etica profesionala

îndepărta de ea. Poate observa, fără însă a le căuta, chiar şi plăcerile şi aspiraţiile de o
clipă cum licăresc înaintea ochilor minţii” 31 .
Acestea sînt cele 4 adevăruri nobile care devin un program normativ fundamentat
din punct de vedere psihologic ce cuprind cele 8 braţe ale înălţării spirituale. Să ne
referim succint la fiecare din aceste 8 braţe. Credinţa dreaptă reprezintă însuşirea celor
patru adevăruri cardinale ale lui Buddha. Decizia dreaptă reprezintă adoptarea acestor
adevăruri ca program individual al vieţii şi renunţare la ataşarea faţă de lume. Vorba
dreaptă înseamnă renunţarea la minciuni, la blocarea cuvintelor, orientărilor verbale ce
nu se referă la scopul moral menţionat mai sus care constă în renunţarea la lume. Fapta
dreaptă reprezintă nonviolenţă şi nepricinuire vreunui rău vietăţilor lumii. Viaţa
dreaptă constă în desfăşurarea faptelor adevărate într-o linie a comportării. Năzuinţa
dreaptă constă în starea permanentă de veghe şi vigilenţă, pentru că gîndurile proaste
au proprietatea de a se întoarce. Amintirea dreaptă constă în faptul de a ţine minte
permanent că totul este trecător. Adîncirea dreaptă trece prin 4 stadii ce sînt destul de
greu de descris: extazul provocat de izolare şi care se manifestă printr-o atitudine
contemplativă asupra lumii; bucuria liniştii interioare ce este provocată de eliberarea de
interesul contemplativ; eliberarea de bucuria liniştii interioare legată de conştientizarea
eliberării de toate senzaţiile corporalităţii şi trăirilor spirituale; imperturbabilitatea
perfectă constînd din indiferenţă faţă de eliberare şi de conceperea ei.
Cauza ultimă a stării deplorabile ce există în lume constă în aceea, după cum
consideră Buddha, că profesionalii, ca şi tot ce-i viu, se află într-o stare de orbire, de
neştiinţă, sînt înşelaţi de lucrurile de care se agaţă, de ceea ce nu este niciodată, ci se
află mereu într-un du-te-vino absolut vremelnic, în neîncetată devenire. De aceea nici
nu există decît o singură eliberare: suprimarea neştiinţei prin cunoaştere. Nu în
detalii, nu pe ici-colo trebuie cunoaşterea să schimbe ceva. Ci numai starea fundamentală
a contemplării înseşi, cu perspectiva asupra întregului, poate să producă o
dată cu transformarea ei şi mîntuirea. Mîntuirea aceasta constă în eliberarea
profesionalului de felul său de a se agaţă de lucruri, în desprinderea sa de tot ceea ceşi
doreşte în deşert, spre a putea astfel dobîndi înţelegerea asupra stării, a originii, şi a
anihilării acestei întregi fiinţări în lume. Neştiinţa în sine, orbirea, înlănţuirea în
vremelnicie, cramponarea de aceasta reprezintă originea, iar cunoaşterea desăvîrşită –
anihilarea acestei fiinţări în lume.
Buddha a fost preocupat de toate formele de viaţă. Într-un sens etic mai profund
concepţia budistă despre societate includea toate fiinţele vii, nu doar profesionalii, ci şi
animalele şi creaturile inferioare. Spre deosebire de sistemele etice occidentale,
cultivarea virtuţilor morale şi sociale vizează comportamentul faţă de toate fiinţele vii.
În opinia lui Buddha, monarhul universal este obligat să conducă în mod corect
şi imparţial. Concepţia corectitudinii avea trei dimensiuni: imparţialitatea, răsplata
dreaptă şi bună-credinţă. Deşi imparţialitatea şi corectitudinea trebuie să reprezinte
trăsăturile definitorii ale oricărui monarh, maniera de guvernare trebuie să fie în
spiritul toleranţei.
În învăţătura lui Buddha există noţiunea de „Metta” tradusă în română ca iubire,
lipsa dispreţului. Ea reprezintă o stare pe care o atinge omul care învinge duşmănia şi
31 Carrithers, M. Buddha. Bucureşti: Ed. Humanitas, 1996, p. 100-102.
41