etica profesionala

Punctul iniţial al aprecierii subiective a faptelor proprii şi a personalităţii sale, îl
constituie, în general, pentru el întotdeauna binele. Chiar profesionalii care, de obicei,
sînt consideraţi sceleraţi inveteraţi tind să interpreteze răul pe care îl produc ca bine,
crimele ca fapte echitabile. În aceste cazuri, ei sînt, de obicei, foarte sinceri. Autoseducerea
morală nu este întotdeauna înşelăciune şi ipocrizie. De cele mai multe ori ea
este o autoînşelare, o rătăcire „cinstită”. Dacă ne-am călăuzi de faptul ce încuviinţează
profesionalii şi în ce lumină morală ei vor să apară în faţa lor şi a altor oameni,
atunci ar trebui ca pe toţi, mai ales pe cei mai sceleraţi şi mai ipocriţi, să-i înălţăm la
rangul de îngeri. Nu trebuie să dăm dovadă de o suspiciune exagerată, pentru a nu
crede în autoatestarea morală a profesionalului.
Existenţa în comun a oamenilor, atmosfera socială ar fi cu mult mai pură dacă
indivizii nu ar gîndi sau, cel puţin, nu ar vorbi fiecare despre sine cît sînt de buni,
cinstiţi, mărinimoşi, conştiincioşi etc.
Prima deformaţie elucidată a moralei (paradoxul evaluării morale) apare din
falsa supoziţie conform căreia unii indivizi au moralitate, iar alţii sînt lipsiţi
completamente de ea, unii sînt buni, iar alţii răi.
A doua deformaţie (paradoxul comportamentului moral) este şi ea legată de
delimitarea binelui de rău, dar pornind de la o altă premisă, şi anume de la presupunerea
eronată că, chipurile, intenţiile pot fi exclusiv bune, iar faptele şi acţiunile,
exclusiv rele. În realitate însă, morala este o bază inalienabilă şi esenţă a vieţii
conştiente ce conferă un sens real existenţei umane. De aceea orice afirmaţie a unui
om care vorbeşte în numele moralei, înfăţişîndu-se pe sine ca interpret, purtător, înger
păzitor al moralei reprezintă o afirmaţie eronată de la bun început.
7. Funcţiile eticii profesionale şi deontologiei a agricultorului
Temeiurile actualităţii eticii şi importanţa ei practică pentru om şi umanitate sînt
elucidate prin funcţiile specifice ale eticii sau ale discursului etic. La „comanda
socială” etica răspunde prin rosturile specifice pe care şi le poate asuma ca disciplină
teoretică, adică prin funcţiile ei intrinseci. De obicei, în literatura de specialitate, sînt
elucidate, următoarele funcţii ale eticii – cognitivă, normativă, persuasivă şi educativă.
Funcţia cognitivă este funcţia principală în sensul că celelalte funcţii nu se por
realiza adecvat decît cu condiţia realizării ei. Această funcţie s-a materializat de-a
lungul timpurilor şi se poate realiza pe trepte succesive: descriptivă, analiticosintetică
şi explicativă.
Treapta descriptivă ne oferă un început de sistematizare a datelor vieţii morale.
Ea s-a materializat şi se realizează, în primul rînd, prin elaborarea unor tipologii şi
studii ale structurii şi dezvoltării caracterelor. În tipologie sînt descrise succesiv tipuri
de atitudini morale, relaţii morale, vicii şi virtuţi morale, sau calităţi şi defecte
morale. Spre exemplu, Aristotel în Etica nicomahică distinge trei atitudini fundamentale
pe care profesionalii le pot avea în faţa vieţii: atitudinea hedonistă, proprie oamenilor
care trăiesc pentru cît mai multă, mai variată şi mai intensă plăcere, atitudinea
politică, proprie celor care trăiesc pentru exercitarea puterii, atitudinea contemplativă,
proprie celor ce trăiesc pentru cunoaşterea dezinteresată a adevărului.
Studiul structurilor şi dezvoltării caracterelor se referă la descrierea caracterelor
morale – pozitive sau negative – cum sînt „mincinosul”, „avarul”, „gelosul”, „ipocritul”,
27