etica profesionala

Popescu au murit, părinţii părinţilor lui Popescu au murit şi ei, profesionalii ceilalţi
care au trăit până acum au murit şi ei etc., adică în cazuri particulare observate, în
judecăţi particulare. Premisa majoră: „Toţi profesionalii sunt muritori" a silogismului
de mai sus, nu exprimă altceva decât cazurile particulare real întâmplate până acum.
Premisa majoră exprimă deci o inferenţă, o inferenţă ce are loc, înainte de a fi fost
slăbit adevărul general. Temeiul concluziei unui silogism se află în cazurile
particulare, nu în propoziţia generală. Judecata generală nu adaugă o iotă la dovedirea
judecăţii particulare. Judecata generală ce figurează ca premisă majoră într-un silogism,
nu este totuşi lipsită de utilitate: ea îndeplineşte rolul unui memorandum.
Singurul raţionament cu adevărat inventiv şi probant este după Mill raţionamentul
inductiv şi singura metodă eficientă este cea inductivă. „Inducţia... este operaţia
spiritului, prin care noi inferăm că ceea ce ştim că este adevărat în unul sau mai multe
cazuri particulare va fi în toate cazurile care seamănă cu primele sub anumite raporturi
asignabile. Cu alte cuvinte, inducţia este procedeul prin care noi conchidem că ceea ce
este adevărat despre anumiţi indivizi ai unei clase este adevărat despre clasa întreagă, sau
că ceea ce-i adevărat uneori va fi întotdeauna în împrejurări similare." Pe ce se
întemeiază însă acest procedeu de a infera de la cunoscut la necunoscut, de la observat la
neobservat încă? Pe principiul fundamental cu valoarea de axiomă, că mersul naturii e
uniform. Un principiu care el însuşi este scos după Mill, pc cale inductivă, tot din
experienţă. Fiind derivat din experienţă, cu ajutorul inducţiei, principiul uniformităţii
cursului naturii nu este de o exactitate matematică, de o stringenţă logic absolută, şi nu
poate revendica decât o valoare de probabilitate. Dar o probabilitate care permite
cunoştinţelor noastre eficacitate teoretică până la proba contrarie.
Contribuţia cea mai strălucită a lui Mill este în legătură cu investigarea ştiinţifică.
Să ne aducem aminte cum patriotul său, Fr. Bacon, încerca să demonstreze necesitatea
inducţiei ca procedeu de cercetare ştiinţifică şi cum el ajungea la stabilirea acelor celebre
table cu ajutorul cărora credea el că va putea determina natura fenomenelor. Planul lui
susţinut de cele mai bune intenţii n-a reuşit însă, între altele, datorită şi faptului că Bacon
nu se eliberase cu totul de influenţele filosofiei medievale. J. St. Mill reia această idee
fecundă a lui Bacon şi reuşeşte să stabilească cele patru metode de investigaţie
experimentală: metoda concordanţei, metoda diferenţei, metoda variaţiilor concomitente
şi metoda reziduurilor. Nu stăruim aici asupra fiecăreia în parte, fiindcă aceste metode
figurează în toate manualele de logică şi sunt cunoscute de la lecţiile de logică. Aici
subliniem numai că ele sunt opera lui J. St. Mill.
Consecvent punctului de vedere empirist pe care-l adoptase şi bazat pe analiza
psihologică pe care o utilizează, Mill reduce obiectele externe la simple posibilităţi
permanente de percepţie (permanent posibilities of sensations). Iată pe scurt cum
argumentează el. A explica un fenomen înseamnă a stabili cauza care-l determină. A
explica o lege înseamnă a o reduce la alte legi cunoscute. Atât într-un caz cât şi întraltul
noi rămânem închişi în cercul îngust al lumii fenomenale, noi nu putem sesiza
esenţa însăşi a lucrurilor pe care le percepem. Ce sunt atunci lucrurile externe, pe care
le cunoaştem? Analizând psihologic procesul percepţiei, Mill ajunge să constate că în
afară de senzaţiile actual prezente în conştiinţă şi care sunt mereu în cugetare şi
trecătoare, există anumite posibilităţi de percepţie, adică percepţii, care se produc în
anumite condiţii şi care se referă nu la senzaţii particulare ci la grupe de senzaţii. în
278