etica profesionala

Încă din antichitate a fost concepută ideea legăturii indisolubile dintre bine şi rău,
că binele se poate înţelege însă decît prin raportarea sa la rău. Dintre filosofii antici, se
pare că Democrit a surprins acest lucru: „de unde vine tot binele de acolo pot să ne vină
şi relele (…) Din bine pentru oameni pot să se nască rele, atunci cînd omul nu ştie cum
să-l conducă” 124 . Această idee trece ca un laitmotiv prin toată istoria filosofiei şi se
concretizează într-un şir de principii etice. În primul rînd, binele şi răul din punctul de
vedere al conţinutului sînt în mod dialectic determinate reciproc şi se cunosc într-o
unitate, una prin alta. În al doilea rînd, fără a fi gata de a te împotrivi răului, este
insuficient de a înţelege răul şi a i te opune lui, deoarece de la sine aceasta nu va duce la
bine. În temele precedente am amintit de spusele lui Ovidiu: „Văd şi ştiu ce este binele
dar săvîrşesc cu toate acestea răul”, care au fost completate de apostolul Pavel: „Găsesc
deci în mine, care voiesc să fac bine, legea că răul este legat de mine” 125 . În al treilea
rînd, binele şi răul nu sînt pur şi simplu determinate reciproc, dar sînt în mod funcţional
interdependente: binele din punct de vedere normativ este semnificativ în opunerea
răului şi în mod practic se materializează prin înlăturarea răului. Altfel spus, binele real
reprezintă facerea binelui, adică virtutea ca o realizare practică activă de către om a
cerinţelor morale formulate faţă de el.
Fiind noţiuni universale de modelare a conduitei oamenilor şi a fenomenelor
sociale, binele şi răul se utilizează şi la analiza faptelor morale în activitatea practică.
În această ordine de idei, este necesar de a lua atitudine faţă de următorul fenomen –
în şirul consecutiv al valorilor morale binele şi răul reflectă nu numai momentele cele
mai extreme dintre nou şi vechi, progres şi regres, util şi dăunător, ci şi treptele lor
mai puţin perceptibile, cum sînt obiceiurile, tradiţiile, moravurile, categorii care
ocupă o poziţie mai mult sau mai puţin intermediară între bine şi rău.
Determinarea gradelor diferite de bine sau rău are o mare importanţă în
libertatea alegerii unei conduite morale optime. În situaţii critice apare involuntar
întrebarea de ce posibilităţi de acţiune dispunem şi care dintre ele prin consecinţele
sale este cea mai justă. În funcţie de numărul de alternative care prezintă binele mai
valoros sau răul cel mai mic 126 , putem alege calea şi mijloacele activităţii morale.
Opţiunea morală este pivotul activităţii umane, ea constă în alegerea între bine şi
rău. Un lucru este să faci binele sau răul, iar altul este să dai posibilitate ca răul să se
realizeze prin acţiunile altor oameni. A contribui la înfăptuirea răului, a tolera răul este
din punct de vedere moral inacceptabil şi poate fi pus pe aceeaşi treaptă cu conştiinţa
morală spre înfăptuirea răului. A contribui la înfăptuirea binelui este din punct de vedere
moral o situaţie neutră, deoarece o atare stare este concepută de conştiinţa morală ca
ceva ce vine de la sine, ca ceea ce trebuie să întreprindă omul în acţiunile sale.
În acelaşi timp, putem vorbi şi despre coliziunile dintre bine şi rău, deoarece,
după cum am mai menţionat, aşa cum nu există bine fără rău şi rău fără bine, întrucît
atît binele, cît şi răul sînt condiţionate, tot astfel nu există bine absolut sau rău absolut
sau bine şi rău fără contradicţii interne. Cînd omul are de stabilit care este binele ce
urmează a fi ales de îndeplinit, el trebuie să determine şi răul, întrucît orice bine
124 Filosofia greacă pînă la Platon. Vol. II. Bucureşti: Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1984, p. 520.
125 Biblia. Op. cit., Romani, 7:21.
126 A se vedea: Jankélévitch, V. Paradoxul moralei. În româneşte de Janina Ianoşi. Postfaţă de Ion Ianişi. Cluj-Napoca :
Ed. Echinox, 1997, cap. III.
93