etica profesionala

puterea de stat (laică şi religioasă) şi de mulţimea turbată. În faţa morţii violente a
fost chinuit de anumite îndoieli şi l-a rugat pe Dumnezeu, „ca, dacă este cu putinţă, să
treacă de la El ceasul (acesta) ” 47 . Însă Isus a depăşit destul de repede această
slăbiciune temporară şi a decis să meargă pînă la capăt pe calea sa. Despre măreţia şi
armonia interioară a spiritului lui şi despre sensul învăţăturii lui ne vorbesc elocvent
cuvintele rostite de Hristos pe cruce.
Fiind umilit şi batjocorit, vîndut pe o sumă derizorie de 30 de arginţi, răstignit între
doi bandiţi, lovit, pălmuit şi scuipat, îmbrăcat cu haine care nu-i aparţineau, încoronat cu
cunună de spini, Isus a dat totuşi dovadă de o deplină dragoste chiar faţă de cei care îl
torturau, rugîndu-se pentru ei: „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac” 48 . Această
rugăciune de iertare în agonia morţii reprezintă un semn al iubirii Sale totale de oameni.
În centrul propovăduirii Sale stă „Evanghelia împărăţiei lui Dumnezeu” 49 : „De
atunci a început Isus a propovădui şi a zice: „Pocăiţi-vă căci s-a apropiat împărăţia
cerurilor” 50 . Noţiunea „împărăţia lui Dumnezeu” sau „împărăţia cerurilor”, cum preferă
evanghelistul Matei 51 , era interpretată în acea vreme în sensuri diferite. Spre exemplu,
iudeii contemporani cu Isus se gîndeau mai ales la organizarea unui nou stat 52 , Mesia
fiind aşteptat ca un erou naţional, ca un eliberator politic. Isus precizează însă că „împărăţia
lui Dumnezeu”, pe care El o vesteşte şi o întemeiază, nu este din lumea aceasta 53 .
Ea este o realitate viitoare eshatologică 54 , dar care a intrat în timp o dată cu venirea Sa,
sub forma dreptăţii şi iubirii între oameni. În persoana şi în lucrarea Sa, împărăţia lui
Dumnezeu devine o realitate prezentă: „împărăţia lui Dumnezeu s-a apropiat” 55 . Isus i-a
învăţat pe discipolii Săi să se roage: „Să vină împărăţia Ta”, „Căutaţi mai degrabă
împărăţia lui Dumnezeu şi celelalte se vor adăuga vouă” 56 , împărăţia lui Dumnezeu este
deci speranţă, viitor. De altfel, Isus vorbeşte numai despre „moştenitorii împărăţiei”.
Învăţătura lui Isus Hristos este rezumată în Predica de pe munte, care a fost
numită astfel pentru că Mîntuitorul a rostit-o ucenicilor Săi, după ce s-a retras pe un
munte, din pricina mulţimilor care îl înconjurau.
În ea El a expus atît atitudinea Sa faţă de Legea morală a Vechiului Testament,
cît şi conţinutul Noului Testament, pe care l-a sintetizat sub forma Fericirilor:
„Fericiţi cei săraci cu duhul, că a lor este împărăţia cerurilor;
Fericiţi cei ce plîng, că aceia se vor mîngîia;
Fericiţi cei blînzi, că aceia vor moşteni pămîntul;
Fericiţi cei ce flămînzesc şi însetează de dreptate, că aceia se vor sătura;
Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui;
Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu;
Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema;
47 Ibidem, 14: 35.
48 Ibidem, Luca, 23: 34.
49 Ibidem, Marcu, 1:14.
50 Ibidem, Matei, 4: 17; Luca, 9: 11.
51 Ibidem, Matei, 3: 2.
52 Ibidem, Fapte, 1: 6.
53 Ibidem, Ioan, 18: 36.
54 Ibidem, 18: 36.
55 Ibidem, Marcu, 9: 1.
56 Ibidem, 1:15.
49