etica profesionala

particulară a idealului utopic ar putea fi numită ideal regresiv în dublu înţeles al
expresiei: subiectul regresează în trecut spre o stare ideală, iar prezentul constituie un
regres faţă de acea stare ideală. O a treia sursă a idealului utopic este iluzia în sensul unei
perpetue confuzii sau substituţii între ceea ce este real şi ceea ce este imaginar.
3. Disperarea – ea indică o stare de echivoc şi de oscilaţie între mai multe
alternative de atitudine sau acţiune. Există un şir de surse ce provoacă acest tip al
idealului. Înainte de toate putem vorbi de o sursă antropologică ce ţine de faptul că
omul este o fiinţă prin excelenţă deschisă şi polivalentă, capabilă să creeze
multilateral şi universal. Disperarea este doar una dintre derivaţiile – reversul
problematic al ei – polivalenţei, aceasta este, după cum am sugerat, o condiţie
necesară dar nu şi suficientă pentru a explica disperarea. Al doilea factor l-am putea
numi „etico-filosofic”. În planul conştiinţei se ascunde o nevoie fundamentală –
nevoia de absolut sau de identificare cu absolutul, nevoie însoţită însă de conştiinţa
secundă că această identificare este imposibilă, sau că absolutul doar trebuie să
existe, dar nu există. Factorul al treilea ţine de faptul că disperarea se iveşte sau
devine acută în contextele de criză socială şi valorică, disperare care este şi o stare de
criză morală, ca o reacţie împotriva structurilor socioeconomice şi valorice existente.
4. Idealul eroic – el este realizabil, dar altcîndva decît în timpul de viaţă şi
acţiune al subiectului. Aceasta înseamnă că interesele care stau la baza acestui ideal
sînt cristalizate, dar nu sînt „coapte” condiţiile, respectiv nu sînt elaborate încă
mijloacele sau strategiile de realizare efectivă a lui. Nu este, probabil, întîmplător că
în cultura românească a existat un teoretician profund şi subtil al „atitudinii eroice“,
cu care idealul eroic se asociază în persoana lui D. D. Roşca. Autorul Existenţei
tragice deosebeşte în plan concret trei tipuri de ideal: idealuri care au rămas „visuri
fără trup”; idealuri care au fost realizate cu preţul unei enorme risipe de energie;
idealuri care abia realizate au fost distruse de forţele ostile ale existenţei. În limbajul
tipologiei noastre, primul ideal este echivalentul idealului utopic, iar următoarele
două tipuri pot fi puse sub semnul idealului eroic, cu precizarea că aceea ce am putea
numi ideal „tragic” desemnează o situaţie-limită – deşi nu rară – a idealului eroic.
D. D. Roşca raportează atitudinea eroică la idealul suprem al raţionalizării
integrale a existenţei cu acest imperativ şi consideră că trebuie să depunem un efort
constant de raţionalizare a existenţei, pe toate planurile ei, chiar dacă avem conştiinţa
secundă că idealul raţionalizării complete nu va putea fi întrupat efectiv niciodată.
5. Idealul raţional – caracterele lui pot fi deduse cu relativă uşurinţă din analiza
modalităţilor anterioare, unde ele au fost sugerate sau indicate pe cale negativă ca
absenţe. Cumularea lor sintetică şi explicită este totuşi necesară pentru a configura
pozitiv natura idealului raţional şi pentru a rotunji astfel tipologia schiţată. Idealul
raţional este, prin definiţie, un ideal realizabil. Acest ideal trece, prin excelenţă, în rolul
de cauză finală, deci de element motivaţional în desfăşurarea acţiunii, dar ca ideal, el nu
se poate realiza direct sau nemijlocit, ci doar prin intermediul scopurilor. În al doilea
rînd, idealul raţional are un grad înalt de elaborare şi cristalizare şi, bineînţeles, posedă o
distanţă optimă faţă de ceea ce este. Din acest punct de vedere, el constituie un criteriu
de apreciere exigent şi de selecţie a tuturor factorilor ce apar în procesul realizării lui. În
al treilea rînd, idealul raţional ridică şi problema frecvenţei lui. Idealul raţional este
regula şi nu excepţia în viaţa colectivităţilor umane.
89