etica profesionala
Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor; Fericiţi veţi fi voi cînd vă vor ocărî şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvîntul rău împotriva voastră, minţind din pricina Mea” 57 . În aceste învăţături Isus arată condiţiile ce se cer oamenilor spre a fi fericiţi. Fericirea este o stare de adîncă mulţumire a sufletului omenesc. Profesionalii au dorit-o întotdeauna şi s-au întrebat cum se poate ajunge la fericire. Vechii filosofi greci şi romani au explicat-o în diferite chipuri, punînd temeiul ei în avere, răbdare, plăcere, putere etc. În Fericiri sînt date virtuţi precum: simplicitatea, blîndeţea, mila, nevoia de dreptate, de pace etc., virtuţi care, prin simpla lor prezenţă în inima profesionalului, aduc cu sine recompense precum: împărăţia cerului, moştenirea pămîntului, mîngîiere sufletească, îndestulare, apropiere de Dumnezeu. Putem menţiona că, faţă de eticele precreştine, care combat prin pedepse efectele exterioare ale acţiunilor omeneşti considerate rele, etica creştină suprimă cauzele interioare, subiective, rădăcinile sufleteşti ale răului posibil 58 . Altfel spus, etica creştină caută să facă imposibilă apariţia cauzelor potenţial rele, prin cultivarea unor virtuţi sufleteşti necondiţionat bune. Astfel, pentru creştinul veritabil nu se va pune problema să nu calce legea de frica pedepsei, ci să nu calce legea nicidecum; nu se va pune problema să-şi cinstească părinţii numai pentru a trage din asta anumite foloase, ci să-i cinstească oricum, ba chiar înfruntînd orice fel de adversiuni etc. Mîntuitorul împlineşte şi această supremă dorinţă a profesionalului, arătînd în ce constă fericirea şi cum se poate ajunge la ea. Toate învăţăturile acestea, numite „fericiri”, sînt în legătură cu diferitele stări, însuşiri şi virtuţi ale sufletului omenesc. Ele completează părerea de pînă atunci că fericirea ar fi numai starea de mulţumire a cuiva cu ideea că omul poate fi fericit şi atunci cînd suferă sau e prigonit şi ocărît pentru adevăr şi dreptate. Într-adevăr, cel mai cunoscut mesaj al Evangheliei rămîne Predica de pe munte. Tema principală a predicii este raportul dintre Lege şi Evanghelie. Isus nu neagă valabilitatea permanentă a Legii lui Moise, dată poporului lui Israel pe Muntele Sinai: „N-am venit să stric Legea” 59 . Totuşi El Se detaşează de tradiţia rabinică, vorbind cu autoritatea profetului trimis să aducă ceva nou: „Aţi auzit că s-a zis... Iar Eu vă zic vouă” 60 . Comentînd Legea, El critică nu numai motivarea ei, ci şi atitudinea celor ce o predică. Dreptatea ucenicilor lui Isus trebuie să o depăşească pe a celor ce-i urmează pe doctorii Legii. Comparaţia ce persistă în Predica de pe munte a lui Isus a Fericirilor cu Decalogul ne relevă o asimetrie deosebit de interesantă. Decalogul instituie un anumit tip de normativitate mai curînd juridică decît morală (legea talionului), o normativitate prohibitivă şi corectivă. Cu alte cuvinte, o normativitate care restrînge cadrele libertăţii, nu una care să-i creeze libertăţii un cadru larg de afirmare. Nu acelaşi lucru se poate spune însă despre Fericiri. Fericirile arată nu numai că o istorie nouă a început o dată cu Isus, ci şi că relaţia credinciosului cu Dumnezeu trece pe o altă treaptă şi capătă o altă semnificaţie. În disciplina nouă a Evangheliei, formalismul religios şi morala răzbunării sînt înlocuite cu transformarea spiritului şi cu morala iubirii. Isus cere o schimbare radicală în inima şi viaţa celor ce vor să-l urmeze: „De nu va 57 Ibidem, Matei, 5: 3-12. 58 A se vedea: Iuga, N. Etica creştină privită dinspre filosofie. Baia Mare: Ed. PROEMA, 2000, p.17. 59 Biblia. Op. cit., Matei, 5: 17-18. 60 Ibidem, 5: 21:22. 50
întrece dreptatea voastră pe cea a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în împărăţia cerurilor 61 . Isus Hristos a arătat că Evanghelia Sa se axează pe porunca iubirii, a iubirii desăvîrşite, care îi include şi pe duşmani: „Aţi auzit că s-a zis: Să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău. Iar Eu vă zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvîntaţi pe cei ce vă blestema, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc” 62 . Isus precizează că tocmai în paradoxul iubirii vrăjmaşilor stă calea desăvîrşirii: „Fiţi, dar, desăvîrşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvîrşit este” 63 . Fericiţi sînt cei care se află în starea actuală a creştinilor, aşteptînd împărăţia lui Dumnezeu. Cu aceasta, Isus introduce un limbaj nou şi un element nou: istoria s-a transformat deja o dată cu venirea Lui. În fond, este vorba de o revelaţie nouă: dacă Dumnezeu a vorbit poporului israelit prin profeţi, în multe rînduri şi în multe chipuri, acum a vorbit prin Fiul Său însuşi 64 . Ca mijlocitor al unui Nou Legămînt, Isus este „Domn al sabatului” 65 şi are deci dreptul de a dezlega pe ucenicii Săi de sărbătoarea sabatului, care împreună cu ritualul circumciziunii constituiau elementele principale ale iudaismului de după întoarcerea izraeliţilor din exil. I-a certat pe farisei şi cărturari că „au desfiinţat cuvîntul lui Dumnezeu prin datinile lor” 66 şi, de aceea, El însuşi a corectat tradiţiile strămoşilor poporului iudeu. Spre exemplu, El schimbă definitiv două dintre acestea: prescripţiile privind alimentele curate şi necurate, spunînd că nimic din ceea ce priveşte hrana profesionalului nu este impur, ci răul îşi are punctul de plecare în opţiunea lăuntrică, în cugetul inimii 67 ; şi normele privind căsătoria şi despărţirea soţilor, arătînd că nu există nici un motiv pentru divorţul legal sau pentru orice alt divorţ 68 . Astfel, o dată cu venirea lui Isus, Legea Veche s-a schimbat 69 , a apărut un Nou Legămînt, pentru că nimeni nu pune „vin nou în burdufuri vechi” 70 . Aceasta este revoluţia Evangheliei: în locul cuvîntului scris a apărut Cuvîntul lui Dumnezeu întrupat. Împărăţia lui Dumnezeu are mai multe nume, căci nu se poate vorbi de această împărăţie decît prin analogie 71 . În Noul Testament se vorbeşte despre împărăţie în sensul prezenţei şi influenţei ei nu numai dincolo de viaţa trupească, ci şi aici, în acest timp, care este o continuă pregătire pentru împărăţie, şi de aceea Isus le spune discipolilor Săi exemplul despre cum trebuie să se roage întotdeauna şi să nu se descurajeze 72 . Biserica însăşi prezintă vederea acestei împărăţii în care Hristos va fi hrana sfinţilor: „De aceea vă pregătesc împărăţia, după cum Tatăl Mi-a pregătit-o Mie, ca să mîncaţi şi să beţi la masa Mea, în împărăţia Mea” 73 . 61 Ibidem, 5: 20. 62 Ibidem, 5: 43-44. 63 Ibidem, p. 5: 48. 64 Ibidem, Evrei, 1: 1-2. 65 Ibidem, Marcu, 2: 28. 66 Ibidem, 7: 9-13. 67 Ibidem, 7: 14-23. 68 Ibidem, 10: 2-12. 69 Ibidem, Matei, 19: 16-22. 70 Ibidem, 9: 17. 71 Ibidem, I Cor. 2: 9. 72 Ibidem, Luca, 18: 1. 73 Ibidem, 22: 29-30 51
- Page 1 and 2: MINISTERUL AGRICULTURII ŞI INDUSTR
- Page 3 and 4: C U P R I N S Din partea autorilor
- Page 5 and 6: DIN PARTEA AUTORILOR Etica şi mora
- Page 7 and 8: INTRODUCERE Obiectul, funcţiile ş
- Page 9 and 10: „etică” în sensul profan schi
- Page 11 and 12: activă şi stimulativă şi alta n
- Page 13 and 14: două ipostaze: a) ca o caracterist
- Page 15 and 16: Prin voinţa bună se are în veder
- Page 17 and 18: oameni în relaţiile cu el. Altfel
- Page 19 and 20: necesită existenţa unor astfel de
- Page 21 and 22: vedere moral. Ea înseamnă a renun
- Page 23 and 24: Caracterul subiectiv al unităţii
- Page 25 and 26: la proprietatea privată (furtul) e
- Page 27 and 28: Punctul iniţial al aprecierii subi
- Page 29 and 30: zeze puritatea cu posibile aprecier
- Page 31 and 32: activitatea profesională şi, conc
- Page 33 and 34: adevărului, toleranţa faţă de a
- Page 35 and 36: istoriei. Adevărata istorie încep
- Page 37 and 38: dorinţa de efectuare a unor schimb
- Page 39 and 40: scopul ca nici ei să nu-l vadă ş
- Page 41 and 42: îndepărta de ea. Poate observa, f
- Page 43 and 44: Moise, care avea 80 de ani, la înd
- Page 45 and 46: Chiar dacă două dintre porunci, a
- Page 47 and 48: decît egoismul responsabilităţii
- Page 49: puterea de stat (laică şi religio
- Page 53 and 54: desăvîrşit este” 83 . Mai mult
- Page 55 and 56: ceea ce priveşte restul, predicile
- Page 57 and 58: mai mult încă, comunitare: coeziu
- Page 59 and 60: TEMA NR. 2 Învăţăturile etice
- Page 61 and 62: condiţiile posibilităţii teoreti
- Page 63 and 64: ceva în sine şi pentru sine şi d
- Page 65 and 66: 4. Concepţiile etice ale lui Epicu
- Page 67 and 68: Kant e foarte aproape de stoicism,
- Page 69 and 70: sensibile este supusă propriei per
- Page 71 and 72: Ca reacţie la obiecţia respectiv
- Page 73 and 74: Înaintea creştinismului, budismul
- Page 75 and 76: noţiunea de Dumnezeu. Prin el se
- Page 77 and 78: juridice ca şi în cele religioase
- Page 79 and 80: Scopul ultim al moralităţii se pi
- Page 81 and 82: despre vinovăţie, despre necesita
- Page 83 and 84: datoria. Acestea reprezintă specif
- Page 85 and 86: ocupă nu de salvarea fîntînii, c
- Page 87 and 88: scopul poate fi modificat sau înlo
- Page 89 and 90: particulară a idealului utopic ar
- Page 91 and 92: sensul pozitiv al fenomenelor şi e
- Page 93 and 94: Încă din antichitate a fost conce
- Page 95 and 96: informaţional totuşi, sinceritate
- Page 97 and 98: Aceasta înseamnă că cerinţele c
- Page 99 and 100: asupra mecanismului funcţionării
întrece dreptatea voastră pe cea a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra în împărăţia<br />
cerurilor 61 . Isus Hristos a arătat că Evanghelia Sa se axează pe porunca iubirii, a iubirii<br />
desăvîrşite, care îi include şi pe duşmani: „Aţi auzit că s-a zis: Să iubeşti pe aproapele<br />
tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău. Iar Eu vă zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvîntaţi<br />
pe cei ce vă blestema, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă<br />
vatămă şi vă prigonesc” 62 . Isus precizează că tocmai în paradoxul iubirii vrăjmaşilor stă<br />
calea desăvîrşirii: „Fiţi, dar, desăvîrşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvîrşit este” 63 .<br />
Fericiţi sînt cei care se află în starea actuală a creştinilor, aşteptînd împărăţia lui<br />
Dumnezeu. Cu aceasta, Isus introduce un limbaj nou şi un element nou: istoria s-a<br />
transformat deja o dată cu venirea Lui. În fond, este vorba de o revelaţie nouă: dacă<br />
Dumnezeu a vorbit poporului israelit prin profeţi, în multe rînduri şi în multe chipuri,<br />
acum a vorbit prin Fiul Său însuşi 64 .<br />
Ca mijlocitor al unui Nou Legămînt, Isus este „Domn al sabatului” 65 şi are deci<br />
dreptul de a dezlega pe ucenicii Săi de sărbătoarea sabatului, care împreună cu ritualul<br />
circumciziunii constituiau elementele principale ale iudaismului de după întoarcerea<br />
izraeliţilor din exil. I-a certat pe farisei şi cărturari că „au desfiinţat cuvîntul lui<br />
Dumnezeu prin datinile lor” 66 şi, de aceea, El însuşi a corectat tradiţiile strămoşilor<br />
poporului iudeu. Spre exemplu, El schimbă definitiv două dintre acestea: prescripţiile<br />
privind alimentele curate şi necurate, spunînd că nimic din ceea ce priveşte hrana<br />
profesionalului nu este impur, ci răul îşi are punctul de plecare în opţiunea lăuntrică,<br />
în cugetul inimii 67 ; şi normele privind căsătoria şi despărţirea soţilor, arătînd că nu<br />
există nici un motiv pentru divorţul legal sau pentru orice alt divorţ 68 .<br />
Astfel, o dată cu venirea lui Isus, Legea Veche s-a schimbat 69 , a apărut un Nou<br />
Legămînt, pentru că nimeni nu pune „vin nou în burdufuri vechi” 70 . Aceasta este<br />
revoluţia Evangheliei: în locul cuvîntului scris a apărut Cuvîntul lui Dumnezeu întrupat.<br />
Împărăţia lui Dumnezeu are mai multe nume, căci nu se poate vorbi de această<br />
împărăţie decît prin analogie 71 . În Noul Testament se vorbeşte despre împărăţie în<br />
sensul prezenţei şi influenţei ei nu numai dincolo de viaţa trupească, ci şi aici, în acest<br />
timp, care este o continuă pregătire pentru împărăţie, şi de aceea Isus le spune<br />
discipolilor Săi exemplul despre cum trebuie să se roage întotdeauna şi să nu se<br />
descurajeze 72 . Biserica însăşi prezintă vederea acestei împărăţii în care Hristos va fi<br />
hrana sfinţilor: „De aceea vă pregătesc împărăţia, după cum Tatăl Mi-a pregătit-o<br />
Mie, ca să mîncaţi şi să beţi la masa Mea, în împărăţia Mea” 73 .<br />
61 Ibidem, 5: 20.<br />
62 Ibidem, 5: 43-44.<br />
63 Ibidem, p. 5: 48.<br />
64 Ibidem, Evrei, 1: 1-2.<br />
65 Ibidem, Marcu, 2: 28.<br />
66 Ibidem, 7: 9-13.<br />
67 Ibidem, 7: 14-23.<br />
68 Ibidem, 10: 2-12.<br />
69 Ibidem, Matei, 19: 16-22.<br />
70 Ibidem, 9: 17.<br />
71 Ibidem, I Cor. 2: 9.<br />
72 Ibidem, Luca, 18: 1.<br />
73 Ibidem, 22: 29-30<br />
51