etica profesionala

„ca un sistem al moralei profesionale, cod moral specific unui anumit scop
profesional” 24 . El consideră că deontologia are realitate numai în concretitudinea sa,
organizată în structuri normative distincte „ce reglementează comportamentul moral
individual şi colectiv în zone ocupaţionale particulare” 25 . Spre exemplu, „Perceptele
lui Confucius”, „Jurămîntul lui Hippocrat”, „Învăţăturile lui Neagoe Basarab către
fiul său, Teodosie”, „Codul de onoare al judecătorului” etc.
Deontologia profesională este determinată de particularităţile specifice ale unor
profesii, de interesele corporative, de cultura profesională etc. Profesionalii ce
îndeplinesc funcţii profesionale similare sau identice îşi elaborează tradiţii specifice
şi se unesc în baza unor principii de solidaritate profesională în stare să păstreze
reputaţia grupei profesionale date.
Deontologia profesională este alcătuită din diverse norme de conduită şi din
anumite coduri deontologice. Termenul „normă” are ca sinonime „model”,
„standard”, „regulă”, „lege”. Norma de reglementare se caracterizează prin: 1) faptul
că este dată (emisă de cineva), îşi are sursa în voinţa unei autorităţi normative; 2) se
adresează unor agenţi numiţi „subiecţii normei”; pentru a-şi face cunoscută voinţa de
către subiect, autoritatea promulgă norme, iar pentru a-şi face efectivă voinţa,
autoritatea adaugă o sancţiune sau o ameninţare cu pedeapsa 26 .
Norma se poate impune în societate ca obicei ce poate să influenţeze conduita oamenilor,
exercitînd o adevărată presiune normative prin măsurile luate de o colectivitate faţă
de membrii ce nu se conformează obiceiurilor. În spatele obiceiurilor stă comunitatea.
Normele există şi în calitate de instrucţiune şi reprezintă în acest caz mijloacele ce
trebuie utilizate pentru obţinerea unui anumit scop. Normele morale reprezintă prin
natura lor ceva ce nu există ca nişte reguli, dar unele dintre ele pot fi (spre exemplu, întro
instituţie profesionalii îşi iau obligaţia să-şi ţină promisiunile făcute). Normele morale
nu sînt nici prescripţii, nici instrucţiuni, ci deontologism etic. Ele conţin elemente ale
celorlalte norme, precum şi legături axiologice cu noţiunile de „bine” şi „rău”.
În cadrul fiecărei profesii există problemele sale morale specifice, dar dintre
toate profesiile poate fi remarcat un grup special în care aceste probleme apar de cele
mai multe ori şi cer o atenţie sporită vizavi de funcţiile îndeplinite. Deontologia
profesională are importanţă, în primul rînd, pentru profesiile obiectul cărora este
omul. Acolo unde reprezentanţii unei profesii anumite, în virtutea specificului ei, se
găsesc într-o comunicare permanentă şi continuă cu alţi oameni exercitînd influenţă
asupra lumii lor lăuntrice, asupra interacţiunilor morale, asupra destinului profesionalului
există nişte coduri morale specifice ale reprezentanţilor acestei profesii.
Spre exemplu, deontologia profesională a pedagogului îl obligă pe învăţător să
respecte personalitatea elevului şi să manifeste faţă de el o exigenţă respectivă, să-şi
menţină propria reputaţie şi reputaţia colegilor săi, să aibă grijă de credibilitatea morală
a societăţii faţă de profesor 27 . Etica savantului 28 include cerinţa slujirii dezinteresate
24 Popescu, V. Deontologia şi moralitatea riscului. În : Revista de filosofie, 1995, nr. 5-6, septembrie-decembrie, tomul
XLII, p. 577.
25 Ibidem, p. 578.
26 A se vedea: Sârbu, T. Op. cit., p. 10.
27 A se vedea: Capcelea, V. Codul deontologic al pedagogului – imperativ categoric al timpului. În: Artă şi educaţie
artistică: revistă de cultură, ştiinţă şi practică educaţ., 2007, nr 2 (5), p. 101-108.
32