etica profesionala

PARTEA A DOUA
Noţiunile fundamentale ale eticii profesionale şi ale experienţei morale
TEMA NR. 1
Noţiunile fundamentale ale eticii profesionale
Planul:
1. Idealul profesional şi tipurile lui
2. Bine şi rău, natura, conţinutul şi interdependenţa lor în activitatea profesională.
3. Datorie şi conştiinţă, corelaţia lor dialectică în activitatea profesională.
4. Libertate, necesitate şi responsabilitate profesională.
5. Virtuţii profesionale şi vicii profesionale.
6. Fericirea, tratarea filozofică şi paradoxul ei în activitatea profesională.
1. Idealul profesional şi tipurile lui
În limbajul cotidian, dar şi în limbajul conceptualizat, termenul „ideal” are mai
multe accepţii, între care două sînt de bază. În primul rînd, idealul şi idealitatea sînt
ceea ce este distinct, sau opus, faţă de material şi materialitate. Această accepţie este
ontologică şi deci filozofică. În al doilea rînd, idealul are o semnificaţie praxiologică
şi axiologică (în general) şi etică (în special), şi această semnificaţie ne interesează în
cazul dat. Pe un plan foarte larg, cele două semnificaţii sînt corelate, idealul moral
fiind o formă de configurare sau cristalizare a idealităţii în general. Pe noi ne
interesează însă aici idealul în accepţie morală şi – în plan reflexiv – etică.
Dacă idealitatea în sens filosofic se defineşte prin raportare la materialitate,
idealul moral se defineşte într-un triplu sistem de referinţă – ideal şi scop, ideal şi
realitate, ideal şi valoare.
Idealul şi scopul au o notă comună generică, întrucît ambele sînt două modalităţi ale
lui „trebuie” care sînt proiectate în viitor. În cazul în care conţinutul aspiraţiei este unul
trecut, el este reproiectat, expres sau tacit, tot în viitor – un paradoxal viitor al trecutului.
Însă între cele două determinări etice – le-am putea spune determinaţii ale timpului
practic şi etic – există un set de diferenţe prin care ele se caracterizează reciproc.
T. Cătineanu remarcă şase dintre ele 118 . În primul rînd, scopul este proiectat întrun
viitor mai mult sau mai puţin apropiat, precis determinat, pe cînd idealul este
proiectat într-un timp mai mult sau mai puţin îndepărtat, uneori nedeterminat.
Considerată ca simplă durată, această primă diferenţă, relativ exterioară, este una de
accent sau de predominanţă. În al doilea rînd, scopurile sînt multiple, pe cînd idealul
este nonmultiplu. Această a doua diferenţă poate fi exprimată şi prin afirmaţia cã
scopul este analitic, pe cînd idealul este sintetic. În al treilea rînd, scopurile nu sînt
numai variate, ci şi variabile, pe cînd idealul, fiind sintetic, este şi constant, care nu
este absolut, ci este unul corelativ variaţiei scopurilor. În al patrulea rînd, scopurile
exprimă diverse nevoi parţiale şi limitate ale subiectului. Dacă reţeaua complexă a
nevoilor umane se converteşte, prin interese, în aspiraţii, este firesc ca subiectul să
aibă cîte nevoi atîtea scopuri. În al cincilea rînd, o formă, exprimată pe cale negativă,
a diferenţei precedente, ratarea unui scop oarecare nu are efecte deosebite în strategia
de ansamblu a acţiunii şi asupra subiectului. Prin însăşi natura lui limitată şi mobilă,
118 A se vedea: Cătineanu, T. Elemente de etică. Vol. 2. Problematica fundamentală. Cluj-Napoca: Ed. Dacia, 1987, p. 10-12.
86