etica profesionala

Aceasta înseamnă că cerinţele cristalizate în noţiunea de datorie sînt formulate şi se
percep sub formă de porunci, al căror conţinut este formulat de societate şi exprimă
dispoziţia interioară a personalităţii de a executa prescripţiile indicate. La determinarea
specificului categoriei „datorie“ este important a îndeplini normele prescrise de
ea în mod constructiv, a manifesta un interes profund şi iniţiativă pentru realizarea cît
mai efectivă a angajamentelor asumate. Un alt semn distinctiv, la fel de important
pentru exprimarea particularităţilor categoriei „datorie”, constă în faptul că la analiza
ei predomină, de regulă, raţiunea, obiectivitatea şi chibzuinţa.
Conştiinţa morală, dimpotrivă, deşi ia parte nemijlocit la acţiunea eficientă a
controlului interior, reprezintă numai o formă moderat exprimată a raţiunii. Conştiinţa
morală se manifestă ca reflexe exclusiv interne, subiective şi, ca şi intuiţia, nu poate fi
supusă aprecierii raţionale şi verificării practice din partea opiniei publice. De aceea nu
putem afirma că conştiinţa este unicul instrument de apreciere a faptelor şi valorilor
morale. Pentru aceasta este necesară legătura ei indisolubilă cu datoria morală.
Cerinţa morală poate fi conştientizată de individ ca o „datorie severă”, dar ea
poate fi înaintată sub forma unei recomandări sau poate fi exprimată ca o aşteptare.
Aceasta reiese din caracterul imperativităţii morale, exprimată sub forma interdicţiilor
şi nu ameninţă cu anumite restricţii fizice sau organizatorice. Legislaţia se
bazează pe constrîngerea externă, iar sancţiunile morale au un caracter ideal, ele se
referă la om ca un subiect conştient şi liber. Conştiinţa datoriei morale este cel puţin
conceperea inacceptabilităţii a ceva în sine, a situaţiei în care trebuie depăşit ceva în
sine şi, în sfîrşit, voinţa de a te împotrivi ţie însuţi, ceea ce cere o autosupunere.
Cerinţele datoriei sînt valoroase prin ele însele. Aceasta îşi găseşte expresia nu
numai în faptul că omul îşi îndeplineşte datoria în mod dezinteresat, demonstrînd
astfel independenţa lui de normele date din exterior.
Îndeplinindu-şi datoria, el demonstrează prioritatea datoriei faţă de frică,
beatitudine, folos personal, faţă de dorinţa de onoruri şi glorie etc. Prin îndeplinirea
datoriei morale se manifestă autonomia personalităţii.
Ar fi incorect să concepem datoria ca o formă a controlului social asupra
comportamentului individual, deoarece în datorie este reflectat un anumit mecanism
de interacţiune între oameni. Morala poate fi concepută ca un sistem al unor îndatoriri
reciproce, care sînt impuse oamenilor, pe care profesionalii le acceptă vizavi de ei,
îndatoriri care sînt percepute de ei ca nişte sarcini vitale îndeplinite în situaţii şi
împrejurări concrete. Spre exemplu, porunca iubirii arată că datoria profesionalului
este milostenia, care reprezintă nu o stare a spiritului, ci înainte de toate anumite
acţiuni ale profesionalului faţă de alţi oameni. Despre aceasta ne vorbeşte parabola lui
Isus despre milostivul samaritean pe care el o povesteşte răspunzînd la întrebarea
unui învăţător de lege ce ştia porunca supremă morală despre iubirea către Dumnezeu
şi către aproapele său, dar nu înţelegea cine este „aproapele meu”. „Un om cobora de
la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tîlhari, care după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit,
au plecat, lăsîndu-l aproape mort. Din întîmplare un preot cobora pe calea aceea şi,
văzîndu-l, a trecut pe alături. De asemenea şi un levit, ajungînd în acel loc şi văzînd, a
trecut pe alături. Iar un samaritean, mergînd pe cale, a venit la el şi, văzîndu-l, i s-a
făcut milă şi apropiindu-se, i-a legat rănile, turnînd pe ele untdelemn şi vin şi,
punîndu-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el. Iar a
97