Altculture Magazine 1/2017 (Eugen Matzota)

t debut debut debut debut d
De Rodica Petrachi
Mi-ar plăcea să pot da o șansă tuturor celor care n-au avut
norocul de-a da peste ei vreo bursă Herder pe vremea când
ne era multora greu și Lor bine de tot...
Am păstrat și poza aceasta care spune atâtea despre cei
plecați din Patrie pentru că lor nu le e nici azi la fel de bine ca
și Lor.
Și, dacă astfel am alinat măcar o parte din dorul de casă, de
ai tăi, atunci mă simt și eu mai bine în țara noastră.
Din jurnalul unei
mame emigrante
Azi a sunat telefonul pe la 11 dimineața… Pregăteam prânzul pentru
familia la care lucrez, una compusă din cinci persoane. Hai să v-o
prezint, că merită, zic eu…
- Doamna, soția, un avocat de succes cu prorpiul ei
cabinet, femeie de carieră;
- Domnul, soțul, proprietar de lanț de magazine cu
mezeluri și care-ar dori să mănânce în fiecare zi la prânz
mâncare gătita;
- Fiica lor, majoră, studentă, cu automobil propriu.
Petrece cam două ore în fața oglinzii înainte de a pleca
la cursuri și tot n-are timp să-și aranjeze patul;
- Fiica lor minoră, de 16 ani, e deja logodită. Nu-și
clătește nici măcar cana de la micul dejun înainte să pun
totul în mașina de spălat vase;
- Soacra, mama domnului, 85 de ani, fără probleme
particulare, doar puțin afectată de Parkinson.
Ei, cum spuneam, sună telefonul...
Ușor iritată, arunc doar un ochi pe telefon. Număr de Romania. E fiică-mea,
Dani.
Răspund, ce să fac?
Pun telefonul între bărbie și umăr și-mi continui conștiincios activitatea.
Familia se adună la ora prânzului și trebuie să fiu gata de servit la masă.
- Da, mămică, zic. La celălalt capăt, o voce zglobie ușor, așa, cântată.
- Ceee faaaci ?
- Bine mami, sunt la muncă. Voi? (Adică ea și Alex, fiul meu. Are cu
cinci ani mai puțin decât Dani)
- Biiine, răspunde Dani cu jumătate de voce.
- Ce s-a întâmplat, o întreb precipitată în timp ce prepar diferitele
sosuri cu care trebuie să condimentez tot felul de paste, căci fiecare
membru al familie vrea un anumit tip de paste, un anumit sos și alt
mod de fierbere.
La celălalt capăt, tăcere.
- Dani, hai, mami, ce e, nu mă ține pe jar! Am treaba, pui, sunt cu
cratițele pe aragaz!
Trec câteva secunde și aud:
- Mami, ai timp să mă înveți și pe mine cum se fac chiftelele ?
Ei, au trecut de atunci zece ani, dar nu voi uita niciodată momentul acela.
Mi-am înghițit cu greutate nodul din gât.
Am servit în modul cel mai normal la masă, ascultând ”Primăvara" de
Vivaldi, stăpânindu-mi cu greu lacrimile, imaginându-mi o rafală de vânt ce
,