Altculture Magazine 1/2017 (Eugen Matzota)

Salvador Dali, Kurt Waldheim și Constantin Antonovici
Mi-a fost jenă să-i mărturisesc adevărul că posedam
bani germani, dar că nu-i puteam schimba din cauza legilor
franțuzești împotriva Germaniei. I-am spus că mă
voi descurca cumva , maestre!
Câteva zile mai târziu, am intrat in atelierul lui
Brâncuși, care măsura 10,50 metri x 6,10 metri x 6,10
metri înălțime, iluminat puternic de soarele care pătrundea
prin tavanul construit 100% din sticlă. Existau sculpturi
peste tot, circa 25 în total. Am rămas extrem de
impresionat de strălucirea sculpturilor șlefuite în bronz.
I-am observat zâmbetul lui Brâncuși pe față, satisfăcut
de impactul lucrărilor lui lăsat asupra mea. Tot aici
mai existau și alte 15 sculpturi, toate din marmură albă.
Și acestea m-au lăsat fără nicio vlagă.
Brâncuși m-a rugat să-i povestesc istoria vieții mele,
cu excepția vieții mele artistice, spunând că nu este interesat
de acea parte. I-am mulțumit pentru amabilitatea
lui. Mi-a strâns mâna și mi-a spus să mă întorc peste o
săptămână. Am simțit un bilet de hârtie mototolit în
pumnul meu. El mi-a menționat să-l păstrez, că va deveni
util. Era un bilet de o mie de franci, suficienți pentru
a putea trăi o săptămână, sau chiar două, în caz de
necesitate.
Înapoi în apartamentul meu garaj, m-am gândit la
simplicitatea și sărăcia în care trăia marele geniu. Am
devenit convins că Brâncuși plecase de la premisa că,
între interesele esențiale ale artei și interesele lui personale,
el le prefera pe cele pentru artă, făcând orice pentru
progresul și succesul ei, neglijându-și total persoana lui.
Peste o săptămână, m-am întors iarăși la Brâncuși. De
această dată, l-am văzut în curtea atelierului, sub umbra
unui arbore mare și stufos, utilizând un fierăstrău de
mână pentru o grindă groasă de stejar, având 6,10 metri
lungime și 38 cm diametrul. Se putea vedea că avea
experiența unui tâmplar. Fierăstrăul avea o lungime de
1,50 metri, proiectat pentru folosirea lui de către doi lucrători,
dar Brâncuși îl folosea de unul singur, având o
greutate legata de celălalt capăt, pentru menținerea echilibrului.
Am observat sudoarea frunții lui și i-am spus. Maestre,
acest lucru este mult prea greu pentru tine. El s-a
uitat la mine și mi-a răspuns cu o voce aspră:
– Cine ar putea să-mi taie mie așa ceva? Eu as putea
maestre s-o tai! Aruncându-mi o nouă privire, mi-a răspuns:
– Atunci tai-o, dar să nu dea dumnezeu ca tăietura să
nu fie dreaptă!
Eu devenisem în Tirol un expert al tăieturilor cu fierăstrăul
și am terminat treaba repede. Căpătând încredere
în mine, Brâncuși m-a rugat să tai restul întreg al
grinzii și s-a retras în atelierul lui. Mai târziu m-a luat
pe domeniul proprietății lui. Am aflat că Brâncuși avea
patru ateliere conectate între ele prin uși.