etica profesionala

A N E X E
1. Salutul – mod de comunicare dintre oameni
În epoca primitivă profesionalii strigau sau făceau semne pentru a-i feri pe ceilalţi de un
pericol sau pentru a-şi anunţa semenii că au găsit hrana. Dar, ca multe lucruri care la origine au fost
vitale, salutul a devenit un simbol. Însă, chiar şi astăzi se impune un anume ceremonial care ridică
multe probleme.
Salutul este prima manifestare de curtoazie cu care întîmpini pe cineva. Deşi formulele de
salut sînt vechi de cînd lumea, salutul în sine are mimica, poziţia corpului, ţinuta, o infinitate de
nuanţe care-i modifică sau îi completează sensul. Un simplu salut poate demonstra cuiva, spre
exemplu, în ce măsură îl stimezi, cu condiţia să mai adaugi încă un mic gest. Orice salut este o
forma de politeţe, dar nu implică acelaşi grad de cordialitate. Ştim cît de greu este să-i faci pe copil
să salute pe cineva.
Cei mici îşi îmbrăţişează mama de cîte ori o văd, pentru a-şi dovedi dragostea. Dar dacă, apare
pe neaşteptate unchiul Ion, cu barba lui neagră şi stufoasă, copilul va refuza categoric să scoată vreo
vorba. Cel mult, la insistenţele părinţilor, cel mic va schiţa din vîrful buzelor un salut de bun venit.
Situaţia va fi penibilă pentru toată lumea şi mai ales pentru unchiul care va reproşa întregii familii
proasta creştere a micuţului. Această întîmplare va fi în curînd obiectul de discuţie al tuturor
rudelor. Cu puţină răbdare şi tact putem evita această tragi-comedie. Vom trece peste incident
deoarece copilul este prea mic şi vom face un efort de imaginaţie pentru a intra în universul lui plin
de cu totul de alte probleme. Dragostea îl împinge pe micuţ s-o salute pe mama lui de o sută de ori
pe zi. Putem să-i cerem aceeaşi atitudine faţă de unchiul care-l inhiba cu teribila lui barba? Va face
el din teamă un gest de dragoste? În mod cert , nu.
Dar pentru adult, salutul nu presupune o manifestare de dragoste, ci un gest de politeţe, o
convenţie. Pentru copil acum cînd este foarte mic, singurul criteriu este acela al simpatiei sau
antipatiei. Mai tîrziu, sub influenţa educaţiei el se va convinge singur de cît e de necesar salutul în
relaţiile cu profesionalii. Nici un om nu este atît de neînsemnat încît să nu merite un salut din partea
noastră. Cei care aşteaptă cu privirea fixă, cu buzele strînse şi cu o grimasă pe faţă să fie salutaţi ca
eventual să răspundă sînt şi prost crescuţi şi de rea credinţă. Ludovic al XIV-lea o salută şi pe
ultima bucătăreasă cu aceeaşi curtoazie pe care o manifestă şi faţă de strălucitoarea domnişoară
Devaliere. Numai snobii pot crede că demnitatea lor e micşorată de un salut politicos.
Formele de salut
În sate, în oraşele mici sau la periferia marilor oraşe, există încă bunul şi străvechiul obicei de
a-i saluta pe toţi cei pe care îi întîlneşti, fie cunoscuţi, fie necunoscuţi. În aceste locuri, sentimentul
de apartenenţa la aceeaşi comunitate este încă viu şi să nu saluţi înseamnă să-ţi atragi antipatia
tuturor.
Anonimatul marelui oraş, unde eşti pierdut in mulţime, nu mai permite evident acest salut
generalizat. Aici funcţionează alt cod, ale cărui uzanţe reglementează modul de a saluta.
Sînt utilizate un şir de forme de salut:
1. bărbatul salută mai întîi o femeie, chiar dacă este mai tînară;
2. tînărul sau tînara ii salută pe cei mai în vîrstă;
3.noul venit pe cei care sînt deja adunaţi;
4.inferiorul pe superiori.
Este obligatoriu să răspunzi la orice salut deoarece a refuza să răspunzi la un salut înseamnă
să-l jigneşti grav pe cel care ţi s-a adresat.
Un domn trebuie să se salute în felul următor:
1. Cînd întîlneşte o doamnă bărbatul salută primul. În general, salutul înseamnă să-ţi scoţi
pălăria, aproximativ cu doi metri înaintea întîlnirii, să o înclini uşor, privind fără insistenţă în ochii
persoanei salutate, iar apoi să îţi pui pălăria la loc pe cap. Descoperirea capului denotă în sine un
gest de smerenie şi respect, înfăţişîndu-l pe omul dinainte aşa cum este el, la statura cu care a fost
310