etica profesionala

părăsiseră cu toţii ţinutul natal, îndeletnicirile şi familia. Colindau prin lume, ducîndu-şi
viaţa în sărăcie şi castitate, înveşmîntaţi cu straiele galbene de călugări, putînd fi
recunoscuţi şi după tunsură. Ei atinseră stadiul cunoaşterii eliberatoare, nu mai vroiau şi
nu-şi mai doreau nimic în această lume. Trăiau din cerşit, purtînd în mînă vasul în care
profesionalii le puneau cîte ceva de-ale gurii atunci cînd treceau prin sate.
Învăţătura lui Buddha semnifică eliberarea profesionalului prin dobîndirea înţelegerii
lucrurilor. În sine cunoaşterea potrivită reprezintă de pe acum mîntuirea. Însă
originea şi metoda acestei ştiinţe mîntuitoare nu corespund deloc cu noţiunea familiară
nouă de ştiinţă. Aceasta nu e demonstrată prin procese de gîndire logice şi prin observare
empirică, ci se raportează la experienţa dobîndită prin transformările stării de conştiinţă
şi pe treptele de meditaţie. Numai prin adîncirea în meditaţie Buddha a izbutit să
găsească învăţătura pe care apoi a împărtăşit-o celorlalţi. Starea de meditaţie implică lui
Buddha o comunicare cu fiinţe şi lumi de origine transcendentală şi aflat în astfel de
stări, el privea lucrurile „cu ochiul divin, clarvăzător, transcendental”.
Această cale a mîntuirii se numeşte Cărarea nobilă cu opt braţe: credinţă dreaptă,
decizie dreaptă, vorbă dreaptă, faptă dreaptă, viaţă dreaptă, năzuinţă dreaptă, amintire
dreaptă, adîncire dreaptă. Într-un alt context calea aceasta e descrisă într-o formă mai
clară şi totodată mai cuprinzătoare: treapta premergătoare şi premisă o constituie concepţia
corectă în ce priveşte credinţa, ştiinţa încă obscură despre existenţa suferinţei şi
despre posibilitatea suprimării ei. Credinţa aceasta se transformă abia la capătul Cărării
în cunoaştere, devenind o înţelegere luminoasă a apariţiei şi suprimării suferinţei în corelaţie
cu fiinţarea în ansamblu. La temelia acestei credinţe Cărarea are 4 braţe: atitudinea
corectă în gîndire, vorbe şi fapte; adîncirea corectă prin escaladarea treptelor de
meditaţie; cunoaşterea; eliberarea. Eliberarea se dobîndeşte prin cunoaştere, cunoaşterea
prin meditaţie, meditaţia e înlesnită prin ducerea unei vieţi drepte.
Perspectiva lui Buddha asupra fiinţării în lume e exprimată de el în adevărul
despre suferinţă: „Acesta-i adevărul despre suferinţă: naşterea e suferinţă, bătrîneţea e
suferinţă, boala e suferinţă, a fi legat de cei neiubiţi e suferinţă, a fi despărţiţi de cei
iubiţi e suferinţă, a nu dobîndi ce-ţi doreşti e suferinţă”. Acesta-i adevărul despre
apariţia suferinţei: setea e cea care duce la renaştere, dimpreună cu plăcerea şi dorinţa,
setea de plăceri, setea de devenire, setea de vremelnicie.
Acesta-i adevărul despre suprimarea suferinţei: a suprima această sete prin
nimicirea deplină a dorinţei, a o lăsa să se îndepărteze, a se lepăda, a se desprinde de
ea, a nu-i oferi adăpost. Acesta-i adevărul despre calea suprimării suferinţei: este cărarea,
Cărarea nobilă cu opt braţe (despre ele am vorbit anterior).
Acest adevăr cuprinde reţeta, leacul şi este prezentat în trei componente:
„moralitatea sau virtutea, meditaţia şi înţelepciunea. Moralitatea constă dintr-un mod
de viaţă liniştit, închinat adevărului, integru şi profund disciplinat, astfel încît să nu
fie vătămător nici pentru sine însuşi, nici pentru alţii... meditaţia... este asociată cu
moralitatea: încercarea de a-şi înfrîna simţurile de la ceea ce e imoral şi de a crea stări
mentale prielnice, fireşti şi utile activităţii... Cealaltă faţetă este o nouă atitudine, o
nouă deprindere a cugetului, născută din stăpînirea de sine pe care o dă meditaţia.
Omul se poate ţine acum departe de experienţă, îi poate vedea primejdiile şi se poate
40