etica profesionala

crete şi pentru intuiţie. Dar frumosul este Ideea, Idealul. Religia nu este decât o formă
populară a revelaţiei Ideii. Ea exprimă această revelaţie în sentiment, în credinţă; este
aceeaşi revelaţie însă pe care filosofia o exprimă, raţional, în conceptele sale. în
istorie, raţiunea şi spiritul au o dezvoltare care depăşeşte spiritul individual. Dar este
şi aici vorba de un spirit şi de o revelaţie progresivă; Hegel îl va numi spirit obiectiv:
este spiritul unei societăţi, al unui popor, al unei epoci, supra-individual. Progresul
acestui spirit într-o colectivitate, o naţiune, o epocă, merge către o tot mai clară
conştiinţă de sine. Istoria însăşi, cu creaţiile ei de cultură şi cu decăderile ei, cu viaţa
şi moartea naţiunilor, a popoarelor, a culturilor este opera aceleiaşi Providente, o
manifestare a planului raţional al lui Dumnezeu în lume. Moralitatea, regula morală
obiectivă şi dreptul, sunt şi ele creaţii ale Spiritului în istorie şi tot aşa şi Statul.
Conştiinţa absolută a Spiritului despre sine este însă cea filosofică. Ideea este
văzută raţional, în perfectă conştiinţă a tuturor formelor creaţiilor, aspectelor ei, în
raţionalitatea desfăşurării raţiunii universale în lume. Toată istoria filosofiei, şirul
variat al doctrinelor filosofice atât de felurite, nu reprezintă decât momentele
necesare de trecere, de desfăşurare ale revelaţiei progresive a Ideii. Primele filosofii
(greceşti) sunt cele mai abstracte; istoria doctrinelor filosofice adânceşte progresiv
toate aspectele: dar esenţialul a fost relevat de la început. Inteligenţa lui Anaxagoras,
care orânduieşte lumea este, în sâmbure, teza hegeliană că raţiunea stăpâneşte lumea.
Filosofia spiritului a lui Hegel, a Spiritului care devine tot mai conştient de sine,
cuprinde, în mare, toate ideile timpului său: de progres, de evoluţie, de creaţie. La Hegel
ele sunt centrate de ideea providenţei Raţiunii. Este una din cele mai adânci valorificări
ale profesionalului şi ale culturii sale întregi. Filosofía secolului 19, care a urmat
sistemelor speculative, nu a mai înţeles nimic din filosofia lui Hegel, din această
încercare grandioasă de a justifica situaţia profesionalului în lume. Filosofia hegeliană a
devenit o „arhitectură de concepte goale", fiindcă aceste concepte pierduseră sensul lor
pentru o vreme care nu ie mai înţelegea adâncimea şi frumuseţea.
JOHN STUART MILL
John Stuart Mill (citeşte: Gion Stiuart Mill) este fiul
lui James Mill, el însuşi filosof, autor al unei foarte
importante lucrări, intitulată Analiza fenomenelor spiritului
omenesc (1829). J. St. Mill s-a născut în l806, la Londra.
De o precocitate extraordinară, posedând de copil
greaca şi latina, el se consacră studiilor cu o rară pasiune,
îşi îmbogăţeşte mai întâi cu nesaţ spiritul prin lecturi
variate şi întinse, pentru ca apoi să îmbogăţească însăşi
cultura ţării sale cu opere ce au exercitat o mare influenţă.
Fără a-şi părăsi nici un moment studiile, el intră în l823
funcţionar la Compania Indiilor, deţinând acest post până la l858. Din l858 până în l868
este membru al Parlamentului. John Stuart Mill moare în l873, la Avignon, în Franţa,
unde cu câţiva ani mai înainte murise şi fusese înmormântată soţia lui şi la mormântul
căreia venea foarte des, petrecându-şi ultimii ani ai vieţii între Blackhead şi Avignon.
Pe lângă un gânditor de mâna întâi, John Stuart Mill este şi un mare scriitor. Stilul
276