etica profesionala

din toate laturile şi apoi, când socotim că am privit-o cu exactitate suficientă, îi dăm
drumul pentru a privi o altă idee? Cred că aceleaşi argumente vor dovedi că chiar
această poruncă a voinţei nu ne dă o idee reală despre forţă sau energie.
În primul rând, trebuie admis că, dacă cunoaştem o putere, atunci cunoaştem
tocmai acest mobil adevărat prin care cauza e în stare să producă efectul; căci se
presupune că aceste două noţiuni sunt sinonime. Prin urmare, trebuie să cunoaştem
cauza şi efectul precum şi raportul dintre ele. Dar oare putem noi afirma că cunoaştem
bine natura sufletului omenesc şi natura unei idei sau facultatea sufletului de a produce o
idee? Aceasta e o adevărată creaţie, o producere a unui lucru din nimic; ceea ce implică
o putere aşa de mare încât, la prima înfăţişare, ea pare că depăşeşte capacitatea oricărei
fiinţe care nu e infinită. Cel puţin trebuie admis că o asemenea putere nu e simţită, nu e
cunoscută şi nici nu poate fi concepută de mintea noastră. Noi percepem numai efectul,
anume existenţa unei idei urmând unei porunci a voinţei: dar felul în care se efectuează
această operaţie, puterea prin care ea e produsă depăşesc înţelegerea noastră.
În al doilea rând, puterea spiritului asupra lui însuşi e tot atât de limitată ca şi
asupra corpului; şi aceste limite nu se cunosc prin raţiune sau prin conceperea naturii
cauzei şi efectului, ci numai prin experienţă şi observaţie, ca şi toate celelalte lucruri
naturale şi operaţii ale obiectelor externe. Puterea noastră asupra sentimentelor şi
pasiunilor noastre e mult mai slabă decât aceea asupra ideilor noastre; şi chiar această
din urmă putere e redusă la limite foarte strânse. Oare va afirma cineva că poate
indica ultima cauză a acestor limite sau că poate arăta pentru ce puterea e defectuoasă
într-un caz, iar nu într-altul?
În al treilea rând, această stăpânire de sine e foarte diferită în timpuri diferite.
Un om sănătos o posedă într-un grad mai înalt decât unul slăbit de boli. Suntem mai
stăpâni pe gândurile noastre dimineaţa decât seara, înainte de masă decât după o masă
abundentă. Putem arăta vreo altă cauză a acestor variaţiuni decât experienţa? Unde e
atunci puterea, de care pretindem că suntem conştienţi? Oare nu există tuci, într-o
substanţă spirituală sau materială, sau în ambele, un mecanism sau o structură
ascunsă a părţilor, de care depinde efectul şi care, fiindu-ne pe deplin necunoscută,
face ca puterea sau energia voinţei să fie tot atât de necunoscută şi neconceptibilă?
Voinţa e fără îndoială un act al spiritului pe care-l cunoaştem îndeajuns. Să
reflectăm asupra ei şi să-i privim toate laturile. Oare găsim în ea ceva asemănător acelei
puteri creatoare, prin care se naşte din nimic o idee nouă şi, printr-un fel de Fiat, imită
atotputernicia Creatorului, dacă e permis să vorbesc astfel, care a creat toate fenomenele
naturii? Fiind atât de departe de a fi conştienţi de această energie a voinţei noastre, e
necesară o experienţă tot atât de sigură ca şi aceea pe care o posedăm, pentru a ne
convinge că astfel de efecte extraordinare rezultă dintr-un act simplu al voinţei.
Profesionalii în general nu găsesc nici o dificultate în explicarea fenomenelor
naturale mai comune şi familiare, cum sunt căderea corpurilor grele, creşterea
plantelor, naşterea animalelor sau hrănirea corpurilor prin alimente; dar cred că, în
toate aceste cazuri, observă adevărata forţă sau energie, prin care cauza e legată de
efectul ei şi e totdeauna infailibilă în operaţia sa. Printr-o lungă obişnuinţă,
profesionalii dobândesc un aşa fel de a gândi, încât, la prezentarea cauzei, aşteaptă
urmarea imediată şi sigură a efectului ei obişnuit, şi cu greu concep că un alt efect ar
putea rezulta din această cauză. Dar numai la producerea fenomenelor extraordinare,
265