etica profesionala

Chiar dacă două dintre porunci, a patra şi a cincea, sînt formulate afirmativ,
logic vorbind, ideea de interdicţie rămîne aceeaşi; aceste porunci pot fi, prin
observaţie, formulate şi negativ, iar pedepsele pentru încălcarea lor, chiar dacă nu sînt
menţionate explicit, sînt subînţelese. Şi, după cum se ştie, sancţiunile erau de o
asprime deosebită, încălcarea obligaţiilor faţă de Dumnezeu se pedepsea cu moartea
prin lapidare, în timp ce încălcarea reglementării raporturilor dintre oameni se
pedepsea prin aşa-zisa lege a talionului ce presupunea producerea unor daune cel
puţin echivalente. Deci structura logică a poruncilor Decalogului este următoarea:
este dată o interdicţie, a cărei încălcare atrage după sine o sancţiune.
Aşadar, în plan conceptual şi de conţinut, echitatea reflectată în cele zece porunci
este identică cu răzbunarea echivalentă. Este vorba de principiul talionului care a apărut
la etapele timpurii ale existenţei sociale. Acest lucru se vede evident pe baza principiului
„Să nu ucizi!”. Trebuie să remarcăm că sfera acţiunii după spiritul şi litera Vechiului
Testament „Să nu ucizi!” este limitată la Israel. Ceea ce se referă la pedeapsa pentru
neîndeplinirea poruncii „Să nu ucizi!” este faptul de a răspunde la omor prin omor, dacă
nu sînt dovezi că omorul nu a fost făcut în mod premeditat, schilodire prin schilodire,
după principiul: viaţă pentru viaţă, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte. Acelaşi principiu
al pedepsei acţionează şi în alte cazuri. Referitor la mărturia strîmbă, spre exemplu,
Moise prescrie: „Să-i faceţi ceea ce voise să facă el fratelui său. Şi să stîrpeşti răul din
mijlocul tău. Şi vor auzi şi ceilalţi şi se vor teme şi nu se vor apuca să mai facă în
mijlocul tău acest rău. Să nu-l cruţe ochiul tău, ci să ceri suflet pentru suflet, ochi pentru
ochi, dinte pentru dinte, mînă pentru mînă, picior pentru picior. Cu răul pe care îl va face
cineva aproapelui său cu acela trebuie să i se plătească” 38 .
Decalogul reprezintă un document al epocii, cînd conştiinţa socială era sincretică
şi nu se diviza în forme specifice – religie, morală, drept. Cerinţele morale dîn
el sînt date prin fundamentarea lor religioasă şi efectele juridice. Ele sînt formulate de
Dumnezeu şi exprimă adevărul divin. De aici şi caracterul lor incontestabil şi
categoric ce nu poate fi pus în discuţie şi care nu permite nici o deviere de la ele.
Caracterul obligatoriu al acestor porunci este garantat de faptul că ele sînt în acelaşi
timp şi legi juridice destul de severe.
Este necesar de a pune în evidenţă unele particularităţi ale Decalogului: a) el concentrează
atenţia asupra acţiunilor externe a profesionalului, rămînînd indiferent faţă de
ceea ce poate fi numit chipul moral al gîndurilor; b) în el răsplata şi pedeapsa sînt separate
de faptele proprii şi se răspîndesc asupra urmaşilor îndepărtaţi, ceea ce contravine
ideii responsabilităţii morale individuale; c) în el nu există ideea răsplăţii după moarte
sau o altă perspectivă menită să garanteze o distincţie pentru comportarea virtuoasă.
Scopul tuturor eforturilor lui Moise este organizarea statală a Israelului, crearea
unui spaţiu politic pentru devenirea şi dezvoltarea poporului său. Moise învăţa poporul
nu ca un filozof, ci ca un legislator. El miza nu pe libertatea spiritului, ci pe forţa
coercitivă a legii. De aceea el se interesa mai ales de fapte şi nu de starea spiritului uman.
Pentru a realiza acest scop, Moise extindea responsabilitatea pentru faptele săvîrşite
asupra urmaşilor, pentru că din punctul de vedere politic şi statal aceasta era mai raţional
şi mai eficient. De aceea el rămînea indiferent faţă de soarta de după moarte a
38 Ibidem, Deuteronomul, 19: 19-21.
45