Altculture Magazine 1/2017 (Eugen Matzota)

În încăperea cea mai mică, am remarcat instrumente
de lucru peste tot. Pe unul din pereți erau suspendate
prin cuie lungi câteva fierăstraie de tăiat lemnul și câteva
fierăstraie de tăiat metalul. De-a lungul peretelui
exista o masă lungă pe care erau stocate diverse ustensile
pentru sculpturile în lemn, în piatră și în metal.
Existau, de asemenea și unelte de lucru electrice. Întrun
colț al încăperii era forja lui, cu uneltele necesare
acestui proces.
Mai târziu, am văzut cum își executa Brâncuși propriile
lui unelte și m-a învățat cum să le fac și eu. Uneltele
mele făcute după direcțiile date de Brâncuși, erau
mult mai durabile decât cele cumpărate pe căi comerciale
și erau încă bune, multe decade după ce fuseseră
fabricate, în timp ce cele pe care le cumpărasem, se stricau
foarte repede.
Când am părăsit atelierul în acea zi, Brâncuși mi-a
palmat iarăși o bancnotă de o mie de franci și mi-a mai
dat și o sticlă de vin. Brâncuși a fost un mare amator
de vinuri, putând să bea o mare cantitate. În pofida
acestui lucru nimeni nu putea să confirme că l-ar văzut
vreodată beat. În tinerețea lui de la Paris, prietenii de
la petrecerile lui de băutură erau Modigliani, Picasso,
Matisse, Leger, Utrillo, dar nimeni dintre aceștia nu-i
puteau face față.
După acea zi, îl vizitam pe Brâncuși de doua-trei ori
pe săptămână, corespunzător necesității lui de a mă folosi
la diverse proiecte. Aproximativ un an mai târziu,
unul din studiourile din complexul lui, a devenit liber
și m-am mutat în el. Studioul nu era altceva decât o
baracă de lemn construită deasupra altor studiouri existente.
Am locuit timp de patru ani cu aceeași adresă ca
a lui Brâncuși, 11 Rue Impasse Ronsin, Paris XV.
Cu scurgerea timpului, aflam zilnic informații noi
despre acest titan al artei. Lui nu-i plăcea să discute
prea mult despre artă, și el ura artiștii care se tot lăudau
și se dădeau mari, vorbind tot timpul numai despre ei.
Cât despre severitatea operelor lui Brâncuși și a
execuției lor, vă voi da câteva exemple și explicații. El
se concentra la fel de mult pe finalizarea lucrărilor lui,
ca și pe execuția lor. Compoziția și execuția unei lucrări
aveau în mintea lui, o importanță egala. Era o plăcere
specială pentru mine să pot să-l urmăresc lucrând ore
întregi pentru a perfecționa o linie dreaptă, sau una
curbă. El lucra zile întregi la detalii pe care alți sculptori
le-ar fi terminat în câteva ore, dar când Brâncuși declara
o sculptură ca fiind terminată, nici un ochi cât de
versat, nu putea sa descopere vreun defect.
Fiind atât de perfecționist, a creat pentru colaboratorii
lui, care aveau curajul să lucreze pentru el, în majoritatea
timpului, un dezastru. El făcea mereu
observații și îi critica în mod necontenit. Brâncuși avea
studenți precum Modigliani, Lipchitz și Archipenko.
Toții i-au simțit criticile și loviturile lui, dar când Modigliani
a încetat din viață, Brâncuși îl plângea ca pe
un frate.
În aceste condiții mi-am petrecut aproape patru ani
cu Brâncuși. Îi datorez enorm. El avea o mână extrem
de abilă, care împreună cu geniul său, a îmbogățit arta
sculpturii cu procedee noi, în folosirea materialelor. El
m-a învățat să fabric unelte pentru sculpturi, să lustruiesc
marmura, să lucrez cu metale și să le finisez. El mia
arătat lumina artei mele, lumina artei moderne, nu a
artei abstracte, pe care Brâncuși o detesta.
În timpul său liber, Brâncuși ne-a tratat ca pe niște
prieteni adevărați și destul de des ne dădea petreceri
spunându-ne să ne distrăm si sa ne bucurăm, acestea
făcând parte din plăcerile oferite noua tuturor de
Domnul nostru. Generozitatea lui nu avea egal în
lumea artelor.
Brâncuși și-a construit o sobă – cuptor țărănesc, ca
cele din regiunea lui nativă a Olteniei. Cuptorul era folosit
atât pentru încălzirea atelierului lui, cât și pentru
gătitul mâncărurilor franțuzești si romanești. El era
considerat unul din cei mai buni bucătari ai Parisului.
A gătit fasole într-o cratiță mare, ca mâncare pentru el
și pentru studenții lui.
Brâncuși era de statură medie, nici gras, nici subțire,
destul de puternic și de sănătos. El își purta in spate
toate materialele întrucât nu avea bani pentru a plăti
pentru transportul lor. El a fost sărac până la vârsta de
60, Ce ironie! Un Brâncuși astăzi s-ar vinde cu peste
două milioane de dolari. (n.t. – cu $57 de milioane astăzi).
Brâncuși era extrem de nervos, totuși cu un bun simț
al umorului. El a fost foarte sociabil și un mare admirator
al femeilor și un excelent povestitor. El n-a fost
căsătorit niciodată, poate din cauza sărăciei permanente
în care a trăit la tinerețe.
El a fost un mare iubitor de muzică. Când l-am întâlnit,
avea deja de 71 de ani, dar vocea lui din timpul
zilei, direcționându-și studenții, era asemenea unui
tenor de 30 de ani.
El a fost adeptul multor profesii, reparându-și singur
radioul, ceasurile lui, un fotograf excelent, făcând fotografiile
propriilor lui lucrări.
Brâncuși a fost un cititor avid. În timpul ultimilor
lui ani, a citit o sumedenie de cărți de filozofie. Filozofii
lui preferați erau Aristotel, Socrate și Diogene.
Ținuta lui vestimentară era simplă, din bumbac alb,
cu pălăria din același material. În loc de pantofi, el
purta saboți de lemn din cauza prezenței betonului în
încăperile atelierului său.
Acesta a fost modul în care l-am cunoscut pe
Brâncuși, care din cauza voinței lui puternice și a talentului
lui excepțional, a reușit să revoluționeze arta,
creând o nouă epocă în artă, din care astăzi, milioane
de artiști – sculptori, pictori, arhitecți și scriitori, se inspiră.
Providența mi-a direcționat pașii către Brâncuși,
care m-a ajutat să-mi găsesc drumul meu în artă, ceva
pe care îl căutam înaintea întâlnirii mele cu el, dar pe
care nu-l găseam.
39
1/2017