etica profesionala

sclavi care erau consideraţi animale umane. Ulterior s-a produs renunţarea destul de
anevoioasă de la sclavie şi noţiunile eticii sau axat pe problemele ce ţin de relaţiile
dintre om şi societate. În opinia lui, dezvoltarea eticii poare fi exprimată nu numai prin
categoriile filosofice, dar şi prin cele ecologice. Etica, în sens ecologic, reprezintă limitarea
libertăţii acţiunilor oamenilor în lupta lor pentru existenţă, iar etica în sens filosofic,
are ca obiectiv stabilirea deosebirilor dintre comportamentul social şi antisocial.
Leopold consideră că toate sistemele etice care sau constituit pînă în sec. al XX-lea
se sprijină pe un singur postulat – individul este membru al comunităţii, care este
alcătuită din părţi care interacţionează între ele. Instinctele îl determină pe om să concureze
pentru un loc în societate, însă etică, în acelaşi timp, îl îndeamnă spre colaborare.
În viziunea lui A. Leopold, etica pămîntului lărgeşte limitele societăţii, incluzînd în
ea solurile şi apa, plantele şi animalele, care sunt unite printr-o singură noţiune „pămînt”.
Totodată, etica pămîntului schimbă rolul profesionalului, transformîndu-l din cuceritorul
comunităţii care alcătuieşte pămîntul, într-un membru cu drepturi egale a lui.
Etica pămîntului, în opinia lui A. Leopold, îl obligă pe om să protejeze natura,
considerînd că protecţia naturii reprezintă starea de armonie între om şi pămînt. În
calitate de prim pas în protecţia naturii, A. Leopold consideră, că este necesar de a
extinde şi dezvolta învăţămîntul ecologic. Însă, el susţine că, obligaţiunile capătă
forţă numai în corelaţie cu conştiinţa (sovestea) şi, din această cauză, în faţa noastră
stă obiectivul de a face ca obiect al conştiinţei să devină nu numai omul, ci şi
pămîntul. Conştiinţa reprezintă un factor intrinsec, ea nu poate să se sprijine pe
considerente de ordin economic. Ceva poate fi dintr-un punct de vedere nepreţios, dar
în virtutea interacţiunilor complicate din cadrul biotei poate duce la pieirea ei. În
afară de aceasta, A. Leopold se întreabă, pînă unde statului îi vor ajunge bani pentru
măsurile de protecţie a naturii şi stimulenţii economici? Din această cauză, el consideră,
pe bună dreptate, că în aceste condiţii este nevoie de morală, nu de economie.
Totodată, A. Leopold crede că etica care controlează şi completează atitudinea faţă de
pămînt presupune existenţa în conştiinţă a chipului pămîntului în calitate de
mecanism biologic. Prin urmare, omul contemporan trebuie să înţeleagă că: a)
pămîntul nu este pur şi simplu sol; b) plantele şi animalele dintr-o anumită regiune
menţin sistemul energetic în acţiune, iar cele aduse din exterior, pot să-l păstreze, sau
pot să-l distrugă; c) schimbările întreprinse de oameni se deosebesc de schimbările
evoluţioniste şi, în virtutea acestui fapt, consecinţele sunt incomparabil mai periculoase,
decît se presupune sau se prognozează. În rezultat, se produce „dezorganizarea”
vieţii sub influenţa factorului uman. Însă, aceasta e ceva inevitabil şi, din
această cauză, trebuie să ţinem minte că, cu cît mai puţin impetuoase şi violente vor
fi schimbările produse de oameni, cu atît va creşte probabilitatea succesului în procesul
restructurării piramidei ce constituie existenţa naturală. Etica pămîntului, în viziunea
lui A. Leopold, reflectă existenţa conştiinţei ecologice şi, prin urmare, persuasiunea
în responsabilitatea individuală pentru sănătatea pămîntului, pe motiv că
sănătatea lui constă în capacitatea pămîntului de a se regenera în mod autonom. Din
această cauză, protecţia naturii se întruchipează în tentativele noastre de a înţelege şi
a păstra această capacitate de regenerare a pămîntului. A. Leopold face o distincţie
netă între două tipuri de concepţii în limitele protecţiei naturii: a) atitudinea faţă de
pămînt ca sol; b) atitudinea faţă de pămînt ca biotă. Profesionalii de primul tip se
84