etica profesionala

sensibile este supusă propriei personalităţi, în măsura în care ea aparţine totodată
lumii inteligibile şi atunci nu e de mirare dacă omul, aparţinînd ambelor lumi, nu
trebuie să considere astfel propria-i fiinţă în legătură cu a doua şi cea mai înaltă
menire a lui, decît cu veneraţie şi legile acestei meniri cu cel mai înalt respect” 99 .
Pe această ordine de idei se întemeiază cîteva expresii care desemnează valoarea
obiectelor după idei morale. Legea morală e sfîntă (inviolabilă). Omul este în adevăr
destul de profan, dar umanitatea din persoana lui trebuie să-i fie sfîntă. În întreaga
creaţie, tot ce vrem şi asupra căruia avem vreo putere poate fi folosit şi numai ca mijloc.
Numai omul şi împreună cu el orice creatură raţională este scop în sine. El este subiectul
legii morale, care e sfîntă, în virtutea autonomiei libertăţii lui. Tocmai de dragul ei, orice
voinţă, chiar şi voinţa proprie fiecărei persoane, îndreptată asupra ei însăşi, este limitată
la condiţia acordului cu autonomia fiinţei raţionale, anume de a nu o supune la nici o
intenţie care nu este posibilă după o lege care ar putea izvorî din voinţa subiectului pasiv
însuşi, de a nu folosi niciodată subiectul numai ca mijloc, ci în acelaşi timp ca scop 100 .
Dacă demontăm structura cu care îşi susţine Kant teoria sa morală, observăm cît de
aproape se situează gîndirea lui în convingerile şi supoziţiile noastre etice de fiecare zi.
Că noi recunoaştem o cauzalitate naturală, dar în acelaşi timp gîndim, fără să ştim, că
libertatea este oarecum posibilă, o dovedeşte practicile noastre de fiecare zi. Pentru orice
acţiune pe care susţin că am ales-o liber există întotdeauna o explicaţie din punctul de
vedere al unei cauzalităţi naturale a mişcărilor care o determină, şi nici o prezentare a
acţiunilor care ignoră posibilitatea unei explicaţii sub raportul cauzalităţii naturale nu
este acceptabilă din punct de vedere obiectiv. Totodată, acţiunea în sine este înţeleasă
prin referinţe la intenţiile legate de ea, adică este explicabilă prin referire la raţiuni. Noi
credem că acţiunea este efectuată datorită anumitor motive, deşi nu negăm că mişcările
cerute de ea se conformează cauzalităţii naturale.
6. Concepţiile morale ale lui J.S. Mill (1806-1873)
John Stuart Mill a fost cel mai remarcabil dintre filosofii britanici ai sec. al XIX-lea
care au enunţat şi dezvoltat doctrina utilitarismului. A fost un adept al reformelor sociale,
susţinător al libertăţii personale şi politice. Iar lucrarea Utilitarismul 101 este una dintre
cele mai semnificative lucrări de filosofie morală, asemănătoare ca importanţă Eticii
nicomahice a lui Aristotel şi Întemeierii metafizicii moravurilor a lui Kant. Mill promova
codul moral al timpurilor noi. Nu mai era vorba de morala religioasă sau aristocratică, ci
de o morală plebeiană sau mai degrabă burgheză, o morală care propovăduieşte
oamenilor să-şi ia în mîini propriile interese, o morală raţională, calculatore şi prozaică.
Morala utilitarismului este psihologia lor economică transpusă la modul imperativ.
Mill a afirmat că morala bazată pe simţul comun pe care o învăţăm din copilărie
reprezintă înţelepciunea cumulată a omenirii cu privire la consecinţele pozitive şi
negative ale acţiunilor. Trebuie deci să ne conducem viaţa în funcţie de această morală,
cu excepţia cazurilor noi şi neobişnuite cînd e necesar apelul direct la principiul utilităţii.
Din această cauză, în morală, J.St. Mill este reprezentantul concepţiei utilitariste. El este
99 Kant, Im. Op. cit., p. 176.
100 A se vedea: idem.
101 A se vedea: traducerea românească în: Mureşan, V. Utilitarismul lui John Stuart Mill. Bucureşti: Ed. Paideia, 2003.
69