, p. 14. 

9 JO L 176, 15.07.1977, p. 8. 

10 JO L 233, 24.08.1978, p. 10. 

11 JO L 362, 23.12.1978, p. 7. 

79

Articolul 1 

Art. 9 alin. (1) şi (2) din Directiva 75/362/CEE, art. 4 din Directiva 77/452/CEE, art. 7 alin. 

(1) şi (2) din Directiva 78/686/CEE şi art. 4 din Directiva 78/1026/CEE se aplică, de 

asemenea, diplomelor, certificatelor şi altor titluri care constituie dovezi ale unei formări care 

nu respectă cerinţele minime de formare prevăzute în art. 1, 2, 3, 4, şi 5 din Directiva 

75/363/CEE, art. 1 din Directiva77/453/CEE, art.1, 2 şi 3 din Directiva 78/687/CEE şi art.1 

din Directiva 78/1027/CEE şi care s-a încheiat după punerea în aplicare a directivelor 

menţionate, dar care a debutat înaintea punerii lor în aplicare. 

Articolul 2 

Statele membre adoptă măsurile necesare pentru a se conforma prezentei directive până la 30 

iunie 1982 cel târziu. Statele membre informează imediat Comisia cu privire la aceasta. 

Articolul 3 



80 


Preşedintele 

G. HOWE

Nr. Celex: 31985L0384 



privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri 

în domeniul arhitecturii, inclusiv măsurile destinate să faciliteze exercitarea efectivă 


(85/384/CEE) 


-------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 









eliberării oricărei autorizaţii necesare pentru a exercita activităţi în domeniul arhitecturii, 

precum şi înscrierii sau afilierii la organizaţii sau organisme profesionale; 


efectivă a dreptului de stabilire şi a libertăţii de a presta servicii în ceea ce priveşte activităţile 

din domeniul arhitecturii; 





întrucât creaţia arhitecturală, calitatea construcţiilor, integrarea lor armonioasă în mediul 

înconjurător, respectul pentru peisajele naturale şi urbane, precum şi pentru patrimoniul 

colectiv şi privat sunt de interes public; întrucât, aşadar, recunoaşterea reciprocă a diplomelor, 

certificatelor şi altor titluri trebuie să se bazeze pe criterii calitative şi cantitative care să 

garanteze că titularii diplomelor, certificatelor şi altor titluri recunoscute sunt în măsură să 

înţeleagă şi să pună în practică nevoile indivizilor, grupurilor sociale şi colectivităţilor în ceea 

ce priveşte amenajarea teritoriului, proiectarea, organizarea şi realizarea construcţiilor, 

conservarea şi valorificarea patrimoniului construit şi protecţia echilibrelor naturale; 

1 JO C 239, 04.10.1967, p. 15. 

2 JO C 72, 19.07.1968, p. 3. 

3 JO C 24, 22.03.1968, p. 3. 

81

întrucât metodele de formare a celor care profesează în domeniul arhitecturii sunt în prezent 

foarte diversificate; întrucât, cu toate acestea, trebuie prevăzută o convergenţă a formării în 

vederea exercitării activităţilor aferente titlului profesional de arhitect; 

întrucât, în unele state membre, legea condiţionează accesul şi exercitarea activităţilor de 

arhitectură de posesia unei diplome în arhitectură; întrucât, în alte state membre în care nu 

există această condiţie, dreptul de a deţine titlul profesional de arhitect este totuşi reglementat 

prin lege; întrucât, în cele din urmă, în unele state în care nu se aplică nici unul din cele două 

cazuri de mai sus, sunt în curs de elaborare dispoziţii legale şi de reglementare cu privire la 

accesul şi exercitarea acestor activităţi cu titlul profesional de arhitect; întrucât, în consecinţă, 

în acele state membre încă nu s-au stabilit condiţiile privind accesul şi exercitarea unor astfel 

de activităţi; întrucât recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi altor titluri 

presupune că aceste diplome, certificate şi alte titluri autorizează accesul şi exercitarea 

anumitor activităţi în statul membru care le-a eliberat; întrucât, în consecinţă, recunoaşterea 

anumitor atestări în temeiul prezentei directive trebuie să continue să rămână în vigoare numai 

în măsura în care titularilor lor, în conformitate cu dispoziţiile legale care trebuie adoptate în 

statele membre care au eliberat atestările în cauză, li se va autoriza accesul la activităţi cu 

titlul profesional de arhitect; 

întrucât obţinerea titlului profesional legal de arhitect este condiţionată, în unele state 

membre, pe lângă posesia unei diplome, a unui certificat sau a altui titlu, de absolvirea unui 

stagiu profesional; întrucât, având în vedere că încă nu există convergenţă între statele 

membre pe acest plan, pentru a preveni eventualele dificultăţi, este necesară recunoaşterea ca 

o condiţie suficientă a unei experienţe practice adecvate, cu o durată egală, dobândită într-un 

alt stat membru; 

întrucât referirea din art. 1 alin. (2) la „activităţi în domeniul arhitecturii exercitate în mod 

obişnuit cu titlul profesional de arhitect”, justificată de situaţia existentă în anumite state 

membre, are doar rolul de a indica domeniul de aplicare a prezentei directive, fără a avea 

pretenţia să ofere o definiţie juridică a activităţilor din domeniul arhitecturii; 

întrucât, în majoritatea statelor membre, activităţile din domeniul arhitecturii sunt exercitate, 

de drept sau de fapt, de către persoane care posedă fie doar titlul de arhitect, fie titlul de 

arhitect însoţit de alt apelativ, fără ca aceste persoane să beneficieze de un monopol asupra 

exercitării activităţilor respective, cu excepţia cazurilor în care există dispoziţii legale 

contrare; întrucât activităţile menţionate anterior sau numai unele dintre ele pot fi exercitate şi 

de către membri ai altor profesii, în special ingineri, care au beneficiat de o formare specială 

în industria construcţiilor; 

întrucât recunoaşterea reciprocă a calificărilor va facilita accesul şi exercitarea activităţilor 

respective; 

întrucât, în unele state membre, există dispoziţii legale care autorizează eliberarea titlului 

profesional legal de arhitect, cu titlu de excepţie şi prin derogare de la condiţiile necesare în 

mod obişnuit pentru obţinerea titlului profesional legal de arhitect, anumitor personalităţi din 

domeniu, care sunt foarte puţin numeroase şi ale căror lucrări evidenţiază un talent 

arhitectural excepţional; întrucât cazul acestor arhitecţi trebuie reglementat de prezenta 

directivă, în special datorită faptului că aceştia se bucură în mod frecvent de o reputaţie 

internaţională; 

întrucât recunoaşterea mai multor diplome, certificate şi alte titluri existente, menţionate în 

art. 10, 11 şi 12, are ca obiect să permită titularilor acestora să se stabilească sau să presteze 

82

servicii în alte state membre, cu efect imediat; întrucât introducerea bruscă a acestei dispoziţii 

în Marele Ducat al Luxemburgului ar putea provoca, date fiind dimensiunile reduse ale 

teritoriului său, denaturări ale concurenţei şi ar dezorganiza exercitarea profesiei; întrucât, în 

consecinţă, pare justificat să se acorde acestui stat membru un termen de adaptare 

suplimentar; 

întrucât, având în vedere faptul că o directivă privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, 

certificatelor şi a altor titluri nu implică în mod necesar echivalenţa materială a formărilor la 

care se referă aceste diplome, utilizarea unui titlu de formare ar trebui autorizată numai în 




să prezinte, pe lângă titlurile de formare, un certificat de la autorităţile competente din statul 

membru de origine sau de provenienţă, care să ateste că aceste titluri sunt cele vizate de 

prezenta directivă; 

întrucât dispoziţiile naţionale cu privire la moralitate şi onorabilitate pot fi aplicate ca norme 

privind accesul la activităţi, dacă are loc stabilirea; întrucât, în aceste condiţii, trebuie făcută o 

distincţie între cazurile în care persoanele respective nu au mai exercitat niciodată activităţi în 

domeniul arhitecturii şi cele în care acestea au exercitat deja astfel de activităţi într-un alt stat 

membru; 










întrucât, în ceea ce priveşte activităţile salariate din domeniul arhitecturii, Regulamentul 


cadrul Comunităţii 1 nu prevede dispoziţii specifice pentru profesiile reglementate în ceea ce 

priveşte moralitatea şi onorabilitatea, disciplina profesională sau utilizarea titlului; întrucât, în 

funcţie de fiecare stat membru în parte, reglementările în cauză sunt sau pot fi aplicabile atât 


în domeniul arhitecturii sunt condiţionate în mai multe state membre de posesia unei diplome, 

a unui certificat sau a altui titlu; întrucât aceste activităţi sunt exercitate atât de către salariaţi, 

cât şi de către persoane independente sau de către aceleaşi persoane în ambele calităţi în 

cursul carierei lor profesionale; întrucât, pentru a favoriza pe deplin libera circulaţie a 


aplicarea prezentei directive la salariaţii care profesează în domeniul arhitecturii; 

întrucât prezenta directivă introduce recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a 

altor titluri care conferă acces la activităţi profesionale, fără o coordonare concomitentă a 

dispoziţiilor naţionale cu privire la formare; întrucât, pe lângă acestea, numărul membrilor 

profesiei respective variază în mod considerabil de la un stat membru la altul; întrucât, în 

1 JO L 257, 19.10.1968, p. 2. 

83

aceste condiţii, aplicarea prezentei directive în primii ani trebuie urmărită cu o atenţie 

deosebită de către Comisie, 

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 


-------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 

CAPITOLUL I 


Articolul 1 

1. Prezenta directivă se aplică activităţilor din domeniul arhitecturii. 

2. În sensul prezentei directive, activităţile din domeniul arhitecturii sunt cele exercitate 

în mod obişnuit cu titlul profesional de arhitect. 

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 

CAPITOLUL II 

DIPLOME, CERTIFICATE ŞI ALTE TITLURI CARE CONFERĂ ACCESUL LA 

ACTIVITĂŢI ÎN DOMENIUL ARHITECTURII CU TITLUL PROFESIONAL DE 

ARHITECT 

Articolul 2 

Fiecare stat membru recunoaşte diplomele, certificatele şi alte titluri obţinute în urma unei 

formări care respectă cerinţele de la art. 3 şi 4, eliberate resortisanţilor statelor membre de 

către alte state membre, acordându-le acestora, în ceea ce priveşte dreptul de acces şi de 

exercitare a activităţilor menţionate în art. 1 cu titlul profesional de arhitect, în condiţiile 

stabilite în art. 23 alin. (1) acelaşi efect pe teritoriul lor ca şi cel al diplomelor, certificatelor şi 

celorlalte titluri eliberate de statul membru respectiv. 

Articolul 3 

Formările care conduc la obţinerea diplomelor, certificatelor şi a altor titluri menţionate în art. 

2 sunt asigurate de cursuri universitare al căror element principal îl constituie arhitectura. 

Aceste cursuri trebuie să menţină echilibrul între aspectele teoretice şi practice ale formării în 

arhitectură şi să asigure dobândirea: 

1. unei capacităţi de a crea proiecte arhitectonice care să îndeplinească atât cerinţele 

estetice, cât şi cerinţele tehnice; 

2. unor cunoştinţe adecvate despre istorie şi teoriilor arhitecturii, precum şi a artelor, 

tehnologiilor şi ştiinţelor umane conexe; 

3. unor cunoştinţe privind artele frumoase ca factori de influenţă asupra calităţii 

concepţiei arhitectonice; 

4. unor cunoştinţe adecvate de urbanism, planificare şi tehnici aplicate în procesul de 

planificare; 

84

5. unei capacităţi de înţelegere a relaţiilor dintre oameni şi creaţiile arhitectonice, pe de o 

parte, şi dintre acestea şi mediu, pe de altă parte, precum şi a necesităţii de a armoniza 

creaţiile arhitecturale şi spaţiile în funcţie de necesităţile şi dimensiunea umană, 

6. unei capacităţi de înţelegere a profesiei de arhitect şi a rolului său în societate, în 

special în elaborarea de proiecte care să ţină cont de factorii sociali, 

7. unor cunoştinţe despre metodele de cercetare şi de pregătire a proiectului de 

construcţie, 

8. unei capacităţi de a înţelege aspectele de concepţie structurală, de construcţie şi de 

inginerie civilă legate de proiectarea construcţiilor, 

9. unor cunoştinţe adecvate privind problemele fizice şi tehnologiile, precum şi funcţiile 

construcţiilor, pentru a asigura elementele de confort interior şi protecţie climatică, 

10. capacităţii tehnice care să permită proiectarea unor construcţii care să îndeplinească 

cerinţele utilizatorilor, respectând constrângerile impuse de factorii de cost şi reglementările 

din domeniul construcţiilor, 

11. unor cunoştinţe adecvate privind sectoarele, organizaţiile, reglementările şi 

procedurile implicate în execuţia proiectelor de construcţii şi integrarea planurilor în 

urbanistica generală. 

Articolul 4 

1. Formarea menţionată în art. 2 trebuie să îndeplinească cerinţele definite în art. 3, 

precum şi următoarele condiţii: 

(a) durata totală a perioadei de formare trebuie să cuprindă cel puţin patru ani de studii pe 

bază de program integral într-o universitate sau o instituţie de învăţământ comparabilă sau cel 

puţin şase ani de studii într-o universitate sau o instituţie de învăţământ comparabilă, dintre 

care cel puţin trei ani trebuie să fie pe bază de program integral; 

(b) această formare trebuie încheiată cu promovarea unui examen de nivel universitar. 

Prin derogare de la dispoziţiile primului paragraf, este recunoscută ca respectând dispoziţiile 

art. 2 formarea cu o durată de trei ani în „Fachhochschulen” din Republica Federală 

Germania, existentă la data notificării prezentei directive, care îndeplineşte cerinţele definite 

în art. 3 şi care permite accesul la activităţile menţionate în art. 1 în acel stat membru cu titlul 

profesional de arhitect, cu condiţia ca această formare să fie completată de o perioadă de 

experienţă profesională de patru ani în Republica Federală Germania, atestată de un certificat 

eliberat de ordinul profesional la care este înregistrat arhitectul care doreşte să beneficieze de 

dispoziţiile prezentei directive. Ordinul profesional trebuie să stabilească în prealabil că 

lucrările realizate de arhitectul respectiv în domeniul arhitecturii reprezintă o probă 

concludentă a aplicării tuturor cunoştinţelor menţionate în art. 3. Acest certificat este eliberat 

conform aceleiaşi proceduri ca şi cea aplicată pentru înregistrarea în tabelul ordinului 

profesional. 

Pe baza experienţei acumulate şi ţinând cont de evoluţia formărilor în domeniul arhitecturii, în 

termen de opt ani de la expirarea termenului prevăzut în art. 31 alin. (1) primul paragraf, 

Comisia prezintă Consiliului un raport asupra aplicării acestei derogări şi propunerile 

85

adecvate asupra cărora Consiliul hotărăşte în conformitate cu procedurile prevăzute de Tratat 

în termen de şase luni. 

2. Este recunoscută ca îndeplinind dispoziţiile art. 2, în cadrul promovării sociale sau al 

studiilor universitare cu frecvenţă parţială, şi formarea care îndeplineşte cerinţele definite în 

art. 3 şi este încheiată cu promovarea unui examen în arhitectură de către o persoană care 

lucrează de cel puţin şapte ani în domeniul arhitecturii sub supravegherea unui arhitect sau a 

unei firme de arhitectură. Acest examen trebuie să fie de nivel universitar şi să fie echivalent 

cu examenul final menţionat la alin. (1) lit. (b). 

Articolul 5 

1. Sunt consideraţi ca îndeplinind condiţiile necesare pentru exercitarea activităţilor 

menţionate în art. 1, cu titlul profesional de arhitect, resortisanţii unui stat membru autorizaţi 

să utilizeze acest titlu în aplicarea unei legi care oferă autorităţii competente dintr-un stat 

membru posibilitatea de a elibera acest titlu resortisanţilor statelor membre care s-au distins în 

special prin calitatea realizărilor lor în domeniul arhitecturii. 

2. În cazul persoanelor menţionate la alin. (1), un certificat eliberat de statul membru de 

origine sau de provenienţă constituie proba calităţii de arhitect. 

Articolul 6 

Sunt recunoscute, în condiţiile prevăzute în art. 2, atestările eliberate de autorităţile 

competente din Republica Federală Germania, care confirmă echivalenţa titlurilor de formare 

eliberate după 8 mai 1945 de către autorităţile competente din Republica Democrată Germană 

cu titlurile prevăzute în articolul menţionat. 

Articolul 7 

1. Fiecare stat membru trebuie să comunice, cât mai curând posibil, simultan cu celelalte 

state membre şi cu Comisia, lista diplomelor, certificatelor şi a altor titluri care sunt eliberate 

pe teritoriul său şi care îndeplinesc criteriile prevăzute în art. 3 şi 4, precum şi instituţiile şi 

autorităţile care le eliberează. 

Prima listă este transmisă în termen de 12 luni de la notificarea prezentei directive. 

Fiecare stat membru comunică, de asemenea, orice modificări intervenite în ceea ce priveşte 

diplomele, certificatele şi alte titluri care sunt eliberate pe teritoriul său, în special cele care nu 

mai îndeplinesc cerinţele prevăzute în art. 3 şi 4. 

2. Listele şi actualizările acestora sunt publicate de către Comisie cu scop informativ în 

Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene după expirarea unui termen de trei luni de la 

comunicarea acestora. Cu toate acestea, în cazurile prevăzute în art. 8, publicarea unei 

diplome, a unui certificat sau a altui titlu trebuie amânată. Listele consolidate sunt publicate 

periodic de către Comisie. 

Articolul 8 

Dacă un stat membru sau Comisia se îndoieşte că o diplomă, un certificat sau un alt titlu 

îndeplineşte criteriile prevăzute în art. 3 şi 4, Comisia sesizează Comitetului consultativ 

86

privind formarea în domeniul arhitecturii în termen de trei luni de la comunicarea efectuată în 

temeiul art. 7 alin. (1). Comitetul emite un aviz în termen de trei luni. 

Diploma, certificatul sau alt titlu trebuie publicate în termen de trei luni de la emiterea 

avizului sau la expirarea termenului de emitere a acestuia, cu excepţia a două cazuri: 

- în cazul în care statul membru care a eliberat-o decide să modifice comunicarea 

efectuată în conformitate cu art. 7 alin. (1) 

sau 

- în cazul în care un stat membru sau Comisia pun în aplicare art. 169 sau 170 din Tratat 

în vederea sesizării Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene. 

Articolul 9 

1. Comitetul consultativ poate fi sesizat de un stat membru sau de către Comisie ori de 

câte ori un stat membru sau Comisia se îndoieşte că o diplomă, un certificat sau un alt titlu 

inclus pe una din listele publicate în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene mai 

îndeplineşte cerinţele de la art. 3 şi 4. Comitetul emite un aviz în termen de trei luni. 

2. Comisia retrage o diplomă de pe una din listele publicate în Jurnalul Oficial al 

Comunităţilor Europene fie cu acordul statului membru respectiv, fie ca urmare a unei 

hotărâri a Curţii de Justiţie. 

CAPITOLUL III 

DIPLOME, CERTIFICATE ŞI ALTE TITLURI CARE CONFERĂ ACCESUL LA 

ACTIVITĂŢI ÎN DOMENIUL ARHITECTURII, ÎN TEMEIUL DREPTURILOR 

DOBÂNDITE SAU AL DISPOZIŢIILOR NAŢIONALE EXISTENTE 

Articolul 10 

Fiecare stat membru recunoaşte diplomele, certificatele şi alte titluri prevăzute în art. 11, 

eliberate de celelalte state membre resortisanţilor statelor membre care sunt deja în posesia 

acestor calificări la data notificării prezentei directive sau ale căror studii care permit 

obţinerea acestor diplome, certificate şi alte titluri încep cel mai târziu în cursul celui de-al 

treilea an universitar ce urmează notificării menţionate anterior, chiar dacă aceste calificări nu 

îndeplinesc cerinţele minime prevăzute în capitolul II, acordându-le, în ceea ce priveşte 

accesul şi exercitarea activităţilor menţionate în art. 1 şi cu respectarea art. 23, acelaşi efect pe 


respectiv în domeniul arhitecturii. 

Articolul 11 


87

(a) în Germania 

- diplomele eliberate de şcolile superioare de arte frumoase [Dipl.-Ing., Architekt 

(HfbK)]; 

- diplomele eliberate de catedrele de arhitectură (Architektur/Hochbau) ale „Technische 

Hochschulen”, universităţilor tehnice, universităţilor şi, în măsura în care aceste instituţii au 

fost regrupate în „Gesamthochschulen”, ale „Gesamthochschulen”, (Dipl.-Ing. şi orice alte 

titluri care vor fi eliberate ulterior titularilor acestor diplome); 

- diplomele eliberate de catedrele de arhitectură (Architektur/Hochbau) ale 

„Fachhochschulen” şi, în măsura în care aceste instituţii au fost regrupate în 

„Gesamthochschulen”, de catedrele de arhitectură (Architektur/Hochbau) ale 

„Gesamthochschulen”, însoţite, în cazurile în care durata studiilor este mai mică de patru ani, 

dar de cel puţin trei ani, de un certificat prin care se atestă o perioadă de experienţă 

profesională de patru ani în Republica Federală Germania, eliberat de ordinul profesional în 

conformitate cu art. 4 alin. (1) al doilea paragraf (Ingenieur grad. şi orice alte titluri ce vor fi 

eliberate ulterior titularilor acestor diplome); 

- certificatele (Prüfungszeugnisse) eliberate înainte de 1 ianuarie 1973 de catedrele de 

arhitectură ale „Ingenieurschulen” şi ale „Werkkunstschulen”, însoţite de o atestare a 

autorităţilor competente certificând faptul că persoana respectivă şi-a obţinut calificările 

oficiale în conformitate cu art. 13; 


- diplomele eliberate de şcolile superioare naţionale de arhitectură sau de institutele 

superioare de arhitectură (architecte - architect); 

- diplomele eliberate de şcoala superioară provincială de arhitectură din Hasselt 

(architect); 

- diplomele eliberate de academiile regale de arte frumoase (architecte - architect); 

- diplomele eliberate de „écoles Saint-Luc” (architecte - architect); 

- diplomele universitare în construcţii civile, însoţite de un certificat de stagiu eliberat 

de ordinul arhitecţilor care conferă titularului dreptul de utilizare a titlului profesional de 

arhitect (architecte - architect); 

- diplomele de arhitect eliberate de comisia de examinare centrală sau de stat pentru 

arhitectură (architecte - architect); 

- diplomele de constructor civil-arhitect şi diplomele de inginer-arhitect eliberate de 

facultăţile de ştiinţe aplicate ale universităţilor şi de Facultatea Politehnică din Mons 

(ingénieur-architecte, ingénieur-architect); 


- diplomele eliberate de şcolile naţionale de arhitectură din Copenhaga şi Århus 

(architekt); 

88

- certificatul de aptitudini eliberat de Comisia arhitecţilor conform Legii nr. 202 din 28 

mai 1975 (registreret arkitekt); 

- diplomele eliberate de şcolile superioare de construcţii civile (bygningskonstruktør), 

însoţite de o atestare a autorităţilor competente certificând faptul că persoana respectivă a 

promovat un test privind titlurile sale de formare, în conformitate cu art. 13; 


- diplomele de arhitect recunoscute de guvern, eliberate până în 1959 de Ministerul 

educaţiei naţionale şi ulterior de Ministerul afacerilor culturale (architecte DPLG); 

- diplomele eliberate „Ecole spéciale d'architecture” (architecte DESA); 

- diplomele eliberate începând din anul 1955 de către catedra de arhitectură a „École 

nationale supérieure des arts et industries de Strasbourg” (fostă „École nationale d'ingénieurs 

de Strasbourg”) (architecte ENSAIS); 

(e) în Grecia 

- diplomele de inginer-arhitect eliberate de METSOVION POLYTECHNION din 

Atena, însoţite de o atestare eliberată de Camera tehnică a Greciei care conferă dreptul 

exercitării de activităţi în domeniul arhitecturii; 

- diplomele de inginer-arhitect eliberate de ARISTOTELION PANEPISTIMION din 

Salonic, însoţite de o atestare eliberată de Camera tehnică a Greciei care conferă dreptul 


- diplomele de inginer-constructor civil eliberate de METSOVION POLYTECHNION 

din Atena, însoţite de o atestare eliberată de Camera tehnică a Greciei care conferă dreptul 


- diplomele de inginer-constructor civil eliberate de ARISTOTELION 

PANEPISTIMION din Salonic, însoţite de o atestare eliberată de Camera tehnică a Greciei 

care conferă dreptul exercitării de activităţi în domeniul arhitecturii; 

- diplomele de inginer-constructor civil eliberate de PANEPISTIMION THRAKIS, 

însoţite de o atestare eliberată de Camera tehnică a Greciei care conferă dreptul exercitării de 

activităţi în domeniul arhitecturii; 

- diplomele de inginer-constructor civil eliberate de PANEPISTIMION PATRON, 

însoţite de o atestare eliberată de Camera tehnică a Greciei care conferă dreptul exercitării de 

activităţi în domeniul arhitecturii; 

(f) în Irlanda 

- licenţa de „Bachelor of Architecture” decernată de „National University of Ireland” 

[B. Arch. (N.U.I.)] absolvenţilor licenţiaţi ai „University College” din Dublin; 

- diploma de nivel universitar în arhitectură decernată de „College of Technology”, 

Bolton Street, Dublin (Diplom. Arch.); 

89

- certificatul de membru asociat al „Royal Institute of Architects of Ireland”, (ARIAI); 

- certificatul de membru al „Royal Institute of Architects of Ireland”, (MRIAI); 

(g) în Italia 

- diplomele de „laurea in architettura” eliberate de universităţi, institute politehnice şi 

institutele superioare de arhitectură din Veneţia şi Reggio-Calabria, însoţite de diploma care 

conferă titularului dreptul de a exercita în mod independent profesia de arhitect, eliberată de 

Ministerul educaţiei publice după ce candidatul a promovat, înaintea unei comisii competente, 

examenul de stat care îi conferă dreptul de a exercita în mod independent profesia de arhitect 

(dott. Architetto); 

- diplomele de „laurea in ingegneria” în domeniul construcţiilor civile („sezione 

costenzione civile”), eliberate de universităţi şi institute politehnice, însoţite de diploma care 

conferă titularului dreptul de a exercita în mod independent profesia de arhitect, eliberată de 

Ministerul educaţiei publice după ce candidatul a promovat, înaintea unei comisii competente, 

examenul de stat care îi conferă dreptul de a exercita în mod independent profesia (dott. Ing. 

Architetto sau dott. Ing. in ingegneria civile); 


- atestarea care certifică promovarea examenul de licenţă în arhitectură, eliberată de 

catedrele de arhitectură ale şcolilor tehnice superioare din Delft sau Eindhoven (bouwkundig 

ingenieur); 

- diplomele eliberate de academiile de arhitectură recunoscute de stat (architect); 

- diplomele eliberate până în 1971 de fostele instituţii de învăţământ superior în 

arhitectură (Hoger Bouwkunstonderricht) (architect HBO); 

- diplomele eliberate până în anul 1970 de fostele instituţii de învăţământ superior în 

arhitectură (Voortgezet Bouwkunstonderricht) (architect VBO); 

- atestarea care certifică promovarea examenului organizat de Consiliul arhitecţilor al 

„Bond van Nederlandse Architecten” (Ordinul arhitecţilor olandezi, BNA) (architect); 

- diploma de la „Stichtung Institut voor Architectuur” (Fundaţia „Institutul de 

Arhitectură”) (IVA) eliberată la absolvirea unui curs organizat de această fundaţie şi care se 

întinde pe durata a minimum patru ani (architect), însoţită de o atestare a autorităţilor 

competente certificând faptul că persoana respectivă a promovat un test privind titlurile sale 

de formare în conformitate cu art. 13; 

- o atestare a autorităţilor competente certificând faptul că, anterior datei intrării în 

vigoare a prezentei directive, persoana respectivă a promovat examenul „Kandidaat in de 

bouwkunde”, organizat de şcoala tehnică superioară din Delft sau din Eindhoven şi că, pe o 

perioadă de cel puţin cinci ani imediat înainte de data respectivă, a exercitat activităţi în 

domeniul arhitecturii, a căror natură şi importanţă garantează, conform criteriilor recunoscute 

în Olanda, o competenţă suficientă pentru exercitarea funcţiilor respective (architect); 

90

Atestările menţionate la liniuţele a şaptea şi a opta nu mai trebuie recunoscute după data 

intrării în vigoare a dispoziţiilor legale şi de reglementare privind accesul şi exercitarea 

activităţilor din domeniul arhitecturii cu titlul profesional de arhitect, în măsura în care, în 

conformitate cu aceste dispoziţii, atestările respective nu permit accesul la aceste activităţi cu 

titlul profesional menţionat; 


- titlurile conferite ca urmare a promovării unui examen la: 

- „Royal Institute of British Architects”; 

- şcolile de arhitectură ale: 

- universităţilor, 

- politehnicilor, 

- colegiilor, 

- academiilor, 

- şcolilor de tehnologie şi arte, 

care, la data adoptării prezentei directive, au fost sau sunt recunoscute de „Architects 

Registration Council” din Regatul Unit în scopul înscrierii în Registrul profesiei (Architect); 

- un certificat care prevede faptul că titularul său are un drept dobândit de a-şi păstra 

titlul profesional de arhitect în temeiul secţiunii 6 alin. (1) lit. (a), 6 alin. (1) lit. (b) sau 6 alin. 

(1) lit. (d) din Legea privind înregistrarea arhitecţilor din 1931 (Architect); 

- un certificat care prevede faptul că titularul său are un drept dobândit de a-şi păstra 

titlul profesional de arhitect în temeiul secţiunii 2 din Legea privind înregistrarea arhitecţilor 

din 1938 (Architect). 

Articolul 12 

Fără a aduce atingere art. 10, fiecare stat membru recunoaşte, acordându-le acestora, în ceea 

ce priveşte accesul şi exercitarea activităţilor menţionate în art. 1 cu titlul profesional de 

arhitect, acelaşi efect pe teritoriul lor ca şi cel al diplomelor, certificatelor şi celorlalte titluri 

eliberate de statul membru respectiv în domeniul arhitecturii: 

- atestările eliberate resortisanţilor statelor membre de către statele membre în care 

există, la data notificării prezentei directive, reglementări privind accesul şi exercitarea 

activităţilor prevăzute în art. 1 cu titlul profesional de arhitect, care precizează că titularul a 

fost autorizat să utilizeze titlul profesional de arhitect anterior punerii în aplicare a prezentei 

directive şi a desfăşurat în mod efectiv activităţile respective în conformitate cu aceste 

reglementări timp de cel puţin trei ani consecutivi în cursul ultimilor cinci ani ce preced data 

eliberării atestărilor. 

- atestările eliberate resortisanţilor statelor membre de către statele membre care, între 

momentul notificării şi acela al punerii în aplicare a directivei, introduc reglementări privind 

91

accesul şi exercitarea activităţilor menţionate în art. 1 cu titlul profesional de arhitect, 

certificând faptul că titularul a fost autorizat să utilizeze titlul profesional de arhitect în 

momentul punerii în aplicare a prezentei directive şi a desfăşurat în mod efectiv activităţile 

respective în conformitate cu aceste reglementări timp de cel puţin trei ani consecutivi în 

cursul ultimilor cinci ani ce preced data eliberării atestărilor. 

Articolul 13 

Testarea privind titlurile de formare menţionată în art. 11 lit. (a) a patra liniuţă, lit. (c) a treia 

liniuţă şi lit. (h) a şasea liniuţă trebuie să includă o evaluare a planurilor întocmite şi realizate 

de candidat în cursul exercitării efective a activităţilor menţionate în art. 1 timp de cel puţin 

şase ani. 

Articolul 14 

Sunt recunoscute, în condiţiile prevăzute în art. 11, atestările autorităţilor competente din 

Republica Federală Germania care confirmă echivalenţa titlurilor de formare eliberate după 8 

mai 1945 de către autorităţile competente din Republica Democrată Germană cu titlurile care 

figurează în articolul menţionat. 

Articolul 15 

Fără a aduce atingere art. 15, Marele Ducat al Luxemburgului este autorizat să suspende 

aplicarea art. 10, 11 şi 12 cu privire la recunoaşterea diplomelor, a certificatelor şi a altor 

titluri neuniversitare, pentru a evita denaturarea concurenţei, în cursul unei perioade de 

tranziţie de patru ani şi jumătate de la data notificării prezentei directive. 

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 

CAPITOLUL IV 


Articolul 16 


membre care îndeplinesc condiţiile prevăzute în capitolul II sau III să li se recunoască dreptul 

de a-şi folosi titlul lor de formare legal şi, acolo unde este cazul, cu abrevierea sa, din statul 

membru de origine sau de provenienţă, în limba statului respectiv. Statele membre gazdă pot 

prevedea ca acest titlu să fie urmat de denumirea şi adresa instituţiei sau comisiei de 

examinare care a eliberat acest titlu. 






92

CAPITOLUL V 


DE STABILIRE ŞI A LIBERTĂŢII DE A PRESTA SERVICII 


Articolul 17 












3. În cazul în care statul membru de origine sau de provenienţă nu eliberează documentul 

justificativ menţionat în alin. (2), acest document poate fi înlocuit de o declaraţie sub jurământ 

– sau, în statele unde nu există prevederi privind declaraţia sub jurământ, o declaraţie solemnă 

– a persoanei respective în faţa unei autorităţi judiciare sau administrative competente sau, 

unde este cazul, a unui notar sau organism profesional calificat din statul de origine sau de 

provenienţă; o astfel de autoritate sau notar emite un certificat care atestă autenticitatea 

declaraţiei sub jurământ sau a declaraţiei solemne. 


afara teritoriului său anterior stabilirii celui în cauză în statul respectiv sau de informaţii 

incorecte conţinute în declaraţia menţionată în alin. (3) şi care pot afecta accesul la activitatea 

în cauză, acesta poate informa statul membru de origine sau de provenienţă cu privire la 

acestea. 







Articolul 18 






93


administrativă luate împotriva persoanei respective, precum şi sancţiunile penale privind 

exercitarea profesiei în statul membru de origine sau de provenienţă. 



exercitarea activităţii în cauză, acesta poate informa statul membru de origine sau de 








Articolul 19 

Documentele menţionate în art. 17 şi 18 nu pot fi prezentate după mai mult de trei luni de la 


Articolul 20 

1. Procedura prin care beneficiarul este autorizat să aibă acces la una din activităţile 

menţionate în art. 1, în conformitate cu art. 17 şi 18, trebuie să se încheie cât mai curând 

posibil şi în termen de cel mult trei luni de la prezentarea dosarului complet al beneficiarului, 

fără a aduce atingere întârzierilor rezultate ca urmare a unei eventuale acţiuni introduse la 

încheierea acestei proceduri. 

2. În cazurile menţionate în art. 17 alin. (4) şi art. 18 alin. (2), o cerere de reexaminare 





Articolul 21 







Articolul 22 



94








pot impune fie înscrierea temporară automată sau afilierea pro forma la o organizaţie sau la un 

organism profesional, fie înregistrarea într-un registru, cu condiţia ca această înregistrare să 

nu întârzie sau să nu complice în nici un fel prestarea de servicii sau să nu impună 

prestatorului de servicii nici un fel de costuri suplimentare. 




-------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 


o declaraţie prealabilă privind prestarea serviciilor sale în cazul în care acestea implică 

realizarea unui proiect pe teritoriul său. 







certificatele sau alte titluri necesare pentru prestarea serviciilor în cauză şi care îndeplinesc 

criteriile menţionate în capitolul II sau III din prezenta directivă; 

- dacă este cazul, atestarea menţionată în art. 23 alin. (2). 







-------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 


Articolul 23 

1. Dacă, într-un stat membru gazdă, folosirea titlului profesional de arhitect cu privire la 

una dintre activităţile menţionate în art. 1 este reglementată, resortisanţii celorlalte state 

membre, care îndeplinesc condiţiile prevăzute în capitolul II sau ale căror diplome, certificate 

sau alte titluri menţionate în art. 11 au fost recunoscute în temeiul art. 10, folosesc titlul 

95

profesional al statului membru gazdă şi folosesc şi titlul abreviat, dacă este cazul, după ce au 

îndeplinit condiţiile de stagiu impuse în statul respectiv. 

2. Dacă, într-un stat membru, accesul sau exercitarea activităţilor menţionate în art. 1 cu 

titlul profesional de arhitect este condiţionată, pe lângă îndeplinirea cerinţelor prevăzute în 

capitolul II sau posesia unor diplome, certificate sau a altor titluri menţionate în art. 11, de 

efectuarea unei perioade determinate de stagiu profesional, statul membru respectiv trebuie să 

accepte ca dovadă suficientă o atestare a statului membru de origine sau de provenienţă 

conform căreia a fost dobândită o experienţă practică corespunzătoare în statul membru de 

origine. Certificatul prevăzut în art. 4 alin. (1) al doilea paragraf este recunoscut ca dovadă 

suficientă în sensul prezentului alineat. 

Articolul 24 

1. În cazul în care statul membru gazdă impune resortisanţilor săi care doresc să aibă 

acces la sau să exercite una din activităţile menţionate în art. 1 să probeze faptul că nu au fost 

anterior declaraţi în faliment şi informaţiile furnizate în conformitate cu art. 17 şi 18 nu conţin 

o probă în acest sens, statul acceptă din partea beneficiarilor o declaraţie sub jurământ – sau, 

în statele în care nu se prevede declaraţia sub jurământ, o declaraţie solemnă – depusă de 

persoana respectivă înaintea unei autorităţi judiciare sau administrative competente, a unui 

notar sau a unui organism profesional calificat al statului membru de origine sau de 

provenienţă care eliberează o atestare certificând autenticitatea declaraţiei sub jurământ sau a 

declaraţiei solemne. 

În cazurile în care trebuie probată capacitatea financiară în statul membru gazdă, statul 

membru respectiv trebuie să accepte atestările eliberate de bănci din alte state membre ca 

fiind echivalente cu atestările eliberate pe teritoriul său. 

2. Documentele menţionate în alin. (1) trebuie prezentate în termen de cel mult trei luni 

de la data eliberării acestora. 

Articolul 25 

1. În cazul în care statul membru gazdă impune resortisanţilor săi care doresc să aibă 

acces la sau să exercite una din activităţile menţionate în art. 1 să probeze faptul că sunt 

asiguraţi împotriva consecinţelor financiare ale răspunderii profesionale, statul respectiv 

trebuie să accepte atestările eliberate de organismele de asigurări din alte state ca fiind 

echivalente cu atestările eliberate pe teritoriul său. Această atestare trebuie să precizeze că 

asigurătorul a respectat dispoziţiile legale şi de reglementare în vigoare în statul membru 

gazdă în ceea ce priveşte modalităţile şi extinderea garanţiei. 

2. Atestarea menţionată în alin. (1) trebuie prezentată în termen de cel mult trei luni de la 

data eliberării lor. 

Articolul 26 


cu privire la legislaţiile şi, dacă este cazul, la deontologia statului membru gazdă. 




96


organismele competente pe care trebuie să le desemneze în termenul prevăzut în art. 31 alin. (1) 

primul paragraf. 


interes şi în cel al clienţilor lor, cunoştinţele lingvistice necesare exercitării profesiei lor în 


CAPITOLUL VI 


Articolul 27 



eliberate în respectivul stat membru şi menţionate în capitolele II şi III. 

Articolul 28 

În termenul prevăzut în art. 31 alin. (1) primul paragraf, statele membre desemnează 

autorităţile şi organismele abilitate să elibereze sau să primească diplomele, certificatele şi 

alte titluri, precum şi documentele şi informaţiile menţionate în prezenta directivă şi 

informează imediat celelalte state membre şi Comisia cu privire la aceasta. 

Articolul 29 




Articolul 30 

În termen de cel mult trei ani de la expirarea termenului prevăzut în art. 31 alin. (1) primul 

paragraf, Comisia reexaminează prezenta directivă pe baza experienţei acumulate şi, dacă este 

necesar, prezintă Consiliului propuneri de modificare, după consultarea Comitetului 

consultativ. Consiliul examinează aceste propuneri în termen de un an. 

Articolul 31 


termen de 24 de luni de la notificarea acesteia şi informează imediat Comisia cu privire la 

aceasta. 

Totuşi, statele membre dispun de un termen de trei ani de la data notificării menţionate pentru 

a se conforma dispoziţiilor art. 22. 



97

Articolul 32 


Adoptată la Bruxelles, 10 iunie 1985. 

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 


Preşedintele 

M. FIORET 

98

Nr. Celex: 31985L0432 


din 16 septembrie 1985 


referitoare la anumite activităţi din domeniul farmaciei 

(85/432/CEE) 



57, 




întrucât titularii unei diplome, ai unui certificat sau ai altui titlu în farmacie sunt, din acest 

motiv, specialişti în domeniul medicamentelor şi, în principiu, trebuie să aibă acces în toate 

statele membre la o gamă minimă de activităţi în acest domeniu; întrucât, pentru definirea 

acestei game minime, prezenta directivă, pe de o parte, nu are ca efect limitarea activităţilor 

accesibile farmaciştilor în statele membre, în special cu privire la analizele medicale biologice 

şi, pe de altă parte, nu creează în profitul membrilor acestei profesii nici un monopol, crearea 

unui monopol continuând să ţină numai de competenţa statelor membre; 

întrucât, pe de altă parte, prezenta directivă nu asigură coordonarea tuturor condiţiilor privind 

accesul şi exercitarea activităţilor din domeniul farmaciei; întrucât, în special, distribuţia 

geografică a farmaciilor şi monopolul privind eliberarea de medicamente continuă să ţină de 

competenţa statelor membre; 

întrucât, în vederea recunoaşterii reciproce a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri în 

farmacie, prevăzute în Directiva Consiliului 85/433/CEE din 16 septembrie 1985 privind 

recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri în farmacie, inclusiv 

măsurile destinate să faciliteze exercitarea efectivă a dreptului de stabilire pentru anumite 

activităţi din domeniul farmaciei 4 , caracterul comparabil al cursurilor de formare din statele 

membre permite limitarea coordonării în acest domeniu la cerinţa respectării normelor 

minime, lăsând, pentru restul, statelor membre libertatea de organizare a procesului de 

învăţământ; 

întrucât prezenta directivă nu împiedică statele membre să impună condiţii de formare 

suplimentare pentru accesul la activităţile neincluse în gama minimă de activităţi coordonată; 

întrucât, din acest motiv, un stat membru gazdă care stabileşte asemenea condiţii le poate 

impune resortisanţilor statelor membre titulari ai uneia din diplomele menţionate în art. 4 din 

Directiva 85/433/CEE; 

1 JO C 35, 18.02.1981, p. 3. 

2 JO C 277, 17 10.1983, p. 160. 

3 JO C 230, 10.09.1981, p. 10. 


99

întrucât coordonarea prevăzută de prezenta directivă se referă la calificările profesionale; 

întrucât, în ceea ce priveşte aceste calificări, majoritatea statelor membre nu fac în prezent 

distincţia între membrii profesiei care îşi exercită activitatea ca salariaţi şi cei care desfăşoară 

activităţi independente; întrucât, din acest motiv, apare, în consecinţă, necesitatea de a extinde 

aplicarea prezentei directive la persoanele salariate; 

întrucât, în statele membre, se asigură perfecţionarea profesională în anumite domenii ale 

farmaciei care au scopul de a aprofunda anumite cunoştinţe dobândite pe parcursul formării 

farmaciştilor; întrucât, în vederea recunoaşterii reciproce a diplomelor, certificatelor şi altor 

titluri de farmacist specialist şi pentru a-i pune pe picior de egalitate în cadrul Comunităţii pe 

toţi membrii acestei profesii, care sunt resortisanţi ai statelor membre, trebuie realizată o 

anumită coordonare a condiţiilor de formare ca farmacist specialist, în cazul în care există 

formări specializate comune mai multor state membre care pot constitui o condiţie pentru 

utilizarea titlului de specializare, fără ca această formare să reprezinte o condiţie pentru 

accesul la activităţile incluse în gama minimă de activităţi coordonată; întrucât o astfel de 

coordonare nu pare a fi posibilă în acest stadiu, dar constituie, împreună cu recunoaştere 

reciprocă aferentă, un obiectiv care trebuie atins cât mai curând posibil, 


Articolul 1 

1. Statele membre se asigură că titularii unei diplome, ai unui certificat sau ai altui titlu 

universitar sau echivalent în farmacie care îndeplineşte condiţiile prevăzute în art. 2 sunt 

abilitate să aibă acces la şi să exercite cel puţin activităţile menţionate în alin. (2), sub rezerva, 

dacă este cazul, cerinţei de experienţă profesională suplimentară. 

2. Activităţile menţionate în alin. (1) sunt: 

- pregătirea formei farmaceutice a medicamentelor; 

- fabricarea şi controlul medicamentelor; 

- controlul medicamentelor într-un laborator de control al medicamentelor; 

- stocarea, păstrarea şi distribuirea medicamentelor en-gros; 

- pregătirea, testarea, stocarea şi furnizarea produselor medicamentoase în farmacii 

publice; 

- pregătirea, controlul, stocarea şi distribuirea medicamentelor în spitale; 

- asigurarea informării şi consultării privind produsele medicamentoase. 

3. Dacă în momentul adoptării prezentei directive există într-un stat membru un sistem 

de competiţie bazat pe testări în scopul selectării dintre titularii menţionaţi în alin. (1) pe aceia 

care să fie desemnaţi pentru a deveni titularii noilor farmacii, a căror înfiinţare a fost hotărâtă 

în cadrul unui sistem naţional de distribuţie geografică, statul membru respectiv poate, prin 

derogare de la alin. (1), să menţină acest sistem de competiţie şi să-l impună resortisanţilor 

statelor membre care posedă diplomele, certificatele sau alte titluri în farmacie la care s-a 

făcut referire în art. 2 alin. (1) şi art. 6 din Directiva 85/433/CEE. 

100

Articolul 2 

Statele membre condiţionează eliberarea diplomelor, a certificatelor şi a altor titluri la care s-a 

făcut referire în art. 1 de următoarele condiţii minime: 

1. formarea care conduce la obţinerea diplomei, certificatului sau a altui titlu asigură: 

(a) cunoştinţe corespunzătoare despre medicamentele şi substanţele utilizate pentru 

fabricarea medicamentelor; 

(b) cunoştinţe corespunzătoare de tehnologie farmaceutică şi control fizic, chimic, 

biologic şi microbiologic al medicamentelor; 

(c) cunoştinţe corespunzătoare despre metabolism şi efectele medicamentelor şi despre 

acţiunea substanţelor toxice, precum şi despre administrarea medicamentelor; 

(d) cunoştinţe corespunzătoare pentru evaluarea datelor ştiinţifice privind medicamentele 

pentru a furniza informaţii corespunzătoare pe baza acestor cunoştinţe; 

(e) cunoştinţe corespunzătoare cu privire la condiţiile legale şi alte condiţii referitoare la 

exercitarea activităţilor farmaceutice. 

2. admiterea la această formare presupune posesia unei diplome sau a unui certificat care 

să permită accesul, pentru studiile în cauză, la instituţiile universitare sau institutele de un 

nivel recunoscut ca echivalent de către un stat membru; 

3. diploma, certificatul sau un alt titlu de formare certifică absolvirea unui ciclu de 

formare care acoperă o perioadă de cel puţin cinci ani şi care cuprinde: 

- cel puţin patru ani de instruire teoretică şi practică pe bază de program integral într-o 

universitate sau într-o instituţie de învăţământ superior de un nivel recunoscut ca echivalent 

sau sub supravegherea unei universităţi; 

- cel puţin şase luni de stagiu într-o farmacie publică sau spital sub supravegherea 

departamentului farmaceutic din acel spital. 

4. Prin derogare de la pct. 3: 

(a) dacă în momentul adoptării prezentei directive coexistă într-un stat membru două 

cicluri de formare, unul care să dureze cel puţin cinci ani, iar celălalt patru ani, se consideră că 

diploma, certificatul sau un alt titlu care certifică absolvirea cursului de formare de patru ani 

îndeplineşte condiţiile de durată la care s-a făcut referire la pct. 3, cu condiţia ca diplomele, 

certificatele sau alte titluri care certifică absolvirea celor două cicluri de formare să fie 

recunoscute ca echivalente de către acel stat; 

(b) dacă, în absenţa unui număr suficient de posturi în farmaciile publice şi în spitale, un 

stat membru nu poate asigura cele şase luni de stagiu, pentru o perioadă de cinci ani de la 

expirarea termenului limită menţionat în art. 5, acesta poate prevedea ca cel mult jumătate din 

acest stagiu să implice activităţi ca farmacist într-o întreprindere de produse medicamentoase. 

5. ciclul de formare la care s-a făcut referire la pct. 3 cuprinde instruire teoretică şi 

practică privind cel puţin următoarele materii: 

101

- biologia plantelor şi animalelor; 

- fizică; 

- chimie generală şi anorganică; 

- chimie organică; 

- chimie analitică; 

- chimie farmaceutică, inclusiv analiza medicamentelor; 

- biochimie (medicală) generală şi aplicată; 

- anatomie şi fiziologie; terminologie medicală; 

- microbiologie; 

- farmacologie şi farmacoterapie; 

- tehnologie farmaceutică; 

- toxicologie; 

- farmacognosie; 

- legislaţie şi, unde este cazul, deontologie. 

Pentru fiecare materie, echilibrul între instruirea teoretică şi cea practică trebuie să acorde 

suficientă importanţă teoriei menţinerii caracterului universitar al instruirii. 

Articolul 3 

În termen de cel mult trei ani de la expirarea termenului prevăzut în art. 5, Comisia prezintă 

Consiliului propuneri adecvate privind specializările în farmacie, în special farmacia 

spitalului. Consiliul examinează aceste propuneri în termen de un an. 

Articolul 4 



libera circulaţie a lucrătorilor în cadrul Comunităţii 1 , exercită sau vor exercita cu titlu de 

salariat una din activităţile menţionate în art. 1 din Directiva 85/433/CEE. 

1 JO L 257, 19.10.1968, p. 2. 

102

Articolul 5 

1. Statele membre iau măsurile necesare pentru a se conforma prezentei directive înainte 

de 1 octombrie 1987. Statele membre informează imediat Comisia cu privire la aceasta. 



Articolul 6 



solicită avizul Comitetului farmaceutic, constituit în temeiul Deciziei Consiliului 

75/320/CEE 1 . 


Articolul 7 


Adoptată la Luxemburg, 16 septembrie 1985. 

1 JO L 147, 09.06.1975, p. 23. 

103 


Preşedintele 

M. FISCHBACH

Nr. Celex: 31985L0433 


din 16 septembrie 1985 

privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor, certificatelor şi altor titluri în farmacie, 

inclusiv măsuri de facilitare a exercitării efective a dreptului de stabilire 

cu privire la anumite activităţi din domeniul farmaciei 

(85/433/CEE) 



57, 




întrucât, conform Tratatului, orice tratament discriminatoriu bazat pe naţionalitate privind 

stabilirea şi prestarea de servicii este interzis începând cu sfârşitul perioadei tranzitorii; 

întrucât principiul unui asemenea tratament bazat pe naţionalitate se aplică, în special, la 

eliberarea oricărei autorizaţii necesare pentru accesul la anumite activităţi şi, de asemenea, la 

înscrierea sau afilierea la organizaţii sau organisme profesionale; 

întrucât este totuşi necesar ca anumite dispoziţii să fie prevăzute pentru a facilita exercitarea 

efectivă a dreptului de stabilire; 

întrucât, în aplicarea art. 54 alin. (3) lit. (h) din Tratat, statele membre au obligaţia de a nu 

acorda nici un fel de asistenţă care ar putea să denatureze condiţiile de stabilire; 



întrucât, având în vedere neconcordanţele existente în prezent între statele membre în ceea ce 

priveşte formarea profesională în farmacie, este necesar să se prevadă anumite dispoziţii de 

coordonare pentru a da posibilitatea statelor membre să treacă la recunoaşterea reciprocă a 

diplomelor, certificatelor şi a altor titluri; întrucât această coordonare este realizată de 

Directiva Consiliului 85/432/CEE din 16 septembrie 1985 privind coordonarea dispoziţiilor 

legale, de reglementare sau administrative referitoare la anumite activităţi din domeniul 

farmaciei 4 ; 

întrucât, în unele state membre, accesul la anumite activităţi din domeniul farmaciei este 

condiţionat, pe lângă obţinerea diplomei, certificatului sau a altui titlu, de cerinţa de 

experienţă profesională suplimentară; întrucât, deoarece nu există o convergenţă între statele 

1 JO C 35, 18.02.1981, p. 6 şi JO C 40, 18.02.1984, p. 4. 

2 JO C 277, 17.10.1983, p. 160. 

3 JO C 230, 10.09.1981, p. 10. 


104

membre în această privinţă, este recomandabil, pentru a înlătura orice dificultate, să fie 

recunoscută ca o condiţie suficientă experienţa practică adecvată, cu o durată egală, acumulată 

într-un alt stat membru; 

întrucât, în cadrul politicii lor naţionale în domeniul sănătăţii publice, al căror scop este, 

printre altele, să asigure o distribuţie satisfăcătoare a medicamentelor pe întregul lor teritoriu, 

anumite state membre restrâng numărul noilor farmacii care pot fi înfiinţate, în timp ce altele 

nu au adoptat încă nici o dispoziţie de această natură; întrucât, în aceste condiţii, este prematur 

să se prevadă că efectele recunoaşterii diplomelor, certificatelor şi altor titluri în farmacie 

trebuie să se extindă şi la exercitarea activităţilor de farmacist ca titular al unei farmacii 

deschise publicului de mai puţin de trei ani; întrucât această problemă trebuie reexaminată de 

către Comisie şi Consiliu într-un anumit termen; 









directivă; 

întrucât prezenta directivă lasă neschimbate dispoziţiile legale, de reglementare sau 

administrative ale statelor membre, care interzic societăţilor practicarea anumitor activităţi sau 

le impun anumite condiţii pentru astfel de practici; 

întrucât este dificil să se estimeze în ce măsură ar putea fi utile în prezent regulile destinate să 

faciliteze libertatea farmaciştilor de a presta servicii; întrucât, în aceste condiţii, nu este 

oportun să se adopte, pentru moment, asemenea reguli; 




întrucât, în ceea ce priveşte activităţile salariate, Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 1612/68 

din 15 octombrie 1968 privind libera circulaţie a lucrătorilor în cadrul Comunităţii 1 nu 

prevede dispoziţii specifice pentru profesiile reglementate privind moralitatea şi 

onorabilitatea, disciplina profesională sau utilizarea titlului; întrucât, în funcţie de fiecare stat 

membru în parte, reglementările în cauză sunt sau pot fi aplicabile atât persoanelor salariate, 

cât şi celor care desfăşoară activităţi independente; întrucât activităţile condiţionate în statele 

membre de posesia unei diplome, a unui certificat sau a altui titlu în farmacie sunt exercitate 

atât de către salariaţi, cât şi de către persoanele independente sau de către aceleaşi persoane în 

ambele calităţi în cursul carierei lor profesionale; întrucât, pentru a favoriza pe deplin libera 

circulaţie a membrilor acestei profesii în cadrul Comunităţii, apare, în consecinţă, necesitatea 

de a extinde aplicarea prezentei directive la salariaţi, 


1 JO L 257, 19.10.1968, p. 2. 

105

CAPITOLUL I 


Articolul 1 

Prezenta directivă se aplică activităţilor al căror acces şi a căror exercitare sunt condiţionate 

într-unul sau mai multe state membre de condiţii de calificare profesională şi care sunt 

destinate titularilor uneia din diplomele, certificatele sau alte titluri în farmacie, prevăzute în 

art. 4. 

CAPITOLUL II 

DIPLOME, CERTIFICATE ŞI ALTE TITLURI ÎN FARMACIE 

Articolul 2 

1. Fiecare stat membru recunoaşte diplomele, certificatele şi alte titluri menţionate în 

art. 4, eliberate resortisanţilor statelor membre de către celelalte state membre în conformitate 

cu art. 2 din Directiva 85/432/CEE, acordându-le acestora, în ceea ce priveşte accesul şi 

exercitarea activităţilor menţionate în art. 1, acelaşi efect pe teritoriul lor ca şi cel al 

diplomelor, certificatelor şi celorlalte titluri menţionate în art. 4 şi eliberate de statul membru 

respectiv. 

2. Cu toate acestea, statele membre nu sunt obligate să recunoască efectele diplomelor, 

certificatelor şi altor titluri menţionate în alin. (1) cu privire la înfiinţarea noilor farmacii 

publice. În sensul aplicării prezentei directive, sunt considerate noi şi farmaciile deschise de 

mai puţin de trei ani. 

În termen de cinci ani de la expirarea termenului prevăzut în art. 19 alin. (1), Comisia prezintă 

Consiliului un raport privind modul în care statele membre au pus în aplicare paragraful 

precedent şi posibilitatea de extindere a efectelor recunoaşterii reciproce a diplomelor, 

certificatelor şi a altor titluri menţionate în alin. (1). Dacă este cazul, Comisia prezintă 

propuneri corespunzătoare. 

Articolul 3 

1. Prin derogare de la art. 2 şi fără a aduce atingere art. 45 din Actul de aderare din 1979, 

Republica Elenă nu are obligaţia de a recunoaşte efectul diplomelor, al certificatelor sau al 

altor titluri eliberate de celelalte state membre, conform dispoziţiilor art. 2, cu excepţia 

cazului în care persoana exercită cu titlu salariat, în conformitate cu Regulamentul (CEE) nr. 

1612/68, activităţile menţionate în art. 1. 

Atâta timp cât Republica Elenă face uz de această derogare şi fără a aduce atingere art. 45 din 

Actul de aderare din 1979, celelalte state membre nu au obligaţia de a recunoaşte efectele 

certificatelor la care se face referire în art. 4 lit. (d), conform dispoziţiilor art. 2, cu excepţia 

cazului în care persoana exercită cu titlu salariat, în conformitate cu Regulamentul (CEE) 

nr. 1612/68, activităţile menţionate în art. 1. 

2. În termen de zece ani de la data menţionată în art. 19, Comisia prezintă Consiliului 

propunerile corespunzătoare pentru extinderea efectelor recunoaşterii reciproce a diplomelor, 

certificatelor sau a altor titluri cu scopul de a facilita exercitarea efectivă a dreptului de 

106

stabilire între Republica Elenă şi celelalte state membre. Consiliul hotărăşte cu privire la 

aceste propuneri în conformitate cu procedurile stabilite în Tratatul CEE. 

Articolul 4 


(a) în Belgia: 

le diplôme légal de pharmacien/het wettelijik diploma van apoteker, eliberată de facultăţile de 

medicină şi farmacie din cadrul universităţilor, de comisia centrală de examinare sau de 

comisiile de examen de stat din universităţi; 

(b) în Danemarca: 

bevis for bestdet farmaceutisk kkandidateksamen (certificat care atestă promovarea 

examenului de candidat la farmacie); 

(c) în Republica Federală Germania: 

1) Zeugnis über die staatliche Pfarmazeutische Prüfung (certificatul examenului de stat în 

farmacie); 

2) atestatele eliberate de autorităţile competente ale Republicii Federale Germania, care 

certifică echivalenţa titlurilor eliberate după 8 mai 1945 de către autorităţile competente ale 

Republicii Democrate Germania cu cele care figurează la prima liniuţă; 

(d) în Grecia: 

Πιατοποιητικό των αρµοδίων αρχών, ικανότητας άσκησης της φαρµακευτικής, 

χορηγούµενο µετά κρατική εζέτασηγούµενο µετά κρατική εζέταση (certificatul care atestă 

capacitatea de a exercita activitatea de farmacist, eliberat de autorităţile competente după 

promovarea unui examen de stat); 

(e) în Franţa: 

diploma de stat în farmacie eliberată de universităţi sau diploma de stat de doctor în farmacie 

eliberată de universităţi; 

(f) în Irlanda: 

certificatul de Registered Pharmaceutical Chemist 

(g) în Italia: 

diploma sau certificatul ce conferă dreptul de a profesa în farmacie, obţinute printr-un examen 

de stat; 

107

(h) în Luxemburg: 

diploma de stat în farmacie eliberată de comisia de examen de stat şi semnată de ministrul 

educaţiei naţionale; 

(i) în Olanda: 

het getuigschrift van met goed gevolg afgelegd apothekersexamen (certificatul care atestă 

promovarea examenului de farmacist) 

(j) în Regatul Unit: 

certificatul de Registered Pharmaceutical Chemist. 

Articolul 5 

În cazul în care, într-un stat membru, accesul sau exercitarea uneia din activităţile menţionate 

în art. 1 sunt condiţionate, pe lângă posesia unei diplome, a unui certificat sau a altui titlu 

menţionat în art. 4, de cerinţa de experienţă profesională suplimentară, acel stat acceptă ca 

dovadă suficientă în această privinţă o atestare a autorităţilor competente ale statului membru 

de origine sau de provenienţă, conform căreia persoana interesată a exercitat activităţile 

menţionate pentru o perioadă echivalentă în statul membru de origine sau de provenienţă. 

Totuşi, această recunoaştere nu se aplică în privinţa experienţei profesionale de doi ani cerute 

de Marele Ducat al Luxemburgului pentru atribuirea unei concesiuni de stat de farmacie 

publică. 

CAPITOLUL III 


Articolul 6 

Diplomele, certificatele şi alte titluri universitare sau echivalente în farmacie eliberate 

resortisanţilor statelor membre de statele membre şi care nu îndeplinesc toate cerinţele 

minime de formare prevăzute în art. 2 din Directiva 85/432/CEE sunt asimilate diplomelor 

care îndeplinesc aceste cerinţe, dacă: 

- atestă o formare încheiată înainte de punerea în aplicare a directivei menţionate 

sau 

- atestă o formare încheiată ulterior, dar care a fost iniţiată înainte de punerea în aplicare 

a directivei menţionate, 

şi, în fiecare caz, dacă: 

- sunt însoţite de o atestare care să certifice că titularii au exercitat efectiv şi legal întrun 

stat membru, pe o durată de cel puţin 3 ani consecutivi în decursul ultimilor 5 ani care 

precedă data eliberării atestării, una din activităţile menţionate în art. 1 alin. (2) din Directiva 

85/432/CEE, în măsura în care activitatea respectivă este reglementată în statul respectiv. 

108

CAPITOLUL IV 


Articolul 7 


membre care îndeplinesc condiţiile prevăzute în art. 2, 5 şi 6 să li se recunoască dreptul de a-şi 

folosi titlul lor de formare legal şi, eventual, abrevierea sa, din statul membru de origine sau 

de provenienţă, în limba statului respectiv. Statele membre gazdă pot prevedea ca acest titlu 

să fie urmat de denumirea şi adresa instituţiei sau comisiei de examinare care a eliberat acest 

titlu. 






CAPITOLUL V 


DE STABILIRE 

Articolul 8 


în ceea ce priveşte accesul la una din activităţile menţionate în art. 1 acceptă ca dovadă 

suficientă, cu privire la resortisanţii altor state membre, atestarea eliberată de o autoritate 

competentă din statul membru de origine sau de provenienţă care certifică îndeplinirea 

condiţiilor de moralitate sau onorabilitate impuse în statul membru pentru accesul la 

activitatea respectivă. 








afara teritoriului său şi care pot afecta accesul la activitatea în cauză, acesta poate informa 

statul membru de origine sau de provenienţă cu privire la acestea. Statul membru de origine 

sau de provenienţă verifică exactitatea faptelor, în măsura în care acestea pot afecta accesul la 

activitatea în cauză în statul membru respectiv. Autorităţile statului respectiv decid asupra 

naturii şi amplorii investigaţiilor care trebuie efectuate şi informează statul membru gazdă 

asupra oricărei acţiuni pe care o efectuează în legătură cu atestările sau documentele eliberate. 


109

Articolul 9 



















Articolul 10 


sau să desfăşoare oricare dintre activităţile menţionate în art. 1, un certificat de sănătate fizică 



Dacă statul membru de origine sau de provenienţă nu impune prezentarea unui document de 

această natură celor care doresc să aibă acces la sau să exercite activitatea în cauză, statul 

membru gazdă trebuie să accepte de la resortisanţii statului membru de origine sau de 

provenienţă o atestare eliberată de o autoritate competentă a statului respectiv, 

corespunzătoare atestărilor eliberate în statul membru gazdă. 

Articolul 11 



Articolul 12 

1. Procedura prin care beneficiarului îi este este autorizat accesul la una din activităţile 





110

2. În cazurile menţionate în art. 8 alin. (3) şi 9 alin. (2), o cerere de reexaminare suspendă 

perioada prevăzută în alin. (1). 

Statul membru de origine sau de provenienţă consultat trebuie să transmită răspunsul său în 

termen de trei luni. 



Articolul 13 






Articolul 14 



îndeplinesc condiţiile prevăzute în art. 2, 5 şi 6, folosesc titlul profesional al statului membru 


abreviat. 

Articolul 15 












CAPITOLUL VI 


Articolul 16 





85/432/CEE. 

111

Articolul 17 





Articolul 18 




Articolul 19 

1. Statele membre iau măsurile necesare pentru a se conforma prezentei directive înainte 

de 1 octombrie 1987. Statele membre informează imediat Comisia cu privire la aceasta. 



Articolul 20 



solicită avizul Comitetului farmaceutic constituit în temeiul Deciziei 75/320/CEE 1 . 


Articolul 21 


Adoptată la Luxemburg, 16 septembrie 1985. 

1 JO L 147, 09.06.1975, p. 23. 

112 


Preşedintele 

M. FISCHBACH

Nr. Celex: 31993L0016 


din 5 aprilie 1993 

privind facilitarea liberei circulaţii a medicilor şi recunoaşterea reciprocă 

a diplomelor, certificatelor şi a altor titluri 

(93/16/CEE) 



art. 57 alin. (1) şi (2) prima şi a treia teză şi art. 66, 


în cooperare cu Parlamentul European 1 , 


întrucât Directiva Consiliului 75/362/CEE din 16 iunie 1975 privind recunoaşterea reciprocă a 

diplomelor, certificatelor şi altor titluri în medicină, inclusiv măsurile destinate să faciliteze 

exercitarea efectivă a dreptului de stabilire şi a libertăţii de a presta servicii 3 şi Directiva 

Consiliului 75/363/CEE din 16 iunie 1975 privind coordonarea dispoziţiilor legale, de 

reglementare sau administrative referitoare la activităţile medicilor 4 au fost în mod frecvent şi 

substanţial modificate; întrucât, în consecinţă, din motive de logică şi claritate, este necesară 

consolidarea directivelor menţionate anterior; întrucât, în plus, este oportun ca, la gruparea 

într-un singur text a directivelor menţionate, să se includă şi Directiva Consiliului 

86/457/CEE din 15 septembrie 1986 privind formarea specifică în medicina generală 5 ; 

întrucât, în temeiul Tratatului, de la sfârşitul perioadei de tranziţie este interzis orice tratament 

discriminatoriu pe baza naţionalităţii în ceea ce priveşte stabilirea şi prestarea de servicii; 

întrucât principiul unui astfel de tratament pe baza naţionalităţii se aplică în special eliberării 

oricărei autorizaţii necesare pentru a avea acces la profesia de medic dentist, precum şi 



efectivă a dreptului de stabilire şi a libertăţii de a presta servicii de către medici; 

întrucât, în temeiul Tratatului, statele membre au obligaţia de a nu acorda nici un fel de 




1 

JO C 125, 18.05.1992, p. 170 şi JO C 72, 15.03.1993. 

2 

JO C 98, 24.04.1992, p. 6. 

3 

JO L 167, 30.06.1975, p. 1. Directivă modificată ultima dată de Directiva 90/658/CEE (JO L 353, 17.12.1990, 

p. 73). 

4 

JO L 167, 30.06.1975, p. 14. Directivă modificată ultima dată de Directiva 90/658/CEE (JO L 353, 17.12.1990, 

p. 73). 

5 

JO L 267, 19.09.1986, p. 26. 

113

ecunoaşterea diplomelor, certificatelor şi a altor titluri, care să permită accesul şi exercitarea 

profesiei de medic şi recunoaşterea diplomelor, certificatelor şi a altor titluri de medic 

specialist; 

întrucât, în ceea ce priveşte formarea medicilor specialişti, este necesară recunoaşterea 

reciprocă a calificărilor, în cazul în care aceste calificări, deşi nu reprezintă o condiţie pentru 

accesul la activităţile de medic specialist, constituie totuşi o condiţie pentru utilizarea titlului 

de specialist; 

întrucât modificările din legislaţia statelor membre au făcut necesare anumite modificări 

tehnice pentru a ţine seama, în special, de modificări în titlurile diplomelor, certificatelor şi 

altor titluri ale acestor profesii sau în desemnarea anumitor specializări medicale, precum şi în 

introducerea unor noi specializări medicale sau în abandonul unor specializări anterioare în 

unele state membre; 

întrucât este necesar să se prevadă dispoziţii cu privire la drepturile dobândite în legătură cu 

diplomele, certificatele şi alte titluri în medicină, eliberate de statele membre şi de aprobare a 

formării începute înainte de aplicarea prezentei directive; 









directivă; 

întrucât prezenta directivă nu modifică dispoziţiile legale, de reglementare sau administrative 

ale statelor membre, care interzic societăţilor exercitarea activităţii de medic sau le impun 

anumite condiţii; 














medic specialist şi pentru a-i pune pe picior de egalitate în cadrul Comunităţii pe toţi membrii 

acestei profesii, care sunt resortisanţi ai statelor membre, este necesară o anumită coordonare 

a condiţiilor de formare ca medic specialist; întrucât este oportun să se prevadă anumite 

114

criterii minime în acest sens, cu privire atât la dreptul de formare specializată, cât şi la durata 

minimă de formare, modul de predare şi locul în care se desfăşoară, precum şi la controlul la 

care este supusă; întrucât aceste criterii privesc numai specializările comune mai multor state 

membre; 



întrucât, în general, se recunoaşte în prezent necesitatea unei formări specifice pentru medicii 

generalişti pentru a le da posibilitatea să îşi îmbunătăţească activitatea; întrucât această 

activitate, care depinde într-o mare măsură de cunoştinţele personale ale medicului cu privire 

la mediul pacienţilor săi, constă, pe lângă aplicarea unui tratament adecvat, în consilierea cu 

privire la prevenirea bolilor şi protecţia sănătăţii generale a pacienţilor; 

întrucât necesitatea unei formări specifice în medicina generală a apărut mai ales ca un 

rezultat al dezvoltării ştiinţelor medicale, care a mărit din ce în ce mai mult distanţa dintre 

cercetarea medicală şi predare, pe de-o parte, şi practica medicinii generale, pe de altă parte, 

astfel încât aspecte importante ale medicinii generale nu mai pot fi predate într-un mod 

satisfăcător în cadrul formării medicale tradiţionale de bază din statele membre; 

întrucât, pe lângă avantajul pacienţilor, se recunoaşte, de asemenea, că o mai bună adaptare a 

medicului generalist la funcţia sa specifică va contribui la îmbunătăţirea serviciilor medicale, 

în special printr-o abordare mai selectivă în ceea ce priveşte consultarea medicilor specialişti, 

precum şi folosirea laboratoarelor şi a altor instituţii şi echipamente specializate; 

întrucât formarea îmbunătăţită în medicina generală va repune în valoare statutul de medic 

generalist; 

întrucât, totuşi, deşi pare ireversibilă, această situaţie a evoluat diferit în diferite state membre; 

întrucât este de dorit să se asigure că tendinţele diferite converg în stadii succesive, fără a se 

impune un anumit ritm, în vederea formării corespunzătoare a fiecărui medic generalist, cu 

scopul de a îndeplini cerinţele specifice exercitării medicinii generale; 

întrucât, pentru a asigura introducerea progresivă a acestei reforme, este necesar ca în prima 

fază să se instituie în fiecare stat membru o formare specifică în medicina generală, care să 

îndeplinească cerinţe minime de calitate şi cantitate şi care să suplimenteze formarea minimă 

de bază pe care medicii generalişti trebuie să o primească în temeiul prezentei directive; 

întrucât este lipsit de importanţă dacă această formare face parte din formarea medicală de 

bază, în sensul dreptului naţional, sau are loc separat; întrucât, într-o a doua fază, este necesar 

să se prevadă că exercitarea activităţilor de medic în calitate de medic generalist în cadrul 

unui regim de securitate socială trebuie condiţionată de formarea specifică în medicina 

generală; întrucât, ulterior, trebuie prezentate noi propuneri de completare a reformei; 

întrucât prezenta directivă nu aduce atingere competenţei statelor membre în organizarea 

regimurilor lor naţionale de securitate socială şi în alegerea activităţilor care trebuie exercitate 

în cadrul acestor regimuri; 

întrucât, în conformitate cu prezenta directivă, coordonarea condiţiilor minime de eliberare a 

diplomelor, certificatelor şi a altor titluri care să ateste încheierea formării specifice în 

medicina generală face posibilă recunoaşterea reciprocă a acestor diplome, certificate şi alte 

titluri de către statele membre; 

115

întrucât, în temeiul prezentei directive, un stat membru gazdă nu are dreptul de a impune 

medicilor titulari ai unor diplome obţinute într-un alt stat membru şi recunoscute conform 

prezentei directive o formare suplimentară pentru a-şi exercita activitatea de medic în cadrul 

regimului său de securitate socială, chiar şi în cazul în care se impune o astfel de formare 

pentru titularii diplomelor de medic obţinute pe propriul teritoriu; întrucât efectul prezentei 

directive se va menţine în ceea ce priveşte practicarea medicinii generale în cadrul regimurilor 

de securitate socială până la 1 ianuarie 1995, dată de la care prezenta directivă obligă toate 

statele membre să condiţioneze practicarea medicinii generale în contextul regimurilor lor de 

securitate socială de o formare specifică în medicina generală; întrucât medicii generalişti care 

şi-au început activitatea înainte de această dată în temeiul prezentei directive trebuie să aibă 

dreptul dobândit de a practica medicina generală în cadrul regimului de securitate socială al 

statului membru gazdă, chiar dacă nu şi-au încheiat formarea specifică în medicina generală; 


medicilor; întrucât, în ceea ce priveşte această formare, majoritatea statelor membre nu fac în 

prezent distincţia între medicii care îşi exercită activitatea ca salariaţi şi cei care desfăşoară 

activităţi independente; întrucât regulile privind moralitate şi onorabilitatea, disciplina 

profesională sau utilizarea titlului sunt sau pot fi aplicabile, în funcţie de fiecare stat membru 

în parte, atât persoanelor salariate, cât şi celor care desfăşoară activităţi independente; întrucât 

activităţile medicilor sunt condiţionate în toate statele membre de posesia unei diplome, a 

unui certificat sau a altui titlu; întrucât aceste activităţi sunt exercitate atât de către salariaţi, 

cât şi de către lucrătorii independenţi sau de către aceleaşi persoane în ambele calităţi în 

cursul carierei lor profesionale; întrucât, pentru a favoriza pe deplin libera circulaţie a 


aplicarea prezentei directive la medicii salariaţi; 

întrucât prezenta directivă nu trebuie să aducă atingere obligaţiilor statelor membre cu privire 

la termenele de transpunere prevăzute în anexa III, partea B, 


TITLUL I 


Articolul 1 

Prezenta directivă se aplică activităţilor de medic exercitate cu titlu independent sau salariat 

de către resortisanţi ai statelor membre. 

116

TITLUL II 

RECUNOAŞTEREA RECIPROCĂ A DIPLOMELOR, CERTIFICATELOR ŞI 

ALTOR TITLURI ÎN MEDICINĂ 

CAPITOLUL I 

DIPLOME, CERTIFICATE ŞI ALTE TITLURI ÎN MEDICINĂ 

Articolul 2 


statelor membre de către celelalte state membre în conformitate cu art. 23 şi enumerate în 

art. 3 din prezenta directivă, acordându-le acestora, în ceea ce priveşte accesul şi exercitarea 

activităţilor de medic, acelaşi efect pe teritoriul lor ca şi cel al diplomelor, certificatelor şi 

celorlalte titluri eliberate de statul membru respectiv. 

Articolul 3 


(a) în Belgia: 

„diplôme legal de docteur en médecine, chirurgie et accouchements/Wettelijk diploma van 

doctor in de genees-, heel- en verlokskunde” (diploma legală de doctor în medicină, chirurgie 

şi obstetrică), eliberată de facultăţile universitare de medicină, de comisia centrală sau de 

comisiile de examen de stat din universităţi; 

(b) în Danemarca: 

„bevis for bestàet lægevidenskabelig embedeseksamen” (diplomă legală de medic), eliberată 

de facultatea de medicină din cadrul unei universităţi şi „dokumentation for gennemfort 

praktisk uddanelse”, (certificat de stagiatură emis de autorităţile competente din cadrul 

serviciilor de sănătate); 

(c) în Germania: 

1. „Zeugnis uber die arztliche Staatsprufung” (certificatul examenului de stat în 

medicină), eliberat de autorităţile competente, „Zeugnis uber die Vorbereitungszeit als 

Medizinalassistent” (certificat care atestă încheierea perioadei de pregătire ca asistent 

medical), în măsura în care legislaţia germană prevede încă o astfel de perioadă pentru 

completarea formării medicale; 

2. „Zeugnis uber die arztliche Staatsprufung” (certificatul examenului de stat în 

medicină), eliberat de autorităţile competente după data de 30 iunie 1988 şi atestare care 

certifică practicarea medicinii pe durata unui stagiu („Arzt im Praktikum”); 

117

(d) în Grecia: 

„Πτυχίο Іατρικής „ (licenţă în medicină), eliberată de: 

- facultatea de medicină din cadrul unei universităţi sau 

- facultatea de ştiinţe ale sănătăţii, departamentul de medicină al unei universităţi; 

(e) în Spania: 

- „Titulo de Licenciado en Medicina y Cirurgia” (titlu de licenţiat în medicină şi 

chirurgie), eliberată de ministerul educaţiei şi ştiinţei sau de rectorul unei universităţi; 

(f) în Franţa: 

1. „diplôme d’Etat de docteur en médecine” (diplomă de stat de doctor în medicină), 

eliberată de facultăţile de medicină sau de facultăţile de medicină şi farmacie din cadrul 

universităţilor sau de universităţi; 

2. „diplôme d’université de docteur en médicine” (diplomă universitară de doctor în 

medicină), în măsura în care diploma atestă încheierea aceluiaşi ciclu de formare ca şi cel 

prevăzut pentru obţinerea diplomei de stat de doctor în medicină; 

(g) în Irlanda: 

„primary qualification” (certificat care atestă cunoştinţele de bază), eliberat în Irlanda după 

promovarea unui examen de calificare ţinut în faţa unei comisii de examinare competente şi 

un certificat privind experienţa dobândită, eliberat de aceeaşi comisie, care autorizează 

înregistrarea ca „fully registered medical practitioner” (medic generalist); 

(h) în Italia: 

„diploma di laureat in medicina e chirurgia” (diplomă de licenţiat în medicină şi chirurgie), 

eliberată de universitate şi însoţită de o „diploma di abilitazione all’esercizio della medicina e 

chirurgia” (diplomă care conferă dreptul de a practica medicina şi chirurgia), eliberată de 

comisia de examen de stat; 

(i) în Luxemburg: 

„diplôme d’Etat de docteur en médecine, chirurgie et accouchements” (diplomă de stat de 

doctor în medicină, chirurgie şi obstetrică), eliberată de comisia de examen de stat şi vizată de 

ministrul educaţiei naţionale şi „certificat de stage” (certificat de stagiatură), vizat de ministrul 

sănătăţii publice; 

(j) în Olanda: 

„universitair getuigschrift van arts” (certificat universitar de medic); 

118

(k) în Portugalia: 

„Carta de curso de licenciatura em medicina” (diplomă care atestă definitivarea studiilor 

medicale), eliberată de o universitate şi „Diploma comprovativo da conclusāo do internato 

general” (diplomă care atestă încheierea stagiaturii ca medic generalist), eliberată de 

autorităţile competente ale ministerului sănătăţii; 

(l) în Regatul Unit al Marii Britanii: 

„primary qualification” (certificat care atestă cunoştinţele de bază), eliberat în Marea Britanie 

după promovarea unui examen de calificare ţinut în faţa unei comisii de examinare 

competente şi un certificat privind experienţa dobândită, eliberat de aceeaşi comisie, care 

autorizează înregistrarea ca „fully registered medical practitioner” (medic generalist). 

CAPITOLUL II 

DIPLOME, CERTIFICATE ŞI ALTE TITLURI DE MEDIC SPECIALIST, COMUNE 

TUTUROR STATELOR MEMBRE 

Articolul 4 

Fiecare stat membru recunoaşte diplomele, certificatele şi alte titluri de medic specialist 

eliberate resortisanţilor statelor membre de celelalte state membre în conformitate cu art. 24, 

25, 26 şi 29 şi enumerate în art. 5, acordând acestor calificări acelaşi efect pe teritoriul lor ca 

şi cel al diplomelor, certificatelor şi celorlalte titluri eliberate de statul membru respectiv. 

Articolul 5 

1. Diplomele, certificatele şi alte titluri menţionate în art. 4 sunt cele care, fiind eliberate 

de autorităţile sau organismele competente indicate în alin. (2), corespund, pentru formarea 

specializată în cauză, denumirilor în vigoare în diferite state membre, enumerate în alin. (3). 

2. Diplomele, certificatele şi alte titluri eliberate de autorităţile sau organismele 

competente la care se face referire în alin. (1) sunt următoarele: 

în Belgia: 

„titre d’agrégation en qualité de médecin spécialiste/erkenningstitel van geneersheer 

specialis” (titlu de medic specialist), eliberată de ministrul sănătăţii publice; 

în Danemarca: 

„bevis for tilladelse til at betegne sig som speciallæge” (certificat care conferă titlul de medic 

specialist), eliberat de autorităţile competente ale serviciilor de sănătate; 

în Germania: 

„Facharztliche Anerkennung” (certificat de specializare medicală), eliberat de 

„Landersarztekammer” (Camerele medicilor din landul respectiv); 

119

în Grecia: 

„Τίτλος Іατρικής Ειδικότητας” (titlu de specializare medicală), eliberat de „Νοµαρχίες” 

(prefecturi); 

în Spania: 

„Titulo de Especialista” (titlu de specialist), eliberat de ministerul educaţiei şi ştiinţei; 

în Franţa: 

- „certificat d’études spéciales de médecine” (certificat de studii de specialitate în 

medicină), eliberat de facultatea de medicină, de facultăţile mixte de medicină şi farmacie din 

cadrul universităţilor sau de universităţi; 

- atestarea de medic specialist calificat, eliberată de Consiliul Ordinului medicilor; 

- „certificat d’études spéciales de médecine” (certificat de studii de specialitate în 

medicină), eliberat de facultatea de medicină sau facultăţile mixte de medicină şi farmacie din 

cadrul universităţilor sau atestarea echivalentă acestor certificate, eliberată prin hotărâre a 

ministrului educaţiei naţionale, 

- diploma de studii specializate în medicină eliberată de universitate; 

în Irlanda: 

„Certificate of specialist doctor” (diplomă de medic specialist), eliberată de autoritatea 

competentă abilitată în acest sens de ministrul sănătăţii publice; 

în Italia: 

„diploma di medico specialista” (diplomă de medic specialist), eliberată de rectorul unei 

universităţi; 


„certificat de médecin spécialiste” (certificat de medic specialist), eliberat de ministrul 

sănătăţii publice, cu avizul colegiului medicilor; 

în Olanda: 

- „Getuigschrift van erkenning en inschrijving in het Specialistenregister” (certificat de 

admitere şi înregistrare în Registrul specialiştilor), eliberat de „Specialisten- 

Registratiecommissie (SRC)” (comisia de înregistrare a specialiştilor); 

- „Getuigschrift van erkenning en inschrijving in het Register von Sociaal- 

Geneeskundigen” (certificat de admitere şi înregistrare eliberat de „Sociaal-Geneeskundigen 

Registratie-Commissie (SGRC)” (comisia de înregistrare a medicilor de medicina muncii); 

120

în Portugalia: 

„Grau de Assistente” (diplomă de asistent), eliberată de autorităţile competente ale 

ministerului sănătăţii sau „Titulo de Especialista” (titlu de specialist), eliberată de ordinul 

medicilor; 

în Regatul Unit al Marii Britanii: 

„Certificate of completion of specialist training” (certificat de formare specializată), eliberat 

de autoritatea competentă abilitată în acest sens. 

1. Denumirile în vigoare în statele membre, care corespund formărilor specializate în 

cauză sunt următoarele: 

- anestezie şi terapie intensivă: 

Belgia: anesthésiologie/anesthesiologie 

Danemarca: anæsteasiologi 

Germania: Anästhesiologie 

Grecia: αναισθησιολογία 

Spania: anestesiologia y reanimaciόn 

Franţa: anesthésiologie-réanimation chirurgicale 

Irlanda: anaesthetics 

Italia: anestesia e rianimazione 

Luxemburg: anesthésie-réanimation 

Olanda: anesthesiologie 

Portugalia: anestesiologia 

Regatul Unit al 

Marii Britanii: 

anaesthetics; 

- chirurgie generală: 

Belgia: chirurgie /heelkunde 

Danemarca: kirurgi eller kirurgiske sygdomme 

Germania: chirurgie 

Grecia: χειρουργική 

Spania: cirurgia general y del aparato digestivo 

Franţa: chirurgie générale 

Irlanda: general surgery 

Italia: chirurgia generale 

Luxemburg: chirurgie générale 

Olanda: heelkunde 

Portugalia: cirurgia general 

Regatul Unit 

al Marii Britanii: 

general surgery; 

121

- neurochirurgie: 

Belgia: neurochirurgie/neurochirurgie 

Danemarca: neurokirurgi eller kirurgiske nervesygdomme 

Germania: Neurochirurgie 

Grecia: νεροχειρουργική 

Spania: neurocirurgia 

Franţa: neurochirurgie 

Irlanda: neurological surgery 

Italia: neurochirurgia 

Luxemburg: neurochirurgie 

Olanda: neurochirurgie 

Portugalia: neurocirurgia 

Regatul Unit 


neurological surgery; 

- obstetrică-ginecologie: 

Belgia: gynécologie-obstetrique/gynecologie-verlokskunde 

Danemarca: gynækologi og obstetrik eller kvindesygdomme og fodselshjæelp 

Germania: Frauenheilkunde und Geburtshilfe 

Grecia: µαιευτική-γυναικολγία 

Spania: obstetricia y ginecologia 

Franţa: gynécologie-obstetrique 

Irlanda: obstetrics and gynaecology 

Italia: ostetricia e ginecologia 

Luxemburg: gynécologie-obstetrique 

Olanda: verlokskunde en gynecologie 

Portugalia: ginecologia e obstetricia 

Regatul Unit 


obstetrics and gynaecology; 

- medicină internă: 

Belgia: médicine interne/ inwendige geneeskunde 

Danemarca: intern medicin eller medicinske sygdomme 

Germania: Innere Medizin 

Grecia: παθολογία 

Spania: medicina interna 

Franţa: médicine interne 

Irlanda: general (internal) medicine 

Italia: medicina interna 

Luxemburg: maladies internes 

Olanda: inwendige geneeskunde 

Portugalia: medicina interna 

Regatul Unit 


general medicine; 

122

- oftalmologie: 

Belgia: ophtalmologie/ oftalmologie 

Danemarca: oftalmologi eller oøjensygdomme 

Germania: Augenheilkunde 

Grecia: οφθαλµολογία 

Spania: oftalmologia 

Franţa: ophtalmologie 

Irlanda: ophtalmology 

Italia: oculistica 

Luxemburg: ophtalmologie 

Olanda: oogheelkunde 

Portugalia: oftalmologia 

Regatul Unit 


ophtalmology; 

- otorinolaringologie: 

Belgia: oto-rhino-laryngologie/otorynolaringologie 

Danemarca: oto-rhino-laryngologi eller øre-næse-halsygdomme 

Germania: Hals-Nasen-Ohreinheilkunde 

Grecia: ωτορινολαρυγγολογία 

Spania: otorrinolaringologia 

Franţa: oto-rhino-laryngologie 

Irlanda: otolaryngology 

Italia: otorinolaringolatria 

Luxemburg: oto-rhino-laryngologie 

Olanda: keel-, neus-en oorheelkunde 

Portugalia: otorrinolaringologia 

Regatul Unit 


otolaryngology; 

- pediatrie: 

Belgia: pédiatrie/kindergeneeskunde 

Danemarca: pædiatri eller børnesygdomme 

Germania: Kinderheilkunde 

Grecia: παιδιατρική 

Spania: pediatria sus areas especificas 

Franţa: pediatrie 

Irlanda: paediatrics 

Italia: pediatria 

Luxemburg: pédiatrie 

Olanda: kindergeneeskunde 

Portugalia: pediatria 

Regatul Unit 


paediatrics; 

123

- pneumologie: 

Belgia: pneumologie/pneumologie 

Danemarca: medicinske lungesydomme 

Germania: Lungen- und Bronchialheilkunde 

Grecia: φυµατιολογια-πνευυµονολογια 

Spania: neumologia 

Franţa: pneumologie 

Irlanda: respiratory medicine 

Italia: tisiologia e mallatie dell’apparato respiratorio 

Luxemburg: pneumo-phtisiologie 

Olanda: longziekten en tuberculose 

Portugalia: pneumologia 

Regatul Unit 


respiratory medicine; 

- urologie: 

Belgia: urologie/urologie 

Danemarca: urologi eller urinvejenes kirurgiske sygdomme 

Germania: Urologie 

Grecia: ουρολογια 

Spania: urologia 

Franţa: chirurgie urologique 

Irlanda: urology 

Italia: urologia 

Luxemburg: urologie 

Olanda: urologie 

Portugalia: urologia 

Regatul Unit 


urology; 

- ortopedie: 

Belgia: orthopedie/orthopedie 

Danemarca: ortopædisk kirurgi 

Germania: Orthopädie 

Grecia: ορθοπεδική 

Spania: traumatologia y cirugia ortopedica 

Franţa: chirurgie orthopedique et traumatologie 

Irlanda: orthopaedic surgery 

Italia: ortopedia e traumatologia 

Luxemburg: orthopedie 

Olanda: orthopedie 

Portugalia: ortopedia 

Regatul Unit 


orthopaedic surgery; 

124

- anatomie patologică: 

Belgia: anatomie pathologique / pathologische anatomie 

Danemarca: patologisk anatomi og histologi eller vævsundersøgelse 

Germania: pathologie 

Grecia: παθολογική ανατοµική 

Spania: anatomia patologica 

Franţa: anatomie et cytologie pathologique 

Irlanda: morbid anatomy and histopathology 

Italia: anatomia patologica 

Luxemburg: anatomie pathologique 

Olanda: pathologische anatomie 

Portugalia: anatomia patologica 

Regatul Unit 


morbid anatomy and histopathology; 

- neurologie: 

Belgia: neurologie/neurologie 

Danemarca: neuromedicin eller medicinske nervesygdomme 

Germania: Neurologie 

Grecia: νευρολογία 

Spania: neurologia 

Franţa: neurologie 

Irlanda: neurology 

Italia: neurologia 

Luxemburg: neurologie 

Olanda: neurologie 

Portugalia: neurologia 

Regatul Unit 


neurology; 

- psihiatrie: 

Belgia: psychiatrie/psychiatrie 

Danemarca: psykiatri 

Germania: Psychiatrie 

Grecia: ψυχιατρική 

Spania: psiquiatria 

Franţa: psychiatrie 

Irlanda: psychiatry 

Italia: psychiatrie 

Luxemburg: psychiatrie 

Olanda: psychiatrie 

Portugalia: psiquiatria 

Regatul Unit 


psychiatry. 

125

CAPITOLUL III 

DIPLOME, CERTIFICATE ŞI ALTE TITLURI DE MEDIC SPECIALIST, 

CARACTERISTICE PENTRU DOUĂ SAU MAI MULTE STATE MEMBRE 

Articolul 6 


acest domeniu recunoaşte diplomele, certificatele şi alte titluri de medic specialist, eliberate 

resortisanţilor statelor membre de celelalte state membre în conformitate cu art. 24, 25, 27 şi 

29 şi enumerate în art. 7, acordând unor astfel de calificări acelaşi efect pe teritoriul lor ca şi 

cel al diplomelor, certificatelor şi celorlalte titluri eliberate de statul membru respectiv. 

Articolul 7 

1. Diplomele, certificatele şi alte titluri menţionate în art. 6 sunt cele care, fiind eliberate 

de autorităţile sau organismele competente indicate în art. 5 alin. (2), corespund, pentru 

formarea specializată în cauză, denumirilor menţionate, în ceea ce priveşte statele membre în 

care acestea există, în alin. (2) din prezentul articol. 

2. Denumirile în vigoare în statele membre, care corespund formărilor specializate în 

cauză sunt următoarele: 

- medicină de laborator: 

Belgia: biologie clinique/klinische biologie 

Spania: analisis clinicos 

Franţa: biologie medicale 

Italia: patologia diagnostica di laboratorio 

Portugalia: patologia clinica; 

- hematologie: 

Danemarca: klinisk blodtypeserologi 

Franţa: hematologie 

Luxemburg: hematologie 

Portugalia: hematologia clinica; 

- microbiologie: 

Danemarca: klinisk mikrobiologi 

Germania: Mikrobiologie und Infektionsepidemiologie 

Grecia: µικροβιολογια 

Spania: microbiologia y parasitologia 

Irlanda: microbiology 

Italia: microbiologia 

Luxemburg: microbiologie 

Olanda: medische microbiologie 

Regatul Unit 


microbiology; 

126

- biochimie: 

Danemarca: klinisk kemi 

Spania: bioquimica clinica 

Irlanda: chemical pathology 

Luxemburg: chimie biologique 

Olanda: klinisce chemie 

Regatul Unit 


chemical pathology; 

- imunologie: 

Spania: inmunologia 

Irlanda: clinical immunology 

Regatul Unit 


immunology; 

- chirurgie plastică - microchirurgie reconstructivă: 

Belgia: chirurgie plastique/plastische heelkunde 

Danemarca: plastikkirurgi 

Grecia: πλαστική χειρουργική 

Spania: cirurgia plastica y reparadora 

Franţa: chirurgie plastique, reconstructrice et esthétique 

Irlanda: plastic surgery 

Italia: chirurgia plastica 

Luxemburg: chirurgie plastique 

Olanda: plastische chirurgie 

Portugalia: cirurgia plastica e reconstructiva 

Regatul Unit 


plastic surgery; 

- chirurgie toracică: 

Belgia: chirurgie thoracique/heelkunde op de thorax 

Danemarca: thoraxkirurgi eller brysthulens kirurgiske sygdomme 

Grecia: χειρουργική θώρακος 

Spania: cirurgia toracica 

Franţa: chirurgie thoracique et cardio-vasculaire 

Irlanda: thoracic surgery 

Italia: chirurgia toracica 

Luxemburg: chirurgie thoracique 

Olanda: cardio-pulmonale chirurgie 

Portugalia: cirurgia cardio-toracica 

Regatul Unit 


thoracic surgery; 

127

- chirurgie pediatrică: 

Grecia: χειρουργική παίδων 

Spania: cirurgia pediatrica 

Franţa: chirurgie infantile 

Irlanda: paediatric surgery 

Luxemburg: chirurgie pediatrique 

Portugalia: cirurgia pediatrica 

Regatul Unit 


paediatric surgery; 

- chirurgie vasculară: 

Belgia: chirurgie des vaisseaux/bloedvatenheelkunde 

Spania: angiologia y cirurgia vascular 

Franţa: chirurgie vasculaire 

Italia: chirurgia vascolare 

Luxemburg: chirurgie cardio-vasculaire 

Portugalia: cirurgia vascular; 

- cardiologie: 

Belgia: cardiologie/cardiologie 

Danemarca: cardiologi eller hjerte-og-kresløbssygdomme 

Grecia: καρδιολογία 

Spania: cardiologia 

Franţa: pathologie cardio-vasculaire 

Irlanda: cardiology 

Italia: cardiologia 

Luxemburg: cardiologie et angiologie 

Olanda: cardiologie 

Portugalia: cardiologia 

Regatul Unit 


cardio-vascular disease; 

- gastroenterologie: 

Belgia: gastroenterologie/ gastro-enterologie 

Danemarca: medicinsk gastroenterologi eller medicinske mave-tarmsygdomme 

Grecia: γαστρεντερολογία 

Spania: aparato digestivo 

Franţa: gastro-entérologie et hépatologie 

Irlanda: gastro-enterology 

Italia: malattie dell’apparato digerente, della nutrizione e del ricambio 

Luxemburg: gastro-entérologie 

Olanda: gastro-enterologie 

Portugalia: gastrenterologia 

Regatul Unit 


gastro-enterology; 

128

- reumatologie: 

Belgia: rhumatologie 

Danemarca: reumatologi 

Grecia: ρευµατολογία 

Spania: reumatologia 

Franţa: rhumatologie 

Irlanda: rheumatolohy 

Italia: reumatologia 

Luxemburg: rhumatologie 

Olanda: reumatologie 

Portugalia: reumatologia 

Regatul Unit 


rheumatology; 

- hematologie generală: 

Grecia: αιµατολογία 

Spania: hematologia hemoterapia 

Irlanda: haematology 

Italia: ematologia 

Luxemburg: hematologie 

Portugalia: imuno-hemoterapia 

Regatul Unit 


hematology; 

- endocrinologie: 

Grecia: ενδοκριλογία 

Spania: endocrinologia y nutricion 

Irlanda: endocrinology and diabetes mellitus 

Italia: endocrinologia 

Luxemburg: endocrinologie 

Portugalia: endocrinologia-nutriè āo 

Regatul Unit 


endocrinology and diabetes mellitus; 

- fizioterapie: 

Belgia: medecine physique/fysische geneeskunde 

Danemarca: fysiurgi og rehabilitering 

Grecia: φυσική ιατρική και αποκατάσταση 

Spania: rehabilitacion 

Franţa: reeducation et readaptation fonctionnelles 

Italia: fisioterapia 

Olanda: revalidatie 

Luxemburg: reeducation et readaptation fonctionnelles 

Portugalia: fisiatria; 

129

- stomatologie: 

Spania: estomatologia 

Franţa: stomatologie 

Italia: odontostomatologia 

Luxemburg: stomatologie 

Portugalia: estomatologia; 

- neuropsihiatrie: 

Belgia: neuropsychiatrie/neuropsychiatrie 

Germania: Nervenheilkunde 

Grecia: υευρολολία-ψυχιατρική 

Franţa: neuropsychiatrie 

Italia: neuropsichiatria 

Luxemburg: neuropsychiatrie 

Olanda: zenuw- en zielsziekten; 

- dermatovenerologie: 

Belgia: dermato-vénéréologie/dermato-venereologie 

Danemarca: dermato-venerologie eller hud-og koenssygdomme 

Germania: Dermatologie und Venerologie 

Grecia: δερµαιολογια−αϕροδισιολογια 

Spania: dermatologia medico-quirurgica y venereologia 

Franţa: dermatologie et vénéréologie 

Italia: dermatologia e venerologia 

Luxemburg: dermato-vénéréologie 

Olanda: dermatologie en venerologie 

Portugalia: dermatovenereologia; 

- dermatologie: 

Irlanda: dermatology 

Regatul Unit 


dermatology; 

- venerologie: 

Irlanda: venereology 

Regatul Unit 


venereology; 

- radiologie: 

Germania: Radiologie 

Grecia: ακτιυολογία-ραδιολογία 

Spania: electroradiologia 

Franţa: electro-radiologie 

Italia: radiologia 

Luxemburg: electroradiologie 

Olanda: radiologie 

Portugalia: radiologia; 

130

- radiodiagnostic: 

Belgia: radiodiagnostic/röntgengiagnose 

Danemarca: diagnostisk radiologi elle-røntgenundersøgelse 

Germania: Radiologische Diagnostik 

Grecia: ακτινοδιαγνωστική 

Spania: radiodiagnostico 

Franţa: radiodiagnostic et imagerie medicale 

Irlanda: diagnostic radiology 

Luxemburg: radiodiagnostic 

Olanda: radiodiagnostick 

Portugalia: radiodiagnostico 

Regatul Unit 


diagnostic radiology; 

- radioterapie: 

Belgia: radio- et radiumtherapie/radio- en radiumtherapie 

Danemarca: terapeutisk radiologi eller stralebehandling 

Germania: Strahlentherapie 

Grecia: ακτινοθεραπευτική 

Spania: oncologia radioterapica 

Franţa: oncologie, option radiotherapie 

Irlanda: radiotherapy 

Luxemburg: radiotherapie 

Olanda: radiotherapie 

Portugalia: radioterapia 

Regatul Unit 


radiotherapy; 

- medicină tropicală: 

Danemarca: tropemedicin 

Irlanda: tropical medicine 

Italia: medicina tropicale 

Portugalia: medicina tropical 

Regatul Unit 


tropical medicine; 

- psihiatrie pediatrică: 

Danemarca: børnepsykiatri 

Germania: Kinder- und Jungendpsychiatrie 

Grecia: παιδοψυχιατρική 

Franţa: pedo-psychiatrie 

Irlanda: child and adolescent psychiatry 

Italia: neuropsichiatria infantile 

Luxemburg: psychiatrie infantile 

Portugalia: pedopsiquiatria 

Regatul Unit 


child and adolescent psychiatry; 

131

- geriatrie: 

Spania: geriatria 

Irlanda: geriatrics 

Olanda: klinische geriatrie 

Regatul Unit 


geriatrics; 

- nefrologie: 

Danemarca: nefrologi eller medicinske nyresygdomme 

Grecia: νεφρολογία 

Spania: nefrologia 

Franţa: nephrologie 

Irlanda: nephrology 

Italia: nefrologia 

Luxemburg: nephrologie 

Portugalia: nefrologia 

Regatul Unit 


renal disease; 

- boli infecţioase: 

Irlanda: communicable diseases 

Italia: malattie infettive 

Regatul Unit 


communicable diseases; 

- „community medicine” (sănătate publică): 

Franţa: santé publique et medicine sociale 

Irlanda: community medicine 

Regatul Uni 


community medicine; 

- farmacologie: 

Germania: Pharmakologie 

Spania: farmacologia clinica 

Irlanda: clinical pharmacology and therapeutics 

Regatul Unit 


clinical pharmacology and therapeutics; 

132

- medicina muncii: 

Danemarca: samfundsmedicin arbeidsmedicin 

Germania: Arbeitsmedizin 

Grecia: ιατρική της εργασίας 

Franţa: medecine du travail 

Italia: medicina del lavoro 

Irlanda: occupational medicine 

Olanda: arbeids- en bedrijsgeneeskunde 

Portugalia: medicina do trabalho 

Regatul Unit 


occupational medicine; 

- alergologie: 

Grecia: αλλεργιολογία 

Spania: alergologia 

Italia: allergolofia ed immunologia clinica 

Olanda: allergologie 

Portugalia: immunoalergologia; 

- chirurgie gastroenterologică: 

Belgia: chirurgie abdominale/heelkunde op het abdomen 

Danemarca: kirurgisk gastroenterologi eller kirurgiske 

mave tarinsygdomme 

Spania: cirurgia del aparato digestivo 

Franţa: chirurgie viscerale 

Italia: chirurgia dell”apparato digerente; 

- medicină nucleară: 

Belgia: médecine nucleaire/nucleaire geneeskunde 

Germania: Nuklearmedizin 

Grecia: πυρηνική ιατρική 

Spania: medicina nuclear 

Franţa: médecine nucleaire 

Italia: medicina nucleare 

Olanda: nucleaire geneeskunde 

Portugalia: medicina nuclear 

Regatul Unit 


nuclear medicine; 

- chirurgie maxilo-facială: 

Spania: cirurgia oral y maxilofacial 

Franţa: chirurgie maxillo-faciale et stomatologie 

Italia: chirurgia maxillo-faciale; 

133

-chirurgie oro-dentară şi maxilo-facială: 

Belgia: stomatologie, chirurgie orale et maxillo-faciale/ stomatologie, orale en 

maxillo-faciale chirurgie 

Germania: Zahn-, Mund-, Kiefer- und Gesichtchirurgie 

Irlanda: oral and maxillo-facial surgery 

Regatul Unit 


oral and maxillo-facial surgery. 

Articolul 8 

1. Resortisanţilor statelor membre care doresc să obţină una din aceste diplome, 

certificate sau alte titluri de medic specialist care nu sunt menţionate în art. 4 şi 6 sau care, 

deşi sunt menţionate în art. 6, nu sunt eliberate de statul membru de origine sau de 

provenienţă li se poate impune de către statul membru gazdă să îndeplinească condiţiile de 

formare prevăzute în acest sens de propriile dispoziţii legale, de reglementare sau 

administrative. 

2. Statul membru gazdă ia totuşi în considerare, integral sau parţial, perioadele de 

formare realizate de resortisanţii menţionaţi în alin. (1) şi atestate prin posesia unei diplome, a 

unui certificat sau a altor titluri, eliberate de autorităţile competente ale statului membru de 

origine sau de provenienţă, cu condiţia ca astfel de perioade de formare să corespundă celor 

impuse de statul membru gazdă pentru specializarea în cauză. 

3. Autorităţile sau organismele competente ale statului membru gazdă, după ce au 

verificat conţinutul şi durata perioadei de specializare a persoanelor în cauză pe baza 

diplomelor, certificatelor şi a altor titluri, informează persoana respectivă cu privire la 

perioada de formare suplimentară necesară, precum şi la domeniile pe care aceasta trebuie să 

le cuprindă. 

CAPITOLUL IV 


Articolul 9 

1. Fără a aduce atingere alin. (3), în cazul resortisanţilor statelor membre ale căror 

diplome, certificate şi alte titluri în medicină nu îndeplinesc toate cerinţele minime de formare 

prevăzute în art. 23, fiecare stat membru recunoaşte ca dovadă suficientă diplomele, 

certificatele şi alte titluri în medicină eliberate de statele membre respective pentru a atesta 

formarea care a început înainte de: 

- 1 ianuarie 1986, pentru Spania şi Portugalia; 

- 1 ianuarie 1981, pentru Grecia; 

- 20 decembrie 1976, pentru celelalte state membre, 

însoţite de o atestare care să certifice că resortisanţii în cauză au exercitat efectiv şi legal 

activităţile în cauză pe o durată de cel puţin 3 ani consecutivi în decursul ultimilor 5 ani care 

precedă data eliberării atestării. 

134

2. Fără a aduce atingere alin. (4), în cazul resortisanţilor statelor membre ale căror 

diplome, certificate şi alte titluri de medic specialist nu îndeplinesc cerinţele minime de 

formare în conformitate cu art. 24-27, fiecare stat membru recunoaşte ca dovadă suficientă 

diplomele, certificatele şi alte titluri de medic specialist eliberate de statele membre respective 

pentru a atesta formarea care a început înainte de: 

- 1 ianuarie 1986, pentru Spania şi Portugalia; 

- 1 ianuarie 1981, pentru Grecia; 

- 20 decembrie, pentru celelalte state membre. 

Statul membru poate totuşi să impună ca diplomele, certificatele sau alte titluri să fie însoţite 

de un certificat eliberat de autorităţile sau organismele competente ale statului membru de 

origine sau de provenienţă, care să ateste exercitarea de activităţi de medic specialist pentru o 

perioadă egală cu dublul diferenţei dintre durata formării de specialitate în statul membru de 

origine sau de provenienţă şi durata minimă de formare menţionată în titlul III, în cazul în 

care aceste diplome, certificate sau alte titluri nu respectă duratele minime de formare 

menţionate în art. 26 şi 27. 

Totuşi, dacă înainte de datele menţionate în primul paragraf, statul membru gazdă impune o 

durată minimă de formare mai scurtă decât cea menţionată în art. 26 şi 27, diferenţa 

menţionată în al doilea paragraf poate fi determinată numai în funcţie de durata minimă de 

formare prevăzută de statul respectiv. 

3. În cazul resortisanţilor statelor membre ale căror diplome, certificate sau alte titluri în 

medicină specializată atestă formarea primită pe teritoriul fostei Republici Democrate 

Germane care nu îndeplinesc toate cerinţele minime de formare prevăzute în art. 23, statele 

membre, altele decât Germania, recunosc acele diplome, certificate sau alte titluri ca dovadă 

suficientă dacă: 

- atestă formarea începută anterior unificării Germaniei; 

- acordă titularului dreptul de a-şi exercita activitatea de medic pe întreg teritoriul 

Germaniei în aceleaşi condiţii ca şi cele oferite de titlurile eliberate de autorităţile germane 

competente şi la care se face referire în art. 3 lit. (c) pct. 1 şi 2; 

- sunt însoţite de o atestare eliberată de autorităţile germane competente care să certifice 

că resortisanţii în cauză au exercitat efectiv şi legal activităţile în cauză în Germania pe o 

durată de cel puţin 3 ani consecutivi în decursul ultimilor 5 ani care precedă data eliberării 

atestării. 

4. În cazul resortisanţilor statelor membre ale căror diplome, certificate sau alte titluri 

atestă formarea primită pe teritoriul fostei Republici Democrate Germane care nu îndeplinesc 

toate cerinţele minime de formare prevăzute în art. 24 – 27, statele membre, altele decât 

Germania, recunosc diplomele, certificatele şi alte titluri ca dovadă suficientă dacă: 

- atestă formarea începută anterior datei de 3 aprilie 1992; 

135

- permit exercitarea activităţii respective ca specialist pe întreg teritoriul Germaniei în 

aceleaşi condiţii ca şi cele oferite de titlurile eliberate de autorităţile germane şi la care se face 

referire în art. 5 şi 7. 

Statul membru poate totuşi să impună ca diplomele, certificatele sau alte titluri să fie însoţite 

de un certificat eliberat de autorităţile sau organismele germane competente, care să ateste 

exercitarea activităţii respective ca specialist pentru o perioadă egală cu de două ori diferenţa 

dintre durata formării de specialitate primite pe teritoriul german şi durata minimă de formare 

menţionată în titlul III, în cazul în care aceste diplome, certificate sau alte titluri nu respectă 

duratele minime de formare menţionate în art. 26 şi 27. 

5. În cazul resortisanţilor statelor membre ale căror diplome, certificate şi alte titluri de 

medic sau medic specialist nu corespund denumirilor menţionate în art. 3, 5 sau 7, fiecare stat 

membru recunoaşte ca dovadă suficientă diplomele, certificatele şi alte titluri eliberate de 

acele state membre, însoţite de un certificat eliberat de autorităţile sau organismele 

competente. Certificatul atestă că aceste diplome, certificate şi alte titluri de medic sau medic 

specialist s-au eliberat ca urmare a formării în conformitate cu dispoziţiile din titlul III, 

menţionate, după caz, în art. 2, 4 sau 6 şi care sunt asimilate de statul membru care le-a 

eliberat titlurilor ale căror denumiri figurează, după caz, în art. 3, 5 sau 7. 

6. Statele membre care au abrogat dispoziţiile legale, de reglementare sau administrative 

privind eliberarea diplomelor, certificatelor şi altor titluri în neuropsihiatrie, radiologie, 

chirurgie toracică, chirurgie vasculară, gastroenterologie, hematologie, fizioterapie sau 

medicină tropicală şi care au luat măsuri privind drepturile dobândite în favoarea 

resortisanţilor lor, recunosc dreptul resortisanţilor din alte state membre de a beneficia de 

aceleaşi măsuri, cu condiţia ca diplomele, certificatele şi alte titluri în neuropsihiatrie, 

radiologie, chirurgie toracică, chirurgie vasculară, gastroenterologie, hematologie, fizioterapie 

sau medicină tropicală să îndeplinească condiţiile relevante menţionate fie în alin. (2) din 

prezentul articol, fie în art. 24, 25, şi 27, în măsura în care diplomele, certificatele sau alte 

titluri menţionate s-au eliberat anterior datei la care statul membru gazdă a încetat eliberarea 

unor astfel de diplome, certificate sau alte titluri pentru specializarea respectivă. 

7. Datele la care statele membre în cauză au abrogat dispoziţiile legale, de reglementare 

şi administrative privind diplomele, certificatele sau alte titluri la care se face referire în 

alin. (6) sunt menţionate în anexa II. 

CAPITOLUL V 


Articolul 10 


membre care îndeplinesc condiţiile prevăzute în art. 2, 4, 6 şi 9 să li se recunoască dreptul de 

a-şi folosi titlul lor de formare acolo unde este cazul, abrevierea sa din statul membru de 

origine sau de provenienţă, în limba statului respectiv. Statele membre gazdă pot prevedea ca 

acest titlu să fie urmat de denumirea şi adresa instituţiei sau comisiei de examinare care a 

eliberat acest titlu. 




136



CAPITOLUL VI 


DE STABILIRE ŞI A LIBERTĂŢII DE A PRESTA SERVICII DE CĂTRE MEDICI 


Articolul 11 


la accesul la din activităţile de medic acceptă ca dovadă suficientă, cu privire la resortisanţii 

altor state membre, atestarea eliberată de o autoritate competentă din statul membru de origine 

sau de provenienţă care certifică îndeplinirea condiţiilor de moralitate sau onorabilitate 

impuse în statul membru pentru accesul la activitatea respectivă. 












respectiv decid asupra naturii şi amplorii investigaţiilor care trebuie efectuate şi informează 

statul membru gazdă asupra oricărei acţiuni pe care o efectuează în legătură cu atestările sau 

documentele eliberate. 


Articolul 12 




condamnări pentru fapte penale săvârşite în exercitarea uneia din activităţile de medic, statul 

membru de origine sau de provenienţă transmite statului membru gazdă informaţiile necesare 

privind măsurile sau sancţiunile de natură profesională sau administrativă luate împotriva 

persoanei respective, precum şi sancţiunile penale impuse acesteia în timpul exercitării 

profesiei în statul membru de origine sau de provenienţă. 





137


respectiv decid asupra naturii şi amplorii investigaţiilor care trebuie efectuate şi, în 


efectuează în legătură cu informaţiile primite de la acesta 


Articolul 13 


sau să exercite oricare dintre activităţile de medic, un certificat de sănătate fizică sau psihică, 

acest stat acceptă ca dovadă suficientă prezentarea documentului cerut în statul membru de 

origine sau de provenienţă. 






Articolul 14 

Documentele menţionate în art. 11, 12 şi 13 nu pot fi prezentate după mai mult de trei luni de 

la data emiterii. 

Articolul 15 

1. Procedura prin care beneficiarului îi este autorizat accesul la una din activităţile de 

medic, în temeiul art. 11, 12 şi 13, trebuie să se încheie cât mai curând posibil şi în termen de 

cel mult trei luni de la prezentarea dosarului complet al beneficiarului, fără a aduce atingere 

întârzierilor rezultate ca urmare a unei eventuale acţiuni introduse la încheierea acestei 

proceduri. 






Articolul 16 

În cazul în care un stat membru gazdă impune resortisanţilor săi care doresc să sau să exercite 

oricare dintre activităţile de medic să depună jurământ sau să facă o declaraţie solemnă şi dacă 

formula acestui jurământ sau declaraţii nu poate fi utilizată de resortisanţii altor state membre, 

statul membru gazdă asigură ca o formulă adecvată şi echivalentă de jurământ sau declaraţie 

să fie pusă la dispoziţia persoanelor interesate. 

138


Articolul 17 

1. Dacă un stat membru impune resortisanţilor săi în ceea ce priveşte accesul sau 

exercitarea uneia din activităţile de medic fie o autorizaţie, fie înscrierea sau afilierea la o 















2. Statul membru gazdă poate impune beneficiarului să prezinte autorităţilor competente 

o declaraţie prealabilă privind prestarea serviciilor sale, în cazul în care acestea implică o 

şedere temporară în teritoriul lor. 















din activităţile de medic, acesta asigură, dacă este cazul, retragerea temporară sau permanentă 

a atestării menţionate în alin. (3) a doua liniuţă. 

139

Articolul 18 


aferente activităţilor exercitate în avantajul persoanelor asigurate în temeiul regimurilor de 

securitate socială, este obligatorie înscrierea la un organism de securitate socială de drept 

public, statul membru respectiv scuteşte de această cerinţă resortisanţii statelor membre 

stabiliţi într-un alt stat membru, în cazul prestării de servicii care impune deplasarea 

beneficiarului. 

Totuşi, beneficiarul să informează acest organism în prealabil sau, în situaţii urgente, cât mai 

curând posibil, cu privire la prestarea de servicii. 


Articolul 19 


activităţile de medic este reglementată, resortisanţii altor state membre, care îndeplinesc 

condiţiile prevăzute în art. 2 şi art. 9 alin. (1), (3) şi (5), folosesc titlul profesional al statului 

membru gazdă care, în statul respectiv, corespunde acestor condiţii de formare şi folosesc şi 

titlul abreviat. 

Primul alineat se aplică, de asemenea, folosirii titlului de medic specialist de către cei care 

îndeplinesc condiţiile prevăzute în art. 4, 6 şi 9 alin. (2), (4), (5) şi (6). 

Articolul 20 








organismele competente pe care trebuie să le desemneze. 




Articolul 21 

Statele membre care impun resortisanţilor lor încheierea unui stagiu de pregătire pentru a fi 

recunoscuţi ca medici într-un regim de asigurări medicale pot impune aceeaşi obligaţie şi 

resortisanţilor altor state membre pe o perioadă de cinci ani începând cu 20 iunie 1975. Cu 

toate acestea, durata stagiului nu poate depăşi şase luni. 

140

Articolul 22 



eliberate în respectivul stat membru şi menţionate în capitolele I-IV din titlul II, precum şi 

confirmarea faptului că beneficiarul a îndeplinit toate condiţiile de formare prevăzute în titlul 

III. 

TITLUL III 

COORDONAREA DISPOZIŢIILOR LEGALE, DE REGLEMENTARE SAU 

ADMINISTRATIVE REFERITOARE LA ACTIVITĂŢILE MEDICILOR 

Articolul 23 

1. Statele membre condiţionează accesul şi exercitarea activităţilor de medic de posesia 

unei diplome, a unui certificat sau a altui titlu prevăzut în art. 3, care garantează că pe durata 

formării persoana în cauză şi-a însuşit: 

(a) cunoştinţele corespunzătoare despre ştiinţele pe care se bazează medicina şi o bună 

înţelegere a metodelor ştiinţifice, inclusiv a principiilor de măsurare a funcţiilor biologice, 

evaluarea datelor stabilite ştiinţific şi analiza lor; 

(b) cunoştinţele corespunzătoare despre structura, funcţiile şi comportamentul persoanelor 

sănătoase şi bolnave, precum şi relaţiile dintre starea de sănătate şi mediul social şi fizic al 

fiinţei umane; 

(c) cunoştinţele corespunzătoare despre materiile şi practicile clinice care i-a oferit o 

imagine coerentă a afecţiunilor mintale şi fizice, a medicinii din perspectiva profilaxiei, 

diagnosticului, terapiei şi reproducerii umane; 

(d) experienţă clinică utilă în spitale sub supraveghere corespunzătoare. 

2. perioadă completă de formare medicală de acest tip cuprinde cel puţin şase ani de 

studii sau 5 500 de ore de instruire teoretică şi practică în cadrul unei universităţi sau sub 

supervizarea unei universităţi. 

3. Admiterea la această formare presupune posesia unei diplome sau a unui certificat 

care să îi permită accesul la universităţile dintr-un stat membru pentru a urma cursul în cauză. 

4. În cazul persoanelor care şi-au început studiile înainte de 1 ianuarie 1972, formarea la 

care se face referire în alin. (2) poate include şase luni de formare practică pe bază de program 

integral de nivel universitar, sub supravegherea autorităţilor competente. 

5. Prezenta directivă nu aduce atingere posibilităţii ca statele membre să autorizeze pe 

teritoriul lor, în conformitate cu propriile reglementări, titularii de diplome, certificate sau alte 

titluri care nu au fost obţinute într-un stat membru, să aibă acces la sau să exercite activitatea 

de medic. 

141

Articolul 24 

1. Statele membre se asigură că formarea care conduce la obţinerea unei diplome, a unui 

certificat sau a altui titlu de medic specialist îndeplineşte cel puţin următoarele condiţii: 

(a) presupune absolvirea şi validarea a şase ani de studii din cadrul ciclului de formare 

menţionat în art. 23; formarea la finalul căreia se eliberează o diplomă, un certificat sau un 

titlu de specializare în chirurgie oro-dentară şi maxilo-facială (formare medicală şi 

stomatologică de bază) presupune, de asemenea, absolvirea şi validarea ciclului de formare în 

stomatologie la care se face referire în art. 1 din Directiva Consiliului 78/687/CEE din 25 iulie 

1978 privind coordonarea dispoziţiilor legale, de reglementare sau administrative referitoare 

la activităţile medicilor dentişti 1 ; 

(b) cuprinde instruirea teoretică şi practică; 

(c) se efectuează pe bază de program integral, sub controlul autorităţilor sau al 

organismelor competente în conformitate cu pct.1 din anexa I; 

(d) se desfăşoară într-un centru universitar, într-un spital sau, dacă este cazul, într-o 

instituţie de sănătate aprobată în acest sens de autorităţile sau organismele competente; 

(e) presupune participarea personală a medicului candidat la specializarea respectivă la 

activitatea şi responsabilităţile instituţiei în cauză. 

2. Statele membre condiţionează eliberarea unei diplome, a unui certificat sau a altui titlu 

de medic specialist de posesia uneia dintre diplomele, certificatele sau alte titluri în 

stomatologie la care se face referire în art. 23; eliberarea unei diplome, a unui certificat sau a 

altui titlu de specialist în chirurgie oro-dentară şi maxilo-facială (formare medicală şi 

stomatologică de bază) este, de asemenea, condiţionată de posesia unei diplome, a unui 

certificat sau a altui titlu de medic dentist menţionate în art. 1 din Directiva 78/687/CEE. 

Articolul 25 

1. Fără a aduce atingere principiului formării pe bază de program integral, enunţat în art. 

24 alin. (1) lit. (c), şi până în momentul în care Consiliul decide în conformitate cu alin. (3), 

statele membre pot autoriza formarea de specialitate cu frecvenţă parţială, în condiţiile admise 

de autorităţile naţionale competente, atunci când formarea pe bază de program integral nu 

poate fi realizată din motive bine întemeiate. 

2. Formarea cu frecvenţă parţială se desfăşoară în conformitate cu pct. 2 din anexa I la 

prezenta directivă la standarde calitative echivalente cu cele ale formării pe bază de program 

integral. Nivelul formării nu poate fi compromis nici de caracterul său parţial, nici de 

exercitarea unei activităţi profesionale remunerate cu titlu privat. 

Durata totală a formării specializate nu poate fi scurtată în cazurile în care se efectuează cu 

frecvenţă parţială. 

3. Până la 25 ianuarie 1989 cel târziu, Consiliul decide dacă dispoziţiile alin. (1) şi (2) 

trebuie menţinute sau modificate, în temeiul reexaminării situaţiei şi la propunerea Comisiei, 

1 JO L 233, 24.08.1978, p. 10. 

142

având în vedere că posibilitatea de formare cu frecvenţă parţială ar trebui să continue să existe 

în anumite împrejurări care trebuie examinate pentru fiecare specialitate. 

Formarea de specialitate cu frecvenţă parţială începută înainte de 1 ianuarie 1983 poate fi 

încheiată în conformitate cu dispoziţiile în vigoare anterioare acestei date. 

Articolul 26 

Statele membre se asigură ca durata minimă a formărilor de specialitate menţionate în 

continuare să nu fie mai scurtă de: 

Prima grupă (cinci ani): 

- chirurgie generală 

- neurochirurgie 

- medicină internă 

- urologie 

- ortopedie 

A doua grupă (patru ani): 

- obstetrică-ginecologie 

- pediatrie 

- pneumologie 

- anatomie patologică 

- neurologie 

- psihiatrie 

A treia grupă (trei ani): 

- anestezie şi terapie intensivă 

- oftalmologie 

- otorinolaringologie. 

Articolul 27 

Statele membre care au dispoziţii legale, de reglementare sau administrative în acest domeniu 

se asigură ca durata minimă a formărilor de specialitate menţionate în continuare să nu fie mai 

scurtă de: 

143

Prima grupă (cinci ani): 

- chirurgie plastică - microchirurgie reconstructivă 

- chirurgie toracică 

- chirurgie vasculară 

- neuropsihiatrie 

- chirurgie pediatrică 

- chirurgie gastroenterologică 

- chirurgie maxilo-facială (formare medicală de bază) 

A doua grupă (patru ani): 

- cardiologie 

- gastroenterologie 

- reumatologie 

- medicină de laborator 

- radiologie 

- radiodiagnostic 

- radioterapie 

- medicină tropicală 

- farmacologie 

- psihiatrie pediatrică 

- microbiologie-bacteriologie 

- medicina muncii 

- biochimie 

- imunologie 

- dermatologie 

- venerologie 

- geriatrie 

144

- nefrologie 

- boli infecţioase 

- „community medicine” (sănătate publică) 

- hematologie 

- medicină nucleară 

- stomatologie şi chirurgie maxilo-facială 

A treia grupă (trei ani): 

- hematologie generală 

- endocrinologie 

- fizioterapie 

- stomatologie 

- dermatovenerologie 

- alergologie. 

Articolul 28 

Cu titlu tranzitoriu şi prin derogare de la art. 24 alin. (1) lit. (c) şi art. 25, statele membre ale 

căror dispoziţii legale, de reglementare sau administrative prevedeau o modalitate de formare 

specializată cu frecvenţă parţială la 20 iunie 1975 pot continua să aplice aceste dispoziţii 

candidaţilor care şi-au început formarea ca specialişti la 31 decembrie 1983 cel târziu. 

Fiecare stat membru gazdă este autorizat să impună beneficiarilor menţionaţi în primul 

paragraf să anexeze diplomelor, certificatelor şi altor titluri o atestare care să certifice că au 

exercitat efectiv şi legal, cu titlul de medic specialist, activitatea în cauză pe o durată de cel 

puţin 3 ani consecutivi în decursul ultimilor 5 ani care precedă data eliberării atestării. 

Articolul 29 

Cu titlu tranzitoriu şi prin derogare de la art. 24 alin. (2): 

(a) în ceea ce priveşte Luxemburg şi numai pentru diplomele luxemburgheze 

reglementate de Legea din 1939 privind conferirea de grade academice si universitare, 

eliberarea certificatului de medic specialist este condiţionată doar de posesia diplomei de 

doctor în medicină, chirurgie şi obstetrică, eliberată de comisia de examen de stat 

luxemburgheză; 

(b) în ceea ce priveşte Danemarca şi numai pentru diplomele legale de medic eliberate de 

facultatea de medicină din cadrul unei universităţi daneze, în conformitate cu hotărârea 

ministrului de interne din 14 mai 1970, eliberarea titlului de medic specialist este condiţionată 

doar de posesia acestor diplome. 

145

Diplomele la care se face referire în lit. (a) şi lit. (b) sunt eliberate candidaţilor care şi-au 

început formarea înainte de 20 decembrie 1976. 

TITLUL IV 

FORMAREA DE SPECIALITATE ÎN MEDICINĂ GENERALĂ 

Articolul 30 

Fiecare stat membru care asigură pe teritoriul său formarea completă menţionată în art. 23 

instituie o formare de specialitate în medicină generală care să întrunească cel puţin condiţiile 

prevăzute în art. 31 şi 32, astfel încât primele diplome, certificate sau alte titluri eliberate la 

încheierea cursurilor să fie eliberate la 1 ianuarie 1990 cel târziu. 

Articolul 31 

1. Formarea de specialitate în medicină generală, menţionată în art. 30, trebuie să 

întrunească cel puţin următoarele condiţii: 

(a) admiterea este condiţionată de absolvirea şi validarea a cel puţin şase ani de studiu în 

cadrul ciclului de formare menţionat în art. 23; 

(b) are o durată de cel puţin doi ani pe bază de program integral şi se efectuează sub 

supravegherea autorităţilor sau organismelor competente; 

(c) se pune accent pe latura practică mai mult decât pe cea teoretică; instruirea practică se 

desfăşoară, pe de o parte, cel puţin şase luni într-un spital aprobat, dotate cu echipament 

necesar şi servicii corespunzătoare şi, pe de altă parte, cel puţin şase luni într-o unitate de 

medicină generală aprobată sau într-un centru aprobat în care medicii asigură îngrijire 

medicală primară; se desfăşoară în contact cu alte structuri sau instituţii de sănătate în care se 

practică medicina generală; fără a aduce atingere perioadelor minime menţionate anterior, 

instruirea practică se face pe o perioadă maximă de şase luni în alte structuri sau instituţii de 

sănătate aprobate în care se practică medicina generală; 

(d) presupune participarea personală a candidatului la activitatea profesională şi la 

responsabilităţile persoanelor cu care lucrează. 

2. Statele membre au dreptul de a amâna aplicarea dispoziţiilor alin. (1) lit. (c) privind 

duratele minime de formare până la 1 ianuarie 1995 cel târziu. 

3. Statele membre condiţionează eliberarea diplomelor, certificatelor sau a altor titluri 

care atestă formarea de specialitate în medicină generală de posesia unei diplome, a unui 

certificat sau a altui titlu menţionate în art. 3. 

Articolul 32 

Dacă, la 22 septembrie 1986, un stat membru asigura formarea în medicina generală prin 

intermediul experienţei în medicină generală, dobândită de medic în propriul cabinet sub 

supravegherea unui formator autorizat, statul membru respectiv poate menţine acest tip de 

formare pe bază experimentală în anumite condiţii: 

146

- să fie în conformitate cu art. 31 alin. (1) lit. (a) şi (b) şi alin. (3); 

- să aibă durata egală cu dublul diferenţei dintre perioada prevăzută în art. 31 alin.(1) lit. 

(b) şi suma perioadelor menţionate la a treia liniuţă din prezentul articol; 

- să cuprindă cel puţin o perioadă într-un spital aprobat, dotat cu echipament şi servicii 

corespunzătoare, şi o perioadă într-o unitate de medicină generală aprobată sau într-un centru 

aprobat în care medicii asigură îngrijire medicală primară; începând cu 1 ianuarie 1995, 

fiecare dintre aceste perioade are o durată de cel puţin şase luni. 

Articolul 33 

Pe baza experienţei acumulate şi în temeiul evoluţiei formării în medicina generală, Comisia 

prezintă Consiliului, până la 1 ianuarie 1996 cel târziu, un raport privind punerea în aplicare a 

art. 31 şi 32 şi propuneri corespunzătoare pentru a continua armonizarea formării medicilor 

generalişti. 

Consiliul hotărăşte cu privire la aceste propuneri în conformitate cu procedurile prevăzute în 

Tratat înainte de 1 ianuarie 1997. 

Articolul 34 

1. Fără a aduce atingere principiului formării pe bază de program integral enunţat în art. 

31 alin. (1) lit. (b), statele membre pot autoriza formarea de specialitate cu frecvenţă parţială 

în medicina generală pe lângă formarea pe bază de program integral, dacă se întrunesc 

următoarele condiţii specifice: 

- durata totală a formării nu poate fi scurtată, deoarece se desfăşoară cu frecvenţă 

parţială; 

- durata săptămânală a formării cu frecvenţă parţială nu poate fi mai mică de 60 % din 

cea a formării pe bază de program integral; 

- formarea cu frecvenţă parţială trebuie să cuprindă un anumit număr de perioade de 

formare pe bază de program integral, atât pentru formarea efectuată în spitale sau clinici, cât 

şi pentru formarea efectuată într-o unitate medicală aprobată sau într-un centru aprobat în care 

medicii asigură îngrijire medicală primară. Aceste perioade de formare pe bază de program 

integral trebuie să fie suficiente ca număr şi durată pentru a asigura pregătirea necesară pentru 

exercitarea efectivă a activităţii de medicină generală. 

2. Formarea cu frecvenţă parţială trebuie să fie echivalentă din punct de vedere calitativ 

cu formarea pe bază de program integral. Ea trebuie să fie atestată prin obţinerea unei 

diplome, a unui certificat sau a altui titlu la care se face referire în art. 30. 

Articolul 35 

1. Indiferent de drepturile dobândite pe care le recunosc, statele membre pot elibera 

diploma, certificatul sau alte titluri menţionate în art. 30 unui medic care nu şi-a încheiat 

formarea prevăzută în art. 31 şi 32, dar care posedă o diplomă, un certificat sau un alt titlu 

eliberat de autorităţile competente ale unui stat membru, care atestă încheierea unui alt curs de 

formare; cu toate acestea, statele membre pot elibera astfel de diplome, certificate sau alte 

147

titluri numai dacă acestea atestă un nivel de cunoştinţe echivalent cu cel atins la încheierea 

formării la care se face referire în art. 31 şi 32. 

2. În regulile pe care le adoptă în conformitate cu alin. (1), statele membre specifică în ce 

măsură se ţine cont de formarea suplimentară deja efectuată de candidat şi de experienţa sa 

profesională care poate înlocui formarea prevăzută în art. 31 şi 32. 

Statele membre pot elibera diploma, certificatul sau un alt titlu la care se face referire în art. 

30 numai în condiţiile în care candidatul a cumulat cel puţin şase luni de experienţă în 

medicină generală într-o unitate de medicină generală sau într-un centru în care medicii 

asigură îngrijire medicală primară, după cum se menţionează în art. 31 alin. (1) lit. (c). 

Articolul 36 

1. De la 1 ianuarie 1995, sub rezerva drepturilor dobândite pe care le recunoaşte, fiecare 

stat membru condiţionează exercitarea activităţii de medicină generală în cadrul regimului de 

securitate socială naţional de posesia unei diplome, a unui certificat sau a altui titlu la care se 

face referire în art. 30. 

Cu toate acestea, statele membre pot excepta de la această condiţie persoanele care urmează o 

formare de specialitate în medicina generală. 

2. Fiecare stat membru specifică drepturile dobândite pe care le recunoaşte. Cu toate 

acestea, statul membru respectiv recunoaşte dreptul de exercitare a activităţilor de medic 

generalist în cadrul regimului de securitate socială naţional fără diploma, certificatul sau alt 

titlu la care se face referire în art. 30, tuturor medicilor care, la 31 decembrie 1994, posedau 

acest drept în temeiul art. 1-20 şi care la acea dată erau stabiliţi pe teritoriul său în temeiul 

art. 2 sau 9 alin. (1). 

3. Fiecare stat membru poate aplica alin. (1) înainte de 1 ianuarie 1995, cu condiţia ca 

orice doctor care şi-a încheiat formarea la care se face referire în art. 23 într-un alt stat 

membru să se poată stabili pe teritoriul său până la 31 decembrie 1994 şi să îşi exercite 

activităţile în cadrul regimului naţional de securitate socială, în temeiul art. 2 sau 9 alin. (1). 

4. Autorităţile competente din fiecare stat membru eliberează, la cerere, un certificat care 

atestă dreptul medicilor titulari ai drepturilor dobândite în temeiul alin. (2) de a practica 

medicina generală în cadrul regimului lor naţional de securitate socială, fără diploma, 

certificatul sau titlul la care se face referire în art. 30. 

5. Alin. (1) nu aduce în nici un fel atingere posibilităţii ca statele membre să permită pe 

teritoriul lor, în conformitate cu propriile lor reglementări, exercitarea activităţilor de medic, 

ca medic generalist în cadrul unui regim de securitate socială, persoanelor care nu posedă 

diplome, certificate sau alte titluri de formare medicală şi de formare de specialitate în 

medicina generală obţinute în ambele cazuri într-un stat membru, dar care posedă diplome, 

certificate sau alte titluri în fiecare sau în ambele tipuri de formare obţinute într-o ţară terţă. 

148

Articolul 37 

1. Fiecare stat membru recunoaşte, pentru exercitarea activităţilor de medic ca medic 

generalist în cadrul regimului naţional de securitate socială, diplomele, certificatele sau alte 

titluri la care se face referire în art. 30, eliberate resortisanţilor statelor membre de celelalte 

state membre în conformitate cu art. 31, 32, 34 şi 35. 

2. Fiecare stat membru recunoaşte certificatele menţionate în art. 36 alin. (4) eliberate 

resortisanţilor statelor membre de alte state membre, acordându-le acestora acelaşi efect pe 


respectiv, care permit exercitarea activităţilor de medic generalist în cadrul regimului naţional 

de securitate socială. 

Articolul 38 

Resortisanţii statelor membre pentru care un stat membru a eliberat o diplomă, un certificat 

sau un alt titlu la care se face referire în art. 30 sau 36 alin. (4) au dreptul de a utiliza în statul 

membru gazdă titlul profesional valabil în acel stat şi abrevierea lui. 

Articolul 39 

1. Fără a aduce atingere art. 38, statele membre gazdă asigură ca beneficiarilor art. 37 să 

li se recunoască dreptul de a-şi folosi titlul lor de formare legal şi, acolo unde este cazul, 

abrevierea sa din statul membru de origine sau de provenienţă, în limba statului respectiv. 

Statele membre gazdă pot prevedea ca acest titlu să fie urmat de denumirea şi adresa 

instituţiei sau comisiei de examinare care a eliberat acest titlu. 






Articolul 40 

Pe baza experienţei acumulate şi având în vedere evoluţia formărilor în medicina generală, 

Comisia prezintă Consiliului, până la 1 ianuarie 1997 cel târziu, un raport privind punerea în 

aplicare a măsurilor din prezentul titlu şi, dacă este necesar, propuneri corespunzătoare, în 

perspectiva unei formări corespunzătoare a fiecărui medic generalist care să răspundă 

cerinţelor specifice exercitării medicinii generale. Consiliul hotărăşte cu privire la aceste 

propuneri în conformitate cu procedurile prevăzute în Tratat. 

Articolul 41 

După notificarea Comisiei de către un stat membru cu privire la data intrării în vigoare a 

măsurilor pe care le-a adoptat în conformitate cu art. 30, Comisia publică un anunţ în Jurnalul 

Oficial al Comunităţilor Europene, indicând denumirile adoptate de acel stat pentru diploma 

certificatul sau alte titluri şi, dacă este cazul, pentru titlul profesional respectiv. 

149

TITLUL V 


Articolul 42 

Statele membre desemnează autorităţile şi organismele abilitate să elibereze sau să primească 

diplomele, certificatele şi alte titluri, precum şi documentele şi informaţiile menţionate în 

prezenta directivă şi informează imediat celelalte state membre şi Comisia cu privire la 

aceasta. 

Articolul 43 




temeiul Deciziei nr. 75/365/CEE 1 . 


Articolul 44 

Directivele care figurează în anexa III, partea A, se abrogă, fără a aduce atingere obligaţiilor 

statelor membre privind termenele de transpunere prezentate în anexa III, partea B. 

Trimiterile la directivele abrogate se consideră ca trimiteri la prezenta directivă şi se 

interpretează conform tabelului de corespondenţă din anexa IV. 

Articolul 45 


Adoptată la Luxemburg, 5 aprilie 1993. 

1 JO L 167, 30.06.1975, p. 19. 

150 


Preşedintele 

J. TRØJBORG

ANEXA I 

Caracteristici ale formării pe bază de program integral şi cu frecvenţă parţială 

a medicilor specialişti, după cum se menţionează în art. 24 alin. (1) şi art. 25 

1. Formarea pe bază de program integral a medicilor specialişti 

O astfel de formare se desfăşoară în posturi specifice recunoscute de autorităţile competente. 

Formarea implică participarea la toate activităţile medicale ale departamentului în care se 

desfăşoară, inclusiv la gărzi, astfel încât specialistul în formare să consacre acestei formări 

practice şi teoretice întreaga sa activitate profesională pe toată durata unei săptămâni de lucru 

şi pe parcursul anului, în conformitate cu modalităţile stabilite de autorităţile competente. În 

consecinţă, aceste posturi sunt remunerate corespunzător. 

Formarea se întrerupe doar din motive precum serviciu militar, misiuni ştiinţifice, sarcină sau 

boală. Durata totală a formării nu se reduce pe motiv de întrerupere. 

2. Formarea cu frecvenţă parţială a medicilor specialişti 

Această formare întruneşte aceleaşi cerinţe ca şi formarea pe bază de program integral, de 

care diferă doar prin posibilitatea de limitare a participării la activităţile medicale la o durată 

egală cu jumătate din cea prevăzută la pct. 1 al doilea paragraf. 

Autorităţile competente se asigură că durata totală şi calitatea formării cu frecvenţă parţială a 

specialiştilor nu sunt inferioare celor ale formării pe bază de program integral. 

O remuneraţie corespunzătoare se acordă, prin urmare, pentru o astfel de formare cu frecvenţă 

parţială. 

151

ANEXA II 

Date de la care anumite state membre au abrogat dispoziţiile legale, de reglementare sau 

administrative privind eliberarea de diplome, certificate şi alte titluri menţionate 

în art. 9 alin. (7) 

BELGIA 

Chirurgie toracică 1 ianuarie 1983 

Chirurgie vasculară 1 ianuarie 1983 

Neuropsihiatrie 1 august 1987, cu excepţia persoanelor care au început 

formarea anterior acestei date. 

Chirurgie gastroenterologică 1 ianuarie 1983 

DANEMARCA 

Hematologie 1 ianuarie 1983, cu excepţia persoanelor care au început 

formarea anterior acestei date şi care au 

încheiat-o la sfârşitul anului1988. 

Fizioterapie 1 ianuarie 1983, cu excepţia persoanelor care au început 

formarea anterior acestei date şi care au 

încheiat-o la sfârşitul anului1988. 

Medicină tropicală 1 august 1987, cu excepţia persoanelor care au început 

formarea anterior acestei date. 

FRANŢA 

Radiologie 3 decembrie 1971 

Neuropsihiatrie 31 decembrie 1971 

LUXEMBURG 

Radiologie Diplomele, certificatele şi alte titluri nu se mai eliberează în 

ceea ce priveşte formarea începută după data de 5 martie 

1982. 

Neuropsihiatrie Diplomele, certificatele şi alte titluri nu se mai eliberează în 

ceea ce priveşte formarea începută după data de 5 martie 

1983. 

OLANDA 

Radiologie 8 iulie 1984. 

Neuropsihiatrie 9 iulie 1984. 

152

1. Directiva 75/362/CEE 

2. Directiva 75/363/CEE 

şi modificările lor succesive 

ANEXA III 

Partea A 

Directive abrogate 

(menţionate în art. 44) 

- Directiva 81/1057/CEE numai trimiterile din art. 1 la dispoziţiile Directivelor 

75/362 CEE şi 75/363 CEE abrogate. 

- Directiva 82/76/CEE 

- Directiva 89/594/CEE numai art. 1 – 9. 

- Directiva 90/658/CEE numai art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 2. 

3. Directiva 86/457 CEE. 

Partea B 

Termene de transpunere în legislaţia naţională 

(după cum se menţionează în art. 44) 

Directive Termen de transpunere 

75/362/CEE (JO L 167, 30.06.1975, p. 1) 20 decembrie 1976 1 

81/1057/CEE (JO L 385, 31.12.1981, p. 25) 30 iunie 1982 

75/363/CEE (JO L 167, 30.06.1975, p. 14) 20 decembrie 1976 2 

82/76/CEE (JO L 143, 15.02.1982, p. 21) 31 decembrie 1982 

89/594/CEE (JO L 341, 23.11.1989, p. 19) 8 mai 1991 

90/658/CEE (JO L 353, 17.12.1990, p. 73) 1 iulie 1991 

86/457/CEE (JO L 267, 19.09.1986, p. 26) 1 ianuarie 1985 

1 1 ianuarie 1981 pentru Grecia, 1 ianuarie 1986 pentru Spania şi Portugalia. 

2 1 ianuarie 1981 pentru Grecia, 1 ianuarie pentru Spania şi Portugalia. Pentru teritoriul fostei Republici 

Democrate Germane. Germania ia măsurile necesare pentru aplicarea art. 2 - 5 din Directiva 75/363/CEE, art. 24 

- 27 din prezenta directivă până la 3 aprilie 1992. Directiva 90/658/CEE, art. 2. 

153

Prrezenta Directiva 

diectivă 75/362/CEE 

Art. 1 Art. 1 şi 24 

Art. 2 Art. 2 

Art. 3 Art. 3 

Art. 4 Art. 4 

Art. 5 Art. 5 

Art. 6 Art. 6 

Art. 7 Art. 7 

Art. 8 Art. 8 

Art. 9 alin. Art. 9 alin. 

(1) (1) 


(2) (2) 


(3) (1) 


(4) (2) 


(5) 

Art. 9 alin. 

(6) 

(3) 

Art. 9 alin. Art. 10 

(7) Art. 11 

Art. 10 Art. 12 

Art. 11 Art. 13 

Art. 12 Art. 14 

Art. 13 Art. 15a 

Art. 14 Art. 16 

Art. 15 Art. 17 

Art. 16 Art. 18 

Art. 17 Art. 19 

Art. 18 Art. 20 

Art. 19 Art. 21 

Art. 20 

Art. 21 

Art. 22 

Art. 23 

Art. 24 

Art. 25 

alin. (1) 

Art. 25 

alin. (2) 

Art. 25 

alin. (3) 

primul 

paragraf 

Art. 25 

alin. (3) al 

Art. 22 

Directiva 

75/363/CEE 

Art. 1 

Art. 2 

Art. 3 (1) 

Art. 3 (2) 

Art. 3 alin. 

(3) primul 

paragraf 

Art. 4 

Art. 5 

Art. 7 

Art. 8 

ANEXA IV 

Directiva 

86/457/CEE 

Art. 1 

Art. 2 alin. 

(1), (2) şi 

(3) 

Art. 3 

Art. 4 

154 

Directiva 

81/1057/CEE 

Art.1 

Art. 1 

Directiva 

89/594/CEE 

Art. 9 alin. 

(1) 

Art. 9 alin. 

(2) 

Directiva 

82/76/CEE 

Art. 14

doilea 

paragraf 

Art. 26 

Art. 27 

Art. 28 

Art. 29 

Art. 30 

Art. 31 

Art. 32 

Art. 33 

Art. 34 

Art. 35 

Art. 36 

Art. 37 

Art. 38 

Art. 39 

Art. 40 

Art. 41 

Art. 42 

Art. 43 

Art. 44 

Art. 45 

Anexa I 

Anexa II 

Art. 23 

Art. 26 

Art. 27 

Anexă 

Art. 10 

Art. 5 

Art. 6 

Art. 7 

Art. 8 

Art. 9 

Art. 10 

Art. 11 

Art.12 alin. 

(2) 

Art. 2 alin. 

(4) 

155 

Anexă

Nr. Celex: 31998L0005 

DIRECTIVA PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI 98/5/CE 

din 16 februarie 1998 

de facilitare a exercitării cu caracter permanent a profesiei de avocat 

într-un stat membru, altul decât cel în care s-a obţinut calificarea 

PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE, 

având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special art. 49 şi art. 57 

alin. (1) şi alin. (2) prima şi a treia teză, 



în conformitate cu procedura prevăzută în art. 189b din Tratat 3 , 

(1) întrucât, în temeiul art. 7a din Tratat, piaţa internă presupune un spaţiu fără frontiere 

interne şi întrucât, în conformitate cu art. 3 lit. (c) din Tratat, eliminarea, între statele membre, 

a obstacolelor în calea liberei circulaţii a persoanelor şi serviciilor constituie unul dintre 

obiectivele Comunităţii; întrucât, pentru resortisanţii statelor membre, aceasta presupune, în 

special, posibilitatea de a-şi exercita profesia, cu titlu independent sau salariat, într-un alt stat 

membru decât cel în care şi-au obţinut calificările profesionale; 

(2) întrucât, în conformitate cu Directiva Consiliului 89/48/CEE din 21 decembrie 1988 

privind sistemul general de recunoaştere a diplomelor de licenţă eliberate pentru o perioadă de 

formare profesională de cel puţin trei ani 4 , un avocat care este pe deplin calificat într-un stat 

membru poate deja impune recunoaşterea diplomei sale în vederea stabilirii în alt stat membru 

pentru a exercita profesia de avocat sub titlul profesional folosit în acel stat; întrucât directiva 

menţionată are ca obiectiv integrarea avocatului în profesie în statul membru gazdă şi nu 

urmăreşte nici să modifice regulile profesionale aplicabile în acel stat, nici să sustragă 

avocatul respectiv de la aplicarea acestor reguli; 

(3) întrucât, în timp ce unii avocaţi se pot integra rapid în profesie în statul membru gazdă, 

în special prin promovarea unei probe de aptitudini conform dispoziţiilor Directivei 

89/48/CEE, alţi avocaţi pe deplin calificaţi pot obţine această integrare după o anumită 

perioadă de practică profesională în statul membru gazdă sub titlul profesional din statele 

membre de origine sau să continue să profeseze sub titlul profesional din statul membru de 

origine; 

(4) întrucât această perioadă trebuie să permită avocatului să se integreze în profesie în 

statul membru gazdă după verificarea experienţei sale profesionale în acest stat membru; 

1 JO C 128, 24.05.1995, p. 6 şi JO C 355, 25.11.1996, p. 19. 

2 JO C 256, 02.10.1995, p. 14. 

3 Avizul Parlamentului European din 19 iunie 1996 (JO C 198, 08.07.1996, p. 85), Poziţia comună a Consiliului 

din 24 iulie 1997 (JO C 297, 29.09.1997, p. 6), Decizia Parlamentului European din 19 noiembrie 1997 (Decizia 

Consiliului din 15 decembrie 1997). 

4 JO L 19, 24.01.1989, p. 16. 

156

(5) întrucât luarea de măsuri în acest sens, la nivelul Comunităţii, se justifică nu numai 

pentru că, în comparaţie cu sistemul general de recunoaştere a diplomelor, ea asigură 

avocaţilor un mijloc mai simplu prin care se pot integra în profesie într-un stat membru, ci şi 

pentru că, prin acordarea posibilităţii ca avocaţii să îşi poată exercita profesia cu caracter 

permanent sub titlul profesional din statul membru de origine într-un stat membru gazdă, se 

vine în întâmpinarea nevoilor justiţiabililor care, datorită fluxurilor comerciale în creştere 

rezultate în special din piaţa internă, necesită consiliere atunci când derulează tranzacţii 

transfrontaliere în care dreptul internaţional, dreptul comunitar şi drepturile naţionale se 

suprapun adesea; 

(6) întrucât luarea de măsuri la nivelul Comunităţii se justifică, de asemenea, deoarece 

numai câteva state membre permit deja pe teritoriul lor exercitarea activităţilor de avocat în 

alt mod decât prin prestare de servicii, de către avocaţii din alte state membre care profesează 

sub titlul profesional din ţara lor de origine; întrucât, cu toate acestea, în statele membre în 

care există această posibilitate, modalităţile privind, de exemplu, domeniul de activitate şi 

obligaţia de a se înregistra la autorităţile competente diferă considerabil; întrucât o astfel de 

diversitate de situaţii se traduce prin inegalităţi şi denaturări ale concurenţei între avocaţii din 

statele membre şi constituie un obstacol în calea liberei circulaţii; întrucât numai o directivă 

de stabilire a condiţiilor de exercitare a acestei profesii, în alt mod decât prin prestare de 

servicii, de către avocaţii ce profesează sub titlul profesional din statul membru de origine, are 

capacitatea să soluţioneze aceste dificultăţi şi să ofere aceleaşi oportunităţi avocaţilor şi 

justiţiabililor în toate statele membre; 

(7) întrucât, în conformitate cu obiectivul ei, prezenta directivă nu stabileşte reglementări 

referitoare la situaţii de natură strict internă şi nu aduce atingere regulilor profesionale 

naţionale decât în măsura în care este necesar pentru realizarea efectivă a obiectivului său; 

întrucât nu aduce în special atingere legislaţiei naţionale care reglementează accesul şi 

exercitarea profesiei de avocat sub titlul profesional utilizat în statul membru gazdă; 

(8) întrucât este necesar ca avocaţii menţionaţi în prezenta directivă să aibă obligaţia de a 

se înregistra la autoritatea competentă din statul membru gazdă pentru ca aceasta să se poată 

asigura că ei respectă regulile profesionale şi deontologice din acel stat; întrucât efectul 

acestei înregistrări, în ceea ce priveşte jurisdicţiile şi gradele şi tipurile de jurisdicţii înaintea 

cărora pot să profeseze avocaţii, este determinat de legislaţia aplicabilă avocaţilor în statul 

membru gazdă; 

(9) întrucât avocaţii care nu sunt integraţi în profesie în statul membru gazdă au obligaţia 

de a profesa în acel stat sub titlul profesional din ţara lor de origine pentru a se asigura 

informarea corectă a consumatorilor şi pentru a distinge între aceşti avocaţi şi avocaţii din 

statul membru gazdă care profesează sub titlul profesional utilizat acolo; 

(10) întrucât avocaţilor la care se referă prezenta directivă trebuie să li se permită să acorde 

consultanţă juridică în special în ceea ce priveşte dreptul statului membru de origine, dreptul 

comunitar, dreptul internaţional şi dreptul din statul membru gazdă; întrucât acest lucru era 

deja permis, în ceea ce priveşte prestarea de servicii, în temeiul Directivei Consiliului 

77/249/CEE din 22 martie 1977 pentru facilitarea exercitării efective a libertăţii de a presta 

servicii a avocaţilor 1 ; întrucât, cu toate acestea, este necesar să se prevadă, la fel ca în 

Directiva 77/249/CEE, posibilitatea de a exclude din activităţile avocaţilor care profesează 

sub titlul profesional din ţara lor de origine în Regatul Unit şi Irlanda anumite acte în materie 

imobiliară şi succesorală; întrucât prezenta directivă nu aduce în nici un fel atingere 

1 JO L 78, 26.03.1977, p. 17. Directivă modificată ultima dată de Actul de aderare din 1994. 

157

dispoziţiilor în temeiul cărora, în fiecare stat membru, anumite activităţi sunt rezervate altor 

profesii decât cea de avocat; întrucât este necesar să se reia din Directiva 77/249/CEE 

posibilitatea ca un stat membru gazdă să impună unui avocat care profesează sub titlul 

profesional din statul membru de origine să colaboreze cu un avocat local pentru 

reprezentarea sau apărarea unui client în justiţie; întrucât această obligaţie se aplică în 

conformitate cu interpretarea oferită de Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene, în special 

în hotărârea sa din 25 februarie 1988 în cauza 427/85, Comisia c. Germania 1 ; 

(11) întrucât, pentru a asigura buna funcţionare a justiţiei, statelor membre ar trebui, prin 

reglementări specifice, să li se îngăduie să rezerve accesul la cele mai înalte grade de 

jurisdicţie avocaţilor specializaţi, fără a împiedica integrarea avocaţilor statelor membre care 

îndeplinesc condiţiile necesare; 

(12) întrucât un avocat înregistrat în statul membru gazdă sub titlul profesional din ţara sa 

de origine trebuie să rămână înregistrat la autoritatea competentă din statul membru de origine 

pentru a-şi păstra calitatea de avocat şi a beneficia de prezenta directivă; întrucât, din acest 

motiv, colaborarea strânsă dintre autorităţile competente este indispensabilă, în special în 

cadrul unor eventuale proceduri disciplinare; 

(13) întrucât avocaţii la care se referă prezenta directivă, independent de calitatea lor de 

avocaţi salariaţi sau independenţi în statul membru de origine, îşi pot exercita profesia în 

calitate de salariaţi în statul membru gazdă, dacă acel stat membru oferă această posibilitate 

propriilor avocaţi; 

(14) întrucât scopul urmărit de prezenta directivă prin faptul că permite avocaţilor să 

profeseze în alt stat membru sub titlurile profesionale din ţările lor de origine este totodată să 

le faciliteze obţinerea titlului profesional al acelui stat membru gazdă; întrucât, în temeiul 

art. 48 şi 52 din Tratat, astfel cum au fost interpretate de Curtea de Justiţie, statul membru 

gazdă are întotdeauna obligaţia de a lua în considerare experienţa profesională dobândită pe 

teritoriul său; întrucât după trei ani de activitate efectivă şi regulată în statul membru gazdă şi 

în dreptul acelui stat, inclusiv dreptul comunitar, se poate prezuma că aceşti avocaţi au 

dobândit aptitudinile necesare pentru a se integra complet în profesia de avocat din statul 

membru gazdă; întrucât, la sfârşitul acestei perioade, avocatul care, după ce a fost supus unei 

verificări, îşi poate dovedi competenţa profesională în statul membru gazdă, trebuie să poată 

obţine titlul profesional din acel stat membru; întrucât, dacă perioada de activitate 

profesională efectivă şi regulată de cel puţin trei ani include o perioadă mai scurtă de practică 

în dreptul statului membru gazdă, autoritatea ţine cont şi de orice alte cunoştinţe despre 

dreptul statului respectiv, care se pot verifica într-un interviu; întrucât dacă nu se dovedeşte 

îndeplinirea acestor condiţii, decizia luată de autoritatea competentă a statului gazdă de a nu 

elibera titlul profesional al statului în conformitate cu modalităţile de facilitare legate de 

aceste condiţii trebuie motivată şi poate fi supusă căilor de atac conform dreptului intern; 

(15) întrucât evoluţia economică şi profesională demonstrează că posibilitatea de a exercita 

profesia de avocat în comun, inclusiv în asociere, a devenit o realitate; întrucât trebuie să se 

evite ca exercitarea în cadrul unei grupări a profesiei în statul membru de origine să fie 

folosită ca pretext pentru a-i împiedica sau a-i descuraja să se stabilească în statul membru 

gazdă; întrucât trebuie, totuşi, să li se permită statelor membre să ia măsuri corespunzătoare 

pentru a atinge obiectivul legitim de a asigura independenţa profesiei; întrucât trebuie 

prevăzute anumite garanţii în toate statele membre care permit exercitarea profesiei în cadrul 

unei grupări, 

1 Culegere 1988, p. 1123. 

158


Articolul 1 

Obiect, domeniu de aplicare şi definiţii 

1. Prezenta directivă are ca obiect facilitarea exercitării cu caracter permanent a profesiei 

de avocat cu titlu independent sau salariat într-un alt stat membru decât cel în care s-a obţinut 

calificarea profesională. 

2. În sensul prezentei directive: 

(a) „avocat” reprezintă orice persoană care este resortisant al unui stat membru şi care 

este autorizată să îşi exercite activităţile profesionale sub unul dintre următoarele titluri 

profesionale: 

Belgia avocat/advocaat/rechtsanwalt 

Danemarca advokat 

Germania rechtsanwalt 

Grecia ∆ίκηγόρος 

Spania abogado/advocat/avogado/abokatu 

Franţa avocat 

Irlanda barrister/solicitor 

Italia avvocato 

Luxemburg avocat 

Olanda advocaat 

Austria rechtsanwalt 

Portugalia advogado 

Finlanda asianajaja/advokat 

Suedia advokat 

Regatul Unit advocate/barrister/solicitor 

(b) „stat membru de origine” reprezintă statul membru în care un avocat a obţinut dreptul 

de a utiliza unul din titlurile profesionale menţionate în lit. (a), înainte de a exercita profesia 

de avocat într-un alt stat membru; 

(c) ,,stat membru gazdă” reprezintă statul membru în care un avocat profesează în 

conformitate cu dispoziţiile prezentei directive; 

(d) ,,titlu profesional din statul membru de origine” reprezintă titlul profesional utilizat în 

statul membru în care un avocat a dobândit dreptul de a folosi acest titlu înainte de a exercita 

profesia de avocat în statul membru gazdă; 

(e) ,,grupare” reprezintă orice entitate, cu sau fără personalitate juridică, constituită în 

conformitate cu legislaţia unui stat membru, în cadrul căreia avocaţii îşi desfăşoară activităţile 

profesionale împreună, sub un nume comun; 

(f) „titlu profesional corespunzător” sau „profesie corespunzătoare” reprezintă orice 

titlu profesional sau orice profesie aflată sub jurisdicţia autorităţii competente la care s-a 

înregistrat un avocat în conformitate cu dispoziţiile art. 3, iar „autoritate competentă” 

reprezintă această autoritate. 

159

3. Prezenta directivă se aplică atât avocaţilor care îşi exercită profesia în mod 

independent, cât şi avocaţilor salariaţi în statul membru de origine şi, sub rezerva art. 8, în 


4. Exercitarea profesiei de avocat în sensul prezentei directive nu reglementează 

prestările de servicii care fac obiectul Directivei 77/249/CEE. 

Articolul 2 

Dreptul de a profesa sub titlul profesional din statul membru de origine 

Orice avocat are dreptul să exercite cu caracter permanent activităţile menţionate în art. 5 în 

oricare alt stat membru, sub titlul profesional din statul membru de origine. 

Integrarea în profesia de avocat în statul membru gazdă se face conform dispoziţiilor art. 10. 

Articolul 3 

Înregistrarea la autoritatea competentă 

1. Un avocat care doreşte să profeseze într-un alt stat membru decât cel în care şi-a 

obţinut calificarea profesională este obligat să se înregistreze la autoritatea competentă din 

acel stat. 

2. Autoritatea competentă din statul membru gazdă înregistrează avocatul pe baza 

prezentării unui certificat care atestă înregistrarea lui la autoritatea competentă din statul 

membru de origine. Aceasta poate impune ca, atunci când este prezentat de către autoritatea 

competentă din statul membru de origine, certificatul să nu fie mai vechi de trei luni. Ea 

informează autoritatea competentă din statul membru de origine cu privire la înregistrare. 

3. În sensul aplicării alin. (1): 

- în Regatul Unit şi Irlanda, avocaţii care profesează sub un alt titlu profesional decât cel 

din Regatul Unit sau Irlanda se înregistrează fie la autoritatea competentă pentru profesia de 

„barrister” sau „advocate”, fie la autoritatea competentă pentru profesia de „solicitor”, 

- în Regatul Unit, autoritatea competentă pentru un „barrister” din Irlanda este cea 

competentă pentru profesia de „barrister” sau „advocate” şi autoritatea competentă pentru un 

„solicitor” din Irlanda este cea competentă pentru profesia de „solicitor”, 

- în Irlanda, autoritatea competentă pentru un „barrister” sau un „advocate” din Regatul 

Unit este cea competentă pentru profesia de „barrister” şi autoritatea competentă pentru un 

„solicitor” din Regatul Unit este cea competentă pentru profesia de „solicitor”. 

4. Când autoritatea competentă dintr-un stat membru gazdă publică numele avocaţilor 

înregistraţi, aceasta publică şi numele avocaţilor înregistraţi în temeiul prezentei directive. 

160

Articolul 4 

Exercitarea profesiei sub titlul profesional din statul membru de origine 

1. Un avocat care profesează într-un stat membru gazdă sub titlul profesional din statul 

membru de origine este obligat să îşi exercite profesia sub acest titlu, care trebuie indicat în 

limba oficială sau într-una din limbile oficiale ale statului membru de origine, în mod 

inteligibil şi astfel încât să se evite confuzia cu titlul profesional din statul membru gazdă. 

2. În sensul aplicării alin. (1), statul membru gazdă poate impune unui avocat care 

profesează sub titlul profesional din statul membru de origine să indice organizaţia 

profesională din care face parte în statul membru de origine sau jurisdicţia la care este admis 

în aplicarea legislaţiei statului membru de origine. Statul membru gazdă poate, de asemenea, 

impune unui avocat care profesează sub titlul profesional din statul membru de origine să 

menţioneze înregistrarea sa la autoritatea competentă din acel stat membru. 

Articolul 5 

Domeniul de activitate 

1. Sub rezerva alin. (2) şi (3), un avocat care profesează sub titlul profesional din statul 

membru de origine exercită aceleaşi activităţi profesionale ca şi un avocat care profesează sub 

titlul profesional corespunzător din statul membru gazdă şi poate, în special, să acorde 

consultanţă juridică cu privire la dreptul din statul membru de origine, dreptul comunitar, 

dreptul internaţional şi dreptul din statul membru gazdă. În orice împrejurare, acesta trebuie să 

respecte regulile de procedură aplicabile înaintea instanţelor naţionale. 

2. Statele membre care autorizează, pe teritoriul lor, o anumită categorie de avocaţi să 

întocmească acte care conferă competenţa de a administra bunurile persoanelor decedate sau 

de a constitui sau a transfera drepturi reale imobiliare care, în alt stat membru, sunt rezervate 

altor profesii decât aceea de avocat, pot exclude de la astfel de activităţi pe avocaţii care 

profesează sub un titlu profesional din statul membru de origine conferit în unul din aceste din 

urmă state membre. 

3. Pentru exercitarea activităţilor legate de reprezentarea şi apărarea în justiţie a unui 

client şi în măsura în care dreptul statului membru gazdă rezervă aceste activităţi avocaţilor 

care profesează sub titlul profesional al acelui stat, acesta din urmă poate impune avocaţilor 

care profesează sub titlurile profesionale din statele membre de origine să lucreze în 

colaborare fie cu un avocat care profesează înaintea instanţelor sesizate şi care, atunci când 

este necesar, poate fi răspunzător înaintea acesteia, fie cu un „avoué”, care îşi exercită 

profesia pe lângă instanţa respectivă. 

Cu toate acestea, pentru a asigura buna funcţionare a justiţiei, statele membre pot elabora 

norme specifice de acces la curţile supreme, cum ar fi utilizarea de avocaţi specializaţi. 

Articolul 6 

Reguli profesionale şi deontologice aplicabile 

1. Indiferent de regulile profesionale şi deontologice care i se aplică în statul membru de 

origine, avocatul care profesează sub titlul profesional din statul membru de origine se supune 

161

aceloraşi reguli profesionale şi deontologice ca şi avocaţii care profesează sub titlul 

profesional corespunzător din statul membru gazdă, în ceea ce priveşte toate activităţile pe 

care le exercită pe teritoriul acestuia. 

2. Avocaţilor care profesează sub titlul profesional din statul membru de origine trebuie 

să li se asigure reprezentarea corespunzătoare în organizaţiile profesionale ale statului 

membru gazdă. Această reprezentare implică cel puţin dreptul de vot în alegerile pentru 

organele de conducere ale acelor organizaţii. 

3. Statul membru gazdă poate impune unui avocat care profesează sub titlul profesional 

din statul membru de origine fie să încheie o asigurare de răspundere profesională, fie să se 

afilieze la un fond de garantare profesională în conformitate cu normele pe care acel stat le 

stabileşte pentru activităţile profesionale exercitate pe teritoriul său. Totuşi, un avocat care 

profesează sub titlul profesional din statul membru de origine este scutit de această obligaţie, 

dacă face dovada unei asigurări plătite sau a unei garanţii încheiate în conformitate cu 

normele din statul membru de origine, în măsura în care asigurarea sau garanţia este 

echivalentă din punctul de vedere al condiţiilor şi al acoperirii. Dacă echivalarea este doar 

parţială, autoritatea competentă din statul membru gazdă poate impune încheierea unei 

asigurări sau a unei garanţii suplimentare pentru a acoperi elementele care nu sunt deja 

acoperite de asigurarea sau garanţia încheiate conform normelor din statul membru de origine. 

Articolul 7 

Proceduri disciplinare 

1. În cazul neîndeplinirii de către un avocat care profesează sub titlul profesional din 

statul membru de origine a obligaţiilor în vigoare în statul membru gazdă, se aplică regulile de 

procedură, sancţiunile şi căile de atac prevăzute în statul membru gazdă. 

2. Înainte de a iniţia o procedură disciplinară împotriva unui avocat care profesează sub 

titlul profesional din statul membru de origine, autoritatea competentă din statul membru 

gazdă informează autoritatea competentă din statul membru de origine cât mai curând posibil, 

furnizând toate informaţiile utile. 

Primul paragraf se aplică mutatis mutandis în cazul în care este iniţiată o procedură 

disciplinară de către autoritatea competentă din statul membru de origine, care informează 

corespunzător autoritatea competentă din statul(ele) membru(e) gazdă. 

3. Fără a aduce atingere competenţei decizionale a autorităţii competente din statul 

membru gazdă, aceasta cooperează pe tot parcursul întregii proceduri disciplinare cu 

autoritatea competentă din statul membru de origine. În special, statul membru gazdă adoptă 

dispoziţiile necesare pentru ca autoritatea competentă din statul membru de origine să îşi 

poată prezenta observaţiile înaintea instanţelor de recurs. 

4. Autoritatea competentă din statul membru de origine decide cum să acţioneze, în 

aplicarea propriilor reguli de procedură şi de fond, ca urmare a unei decizii a autorităţii 

competente din statul membru gazdă privind un avocat care profesează sub titlul profesional 

din statul membru de origine. 

5. Deşi nu este o condiţie necesară pentru luarea unei decizii de către autoritatea 

competentă din statul membru gazdă, retragerea temporară sau permanentă de către 

autoritatea competentă din statul membru de origine a autorizaţiei de exercitare a profesiei 

162

conduce automat la interdicţia temporară sau permanentă ca avocatul în cauză să profeseze 

sub titlul profesional din statul membru de origine în statul membru gazdă. 

Articolul 8 

Exercitarea profesiei ca avocat salariat 

Un avocat înregistrat într-un stat membru sub titlul profesional din statul membru de origine 

poate profesa ca avocat salariat în serviciul altui avocat, într-o asociere sau societate de 

avocaţi sau al unei întreprinderi publice sau private, în măsura în care statul membru gazdă 

permite acest lucru avocaţilor înregistraţi sub titlul profesional utilizat în acel stat. 

Articolul 9 

Motivare şi căi de atac 

Deciziile de a refuza înregistrarea menţionată în art. 3 sau de a anula această înregistrare, 

precum şi deciziile de pronunţare a sancţiunilor disciplinare trebuie motivate. 

Aceste decizii pot face obiectul căilor de atac de drept intern. 

Articolul 10 

Asimilarea cu avocatul statului membru gazdă 

1. Un avocat care profesează sub titlul profesional din statul membru de origine şi care 

îşi desfăşoară activitatea efectiv şi cu regularitate, pe o perioadă de cel puţin trei ani în statul 

membru gazdă, în domeniul dreptului acelui stat, inclusiv dreptul comunitar, este scutit de 

condiţiile prevăzute în art. 4 alin. (1) lit. (b) din Directiva 89/48/CEE pentru a fi admis în 

profesia de avocat în statul membru gazdă. „Activitate desfăşurată efectiv şi cu regularitate” 

reprezintă exercitarea reală a activităţii, fără nici o altă întrerupere decât cele care rezultă din 

evenimentele vieţii de zi cu zi. 

Avocatul în cauză are obligaţia de a aduce dovada în faţa autorităţii competente din statul 

membru gazdă în legătură cu această activitate efectivă exercitată cu regularitate în statul 

membru gazdă pe o perioadă de cel puţin trei ani în domeniul dreptului statului membru 

gazdă. În acest scop: 

(a) avocatul furnizează autorităţii competente din statul membru gazdă toate informaţiile 

şi documentele utile, în special despre numărul şi natura cauzelor în care a acordat asistenţă 

juridică; 

(b) autoritatea competentă a statului membru gazdă poate verifica caracterul efectiv şi 

regularitatea activităţii exercitate şi poate cere, dacă este necesar, avocatului să ofere, verbal 

sau în scris, clarificări sau precizări suplimentare referitoare la informaţiile şi documentele 

menţionate la lit. (a). 

Decizia luată de autoritatea competentă din statul membru gazdă de a nu acorda o scutire în 

cazul în care nu s-a prezentat dovada că cerinţele prevăzute în primul paragraf au fost 

îndeplinite trebuie motivată şi poate face obiectul căilor de atac de drept intern. 

163

2. Un avocat care profesează sub titlul profesional din statul membru de origine într-un 

stat membru gazdă poate, în orice moment, să impună ca diploma lui să fie recunoscută în 

conformitate cu Directiva 89/48/CEE, în vederea obţinerii admiterii în profesia de avocat în 

statul membru gazdă şi a exercitării acesteia sub titlul profesional corespunzător profesiei din 

acel stat membru. 

3. Un avocat care profesează sub titlul profesional din statul membru de origine şi care a 

desfăşurat în mod efectiv şi cu regularitate o activitate profesională în statul membru gazdă pe 

o perioadă de cel puţin trei ani, dar pe o perioadă mai scurtă în domeniul dreptului acelui stat 

membru, poate obţine de la autoritatea competentă din statul membru gazdă admiterea în 

profesia de avocat în statul membru gazdă şi dreptul de a o practica sub titlul profesional 

corespunzător profesiei din acel stat membru, fără a fi obligat să îndeplinească condiţiile 

prevăzute în art. 4 alin. (1) lit. (b) din Directiva 89/48/CEE, în condiţiile şi în conformitate cu 

modalităţile descrise mai jos: 

(a) autoritatea competentă din statul membru gazdă ia în considerare activitatea exercitată 

efectiv şi cu regularitate în cursul perioadei prevăzute mai sus şi orice cunoştinţe şi experienţă 

profesională în dreptul statului membru gazdă, orice participare la cursuri şi seminarii despre 

dreptul statului membru gazdă, inclusiv dreptul profesional şi deontologia. 

(b) avocatul pune la dispoziţia autorităţii competente din statul membru gazdă orice 

informaţie şi documentaţie utilă, în special despre cauzele în care a acordat asistenţă juridică. 

Activitatea exercitată efectiv şi cu regularitate de către avocat în statul membru gazdă şi 

capacitatea sa de a continua activitatea pe care a exercitat-o în acel stat este evaluată pe baza 

unui interviu de către autoritatea competentă a statului membru gazdă, interviu al cărui scop 

este de a verifica caracterul efectiv şi regularitatea activităţii exercitate. 

Decizia autorităţii competente din statul membru gazdă de a nu acorda autorizaţia în cazul în 

care nu s-a prezentat dovada că cerinţele stabilite în primul paragraf au fost îndeplinite trebuie 

motivată şi poate face obiectul căilor de atac de drept intern. 

4. Autoritatea competentă din statul membru gazdă poate, printr-o decizie motivată şi 

care poate face obiectul căilor de atac de drept intern, să refuze să acorde unui avocat 

permisiunea de a beneficia de dispoziţiile prezentului articol, dacă ea consideră că aceasta ar 

aduce atingere ordinii publice, în special ca urmare a unor abateri disciplinare, a unor plângeri 

sau incidente de orice fel. 

5. Reprezentanţii autorităţii competente însărcinaţi cu examinarea cererii trebuie să 

păstreze confidenţialitatea asupra informaţiilor primite. 

6. Un avocat admis în profesia de avocat în statul membru gazdă în conformitate cu 

modalităţile prevăzute în alin. (1), (2) şi (3) are dreptul să folosească, pe lângă titlul 

profesional corespunzător profesiei de avocat din statul membru gazdă, titlul profesional din 

ţara lui de origine, exprimat în limba oficială sau într-una din limbile oficiale ale statului 

membru de origine. 

Articolul 11 

Exercitarea profesiei în cadrul unei grupări 

În cazul în care este autorizată exercitarea profesiei în cadrul unei grupări de către avocaţii 

care îşi exercită activităţile sub titlul profesional corespunzător, se aplică următoarele 

164

dispoziţii cu privire la avocaţii care doresc să exercite activităţi cu acest titlu sau care se 

înregistrează la autoritatea competentă. 

1. Unul sau mai mulţi avocaţi care aparţin aceleiaşi grupări în statul membru de origine 

şi care profesează sub titlul profesional din ţara lor de origine într-un stat membru gazdă îşi 

pot exercita activităţile profesionale în cadrul unei sucursale sau agenţii a grupării lor din 

statul membru gazdă. Totuşi, în cazul în care normele fundamentale care reglementează acea 

grupare în statul membru de origine sunt incompatibile cu normele fundamentale care rezultă 

din dispoziţiile legale, de reglementare şi administrative din statul membru gazdă, aceste din 

urmă dispoziţii se aplică în măsura în care respectarea lor este justificată de interesul general 

constând în protecţia clientului şi a terţilor. 

2. Fiecare stat membru permite unuia sau mai multor avocaţi din aceeaşi grupare sau din 

acelaşi stat membru de origine care profesează pe teritoriul său sub titlul profesional din statul 

membru origine accesul la o formă de exercitare a profesiei în cadrul unei grupări. Dacă statul 

membru oferă avocaţilor săi posibilitatea alegerii între mai multe forme de exercitare a 

profesiei în cadrul unei grupări, aceleaşi forme stau şi la dispoziţia avocaţilor menţionaţi 

anterior. Modalităţile în conformitate cu care aceşti avocaţi îşi exercită activităţile în comun în 

statul membru gazdă sunt reglementate de dispoziţiile legale, de reglementare şi 

administrative din statul membru respectiv. 

3. Statul membru gazdă ia măsurile necesare pentru a permite, de asemenea, exercitarea 

profesiei în comun între: 

(a) mai mulţi avocaţi din diferite state membre care profesează sub titlurile profesionale 

din statele membre de origine; 

(b) unul sau mai mulţi avocaţi care fac parte din categoria menţionată la lit. (a) şi unul sau 

mai mulţi avocaţi din statul membru gazdă. 

Modalităţile în conformitate cu care aceşti avocaţi îşi exercită activităţile în comun în statul 

membru gazdă sunt reglementate de dispoziţiile legale, de reglementare şi administrative din 

statul membru respectiv. 

4. Un avocat care doreşte să profeseze sub titlul profesional din statul membru de origine 

informează autoritatea competentă din statul membru gazdă despre faptul că este membru al 

unei grupări în statul membru de origine şi furnizează toate informaţiile utile despre acea 

grupare. 

5. Prin derogare de la pct. (1) - (4), un stat membru gazdă, în măsura în care interzice 

avocaţilor care profesează sub propriul titlu profesional corespunzător să exercite profesia de 

avocat într-o grupare în care unele persoane nu sunt membre ale acestei categorii 

profesionale, poate refuza să permită unui avocat înregistrat sub titlul profesional din statul 

membru de origine să profeseze pe teritoriul său ca membru al grupării sale. Se consideră că 

gruparea include persoane care nu sunt membre ale acestei categorii profesionale dacă: 

- capitalul grupării este deţinut în întregime sau parţial sau 

- se utilizează denumirea sub care profesează sau 

- se exercită puterea de decizie, de fapt sau de drept, 

165

de către persoane care nu au calitatea de avocaţi în sensul art. 1 alin. (2). 

În cazul în care normele fundamentale care reglementează o grupare de avocaţi din statul 

membru de origine sunt incompatibile fie cu normele în vigoare în statul membru gazdă, fie 

cu dispoziţiile primului paragraf, statul membru gazdă se poate opune deschiderii unei 

sucursale sau unei agenţii pe teritoriul său fără restricţiile prevăzute la pct. (1). 

Articolul 12 

Denumirea grupării 

Indiferent de modalităţile conform cărora avocaţii profesează sub titlul profesional din statul 

membru de origine în statul membru gazdă, aceştia pot folosi denumirea oricărei grupări 

căreia îi aparţin în statul membru de origine. 

Statul membru gazdă poate impune ca, pe lângă denumirea reglementată în primul paragraf, 

să se menţioneze forma juridică a grupării din statul membru de origine şi/sau numele 

membrilor grupării care profesează în statul membru gazdă. 

Articolul 13 

Cooperarea dintre autorităţile competente din statul membru de origine şi cel gazdă şi 

confidenţialitatea 

Pentru a facilita aplicarea prezentei directive şi pentru a evita aplicarea incorectă a 

dispoziţiilor sale cu scopul unic de a eluda reglementările aplicabile în statul membru gazdă, 

autoritatea competentă din statul membru gazdă şi autoritatea competentă din statul membru 

de origine colaborează strâns şi îşi oferă reciproc asistenţă. 

Ele trebuie să păstreze confidenţialitatea asupra informaţiilor pe care le schimbă între ele. 

Articolul 14 

Desemnarea autorităţilor competente 

Statele membre desemnează autorităţile competente împuternicite să primească cererile şi să 

ia deciziile la care se face referire în prezenta directivă până la 14 martie 2000 cel târziu. 

Statele membre informează celelalte state membre şi Comisia cu privire la aceasta. 

Articolul 15 

Raportarea de către Comisie 

În termen de cel mult zece ani de la intrarea în vigoare a prezentei directive, Comisia 

raportează Parlamentului European şi Consiliului cu privire la progresul înregistrat în 

aplicarea directivei. 

După toate consultările necesare, Comisia îşi prezintă cu această ocazie concluziile şi orice 

modificări care pot fi aduse sistemului existent. 

166

Articolul 16 

Transpunerea 

1. Statele membre adoptă dispoziţiile legale, de reglementare şi administrative necesare 

pentru a se conforma prezentei directive până la 14 martie 2000 cel târziu. Statele membre 

informează imediat Comisia cu privire la aceasta. 

Când statele membre adoptă aceste dispoziţii, ele conţin o trimitere la prezenta directivă sau 

sunt însoţite de o asemenea trimitere în momentul publicării lor oficiale. Statele membre 

stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri. 



Articolul 17 

Prezenta directivă intră în vigoare la data publicării ei în Jurnalul Oficial al Comunităţilor 

Europene. 

Articolul 18 

Destinatari 


Adoptată la Bruxelles, la 16 februarie 1998. 

Pentru Parlamentul European Pentru Consiliu 

Preşedintele Preşedintele 

J. M. GIL-ROBLES J. CUNNINGHAM 

167

Nr. Celex: 32001L0019 

DIRECTIVA PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI 2001/19/CE 

din 14 mai 2001 

de modificare a Directivelor Consiliului 89/48/CEE şi 92/51/CEE privind sistemul 

general de recunoaştere a calificărilor profesionale şi a Directivelor Consiliului 

77/452/CEE, 77/453/CEE, 78/686/CEE, 78/687/CEE, 78/1026/CEE, 78/1027/CEE, 

80/154/CEE, 80/155/CEE, 85/384/CEE, 85/432/CEE, 85/433/CEE şi 93/16/CEE privind 

profesiile de asistent medical generalist, medic dentist, medic veterinar, moaşă, arhitect, 

farmacist şi medic 

(Text cu relevanţă pentru SEE) 

PARLAMENTUL EUROPEAN ŞI CONSILIUL UNIUNII EUROPENE, 

având în vedere Tratatul de instituire a Comunităţii Europene, în special art. 40, art. 47 alin. 

(1) şi alin. (2) prima şi a treia teză şi art. 55; 

având în vedere propunerea Comisiei 1 ; 

având în vedere avizul Comitetului Economic şi Social 2 ; 

hotărând în conformitate cu procedura prevăzută în art. 251 din Tratat 3 , având în vedere 

proiectul comun aprobat de comitetul de conciliere la 15 ianuarie 2001; 

întrucât: 

(1) La 16 februarie 1996, Comisia a prezentat Parlamentului European şi Consiliului 

raportul său privind punerea în aplicare a sistemului general de recunoaştere a diplomelor de 

învăţământ superior, întocmit în conformitate cu art. 13 din Directiva Consiliului 89/48/CEE 

din 21 decembrie 1988 privind un sistem general de recunoaştere a diplomelor de învăţământ 

superior, acordate pentru formare profesională cu durata minimă de trei ani 4 . În raportul 

respectiv, Comisia s-a angajat să examineze posibilitatea de a incorpora în directiva 

menţionată anterior obligaţia de a lua în considerare, la examinarea cererii de recunoaştere, 

experienţa dobândită după obţinerea diplomei, precum şi posibilitatea introducerii conceptului 

de formare reglementată. Comisia s-a angajat, de asemenea, să examineze modalităţile prin 

care ar putea fi dezvoltat rolul grupului de coordonare prevăzut în art. 9 alin. (2) din Directiva 

89/48/CEE, pentru a se asigura aplicarea şi o interpretare mai uniformă a directivei 

menţionate anterior. 

(2) Conceptul de formare reglementată introdus prin Directiva Consiliului 92/51/CEE din 

18 iunie 1992 privind un al doilea sistem general de recunoaştere a formării profesionale, care 

completează Directiva 89/48/CEE 5 (ambele directive sunt denumite în continuare „directive 

1 

JO C 28, 26.01.1998, p. 1. 

2 

JO C 235, 27.07.1998, p. 53. 

3 

Avizul Parlamentului European din 2 iulie 1998 (JO C 226; 20.07.1998, p. 26), confirmat la 27 octombrie 

1999, Poziţia comună a Consiliului din 20 martie 2000 (JO C 119; 27.04.2000, p. 1) şi Decizia Parlamentului 

European din 5 iulie 2000 (nepublicată încă în Jurnalul Oficial). Decizia Parlamentului European din 1 februarie 

2001 şi Decizia Consiliului din 26 februarie 2001. 

4 

JO L 19, 21.01.1989, p. 16. 

5 

JO L 209, 24.07.1992, p. 25. Directivă modificată ultima dată de Directiva Comisiei 2000/5/CEE (JO L 54, 

26.02.2000, p. 42). 

168

privind sistemul general”) trebuie extins asupra sistemului general iniţial şi fondat pe aceleaşi 

principii prin aplicarea aceloraşi reguli. Este de competenţa fiecărui stat membru să aleagă 

modalităţile de definire a profesiilor care fac obiectul unei formări reglementate. 

(3) Directivele privind sistemul general permit statului membru gazdă să impună, în 

anumite condiţii, măsuri de compensare din partea solicitantului, în special dacă formarea 

primită a cuprins materii teoretice şi/sau practice substanţial diferite de cele acoperite de 

diploma impusă în statul membru gazdă. În temeiul art. 39 şi 43 din Tratat, interpretate de 

Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene 1 , îi revine obligaţia statului membru gazdă să 

stabilească dacă experienţa profesională poate compensa cunoştinţele care nu au fost 

dobândite prin programul de studii. Pentru mai multă claritate şi siguranţă juridică în ceea ce-i 

priveşte pe cetăţenii care doresc să-şi exercite profesia într-un alt stat membru, este de dorit să 

se integreze în directivele privind sistemul general obligaţia statului membru gazdă de a 

examina dacă experienţa profesională acumulată de către solicitant după obţinerea diplomei 

(diplomelor) acoperă materiile menţionate anterior. 

(4) Trebuie îmbunătăţită şi simplificată procedura de coordonare prevăzută în directivele 

privind sistemul general, permiţând grupului de coordonare să emită şi să publice avize 

referitoare la aspectele de aplicare practică a sistemului general, care îi sunt prezentate de 

Comisie. 

(5) În comunicarea sa către Parlamentul European şi Consiliu privind iniţiativa SLIM, 

Comisia s-a angajat să prezinte propuneri de simplificare a procedurii de actualizare a listelor 

de diplome care pot beneficia de recunoaştere automată. Directiva Consiliului 93/16/CEE din 

5 aprilie 1993 privind facilitarea liberei circulaţii a medicilor şi recunoaşterea reciprocă a 

diplomelor, certificatelor şi altor titluri 2 prevede o procedură simplă în cazul medicilor 

generalişti. Întrucât experienţa a arătat că procedura respectivă prezintă o siguranţă juridică 

suficientă, este de dorit ca aceasta să se extindă şi asupra diplomelor, certificatelor şi altor 

titluri de asistent medical generalist, medic dentist, medic veterinar, moaşă, farmacist şi 

medic, prevăzute în Directivele Consiliului 77/452/CEE 3 , 77/453/CEE 4 , 78/686/CEE 5 , 

78/687/CEE 6 , 78/1026/CEE 7 , 78/1027/CEE 8 , 80/154/CEE 9 , 80/155/CEE 10 , 85/432/CEE 11 , 

85/433/CEE 12 şi 93/16/CEE, denumite în continuare „directive sectoriale”. 

(6) În conformitate cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene, statele 

membre nu au obligaţia de a recunoaşte diplomele, certificatele şi alte titluri care nu atestă o 

formare dobândită într-unul din statele membre ale Comunităţii 13 . Totuşi, statele membre 

trebuie să ţină cont de experienţa profesională dobândită într-un alt stat membru de persoana 

1 C-340/89, Culegere 1991 (Vlassopoulou), p. I-2357. 

2 JO L 165, 07.07.1993, p. 1. Directivă modificată ultima dată de Directiva 1999/46/CE (JO L 139, 02.06.1999, 

p. 25). 


4 JO L 176, 15.07.1977, p. 8. Directivă modificată ultima dată de Directiva 89/595/CEE (JO L 341, 23.11.1989, 

p. 30). 




8 JO L 362, 23.12.1978, p. 7. Directivă modificată ultima dată de Directiva 89/594/CEE (JO L 341, 23.11.1989, 

p. 19). 


10 JO L 33, 11.02.1980, p. 8. Directivă modificată ultima dată de Directiva 89/594/CEE. 

11 JO L 253, 24.09.1985, p. 34. 


13 C-154/93, Culegre 1994 (Tawil Albertini), p. I-451. 

169

în cauză 1 . În aceste condiţii, în directivele sectoriale trebuie să se precizeze că recunoaşterea 

de către un stat membru a unei diplome, a unui certificat sau a altui titlu care atestă o formare 

de asistent medical generalist, medic dentist, medic veterinar, moaşă, arhitect, farmacist sau 

medic dobândită într-o ţară terţă, precum şi experienţa profesională acumulată de persoana 

respectivă într-un stat membru constituie elemente comunitare pe care alte state membre 

trebuie să le ia în considerare. 

(7) Trebuie precizat termenul în care statele membre urmează să ia deciziile referitoare la 

cererile de recunoaştere a diplomelor, certificatelor sau a altor titluri de asistent medical 

generalist, medic dentist, medic veterinar, moaşă, arhitect, farmacist sau medic, obţinute într-o 

ţară terţă. 

(8) Având în vedere rapiditatea evoluţiei tehnicii şi a progresului ştiinţific, se acordă o 

importanţă deosebită în domeniul medical învăţării pe tot parcursul vieţii. Statelor membre le 

revine sarcina de a stabili modalităţile care vor contribui, graţie unei formări continue 

corespunzătoare după încheierea ciclului de studii, la informarea medicilor cu privire la 

progresele în domeniul medical. Sistemul actual de recunoaştere reciprocă a calificărilor 

profesionale rămâne neschimbat. 

(9) Împotriva unei decizii negative sau absenţei deciziei în termenul prevăzut trebuie să 

poată face obiectul căilor de atac în temeiul dreptului intern. Statele membre trebuie să 

motiveze astfel de decizii privind recunoaşterea diplomelor, certificatelor sau a altor titluri de 

asistent medical generalist, medic dentist, medic veterinar, moaşă, arhitect, farmacist sau 

medic. Dacă un stat membru decide să recunoască o diplomă, un certificat sau alt titlu, acesta 

poate să motiveze sau nu decizia sa. 

(10) Din motive de echitate, trebuie prevăzute măsuri tranzitorii în favoarea anumitor 

medici dentişti din Italia, care sunt titulari ai unor diplome, certificate şi alte titluri în 

medicină, eliberate în Italia, dar care atestă o formare de medic începută după data limită 

stabilită în art. 19 din Directiva 78/686/CEE. 

(11) Art. 15 din Directiva 85/384/CEE 2 prevede o derogare pentru o perioadă tranzitorie 

care a expirat. Această dispoziţie trebuie eliminată. 

(12) Trebuie să se opereze o distincţie clară în art. 24 din Directiva 85/384/CEE între 

formalităţile necesare în cazul stabilirii şi cele necesare în cazul prestărilor de servicii, pentru 

a se eficientiza astfel libera prestare de servicii în cazul arhitecţilor. 

(13) Trebuie prevăzute, din motive de egalitate de tratament, măsuri tranzitorii în beneficiul 

anumitor titulari de diplome, certificate şi alte titluri în farmacie, eliberate în Italia, care atestă 

o formare ce nu este conformă în totalitate cu dispoziţiile Directivei 85/432/CEE. 

(14) Este de dorit să se extindă efectele recunoaşterii reciproce a diplomelor, certificatelor 

şi a altor titluri în farmacie, astfel încât să se faciliteze exercitarea efectivă a dreptului de 

stabilire între Grecia şi celelalte state membre. Derogarea prevăzută în art. 3 din Directiva 

85/433/CEE trebuie aşadar eliminată. 

(15) În Raportul său privind formarea specifică în medicină generală prevăzută în titlul IV 

din Directiva 93/16/CEE, Comisia recomandă ca cerinţele aplicabile în cazul formării cu 

1 C-319/92; Culegere 1994 (Haim), p I-425. 


170

frecvenţă parţială în medicină generală să fie aliniate cu cele aplicabile în cazul specializărilor 

medicale. 

(16) Prin urmare, este necesară modificarea directivelor privind sistemul general şi a 

directivelor sectoriale, 

ADOPTǍ PREZENTA DIRECTIVǍ: 

SECŢIUNEA 1 

MODIFICĂRI ALE DIRECTIVELOR PRIVIND „SISTEMUL GENERAL” 

Articolul 1 

Directiva 89/48/CEE se modifică după cum urmează: 

(1) Art. 1 se modifică după cum urmează: 

(a) la lit. (a), a doua liniuţă se înlocuieşte cu următorul text: 

„- din care rezultă că titularul a promovat un ciclu de studii postliceale cu o durată de cel puţin 

trei ani sau cu o durată echivalentă cu frecvenţă redusă, efectuat într-o universitate sau o 

instituţie de învăţământ superior sau într-o altă instituţie cu un nivel de formare echivalent şi, 

dacă este cazul, că titularul a promovat cursurile de formare profesională necesare în 

completarea ciclului de studii postliceale şi”; 

(b) se inserează următoarea literă: 

„(da) prin formarea reglementată se înţelege orice formare: 

- orientată direct spre exercitarea unei profesii determinate 

şi 

- care constă dintr-un ciclu de studii postliceale cu o durată de cel puţin trei ani sau cu o 

durată echivalentă cu frecvenţă redusă, efectuat într-o universitate sau instituţie de învăţământ 

superior sau într-o altă instituţie cu un nivel de studii echivalent şi include, eventual, o 

formare profesională, un stagiu profesional sau o practică profesională impusă în completarea 

ciclului de studii postliceale; structura şi nivelul formării profesionale, stagiului profesional 

sau practicii profesionale trebuie determinate prin intermediul dispoziţiilor legale, de 

reglementare sau administrative ale statului membru în cauză sau trebuie să se supună unui 

control sau unei aprobări din partea unei autorităţi desemnate în acest scop.”; 

(2) La art. 3 lit. (b), după primul paragraf se inserează următorul paragraf: 

„Totuşi, cei doi ani de experienţă profesională menţionaţi în primul paragraf nu pot fi impuşi, 

dacă titlul sau titlurile de formare deţinute de solicitant şi menţionate în prezenta literă atestă o 

formare reglementată.” 

(3) La art. 4 alin. (1) lit. (b), după primul paragraf se inserează următorul paragraf: 

171

„Dacă statul membru gazdă intenţionează să impună solicitantului încheierea unui stagiu de 

adaptare sau promovarea unei probe de aptitudini, el trebuie să verifice întâi dacă cunoştinţele 

dobândite de către solicitant în cursul experienţei sale profesionale pot compensa, parţial sau 

în totalitate, diferenţa substanţială menţionată în primul paragraf.” 

(4) La art. 6, se adaugă următoarele alineate: 

„5. Dacă, pentru accesul sau exercitarea unei profesii reglementate în statul membru gazdă, 

trebuie făcută dovada capacităţii financiare, acest stat membru consideră atestările eliberate de 

băncile statului membru de origine sau de provenienţă ca fiind echivalente cu cele eliberate pe 

teritoriul său. 

6. Dacă, pentru accesul sau exercitarea unei profesii reglementate, autoritatea competentă a 

statului membru gazdă impune resortisanţilor săi dovada că aceştia posedă o asigurare 

împotriva consecinţelor financiare ale responsabilităţii lor profesionale, acest stat membru 

acceptă atestările eliberate de organismele de asigurare din alte state membre ca fiind 

echivalente cu cele eliberate pe teritoriul său. Aceste atestări trebuie să precizeze că 

asigurătorul s-a conformat cerinţelor legale şi de reglementare în vigoare în statul membru 

gazdă privind modalităţile şi durata garanţiei. Aceste atestări nu trebuie să depăşească, în 

momentul prezentării lor, trei luni de la data eliberării.” 

(5) La art. 9 alin. (2) al doilea paragraf, prima liniuţă se înlocuieşte cu următorul text: 

„- pentru a facilita punerea în aplicare a prezentei directive, în special prin adoptarea şi 

publicarea avizelor privind aspectele care îi sunt prezentate de Comisie,”. 

Articolul 2 


(1) La art. 4 alin. (1) lit. (b), după primul paragraf se inserează următorul paragraf: 





(2) La art. 5, după al doilea paragraf se inserează următorul paragraf: 




în totalitate, diferenţa substanţială între diplomă şi certificat.” 

(3) La art. 7 lit. (a), după primul paragraf se inserează următorul paragraf: 





(4) La art. 10 se adaugă următoarele alineate: 

172

„5. Dacă, pentru accesul sau exercitarea unei profesii reglementate în statul membru gazdă, 

trebuie făcută dovada capacităţii financiare, acest stat membru consideră atestările eliberate de 

băncile statului membru de origine sau de provenienţă ca fiind echivalente cu cele eliberate pe 

teritoriul său. 

6. Dacă, pentru accesul sau exercitarea unei profesii reglementate, autoritatea competentă a 

statului membru gazdă impune resortisanţilor săi dovada că aceştia posedă o asigurare 

împotriva consecinţelor financiare ale responsabilităţii lor profesionale, acest stat membru 

acceptă atestările eliberate de organismele de asigurare din alte state membre ca fiind 

echivalente cu cele eliberate pe teritoriul său. Aceste atestări trebuie să precizeze că 

asigurătorul s-a conformat cerinţelor legale şi de reglementare în vigoare în statul membru 

gazdă privind modalităţile şi durata garanţiei. Aceste atestări nu trebuie să depăşească, în 

momentul prezentării lor, trei luni de la data eliberării.” 

(5) La art. 13 alin. (2) al doilea paragraf, prima liniuţă se înlocuieşte cu următorul text: 

„-pentru a facilita punerea în aplicare a prezentei directive, în special prin adoptarea şi 

publicarea avizelor privind aspectele care îi sunt prezentate de Comisie,”. 

(6) La art. 15 se adaugă următorul alineat: 

„8. Modificările aduse listelor ciclurilor de formare din anexele C şi D pe baza procedurii 

definite mai sus sunt aplicabile imediat la data stabilită de Comisie.” 

SECŢIUNEA 2 

MODIFICĂRI ALE DIRECTIVELOR SECTORIALE 

Secţiunea 2.1 

Asistenţii medicali generalişti 

Articolul 3 


(1) (se referă doar la versiunea greacă). 

(2) La art. 2, cuvintele „enumerate în art. 3” se înlocuiesc cu cuvintele „enumerate în 

anexă”. 

(3) Art. 3 se elimină. 

(4) Trimiterile la art. 3 trebuie interpretate ca trimiteri la anexă. 

(5) (se referă doar la versiunea greacă). 

(6) Se inserează următoarele articole: 

173

„Articolul 18a 

Statele membre notifică Comisiei dispoziţiile legale, de reglementare şi administrative pe care 

le adoptă în vederea eliberării diplomelor, certificatelor şi altor titluri în domeniul reglementat 

de prezenta directivă. Comisia publică o comunicare corespunzătoare în Jurnalul Oficial al 

Comunităţilor Europene, indicând denumirile adoptate de statele membre pentru diplome, 

certificate şi alte titluri de formare şi, dacă este cazul, pentru titlul profesional corespunzător. 

Articolul 18b 


corespund denumirilor care figurează în prezenta directivă pentru respectivul stat membru, 

fiecare stat membru recunoaşte ca dovadă suficientă diplomele, certificatele şi alte titluri 

eliberate de aceste state membre şi însoţite de un certificat eliberat de autorităţile sau 

organismele lor competente. Certificatul respectiv atestă că respectivele diplome, certificate şi 

alte titluri recunosc o formare conformă cu dispoziţiile prezentei directive şi sunt asimilate de 

statul membru care le-a eliberat celor ale căror denumiri figurează în prezenta directivă. 

Articolul 18c 

Statele membre examinează diplomele, certificatele şi alte titluri din domeniul reglementat de 

prezenta directivă pe care titularul le-a dobândit în afara Uniunii Europene, dacă aceste 

diplome, certificate sau alte titluri au fost recunoscute într-un stat membru, precum şi 

formarea şi/sau experienţa profesională dobândită într-un stat membru. Statul membru trebuie 

să ia o decizie în termen de trei luni de la depunerea de către solicitant a dosarului complet. 

Articolul 18d 

Deciziile luate de statele membre privind cererile de recunoaştere a diplomelor, certificatelor 

şi a altor titluri din domeniul reglementat de prezenta directivă trebuie motivate în mod 

corespunzător, dacă cererile sunt respinse. 

Aceste decizii pot face obiectul căilor de atac în temeiul dreptului intern. Solicitantul poate 

introduce o acţiune şi în absenţa unei decizii în termenul stabilit.” 

(7) Se adaugă anexa care figurează în anexa I la prezenta directivă. 

Articolul 4 

La art. 1 alin. (1) din Directiva 77/453/CEE, cuvintele „prevăzute în art. 3 din Directiva 

77/452/CEE” se înlocuiesc cu cuvintele „prevăzute în anexa la Directiva 77/452/CEE”. 

174


Medicii dentişti 

Articolul 5 



anexa A”. 


(3) Titlul capitolului III se înlocuieşte cu următorul text: 

„Diplome, certificate şi alte titluri de medic specialist în stomatologie”. 

(4) Art. 4 se înlocuieşte cu următorul text: 

„Articolul 4 


acest domeniu recunoaşte diplomele, certificatele şi alte titluri de medic specialist în 

stomatologie în ortodonţie şi chirurgie orală, eliberate resortisanţilor statelor membre de către 

celelalte state membre în conformitate cu art. 2 şi 3 din Directiva 78/687/CEE şi enumerate în 

anexa B, acordând unor astfel de calificări acelaşi efect pe teritoriul lor ca şi cel al diplomelor, 

certificatelor şi celorlalte titluri eliberate de statul membru respectiv. 


(6) Art. 6 se modifică după cum urmează: 

(a) la alin. (2), se adaugă următorul paragraf: 

„De asemenea, ţine cont de experienţa profesională, formarea complementară şi formarea 

continuă în stomatologie.”; 

(b) alin. (3) se înlocuieşte cu următorul text: 

„(3) Autorităţile sau organismele competente ale statului membru gazdă, după ce au verificat 

conţinutul şi durata perioadei de formare a persoanelor în cauză pe baza diplomelor, 

certificatelor sau a altor titluri prezentate şi ţinând cont de experienţa sa profesională, de 

formarea complementară şi de formarea continuă în stomatologie, informează persoana 

respectivă cu privire la perioada de formare suplimentară necesară, precum şi la domeniile pe 

care aceasta trebuie să le cuprindă.”; 

(c) se adaugă următorul alineat: 

„(4) Statul membru trebuie să ia o decizie în termen de patru luni de la depunerea de către 

solicitant a dosarului complet.” 

175

(7) La art. 19, cele două paragrafe existente devin alin. (1) şi se adaugă următorul alineat: 

„(2) Statele membre recunosc diplomele, certificatele şi alte titluri de medic eliberate în Italia 

persoanelor care şi-au început formarea universitară de medic după 28 ianuarie 1980 şi la 

31 decembrie 1984 cel târziu, însoţite de o atestare eliberată de autorităţile italiene 

competente, certificând că: 

− persoanele în cauză au promovat proba de aptitudini organizată de autorităţile italiene 

competente pentru a verifica dacă acestea posedă un nivel de cunoştinţe şi competenţe 

comparabil cu cel al persoanelor titulare ale diplomei menţionate pentru Italia în anexa A; 

− persoanele în cauză au exercitat în Italia efectiv, legal şi preponderent activităţile 

menţionate în art. 5 din Directiva 78/687/CEE pe o durată minimă de trei ani consecutivi din 

ultimii cinci ani care preced data eliberării atestării şi 

− ele sunt autorizate să exercite sau exercită efectiv, legal şi preponderent şi în aceleaşi 

condiţii ca şi titularii diplomei, certificatului sau ai altui titlu menţionate pentru Italia în anexa 

A la prezenta directivă, activităţile menţionate în art. 5 din Directiva 78/687/CEE. 

Sunt scutite de proba de aptitudini menţionată în primul paragraf persoanele care au promovat 

un ciclu de studii de minimum trei ani, atestat de autorităţile competente ca fiind echivalent cu 

formarea menţionată în art. 1 din Directiva 78/687/CEE.” 

(8) Trimiterile la art. 3 şi 5 trebuie interpretate ca trimiteri la anexele A şi B. 








Articolul 23b 

În cazul resortisanţilor statelor membre ale căror diplome, certificate şi alte titluri din 

domeniul reglementat de prezenta directivă nu corespund denumirilor care figurează în 

prezenta directivă pentru respectivul stat membru, fiecare stat membru recunoaşte ca dovadă 

suficientă diplomele, certificatele şi alte titluri eliberate de aceste state membre şi însoţite de 

un certificat eliberat de autorităţile sau organismele lor competente. Certificatul respectiv 

atestă că respectivele diplome, certificate şi alte titluri recunosc o formare conformă cu 

dispoziţiile prezentei directive şi sunt asimilate de statul membru care le-a eliberat celor ale 

căror denumiri figurează în prezenta directivă. 

Articolul 23c 




176



Articolul 23d 






(10) Se adaugă anexele A şi B care figurează în anexa II la prezenta directivă. 

Articolul 6 

La art. 1 alin (1) din Directiva 78/687/CEE, cuvintele „prevăzute în art. 3 din directiva 

menţionată” se înlocuiesc cu cuvintele „prevăzute în anexa A la prezenta directivă”. 


Medici veterinari 

Articolul 7 


(1) La art. 2, cuvintele „în art. 3” se înlocuiesc cu cuvintele „în anexă”. 


(3) Trimiterile la art. 3 se interpretează ca trimiteri la anexă. 








Articolul 17b 







177



Articolul 17c 






Articolul 17d 




Împotriva acestor decizii trebuie să existe căi de atac în temeiul dreptului intern. Solicitantul 

poate introduce o acţiune şi în absenţa unei decizii în termenul stabilit.” 

(5) Se adaugă anexa care figurează în anexa III la prezenta directivă. 

Articolul 8 

La art. 1 alin. (1) din Directiva 78/1027/CEE, cuvintele „prevăzute în art. 3 din Directiva 

78/1026/CEE” se înlocuite cu cuvintele „prevăzute în anexa la Directiva 78/1026/CEE”. 


Moaşe 

Articolul 9 


(1) La art. 2 alin. (1), cuvintele „enumerate în art. 3” se înlocuiesc cu cuvintele 

„enumerate în anexă”. 

(2) La art. 2 alin. (1) a patra şi a cincea liniuţă, cuvintele „după cum se menţionează în art. 

3 din Directiva 77/452/CEE” se înlocuiesc cu cuvintele „după cum se menţionează în anexa la 

Directiva 77/452/CEE”. 







178




Articolul 19b 









Articolul 19c 






Articolul 19d 






(6) Se adaugă anexa care figurează în anexa IV la prezenta directivă. 

Articolul 10 


(1) La art. 1 alin. (1), cuvintele „prevăzute în art. 3” se înlocuiesc cu cuvintele „prevăzute 

în anexă”. 

(2) La art. 1 alin. (2) a doua liniuţă, cuvintele „prevăzute în art. 3 din Directiva 

77/452/CEE” se înlocuiesc cu cuvintele „prevăzute în la Directiva 77/452/CEE”. 


Arhitecţi 

Articolul 11 


179








Articolul 6a 







(3) La art. 24 alin. (1), cuvintele „în conformitate cu art. 17 şi 18” se înlocuiesc cu 

cuvintele „în conformitate cu art. 17 şi 18 în cazul stabilirii şi în conformitate cu art. 22 în 

cazul prestării de servicii”. 


Farmacişti 

Articolul 12 

La art. 2 din Directiva 85/432/CEE se adaugă următorul punct: 

„(6) Cu titlu tranzitoriu şi prin derogare de la pct. (3) şi (5), Italia, ale cărei dispoziţii legale, 

de reglementare şi administrative prevedeau o formare care n-a fost aliniată în totalitate la 

condiţiile de formare din prezentul articol în termenul prevăzut în art. 5, poate aplica în 

continuare aceste dispoziţii persoanelor care si-au început formarea în farmacie înainte de 1 

noiembrie 1993 şi au încheiat-o înainte de 1 noiembrie 2003. 

Fiecare stat membru gazdă este autorizat să impună titularilor de diplome, certificate şi alte titluri 

în farmacie eliberate în Italia şi atestând formări începute înainte de 1 noiembrie 1993 şi încheiate 

înainte de 1 noiembrie 2003 ca diplomele, certificatele şi alte titluri pe care le deţin să fie însoţite 

de o atestare care să certifice că aceştia au exercitat efectiv şi legal activităţile menţionate în art. 1 

alin. (2) pe o durată minimă de trei ani consecutivi din ultimii cinci ani care preced data eliberării 

atestării, în măsura în care această activitate este reglementată în Italia” 

Articolul 13 


(1) La art. 1, cuvintele „prevăzute în art. 4” se înlocuiesc cu cuvintele „prevăzute în 

anexă”. 

180











Articolul 18b 









Articolul 18c 






Articolul 18d 






(6) Se adaugă anexa care figurează în anexa V la prezenta directivă. 

181


Medici 

Articolul 14 



anexa A”. 


(3) Titlul capitolului II se înlocuieşte cu următorul text: „Diplome, certificate şi alte titluri 

de medic specialist”. 



Fiecare stat membru care are dispoziţii legale, de reglementare şi administrative în domeniu 

recunoaşte diplomele, certificatele şi alte titluri de medic specialist eliberate resortisanţilor 

statelor membre de către alte state membre în conformitate cu dispoziţiile art. 24, 25, 26 şi 29 

şi enumerate în anexele B şi C, acordându-le acelaşi efect pe teritoriul său ca şi cel al 

diplomelor, certificatelor şi celorlalte titluri eliberate de statul membru respectiv.” 



Diplomele, certificatele şi alte titluri menţionate în art. 4 sunt cele care, fiind eliberate de 

autorităţile sau organismele competente indicate în anexa B, corespund, pentru formarea 

specializată în cauză, denumirilor menţionate în anexa C pentru statele membre în care 

există.” 

(6) Titlul capitolului III şi art. 6 şi 7 se elimină. 

(7) La art. 8: 

(a) la alin. (2), se adaugă următorul paragraf: 

„De asemenea, ţine cont de experienţa profesională, formarea complementară şi formarea 

continuă în medicină.”; 

(b) alin. (3) se înlocuieşte cu următorul text: 

„(3) Autorităţile sau organismele competente ale statului membru gazdă, după ce au verificat 

conţinutul şi durata perioadei de formare a persoanelor în cauză pe baza diplomelor, 

certificatelor sau a altor titluri prezentate şi ţinând cont de experienţa sa profesională, de 

formarea complementară şi de formarea continuă în medicină, informează persoana respectivă 

182

cu privire la perioada de formare suplimentară necesară, precum şi la domeniile pe care 

aceasta trebuie să le cuprindă.”; 

(c) se inserează următorul alineat: 

„(4) Statul membru trebuie să ia o decizie în termen de patru luni de la depunerea de către 

solicitant a dosarului complet.” 


„(2a) Statele membre recunosc titlul de medic specialist eliberat în Spania medicilor care au 

încheiat un curs de formare specializată înainte de 1 ianuarie 1995, care nu corespunde 

cerinţelor minime de formare prevăzute în art. 24 şi 27, dacă acest titlu este însoţit de un 

certificat eliberat de autorităţile spaniole competente, care atestă că persoana în cauză a 

promovat proba de competenţă profesională specifică, organizată în cadrul măsurilor 

excepţionale de regularizare prevăzute în Decretul regal 1497/99, cu scopul de a verifica dacă 

solicitantul posedă un nivel de cunoştinţe şi competenţe comparabil cu cel al medicilor care 

posedă titlul de medic specialist definit, pentru Spania, în art. 5 alin. (3) şi în art. 7 alin. (2).” 


„(6) Formarea continuă asigură, în conformitate cu modalităţile proprii fiecărui stat membru, 

că persoanele care şi-au încheiat studiile pot urmări progresele înregistrate de medicină.” 

(10) La art. 24 alin. (1), lit. (a) se înlocuieşte cu următorul text: 

„(a) presupune absolvirea şi validarea a şase ani de studii din cadrul ciclului de formare 

menţionat în art. 23, pe parcursul căruia s-au însuşit cunoştinţele corespunzătoare de medicină 

generală;”. 

(11) Art. 26 şi 27 se înlocuiesc cu următorul text: 


Statele membre în care există dispoziţiile legale, de reglementare şi administrative în domeniu 

se asigură ca duratele minime ale formărilor specializate să nu fie inferioare duratelor 

menţionate pentru fiecare din aceste formări în anexa C. Aceste durate minime se modifică în 

conformitate cu procedura prevăzută în art. 44a alin. (3).” 



Fiecare stat membru care asigură pe teritoriul său formarea completă menţionată în art. 23 

instituie o formare de specialitate în medicină generală care să întrunească cel puţin condiţiile 

prevăzute în art. 31 şi 32, astfel încât primele diplome, certificate sau alte titluri eliberate la 

încheierea cursurilor să fie eliberate la 1 ianuarie 2006 cel târziu.” 

(13) La art. 31 alin. (1), lit. (b) se înlocuieşte cu următorul text: 

„(b) are o durată de cel puţin trei ani pe bază de program integral şi se efectuează sub 

supravegherea autorităţilor sau organismelor competente.” 

183

(14) La art. 31, alin. (2) se înlocuieşte cu următorul text: 

„(2) Dacă ciclul de formare menţionat în art. 23 include o formare practică într-un spital 

aprobat, dotate cu echipament şi servicii corespunzătoare de medicină generală sau într-o 

unitate de medicină generală aprobată sau într-un centru aprobat în care medicii asigură 

îngrijire medicală primară, durata acestei formări practice poate fi inclusă, în limitele unui an, 

în durata prevăzută în alin. (1) lit. (b). Această posibilitate este oferită doar statelor membre în 

care durata formării de specialitate în medicină generală este de doi ani la 1 ianuarie 2001. 

În cazul în care, în aplicarea prezentului alineat, Comisia constată apariţia într-un stat membru 

a unor dificultăţi majore în ceea ce priveşte formarea prevăzută în alin. (1) lit. (b), aceasta 


temeiul Deciziei Consiliului 75/365/CEE * , şi informează Parlamentul şi Consiliul cu privire la 

aceasta. Comisia prezintă Parlamentului European şi, dacă este cazul, Consiliului propuneri în 

vederea unei coordonări mai bune a duratei formării de specialitate în medicină generală.” 

(15) La art. 34 alin. (1) a doua liniuţă, procentul de „60 %” se înlocuieşte cu „50 %”. 

(16) Trimiterile la art. 3, 6, 7 şi 27 eliminate se interpretează ca trimiteri la anexa A, art. 4, 

art. 5 şi art. 26. 








Articolul 42b 









Articolul 42c 






* JO L 167, 30.06.1975, p. 19. 

184

Articolul 42d 






(18) Art. 44a se modifică după cum urmează: 

(a) la alin. (1), cuvântul „procedurilor” se înlocuieşte cu cuvântul „procedurii”; 

(b) alin. (2) se elimină. 

(19) Se adaugă anexele A, B şi C care figurează în anexa VI la prezenta directivă. 

Secţiunea 3 


Articolul 15 

Până la 1 ianuarie 2008 cel târziu, Comisia prezintă Parlamentului European un raport privind 

aplicarea în statele membre a dispoziţiilor art. 1 pct. (1) şi (2). 

După efectuarea tuturor audierilor necesare, Comisia îşi prezintă concluziile privind 

eventualele modificări ale sistemului menţionate în art. 1 pct. (1) şi (2). Dacă este necesar, 

Comisia prezintă, de asemenea, propuneri privind îmbunătăţirea sistemului existent. 

Articolul 16 

(1) Statele membre adoptă dispoziţiile legale, de reglementare şi administrative necesare 

pentru a se conforma prezentei directive până la 1 ianuarie 2003 cel târziu. Statele membre 

informează imediat Comisia cu privire la aceasta. 

Când statele membre adoptă aceste dispoziţii, ele conţin o trimitere la prezenta directivă sau 

sunt însoţite de o asemenea trimitere în momentul publicării lor oficiale. Statele membre 

stabilesc modalitatea de efectuare a acestei trimiteri. 

(2) Statele membre comunică Comisiei textul principalelor dispoziţii de drept intern pe 


Articolul 17 

Prezenta directivă intră în vigoare în ziua publicării în Jurnalul Oficial al Comunităţilor 

Europene. 

185

Articolul 18 


Adoptată la Bruxelles, 14 mai 2001 

Pentru Parlamentul European Pentru Consiliu 

Preşedintele Preşedintele 

N. FONTAINE A. LINDH 

ANEXA I 

„ANEXĂ 

Diplome, certificate şi alte titluri de asistent medical generalist 

Ţara Titlul diplomei 

Belgique/ 

België/Belgien 

1. Diploma gegradueerde 

verpleger/verpleegster 

— Diplôme d'infirmier(ère) 

gradué(e) 

— Diplom eines (einer) graduierten 

Krankenpflegers (-pflegerin) 

2. Diploma in de 

ziekenhuisverpleegkunde 

— Brevet d'infirmier(ère) 

hospitalier(ère) 

— Brevet eines (einer) 

Krankenpflegers (-pflegerin) 

3. Brevet van verpleegassistent(e) 

— Brevet d'hospitalier(ère) 

— Brevet einer Pflegeassistentin 

Danmark Eksamensbevis efter gennemført 

sygeplejerskeuddannelse 

Deutschland Zeugnis über die staatliche Prüfung 

Ελλάς 

in der Krankenpflege 

1. Πτυχίο Νοσηλευτικής 

Παν/µίου Αθηνών 

2. Πτυχίο Νοσηλευτικής 

Τεχνολογικών Εκπαιδευτικών 

Ιδρυµάτων (T.E.I.) 

3. Πτυχίο Αξιωµατικών 

Νοσηλετικής 

4. Πτυχίο Αδελφών 

Νοσοκόµων πρώην Ανωτέρων 

Σχολών Υπουργείου Υγείας και 

Πρόνοιας 

5. Πτυχίο Αδελφών 

Νοσοκόµων και Επισκεπτριών 

186 

Organismul care eliberează 

diploma 

1. De erkende 

opleidingsinstituten/les 

établissements d'enseignement 

reconnus/die anerkannten 

Ausbildungsanstalten 

2. De bevoegde 

Examencommissie van de 

Vlaamse Gemeenschap/le Jury 

compétent d'enseignement de 

la Communauté française/der 

zuständige „Prüfungsausschuss 

der Deutschsprachigen 

Gemeinschaft” 

Sygeplejeskole godkendt af 

Undervisningsministeriet 

Staatlicher Prüfungsausschuss 

1. Πανεπιστήµιο Αθηνών 

2. Τεχνολογικά Εκπαιδευτικά 

Ιδρύµατα Υπουργείο Εθνικής 

Παιδείας και Θρησκευµάτων 

3. Υπουργείο Εθνικής Άµυνας 

4. Υπουργείο Υγείας και 


5. Υπουργείο Υγείας και 


6. ΚΑΤΕΕ Υπουργείου 

Εθνικής Παιδείας και 

Θρησκευµάτων 

Certificatul 

care 

însoţeşte 

diploma

España 

πρώην Ανωτέρων Σχολών 

Υπουργείου Υγείας και Πρόνοιας 

6. Πτυχίο Τµήµατος 

Νοσηλευτικής 

Titulo de Diplomado universitario 

en Enfermería 

France 1. Diplôme d' État d'infirmier(ère) 

2. Diplôme d'État d'infirmier(ère) 

délivré en vertu du décret n° 99- 

1147 du 29 décembre 1999 

Ireland Certificate of Registered General 

Nurse 

Italia Diploma di infermiere 

professionale 

Luxembourg 1. Diplôme d'État d'infirmier 

2. Diplôme d'État d'infirmier 

hospitalier gradué 

Nederland 1. diploma's verpleger A, 

verpleegster A, verpleegkundige A 

Österreich 

2. diploma verpleegkundige 

MBOV (Middelbare 

Beroepsopleiding 

Verpleegkundige) 

3. diploma verpleegkundige 

HBOV (Hogere Beroepsopleiding 

Verpleegkundige) 

4. diploma beroepsonderwijs 

verpleegkundige - 

Kwalificatieniveau 4 

6. diploma hogere 

beroepsopleiding verpleegkundige - 

Kwalificatieniveau 5 

1. Diplom als „Diplomierte 

Gesundheits- und 

Krankenschwester/Diplomierter 

Gesundheits- und Krankenpfleger” 

2. Diplom als „Diplomierte 

Krankenschwester/Diplomierter 

Krankenpfleger” 

Portugal 1. Diploma do curso de 

enfermagem geral 

2. Diploma/carta de curso de 

bacharelato em enfermagem 

3. Carta de curso de licenciatura 

em enfermagem 

Suomi/Finland 1. Sairaanhoitajan tutkinto / 

sjukskötarexamen 

2. Sosiaali- ja terveysalan 

ammattikorkeakoulututkinto, 

sairaanhoitaja (AMK) / 

yrkeshögskoleexamen inom 

hälsovård och det sociala området, 

sjukskötare (YH) 

187 

Ministerio de Educación y 

Cultura/El rector de una 

Universidad 

Le ministère de la santé 

An Bord Altranais (The 

Nursing Board) 

Scuole riconosciute dallo Stato 

Ministère de l'éducation 

nationale, de la formation 

professionnelle et des sports 

1. Door een van 

overheidswege benoemde 

examencommissie 








overheidswege aangewezen 

opleidingsinstelling 


overheidswege aangewezen 

opleidingsinstelling 

1. Schule für allgemeine 

Gesundheits- und 

Krankenpflege 

2. Allgemeine 

Krankenpflegeschule 

1. Escolas de Enfermagem 

2. Escolas Superiores de 

Enfermagem 


Enfermagem; Escolas 

Superiores de Saúde 

1. Terveydenhuoltooppilaitokset 

/ 

hälsovårdsläroanstalter 

2. Ammattikorkeakoulut / 

yrkeshögskolor 

Sevrige Sjuksköterskeexamen Universitet eller högskola

United 

Kingdom 

Statement of Registration as a 

Registered General Nurse in part 1 

or part2 of the register kept by the 

United Kingdom Central Council 

for Nursing, Midwifery and Health 

Visiting 


Belgique/ 


Danmark 

ANEXA II 

„ANEXA A 

188 

Various” 

Diplome, certificate şi alte titluri de medic dentist 

1. Diploma van tandarts 

2. Diplôme de licencié en science 

dentaire 

Bevis for tandlægeeksamen 

(odontologisk kandidateksamen) 


diploma 

1. De universiteiten/les 

universités 




compétent d'enseignement de la 

Communauté française 

Tandlægehøjskolerne, 

Sundhedsviden-skabeligt 

universitetsfakultet 

Certificatul 

care însoţeşte 

diploma 

Autorisation 

som 

tandlæge, 

udstedt af 

Sundhedsstyr 

elsen 

Deutschland Zeugnis über die Zahnärztliche 

Prüfung 

Zuständige Behörden 

Ελλάς Πτυχίο Οδοντιατρικής Πανεπιστήµιο 

España Título de Licenciado en Odontología El rector de una Universidad 

France Diplôme d'État de docteur en 

chirurgie dentaire 

Universités 

Ireland Bachelor in Dental Science Universities/Royal College of 

(B.Dent.Sc.)/Bachelor of Dental 

Surgery (BDS)/Licentiate in Dental 

Surgery (LDS) 

Surgeons in Ireland 

Italia Diploma di laurea in Odontoiatria e Università Diploma di 

Protesi Dentaria 

abilitazione 

all'esercizio 

dell'odontoiat 

ria e protesi 

dentaria 

Luxembourg Diplôme d'État de docteur en 

médecine dentaire 

Jury d'examen d'État 

Nederland Universitair getuigschrift van een 

met goed gevolg afgelegd 

tandartsexamen 

Faculteit Tandheelkunde 

Österreich Bescheid über, die Verleihung des Medizinische Fakultät der 

akademischen Grades "Doktor der 

Zahnheilkunde" 

Universität 

Portugal Carta de curso de licenciatura em 

medicina dentária 

Faculdade/Institutos Superiores 

Suomi/Finland Hammaslääketieteen lisensiaatin 1. Helsingin yliopisto / Terveydenhu

tutkinto / odontologie 

licentiatexamen 

189 

Helsingfors universitet 

2. Oulun yliopisto 

3. Turun yliopisto 

Sevrige Tandläkarexamen Universitetet i –Umeå 

Universitetet i Göteborg 

Karolinska Institutet 

Malmö Högskola 

United 

Kingdom 

Bachelor of Dental Surgery (BDS or 

B.Ch.D.) / Licentiate in Dental 

Surgery 

ANEXA B 

Universities / Royal Colleges 

Diplome, certificate şi alte titluri de medic specialist în stomatologie 


1. Ortodonţie 


diploma 

Belgique/ 


— 

Danmark Bevis for tilladelse til at betegne sig 

som specialtandlæge i ortodonti 

Sundhedsstyrelsen 

Deutschland Fachzahnärztliche Anerkennung für 

Kieferorthopädie 

Landeszahnärztekammer 

Ελλάς Τίτλος Οδοντιατρικής ειδικότητας 1. Νοµαρχιακή Αυτοδιοίκηση 

της Ορθοδοντικής 

2. Νοµαρχία 

España — 

France Titre de spécialiste en orthodontie Conseil National de l'Ordre 

des chirurgiens dentistes 

Ireland Certificate of specialist dentist in Competent authority 

orthodontics 

recognised for this purpose by 

the competent minister 

Italia — 

ollon 

oikeusturvak 

eskuksen 

päätös 

käytännön 

palvelun 

hyväksymise 

stä / Beslut 

av 

Rättsskyddsc 

entralen för 

hälsovården 

om 

godkännande 

av 

praktisktjänst 

göring 

Endast för 

examensbevi 

s som 

erhållits före 

den 1 juli 

1995, ett 

utbildningsbe 

vis som 

utfärdats av 

Socialstyrels 

en 

Certificatul 

care 

însoţeşte 

diploma

Luxembourg — 

Nederland Bewijs van inschrijving als 

orthodontist in het 

Specialistenregister 

Österreich — 

Portugal — 

Suomi/Finland Erikoishammaslääkärin tutkinto, 

hampaiston 

oikomishoito/specialtandläkarexam 

en, tandreglering 

Sevrige Bevis om specialistkompetens i 

United 

Kingdom 

tandreglering 

Certificate of Completion of 

specialist training in orthodontics 


2. Chirurgie orală 

Belgique/ — 



som specialtandlæge i 

hospitalsodontologi 

Deutschland Fach zahnärztliche Anerkennung 

für Oralchirurgie/Mundchirurgie 

Ελλάς 

Τίτλος Οδοντιατρικής ειδικότητας 

της Γναοοχειρουργικής 

España — 

France — 

Ireland Certificate of specialist dentist in 

oral surgery 

Italia — 

Luxembourg — 

Nederland Bewijs van inschrijving als 

kaakchirurg in het 


Österreich — 

Portugal — 

Suomi/Finland Erikoishammaslääkärin tutkinto, 

suu- ja leukakirurgia / 

specialtandläkarexamen, oral och 

maxillofacial kirurgi. 

Sverige Bevis om specialistkompetens i 

United 

Kingdom 

tandsystemets kirurgiska sjukdomar 

Certificate of completion of 

specialist training in oral surgery 

190 

Specialisten Registratie 

Commissie (SRC) van de 

Nederlandse Maatschappij tot 

bevordering der 

Tandheelkunde 

1. Helsingin yliopisto / 




Socialstyrelsen 

Competent authority 

recognised for this purpose 


diploma 


Landeszahnärztekammer 

1. Νοµαρχιακή Αυτοδιοίκηση 



recognised for this purpose by 

the competent minister 

Specialisten Registratie 

Commissie (SRC) van de· 

Nederlandse Maatschappij tot 

bevordering der 

Tandheelkunde 







recognised for this purpose” 

Certificatul 

care 

însoţeşte 

diploma

ANEXA III 

„ANEXĂ 

Diplome, certificate şi alte titluri de medic veterinar 


Belgique/ 


1. Diploma van dierenarts 

2. Diplôme de docteur en 

médecine 

vétérinaire 

191 


diploma 

1. De universiteiten/les 

universités 




compétent d'enseignement de 

la Communauté française 

Kongelige Veterinær- og 

Certificatul 


diploma 

Danmark Bevis for bestået kandidateksamen i 

veterinærvidenskab 

Landbohøjskole 

Deutschland Zeugnis über das Ergebnis des Der Vorsitzende des 

Dritten Abschnitts der Tierärztlichen Prüfungsausschusses für die 

Prüfung und das Gesamtergebnis der Tierärztliche Prüfung einer 

Tierärztlichen Prüfung 

Universität oder Hochschule 

Ελλάς Πτυχίο Κτηνιατρικής Πανεπιστήµιο θεσσαλονίκης 

και Θεσσαλίας 

España Titulo de Licenciado en Veterinaria Ministerio de Educación y 

Cultura / El rector de una 

Universidad 

France Diplôme d'État de docteur 

vétérinaire 

Ireland 1. Diploma of Bachelor in/of 

Veterinary Medicine (MVB) 

2. Diploma of Membership of 

Italia 

the Royal College of Veterinary 

Surgeons (MRCVS) 

Diploma di laurea in medicina Università Diploma di 

veterinaria 

abilitazione 

all'esercizio 

della 

medicina 

veterinaria 

Luxembourg Diplome d'Etat de docteur en 

médecine vétérinaire 

Jury d'examen d'État 

Nederland Getuigschrift van met goed gevolg 

afgelegd diergeneeskundig / 

veeartsenijkundig examen 

Österreich 1. Diplom-Tierarzt 

Universität 1. Doktor 

2. Magister medicinae 

der 

veterinariae 

Veterinärme 

dizin 

2. Doctor 

medicinae 

veterinariae 

3. Fachtierar 

zt 

Portugal Cana de curso de licenciatura em 

medicina veterinária 

Universidade

Suomi/Finland Eläinlääketieteen lisensiaatin tutkinto Helsingin yliopisto / 

/ veterinärmedicine licentiatexamen Helsingfors universitet 

Sevrige Veterinärexamen Sveriges Landbruksuniversitet 

United Kingdom 1. Bachelor of Veterinary Science 1. University of Bristol 

(BVSc) 

2. University of Liverpool 

2. Bachelor of Veterinary Science 3. University of Cambridge 

(BVSc) 

4. University of Edinburgh 

3. Bachelor of Veterinary Medicine 5. University of Glasgow 

(BvetMB) 

4. Bachelor of Veterinary Medicine 

and Surgery (BVM&S 


and Surgery (BVM&S) 


(BvetMed) 

6. University of London” 


Belgique/ 


ANEXA IV 

„ANEXĂ 

Diplome, certificate şi alte titluri de moaşă 

— Diploma van vroedvrouw 

— Diplôme d'accoucheuse 

192 


diploma 

1. De erkende 

opleidingsinstituten/les 

établissementsd'enseignement 




compétent d'enseignement de la 


Danmarks jordemoderskole 

Danmark Bevis for bestået 

jordemodereksamén 

Deutschland Zeugnis über die staatliche Prüfung 

für Hebammen und 

Entbindungspfleger 

Staatlicher Prüfungsausschuss 

Ελλάς 1. Πτυχίο Τµήµατος 

1. Τεχνολογικά 

Μαιευτικής Τεχνολογικών Εκπαιδευτικά Ιδρύµατα (T.E.I.) 

Εκπαιδευτικών Ιδυµάτων (T.E.I.) 2. ΚΑΤΕΕ Υπουργείου 

2. Πτυχίο του Τµήµατος Εδνικής Παιδείας και 

Μαιών της .Ανωτέρας Σχολής θρησκευµάτων 

Στελεχών Υγείας και Κοινων. 3. Υπουργείο Υγείας και 

Πρόνοιας (ΚΑΤΕΕ) 


3. Πτυχίο Μαίας Ανωτέρας 

España 

Σχολής Μαιών 

Título de matrona / asistente Ministerio de Educación y 

obstétrico (matrona) / enfermería 

obstétrica-ginecológica 

Cultura 

France Diplome de sage-femme L'État 

Ireland Certificate in Midwifery An Board Altranais 

Italia Diploma d'ostetrica Scuole riconosciute dallo Stato 

Luxembourg Diplôme de sage-femme Ministère de l'éducation 

nationale, de la formation 

professionnelle et des sports 

Certificatul 

care 

însoţeşte 

diploma

Nederland Diploma van verloskundige Door het Ministerie van 

Volksgezondheid, Welzijn en 

Sport erkende 

opleidingsinstellingen 

Österreich Hebammen-Diplom Hebammenakademie/Bundeshe 

bammenlehranstalt 

Portugal 1. Diploma de enfermeiro 

especialista em enfermagem de 

saúde materna e obstétrica 

2. Diploma/carta de curso de 

estudos superiores especializados em 

enfermagem de saúde materna e 

obstétrica 

3. Diploma (do curso de póslicenciatura) 

de especialização em 

enfermagem de saúde materna e 

obstétrica 

Suomi/Finland 1. Kätilön tutkinto / 

barnmorskeexamen 

2. Sosiaali- ja terveysalan 

ammattikorkeakoulututkinto, kätilö 

(AMK) / yrkeshögskoleexamen inom 

hälsovård och det sociala området, 

193 

1. Ecolas de Enfermagem 


Enfermagem 


Enfermagem; Escolas 

Superiores de Saúde 

1. Terveydenhuoltooppilaitokset 

/ 

hälsovårdsläroanstalter 

2. Ammattikorkeakoulut / 

yrkeshögskolor 

Sevrige 

barnmorska (YH) 

Barnmorskeexamen Universitet eller högskola 

United Kingdom Statement of registration as a 

Midwife on part 10 of the register 

kept by the United Kingdom Central 

Council for Nursing, Midwifery and 

Health visiting 

Various”

ANEXA V 

„ANEXĂ 

Diplome, certificate şi alte titluri în farmacie 

Ţara Titlul diplomei Organismul care eliberează diploma 

Belgique/ 


— Diploma van apotheker 

— Diplôme de pharmacien 

194 

1. De universiteiten/les universités 

2. De bevoegde Examencommissie van 

de Vlaamse Gemeenschap/le Jury compétent 

d'enseignement de la Communauté française 

Danmarks Farmaceutiske Højskole 

Danmark Bevis for bestået farmaceutisk 

kandidateksamen 

Deutschland Zeugnis über die Staatliche 

Pharmazeutische Prüfung 

Zuständige Behörden 

Ελλάς Άδια άσκησης φαρµακευτικού 

επαγγέλµατος 

Νοµαρχιακή Αυτοδιοίκηση 

España Título de licenciado en farmacia Ministerio de Educación y Cultura / El rector 

de una Universidad 

France Diplôme d'État de 

pharmacien/Diplôme d'État de 

docteur en pharmacie 

Universités 

Ireland Certificate of Registered 

Pharmaceutical Chemist 

Italia Diploma o certificato di 

abilitazione all'esercizio della 

professione di farmacista ottenuto 

in seguito ad un esame di Stato 

Università 

Luxembourg Diplôme d'État de pharmacien Jury d'examen d'État + visa du ministre de 

l'éducation nationale 


afgelegd apothekersexamen 

Faculteit Farmacie 

Österreich Staatliches Apothekerdiplom Bundesministerium für Arbeit, Gesundheit 

und Soziales 

Portugal Carta de curso de licenciatura em 

Ciencias Farmacêuticas 

Universidades 

Suomi/Finland Proviisorin tutkinto / 

1. Helsingin yliopisto / Helsingfors 

provisorexamen 

universitet 

2. Kuopion yliopisto 

Sevrige Apotekarexamen Uppsala universitet 

United Certificate of Registered 

Kingdom Pharmaceutical Chemist”


Belgique/ 


ANEXA VI 

„ANEXĂ 

Diplome, certificate şi alte titluri de medic 

— Diploma van arts 

— Diplôme de docteur en 


Danmark Bevis for bestået lægevidenskabelig 

embedseksamen 

Deutschland 1. Zeugnis über die Ärztliche 

Prüfung 

2. Zeugnis über die Ärztliche 

Staatsprüfung und Zeugnis über die 

Vorbereitungszeit als 

Medizinalassistent, soweit diese 

nach den deutschen 

Rechtsvorschriften noch für den 

Abschluss der ärztlichen Ausbildung 

vorgesehen war 

195 

Organismul care 

eliberează diploma 

1. De 

universiteiten/les 

universités 



Vlaamse Gemeenschap/le 

Jury compétent 

d'enseignement de la 


Medicinsk 

universitetsfakultet 

Certificatul care 

însoţeşte diploma 

1.Autorisation som 

læge, udstedt af 

Sundhedsstyrelsen og 

2. Tilladelse til 

selvstændigt virke 

som læge 

(dokumentation for 

gennemført praktisk 

uddannelse), udstedt 

af Sundhedsstyrelsen 

Zuständige Behörden 1. Bescheinigun 

g über die Ableistung 

der Tätigkeit als Arzt 

im Praktikum 

2. — 

Ελλάς Πτυχίο Ιατρικής 1. Ιατρική Σχολή 

Πανεπιστηµίου 

2. Σχολή Επιστηµών 

Υγείας, Τµήµα Ιατρικής 

España Título de Licenciado en Medicina y 

Cirugía 

Πανεπιστηµίου 


Cultura/El rector de una 

Universidad 

Universités 

France Diplôme d'État de docteur en 


Ireland Primary qualification Competent examining Certificate of 

body 

experience 

Italia Diploma di laurea in medicina e Università Diploma di 

chirurgia 

abilitazione 

all'esercizio della 

medicina e chinirgia 

Luxembourg Diplome d'État de docteur en 

médecine, chirurgie et 

accouchements 

Jury d'examen d'État Certificat de stage




Certificatul care 

însoţeşte diploma 


afgelegd artsexamen 

Faculteit Geneeskunde 

Österreich 1. Urkunde über die 1. Medizinische 

Verleihung des akademischen Fakultät einer Universität 

Grades Doktor der gesamten 2. Österreichische 

Heilkunde (bzw. Doctor medicinae 

universae, Dr.med.univ.) 

Ärztekammer 

2. Diplom über die spezifische 

Portugal 

Ausbildung zum Arzt für 

Allgemeinmedizin bzw. 

Facharztdiplom 

Carta de Curso de licenciatura em Universidades Diploma 

medicina 

comprovativo da 

conclusão do 

internato geral 

emitido pelo 

Ministério da Saúde 

Suomi/Finland Lääketieteen lisensiaatin tutkinto / 

medicine licentiatexamen 

196 

1. Helsingin 

yliopisto / Helsingfors 

universitet 



4. Tampereen 

yliopisto 


Todistus lääkärin 

perusterveydenhuollo 

n lisäkoulutuksesta / 

examensbevis om 

tilläggsutbildning för 

läkare inom 

primärvården 

Sevrige Läkarexamen Universitet Bevis om praktisk 

utbildning som 

utfärdas av 

United 

Kingdom 

Primary qualification Competent examining 

body 

ANEXA B 

Diplome, certificate şi alte titluri de medic specialist 


Belgique/ 


Bijzondere beroepstitel van 

geneesheer-specialist/Titre 

professionnel particulier de 

médecin spécialiste 


diploma 

Minister bevoegd voor 

Volksgezondheid/Ministre de 

la santé publique 


som speciallæge 


Deutschland Fachärztliche Anerkennung Landesärztekammer 

Ελλάς 

1. Νοµαρχιακή 

Τίτλος Ιατρικής Ειδικότητας Αυτοδιοίκηση 


España 

Título de Especialista 


Cultura 

France 1. Certificat d'études spéciales 1. 3. 4. Universités 

de médecine 

2. Conseil de l'Ordre des 


Certificate of 

experience 

Certificatul 


diploma

2. Attestation de médecin médecins 

spécialiste qualifié 

3. Certificat d'études spéciales 

de médecine 

4. Diplôme d'études 

Ireland 

spécialisées ou spécialisation 

complémentaire qualifiante de 


Certificate of Specialist doctor Compétent authority 

Italia Diploma di medico specialista Università 

Luxembourg Certificat de médecin spécialiste Ministre de la santé publique 

Nederland 

1. Medisch Specialisten 

Registratie Commissie 

(MSRC) van de Koninklijke 

Nederlandsche Maatschappij 

tot Bevordering der 

Geneeskunst 

2. Sociaal-Geneeskundigen 

Bewijs van inschrijving in een 


Registratie Commissie van de 

Koninklijke Nederlandsche 

Maatschappij tot Bevordering 

der Geneeskunst 

3. Huisarts en 

Verpleeghuisarts Registratie 

Commissie (HVRQ van de 

Koninklijke Nederlandsche 

Maatschappij tot Bevordering 

der Geneeskunst 

Österreich Facharztdiplom Österreichische Ärztekammer 

Portugal 1. Grau de assistente e/ou 1. Ministério da Saúde 

2. Titulo de especialista 2. Ordern dos Médicos 

Suomi/Finland 



Erikoislääkärin tutkinto / 


specialläkarexamen 


4. Tampereen yliopisto 


Sevrige Bevis om specialkompetens som 

läkare, utfärdat av Socialstyrelsen 


United 

Kingdom 

Certificate of Completion of 

specialist training 


197

ANEXA C 

Denumirile formărilor medicale specializate 


Anestezie şi terapie intensivă 

Durată minimă de formare: 3 ani 

Belgique/België/ 

Belgien 

Anesthésie-réanimation/Anesthesie reanimatie 

Danmark Anaæstesiologi 

Deutschland Anästhesiologie 

Ελλάς Αναισθησιολογία 

España Anestesiología y Reanimación 

France Anesthésiologie-Réanimation chirurgicale 

Ireland Anaesthesia 

Italia Anestesia e rianimazione 

Luxembourg Anesthésie-réanimation 

Nederland Anesthésiologie 

Österreich Anästhesiologie und Intensivmedizin 

Portugal Anestesiologia 

Suomi/Finland · Anestesiologia ja tehohoito / anestesiologi och 

intensivvård 

Sverige Anestesi och intensivvård 

United Kingdom Anaesthetics 


Chirurgie generală 



Belgien 

Chirurgie/heelkunde 

Danmark Kirurgi eller kirurgiske sygdomme 

Deutschland Chirurgie 

Ελλάς Χειρουργική 

España Cirugía general y del aparato digestivo 

France Chirurgie générale 

Ireland General surgery 

Italia Chinirgia generale 

Luxembourg Chirurgie générale 

Nederland Heelkunde 

Österreich Chirurgie 

Portugal Cirurgia geral 

Suomi/Finland · Yleiskirurgia / allmän kirurgi 

Sverige Kirurgi 

United Kingdom General surgery 

198 




eliberează diploma


Neorochirurgie 



Belgien 

Neurochirurgie 

Danmark Neurokirurgi eller kirurgiske nervesygdomme 

Deutschland Neurochirurgie 

Ελλάς Νευροχειρουργική 

España Neurocirugía 

France Neurochirurgie 

Ireland Neurological surgery 

Italia Neurochirurgia 

Luxembourg Neurochirurgie 

Nederland Neurochirurgie 

Österreich Neurochirurgie 

Portugal Neurocirurgia 

Suomi/Finland · Neurokirurgia / neurokirurgi 

Sverige Neurokirurgi 

United Kingdom Neurosurgery 


Obstetrică-ginecologie 



Belgien 

Gynécologie-obstétrique/gynaecologie en verloskunde 

Danmark Gynækologi og obstetrik eller kvindesygdomme og 

fødselshjælp 

Deutschland Frauenheilkunde und Geburtshilfe 

Ελλάς Μαιευτική-Γυναικολογία 

España Obstetricia y ginecología 

France Gynécologie-obstétrique 

Ireland Obstetrics and gynaecology 

Italia Ginecologia e ostetricia 

Luxembourg Gynécologie-obstétrique 

Nederland Verloskunde en gynaecologie 

Österreich Frauenheilkunde und Geburtshilfe 

Portugal Ginecologia e obstetrícia 

Suomi/Finland · Naistentaudit ja synnytykset / kvinnosjukdomar och 

förlossningar 

Sverige Obstetrik och gynekologi 

United Kingdom Obstetrics and gynaecology 

199 




eliberează diploma


Medicină internă 



Belgien 

Médecine interne/inwendige geneeskunde 

Danmark Intern medicin 

Deutschland Innere Medizin 

Ελλάς Παθολογία 

España Medicina interna 

France Médecine interne 

Ireland General medicine 

Italia Medicina interna 

Luxembourg Médecine interne 

Nederland Inwendige geneeskunde 

Österreich Innere Medizin 

Portugal Medicina interna 

Suomi/Finland · Sisätaudit / inre medicin 

Sverige Internmedicin 

United Kingdom General (internal) medicine 


Oftalmologie 



Belgien 

Ophtalmologie/oftalmologie 

Danmark Oftalmologi eller øjensygdomme 

Deutschland Augenheilkunde 

Ελλάς Οφθαλµολογία 

España Oftalmología 

France Ophtalmologie 

Ireland Ophthalmology 

Italia Oftalmologia 

Luxembourg Ophtalmologie 

Nederland Oogheelkunde 

Österreich Augenheilkunde und Optometrie 

Portugal Oftalmologia 

Suomi/Finland · Silmätaudit / ögonsjukdomar 

Sverige Ögonsjukdomar (oftalmologi) 

United Kingdom Ophthalmology 

200 




eliberează diploma


Otorinolaringologie 

Durata minimă a studiilor: 3 ani 


Belgien 

Oto-rhino-laryngologie/otorhinolarynglogie 

Danmark Oto-rhino-laryngologi eller øre-nasse-halssygdomme 

Deutschland Hals-Nase-Ohrenheilkunde 

Ελλάς Ωτορινολαρυγγολογία 

España Otorrinolaringología 

France Oto-rhino-laryngologie 

Ireland Otolaryngology 

Italia Otorinolaringoiatria 

Luxembourg Oto-rhino-laryngologie 

Nederland keel-, neus- en oorheelkunde 

Österreich Hals-, Nase : und Ohrenkrankheiten 

Portugal Otorrinolaringologia 

Suomi/Finland · Korva-, nenä- ja kurkkutaudit / öron-, näs- och 

halssjukdomar 

Sverige Öron-, näs- och halssjukdomar (oto-rhino-laryngologi) 

United Kingdom Otolaryngology 


Pediatrie 



Belgien 

Pediatrie/pediatrie 

Danmark Pædiatri eller sygdomme hos børn 

Deutschland Kinderheilkunde 

Ελλάς Παιδιατρική 

España Pediatría y sus áreas específicas 

France Pédiatrie 

Ireland Paediatrics 

Italia Pediatria 

Luxembourg Pédiatrie 

Nederland Kindergeneeskunde 

Österreich Kinder- und Jugendheilkunde 

Portugal Pediatria 

Suomi/Finland · Lastentaudit / barnsjukdomar 

Sverige Barn- och ungdomsmedicin 

United Kingdom Paediatrics 

201 




eliberează diploma


Pneumologie 



Belgien 

Pneumologie 

Danmark Medicinske lungesygdomme 

Deutschland Pneumologie 

Ελλάς Φυµατιολογία-Πνευµονολογία 

España Neumología 

France Pneumologie 

Ireland Respiratory medicine 

Italia Malattie dell'apparato respiratorio 

Luxembourg Pneumologie 

Nederland Longziekten en tuberculose 

Österreich Lungenkrankheiten 

Portugal Pneumologia 

Suomi/Finland · Keuhkosairaudet ja allergologia / lungsjukdomar och 

allergologi 

Sverige Lungsjukdomar (pneumologi) 

United Kingdom Respiratory medicine 


Urologie 



Belgien 

Urologie 

Danmark Urologi eller urinvejenes kirurgiske sygdomme 

Deutschland Urologie 

Ελλάς Ουρολογία 

España Urología 

France Urologie 

Ireland Urology 

Italia Urologia 

Luxembourg Urologie 

Nederland Urologie 

Österreich Urologie 

Portugal Urologia 

Suomi/Finland · Urologia / urologi 

Sverige Urologi 

United Kingdom Urology 

202 




eliberează diploma


Ortopedie 



Belgien 

Chirurgie orthopédique/Orthopedische heelkunde 

Danmark Ortopædisk kirurgi 

Deutschland Orthopädie 

Ελλάς Ορθοπεδική 

España Traumatología y cirugía ortopédica 

France Chirurgie orthopédique et traumatologie 

Ireland Orthopaedic surgery 

Italia Ortopedia e traumatologia 

Luxembourg Orthopédie 

Nederland Orthopedie 

Österreich Orthopädie und Orthopädische Chirurgie 

Portugal Ortopedia 

Suomi/Finland · Ortopedia ja traumatologia / ortopedi och traumatologi 

Sverige Ortopedi 

United Kingdom Trauma and orthopaedic surgery 


Anatomie patologică 



Belgien 

Anatomie pathologique/pathologische anatomie 

Danmark Patologisk anatomi eller vævs- og celleundersøgelser 

Deutschland Pathologie 

Ελλάς Παθολογική Ανατοµική 

España Anatomía patológica 

France Anatomie et cytologie pathologiques 

Ireland Morbid anatomy and histopathology 

Italia Anatomia patologica 

Luxembourg Anatomie pathologique 

Nederland Pathologie 

Österreich Pathologie 

Portugal Anatomia patològica 

Suomi/Finland · Patologia / patologi 

Sverige Klinisk patologi 

United Kingdom Histopathology 

203 




eliberează diploma


Neurologie 



Belgien 

Neurologie 

Danmark Neuromedicin eller medicinske nervesygdomme 

Deutschland Neurologie 

Ελλάς Νευρολογία 

España Neurología 

France Neurologie 

Ireland Neurology 

Italia Neurologia 

Luxembourg Neurologie 

Nederland Neurologie 

Österreich Neurologie 

Portugal Neurologia 

Suomi/Finland · Neurologia / neurologi 

Sverige Neurologi 

United Kingdom Neurology 


Psihiatrie 



Belgien 

Psychiatrie 

Danmark Psykiatri 

Deutschland Psychiatrie und Psychotherapie 

Ελλάς Ψυχιατρική 

España Psiquiatría 

France Psychiatrie 

Ireland Psychiatry 

Italia Psichiatria 

Luxembourg Psychiatrie 

Nederland Psychiatrie 

Österreich Psychiatrie 

Portugal Psiquiatria 

Suomi/Finland · Psykiatria / psykiatri 

Sverige Psykiatri 

United Kingdom General psychiatry 

204 




eliberează diploma


Radiologie - imagistică medicală 



Belgien 

Radiodiagnostic/röntgendiagnose 

Danmark Diagnostik radiologi eller røntgenundersøgelse 

Deutschland Diagnostische Radiologie 

Ελλάς Ακτινοδιαγνωστική 

España Radiodiagnóstico 

France Radiodiagnostic et imagerie médicale 

Ireland Diagnostic radiology 

Italia Radiodiagnostica 

Luxembourg Radiodiagnostic 

Nederland Radiologie 

Österreich Medizinische Radiologie-Diagnostik 

Portugal Radiodiagnóstico 

Suomi/Finland · Radiologia / radiologi 

Sverige Medicinsk radiologi 

United Kingdom Clinical radiology 


Radioterapie 



Belgien 

Radiothérapie-oncologie/radiotherapie-oncologie 

Danmark Onkologi 

Deutschland Strahlentherapie 

Ελλάς Ακτινοθεραπευτική — Ογκολογία 

España Oncología radioteràpica 

France Oncologie radiothérapique 

Ireland Radiotherapy 

Italia Radioterapia 

Luxembourg Radiothérapie 

Nederland Radiotherapie 

Österreich Strahlentherapie/Radioonkologie 

Portugal Radioterapia 

Suomi/Finland · Syöpätaudit / cancersjukdomar 

Sverige Tumörsjukdomar (allmän onkologi) 

United Kingdom Clinical oncology 

205 




eliberează diploma


Medicină de laborator 


Belgique/België/ Biologie clinique/klinische biologie 

Belgien 

Danmark 

Deutschland 

Ελλάς 

España Análisis clínicos 

France Biologie médicale 

Ireland 

Italia Patologia clinica 

Luxembourg Biologie clinique 


Österreich Medizinische Biologie 

Portugal Patologia clínica 

Suomi/Finland · 

Sverige 

United Kingdom 



Belgien 

Danmark 

Deutschland 

Ελλάς 

España 

France Hématologie 

Ireland 

Italia 

Luxembourg Hématologie biologique 


Österreich 

Portugal Hematologia clínica 


Sverige 


Hematologie 


206 




eliberează diploma


Microbiologie-bacteriologie 



Belgien 

Danmark Klinisk mikrobiologi 

Deutschland Mikrobiologie und Infektionsepidemiologie 

Ελλάς 1. Ιατρική Βιοπαθολογία 

2. Μικροβιολογία 

España Microbiología y parasitología 

France 

Ireland Microbiology 

Italia Microbiologia e virologia 

Luxembourg Microbiologie 

Nederland Medische microbiologie 

Österreich Hygiene und Mikrobiologie 

Portugal 

Suomi/Finland · Kliininen mikrobiologia / klinisk mikrobiologi 

Sverige Klinisk bakteriologi 

United Kingdom Medical microbiology and virology 


Biochimie 



Belgien 

Danmark Klinisk biokemi 

Deutschland 

Ελλάς 

España Bioquímica clínica 

France 

Ireland Chemical pathology 

Italia Biochimica clinica 

Luxembourg Chimie biologique 

Nederland Klinische chemie 

Österreich Medizinische und chemische Labordiagnostik 

Portugal 

Suomi/Finland · Kliininen kemia / klinisk kemi 

Sverige Klinisk kemi 

United Kingdom Chemical pathology 

207 




eliberează diploma



Belgien 

Danmark Klinisk immunologi 

Deutschland 

Ελλάς 

España Immunologia 

France 

Ireland Clinical immunology 

Italia 

Luxembourg 


Österreich Immunologie 

Portugal 


Sverige Klinisk immunologi 

United Kingdom Immunology 

Imunologie 




Belgien 

Chirurgie plastică - microchirurgie reconstructivă 


Chirurgie plastique, reconstructrice et 

esthétique/plastische, reconstructieve en esthetische 

heelkunde 

Danmark Plastikkirurgi 

Deutschland Plastische Chirurgie 

Ελλάς Πλαστική Χειρουργική 

España Cirugía plástica y reparadora 

France Chirurgie plastique, reconstructrice et esthétique 

Ireland Plastic surgery 

Italia Chinirgia plastica e ricostruttiva 

Luxembourg Chirurgie plastique 

Nederland Plastische chirurgie 

Österreich Plastische Chirurgie 

Portugal Cirurgia plástica e reconstitutiva 

Suomi/Finland · Plastiikkakirurgia / plastikkirurgi 

Sverige Plastikkirurgi 

United Kingdom Plastic surgery 

208 




eliberează diploma


Chirurgie toracică 



Belgien 

Chirurgie thoracique/heelkunde op de thorax 

Danmark Thoraxkirurgi eller brysthulens kirurgiske sygdomme 

Deutschland Herzchirurgie 

Ελλάς Χειρουργική Θώρακος 

España Cirugía torácica 

France Chirurgie thoracique et cardiovasculaire 

Ireland Thoracic surgery 

Italia Chinirgia torácica 

Luxembourg Chirurgie thoracique 


Österreich 

Cardio-thoracale chirurgie 

Portugal Cirurgia cardiotorácica 

Suomi/Finland · Sydän- ja rintaelinkirurgia / hjärt- och thoraxkirurgi 

Sverige Thoraxkirurgi 

United Kingdom Cardo-thoracic surgery 



Belgien 

Danmark 

Deutschland Kinderchirurgie 

Ελλάς Χάρουργική Παίδων 

España Cirugía pediátrica 

France Chirurgie infantile 

Ireland Paediatric surgery 

Italia Chinirgia pediatrica 

Luxembourg Chirurgie pédiatrique 


Österreich Kinderchirurgie 

Portugal Cirurgia pediátrica 

Suomi/Finland Lastenkirurgia / barnkirurgi 

Sverige Barn- och ungdomskirurgi 

United Kingdom Paediatric surgery 

Chirurgie pediatrică 


209 




eliberează diploma


Chirurgie vasculară 


Belgique/België/ Chirurgie des vaisseaux/bloedvatenheelkunde 

Belgien 

Danmark Karkirurgi eller kirurgiske blodkarsygdomme 

Deutschland 

Ελλάς Αγγειοχειρουργική 

España Angiologia y cirugía vascular 

France Chirurgie vasculaire 

Ireland 

Italia Chirurgia vascolare 

Luxembourg Chirurgie vasculaire 


Österreich 

Portugal Cirurgia vascular 

Suomi/Finland Verisuonikirurgia / kärlkirurgi 

Sverige 



Cardiologie 



Belgien 

Kardiologie 

Danmark 

Deutschland 

Kardiologi 

Ελλάς Καρδιολογία 

España Cardiología 

France Pathologie cardio-vàsculaire 

Ireland Cardiology 

Italia Cardiologia 

Luxembourg Cardiologie et angiologie 


Österreich 

Cardiologie 

Portugal Cardiologia 

Suomi/Finland Kardiologia / kardiologi 

Sverige Kardiologi 

United Kingdom Cardiology 

210 




eliberează diploma


Gastroenterologie 



Belgien 

Gastro 

Danmark 

Deutschland 

Medicinsk gastroenterologi eller medicinske mave-tarmsygdomme 

Ελλάς Γαστρεντερολογία 

España Aparato digestivo 

France Gastro-enterologie et hépatologie 

Ireland Gastro-enterology 

Italia Gastroenterologia 

Luxembourg Gastro-enterologie 


Österreich 

Gastro-enterologie 

Portugal Gastrenterologia 

Suomi/Finland Gastroenterologia / gastroenterologi 

Sverige Medicinsk gastrpenterologi och hepatologi 

United Kingdom Gastro-enterology 


Reumatologie 



Belgien 

Rhumatologie/reumatologie 

Danmark 

Deutschland 

Reumatologi 

Ελλάς Γευµατολογία 

España Reumatologia 

France Rhumatologie 

Ireland Rheumatology 

Italia Reumatologia 

Luxembourg Rhumatologie 


Österreich 

Reumatologie 

Portugal Reumatologia 

Suomi/Finland Reumatologia / reumatologi 

Sverige Reumatologi 

United Kingdom Rheumatology 

211 




eliberează diploma


Hematologie 



Belgien 

Danmark Hæmatologi eller blodsygdomme 

Deutschland 

Ελλάς Αιµατολογία 

España Hematología y hemoterapia 

France 

Ireland Haematology 

Italia Ematologia 

Luxembourg Hématologie 


Österreich 

Portugal Imuno-hemoterapia 

Suomi/Finland Kliininen hematologia / klinisk hematologi 

Sverige Hematologi 



Endocrinologie 



Belgien 

Danmark Medicinsk endokrinologi eller medicinske 

hormonsygdomme 

Deutschland 

Ελλάς Ενδοκρινολογία 

España Endocrinología y nutrición 

France Endocrinologie, maladies métaboliques 

Ireland Endocrinology and diabetes mellitus 

Italia Endocrinologia e malattie del ricambio 

Luxembourg 'Endocrinologie, maladies du métabolisme et de la 

nutrition 


Österreich 

Portugal Endocrinologia 

Suomi/Finland Endokrinologia / endokrinologi 

Sverige Endokrina sjukdomar 

United Kingdom Endocrinology and diabetes mellitus 

212 




eliberează diploma


Recuperare, medicină fizică şi balneologie 


Belgique/België/ Médecine physique et réadaptation/fysische 

Belgien 

Danmark 

geneeskunde en revalidatie 

Deutschland Physikalische und Rehabilitative Medizin 

Ελλάς Φυσική Ιατρική και Αποκατάσταση 

España Rehabilitación 

France Rééducation et réadaptation fonctionnelles 

Ireland Medicina fìsica e riabilitazione 

Italia 

Luxembourg 

Rééducation et réadaptation fonctionnelles 

Nederland Revalidatiegeneeskunde 

Österreich Physikalische Medizin 

Portugal Fisiatria ou Medicina física e de reabilitação 

Suomi/Finland Fysiatria / fysiatri 

Sverige 


Rehabiliteringsmedicin 



Belgien 

Danmark 

Deutschland 

Ελλάς 

España Estomatología 

France Stomatologie 

Ireland 

Italia Odontostomatologia 

Luxembourg Stomatologie 


Österreich 

Portugal Estomatologia 

Suomi/Finland 

Sverige 


Stomatologie 


213 




eliberează diploma


Neurologie şi psihiatrie 


Belgique/België/ Neuropsychiatrie 

Belgien 

Danmark 

Deutschland Nervenheilkunde (Neurologie und Psychiatrie) 

Ελλάς Νευρολογία — Ψυχιατρική 

España 

France Neuropsychiatrie 

Ireland 

Italia Neuropsichiatria 

Luxembourg Neuropsychiatrie 

Nederland Zenuw- en zielsziekten 

Österreich Neurologie und Psychiatrie 

Portugal 

Suomi/Finland 

Sverige 



Dermatovenerologie 



Belgien 

Dermato-vénéréologie/dermato-venerologie 

Danmark Dermato-venerologi eller hud- og kønssygdomme 

Deutschland Haut- und Geschlechtskrankheiten 

Ελλάς ∆ερµατολογία — Αφροδισιολογία 

España Dermatología médico-quirúrgica y venereología 

France 

Ireland 

Dermatologie et venereologie 

Italia Dermatologia e venerologia 

Luxembourg Dermato-vénéréologie 

Nederland Dermatologie en venerologie 

Österreich Haut- und Geschlechtskrankheiten 

Portugal Dermatovenereologia 

Suomi/Finland Ihotaudit ja allergologia / hudsjukdomar och allergologi 

Sverige 


Hud- och könssjukdomar 

214 




eliberează diploma



Belgien 

Danmark 

Deutschland 

Ελλάς 

España 

France 

Ireland Dermatology 

Italia 

Luxembourg 


Österreich 

Portugal 

Suomi/Finland 

Sverige 

United Kingdom Dermatology 

Dermatologie 




Belgien 

Danmark 

Deutschland 

Ελλάς 

España 

France 

Ireland Venereology 

Italia 

Luxembourg 


Österreich 

Portugal 

Suomi/Finland 

Sverige 

United Kingdom Genito-urinary medicine 

Venerologie 


215 




eliberează diploma



Belgien 

Danmark 

Deutschland Radiologie 

Ελλάς Ακτινολογία-Ραδιολογία 

España Electrorradiología 

France Électro-radiologie 

Ireland 

Italia Radiologia 

Luxembourg Électroradiologie 

Nederland Radiologie 

Österreich Radiologie 

Portugal Radiologia 

Suomi/Finland 

Sverige 


Radiologie 



Medicină tropicală 



Belgien 

Danmark 

Deutschland 

Ελλάς 

España 

France 

Ireland Tropical medicine 

Italia Medicina tropicale 

Luxembourg 


Österreich Spezifische Prophylaxe und Tropenhygiene 

Portugal Medicina tropical 

Suomi/Finland 

Sverige 

United Kingdom Tropical medicine 

216 




eliberează diploma


Psihiatrie pediatrică 



Belgien 

Danmark Børne- og ungdomspsykiatri 

Deutschland Kinder- und Jugendpsychiatrie und -psychotherapie 

Ελλάς Παιδοψυχιατρική 

España 

France Pédo-psychiatrie 

Ireland Child and adolescent psychiatry 

Italia Neuropsichiatria infantile 

Luxembourg Psychiatrie infantile 


Österreich 

Portugal Pedopsiquiatria 

Suomi/Finland Lastenpsykiatria / barnpsykiatri 

Sverige Barn- och ungdomspsykiatri 

United Kingdom Child and adolescent psychiatry 


Geriatrie şi gerontologie 



Belgien 

Danmark Geriatri eller alderdommens sygdomme 

Deutschland 

Ελλάς 

España Geriatría 

France 

Ireland Geriatrics 

Italia Geriatria 

Luxembourg 

Nederland Klinische geriatrie 

Österreich 

Portugal 

Suomi/Finland Geriatria / geriatri 

Sverige Geriatrik 

United Kingdom Geriatrics 

217 




eliberează diploma


Nefrologie 



Belgien 

Danmark Nefrologi eller medicinske nyresygdomme 

Deutschland 

Ελλάς Νεφρολογία 

España Nefrología 

France Néphrologie 

Ireland Nephrology 

Italia Nefrologia 

Luxembourg Néphrologie 


Österreich 

Portugal Nefrologia 

Suomi/Finland Nefrologia / nefrologi 

Sverige Medicinska njursjukdomar (nefrologi) 

United Kingdom Renal medicine 


Boli infecţioase 



Belgien 

Danmark Infektionsmedicin 

Deutschland 

Ελλάς 

España 

France 

Ireland Communicable disease 

Italia Mallatie infettive 

Luxembourg 


Österreich 

Portugal 

Suomi/Finland Infektiosairaudet / infektionssjukdomar 

Sverige Infektionssjukdomar 

United Kingdom Infectious diseases 

218 




eliberează diploma


Sănătate publică şi management 



Belgien 

Danmark Samfundsmedicin 

Deutschland Öffentliches Gesundheitswesen 

Ελλάς Κοινωνική Ιατρική 

España Medicina preventiva y salud pública 

France Santé publique et médecine sociale 

Ireland Community medicine 

Italia Igiene e medicina sociale 

Luxembourg Santé publique 

Nederland Maatschappij en gezondheid 

Österreich Sozialmedizin 

Portugal 

Suomi/Finland Terveydenhuolto / hälsovård 

Sverige Socialmedicin 

United Kingdom Public health medicine 


Farmacologie 



Belgien 

Danmark Klinisk farmakologi 

Deutschland Pharmakologie und Toxikologie 

Ελλάς 

España Farmacología clínica 

France 

Ireland Clinical pharmacology and therapeutics 

Italia 

Luxembourg 


Österreich Pharmakologie und Toxikologie 

Portugal 

Suomi/Finland Kliininen farmakologia ja lääkehoito / klinisk 

farmakologi och läkemedelsbehandling 

Sverige Klinisk farmakologi 

United Kingdom Clinical pharmacology and therapeutics 

219 




eliberează diploma


Medicina muncii 



Belgien 

Médecine du travail/arbeidsgeneeskunde 

Danmark Arbejdsmedicin 

Deutschland Arbeitsmedizin 

Ελλάς 

España 

Ιατρική της Εργασίας 

France Médecine du travail 

Ireland Occupational medicine 

Italia Medicina del lavoro 

Luxembourg Médecine du travail 

Nederland Arbeid en gezondheid, verzekeringsgeneeskunde 

Österreich Arbeits- und Betriebsmedizin 

Portugal Medicina do trabalho 

Suomi/Finland Työterveyshuolto / företagshälsovård 

Sverige Yrkes- och miljömedicin 

United Kingdom Occupational medicine 


Alergologie 



Belgien 

Danmark Medicinsk allergologi eller medicinske 

overfølsomhedssygdomme 

Deutschland 

Ελλάς Αλλεργιολογΐα 

España Alergología 

France 

Ireland 

Italia Allergologia ed immunologia clinica 

Luxembourg 

Nederland Allergologie en inwendige geneeskunde 

Österreich 

Portugal Imuno-alergologia 

Suomi/Finland 

Sverige Allergisjukdomar 


220 




eliberează diploma


Chirurgie gastrointestinală 


Belgique/België/ Chirurgie abdorhinale/heelkunde op het abdomen 

Belgien 

Danmark Kirurgisk gastroenterologi eller kirurgiske mave-tarmsygdomme 

Deutschland 

Ελλάς 

España Cirugía del aparato digestivo 

France Chirurgie viscérale et digestive 

Ireland 

Italia Chinirgia dell'apparato digestivo 

Luxembourg Chirurgie gastro-entérologique 


Österreich 

Portugal 

Suomi/Finland Gastroenterologinen kirurgia / gastroenterologisk kirurgi 

Sverige 



Medicină nucleară 



Belgien 

Médecine nucléaire/nucleaire geneeskunde 

Danmark Klinisk fysiologi og nuklearmedicin 

Deutschland Nuklerarmedizin 

Ελλάς Πυρηνική Ιατρική 

España Medicina nuclear 

France 

Ireland 

Médecine nucléaire 

Italia Medicina nucleare 

Luxembourg Médecine nucléaire 

Nederland Nucleaire geneeskunde 

Österreich Nuklearmedizin 

Portugal Medicina nuclear 

Suomi/Finland 

Sverige 

Kliininen fysiologia ja isotooppilääketiede / idinisk 

fysiologi och nuklearmedicin 

United Kingdom Nuclear medicine 

221 




eliberează diploma


Medicina de urgenţă 



Belgien 

Danmark 

Deutschland 

Ελλάς 

España 

France 

Ireland Accident and emergency medicine 

Italia 

Luxembourg 


Österreich 

Portugal 

Suomi/Finland 

Sverige 

United Kingdom Accident and emergency medicine 


Neurofiziologie clinică 



Belgien 

Danmark Klinisk neurofysiologi 

Deutschland 

Ελλάς 

España Neurofisiologia clínica 

France 

Ireland Neurophysiology 

Italia 

Luxembourg 


Österreich 

Portugal 

Suomi/Finland Kliininen neurofysiologia / klinisk neurofysiologi 

Sverige Klinisk neurofysiologi 

United Kingdom Clinical neurophysiology 

222 




eliberează diploma


Chirurgie maxilo-facială (formarea de bază în 

medicină) 



Belgien 

Danmark 

Deutschland 

Ελλάς 

España Cirugía oral y maxilofacial 

France Chirurgie maxillo-faciale et stomatologie 

Ireland 

Italia Chinirgia maxillo-facciale 

Luxembourg Chirurgie maxillo-faciale 


Österreich Mund-, Kiefer- und Gesichtschirurgie 

Portugal 

Suomi/Finland 

Sverige 




Belgien 

Chirurgie oro-dentară şi maxilo-facială (formarea de 

bază în medicină şi stomatologie) 


Stomatologie et chirurgie orale et maxillofaciale/stomatologie 

en mond-, kaak- en 

aangezichtschirurgie 

Danmark 

Deutschland Mund-, Kiefer- und Gesichtschirurgie 

Ελλάς 

España 

France 

Ireland Oral and maxillo-facral surgery 

Italia 

Luxembourg Chirurgie dentaire, orale et maxillo-faciale 


Österreich 

Portugal 

Suomi/Finland Suu- ja leukakirurgia / oral och maxillofacial kirurgi 

Sverige 

United Kingdom Oral and maxillo-facial surgery” 

223 




eliberează diploma

dreptul de stabilire şi libertatea de a presta servicii - Institutul ...

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

Delete template?

Save as template?