etica profesionala

posibilă. Existenţa lui Dumnezeu o postulăm din trebuinţa morală pe care o simţim de a
crede în existenţa unei cauze a întregii naturi, şi care, fiind deosebită de natură, "să
conţină temeiul"... acordului exact al fericirii cu moralitatea.
Precum teoria cunoaşterii umane a fost tratată de Kant în Critica raţiunii pure,
etica sa în Critica raţiunii practice, vedem în cea de a treia operă foarte importantă a
sa: Critica puterii de judecare, încercarea de a stabili legătura între cele două lumi ce
tăceau obiectul primelor Critici: lumea cauzalităţii şi lumea voinţei libere. In Critica
puterii de judecare, care cuprinde două părţi: Critica puterii de judecare estetică şi
Critica puterii de judecare teleologică, Kant arată că între lumea fenomenală şi aceea
a libertăţii este o potrivire datorită fondului lor comun.
Meritele lui Immanuel Kant pentru progresul gândirii omeneşti sunt multiple. Dar
cel mai important este acela de a fi supus spiritul uman şi puterea lui de cunoaştere la o
analiză profundă şi amănunţită, pentru a găsi originea, graniţele şi valabilitatea cunoştinţei.
Importanţa soluţiei sale, aşa cum am văzut-o foarte pe scurt mai sus, puterea ei de
imbold creator, datorită noului punct de vedere, apare atât în rezolvarea pe care el însuşi
o dă diferitelor probleme particulare ale filosofiei, cât şi în curentele ce i-au urmat, şi
care până astăzi, mai toate, pleacă de la Kant, în care recunosc pe adevăratul lor
premergător, faţă de care toate trebuie să ia poziţie, chiar când nu îl admit întru totul.
Gânditor dintre cei mai temeinici pe care genialitatea umană îi poate revendica,
unind grandoarea privirii de ansamblu cu ascuţimea distingerii amănuntului important
şi cu conştiinţa critică de a nu hazarda nimic necontrolat; om cu o viaţă de muncă
metodică necurmată şi cu o moralitate exemplară, care prin aceasta însăşi servea şi va
servi peste veacuri ca un model de concordanţă între severitatea gândirii şi eroismul
zilnic al înfăpuirii ei în viaţă, Immanuel Kant a fost şi un om ce nu dispreţuia bucuriile
unei sociabilităţi oneste, aşa cum omul, chiar sfânt, nu trebuie să o dispreţuiască.
Viaţa şi opera lui Kant rămân ca o mare pildă a superiorului uman trăit şi
înfăptuit în forma individuală a personalităţii.
Printre operele sale cele mai de seamă trebuie să numim: Critica raţiunii pure
(Kritik der reinen Vernuft- 1781), Critica raţiunii practice (Kritik der praktischen
Vernufi- 1788), Critica puterii de judecare (Kritik der Urteilskraf -1790),
Prolegomene la orice metafizică viitoare (Prolegomena zu einer jeden künftigen
Metapysik - 1783), întemeierea metafizicii moravurilor (Grundlegung zur Metaphysik
der Sitten - 1785), Religia înăuntrul graniţelor raţiunii (Die Religion innerhalb der
Grenzen der blossen Vernunft - 1793), Spre pacea eternă (Zum ewigen Frieden -
1795). La acestea trebuie să adăugăm şi prelegerile sale Asupra pedagogiei (Über
Pädagogik - 1803) publicate de elevul său Rink. Primele cinci dintre operele citate au
apărut şi în traducere românească. De asemenea au apărut în limba română
următoarele lucrări ce pot fi citite cu folos: Ion Petrovici: Viaţa şi opera lui Kant,
Casa Şcoalelor, 1936. C. Narly: Pedagogia lui Immanuel Kant, Cultura Românească,
l936. P.P. Negulescu: Criticismul kantian, Edit. Academiei Române. l94l; cap. Im.
Kant semnat de Mircea Florian în "Istoria filosofiei moderne", vol II. (Societatea
Românească de Filosofie).
270