etica profesionala

TEMA NR. 2
Învăţăturile etice şi profesionale ale filosofilor moralei
Planul:
1. Concepţiile morale ale lui Socrate.
2. Etica lui Platon.
3. Etica lui Aristotel.
4. Concepţiile etice ale lui Epicur.
5. Sistemul etic a lui Im. Kant.
6. Concepţiile morale ale lui J. S. Mill.
7. Concepţiile etice ale lui F. Nietzsche.
8. Concepţiile morale ale lui L. Tolstoi.
9. Etica lui Dimitrie Gusti.
10. Etica lui A. Schweitzer ca veneraţie în faţa vieţii.
11. Etica pămîntului a lui A. Leopold.
1. Concepţiile morale ale lui Socrate (469-399 îHr)
Socrate realizează în filosofie o întoarcere cu 180 de grade faţă de presocratici,
deoarece el conduce omul de la conştiinţa de lume la conştiinţa de sine. După o vorbă
celebră a lui Cicero, Socrate „a făcut filosofia să se coboare din cer pe pămînt şi a făcuto
să intre în oraşele şi în casele noastre”. Sensul acestei schimbări este că a centrat
filosofia pe om şi, ca şi sofiştii, dar în cu totul alt mod, a făcut-o să pătrundă în agora.
Socrate este filosoful care întemeiază ştiinţa moralei pe autoritatea raţiunii
teoretice, luînd ca punct de plecare principiul înscris, alături de alte patru maxime, la
intrarea în templul de la Delfi – „Cunoaşte-te pe tine însuţi”. Sursa adevăratei ştiinţe
este, după Socrate, cunoaşterea de sine, iar necunoaşterea este izvorul tuturor relelor şi
viciilor, deoarece nimeni nu greşeşte de bună voie, ci numai din neştiinţă şi nerecunoaştere
a esenţei noţiunilor morale. Socrate este cel dintîi gînditor care dă temelie
ştiinţifică moralei, drept pentru care Diogene Laertiu îl socotea întemeietorul moralei.
Marele cugetător este, ca teoretician al moralei, un optimist şi un raţionalist, pentru
că el este convins că toţi profesionalii sînt, prin natură, educabili, fiind buni de la natură,
dorindu-şi binele propriu şi nicidecum răul. Dacă de cele mai multe ori profesionalii fac
totuşi rău altora şi chiar lor înşele, aceasta se întîmplă pentru că ei nu au cu adevărat o
cunoaştere clară a ceea ce este bine, rău, virtute, moral, imoral etc. El este convins de
puterea acţiunilor asupra afectelor, de faptul că evidenţa şi claritatea concepţiilor morale
constituie condiţii necesare şi eficiente pentru ca profesionalii să devină virtuoşi. Socrate
are dreptate în ceea ce priveşte condiţia ideală a moralei, căci un înţelept precum a fost el
însuşi putea subordona afectele puterii raţiunii.
Însă în condiţia ei comună, morala oamenilor simpli nu poate să reziste
exigenţei teoretice socratice. Mulţimea poate asculta şi chiar înţelege cele mai clare
demonstraţii logice privitoare la valorile morale, fără ca prin aceasta să devină mai
bună, mai virtuoasă. Dimpotrivă, cei mulţi pot săvîrşi răul cu multă uşurinţă şi
dezinvoltură în deplină cunoştinţă de cauză.
„Morala” celor mulţi, caracterizată în principiul prin punerea oarbă a afectelor
asupra raţiunii, se regăseşte exprimată laconic în cunoscuta maximă a lui Ovidiu:
„Văd şi ştiu ce este binele dar săvîrşesc cu toate acestea răul”. Socrate este însă, cum
59