etica profesionala

decît egoismul responsabilităţii colective, ea reprezintă o sarcină istorică dificilă, un
imperativ moral. Subiectul eticii lui Moise este poporul şi în atare calitate această
etică este etica echităţii. Ideea echităţii este piatra unghiulară a învăţăturii lui Moise.
Ideea milosteniei este exprimată în ea destul de vag, iar dacă avem în vedere
milostenia în înţelesul Evangheliei, apoi ea lipseşte cu desăvîrşire la Moise.
Morala Testamentului Vechi este o morală severă şi dură. Iahve este caracterizat ca
un Dumnezeu groaznic ce pedepseşte. În acelaşi timp, el este numit şi Dumnezeul
milostiv. În ce constă milostenia lui? Am remarcat deja cazul cînd Iahve s-a supărat pe
izraeliţi şi a hotărît să-i pedepsească, iar apoi a dat dovadă de milostenie şi i-a iertat, dar
i-a condamnat la 40 de ani de rătăciri prin pustiu, ca să moară toţi izraeliţii maturi.
Aceeaşi soartă o are şi Moise, căruia i se permite înainte de moarte să arunce o privire
asupra pămîntului făgăduinţei. Astfel, milostenia lui Iahve reprezintă milostenia unui
judecător care înclină spre o condamnare la un termen minim conţinut în articolul
Codului penal. Milostenia în Vechiul Testament se conturează prin atitudinea deosebită
faţă de orfani şi văduve: „Pe străin să nu-l strîmtoreşti, nici să-l apeşi, căci şi voi aţi fost
străini pe pămîntul Egiptului. La nici o văduvă şi la nici un orfan să nu le faci rău! Iar de
le veţi face rău şi vor striga către Mine, voi auzi plîngerea lor. Şi se va aprinde mînia
Mea Şi vă voi ucide cu sabia şi vor fi femeile voastre văduve şi copiii voştri orfani” 40 .
Moise este calificat în Biblie drept „omul cel mai blînd dintre toţi profesionalii de
pe pămînt” 41 . Acest lucru nu intră în contradicţie cu faptul că el se răfuia destul de dur cu
răzvrătiţii. Blîndeţea lui se exprimă nu prin jale şi iertare, ci prin caracterul pedepsei –
prin faptul că mînia lui are anumite limite, este în concordanţă cu normele echităţii.
Fiind un program al unei vieţi demne a profesionalului, cele zece porunci ne denotă
faptul că nici mintea, nici şiretenia, nici frumuseţea profesionalului şi nici alte proprietăţi
antropologice nu îl fac pe om să fie om, ci numai faptul că el este în stare să trăiască
conform legilor date de Dumnezeu, conform legilor echităţii. Capacitatea profesionalului
de a fi echitabil reprezintă o probă a minţii, puterii şi frumuseţii profesionalului.
4. Concepţiile morale ale lui Isus Hristos
Includerea lui Isus Hristos în tagma celor mai măreţi moralişti poate trezi un
protest intern din partea credincioşilor. Însă, oricum, fenomenul în cauză poate fi pe
deplin îndreptăţit. După cum ne arată Evanghelia, Hristos este fiul lui Dumnezeu ce
s-a născut într-un mod supranatural şi a fost trimis pe pămînt de către Dumnezeu cu
misiunea de a pregăti profesionalii către judecata de apoi, ca prin sacrificiul său să
arate oamenilor calea spre mîntuire, pe care ei, în virtutea caracterului păcătos al
fiinţei lor, nu sînt în stare să o găsească. El a venit în lume în calitate de Mesia
(Hristos este traducerea greacă a acestui cuvînt ebraic) şi după îndeplinirea acestei
misiuni el s-a înălţat în ceruri. Totodată, Hristos este şi om care a purtat numele de
Isus, care s-a născut într-o familie anumită, în sînul unui popor, într-un anumit timp şi
într-un anumit loc. Toată viaţa lui de la naştere şi pînă la 33 de ani a decurs conform
legilor umane. Personalitatea despre care vorbim este şi om, şi Dumnezeu concomitent,
nu semi-om sau semi-dumnezeu, ci în deplină măsură şi Om, şi Dumnezeu.
40 Ibidem, Ieşirea, 22: 21-24.
41 Ibidem, Numerii, 12: 3.
47