etica profesionala

istoriei. Adevărata istorie începe pentru el o dată cu întemeietorii societăţii şi ai
guvernării, ai datinilor şi orînduielilor.
Concepţia despre istorie a lui Confucius este „critică”, deoarece el deosebeşte
între ceea ce a fost bun şi ce a fost rău, selectează ceea ce merită să rămînă în
amintire ca un model demn de urmat sau drept exemplu descurajant. El susţine că
este necesar de repetat adevărul etern, dar nu de imitat trecutul. Calea spre adevăr
constă în studierea trecutului, dar diferenţiind în cadrul lui adevărul de falsitate.
„Pentru prima oară în istorie o mare filosofie ne face să realizăm cum ceea ce e cu
adevărat nou – în coincidenţă cu tradiţia provenită din izvorul a ceea ce e etern
valabil – ajunge să constituie substanţa fiinţării în lume –, este vorba de o formă de
viaţă conservatoare, animată de o libertate receptivă” 29 .
Confucius a descoperit omul, a înţeles particularităţile existenţei lui şi locul lui în
lume. Categoria fundamentală a învăţăturii lui este „Jeni”, ce poate fi tradus în română ca
„început uman”, „milă”, „omenie”, „umanism”. „Jeni” pune în lumină trăsătura specifică a
profesionalului şi programul activităţii lui, ea este începutul uman în om, reprezentînd
concomitent şi datoria umană. Este imposibil să afirmi ce reprezintă omul dacă nu vei
răspunde, în acelaşi timp, la întrebarea: în ce constă menirea morală a profesionalului?
Spunînd altfel, omul este aceea ce face el singur din sine. În opera lui Confucius
există un enunţ, care, la prima vedere, reprezintă o confuzie logică. „Numai cel ce
posedă omenie („Jeni”) poate să iubească profesionalii şi poate să urască profesionalii”.
Desigur: a spune că „cel ce posedă omenie poate iubi profesionalii” înseamnă
a cădea într-o tautologie, iar a spune că „cel ce posedă omenie... poate să urască
profesionalii” înseamnă a comite o altă eroare logică, eroare care poate fi numită
contradicţie a determinării. Însă dacă luăm în consideraţie noţiunea polisemantică de
„Jeni”, atunci expresia în cauză capătă un sens destul de profund. Ea arată că
începutul omenesc în om este acel început în virtutea căruia el poate să iubească
profesionalii şi totodată să-i urască. Confucius a fost întrebat de multe ori ce este
„Jeni”. Printre răspunsurile sale există şi o asemenea afirmaţie: „Aceasta înseamnă a
iubi profesionalii”. Ieroglifa chineză referitoare la acest fenomen constă din două
semne, care reprezintă un om şi cifra doi. „Jeni” îşi porneşte izvorul şi se realizează
prin relaţiile profesionalului cu alţi oameni. Anume aceste relaţii formează spaţiul
propriu al existenţei umane. Relaţiile dintre oameni obţin un conţinut moral, devin
semnificative, capătă un caracter armonios în măsura în care ele devin reciproce. La
întrebarea discipolului său: „Poate oare pe parcursul întregii vieţi să se conducă de un
singur cuvînt?”. Confucius i-a răspuns: „Acest cuvînt este reciprocitatea, ce ţie nu-ţi
place, altuia nu-i face”. Confucius a formulat astfel principiul care mai tîrziu, în
tradiţia culturală europeană, a căpătat denumirea de regula de aur a moralităţii. Ceva
mai măreţ şi bun decît această regulă omenirea nu a inventat pînă în prezent.
Etosul moral-politic al lui Confucius este compus din rituri („Li”) şi muzică. E
vorba de modelarea şi nu de stîrpirea naturii individuale date. Etosul se realizează în
raporturile dintre oameni şi în cadrul guvernării. El se vădeşte în figura umană
individuală sub forma idealului „profesionalului nobil”.
După Confucius, ordinea e conservată prin rituri („Li”, imperative ale con-
29 Jaspers, K. Oamenii de însemnătate crucială. Socrate. Buddha. Confucius. Iisus. Bucureşti: Ed. PAIDEIA, 1996, p. 91.
35