etica profesionala

Salutul verbal, strîngerea mîinii şi sărutul mîinii
Se pune întrebarea dacă trebuie să adăugăm la gesturile descrise şi mai sus o formulă de
salut. De la caz la caz, da. Oricum, ea este dictată mai întîi de obiceiul pămîntului şi apoi de
împrejurările momentului. Spre exemplu, există persoane pe care le cunoaştem din vedere şi cărora
timp de decenii le adresăm un salut prin înclinarea capului, fără sa pronunţăm nici un cuvînt. Dacă
întîlnim rude, prieteni, sau cunoştinţe apropiate, vom schimba un „Bună ziua!” chiar dacă nu ne
oprim pentru o conversaţie. În schimb, dacă întîlnim alte persoane, formula obişnuita va fi „Bună
ziua!” sau „Bună seara!” la care adaugăm obligatoriu „Doamnă” sau „Domnule”. Nu este însă
necesar să spunem numele persoanei pe care o întîlnim. Astfel, nu trebuie spus în nici un caz :
„Bună ziua domnule Ţurcanu!”. Interlocutorul dumneavoastră îşi ştie foarte bine numele şi nu tine,
poate, să-l ştie toată strada. Situaţia se schimbă dacă este vorba despre un director al unei mari uzine
sau despre un ofiţer. Aceştia se pot adresa subalternilor pronunţîndu-le numele. Acesta va echivala
cu un compliment. Daca cei întîlniţi sînt un domn şi o doamna este bine să spunem mai întîi „Bună
ziua doamnă!” şi apoi „Bună ziua domnule!”, chiar dacă este vorba despre o necunoscută. Trebuie
să evitaţi sintagmele de genul: „Hello!” sau „Ciao!” sau „Adio!” permise doar adolescenţilor. Cînd
ne despărţim de cineva, formulele de salut sînt: „La revedere!” , „Bună seara!”, „Noapte bună!” .
Strîngerea mîinii se practică mai ales cînd cele doua persoane care se întîlnesc urmează să se
oprească şi să stea puţin de vorbă. Este o formă de salut care datează din antichitate şi care este
încărcată de un simbolism profund. Să saluţi pe cineva strîngîndu-i mîna este un semn de mare
stimă.
În acest caz, regulile sînt inverse: cel care întinde mîna primul este doamnă, persoana mai în
vîrstă sau superiorul. Tot persoanei de rang superior ii revine iniţiativa formulei de salut. Se
întîmplă că din grabă sau din necunoaşterea acestei reguli, tînărul să fie primul care întinde mîna. Să
o refuzi este, în această situaţie, un afront pe care n-ai dreptul să î-l faci, decît în ultimă instanţă. Cel
mai ocupat dintre profesionalii de stat nu trebuie să refuze să strîngă mîna celui mai pisălog dintre
solicitanţi. Să fie stabilit deci, ca să refuzi o mîna întinsă este o sancţiune de o gravitate
excepţională. Se înţelege că pentru a strînge mîna cuiva, scoţi pălăria sau te înclini puţin şi-ţi priveţi
interlocutorul în faţă.
Un bărbat se va ridica pentru a strînge mîna cuiva. La rîndul lor, doamnele nu trebuie să se
ridice decît pentru a da mîna unei persoane mai în vîrstă sau pe care vor s-o onoreze în mod special.
Se spune, pe drept cuvînt că modul în care strîngi mîna celuilalt îţi dezvăluie firea. Să evităm deci
să avem o mîna moale sau una care o zdrobeşte pe a celuilalt. Ne vom feri, de asemenea, să apucăm
doar vîrful degetelor. O mînă, este o mînă, iar o strîngere de mînă o strîngere de mînă. Cum există
destule persoane superstiţioase, se va evita strîngerea mîinii pe deasupra alteia, în cruce. De altfel,
gestul este total lipsit de eleganţă. Este mai simplu să urmăm ordinea firească a priorităţilor:
doamnele între ele, doamnele şi domnii, domnii între ei. Mîna pe care o strîngem este în mod
tradiţional dreaptă. Uzanţa datează din timpurile cînd în mîna dreapta ţineai o armă, iar cînd
întindeai mîna goală însemna că doreai pace.
Anumite asociaţii sau comunităţi, de exemplu cercetaşii îşi strîng mîna stîngă. Strîngerea
mîinii poate însemna şi altceva decît salutul. Se strînge mîna şi pentru a marca încheierea unei
afaceri, pentru a sublinia condoleanţele, felicitările, o rugăminte, o mulţumire sau o scuză. Este un
semn de camaraderie, de prietenie sau de dragoste.
Cum procedăm cînd purtăm mănuşi?
Pe stradă bărbatul îşi scoate mănuşa din mîna dreaptă pentru a strînge mîna unei femei, chiar
dacă aceasta poartă mănuşi.
Femeile îşi scot mănuşile cînd ajung la locul unei întîlniri stabilite, dar dacă aceasta este
întîmplătoare, le pot păstra cu riscul de a face un lucru neelegant. Există o excepţie care este dictată de
bunul simţ. Este vorba de mănuşile lungi care se poartă la toaletele de seară. Pentru ca sînt foarte greu
de scos, şi sînt asortate la rochie se pot păstra toata seara. Mănuşile nu se ţin pe mîna în restaurant, în
sălile de teatru, concert sau expoziţii decît daca sînt de tipul celor de mai sus. Într-o biserică protestantă,
mănuşile se pot ţine pe mîna dar într-o biserică ortodoxă, sau într-una catolică unde se face semnul
312